UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: DREPT
CENTRUL : SIBIU

DISCIPLINA : DREPT PROCESUAL PENAL II

TITLUL TEMEI: JUDECATA IN PRIMA

INSTANTA

COORDONATOR: Conf. univ. dr. Ion Poiană

STUDENT: NICU VALENTIN-GABRIEL

ANUL: III, sem II.

Cuprins

1
1. Introducere.............................................................................................3

2. Trăsăturile judecăţii în primă instanţă................................................4

2.1. Scopul judecăţii în primă instanţă.................................................4

2.2. Obiectul judecăţii în primă instanţă..............................................5

2.3. Participanţii la judecată în primă instanţă...................................6

3. Desfăşurarea judecăţii în primă instanţă.............................................9

3.1. Fixarea termenului de judecată.....................................................9

3.2. Citarea părţilor................................................................................9

4. Şedinţa de judecată în primă instanţă................................................11

4.1. Dezbaterile judiciare.....................................................................12

4.2. Deliberarea şi hotărârea primei instanţe de judecată...............13

4.3. Sentinţa penală...............................................................................14

Concluzii.......................................................................................................15

Bibliografie...................................................................................................16

2
 Judecata în Prima Instanţa

1. Introducere
Noţiunea de judecată are un sens restrâns, prin care se înţelege operaţiunea
logică practică şi juridică prin care un organ cu competanţă jurisdicţională
soluţionează un conflict de drept cu care a fost investit.
Într-un sens mai larg, prin judecată ca fază aa procesului penal, se înţelege
acea etapă procesuală care se desfăşoară în faţa instanţelor penale din
momentul sesizării iniţiale şi până la soluţionarea definitivă a cauzei penale.1
În realizarea scopului procesului penal ca orice persoană care a săvârşit o
infracţiune sa fie sancţionată potrivit legii penale.2
Judecata nu poate fi confundată cu noţiunea de proces, care desemnează un
ansamblu de activităţi ce se desfăşoară potrivit legii pentru rezolvarea
conflictului de drept penal, incluzând urmărirea penală, judecata şi
executarea.
În cadrul procesului penal judecata are un caracter necesar şi indispensabil,
pentru aplicarea sancţiunilor prevăzute de legea penală, celor care au săvârşit
infracţiuni, fiind considerată faza principală a procesului penal.
Judecata penală ca fază a procesului penal are ca obiect soluţionarea cauzei
în mod definitiv. Aceasta presupune pronunţarea unei hotărâri legale şi
temeinice, susceptibilă de a fi pusă în executare, în scopul realizârii depline
şi definitive a sarcinilor justiţiei penale.3
Judecata în prima instanţă joacă un rol foarte important în cadrul judecăţii
penale. Importanţa judecăţii penale în primă instanţă este covârşitoare, astfel
că de modul în care se soluţionează cauza penală în această instanţă, de

1
I. Neagu, „Tratat de procedură penală”, editura Pro, Bucureşti, 1997, p478
2
Grigore Theodoru, „Drep procesual penal, partea specială”, editura Cugetarea, Iaşi, 1998, p179
3
Nicolae Volonciu, „Tratat de procedură penală, partea generală”, editura Paideia, Bucureşti, 1999, p137

3
calitatea hotărârii judecătoreşti adoptate depinde de întinderea judecăţii
penale.
Hotărârea în prima instanţă nu are caracter definitiv , ea fiind susceptibilă de
a fi atacată prin căile de atac prevăzute de lege.

4
 2. Trăsăturile judecăţii în primă instanţă

2.1. Scopul judecăţii în primă instanţă

Judecata în prima instanţă este etapa iniţială şi obligatorie a judecăţii, fără de
care nu se poate realiza actul de justiţie.
Întradevăr, fără judecată nu se poate aplica sancţiunea prevăzută de legea
penală, celui care a săvârşit infracţiunea, iar judecata trebuie să treacă
neapărat prin judecată în primă instantă, nefiind posibilă trecerea directă la
judecata în căile de atac.
Judecata în prima instanţă este etapa cu caracter general a judecăţii, în care
au deplină aplicare principiile şi normele comune prin care e reglementată
judecata, celelalte etape au un caracter special.
Judecata în prima instanţă trebuie să soluţioneze fondul cauzei, trebuie să
constate dacă învinuirea adusă inculpatului este întemeiată, iar în caz
afirmativ, să aplice pedeapsa, sau alte măsuri prevăzute de legea penală.4
Specificul judecăcăţii în primă instanţă este determinat de scopul acesteia, şi
anume, aflarea adevărului cu privire la fapta şi persoana cu care a fost
sesizată instanţa de judecat, prin efectuarea unei cercetări judecătoreşti şi
desfăşurarea dezbaterilor judiciare iar în raport cu constatările efectuate, se
soluţionează latura penală prin condamnare, achitare sau încetarea
procesului penal şi latura civilă prin obligarea sau nu la despăgubiri civile.5
Constatările pe care trebuie să le facă prima instanţă atât în latura penală căt
şi în latura civilă se întemeiază pe adminstrarea şi aprecierea probelor.
Probele care au fost strânse în timpul urmării penale, au servit ca temei
pentru trimiterea în judecată a inculpatului, însă pentru condamnarea
acestuia de către prima instanţă, este necesar ca aceasta să verifice nemijlocit
4
Grigore Theodoru, „Drept procesual penal, partea specială”, editura Cugetarea, Iaşi, 1998, p221
5
Vasile Păvăleanu, „Drept procesula penal, partea specială”, editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p189

5
aceste probe, şi trebuie să fie completate cu alte probe, care sunt necesare,
după aceea prin aprecierea probelor în asamblul lor, să se afle adevărul cu
privire la fapta şi persoana judecată.
Întreaga activitatea probatorie , care e caracteristică judecăţii în primă
instanţă, se numeşte cercetare judecătorească.
După epuizarea judecăţii în primă instanţă, este posibil ca o cauză să revină
la această etapă, dacă sentinţa penală a fost desfiinţată în apel sau casată în
recurs ori în recurs în anulare, cu trimiterea spre rejudecare la prima instanţă,
unde se vor aplica reguli specifice acestei judecăţi.6

2.2. Obiectul judecăţii în primă instanţă

Potrivit art. 317, Cod procedură penală, judecată în prima instanţă se
mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instanţei, iar
în caz de extindere a procesului penal şi la fapta şi persoana la care se referă
extinderea .
Aşadar obiectul judecăţii în primă instanţă priveşte fapta şi persoana pentru
care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriu sau cu privire la care
s-a introdus o plângere prealabilă cu caracter de sesizare al instanţei.7
În art. 317 Cod procedură penală se precizează că obiectul judecăţii se referă
la fapta şi nu la infracţiunea săvârşită care ar implica şi încadrarea juridică a
faptei.
În practica judiciară s-a dat o interepretare extensivă dispoziţiilor privind
obiectul judecăţii în prima instanţă, în sensul că s-a considerat sesizată
instanţa, şi cu faptele reţinute în expunerea rechizitoriului, chiar dacă ele nu
erau trecute nici ca fapte nici ca încadrare juridică în dispozitivul
rechizitoriului

6
Vasile Păvăleanu, „Drept procesula penal, partea specială”, editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p190
7
G. Antoniu, „Practică judiciară penală.Procedură penală”,editura Academia, Bucureşti, 1993, p213

6
O faptă pentru care procurorul nu a dispus disjugerea ori neînceperea
urmăririi penale, nu poate face obiectul judecăţii în primă instanţă, ceea ce
exclude voinţa acestuia de a dispune trimitere în judecată pentru aceste
fapte.
Dacă în cursul judecăţii s-a extins obiectul judecăţii, în condiţiile prevăzute
de art. 335-337 Cod procedură penală, şi la alte fapte şi persoane, judecata se
va desfăşura şi cu privire la aceste fapte şi persoane
Extinderea obiectului judecăţii se poate dispune numai în cursul judecăţii în
primă instanţă, deoarece trebuie respectat principiul triplului grad de
jurisdicţie.
În cazul în care necesitatea extinderii obiectului judecăţii se constată într-o
cale de atac, după desfiinţarea sau casarea hotărârii atacate, cauza se
rejudecă de către prima instanţă şi cu acest prilej se va proceda la extinderea
obiectului judecăţii şi la alte fapte şi persoane.
Atunci când sesizarea instanţei se face prin plângerea persoanei vătămate,
obiectul judecăţii în primă instanţă îl constitui fapta şi persoana menţionată
în plângere.

2.3. Participanţii la judecată în primă instanţă

Poziţia procesuală a participanţilor la judecata în primă instanţă este aceea
indicată de normele comune privind judecata , cu unele particularităţi
cuprinse în norme speciale.
Judecata în prima instanţă poate fi efectuată conform normelor legale de
competenţă, de oricare dintre instanţele judecătoreşti, chiar şi de Curtea
Supremă de Justiţie.

7
La desfăşurarea acesteia pot participa , pe lângă instanţă şi procurorul,
parţile şi alte persoane a căror prezenţă este necesară pentru soluţionarea
cauzei penale.
Instanţa de judecată este subiectul oficial dominant în această fază a
procesului penal, fără prezenţa acesteia nu se poate infăptui judecata.8
Judecătoria şi Tribunalul militar au competenţă generală de a judeca în
primă instanţă, iar celelalte instanţe judecă în această etapă numai cauzele pe
care legea le dă expres în competenţa lor.
Compunerea instanţei de judecată în primă instanţă a fost reaşezată prin
Legea nr. 142/1997, această lege a modificat legea 92/1992, pentru
organizarea judecătorească şi prin Legea nr. 43/1999, care a modificat legea
nr. 54/1993, pentru organizarea instanţelor şi parchetelor militare.
Astfel, cauzele date în competenţă de primă instanţă a judecătoriilor,
tribunalelor, curţilor de apel, precum şi a tribunalelor militare, tribunalului
militar teritorial, şi a Curţii militare de apel, se judecă cu un singur
judecător.
Participarea procurorului la judecata în prima instanţă este obligatorie la
fiecare termen de judecată, şi prin excepţie, la judecătorie, numai în cazurile
prevăzute de art. 315 Cod procedură penală, adică cauzele în care instanţa de
judecată a fost sesizată prin rechizitoriu.
Atunci când este vorba despre majorarea pedepselor la mai multe infracţiuni,
prin Legea nr. 140/1996 şi modificarea art. 315 Cod procedură penală, prin
Legea 141/1996, numai în două cazuri participarea la şedinţele de judecată
ale procurorului nu este obligatorie, deoarece este vorba despre infracţiunele
prevăzute de art. 180 al. 1, şi 184 alin.1 cod penal, al căror maxim de
pedeapsă este sub 2 ani de închisoare.
8
I. Neagu, „Drept procesual penal”, editura Academia, Bucureşti, 1988, p376

8
Procurorul este obligat să participe la judecată în primă instanţă, în cazul în
care vreunul din inculpaţi se află în stare de detenţie, în cauză sau în
executarea unei condamnări, deoarece legea nu face distincţie în ce cadru
procesual a fost dispusă măsura.
În cazul inculpaţilor minori, participarea la judecată a procurorului este
obligatorie, în primă instanţă, numai dacă starea de minoritate exista la data
sesizării.
Atunci cănd procurorul este prezent, dar nu i se dă cuvântul pentru a-şi
susţine oral rechizitoriul, înseamnă că nu a participat la judecată şi operează
nulitatea absolută.9
În afară de cazurile arătate de art. 315 al. 1, Cod procedură penală,
procurorul, participă la şedinţele care au loc la judecătorie în cazul
reabilitării judecătoreşti, contestaţiei în anulare, revizuirii.
În exercitarea rolului său activ, procurorul trebuie să îşi spună părerea asupra
tuturor problemelor ridicate de părţi sau de apărare, el putând formula cereri,
ridica excepţii şi pune concluzii motivate.
În problemele ridicare în faţa instanţei procurorul trbuie să prezinte un punct
de vedere clar şi ferm, fără să lase chestiunile la simpla apreciere a
instanţei.10
Participarea părţilor la judecată în prima instanţă, alături de alţi subiecţi
procesuali, este necesară pentru desfăşurarea normală a procesului penal şi
aflarea adevărului.
În primul rând inculpatul rămâne figura centrală şi în această fază a
procesului penal.

9
Vasile Păvăleanu, „Drept procesula penal, partea specială”, editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p196
10
Nicolae Volonciu, „Tratat de procedură penală, partea generală”, editura Paideia, Bucureşti, 1999. p
180

9
Pentru a se asigura prezenţa inculpatului la procesul penal, Codul de
procedură penală prevede că citaţia trebuie înmânată cu cel puţin trei zile
înaintea termenului fixat.
Inculpatul citat se poate prezenta personal la proces, sau prin reprezentant
legal.
Potrivit art.314, Cod procedură penală, judecata nu poate avea loc, decât în
prezenţa inculpatului, iar când acesta se află în stare de deţinere, aducerea
inculpatului arestat la judecată este obligatorie.
În cazul infractorului minor se prevede obligativitatea prezenţei sale la
judecată, sub sancţiunea nulităţii absolute, însă legea prevede că atunci când
minorul se sustrage de la judecată, acesta poate fi judecat în lipsă.
Apoi, partea vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente trebuie
citate cu respectarea regulilor instituite de art. 175- 181, Cod procedură
penală.
Ele pot participa la judecată, dar pot fi şi reprezentate.
Alături de părţi la judecarea cauzelor în primă instanţă pot participa şi alte
persoane, cum ar fi martorii, experţii, sau interpretii. Participarea acestor
persoane este incidentală, deoarece nu urmăresc un interes personal în cauză.
Şi nu în ultimul rând apărătorul participă la judecată în primă instanţă în
toate cazurile de asistenţă juridică obligatorie, dar şi în cele de asistenţă
juridică facultativă, pentru inculpat şi pentru celelalte părţi situându-se pe
poziţia procesuală a acestora.

10
 3. Desfăşurarea judecăţii în primă instanţă
În fiecare etapă a judecăţii se efectuează următoarele activităţi de judecată:
a) luarea măsurilor de pregătire a şedinţei de judecată;
b) desfăşurarea şedinţei de judecată;
c) deliberarea şi luarea horărârii.
Toate aceste activităţi au o reglementare deosebită, în raport cu etapa de
judecata a căruia îi aparţine dar sunt şi norme comune care le reglementează,
indiferent de etapa din care fac parte.11

3.1. Fixarea termenului de judecată

În vederea repartizării dosarelor pe complete acestea sunt transmise
persoanei desemnate cu repartizarea aleatorie a cauzelor. Dosarele
repartizate pe complete în mod aleatoriu sunt preluate de preşedinte care ia
măsurile necesare în scopul pregătirii şedinţei de judecată.

3.2. Citarea părţilor

După fixarea termenului de judecată şi determinarea judecătorului sau a
completului care va judeca în primă instanţă, preşedintele instanţei
judecătoreşti dispune citarea persoanelor care trebuie să ia parte la judecata
în prima instanţă.
În faţa primei instanţe desfăşurându-se o cercetare judecătorească, în care
sunt ascultaţi martori, experţi, se folosesc interpreţi, este necesar ca aceştia
să fie chemaţi, prin citaţie , pentru termenul de judecată.
Chemarea părţilor la judecată în primă instanţă se face prin citaţie, iar
procedura se face după regulile din partea generală a Codului de procedură
penală şi revine personalului auxiliar al instanţei. Citaţia trebuie sa fie
înmânată inculpatului cu cel puţin 5 zile înaintea termenului fixat.

11
Dragu Creţu, „Drept procesual penal, partea specială”, editura Universitatea Danubius, Galaţi, p78

11
În cazul în care inculpatul nu locuieşte în ţară se aplică în mod corespunzător
dispoziţiile art 273 (2).
Atunci când inculpatul este trimis in judecată în stare de arest, preşedintele
sau vreunul dintre judecătorii completului de judecată, atunci când primeşte
dosarul fixează un termen de judecată nu mai mare de 48 de ore, cu
dispoziţia de a fi adus în judecată, şi totodată i se comunică o copie a actului
de sesizare.
Atunci când asistenţa juridică este obligatorie, preşedintele instanţei are
obligaţia de a solicita baroului de avocaţi desemnarea unui avocat din oficiu.
După toate acestea se va afişa lista cauzelor care urmează a se judeca la
termenul fixat.
Lista de şedinţe cuprinde cauzele ce urmează a se afla pe rolul instanţei de
judecată în acea zi, în ordinea lor de precădere, şi se afişează în 24 de ore
înainte de termenul de judecată.

12
 4. Şedinţa de judecată în primă instanţă
La termenul fixat pentru judecată în prima instanţă se desfăşoară şedinţa de
judecată. Şedinţa de judecată în primă instanţă se desfăşoară în faţa instanţei
constituită potrivit legii, în mod public, oral, nemijlocit şi contracdictoriu.12
Şedinţa de judecată cuprinde o multitudine de activităţi pe care legea le
reglementează amplu şi în care pot fi identificate mai multe etape:
a) începutul judecăţii;
b) cercetarea judecătorească;
c) dezbaterile;
d) ultimul cuvânt al inculpatului.
La termenul de judecată stabilit, preşedintele declară şedinţa deschisă. Se
verifică de către instanţă dacă s-a format completul potrivit dispoziţiilor
legale şi dacă nu sunt judecători incompatibili, în caz contrar completul
trebuie schimbat cu un complet legal alcătuit. În lipsa grefierului, cauza nu
se poate judeca.
După ce toate măsurile pregătitoare au fost îndeplinite şi instanţa constată că
nu există nici un impediment pentru buna desfăşurare a procesului va
constata cauza în stare de judecată.
Urmează activitatea de „anchetă judiciară”, atunci când instanţa va
readministra probele care au fost administrate în faza de urmărire penală
putând administra şi probe noi.
Preşedintele dispune ca grefierul să dea citire sau să facă o prezentare
succintă a actului de sesizare a instanţei, după care explică inculpatului în ce
constă învinuirea ce i se aduce.13

12
Grigore Theodoru, „Drept procesual penal, partea specială”, editura Cugetarea, Iaşi, 1998, p235
13
Dragu Creţu, „Drept procesual penal, partea specială”, editura Universitatea Danubius, Galaţi, p80

13
După ascultarea inculpatului, se trece la ascultarea parţii vătămate, părţii
civile, şi părţii responsabil civilmente.
După ce s-a făcut apelul martorilor, experţilor şi interpreţilor citaţi pentru
şedinţa de judecată , preşedintele constată care dintre ei sunt prezenţi şi care
lipsesc, după care invită martorii, să părăsească sala de judecată şi să reintre
atunci când sunt chemaţi, deoarece ei sunt chemaţi pe rând în sala de
judecată.
După identificarea şi prestarea jurământului potrivit normelor din partea
generală a codului, se trece la audierea acestora.
Lipsa martorilor poate duce la concluzia că audierea acestora numai este
necesară astfel că judecata va continua. În caz contrar se va dispune
amânarea cauzei în vederea audierii martorilor a căror lipsă nu e justificată.14
Cercetarea judecătorească poate necesita uneori efectuarea unei cercetări la
faţa locului sau a unei reconstituiri, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile
din partea generală a Codului.
Instanţa îndeplineşte aceste activităţi în condiţiile proprii fazei de judecată,
cu deplasarea întregului complet, a grefierului, a procurorului, a cărui
prezenţă este obligatorie. Toate aceste activităţi se desfăşoară ca o
continuare a şedinţei de judecată.
După ce a fost epuizată administrarea probelor admise, preşedintele instanţei
are obligaţia să întrebe pe procuror şi pe părţile din proces dacă mai au
explicaţii de dat, ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării
judecătoreşti.
După acest moment dacă nu s-au formulat cereri noi sau dacă cererile
propuse au fost respinse de instanţă, preşedintele ca declara terminată
cercetarea judecătorească.
14
Dragu Creţu, „Drept procesual penal, partea specială”, editura Universitatea Danubius, Galaţi, p81

14
 4.1. Dezbaterile judiciare
Dezbaterile judiciare constau în concluziile pe care le pun oral procurorul şi
parţile în proces asupra fondului cauzei penale:
a) Existenţa sau inexistenţa infracţiunii;
b) Săvârşirea ei de către inculpat;
c) Împrejurările care stabilesc răspunderea penală şi civilă a acestuia.
Dezbaterea judiciară este obligatorie, şi lipsa ei atrage nulitatea hotărârii
pronunţat întrucât încalcă dreptul la cuvânt al procurorului şi dreptul de
apărare al părţilor. Nefiind prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute,
încălcarea acestui drept trebuie invocată în cursul dezbaterilor de către
partea căreia nu i s-a dat cuvântul pentru că altfel nulitatea nu se acoperă.
Părţile când sunt asistate de apărător, participă la dezbateri prin cuvântul
apărătorilor. Apărătorul inculpatului, poate pleda pentru nevinovăţie atunci
când probele nu sunţin vinovăţia.
Dacă există probe de vinovăţie, apărătorul poate demostra că fapta nu
constituie infracţiune ci abatere, sau poate să primească o încadrare juridică
mai uşoară.

4.2.Deliberarea şi hotărârea primei instanţe de judecată

După închidera şedinţei de judecată instanţa procedează în camera de
consiliu, în secret, la deliberarea asupra chestiunilor de fapt şi apoi asupra
chestiunilor de drept ale cauzei.
Dacă prima instanţă a constatat că probele admistrate sunt de natură a lămuri
cauza sub toate aspectele, deliberează asupra următoarelor chestiuni:
a) Dacă a avut loc fapta pentru care este judecat inculpatul;
b) Dacă a fost săvârşită de către acesta cu vinovăţie;

15
Răspunsul negativ la aceste întrebări face să înceteze deliberarea. Raspunsul
afirmativ la chestiunile de mai sus obligă prima instanţă să constate prima
toate împrejurările de fapt în care a fost săvârşită infracţiunea, de natură de a
indica gradul ei de pericol social, precum şi împrejurările care se referă la
persoana inculpatului ce pot influenţa răspunderea sa penală.15
Pronunţarea hotărârii se face de către preşedintele completului, asistat de
către grefier şi explică părţilor că au dreptul la apel şi recurs.
Hotărârea primei instanţe este actul procesual prin care este înfăptuită
sarcina justiţiei în cauza penală. Hotărârea se pronunţă în numele legii, şi
dacă rămâne definitivă capătă putere de lege faţă de organele de stat, de
instituşii şi faţă de persoanele la care se referă.
Hotărârea penală trebuie să îndeplinească două soluţii fundamentale:
a) Legalitatea;
b) Temeinicia.
Hotărârea este legală când este rezultatul unei activităţi procesuale conform
legii şi cuprinde soluţia corespunzătoare legii penale şi civile.
Hotărârea este temeinică atunci când cuprinde adevărul despre faptele
cauzei, şi când aplică o pedeapsă just individualizată şi temeinic
argumentată.
După rezolvarea tuturor aspectelor procesuale: dezbateri orale şi
contradictorii, soluţionarea excepţiilor neunite cu fondul, administrarea
probelor şi luarea concluziilor parţilor, preşedintele va declara dezbaterile
închise, iar judecătorii ce alcatuiesc completul de judecata purced la
deliberare, în vederea pronunţării hotărârii. Rezultatul deliberarii se
consemnează succinct în minută. După redactarea minutei, unul dintre
judecători va trece în condica de şedinţă datele esenţiale din minută şi
15
Grigore Theodoru, „Drept procesual penal, partea specială”, editura Cugetarea, Iaşi, 1998, p278

16
numele judecătorului care va redacta hotărârea. Dupa aceste operaţiuni,
preşedintele completului pronunţă soluţia în numele legii, în şedinţă publică,
indiferent dacă parţile sunt sau nu prezente. Din acest moment instanţa se
dezinvesteşte de soluţionarea respectivului proces. Hotărârea se comunică în
copie tuturor parţilor, precum şi procurorului când acesta participă la
judecată.

4.3.Sentinţa penală
Sentinţa penală este actul procesual prin care se îndeplinesc sarcinele
justiţiei în cauzele penale, deoarece aplicarea legii penale împotriva
infractorului, prin condamnarea sa penală, se realizează prima oară prina
acest act.
Având un rol atât de important în prevenirea şi combaterea infracţiunilor,
sentinţa penală trebuie să aibă asemenea caracteristici încât să fie
recunoscută ca un act al autorităţii judecătoreşti. Aceste caracteristici sunt
legalitatea şi temeinicia.
Hotărârea penală definitvă este irevocabilă iar desfiinţarea ei şi inlocuirea cu
o altă devenie posibilă numai atunci când aceasta a fost modificată în urma
exercitării unai căi extraordinare de atac. Hotărârea definitivă are autoritate
de lucru judecat şi este executorie.16

16
Dragu Creţu, „Drept procesual penal, partea specială”, editura Universitatea Danubius, Galaţi, p95

17
Concluzii
Fără a diminua cu nimic rolul celorlalte două faze ale procesului penal,
urmărirea penală şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti, putem
spune că judecata penală reprezintă faza procesual penală cu conţinutul cel
mai bogat şi totodata cu cea mai mare importanţă în cadrul procesului penal.
Normele care reglementeză judecata penală au cunoscut numeroase
modificări determinate de evoluţia societăţii româneşti.
În perioada de feudalism şi după constituirea celor trei ţări româneşti,
normele care reglementau aspectele privind judecata penală erau cuprinse
într-un ansamblu normativ, cunoscut sub denumirea de Legea Ţării, sau
Obiceiul Ţării.
Structura procesului penal,de a cuprinde faza de judecată ca singură
activitate prin care se poate pronunţa o pedeapsă persoanei care a săvârşit o
infracţiune, este consecinţa a unui sistem aplicabil pe plan mondial, în care
justiţia în cauzele penale este de atribuţia instaţelor judecătoreşti, singurle
care pot aplica sancţiunile prevăzute de legea penală.
Asa cum am descoperit pe parcursul acestui referat judecata este considerată
fază principală a procesului penal, situându-se între urmărirea penală, care
pregăteşte judecata şi faza de executare a hotărârilor penale, prin care se
aduce la îndeplinire ceea ce a hotărât instanţa judecătorească.
Chiar dacă i s-a atribuit judecăţii caracterul de faza principală în procesul
penal, aceasta nu ştirbeşte cu nimic importanţa celorlalte faze, deoarece
fiecare dintre ele , prin finalitatea pe care o au, contribuie la realizarea
scopului procesului penal.

18
Bibliografie
1) Dragu Creţu, „Drept procesual penal, partea specială”, editura
Universitatea Danubius, Galaţi;
2) Grigore Theodoru, „Drept procesual penal, partea specială”, editura
Cugetarea, Iaşi, 1998;
3) Vasile Păvăleanu, „Drept procesula penal, partea specială”, editura
Lumina Lex, Bucureşti, 2001;
4) Nicolae Volonciu, „Tratat de procedură penală, partea generală”,
editura Paideia, Bucureşti, 1999;
5) I. Neagu, „Drept procesual penal”, editura Academia, Bucureşti,
1988;

19