UNIVERSITATEA „DANUBIUS” DIN GALAŢI

FACULTATEA DE DREPT
PROGRAMUL POSTUNIVERSITAR DE FORMARE ȘI
DEZVOLTARE PROFESIONALĂ:
MECANISME JURIDICE PENTRU O ADMINISTRAȚIE
PERFORMANTĂ

LUCRARE DE CERTIFICARE A
COMPETENȚELOR PROFESIONALE

COORDONATOR:
Lect.univ.dr.Savenco Iulian Georgel

ABSOLVENT:
Butnaru N Sebastian Eugen

ANUL
2018
 UNIVERSITATEA „DANUBIUS” DIN GALAŢI
FACULTATEA DE DREPT
PROGRAMUL POSTUNIVERSITAR DE FORMARE ȘI
DEZVOLTARE PROFESIONALĂ:
MECANISME JURIDICE PENTRU O ADMINISTRAȚIE
PERFORMANTĂ

Îndatoririle legale ale

funcţionarului public

COORDONATOR:
Lect.univ.dr.Savenco Iulian Georgel

ABSOLVENT:
Butnaru Sebastian
Eugen

ANUL
 2018

LISTĂ DE ABREVIERI

1. art. – articol;
2. alin. – alineat;
3. C.civ. – Cod civil;
4. N.C.P. – Noul Cod Penal;
5. DEX – Dicţionarul explicativ al limbii române;
6. H.G. – Hotărâre de Guvern;
7. lit. – litera;
8. M.Of. – Monitorul Oficial al Românie, Partea I;
9. O.G. – Ordonanţă de Guvern ;
10. ONG – Organizaţie Nonguvernamentală;
11. O.U.G. – Ordonanţă de urgenţă a Guvernului.
 CUPRINS

CAPITOLUL 1. Noţiuni introductive………………………………….....................5

CAPITOLUL 2. Îndatoririle legale ale funcţionarilor publici……………............11

CAPITOLUL 3. Consecinţele juridice ale neîndeplinirii îndatoririlor legale -

răspunderea disciplinară............................................................................................25

CAPITOLUL 4. Comparaţie între îndatoririle legale ale funcţionarilor publici şi

cele ale aleşilor locali..................................................................................................31

CAPITOLUL 5. Concluzii şi propuneri de lege ferendă..........................................48

Studiu de caz privind sanctiunea disciplinara a unui functionar public ………………52

BIBLIOGRAFIE........................................................................................................53
 CAPITOLUL 1
NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Pornind de la Constituţia socialistă din 1965, care consacră, pe lângă categoria

de muncitori (de la oraşe şi sate) şi pe cel de funcţionari, lucrările de specialitate din
dreptul public evidenţiază câteva teze şi idei demne de a fi reţinute cu privire la
noţiunea de ,,funcţionar public”.
Astfel, unii autori constată ca : ,,...în lipsa unui statut al funcţionarilor de
stat...care ar da acestei instituţii, în mod principal, caracterul de instituţie a dreptului
administrativ, trebuie să admitem că suntem în prezenţa unei instituţii mixte, de drept
administrativ şi de dreptul muncii.”1
Mai mult decât atât, autorii vehiculează termeni de funcţii de stat şi funcţiuni de
stat, iar în definirea funcţiei de stat (echivalentul de azi al funcţiei publice) găsim
exprimarea : ,,instituţia juridică a persoanei fizice investită legal cu atribuţii în
realizarea competenţei unui organ de stat, ce constă în ansamblul drepturilor şi
obligaţiilor ce formează conţinutul raportului juridic complex dintre persoana fizică
respectivă şi organul care a investit-o.”2
O altă teză care se aplică asupra enunţului funcţiei publice are în vedere:
,,situaţia juridică impersonală (obiectivă), creată şi organizată prin acte normative, în
vederea realizării puterii de stat ori pentru a concura la realizarea acesteia.’’ 3
În opinia profesorului Romulus Ionescu, este consacrată noţiunea de funcţionar
de stat şi de funcţie de stat, corelând cele două concepte.
Funcţiunea de stat este definită ca fiind: ,,acel complex de drepturi şi obligaţii
cu care este investită o persoană fizică ce fac parte din cadrul unui organ al statului,
care are caracter de continuitate şi care se exercită pentru realizarea puterii de stat,
pentru îndeplinirea sarcinilor acelui organ al statului.”4
_________________________________
1
Iorgovan, A,.Gilescu, G., Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, 1986, Bucureşti, , pag.220
2
idem, op. cit. pag. 322
3
Iovanaş, I., Dreptul administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei, Ed.Didactică şi pedagogică,
1977, Bucureşti, pag.175
4
Ionescu, R., Drept administrativ, Ed.Didactică şi Pedagogică, 1970, Bucureşti, pag.179
5
Prin funcţionar de stat, autorul sus-menţionat înţelege : ,,o persoană care,
făcând parte din cadrul unui organ de stat este investită în mod legal cu o funcţie de
stat, pe care in mod continuu o exercita şi pentru care este remunerat.”1
Se remarcă aici elementele esenţiale de identificare a funcţionarului public,
valabile din perioada interbelică şi până în prezent.
Revoluţia din decembrie 1989 a deschis calea unei noi Constituţii, cea din 1991,
care reinstaurează principiile statului de drept, punând bazele unei administraţii
moderne, democratice. Administraţia se regăseşte pretutindeni, în toată complexitatea
vieţii sociale, constituind una din cele mai utile activităţi umane. Funcţionarii publici
nu mai reprezintă componenta exclusivă a puterii executive, ci depăşeşte această
locaţie reprezentând, de fapt, un corp profesional destinat realizării şi asigurării
continuităţii serviciilor publice puse la dispoziţia cetăţenilor ţării.
,,Funcţia publică’’ s-a conturat ca atare într-o continuă dispută între doctrină,
jurisprudenţă şi reglementare, aşa cum Mircea Preda releva: ,,Funcţia publică şi
funcţionarul public sunt instituţii juridice ale dreptului public, în general, şi ale
dreptului administrativ, în particular, care s-au conturat, ca atare, într-o continuă
dispută între doctrina, jurisprudenţa şi reglementare.’’3
Această controversă se întâlneşte nu numai în România, dar şi în practica şi
teoria unor ţări cu o administraţie publică performantă din Europa, cum ar fi: Italia,
Germania, Franţa, Anglia, Spania, în ciuda diferitelor sisteme de drept – cel roman sau
anglo-saxon.

__________________________________
1
Ionescu, R., op.cit.pag.179
2
Negoiţă, A., Ştiinţa administraţiei, Ed.Didactică şi Pedagogică, 1977, Bucureşti, pag.151
3
Preda, M., Stecoza, G., Unele consideraţii şi observaţii critice asupra statutului funcţionarilor
publici, Rev.Dreptul-nr.8/2000 pag.61
 6
Pentru a defini într-o manieră cât mai corectă şi mai completă funcţia publică,
este necesar de a pune în evidenţă atât legăturile acestei instituţii juridice cu altele, cu
care se interferează, cât şi scopurile şi trăsăturile specifice care o caracterizează.
În ce priveşte primul aspect, al corelării funcţiei publice cu alte instituţii
juridice, Ion Popescu Slăniceanu observă că: ,,adesea, în literatura juridică se defineşte
doar funcţia publică de stat, nu funcţiile publice de la nivelul autorităţilor
administraţiei publice locale autonome. De asemenea, în unele definiţii nu se exprimă,
cum ar fi corect, legătura dintre funcţia publică şi serviciul public. Or, determinant
pentru noţiunea de funcţie publică este legătura sa strânsă cu serviciul public, dat fiind
că numai în cadrul unui serviciu public pot exista funcţii publice şi, mai ales,
funcţionari publici, persoane cu o anumită pregătire de specialitate, care ocupă astfel
de funcţii publice.’’1
În istoria modernă şi contemporană a României se observă că prima definiţie a
funcţiei publice a dat-o Regulamentele Organice, astfel: ,,funcţia publică reprezintă o
grupare de atribuţii, de competenţe, în scopul satisfacerii unui interes general.’’
Conform DEX, prin funcţie se definesc unele accepţiuni, cum ar fi: ,,activitate
administrativă pe care o prestează cineva în mod regulat şi organizat într-o instituţie în
schimbul unui salariu, serviciu, post.’’2
Noţiunea de ,,funcţie publică’’ este deosebit de importantă, pe de o parte pentru
a delimita raporturile de serviciu de cele de muncă, iar pe de altă parte, de a
identifica ,,sfera’’ funcţionarilor publici care exercită o funcţie publică.
Dintre toate posibilele definiri ale funcţiei publice, cea care face obiectul
analizei în această lucrare este cea mai recentă, şi anume cea dată de Legea
nr.251/2006 – în art.(1), care poate fi considerată ca o definiţie, în sens restrâns:
,,Funcţia publică este un sistem de atribuţii şi responsabilităţi stabilite în temeiul legii,
în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică
centrală, administraţia publică locală şi autorităţile administrative autonome.”
Aşa cum este prezentată funcţia publică, aceasta este mai degrabă o definire a
funcţiei publice administrative, nu a funcţiei publice în general.
______________________
1
Slăniceanu, I.P., Teoria funcţiei publice, Ed.Evrika, 1998, Brăila, pag.122
2
***DEX, Ed.II, Universul Enciclopedic, 1996, Bucureşti, pag.404
 7

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană fizică pentru a putea fi

numită într-o funcţie publică sunt, conform art. 54 din Legea nr. 188/1999, republicată,
următoarele:
- este cetatean roman domiciliat în România;
- cunoaşte limba română ;
- are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
- trebuie sa aiba capacitate deplină de exerciţiu;
- are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează ;
- îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică;
- îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice;
- nu a fost condamnată pentru infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra
autorităţii, în legătură cu serviciul, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei
infracţiuni săvârşite intentionat,care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei
publice ;
- nu a fost destituită dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani ;
- nu a desfăşurat activitate de poliţie politică.
Conform prevederilor alin. (3) al art. 62 din Legea nr. 188/1999, republicată, numirea
in functiile publice pentru care se organizeaza concurs in conditiile art. 58 alin. (1) lit.
c) se face prin actul administrativ emis de conducatorul institutiei publice din
administratia publica centrala si locala care au organizat concursul .
Astfel, funcţiile publice sunt toate cele întâlnite în autorităţile şi instituţiile
publice, indiferent de puterea în stat. Funcţii publice sunt şi cele de demnitate publică
(premier, ministru, secretar de stat etc.), dar şi cele din sistemul puterii judecătoreşti.
Se ştie însă, că judecătorii, spre deosebire de ceilalţi funcţionari publici (mai puţin
funcţiile de demnitate publică), se bucură de inamovibilitate, pe când funcţionarii
publici (cu aceleaşi excepţii menţionate anterior) se bucură de stabilitate în funcţie. De
aici se desprind trăsăturile specifice care determină natura juridică diferită a acestor
două tipuri de raporturi diferite.

8
 În acest context, pe parcursul acestei lucrări, voi reliefa anumite aspecte ce ţin
de natura juridică a diferitelor tipuri de raporturi, pentru a putea determina ,,sfera’’
funcţiilor publice şi a exerciţiului acestor funcţii publice de către funcţionarii publici.
Serviciul public, aşa cum a fost definit, bazându-se pe principiul interesului
general, ca principiu fundamental al dreptului administrativ, evidenţiază o trăsătură
esenţială a acestuia şi anume, continuitatea şi regularitatea.
Chiar dacă Legea nr.188/1999 nu stipula în nici un text al ei aceste ,,principii’’
ale continuităţii şi regularităţii serviciilor publice, acestea rezultau implicit din
principiul interesului general – matricea care a creat conceptul de serviciu public aflat
în folosul colectivităţilor umane. Totuşi, inexistenţa unui text legal, la momentul
apariţiei Legii nr. 188/1999 a determinat apariţia unor drepturi ale funcţionarilor
publici care nu erau tocmai inspirate. Ca exemplu, dreptul la grevă al funcţionarilor
publici (art.30) ca fiind: ,,o stipulare nefericită făcută de către legiuitor. Probabil că,
fiind încântat de expunerea reglementărilor pertinente tuturor categoriilor de angajaţi,
legiuitorul nu s-a mai gândit la consecinţele pe care le poate produce stipularea acestui
drept. În opinia noastră, un astfel de drept poate paraliza, pur şi simplu, activitatea unui
serviciu public.’’1
Această deficienţă a fost corectată prin Legea nr. 161/2003, astfel încât,
funcţiile de conducere precum şi alte categorii de funcţionari publici au primit
interdicţia de a se înscrie în sindicat, iar art. 30 din lege a fost formulat astfel:
,,Functionarilor publici le este recunoscut dreptul la greva, in conditiile legii.”
În ceea ce priveşte reglementarea funcţiei publice, am luat ca moment de
referinţă opinia Verginiei Vedinaş exprimată în ,,Statutul funcţionarului public’’ care
reprezintă una dintre cele mai tranşante opinii referitoare la natura juridică a funcţiei
publice, a raporturilor de serviciu şi a funcţionarului public. Din această analiză, se
desprind câteva concluzii2:

______________________________________
1
Ivanoff, I.V., Teoria şi exerciţiul funcţiei publice, Ed.Universităţii Valahia, 2001,Târgovişte, pag.54
2
Ivanoff, I.V., Deontologia funcţiei publice, Ed. Bibliotheca, 2013, Târgovişte, pag.42-51

9
 1. Funcţia publică are susţinere constituţională expresă începând de la drepturile
fundamentale, limitarea expresă a unor drepturi, trecând prin jurământul de credinţă ce
trebuie depus în cazul ocupării unei astfel de funcţii, până la incompatibilităţile
exprese ale unor funcţii şi demnităţi publice.
2. Distincţia între funcţiile publice şi funcţiile de demnitate publică ţine mai mult
de nivelul ierarhic de reprezentare.
3. Textele constituţionale analizate introduc două concepte referitoare la funcţia
publică. Astfel, pe de o parte întâlnim sintagma de ,,funcţie publică’’, iar pe de altă
parte întâlnim sintagma ,,funcţie publică de autoritate’’. Ca exemplu, sintagma de
,,funcţie publică de autoritate’’ o întâlnim în cazul incompatibilităţilor referitoare la
preşedinte, senatori, deputaţi şi membrii ai guvernului, iar sintagma de ,,funcţie
publică’’ la celelalte situaţii.
La intrarea în corpul funcţionarilor publici, funcţionarul public, aşa cum
prevede alin. (6) al art. 62 din Legea nr. 188/1999, republicată, depune jurământul de
credinţă în termen de trei zile de la emiterea actului de numire în funcţia publică
definitivă.
Din prevederile legale cuprinse în alin. (l)-(5) ale art. 62 din Legea nr.
188/1999, republicată, rezultă că raporturile de serviciu care se stabilesc între, pe de o
parte, o autoritate sau instituţie publică din administraţia publică centrală şi locală, iar
de cealaltă parte, persoana fizică - cetăţean român - iau naştere din actul administrativ
de autoritate de numire într-o funcţie publică. În alte cuvinte, raporturile juridice ce se
stabilesc între serviciu public -autoritate sau instituţie publică din administraţia publică
centrală şi locală - sunt de natură legală, care cuprind drepturile şi obligaţiile celor
două părţi care stabilesc, între ele, în condiţiile legii, raporturi de serviciu.
În scopul asigurării gestionării eficiente a resurselor umane, precum şi pentru
urmărirea carierei funcţionarului public, alin (3) al art 25 din Legea nr 188/1999,
republicată, prevede ca autorităţile şi instituţiile publice sunt obligate sa intocmeasca
dosarul profesional pentru fiecare funcţionar public.
Aşadar, este foarte important cine, dar mai ales cum exercită această funcţie
publică, existând interesul manifestat de întreaga societate umană ca aceasta să se
desfăşoare onest, continuu şi ritmic în folosul cetăţeanului.
10
 CAPITOLUL 2
ÎNDATORIRILE LEGALE ALE FUNCŢIONARULUI PUBLIC

În acest capitol, vom contura tiparul de comportament profesional al

funcţionarului public având la dispoziţie textele legale, reliefând trei componente
distincte, şi anume:
- îndatoririle funcţionarului public;
- incompatibilităţile funcţiei publice;
- conflictul de interese.
Prima componentă, cea a îndatoririlor funcţionarilor publici, începe cu
“obligaţia îndeplinirii funcţiei publice cu profesionalism, imparţialitate şi în
conformitate cu legea” şi a abţinerii de la orice faptă care ar aduce prejudicii
persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici .
Circumscrierea valenţei morale a prestigiului „corpului funcţionarilor
publici’’ este bine venită. Prestigiul aparţine atât persoanei în cauză, respectiv
funcţionarului public cât şi serviciului public respectiv a cărui autoritate rezultă nu
numai din lege, sau exclusiv din lege, dar mai ales de comportamentul sau rezultanta
comportamentului întregului personal ce compune acel serviciu public (demnitari
publici, funcţionari publici, personal auxiliar).
Norma juridică are în vedere o acţiune şi o inacţiune. Acţiunea priveşte
îndeplinirea cu profesionalism, imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle
de serviciu, iar inacţiunea priveşte abţinerea de la orice faptă care ar putea aduce
prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici.
Alineatul 2 al aceluiaşi articol de lege (art. 43 din legea nr.188/1999) introduce
în textul de lege unul din tipurile de conducere „omologate’’ de ştiinţa administraţiei şi
anume tipul „democratic’’, conducere în care iniţiativa subalternilor este stimulată, iar
propunerile constructive ale acestora sunt încurajate.
Pornind de la ceea ce am arătat că este o funcţie publică - ansamblul de
atribuţii, competenţe şi responsabilităţi - vom observa că o persoană fizică nu poate,
practic, să realizeze, în acelaşi timp, atribuţiile şi competenţele a două sau mai multe
 11

funcţii publice. În acest sens, Prof. P. Negulescu arăta că, ,,în principiu, funcţiile
publice nu se cumulează, căci interesul general cere ca funcţionarul să-şi consacre
întreaga activitate funcţiei pe care o îndeplineşte’’ 1. În acelaşi sens, Conf. J. Vermeulen
susţinea că ,,nu se poate concepe decât o funcţie şi un salariu deţinut de un singur
individ, principiu determinat şi de consideraţii de utilitate practică, fiindcă un
funcţionar nu poate să dea maximum de randament dacă este preocupat de mai multe
funcţii, chiar de diferite naturi.’’2
Potrivit alin. (2), „funcţionarii publici de conducere sunt obligaţi să sprijine
propunerile şi iniţiativele motivate ale funcţionarilor din subordine, în vederea
îmbunătăţirii activităţii autorităţii şi a calităţii serviciilor publice oferite cetăţenilor”.
De altfel, aici se subliniază spiritul de echipă ce trebuie să-l dezvolte un
conducător, pe de o parte şi finalitatea urmărită pe de altă parte (creşterea eficienţei, a
calităţii serviciilor oferite cetăţenilor).
Ultimul alineat este „deschizătorul de drum’’ al unor alte reglementări
complementare statutului funcţionarului public, mai ales în domeniul deontologiei
funcţionarului public, deoarece obligă funcţionarii publici de a respecta normele de
conduită profesională şi civică prevăzute de lege. Este vorba despre „Codul de
conduită al funcţionarului public”
În legătură cu această îndatorire a funcţionarilor publici a fost adoptată Legea
nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici3 care, aşa cum dispune
alin. (1) al art. l, reglementează conduita profesională a funcţionarilor publici, care
sunt, potrivit alin. (2), obligatorii pentru funcţionarii publici.
Obiectivele Codului de conduită, este să asigure creşterea calităţii serviciului
public oferit catatenilor precum si să contribuie la eliminarea birocraţiei şi a faptelor
de corupţie din administraţia publică.

1
Negulescu, P., Tratat de drept administrativ, ed. a IV-a, 1934, Bucureşti, pag. 607
2
Vermeulen, J., Curs de Teoria funcţiei publice, 1943, Bucureşti, pag.229
3
Publicată în M.Of., Partea I, nr. 157/23.02.2004.

12
 Capitolul II, Normele generale de conduită profesională a funcţionarilor
publici cuprind dispoziţii ce tin de:
- garantare unui serviciu public de calitate;
- corectitudinea faţă de Constituţie şi lege;
- corectitudinea faţă de autorităţile şi instituţiile publice;
- libertatea opiniilor;
- activitatea politică, care instituie anumite interdicţii pentru funcţionarii publici,
cum ar fi aceea de a participa la colectarea de fonduri pentru activitatea partidelor
politice - art. 10 lit. a) - ori să furnizeze sprijin logistic candidaţilor la funcţii de
demnitate publică -art. 10 lit. b) - sau să afişeze, în cadrul autorităţii sau instituţiei
publice, însemne ori obiecte inscripţionate cu sigla sau denumirea partidelor politice
ori a candidaţilor acestora - art. 10 lit. d) - ;
Capitolul III din Legea nr. 7/2004 cuprinde norme care reglementează
coordonarea şi controlul aplicării normelor de conduită profesională de către Agenţia
Naţională a Funcţionarilor Publici.
Îndatorirea următoare din lege (art. 44 din legea nr.188/1999) include o „suită’’
de inacţiuni, constituind tipul de normă prohibitivă studiată de teoria generală a
dreptului.
Astfel, funcţionarii publici au obligaţia ca, în exercitarea atribuţiilor ce le revin
să se abţină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor şi
preferinţelor lor politice, să nu favorizeze vreun partid şi să nu participe la activităţi
politice în timpul programului de lucru.
 13

Faptul că legea conţine un articol întreg destinat sublinierii unei atitudini neutre,
imparţiale politic, denotă grija pentru depolitizarea funcţiei publice, pe de o parte şi
asigurarea stabilităţii funcţiei publice, pe de altă parte (stabilitate ce dă continuitate şi
ritmicitate serviciului public). Din practica de zi cu zi, politizarea funcţiei publice este,
dintotdeauna, una dintre cele mai mari pericole ale funcţiei publice.
Fiecare moment electoral postdecembrist a însemnat pentru funcţionarul public
tot atât de multe „şocuri profesionale’’.
De fiecare dată s-au găsit metode „legale’’ de îndepărtare pe criterii politice a
funcţionarilor indezirabili. Astfel, s-au schimbat denumirile serviciilor publice, prilej de
a „scăpa’’ de indezirabili (ex. Preşedinţia României s-a numit Administraţia
Prezidenţială, Ministerul Funcţionarilor Publici s-a numit Ministerul Administraţiei
Publice apoi Ministerul Administraţiei şi Internelor, M.I.R.A., ş.a.m.d.). De fiecare
dată când a apărut o nouă lege funcţionarii publici au fost fie atestaţi pe post, fie
reatestaţi pe post, iar momentele respective tot atâtea prilejuri de a „scăpa’’ de
indezirabilii politici.
Referitor la obligaţia păstrării secretului de stat, secretului de serviciu, precum
şi obligaţia de confidenţialitate (obligaţia de discreţie), această îndatorire este nu
numai perenă dar şi comună cu cele prevăzute în legislaţia muncii. Spre deosebire de
sectorul privat, sectorul public implică, acest caz, un plus de atenţie atât din partea
legiuitorului care „fixează regula jocului’’, cât şi din partea funcţionarilor publici care
acceptă această „regulă’’ impusă de lege din momentul accesului la funcţia publică,
confirmată prin depunerea jurământului.
În acest domeniu s-a manifestat mult timp după Revoluţia din 1989 „o
inacceptabilă lipsă de responsabilitate din partea majorităţii serviciilor publice care au
uitat, pur şi simplu de această îndatorire, deosebit de importantă’’.1
Conform art. 31. alin. 2 din Constituţie:„Autorităţile publice, potrivit
competenţelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor
asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal”. În acest sens
majoritatea serviciilor publice şi-au înfiinţat compartimente speciale pentru relaţia cu
publicul, cu presa cu ONG-urile.
___________________________________________
1
Ivanoff, I.V., Teoria, pag.67
 14

Transparenţa activităţii acestor servicii publice, este asigurată astfel, atât prin
mijloace legale (Legea nr. 52/2003) cât şi prin mijloace organizatorice, pe lângă alte
forme de dialog şi de informare publică.
În momentul de faţă există Legea nr. 182/2002 pentru protecţia informaţiilor
clasificate, iar în cuprinsul acesteia sunt incluse toate datele privind definirea
secretului de stat, de serviciu etc. Orice cetăţean care este sub incidenţa ei constată un
„dezechilibru’’ evident între drepturi şi obligaţii, în sensul că drepturile, sunt mai mult
doar enunţate însă nu şi realizate sau garantate, pe când obligaţiile şi
incompatibilităţile sunt realizate şi garantate.
Obligaţia de perfecţionare profesională este „revendicată’’ atât ca o obligaţie
morală, de către unii autori, cât şi ca un drept al funcţionarului public.
Are tangenţe atât cu elementele morale dar şi cu drepturile funcţionarilor
publici, însă, îşi găseşte cel mai bine locul la art. 50 din legea nr.188/1999.
Corespondentul juridic al obligaţiei morale privind demnitatea este art.47 din
legea nr.188/1999, care stipulează interdicţia funcţionarului public să solicite sau să
accepte, direct sau indirect, pentru el sau pentru alţii, în considerarea funcţiei lui publice,
daruri sau alte avantaje.
Această normă prohibitivă este deosebit de importantă şi conturează chintesenţa
exerciţiului onest al funcţiei publice. După cum se observă „graniţa’’ sau „distanţa’’
dintre onest şi patologic este infim de mică şi se trece foarte uşor dintr-o parte în altă parte.
O explicaţie a acestui fenomen este şi tentaţia foarte mare la care este expus
funcţionarul public în contextul în care capitolul drepturilor este sfidător de mic. Pentru a
feri funcţionarul public de astfel de tentaţii şi pentru a creşte transparenţa în acest sens,
funcţionarul public atât la numire, cât şi la încetarea aportului de serviciu, trebuie să
depună o declaraţie de avere conducătorului serviciului public respectiv, declaraţie care se
actualizează anual.
Transparenţa, ca obligaţie legală, are corespondent cu morala, în ceea ce numim
opinia publică şi sancţiunile morale cunoscute (oprobriul, stigmatizarea etc.).
Funcţionarii publici, prevede alin. (1) al art. 45, „răspund de îndeplinirea
atribuţiilor ce le revin din funcţia publică pe care o deţin, precum şi de atribuţiile ce le
sunt delegate”.
15
 Potrivit alin. (2) al art. 45, „funcţionarul este obligat să se conformeze
dispoziţiilor primite de la superiorii ierarhici” iar conform alin. (3), „funcţionarul
public are dreptul să refuze, în scris şi motivat, îndeplinirea dispoziţiilor primite de la
superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale. Dacă cel care a emis dispoziţia o
formulează în scris, funcţionarul public este obligat să o execute, cu excepţia cazului
în care aceasta este vădit ilegală. Funcţionarul public are îndatorirea să aducă la
cunoştinţă superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispoziţia astfel de situaţii.”
Funcţionarilor publici, dispune alin. (I) al art. 47, ca le este interzis să ceara
sau să primeasca, direct sau indirect, pentru ei sau pentru altcineva, în considerarea
funcţiei lor publice, cadouri sau altele. La numirea într-o funcţie publică, functionarii
sunt obligaţi, prevede alin. (2), să prezinte conducătorului autorităţii sau instituţiei
publice declaraţia de avere. Declaraţia de avere se actualizează anual, potrivit legii.
Funcţionarii publici au obligaţia. conform alin. (l) al art. 48, de „a rezolva în
termenul stabilit de către superiorii lui, lucrările repartizate. ”
Potrivit alin. (2) al art. 48, funcţionarilor publici nu le este permis să primească
direct cereri a căror rezolvare intră în competenţa lor sau să discute direct cu petenţii,
cu excepţia celor cărora le sunt stabilite asemenea atribuţii, precum şi să intervină
pentru soluţionarea acestor cereri.
Conform art. 50, funcţionarii publici sunt indatorati să urmeze cursuri de
perfecţionare profesională.
Interesul perfecţionării profesionale este, în opinia profesorului dr. Ivan Vasile
Ivanoff, triplu.
 În primul rând, de serviciile unui funcţionar public pregătit şi perfecţionat,
beneficiază cetăţeanul care vine în contact cu acel funcţionar, respectiv
colectivitatea unde fiinţează acel serviciu public.
 În al doilea rând, beneficiază de această perfecţionare profesională, serviciul
public respectiv, deoarece îşi realizează profesionist atribuţiile şi competenţele
legale bucurându-se de credibilitate.
 În al treilea rând, dar nu în ultimul rând, beneficiază chiar însăşi
funcţionarul deoarece îi creşte prestigiul şi probitatea profesională având

16
 satisfacţii în muncă şi în final putându-se bucura de calificative superioare ce-1
pot promova în grad sau funcţie, aducându-i şi o leafă mai mare.
Această simplă mulţumire reprezintă idealul normei juridice care este deosebit
de bine venită şi are efecte în toate domeniile.
Funcţionarii publici, prevede art. 49, au obligaţia să onoreze întocmai regimul
juridic al conflictului de interese şi al incompatibilităţilor, potrivit legii.
Incompatibilităţile reprezintă cea de a doua componentă a îndatoririlor legale
ale funcţionarului public.
După cum susţinea Conf. J. Vermeulen, prin incompatibilitate se înţelege
,,neputinţa funcţionarului public de a se ocupa de o anumită îndeletnicire în afară de
funcţiunea pe care o deţine’’1, iar prof. A. Teodorescu arăta că,, legiuitorul a oprit
uneori ca funcţionarul să aibă pe lângă funcţiunea lui şi alte ocupaţiuni, creând astfel o
stare de incompatibilitate între funcţiunea publică şi acele ocupaţiuni.’’ 2
Incompatibilităţile sunt, în opinia prof. V. Prisacaru, de două categorii:
a) incompatibilităţi constituţionale ;
b) incompatibilităţi legale.
Deşi, în continuarea textului citat, prof. A. Teodorescu arăta că
,,incompatibilităţile de ordin constituţional au la bază principiul separaţiunii organelor,
care nu voieşte ca un administrator - un funcţionar public al administraţiei publice - să
fie şi judecător în acelaşi timp sau să fie membru al Corpurilor legiuitoare’’ şi, în conti-
nuare, distinsul profesor arată că, ,,făcând aplicarea acestui principiu, Legea de
organizare judecătorească din decembrie 1925 opreşte pe judecători de a ocupa orice
funcţie publică de orice natură, în alte cuvinte, analizând incompatibilităţile
constituţionale, dă exemple de incompatibilităţi legale’’.
Deşi în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată,
nu sunt cuprinse, aşa cum erau în art. 14 şi art. 15 din Legea pentru Statutul
funcţionarilor publici din 1923 şi în art. 14 -art. 16 din Codul funcţionarilor publici din
1940, dispoziţii referitoare la incompatibilităţile funcţionarilor publici, norme care să
reglementeze incompatibilităţile privind funcţionarii publici, acestea sunt prevăzute în

___________________________________________
1
Vermeulen, J., Curs, pag. 225
2
Teodorescu, A., Tratat, pag.372.
17
art. 94 şi 95 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea
transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de
afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Astfel, potrivit alin. (1) al art. 94 din Legea nr. 161/2003, funcţionarul public
este incompatibil cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi
cu funcţia de demnitate publică, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, funcţionarii
publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau
neremunerate, după cum urmează:
- în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice;
- în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepţia cazului în care funcţionarul public
este suspendat din funcţia publică, în condiţiile legii, pe durata numirii sale;
- în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ
din sistemul public sau privat, în cadrul unei asociaţii familiale sau ca persoană fizică
autorizată;
- în calitate de membru al unui grup de interes economic.
Funcţionarii publici, dispune conform alin. (3) al aceluiaşi articol, care, în
exercitarea profesiei , au desfăşurat activităţi de urmarire şi control cu privire la firme
sau alte unităţi cu scop lucrativ de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. c) nu o sa
poata desfăşoara activitati şi nu pot acorda consultanţă de specialitate la aceste firme
timp de 3 ani după ieşirea din corpul funcţionarilor publici.”
Conform alin. (4) al aceluiaşi articol, funcţionarii publici nu pot fi mandatari ai
unor persoane în ceea ce priveşte efectuarea unor acte în legătură cu funcţia publică pe
care o exercită, iar, potrivit alin. (5), în situaţiile prevăzute la alin. (2) lit. b), la
încheierea mandatului demnitarului, funcţionarul public este reîncadrat în funcţia
publică deţinută sau într-o funcţie similară.
Potrivit alin. (1) al art. 95 ,,nu sunt permise raporturile ierarhice directe în cazul
în care funcţionarii publici respectivi sunt soţi sau rude de gradul I. “
Prevederile alin. (1) si (2), se aplică şi în cazul demnitarilor daca detine calitatea
de sef ierarhic superior
,,Conform prevederilor alin. (3), persoanele care se află în una dintre situaţiile
prevăzute la alin. (1) sau (2) trebuie sa opteze în termen de 60 de zile, pentru încetarea
raporturilor ierarhice 18
directe sau la renunţarea la calitatea de demnitar. Orice persoană, dispune alin. (4),
poate sesiza existenţa situaţiilor prevăzute la alin. (l) sau (2).”
Potrivit alin. (6), situaţiile prevăzute la alin. (2) şi neîndeplinirea obligaţiilor
prevăzute la alin. (3) se constată, după caz, de primul-ministru, ministru sau prefect,
care dispune încetarea raporturilor ierarhice directe dintre demnitar şi funcţionarul
public soţ sau rude de gradul I.
În doctrina juridică interbelică s-a susţinut că ,,prin incompatibilitate se înţelege
neputinţa funcţionarului de a se ocupa de o anumită îndeletnicire în afară de funcţiunea
pe care o deţine’’1, iar Prof. A. Teodorescu scria că ,,legiuitorul a oprit uneori ca
funcţionarul să aibă pe lângă funcţiunea lui şi alte ocupaţiuni, creând astfel o stare de
incompatibilitate între funcţiunea publică şi acele ocupaţiuni. Câteodată, motivul a fost
de ordin constituţional, tras din principiul separa-ţiunii organelor de stat, alteori a fost
din consideraţiuni de moralitate, din grija de a apăra fie demnitatea personală a
funcţionarului, fie interesele administraţiunii, fie şi una şi alta.’’2
Acest text (art. 95) are în vedere atât o latură de drept material, cât şi de drept
procesual, având date şi procedurile de rezolvare a acestei stări de incompatibilitate.
Singurele excepţii, anticipate, de altfel şi de către autorii susmenţionaţi, le
reprezintă funcţiile sau activităţile didactice, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-
artistice.
Incompatibilitatea acţionează şi în cazul „anterior’’ deţinerii unei funcţii de
demnitate publică.
Se are în vedere aici ipoteza prevăzută de art. 97 (2), lit. a, deoarece duce la
suspendarea raportului de serviciu al acestuia pe durata campaniei electorale, până în
ziua ulterioară alegerilor dacă nu a fost ales.

_____________________________________________
18
Vermeulen, J., Curs, pag.225.
19
Teodorescu, A., Tratat, pag.372.

19
 Aşa cum precizează legea, se disting două categorii de demnităţi publice:
- demnităţi publice alese;
- demnităţi publice numite.
În primul caz, momentul anterior ocupării unei astfel de demnităţi publice
alese, este „sancţionat’’ cu suspendarea temporară a exerciţiului funcţiei publice, în
al doilea caz „propunerea’’ de numire a unui funcţionar public într-o funcţie de
demnitate publică numită nu este sancţionată cu suspendarea temporară a raportului
de serviciu.
Dacă „campania electorală’’ este transparentă şi oferă această egalitate de şansă,
fiind obiectivă suspendarea raportului de serviciu, selecţia viitorilor demnitari publici
numiţi nu mai are nici un fel de obiectivitate, ieşind din tiparul democraţiei al
egalităţii de şansă.
În finalul normelor juridice aplicate asupra incompatibilităţilor, legea obligă pe
funcţionarii publici să depună o declaraţie de interese, pe propria răspundere, cu privire la
funcţiile şi activităţile pe care le desfăşoară (art. 111). Funcţiile şi activităţile care se
includ în declaraţia de interese sunt cele limitative prevăzute de lege.
Astfel, art. 114, alin. l din Legea nr. 161/2003 introduce o îndatorire a
funcţionarului public care interzice folosirea de către o persoană care are calitatea de
demnitar sau de functionar public, în interes privat a simbolurilor care au legătură cu
exerciţiul demnităţii sau funcţiei sale.
Ca o completare la acest enunţ, interdicţia vizează imaginea publică, numele,
vocea sau semnătura pentru orice formă de publicitate privitoare la o activitate care aduce
profit cu excepţia publicităţii gratuite pentru scopuri caritabile. În continuare, legea, la
acelaşi capitol al incompatibilităţilor, introduce o îndatorire legală a funcţionarilor publici
şi anume, aceea a interzicerii persoanelor susmenţionate de a folosi sau exploata direct
sau indirect a informaţiilor care nu sunt publice, obţinute în legătură cu exercitarea
atribuţiilor, în scopul obţinerii de avantaje pentru ei sau pentru alţii (art. 114, alin. 4).
Legea introduce o normă juridică acoperitoare care face trimitere la alte cazuri de
incompatibilităţi şi interdicţii stabilite prin legi speciale care sunt incidente în situaţia
funcţionarilor publici (art. 115).

20
 În completarea îndatoririlor funcţionarilor publici, ultima componentă este
reprezentată de conflictul de interese. Prin ,,conflict de interese’’ se înţelege, conform
art.70 din Titlul IV al Legii nr. 161/2003 „situaţia în care persoana ce exercită o
demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială
care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit
Constituţiei şi altor acte normative”.
Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea
şi sancţionarea corupţiei, în alin. (1) al art. 79 prevede „că funcţionarul public este în
conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situaţii”
- „este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu
privire la persoane fizice şi juridice cu care are relaţii cu caracter patrimonial; ”
- „participă în cadrul aceleiaşi comisii, constituite conform legii, cu funcţionari publici
care au calitatea de soţ sau rudă de gradul 1; ”
- „interesele sale patrimoniale, ale soţului sau rudelor sale de gradul I pot influenţa
deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcţiei publice. ”
Daca exista un conflict de interese, dispune alin. (2) al aceluiaşi articol,
„funcţionarul public este obligat să se abţină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei
sau participarea la luarea unei decizii şi să-l informeze de îndată pe şeful ierarhic
căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia măsurile care se impun pentru
exercitarea cu imparţialitate a funcţiei publice, în termen de cel mult 3 zile de la data
luării la cunoştinţă. ”
„Conform prevederilor alin. (3), în cazurile prevăzute la alin. (1), conducătorul
instituţiei publice, la propunerea şefului ierarhic căruia îi este subordonat direct
funcţionarul public în cauză, va desemna un alt funcţionar public, care are aceeaşi
pregătire şi nivel de experienţă, ”în ce ne priveşte, considerăm că ar putea fi desemnat
un alt funcţionar public care îndeplineşte o funcţie publică echivalentă şi fără legătură
cu nivelul de experienţă care se determină prin luarea în considerare a vechimii în
funcţia publică. Astfel, dacă cel înlocuit are o vechime în funcţia publică de 20 de ani,
de exemplu, iar în cadrul serviciului public respectiv nu mai sunt funcţionari publici cu
aceeaşi vechime, cu acelaşi nivel de experienţă, s-ar putea ca înlocuirea să fie mai greu

21
de realizat.
Potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, încălcarea dispoziţiilor alin. (2) poate
atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă ori penală, potrivit
legii.
Importante sunt principiile care stau la baza prevenirii conflictului de
interese în exercitarea funcţiei publice. Acestea, conform art. 71 din Legea nr.
161/2003 sunt:
- imparţialitatea;
- integritatea;
- transparenţa deciziei;
- supremaţia interesului public.
Această ridicare, la rang de normă legală a unor însuşiri comportamentale
confirmă, încă o dată, teza prin care ,,norma de drept este un mijloc, un vector
pentru un scop moral certificând, teza simbiozei normei de d rept cu norma
morală, nesepararea acestora care, în unele cazuri se suprapun’’ 1.
Supremaţia interesului public este o confirmare expresă a principiului
interesului general, ca principiu fundamental al administraţiei publice, ce
constituie „izvorul’’ conceptului de serviciu public, implicit al componenţei
acestuia, funcţia publică.
De altfel, supremaţia interesului public ne conduce, pe de o parte la altruismul e
care ar trebui să dea dovadă un funcţionar public, altruism ce ţine de vocaţia
administrativă a acestuia şi de caracterul dobândit prin educaţie, pe de o parte dar şi de
interesul implicit pe care funcţionarul public trebuie să-1 aibă pentru
primordialitatea interesului general faţă de cel personal.2
Foarte important, din acest punct de vedere, este şi art. 75 din Legea nr.
161/2003 care prevede următoarele: „Persoana care se consideră vătămată într-un
drept al său ori într-un interes legitim ca urmare a existenţei unui conflict de
interese prevăzut în prezenta secţiune, se poate adresa instanţei de judecată
competentă, potrivit legii, în funcţie de natura actului emis sau încheiat’’.

_________________________________________
1
Ivanoff, I.V., Deontologia, pag.87-88
2
Ivanoff, I.V., Deontologia, pag.89
22
Această normă este importantă, din mai multe puncte de vedere. În primul rând
coincide cu dispoziţiile art. l din Legea nr. 554/2004 (aşa cum a fost modificată
prin Legea nr. 262/2007) - privind contenciosul administrativ care prevede ipoteza
„încălcării unui drept subiectiv ori al unui interes legitim’’.
Dacă asupra „dreptului subiectiv’’ s-a scris foarte mult, „interesul legitim’’
este o vocaţie şi până la această normă juridică această vocaţie nu putea fi
valorificată prin intermediul instanţei de contencios administrativ (actualmente
interesul legitim este definit şi susţinut de contenciosul administrativ).
Pe de altă parte, valorificarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim
poate avea în vedere şi alte situaţii care nu ţin de contenciosul administrativ (act
administrativ de autoritate înfăptuit de funcţionarul public aflat în conflict de
interese) ci pot ţine de alte genuri de situaţii ce ţin de instanţele civile, fiscale,
comerciale şi, de ce nu, instanţele penale.
Nespecificarea de către lege, a „instanţei’’ care rezolvă vătămarea
susmenţionată ne conduce în primul rând la instanţa de contencios administrativ
(funcţionarul public, funcţia publică, atribuţii, acte administrative, drepturi subiective
încălcate), dar şi la alte tipuri de activităţi ce poate desfăşura un funcţionar public aflat în
conflict de interese (acte de gestiune,
acte jurisdicţionale, fapte sau operaţiuni materiale, contracte civile sau comerciale ce ţin
de autoritatea respectivă, avize etc.).
Scopul final al acestei norme juridice este identificarea de către lege, a oricărui
filtru de trecere a eventualelor nereguli ce pot apărea în exerciţiul funcţiei publice.
Conflictul de interese al funcţionarului public este, pe larg, reglementat în cuprinsul art.
301 din N.C.P. introdus de Legea nr. 286/2009.
Conform cu dispoziţiile art. 301 din N C.P. conflictul de interese este definit
astfel: „Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu
îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau
indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II
inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de
muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat, ori beneficiază, de servicii
sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi
interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă.” 23
 „Funcţionarii publici sunt obligaţi, potrivit alin. (1) al art. 111 din Legea nr.
161/2003, să depună o declaraţie de interese, pe propria răspundere, cu privire la
funcţiile şi activităţile pe care le desfăşoară, cu excepţia celor legate de funcţia publică
pe care o exercită.” Funcţiile şi activităţile care se includ în declaraţia de interese,
dispune alin. (2), sunt:
- funcţiile deţinute în cadrul unor asociaţii, fundaţii sau alte organizaţii
neguvernamentale ori partide politice;
- activităţi profesionale remunerate;
- calitatea de acţionar sau asociat la societăţi comerciale, inclusiv bănci sau alte
instituţii de credit, societăţi de asigurare şi financiare.
Conform alin. (3), persoanele prevăzute la alin. (1), care nu îndeplinesc alte
funcţii sau nu desfăşoară alte activităţi decât cele legate de funcţia pe care o exercită,
depun si ele o declaraţie în acest sens.
Declaraţia de interese, prevede alin. (1) al art. 112 se depune în termen de 15
zile de la data numirii în funcţie.
Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, persoanele care exercită funcţii „publice
prevăzute în prezentul titlu vor actualiza declaraţia de interese ori de câte ori intervin
schimbări care, potrivit art. 111 alin. (2) trebuie înscrise în aceste declaraţii.
Actualizarea, dispune în continuare acelaşi alineat, se face în termen de 30 de zile de la
data începerii, modificării sau încetării funcţiilor sau activităţilor.”
„Declaraţiile de interese, dispune alin. (1) al art. 113, sunt publice. Conform lit.
i) a alineatului menţionat, acestea se depun de către funcţionarii publici, la
compartimentul de resurse umane din cadrul autorităţilor publice, instituţiilor publice
sau, după caz, al unităţilor din care fac parte. „
„În afară de declaraţia de interese, funcţionarii publici sunt obligaţi, în temeiul
Legii nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a
altor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici 1, astfel
cum a fost modificată prin Legea nr. 161/2003, au obligaţia să depună declaraţia de
avere întocmită potrivit modelului prevăzut în anexa la Legea nr. 161/2003. „
___________________________________________
1
Publicată în M.Of., Partea I, nr. 263/28.10.1996
24
 Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, declaraţia de avere a funcţionarilor publici
se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, în termen de 30 de zile de
la data depunerii. Cheltuielile de publicare, dispune în continuare acelaşi alineat, se
suportă de către persoana juridică din care fac parte persoanele prevăzute la art. 2.
„Conform alin. (3), persoana din compartimentul de resurse umane din cadrul
autorităţilor şi instituţiilor publice din care fac parte desemnată să primească şi să
păstreze declaraţia de avere eliberează depunătorului o dovadă de primire şi ia măsuri
pentru asigurarea publicării acestora. ”
Persoanele prevăzute la art. 2 au obligaţia, stipulează alin. (1) al art. 6, annual
daca in situaţia în care dobândesc bunuri de natura celor prevăzute în anexă, să îşi
actualizeze declaraţia de avere. De asemenea, dispune în continuare acelaşi alineat, la
încetarea activităţii, funcţionarii publici trebuie să depună o nouă declaraţie privind
averea pe care o deţin la data respectivă.
Potrivit alin. (3) al art. 6, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003,
persoanele (funcţionarii publici) numite în funcţii pe perioade mai mari de 4 ani sau pe
durată nedeterminată în cazul funcţionarilor publici au obligaţia ca, din 4 în 4 ani, să
depună o declaraţie de avere actualizată.
Neactualizarea declaraţiei de avere, dispune alin. (4) al art. 6, astfel cum a fost
modificat prin Legea nr. 161/2003, din motive imputabile, până la 31 decembrie a
fiecărui an, ori, după caz, de la expirarea celor 4 ani de la ultima declaraţie conduce la
declanşarea, din oficiu, a procedurii de control.

25
 CAPITOLUL III
CONSECINŢELE JURIDICE ALE NEÎNDEPLINIRII
ÎNDATORIRILOR LEGALE
RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ

În ceea ce priveşte natura juridică a raporturilor dintre funcţionarul public şi

serviciul public, în literatura de specialitate interbelică s-a susţinut că ,,funcţiunea nu
este un contract, ci o situaţiune legală, obiectivă, creată de stat în interesul său exclusiv
şi generatoare, ca atare, de un complex de drepturi totdeauna variabil pentru stat şi de
un minimum de drepturi pentru funcţionar”1 şi în continuare sunt enumerate drepturile
care decurg pentru stat cum sunt:
a) de a cere funcţionarului supunere;
b) de a cere funcţionarului său credinţă;
c) de a cere funcţionarului să-şi îndeplinească obligaţiile de serviciu cu exactitate.
În acelaşi sens, Prof. P. Negulescu arăta că nu se poate face nici o apropiere
între raporturile ce există între administraţiune şi funcţionar şi între raporturile ce ar
exista între un funcţionar privat şi patronul său, căci, pe când raporturile dintre patron
şi prepusul său sunt întemeiate pe o convenţiune iniţială, în raporturile de drept public
numirea funcţionarului este un act de putere publică şi, în continuare distinsul profesor
susţinea: numirea în funcţiunea publică este un procedeu de drept public care se
înfăptuieşte prin act de autoritate2, iar M. Văraru susţinea că între raporturile ce se nasc
între stat şi funcţionarii săi şi raporturile civile dintre doi particulari nu se poate face
absolut nici o apropiere; în primul caz, raporturile sunt de drept public, în cazul din
urmă de drept civil şi că funcţionarii nu deţin nici o putere şi nici un drept de la
autoritatea ce i-a numit, ci competenţa lor, o deţin de la legea organică a funcţiunii3.
În temeiul prevederilor art. 2 lit. d) din Legea Statutului din 1923, potrivit
cărora nu intră în prevederile prezentei legi: specialişti străini cărora li se încredinţează
vremelnic sau prin contract o funcţie publică, în literatura juridică s-a susţinut că, în
principiu deci, contractul trebuie respins ca modalitate de recrutare a funcţionarilor
___________________________________________
1
Teodorescu, A., Tratat, pag. 297
2
Negulescu, P., op.cit., pag. 541-543
3
Văraru, M., op.cit., pag. 148
26
publici, fiind potrivnic statutului, care este de ordine publică 1.
Din prevederile legale cuprinse în alin. (l)-(5) ale art.62 din Legea nr. 188/1999,
republicată, rezultă că raporturile de serviciu care se stabilesc între, pe de o parte, o
autoritate sau instituţie publică din administraţia publică centrală şi locală, iar de
cealaltă parte, persoana fizică - cetăţean român - iau naştere din actul administrativ de
autoritate de numire într-o funcţie publică, în alte cuvinte, raporturile juridice ce se
stabilesc între serviciu public -autoritate sau instituţie publică din administraţia publică
centrală şi locală - sunt de natură legală, care cuprind drepturile şi obligaţiile celor
două părţi care stabilesc, între ele, în condiţiile legii, raporturi de serviciu.
De altfel, chiar din dispoziţiile alin. (1) al art. l din Legea nr. 188/1999,
republicată, potrivit cărora legea reglementează regimul general al raporturilor juridice
dintre funcţionarii publici şi instituţiile publice din administraţia publică centrală şi
locală rezultă natura juridică a acestor raporturi pe care însuşi legiuitorul le-a
caracterizat ca fiind raporturi de serviciu.
Faptul că în art. 117 din Legea nr. 188/1999, republicată, se prevede, printre
altele, că dispoziţiile legii se completează cu prevederile legislaţiei muncii, nu poate să
ducă la concluzia că funcţionarilor publici le sunt aplicabile normele legislaţiei muncii,
chiar în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice . Legislaţia muncii se aplică,
în completarea Legii nr. 188/1999, republicată, numai în cazurile reglementate de art. 6
lit. a), care dispune că prevederile acestei ,,legi nu se aplică personalului salariat din
aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice, care desfăşoară activităţi de
secretariat, administrative, protocol, gospodărire, întreţinere-reparaţii şi de deservire,
precum şi altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică şi
lit. b) personalului salariat încadrat, pe baza încrederii personale, la cabinetul
demnitarului.”
Observăm că, în timp ce pentru personalul prevăzut la art. 6 lit. b) în alin. (2) al
art. 5 se dispune că acest personal este angajat cu contract individual de muncă şi că
persoanele care ocupă aceste funcţii nu au calitatea de funcţionar public şi li se aplică
legislaţia muncii pentru persoanele fizice, pentru personalul prevăzut în art. 6 lit. b) nu
_________________________________
1
Vermeulen, J., Contractul ca modalitate de recrutare a funcţionarilor publici, în R.D.P. nr.1-
2/1932,pag.86

27
se reglementează modul de încadrare - pe bază de contract de muncă - şi nici legislaţia
aplicabilă, cu atât mai mult cu cât acestui personal nu i se aplică prevederile Legii nr.
188/1999, republicată.
Potrivit Legii nr. 188/1999, ,,încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii
publici a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţin şi a normelor de
conduită profesională şi civică prevăzute de lege constituie abatere disciplinară şi
atrage răspunderea disciplinară a acestora.”
Am subliniat atât cuvântul vinovăţie, cât şi cele privind abaterea disciplinară,
pentru că abaterile disciplinare pot fi săvârşite şi din culpă sau neglijenţă; că este aşa
ne-o demonstrează lit. b) a alin. (2) al aceluiaşi articol, potrivit căruia constituie
abatere disciplinară neglijenţa repetată in rezolvarea lucrărilor, iar neglijenţa nu poate
fi săvârşită cu vinovăţie, aşa cum prevede alin. (1) al art. 77. De asemenea, am
subliniat cuvintele abatere disciplinară pentru că aceasta este, în dreptul administrativ,
natura juridică a faptelor săvârşite de funcţionarii publici în exercitarea atribuţiilor ce
le revin din funcţia publică pe care o deţin în cadrul unui serviciu public. Acest
argument ne determină să nu fim de acord cu susţinerea potrivit căreia „abaterile
funcţionarilor de la îndatoririle lor constituie infracţiuni disciplinare, care sunt date
spre judecată unor instanţe organizate de lege.’’1
Abaterile disciplinare nu au nimic comun cu infracţiunile prevăzute şi
sancţionate de Codul penal, în acest sens s-a susţinut că „dreptul disciplinar nu este de
aceeaşi natură cu dreptul penal. Pedepsele disciplinare nu sunt nici privative de
libertate, nu sunt nici infamante. Substratul juridic al dreptului disciplinar nu este
pericolul social, nici răzbunarea socială, el nu aparţine societăţii, ci ierarhiei
administrative; el derivă din dreptul de supraveghere şi răspundere al superiorilor,
pentru actele nelegale sau indisciplmare comise de subalternii lor’’. 2
Constituie abateri disciplinare, conform alin. (2) al art. 77, următoarele fapte :
- întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor;
- neglijenţa repetată în efectuarea lucrărilor;
- absenţe nemotivate de la serviciu;
- nerespectarea în mod repetat a programului de lucru;
____________________________________________
1
Negulescu, P., Tratat, pag. 119
2
Văraru, M., Tratat, pag.104.
28
- intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara cadrului legal;
- nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu acest
caracter;
- manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi
desfăşoară activitatea;
- desfăşurarea, în timpul programului de lucru, a unor activităţi cu caracter politic;
- refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu ;
- încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri, incompatibilităţi, conflicte de
interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici;
- stabilirea de către funcţionarii publici de execuţie de relaţii directe cu petenţii în
vederea soluţionării cererilor acestora.
Potrivit alin. (3) al art. 77 din Legea nr. 188/1999, republicată, sancţiunile
disciplinare sunt:
a)mustrarea scrisă;
b)diminuarea salariului cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni;
c)suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau, după caz, de
promovare în funcţia publică pe o perioadă de la l la 3 ani;
d)trecerea într-o funcţie publică inferioară pe o perioadă de până la un an, cu
diminuarea corespunzătoare a salariului;
e)destituirea din funcţie.
În acest caz, este notabilă observaţia profesorului Valentin I. Prisacaru, şi
anume că s-a renunţat la o sancţiune, şi anume aceea a avertismentului.De asemenea,
mai observăm că unele texte au avut o redactare mai bună în forma nemodificată.
Astfel, sancţiunea de la lit. b), care prevede micsorarea drepturilor salariale cu 5-20%
pe o perioadă de până la 3 luni, ceea ce înseamnă, pe de o parte, că funcţionarul public
poate fi sancţionat cu această sancţiune şi pe o perioadă de 15, 20 zile, iar, pe de altă
parte, nu i se poate aplica această sancţiune pentru o perioadă de 3 luni pentru că legea
a prevăzut aplicarea acestei sancţiuni pe o perioadă de până la 3 luni, adică pe l sau 2
luni.
Însă, potrivit art. 77 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 188/1999, nemodificată,
sancţiunea era „diminuarea drepturilor salariale cu 5-10% pe o perioadă de 1-3 luni’’,

29
ceea ce însemna că nu se putea aplica această sancţiune pentru o perioadă mai mică de
o lună, dar se putea aplica - această sancţiune -şi pentru 3 luni. Tot astfel, sancţiunea de
la lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată, este ca o se se faca trecerea într-o funcţie
publică inferioară pe o perioadă de până la un an, cu diminuarea corespunzătoare a
salariului, poate duce la aplicarea acestei sancţiuni şi pentru o lună sau două - pentru
că şi aceste perioade sunt tot până la un an. În timp ce în art. 77 alin. (3) lit. c) din
forma nemodificată a legii sancţiunea era „trecerea într-o funcţie inferioară, pe o
perioadă de 6-12 luni, cu diminuarea corespunzătoare a salariului’’. 1

30

CAPITOLUL IV
 COMPARAŢIE ÎNTRE ÎNDATORIRILE LEGALE ALE
FUNCŢIONARILOR PUBLICI CU CELE ALE ALEŞILOR LOCALI

În deschiderea acestui studiu comparativ, trebuie să facem precizarea că, spre

deosebire de funcţionarii publici, care sunt numiţi sau ocupă funcţiile publice prin
concurs, aleşii locali sunt, după cum reiese şi din denumirea lor, aleşi de populaţie prin
vot.
Aleşii locali sunt primarul, consilierii locali şi consilierii judeţeni.Pentru a
asigura mandatul lor, aceştia îndeplinesc o funcţie de autoritate publică, beneficiind de
dispoziţiile legii penale cu privire la persoanele care îndeplinesc o funcţie ce implică
exerciţiul autorităţii de stat.1
Mandatul alesilor locali este de 4 ani si se exercită în condiţiile legii.
Consiliul local hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local,
cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi publice, locale
sau centrale.
Consiliul local are următoarele îndatoriri principale:
a) alege viceprimarul, respectiv viceprimarii, după caz;
b) aprobă regulamentul propriu de organizare şi funcţionare a consiliului;
c) avizează sau aprobă, după caz, studii, prognoze şi programe de dezvoltare
economico-socială, de organizare şi amenajare a teritoriului, inclusiv
participarea la programe de dezvoltare judeţeană, regională, zonală şi de
cooperare transfrontalieră;
d) aprobă bugetul local, împrumuturile, virările de credite şi modul de utilizare a
rezervei bugetare; stabileşte impozite şi taxe locale, precum şi taxe speciale, în
condiţiile legii;
e) aprobă, la propunerea primarului, în condiţiile legii, organigrama, statul de
funcţii, numărul de personal şi regulamentul de organizare şi funcţionare a
__________________________________________
1
***Legea administraţiei publice locale nr.215/23.04.2001, publicată în M.Of., nr.204/23.04.2001

31

f) aparatului propriu de specialitate, ale instituţiilor şi serviciilor publice , precum

 şi ale regiilor autonome de interes local;
g) administrează domeniul public şi domeniul privat al comunei sau oraşului;
h) hotărăşte concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică, precum şi
a serviciilor publice de interes local, în condiţiile legii;
i) hotărăşte vânzarea, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică,
în condiţiile legii;
j) înfiinţează instituţii publice, societăţi comerciale şi servicii publice de interes
local;
k) hotărăşte asupra înfiinţării şi reroganizării regiilor autonome de interes local;
l) analizează şi aprobă, în condiţiile legii, documentaţiile de amenajare a
teritoriului şi urbanism ale localităţilor, stabilind mijloacele materiale şi
financiare necesare în vederea realizării acestora; aprobă alocarea de fonduri
din bugetul local pentru acţiuni de apărare împotriva inundaţiilor, incendiilor,
dezastrelor şi fenomenelor meteorologice periculoase;
m) stabileşte măsurile necesare pentru construirea, întreţinerea şi modernizarea
drumurilor, podurilor, precum şi a întregii infrastructuri aparţinând căilor de
comunicaţii de interes local;
n) aprobă, în limitele competenţelor sale, documentaţiile tehnico-economice
pentru lucrările de investiţii de interes local şi asigură condiţiile necesare în
vederea realizării acestora;
o) asigură, potrivit competenţelor sale, condiţiile materiale şi financiare necesare
pentru buna funcţionare a instituţiilor şi serviciilor publice de educaţie, sănătate,
cultură, tineret şi sport, apărarea ordinii publice, apărarea împotriva incendiilor
şi protecţia civilă, de sub autoritatea sa;
p) hotărăşte, în localităţile cu medici sau personal sanitar în număr insuficient,
acordarea de stimulente în natură şi în bani, precum şi de alte facilităţi, potrivit
legii, în scopul asigurării serviciilor medicale pentru populaţie;
q) contribuie la activităţi ştiinţifice, culturale, artistice, sportive şi de agrement;
r) hotărăşte cu privire la asigurarea ordinii publice;
32

s) acţionează pentru protecţia şi refacerea mediului înconjurător, în scopul creşterii

calităţii vieţii;
 t) contribuie la realizarea măsurilor de protecţie şi asistenţă socială;
u) înfiinţează şi organizează târguri, pieţe, oboare, locuri şi parcuri de distracţie,
baze sportive şi asigură buna funcţioanre a acestora;
v) atribuie sau schimbă, în condiţiile legii, denumriri de străzi, de pieţe şi de
obiective de interes public local;
w) conferă persoanelor fizice române sau străine, cu merite deosebite, titlul de
cetăţean de onoare al comunei sau oraşului;
x) hotărăşte, în numele legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române
sau străine, cu organizaţii neguvernamentale şi cu alţi parteneri sociali;
y) hotărăşte, în numele legii, cooperarea sau asocierea cu alte autorităţi ale
administraţiei publice locale din ţară sau din străinătate
z) sprijină, în condiţiile legii, activitatea cultelor religioase;
Având în vedere toate aceste îndatoriri enumerate ale aleşilor locali, putem
trage concluzia că aceştia au putere de decizie şi, în acelaşi timp, de executare şi
punere în practică a deciziilor şi hotărârilor propuse şi votate în şedinţele consiliilor
locale.
Putem spune că, într-un fel, aleşii locali hotărăsc şi decid, iar funcţionarii
publici execută. Nu trebuie însă, să uităm că aleşii locali ocupă funcţii publice în urma
unui vot al populaţiei, iar funcţionarii publici ocupă funcţii publice în urma unui
concurs. Ceea ce înseamnă că aleşii locali au putere de decizie pentru o scurtă perioadă
de timp, un mandat sau mai multe, dar cu un impact foarte mare asupra administraţiei
locale pe care o conduc, pot schimba parţial sau în totalitate, în condiţiile legii, nivelul
de trai şi de dezvoltare al localităţii respective. Nu e mai puţin adevărat că, în cazul în
care populaţia este nemulţumită de activitatea aleşilor locali, are dreptul de a schimba
componenţa consiliilor locale, prin vot, la următorul scrutin electoral.

33

Dat fiind faptul că aleşii locali, prin înfiinţarea serviciilor publice şi

administrarea lor, implicit prin aprobarea organigramei, sunt pe linie ierarhică, mai sus
decât funcţionarii publici, se poate spune că aceşta din urmă execută şi pun în aplicare
deciziile şi hotărârile consiliului local.
În acest sens, potrivit alin (3) al art.2 din Legea 188/1999, enumeram cateva din
activităţile desfăşurate de funcţionari, care implică exercitarea prerogativelor de putere
publică :
a) punerea legilor in executare ;
b) initierea proiectelor de acte normative şi a altor reglementări specifice
autorităţii sau instituţiei publice;
c) elaborarea proiectelor, politicilor şi strategiilor, a programelor, a studiilor,
analizelor şi statisticilor;
d) consilierea, controlul şi auditul public intern;
e) gestionarea resurselor umane şi a resurselor financiare;
f) colectarea creanţelor bugetare;
g) reprezentarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în raporturile acesteia
cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat din ţară şi străinătate,
în limita competenţelor stabilite de conducătorul autorităţii sau instituţiei
publice, precum şi reprezentarea în justiţie a autorităţii sau instituţiei publice în
care îşi desfăşoară activitatea;
Aici trebuie să facem o precizare, şi anume aceea că aceste îndatoriri enumerate
produc prin ele însele efecte juridice, adică nerespectarea lor atrage sancţionarea celor
care le încalcă; există însă, îndatoriri ale funcţionarilor publici care nu produc efecte
juridice, iar aletele sunt îndatoriri curente ale funcţionarilor publici de execuţie care nu
legătură cu execitarea prerogativelor de putere publică. Astfel, de exemplu, un poliţist,
indiferent de grad, care, potritiv legii, constată săvârşirea unei contravenţii şi prin

34

procesul-verbal de constatare aplică şi sancţiunea, exercită prerogative de putere

publică, în timp ce un consilier juridic, care elaborează un proiect de act normativ ori
proiectul unui aviz la un proiect de act normativ întocmit de funcţionarii publici de
specialitate din alt serviciu public nu exercită prerogative de putere publică. Aceste
prerogative sunt exercitate de şeful său ierarhic care îşi însuşeşte proiectul şi îl
semnează.
Un exemplu foarte bun pentru a compara îndatoririle legale ale funcţionarului
public cu cele ale aleşilor locali este raportul dintre primarul, consilierii locali şi
secretarul primăriei.
Potrivit art.33 din Regulamentul-Cadru de organizare şi funcţionare a
consiliilor locale, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă nr.35 din 30 ianuarie 2002,
publicată în M.Of., nr.90 din 2 februarie 2002, primarul şi consilierii locali participă
la şedinţele consiliului şi au dreptul să îşi exprime punctul de vedere asupra tuturor
problemelor înscrise pe ordinea de zi. Punctele lor de vedere se consemnează, în mod
obligatoriu, în procesul verbal de şedinţă.
Conform alin.(1) al art.34 al aceluiaşi regulament, secretarul primăriei
participă, în mod obligatoriu, la şedinţele consiliului local şi are următoarele
îndatoriri principale:
a) duce la indeplinire procedurilor de convocare a consiliului local, la cererea
alesului local sau a cel puţin unei treimi din numărul consilierilor în funcţie;
b) asigură efectuarea lucrărilor de secretariat;
c) efectuează apelul nominal şi ţine evidenţa participării la şedinţe a consilierilor;
d) tine evidenta voturilor şi le consemnează cu rezultatul votării, dupacare îl
prezintă preşedintelui de şedinţă;
e) aduce la cunostinta preşedintelui de şedinţă cvorumul necesar pentru adoptarea
fiecărei hotărâri a consiliului local;
f) întocmeste stenograma sau procesul-verbal, pune la dispoziţia consilierilor
înaintea fiecărei şedinţe procesul-verbal, respectiv stenograma dactilografiată a
şedinţei anterioare, asupra conţinutului cărora solicită acordul consiliului;
g) întocmeste dosarele de şedinţă, legarea, numerotarea paginilor, semnarea şi
ştampilarea acestora;
35

h) urmăreşte ca la deliberare şi adoptarea unor hotărâri ale consiliului local să nu

ia parte consilierii care se încadrează în dispoziţiile art.46 alin (1) din Legea
admnistraţiei publice locale nr. 215/2001, care stipulează că ,,nu poate lua parte
 la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul care, fie personal, fie prin soţ,
soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes
patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local”;
i) prezintă consiliului local punctul său de vederein ceea ce priveste legalitatea
unor proiecte de hotărâri sau a altor măsuri supuse deliberării consiliului; dacă
este cazul, refuză să contrasemneze hotărârile pe care le consideră ilegale;
j) contrasemnează, în condiţiile legii şi ale prezentului regulament, hotărârile
consiliului local pe care le consideră legale;
k) poate propune primarului înscrierea unor probleme în proiectul ordinii de zi a
şedinţelor ordinare ale consiliului local
l) acordă membrilor consiliului asistenţă şi sprijin de specialitate în desfăşurarea
activităţii, inclusiv la redactarea proiectelor de hotărâri sau la definitivarea celor
discutate şi aprobate de consiliu.
Din acest exemplu, se poate lesne înţelege importanţa şi necesitatea ca
funcţionarul public să fie o persoană competentă, moral şi profesional, care se bucură,
conform statutului funcţionarilor publici, de stabilitatea postului pe care îl ocupă.
În continuare, ne vom ocupa de partea comună celor două categorii de personal
care fac obiectul acestei lucrări.
Un exemplu în acest sens este Ordonanţa de Urgenţă nr.5 din 30 ianuarie 2002
privind instituirea unor interdicţii pentru aleşii locali şi funcţionarii publici, publicată
în M.Of., nr.90 din 2 februarie 2002.
Actul normativ mai sus menţionat prevede la alin (1) al art.1 ca ,,Firmele la care
aleşii locali sunt manageri, acţionari semnificativi, asociaţi, administratori, cenzori,
membri în consiliul de administraţie sau la care deţin alte funcţii de conducere, nu pot
încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări sau de
furnizare de bunuri cu autorităţile administraţiei publice

36

locale din care fac parte aleşii locali menţionaţi, cu regiile autonome de interes local
aflate sub autoritatea consiliului respectiv sau cu societăţile comerciale înfiinţate de
consiliile locale ori de consiliile judeţene respective.’’
Încălcarea dispoziţiilor alin. (1) şi (3), dispune alin. (4), atrage încetarea de
drept a mandatului de ales local, cu excepţia cazurilor în care cel în cauză
demisionează din funcţia deţinută la societatea comercială, în termen de cel mult 5 zile
de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă sau, după caz, de la încheierea
contractului. Constatarea încetării mandatului de ales local se face prin ordin al
prefectului, emis în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă
sau, după caz, de la încheierea contractului, conform alin. (5).
Ajungem la art.2, care prevede clar că interdicţiile prevăzute la art.1 alin (1) se
aplică şi funcţionarilor publici şi persoanelor încadrate cu contract individual de
muncă în aparatul propriu al consiliului local sau judeţean ori la regiile autonome
aflate în autoritatea consiliilor respective sau la societăţile comerciale înfiinţate de
consiliile locale sau judeţene respective.
Totuşi, există câteva consideraţii pe care trebuie să le punctăm, în cazul
răspunderii funcţionarilor publici. Deoarece răspunderea disciplinară am abordat-o în
capitolul anterior, aici vom aprofunda celelalte forme, şi anume: răspunderea
administrativă, civilă şi penală.
Potrivit alin. (1) al art. 75 din Legea nr. 188/1999,”răspunderea
contravenţională, administrativă”, a funcţionarilor publici se angajează în cazul în
care aceştia au săvârşit o contravenţie în timpul şi în legătură cu sarcinile de serviciu.
Deşi legea nu prevede, atât contravenţia, cât şi sancţiunea administrativă aplicabilă
acesteia trebuie să fie prevăzute într-o lege, o hotărâre a Guvernului sau o hotărâre a
consiliilor locale sau judeţene. Astfel, de exemplu, conform alin. (1) al art. 47 din
Legea datoriei publice nr. 81/19991, constituie contravenţie a) nerespectarea - de către
funcţionarul public al autorităţii statului competente să contracteze împrumuturi de stat
- documentelor prin care s-au contractat împrumuturi generatoare de datorie publică în
termenele stabilite de Ministerul Finanţelor Publice.
____________________________________________
1
Publicată în M.Of., Partea I, nr. 215/17.05.1999

37

De asemenea, constituie contravenţie prevăzută de art. 62 alin. (1) lit. g) din

Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă1, neverificarea de către ofiţerul
de stare civilă a realităţii conţinutului declaraţiilor şi a neconcordanţei acestora cu
actele de identitate, certificatele de stare civilă şi celelalte înscrisuri prezentate.
 Actele normative care reglementează contravenţiile săvârşite de funcţionarii
publici în timpul serviciului sau în legătură cu serviciul - de altfel ca şi celelalte
contravenţii - trebuie să prevadă cine constată săvârşirea contravenţiei şi cine aplică
sancţiunea contravenţională.
Contravenţiile săvârşite de funcţionarii publici în afara serviciului şi fără
legătură cu sarcinile de serviciu nu sunt supuse regimului juridic al răspunderii
administrative a funcţionarilor publici deoarece pentru săvârşirea celorlalte
contravenţii funcţionarii publici răspund ca orice persoană fizică, potrivit dreptului
comun în materie, astfel cum acesta este reglementat de O.G. nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor2, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/20023.
Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a
sancţiunii, dispune alin. (1) al art. 71, funcţionarul se poate face plângere la judecătoria
în a cărei circumscripţie îşi are sediul autoritatea sau instituţia publică în care este
numit funcţionarul public sancţionat.
În legătură cu textul citat, prof. Valentin Prisacaru observa că ,,acesta nu
prevede termenul în care se poate formula plângerea împotriva procesului-verbal de
constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii contravenţionale şi nici faptul că
dispoziţiilor referitoare la răspunderea administrativă le sunt aplicabile prevederile
O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. De asemenea, mai observăm
că prin acest articol, cu privire la instanţa judecătorească competentă să soluţioneze
plângerile, se derogă de la dispoziţiile alin. (2) al art. 32 din O.G. nr. 2/2001, potrivit
cărora această competenţă revine judecătoriei în a cărei circumscripţie s-a săvârşit
contravenţia, şi nu judecătoriei în a cărei circumscripţie, aşa cum prevede alin. (2) al
____________________________________________
1
Publicată în M.Of., Partea I, nr. 282/11.11.1996
2
Publicată în M.Of., Partea I, nr. 410/25.07.2001
3
Publicată în M.Of., Partea I, nr. 268/22.04.2002

38

art. 71, îşi are sediul autoritatea sau instituţia publică în care este numit funcţionarul
public sancţionat.’’1
Conform art. 84, răspunderea civilă a funcţionarilor publici se angajează
pentru:
a) pagube produse cu vinovăţie patrimoniului instituţiei publice în care funcţionează;
b)pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor incasate necuvenit;
c) daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică, în calitate de comitent, unor terţe
persoane, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile;
Repararea acetor pagube aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile
prevăzute la art. 84 lit. a) şi b), prevede alin. (1) al art. 85, se dispune prin emiterea de
către conducătorul instituţiei publice a dispoziţie de imputare, în termen de 30 de zile
de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar
în situaţia prevăzută la lit. c) a aceluiaşi articol, pe baza hotărârii judecătoreşti
definitive şi irevocabile. Împotriva ordinului sau dispoziţiei de imputare, dispune alin.
(2) al aceluiaşi articol, funcţionarul se poate adresa instanţei de contencios
administrativ. Dreptul conducătorului instituţiei de a emite dispoziţia de imputare se
prescrie în termen de 3 ani de la producerea pagubei.
Din textele citate ne-a reţinut atenţia cel de la lit. c) a art. 84, care are în vedere
daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică, în calitate de comitent, unor terţe
persoane, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Ne-a reţinut
atenţia acest text pentru sintagma în calitate de comitent, pentru că aceasta relevă
faptul că între conducătorii autorităţilor sau instituţiilor publice, pe de o parte, şi
funcţionarii publici ce-şi desfăşoară activitatea în acestea, pe de altă parte, ar exista
raporturi de drept civil, cum este raportul dintre comitent şi prepuşii săi, reglementat
de alin. (3) al art. 1000 C. civ.
Între conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice şi funcţionarii publici
numiţi în funcţii publice, cu care sunt dotate acestea încă de la înfiinţare, se stabilesc
aşa cum dispune alin. (1) al art. l din Legea nr. 188/1999, republicată, raporturi de
serviciu. Aşa fiind, răspunderea civilă (materială) a funcţionarilor publici îşi are
_________________________________________
1
Prisacaru, V., Funcţionarii publici, pag. 143-144

39

temeiul în raporturile de serviciu, şi nu în raporturile de prepuşenie, care se stabilesc

între comitent şi prepuşii săi, potrivit Codului civil - pentru că între conducătorii
autorităţilor sau instituţiilor publice şi funcţionarii lor publici nu este nimic contrac-
tual, ci numai raporturi de serviciu.
 Răspunderea penală. Răspunderea funcţionarilor pentru infracţiuni săvârşite în
timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei pe care o ocupă, dispune alin.
(1) al art. 86, se angajează potrivit legii penale, iar alin. (2) prevede că, în cazul în care
s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea unei infracţiuni de natura celor
prevăzute la art. 54 lit. h) 1, conducătorul instituţiei publice va dispune suspendarea
funcţionarului din funcţia publică pe care o deţine tot prin dispozitie .
Conform alin. (3) al art. 86, dacă se dispune scoaterea de sub urmărirea penală,
precum şi în cazul în care instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea
procesului penal, suspendarea din funcţie încetează, iar funcţionarul public respectiv
va fi reintegrat în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile
salariate aferente perioadei de suspendare.
Potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, în situaţia în care nu sunt întrunite
condiţiile pentru angajarea răspunderii penale, funcţionarul public poate fi considerat
vinovat si sanctionat de catre comisia de disciplină competentă.
Aici se impune o analiză a acestei răspunderi cu luarea în considerare a
dispoziţiilor Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor
de corupţie2 , astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 161/2003
privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor
publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi combaterea corupţiei,
care, în art. 5, modificat, dispune că sunt infracţiuni de corupţie infracţiunile prevăzute
la art. 289-309 N C. pen., la art. 61 şi 82 din prezenta lege - Legea nr. 78/2000
modificată -, precum şi infracţiunile prevăzute în legi speciale ca modalităţi specifice
ale infracţiunilor prevăzute la 289-309 N C. pen.,. - luarea de mită (art. 289), darea de
______________________________________________
1
Nu a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra
autorităţii; de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals. a unor
fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar lace-o incompatibilă eu exercitarea
funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
2
Publicată în M.Of., Partea I, nr. 219/18.05.2000
40

mită (art. 290)şi traficul de influenţă (art. 291) şi la art. 6 şi 8 din prezenta lege.
Articolul 6 - introdus în Legea nr. 78/2000 prin Legea nr. 161/2003 - dispune:
alin. (1)” promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau
indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra
unui funcţionar public, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în
atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 ani la 10 ani”
Cât priveşte trimiterea la art. 8, introdus în Legea nr. 78/2000 prin Legea nr.
161/2003, menţionăm că dispoziţiile acestuia nu au legătură cu funcţionarii publici
români, ci cu funcţionarii publici ai unui stat străin ori cu funcţionarii unei organizaţii
internaţionale.
Infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie sunt reglementate şi la art. 10-13
din Legea nr. 78/2000, iar în art. 17 din aceeaşi lege sunt reglementate infracţiunile în
legătură cu infracţiunile de corupţie.
Infracţiunile prevăzute la art.289-309 N C. pen.., cele reglementate la art. 10-13
şi 17 din Legea nr. 78/2000 sunt sancţionate cu pedepsele prevăzute de Noul Cod
penal, cu aplicare a majorărilor de pedeapsă stipulate în Legea nr. 78/2000 ori cu
pedepsele prevăzute în această lege.
În afară de faptele de corupţie prevăzute şi sancţionate atât de Noul Cod penal,
cât şi de Legea nr. 78/2000, modificată, funcţionarii publici pot săvârşi şi alte
infracţiuni prevăzute şi sancţionate de Codul penal, cum sunt: delapidarea ; abuz în
serviciu contra intereselor persoanelor ; abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi ;
abuz în serviciu contra intereselor publice ; neglijenţă în serviciu ; purtarea abuzivă ;
neglijenţă în păstrarea secretului de stat ,omisiunea sesizării organelor judiciare şi
deturnarea de fonduri
În toate cazurile, judecătorul poate pronunţa, prin hotărârea de condamnare, şi
pierderea drepturilor la pensie ale funcţionarului public sancţionat.
Să analizăm acum şi câteva aspecte legate de sancţionarea aleşilor locali prin
alte mijloace în afara votului populaţiei; ne referim mai ales la sancţionarea
consilierilor locali prevăzute în Legea nr. 673 din 19 decembrie 2002 privind

41

aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.35/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru

de organizare şi funcţionare a consiliilor locale, cu următoarele modificări şi
completări:
a) alin (3) al art.1 dispune ca, dacă nici dupa trei convocari nu se prezintă cel puţin
două treimi din numărul consilierilor declaraţi aleşi, prefectul dispune verificarea
motivelor care au determinat neprezentarea la şedinţă a consilierilor absenţi. Dacă
absenţele nu au la bază motive temeinice, determinate de: boală care a necesitat
spitalizarea sau imobilizarea la pat; deplasarea în străinătate în interes de serviciu;
evenimente de forţă majoră, cum ar fi: catastrofe care au împiedicat deplasarea; deces
în familie sau alte situaţii similare, prefectul va emite un ordin prin care va declara
vacante locurile consilierilor aleşi, care au lipsit nemotivat de la cele 3 convocări
anterioare. Ordinul prefectului poate fi atacat de cei interesaţi la instanţa de contencios
administrativ în termen de 5 zile de la comunicare. Hotărârea instanţei este definitivă
şi irevocabilă.
b) alin (5) al art.1 dispune ca, dacă pe listele de candidaţi nu mai sunt supleanţi
prefectul va dispune organizarea de alegeri pentru completarea posturilor declarate
vacante potrivit alin. (3).
Alegerile se vor organiza în condiţiile Legii nr.115/2015 privind alegerile locale,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cel mult 30 de zile de la data
emiterii ordinului şi la acestea vor putea participa toate partidele politice, alianţele
politice sau alianţele electorale care au depus iniţial liste de candidaţi, precum şi
candidaţi independenţi care nu au fost declaraţi aleşi la alegerile anterioare.
Este foarte clar faptul că, atunci când situaţia o impune, aleşii locali pot fi
sancţionaţi prin ordinul prefectului, autoritate publică care este numită de Guvern şi
care poate dispune eliberarea din funcţie a unuia sau mai multor aleşi locali.
Ordonanţa nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de
administrare a domeniului public şi privat de interes local 1, prevede la art.27 alin (1) –
ca un punct comun între aleşii locali şi funcţionarii publici – ca ,,autorităţile
administraţiei publice locale acţionează în numele şi în interesul comunităţilor locale
pe care le reprezintă şi răspund faţă de acestea pentru modul în care gestionează şi
____________________________________________
1
Publicată în M.Of., nr.648/31.08.2002
42

administrează infrastructura edilitar-urbană a unităţilor administrativ-editoriale,

precum şi modul în care organizează, coordonează şi controlează serviciile de
administrare a domeniului public şi privat”.
Tot în acest act normativ, la art.30 ne sunt prezentate obligaţiile autorităţilor
administraţiei publice locale faţă de operatorii economici care îşi desfăşoară activitatea
pe teritoriul unităţii adminstrative respective, şi anume sa asigure:
a) un tratament egal tuturor operatorilor şi un mediu de afaceri concurenţial şi
transparent;
b) publicitatea şi accesul liber la informaţiile publice;
c)să elaboreze, să aprobe documentele necesare organizării şi desfăşurării procedurilor
de delegare a gestiunii şi de atribuire a contractelor şi să asigure procurarea acestora de
către ofertanţii interesaţi;
d)aducerea la cunoştinţă publică, în condiţiile legii, hotărârile şi dispoziţiile având ca
obiect serviciile de administrare a domeniului public şi privat;
e)să stabilească condiţiile de asociere şi parteneriat cu capitalul privat sau de
participare la constituirea societăţilor comerciale cu capital mixt, public şi privat;
f)să atribuie contractele de delegare a gestiunii serviciilor de administrare a
domeniului public şi privat numai în conformitate cu procedurile legale;
g)să respecte şi să îşi îndeplinească obligaţiile prevăzute în contractele de delegare a
gestiunii faţă de operatorii prestatori de servicii de administrare a domeniului public şi
privat;
h)să achite plata contravalorii prestaţiilor efectuate de operator;
i)să păstreze confidenţialitatea, în condiţiile legii, a datelor cu privire la activitatea
operatorilor, altele decât cele publice.
În activitatea pe care o desfăşoară în cadrul comunei sau oraşului respectiv,
autorităţile administraţiei publice, şi aici regăsim atât aleşii locali, cât şi funcţionarii
publici, au dreptul, potrivit Legii nr.3 din 9 ianuarie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei
Guvernului nr.71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de
administrare a domeniului public şi privat de interes local, să sancţioneze operatorul

43

prestator de servicii de administrare a domeniului public şi privat în cazul în care

acesta nu furnizează/nu prestează serviciile la nivelul indicatorilor de calitate şi de
eficienţă stabiliţi în contractul de operare, prin:
a)aplicarea unor penalizări corespunzătoare prejudiciilor aduse utilizatorilor sau
suficient de mari pentru a determina operatorul să remedieze deficienţele constatate;
penalizările vor fi definite în contractul de delegare a gestiunii sau în regulamentele
serviciilor;
b)revocarea hotărârii de aprobarea delegarii de gestiune şi rezilierea contractului de
delegare a gestiunii dacă timp de 6 luni de la încheierea acestuia se constată încălcarea
repetată a obligaţiilor contractuale.
Un alt aspect important, în care regăsim atât îndatoririle legale ale
funcţionarilor publici, cât şi pe cele ale aleşilor locali, este cel al transparenţei
decizionale şi executive în administraţia publică locală.
Conform Legii nr.52 din 21 ianuarie 2003 privind transparenţa decizională şi
executivă în administraţia publică, art.2 prevede ca principiile care stau la baza
prezentei legi sunt următoarele:
a) „informarea, în prealabil, din oficiu, a persoanelor asupra problemelor de
interes public care urmează să fie dezbătute de autorităţile administraţiei
publice centrale şi locale, precum şi asupra proiectelor de acte normative”;
b) „consultarea cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite, la iniţiativa
autorităţilor publice, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative”;
c) „participarea activă a cetăţenilor la luarea deciziilor administrative şi în
procesul de elaborare a proiectelor de acte nromative, cu respectarea
următoarelor reguli”:
1. „şedinţele autorităţilor şi instituţiilor publice care fac obiectul prezentei legi
sunt publice”.
2. dezbaterile vor fi consemnate şi făcute publice;
3. minutele acestor şedinţe vor fi înregistrate, arhivate şi făcute publice, în
condiţiile legii.
În acelaşi act normativ, la art. 14, legiuitorul prevede ca se ,,constituie abatere
disciplinară şi se sancţionează, potrivit prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul
funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare sau, după caz, potrivit
legislaţiei muncii, fapta funcţionarului public care, din motive contrare legii, nu
permite accesul persoanelor la şedinţele publice sau împiedică implicarea persoanelor
interesate în procesul de elaborare a actelor normative de interes public, în condiţiile
prezentei legi.”
Dacă în cursul analizei noastre privind comparaţia între îndatoririle legale ale
funcţionarilor publici şi cele ale aleşilor locali, am arătat câteva aspecte legate de
sancţiunile ce pot fi suportate de către aleşii locali, în afara votului populaţiei, am
demonstrat ceea ce se ştie deja, şi anume faptul că pentru o scurtă sau mai lungă
perioadă de timp, unul sau mai multe mandate, aceşti reprezentanţi ai comunităţii
locale sunt legaţi de unităţile administrativ-teritoriale în care au câştigat alegerile
electorale.
Funcţionarii publici, în schimb, deşi se bucură de stabilitatea postului,
indiferent de rezultatul scrutinului electoral, beneficiază în cadrul corpului
funcţionarilor publici, de mobilitate, care se realizează, conform prevederilor Legii
nr.188/1999 actualizată la 31.08.2013, art. 87 alin. (1) prin modificarea raporturilor
de serviciu, astfel:
a) pentru eficientizarea activităţii instituţiilor publice;
b) în interesul funcţionarului public.
Acelaşi art.87 alin. (2) dispune ca modificarea raporturilor de serviciu ale
funcţionarilor publici de execuţie şi funcţionarilor publici de conducere are loc prin:
a)delegare;
b)detaşare;
c)transfer;
d)mutarea în cadrul autoritatii sau institutiei publice ori in cadrul altei structuri fara
personalitate juridica a autoritatii sau institutiei publice, in conditiile prezentei legi;
e)exercitarea cu caracter temporar a unei functii publice de conducere.
Art.88 prevede la alin. (1) ca delegarea se dispune în interesul autorităţii sau
instituţiei publice în care este încadrat funcţionarul public, pe o perioadă de cel mult
60 de zile calendaristice într-un an. Alin. (2) prevede ca funcţionarul public poate
refuza delegarea dacă se află în una dintre următoarele situaţii:

45

a)graviditate;
b)îşi creşte singur copilul minor;
c)starea sănătăţii, dovedită cu certificat medical, face contraindicată delegarea.
Alin. (4) ne arată că pe timpul delegării, funcţionarul public îşi păstrează funcţia
publică şi salariul, iar autoritatea sau instituţia publică care îl deleagă este obligată să
suporte costul integral al transportului, cazării şi al indemnizaţiei de delegare.
În art. 90 se fac precizări asupra transferului funcţionarului public, astfel:
- alin. (1) - transferul poate avea loc după cum urmează:
a) în interesul serviciului;
b) la cererea funcţionarului public.
- alin. (2) - transferul se poate face numai într-o funcţie publică pentru care sunt
îndeplinite condiţiile specifice prevăzute în fişa postului.
- alin. (7) - funcţionarul public poate refuza mutarea în cadrul altei structuri a
autorităţii sau instituţiei publice în altă localitate, dacă se află în una dintre situaţiile
prevăzute la art. 89 alin. (3). Refuzul nejustificat constituie abatere disciplinară.
În ceea ce priveşte destituirea dintr-o funcţie publică, ea se face în condiţiile art.
101, care prevede la alin (1) - destituirea din funcţia publică se dispune, prin act
administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire în funcţia publică, ca
sancţiune disciplinară aplicată pentru motive imputabile funcţionarului public.
Art.106 alin.(1) prevede ca, în cazul în care raportul de serviciu a încetat din
motive pe care funcţionarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate
cere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a
constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condiţiile şi termenele
prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările
ulterioare, precum şi plata de către autoritatea sau instituţia publică emitentă a actului
administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, şi
cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public.
În urma acestei laborioase analize, concluziile care se impun sunt următoarele:
- aleşii locali din administraţia publică locală au putere decizională şi instrumente
politice şi financiare care le permite să decidă şi să acţioneze cu o mai mare lejeritate
decât funcţionarii publici;

46

- aleşii locali pot fi sancţionaţi pentru abateri disciplinare de către instituţia prefectului,
iar pentru neîndeplinirea obiectivelor propuse în campania electorală, de către votul
populaţiei;
- aleşii locali sunt legaţi pe perioada mandatului sau a mandatelor, după caz, de
unităţile administrativ-teritoriale unde au câştigat alegerile ;
- funcţionarii publici nu depind de rezultatul scrutinului electoral, ei ocupă postul în
urma unui concurs ;
- funcţionarii publici au îndatoriri strict punctate prin Statutul funcţionarilor publici, ;
- funcţionarii publici răspund pentru nerespectarea sarcinilor delegate prin mai multe
forme : răspunderea administrativă, răspunderea civilă, penală şi disciplinară ;
- funcţionarii publici beneficiază de stabilitatea postului ocupat prin concurs, dar şi de
mobilitate în cadrul corpului funcţionarilor publici.

47

CAPITOLUL V
CONCLUZII ŞI PROPUNERI DE LEGE FERENDĂ

Legea nr.7/2004 privind Codul de conduită al funcţionarilor publici stabileşte,

cu titlu de normă obligatorie, comportamentele de care trebuie să dea dovadă
funcţionarii publici în timpul dar şi în afara exercitării funcţiei publice.
 Din practica de zi cu zi, s-a constatat că un funcţionar public se formează foarte
greu, în perioade de ordinul anilor, un rol deosebit revenind şcolilor administrative.
Selecţia rămâne o măsură eficientă pentru limitarea accesului la funcţia publică a
persoanelor nepregătite. Dintre metodele de selecţie, cea mai eficientă este recrutarea
prin concurs. Numai astfel funcţionarii publici vor putea deveni compatibili cu
funcţionarii statelor occidentale.
Procesul de transformare a României într-un stat de drept, bazat pe
pluripartitism şi separaţia puterilor, cu o economie întemeiată pe libera iniţiativă şi
spirit concurenţial, a determinat o schimbare radicală de concepţie.
În programul de înfăptuire a reformei economico-sociale, se acordă un loc
special administraţiei publice. În domeniul managementului public în administraţia
centrală, programul de guvernare şi strategia economico-socială prevăd, în principal,
deplasarea treptată a centrului de greutate al activităţii guvernului şi instituţiilor
administraţiei centrale de stat dinspre gestionarea vieţii economice şi sociale spre
elaborarea strategiilor de dezvoltare naţională şi protejarea intereselor naţionale,
precum şi optimizarea pe această bază a funcţiilor membrilor guvernului, ministerelor
şi a răspunderii ministeriale, statutul funcţionarilor publici în general.
Realizarea acestor obiective presupune, potrivit strategiei guvernului, pe de o
parte, degrevarea guvernului şi aparatului acestuia de o parte din decizii, în special din
sfera deciziilor cu caracter tehnic, eminamente administrative şi delegarea lor către
structurile subordonate, guvernul rămânând să acorde atenţie deosebită procesului
decizional guvernamental, exclusiv de natura politicii.Pe de altă parte se impune
restrângerea funcţiilor de comandă administrativă, a ministerelor economice,
concomitent cu amplificarea de coordonare şi control şi relaţii publice internaţionale în
domeniul propriu de activitate.
48

În România coexistă instituţiile democratice locale cu structurile de tip

centralizat, aparţinând vechiului regim.
În opinia prof. Ivan Vasile Ivanoff, ,,această situaţie hibrid generează numeroase
disfuncţionalităţi şi generează tendinţe care rămân implicite în cazul în care Guvernul
şi clasa politică nu fac o opţiune clară a cărei realizare să fie urmărită apoi cu
perseverenţă şi consecvenţă.’’1
 Mediul de muncă are importanţa sa în motivarea funcţionarilor publici şi, în
special, în crearea acelor condiţii necesare promovării unui comportament integru.
Instabilitatea locului de muncă, politizarea excesivă a structurilor executive ale
administraţiei publice locale, nivelul modest de salarizare, lipsa unor criterii de
performanţă profesională etc., sunt doar câteva din problemele ce trebuie rezolvate în
privinţa condiţiilor de muncă.
Pentru promovarea unui climat de integritate, un rol important îl au controlul şi
stimulentele funcţionarilor publici. Astfel, funcţionarii publici din vârful ierarhiei
administraţiei trebuie să asigure instruirea tuturor funcţionarilor din subordine. Lor le
revine şi sarcina de a da primii exemplul personal privind comportamentul etic.
Funcţionarii publici trebuie încurajaţi să lupte împotriva abuzurilor, beneficiind de un
sistem consistent de recompense. Acei funcţionari publici care nu se conformează
trebuie identificaţi, izolaţi şi, eventual, demişi. Prin controlul ierarhic superior trebuie
să se asigure aplicarea standardelor etice profesionale.
O măsură importantă care se regăseşte în toate programele de guvernare de
după revoluţia din 1989 este ,,depolitizarea structurilor administraţiei publice şi
clienteismului politic prin :
- respectarea Legii privind statutul funcţionarilor publici şi aplicarea conseventă a
principiului angajării funcţionarilor publici exclusiv pe criterii de competenţă
profesională;
- promovarea în funcţie publică numai pe criterii de performanţă şi moralitate, în
spiritul şi baza legii;
- gestionarea coerentă şi corectă a carierei funcţiei publice prin salarizarea
corespunzătoare, stimularea şi asigurarea unor condiţii normale de lucru în scopul
______________________________________
1
Ivanoff, I.V., Deontologia, pag.338
49

respectării principiului stabilităţii şi continuităţii în muncă.’’1

În administraţia publică, funcţiile de conducere sunt ocupate întotdeauna de
oameni politici (miniştri, secretari de stat, primari etc.) care, la rândul lor, vor acţiona
politic asupra subordonaţilor.
Ca exemplu, guvernul, prin primul-ministru, numeşte politic prefecţii. Din anul
2005, conform Legii nr. 340/2004, prefectul este înalt funcţionar public şi ar trebui să
se conformeze statutului funcţionarilor publici. Prefectul, la rândul lui, îşi alege
propriul aparat de lucru şi numeşte şefii direcţiilor şi serviciilor deconcentrate; aceştia
la rândul lor, în propriile instituţii, îşi aleg apropiaţii cu care vor lucra marginalizându-i
pe ceilalţi funcţionari sau chiar eliberându-i din funcţii. Acest mecanism funcţionează
până la nivelul celei mai mici funcţii, dând sistemului administrativ instabilitate şi
ineficienţă.
Soluţia, în acest caz, propusă de prof. Ivan Vasile Ivanoff este ,,generalizarea
Cabinetului politic (cabinetul demnitarului legiferat prin OUG nr.32/1998 modificată
prin desfiinţarea acestor structuri la nivelul secretarilor de stat) şi nicidecum
desfiinţarea acestuia. Acesta este o structură formată din angajaţi care vin şi pleacă
odată cu şeful lor, funcţionarii publici bucurându-se de stabilitate. Astfel, principiile
care stau la baza exercitării funcţiei publice, enunţate de Legea 188/1999 privind
Statutul funcţionarilor publici, capătă formă, pot fi puse în aplicare.’’2
Dacă prestigiul „personal’’ se poate regăsi în prestigiul general al corpului
funcţionarilor publici, prestigiul autorităţii sau instituţiei publice nu-l regăsim din
interpretarea gramaticală a acestui text, astfel încât, dr. Ivan Vasile Ivanoff, în
opinia exprimată într-o lucrare anterioară, îşi permite o propunere, de lege ferendă,
de rectificare a textului şi de introducere, în primul rând a prestigiului autorităţii
respective şi în al doilea rând a „prestigiului castei’’. Pin această propunere se are în
vedere, ca scop, nu numai creşterea prestigiului „castei’’, ci mai ales creşterea
prestigiului serviciului public respectiv, deoarece prin acesta creşte încrederea
cetăţeanului în autoritatea respectivă, fiind mulţumit de serviciile aduse acestuia.3
Interesul personal de natură morală sau spirituală poate fi, de exemplu,
___________________________
1
Ivanoff, I.V., Deontologia, pag.361
2
Ivanoff, I.V., Deontologia, pag.81
3
Ivanoff, I.V., Deontologia, pag.81
50

promovarea într-o funcţie publică superioară a celui aflat în conflict, sau a unei rude
apropiate, sau a unui afin, sau prieten care nu înseamnă întotdeauna „interes
patrimonial’’.
Imaginaţia unor astfel de funcţionari publici, ca şi realitatea, depăşeşte cu mult
limitele exemplelor, certă rămâne însă semnalarea deficienţei legale, fapt pentru care
profesorul dr. Ivan Vasile Ivanoff îşi permite să mai facă o propunere de lege ferendă,
în ceea ce priveşte reformularea acestei noţiuni juridice, astfel încât să fie inclus şi
interesul personal a normei morale sau spirituale.
În consecinţă, funcţionarul public trebuie să fie ataşat pe cât posibil funcţiei
sale, să aibă o situaţie sigură, care să-l scutească atât de arbitrarul şefului ierarhic,
cât şi de influenţele deciziilor politice. 1

_______________________________________
1
Ivanoff, I.V., Deontologia, pag.387

51

Studiu de caz privind sanctiunea disciplinara a unui functionar public

In data de 04 12 2017 a fost inregistrata sesisarea D-lui viceprimar B.M sub nr.4520 cu
privire la functionarul public S.Cornel cu functia publica de executie referent clasa III,grad
profesional principal in cadrul compartimentului Taxes si Impozite Locale al orasului
Murgeni.
In sesizarea depusa de catre viceprimarul orasului Murgeni se arata ca functionarul
public mai sus mentionat a absentat nemotivat in repetate randuri,acesta prezentand pontajul
prin care dovedeste cele sesizate.Sesizarea a fost depusa in termenul legal la registratura
primariei fiind semnata si datata corespunzator.
 Avand in vedere “H.G nr. 1344/2007 art. 27 alin.2 sesizarea a fost comunicata
secretarului comisiei in termen de 3 zile lucratoare “,dupa care a fost comunicata
presedintelui comisiei de dispciplina in termenul legal de 3 zile lucratoare de la primirea
acesteia, presedintele fixeaza termenul primei sedinte a comisiei de disciplina si convocarea
membrilor.
Prima sedinta a comisiei de disciplina se desfasoara pentru :
a. verificarea respectarii termenului de depunere a sesizarii;
b. identificarea obiectului sesizariisi stabilirea competentei de solutionare;
c. verificarea elementelor constitutive ale sesizarii.

Comisia de disciplina intocmeste un raport prin care poate clasa sesizarea.

Situatii care duc la clasarea sesizarii:
a. sesizarea nu a fost depusa in termen de maximum 1 an si 6 luni de la data savarsirii
faptei
b. nu contine elementele constitutive sau functionarul public nu poate fi identificat pe
baza elementelor furnizate
c. priveste acelasi functionar public si aceeasi fapta savarsita in aceleasi circumstante
pentru care s-a desfasurat procedura de cercetare administrativa si nu s-a propus
aplicarea unei sanctiuni disciplinare sau clasarea sesizarii .

Sesizarea se mai poate clasa si prin finalizarea procedurii de cercetare administrativa in

urmatoarele cazuri:
a. in termen de trei luni de la data incetarii raporturilor de serviciu ale functionarului
public a carui fapta a fost sesizata ca abatere disciplinara , cu exceptia situatiei cand
absenteaza nemotivat in masura in care functionarul public a carui fapta a fost
cercetata nu redobandeste calitatea de functionar public in aceasta perioada
b. la data decesului functionarului publicsau a persoanelor desemnate

Declinarea competentei catre alta comisie de disciplina se face de catre Comisia de

disciplina prin adresa de inaintare. Comunicarea catre persoana care a facut sesizarea a
faptului ca a avut loc o declinare a competentei catre o alta Comisie de disciplina.
Considerand ca au fost respectati toti pasii procedurali secretarul comisiei de
disciplina la propunea presedintelui convoaca membrii comisiei de disciplina sau
persoanele desemnate sa efectuieze cercetarea administrativa
Comunicarea adresei se face personal cu semnatura de primire , prin scrisoare
recomandata cu confirmare de primire sau prin posta electronica
Functionarul public S.Cornel in vederea audierii se va prezenta in in fata comisiei de
disciplina sau in fata persoanelor desemnate sa efectueze cercetarea administrativa prin
citatie.
52
Citatia este individuala si cuprinde urmatoarele elemente constitutive, sub sanctiunea
nulitatii:
a. numarul de inregistraresi data emiterii;
b. numele,prenumele, domiciliul sau sediul institutiei unde isi desfasoara activitatea si
calitatea ori functia celui citat;
c. numarul si data inregistrarii la comisia de disciplina a sesizarii aflate pe rolul, comisiei
de disciplina;
d. locul, data si ora organizarii sedintei;
e. numele, prenumele si semnatura presedintelui comisiei de disciplina.
 Comunicarea citatiei si a tuturor actelor de procedura se face de catre secretarul comisiei
de disciplina , personal cu semnatura de primire, sau prin scrisoare recomandata cu
confirmare de pimire.
Comunicarea citatiei si a tuturor documentelor de procedura prin scrisoare recomandata se
face la domiciliul sau la resedinta celui citat ori la dresa de corespondenta. Schimbarea
domiciliului uneia dintre parti in timpul cercetarii administrative trebuie,sub sanctiunea
neluarii ei in seama sa fie adusa la cunostinta comisiei de disciplina.
Daca persoana citata refuza sa primeasca citatia sau sa semneze de primire se inchei un
proces-verbal,citatia se considera comunicata in cazul in care destinatarul a refuzat
primirea sau nu s-a prezentat la oficiul postal pentru a o ridica desi exista dovada avizarii
sale.Citatia pentru audierea functionarului se comunica impreuna cu un exemplar al
sesizarii precum si copii ale inscrisurilor depuse de catre persoana care a formulat
sesizarea.
In cazul nostru,functionarul S.Cornel a depus intampinare care a cuprins raspuns la toate
capetele de drept al sesizarii precum si a mijloacelor de proba prin care se apara.
Comisia in timpul audierii a comunicat functionarului S,Cornel ca poate depune in
apararea sa mijloace de proba pe care le considera el,Comisia intocmeste un proces verbal
prin care se stabilieste in mod obligatoriu termenul pana la care mijloacele de proba vor putea
fi invocate in fata comisiei de disciplina.
Dezbaterea cazului functionarului S.Cornel s-a facut in termen de 5 zile lucratoare dupa
care sa intocmit un raport de catre comisia de disciplina care a avut in vedere procesele
verbale de sedinta,procesele verbale de audiere a viceprimarului,probele administrate si
raportul persoanelor desemnate sa efectueze cercetarea administrativa.

Comisia de disciplina a propus in urma dezbaterilor prin votul majoritatii sanctionarea cu

mustrare scrisa a dlui S.Cornel referent clasa III,grad professional principal in cadrul
Compartimentului Taxe si Impozite Locale ,”conform art.77 alin.(3) lit.a) din Legea
nr.188/1999,republicata,cu modificarile si completarile ulterioare,sanctiune propusa catre
conducatorul insitutiei in vederea emiterii dispozitiei in aces sens „conform prevederilor
art.78 alin.(1) din Legea nr.188/1999”
Conducatorul institutiei a emis dispozitia de sanctionare in termen legal,acesta fiind de cel
mult 10 zile de la data primirii raportului comisiei de disciplina,dupa care dispozitia a fost
comunicata :
- Compartimentului Resurse Umane
- Comisiei de disciplina care a elaborat si transmis raportul
- Dlui S.Cornel
- Viceprimarului orasului Murgeni fiind persoana care a sesizat fapta
Dl S.Cornel nu a contestat dispozitia de sanctionare in termenul legal, drept care
dispozitia a fost incarcata pe Portalul ANFP unde afost inscrisa in cazierul administrativ (-
„art.81alin.(1) din Legea nr.188/1999”), iar in cazul de fata, sanciunea aplicata se va radia
dupa 6 luni de la aplicare.
53

BIBLIOGRAFIE

1. IONESCU, R., Drept administrativ, Ed.Didactică şi Pedagogică, 1970,

Bucureşti;
2. IORGOVAN, A., GILESCU, V., Drept administrativ şi ştiinţa
administraţiei, 1986, Bucureşti;
3. IOVANAŞ, I., Dreptul administrativ şi elemente ale ştiinţei
administraţiei, Ed.Didactică şi pedagogică, 1977, Bucureşti;
4. IVANOFF, I.V., Deontologia funcţiei publice, Ed. Bibliotheca, 2013,
Târgovişte;
5. IVANOFF, I.V., Teoria şi exerciţiul funcţiei publice, Ed.Universităţii
Valahia, 2001, Târgovişte;
6. NEGOIŢĂ, A., Ştiinţa administraţiei, Ed.Didactică şi Pedagogică, 1977,
Bucureşti;
7. NEGULESCU, P., Tratat de drept administrativ, ed. a IV-a, 1934,
Bucureşti ;
8. PREDA, M., STECOZA, G., Unele consideraţii şi observaţii critice
asupra statutului funcţionarilor publici, Rev.Dreptul-nr.8/2000;
9. PRISACARU, V., Funcţionarii publici, 2004. Bucureşti;
10. SLĂNICEANU, I.P., Teoria funcţiei publice, Ed.Evrika, 1998, Brăila;
11. VERMEULEN, J., Contractul ca modalitate de recrutare a
funcţionarilor publici, în R.D.P. nr.1-2/1932;
12. VERMEULEN, J., Curs de Teoria funcţiei publice, 1943, Bucureşti;
13. DEX, Ed.II, Universul Enciclopedic, 1996, Bucureşti;
14. *** Hotărârea nr. 1344/2007 privind normele de organizare și
funcționare a comisiilor de disciplină
15. ***Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici
publicată în M.Of., Partea I, nr. 157/23.02.2004;
16. ***Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea
faptelor de corupţie publicată în M.Of., Partea I, nr. 219/18.05.2000;

54

17. ***Legea datoriei publice nr. 81/1999 publicată în M.Of., Partea I, nr.
215/17.05.1999;
18. ***Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii
demnitarilor, magistraţilor, a altor persoane cu funcţii de conducere şi
de control şi a funcţionarilor publici, publicată în M.Of., Partea I, nr.
263/28.10.1996;
19. ***Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, publicată în
M.Of., Partea I, nr. 282/11.11.1996;
20. ***Legea nr. 180/2002, publicată în M.Of., Partea I, nr. 268/22.04.2002;
21. ***Legea nr.215/23.04.2001 privind administraţia publică locală,
publicată în M.Of., nr.204/23.04.2001;
22. ***O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată
în M.Of., Partea I, nr. 410/25.07.2001;
23. ***Ordonanţa nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea
serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de
interes local, publicată în M.Of., nr.648/31.08.2002.

24. Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice

locale;

25.LEGEA 188/1999, Actualizata 2018, privind Statutul functionarilor

publici,

55