UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE DREPT ŞI ȘTIINŢE ADMINISTRATIVE

PROGRAMUL DE STUDII: ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

Lucrare de licenţă

Conducător ştiinţific,
Conf. univ. dr. Liana Teodora PASCARIU
Absolvent,
Dumitru Daniel CUCIUREANU

Suceava 2022

1
Autoritățile publice locale din România

2
 CUPRINS

INTRODUCERE 6
CAPITOLUL I ASPECTE GENERALE PRIVIND AUTORITĂȚILE
PUBLICE LOCALE 7
I.1 AUTORITĂȚILE PUBLICE LOCALE 7
I.1.1 Noțiunea de autorități publice locale 7
I.1.2 Caracteristicile autorităților publice locale 10
I.1.3 Evoluția autorităților publice locale în România 11
CAPITOLUL II AUTORITĂȚILE PUBLICE LOCALE
DIN ROMÂNIA 17
II.1 CONSILIUL LOCAL 17
II.2 PRIMARUL ȘI VICEPRIMARUL 22
II.3 CONSILIUL JUDEȚEAN ȘI
PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN 28
CAPITOLUL III STUDIU DE CAZ PRIVIND AUTORITĂȚILE PUBLICE
LOCALE 34
BIBLIOGRAFIE 47

3
 INTRODUCERE

În România, unul dintre elementele primordiale ale reformei administrației publice este
reprezentat de capacitatea de adaptare a instituțiilor publice la cerințe, care se află într-o continuă
schimbare în mediul socio-economic, precum și la cerințele de stat membru al Uniunii Europene.
Astfel, acest proces este ocurent atât la nivel central, cât și la nivel local, și are ca
principal obiectiv elaborarea și promovarea atât a politicilor publice, cât și a actelor normative,
care trebuie să fie în deplină conformitate cu standardele Uniunii Europene.
Putem scoate în evidență faptul că ceea ce se petrece la nivelul administrației publice
locale are un impact primordial asupra cetățeanului. În acest sens, juristul Paul Negulescu
afirma: „Este incontestabil că instituţiile locale joacă un rol foarte important în destinele unei
ţări. Influenţa lor se resimte asupra bunăstării generale şi chiar a vieţii politice. În organizarea
vieţii locale, acest principiu este mai uşor de dovedit ca oriunde. Când în localitatea sa cetăţeanul
constată că legalitatea domină, când instituţiile locale se bucură de cea mai mare libertate,
desigur că se naşte întrînsul spiritul de independenţă şi de demnitate”
Motivația care s-a aflat la baza alegerii temei mele de licență este reprezentată de dorința
de a analiza atât situația actuală în ceea ce privește autoritățile administrației publice locale, cât
și etapele istorice prin care au trecut acestea.
În aceasă lucrare, accentul a fost pus pe autoritățile administrației publice locale din
perioada contemporană.
Principalul obiectiv al lucrării de licență este reprezentat de identificarea punctelor
comune, dar și punctele de diferențiere dintre aceste autorități. Prin urmare, mi-am propus să fac
o comparație între acestea.
Acestui obiectiv principal al cercetării mele i-au fost asociate o serie de obiective
secundare, ca de exemplu: identificarea procesului evolutiv în ceea ce privește autoritățile
publice locale; asemnănările acestora, dar și deosebirile.
În vederea atingerii obiectivelor mai sus enunțate am structurat lucrarea pe 3 capitole.
Așadar, în primul capitol am inițiat cititorul prin explicarea noțiunilor generale privind
autoritățile publice locale. În continuare, am tratat aspectele introductive cu privire la autoritățile
administrației publice locale din România. Ca să putem identifica punctul în care am ajuns în
perioada contemporană, trebuie să cunoaștem și parcursul autorităților administrației publice,
pornind de la perioada antebelică și ajungând până în cea actuală. Dacă nu ne axăm și pe
organizarea din trecut a acestor autorități, nu există posibilitatea formării unei opinii juste în ceea
ce privește evoluția lor până în prezent. Astfel, am considerat că este primordial să ne raportăm
și la evoluția autorităților publice locale din România. În acest sens, am pornit încă de la Statutul
lui Alexandru Ioan Cuza, urmând să prezentăm câteva noțiuni din vremea Constituției din anul
1866. Respectând același fir epic, am pus accentul și pe câteva particularități substanțiale ale
constituțiilor interbelice ale României. Așadar, am prezentat Constituția din anul 1923 și
Constituția din anul 1939. În ceea ce privește constituțiile din perioada postbelică, am discutat
despre Constituția din anul 1952 și cea din 1965.
În cel de-al doilea capitol am vorbit despre autoritățile propriu-zise ale administrației
publice locale din România. Astfel, am pus accentul atât pe consiliul local, primar și viceprimar,
cât și pe consiliul județean și președintele consiliului județean. În primă fază am identificat
statutul acestora, urmând să creionăm atribuțiile pe care aceste autorități trebuie să le exercite. În
continuare, am pus accentul și pe incompatibilități, încetarea mandatului, respectiv dizolvarea
acestora.
Capitolul al treila capitol este reprezentat de un studiu de caz, prin care ne-am propus să
analizăm o serie de spețe cu privire la autoritățile publice locale, în vederea identificării
respectării prevederilor legale. Așadar, ne-am propus să observăm în ce măsură au fost sau nu
respectate prevederile legislației în vigoare.

4
 CAPITOLUL I ASPECTE GENERALE PRIVIND AUTORITĂȚILE
PUBLICE LOCALE

I.1 AUTORITĂȚILE PUBLICE LOCALE

I.1.1 Noțiunea de autorități publice locale

Specialiștii în domeniu, utilizau sintagma de “noțiune administrativă” sau cea de “formă

a organizării administrative”. În perioada contemporană, însă, reprezentanții administrației
publice utilizează termenul de structură, specific științelor administrative.
Dacă dorim să facem o comparație între perioada contemporană și cea anterioară
acesteia, putem sublinia faptul că în epoca actuală specialiștii din structura administrației publice
utiliează termenul de “structură”, în timp ce în literatura de specialitate, cea mai uzuală noțiune
era “organizarea administrativă” sau “formă a organizării administrative”.
Termenul de structură derivă din cuvantul de origine latină “struere”, care are conotația
de acțiune. Structura poate fi definită ca un mod de a alcătui, de a construi sau de a organiza un
corp sau un sector de activitate.
In mod expres, prin termenul de structură se poate reține atât felul în care sunt așezate
sectoarele unui sistem, cât și relațiile care se stabilesc între aceste elemente în vederea realizării
funcțiilor sistemului respectiv.
Ca să putem avea o opinie clară asupra concepției de autoritate publică locală trebuie să
cunoaștem câteva aspecte referitoare la acest termen.
Dacă dorim să analizăm noțiunea de autoritate potrivit criteriului literar, precizăm faptul
că are multiple semnificații, cum ar fi, de pildă: capacitatea de a putea, posibilitate, conducere de
stat.
Din punct de vedere sociologic, autoritatea poate fi definită ca un sistem al relațiilor de
putere format într-o societate, exprimând autoritatea unei persoane sau unui grup de persoane, pe
care o deține și o poate folosi asupra altor indivizi în vederea realizării unui scop comun.
Debutul termenului de „autoritate publică„ a fost în limba latină, care însemna autoritas,
ce îi revenea semnificația de drept, putere, posibilitatea de a da dispoziții. Acest termen se
regăsește chiar sub această denumire și în Constituția României, Titlul III. Astfel, acesta
semnifică totalitatea structurilor care au privilegiul de exercita puterea publică atât la nivel
central, cât și la nivel local.
Noțiunea de autoritate publică este ocurentă și în Codul administrativ. Așadar, autoritatea
publică reprezintă “un organ de stat sau al unității administrativ-teritoriale care acționează în
regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes public.”1
Dacă dorim să facem o comparație între noțiunea din Codul administrativ și Legea nr.
554/2004 a contenciosului administrativ putem creiona faptul că în Codul administrativ noțiunea
este prezentată în sens restrâns, în timp ce Legea nr. 554/2004 oferă o definiție mai amplă
acestei sintagme.
În ceea ce privește conceptul de autoritate a administrației publice, putem sublinia faptul
că aceasta este cea care are atât prerogativa de a pune în aplicare organizarea executării sau
executarea în concret a legii, cât și de asigura serviciile publice.
În Constituția României mai regăsim și formularea de “autoritățile administrației publice
prin care se realizează autonomia locală”.
Făcând o comparație cu vechile constituții ale Republicii Socialiste România, precum
cele din 1948, 1952, 1965, adăugam faptul că noțiunea de autoritate publică era denumită organ
al statului sau organ al administratiei de stat. În ceea ce privește Constituția din 1991, modificată

Codul administrativ, Ediție actualizată la 4 august, Editura Rosetti, București, 2019, art. 5, lit. k).
1

5
în anul 2003, se observă o utilizare mai rară a sintagmei „organ a administrației publice”,
punându-se mai mult accentul pe noțiunea de „autoritate a administrației publice”.
Din rezultatul analizelor în ceea ce privește ambele noțiuni nu am observat o diferență
între cele două, reprezentând același organism prin care se realizează administrația.
Dat fiind faptul că autoritatea publică reprezintă un organ public care are scopul de a se
bucura de exclusivitatea exercitării prerogativele de putere publică, la nivel central ori local,
putem constata că o asemenea diferență între cele două noțiuni amintite mai sus nu are nicio
importanță.
Dacă dorim să vorbim despre cele două noțiuni, autoritate publică și autoritate a
administrației publice, putem evidenția că între ele apare un raport de la întreg la parte, în
categoria autorităților publice aflându-se și autoritățile administrației publice.
Juristul Ion Deleanu dădea o semnificației aparte noțiunii de autoritate, evidențiind atât
prerogativa de a impune, cât și modalitatea prin care această noțiune se pune în aplicare, capătă
un caracter obiectiv sau se redă printr-un sistem care se bucură în exclusivitate de privilegiile
atribuite organelor în vederea guvernării.
Dat fiind faptul că atât puterea legislativă, cât și cea executivă au atribuții și funcții mult
mai complexe, Constituția României nu utiliează în Titlul III denumirea de “puterile statului”.
Așadar, articolul 121 din Constituția României prevede: “Autoritățile administrației
publice prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe sunt consiliile locale alese și
primarii aleși, în condițiile legii”.2 Putem observa faptul că legiuitorul îi atribuie calitatea
consiliului local de autoritate publică care servește scopului de a realiza autonomia locală în
comune și orașe. Primarii, reprezintă și ei o autoritate unipersonală a autonomiei locale, având
rol executiv.
Autoritățile administrației publice au rolul de a găsi soluționarea problemelor comunității,
de a adopta măsurile în vederea satisfacerii cetățenilor și de a participa în mod direct la evoluția
socială.
Spre deosebire de Titlul III al Constituției în care sunt prezentate autoritățile
administrației publice, autoritățile legislative și autoritățile judecătorești, mai sunt prevăzute și în
celelalte titluri alte organe care se bucură de privilegiile puterii publice, specificate atât în
normele juridice, cât și în literatura de specialitate ca fiind autorități publice în sensul larg al
acestui concept. Pentru a întări această informație, aducem următoarele exemplificări: Avocatul
Poporului ( care este menționat în Titlul al II-lea- Drepturile, libertățile și îndatoririle
fundamentale), Curtea de Conturi ( prevăzută în Titlul al IV-lea- Economia și finanțele publice)
și Curtea Constituțională (Constituția prevăzându-i un titlu exclusiv- Titlul al V-lea).
În toate cele trei exemple aduse la cunoștință anterior putem scoate în evidență faptul că
ele sunt autorități publice învestite cu prerogative de putere publică. Acestea pun în acțiune
diverse tipuri de control, mai ales asupra acelor autorități care înfăptuiesc funcțiile de bază ale
statului.
În acest context, băgăm de seamă că atât din punct de vedere constituțional, cât și din
punct de vedere legislativ, administrația publică locală funcționează ca o conformație alcătuită
din mai multe elemente – organe care fac parte din sfera administrației publice locale a căror
aranjare este determinată, luând în calcul efectuarea atribuțiilor pe care le au, pe baza a două
criterii: criteriul teritorial și criteriul funcțional.
În ceea ce privește criteriul teritorial, în mod clasic, autoritățile administrației publice
locale se divid în funcție de raza teritorială în care își va desfășura activitatea autoritatea
administrativă, mai exact la nivel comunal, orășenesc, municipal și județean.
Actualele opinii doctrinare în ceea ce privește administrația publică afirmă că sprijinirea
structurii teritoriale și administrației locale este alcătuită de către cetățenii pentru care se
operează în scopul satisfacerii interesului public.

Constituția României și legislație conexă, Ediția a II-a, Editura Universul Juridic, București, 2017, art. 121, alin. 1).
2

6
 Din perspectiva criteriului funcțional sau material putem admite că acesta se situează la
cel mai jos nivel al divizării autorităților administrației publice locale în autorități cu competență
generală și autorități cu competență de specialitate.
Așadar, este important să aducem în discuție faptul că înfăptuirea administrației publice
se efectuează prin numărul ridicat de atribuții și misiuni care se pot realiza fie prin înființarea
mai multor categorii pregătite funcțional, fie prin fondarea unei singure categorii de funcționari.
Potrivit primei variante, este efectuată o împărțire funcțională, pregătită, a misiunilor autorităților
administrației publice locale, cărora li se oferă o competență aparte în așa fel încât fiecare
autoritate să beneficieze de obiectul său de activitate.
În final, din prisma criteriului teritorial, se vor găsi la nivelul administrației publice locale
următoarele autorități, care fac parte din componența autorităților locale: consiliile locale,
consiliile orășenești, consiliile județene, primarii comunelor, orașelor, municipiilor precum și
președinții consiliilor județene, ale căror prerogative de putere publică se desfășoară în sfera
unității administrativ-teritoriale respective.
În același timp, pe baza criteriului funcțional, autoritățile deliberative la nivelul unităților
administrativ-teritoriale sunt „consiliile locale la nivelul unităților administrativ-teritoriale;
consiliile locale ale comunelor, ale orașelor și ale municipiilor, Consiliul General al Municipiului
București, consiliile locale ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale, ale municipiilor și
consiliile județene.”3
Articolul 80 alineatul 2 din Constituția României fixează funcția de mediator a
președintelui atât între cele trei puteri, legislative, executive și judecătorești, cât și între stat și
membrii comunității. Acest articol face trimitere în mod special la latura politică, președintele
neavând posibilitatea de a face demersuri în cazul unor dispute dintre o autoritate publică și o
instanță de judecată.
Categoriile formate din indivizi sau grupări de indivizi sunt cele care contribuie la
ducerea la bun sfârșit a sarcinilor autorității administrative. Miniștrii, prefecții, consiliile locale,
consiliile județene, primarii, președinții consiliilor județene sunt persoanele reprezentative care
au prerogativa de a lua decizii, de a executa și de a supraveghea implementarea respectării legii
ori ale propriilor decizii, în numele autorităților administrative. Administrația, care semnifică
totuna cu autoritatea administrativă, este alcătuită din toate organele mai sus menționate.
Termenul de autoritate administrativă din Legea nr. 554/2004 a contenciosului
administrativ a fost schimbat cu cel de autoritate publică prin decizia 197/1997 a Curții
Constituționale. Așadar, articolul 52, alineatul (1) din Constituția României menționează ce
soluție are la dispoziție un individ vătămat într-un drept al său ori într-un interes legitim de către
o autoritate publică, printr-un act administrativ ori prin nesoluționarea într-un termen legal al
unei cereri. Astfel, dacă se află într-una dintre situațiile de mai sus, individul are posibilitatea de
a i se recunoaște dreptul pretins sau interesul legitim, ori de a i se anula acel act și de a i se repara
paguba pretinsă. Mai putem sublinia faptul că sintagma de autoritate publică îmbrățișează o
cuprindere mai vastă decât cea de autoritate administrativă, Curtea Constituționnală fără a ne
oferi explicații în ceea ce privește sensul și cuprinderea celor două sintagme.
Specialiștii în domeniul științelor administrative aduc o clasificare cu fundament
conceptului de organ administrativ. Așadar, aceștia au identificat patru componente ale acestui
concept: ocurența personalului, resursele financiare și materiale de care dispun, acestea formând
patrimoniul său, o anumită capacitate și personalitate juridică, dându-i posibilitatea să-și
îndeplinească misiunea pentru care a fost înființat.
Comparativ cu dreptul Uniunii Europene, acolo se întâlnește noțiunea de întreprindere
publică, aceasta reprezentând aproximativ 10% din economia Uniunii Europene, are conotații și
regimuri juridice variate, însă ca un element invariabil, manifestă faptul că sunt create mereu de
către organismele publice, acestea având un caracter dominant asupra acțiunii lor și care în cele

Codul administrativ, Ediție actualizată la 4 august, Editura Rosetti, București, 2019, art. 5, lit. m).
3

7
mai multe cazuri manifestă un drept de proprietate asupra acestora, chiar și în situația în care
acestea conservă un grad însemnat de independență.

8
 I.1.2 Caracteristicile autorităților publice locale

În urma consultării prevederilor constituționale în ceea ce vizează administrația publică

locală, a dispozițiilor legislației în domeniul administrației, cât și celelalte acte normative cu
privire la alegerile locale, am constatat că autoritățile publice locale prezintă câteva caracteristici
care au o deosebită însemnătate. Astfel:
a) consiliile comunale, consiliile orășenești, consiliile municipale și consiliile județene sunt cele
care au dreptul de a pune în acțiune atribuțiile administrative pe o anumită întindere stabilită,
potrivit delimitării administrativ-teritoriale;
b) organismele administrației publice locale sunt structurate la fel pe întinderea statului, doar în
unități administrativ-teritoriale ( comune, orașe și județe ), abaterea fiind reprezentată de
autoritățile administrative autonome, care sunt împărțite în subdiviziunile administrativ-
teritoriale ale municipiilor. În perioada actuală, o asemenea organizare este ocurentă exclusiv
în municipiul București, legiuitorul hotărând că sectoarele municipiului București se
organizează ca subdiviziuni administrativ-teritoariale ale acestuia.
c) primarul, viceprimarul, consilierii locali, președintele consiliului județean, vicepreședinții
consiliului județean și consilierii județeni înfăptuiesc autonomia locală în comune, orașe,
municipii și județe;
d) consiliile locale și consiliile județene au prerogativa de a iniția și de a decide, în condițiile
stabilite de lege, în ceea ce privește problemele la nivel local, excepție făcând atribuțiile date
prin norme juridice altor autorități;
e) în ceea ce privește realizarea serviciilor publice de interes județean, cel care are competență
este consilul județean. Acesta este ales de către cetățeni și este principalul coordonator al
activităților consiliilor comunale, orășenești și municipale în vederea îndeplinirii serviciilor
publice de interes județean;
f) primarul, viceprimarul, consilierii locali, președintele consiliului județean, vicepreședinții
consiliului județean și consilierii județeni sunt aleși de către colectivitatea locală prin vot
universal, egal, direct, secret și liber exprimat;
g) consiliile locale, consiliile orășenești (municipale) și consiliile județene sunt alese potrivit
legii, pe circumscripții electorale, prin vot exprimat pe baza scurtinului de listă;
h) primarii comunelor, orașelor, municipiilor și președinții consiliilor județene sunt aleși, în
condițiile legii, pe baza scrutinului uninominal;
i) primarii comunelor, orașelor, municipiilor, ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale,
primarul general al Municipiului București și președinții consiliilor județene reprezintă
autorități executive cu caracter unipersonal, în timp ce consiliile locale ale comunelor, ale
orașelor și ale municipiilor, Consiliul General al Municipiului București, consilierii locali ai
subdiviziunilor administrativ-teritoriale, ale municipiilor și consiliile județene reprezintă
autorități deliberative, cu caracter pluripersonal;
j) pe baza raportului populației comunei, orașului, municipiului, județului, este ales numărul de
membri pentru consiliile locale, orășenești, municipale sau județene.
k) calitatea de consilier local sau județean, de primar și de președinte al consiliului județean se
face, de obicei, pe lista partidului sau a formațiunii politice ori a alianțelor politice care îl
propune pe listă, aleșii fiind nevoiți să își păstreze în continuare această calitate, iar pierderea
calității de membru conduce la încetarea mandatului. Dintr-o altă perspectivă, răspunderea
consilierilor este atât de natură electorală, cât și de natură politică, deoarece pierderea
încrederii politice constituie automat și încheierea mandatului de consilier sau de primar, ori
de președinte al consiliului județean, în pofida faptului că sunt aleși de către cetățenii cu
drept de vot din circumscripția unității administrativ-teritoriale respective.

9
 I.1.3 Evoluția autorităților publice locale în România

Statutul lui Cuza

Principiile descentralizării , ca principii de organizare a statului român, au fost cunoscute
încă de pe vremea Statulului lui Cuza, specialiștii în domeniu considerând ca fiind “prima
Constituție a României”.
Cele mai importante legi în acea perioadă erau Legea comunală apărută la 1 aprilie 1864
și Legea pentru înființarea consiliilor județene, apărută la 2 aprilie 1864. Acestea au preluat
modelul francez și modelul belgian, din vremea respectivă. Legile hotărau faptul că județele și
comunele erau stabilite în mod oficial circumscripții teritorial-administrative, care se bucurau de
personalitate juridică care aveau prerogative de decizie cu caracter patrimonial și de putere
publică.
Votul cenzitar era cel care stabilea membrii consiliilor alese din rândul cetățenilor,
acestea la rândul lor administrând județele și comunele. Consiliile alese aveau sarcina de a
reprezenta interesele locale ale comunității.
În fiecare comună exista câte un primar, iar în fiecare județ câte un prefect, iar pe lângă el
mai mulți subprefecți. Autoritatea centrală avea puterea de a-i numi în funcție. Prefectul era
comisarul guvernului și avea obligativitatea de a pune în aplicare deciziile Consiliului județean,
iar primarul avea obligativitatea de a pune în aplicare deciziile Consiliului comunal.
Numărul cetățenilor din circumscripția teritorial-administrativă era un criteriu pe baza
căruia se forma consiliul comunal, având un număr minim de 5 membri și ajungând până la
maximum 17 membri. Aceștia erau aleși în mod direct de către un singur colegiu care forma
corpul electoral. Alegătorul trebuia să respecte, la rândul său, câteva condiții. Așadar, acesta
trebuia să fie român sau împământenit și să achite o taxă în valoare de 48 de lei pe an în
comunele rurale sau de 80-100 lei în cele urbane. Preoții, doctorii, licențiații, institutorii nu erau
nevoiți să plătească această taxă.
Dacă dorim să facem o comparație între consiliul comunal din perioada lui Cuza și
consiliile locale sau județene din perioada contemporană putem stabili faptul că scopul principal
era de reprezentare a intereselor comunei.
Consiliul comunal avea puterea de a întocmi și acte executorii fără o aprobare înainte, dar
totuși în cele mai multe cazuri actele se puneau în circulație după aprobare. Actele cu caracter
executoriu fără aprobare înainte intrau în circulație dupa 30 de zile. Pe tot parcursul acestui timp,
autoritatea superioară ierahic, respectiv comitetul permanent și ministerul de interne aveau
posibilitatea anulării acestora.
În ceea ce privește primarul, acesta îndeplinea cumulativ două funcții. Așadar, avea
calitatea de reprezentant în interesele comunale și era totodată și agent al guvernului. Pe baza
criteriului privind numărul de locuitori, primarul avea în subordine între unu și șase ajutoare.
Consiliul comunal urban avea un mandat ce se desfășura pe perioada a patru ani, spre
deosebire de consiliile comunale rurale a căror mandat era de doi ani. Noile alegeri din consiliile
urbane de completare a membrilor se realizau prin tragere la sorți, jumătate din numărul lor fiind
înlocuiți. În ceea ce privește comunele rurale, înlocuirea consilierilor se făcea după un an de
funcționare, fiind înlocuiți numai o treime din numărul lor.
Consiliul comunal avea prerogativa de a-l numi, suspenda sau revoca pe secretarul
consiliului în cazul comunelor urbane. În situația comunelor rurale, consiliul comunal avea
aceleași prerogative mai sus menționate în ceea ce-l privește pe scriitor, sau pe ceilalți
funcționari comunali
Sub aspectul intereselor locale colective și economice ale județului, din vreme în vreme
se aduna câte un consiliu care era ales în condițiile prevăzute de lege.
Președintele consiliului județean era ales de către consiliul din rândul membrilor săi, iar
Prefectul județului era desemnat Comisar al Guvernului pe lângă Consiliul județean.4

10
 Din rândul membrilor consiliului județean era ales un comitet permanent, care era format
din 3 membri și care avea posibilitatea de a funcționa și în lipsa consiliului, asistând și având un
cuvânt hotărâtor Prefectul județului.
Mai exista și un secretar care era numit de Domn, selecția făcându-se dintre cei trei
candidați prezentați de consiliul județean. Tot Domnul era cel care avea posibilitatea de a revoca
secretarul ori la propunerea comitetului permanent ori a consiliului.
Analizând legislația de la acea perioadă, putem susține faptul că autonomia locală era
destul de restrânsă, nu se bucura de o sferă largă de cunoaștere, ea fiind reprezentată atât de
faptul că marea majoritate a actelor acestor autorități cât și numirea în funcție a prefectului la
cârma consiliului județean trebuiau să fie aprobate de autoritatea tutelară în speța comunelor și
pentru județe, tutela administrativă.
O viziune critică asupra celor consemnate mai sus, este reprezentată de perioada scurtă a
mandatului primarilor și ajutorurilor acestora, înlocuirea acestora făcându-se anual în comunele
rurale și la fiecare doi ani în cele urbane. O asemenea critică are la bază fundamentul potrivit
căruia nu mai exista niciun fel de stabilitate în ceea ce privește activitatea administrativă.
Dat fiind faptul că la acea vreme comunele rurale nu erau prea mari, posibilitățile
financiare erau insuficiente în vederea realizării scopului propus.
Important de menționat este faptul că legislația din acea perioadă a format temelia pe care
a luat naștere întreaga organizare viioare a administrației locale din România.

Constituția din 1866

Constituția din 1866 a fost catalogată ca fiind cea mai liberală constituție, dat fiind faptul
că a avut drept model de urmat Constituția belgiană. Aceasta a avut ca principal scop aranjarea la
acea vreme atât a instituțiilor județene, a instituțiilor comunale, cât și a administrației de la nivel
local, stabilindu-i scheletul principiilor de bază.
În vederea coroborării informației împărtășită mai sus, Constituția din 1866 a clasificat
teritoriul statului în județe, plăși și comune, diviziuni și subdiviziuni, schimbarea sau rectificarea
acestora fiind posibilă doar prin lege.
Se clarifică, deopotrivă, că gestionarea intereselor județene și comunale se face prin
“consiliurile județene sau comunale” pe baza principiilor stabilite prin “Constituțiune și prin legi
speciale”. De aici deducem faptul că nu exista posibilitatea organizării admnistrației locale prin
simple acte ale executivului.
În ceea ce prevește principiile care reies din analiza acestei Constituții, este de precizat
faptul că în literatura de specialitate se regăsesc o varietate de opinii, nefiind ocurentă o părere
unanimă.

Constituțiile interbelice
Constituția din 1923
Asemenea Constituției din 1866, cea din 1923 stabilește cu fermitate aceleași valori
pentru funcționarea administrației publice locale. Diferența constă în faptul că în Constituția din
1923, aceste valori sunt mai bine definite și mai precis conturate.
Astfel, România era divizată din punct de vedere administrativ în județe, iar județele în
comune. Se poate observa că plasa nu mai primește calitatea de circumscripție administrativ-
teritorială, aflată la limita dintre județ și comună. În ciuda acestui fapt, ea a existat în continuare
prin intermediul înscrierii în legea administrației locale din anul 1929.
Prin Constituția din 1923 sunt stabilite principiile primordiale ale administrației publice
locale, așadar:
a) județele și comunele au o întindere largă de atribuții în vederea realizării intereselor locale,
organele lor bucurându-se de prerogativele de stabilire și de organizare;

4
Cezar Corneliu Manda, Manualul colectivităților locale. Aspecte teoretice și aplicații practice, Editura C.H. Beck,
București 2018.
11
b) organele care au dreptul de a decide în circumscripțiile administrative, sunt pluripersonale,
cetățenii fiind cei care au ales membrii acestora prin vot universal, egal, secret, direct,
obligatoriu și cu reprezentarea minorității;
c) organismele comunale și județene au fost înființate și coordonate prin reglementări legale ce
au ca fundament descentralizarea administrativă, situație ce a provocat atât în literatura de
specialitate cât și în practică dezbateri privind capacitatea de fixare și a altor organisme
descentralizate precum regiunea sau asociația generală județeană.
Stabilirea impozitelor se facea de către județe și comune.
Astfel, comunele și județele din acea perioadă erau privite de către legiuitor drept
circumscripții administrativ-teritoriale care se bucură de individualitate morală având
competențe atât în ceea ce privește puterea publică, cât și în dreptul de impunere.
Articolul 108 din Constituția din anul 1923 a avut un deosebit impact în vederea adoptării
legii din 1925 a administrației locale în România.
Administrația locală din România la acea vreme era organizată unitar, pe baza
principiului descentralizării administrative, întâlnit și în perioada contemporană. Legea din anul
1925 a primit denumirea de ” Legea pentru unificarea administrativă” ea având caracter
centralizator ce a coroborat tutela administrativă a puterii centrale asupra administrației locale.
Prin Legea pentru unificare administrativă din anul 1925, țara a fost împărțită în județe și
județele în comune, acestea la rândul lor fiind organizate în comune urbane și comune rurale.
Comunele urbane aveau posibilitatea de a fi declarate municipii doar pe cale legală.
Comunele rurale erau formate din unul sau mai multe sate și cătune. Într-unul dintre sate
se regăsea reședința comunei. Satul era format din familii având numărul minim de o mie de
cetățeni. În cătun exista o populație de maxim o sută de locuitori.
În vederea gestionării controlului, ținerea sub control a aplicării legii, județele erau
divizate în circumscripții care erau denumite plăși. Plășile erau formate din mai multe comune,
iar comunele urbane erau formate în circumscripții care poartă denumirea de sectoare.
Ministerul de Interne era cel care hotăra prin întocmirea unei decizii numărul plășilor
fiecărui județ, comunelor care le compun, precum și fixarea comunelor de reședință a plășilor
care nu avea posibilitatea de a fi capitală a județului. Decizia Ministerului de Interne se lua după
consultarea în prealabil cu consiliul județean sau cu comisia interimară județeană și neapărat pe
baza unui aviz din partea consiliului superior administrativ. De menționat este faptul că plășile și
sectoarele nu se bucurau de personalitate juridică.
Potrivit legi nr. 125: ”erau organizate la nivelul țării 71 de județe, 8751 de comune rurale
cu 15267 de sate, peste 40 de comune urbane, constituite din orașe și municipii precum și
municipiul București, care era împărțit în 4 sectoare și avea 12 comune suburbane în subordinea
sa. Municipiul București, sectoarele și comunele suburbane erau dotate cu personalitate
juridică.”5
Spre deosebire de legea pentru unificarea administrativă, care s-a considerat că a avut un
caracter centralizator, legea pentru organizarea administrației locale din 1929, a avut la bază
descentralizarea administrativă în adevăratul sens al cuvântului.
Potrivit acesteia erau asigurate:
a) diferențierea intereselor locale de cele generale însărcinând titularilor separați fiecare din
aceste interese ca de exemplu: prefectul pentru interesele generale, președintele delegației
județene pentru cele locale;
b) în vederea dizolvării, legea stabilea că dizolvarea consiliilor comunale și județene era cerută
de către autorități numai în fața comitetelor de revizie și doar în anumite cazuri stabilite
expres prin legiutor;
c) tutela administrativă și jurisdicțională.

5
Verginia Vedinaș, Drept administrativ, Ediția a XI-a revăzută și actualizată, Editura Universul Juridic, București,
2019, p. 43.
12
 Tot prin Legea din anul 1929, referendumul a fost introdus în anumite situații prevăzute
de lege, dându-le posibilitatea cetățenilor de a-și exprima opinia cu privire la anumite subiecte.
Anumite servicii publice au fost transferate în competența autorităților locale
nemaiexistând subordonare între puterea centrală și cea locală. Deși prin intermediul acestei legi
s-a urmărit o simplificare a situației din administrația locală, realitatea se dovedește a fi alta. În
decurs de aproximativ 7 ani când s-a promulgat o nouă lege în vederea organizării administrației
locale, aceasta a suferit modificări de unsprezece ori, din partea parlamentului care a votat-o.
Prin ocurența legii din anul 1936 a fost abrogată Legea administrației din anul 1929
consolidând sistemul centralizării administrației.
Prefectul județului avea calitatea de reprezentant al guvernului.

Constituția din anul 1938

În ceea ce privește Constituția din anul 1938 putem afirma faptul că informațiile
referitoare la instituțiile locale sunt destul de concise, legiuitorul fiind cel are sarcina de a
coordona administrația locală.
Tot pe parcursul aceluiași an a fost adoptată o nouă lege administrativă, principalul scop
al acesteia fiind descentralizarea, deconcentrarea și depoliticianizarea administrației. Dacă dorim
să vorbim despre descentralizare putem admite faptul că aceasta a fost mult restrânsă, iar puterea
de decizie a autorităților locale limitată. ”Deconcentrarea administrativă s-a efectuat prin
organisme înființate în circumscripții administrative și de control: ținutul, județul, plasa și
comuna, în formula rezidentului regal, prefectul, pretorul și notarul.”6 Ținutul și comuna aveau
privilegiul de a se bucura de personalitate juridică, acestea având sarcina de a reprezenta
interesele locale și de a exercita, concomitent, atribuțiile stabilite prin lege. Atât ținutul cât și
comuna apăreau ca circumscripții administrative deconcentrate, și totodată, ca circumscripții
descentralizate.
Prin legislația din anul 1938 s-a încercat înfăptuirea dorinței în ceea ce privește
depoliticianizarea administrației. La fel cum este și firesc în cadrul administrației este nevoie de
oameni competenți, care să fie specializați și bine pregătiți în vederea atingerii scopurilor
propuse.
Ion Antonescu cu titlul de “Conducător al Statului” adoptă în anul 1940 Decretul-lege în
urma căruia ținuturile care au luat naștere prin Legea din anul 1938 au fost revocate, ulterior
revenind la forma lor inițială, și anume județe.
Făcând o comparație cu regimurile predecesoare generalului Ion Antonescu, putem
conchide că și acesta a implementat o politică diferită în domeniul administrației publice locale,
punându-se accentul pe realism și centralism. În urma analizei efectuate putem constata faptul că
primarii, prefecți, inspectorii administrativi, pretorii s-au bucurat de o largă capacitate
decizională. Drept urmare, au fost înființate la nivelul comunelor, județelor și plăsilor, consilii de
colaborare, ce au avut drept țintă garantarea organizării și cooperării între organismele
administrației.

Constituțiile din perioada postbelică

Decretul numărul 1626 a condus la reapariția Constituției din anul 1923 pe motiv că în
ceea ce privește democrația, aceasta se situează la cel mai înalt nivel. Astfel, revin normele
juridice constituționale în ceea ce privește drepturile și îndatoririle fundamentale și puterile
statului, excepția făcând normele juridice referitoare la puterea legislativă și doar o parte puterea
judecătorească. Așadar, Constituția a favorizat reîntoarcerea la vechea organizare în ceea ce
privește teritoriul, care a fost stabilită prin Constituția din anul 1923.
În Constituția din anul 1948 se păstra organizarea administrativă anterioară a statului,
aceasta divizându-se în comune, plăși, județe și regiuni. Pe lângă cele menționate s-a mai

6
Verginia Vedinaș, op.cit.¸ p. 45.
13
introdus și regiunea, care nu a fost alcătuită în timp ce erau ocurente celelalte unități. Deci,
regiunile, raioanele, orașele și comunele alcătuiau teritoriul statului.
Tot prin această Constituție, organele locale ale puterii de stat, consiliile populare și
comitele executive au luat naștere. Fiind organe reprezentative din rândul cetățenilor, ele erau
alese prin vot, durata mandatului fiind de 4 ani.
Principiul centralismului este consacrat ca principiu de bază în Constituția din anul 1948.
Astfel, organele administrației publice privesc o subordonare pe orizonală și una pe verticală.
Organismele locale sunt subordonate pe orizontală consiliilor populare iar pe verticală
comitetelor executive și organelor centrale ale administrației de stat.
Consiliile populare primeau unele secțiuni pe ramuri de activitate. Aceste secțiuni se
aflau atât sub conducerea consiliilor populare, cât și a comitetelor executive.

Constituția din anul 1952

Potrivit divizării teritoriale, în Constituția din anul 1952 se regăseau 18 regiuni
nominalizate. Dacă se dorea, atât înlocuirea numelor regiunilor, cât și schimbarea numărului
acestora, singura modalitate avută în vedere era implementarea unei legi în vederea schimbării
Constituției. Așadar un exemplu în acest sens este Decretul nr. 12/1956 potrivit căruia teritoriul
statului era divizat în 16 regiuni.
Constituția din 1952 mai prevedea unele legi în ceea ce privește organizarea și
funcționarea organismelor locale ale României, care purtau numele de sfaturi populare și erau
formate din comune, raioane și regiuni.
Deputații erau cei care făceau parte din sfaturile populare, exercitându-și mandatul pe o
perioadă de doi ani. Aceștia erau aleși de către populație, comuna, raionul, orașul și regiunea din
care făceau parte.
La vremea aceea, hotărârile erau adoptate de către sfaturile populare, acestea din urmă
având prerogativa de a emite și dispoziții, în condițiile stabilite de lege. Comitetele executive,
aveau calitatea de organism executiv și de dispoziție, sfaturile populare având dreptul de a le
alege la nivel comunal, orășenesc, raional și regional.
Asemenea Constituției din anul 1948, și cea din anul 1952 a păstrat, atât subordonarea pe
verticală cât și cea pe orizontală.
Legea nr. 6/1957 a fost adoptată cu scopul mări sfera atribuțiilor în ceea ce privește
îndrumarea activității locale.

Constituția din anul 1965

Acestă Constituție a condus la nașterea noțiunii de unitate administrativ-teritorială, în
cadrul acestei noțiuni fiind înglobate comunele, orașele și județele.
Municipiul București se bucură de calitatea de capitală a țarii, fiind divizat în sectoare.
Cele mai importante orașe puteau deveni municipii.
Legea 2/1968 stabilea în cadrul statului: 39 de județe, 47 de municipii, 189 de orașe,
2706 comune. Decretul 15/1981 a favorizat reorganizarea județelor Ialomița și Ilfov, din urma
cărora apar județele Călărași, Giurgiu, Ialomița și Sectorul Agricol Ilfov, aflându-se sub
conducerea municipiului București.
Tot această Constituție stabilește legi în ceea privește organismele locale ale puterii de
stat și ale administrației de stat. Astfel, comitetele executive, biroul executiv al consiliului
popular, consiliile populare reprezintă organisme ale puterii de stat cu posibilitatea de a decide,
având atribuții generale.
Ea a mai contribuit și la favorizarea apariției Legii nr. 57/1968 în ceea ce privește
coordonarea și funcționarea consiliilor populare. Prin această lege a fost stabilită misunea și
statutul consiliilor populare, având titlul de organisme reprezentative prin care se manifestă
puterea de stat în comune, orașe, municipii și județe. Adoptarea acestei legi a condus la doleanța
de întărire a centralismului socialist, dispunându-se concomitent de o vastă autonomie.

14
 Concluzionând, putem afirma faptul că în perioada postbelică a ieșit în evidență
sistemului centralizat.
Evolutiv vorbind în ceea ce privește parcursul colectivităților locale în administrația
publică, s-a contrurat tendința dorinței de a accede către un regim descentralizat deși, în cea mai
mare parte a avut un cuvânt important de spus regimul centralizat.
Alegerea organelor ( autorităților ) locale, dualismul organic și funcțional ce
caracterizează administrația publică locală românească, independența satelor ( de moșeni și
răzeși ), autonomia locală a unor orașe ( târguri ), evidențiază cu prisosință trăsăturile unui regim
descentralizat, ca expresie juridică și administrativă a realității românești.7
Odată cu evoluția societății, administrația publică s-a evidențiat prin rezistență,
preeminență și superioritate, urmând să demonstreze cât de importantă este ocurența sa,
indiferent de timpuri.
Potrivit opiniei doctrinarilor, sistemul descentralizator reprezintă cheia democrației.
Considerăm că administrația publică a evoluat perpetuu și face parte din viața socială a
oricărui individ.
Putem spune că evidențierea prezenței continue, atât în coordonarea politică, cât și în cea
administrativă, a județului, a orașului și a comunei a constituit fundamentul întregului sistem
politic și administrativ al statului.
Administrația publică românească s-a mai evidențiat și prin conservarea cutumei pe o
perioadă îndelungată, cu trăsăturile de bază: organele locale alese, autonomia locală și
descentralizarea.
În ceea ce privește evoluția istorică, putem admite faptul că administrația publică locală a
avut o deosebită însemnătate în sfera administrativă a societății, criteriu de diferențiere a
regimurilor administrative, ce fluctuează între două principii: libertate și autoritate.
În urma acestor principii au luat ființă în sistemul administrativ românesc cele doua
regimuri importante și anume: cel descentralizat și cel centralizat. În cadrul celui de-al doilea
regim, administrația locală se află în subordinea celei centrale, iar în cazul primului regim,
organele locale se bucură de autonomie în vederea adoptării deciziilor.
În concluzie, este de menționat că pe parcursul etapelor istoricești în ceea ce privește
legislația românească din domeneiul administrației publice locale a fost stabilită mereu pe cale
constituțională, în sfera regimului consecutiv.

7
Verginia Vedinaș, Drept administrativ, Ediția a XI-a revăzută și actualizată, Editura Universul Juridic, București,
2019, p. 52 apud Corneliu Manda, Cezar C. Manda, Dreptul colectivităților locale, Ediția a IV-a revăzută și
adăugită, Editura Universul Juridic, București 2008, p. 62.
15
 CAPITOLUL II AUTORITĂȚILE PUBLICE LOCALE
DIN ROMÂNIA

II.1 CONSILIUL LOCAL

Statutul constitutional si legal.

Constituția României este cea care stabilește clar care sunt autoritățile administrației
publice. Așadar, consiliile locale și primarii care au fost aleși reprezintă acele autorități ale
administrației publice care au ca obiectiv principal satisfacerea nevoilor cetățenilor.
Astfel, prin intermediul acestei abordări, Constituția îi conferă consiliului local titlul de
“autoritate prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe”. În acest sens, este de
precizat faptul că acestea au dreptul de a adopta o hotărâre.
Prin articolul 122 din Constituția României, consiliile locale mai primesc denumirea de
“consilii comunale” sau “consilii orășenești”. Autoritatea care are atribuția de a întrduma
activitatea acestora este consiliul județean.

Componența
Legea fundamentală a statului este cea care stabilește faptul că alegerea consiliului local
se face în limitele stabilite de lege.
Consiliile locale sunt compuse din consilieri locali care sunt aleși în urma votului
universal, egal, direct, secret și liber exprimat. Numărul consilierilor este stabilit prin ordin al
Prefectului, în funcție de numărul de locuitori. Așadar, vor fi 9 consilieri într-o localitate care
are până în 1.500 de locuitori, și 31 de consilieri într-o localitate care are peste 400.000 de
locuitori. Există însă și o excepție, Consiliul General al Municipiului București, acesta având un
număr de 55 de consilieri.

Constituirea
Etapele care trebuiesc parcurse în vederea alcătuirii consiliului local sunt prevăzute în
Capitolul III, Secțiunea 1 din Codul administrativ.
Primul pas în vederea constituirii consiliului local este reprezentat de validarea
mandatelor în cel mult 25 de zile, termenul calculându-se de la data desfășurării alegerilor pentru
autoritățile administrației publice locale. Judecătoria din raza căreia se află circumscripția
electorală pentru care au avut loc alegeri este care se ocupă cu validarea mandatelor.
Cel de-al doilea pas în vederea constituirii consilului local este chemarea acestuia, care se
face de către prefect. Vor fi convocați consilierii care au fost validați, în termen de cel mult 60
de zile de la data desfășurării alegerilor locale.
Pentru validarea mandatului de consilier local trebuie îndeplinite, în același timp,
următoarele condiții:
a) dovedește prin copia actului de identitate faptul că are domiciliul pe teritoriul localității în
care a fost ales;
b) dovedește prin cazierul judiciar faptul că posedă drepturile electorale;
c) este membru al partidului pe lista căruia a fost ales;
d) mandatarul financiar coordonator a depus raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor
electorale în conformitate cu prevederile legii privind finanțarea activității partidelor politice
și a campaniilor electorale, fapt dovedit prin depunerea raportului, în condițiile legii;
e) nu a renunțat la mandat;
f) nu a fost ales prin fraudă electorală constatată în condițiile legii privind alegerea autorităților
administrației publice locale, dovedită prin documentele privind rezultatele alegerilor
înaintate de către biroul electoral de circumscripție a judecătoriei în a cărei rază teritorială se
află circumscripția electorală pentru care au fost desfășurate alegeri.

16
 Dacă au fost îndeplinite toate condițiile enumerate mai sus, consilierul local care este
considerat ales are obligația de a trimite, în maxim 15 zile, secretarului general al
unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale toate actele prin se dovedește îndeplinirea
condițiilor, pentru care primește o confirmare de primire. După trecerea termenului de 15 zile
secretarul are obligația de a trimite, în maxim 2 zile, judecătoriei documentele ce i-au fost puse
la dispoziție de către consilierii locali, precum și o adresă în care propune validarea consilierilor
care au depus documentele necesare, respectiv invalidarea consilierilor care nu au depus aceste
documente.
Prin încheierea pronunțată în camera de consiliu a judecătoriei, se transmite prefectului și
secretarului unității administrativ-teritoriale, numele consilierilor locali declarați validați sau
invalidați, iar aceștia din urmă vor fi informați de către secretar în prima zi lucrătoare ulterioară
comunicării încheierii. Există posibilitatea formulării în decurs de 3 zile de la comunicare a unui
apel în ceea ce privește încheierea judecătorească, acesta fiind soluționat de către tribunal în
termen de maxim 5 zile, hotărârea fiind definitivă, și se comunică de îndată de la pronunțare
prefectului, secretarului unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale și consilierului declarat
ales.
Există posibilitatea amânării pronunțării hotărârii judecătorești o singură dată pentru cel
mult 24 de ore, iar termenul pentru motivarea deciziei este de maxim 48 de ore de la pronunțare.
Prefectul este cel care are atribuția de a-i convoca pe consilierii locali, în maxim 5 zile de
când a fost comunicată încheierea, într-o ședință privind ceremonia de constituire. El trimite
secretarului unității administrativ-teritoriale ora și data care au fost stabilite pentru ședința de
constituire a consiliului local. La această ședință poate participa însăși prefectul, sau subprefectul
ori se emite un ordin de către prefect prin care este trimis alt reprezentat al instituției prefectului.
Consilierii locali sunt anunțați că ședința privind ceremonia de constituire va avea loc la
sediul consiliului local, comunicându-li-se data și ora desfășurării. Această ședință va fi condusă
de consilierul cu vârsta cea mai înaintată, fiind spijinit de primii doi consilieri care au vârsta cea
mai mică.8
În continuare, în cadrul acestei ședințe, consilierii trebuie să depună jurământul.
În situația în care jurământul nu este depus de jumătate plus unu de membri ai consiliului
local, prefectul este cel care trebuie să organizeze o altă ședință, în maxim 20 de zile, calculul
făcându-se de la data primei ședințe.
În situația în care unii consilieri nu au fost prezenți la prima ședință, și supleanții ale
căror mandate au fost validate pot depune jurământul în cea de-a doua. Există însă și o excepție,
în situația consilierului care nu a putut lua parte la ședință din motive temeinice, acesta mai are
posibilitatea de depunere a jurământului în prima ședință a consiliului local, în caz contrar,
acesta este asmilitat demisionat de drept.
În cazul în care consilierilor locali declarați aleși nu le-au fost validate mandatele ori sunt
asimilați demisionați de drept, iar locurile nu pot fi întregite cu supleanți, prefectul emite un
ordin în maxim 5 zile de la prima ședință ordinară a consiliului local, în care le declară vacante.
Pentru a se considera legal constituit, numărul consilierilor care au depus jurământul
trebuie să fie mai mare decât jumătate din numărul total de membri al consiliului local, atunci
devenind și data oficială a constituirii. Dacă această condiție nu este respectată, prefectul emite
un ordin prin care se menționează motivele și constatarea neîndeplinirii condițiilor legale de
constituire.
Prefectul trebuie să emită în 3 zile de la data constituirii un ordin prin care se stabilește că
s-au respectat toate condițiile de legalitate în ceea ce privește constituirea, comunicându-i-se
ulterior secretarului unității administrativ-teritoriale și aducându-se la cunoștință publică.
Tot prefectul este cel care are posibilitatea de a stabili, prin ordin, care sunt situațiile în
care este nevoie să se valideze mandatelor supleanților. Acest ordin se transmite judecătoriei,

8
M.C. Apostolache, Regimul juridic al validării mandatului consilierilor locali/județeni – între stabilitate și dorința
de schimbare, în Revista de Drept Public nr. 2/2018, p. 68.
17
formațiunilor politice și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care au
propus candidații și secretarului unității administrativ-teritoriale.
Trebuie să precizăm faptul că mandatele supleanților se validează în aceleași condiții
enunțate mai sus.

Statutul consilierului local

Condițiile pentru ca o persoană să poată candida pentru funcția de consilier local,
județean sau primar sunt următoarele: să aibă vârsta de 23 de ani, să posede dreptul de asociere
în partide politice, să dețină cetățenie română și să locuiască, cu forme legale, pe teritoriul
româniei, respectiv în unitatea administrativ-teritorială în care dorește să activeze. De menționat
este faptul că în cazul în care o persoană dorește să candideze ca independent, acesta trebuie,
obligatoriu, să dețină o listă de susținători cu numărul necesar în functie de populația din unitatea
administrativ-teritorială în care urmează a fi ales.
Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea
demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea
corupției reglementează incompatibitilitățile privind aleșii locali în Carta I, Capitolul III, Titlul
IV, Secțiunea a IV-a.
“Incompatibilitătile, ca și conflictele de interese, invederând starea de coliziune a
interesului public cu cel personal al alesului local, prezintă o importanță deosebită prin prisma
consecințelor juridice produse în persoana celui vinovat, cât și in privința situațiilor, activităților
(actelor) rezultate dintr-o asemenea împrejurare.”9
Așadar, în baza legii, funcția de ales local, respectiv consilier local sau consilier județean
este incompatibilă cu: funcția de primar sau viceprimar; funcția de prefect sau subprefect;
calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al
consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului județean ori al prefecturii din
județul respectiv; funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager,
asociat, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la regiile autonome și
societățile comerciale de interes local înființate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a
consiliului județean respectiv sau la regiile autonome și societățile comerciale de interes național
care își au sediul sau care dețin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă; funcția de
președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau asociaților la o societate
comercială de interes local ori la o societate comercială de interes național care își are sediul sau
care deține filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă; funcția de reprezentant al
statului la o societate comercială care își are sediul ori care deține filiale în unitatea
administrativ-teritorială respectivă; calitatea de deputat sau senator; funcția de ministru, secretar
de stat, subsecretar de stat și funcțiile asimilate acestora.
Mandatul consilierului local se exercită de la data constituirii, timp de 4 ani, dar poate fi
prelungit și în unele situații excepționale. Așadar, în caz de război sau catastrofă ori alte situații
expres prevăzute de lege atunci când, din cauza acestor situații, nu pot fi organizate alegeri în
condițiile legii.
În situația în care consilierul local a fost arestat preventiv, Codul administrativ prevede că
acesta va fi suspendat de drept. Prefectul este cel care are atribuția de a constata, prin ordin,
suspendarea de drept, instanța fiind cea care l-a înștiințat, iar în cazul în care se dovedește că
acesta nu are nicio vină, consilierul are dreptul de a cere despăgubiri, potrivit legii. Consilierii
locali sunt în serviciul cetățenilor.

9
I. Santai, Unele considerații derivând din regimul juridic al incompatibilităților și conflictul de interese
reglementate în Codul admministrativ al României, în Revista de Drept Public nr. 3/2018, p. 106.
18
 Atribuțiile consiliului local
Consiliul local se bucură de competență materială în unitatea administrativ-teritorială în
care a fost ales și funcționează, iar în ceea ce privește competența teritorială, este limitată la
unitatea administrativ-teritorială respectivă.
Capitolul III, Secțiunea a III-a, articolul 129 din Codul administrativ consacră norma de
principiu potrivit căreia consiliul local poate lua inițiativă și hotărî, în limitele prevăzute de lege,
în toate problemele de interes local, excepția fiind cele care sunt de competența altor autorități.
Codul Administrativ, prin articolul 129, prevede mai multe categorii de atribuții, în
interiorul cărora sunt precizate atribuțiile propriu-zise ale consiliului local, ca de exemplu:
a) atribuții atât în ceea ce privește coordonarea administrativ teritorială, cât și organizarea
proprie și funcționarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor publice de
interes local și ale societăților și regiilor autonome. Astfel, acesta are prerogativa de a aproba
statutul localității și regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local; hotărăște
înființarea sau reorganizarea de instituții, servicii publice, societăți și regii autonome, în
limitele stabilite de lege;
b) atribuții în vederea dezvoltării atât economice, cât și sociale și în domeniul mediului
comunei, orașului sau municipiului. În vederea realizării acestor atribuții, consiliul local
aprobă, la propunerea primarului, virările de credite, felul în care se utilizează rezerva
bugetară, bugetul local, contractarea sau garantarea de împrumuturi, stabilește impozitele și
taxele. În același timp, consiliul local are atribuția de a aviza lucrările de investiții, măsurile
de dezvoltare atât economice, cât și sociale, și de a duce la bun sfârșit acțiunile în ceea ce
privește procesul de integrare europeană în domeniul protecției mediului;
c) atribuții care privesc atât administrarea domeniului public, cât și a celui privat al comunei,
orașului ori municipiului. În acest caz, consiliul local este cel care are prerogativa de a hotărî
modul în care sunt puse în valoare bunurile proprietate publică sau privată a unității
administrativ-teritoriale. Tot consiliul local este cel care se ocupă cu aprobarea sau avizarea
documentațiilor de amenajare a teritoriului și de planul de urbanism. Mai are dreptul de a da
denumiri străzilor, piețelor și obiectivelor de interes local;
d) atribuții în ceea ce privește administrarea serviciilor furnizare către cetățeni, prin care
consiliul local garantează cadrul necesar pentru livrarea serviciilor publice din domeniul
educației sociale, ordine publică, protecție a mediului, cultură, protecția monumentelor
istorice, evidența persoanelor, sport, căi de comunicație, tineret, canalizare și alte servicii
prevăzute de lege.
e) cea din urmă categorie vizează atribuțiile care privesc cooperarea interinstituțională atât pe
plan intern, cât și pe plan extern. Această atribuție face referire la faptul că acesta este cel
care hotărăște dacă se asociază sau nu cu alte unități administrativ-teritoriale din țară sau
străinătate.

Funcționarea Consiliului local

Consilierii locali se întâlnesc în fiecare lună, la inițiativa primarului, în ședințe ordinare.
Pe lângă aceste ședințe oridinare, mai regăsim și ședințe extraordinare, care au loc ori de câte ori
este necesar, tot la inițiativa acestuia, ori a unei treimi din numărul membrilor consilierilor.
Pentru ca aceste ședințe să poată fi legal constituite, este nevoie să fie prezenți jumătate
plus unu din numărul de consilieri. Aceste ședințe vor fi conduse de un consilier care este ales
pentru o perioadă de trei luni. Acesta va avea calitatea de președinte și va avea dreptul să
semneze hotărârile adoptate de consiliu.
De precizat este faptul că este obligatoriu ca toți consilierii trebuie să ia parte la ședință.
Există însă și câteva excepții în ceea ce privește absenteismul acestora. Așadar, se pot considera
motive întemeiate unele situații excepționale, cum ar fi: consilierul dovedește prin certificat
medical că o boală l-a împiedicat să ia parte la ședință; se află în momentul ședinței pe teritoriul
altei țări într-o delegație; au intervenit unele situații neprevăzute de forță majoră, alte condiții
prevăzute de lege ori de regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local, în caz
19
contrar, absenteismul nemotivat, de două ori consecutiv, este sancționat în cadrul aceluiași
regulament. Secretarul general al unității administrativ-teritoriale este obligat să țină o evidență
în ceea ce privește prezența consilierilor locali. Pentru exista o transparență în ceea ce privește
ședințele consiliului local, legea fixează faptul că acestea sunt publice, excepție făcând cazul în
care majoritarea consilierilor locali decide ca ședința să se desfășoare cu ușile închise.
Există două modalități de vot: vot închis și vot deschis. În cazul votului deschis, se poate
identifica persoana care a votat, iar libertarea de opinie a consilierului ar putea fi suprimată de
gândul că ar putea suporta consecințele din urma votului. În situația în care votul are caracter
secret, libertatea de opinie a consilierului este respectată. La sfârșitul fiecărei ședințe, se
întocmește un proces verbal de către secretarul din unitatea administrativ-teritorială, care este
semnat de președintele ședinței.10

Actele consiliului local

Actele specifice consiliului local se numesc hotărâri. Acestea trebuie să fie transmise
neapărat primarului localității și prefectului județului.
Pentru a se considera legal adoptate, hotărârile trebuie să primească votul majorității
simple, existând și unele situații prin care legea prevede un alt tip de majoritate.
În cazul în care peședintele de ședință absentează ori nu dorește să semneze o anumită
hotărâre, ea va fi semnată de către 3-5 consilieri. Secretarul unității administrativ-teritoriale are
posibilitatea legală de a nu contrasemna o hotărâre în cazul în care consideră că aceasta este
ilicită, având obligația de a-și prezenta fundamentele care au condus la această decizie în
procesul verbal al ședinței. Secretarul are obligația de a le comunica în scris atât primarului, cât
și prefectului în maxim 10 zile lucrătoare de la data adoptării.
În ceea ce privește natura lor juridică, aceste hotărâri pot deține caracter normativ sau
individual. Cele două clasificări ale hotărârilor sunt cele care stabilesc data aducerii la cunoștință
publică, ori data comunicării cu caracter individual.
Dacă în unitatea administrativ-teritorială există o minoritate de peste 20% din numărul
populației, în cazul hotărârilor cu caracter normativ, se comunică și în limba maternă a acestora,
iar în cazul celor cu caracter individual, există posibilitatea comunicării în limba lor maternă, la
cerere.

Răspunderea consilierilor
Consilierii locali au posibilitatea de a răspunde atât administrativ, cât și civil sau penal
pentru faptele rezultate din urma exercitării atribuțiilor.
În ceea ce privește răspunderea administrativă, aceasta poate fi reprezentată de
următoarele sancțiuni: în cazul arestării preventive ori la domiciliu, precum și în cazul în care a
fost trimis în judecată pentru comiterea, cu intenție, a unor infracțiuni, consilierul este suspendat
de drept din funcție. În situațiile anterior menționate, prefectul trebuie înștiințat de către instanța
de judecată în maxim 48 de ore de la comunicare, iar el are obligația de a emite ordinul de
suspendare, care se comunică de îndată consilierului local, în maxim 48 de ore.
Potrivit Codului administrativ, mai există și ale sancțiuni precum: chemarea la ordine,
retragerea cuvântului, avertismentul, eliminarea din sala de ședință, retragerea indemnizației
lunare pentru una sau două luni, alte sancțiuni stabilite prin lege.
Răspunderea civilă este reglementată de Constituția României și de Legea nr. 554/2004 a
contenciosului administrativ.
Cea din urmă, răspunderea penală, după cum am mai menționat, poate atrage suspendarea
de drept a mandatului de consilier local. În situația în care se dovedește că acesta nu a fost
vinovat, are posibilitatea de a cere despăgubiri, în condițiile stabilite de lege.

I. Imbrescu, D.L. Ciobanu, Câteva adnotări pe marginea practicii administrative cu privire asupra organizării
10

administrative și a procesului-verbal al ședințelor consiliilor locale și județene în, Dreptul nr. 1/2017, p. 171.
20
 Dizolvarea consiliului local
Dizolvarea consiliului local este reglementată în Capitolul III, Secțiunea a 5-a din Codul
administrativ.
Acesta stabilește faptul că există două modalități prin care consiliul local poate fi
dizolvat: de drept sau prin referendum.
Așadar, consiliul local va fi dizolvat de drept: în situația în care pe durata a patru luni
calendaristice consecutive nu se întâlnește cel puțin într-o ședință lunară, ori într-una
extraordinară, deși a fost convocat în mod legal; dacă pe parcursul a 3 ședințe lunare ori
extraordinare pe durata a patru luni calendaristice consecutive nu s-a adoptat nicio hotărâre și în
cazul în care numărul de consilieri locali în funcție este mai mic decât jumătate din numărul de
membri ai consiliului local și nu poate fi completat cu supleanți.
Primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale sau orice persoană
interesată trebuie să comunice instanței de contencios administrativ cazurile prevăzute mai sus.
După o analiză detaliată a situației, instanța de contencios administrativ are obligația de a-i
comunica hotărârea definitivă prefectului.
În ceea ce privește dizolvarea prin referendum, trebuie îndeplinită condiția potrivit căreia
minim 25% din cetățenii care domiciliază în unitatea administrativ-teritorială , procentul
trebuind să fie realizat în fiecare dintre localitățile care alcătuiesc comuna, orașul sau municipiul,
și se bucură de drepturile electorale, să fi înaintat o cerere prefectului care cuprinde lista cu
numele și prenumele celor care au inițiat procedura și motivele care au condus la această decizie.
Pe lângă acestea, în cerere trebuie să se mai regăsească si data și locul nașterii, datele de pe
cartea de identitate, precum și semnătura cetățenilor care au înaintat cererea.

II.2 PRIMARUL ȘI VICEPRIMARUL

PRIMARUL

Reglementările legale privind primarul își au loc în Capitolul IV, Secțiunea 1 din Codul
administrativ. Astfel, primarul poate fi definit ca o autoritate a administrației publice, care are
caracter executiv.
Putem desprinde faptul că primarul reprezintă în primul rând colectivitatea teritorială de
care a fost ales, iar în al doilea rând puterea statală la nivelul unității administratv-teritoriale, de
unde rezultă dublul statut al acestuia.
Primarul este cel care se ocupă cu asigurarea respectării drepturilor și libertăților
fundamentale ale locuitorilor din unitatea administrativ-teritorială și a prevederilor Constituției.,
precum și punerea în practică a legilor, a decretelor Președinteui României, a ordonanțelor și
hotărârilor Guvernului, a hotărârilor consiliului local și județean. El mai aplică măsurile necesare
în legătură cu respectarea instrucțiunilor cu caracter normativ și ordonanțelor miniștrilor, ale
celorlalți conducători ai autorităților administrației publice centrale, ale prefectului, precum și a
dispozițiilor președintelui consiliului județean.

Alegerea primarului
Primarul este ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat.
În trecut, modalitatea de alegere a primarului presupunea organizarea a două tururi de
scrutin între primii doi candidați. Primarul care primea cel mai mare număr de voturi valabil
exprimate era declarat ales. În anul 2011 a intervenit o modificare primordială în legătura cu
procedura de alegere a primarului, procedură menținută și în Legea nr. 115/2015 pentru alegerea
autorităților administrației publice locale. Așadar, în perioada contemporană, primarul este ales
prin scrutin majoritar uninominal, care se organizează doar într-un singur tur. Este ales
candidatul care a primit cel mai mare număr de voturi.
21
 Dacă dorim să împărtășim opinia cu privire la modalitatea actuală de alegere, precizăm
faptul că această modalitate este ilogică și irațională, deoarece nu considerăm că îi conferă
legitimitate deplină celui ales.

Condiții pentru alegerea primarului

Pentru ca un cetățean să poată candida la funcția de primar, trebuie îndeplinite cumulativ
următoarele condiții: persoanei în cauză să nu-i fie îngrădit dreptul de a alege și de a fi ales; să
aibă împlinită vârsta de 23 de ani; să domicilieze în unitatea administrativ-teritorială în care își
depune candidatura; să aibă dreptul de a se asocia în partide politice. Menționăm faptul ca
aceleași condiții trebuiesc îndeplinite și de către consilierii locali.

Mandatul primarului
Durata mandatului unui primar este de 4 ani, termenul calculându-se de la data în care își
depune jurământul în fața consiliului local. În caz de război, calamitate naturală, ori dezastru
deosebit de grav, mandatul primarului poate fi prelungit numai printr-o lege organică.11
Judecătoria din raza teritorială din care se află circumscripția electorală pentru care s-au
organizat alegeri este cea care validează mandatul primarului, având termen de 20 de zile, acesta
calculându-se de la data desfășurării alegerilor.

Statutul primarului
Statutul primarului privește ansamblul drepturilor, obligațiilor, atribuțiilor și
responsabilităților pe care i le stabilește Codul administrativ, care atribuie o legitimitate acestei
autorități în sistemul autorităților administrației publice din țara noastră.
Așadar, putem face trimitere la următoarele aspecte în ceea ce privește statutul
primarului:
a) primarul se bucură de un dublu statut, astfel: acesta reprezintă atât statul, cât și colectivitățile
în care este ales;
b) acesta se ocupă cu gestionarea și conducerea serviciilor publice locale, respectiv al aparatului
propriu de specialitate. În plus, are dreptul de a numi, revoca sau sancționa personalul din
cadrul aparatului său;
c) primește o oarecare protecție pe timpul exercitării mandatului și realizează o funcție de
autoritate publică;
d) este reprezentantul localității în care activează în relațiile cu celelalte autorități publice, cu
persoanele fizice ori juridice, din România sau din afara țării;
e) de când își începe mandatul, raportul său de muncă se suspendă automat în cazul în care
acesta activează la o societate, instituție publică, regie autonomă. Dupa exercitarea
mandatului, acesta își reia activitatea, mandatul reprezentând vechime în muncă;
f) are o serie de beneficii și îndatoriri, precum: are dreptul la decontarea cheltuielilor de
transport și achitarea unor cursuri de formare și perfecționare profesională; în cazul încetării
mandatului pe o perioadă de doi ani, acesta își poate păstra postul anterior venirii în funcția
de primar; are dreptul de a primi o indemnizație lunară și are îndatorirea de a-și exercita cu
bună-credință funcția.
Trebuie să menționăm faptul că odată cu apariția Codului administrativ s-a reintrodus
prevederea în ceea ce privește indemnizația pentru limita de vârstă, de care poate beneficia o
persoană care a exercitat o funcție de autoritate executivă.

Incompatibilitățile funcției de primar

Incompatibilitățile privind aleșii locali își au reglementarea în Legea nr. 161/2003,
Capitolul III, Secțiunea a 4-a. Așadar, funcția de primar, viceprimar, primar general și

Benonica Vasilescu, Drept administrativ, Ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București
11

2017, p. 257.
22
viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este
incompatibilă cu următoarele: “funcția de consilier local; functia de prefect sau subprefect;
calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata
acestuia; funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator,
membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție
la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și
cele financiare, la regiile autonome de interes national sau local, la companiile și societățile
naționale, precum și la instituțiile publice; funcția de președinte sau de secretar al adunărilor
generale ale acționarilor sau asociaților la o societate comercială; funcția de reprezentant al
unității administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local
sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăți comerciale de interes
național; calitatea de comerciant persoană fizică; calitatea de membru al unui grup de interes
economic; calitatea de deputat sau senator; funcția de ministru, secretar de stat, subsecretar de
stat sau o altă funcție asimilată acestora; orice alte funcții publice sau activități remunerate, în
țară sau în străinătate, cu excepția funcției de cadru didactic sau a funcțiilor în cadrul unor
asociații, fundații sau alte organizații neguvernamentale.”12
Este de menționat faptul că legislația îi permite primarului să dețină o funcție sau să
presteze activități în domeniul didactic, al cercetării științifice sau al creației literar-artistice.

Atribuțiile primarului
Atribuțiile primarului se regăsesc în Codul administrativ, Titlul V, Capitolul IV,
Secțiunea a 2-a, articolul 155.
Astfel, primarul îndeplinește mai multe categorii de atribuții, în interiorul cărora sunt
precizate atribuțiile propriu-zise, precum:
a) atribuții în ceea ce privește poziția sa de reprezentant al statului. Așadar, primarul mai are
funcția de ofițer de stare civilă și de autoritate tutelară. În plus, se ocupă cu asigurarea
funcționării serviciilor de profil, are atribuții în ceea ce vizează recensământul, referendumul
și alegerile;
b) atribuții în ceea ce privește relația cu consiliul local. Primarul trebuie să prezinte consiliului
local un raport anual referitor la starea socială, economică și de mediu a localității, alte
informații și rapoarte, și participă la ședințele consiliului local. Mai mult, acesta adoptă
strategii în scopul dezvoltării unității administrativ-teritoriale;
c) atribuții în ceea ce privește bugetul local. Astfel, acesta este ordonator principal de credite,
are prerogativa de întocmire a proiectului privind bugetul local. În ceea ce privește
contractarea de împrumuturi, el este cel care negociază. În plus, se ocupă cu verificarea
înregistrărilor fiscale a contribuabililor la organul fiscal teritorial;
d) atribuții care privesc serviciile publice de interes local. Primarul conduce realizarea
serviciilor publice de interes local, inventariază bunurile atât din domeniul public, cât și cel
privat, gestionează situațiile de urgență și previne apariția acestora. Acesta are dreptul de a
numi, sancționa, încadra ori elibera din funcție personalul din propriul aparat, precum și
conducătorii instituțiilor și serviciilor publice din teritoriul unității administrativ-teritoriale.
Are dreptul de a aviza, acorda și autoriza competențe ce sunt stabilite prin lege.
În afară de cele enumerate mai sus, legea mai consacră și alte atribuții ale primarului.
În activitatea desfășurată, primarul, coordonează atât cu serviciile deconcentrate ale
ministerelor și celorlalte organe de specialitate, cât și cu consiliul județean. Tot acesta, are
posibilitatea delegării unor atribuții viceprimarului sau viceprimarilor.

Actele primarului

12
Legea numărul 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice,
a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, art. 87.
23
 Actele specifice primarului poartă denumirea de dispoziții. Acestea trebuie să fie
transmise, în maxim 10 zile lucrătoare, neapărat prefectului. De precizat este faptul că acestea
produc efecte doar după ce au devenit cunoscute publicului, ori au fost comunicate persoanelor
interesate. Astfel, de aici rezultă faptul că aceste dispoziții pot avea atât caracter individual, cât și
normativ. În practică, însă, regăsim cele mai multe dispoziții cu caracter individual, în vederea
numirii în funcție ori aplicarea unor sancțiuni, care privesc o persoană determinată. Instanțele
judecătorești au prerogativa de a exercita controlul de legalitate în ceea ce privește actele emise
de către primar. Această dispoziție este prevăzută și în articolul 126, alineatul 6 din Constituția
României.

Răspunderea primarului
Situația în care titularul unei funcții sau a unei demnități publice nu excercită atribuțiile
care îi revin, în baza raportului de drept public pe care îl are cu autoritatea sau instituția publică,
săvârșind o abatere disciplinară, contravențională, care a adus prejudicii materiale sau morale sau
o faptă reglementată de legea penală, reprezintă răspunderea juridică.13
În Titlul V, Capitolul IV, Secțiunea a 2-a, articolul 154 din Codul administrativ este
menționat faptul că primarul este o autoritate publică executivă, care are dreptul, prevăzut în
lege, de a reprezenta unitatea administrativ-teritorială în care este ales, în relațiile cu alte
autorități ale administrației publice, astfel și în justiție. De aici rezultă faptul că acesta este
protejat de lege, dar nu este exonerat de răspunderea juridică, în toate formele ei.
Primarii răspund atât administrativ, cât și civil sau penal pentru faptele lor.
În cazul răspunderii administrativ disciplinare, constatăm că există două sancțiuni, ele
fiind: suspendarea din funcția de primar și demiterea. În situația în care primarul a fost suspendat
din funcție, ori postul este vacant, viceprimarul are prerogativa de a-i exercita atribuțiile până la
data validării noului primar.
În ceea ce privește suspendarea de drept, ea intervine în situația în care primarul a fost
arestat preventiv sau a fost arestat la domiciliu.
Prefectul este cel care are prerogativa de a constata suspendarea, doar după ce instanța de
judecată l-a înștiințat de îndată cu privire la faptul că s-a dispus arestarea preventivă ori arestul la
domiciliu. Actul prin care se constată suspendarea mandatului primarului se numește ordin și
trebuie să fie emis în maxim 48 de ore, termenul calculându-se din momentul în care instanța i-a
comunicat acest lucru.
Așa cum am menționat mai sus, în această situație, viceprimarul este cel care îi preia
atribuțiile. În cazul în care sunt mai multi viceprimari, consiliul local trebuie să voteze doar unul,
prin intermediul votului secret, iar atribuțiile viceprimarului vor fi preluate de către un consilier
local.
În situația excepțională potrivit căreia este suspendat atât primarul, cât și viceprimarul, va
fi desemnat un consilier local care va exercita atribuțiile primarului și viceprimarului. Consiliul
local este cel care are prerogativa de a desemna consilierul respectiv.
În ceea ce privește măsura suspendării, este de adăugat faptul că aceasta durează până în
momentul în care va înceta situația care a provocat-o. Dacă se dovedește faptul că primarul nu
este vinovat, acesta are dreptul să primească o remunerație care este echivaletul plății salariilor
pe toată perioada suspendării.

Încetarea mandatului
Încetarea mandatului primarului intervine, de obicei, în momentul în care noul primar a
depus jurământul de credință, însă în legislație regăsim și câteva excepții când acesta încetează
înainte de termen. Astfel, în Capitolul IV, Secțiunea a 3-a, articolul 160 este prevăzută încetarea

M.C. Apostolache, Aspecte privind răspunderea juridică a primarului, în Revista de Drept Public nr. 2/2011, p.
13

63
24
de drept a mandatului primarului. Așadar, mandatul acestuia poate înceta de drept în următoarele
situații:
a) în cazul demisionării primarului, acesta având obligația de a anunța atât consiliul local, cât și
prefectul, prin scris;
Dacă dorim să ne dăm cu părerea, putem adăuga faptul că nu am încadra demisia la
categoria încetării de drept a mandatului. Considerăm că încetarea de drept are loc atunci când
alesul nu trebuie să își exprime manifestarea de voință. Demisia reprezintă un act care izvorăște
din propria inițiativă a celui vizat, astfel aceasta ar trebui încadrată într-o categorie aparte, care
vizează voința titularului.
b) în cazul în care s-a constatat de către instanță faptul că primarul se află într-o stare de
incompatibilitate, potrivit legii, declarată de instanță. Adăugăm faptul că prefectul este cel
care îndeplinește formalitatea necesară, dar instanța este cea care este investită cu puterea de
a constata încetarea mandatului;
c) dacă primarul își schimbă domiciliul. De menționat este faptul că schimbarea domiciliului nu
are nicio legătură cu reședința acestuia. Încetarea mandatului din acest motiv poate interveni
doar în situația în care domiciliul acestuia este schimbat de pe actul de identitate. Așadar, de
aici rezultă faptul că primarul poate avea reședința în altă localitate decât în cea în care își
desfășoară activitatea;
d) dacă a fost condamnat definitiv printr-o hotărâre judecătorească. În această situație, mandatul
primarului încetează chiar și în situația în care acesta a primit sentința de suspendare a
executării, ori trebuie să execute efectiv pedeapsa;
e) dacă a fost pus sub interdicție judecătorească;
f) dacă a pierdul dreptul de a alege și de a fi ales;
g) în cazul în care a intervenit o boală gravă care nu-i permite să își desfășoare activitatea pe
parcursul a 6 luni dintr-un an calendaristic;
h) dacă și-a dat demisia din partidul politic de pe lista căruia a fost ales. Putem adăuga că
pierderea titlului de membru al partidului provoacă încetarea mandatului numai în situația în
care primarul a demisionat din partidul respectiv. Putem face o comparație cu încetarea
mandatului de consilier local, care încetează indiferent de modul în care a părăsit
formațiunea politică de pe a cărei listă a fost ales.;
i) dacă în urma comiterii unei infracțiuni electorale, pe durata procesului electoral în cadrul
căruia a fost ales, a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească;
j) în cazul decesului.
Mai există și încetarea mandatului în urma referendumului, procedura fiind aceeași ca și
în cazul consiliului local. Astfel, cetățenii pot organiza un referendum în cazul în care aceștia
consideră că primarul nu ține cont de interesele comunității ori nu își exercită atribuțiile.
Așadar, trebuie introdusă o cerere în care se vor menționa următoarele aspecte:
fundamentele care au condus la adoptarea unei astfel de decizii, informații de pe cartea de
identitate a cetățenilor care au înaintat acțiunea, dar și semnătura acestora.
Bineînțeles, la fel ca și în cazul consiliului local, trebuie să fie îndeplinită condiția
potrivit căreia acțiunea să fie înaintată de cel puțin 25% dintre cetățenii cu drept de vot, procentul
trebuind să fie realizat în fiecare dintre localitățile care alcătuiesc comuna, orașul sau municipiul.
Prefectul are prerogativa de a constata, prin ordin, încetarea mandatului de primar,
indiferent în ce situație are loc. Secretarul unității administrativ-teritoriale trebuie să întocmească
un referat, la care se vor atașa actele care dovedesc motivele care au condus la această acțiune.
În ceea ce privește ordinul emis de către prefect, primarul are dreptul de a-l contesta în
fața instanței de contencios administrativ, în maxim 10 zile de la comunicare, nemaifiind nevoie
de îndeplinirea procedurii prealabile. Instanța are obligația de a se pronunța în maxim 30 de zile,
hotărârea primei instanțe fiind definitivă. Menționăm faptul că nu rezonăm cu o asemenea
soluție, deoarece considerăm că este încălcat principiul potrivit căruia orice persoană are dreptul
la un proces echitabil, prevăzut atât de Constituția României, cât și de Convenția Europeană a
Drepturilor Omului.
25
 Prefectul este cel care îi solicită Guvernului, la propunerea autorităților care au atribuții
în organizarea alegerilor, fixarea datei de desfășurare a alegerilor pentru funcția de primar14.
Guvernul este cel care fixează data alegerilor pentru funcția vacantă de primar. Termenul
de fixare a alegerilor este de maxim 90 de zile, calculându-se de la data la care instanța s-a
pronunțat prin hotărâre.

VICEPRIMARUL

Dispozițiile referitoare la funcția de viceprimar sunt stipulate atât în Capitolul IV,

Secțiuna 1, cât și în Secțiunea a 3-a, articolul 163.
Viceprimarul este persoana care are prerogativa de a exercita temporar sau vremelnic
atribuțiile primarului. Acesta este ales, în mod indirect, de către consiliul local cu o majoritate
absolută pentru un mandat de 4 ani.
Potrivit legislației în vigoare, la deliberarea și adoptarea hotărârilor care privesc
selectarea și exonerarea din funcție a viceprimarului, participă și votează consilierul local care
candidează la funcția de viceprimar, respectiv viceprimarul a cărui schimbare se propune.
De precizat este faptul că în ceea ce privește statutul juridic al viceprimarului, de-a lungul
timpului, au fost introduse câteva modificări. O primă modificare este reprezentată de faptul că
viceprimarul este plasat în subordinea primarului, deși primarul nu este cel care îl numește și
exonerează din funcție, ci consiliul local.15 În general, este firesc faptul că cel care este numit și
exonerat dintr-o funcție sau o demnitate publică de către o persoană, să i se supună acesteia.
Cum am menționat mai sus, viceprimarul este ales de către consiliul local, așadar, este
normal să fie subordonat atât acestuia, cât și primarului, de unde rezultă o dublă subordonare a
acestuia. Subordonarea viceprimarului către primar mai ridică un semn de întrebare din prisma
faptului că ambii sunt aleși de către cetățeni, cu scopul de a-i reprezenta.
Dacă în cazul primarului am stabilit că este ales prin vot direct, putem conchide faptul că
viceprimarul este ales printr-un vot dublu, direct de către cetățeni în calitate de consilier, iar
indirect, de către consilierii locali aleși.
Important de reținut este faptul că aleșii locali, pe durata exercitării mandatului, se află în
slujba cetățenilor, contribuind la satisfacerea intereselor acestora, deci subordonarea lor are
caracter politic.
Viceprimarul, în timpul exercitării mandatului, nu își pierde statutul de consilier local,
dar nu mai are dreptul de a primi indemnizația aferentă funcției de consilier.
O altă modificare introdusă este aceea potrivit căreia viceprimarul este considerat
înlocuitorul de drept al primarului, astfel întărindu-se statutul viceprimarului.
O noutate care nu reprezintă un progres în reglementarea statutului juridic al
viceprimarului este acea care prevede faptul că primarul are posibilitatea de a-i delega unele
atribuții primarului. În reglementările anterioare, primarii aveau termen 30 de zile la dispoziție
pentru a le delega o parte dintre atribuțiile sale viceprimarilor. Altfel spus, legiutorul îi oferă
posibilitatea primarului de a-i delega viceprimarului unele atribuții, situație care va conduce la
nașterea unor dispute între cei doi, mai ales dacă nu au aceeași culoare politică.
Pentru ca viceprimarul să fie schimbat din funcție, o treime din membrii consiliului local
sau primarul au posibilitatea de a propune, lăsând doar votul politic al majorității absolute să
decidă eliberarea din funcție.
Prin legislația în vigoare, nu sunt reglementate atribuții exprese pentru viceprimar, fiind
prevăzut faptul ca acesta este înlocuitorul primarului. De precizat este faptul că viceprimarul va
exercita acele atribuții care îi sunt delegate de către primar.
În ceea ce privește incompatibilitățile funcției de viceprimar, putem afirma că sunt
aceleași ca pentru funcția de primar.

14
Ibidem, p.70.
15
Anton Trăilescu, Drept administrativ, Ediția a IV-a, Editura C.H. Beck, București, 2010, p. 6.
26
 În concluzie, nu rezonăm cu situația actuală potrivit căreia primarul îi poate delega
viceprimarului orice atribuții dorește, întrucât considerăm că acesta are posibilitatea de a face
exces de delegare. Astfel, primarul își poate delega majoritatea atribuțiilor către personalul din
subordine, el rămânând doar cu funcția, fără conținutul ei. Această situație este nocivă
administrașiei publice locale.

II.3 CONSILIUL JUDEȚEAN ȘI

PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN

CONSILIUL JUDEȚEAN

Statut constituțional
Potrivit Constituției României, consiliul județean16 reprezintă o autoritate a administrației
publice la nivel județean ce are ca principal scop conducerea activităților consiilor municipale,
orășenești și comunale pentru a se realiza serviciile publice de interes județean.
Dacă la nivel comunal, orășenesc sau municipal autoritățile deliberative sunt consiliile
locale, în ceea ce privește situația de la nivel județean, autoritățile deliberative sunt reprezentate
de consiliile județene.
Reglementarea legală a consiliului județean o regăsim în Codul administrativ, Titlului V,
Capitolul VI, Secțiunea 1.
Din analiza articolului 170, constatăm faptul că instituția consiliului județean este
reglementată într-o formă similară cu cea a textului constituțional. Potrivit acestui text, reies
următoarele elemente ale statutului constituțional și legal al consiliului județean:
a) acesta este o autoritate a administrației publice la nivel intermediar, o autoritate a autonomiei
locale de la nivelul județului;
b) acesta are rolul de a conduce activitatea consiliilor municipale, orășenești și comunale;
În literatura de specialitate se evidențiază faptul că deși consiliul județean coordonează
activitățile consiliilor locale, între cele două nu există o relație de subordonare, ci o relație de
colaborare.
c) Scopul în vederea căruia se desfășoară conducerea activităților constă în realizarea serviciilor
publice de interes județean. Putem observa că, în timp ce consiliul local se bucură de
totalitatea competențelor în ceea ce privește rezolvarea problemelor de interes local, consiliul
județean nu are o sferă largă de atribuții, acestea limitându-se la conducerea activității
consiliilor locale cu scopul de a se realiza serviciile publice de la nivelul județului;
În timpul elaborării Constituției din anul 1991 Dumitru Teaci a propus pe lângă comună
ca unitate administrativă de bază și județ, ca unitate intermediară, să se înființeze a doua unitate
intermediară, pe modelul plășilor, argumentat de faptul că în cazul multor județe, cu numeroase
comune și cu teritorii foarte întinse este dificil să administrezi.
Această propunere s-a regăsit în proiectul de lege privind revizuirea Constituțicei, ce
conținea posibilitatea înființării regiunilor, dar s-a renunțat la această idee, cel puțin până la
momentul actual, după invalidarea lui de către Curtea Constituțională.

Raporturile dintre autoritățțile locale și cele județene

Dacă dorim să facem referire la raporturile dintre autoritățile locale și autoritățile de la
nivel intermediar putem afirma faptul că acestea se află într-o colaborare, neexistând raporturi de
subordonare. Așadar, aceste raporturi au în vedere câteva principii, precum: principiul cooperări
și solidarității în rezolvarea problemelor de la nivelul județului, principiul autonomiei și
principiul resposabilității.

Pentru un istoric asupra creării județelor, a se vedea St. Guerard, A.Tudor, La creation des departaments en
16

Roumanie (1864-1894), în Revista de Drept Public nr. 3/2018, pp. 20-33;

27
 Constituirea consiliului județean și componența
În ceea ce privește numărul de membri ai consiliului județean, specificăm faptul că
prefectul este cel care are preorgativa de a decide, în funcție de numărul de locuitori ai județului.
Așadar, vor fi 30 de consilieri într-un județ care are până în 350.000 de locuitori inclusiv și 36
de consileri într-un județ care are peste 650.000 de locuitori.
Consiliul județean este compus din consilieri județeni, care sunt aleși pe baza votului
universal, direct, egal, secret și liber exprimat. El “se alege pe circumscripții electorale, pe baza
scrutinului de listă, potrivit principiului reprezentării proporționale”.17
Universalitatea votului face referire la faptul că toți cetățenii au dreptul să voteze,
bineînțeles, dacă sunt întrunite prevederile legale în acest sens.
Caracterul direct al votului poate fi explicat în felul următor: votul nu trebuie să fie
exprimat prin intermediari ori prin reprezentanți, cetățeanul trebuind să își exprime opțiunea în
ceea ce îl privește.
Egalitatea votului face trimitere la trimitere la principiul care este consacrat în Constituția
României, în articolul 16 și care stabilește faptul că toate persoanele sunt egale în drepturi.
Caracterull secret al votului îi conferă posibilitatea votantului de a-și exprima preferința
fără ca aceasta să fie adusă la cunoștință altor persoane.
Cea din urmă trăsătură, caracterul liberei exprimări constă în faptul că cetățeanul nu este
obligat de a-și manifesta preferința în ceea ce privește un candidat ori o listă de candidați.
În legătură cu constituirea consiliului județean, putem afirma faptul ca trebuiesc
îndeplinite aceleași condiții ca la constituirea consiliului local, acestea fiind stabilite anterior.
Așadar, procedura de constituire a consiliului județean este exact aceeași ca și în cazul
consiliului local.
Odată cu adoptarea Codului administrativ au intervenit și unele modificări în ceea ce
privește puterea judecătorească pentru validarea mandatelor. Astfel, spre deosebire de consiliul
local, în ceea ce privește validarea mandatelor consilierilor județeni, tribunalul în a cărui
circumscripție se află unitatea administrativ-teritorială este cel care are prerogativa de a face
acest lucru. Cei interesați au posibilitatea de a ataca încheierea în ceea ce privește validarea sau
invalidarea mandatelor consilierilor județeni, la Curtea de Apel în a cărei circumscripție se află
tribunalul.

Atribuțiile și funcționarea consiliului județean

Trebuie să stabilim faptul că precum consiliul local, și consiliul județean se bucură de o
dublă natură juridică. Așadar, acesta este o autoritate a autonomiei județene, dar și o autoritate a
administrației publice județene.
În Titlul V, Capitolul VI, Secțiunea 1, articolul 173 din Codul administrativ sunt stabilite
atribuțiile consiliului județean. Astfel, acesta îndeplinește următoarele categorii de atribuții:
a) atribuții referitoare la alcătuirea, coordonarea și funcționarea aparatului de specialitate al
consilului județean, ale regiilor autonome și instituțiilor publice de interes județean. În
vederea realizării acestei categorii de atribuții, consiliul județean, la propunerea președintelui
ori a consilierilor județeni, are preorgativa de a alege 2 vicepreședinți din rândul consilierilor
județeni; are dreptul de a stabili întemeierea sau reorganizarea unor instituții, servicii publice,
societăți sau regii autonome, în limitele conferite de lege. Tot acesta are prerogativa de a
aproba regulamentul de organizare și funcționare a consiliului județean, organigrama
instituției, funcțiile, regulamentul de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al
consiliului județean, la propunerea președintelui consiliului județean. În plus, consiliul
județean dispune de exercitarea tuturor drepturilor și obligațiilor județului;
b) atribuții în ceea ce privește atât dezvoltarea economică, cât și dezvoltarea socială a județului.
În vederea realizării acestei categorii de atribuții, consiliul județean are preorogativa de a fixa

D. Ciobanu, A. Vasile, Considerații teoretice și practice privitoare la validarea mandatului de consilier local, în
17

Revista de Drept Public nr. 1/2016, p. 96.

28
 impozitele și taxele locale, de a aproba atât contractarea ori garantarea împrumuturilor, cât și
contractarea de datorie publică locală prin emisiuni de titluri de valoare în numele județului,
toate acestea la propunerea președintelui consiliului județean. Mai mult, la propunerea
consiliilor locale, consiliul județean se ocupă cu adoptarea unor programe și strategii în
scopul dezvoltării economice, sociale și de mediu a județului. În plus, colaborează cu
autoritățile din administrația publică locală comunală, orășenească și municipală în vederea
adoptării unor măsuri de ordin financiar. În ceea ce privește amenejarea județului, consiliul
județean avizează proiecte de organizare și amenajare a județului. Cea mai importantă
atribuție este cea care vizează bugetul, astfel, acesta aprobă bugetul de venituri și cheltuieli;
c) atribuții în ceea ce privește atât gestionarea domeniului public, cât și a celui privat. Astfel,
consiliul județean este cel care are dreptul de a da în administrare, concesionare, închiriere
ori dare în folosință gratuită a bunurilor care fac parte din patrimoniul public al județului. În
ceea ce privește bunurile care fac parte din sfera privată a județului, consiliul județean poate
vinde, închiria, da în administrare, consecionare ori da în folosință cu titlu gratuit aceste
bunuri. Tot acesta este cel care atribuie denumiri ale obiectivelor de interes județean;
d) atribuții care vizează gestionarea serviciilor publice de interes județean. În acest sens,
garantează condițiile necesare furnizării serviciilor publice precum: sănătate, sport, situații de
urgență, cultură, tineret, evidența persoanelor, dezvoltare locală, dezvoltare economică.
e) atribuții în ceea ce privește colaborarea între instituții, pe plan intern și extern. Așadar,
consiliul județean este cel care stabilește dacă vor exista cooperări sau asocieri cu persoane
juridice din țară sau din străinătate, cu scopul de a realiza în comun unele acțiuni, lucrări,
servicii ori proiecte;
f) alte atribuții conferite de lege.

Funcționarea consiliului județean

Consiliul județean este ales pentru o perioadă de 4 ani, iar mandatul se exercită de la data
declarării ca legal constituit până în momentul în care noul consiliu județean este legal constituit.
Există posibilitatea prelungirii acestuia, doar printr-o lege organică, și doar în unele situații
excepționale, cum ar fi: în cazul unui război sau a unei catastofe naturale, ori a altor situații care
sunt pevăzute de lege.
Forma de întâlnire a consilierilor locali se numește ședința. La convocarea președintelui
județean, consilul local trebuie să se întâlnească într-o ședință lunară, dar mai există și situații în
care consilierii pot fi convocați ori de câte ori este necesar, doar pentru problemele urgente care
nu suferă amânare. Ședințele extraordinare pot fi organizate la solicitarea președintelui
consiliului sau a unei treimi din numărul membrilor consiliului. În cazul unor situații
excepționale care necesită măsuri I prefectul îi poate solicita președintelui consiliului județean o
întâlnire.
În ceea ce privește convocarea consiliului județean, trebuie să menționăm că se face prin
intermediul secretarului general al județului, neapărat prin scris.
În afară de ședințele ordinare și cele extraordinare, mai există și convocarea de îndată,
care are loc doar în unele cazuri de urgență maximă.
Codul administrativ mai stabilește și modul în care se calculează termenele procedurale
în ceea ce privește ședința. Astfel, pentru ședințele ordinare termenul este de 5 zile de la data
comunicării dispoziției, iar pentru ședințele extraordinare termenul este de 3 zile de la data
comunicării dispoziției sau documentului de convocare.
Mai menționăm faptul că vicepreședintele consilului județean va avea prerogativa de a
convoca în ședință ordinară consiliul județean, în cazul în care peședintele nu are posibilitatea.
Ședințele de consiliu județean sunt considerate ca fiind desfășurate legal doar în situația
în care sunt prezenți majoritatea consilierilor în funcție. În plus, mai adăugăm faptul că atât în
cazul ședințelor de consiliu județean, cât și în cazul ședințelor de specialitate, Codul
administrativ prevede obligatorie participarea consilierilor județeni.

29
 Actele consiliului județean
În Titlul V, Capitolul IV, Secțiunea a 2-a, articolul 182 din Codul administrativ regăsim
stipulate actele specifice consiliului județean.
Actele specifice emise de către consiliul județean sunt hotărârile, care se adoptă cu
majoritate calificată, absolută sau simplă.
Consilierii județeni, președintele consiliului județean, vicepreședinții consiliului județean
sau locuitorii sunt cei care au prerogativa legală de a propune hotărâri, întocmirea proiectelor
făcându-se ulterior de către de către persoana care le-a propus, aceasta din urmă fiind sprijinită
de către secretarul general al unității administrativ-teritoriale și serviciile din cadrul aparatului de
specialitate al consiliului județean.
Hotărârile adoptate trebuie să fie semnate în principal de către președintele consiliului
județean, în cazul în care acesta nu este prezent, de către vicepreședintele consiliului județean ori
consilierul care a condus ședința. Ele sunt contrasemnate de către secretarul general al județului,
I prefectului prin intermediul aceluiași secretar și sunt controlate atât de către instanțele
judecătorești de contencios administrativ, cât și de către prefect.
Aceste hotărâri emise sunt acte administrative care pot avea două caractere: caracterul
normativ sau caracterul colectiv. Adoptarea acestora se face cu majoritatea simplă, existând și
câteva excepții când se impune majoritatea calificată ori majoritatea absolută.

Răspunderea consiliului județean

”Răspunderea juridică reprezintă un raport juridic de constrângere, al cărui conținut
constă în dreptul statului de a trage la răspundere pe cel ce a încălcat norma de drept, aplicând
sancțiunea prevăzută de norma încălcată si în obligația persoanei vinovate de a răspunde pentru
fapta sa și de a se supune sancțiunii aplicate pe baza normei juridice.”18
Astfel, Titlul V, Capitolul VI, Secțiunea a 3-a ne vorbește despre modalitățile în care
poate fi dizolvat consiliul județean. Așadar, acesta poate fi dizolvat de drept ori dizolvat prin
referendum.
Dizolvarea de drept
De regulă, condițiile dizvolării de drept a consiliului județean sunt aceleași ca și la
consiliul local. Așadar, dat fiind faptul că au fost prezentate într-un subcapitol anterior, acum le
vom exemplifica doar. Astfel, dizolvarea consiliului județean intervine atunci când: deși a fost
convocat, consiliul județean nu se întâlnește cel puțin într-o ședință lunară ori una extaordinară,
pe durata a patru luni calendaristice consecutive; în situația în care acesta nu a adoptat absolut
nicio hotărâre în trei ședințe lunare ori extraordinare, termenul fiind de patru luni calendaristice
consecutive; în cazul în care numărul consilierilor locali în funcție este mai mic decât jumătatea
numărului membrilor consiliului local și nu a putut fi completat cu supleanți .
Mai adăugăm faptul că președintele consiliului județean, vicepreședinții consiliului
județean, secretarul general al județului, prefectul sau orice persoană interesată au posibilitatea
de a sesiza instanța de contencios administrativ în legătură cu situațiile enunțate mai sus, iar
aceasta din urmă va examina situația și se va pronunța în legătură cu dizolvarea consiliului,
hotărârea definitivă fiindu-I comunicată prefectului.

Dizolvarea prin referendum

Cea de-a doua metodă a dizolvării consiliului județean este, cum am afirmat mai sus,
dizolvarea prin referendum. Așadar, 25% din numărul cetățenilor care au drept de vot, înscriși în
Registrul electoral cu domiciliul ori reședința în unitatea administrativ-teritorială au posibilitatea
de înainta o cerere prefectului în vederea dizolvării consiliului județean. Important de menționat
este faptul că sumele care vor fi cheltuite cu această procedură vor intra în incidența bugetului
județean.

18
Camelia Ignătescu, Lecții de teoria generală a dreptului, Editura Hamangiu, București, 2014, p. 120.
30
 Prefectul, un reprezentant al consiliului județean, care va fi numit prin intermediul unei
hotărâri a consiliului local și un judecător de la tribunal vor forma o comisie în ceea ce privește
referendumul local la nivelul județului. Prefectul este cel care are preorgativa de a numi, prin
ordin, această comisie.
O condiție esențială care trebuie îndeplinită pentru a fi valabil referendumul este aceea că
trebuie să se prezinte cel puțin 30% din numărul total al locuitorilor cu drept de vot, care au
domiciliul ori reședința în unitatea administrativ-teritorială. Așadar, este firesc faptul ca
activitatea consiliului local să se întrerupă dacă cel puțin jumătate plus unu din numărul total al
voturilor valabil exprimate au în vedere această situație.

PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN

Prevederile care fac referire la președintele consiliului județean le regăsim în Titlul V,

Capitolul VII, Secțiunea 1, Secțiunea a2-a și Secțiunea a3-a.
La conducerea consiliului județean se află un președinte, acesta având calitatea de
reprezentant al județului în relație cu alte autorități publice, persoane fizice ori juridice din
România sau din afara țării.
Acesta este cel care răspunde de buna funcționare atât a administrației publice județene,
cât și a aparatului propriu de specialitate. În același timp, acesta are prerogativa de a se asigura
că prevederile Constituției, a legilor, a celorlalte acte normative și a hotărârilor consiliului
județean sunt puse în aplicare și sunt respectate.
Mandatul președintelui județean se exercită pe o perioadă de patru ani, acesta putând să
fie prelungit doar în unele situații excepționale și doar printr-o lege organică. Astfel, mandatul
președintelui județean poate fi prelungit doar în cazul unui război sau a unei catastrofe.
În ceea ce privește actele președintelui consiliului județean, el trebuie să își dea
semnătura pe hotărârile emise de către consiliul județean, iar în situația în care acesta nu este
prezent, vicepreședintele consiliului județean ori consilierul care a condus ședința va semna.

Atribuțiile președintelui consiliului județean

Potrivit Titlului V, Capitolului VII, Secțiunea a 2-a, articolul 191, președintele consiliului
județean îndeplinește următoarele categorii de atribuții:
a) atribuții care vizează funcționarea aparatului de specialitate al consiliului județean, a
instituțiilor publice, a societăților și regiilor autonome de interes județean. Așadar, în
efectuarea acestei categorii de atribuții, președintele consiliului județean este cel care se
ocupă cu întocmirea regulamentului de organizare și funcționare a consiliului județean, fiind
supus ulterior spre aprobare consiliului. În plus, acesta este direct răspunzător și de
organigrama, funcțiile și regulamentul de funcționare a aparatului de specialitate. În ceea ce
privește modificările din cadrul aparatului de specialitate al consiliului județean, putem
afirma faptul că președintele este cel care are dreptul de a numi, de a sancționa, de a dispune
suspendarea, modificarea ori încetarea raporturilor de serviciu sau de muncă;
b) atribuții în ceea ce privește relația cu consiliul județean. Așa cum am menționat anterior,
președintele este cel care prezidează ședințele de consiliu județean și tot acesta va dispune
măsurile necesare pentru buna desfășurare a acestora. În plus, președintele este nevoit să
prezinte consiliului judeșean rapoarte în ceea ce privește modul în care au fost îndeplinite
atribuțiile sale și hotărârile adoptate de către consiliul județean. Aceste rapoarte pot fi
prezentate anual sau la cerere;
c) atribuții care vizează bugetul local. În îndeplinirea acestei categorii de atribuții, președintele
consiliului județean mai exercită și funcția de ordonator principal de credite. Tot acesta este
direct răspunzător și de întocmirea proiectului de buget județean și contul de încheiere a
exercițiului bugetar, ulterior trebuind adoptat de către consiliul local. În plus, el trebuie să
urmărească modul în care se realizează veniturile, iar în cele din urmă să propună consiliului
județean adoptarea unor măsuri în vederea încasării acestora într-un termen stabilit;
31
d) atribuții referitoare la relațiile cu celelalte autorități ale administrației publice. Așadar, acesta
coordonează, prin aparatul de specialitate al consiliului județean, activitățile care fac parte
din categoria de stare civilă și autoritate tutelară în municipii, orașe și comune. Dacă un
consiliu local ori un primar întâmpină probleme, președintele consiliului județean îi poate
acorda, fără plată, asistență de ordin tehnnic, juridic ori de orice altă natură, prin intermediul
aparatului de specialitate al consiliului județean;
e) atribuții în ceea ce privește serviciile publice de interes județean. Așadar, acesta este
principalul coordonator în vederea realizării serviciilor publice de interes județean. În acest
sens, președintele consiliului județean ia măsuri pentru a asigura inventarierea, evidența
statistică, inspecția și controlul furnizării serviciilor publice. În plus, el mai are dreptul de a
emite avize, acorduri și autorizații, bineînțeles, care intra în competența atribuțiilor sale. Mai
mult decât atât, conduce și controlează realizarea serviciilor de investiții a infrastructurii
județene;
f) oricare alte atribuții care sunt prevăzute de lege.
Trebuie să menționăm faptul că atribuțiile în ceea ce privește serviciile publice de interes
județean pot fi delegate conducătorilor comaprimentelor funcționale sau personalului din
aparatul de specialitate, secretarului general al județului, administratorului public, conducătorilor
instituțiilor și serviciilor publice de interes județean, precum și vicepreședinților consiliului
județean.
Important de adus în discuție este faptul că președintele consiliului județean mai
îndeplinește calitatea de vicepreședinte al comitetului pentru situațiile de urgență, iar din acest
motiv, în unele situații, poate colabora cu prefectul.

Exercitarea temporară a atribuțiilor președintelui consiliului județean

În situația în care funcția de președinte al consiliului județean este vacantă, ori vorbim
despre suspendarea mandatului, dar și despre cazurile în care intervin unele imposibilități de
exercitare a acestei funcții, unul dintre vicepreședinți va fi ales de consiliul local pentru
exercitarea acestor atribuții.19
Dacă se ajunge în situația enunțată mai sus, consiliul județean are dreptul de a delega,
printr-o hotărâre, un consilier județean care îndeplinește atribuțiile vicepreședintelui consiliului
județean. Trebuie să mai speficicăm faptul că pe toată perioada în care consilierul județean care
îndeplinește funcția de vicepreședinte al consiliului județean va primi o indemnizație, suma fiind
echivalentă cu cea a funcției de vicepreședinte.
Trebuie să avem în vedere și situația în care atât președintele, cât și vicepreședinții
consiliului județean sunt suspendați. Astfel, în această situație un consilier județean va fi delegat
pentru a îndeplini atât funcția de președinte al consiliului județean, cât și funcția de
vicepreședinte. Astfel, observăm faptul că un singur consilier va prelua atribuțiile celor două
funcții până la încetarea situației. În ceea ce privește indemnizația, consilierului delegat îi va fi
atribuită o indemnizație lunară, echivalentul salariului de vicepreședinte al consiliului județean.

19
Ion Corbeanu, Drept administrativ. Ediția a II-a, Editura Lumina Lex, București, 2010, p. 340.
32
 CAPITOLUL III STUDIU DE CAZ REALIZAT PRIN SELECȚIA DE
JURISPRUDENȚĂ PRIVIND AUTORITĂȚILE PUBLICE LOCALE

În continuare dorim să analizăm o serie de spețe cu privire la autoritățile publice locale.

Așadar, vom începe a analiza o speță referitoare la încetarea calității de consilier local de
drept. Obligația Consiliului Local de a adopta o hotărâre în acest sens.

Sentința civilă 470 din 18.02.2013

În această speță îl avem ca reclamant pe Primarul comunei M. din județul G., iar pârății
sunt Consiliul Local al comunei M. , A. V. , A. V. V. , B. C. , C. C. , C. C. T. , G. C. , M. A. , M.
N. , O. Ş. , P. D. D., S. D. , T. A. , T. M. , P. D. şi S.G.
Așadar, reclamantul a înaintat o acțiune pe rolul Tribunalului Galați- Secția de contencios
administrativ și fiscal în vederea obligării părâților, mai sus menționați, de a adopta o hotărâre
prin care să se constate încetarea mandatului de consilier local a persoanei T.A.
În motivarea acestei cereri, reclamantul A.V a adus la cunoștință faptul că persoana T.A a
fost exclusă din partid, retrăgându-i-se astfel sprijinul politic.
Referitor la acest fapt, primarul a avut prerogativa de a iniția în decursul unei ședințe
ordinare, desfășurată în data de 27.08.2012, un proiect de hotărâre care vizează încetarea
mandatului de consilier local a persoanei T.A, ceilalți consilieri locali având obligația de a
constata acest lucru prin hotărâre.
În continuare, reclamantul arată faptul că ceilalți consilieri locali au refuzat nejustificat și
în mod abuziv adoptatea actului administrativ în cauză, în pofida faptului că au fost prezentate
atât motivele, cât și dovezile necesare care conduceau la adoptarea acestei hotărâri.
În drept, sunt invocate dispozițiile articolelor 1 și 2 din Legea nr. 455/2004, Legea nr.
393/2004 și Legea nr. 215/2001.
Mai mult decât atât, au fost depuse înscrisuri de către reclamant.
Important de precizat este faptul că pârâții Consiliului local al comunei M. , A.V. V. ,
B.C. , C.C. , C.C.T, G. C. , M. A. , M. N. , O. Ș., P.D.D., S. D. , T. M. , P.D. nu au fost prezenți
în fața instanței, ba chiar mai mult de atât, nu au formulat întâmpinare.
Pârâtul S. G. s-a prezentat în fața instanței, dar nu a formulat întâmpinare.
Pârâtul T. A a fost prezent în fața instanței și a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a
invocat excepția lipsei de interes în ceea ce privește promovarea acțiunii de către Primarul
comunei M, motivat de faptul că acesta nu justifică un interes personal în cauză.
Pe fond, a fost solicitată respingerea acestei acțiuni pe motiv că retragerea sprijinului
politic nu conduce la pierderea calității de consilier local, acest fapt intervenind doar în
momentul pierderii calității de membru al consiliului local. Așadar, se apreciază faptul că
retragerea sprinijului politic reprezintă doar o sancțiune.
În drept, sunt invocate dispozițiile Legii nr. 393/2004.
În perioada următoare, la termenul care a avut loc în data de 06.11.2012, pârâtul T.A a
invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al consilierului juridic ce a răspuns pentru
reclamant.
Înstanța a respins, prin încheierea pronunțată la data de 03.12.2012, pe motiv ca fiind
neîntemeiată atât excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al reclamantului a consilierului
juridic, cât și excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii.
Așadar, în urma analizei atât a actelor, cât și a lucrărilor dosarului în ceea ce privește
fondul cauzei, instanța a constatat următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. 2 lit. h ind. 1 din Legea nr. 293/2004 privind
Statutul aleșilor locali „calitatea de consilier local sau de consilier judeţean încetează de drept,
înainte de expirarea duratei normale a mandatului, prin pierderea calităţii de membru al
partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă a fost ales”.

33
 Așadar, în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. 3 din acelaşi act normativ: „încetarea de
drept a mandatului de consilier se constată de către consiliul local, respectiv de consiliul
judeţean, prin hotărâre, la propunerea primarului ori, după caz, a preşedintelui consiliului
judeţean sau a oricărui consilier”.
Asfel, potrivit articolului 12 „în toate situaţiile de încetare a mandatului înainte de
expirarea duratei normale a acestuia consiliul local sau consiliul judeţean, după caz, adoptă în
prima şedinţă ordinară, la propunerea primarului, respectiv a preşedintelui consiliului judeţean, o
hotărâre prin care se ia act de situaţia apărută şi se declară vacant locul consilierului în cauză.”
Această hotărâre va fi însoțită de un referat constatator, acesta din urmă fiind semnat de
către primar și de către secretarul comunei sau orașului, respectiv de președintele consiliului
județean și de secretarul general al județului. Mai mult decât atât, alături de acest referat vor fi și
actele justificative.
În prezenta speță, instanța constată că, întradevăr, s-a dispus excluderea din partid și
retragerea sprijinului politic consilierului T.A. Așadar, Consiliul local al comunei M. avea
obligația de a constata, printr-o hotărâre, situația în cauză.
Așadar, potrivit dispozițiilor art. 18 alin. 1 din Legea nr. 544/2004, instanța a admis
acțiunea formulată, obligând pârâții la adoptarea unei hotărâri prin care se va lua la cunoștință
încetarea mandatului de consilier local a pârâtului T.A.

Sentința civilă 649 din 29.08.2016

Cauze legale de invalidare a unui mandat de consilier
În această speță este vorba despre o acțiune care a fost înaintată pe rolul Tribunalului
Galați. Așadar, reclamantul N.F a chemat în judecată pe Consiliul local al comunei P. din județul
Galați, prin care solicită să se anuleze procesul verbal de constituire a Consiliului local din data
de 23.06.2016, anularea hotărârii de Consiliu local, emisă la aceeași dată, dar și obligarea
pârâtului la validarea mandatului.
Ulterior analizei dosarului, instanța a constatat următoarele fapte:
În urma alegerilor cu privire la autoritățile administrației publice locale, desfășurate în luna
iunie din anul 2016, reclamantul a fost ales consilier local al comunei P. din județul Galați.
În data de 23.06.2016, în cadrul ședinței de constituire a Consiliului local P, s-a supus la
vot și s-a decis invalidarea de consilier local a reclamantului.
Potrivit legislației, art.31 şi 31 ind.1 din Legea 215/2001, consilierii sunt obligați ca în
prima ședință să procedeze la validarea ori invalidarea mandatelor, fiind emisă o hotărâre în
acest sens. Hotărârea de validare sau de invalidare a mandatului de consilier local poate fi atacată
în instanță, la Secția de Contencios Administrativ.
Condițiile care trebuiesc întrunite pentru a putea fi eligibil în ceea ce privește alegerea
autorităților publice locale sunt stipulate de articolul 4 din Legea nr. 115/2015. Așadar, este
impusă vârsta minimă de 23 de ani și inexistența unei interdicții în ceea ce privește asocierea în
partidele politice. Mai mult decât atât, domiciliul trebuie să se afle în raza localității în care se
candidează.
Potrivit Legii mai sus menționare, art.39 alin 1 lit h, Biroul Electoral Central este cel care
poate constata frauda electorală.
În prezenta speță, se constată faptul că reclamantul întrunește toate condițiile de
eligibilitate, iar în ceea ce privește fraudarea electorală referitoare la alegerile pentru Consiliul
local, nu este întregistrată nicio acțiune în acest sens la Biroul Electoral Central.
În urma analizei procesului-verbal emis în data de 23.06.2016, al ședinței de constituire a
Consiliului local al comunei P, se constată faptul că toți consilierii locali au fost aleși în

34
concordanță atât cu prevederile Constituției, cât și cu cele ale Legii nr. 115/2015, propunându-se
astfel validarea mandatelor.
Tot din cuprinsul aceluiași proces-verbal, rezultă faptul că invalidarea nu are la bazaă
fundamentul potrivit căruia aceasta s-a realizat din cauza fraudei electorale, constatete de Biroul
Electoral Central, ori din cauza neîndeplinirii condițiilor de eligibilitate pentru funcția de
consilier local.
Dat fiind faptul că acestea sunt singurele situații licite prevăzute în legislație ca motiv al
invalidării unui mandat de consilier local în cadrul procedurii speciale, prevăzută de art. 31 şi 31
ind.1 din Legea 215/2001, și cum nu reiese faptul că s-a constatat ocurența vreuneia dintre
aceste situații, rezultă faptul că mandatul reclamantului a fost invalidat în mod ilicit și arbitrar.

Decizia nr. 1446 din 27.09.2010

Incompatibilitatea între funcția de consilier local și calitatea de angajat cu contract
individual de muncă în aparatul propriu al primarului.
Potrivit legislației, funcția de consilier local este incompatibilă cu calitatea de angajat cu
contract individual de muncă în aparatul propriu al primarului.
În această speță avem ca reclamant pe Instituția Prefectului județului Dâmbovița, iar rolul
de pârât este ocupat de Consiliul local Dragodana.
Așadar, reclamantul a înaintat o cerere întregistrată la Tribunalul Dâmbovița- Secția
Comercială, Contencios Administrativ și Fiscal, chemând în judecată pe Consiliul local
Dragodana și solicitând constatarea încetării de drept a mandatului de consilier local al persoanei
B.N și implicit, declararea locului de consilier local ca fiind vacant.
Pentru motivarea acestei acțiuni, Instituția Prefectului județului Dâmbovița a arătat că, în
concordanță cu Legea nr. 161/2003, art. 88 alin. 1 lit.c, funcția de consilier local ori consilier
județean are incompatibilitate cu o calitate de funcționar public ori angajat cu contract individual
de muncă în aparatul propriu al Consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al Consiliului
județean ori al prefecturii din județul respectiv.
În legea nr. 393/2004, art. 9 lit. b, sunt aduse la cunoștință câteva aspecte în ceea ce
privește încetarea calității de consilier local sau de consilier județean. Așadar, calitățile
anterioare pot înceta de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în mai multe
situații, printre care se regăsește și incompatibilitatea.
Astfel, în baza legislației, prin adresa nr. 5531/2009, Instituția Prefectului a solicitat
Consiliului local, în baza O.U.G nr. 37/2009, să aibă în vederea identificarea situațiilor de
incompatibilitate în carfe se află aleșii locali.
Ulterior adresei, Consiliul local a constatat faptul că alesul local B.N, are atât calitatea de
consilier local, cât și de șef de serviciu situații de urgență în cadrul aparatului de specialitate al
primarului. Așadar, Consiliul local a comunicat situașia Instituției Prefectului, întrucât acest fapt
este o abatere de la prevederile legale.
Mai mult decât atât, s-a mai adus la cunoștință faptul că în cadrul unei ședințe oridinare,
care a avut loc în data de 28.05.2009, s-a avut în vederea situația apărută, dar cu toate acestea a
fost votată respingerea proiectului de hotărâre care privea încetarea mandatului de consilier local
al persoanei B.N.
În drept, Instituția Prefectului a avut ca fundament dispozițiile art. 26 ind. 1 din Legea nr.
340/2004, dar și prevederile art. 3 din Legea nr. 554/2004 privind Contenciosul administrativ.
În data de 3 decembrie 2009, la termenul de judecată, a fost citat în cauză, în calitate de
pârât, consilierul B.N.
35
 În continuare, Tribunalul Dâmbovița, prin sentința nr. 490 din data de 22 aprilie 2010, a
repsins acțiunea.
În motivarea sentinței, Tribunalul a constatat că în urma alegerilor din data de 1 iunie 2008
pentru funcția de consilier local , pârâtul în cauză a fost validat, în prezent îndeplinind funcția de
consilier local și fiind angajat cu contract de muncă pe durată nedeterminată în funcția de șef
serviciu situații de urgență în cadrul aparatului propriu de specialitate al Primarului comunei.
În plus, într-o ședință a Consiliului local, care a avut loc pe data de 3 august 2009, a fost
respins proiectul de hotărâre prin care se constata încetarea de drept a mandatului de consilier
local al pârâtului B.N și prin care se dorea declararea locului vacant.
În concordanță cu Legea nr. 161/2003 art. 88 alin. 1 lit. c, „funcţia de consilier local sau
consilier judeţean este incompatibilă cu calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract
individual de muncă în aparatul propriu al consiliului judeţean, ori al prefecturii din judeţul
respectiv ”. Așadar, aceste dispoziții vin ca o condiționare a incompatibilității funcției de
consilier local cu cea de angajat cu contract de muncă în aparatul propriu al consiliului local, însă
pârâtul din prezenta speță este angajat în cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Astfel, angajatul din cadrul aparatului de specialitate al primarului are posibilitatea de a
avea, în același timp, și funcția de consilier local.
S-a mai luat la cunoștință de prima instanță faptul că hotărârea consiliului local prin care a
fost respinsă propunerea de hotărâre în ceea ce privește încetarea mandatului de consilier local al
pârâtului B.N, pe motiv că este o incompatibilitate, a devenit definitivă prin necontestare,
producând efecte juridice depline, iar prin constatarea incompatibilităţii hotărârea ar fi lipsită
nelegal de efectele sale.
Instituția Prefectului județului Dâmbovița, a declarat recurs împotriva acestei sentințe pe
motiv de nelegalitate și netemeinicie, aceasta din urmă solicitând admiterea recursului și pe fond
admiterea acțiunii.
În motivarea căii de atac, recurenta a arătat faptul că legiuitorul a reținut existența
aparatului propriu al consiliului local în Legea nr. 161/2003, dar în Legea nr.215/2001 cu
modificările și completările ulterioare, se reține existența aparatului de specialitate al primarului,
fără a face referire la aparatul de specialitate al consiliului local. Mai mult decât atât, art. 36 al
aceleași legi prevede faptul că unele dintre atribuțiile consiliului local menționate la alin. 2 lit. a
prevede faptul că acesta are atribuții în ceea ce privește atât “organizarea, cât și funcționarea
aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor și serviciilor publice de interes local și ale
societăților comeriale și regiilor autonome de interes local”, iar la alin. 3 lit. b din cuprinsul
aceluiași articol se mai precizează „ consiliul local aprobă, în condiţiile legii, la propunerea
primarului, înfiinţarea, organizarea şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului,
ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, precum şi reorganizarea şi statul de funcţii
ale regiilor autonome de interes local".
Recurenta mai scoate în evidență, având ca fundament Legea nr. 161/2003 art.88 alin. 1 lit.
c, faptul că atât funcția de consilier local, cât și cea de consilier județean este incompatibilă cu:
“calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al
consiliului local respectiv, sau în aparatul propriu al consiliului judeţean, ori al prefecturii din
judeţul respectiv". În cuprinsul Legii nr. 393/2004 art. 9 lit. b, calitatea de consilier local ori
județean poate înceta de drept, înainte de expirarea termenului normal a mnadatului, în mai
multe situații, printre care se enumeră și incompatibilitatea. Aceasta consideră faptul că decizia
instanței cu privire la speța propusă judecății este strict de ordin literar, fără a fi luate în calcul

36
dispozițiile Legii nr. 215/2001, care fac referire la organizarea și funcționarea consiliului local și
a aparatului de specialitate al primarului.
Referitor la cea de-a doua părere a instanșei, în sensul că Instituția Prefectului nu a atacat
în contencios administrativ hotărârea care privește respingerea proiectului care vizează
invalidarea mandatului de consilier local și că aceasta a rămas definitivă producându-se efecte
depline, recurenta demonstrează că instanța nu a avut la dosarul cauzei hotărârea care este
considerată ca producătoare de efecte depline, deoarece aceasta nu există.
Mai mult decât atât, recurenta a mai arătat faptul că a avut cunoștință de existența stării
de incompatibilitate în momentul în care a formulat adresa nr. 5531/2009 și a solicitat
Consiliului local să verifice situațiile de incompatibilitate în care se regăsesc aleșii locali, iar
drept urmare, Consiliul local a adus la comunicare faptul că persoana B.N îndeplinește atât
funcția de consilier local, cât și cea de șef serviciu situații de urgență în cadrul aparatului de
specialitate al primarului, acest fapt fiind considerat o abatere de la prevederile Legii
nr.161/2003. Așadar, au apelat la formularea unei acțiuni prin care să se constate starea de
incompatibilitate.
În urma analizei sentinței, pri intermediul motivelor de recurs, a lucrărilor și a
documentelor dosarului, a dispozițiilor licile incidente, precum și a prevederilor art. 304-312 din
Codul de procedură civilă, Curtea a apreciat faptul că recursul este nefondat, pe motivul
următoarelor considerente:
Drept urmare a alegerilor locale, desfășurate în data de 1 iunie 2008 în ceea ce privește
funcția de consilier local al comunei Dragodana, pârâtul în cauză, B.N., a fost validat pentru
funcția de consilier local. Tot acesta, este angajat cu contract de muncă pe o perioadă
nedeterminată, ocupând funcția de șef serviciu situații de urgență în cadrul aparatului de
specialitate al primarului comunei respective.
Ulterior adresei nr. 5531/2009, prin care reclamanta a solicitat Consiliului local să
identifice situațiile existente de incompatibilitate în care se află aleșii locali, s-a comunicat
Instituției Prefectului faptul că pârâtul B. N îndeplinește concomitent două funcții. În prim plan
acesta are calitatea de consilier local, dar pe lângă aceasta, mai este și șef serviciu situații de
urgență în cadrul aparatului de specialitate al primarului. În cadrul ședinței ordinare s-a analizat
proiectul de hotărâre care vizează încetarea de drept a mandatului, dar și declararea funcției
acestuia ca fiind vacantă. Se reține faptul că în urma discuțiilor purtate, acest proiect nu a fost
votat de consilieri, această situație fiind comunicată Instituției Prefectului, prin adresa nr.
4530/22.09.2019, chiar de către Consiliul local Dragodana.
Curtea a constatat că, în Legea nr. 161/2003, prin art. 88 alin.1 lit.c, corupţiei „funcţia de
consilier local este incompatibilă cu calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract
individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local”.
Așadar, aceste dispoziții legale fac referire la aparatul propriu al consiliului local, iar
pârâtul B.N este angajat în cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Legea nr. 215/2001 cu modificările și completările ulterioare, prevede ocurența
aparatului de specialitate al primarului, nu aparatului de specialitate al consiliului local. Așadar:
- art. 36 alin.2 lit.a stabilește faptul că o atribuție a consiliului local este cea care vizează atât
organizarea, cât și funcționarea aparatului de specialitate al primarului. În continuare, alin.3 lit. b
din cuprinsul aceluiași articol mai prevede faptul că în urma propunerii primarului, consiliul
local este cel care aprobă înființarea, organizarea și statul de funcții ale aparatului de specialitate
al primarului, ale serviciilor publice de interes local și ale instituțiilor. În plus, tot acesta aprobă
și reorganizarea și statul de funcții ale regiilor autonome de interes local;
37
- art. 61 alin. 3 prevede faptul că primarul are un aparat de specialitate, pe care îl conduce, în
vederea punerii în aplicare a diferitelor activități care sunt în competența sa prin actele normative
care sunt prevăzute la alin. 2;
- art. 77: ”Primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi aparatul de
specialitate al primarului constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită
primăria comunei, oraşului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local
şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale.
Cel mai important este faptul că, în Legea nr. 215/2001, art. 132 este menționat faptul că
”Denumirea aparat propriu de specialitate al consiliului local se înlocuieşte, în cuprinsul tuturor
actelor normative în vigoare, cu denumirea aparat de specialitate al primarului.”
Referitor la faptul că Instituția Prefectului nu a atacat hotărârea prin care s-a respins
proiectul pentru invalidarea mandatului consilierului local, în contencios administrativ, Curtea a
constatat că această hotărâre nu există, la data de 03.08.2009, în ședința de Consiliu local fiind
respins proiectul de hotărâre care vizează încetarea de drept a mandatului B.N, deci nefiind
emisă o hotărâre referitoare la această situație, iar recurenta s-a adresat instanței de contencios
administrativ ca urmare acestei situații, comunicată prin adresa nr. 4530/22.09.2009.
În cele din urmă, pe baza situației avută în vedere, precum și pe fundamentul dispozițiilor
legale menționate, Curtea a constatat faptul că cererea este considerată întemeiată, pârâtul B.N,
consilier local, fiind incompatibil cu calitatea de angajat cu contract individual de muncă în
aparatul propriu al primarului.
Pe baza acestor considerente, Curtea a decis că sentința recurată este ilicită, întrucât au
fost aplicate greșit prevederile Legii nr. 161/2003 și Legii nr. 215/2001. Așadar, pârâtul a fost
obligat să constate încetarea de drept a mandatului de consilier local în ceea ce îl privește pe
pârâtul B.N și mai mult decât atât, să se declare vacant locul de consilier al acestuia.

Sentința 106/2017 a Tribunalului Suceava

Încetare de drept, înainte de termen, mandat primar
Secția penală
Constituirea unui grup infracțional organizat (art. 367 NCP)
În prezenta speță regăsim o condamnare a unui primar din județul Botoșani, comuna S.
pentru săvârșirea infracțiunilor de: sprijinirea unui grup infracțional organizat, prevăzut de art. 7
alin. 1 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, pentru
care a fost condamnat la pedeapsa de un an de închisoare și interzicerea acestuia de a fi ales în
autoritățile publice ori în funcții elective publice, de a ocupa o funcție ce implică exercițiul
autorităților de stat, cu titlu de pedeapsă accesorie. Cea de-a doua infracțiune săvârșită de către
inculpat este reprezentată de complicitatea la contrabandă, pentru care a fost condamnat la doi
ani de închisoare, iar ca pedeapsă accesorie, acesta nemaiavând dreptul de a fi ales în autoritățile
publice ori în funcții elective publice, dar și interzicerea de a ocupa o funcție ce implică
exercițiul autorității de stat. Acesta a primit și o pedeapsă complementară, care îi îngrădește
dreptul de de a fi ales în autoritățile publice ori în funcții elective publice, dar și interzicerea de a
ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de doi ani, dupa ce s-a
executat pedeapsa principală.
Instanța a constatat faptul că cele două infracțiuni sunt concurente, contopind astfel
pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, și anume doi ani de închisoare. În plus, inculpatului
îi sunt interzise drepturile prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a din teza a II-a și lit. b din Codul penal
de la 1968, ca pedeapsă accesorie. În ceea ce privește pedeapsa complementară, îi sunt interzise
38
drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a, teza a II-a și lit. b din Vechiul Cod penal, pe o durată
de doi ani, după ce a fost executată pedeapsa principală.
Se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de doi ani de închisoare, pe o
durată de 4 ani, ce constituie termen de încercare pentru inculpat calculat în conformitate cu
prevederile art. 82 din Codul penal de la 1968. În baza art. 71 al. 1 şi 5 Codul penal de la 1968,
pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale,se suspendă şi executarea
pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a
şi lit. b Codul penal de la 1968.
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 187/2012 art. 15 care privește punerea în aplicare a Codului
Penal, îi este atrasă atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 și 84 din Codul penal de la
1968 “(revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii aplicate în caz de
săvârşire din nou a unei infracţiuni sau de neplată, cu rea credinţă, a obligaţiilor civile)”.
La această sentință inculpatul formulează apel.
Curtea de Apel Suceava prin hotărârea definitivă nr. 520/2018 pronunțată în ședința
publică din data de 16.05.2018 respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B R V. Mai
mult decât atât, obligă pe inculpatul B. R. V. să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de
cheltuieli judiciare din apel, dar și onorariul, în valoare de 260 lei, apărătorilor desemnaţi din
oficiu pentru inculpat.
În data de 06.06.2018 este emis un ordin de către Prefectul județului Botoșani prin care se
constată încetarea mandatului de primar al comunei S. Ordinul a avut la bază referatul care a fost
întocmit de către secretarul unității administrativ-teritoriale S, precum și documentele din care a
rezultat motivul legal de încetare a mandatului, și anume: sentința 106/2017 a Tribunalului
Suceava, menținută și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 520/2018 a Curții de Apel
Suceava.
În primă fază, ordinul este atacat la Secția a II-a civilă, Contencios administrativ și fiscal,
de către inculpatul B. R.V.
Termenul pronunțării era stabilit în data de 12 iulie, dar în cele din urmă a fost amânat.
Între timp, inculpatul a luat decizia de a renunța la cererea de suspendare a executării actului
administrativ.
Prin hotărârea definitivă nr. 507/2018, care a fost pronunțată în ședința publică,
desfășurată în data de 16.07.2018, Tribunalul Botoșani ia la cunoștință faptul că reclamantul a
renunțat la cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 161 din data de 05.06.2018, emis de
către Instituția Prefectului județului Botoșani, avându-l ca reprezentant pe prefectul județului, D.
C. Ș.
Tribunalul Botoșani respinge, ca rămasă fără obiect, excepția calității procesuale pasive a
Ministerului Afacerilor Interne. Respinge, ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale
pasive a pârâtei Instituția Prefectului județului Botoșani, reprezentată prin prefect D. C. Ș.
Respinge, ca nefondată, acţiunea având ca obiect ,,anulare act administrativ”, formulată
de reclamantul B. R. V. în contradictoriu cu pârâta Instituţia Prefectului - Judeţul Botoşani,
reprezentată prin prefect D. C. Ș.

Decizia civilă nr.122/23.02.2011

Acţiune având ca obiect constatarea dizolvării de drept a autorităţii publice locale
Prefectul județului Constanța a înaintat o cerere pe rolul Tribunalului Constanța- Secția
comercială, contencios administrativ și fiscal, la data de 15.06.2010, prin care solicită
constatarea dizolvării de drept a Consiliului local C., pe motiv de neîntrunire a acestuia timp de
două luni consecutiv.

39
 În motivarea acestei acțiunii, Prefectul județului Constanța arată că, potrivit art. 48 alin. 2
din Legea nr. 215/2001, secretarul unității administrativ-teritoriale este cel care are obligația
legală de a comunica hotărârile adoptate de consiliul local Instituției Prefectului.
Prin adresa nr. 4164/13.04.2010 Primăria com. C. a înaintat hotărârile adoptate în ședința
extraordinară din data de 12.04.2010, aceasta fiind ultima ședință de Consiliu local C., deși au
mai existat ulterior trei convocări, una în data de 10.06.2010, iar alte două în data de 12.06.2010,
nu s-a desfășurat nicio ședință de consiliu.
Reclamantul este de părere că față de prevederile art. 55 alin.1 lit. a din Legea nr.
215/2001 Consiliul local este dizolvat de drept, instanța urmând să constate această situație.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare în vederea exprimării poziției proceasule cu privire la
acțiunea care a fost formulată, acesta depunând documentele doveditoare convocării Consiliului
local C din data de 11.06.2010, 12.06.2010, 18.06.2010, 25.06.2010, 30.06.2010.
Tribunalul Constanța a admis sesizarea care a fost formulată de către reclamant și s-a
dispus dizolvarea Consiliului local, prin sentința civilă nr. 1386/ CA/ 04.11.2010.
În vederea pronunțării acestei hotărâri, Tribunalul Constanța a ținut cont de probele care
se aflau la dosarul cauzei. Așadar, Consiliul local a fost convocat de trei ori în luna iunie din anul
2010. Așadar, de aici rezultă faptul că în luna iunie 2010 Consiliul local nu s-a întrunit nici în
ședință ordinară, nici în ședință extraordinară.
În plus, s-a mai constatat că în luna mai din anul 2010 Consiliul local nu a fost convocat
nici într-o ședință ordinară ori de către primar în exercitarea atribuţiilor reglementate de disp.
art.39 alin.1 din Legea nr.215/2001 sau şedinţă extraordinară, conform art.39 alin.2, aspect
nedovedit prin procese-verbale încheiate cu ocazia întrunirii organului deliberativ.
Din faptul că în datele și la locurile stabilite în vederea desfășurării ședinței
oridinare/extraordinare nu a fost prezentă majoritatea consilierilor în funcție, instanța de judecată
reține ca nu a existat voință din partea Consiliului de a se întruni în ședință, de a dezbate și de a
adopta hotărâri.
În ceea ce privește susținerile reclamantului în vederea calculării termenului de 2 luni,
conform art. 101 alin.3 din Codul de procedură civilă nu au fost luate în considerare de către
Tribunal, deoarece textul legii menționat face referire strict la actele de procedură. În speță, actul
normativ vizează sancțiunea dizolvării în cazul în care Consiliul local nu se întruneștre două luni
consecutiv, privit strict ca lună calendaristică și nu pe zile libere.
Referitor la această interpretare, ea rezultă și din prevederile art. 39 alin. 1, care
menționează: „consiliul local se întruneşte în şedinţe ordinare, lunar, la convocarea
primarului”.
Instanța a constatat faptul că în lunile mai și iunie 2010 Consiliul local C. nu a întrunit
majoritatea, deci nu a existat voința consilierilor de a se întruni. Așadar, aceasta admite cerere și
dispune dizolvarea Consiliului local din com. C.
Consiliul local al comunei C. a declarat recurs împotriva hotărârii, pe motiv de
nelegalitate și netemeinicie. Așadar, Consiliul local a solicitat în primul rând schimbarea
sentinței în vederea respingerii acțiunii ca fiind nefondată, întrucât nu sunt administrate probe
din care să reiasă îndeplinirea cerințelor ale art. 55 alin. 1 lit.a din Legea nr. 215/2001, în ceea ce
privește legalitatea convocărilor consilierilor locali, probă care era în sarcina reclamantului.
Se dovedește faptul că instanța de fond a vizat o altă prevedere legală, în afara celei în
vigoare în momentul judecării cauzei, întrucât, în conformitate cu textul de lege invocat de
reclamant drept motiv de dizolvare a Consiliului local în cererea de chemare în judecată ,
respectiv art.55 al.1 lit.a) din Legea 215/2001, atât în forma în vigoare la data promovării
acțiunii, cât și la data soluționării acesteia, se prevede: „Consiliul local se dizolvă de drept sau
prin referendum local. Consiliul local se dizolvă de drept:
a) în cazul în care acesta nu se întruneşte timp de două luni consecutiv, deşi a fost convocat
conform prevederilor legale.”
Recurentul susține faptul că în momentul în care face referire la prevederile art.55 alin.1
instanța de fond reține “în cazul în care Consiliul local nu se întruneşte timp de două luni
40
consecutiv, acesta se dizolvă de drept", pe când în textul în vigoare se are în evidență respectarea
condiției convocării în scris.
Așadar, se solicită schimbarea sentinței în vederea respingerii acțiunii ca fiind nefondată,
deoarece nu au fost administrate probe din care să rezulte îndeplinirea cerințelor art.55 lit.a) din
Legea nr.215/2001, respectiv că, convocarea consilierilor locali ar fi fost una legală, probă care
era în sarcina reclamantului.
Din documentele care au fost administrate la fondul cauzei rezultă o situație diferită față
de cea relatată de reclamant, și anume: convocările consilierilor fie au lipsit, fie au fost ilicite,
nefiind efectuate în formă scrisă.
În acest sens, se face trimitere la ședințele propuse, dar care nu au fost ținute ca urmare a
nerespectării legalității convocării consilierilor.
Astfel, nu se poate reține nu a s-a desfășurat o ședință a Consiliului local, fiind astfel
întrerupt termenul de 2 luni consecutive, începând cu momentul 20.06.2010, iar din 20.08.2010
începând a curge un nou termen de 2 luni.
În ceea ce privește perioada anterioară datei de 20.06.2010, atât timp cât convocările au
avut un caracter ilicit, instanța a reținut eronat ca lipsa ședințelor din lunile mai și iunie se
circumscrie situației prevăzută de Legea nr. 215/2001, prin art.55 alin.1 lit.a.
Față de cele relatate, este solicitată constatarea faptului că la momentul 20.08.2010 a avut
loc o întrerupere a termenului de 2 luni consecutive, întrerupere care vizează perioada de 2 luni
înainte și două luni după data de 20.08.2010.
Pentru a se combate certitudinea potrivit căreia Consiliul local nu s-a întrunit în ședință
din cauză că nu a existat voința consilierilor, materialele din ședințele din datele de 12.11.2010 și
26.11.2010 au fost atașate la dosar, când s-a adoptat hotărârea prin care s-a ales președintele de
ședință și hotărârea care vizează exercitarea căii de atac a recursului în prezenta speță.
În data de 26.11.2010 au fost avute în vedere un număr de 22 de proiecte de hotărâri,
unele dintre acestea fiind adoptate, iar pentru celelalte fiind amânată discutarea.
Așadar, se solicită, în subsidiar, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei pentru
rejudecare instanței de fond, în vederea completării materialului probator în ceea ce privește
soluționarea fondului cauzei sub aspectul verificării tuturor cerințelor prevăzute de Legea
nr.215/2001.
Deși instanța de fond a luat la cunoștință prevederile art.39 din Legea nr.215/2001 în
vederea necesității convocării în scris a consilierilor locali de către secretarul unității
administrativ-teritoriale, aceasta nu a verificat întocmai respectarea acestei cerințe.
Pentru a se putea conchide faptul că organul deliberativ nu s-a întrunit din rea-voință, era
primordial ca instanța să verifice dacă s-a respectat cerința impusă în ceea ce privește convocarea
în scris.
Din acest aspect rezultă faptul că nici reclamantul și nici instanța din oficiu nu au avut ăn
vedere să solicite, respectiv să ordone administrarea vreunei probe care să urmărească verificarea
regularității convocării consilierilor locali.
Așadar, a solicitat casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât probele care s-ar
impune a se administra pentru dovedirea nelegalei (lipsei) convocării consilierilor la şedinţe nu
pot fi administrate în faţa instanţei de recurs.
Intimatul reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat să se respingă recursul pe
motiv ca fiind nefondat, apreciind ca fiind eronată interpretarea dată de recurent dispozițiilor
art.55 alin.1 lit. a din Legea nr. 215/2001 pentru ca un consiliu sp fie dizolvat de drept, legislația
prevăzând situația în care un consiliu local nu se întrunește timp de 2 luni consecutive, chiar și în
situația în care consilierii au fost convocați în mod legal.
În urma analizei actelor normative, reținerea instanței de fond în conformitate cu care nu
a existat voința Consiliului local de a se întruni în ședință s-a constatat a fi întemeiată.
Drept urmare, dacă ar fi fost prezentă voința Consiliului local al comunei C. de a se
întruni într-o ședință legală, instrumentele legale există, însă nu s-a dorit acest lucru.

41
 În ceea ce privește modalitatea convocării consilierilor locali, sunt întrunite dispozițiile
art. 39 alin. 3 și 4 din Legea nr. 215/2001. Astfel, în luna iunie 2010 au fost formulate 6
convocări în ceea ce privește organizarea unei ședințe de consiliu local. Toate acestea au fost
formulate de către primar, iar, constant, au lispit aceiași 8 consilieri, fapt care a condus la
neîntrunirea cvorumului necesar desfășurării unei ședințe legale.
Astfel, se poate observa faptul că au fost întrunite condițiile prevăzute de art. 39 din
Legea nr. 215/2001, atât în ceea ce privește aspectul conținutului convocării, formei acesteia, dar
și în ceea ce privește aspectul termenelor.
În urma examinării recursului prin intermediul criticilor aduse hotărârii dar și potrivit art.
304 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat următoarele:
1. În ceea ce privește incidentul procedural invocat de intimat, Curtea constată faptul că prin
delegația eliberată în baza contractului de asistență juridică, încheiat în baza Legii
nr.51/1995, în numele Consiliului local de către consilierul F.C, având pe avocat I.N, se face
dovada calității de reprezentant al recurentului în ceea ce privește redactarea și susținerea
recursului. Cu toate acestea, la cererea avocatului, Curtea a lăsat cauza la a doua strigare
pentru a se completa lipsa semnăturii consilierului F.C, în conformitate cu prevederile art.
133 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Acest articol prevede: „ Lipsa semnăturii se poate totuşi împlini în tot cursul judecăţii.
Dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la
prima zi de înfăţişare următoare, iar când este prezent în instanţă, în chiar şedinţa în care a fost
invocată nulitatea.”
Curtea a mai făcut și aplicarea deciziei nr.39/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
prin care s-a statuat că dispozițiile art. 302 alin.1 lit. d, raportate la art. 316 din Codul de
procedură civilă se interpretează în sensul că cererea de recurs trebuie să cuprindă semnătura
părții. “Nerespectarea acestei cerinţe poate fi împlinită în condiţiile art. 133 alin. 2 din C.pr.civ”.
Astfel, când s-a reluat cauza, a fost prezent consilierul local al comunei C, numit F. C,
acesta semnând recursul, deci, cerința invocată de către reclamantul intimat a fost complinită.
2. Dacă ne raportăm la fondul litigiului, Curtea a constatat faptul că recursul este fondat pentru
următoarele:
În conformitate cu prevederile legale ale art. 55 din Legea nr. 215/2001:
“(1) Consiliul local se dizolvă de drept sau prin referendum local. Consiliul local se
dizolvă de drept:
a) în cazul în care acesta nu se întruneşte timp de două luni consecutiv, deşi a fost
convocat conform prevederilor legale;
b) în cazul în care nu a adoptat în 3 şedinţe ordinare consecutive nicio hotărâre;
c) în situaţia în care numărul consilierilor locali se reduce sub jumătate plus unu şi nu se
poate completa prin supleanţi.”
Conform cu art.39 din Legea nr.251/2001, în vigoare la momentul de referinţă invocat de
reclamant:
“ (1) Consiliul local se întruneşte în şedinţe ordinare, lunar, la convocarea primarului.
(2) Consiliul local se poate întruni şi în şedinţe extraordinare, la cererea primarului sau
a cel puţin unei treimi din numărul membrilor consiliului.
(3) Convocarea consiliului local se face în scris, prin intermediul secretarului unităţii
administrativ-teritoriale, cu cel puţin 5 zile înainte şedinţelor ordinare sau cu cel puţin 3 zile
înainte de şedinţele extraordinare. Odată cu notificarea convocării, sunt puse la dispoziţie
consilierilor locali materialele înscrise pe ordinea de zi.”
Astfel, din probatoriul administrat Curtea a constatat că la data de 15.06.2010, când a fost
formulată cererea de chemare în judecată de către Prefect în vederea constatării dizolvării
consiliului local de drept, ultima ședință a organului deliberativ s-a desfășurat în luna aprilie,
data de 12.04.2010. Deci, de aici rezultă faptul că instanța a reținut corect modalitatea de
calculare a termenului de 2 luni consecutive, astfel, este vorba despre un termen calculat pe lună

42
calendaristică și nu pe zile libere. Soluția adoptată nu este în concordanță cu prevederile legale,
întrucât:
- legiuitorul reglementează dizolvare ope legis a organului deliberativ al unei autorități
administrativ-teritoriale, de drept, care intervine doar în momentul în care sunt îndeplinite
condițiile impuse de lege, și nu cele judecătorești. Așadar, Tribunalul a dispus dizolvarea în mod
eronat, neexaminând dacă a intervenit dizolvarea de drept, ca o sancțiune pentru nerespectarea
prevederilor art.55 lit. A din Legea nr. 215/2001;
- așa cum am mai precizat anterior, dizolvarea de drept intervine doar atunci când consiliul local
„nu se întruneşte timp de două luni consecutiv, deşi a fost convocat conform prevederilor
legale”.
-o altă condiție care este stipulată în legislație este cea potrivit căreia, pentru întrunirea
consiliului local într-o ședință ordinară sau extraordinară, este necesară convocarea, aceasta fiind
efectuată de către primar;
- așa cum rezultă din urma analizei dosarului, în cursul lunii mai 2010, consiliul local nu a fost
convocat de către primar în nicio ședință oridinară sau extraordinară, așadar, această lună nu
poate fi luată în considerare la stabilirea termenului de 2 luni consecutive, pentru a fi valabilă
sancțiunea dizolvării;
- singura lună în care s-a constatat că organul deliberativ a fost convocat în conformitate cu
prevederile legale este luna iunie 2010.
În final, Curtea constată faptul că în momentul în care a fost sesizat Tribunalul cu
acțiunea din prezenta speță nu erau întrunite condițiile prevăzute de Legea nr.215/2001, art. 55
lit. a, adică neîntrunirea consiliului local timp de două luni consecutiv în condițiile în care nu a
fost convocat conform prevederilor legale în cursul lunii mari 2010.
Așadar, Curtea a concluzionat că Tribunalul este cel care a făcut o aplicare eronată a
legii, motiv pentru care hotărârea emisă este ilicită, iar criticile aduse de recurent sunt întemeiate.
Astfel, recursul va fi admis, ulterior modificându-se hotărârea în vederea respingerii acțiunii ca
fiind nefondată.

43
 CONCLUZII

Transformările din sfera politică, economică și socială care s-au produs în România după
anul 1989 au contribuit la schimbări substanțiale în ceea ce privește organizarea și funcționarea
administației publice. Așadar, procesul reformator care vizează oganizarea și funcționarea
administrației publice a fost favorizat, practic, de adoptarea Constituției din anul 1991. Prin
această Constituție, vechiul sistem al administrației de stat, ale cărui principii erau de natură
centralistă, a fost reformat în vederea nașterii unei administrații publice morderne și eficiente,
mai apropiată de cetățeni, care să răspunză nevoilor și necesităților acestora. Așadar, la fel cum
am mai menționat și pe parcursul prezentei lucrări, Dumitru Teaci a fost cel care a venit cu
propunerea înființării a unei unități administrative intermediare, pe modelul plășilor.
Toate activitățile care se petrec la nivelul administrației publice locale au un impact direct
asupra cetățenilor din unitatea administrativ-teritorială respectivă. Așadar, aceste organisme
locale au un rol primordial în ceea ce privește destinul unei națiuni. Toate deciziile lor se resimt
asupra prosperității generale a locuitorilor. În momentul în care un cetățean ajunge la părerea că
în localitatea sa legalitatea și responsabilitatea sunt dominante, înăuntrul acestuia ia naștere
spiritul de demnitate și suveranitate.
Trebuie să recunoaștem faptul că peste tot în lume există administrații locale eficiente și
administrații locale mai puțin eficiente. Sociologii au constatat faptul că succesul sau insuccesul
acestora este influențat de mai mulți factori, ca de exemplu: resursele financiare, care sunt foarte
importante; stilurile manageriale puse în practică; sistemele motivaționale; circuitul
informațiilor; tipurile de comunicare utilizate; relațiile politice etc. În ultima perioadă, cercetările
internaționale au demonstrat faptul că administrațiile publice care se bucură de un real succes nu
utilizează instumentele raționale ale managementului științific, ci contopesc valorile lor cu cele
comunitare. Dacă privim din acest punct, este evident faptul că diferențele dintre instituțiile
publice își găsesc explicația în diferențele culturale dintre comunități.
O guvernare locală eficientă trebuie să aibă în vedere un plan de dezvoltare pe termen
mediu și lung a localității respective, fixarea unor priorități de guvernare care să fie în pas cu
prioritățile cerute de către cetățeni.
Constituția din anul 1965 trebuia să consacre victoria definitivă a socialismului în
România. Așadar, articolul 15 din Constituție prevedea faptul că „Teritoriul Republicii Socialiste
România este organizat în unităţi administrativ-teritoriale: judeţul oraşul şi comuna”. Anul 1968
a fost cel în care a luat nașterea Legea privind organizarea administrativ-teritorială a României.
Prin această lege au fost desființate atât raioanele, cât și regiunile, și au fost constituite 39 de
județe, la care se adăuga Municipiul București, capitala țării. Ulterior, în anul 1981, existau 40 de
județe, plus Municipiul București, cu Sectorul Agricol Ilfov
Tot în Constituția din anul 1965, în Titlul V, intitulat “Organele locale ale Puterii de
Stat”, era consacrat și rolul dominant al consiliilor populare în ceea ce privește viața locală.
Așadar, articolul 86 stabilea „Consiliile populare sunt organele locale ale puterii de stat în
unităţile administrativ-teritoriale în care au fost alese”. Atribuțiile principale ale consiliului
popular erau cele referitoare la adoptarea planului economic, a bugetului local, aprobarea
contului de încheiere a exercițiului bugetar, atât alegerea, cât și revocarea comitelului executiv,

44
ori a biroului executiv, dar și înființarea unor întreprinderi, organizații economice și instituții de
interes local.
Consiliile populare aveau la dispoziție un comitet executiv ori un birou executiv, acestea
din urmă fiind organe locale ale administrației de stat, cu competențe generale în unitatea
administrativ-teritorială în care a fost ales Consiliul popular.
Se evidențiază faptul că în perioada comunistă regimul administrației locale era unul
foarte centralizat, ba chiar cel mai centralizat cunoscut în istorie. Acest lucru nu reiese numai din
organizarea administrației publice, ci și din alte fapte ce aveau drept scop accentuarea controlului
asupra acesteia.
Important de menționat este faptul că odată cu schimbarea regimului de guvernare în
România au intervenit și schimbări majore în ceea ce privește organizarea administrației publice
locale și centrale. Astfel, în acest sens, administrația publică locală a devenit autonomă,
principiul autonomiei locale conducând la o descentralizare administrativă.
Potrivit Codului Administrativ, descentralizarea este acel sistem prin care autorităților din
unitățile administrativ-teritoriale le sunt transferate, de la nivel central, competențele
administrative și financiare, împreună cu resursele necesare. Așadar, mai exact, descentralizarea
permite autorităților alese de către cetățenii colectivității locale să administreze interesele locale,
comunare sau orășenești. Dat fiind faptul că aceste autorități dispun de mijloace financiare
proprii și beneficiază de putere de decizie, putem afirma faptul că acest sistem răspunde ideii de
libertate.
La fel cum am mai afirmat, este esențial să cunoaștem toate etapele istorice prin care a
trecut administrația publică din România, pentru a ne putea forma o opinie corectă în ceea ce
privește evoluția acesteia.

45
46
 BIBLIOGRAFIE

1. Alexandru-Sorin Ciobanu, Drept administrativ. Activitatea administrației publice. Domeniul

public, Editura Universul Juridic, București 2015;
2. Anton Trăilescu, Drept administrativ, Ediția a IV-a, Editura C.H. Beck, București, 2010;
3. Benonica Vasilescu, Drept administrativ, Ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura
Universul Juridic, București 2017;
4. Camelia Ignătescu, Lecții de teoria generală a dreptului, Editura Hamangiu, București, 2014;
5. Cezar Corneliu Manda, Manualul colectivităților locale. Aspecte teoretice și aplicații
practice, Editura C.H. Beck, București 2018;
6. Codul administrativ, Ediție actualizată la 4 august, Editura Rosetti, București, 2019;
7. Constituția României și legislație conexă, Ediția a II-a, Editura Universul Juridic, București,
2017;
8. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, Volum I, Ediția 4, Editura C.H. Beck, București,
2018;
9. Ion Corbeanu, Drept administrativ. Ediția a II-a, Editura Lumina Lex, București, 2010;
10. Verginia Vedinaș, Drept administrativ, Ediția a XI-a revăzută și actualizată, Editura
Universul Juridic, București, 2019.

ARTICOLE DIN REVISTĂ

1. D. Ciobanu, A. Vasile, Considerații teoretice și practice privitoare la validarea mandatului
de consilier local, în Revista de Drept Public nr. 1/2016;
2. M.C. Apostolache, Aspecte privind răspunderea juridică a primarului, în Revista de Drept
Public nr. 2/2011;
3. M.C. Apostolache, Regimul juridic al validării mandatului consilierilor locali/județeni –
între stabilitate și dorința de schimbare, în Revista de Drept Public nr. 2/2018;
4. Santai, Unele considerații derivând din regimul juridic al incompatibilităților și conflictul de
interese reglementate în Codul admministrativ al României, în Revista de Drept Public nr.
3/2018;
5. St. Guerard, A.Tudor, La creation des departaments en Roumanie (1864-1894), în Revista de
Drept Public nr. 3/2018.

LEGISLAȚIE
1. Legea nr. 394/1864 pentru comunele urbane şi rurale;
2. Legea nr. 95/1925 pentru Unificarea Administrativă;
3. Legea nr. 167/1929 pentru organizarea administrațiunii locale;
4. Legea administrativă nr. 569/1936;
5. Legea nr. 6/1957 privind organizarea și funcționarea sfaturilor populare;
6. Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României;
7. Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea
demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea
corupției;
8. Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ;
9. Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale;
10. Ordonanţă de urgenţă nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 Codul administrativ.

47