Sunteți pe pagina 1din 10

Universitatea Lucian Blaga Sibiu Facultatea de Drept Simion Barnutiu

REFERAT SISTEME DE DREPT COMPARAT

Tema : COMPARATIE: INSTITUTIA PREZIDENTIALA IN ROMANIA SI IN ITALIA

Student, ANUL II Centrul tutorial Bacau

1. INTRODUCERE

In ceea ce priveste conceptul, o definitie unica, general recunoscuta a dreptului comparat, nu se poate intalni nici in legislatiile nationale si nici la nivel european. Definirea Dreptului comparat se confund cu propria sa istorie, cu trecerea de la o mare epoc doctrinar la alta, cu concepiile juritilor despre drept n general, drept comparat, n special, precum i cu scopurile ce se doreau atinge prin acesta din urm. Ani de-a rndul, aceast problematic a absorbit aproape toate energiile comparatitilor. Opiniile diverselor coli de drept comparat s-au acumulat fr s se cearn ns o poziie teoretic universal acceptat. Singura certitudine a dreptului comparat este aceea c el are mai multe incertitudini dect certitudini, mai multe ipoteze dect axiome, zeci de probleme i sute de rspunsuri foarte diferite unele de celelalte. Dreptul comparat este, inainte de toate, o metoda de a dobandi cunostinte. El este capabil sa ofere o varietate de solutii la probleme mai multe si mai diverse decat cele oferite de o stiinta juridica cu preocupare nationala. Dreptul comparat imbogateste si extinde gama de solutii si ofera persoanei posibilitatea de a gasi o solutie mai buna la o problema concreta. Studiile comparative sunt des folositoare pentru actiunile de pregatire a procesului legislativ si aceasta metoda de drept comparat faciliteaza att crearea unui drept nou, ct si sarcina unei unificari supranationale. Legat de aspectul unificarii i armonizrii regionale a dreptului, trebuie reliefat importana pe care ar trebui s-o aib studierea dreptului comparat. n dreptul organizatiilor internationale, folosirea dreptului comparat este, n temeiul politicilor legale, o preconditie necesara pentru orice tip de creatie de drept; astfel, este folosit, pe de o parte, la crearea organizatiei nsesi (formularea tratatului de fondare) si, pe de alta parte, pentru regulile autonome din sfera interna (crearea unui drept secundar). Dreptul comparat nu face altceva dect s aeze sistemul nostru de drept acolo unde i este locul: alturi de toate celelalte sisteme de drept naionale. El ne ajut astfel s trecem de la o percepie absolutizant a sa la una relativizant. Este cea mai direct i sigur cale pentru a nelege c modul n care dreptul nostru naional soluioneaz anumite aspecte nu este unic i nici singura alternativ posibil1. Att timp ct juristul naional, ne spune Constantinesco, rmne prizonierul singurei sale lumi

juridice, el are nclinaia fireasc de a considera soluiile ordinii sale juridice ca pe singurele posibile singurele logice sau singurele valabile. Fr s vrea, el risc s dea multor soluii sau instituii juridice o valoare absolut pe care ele nu o pot avea n realitate. Aici, metoda comparativ le d juritilor naionali lecii de msur i mdestie. Studierea unor sisteme de drept strine permite juristului s se distaneze de propriul su sistem de drept naional, avnd astfel posibilitatea s-l priveasc din afar, ntr-un mod cu totul nou i, pe ct posibil, obiectiv. Dreptul comparat ne ofer ansa s descoperim i s nelegem mai bine particularitile sistemului de drept naional, s contientizm aspectele pozitive i negative ale acestuia, regulile care pot i trebuie a fi meninute, mbuntie sau eliminate. El ne descoper limitele originalitii i identitii, revelnd adesea faptul c norme pe care le consideram a fi creaie proprie nu sunt altceva dect mprumuturi ori rezultatul unor accidente sau ntmplri.1 2. INSTITUTIA GENERALE. SEFULUI STATULUI. CONSIDERATII

Institutia sefului statului constituie una dintre cele mai vechi autoritati politice, ea aparand odata cu statul, cunoscand o evolutie continua, atat in ceea ce priveste forma, structura, cat si preorgativele si atributiile. Orice colectivitate, indiferent de marimea ei, de nivelul sau de organizare si dezvoltare, a avut in fruntea sa un sef, fie ales, fie impus. Astazi aceasta institutie, sub diferite forme, structuri, atribute si prerogative este prezenta in societate. Analiza institutiei sefului statului impune precizarea categoriei de putere careia ii apartine. Includerea acestei institutii in cadrul puterii executive sau legislative tine in mare masura de principiul pe care aceasta se fundamenteaza, al separatiei ei sau al unicitatii. Daca puterea se fundamenteaza pe principiul separatiei, institutia sefului statului apartine sferei executivului, de aceea ea apare sub numele de seful puterii executive sau seful executivului. Acolo unde insa statul este intemeiat pe principiul unicitatii, aceeasi institutie este apartinatoare categoriei de putere similara cu cea a parlamentului, adica a legislativului.
1

Gutan Manuel, Sisteme de drept comparate teoria generala a dreptului comparat , Note de curs, Anul Universitar 2008-2009

Desemnarea sau alegerea sefului statului, atributiile si prerogativele acestei institutii tin de o serie de factori: natura sistemului politic, sistemul constitutional si forma de guvernamant, anumite traditii istorice si nationale. Nu in toate cazurile si in mod automat modul de desemnare al sefului statului determina locul si rolul acestuia in stat. Cuantumul si extensiunea acestei functii este in raport cu celelalte puteri, in principiu cu executivul si legislativul, dar si de categoria puterii in care este incadrata. Practica social-istorica de pana astazi a relevat patru mari cai de desemnare a sefului statului:
a) Pe cale ereditara:

Este prima si cea mai veche modalitate de desemnare a sefului statului. Ea a fost si este caracteristica regimurilor monarhice, constitutionale. Dupa anumite reguli constitutionale, monarhul accede la functia de sef al statului pe cale ereditara ca in Anglia, Olanda, Suedia sau el insusi isi poate desemna un succesor din cadrul casei regale, ca in Spania, Belgia, Maroc, Iordania. Prin aceasta modalitate de desemnare a sefului statului, Parlamentul sau alta institutie au rolul cel mult de a veghea la respectarea regulilor constitutionale de desemnare a acestuia, sau in caz de stingere a dinastiei, la numirea unui succcesor la tron sau participa la alegerea acestuia. b) Alegerea de catre Parlament: Aceasta modalitate de desemnare a sefului statului este o consecinta, un rezultat al revolutiei burgheze, al luptei acesteia impotriva absolutismului, fiind in acelasi timp si un mod eficient de control al parlamentului asupra acestei institutii. c) Desemnarea sefului de stat de catre un colegiu electoral d) Alegerea sefului statului prin vot universal Aceasta modalitate de alegere a sefului statului este o consecinta a adancirii democratismului vietii politice, dar si o masura de asigurare a echilibrului intre executiv si legislativ. Alegerea sefului statului prin vot universal ii confera acestuia o sporita autoritate si respect, care se pot materializa prin atributii si prerogative. O asemenea situatie intalnim in Romania, Rusia; Franta, Indonezia, etc. Problemele rolului si ale atributiilor sefului statului au fost si sunt si astazi viu disputate, ele cuprinzand o plaja larga si variata de opinii si pareri, acestea mergand de la conferirea sefului statului unui rol pur

decorativ, reprezentativ, pana la acordarea unor importante prerogative executive si legislative. Aceasta mare diversitate de roluri ce sunt atribuite sefului statului sunt determinate de o serie de factori: modul de desemnare a sefului statului; raportul dintre institutiile fundamentale ale statului, in principiu dintre executiv si legislativ; unele traditii nationale. Raspunderea si responsabilitatea sefului statului este specifica fiecarui sistem constitutional in parte. Ea tine de o serie de factori a caror pondere si valoare poate fi diferita in acest proces: modul de desemnare a sefului statului, atributiile si prerogativele de care acesta dispune in stat, gradul sau de implicare in politica si conducere in societate. Pe marginea acestei probleme in stiinta juridica s-au constituit doua mari orientari: a) seful statului nu trebuie sa raspunda pentru faptele si actele sale. Este o orientare mai veche, traditionala, ea bazandu-se pe imunitatea de care dispune seful statului si pe faptul ca orice act emis de acesta este contrasemnat fie de primul-ministru, fie de ministrul de resort. b) Porneste de la principiul ca, in fata legii, toti oamenii sunt egali indiferent de statutul si functia lor in societate, ca nimeni nu e mai presus de lege. Este o orientare moderna care-l pune pe seful statului in situatia de cetatean si, ca orice cetatean, el trebuie sa raspunda pentru actele si faptele sale. Raspunderea sefului statului nu este aceeasi in toate sistemele constitutionale, ea este in functie de rolul si functia exercitata de acesta in viata politica a tarii. Acolo unde seful statului are un rol reprezentativ, decorativ, el nefiind implicat in nici un fel in actul de guvernare, desigur ca si raspunderea acestuia in acest plan este minora sau chiar deloc. Cel mai tipic exemplu este situatia monarhilor constitutionali din Anglia, Belgia, Suedia, Japonia sau a unor presedinti din Germania, Italia, Israel, etc. Alta este insa situatia atunci cand seful statului in roluri si intensitati diferite este angajat in actul de guvernare, act ce genereaza raspunderea si responsabilitatea politica, civila iar pentru fapte grave, chiar penale. De regula, institutia care-l desemneaza pe seful statului este si aceea in fata careia acesta raspunde (Parlament, Curtea Constitutionala, Curtea Suprema, etc), ea fiind si singura in masura sa judece faptele si actele acestuia.

In situatia in care seful statului este numit de Parlament, acesta raspunde pentru faptele sale in fata acestuia, iar parlamentul este cel care decide masurile ce trebuiesc luate impotriva sefului statului: atentionare, suspendare, revocare sau demitere. Situatia se complica in cazul cand seful statului este desemnat prin vot universal. In aceasta situatie Parlamentul nu este in masura sa ia singur o decizie, intrucat nu el l-a desemnat. In cele mai multe cazuri, Parlamentul propune suspendarea sefului statului pentru o perioada limitata de timp, urmand a se organiza un referendum national, iar in functie de rezultatul acestuia, institutia care l-a validat trebuie sa ia hotararea definitiva. Durata mandatului sefului statului este specifica fiecarui sistem constitutional in parte, ea tinand in mare masura de forma de guvernare. In situatia monarhilor constitutionali, durata mandatului sefului statului este pe viata. In cazul republicilor prezidentiale sau parlamentare, durata mandatului institutiei sefului statului este de regula corelata cu cea a executivului si legislativului: 4,5 ani sau chiar mai mult 6,7 ani. 3. COMPARATIE: INSTITUTIA SEFULUI STATULUI IN ROMANIA SI IN ITALIA

Analizand comparativ cele doua institutii, am putut evidentia atat asemanarile, cat si deosebirile care penduleaza in jurul sefilor acestor doua state: Romania si Italia. A fost necesara stabilirea unor criterii pe baza carora trasaturile acestor doua institutii au putut fi scoase la lumina, si anume: conditiile necesare desemnarii sefului statului, procedura de desemnare, durata mandatului, incompatibilitatile, rolul sefului statului, punerea sub acuzare a acestuia, depunerea juramantului, atributiile, interimatul, actele precum si alte criterii care vor putea fi observate pe parcursul acestei lucrari. In ambele state procedura de desemnare a sefului este supusa unor conditii pentru asigurarea unei mai bune functionari a institutiei. Varsta necesara accederii in functia de presedinte este diferita, astfel, in Romania varsta minima la care un cetatean poate sa fie ales, este de 35 de ani, pe cand in Italia, aceasta este mai inaintata, si anume 50 de ani (art.84 din Constitutie). Consider ca statul Italian a pus la baza acestei varste, experienta acumulata, tocmai pentru asigurarea unei mai bune functionari si organizari a statului. De asemenea, in art. 84, ulterior

stabilirii varstei minime necesare isi ocupa un loc bine conturat si conditia detinerii drepturilor civile si politice de catre persoana care candideaza. In Romania, spre deosebire de Italia, nu este textul Constitutiei cel care precizeaza acest aspect. Putem remarca unele deosebiri considerabile si in materia alegerii sefului statului, acestea datorita formei de guvernamant diferite. In Romania intalnim ca forma de guvernamant republica semiprezidentiala, pe cand Italia este o republica parlamentara. Asadar, textul art. 81 din Constitutia Romaniei, intitulat Alegerea Presedintelui stabileste in primele 3 aliniate modalitatea de desemnare a acestuia. Presedintele Romaniei este ales prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat. Este declarat ales candidatul care a intrunit, in primul tur de scrutiny, majoritatea de voturi ale alegatorilor inscrisi in listele electorale. In cazul in care nici unul dintre candidati nu a intrunit aceasta majoritate, se organizeaza al doilea tur de scrutin, intre primii doi candidate stability in ordinea numarului de voturi obtinute in primul tur. Este declarat ales candidatul care a obtinut cel mai mare numar de voturi2. Spre deosebire de Constitutia Romaniei, Constitutia Republicii Italiene stabileste in art. 83 modul de alegere al presedintelui statului Italian. Presedintele Republicii este ales de catre Parlamentul reunit in sedinta comuna a membrilor sai. La aceasta alegere participa cate trei delegati pentru fiecare regiune, alesi de Consiliul Regional in asa fel incat reprezentarea minoritatilor sa fie asigurata. Regiunea Valea Acosta nu are decat un singur delegat. Alegerea Presedintelui se desfasoara prin scrutin secret si cu obtinerea unei majoritati de doua treimi a membrilor Parlamentului. Dupa trei tururi de scrutin, majoritatea suficienta este absoluta. O alta deosebire pe care o intalnim prin studiul comparat al celor doua institutii este durata mandatului. Art. 83 al Constitutiei Romaniei statueaza ca Presedintele este ales pe un mandat de 5 ani si se exercita de la data depunerii juramantului, pe cand art. 85 din Constitutia Republicii Italiene statueaza ca Presedintele este ales pe o perioada de 7 ani. Depunerea juramantului se face in ambele state in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in sedinta comuna, conform art. 82 alin (2) din Constitutia Romaniei, si art. 91 din Constitutia Italiei. Presedintele depune
2

Bianca Selejan-Gutan, Drept constitutional si institutii politice, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2008

juramant de fidelitate fata de Republica si jura sa respecte Constitutia si legile tarii.

Functia de reprezentare este prezenta, de asemenea, in cadrul ambelor institutii, atat in Romnia, cat si in Italia, seful statului reprezentad unitatea nationala. Aceasta functie este considerata un punct comun intre cele doua institutii.3 In materia atributiilor si prerogativelor sefilor celor doua state, intalnim atat asemanari, cat si deosebiri. Atat Presedintele Romaniei, cat si Presedintele Italiei adreseaza mesaje Parlamentului, cu privire la problemele principale ale natiunii; promulga legile; dispun organizarea referendumului, pentru ca poporul sa isi exprime vointa cu privire la problemele de interes national; numesc functionarii de stat in cazurile prevazute de lege; comanda fortele armate si prezideaza Consiliul Suprem de Aparare al Tarii; acorda gratierea individuala; confera decoratiile Republicii. Deosebiri intalnim in exercitarea atributiilor in domeniul politicii externe: ratificarea tratatelor internationale, in Romania se face de catre Parlament (art. 91), pe cand in Italia de seful statului (art. 87); si in cazul masurilor exceptionale: in Romania, starea de razboi este instituita de Presedinte, care solicita Parlamentului incuviintarea masurii adoptate, in cel mult 5 zile de la luarea acesteia (art. 93), iar in Italia este declarata de Presedinte, insa in urma hotararii ei de catre Camere (art. 87). In Romania, precum si in Italia, seful statului poate sa dizolve Parlamentul. Constitutia Romaniei, spre deosebire de Constitutia Italiei, stabileste in art. 89 ca Presedintele poate sa dizolve Parlamentul, daca acesta nu a acordat votul de incredere pentru formarea Guvernului in termen de 60 de zile de la prima solicitare si numai dupa respingerea a cel putin doua solicitari de investitura. Parlamentul nu poate fi dizolvat nici in Romania si nici in Italia in ultimele 6 luni ale mandatului Presedintelui, insa pe langa aceasta limitare, textul constitutional al Romaniei mai impune inca una, si anume: interdictia dizolvarii Parlamentului pe timpul starii de mobilizare, de razboi, de asediu sau de urgenta.
3

Bianca Selejan-Gutan, Drept constitutional si institutii politice, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2008

In cazul punerii sub acuzare, intalnim o asemanare la nivelul celor doua institutii. Atat in Romania, precum si in Italia, Presedintele este pus sub acuzare de catre Parlament, pentru inalta tradare si pentru incalcarea grava a prevederilor constitutionale. O alta asemanare care reiese din analiza comparativa a institutiilor este aceea a incompatibilitatii functiei de Presedinte cu o alta functie publica sau privata. Constitutia Romaniei stabileste acest aspect in art. 84 alin. (1), iar Constitutia Republicii Italiene in art. 84 alin. (2). Interimatul functiei este asigurat in Romania, in ordine, de catre presedintele Senatului sau de presedintele Camerei Deputatilor, daca functia de Presedinte devine vacanta ori daca Presedintele este suspendat sau se afla in imposibilitate temporara de a-si exercita atributiile, conform art. 98 din Constitutiei; pe cand in Italia, interimatul functiei este asigurat de presedintele Senatului, in caz de incapacitate, coform art. 86. Actualul Presedinte al Romaniei este Traian Basescu, iar al Italiei este Giorgio Napolitano. 4. CONCLUZIE Intrucat institutia sefului de stat ocupa un loc fundamental in ordinea constitutionala, inca din cele mai vechi timpuri, avandu-si obarsia in chiar istoria lumii si a sistemelor statale am considerat ca o analiza comparativa a acestei institutii este izvorul unei mai bune intelegeri a sistemelor de drept. In urma unei prealabile documentari am ajuns la concluzia ca putem sa evidentiem defectele oricarei institutii, nu doar a sefului de stat, doar printr-o analiza comparativa a acesteia. Studiul comparativ presupune nenumarate beneficii, atat in formarea unor noi sisteme de drept, precum si in modificarea anumitor aspecte a sistemelor de drept existente. Sunt de parere ca in formarea unui jurist trebuie sa existe o initiere profunda in dreptul comparat, intrucat doar prin compararea institutiilor putem sa observam ceea ce este bun la o anumita institutie si ceea ce este alterat. Este esential ca anterior nasterii unei institutii sa se parcurga o un studiu comparativ al planului initial al acesteia cu planul institutiilor deja existente in diferitele sisteme de drept, pentru a se putea completa lacunele si pentru a se putea exclude defectele pe care aceasta

institutie le-ar putea avea. Doar in felul acesta ne putem cladi un sistem de drept neviciat, un sistem de drept transparent. 5. BIBLIOGRAFIE 1. 2. 3. 4. 5. Duculescu Victor, Drept constitutional comparat, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2000 Gutan Manuel, Sisteme de drept comparate teoria generala a dreptului comparat , Note de curs, Anul Universitar 2008-2009 Selejan-Gutan Bianca, Drept constitutional si institutii politice, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2008 Constitutia Romaniei Constitutia Italiei