Universitatea “Ștefan cel Mare” Suceava

Facultatea de Drept și Științe Administrative

Specializarea: Administrație Publică

PROIECT LA DISCIPLINA DREPT

FINANCIAR ȘI FISCAL

Student :
Calance Gabriela
AP, an II, grupa I

2018
PRINCIPIILE IMPUNERII

2
Cuprins
1 Introduce .................................................................................................................................. 4
2 Principiile impunerii ................................................................................................................ 5
2.1 Principiile legale ale impunerii ........................................................................................ 6
2.2 Principiile impunerii consacrate de doctrină .................................................................... 7
3 Concluzii................................................................................................................................ 10
Bibliografie ................................................................................................................................... 12
Webografie .................................................................................................................................... 12

3
 1 Introduce

Transpunerea în practică a politicii fiscale a statului înseamnă atingerea- într-o cât mai
mare măsură- a obiectivelor social-economice propuse, iar acest lucru se poate obține printr-o
dimensionare și așezare echilibrată a sarcinilor fiscale asupra contribuabililor și prin perceperea-
în modul cel mai corect posibil- a sumelor de bani reprezentând venituri bugetare. Pentru aceasta
sunt necesare anumite linii directoare (principii) care să impună legiuitorului (dar și celor
chemați să aplice legea) o conduită unică și neechivocă în demersul consacrat instituirii tuturor
formelor de prelevare către buget a unor sume de bani colectate de la diversele categorii de
contribuabili.
Impunerea fiscală, reprezintă un complex de măsuri și de operațiuni, efectuate în baza
legii, care au drept scop final, stabilirea impozitului ce revine în sarcina unei persoane fizice sau
juridice. Aceasta, presupune identificarea tuturor categoriilor de persoane fizice sau juridice, care
dețin sau realizează un anumit obiect impozabil, evaluarea bazei de calcul al impozitului, precum
și determinarea corectă a cuantumului acestora.
Am ales aceasta temă deoarece consider că prezintă un real interes, principiile fiind
temelia de la care pornește orice acțiune. Acestea trebuie să fie aplicate și respectate atât de către
legiutor cât și de cei care aplică legea.
Cunoașterea principiilor impunerii ne permite să conștientizăm modul ideal și just de
aplicare a impozitelor, să înțelegem cum funcționează acest mecanism și să apreciem necesitatea
lor într-un stat de drept, ele reprezentând linii directoare în ceea ce privește conduita legiutorului
și a celor care aplică legea în vederea prelevării către buget a unor sume de bani colectate de la
diverși contribuabili.
Așadar, pentru a realiza o cât mai justă stabilire și aplicare a impozitelor într-un stat de
drept- ca procedee financiare de realizare a veniturilor bugetare- este necesar a fi avute în vedere
o serie de principii, unele consacrate expres prin lege, iar altele dezvoltate ca atare în doctrină.

4
 2 Principiile impunerii

Impunerea fiscală, reprezintă un complex de măsuri și de operațiuni, efectuate în baza

legii, care au drept scop final, stabilirea impozitului ce revine în sarcina unei persoane fizice sau
juridice. Aceasta, presupune identificarea tuturor categoriilor de persoane fizice sau juridice, care
dețin sau realizează un anumit obiect impozabil, evaluarea bazei de calcul al impozitului, precum
și determinarea corectă a cuantumului acestora.

Impunerea are atât o latură de natură politică, cât și una de ordin tehnic, concretizată în
metodele și tehnicile utilizate, pentru determinarea mărimii obiectului impozabil și a
cuantumului impozitului. Obligațiile cetățenilor decurg din însăși Constituția țării, condorm
căreia: cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și taxe, la cheltuielile publice. Sistemul
legal de impunere, trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale.
Impozitele , taxele și alte venituri ale bugetelor statului, se stabilesc doar prin lege.1

Transpunerea în practică a politicii fiscal a statului înseamnă atingerea- într-o cât mai
mare măsură- a obiectivelor social-economice propuse, iar acest lucru se poate obține printr-o
dimensionare și așezare echilibrată a sarcinilor fiscale asupra contribuabililor și prin perceperea-
în modul cel mai corect posibil- a sumelor de bani reprezentând venituri bugetare. Pentru aceasta
sunt necesare anumite linii directoare (principii) care să impună legiuitorului (dar și celor
chemați să aplice legea) o conduită unică și neechivocă în demersul consacrat instituirii tuturor
formelor de prelevare către buget a unor sume de bani colectate de la diversele categorii de
contribuabili.2
Așadar, pentru a realiza o cât mai justă stabilire și aplicare a impozitelor într-un stat de
drept- ca procedee financiare de realizare a veniturilor bugetare- este necesar a fi avute în vedere
o serie de principii, unele consacrate expres prin lege, iar altele dezvoltate ca atare în doctrină.

1
Nelu Niță, Drept financiar și fiscal, Ed. Tipo Moldova, p.422
2
Mircea Ștefan Minea, Cosmin Flavius Costaș, Dreptul finanțelor publice, Ed. Universul Juridic, București, 2013,
vol. II, p.17

5
 2.1 Principiile legale ale impunerii

Principiile legale ale impunerii- instituite prin Codul fiscal și denumite Principiile fiscalități-
sunt următoarele:

 Principiul neutralității, cere ca impozitele să fie selecționate, legiferate și aplicate, în

așa fel încât să reducă la minim influența acestora, asupra deciziilor economice. Din
optica statului, această neutralitate nu trebuie radicalizată, impozitele urmând a fi folosite
pentru corectarea ineficienței diverșilor agenți economici și, în general, pentru atingerea
unor obiective economice, sociale, etc.;3 Neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu
diferitele categorii de investitori și capitaluri, cu forma de proprietate menită a asigura
condiții egale tuturor investitorilor, precum și capitalului român și/sau străin;4

 Principiul certitudinii, condorm căruia orice contribuabil trebuie să știe, dinainte,

termenele, modalitățile și cuantumul obligațiilor sale fiscale, în felul acesta acționându-se
pe linia creșterii înasărilor bugetare;5 Acest principiu este respectat prin elaborarea de
norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele,
modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv
aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală care le revine;

 Principiul echității- la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferită a veniturilor și

averilor, în funcție de mărimea și felul acestora;

 Principiul eficienței- prin asigurarea stabilității pe termen lung a prevederilor Codului

fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu producă efecte retroactive defavorabile pentru
persoanele fizice și juridice, în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de către
acestea a unor decizii investiționale majore.6

Principiile prezentate mai sus trebuie respectate și aplicate cu rigoare- din moment ce au fost
înscrise expres în lege-, rostul lor fiind acela de a disciplina materia fiscalității și de a asigura
legislației din domeniu stabilitatea și predictibilitatea strict necesară derulării corespunzătoare a
raporturilor sociale specifice, elemente de natură să confere încredere tuturor subiectelor de drept
implicate direct sau indirect în asemenea raporturi juridice. Din păcate, însă, viața cotidiană ne
dovedește faptul că lucrurile nu stau deloc așa, legislativul fiind primul care încalcă regulile care

3
Nelu Niță, op. cit., p. 426
4
Mircea Ștefan Minea, Cosmin Flavius Costaș, op. cit., p. 17
5
Nelu Niță, op.cit., p.426
6
A se vedea dispozițiile art. 3 C. Fisc.

6
se desprind din principiile instituite, modificările numeroase și intempestive operate în materia
fiscală dovedind, de multe ori, contrariul.7

2.2 Principiile impunerii consacrate de doctrină

Principiile impunerii consacrate de doctrină și care trebuie avute în vedere –de către
legiuitor- ori de câte ori instituie noi impozite sunt umătoarele:

 Principiul impunerii echitabile pretinde - în același timp- asigurarea egalității în

fața impozitului, dar și asigurarea efalității prin impozit.
Asigurarea egalității în fața impozitelor presupune ca impunerea să se facă în
același mod pentru toate persoanele fizice și juridice, indiferent de locul unde acestea
domiciliază sau își au sediul, astfel încât să nu existe deosebiri de tratament fiscal de
la o zonă la alta a țării; totodată, impunerea trebuie să se facă în același mod pentru
toți contribuabilii din aceeași categorie (de exemplu, impunerea profitului obținut de
agenții economici trebuie să se facă la fel, indiferent de forma juridică sub care sunt
organizați și funcționează aceștia).
Prin urmare, egalitatea în fața impozitului presupune neutralitatea impozitului.
Egalitatea prin impozit presupune, dimpotrivă, diferențierea sarcinilor fiscale de
la un contribuabil la altul, în funcție de o serie de criterii economice și sociale, cum
sunt: mărimea absolută a materiei impozabile, situația personală a subiectului
impozabil, natura și proveniența veniturilor, etc.8

Respectarea echității fiscale, presupune îndeplinirea, cumulativă, aunor condiții și

anume9:
 Stabilirea unui minim neimpozabil, adică legiferarea scutirii de impozit a
unui venit minim garantat, care să permită satisfacerea nevoilor de strictă
necesitate. Minimul neimpozabil, poate fi stabilit ca atare, în cazul
impozitelor directe, neavând aplicabilitate în amteria impozitelor indirecte;

 Sarcina fiscală să fie stabilită în funcție de puterea contribuției fiecărui

plătitor, respectiv cu luarea în considerare a mărimii venitului sau averii,
care face obiectul impunerii, precum și a situației personale a acestuia.
Urmare a acestui principiu, în practica financiară, s-au impus mai multe
forme de impunere care sunt: impunere în cote fixe și impunere în cote
procentuale

7
C.F. Costaș, Noi modificări ale Codului fiscal. Analiza haosului fiscal, în R.R.D.A., nr.3/2005, p. 14-33
8
Mircea Ștefan Minea, Cosmin Flavius Costaș, op. cit., p. 18
9
Nelu Niță, op. cit., p. 423

7
  La aceeași putere de contribuție, sarcina fiscală să fie aceeași, pentru toate
persoanele fizice, indiferent de categoria socială căreia îi aparțin, respectiv
pentru toate persoanele juridice, indiferent de forma juridică în care sunt
organizate și funcționează;

 Impunerea să fie generală, în sensul de a cuprinde toate categoriile sociale,

respectiv toate persoanele, care realizează venituri sau care posedă un
anumit gen de avere, cu excepția persoanelor ale căror venituri se situează
sub un anumit nivel minim garantat, neimpozabil;

 Principiul politicii financiare este acela care impune găsirea soluției ideale cu
ocazia instituirii impozitelor, astfel că orice nou impozit introdus să se dovedească
eficient, adică să aibă un randament fiscal ridicat, să fie stabil și să fie elastic.
Se apreciază că un impozit are un randament fiscal ridicat atunci când acesta este
universal (adică se plătește de către toate persoanle care realizează venituri din
aceeași sursă sau posedă același gen de avere), nu este susceptibil de evaziune fiscală
sau fraudă și când nu reclamă cheltuieli prea mari de percepere.
Impozitul este considerat stabil atunci când nu este supus oscilațiilor determinate
de conjunctura economică. Aceasta înseamnă că un impozit stabilit se menține în
anumite limite (considerate ca marcând o linie/un prag de mijloc) atât în situația când
producția și, deci, veniturile cresc, cât și atunci când în economie se înregistrează o
scădere/criză care determină și o restrângere a materiei impozabile.
În fine, impozitul poate fi considerat elastic dacă el este capabil a se adapta
nevoilor bugetare,a dică dacă el poate fi majorat atunci când cheltuielile bugetare
cresc, respectiv diminuat în situațiile când se apreciază că nevoile bugetare se vor
reduce.10

 Principiul politicii economice impune următoarele cerințe: statul trebuie să

folosească impozitele nu numai ca pe un instrument specific de realizare a veniturilor
bugetare, ci și pentru a exercita – prin intermediul lor – o anumită influență asupra
dezvoltării sau restrângerii activității unor ramuri economice, pentru a stimula
sporirea producției sau consumului unor anumite bunuri, în vederea extinderii sau
limitării relațiilor comerciale cu alte state, etc.11
În acest sens, pentru stimularea activității unor ramuri economice și pentru
asigurarea creșterii economice, în general, statul poate recurge la fiverse măsuri,
cum sunt următoarele12:

10
Mircea Ștefan Minea, Cosmin Flavius Costaș, op. cit., p. 18-19
11
D. D. Șaguna, Ed. 2001, op.cit., p. 608-611
12
Nelu Niță, op. cit., p. 424-425

8
  Reduceri sau scutiri la plata unor impozite indirecte și taxe, pentru
anumite bunuri, în vederea stimulării activității de producție și a cererii,
pentru produsele respective;
 Majorări ale impozitelor indirecte, pentru a influența negativ consumul și
producția;
 Restituiri de impozite indirecte, pentru bunurile exportate, pentru
favorizarea exporturilor, în cadrul relațiilor economice externe;
 Stabilirea unor taxe vamale mai ridicate la import, pentru descurajarea
importurilor unor produse și servicii;
 Scutiri de taxe vamale la import, pentru favorizarea importurilor anumitor
bunuri și servicii, în special tehnologii noi și know-know;
 Reduceri ale impozitelor directe;
 Procurarea veniturilor, necesare acoperirii cheltuielilor publice, asigurând
plata la termenele scadente ale tuturor furnizorilor din relația cu statul,
asigurând astfel și prevdenire blocajelor financiare, la nivelul întregii
economii;
 Folosirea impozitului ca instrument de impulsionare, a dezvoltării unor
ramuri și subramuri economice;
 Stimularea ori reducerea producției sau consumului de bunuri și servicii,
etc;

 Principii social-politice13, care vizează ca prin politica fiscală promovată, să fie

urmărite și realizate și obiective de ordin social-politic, în concordanță cu interesele și
prioritățile categoriilor și grupurilor sociale, pe care le reprezintă formațiunea politică
aflată la guvernare. În acord cu acest principiu, statul poate viza și protejarea unor
anumite categorii sociale, precum și menținerea încrederii populației, în politica
promovată de guvern, prin măsuri fiscale referitoare la:
 Acordarea de facilități fiscale, în favoarea contribuabililor cu venituri reduse
sau care au în întreținere mai multe persoane;
 Stabilirea de impozite speciale, în sarcina persoanelor căsătorite care nu au
copii și a celibatarilor, pentru a stimula natalitatea, prin creșterea presiunii
fiscale asupra acestora;
 Creșterea cuantumului impozitelor indirecte, mai ales creșterea accizelor
pentru produse poluante, produse care au efecte nocive asupra sănătății,
precum și pentru cele considerate de lux, după caz (alcool, tutun, autoturisme
de lux, ambarcațiuni, aeronave)

13
Nelu Niță, op. cit., p. 425-426

9
  Principiul stabilității14, care reflectă maxima fiscală, potrivit căreia, un impozit bun
este un impozit vechi, respectarea acestui principiu constituind, nu numai, o cerință
pentru asigurarea eficienței deciziilor d einvestiții, în condiții de certitudine, din punct
de vedere al legislației fiscale. În privința stabilității legislației fiscale, se poate
aprecia că, orice reformă fiscală, trebuie să pregătească facilitățile de tranziție,
gradualismul fiind adesea de preferat, în locul unei schimbări brutale a modurilor de
impunere, modificările foarte frecvente ale legislației, constituind o reală sursă de
ineficacitate. Stabilitatea impozitului mai este apreciată, în literatura de specialitate, și
prin prisma randamentului constant al acestuia, îm toate fazele ciclului economic,
foarte mulți autori de prestigiu considerând stabil acel impozit al cărui randament
rămâne constant de-a lungul întregului ciclu economic.

 Principiul flexibilității15, care parțial este în contradicție cu principiul stabilității, dar

este foarte important, în condițiile în care fiscalitatea este utilizată ca mijloc de
politică conjuncturală, iar impozitul, a cărui bază de impozitare este sensibilă la
evoluția activității economice, putând să joace, astfel, un rol de stabilizator economic
automat;

 Principiul simplicității16, devenit prioritar în țările care au trecut la reformarea

sistemelor fiscale, principiu care are în vedere faptul că, un impozit este mai ușor de
administrat, mai ușor de înțeles și deci susceptibil de a fi mai ușor acceptat de
contribuabili, cu cât acesta este mai simplu, fără să conțină prea multe excepții de la
regula generală;

 Principiul comodității17, care are în vedere faptul că, impozitele trebuie să fie
percepute la termenele și după o procedură cât mai convenabilă pentru contribuabili.
În acest sens, impozitele percepute prin metoda stopajului la sursă sunt de preferat;

3 Concluzii

14
Idem , p. 426
15
Idem
16
Idem
17
Nelu Niță, op. cit., p. 426

10
 În concluzie, impunerea fiscală, reprezintă un complex de măsuri și de operațiuni, efectuate
în baza legii, care au drept scop final, stabilirea impozitului ce revine în sarcina unei persoane
fizice sau juridice. Aceasta, presupune identificarea tuturor categoriilor de persoane fizice sau
juridice, care dețin sau realizează un anumit obiect impozabil, evaluarea bazei de calcul al
impozitului, precum și determinarea corectă a cuantumului acestora.
Transpunerea în practică a politicii fiscale a statului înseamnă atingerea- într-o cât mai mare
măsură- a obiectivelor social-economice propuse, iar acest lucru se poate obține printr-o
dimensionare și așezare echilibrată a sarcinilor fiscale asupra contribuabililor și prin perceperea-
în modul cel mai corect posibil- a sumelor de bani reprezentând venituri bugetare.
Pentru aceasta sunt necesare anumite linii directoare (principii) care să impună legiuitorului
(dar și celor chemați să aplice legea) o conduită unică și neechivocă în demersul consacrat
instituirii tuturor formelor de prelevare către buget a unor sume de bani colectate de la diversele
categorii de contribuabili.
Așadar, după cum am prezentat, pentru a realiza o cât mai justă stabilire și aplicare a
impozitelor într-un stat de drept- ca procedee financiare de realizare a veniturilor bugetare- este
necesar a fi avute în vedere o serie de principii, unele consacrate expres prin lege, iar altele
dezvoltate ca atare în doctrină.

11
 Bibliografie

 Constantin D. Popa, Adrian Fanu-Moca, Drept financiar-curs universitar,

Ed. Lumina Lex, București 2003
 Mircea Ștefan Minea, Cosmin Flavius Costaș, Dreptul finanțelor publice,
Ed. Universul Juridic, București, 2013, vol. II
 Nelu Niță, Drept financiar și fiscal, Ed. Tipo Moldova

Webografie

 www.noulcodfiscal.ro (accesat la 31 mai 2018, 15:20)

 http://drept.ucv.ro (accesat la 31 mai 2018, 15:50)

12