UNIVERSITATEA DE STAT ,,BOGDAN PETRICEICU HAȘDEU’’ DIN

CAHUL
FACULTATEA DE ȘTIINȚE UMANISTE ȘI PEDAGOGICE
DEPARTAMENTUL LIMBI ȚI LITERATURI

Miron Anastasia
FRE-1701
Timpurile relative ale indicativului

Domeniul 011 – Științe ale educației

Programul de studii: Limba și literature română și engleză

Conducător științific: Victor Axenti, dr. conf.

univ.

CAHUL – 2020

1
 SUMAR:

Introducere............................................................................................................1

1. CATEGORIA GRAMATICALĂ A TIMPULUI

1.1. Categoria aspectului /4

1.2. Categoria timpului: punct de reper, timp de referință, raporturi temporale / 4

2. MODUL INDICATIV AL VERBULUI

2.1. Modul indicativ /9

2. 2. Logoformele indicativului /9

3. TIMPURILE DE RELAȚIE (ANAFORME) ALE VERBULUI

3.1. Definiția verbului /10

3.2. Imperfectul /11

3.3. Modele de conjugare /12

3.4. Perfectul /18

3.5. Mai –mult- ca- perfectul /21

Concluzii...............................................................................................................29

Referinţe bibliografice.....................................................................................30

2
 Introducere
Prezența gramaticală este normativă prin faptul că structura limbii se descrie de pe poziția
vorbirii normative, adică a utiliza mijloacele de exprimare caracteristice formei literare a limbii
române.
În acest sens, ori ce gramatică are caracter normativ.
Norma presupune respectarea obligatorie de către vorbitorii unei colectivități lingvistice, e a
respecta unele reguli unice în materie concretă e comunicare.
Norma se referă la toate nivelurile de structură ale limbii: fonetică, vocabular, derivare,
gramatică.
Pentru morofologie cuvîntul este, un sistem de logoforme ce prezintă o mulțime de sensuri
gramaticale de exemplu, logoformele: Prețesc, prețuesti, prețuește, prețuim, prețuiți,
prețuesc, forme flexionare a verbului a prețui păstrînd neschimbat sensul lexical al acestuia,
exprimă diferite sensuri gramaticale. Chiar dacă sensul lexical al lexemului a prețui nu este
cunoscut pentru toți, el poate căutat în dicționare.
Nivelul morphologic ca și cel lexical își organizează unitățile prin legătura dintre latura lor
perfectă (planul conținutului) și cea materială (planul ezpresiei). Planul unui conținut este
alcătuit din un total al sensurilor (lexicale și gramaticale), ear planul expresiv este evidențiat de
multiple forme prin care sunt expuse acestei sensuri. În șirul de logoforme verbale elementele de
exprimare gramaticală sunt:-i, -e, -im, -iți, ear cel din conținut gramatical –prezent, indicativ,
persoana (I – III), singular și plural.
De evidențiat că numai unitățile planului expresiei se găsesc în cîmpul observației directe, pe
cînd cele din planul conținutului nu se văd cu ochiul, ele trebu reconstruite prin anumite operații
ale gîndirii. Astfel, în șirul de logoforme: cîntam, dansam, ascultam fiecare poate observa că
segmentul –am se repetă. Dar ce exprimă acest segment este ascuns de privirea unui simplu
observator. Numai cei ce au învățat si învață gramatica știu că (–am) este respectivul material al
sensului gramatical – imperfect, pers, I sau III-a.
Ca obiect de studiu al morfologiei, în sensul gramatical constite latura abstractă (de conținut)
a unui lexem. Spre deosebire de sensul lexical, care este individual și evidențiază net un cuvînt
de altul, sensul gramatical este comun unei clase întregi de cuvinte de exemplu, ceea ce
conexează următoarele logoforme foarte îndepărtate ca sens: scriu, gîndesc, zbor, cuget, cînt,
caut, alcătuesc, muncesc, mor, lupt, plâng, sper, strig, visez, stidez, sar, fug, alcătuesc este
conținutul lor gramatical comun alcătuit din următoarele sensuri gramaticale:indicativ, prezent,
persoana I, singular, diateza activă.
Diverse cuvinte sunt utilizate la nivel morfologic (în planul expresiei) de un sistem de forme
proprii, numite logoforme. Logoformele fiecărui cuvînt se reunesc prin identitaea sensului
lexical și diferă prin multiple sensuri gramaticale pe care le poziționează. De exemplu, șirul de
logoforme visează, visa, visase, visară exprimă același sens lexical:”a fi ântr-o stare de zbor în
univers,, dar ele diferă prin sensurile gramaticale: prezent- inperfect- mai mult ca perfect-
perfectul simplu, ear seria de logoforme tapetam, tapetai, tapeta, tapetați constă din
logoforme, care pe lîngă sensul lexical comun, au și un sens gramatical comul- imperfect, deși se
deosebesc prin alte sensuri gramaticale, cele din persoană și număr.

VERBUL
3
 Verbul este o parte de vorbire flexibilă care denumește procese în sens larg (acțiuni, stări,
deveniri, etc). Verbul actualizează următoarele categorii gramaticale: deatweză, mod, timp,
persoană, număr.
Menirea comunicativă a verbului este în anumite privințe similare cu adjectivul, deoarece ca
și acesta determină intr-o oarecare măsură obiectul, indicînd diferite proprietăți active semne ale
acestuia. Deosebirea consta în faptul ca verbele marcheaza acele semne ale obiectului care au
proprietatea de a se desfășura în timp, pe cînd adjectivele desemnează o calitate indiferent de
reprezentarea ei dinamică.

1. CATEGORIA GRAMATICALĂ A TIMPULUI

Categoria gramaticală a timpului este definită ca un sistem de forme ale verbului ce exprimă
raportul acțiunii față de momentul vorbirii sau față de o alta acțiune de e una din axele temporale
existente. Sistemul temporal al timpului este alcătuit din micro sistemul timpurilor absolute
(prezentul, perfectul compus, perfectul simplu, imperfectul și viitorul) și mocrosistemul celor
două timpuri relative (mai mult ca perfectul, ce exprimă raporturile din sfera temporală a
trecutului, și viitorul anterior, ce exprimă raporturile din sfera temporală a viitorului.
Din structura formală timpurile se clasifică în simple și compuse. Simple sunt timpurile
sintetice, ale căror forme au o structură morfică unitară (sunt exprimate printr-o singură unitate
lexicală):scriu, notez, scriam, notam, notași, notasem. Formele timpurilor compuse au o structură
morfică analitică, conținînd două sau mai multe unități lexicale care nu se contopexc între ele:
am gătit, sa gătesc, ași găti, voi găti, am să gătesc, ași fi gătit.
În funcție de perioada în care se petrece comuniczrea cîmpul semantic al temporalității este
împărțit în trei zone: prezent, trecut și viitor.
‚,Eram un copilandru din codrii vexhi de barad- timpul te referință al verbului este trecutul.
,,Și eu trec de alung de maluri…’’ timpul de referință este prezentul.
,,Flori de tei deasupra noastră
Ori să cadă rînduri-rînduri,, timpul de referință este viitorul. (Mihai Eminescu)
Indentificarea timpului de referință se poate confirma deseori de adverbe: acum- present, atunci-
trecut, cîndva- viitor, azi-prezent, ieri- trecut.
Utilizarea ca expresii temporale și grupări de cuvintesubstantivelor ce denumesc unități de
măsură a timpului- secuda, minut, oră, zi, an, secol, mileniu.
Prezentul semnifică o acțiune similară cu momentul vorbirii. Prezentul indicative prin
caracteristicile sale paradigmatice este un timp absolut.
În limba româna modul cu cee mai multe timpuri este indicativul.
O actiune poate fi localizată în timp nu numai în raport cu prezentul, cu momentul în care se
vobește, ci-și în raport cu alt moment sau fapt, față de care situează: Ieri eu lucram cînd am
primit un mesaj.
,,Eu te văd răpit de farmec’’ ‘’Voi fi bătrîn și singur vei fi murit de mult!,,(Mihai Eminescu)

4
Timpurile care exprimă o acțiune rapurtată numai la momentul vorbirii sunt timpul absolut:1

,,Departe sunt de tine și singur lîngă foc,

Petrec ân minte viața-mi lipsită de noroc’’(Mihai Eminescu)
Verbele care raportează acțiunea la alt moment sau fapt sunt timpuri relative.
,,Căci te iubeam cu ochi păgîni și plini de suferinți
Ce mi-l lăsară din bătrîni, părinții din părinți’’(Mihai Eminescu)
,,V crește tot ce-n lume este menit săcreasca
Va bea pîn-în fund cupa pîn’va vrea s-o zdrobească,
Căci va muri că nu va avea la ce trăi’’
Timpurile relative pot fi dependente de tipul altei propoziții
Prezentul, perfectul simplu, perfectul compus, viitorul sunt timpuri absolute.
Imperfectul, mai mult ca perfectul, viitorul anterior sunt de obicei timpuri relative.
Categoria aspectului-
Aspectul sau prezența este categoria specifica verbului care dă seama de structura intervalului de
înainte de ase înfaptui o acțiune de durată prin grupul verbal. Aspectul nu prezintă nici o
importanță în plasarea sau ficsarea procesului față de momentul enunțării.
Categoria aspectului se realizează prin mijloace gramaticalizate în cazuri unei singure opoziții
prezentabile, și anume perfectic – nonperfectiv.
Valorile aspectuale legate de fragmentarea proceselor în părți (început, mijloc și sfîrșit) sunt
determinate prin mijloace lexco-gramatical, și anume prin asociere cuverbe de aspect (a naște, a
trăi) în limba română opoziția perfectiv- non perfectiv ese singura opozîție prezentabilă care se
exprimă prin forme determinate opoziția se realizează numai în circumstanța zonei trecutului și a
viitorului.
a) Formele modele de prezent indicativ și e viitor propriu-zis au trasatura- Perfectiv dar
exacutrea acestei informații aspectuale nu este constantă. Depinde de structura semantica a
verbelor, pe de o parte, și de mediul lingvistic în care acestea sunt aplicate, pe de altă parte
b) în cazul infinitivului perfect- Perfectiv se reprezintă prin taportarea la o formă verbal
personală.
Participiul nu îndeplinește opoziția perfective – nonperfecti dar, în linii generale forma de
participiu conține valoare (semnul + Parfectiv).
Exemple- a asculta la gura cuiva ca la o carte
A avea mintea lui Solomon
A fi cu limba fagur de miere
Supinul reprezintă doar contextual diferența aspectuală perfective – nonperfectiv, în situații
determinate, în care prezintă și trasături temporale.
Exemple- Era la spălat albiturile la eaz
De omorît nu la omorît jupănul, că jupînul nu era om așa de rau (I. L. Caragiale)
Îi adunase pentru citi, că era mai ușor să învețe alfabetul.
Anul acesta căldura nu mai de suportat
Nimeni n-avea timp de pierdut (Cezar Petrescu)
Durativ și momentan
1

5
- principala trăsatură semantică care se scoate în evidență, care este remarcantă pentru
deosebirile aspectuale este durata- sa se reproduce intr-un interval temporar foarte scurt sau
continuu. Diferența durative- nondurativ operează asupra întregii clase a verbului stăvilind
verbele durative celor momentane
Separarea între caracteristice aspectuale durativ-nondurativ se poate face contextual: verbele
durative apar în context cu expresii adverbiale de tipul timp de, în tot acest timp, cele
momentane alegadverbe precum imediat, într-o clipă, un moment.
Exemple-În tot acest timp ne-am aflat în carantină
Călătorie de la Cahul pînă la Galați durează timp de 3 ore.
De bucurie că s-au finisat testele, sala într-o clipă sa eliberat de emoțiile care au durat, timp de
9 luni. Imediat ce s-au terminat cursurile, studenții au plecat în excursie prin locurile pitorești
ale Moldovei.
Nu sunt admise enunțuri ca: În tot acest timp elevii se pregăteau sa easă din clasă.
Fata Babei a fugărit gainile timp de 2 ore și n-a prins nici una.
Biserica se găsește în munți la o înălțime intr-o clipă
Carabinierul sta de pază imediat în fața Guvernulu
Semnificațiile durativ și momentan se raportează cu trăsături semantice, prin însăși esența
verbelor nu prin relațiile lor cu alte părți de vorbire – stare, eveniment, acțiune.
Determinate prin trăsătura- Schimbare verbele de stare nu implică schimbarea ,,stării de fapt’’
sau a trăsăturilor participanților la situația comunicată prin verb I protagoniștii săi. Prin urmare,
verbele de stare- a se găsi, a asculta, a cînta, a iubi, a merge, a citi, a privi, a cunoaște, a
avea, a scrie sunt durative.
Verbele de acțiune și verbele de eveniment sunt durativie și nondurativ modificarea verbelor se
realizează într-un interval temporar foarte scurt sau din potriva se poate extinde în timp.
Control prin contextele adverbial sunt nondurative- punctuale, momentale, verbe dinamice- de
eveniment sau de acțiune ca: a ațipi, a arde, a lua, a ateriza, a sughița, a stopa, a merge, a cînta, a
sări, a șterge, a spăla.
Sunt durative verbe dinamice precum- a strînge, a selecta, a hoinări, a picta, născoci, a
elibera, a visa, a munci, a servi, a săpa, a culege, a spăla, a deridica, a conviețui, a comunica, a
traversa, a călători.Realizări de îmbinare, de potrivire a verbelor durative. Pentru a specifica
mărimile și hotarele porțiunii de timp în care se desfășoară procesele, verbele duartive se
grupează cu anumite adverbe sau locuțiuni adverbiale.
Durata intervalului de desfășurare a procesului durativ este expusă prin integrarea unui
grup verbalale expresiilor adverbiale cantitative de tipul- timp de urmate de anumite substantive
adverbiale.Exempleu- Mileniu, primăvara, secundă, seară, lună, minut, oră, an, earnă, prînz.
Aceste lexeme funcționează de altfel, și ca un enunț sau un text mai mare dintr-o scriere de
identificare a caracterului durativ a verbului: Timp de un an/ lună, timp de un secol/ mileniu,
timp de mai multe/ 4, 5, 6 ore, timp de mai multe secole, milenii/ timp de mai 23mulți ani în
enunțuri complexe durata procesului din prin plan- din propoziția regentă poate fi exprimată
printr-un enunț subordonat relativ temporal marcat prin lexema de unire cît, timp.
Exemple- ea pictează/ a pictat/ va picta/ ar picta/ timp de o lună/
2

3Ion Barbu, Armenia Cicală, Elena Constantinovici, Teodor Cotelnic, Alexandru Dîru,Gramatica uzuală a limbii române 2000

Al. Graur, Mioara Avram, Laura Vasiliu Gramatica limbii romîne

6
 Elevul studiază/ a studiat/a studiat/a studia materia în clasă cît (timp) este
posibilitate/a fost posibilitate/va fi posibilitate/ar fi posibilitate.
Hotarele intervalului temporal sunt redate prin conexiunea formei verbale cu lexeme de
fixare pe axa temporala însoțite pe anumite propoziții.
Astfel originea desfăsurării procesului este specificată în limba română printr-o serie de
expresii care au în componența lor adverbe sau substantive temporale urmate de prepozița de
Exemple- de luni merg la sala de forță, de vineri încep refimul alimentar; de marțea
viitoare plec la bunica în sat, de luni se simplifică regimul de carantină; de duminică sala
de dans activează/ a activat/va activa/a activa tot timpul; o caut de miercurea trecută;
Clasificările sunt uneori mai structurate prin introducerea operatorilor: Va dura cîtva
timp, cîteva zile, câțiva ani; este mul de asteptat pîna la sfîrsitul verii;
în viața lui Moș Ion au fost puține momente fericite;
unde-i unul- nu-i putere unde-s mulți puterea crește; s-au adunat vreo doi, trei activiști. De
cîteva zile îmi fac planul de odihnă.
De 5 ani se roagă de mine să-I dau în proprietate lotul de pămînt.
Dacă plasarea pe axa temporarală se exprimă prin substantive însoțite de prepoziția în, la,
ori de.
În februarie a trecut pe la școală.
De sărbători copii au pregătit un concert.
De Înviere am ascultat liturgia.
De paste am ornat ouăle. – atunci pentru a exprima punctual de origine a duratei de timp, se
obțin unități de lexeme cu, din, de, în sau de la, precum; același lucru se întîmpla și dacă
expresiile nominale conțin substantive ca începutului, mijlocul, sfîrșitul (în plasarea pe axa
temporală, prin conexiunea cu prepoziții, precum la începutul săptămînii/la mijlocul anului
universitar/la sfîrsitul săptamînii)
Exemple de comparative
În august s-au odihnit la Maiami/ fixarea temporală cu din august se odihnește în
Chișinău/interval temporal.
La antrenament sa luptat frumos/fixare temporală/cu De la antrenament nu l-aumai
observant nimeni/interval temporal
la dejun se afla aici, în sufragerie/fixare temporala/cu de la dejun e căutare/ interval
temporal
La/În/În toiul iernii a plecat la poiana Brașov/fixarea temporală/cu De la jumătatea iernii
se afla în spital/interval temporal/
La sfîrțitul săptămînii nu l-am observant/fixarea temporala cu De la sfîrșitul săptămînii nu
l-am observant/interval temporal
De paste nu a ploat/fixarea temporală/cu de la paste ploua des/interval temporal
Funcționeaza ca expresie a punctului de proviniență a duratei de desfășurare și
subordonata întrodusă prin operatorii de cănd sau de cum.
De cînd s-a căsatorit îi merge bine.
De cum învățase melodia cînta de dimineață pînă seară.
Puncul final al duratei temporale este redat prin lexme de tip adverbial în component
carora intră adverbele tipice pentru cele 3 zone semantice- a prezentului, a trecutului și a
viitorului sau/ și substantive care arată ,,timpul public’’ urmate de operatorii pîna în zori
de zi, pînă la Anul Nou; pînă vineri, pînă simbătă, pînă la amiază.

7
În condiții asemanatoare celor prezentate mai sus, adică, cînd plasarea pe axa temporală se redă
cu ajutorul unei prepoziții/pentru accentuarea pinctului final se utilizează pînă la:
Pînă la naștere; pîna la răsărit de soare; pîna la vară; pînă la apusul soarelui;
sau pînă în/Pînă în toamnă dovedesc să pregătesc ambarele pentru roadă; Pînă în
decembrie voi pregăti custudenții un repertoriu nou de Colinde de Crăciun.
Să se compare:
În totdeauna vin de la antrenament tîrziu/fixarea temporală/cu Am privit televizorul pînă
seara tîrziu/interval temporal
Va reveni aici la primavera/fixare temporală cu Va reveni aici pînî la
primavera/interval temporal.
În iulie va merge în SUA/fixare temporală din obișnuință locuia în statele unite pînă în
iulie/Interval temporal
În propozițiile complexe, punctual decesiv al intervalului procesului exprimat în regent este
expus printr-o subordonată conjucția pînă: Pentru explecația temei nu mi-a ajuns timp
pînă la sunet.
Vara în copilărie hoinăream pînă noaptea tîrziu.
Prin conexiunea celor două modalități se poate reda delimitarea complectă a duratei de
dedfășurare:
De atunci pînă acum a crescut și s-a dezvoltat destul de bine.
Se află la studii la Paris din septembrie pînă în mai.
De la finele anului universitar și pînă la începutul cursurilor am citit cîteva romane foarte
interesante.
Exteriorul semantic a verbelor momentane exclude- e regulă osibilitatea asocierii lor cu
adverbele care exprimă durata. Unele verbe punctuale permit combinarea cu lexema
adverbului pentru cîtva timp. Se exprimă în acest fel nu durata procesului redat prin
verbul momenta, ci a unui alt proces (durativ) introdus de acesta: Zboară/ a zburat/va
zbura/la Londra pentru doua luni. Se află/sa aflat/se va afla la Londra timp de doua luni;
Pleacă/a plecat/ar pleca pentru o oră/ Lipsește/ar lipsi timp de o oră
Alte ori se permite asocierea în condiții dacă enunțul este ci=ompletat prin adverbul tot.
Transformează informația aspectuală în durativ în repetitiv: De luni pînă vineri se tot
antrenează /s-a tot antrenat/ se va tot antrena;
Întrebuințat în enunțuri cu verbe momentane, operatoril pînă,,folosit în enunțuri cu verbe
momentane’’ (prepoziție sau conjuncție) expune localizarea aproximativă a procesului pe axa
4
temporală și nu punctul final al temporalului interval, așa cum se întîmpla în cazul verbelor
durative.
De comparat:pleacă pînă la ora cinci. = Pleacă cam pe la ora cinci- cu Pleacă la ora
cinci (=Pleacă precis la ora cinci).
Voi studia pînă veniți voi; Cu voi studia atunci cînd veniți și voi. (=Voi studia în
momentul cînd veți veni și voi.)
Desfășurarea stărilor, a evenimentelor, a acțiunilor poate fi ordonată sau nu cu axa temporală, în
enunșuri ce pot fi descrise în termenii opoziției individual-generic;
Verbele împreună cu operatorii lor pot trezi situații cu anumită poziție pe axa temporală: În acest

4Ion Barbu, Armenia Cicală, Elena Constantinovici, Teodor Cotelnic, Alexandru Dîru,Gramatica uzuală a limbii române 2000

Al. Graur, Mioara Avram, Laura Vasiliu Gramatica limbii romîne

8
moment ea compune o melodie-sau situații fara o plasare pe axa temporală: De obice
ea compune melodii populare.
În primul tip de enunțuri se descrie o situație specifică prin trasătura semantică: Determinat/ +
individual, adica nongeneric:
Ei recită/au recitat/vor recita un ciclu de poiezii.
Cum plînge/va plînge/mereu
În cel de al doilea caz, situația se explică prin trăsătura- Determinat/Generic
Propozițiile de acest fel sunt afirmații cu caracter general, mai mult sau mai puțin egale cu
lexeme care descriu caracteristici ale persoanelor la situașii afișate:
Nouă ne place mîncărurile alese =(Noi suntem gurmanzi). Îi place sa lucreze cu
calculatorul-El este un bun specialist în IT = se numește programist.
Gicu doarme buștean = ,,Gicu are somnul greu’’
Anna picteză mult- de dimineața pînă seara tîrziu.=,,ea este pictorița’’
Enunțurile generice au caracter atemporal. Semnificația generic provine din mai multe surse-
semne de dialog din conexiunea formei verbale de prezent indicativ cu adverbe, precum mereu,
totdeauna, niciodată.
Totdeauna după rîs vine și plîns.
Niciodată nu-și perde curajul în momente dificile.
Forma verbală tipică folosită ca predicat este cea ca prezent indicativ. Prin gruparea altor forme
temporale cu adverbele totdeauna și nicodată se alcătuește o fixare relativă pe axa temporală:
Am spus și voi spune totdeauna numai adevărul
Niodată nu sa ridicat pe munte decît la poalele lui.
- Prin ascierea verbului cu grupuri nominale prin care se petrece lărgirea maximă pentru
situația la care se adresează, altfel spus prin legarea formei verbale cu substantive însoțite de
anumite elemente cu ajutorul cărora se redau ,,nume de specii’’ în acestă situație sunt depildă,
articolul definit- cucul este o pasăre;
- Articolul ne definit; Un leu cu plăcere se hrănește cu carne, ori vocabulele (toată, toți, tote
sau orice)
Toate planete sunt un univers; Toți leii se hrănesc cu carne.
Ori ce planeta e în univers.
Ori ce leu se hrănește cu carne.
-Prin folosirea formelor verbale de persoană și de număr care se abat de la trăsaturile
prototipice, acoperă semnificația întregii mostre:
Bucurați-vă prieteni, de prieteni și de frași, dar mai mult bucurați-vă de un nume ce vii dat
ca sa-l purtați.
Cinsteștei pe alții mai mult ca pe sine.
Vorbește cum ții vorba și poartate cum ții portul, dacă vrei să aștepți respectul cuvenit.
Adesea para cea mai buna întotdeauna pică-n gura porcului.
Pedepsitului nu trebuie să se adauge pedeapda altora.
Fructul, dacă se deprinde de pom, niciodata inapoi nu se mai întoarce.
Decît să ne sfădim mai bine prieteni să fim.
- Prin utilizarea formei de infinit în enunțuri imperative:
Nu te uita ce-i pe cap, da ce-i în cap.
- Prin uitilizarea infinitivului prezent atemporal și a conjuctivului a modal
E ușor a fi bogat /sa fii om e lucru mare/

9
Capitolul II MODUL INDICATIV AL VERBULUI

Fiecare mod (și forma nominală) se caracterizează printr-o accepție specifică și prin
particularități adaptabile și modele, mostre proprii.
Indicativul
reprezintă baza conținutului semmantic al categoriei modului.
Indicativul exprimă o acțiune prezentată de vorbitor careală.
Exemple- În priviri- că-un fel de teamă fericită, totuși ești:
Earba știe cum te cheamă, steaua știe ce gîndești (G. Vieru)
La zidirea soarelui cerul a muncit o veșnicie.
Suntem în cuvînt și-n toate
Floare de Latinitateb(G. Vieru)
Veniseră oaspeții
În jurul mesei ne înghesuiram cu toții (G. Vieru)
La un miez de noapte o ceată de călărași a căzut în plină goană peste vechea capitală a
Moldovei (Ion Druță)
Logoformele indicativului
exprimă acțiuni reale și sigure, ficsate reguros în timp este modul cu cel mai comlex sistem
temporal. Ale 7 timpuri:Prezent, perfect compus, imperfect, mai mult ca perfect, viitor,
viitor anterior:
Venea încet, puțin abătută în gînduri.
Și fierbe sîngele bărbașilor pofticioși, cum ierbe șampania prin pahare...(Ion Druță)
În graba cea mare, turcii abaia de-au reușit să încalece.(Ion Druță)
Între timp, jos î vale, divizia a treia lupta cu apele Nistrului (Ion Druță)
O fi fost el frumos, zborul cela, dar vorba e, cît ține... Căci, eată vine clipa cea de pe
urmă, frunza ce lasă culcată peste stratul de frunze din mai an (Ion Druță)
Opunîndu-se în planul conținutului celorlalte moduri luate în ansamblu prin semnele ,,realitate’’
,,certitudine’’, Indicativul este nemarcat în planul expresiei. Se caracterizează prin absența în
structura sa a unui indice formal specializat pentru marcarea sensului gramatical de indicativ,
cum este săla conjunctiv (să scriu), formele specializate ale auxiliarului a aveala condițional
(ași scrie) și intonația la imperativ. Se consideră că Indicativul are marca zero care deosebește de
celelalte moduri. Însa diferența formală dintre indicativ și alte moduri nu se face numai după
mărcile propriu zis modale, ci mai ales după cele temporale (de văzut mai jos modelele,
mostrele temporale)
În condițiile funcționării sintagmatice, logoforme modului indicativ exprimă valori
semantice ale altor moduri.
Întrebuințat în subordonate introduse prin dacă(sau de) și în regentele lor imperfectul
modului indicativ exprimă acțiuni a căror prezența depinde de o condiție, adică redă coținutul
modului condițional. Propoziția Dacă învățai, departe ajungeai este identică din punct de
vedere semantic cu dacă Ai fii învățat, ai fi ajuns deparete deci imperfectul indicativului
devine echivalent în aceste condiții contextuale cu perfectul condiționalului.
Pronunțate cu intonația specifică imperativului, logoformele prezentului indicativ (persoana
a II-a) exprimă conținutul semantic al modului imperativ:
Păstrați curățenia!
Dacă-ți pasă – stai acasă!
10
Atenție! – COVID 19!
Obligatoriu sa purtați mască și manuși!
Tușește în pliul cotului!
Protejează pe cei din jur!
La nivelul sintactic indicativul ocupă constant poziția de predicat în special în propozițiile
principale și enunțiateve (dar se utilizează și în subordonate, și în enunșuri interogative, ear,
în unele situații, și în cele hortative)
Pe-atunci erai Tu singur, âncît ma-ntreb ân sine-mi:
Au cine-i zeul carui plecăm ai noastrei inemi
În vuetul de vînturi auzita-i a lui mers...(Mihai Eminescu)
Astăzi chear de m-aș întoarce a-nțelege no maipot
Unde ești copilare cupădurea ta cu tot?
O! Glasul amintirii rămîie pururi mut
Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut,
Să uit cum dup-o clipă din brațele-mi te-aismuls...
Voi fi bătrîn și singur, vei fi murit demult!

Capitolul IIITimpurile de relație (anaforme) ale verbului- imperfectul, mai-

mult-ca-perfectul, viitorul anterior.

Verbul exprimă prin formele lui, momentul în care se îndeplinește acțiunea. O acțiune poate fi
prezentată ca înfaptunidu-se în prezent: visez
în trecut: am visat
în viitor: voi visa
Acestea sunt timpurile de baza; în afară de ele, verbul mai poate exprima și nuanțe ale
acestor timpuri de bază. Astfel, pentru trecut, deosebim: Imperfectul, Perfectul și Mai mult ca
perfectul, ear pentru viitor: Viitorul și viitorul anterior
În limba română, modul cu cele mai multe timpuri (toate cele enumerate mai sus) este
indicativul.
O acțiune poate fi plasată în timp nu numai în raport cu prezentul cu momentul în care se
vorbește, e și în raport cu al moment sau fact față de care se posteză
Exemple- Moș Trofim dormea buștean, căci abia dimineața, cînd se ducea lumea la
muncă, îi venea lui somnul cel dulce. Văzînd că a rămas singură, rățușca a umblat cît a
umblat prin casă apoi a ieșit prin tinda. A găsit lânga ușă un hîrb cu crupe - îl lăsase
matușa de mîncare (Ion Druță – vînătrii de rațe).
Bunătatea omenească era ca un soare care strălucea deasupra lui ear el înflorea ca o
plantă semănată în pămînt roditor.(Jakck London – Ținutul Zeilor)
Mîine va muri chiar visul meu final.
Vom desfrunzi pădurea dintre noi și vom cînta un căntec e lumină (Viitorul simplu)
Toamna nu va putea cînta din plin lumina, ce n-o va fi murmurat întîi în sufletul
straluminat.
Timpurile, care exprimă o acțiune raportată numai la momentul vornirii sunt timpuri absolute;
cele care se completează acțiunea la alt moment sau fapt sunt timpuri relative. Timpurile relative
pot fi dependente de tipurile altor propoziții (regenta sau, uneori, subordonata enunțului în care
timpul relativ respectiv e predicat sau chiar de întregul context din care fac parte.
11
 Prezntul, perfectul simplu, perfectul compus, viitorul sunt timpuri absolute.
Imperfectul, mai mult ca perfectul, viitorul anterior sunt deobicei timpuri relative.
Indicativul are prezent, un grup de timpuri ale trecutului și un grup de timpuri ale viitorului.
Imperfectul
semnifică o acțiune neîncheată, anteroară momentului vorbirii.
Imperfectul este un timp absolut. Valoarea absolută se realizează în enunțuri independente:
Lumina pe cer; și în fraze formate prin coordonare- Conversam gălăgios cu colegii și zîmbeam.
În fraze urmate prin subordonare are valoare de timp relativ- Dansam cînd a sunat telefonul.
Imperfectul este un timp tintetic cu cea mai simplă structură în planul expresiei.
Marca temei de imperfect este morful sufixal –adăugat la rădăcina verbelor de conjugarea I
(Cu excepția verbelor a îngenunchea, a veghea, a împerechea, a întortochea) și de gongurea a
IV – în î și morful sufixal e-a adăugat la rădăcina verbelor de gongurea a II-a și a III-a (cu
excepția lui a scrie) și a IV-a în – i desinențele sunt deasemenea aceleași pentru toate formele la
imperfect (-m, -i, Ø, -m, -ți, -u).5

Conversam Lucram Uram Coboram

Conversai Lucrai Urai Coborai
Conversa Lucra Ura Cobora
Conversam Lucram Uram Coboram
Conversați Lucrați Urați Coborați
Conversau Lucrau Urau Coborau
Modele de conjugare
Conjugarea I și a IV-a în – î

onjugarea a II-a, a III-a și a IV-a în –i

Cădeam Mergeam Iubeam

Cădeai Mergeai Iubeai
Cădea Mergea Iubea
Cădeam Mergeam Iubeam
Cădeați Mergeați Iubeați
Cădeau Mergeu Iubeau

5Ion Barbu, Armenia Cicală, Elena Constantinovici, Teodor Cotelnic, Alexandru Dîru,Gramatica uzuală a limbii române 2000

Al. Graur, Mioara Avram, Laura Vasiliu Gramatica limbii romîne

12
La ambele tipuri de conjugare sunt logoformele persoanelor I singular și plural
Accentu cade pe sufix în toată mostra, modelul imperfectului fără nici o excepție.
1) Verble de conjugreaa IV-a în –i cu rădăcina terminate în consoanele j, ș (A păși, a
răvași, a vrăji, a rînji, a roși, a îngriji). Au în tema imperfectului sufixului –ea ca toate celelate
verbe de conjugare a IV-a î-i. De acea sunt corecte logoformele (pășeam, răvășeam, vrăjeam,
rînjeam, roșeam, îngrileam).
Verbele de conjugarea I cu rădăcina terminată în j,ș (a îngrășa, a înfășa, a proteja, a
angaja). Au un tema perfectului, conform regulii generale, sufixul –a, nu –ea, juste fiind
logoformele (Îngrășa, îngrășam; înfășam, înfașai; protejam, protejai; angajam, angajai;
Nu îngrășeam, nu înfășeam, nu protejeam, nu angajeam;
2) Verbele de conjugarea Icu infinitivul în –ia (A scînteia, a întemeia, descheia, a
încheia, a încondeia, a întemeia, a preia) păstrează diftongui ia în modele imperfectului, juste
fiinf logoformele (Scînteiam, scînteiai; întemeiam, întemeiai; descheiam, descheiai;
încheiam, încheiai; încondeiam, încondeiai; întemeiam, întmeiai; preiam, preiai;)
Verbele de conjugarea I terminate în I – ia bisilabice după o consoană (A radia, a
paria, a linia) marcheză tema imperfectului prin sufixul –a, care coincide la sceste verbe cu
desinența 6infinitului la care se adaugă doar desinențele repective (Radiam, radiai; pariam,
pariai; liniam, liniai).
Aceeași situație este și la verbele de cojugarea I terminate în ea bisilabice (A vedea, a
bea, a veghea, a ședea), care își adaugă la vorma de infinitiv desinențele imperfectului
(Vedeam, vedeai; beam, beai; vegheam, vegheai; ședeam, ședeai).
3)Verbele de conjugarea IV-a în –i după o vocală – (a mîrîi, a chibzui, a chiui, a piui, a
pescui, a retrăi, a alcătui, a jupîi) formează inperfectul prin adăugarea sufixului tematic –a și a
desinențelor respectiv direc la forma de infinitiv a verbelor (Mîrîiam, chibzuiam, chiuiam,
piuiam,pescuiam, rretrăiam, alcătuiam, jupuia, văruiam).
Dacă vocala precedentă este tot –i ca la verbele (a se sfii, a prii) atunci sufixul și desinențele
imperfectului se adaugă la tema infinitului înlăturăndu-i sufixul (Ma sfiam, te sfiai, ma priam, te
priam).
La verbul a scrie se suprimă de asemenea sufixul infinitului –e și se adaugă sufixul și
dezinențele imperfectului (Scriam, scriai, sacria).
Sub prisma conținutului, imperfectul formează întotdeauna iluzia duratei, a mișcărei în
proces de desfășurare. Datorită acestui fapt el conține mai multe valori semantice și impune
totodată și la bogate varietăți stilistice: prezintă o acțiune de lungă durată sau o acțiune ce se
raportează la trecut.
- Tunurile bubuia, casele exploadau, ostașii din tancuri cădeau.
Datorită caracterului saă durativ, este un timp prin modul lui deosebit, care conține o
descriere funcția lui de bază, esențială, principală, pe care o are mai alesîn descrieri ce aparțin
trecutului:
Ocolina dormea dusă, dormeu și în căsuța din preajma bisericii.
Părintele Ion nu mai avea răndare.
Oriunde și ori cu suna clopotul, unica lui bătaie se năștea și murea acolo, în clopotnița, ce
6Ion Barbu, Armenia Cicală, Elena Constantinovici, Teodor Cotelnic, Alexandru Dîru,Gramatica uzuală a limbii române 2000

13
i-a fost sorocită.
O jale, un chiot de biruință, o rugă pluteau peste văile Nistrene. Albea iarna cîn cădeu
peste dînsa fulgi mășcați și moi, ningînd-o cuturle cu tot;(Ion Druță)
Albă era biserica din Ocolina din zilele de sărăbătoare, albă pe vremea marilor nedreptați,
cu glasul alb se ruga cerului pe vremea secetei și cu alba alba-i neprihănire mulțumea
Domnului, cînd le veneu anii curoadă. Albă stăteala căpătîiul mirenilor, petrecîndu-i în lumea
celor drepți, și albă răsărea în ochii micilor Ocolineni, ce vedeau pentru prima oară lumea.
1. Acțiunea redată de imperfect se postează în trecut (față de trecut) și durativă nefinisată
la momentul în care se referă vorbire
A.1. Valori absolute:
a. Acțiune care durează în trecut
Pe cînd ne dezghețam lîngă soba caldă, pe cînd mîncammămăliguță cu brînză și cu
friptura aceea minunată de slănină și cu mușchi afumați care în Moldova de Sus se chiamă
tochitură – bătrînii se sfătuiauîncet și vorbeau despre grija și despre zvonul de la curte, cînd s-a
vedea că băieții nu mai vin acasă (după Mihai Sadoveanu).
În aceste exemple, imperfectul exprimă acțiuni care se petreceau în momentul trecut la
care se referă autorul.
Uneori verbele momentane sunt plasate, prezentate ca durative și apar la imperfect,
pentru a le reda mai multe valori, provocări:
Boii pornesc. Țăranul mergea pe lîngă boi și-i tot îndemnasă meargă mai iute ca să
ajungă degrabă acasă și să ieie pielea vulpii. Țăranul mînă carul scîrția, și peștele din car cădea.
a) Acțiune care s-a repetat în trecut (iterativ); cu acestă ocazie obiectul este deobicei
determinat printr-un circumstanțial
Renumiții hoți de cai stăteau îngîndurați în fața sfinților, care le puteu pune piciorul pe
prag. (Ion Druță).
Nopțile albe picurau o lumină ciudată, care lumina încăperea bisericii.
c) Imperfectul are valoare de prefect, care expune o acțiune finisată. Întîlnim imperfectul cu
această valoare în poezia epică populară și în descrierile cu character epic sau cu character de
descriere din poezia lirică populară.
Acest mod de exprimare revine capacității imperfectului de a reda o acțiune în desfășurare, deci
de a da o imagine prezentă a unor fapte, care au avut loc în trecut.
El cu Domnul se-nvrăjbea
Și călare pribegea
Pe drumul Bugeacului,
Scăparea pribeagului,
Și cu bine el sosea,
Adăpost el își găsea (Iordachi al Lupului, Vasile Alexandri).
… Cum zicea se şi izbea,
  Capul grecului tăia,
Apoi trupu-i târâia
Fără popă, nici prohod
 Până la capra unui pod,
Şi podeaua ridica
Şi sub pod îl arunca.
Apoi iar se întorcea,
Iar pe uliţe purcedea
14
 Şi din turci el căsăpea
Câţi pe mână-i încăpea.
Apoi iute alerga
 Şi voios se cununa
  Cu cea fată moldoveană,
Floricică dunăreană,
 Care-n haine de mireasă
L-aştepta de mult acasă. (Vulcan, Vasile Alexandri).
d. În limbajul utilizat de copii în diferite jocuriimperfectul are valoare de present:7
Acum eu ședeam comod în fotoliu, priveam peste geam și tu eraiaici alăturea.8

2. Valori relative:
Acțiunea prezentată de un imperfect poate fi în prezență de a.
Simultaneitate față de o acțiune petrecută în trecut.
Pe cînd în Țară bîntuie epidemia, aici oamenii se veselesc și nici gînd n-au săse protejeze.
b) Posterioritate față de cele, din trecut.
Am oprit decanul facultății, în timp ce el pleca la o ședință peste un minut.
Perifrazele cu imperfectul de tipul avea să, trebuia să, urma să, numite ca elemente
exprimă posterioritatea față e un timp trecut; imperfectul de aici însa, socotit izolat, exprimă
simultaneitatea: acțiunea redată de el conviețuește cu cealaltă acțiune trecută, acțiunea anterioară,
fiind defat cea redată prin conjunctiv:
Mai bine ce v-am explicat, și un copil putea să priceapă.
Vremea era pe la toacă, dar căldura, încă în toi, juca rotind ca răsfrîngerile unei ape tainice pe
deasupra caselor adormite ear norii grei urmau să aducă neașteptata ploaie (Sfat cu sora soarelui,
după Mihai Saoveanu).
Imperfectul poate să prezinte posterioritatea și față de momentul vorbirii:
Ce se întîmplaaici, acumera greu de explicat și trebuia numaidecît și necesar, să
revină profesorul la catedră.

B. Valori modale:
Imperfectul are valori de condițional perfect.
Aceastăvaloare apare atunci cînd imperfectul face parte dintr-o lexemă: e predicatul unui enunț
condiționat sau al unei propoziții care e în legătură cu o condițională neexistentă sau cu o
coordonată adevărata.
... Și te uram cu-nverșunare,
Te blestemam, căci te iubesc(Te duci, dupa Mihai Eminesc
Învățau și ei a dansa ca voi frumos, dacă mama i-ar fi înscris în cercul de dans.
În vățau și ei a dansa ca voi vrumos, dar mama nu i-a înscris la cercul de dans.
Imperfectul poate apărea cu acestă valoare și în enunțuri independente, dar numai cînd e în
raport cu un complement condițional neexistent ireal:
Cu meseria și cu mîinele de aur în locul lui Ion, eu nici nu i-ași erta concediera.

7Tudor Arghezi, Cuvintele potrivite flori de mucigai, București, 2011

8Ion Bîrrbuță, Armenia Cicală, Elena Constantinovici, Gramatica uzuală a limbii române Chișinău 2000

Al. Graur, Mioara Avram, Laura Vasiliu Gramatica limbii romîne

15
 Noi nu ne duceam la festivitate dacă nu stimam inițiatorul.
Imperfectul poate avea valoare și de optativ în enunțuri independente, unde imperfectul
este întotdeauna condus de un comparativ ca mai curînd, mai bine:
Studiase mult și profund limba engleză ca mai curînd să cîștige cîștiga un concur și pleca la studi
în Anglia.
Mai bine studiai limbele moderne pentru a te descurca în lumea IT.
Imperfectul se poate utiliza în locul prezentului pentru a expune cu politețe unele cereri:
- Ce zîmbiți așa dulce?
- Doream sa-mi îngăduiți plecarea mea de la ore.
Uneori, mai ales ân dialoguri, imperfectul poate să conțină reproșuri:
- Ce stăteai așa deposac, tinere?
- Pai, domnule credeam că nu-mi mai vine rîndul la doctor.

- Dece nu veneai să mă ajuți la prășit via, în loc să stai tolănită pe divan.

Împerfectul poate exprima și oacțione cu valoare de viitor în trecut.
Cu această valoare apare atunci, cînd vorbitorul expune o acțiune care vine să se înfăptuească în
mod de neînlăturat în urma unei decizii luate:
... Este o poveste cu copii rătaciți pe care mi-o spunea bunicuța- ș-acolo se vedea că iepurii și
vulpile longeau urma de faina și tărîță și copii nu mai puteau a cunoaște drumul inapoi.
(Dumbrava minunată, Mihai Sadoveanu).

Desinența
singular plural
Persoa I II III I II III Conjugarea
na
verbului +Rădăcina

Suf.
-a -m -i -Ø -m -ți -u I a săpa
-ea a împerechea
-ea -m -i -Ø -m -ți -u II A ședea
-ea -m -i -Ø -m -ți -u III a culege
a șterge
-a -m -i -Ø -m -ți -u IV a hotărî
-ea a gîndi
Formarea imperfectului
9

9Ion Barbu, Armenia Cicală, Elena Constantinovici, Teodor Cotelnic, Alexandru Dîru,Gramatica uzuală a limbii române 2000

16
 INDICATIVUL. IMPERFECTUL

Cînd a început să plouă, Cînd eram mic, eu citeam cîte

eu alergam spre acasă CE FĂCEAM?patru ore pe zi, iar acum...

PERFECTUL COMPUS IMPERFECTUL

(CE AM FĂCUT?) (CE FĂCEAM?)
Eu am Eu lucram înțelegeam treceam citeam
Tu ai lucrat Tu lucraiînțelegeai treaceai citeai
El, ea a înțeles El, ea lucraînțelega trecea citea
Noi am trecut Noi lucramînțelegeamtreceam citeam
Voi ați citit Voi lucrațiînțelegeați treceați citeați
Ei, ele au Ei, ele lucrauînțelegeau treceau citeau

A LUCRA, A ÎNȚELEGE, A TRECE, A CITI

Bota Bene!

A seîntîlni A-șiîntălniN
A fi
Eu măîntîlneam îmiîntîlneam Eu eram
Tu te întîlneai îțiîntîlneaiTu erai
El, ea seîntîlneaîși întîlneaEl, ea era
Noi neîntălneam neîntîlneamNoi eram I-II+am
Voi vă întîneați văîntîlneațiVoi erați
Ei, ele seîntîlneau îșiîntîlneauEi, ele erau III-IV+eam

Exemple10

10
Tamara Czacu, Diana Vrabia, Gramatica limbii romîne în scheme și tabele 2006 Chișinău p43
17
1. Și era una la părinți
Și mîndră-n toate cele (Mihai Eminescu)
2. În copilărie mergeam des la mănastrirea Căpriana, e un aer deosebit acolo
3. Călcam pe iarba mătasoasă și simțeam că zbor de bucurie
4. Dacă tu știai problema astei vieți cu care lupt (Mihai Eminescu)
5. Înainte vreme domnii țării nu se rușinau să-și lucreze chiar ei pămîntul.
La fel făcea și Alexandru cel Bun (Nicolae Dabija)

Perfectul
Perfectul expune o acțiune petrecută și încheată în trecut.
În limba romînă perfectul mai e utilizat în comunicare numai în partea de apus a țării ,,Oltenia,
Banat, Munții Apuseni, vestul Munteniei’’.
În celelalte regiuni ale țării perfectul a dispărut demult luîndu-i locul de perfectul compus.
Chear în spațiul perfectului, vorbitorii mai tineri, care au frecventat la școală, citesc
ziare, participă la viața politică, administrativă, au plecat din sat și în vorbire au înlocuit perfectul
cu perfectul compus.
Pentru cei carel folosesc în vorbire perfectul arată o acțiune terminată de curănd (chiar
în ziua în care se vorbește):
Venisei azi la bunica (nici o dată însă venisei azi la bunica), privii un spectacol (l-am privit chear
acum cu puțin timp mai înainte), ear perfectul compus arată o acțiune care s-a finisat mai demult:
am privit și luna trecută acest spectacol la Cahul.
Domnișoarele și doamna Herdelea se cruciră de salbaticia bețivanului Vasile și-l
blestemarăși-l ocărîră cum se cuvine.
...Într-o zi îl scoaseră din pușcarie legat și îl porniră la locul osăndei:
În cale trecînd pe lingă Biserica Albă, pe vremea Liturgiei, spun că îl lăsară a intra în biserică și,
rugîndu-se, făgădui lui Sfîntul Nicolae, fiind hramul că de-l va mîntui s-ai facă o mănastire în
numemele lui, precum a și făcut de se numiră acea biserică acum Mihai-Vodă.(după Nicolae
Bălcescu, Mihai și Calăul)
CÎnd am ajums acasă am înțele dece maiorul ieșiră ăn moment cu cheseaua în vestibul- ca, sâ-mi
toarne dulceață în șoșoni.(după Ion Luca Caragiale, Vizita)
- Ce s-a întîmplat? Întrebară croitorul
-Iese sorele! Iesese soarel! răspunseră în același timp vreo patru steleînghesuirase ca să va mai
bine. Porțile se deschiseră într-adevăr și soarele ieși din palat, ear niște stele prinseră sa
vopsească norii cu purpură luată din magazie.
În literatură perfectul simplu continuă să fie folosit de scriitori din toate regiunile țării
După ce hoața de vulpe aruncară o mulțime pește pe drum, binișor sări și ea din car și, cu
mare grabă începură a strănge peștele de pe drum(după Ion Creangă, ursul păcălit de vulpe)
În literatură, perfectul simplu se utilizează numai narațiuni, în dialog, pentru a provoca, a
intriga, fix conversția, se folosește perfectul:11
...’’Că papucii lui căzură,
11
Teodor Cotelnic, Gramatica uzuală a Limbii române 2000 Chișinău
Gramatica limbii romîne volumeul I
18
 Ce pîcat, O, ce pîcat!’’12
... Aoleu!
-papucii mei!
Într-un suflet alergară
Și-ntrebau mirate ce-i?
Vara-ntreagă tot umblară,
Dar papucii, duși au fost!
De obivei în literatură perfectul apare numai în narațiune, iar în narațiune deseori, nu apare,
decît porsoana a III-a, acesta e singura pe care suntem obișnuiți să o vedem utilizată. În special
persoana a II-a nu are cum sa fie utilizată în narașiune, de aceea ea nu este primită în regiunile în
care perfectul nu apare în vorbire.
Așa se lămurește sensul umoristic pe care-l obține în acele regiuni persoana a II-a a
perfetului:
-Mare ispravă facuși (se spune cuiva care a stricat ceva)
-Sosiseși, ai? (Este întrebarea care se pune cuiva care a întîrziat)
Întîlnim uneori perfectul cu valoare de prezent:
- Adormi odată!
-Am adormit,
-Eu mă cam supărasem.
Logoforma de perfect este obișnuita la verbele momentane: a trezi, a înceta, a păli, a
îmbrățișa, a arde, a praji, a suci). L rstul verbelor perfectul apare de obicei urmat de anumiți
termeni lexicali, specifici perfectului, ce limitează durata (un moment, un veac, patru ore, trei
luni etc): Unirea o visăm de două sute de ani și pare că au trecut ca o clipă, mult a fost de așteptat
și schimbările s-au petrecut în cîteva luni și dură numai mult de o lună.
Perfectul este ca un tip absolut și sintetic alcătuit de la tema perfectului cu variate sufixe și
desinențe.
La verbele de conjugarea I și a IV sufixele sunt identice cu sufixul modului infinitiv (afară de
persoana a 3 singular și a verbelor de conjugarea I unde după o consoana sufixul –a trece în –ă
ear după o vocală el trece în –ă
Verbele de conjugarea a II și a III au sufixe specifice de perfect respectiv –u și –se
La plural pe lîngă sufixul la infinitiv apare morfema flexionară:
- ră – (Văzurăm, vărurăți, văzurără)
Desinențele perfectului sunt:
-I -m
-și -ți
-Ø -Ø

MODELE DE CONJIGARE

12
Teodor Cotelnic, Gramatica uzuală a Limbii române 2000 Chișinău
Gramatica limbii romîne volumeul I

19
 Conjugarea I CONJUGAREA IV
parcai mîngîiai revenii coborîi
parcași mîngîiași reveniși coborîși
parcă mîngîe reveni coborî
parcarăm mîngîiarăm revenirăm
coborîrăm
parcarăți mîngîiarăți revenirărăți
coborîrăți
parcară mîngîiară reveniră
coborîră

Conjugarea II-a și a III-a

căzui culesei
căzuși culeseși
căzu culese
căzuram culeserăm
cazurăți culeserărăți
cazurăculeseră

Accentuleste plasat pe sufixul perfectului la majoritatea verbelor. Numai la verbele de

congurea a III cu sufixul –se, accentul rămîne pe rădăcină la majoritatea persoanelor, cu excepția
persoanei I și II singular (culesei, culesăși; legănai legănași; oftai, oftași; recoltai, recoltași;
Logoformele cu verbele de cojugarea IV-a se scriu la persoana I singular cu –ii unul
avînd rol de sufix ear al doilea de desinență (revenii, povestii, ghicii). La persoana a III singular
aceste verbe se scriu un singur –i pentru că desinența este 0 (reveni, povesti, birui, spovedi).

Formarea perfectului simplu

Desinența
singular plural
20
 Persoană Persoană
Suf. I II III Suf. I II III Conjugarea
Tema perfrctului +

-a -i -și -Ø -ră -m -ți -Ø I a căra

-u -i -și -Ø - ră -m -ți -Ø II a veghea
-se -i -și -Ø - ră -m -ți -Ø III a culege
-i -i -și -Ø - ră -m -ți -Ø IV a gîndi
-i a hotărî

Mai Mult Ca Perfectul

Mai mult ca perfectul semnifică cu acțiune încheiată în trecut utilizat pentru exprimarea unei
acțiuni finisate anterior alteia din trecut. Mai mult ca perfectul este un timp de relație prin mod
deosebit. Se folosește ân contexte unde planul trecuului este clar evidențiat fie prin logoforme
verbale la unul din timpurile trecute, fie prin enunțuri circumstanțiale de timp (Cînd m-a
avertizat luasem documentele și plecasem).
Poate fi utilizat și independent avînd vizibil unui timp absolut: Alergase nu mai puțin e un
kilometru. În mod obișnuit mai mult ca perfectul se utilzează rar. Scriitorii îl obișnuesc să-l
utilizeze ca timp narativ în stilull beletristic.
Mai mult ca perfectul este un timp simplu format de la tema perfectului la care se adaugă
sufixul –se (aceleași pentru tote verbele) ear la plural și morfema –r-+desinențele de număr și
persoană: -m, -și, -Ø, -m, -ți, -Ø.
Mai mult ca perfectul poate fi în legătură cu un verb predicative, cu infinitive circumstantial
de timp sau chiar cu un circumstantial de timp exprimat printr-un substantive(Pronume, numeral,
adverb): Drept cel dintîă bărbat sosi Avrum care cu curajul dobîndit din numeroasele bătălii ce se
desfășuraserăîn cîrciuma lui, intră odată în ogradă și se repezise la Vasile:
- Destul omule… N-auzi?... Ho – ho! Destul!
Ion a plecat la o laltă cu părinții săi care duseserădoua mierțe să le vîndă, ca să mai plătească din
dări, deoarece primarul începuse a umbla prin sat. Ion însă era atît de pătruns de încrederea
mereu nelămurită, ce i-o deșteptaseră lacrimile Anei, încît parcă verșnic umbla prin nori.
Titu se întoarsepe drumul cel nou, foarte mulțumit de ziua de azi.(după Liviu Rebreanu, Ion)
Morfema –ră- din structurma logoformelor de plural are funcție deosebită și de aceea este
recunoscut de limba literară actuală.
Mai mult ca perfectul este utilizat pentru exactitatea transmiterii informației nu mai la persoana a
II-a plural, care exprimă opoziția de număr cu ajutorul esinențelor și –ți. În schim la persoana I și
a III morfema -r- exclude posibilitatea omonnimei cu singularul: Compusem
(eu)/compuserăm(noi),culese (el) culeseră (ei, ele), de orece desinențele de persoană și număr
sunt comune. Logoformele fără -r- sunt simțite ca învechite, care numai sunt folosire în limba
contemporană, sunt eșite din uz contemporam,
Accentul în exemăle mai mult ca perfectul are un loc determinat: cade întotdeauna pe sufixul
temei primare adica pe sufixul temei perfectului simplu:(văzusem, lămurisem, ciocnisem,
căutasem etc).
Pelingă formele sintetice, mai mult ca perfectul cunoaște forme sinonime de cercetare în
text din punc de vedere gramatical, științific. Modelate cu ajutorul perfectului compus al verbului
a fi(am fost) + participiul invariabil a verbului de conjugat (am fost spus, am fost scris) aceste
21
construcții mai circula și astăzi în limba romînă

Modele de conjugare-
comparasem șezusem culegesem pîrîsem
comparaseși șezuseși culegeseși pîrăseși
comparase șezuse culegese pîrîse
comparaserăm șezuserăm culegeserăm pîrîserăm
comparaserăți șezuerăți culeserăți pîrîserăți
comparaseră șezuseră culegeseră pîrîseră

Mai mult ca perfectul are numai aparența de tip absolut, stabilind în realitate un raport de
anterioritate între acțiunea pe care o expune și alta sub înțeleasă.
La cămările domnești aprinseseră facliile pînă căzuse amurgul.
Titul venisemai ales impus de curiozitate.
Vasile întîi gîndisesă-l lase în plata Domnului. Îi clocotea tot singele și parcă aștepta în adins să
atingă baremi cu un deget Vasile, ca să-l poată apoi sfîrteca apoi bucățele, mai ales ca în spatele
lui văzuse pe George carei privea disprețuitor și mulțumit(după Liviu Rebreaun, Ion)
Toți paznicii din toată împărăția și cei mai aleși ostași pe care îi puseseîmpăratul să
pîndească, n-au putut să prinză pe hoți. În cele mai de pe urmă, veni fiul cel mai mare al
împăratului și-i zise...
Eară el, cum se lumină puțin, culese cîteva mere din pom, le puse pe o tipsie pe aur și le duse la
tatăl său.
În aceset cazuri, mai mult ca perfectul are numai aparența de timp absolut. În realitate există un
raport de anteroritate între acțiunea pe care o exprimă și pe alta subînțeleasă.
Anatol și victor porniseră spre tabără de odihnit din apropierea orașului.
Veniseră primăvara! Și odată cu timpul frumos aduseseră și mărțișorul.
Îeșind de la școașă, apucasemdrumul spre casă, luîn-do pe la poarta Colegiului Sfintul Sava.
Un găligan de școlar tăbărîse pe un băeat slab s-ă ia din miini halvița(Ion Ghica)

Viitorul

Viitorul exprimă o acțiune care se va desfășura după momentul vorbirii

În limba romînă viitorul cunoaște două ipostaze de realizare: ca timp absolut (patru modele) și
(ca tip de relație) paradigmă – viitorul anterior
Viitorul absoluteste un timp compus cu o structură, care se bazează pe analiză. Există patru
tipuri de viitor:
1) Componența primului model are drept elemente structurate auxiliarul a vrea și infinitivul
verbului de conjugat (fară morfema a). Verbul ajutător a vreaîși schimbă forma după număr și
persoană (eu voi, tu vei, el ,ea va; noi vom, voi veți, ei ele vor ear in finitivul rămîne
neschimbat)

22
Modele de conjugare

eu voi delega voi găti voi peterce voi strînge voi ispiti voi
pîrî
tu vei delega vei găti vei petrece vei strînge vei ispiti vei
pîrî
el, ea va delega va găti va petrece va strînge va ispiti va
pîrî
noi vom delega vom găti vom petrece vom strînge vom ispiti vom
pîrî
voi veți delega veți găti veți petrece veți strînge veți ispiti veți
pîri
ei, ele vor delega vor găti vor petrece vor strînge vor ispiti
vor pîrî

Acest tip este considerat întoate gramaticile model literar.

Structura logoforme este separabilă, dă posibilitatea întroducerii unor adverbe (mai, tot, și, prea
etc) între verbul ajutător a vreași tema infinitului.
Dulce va doini din nai
Multe doine mierla
Vor urma dup-acest cor
Fel de fel de orchestre
Vor cînta-n sopran și-n alt
Graurii cămpiei
Vom cînta și noi ce-om ști,
Cîntece din carte:
Și de va putea veni
Vîntul și el va doini
Că e dus departe (după George Coșbuc, concertul primăverii)
 ... Din mărirea-vă s-alege! Limba va muri pe buză,
Vremi veni-vor când nepoţii n-or pricepe pe părinţi –
  Cât de naltă vi-i mărirea tot aşa de adânc-căderea.
Pic cu pic secând păharul cu a degradării fiere,
Îmbăta se vor nebunii – despera-vor cei cuminţi.

… Va veni. Stârniţi din pace de-a prorocilor cântare.

Din păduri eterne, hale verzi, vor curge mari popoare
Şi gândiri de predomnire vor purta pe fruntea lor;
Constelaţii sângeroase ale boltelor albastre
Zugrăvi-vor a lor cale spre imperiile voastre,
Fluvii cu de pavezi valuri înspre Roma curgători.

23
… Veţi ajunge ca-n tâmpire, în sclavie, degradare.
Pas cu pas cade-n ruşine neamul vostru sânt şi mare:
Că-n iloţi se va preface ginta de-nţelepţi şi crai,
 Când barbarii vor aduce delta sântelor lor vise,
Îmbrâncind în întunerec toate cele de voi zise.
Vai vouă, romani puternici, vai vouă, de trei ori vai! (după Mihai Eminescu, Memento mori)

Prea grea va fi problema de a găsi un loc vacant

Veți reproșa copiilor că n-ați plecat la mare
Tot el va duce grutățile familiei

Poziția verbului ajutător a aveaîn model este legată de cuvînt următor și nu are accent
propriu. Însă el poate ocupa și o poziție care este așezată la sfîrșitul verbului alcătuind corp
comun cu el în formele inverse ale viitorului I. În aceste cazuri auxiliarele, adică verbele
ajutătoarele se leagă de verb prin cratimă (auzi – vei, cînta - veți, dormi – vor, birui – vom)
Exemplele de mai sus au arătat această poziție și structura formei inverse poate fi
descompusă, dar numai prin forme neaccentuate ale pronumelor personale și reflexive, care se
leagă de tema infinitului și de verbul ajutător prin cratimă (slavite-voi; bucura-ne vom, modelale-
voi, găsine-va, bucurao-veți)
Verbul ajutător a vrea fiind alcătuită dintr-o silbă (monosilabic), accentual cade pe tema
infinitivului. Tema infinitivului se accentuează datorită clasei flexibile pe care le suferă forma
unui verb pentru a exprima diferite raporturi gramaticale respective – pe sufixul thematic la
verbele de conjugarea I, II-a, IV-a și pe rădăcină - la verbele de conjugarea a III-a.
2. Varianta populară a viitorului I alcătuiește a doua mostră a viitorului absolut și are
ur,mătoarea structură:
La singular: La plural:
Eu oi ghiciNoi om ghici
Tu îi ghici Voi îți ghici
El, ea o ghici Ei, ele or ghici
E ușor de observant că aici e vorba de anumite schimbări fonetice în lexemele verbului ajutător
din care cea mai sesizabilă este pierdera consoanei inițiale V. Tema infinitului rămîne
neschimbată. Comportarea funcțională al acestei variante este asemenea celei al structurii de
bază.
3) Componența cele de a treea mostră (paradigmă) a viitorului absolut are drept
elemente component prezentului idicativ al ajutătorului al avea + conjunctivul present al verbului
de conjugat.
Verbul ajutător se scchimbă după persoană și număr (am, ai, are, avem, aveți, au) ca
și formele corespunzătoare de conjunctiv (să duc, să duci, să ducă, să ducem, să duceți, să ducă)

Am să duc Compar Leg Număr Formez Cunosc Permit

Ai să dui Compari Legi Numeri Formezi Cunoști Permiți
Are să ducă Compară Leagă Numere Formeză Cunoască Permite
Vem să ducem Comparăm Legăm Numărăm Formăm Cunoaștem Permitem
Aveți să duceți Comparați Legați Numărați Formați Cunoașteți Permiteți
24
 Au să ducă Compare Lege Numere Formeze Cunoască Permită

Separaea logoformelor de tipul acesta se poate face doar în structura conjunctivului prin
itroducerea unor adverbe sau forme neaccentuate ale pronumelor personale și reflexive (am să
mai studiez, aveți să tot dansați, au sa și mănînce, am să-l judec, are să-o tot învețe, avem
să-și construim, are să tot să se plîngă)
Accentul cade pe verbul ajutător și pe verbul din componența conjunctivului.

4) Cea de a patra mostră este alcătuita din elementul neflexibil Oși conjunctivul prezent al
verbului de conjugat

O să conjug Construesc Gîndesc Simt

O să conjugi Construești Gîndești Simți
O să conjuge Construește Gîndească Simte
O să conjugăm Construim Gîndim Simțim
O să conjugpți Construiți Gîndiți Simțiți
O să cnjugă Construească Găndească Simt

În acest model numărul și persoana sunt evidențiate prin formele verbului la conjunctiv.

Viitorul anterior- viitorul II

Viitoru anteror simbolizează o acțiune care se va petrce în viitor făța de momentul vorbirii și
va fi finisată înaintea altei acțiuni viitoare. În limba vornită acest timp se folosețte foarte rar.
Viitorul anterior este un timp de ralție.
După componența saa morfologică, este un timp compus, care se bazează pe analiză, alcătuit
din viitorul I al ajutătorului A fi + participiul verbului e conjugat. Numărul și persoana sunt
marcate de ajutătorul a vrea, verbul a fi și verbul de cojugat rămînănd neschibate.

Modele de conjugare
Voi fi plecat Voi fi dus Voi fi crezut Voi fi trecut Voi fi întrbat
Vei fi plecat Vei fi dus Vei fi crezut Vei fi trecut Vei fi întreba
Va fi plecat Va fi dus Va fi crezut Va fi trecut Va fi
întrebat
Vom fi plecat Vom fi dus Vom fi crezut Vom fi trecut Vom fi întreba
Veți fi plecat Veți fi dus Veți fi crezut Veți fi trecut Veți fi întrebat
Vor fi plecat Vor fi dus Vor fi crezut Vor fi trecut Vor fi
întrebat

Omonimia perfectă cu modelul prezumtivului trecut și nuanța modală de prezumtiv proprie viitorului
anterior le fac confundabile.
Viitorul anterior are o utilizare redusă în limbă fiind prin modul deosebit un timp de relație, depinde
în mare măsură de conținutul textului în care trebuie să se afle un alt verb la viitorul I.

25
 Departe sunt de tine și singur lângă foc,
Petrec în minte viața-mi lipsită de noroc,
Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit,
Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit.- T. Viitor anterior. (Departe sunt de tine...)

Va fi-nflorit numai cu focuri sfinte... (Tudor Arghezi)

Va fi îmbrăcat în albituri curate
Trupul ei văduv de durere...(Tudor Arghezi)
El va fi văzut și un bob de linte(Tudor Arghezi)
Voi fi rămas ca un clopot ce sună viu la poartă(Tudor Arghezi)
Vei fi încîntat de țara noastră, acest dulce rai
Foc și ură-n vecinicie cadă, cînd vom fi vîndut și Pămînt și Țară
Voi fi scăpat din glodul, ce-n viață m-a atins...
- Amin și Doamne ajută voios răspund ostașii, dar Ursan va fi răpus de moarte
Aș da o clipă pe viața trecătoare pe alta, mai ferice, dar voi fi dus demult de-aici...
Vom fi jurat cînd vom fi plecați la oaste.
Vom fi urmărit de un lung vaer nrcurat
De-a ei tînără splendoare vei fi trezit din amorțire
Al meu suflet e izvorul și din el voi fi băut
Voi fi simțit dulcea mîngîiere, scumpul meu odor
Vom fi plătit birul, ce se va aduna de vom fi reveneit din bătalii, dacă vom fi rămas la viață.
Dacă în viață n-ai lăsat nici o urmă vei fi uitat de toți.
Voi fi scăpat mai ușor, de mă vei fi ajutat, ca pe un frate și vei fi fost mulțumit ca pe un tată.
Asocierea formelor verbale cu diverse adverbe urmeză următoarele reguli: adverbul de negație se
postează înaintea primului component, adică înaintea verbului ajutătotr (nu veți fi mîncat, nu veți fi
supărat, nu veți fi osîndit, nu veți fi osîndit, nu veți fi gîndit, nu veți fi pregătit).
Adverbele mai, tot, vamse plasează între primul și al doilea component (nu vor mai fi plîns, nu mai
fi ocărît, nu veți mai fijudecat nu voi mai fi poftit).
Cliticele pronominale ocupă după al doilea loc după negașie (nu mă va mai fi judecat, nu te vei mai
fi gîndit)13

MODUL INDICATIV VIITOR

Viitorul Ce voi face? Viitorul
literar popular

-Ce vei face duminică? -Ai să vii mîine la

bunicul?-Voi merge la grădină -O să vin.

Persoana Viitorul literar Persoana Viitorul literat

a lucra, a vedea, a înțelege, a trăi a se pregăti a-și pregăti

Eu Pers
voi Conj Viitotur Eu mă voi îmi voi
Tu vei Tu te vei îți vei
El, ea 13
va Cotelniclucra,
Teodor vedea
Gramatica El, eaChișinău 2000
uzuală alimbii române se va pregăti își va
Noi vom înțelege, trăi Noi 26 pregăti
Voi veți Voi ne va ne vom
Ei, ele vor Ei, ele vă veți vă veți
se vor își vor
 oana unctivul popular (2 forme)
Timpul prezent
A vedea A vedea
Eu Să văd o să vadă Am să văd
Tu să vezi o să vezi ai să vezi
El, ea să vadă o să vadă are să vadă
Noi să vedem o să vedem avem să vedem
Voi să vedeți o să vedeți aveți să vedeți
Ei, ele să vadă o so vadă au să vadă
14

EXEMPLE
1)Mamă, o să te învaț să mergi cu bicicletă
(Spiridon Vangheli)
2) Cînd vei absolvi liceul vom merge în grecia
3) Dar ce va spune rîndunica?
(Spiridon Vngheli)
4)Nu veți plînge atunci amarnic,
ca vi-i limba prea săracă
(Alexei Mateevici)
5)Cînd te vei face mare o să faci cu vei vrea tu, dar că ești mic, să nu îeși din vorba mea.
(I.Al.Brătescu- Voinești)
6)Eu o să zbor: voi să rămîneți nemișcați
(I.Al.Brătescu- Voinești)

Nota bene!
A avea
(prez. Indic.)
Eu am
Tu ai
El, ea are
Noi avem

14
Tamara Cazacu, Diana Vrabia, Gramatica limbii romîne în scheme și tabele 2006 Chișinău
27
 Voi aveți
Ei, ele a
În limba rîmînă viitorul anterior are un caracter livresc, adică folosit numai în cărți,
semnificația sa fiind redată, în general, prin viitorul propriu, zis.
Ai fi zis că imense și negre urdii de fantome uriașe urcau, în rînduri strînse, pe înalte
trepte de haos, spre asaltul cel mai de deaspura al tăriilor cerești.
,,Ah, niciodată nu voi fi’’
Decît acelui ce-ntr-o zi
Într-un turnir mo cuceri
Vom desfrunzi pădurea dintre noi și vom cîntaun cîntec de lumină
Mîine va murichear visul mei final
Mîine voi fi cunosut de studenții mei după lectura romanului lui Liviu Rebreanu, Ion voi fi
cunoscut.

Concluzie:
,,În acest secol grăbit’’(Grigore Vieru), asistăm, aproape neputincioși, la o adevărată prăbușire
avalorilor: se uită de Dumnezei, se renunță la trecut, se schilodeșdește limba materă, se trădează
idealuri, ne înecăm în fățărnicie și sfidare.
Or, afirmă Mircea Eliade, ,,În mojlocul acestei mlaștini sociale în care trăim… - un singur
gest rebuie să fie împlinit: gestul creației, gestul vieții care știe să reia totul de la ânceput.’’
Fiecare copil și-ar putea asuma statutul zidarului Manole împlinind ,,gestul vieții’’, cînd
dezghioacă un text, prin intermediul caruia înfruntă nesfîrșitul Gramaticii.
Față de limba și literatura română mai persistă o atitudine ironică, fiind considerată un obiect
ușor, la ori ce examen, fară mari sacrificii intelectuale, fară lecturi substanțiale, devenind, în cele
din urmă, o formalitate cu pretenții de importanță națională.
Se uită un lucru esențial ,,Gramatica este școașă a gîndirii’’ după cum afirma Mihai
Eminescu.
Ear ,,Literatura română este expresia vieții unei nații, pîinea zilnică a unui neam’’ (Alecu
Russo).
Ori cît ar părea de straniu, bună starea noastră cotidiană atît de mul dorită de orice muritor, totuși
economia unei țări depinde de cultura ei (Mihai Eminescu).
Voi apela puțin și la spusa filosofului francez Etienne-Bonnot de Condillac (1714-1780):
,,Vrei sî înveți cu ușurință științele? Începe prin a-ți învăța limba!’’.
Eată de ce se inpune necesitatea acută de studierea profundă, adâncită a gramaticii limbii
romăne, care constitue o garanție sigură de autodepășire pe drumul cunoașterii.
Menirea acestui matrial, cred eu, este de a servi drept sursă utilă pentru elevii claselor
gimnaziale și liceale, studenților, învățătorilor de a poseda o limbă corectă din punct de vedere a
utilizării corecte a materiei, inspirate din această lucrare.
Lucrarea conține:
* O sinteză asupra materialului științifico grammatical la tema data în tabele sinoptice și exemple
28
utile;
* Stilurile funcționale ale limbii romăne
* Multitudinea definițiilor în compartimentele la temă ăn limba română;
* Algoritmii de conjugare a verbelor la imperfect, perfect, mai-mult-ca-perfectul; viitorul I,
viitorul II – viitorul anterior.
* Probleme diificile înmorfemele la tema temporală a verbului în context.
* Sunt accentuate și abaterile de la normă a formelor temporale ale verbului la tema dată/
* Noțiuni și termini de teorie la tema dată.
* Îndrumări pentru receptarea corectă a mesajelor contextuale.
* Structura gramaticală a formelor temporale ale verbului, comentată în termeni științifici de
autori renumiți cu material practice selectat din operele literare ale scriitorilor notorii: Autori de
proză, poeți, dramaturgi, scriitori, din țară și din lume; și materiale din manualele cunoscuților
autori în scopuri sporirii, cunoașterii practice a temei date.
Avînd în vedere prevederile programei, dar și modul în care afost alcătuit materialul,
construcția subiectului dat m-am bazat pe materialul științific util în abordarea subiectului dat.

Referințe Bibliografice

1. Teodor Cotelnic, Gramatica limbii române, Chișinău, 2000

2.Tamara Cazacu, Diana Vrabie, Gramatica limbii române în scheme și tabele Chișinău

2006

3.Gramatica Limbii Române, vol I, București

4.Victor Axenti, Morfologie Curs Teoretico-Practic, Cahul 2013

Sugestii:

1.Teza trebuie să aibă INTRODUCERE care să cuprindă următoarele elemente:

a. actualitatea problemei abordate

b. scopul cercetării
c. obiectivele cercetări
d. epistemologia, metodologia cercetării
e. sumarul compartimentelor etc.

2. Realizează-le pe acestea apoi vom merge mai departe

29
30