Solutionarea conflictului transnistrean

A realizat: Gadibadi Ana

Eleva grupei 38,
Specialitatea “Turism”
 Conflictul din Transnistria
▪ Conflictul din Transnistria sau Războiul din Transnistria (denumit uneori și Războiul
moldo-rus)a fost un conflict militar, iar actualmente este un conflict politic între 
Republica Moldova și autoproclamata „Republică Moldovenească Nistreană” cu privire
la exercitarea controlului asupra raioanelor Camenca, Dubăsari ,Grigoriopol , Rîbnița, 
Slobozia și orașul Tiraspol, aflate pe malul stâng al râului Nistru și orașul Tighina, aflat
pe malul drept al aceluiași râu.
▪ Conflictul politic a început în anul 1990, imediat după proclamarea independenței așa-
zisei „Republicii Moldovenești Nistrene”, fază latentă a acestuia desfășurându-se până
în prezent
 Consecinte
Chiar și după încetarea focului, Rusia a continuat
să ofere regimului separatist sprijin militar, politic
și economic, permițându-i să supraviețuiască și
conferindu-i un anumit grad de autonomie vis-à-
vis de Moldova. Generalul Lebed, comandantul
Grupului Operațional Rus (ROG, fost Armată a 14-
a) începând cu iunie 1992, s-a purtat deseori ca un
politician transnistrean și a declarat că armata sa
ar putea să ajungă la București în două ore.
OSCE are deja de mulți ani o misiune de
observație la fața locului și încearcă să ghideze
negocierile privind rezolvarea conflictului. Trupele
rusești staționează în continuare pe teritoriul
moldovenesc, în pofida obligațiilor asumate de
Rusia la summit-urile OSCE din 1999 și 2001.
 Tactica soluţionării conflictului transnistrean
▪ Istoria conflictului transnistrean - este, în acelaşi timp istoria mai
multor încercări nereuşite de rezolvare a acestuia. Acesta incluzînd atît
expertiza mondială şi regională, cît şi metodele tradiţionale, bazate pe
iniţiativele părţilor aflate în conflict. Din momentul încetării acţiunilor
militare şi trecerea la etapa de negocieri, numărul reuniunilor formale şi
informale la masa negocierilor nu este mai mic decît al conflictelor
regionale mult mai îndelungate. Însă, procesul de negocieri în formatul
internaţional şi multilateral, cunoscut sub numele de 5+2, nu a dobîndit
un caracter permanent, ceea ce a complicat procesul de găsire a unei
soluţii politice a conflictului transnistrean. Pe parcursul a circa douăzeci
de ani de negocieri, procesul de negocieri cu participarea comunităţii
internaţionale aşa şi nu a devenit o modalitate eficientă de găsire a unui
compromis reciproc acceptabil.

▪ Măsurile folosite pentru soluţionarea conflictului transnistrean nu sînt

suficient de eficiente, în primul rînd din cauză că numărul lor este destul
de limitat şi pentru că acestea sînt utilizate doar periodic, în funcţie de
interesele şi strategiile marilor puteri implicate în procesul de
soluţionare a acestei probleme. Posibilitatea principială de creştere a
eficienţei procesului de reglementare a conflictului constă în utilizarea
mai largă a arsenalului reglementar de influenţă şi a experienţei
internaţionale pozitive existente.
 Istoria conflictului transnistrean - este, în acelaşi timp istoria mai multor
încercări nereuşite de rezolvare a acestuia. Acesta incluzînd atît expertiza
mondială şi regională, cît şi metodele tradiţionale, bazate pe iniţiativele
părţilor aflate în conflict. Din momentul încetării acţiunilor militare şi
trecerea la etapa de negocieri, numărul reuniunilor formale şi informale la
masa negocierilor nu este mai mic decît al conflictelor regionale mult mai
îndelungate. Însă, procesul de negocieri în formatul internaţional şi
multilateral, cunoscut sub numele de 5+2, nu a dobîndit un caracter
permanent, ceea ce a complicat procesul de găsire a unei soluţii politice a
conflictului transnistrean. Pe parcursul a circa douăzeci de ani de
negocieri, procesul de negocieri cu participarea comunităţii internaţionale
aşa şi nu a devenit o modalitate eficientă de găsire a unui compromis
reciproc acceptabil.

Măsurile folosite pentru soluţionarea conflictului

transnistrean nu sînt suficient de eficiente, în primul rînd din
cauză că numărul lor este destul de limitat şi pentru că
acestea sînt utilizate doar periodic, în funcţie de interesele şi
strategiile marilor puteri implicate în procesul de soluţionare
a acestei probleme. Posibilitatea principială de creştere a
eficienţei procesului de reglementare a conflictului constă în
utilizarea mai largă a arsenalului reglementar de influenţă şi a
experienţei internaţionale pozitive existente.
 Modalitatea concretă de soluţionare a
conflictului transnistrean trebuie să fie
bilanţul unei serii de acorduri şi negocieri
Trebuie să fie respectate echilibrul şi
politice, care să ducă la finalizarea
flexibilitatea poziţiilor, ceea ce înseamnă,
acestuia. Tendinţa Republicii Moldova pe
pe de o parte, posibilitatea de a
parcursul unei perioade suficient de lungi
demonstra angajament faţă de principiile
de a obliga Tiraspolul să accepte o
definite în mod clar pentru soluţionarea
anumită variantă pentru normalizarea
conflictului, deschiderea faţă de
situaţiei în raioanele de est ale Moldovei
interacţiunea sistemică, iar pe de altă
cu sprijinul partenerilor internaţionali nu a
parte, de a nu admite o confruntare
adus rezultate reale. Anume din acest
deschisă cu oponenţii săi, cooperarea cu
motiv, este necesar ca atenţia să fie
care este oricum necesară pentru
concentrată pe strategia negocierilor, pe
realizarea intereselor naţionale. Utilizarea
transferarea procesului de negocieri din
unei asemenea strategii echilibrate este
sfera statutului regiunii transnistrene,
posibilă în cazul în care ea se bazează pe
considerat de Rusia ca avînd caracter, aşa-
analiza pronosticului cu multiple variante.
zis etnic, într-un domeniu concret de
aplicare a principiilor şi normelor dreptului
international.
 Utilizarea activă a tehnologiei de negociere, a managementului conflictelor presupune utilizarea a şase
elemente de bază:
1. să se insiste asupra unor criterii obiective pentru evaluarea naturii conflictului transnistrean în baza
conceptelor şi normelor dreptului internaţional;
2. să se insiste asupra priorităţilor intereselor obiective (vitale, care nu au legătură cu politica) ale
locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului şi a Republicii Moldova, în general, pentru stabilirea modurilor
de abordare pentru soluţionarea conflictului;
3. să se concentreze asupra intereselor şi obiectului negocierilor şi nu asupra declaraţiilor poziţiilor oficiale
făcute de părţile implicate în soluţionarea conflictului;
4. să se concentreze asupra esenţei negocierilor şi nu asupra formei lor, negocieri la care îşi exprimă
poziţiile cei mai emotivi reprezentanţi ai părţilor. Reacţionarea promptă şi constructivă la posibilele
provocări în cadrul comisiei tripartite. Excluderea din procesul de negocieri a unor discuţii de acest fel.
5. atragerea pentru cooperare în problemele de soluţionare a conflictului transnistrean a conducerii
autonomiei găgăuze în contextul experienţei pozitive dobîndite pe parcursul perioadei de existenţă a
Gaguz Yeri în calitate de autonomie.
6. Elaborarea unor variante reciproc avantajoase în baza principiilor clar formulate a dreptului
internaţional.
 Concluzie
▪ Opţiunea cea mai favorabilă de încheiere a conflictului transnistrean este soluţionarea sa.
Soluţionarea politico-teritorială a unui conflict internaţional înseamnă eliminarea cauzelor care au
condus la apariţia acestuia. Acest lucru necesită eforturi considerabile, căci auto-soluţionarea
conflictului practic este imposibilă.