COMUNICAREA VERBALA,NONVERBALA SI

PARAVERBALA

Comunicarea verbala reprezinta transferul de informatii prin intermediul limbajului oral, intre un
emitator si un receptor. Comunicarea face parte din viata de zi cu zi si este modalitatea prin
care transmitem idei, sentimente, emotii si pareri, pentru a socializa, negocia si influenta.

Emitatorul trebuie sa transmita mesajul clar si organizat, pentru a pastra si promova interesul
receptorului. Ascultatorul este interesat de informatie doar daca cel care comunica dovedeste
incredere in sine, gesturi convingatoare si blandete. Aptitudinile de comunicare sunt esentiale
pentru un bun manager - pentru a promova comunicarea deschisa, mesajele concise, feedback-
ul, recunoasterea mesajelor non-verbale si intelegerea reciproca in cadrul echipei.

Comunicarea eficienta presupune stapanirea a trei tipuri fundamentale de aptitudini:

•  prezentarea eficienta a informatiei publicului tinta, sau aptitudini expresive - acestea sunt
necesare pentru a transmite mesajul prin cuvinte, expresii faciale si limbaj non-verbal;

•  intelegea raspunsurilor primite de la ceilalti sau aptitudini de ascultare - sunt utilizate pentru
a obtine informatii de la ceilalti, pentru a clarifica mesajele receptate si pentru a intelege ce simte

si gandeste emitatorul
•  alegerea celui mai potrivit canal de comunicare si cunostintele tehnice pentru utilizarea acestui
canal, sau aptitudini de coordonare a procesului de comunicare - acestea ne ajuta sa
recunoastem informatia necesara si sa respectam regulile comunicarii si interactiunii.

Aptitudinile expresive sunt cele mai importante in cadrul comunicarii, deoarece jumatate din
semnificatia mesajului este transmisa prin comunicare non verbala sau limbajul corpului si
40% prin limbaj paraverbal, adica tonul si inflexiunile vocii, ritmul de vorbire, modul de
accentuare al cuvintelor, pauzele dintre cuvinte, ticurile verbale, etc. Doar 10% din mesaj este
transmis, respectiv receptat, prin ceea ce spunem de fapt.

Comunicare nonverbala -mod de comunicare bazat pe transmiterea de informații fără a se

recurge la cuvinte

Comunicarea nonverbală (CNV) între oameni este comunicarea prin trimiterea și primirea de
indicii nonverbale.

Aceasta include utilizarea de indicii vizuale, cum ar fi limbajul corpului (kinezică), postura fizică
(proxemică), tonalitatea vocii (paralimbaj) și contactul fizic (haptică).Acesta poate include, de
asemenea, cronemica (folosirea timpului) și oculezica (contactul vizual și acțiunea de a privi în
timpul vorbirii și ascultării, frecvența privirii, modele de fixare vizuală, dilatarea pupilei și ritmul
clipirii).

Așa cum discursul conține elemente nonverbale cunoscute sub numele de paralimbaj, cum ar fi
calitatea vocii, ritmul, tonalitatea, volumul și stilul vorbirii, precum și caracteristici prozodice,
cum ar fi ritm, intonație și accent, tot așa și textele scrise au elemente nonverbale cum ar fi stilul
de scriere de mână, dispunerea spațială a cuvintelor sau aspectul fizic al unei pagini. Cu toate
acestea, o mare parte din studiul comunicării nonverbale s-a concentrat pe interacțiunea dintre
indivizi, putând fi clasificat în trei domenii principale de analiză: condițiile de mediu în care are
loc comunicarea, caracteristicile fizice ale comunicatorilor și comportamentele comunicatorilor
în timpul interacțiunii.

Comunicarea nonverbală implică procese de codare și decodare conștiente și inconștiente.

Codarea reprezintă activitatea de generare de informații prin expresii faciale, gesturi și posturi
ale corpului. Informațiile codate folosesc semnale care ar putea fi considerate ca universale.
Decodarea reprezintă interpretarea informațiilor din senzațiile transmise de comunicator.
Informațiile decodate utilizează cunoașterea pe care o poate avea cineva cu privire la senzațiile
primite. De exemplu ridicare a două degete în sus îl poate face pe decodificator să înțeleagă din
experiențele anterioare că aceasta înseamnă cifra doi.

Doar un mic procent din creier procesează comunicarea verbală. În copilărie, comunicarea
nonverbală este învățată din comunicarea social-emoțională, iar gesturile faciale sunt un canal
principal de comunicare spre deosebire de voce. Pe măsură ce copiii devin comunicatori verbali,
ei încep să se uite mai mult subconștient la expresiile faciale, tonurile vocale și la alte elemente
nonverbale.

Cultura joacă un rol important în comunicarea nonverbală și reprezintă un aspect care ajută la
înțelegerea modului în care sunt organizate activitățile de învățare. În multe comunități
americane indigene este pus, de exemplu, de multe ori un accent pe comunicarea nonverbală,
care constituie un mijloc important prin care copiii învață. În acest sens, procesul de învățare nu
este dependent de comunicarea verbală; mai degrabă, comunicarea nonverbală servește ca un
mijloc primar nu numai pentru organizarea de interacțiuni interpersonale, dar și pentru
transmiterea valorilor culturale, iar copiii învață cum să participe la acest sistem încă de la o
vârstă fragedă.

Comunicarea paraverbala

In cazul acestui tip de comunicare informatia este codificata si transmisa prin elemente
prozodice si vocale care insotesc cuvantul si vorbirea in general si care au semnificatii
comunicative aparte. In aceasta categorie se inscriu: caracteristicile vocii (comunica date primare
despre locutori: tanar - batran, energic - epuizat, alintat - hotarat etc.), particularitatile de
pronuntie (ofera date despre mediul de provenienta: urban - rural, zona geografica, gradul de
instructie etc.), intensitatea rostirii, ritmul si debitul vorbirii, intonatia, pauza etc.
 Comunicarea paraverbala nu poate fiinta ca forma, decat concomitent cu comunicarea
verbala. Dar din perspectiva continutului ele se pot separa. De exemplu un „da' rostit ca „nu'.
Deci acelasi mesaj, identic codificat verbal isi poate modifica sensul in functie de interventia
paraverbalului si sa devina altceva. Acest fenomen se numeste supracodificare.

Comunicarea verbala este de regula purtatoarea dimensiunii referentiale a actului

comunicarii in timp ce comunicarea paraverbala si nonverbala sunt implicate in realizarea
dimensiunilor operational — metodologica si atitudinala.

Limbajul paraverbal manuit cu abilitate, mareste eficienta de influenta si control a celor

din jurul nostru, a partenerilor de comunicare. Ceea ce transpare dincolo de cuvinte, in spatele
lor, in subtext si in toate manifestarile vocale, posturale si gestuale legate intim de pronuntarea
sau scrierea cuvintelor, reprezinta limbajul paraverbal.

Formele de comunicare paralingvistice includ acele forme comportamentale utilizate pentru

transmiterea mesajelor si semnificatiei lor, fara a folosi cuvintele sau sistemele lingvistice de
semne. In acest sens, cei mai utilizati termeni sunt cei de paralimbaj.

Exista numerosi stimuli incorporati mesajului verbal care, dincolo de continutul verbal asociat,
dincolo de sensul cuvintelor, provoaca diverse reactii afective: vocea, tonul, ritmul vorbirii,
stimulul scrierii, pauzele dintre cuvinte, accentele si chiar balbele, zambetul, clipitul genelor,
atingerea, bataia cu pumnul in masa, etc. Interventia acestora peste mesajul verbal poate provoca
slabirea, distorsionarea sau intensificarea semnificatiei cuvintelor continute de mesaj.

Manuit de abilitate, mesajul paraverbal devine un instrument eficace in influentarea si controlul

persoanelor din jurul nostru, in procesul de comunicare organizationala. Mesajul paraverbal
obtine cu usurinta respectul si poate smulge aprobarea, intimideaza sau mentine presiunea.

Nu poate fi neglijata nici comunicarea sonora nonverbala despre care se afirma ca 38% din
mesajele transmise in interactiunea persoanelor sunt sonore, dar nu verbale. Acestea tin de
bogatia parametrilor muzicali ai limbajului - intonatia, timbrul, ritmul, tonul, inaltimea etc. - cat
si de sunetele nearticulate emise de om in diverse imprejurari - oftat, tuse semnificativa.
 Puterea limbajului paraverbal este dependenta de calitatile vocale si de stapanirea
„mecanismelor vorbirii'.
Cei mai intalniti si utilizati stimuli paraverbali in comunicarea paraverbala sunt: calitatile
vocale, inaltimea vocii, volumul vocii, dictia, accentul, pauzele, intonatia, ritmul vorbirii etc.
Calitatile vocale - se refera la insusirile personale implicate in mecanismul vorbirii si la
factorii care influenteaza sunetul vocii. Sunetul vocii este influentat in primul rand de calitatea
corzilor vocale si apoi succesiv, de pozitia maxilarului, de peretii gurii, de dinti, de limba si
buze. Sunetele sunt mai clare daca pozitia corpului este dreapta, muschii gatului intinsi, buzele
flexibile, iar respiratia buna.
Inaltimea vocii este data de frecventa de vibratie a corzilor vocale. Cand suntem
tensionati sau anxiosi, corzile vocale se intind puternic, ca si corzile unei viori, iar vocea se
subtiaza, devine stridenta sau zgarie si scartaie. Cand suntem calmi si relaxati, tonul vocii
coboara, devine plin si sigur. Daca suntem obositi sau precipitati, vocea devine aspra, gatuita.
 COMUNICAREA VERBALA,NONVERBALA SI
PARAVERBALA
Comunicarea verbala reprezinta transferul de informatii prin intermediul limbajului oral, intre un
emitator si un receptor. Comunicarea face parte din viata de zi cu zi si este modalitatea prin
care transmitem idei, sentimente, emotii si pareri, pentru a socializa, negocia si influenta.

Emitatorul trebuie sa transmita mesajul clar si organizat, pentru a pastra si promova interesul
receptorului. Ascultatorul este interesat de informatie doar daca cel care comunica dovedeste
incredere in sine, gesturi convingatoare si blandete. Aptitudinile de comunicare sunt esentiale
pentru un bun manager - pentru a promova comunicarea deschisa, mesajele concise, feedback-
ul, recunoasterea mesajelor non-verbale si intelegerea reciproca in cadrul echipei.

Comunicarea eficienta presupune stapanirea a trei tipuri fundamentale de aptitudini:

•  prezentarea eficienta a informatiei publicului tinta, sau aptitudini expresive - acestea sunt
necesare pentru a transmite mesajul prin cuvinte, expresii faciale si limbaj non-verbal;

•  intelegea raspunsurilor primite de la ceilalti sau aptitudini de ascultare - sunt utilizate pentru
a obtine informatii de la ceilalti, pentru a clarifica mesajele receptate si pentru a intelege ce simte
si gandeste emitatorul;
•  alegerea celui mai potrivit canal de comunicare si cunostintele tehnice pentru utilizarea acestui
canal, sau aptitudini de coordonare a procesului de comunicare - acestea ne ajuta sa
recunoastem informatia necesara si sa respectam regulile comunicarii si interactiunii.

Aptitudinile expresive sunt cele mai importante in cadrul comunicarii, deoarece jumatate din
semnificatia mesajului este transmisa prin comunicare non verbala sau limbajul corpului si
40% prin limbaj paraverbal, adica tonul si inflexiunile vocii, ritmul de vorbire, modul de
accentuare al cuvintelor, pauzele dintre cuvinte, ticurile verbale, etc. Doar 10% din mesaj este
transmis, respectiv receptat, prin ceea ce spunem de fapt.

Comunicare nonverbala -mod de comunicare bazat pe transmiterea de informații fără a se

recurge la cuvinte

Comunicarea nonverbală (CNV) între oameni este comunicarea prin trimiterea și primirea de
indicii nonverbale.

Aceasta include utilizarea de indicii vizuale, cum ar fi limbajul corpului (kinezică), postura fizică
(proxemică), tonalitatea vocii (paralimbaj) și contactul fizic (haptică).Acesta poate include, de
asemenea, cronemica (folosirea timpului) și oculezica (contactul vizual și acțiunea de a privi în
timpul vorbirii și ascultării, frecvența privirii, modele de fixare vizuală, dilatarea pupilei și ritmul
clipirii).

Așa cum discursul conține elemente nonverbale cunoscute sub numele de paralimbaj, cum ar fi
calitatea vocii, ritmul, tonalitatea, volumul și stilul vorbirii, precum și caracteristici prozodice,
cum ar fi ritm, intonație și accent, tot așa și textele scrise au elemente nonverbale cum ar fi stilul
de scriere de mână, dispunerea spațială a cuvintelor sau aspectul fizic al unei pagini. Cu toate
acestea, o mare parte din studiul comunicării nonverbale s-a concentrat pe interacțiunea dintre
indivizi, putând fi clasificat în trei domenii principale de analiză: condițiile de mediu în care are
loc comunicarea, caracteristicile fizice ale comunicatorilor și comportamentele comunicatorilor
în timpul interacțiunii.

Comunicarea nonverbală implică procese de codare și decodare conștiente și inconștiente.

Codarea reprezintă activitatea de generare de informații prin expresii faciale, gesturi și posturi
ale corpului. Informațiile codate folosesc semnale care ar putea fi considerate ca universale.
Decodarea reprezintă interpretarea informațiilor din senzațiile transmise de comunicator.
Informațiile decodate utilizează cunoașterea pe care o poate avea cineva cu privire la senzațiile
primite. De exemplu ridicare a două degete în sus îl poate face pe decodificator să înțeleagă din
experiențele anterioare că aceasta înseamnă cifra doi.

Doar un mic procent din creier procesează comunicarea verbală. În copilărie, comunicarea
nonverbală este învățată din comunicarea social-emoțională, iar gesturile faciale sunt un canal
principal de comunicare spre deosebire de voce. Pe măsură ce copiii devin comunicatori verbali,
ei încep să se uite mai mult subconștient la expresiile faciale, tonurile vocale și la alte elemente
nonverbale.

Cultura joacă un rol important în comunicarea nonverbală și reprezintă un aspect care ajută la
înțelegerea modului în care sunt organizate activitățile de învățare. În multe comunități
americane indigene este pus, de exemplu, de multe ori un accent pe comunicarea nonverbală,
care constituie un mijloc important prin care copiii învață. În acest sens, procesul de învățare nu
este dependent de comunicarea verbală; mai degrabă, comunicarea nonverbală servește ca un
mijloc primar nu numai pentru organizarea de interacțiuni interpersonale, dar și pentru
transmiterea valorilor culturale, iar copiii învață cum să participe la acest sistem încă de la o
vârstă fragedă.

Comunicarea paraverbala

In cazul acestui tip de comunicare informatia este codificata si transmisa prin elemente
prozodice si vocale care insotesc cuvantul si vorbirea in general si care au semnificatii
comunicative aparte. In aceasta categorie se inscriu: caracteristicile vocii (comunica date primare
despre locutori: tanar - batran, energic - epuizat, alintat - hotarat etc.), particularitatile de
pronuntie (ofera date despre mediul de provenienta: urban - rural, zona geografica, gradul de
instructie etc.), intensitatea rostirii, ritmul si debitul vorbirii, intonatia, pauza etc.

Comunicarea paraverbala nu poate fiinta ca forma, decat concomitent cu comunicarea

verbala. Dar din perspectiva continutului ele se pot separa. De exemplu un „da' rostit ca „nu'.
Deci acelasi mesaj, identic codificat verbal isi poate modifica sensul in functie de interventia
paraverbalului si sa devina altceva. Acest fenomen se numeste supracodificare.

Comunicarea verbala este de regula purtatoarea dimensiunii referentiale a actului

comunicarii in timp ce comunicarea paraverbala si nonverbala sunt implicate in realizarea
dimensiunilor operational — metodologica si atitudinala.

Limbajul paraverbal manuit cu abilitate, mareste eficienta de influenta si control a celor

din jurul nostru, a partenerilor de comunicare. Ceea ce transpare dincolo de cuvinte, in spatele
lor, in subtext si in toate manifestarile vocale, posturale si gestuale legate intim de pronuntarea
sau scrierea cuvintelor, reprezinta limbajul paraverbal.
Formele de comunicare paralingvistice includ acele forme comportamentale utilizate pentru
transmiterea mesajelor si semnificatiei lor, fara a folosi cuvintele sau sistemele lingvistice de
semne. In acest sens, cei mai utilizati termeni sunt cei de paralimbaj.

Exista numerosi stimuli incorporati mesajului verbal care, dincolo de continutul verbal asociat,
dincolo de sensul cuvintelor, provoaca diverse reactii afective: vocea, tonul, ritmul vorbirii,
stimulul scrierii, pauzele dintre cuvinte, accentele si chiar balbele, zambetul, clipitul genelor,
atingerea, bataia cu pumnul in masa, etc. Interventia acestora peste mesajul verbal poate provoca
slabirea, distorsionarea sau intensificarea semnificatiei cuvintelor continute de mesaj.

Manuit de abilitate, mesajul paraverbal devine un instrument eficace in influentarea si controlul

persoanelor din jurul nostru, in procesul de comunicare organizationala. Mesajul paraverbal
obtine cu usurinta respectul si poate smulge aprobarea, intimideaza sau mentine presiunea.

Nu poate fi neglijata nici comunicarea sonora nonverbala despre care se afirma ca 38% din
mesajele transmise in interactiunea persoanelor sunt sonore, dar nu verbale. Acestea tin de
bogatia parametrilor muzicali ai limbajului - intonatia, timbrul, ritmul, tonul, inaltimea etc. - cat
si de sunetele nearticulate emise de om in diverse imprejurari - oftat, tuse semnificativa.

Puterea limbajului paraverbal este dependenta de calitatile vocale si de stapanirea

„mecanismelor vorbirii'.
Cei mai intalniti si utilizati stimuli paraverbali in comunicarea paraverbala sunt: calitatile
vocale, inaltimea vocii, volumul vocii, dictia, accentul, pauzele, intonatia, ritmul vorbirii etc.
Calitatile vocale - se refera la insusirile personale implicate in mecanismul vorbirii si la
factorii care influenteaza sunetul vocii. Sunetul vocii este influentat in primul rand de calitatea
corzilor vocale si apoi succesiv, de pozitia maxilarului, de peretii gurii, de dinti, de limba si
buze. Sunetele sunt mai clare daca pozitia corpului este dreapta, muschii gatului intinsi, buzele
flexibile, iar respiratia buna.
Inaltimea vocii este data de frecventa de vibratie a corzilor vocale. Cand suntem
tensionati sau anxiosi, corzile vocale se intind puternic, ca si corzile unei viori, iar vocea se
subtiaza, devine stridenta sau zgarie si scartaie. Cand suntem calmi si relaxati, tonul vocii
coboara, devine plin si sigur. Daca suntem obositi sau precipitati, vocea devine aspra, gatuita.