Sunteți pe pagina 1din 10

Program de Licență ,,Teologie Pastorală”

Lucrare de seminar

Atitudinea față de femeie la Epistola I Corinteni


11

Martie, 2017
Introducere

Biserica acordă o importanță și o atenție deosebită femeii, deoarece


prin aceasta se perpetuează neamul omenesc. Cu toate că este făxută din
coasta lui Adam (Facere 2, 22), Dumnezeu îi acordă femeii cinstea cuvenită
creației Sale și o așează în Rai, alături de Adam, poruncindu-le să umple
pământul și să-l stăpânească (Facere 1, 28).

Aceasta fiind făcută din coasta lui Adam, avea să-și arate slăbiciunea la
scurt timp după așezarea lor în Rai. Amăgită fiind de diavolul a călcat
porunca dată de Dumnezeu de a nu mânca din pomul cunoașterii binelui și
răului ,,De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi
plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el
şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el.” (Facere 3, 6)
Această neascultare avea să le aducă izgonirea din Rai și implicit moartea,
pentru că ,,plata păcatului este moartea” (Romani 6, 23). Acest eveniment
are drept consecință supunerea femeii față de bărbat. Așa cum printr-o
femeie a intrat moartea în lume, tot printr-o femeie trebuia să intre viața în
lume, de aceea, Mântuitorul Hristos este cel care restaurează statutul femeii
în Biserică și societate.

Cu toate acestea, urmările păcatului strămoșesc, și anume acelea de


supunerea femeii față de bărbat aveau să existe și după venirea
Mântuitorului Hristos în lume, chiar dacă El restaurează egalitatea dintre
bărbat și femeie, în El fiind un singur trup. Astfel, bărbatul este cap femeii,
așa cum și Hristos este cap Bisericii. Și, atât bărbatul față de femeie are
anumite îndatoriri cât și femeia față de bărbat.

De aceea, în continuare voi prezenta câteva aspecte despre atitudinea


față de femeie la Epistola I către Corinteni, capitolul 11.
2
Hristos este cap bărbatului, bărbatul este cap femeii, iar capul
lui Hristos este Dumnezeu1

Hristos este cap al bărbatului credincios Lui, nu al aceluia care se


leapadă de El, Acesta călăuzindu-l și oferindu-i cistea cuvenită. Iar bărbatul
este cap al femeii fiindcă este începător, el fiind făcut din țărână de către
Dumnezeu, și o stăpânește pe ea ca una ce este luată din coasta lui. De
asemenea, Dumnezeu este cap lui Hristos pentru că este pricinuitor al Lui,
ca Părinte al Fiului. Este vorba de o ierarhie a autorității, nu a sfințeniei. În
următoarele opt versete din Epistolă, Sfântul Apostol Pavel folosește
cuvântul ,,cap” în jocul dintre două înțelesuri: acela de parte anatomică a
corpului și acela de conducător, șef, superior, întâistătător.2

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că femeia cu drept cuvânt este supusă
bărbatului, pentru că egalitatea în cinste aduce luptă și nu numai pentru
aceasta ci și pentru amăgirea suferită la început de femeie.3 Aceasta, cu toate
că a fost făcută din coasta lui Adam, nu i s-a supus lui imediat, nici
Dumnezeu nu a supus-o lui Adam când a adus-o la el, nici Adam, nedorind
să fie stăpân peste ea nu a zis altceva decât că ,, aceasta este os din oasele
mele și carne din carnea mea” (Facere 2, 23), în cele din urmă, un singur
trup.

Conduita femeii în societate trebuie îndrumată cu normele generale


de morală creștină. Ca și bărbații, femeile sunt datoare să se ferească de
orice ispită de desfrânare și să-și ducă viața în sfințenie, după exemplul dat

1
Sf. Teofilact al Bulgariei ,,Tâlcuirea Epistolei I către Corinteni și a Doua către Corinteni”, trad. Nicodim
Aghioritul, Editura Cartea Ortodoxă, București, 2005, p 150
2
Bartolomeu Valeriu Anania, ,,Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta ”, Editura
Renașterea, Cluj – Napoca, 2009, p. 1952
3
Sf. Ioan Gură de Aur, ,,Tâlcuiri la Epistola I către Corinteni”, ediție revizuită de Constantin Făgețan,
Editura Sofia, București 2005, p. 269

3
de femeile evlavioase din Vechiul Testament, dar și de femeile mironosițe
din vreme Mântuitorului Hristos, care în unele cazuri dădeau dovadă de mai
multă maturitate față de bărbați.

Este bine știut faptul că în vechime femeile aveau o poziție de


inferioritate față de bărbați, fiind sub autoritatea tatălui până la căsătorie, iar
mai apoi având grijă doar de familie.

În Orient erau obligate să-și acopere fața cu un văl care să le ferească


de privirile străinilor și care să arate dependența lor apsolută față de soț. 4 La
greci era obiceiul ca bărbații să se roage numai cu capul descoperit, iar
femeile numai cu capul acoperit. Căci bărbatul care se roagă sau proorocește
având capul acoperit, este semn că are acoperire asupra capului său, fiindcă
,,acoperământul ține locul stăpânitorului și este semn de supunere”.5

Acoperământul capului se potrivește femeii, pentru că este sub


stăpânire și supusă bărbatului, și nu se potrivește bărbatului care este
începător și stăpânitor al femeii. Bărbatul care se roagă având capul acoperit
Îl necinstește pe Hristos, capul său, pentru că se micșorează pe sine și arată
că nu este liber, ci sub stăpânire. ,,Iar orice femeie care se roagă sau
prooroceşte, cu capul neacoperit, îşi necinsteşte capul; căci tot una este ca şi
cum ar fi rasă”. (I Corinteni 11, 5) Sfântul Apostol Pavel spune aici despre
femeia care se roagă sau proorocește cu capul descoperit că-și necinstește
capul, adică pe bărbatul ei și acesta nu mai are stăpânirea data de
Dumnezeu, asupra ei, căci, prin descoperirea capului, femeia arată că nu mai
este supusă bărbatului, ci ea îl stăpânește pe bărbat.6

Atitudinea femeilor din vremea Sfântului Pavel arăta o înțelegere


greșită asupra libertății creștine și o greșită aplicare a învățăturii evanghelice
4
Diac. Prof. N.I. Nicolaescu ,, Actualitatea Epistolei I către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel”, în Studii
Teologice Seria a II- a, Anul III, Nr. 3-4, Martie- Aprilie, 1951, p. 178
5
Sf. Teofilact al Bulgariei, op. Cit. p 151
6
Ibidem.

4
despre egalitatea religioasă dintre bărbat și femeie. Ca orice înțelegere
deplasată, aceasta provoca nemulțumirea majorității credincioșilor și
expunea Biserica locală în fața unor aprecieri nefavorabile din partea
păgânilor. Ca să taie răul de la rădăcină și să restabilească sfințenia
întrunirilor bisericești, Sfântul Pavel le poruncește femeilor să-și acopere
capul când iau parte la adunările de cult și să păstreze tot timpul tăcerea și
modestia potrivită sexului lor. În sprijinul acestor porunci, Sfântul Pavel
adduce trei argumente principale7, pe care voi încerca să le dezvolt în cele
ce urmează.

Primul argument, cu character religios, ,,revelația divină” (I Corinteni


11, 3-6). Înțelegerea lui preuăune cunoaștere dogmei despre raportul dintre
persoanele Sfintei Treimi și despre simbolismul căsătoriei sfințite prin Taina
Nunții. După învățătura Sfântului Pavel, femeia este egală și trupul
bărbatului în unitatea organică a căsătoriei (I Corinteni 6, 16). În viața
conjugală, bărbatul este capul ei firesc, așa cum și Hristos este capul
Bisericii (Efeseni 5, 23). Între bărbat și femeie trebuie să existe, așadar, o
legătură asemănătoare cu raportul dintre Hristos și Biserică, pe deoparte, și
dintre Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul, pe de altă parte. De aceea, toate
femeile trebuie să respecte cu sfințenie, mai ales în adunările de cult,
ordinea arătată de următoarea ierarhie: Dumnezeu, Hristos, bărbatul,
femeia8.

Această ordine ierarhică arată faptul că deși femeia este egală


bărbatului în privința harului transmis prin Sfintele Taine și deși face parte,
ca și el, din Trupul tainic al lui Hristos, ea ocupă ultimul log în organizarea
exterioară a vieții bisericești. De aceea, Taina Preoției este rezervată numai
bărbaților ca și dreptul de a învăța sau predica în biserică. Deosebirea dintre

7
Diac. Prof. N.I. Nicolaescu , op. Cit. p. 182
8
Ibidem.

5
bărbat și femeie în organizarea vieșii bisericești nu înseamnă, însă,
inegalitatea de drepturi și îndatoriri personale, căci harul preoției și harisma
cuvântului nu sunt date pentru mântuirea acelora care le primesc, ci pentru
zidirea altora, iar cele două sexe participă deopotrivă la aceeași viață în
Duhul Sfânt și pot atinge grade egale de desăvârșire religioasă și morală.
Emanciparea femeii nu se arată și nu se arată printr-o ținută extravagantă.
Putem afirma cu ușurință că sfaturile Sfântului Apostol Pavel date
corintenilor sunt foarte actuale în lumea creștină de astăzi, Sfântul Ioan
Gură de Aur supune ,, Când își descoperă capul, femeia nu câștigă
demnitatea bărbatului, ci pierde dintr-odată demnitatea ei”. 9

Un al doilea argument adus de Sfântul Pavel, este ,,ordinea firii” (I


Corinteni 11, 7-12). În cartea Facerea ni se arată că femeia a fost creată
pentru bărbat și după chipul lui (Facerea 1, 26-27). De aceea ea este slava
bărbatului din care a fost luată, precum bărbatul este slava lui Dumnezeu. În
cult acest adevăr se reliefează prin deosebirea de ținuta exterioară între
bărbat și femeie: ,,pentru că bărbatul nu este dator să-și acopere capul, fiind
chipul și slava lui Dumnezeu, iar femeia este slava bărbatului. Căci nu
bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat. Pentru că nu bărbatul a fost
făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. De aceea, femeia este datoare
să aibă (semn de) supunere asupra capului ei, pentru îngeri” (I Corinteni 11,
7-10). Acest text este foarte important pentru că arată că femeia nu trebuie
să-și acopere capul la serviciul liturgic, după ierarhia arătată la cartea
Facerea, ci și pentru îngeri, pentru că Sfinții Îngeri asistă, în chip nevăzut, la
oficierea sfintelor slujbe și la desfășurarea întrunirilor creștine.10 Când
spunem despre Sf. Îngeri, ne referim, în general, la îngerii buni sau îngerii
păzitori pe care nu trebuie să-i întristăm printr-o purtare neînțeleaptă și
printr-o călcare a poruncilor și rânduielilor bisericești. (Matei 18, 10). Dar,

9
Sf. Ioan Gură de Aur, op. Cit. p. 277
10
Diac. Prof. N.I. Nicolaescu , op. Cit. p. 183

6
cu toate aceste, nu trebuie să înțelegem că modestia recomandată femeii ar
exclude egalitatea ei religioasă în raport cu bărbatul, în acest sens Sf. Pavel
spune ,,Însă nici bărbatul fărără femeie, nici femeia fără bărbat, în Domnul.
Căci precum femeia este din bărbat, aşa şi bărbatul este prin femeie şi toate
sunt de la Dumnezeu. (I Corinteni, 11, 11-12). Prin Această precizare,
Sfântul Apostol restabilește echilibrul între cele două sexe, care împlinesc
numai împreună harisma înmulțirii neamului omenesc și a perpetuării
Bisericii.11

De aceea, nici bărbatul nu are motiv să se trufească, nici femeia nu


trebuie să se întristeze pentru că demnitatea femeii se arată într-un fel, iar a
femeii în alt fel, în priml rând, ca soție și ca mama. La creație, femeia a fost
făcută din bărbat și pentru bărbat; de atunci bărbatul se naște din femeie și
împlinește cea dintâi poruncă a Ziditorului, prin femeie. În creștinism,
raporturile dintre bărbat și femeie trebuie să se întemeieze pe principiul
dragostei desăvârșite și dezinteresate, după cum spunea și Fericitul Augustin
,,Iubește și fă ce vrei”, bazându-se pe faptul că în Iubire nimic rău nu se
poate întâmpla, căci, Dumnezeu este Iubire.

Al treilea argument adus de Sfântul Pavel este ,,buna cuviință” (I


Corinteni 11, 13-16). Sf. Pavel amintește destinatarilor epistolei că însăși
natura, care a dat femeii podoaba părului, ne învață că bărbatul, regale
creaturilor pământești, trebuie să-și tundă părul și să stea cu fruntea sus, iar
femeile să-și lase părul lung și să-și acopere capul în adunările publice. Din
cele mai vechi timpuri au fost disprețuiți bărbații care-și lasă părul să
crească precum femeilor, dar și femeile care-și taie părul asemenaea
bărbaților.12

11
Ibidem
12
Ibidem p. 184

7
Pentru femeile din Corint, Sf. Pavel poruncește: ,,În toate bisericile
sfinților, femeile voastre să tacă în adunare pentru că nu li s-a dat voie să
grăiască, ci să fie supuse, precum zice și legea. Iar de voiesc să învețe ceva,
să întrebe acasă pe bărbații lor, căci este rușine ca femeile să grăiască în
adunare” (I Corinteni 14, 34-35).

8
Concluzii

Așadar, concluzionăm din cele prezentate mai sus, că atitudinea


Sfântului Apostol Pavel față de femeie, în Epistola I către Corinteni,
capitolul 11, nu este una ostilă sau de jignire asupra femeii. Reliefând
supunerea față de bărbat, care este capul ei, așa cum bărbatul este supus lui
Hristos, care este capul lui și de asemenea, așa cum Hristos este supus față
de Dumnezeu tatăl, care este Capul Lui. De asemenea, trebuie să ținem
minte că bărbatul trebuie să-și iubească femeia, așa cum și Hristos a iubit
Biserica, și să se jertfească, la nevoie, pentru ea. În același timp, femeia să
se poarte cuviinvios față de bărbatul său, cu supunere, acoperindu-și capul la
serviciul cultic public, făcând întru toate voia lui Dumnezeu.

9
Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura IBMBOR, București 1982.


2. Gură de Aur , Sf. Ioan, ,,Tâlcuiri la Epistola I către Corinteni”, ediție
revizuită de Constantin Făgețan, Editura Sofia, București 2005.
3. Nicolaescu, Diac. Prof. N.I. ,, Actualitatea Epistolei I către Corinteni
a Sfântului Apostol Pavel”, în Studii Teologice Seria a II- a, Anul III,
Nr. 3-4, Martie- Aprilie, 1951.
4. Teofilact, Sf. al Bulgariei ,,Tâlcuirea Epistolei I către Corinteni și a
Doua către Corinteni”, trad. Nicodim Aghioritul, Editura Cartea
Ortodoxă, București, 2005.
5. Valeriu Anania, Bartolomeu ,,Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune
diortosită după Septuaginta ”, Editura Renașterea, Cluj – Napoca,
2009.

10

S-ar putea să vă placă și