Eclesiologie sub 3

ÎNSUȘIRILE BISERICII- după cartea lui BORIS BOBRINSCOI

În manualele de eclesiologie, cele patru "însuşiri" ale Bisericii sunt "tratate", în mod curent,
potrivit Simbolului de credinţă niceo-constantinopolitan. Este vorba despre o enumerare, adesea
formală, ce riscă să lase pe dinafară sensul necesar şi legătura intimă reciprocă a acestor noţiuni.
Cele patru însuşiri ale Bisericii sunt Unitatea, Sfinţenia, Catolicitatea (Sobornicitatea) şi
Apostolicitatea. Toate aceste însuşiri ne introduc în însăşi taina Bisericii, fiind dimensiuni vii, ce
aparţin chiar fiinţei Bisericii, ontologiei sale.

Simbolul de credinta atribuie Bisericii 4 insusiri, aflate intr-o relatie de interconditionare:

unitatea, sfintenia, sobornicitatea si apostolicitatea.

Toate însuşirile Bisericii reflectă însăşi natura Sfintei Treimi. Sfinţenia Bisericii este participare
la sfmţenia lui Dumnezeu. Catolicitatea Bisericii reflectă tri-unitatea Persoanelor Sfintei Treimi.
Apostolicitatea Bisericii se întemeiază pe ierarhia (taxis) inefabilă a Persoanelor Sfintei Treimi,
unde viaţa dumnezeiască provine de la şi revine la Tatăl (monarhia veşnică a Tatălui). La fel,
unitatea Bisericii decurge în mod necesar din unitatea lui Dumnezeu (A. Homiakov).
Viaţa Bisericii este o participare plenară la viaţa lui Dumnezeu, şi, prin urmare, întoarcere la
unitatea pierdută.

Aşadar, unitatea Bisericii se explică în unitatea lui Dumnezeu; este Uni-Treimea.

Vorbind despre unitatea Bisericii, trebuie amintite textele biblice fundamentale:

Ioan 10, 15-16 -parabola bunului Păstor: Şi sufletul Îmi pun pentru oi. (. .. ) şi va fi o turmă şi un
păstor. Să reţinem de aici cel puţin faptul că unitatea în ,,staul"

Ioan 17, 21: Ca toţi săfie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în
Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Să nu uităm că acest pasaj se situează în
ofranda sacerdotală a Marelui Arhiereu, care devine el însuşi victima propriei Sale jertfe.

Efeseni 4, 4-6: Este un. trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării
voastre. Este un Domn, o credinţă, un botez. Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, care este peste toate
şi prin toate şi întru toţi. Sau,

1 Corinteni 12, 4 - 6: Darurile sunt felurite, dar acelaşi Duh. Şi felurite slujiri sunt, dar acelaşi
Domn. Şi lucrările sunt felurite, dar este acelaşi Dumnezeu care lucrează toate în toţi.

Apoi, Fapte l, 14: unitatea preceda pogorârea Duhului Sfănt, când toţi aceştia, într-un cuget,
stăruiau în rugăciune. Unitatea Bisericii nu este deci nici accidentală, nici secundară. Biserica ar
înceta să fie Biserică dacă şi-ar pierde unitatea.
Unitatea Bisericii corespunde planului cel dintâi al Creatorului, care i-a chemat pe primul bărbat
şi pe prima femeie la o viaţă de dragoste şi de mijlocire intre Dumnezeu şi creaţie. Creat după
chipul lui Dumnezeu, omul purta în sine principiul unităţii, de armonie şi de pace lăuntrică, pe
care el trebuia să îl răspândească şi să îl dăruiască întregii creaţii. Omul nu era destinat să fie în
comuniune doar cu Dumnezeu, ci era chemat, de asemenea, să unifice întreaga creaţie şi să o
aducă la supunere desăvârşită faţă de Creator. Păcatul a distrus acest plan iniţial al lui Dumnezeu
şi a adus în lume ura, moartea, descompunerea, multiplicitatea.

2.Sfinţenia Bisericii
"Unul sfânt".
sfinţenia Bisericii decurge din sfinţenia lui Dumnezeu. Sîantul Vasile, atunci când a încercat să
definească proprietatea ipostatică a Duhului Sffânt nu a găsit alt cuvânt decât aghiasmos sau
aghiosune, adică sfinţire sau sfinţenie.
3.Apostolicitatea Bisericii

Aceasta arată că Biserica este intemeiată de.Iisus Hristos şi aşezată pe temelia Apostolilor.
Apostolii nu sunt numai cei care au întemeiat istoric Biserica, ci şi cei care au transmis Bisericii
revelaţia Mântuitorului, întemeind Sfânta Tradiţie, conform Sf.Ap.Pavel: “Fraţilor, staţi neclintiţi
şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră” (II Tesaloniceni
2, 15). Apostolii sunt cei care au primit de la Mântuitorul porunca: "Propovăduiţi Evanghelia la
toată făptura” (Matei 16,15) şi “învăţaţi toate neamurile botezându-le în numele Tatălui, al Fiului
şi al Sf. Duh, învăţându-i să păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28,19-20). Tot de
apostolicitatea BisericiLţine şi succesiunea apostolică neîntreruptă, adică transmiterea
neîntreruptă a harului episcopal de la Apostoli, din episcop în episcop pânăastăzi, la episcopii de
azi sfinţiţi în mod canonic.
Apostolicitatea Bisericii se manifesta prin succesiunea apostolica a credintei si a harului, care
nu pot fi separate. De aceeea, inainte de a fi hirotonit, episcopul face dovada ca si-a insusit
invatatura apostolica si este pregatit sa transmita si altora, impreuna cu harul transmis prin Sf.
Duh si folosit in comuniune sinodala. Apostolicitatea Bisericii uneste istoria cu prezentul.
Atasamentul crestinilor fata de invatatura transmi
4. Universalitatea (sobornicitatea, catolicitatea) Universalitatea Bisericii are două aspecte:
a. extensiv
b. intensiv
Sub aspect extensiv, înseamnă că Biserica t spaţiu ca un întreg.unitar. viu şi activ.
Sub aspect intensiv, înseamnă că viata si conţinutul doctrinar al Bisericii sunt conforme cu toată
existenţa şi cu toţadevărul..
Teologul bulgar Ştefan Tankov a aratat că termenul grecesc “katholos” desemnează un întreg
care nu se schimbă în esenţă prin diviziune; deci, universalitatea arată că Biserica este un întreg
care nu se schimbă în fiinţa lui..
Universalitatea mai înseamnă căB isericase conduce si stă D.e_temeiul sinoadelor ecumenice,
adică mondiale.