GNOSTICISMUL

Un câmp cu totul deosebit în care filosofia neoplatonică şi orientală - parsistă a

intrat în interferenţă cu religia, a fost concepţia GNOSTJCĂ numită
GNOSTICISM. Cuvântul derivă de la grecescul γνωτις = cunoaştere, ştiinţă, prin
care apartenenţii acestui curent filosofico-religios pretindeau că pot ajunge la
cunoaşterea superioară a divinităţii, a religiei şi a misterelor sale şi a dobândi pe această
cale măntuirea.

Gnosticismul, ca doctrină filosofico - religioasă, este un ansamblu de idei cu

mistic şi heteroclit care au avut o apreciabilă răspândire şi audienţă în secolele I şi II

d. Hr. Plecând de la o anumită opoziţie între γνωτις şi ιστις ( cunoaştere şi
credinţă ), Gnosticismul a încercat o completare a credinţei religioase
printr-o cunoaştere γνωσα de natură mistică spirituală. Gnosticismul se
subîmparte ca şi ideologie mistico - religioasă în :

- Gnosticismul iudaic

- Gnosticismul păgân şi eretic şi

- Gnosticismul creştin

Gnosticismul păgân a cultivat o doctrină sincretist - electică, prin îmbinarea

unor elemente preluate din religiile orientale, cu idei de ale filosofiei platonice,
stoice şi pitagorice. Baza GNOSTICISMULUI se sprijină pe concepţia
DUALISMULUI, cu evident caracter parsist, confruntarea între spiritul Divin şi
MATERIE pe ideea EMANAŢIE şi pe credinţa în mântuire, care are ca temei
cunoaşterea , adică mântuirea prin gnoză.

Dualismul este o concepţie cu rădăcini adânci în gândirea orientală şi greacă. În

ORIENT Dualismul se evidenţiază în special în găndirea şi religia persană codificată
în cărţile AVESTA în care lumea cosmică şi spirituală se întemeiază pe lupta între
principiul binelui AHURA-MAZDA sau Ormuzd şi principiul răului numit Arviman
( Angromainius ) , până la urmă triumfând binele asupra răului.

În filozofia greacă, DUALIISMUL apare în pistomul filosofic lui Aristotel

( + 322 a Hr ), conform căruia există din eternitate două principii : DUMNEZEIREA
spirituală şi materia senzorială, care există din veşnicie într-o opoziţie continuă. Marea
defecţiune a GNOSTICILOR a fost aceea că ei nu puteau concepe existenţa lumii
prin actul creator al unei voinţe libere divine.

Aşa după cum spuneam mai sus, fondul comun al ideologiei gnostice constă în :

- DUALISM

- EMANAŢIONISM şi

-MĂNTUIREA prin gnoză

GNOSTICISMUL IUDAIC avea doi reprezentanţi de bază şi anume : CERINT şi

ELKASAI sau ILKASAI.

Gnosticul CERINT era un iudeu din Alexandria influenţat de filosofia lui Filon.

S-a născut în anul 20 î. Hr şi a murit la anul 40 d. Hr. A trăit în Asia Mică.

Gnoza lui Cerint admitea existenţa unui Dumnezeu invizibil şi inefabil şi a

materiei eterne. După Cerint, lumea nu a fost creată de Dumnezeu ci de un ÎNGER
numit Δημιονργος :

Demiurg ( creator ). Un alt înger a dat iudeilor LEGEA MOZAICĂ.

lisus a fost după Cerint un om natural, dar mai bun şi mai drept decât ceilalţi
oameni. Asupra Lui lisus, în momentul botezului, s-a pogorât Hristos - spiritul Lui
Dumnezeu, care a făcut minuni prin lisus. Spiritul divin L-a părăsit totuşi pe
lisus în momentul morţii. Cerint făcea parte şi din eresul DOCHETIŞTILOR,
negând realitatea întrupării Lui Hristos. El menţinea din legea mozaică
circumcizia, sabatul şi unele ritualuri. Acest esetic gnostic - CERINT, a fost
combătut de Sf. Evanghelist loan Teologul.

Celălalt iudeo - gnostic ELKASAI sau ILKASAI a trăit pe timpul

Împăratului Traian ( 98 - 117 ). Numele lui se pare să fi venit de la noţiunea
ebraică KESAL = putere ascunsă. ELKESAIŢII socoteau legea mozaică
obligatorie dar nu respectau sacrificiile.

Despre HRISTOS, ELKESAIŢII spuneau că este un EON sau ÎNGER

superior de o mărime neobişnuită . Alături de lisus stă un principiu feminin - SF.
DUH. HRISTOS s-a întrupat de mai multe ori, iar ultima întrupare a fost din
FECIOARA MARIA.

GNOSTICISMUL PĂGÂN a fost reprezentat în istoria religiilor şi al

filosofiei de către SIMON MAGUL care în SAMRIA a vrut să cumpere cu bani harul
revărsat prin punerea mâinilor de la Sfinţii Apostoli PETRU şi IOAN după
predica misionară a Sf.D ai con FILIP.

De aici avem cuvântul „ SIMONIE ", adică dând bani pentru cumpărarea celor sfinte.
Sistemul lui Simon Magul era foarte curios : el admitea o ierarhie de EONI, în
fruntea cărora se află CUGETAREA. Aceasta a produs pe ÎNGERI ( conos ), pe

ARHANGHELI şi pe DEMIURG care este Dumnezeul iudeilor. Simon se

considera puterea Lui DUMNEZEU CEA MARE ( FP.AP. 8,18-24 ). După Simon
Magul, Sf. Duh a făcut ca entitatea CUGETĂRII să se întrupeze întru-n număr de
femei. În timpul său, Simon Magul credea că această CUGETARE s-a întrupat
într-o admiratoare a sa numită Elena din Tyr. Simon susţinea că
DUMNEZEUL suprem s-a manifestat iudelor ca FIU ÎN IISUS,
SAMARINENILOR CA TATĂ, care era chiar el, Simon Magul, iar păgânilor
ca SF. DUH. Pe lisus îl considera una din formele aparente ale PUTERII
SUPREME. Legea Mozaică era considerată de către el opera spiritelor inferioare.
Aderenţii l u iSimon Magul s-au răspândit în Samaria, Siria, Frigia şi Roma.
SF. IRINEU, e p i s copul Lugdunului ( +202 ) îl socoteşte pe Simon Magul
„părintele ereticilor’’. Înrudiţi prin sistemele eretice cu Simon Magul, erau ereticii
Dositei şi Menandou.

GNOSTICISMUL

Provenit din gnoza păgână şi ideile iudeo.CREŞTINE

A cest câmp al GNOSTICISMULUI este ca extensiune cel mai larg din istoria
atât de frământată a BISERICII CREŞTINE. Cu toate că acest GNOSTICISM
este anterior crestinismului ca şi concepţie filosofică, el nu este un produs al evoluţiei
interne a CREŞTINISMULUI, ci al unui puternic curent sincretist al perioadei
marcate de civilizaţia elenistică. Gnosticismul a căutat să atragă creştinismul în marele
proces al amestecului de religii spre a-l transforma într-o religie de mistere.
Curentele sincretiste care se pot uşor observa în Gnosticism adeveresc cu
prisosinţă acest lucru.

Platforma ideologică generală sau globală a Gnosticismului ar fi cam aceasta :

Divinitatea în Gnosticism, ca noţiune, este cat se poate de abstractă; Ea

este izvorul primar al tuturor perfecţiunilor. În opoziţie absolută cu spiritul
suprem se află materia νιη , care după gnostici se identifică esenţial cu răul fiind
chiar sediul răului. La întrebarea : de unde vine răul? Ποθεν το κακον ? gnosticii
răspundeau : din materie εκ της νλης . Ideea aceasta este preluată atât din
parsismul zoroastrist cât şi din ARISTOTELISM. Materia se mai numea, ca şi
la Platon, μη ον- cea fără existenţă şi formă, în opoziţie cu spiritul divin
considerat perfect. Alteori materia este numită HAOS Χαως-. Observăm în acest
demers filosofic o pregnantă asemănare cu afirmaţiile lui Plotin privind ideea :
DIVINITATE - NOUS - SUFLET - MATERIE, în formula căruia SPIRITUL este
perfect iar materia imperfectă, limitată şi sediul sensorial al răului.

Lumea materială nu este opera Lui Dumnezeu, ca în creştinism, căci

Dumnezeu s-ar întina în atingere cu materia, ci fapta unui DEMIURG Δημιονρλος;
cu calitatea unui eon inferior, emanat din divinitate în urma celorlalţi eoni.
 În concepţia gnosticilor, EONII αιωνες- , nume care se tălmăceşte : „ generaţii
veşnice " erau figuri din vechea mitologie naturalistă greacă sau personificarea
unor noţiuni filosofice. Ei provin din principiul divin prin EMANAŢIE (
1rpofio2,17 ) fie câte unul, fie perechi σνςνγοι (σωςνλοι ) ajungând până la cifra de
365 şi chiar mai mulţi. După gnosticul VALENTIN din Alexandria ( gnostic
remarcabil ) existau 365 de ceruri, fiecare având 7 EONI . Demiurgul creator al
lumii este cel din urmă EON. El este Dumnezeul iudeilor.

Cea mai înaltă emanaţie din Dumnezeu este EONUL superior numit
intelect, sau νονς = raţiunea sau cuvântul, căruia I s-a încredinţat creaţia şi
mântuirea lumii. Eonii numiţi şi ÎNGERI αγγελος formează laolaltă πληρωμα
deplinătatea, împărăţia BINELUI şi a lumii în opoziţie cu Kenosa κενομα - vidul
haotic, care este imperiul răului. Măntuirea este concepută de GNOSTICI ca un
proces cosmic. Ea înseamnă eliberarea de materie, dizolvarea lumii materiale
prin separarea elementelor şi reîntoarcerea sufletului omenesc în PLIROMA . La
aceasta se ajunge prin GNOZĂ sau cunoştiinţe. Trupul fiind creat de materie nu
poate să învie, căci după gnostici, acest fapt ar însemna perpetuarea materiei care în
sine este rea. Dezavantajul pentru teologie a fost faptul că sistemele gnostice ,în
majoritate, sau DOCHETISTE, învăţând că Hristos nu a avut un trup real, ci un
trup aparent, eteric sau că asupra omului Iisus, s-a pogorât EONUL- HRISTOS.
Astfel, suferinţele, patimile moartea şi Învierea Lui lisus Hristos sunt acte aparente -
părute ca şi întruparea sa. Cele mai însemnate sisteme GNOSTICE se împart in două
direcţii : - GNOSTICISMUL SIRIAN şi GNOSTICISMUL ALEXANDRIN.
Anunţând această împărţire, ne gândim că atât Arie, cat şi partizanii săi din Alexandria
şi Antiohia siriană puteau fi influenţaţi de ambele curente, mai ales că teologia
gnostică îmbinată cu elemente filosofice neoplatonice şi orientale era destul de
atrăgătoare , chiar fascinantă în planul gnoseologic.

GNOST/C/SMUL SIR/AN a avut ca reprezentant principal pe SATURNIL

sau SATORNIL care a trăit în Antiohia Siriei. Sf. IRINEU din Lugdun (+ 202 ) îl
considera discipolul lui Menandru care, la rândul său a fost principalul adept al lui
SIMON MAGUL- părintele ereziarhilor.
 Ca doctrină, GNOSTICISMUL SIRIAN se caracterizează ca un sistem
religios de factură orientală caracterizat printr-un dualism religios asemenea
celui persan Ahura – Mazda şi Ahriman ) foarte riguros. Totodată, în acest sistem
gnostic abundă elementele DOCHETISTE, Iisus fiind conceput în acest sistem ca
o fiinţă eterică - părută. Dochetismul sirian se caracterizează printr-un exagerat
anti - iudaism, fapt care îl apropie de doctrina păgână a lui Celsus.

Mult mai important şi mai extins este GNOSTICISMUL ALEXANDRIN

care a avut ca reprezentanţi pe Basilide ( VASILIDE ) , MARCUS, VALENTIN şi
PTOLOMEU.
După Basilide, la început a fost NEANTUL BITHOS βνθο din care a ieşit
CHAOSUL, o aglomerare dezorganizată. Din acest CHAOS χαως se ridică
MARELE
ARHON ( Dumnezeu ) . Acesta este Dumnezeu cel inefabil θεος αρρητος . El
apare ca ceea ce există το ον sau οων ca ceea ce este prim. Acest MARE
ARHON este fără de nume ανωομαστος , nemijlocit, ca şi la Filon din Alexandria.
Acest prim Dumnezeu întemeiază OCDOADA ( cei 8 ) EONILOR. Al doilea
ARHON în ordinea
emanaţiei este NOUS νονς Cel prim născut πρωτογονο -cuvântul şi totodată
inţelepciunea existentă în cuvânt şi ştiinţă ( întrucât LOGOSULUI I se poate da ş i
înţelesul de ştiinţă ). Acest al doilea factor determinant este cel ce pune in acţiune
energie δναμι ( DINAMIS ) care ia calităţile păcii ειρηνη şi dreptăţii δικαιοσννη.
Acest al doilea ARHON întemeiază ebdomada ( 70 eoni ) care formează cerul
planetar, marile constelatii . După acestea urmează principii determinate numite de
Basilide ARHONI, EONI, căpetenii de împărătii ale spiritelor. Al doilea MARE
ARHON λογος , σοφια a condus lumea până la Moise. Între marele arhon şi al
doilea se găseau 365 de ceruri având fiecare câte 7 eoni formând cu totii PLIROMA
πιληρωμα . Materia eternă aşezată sub PLIROMA a prins câteva părţi de lumină,
pentru eliiberarea cărora, IEHOWAC, arhonul ultimului cer a creat lumea fără a le
putea mântui. Pentru aceasta, Dumnezeu a trimis pe cel mai mare dintre eoni,
intelectulm νονς care s-a unit la botez cu omul lisus, a mântuit oameni prin gnoză
( cunoaştere ) şi s-a retras iarăşi in Pliroma.Un punct principal este in acest sistem
iarăşi reântoarcerea, procesul de limpezire a sufletului, economia purificării
οικονομα καθαρσεων sufletul trebuind să se reîntoarcă din materia plină de
imperfecţiuni la întelepciune şi la starea de pace . Fiinţa originară poartă în sine
toată perfecţiunea, dar numai ca „ potentia δνναμι , spiritul vονς NOUS, primul
născut este prima revelare a ceea este ascuns. Deci, după conceptul gnostic a lui
Basilide ,toate fiinţele create se pot împărtăşi şi ele de adevărata dreptate, dar
numai prin legătura lor cu Dumnezeu şi în aeelaşi timp de pacea care provine din
această legătură.

LA GNOSTICUL VALENTIN care a răspândit sistemul său gnostic la

Alexandria şi la Roma, unde a murit în anul 160, procesul emanaţiei este tot aşa de
evident. VALENTIN învată că , ceea ce este PRIM se numeşte EON τελειος αιων
εν αορατοις και ακατονομαστοις νψωματι sau INSONDABILUL, cauza primă
sau ABISUL ABSOLUT προαχη în care totul se află suprimat . Această entitate
se numeşte şi cauza primă sau ceea ce exista înaintea începutului, înaintea
principiului. Aceasta se mai numeşte şi προπατωρ ceea ce este înaintea
TATĂLUI. Acesta este ceea ce este ACTIV. Diferenţierea UNICULUI este apoi
διαθετις iar această continuare se mai numeşte acţiunea de a se face înţeles, a ceea
ce nu poate fi înţeles καταληψις τον ακαταλητον identic cu ceea ce filosofii
stoici numeau κατληψις. Aceste entităţi sunt EONI, stările διαθετις
particulare; comunitatea , sau lumea EONILOR se numeşte la VALENTIN, ca de
altfel la toţi gnosticii, împlinire ( PLIROMA ). Al doilea moment se mai numeste şi
limitare ορος. Dar întrucât dezvoltarea vieţii este sesizată mai precis în opoziţii,
în entităţi contrarii, această dezvoltare este determinată ca fiind continuată în
unirea dintre două principii în forma masculinului şi a femininului. Unul este
astfel împlinirea celuilalt ; din îmbinarea sau asocierea τνζνγια lor, iau fiinţă
împlinirile care dau realul. Aşadar, fiecare principiu îşi are principiul său întregitor
suma acestor principii este lumea EONILOR , în general, adică este PLIROMA
generală a abisului absolut. De aceea această stare a principiilor, cu unirea lor
producătoare - masculin - feminin se mai numeşte starea hermafrodisiacă
appενοθηλνς.

Aceste emanaţii de perechi - eoni formează diferite entităţi numerice:

TETRADA ( 2 perechi) , ogdoada ( = 4 perechi ), dodecada ( = 10 perechi = 20
eoni ), tricondada (= 15 perechi = 30 eoni ) care devine lumea ideală a
PLIROMEI opusă KENOMEI καινωμα = imperiulvidului, a spaţiului golit de orice
existenţă. Din cauza unei tulburări produsă în PLIROMA de conul SOFIA ( =
înţelepciunea ), în urma căreia s-a produs lumea fenomenală, eonii s-au unit şi au
produs prin emanaţie comună, UN EON NOU, deosebit de strălucit, pe IISUS
CEL CERESC, care la botez a coborât asupra omului Iisus, care a învăţat lumea
un an şi la rândul său s-a unit cu εκκλλεσια (BISERICA ) si care este Mântuitorul
lumii.

GNOSTICUL PTOLEMEU, atribuie abisului βνθος- ului două σνςιγονς( două

uniri ), două διαοεοες ( diferenţieri ) care sunt presupuse de orice existenţă
determinată θεληημα και εννοια . Forme variate apar aici de-a valma.
Determinaţia fundamentală este însăşi aceeaşi : ABISUL şi ÎMPLINIREA fiind
unitatea principală. Revelaţia care a descins din această unitate este şi măreţia
DOXA a Lui Dumnezeu ( sofia uranios ) = ÎNŢELEPCIUNEA CEREASCĂ ,
fiind ea însăşi ( orasis TU THEU ) = Vederea Lui Dumnezeu, IDEILE , sau cu
deosebire NUMELE LUI DUMNEZEU în toată pluralitatea atributelor şi predicatelor
sale το οωομα τον θεον πολνωνμος-. Acestea se prezintă în ipostaza DEMIURGULUI
şi este aparitia Lui Dumnezeu în pluralismul şi multitudinea plenitudinei arhonilor şi
eonilor. În această multitudine de determinaţii arhonice şi eonice se află o necesitate
profundă de rationalizare concretă.

LA GNOSTICUL MARCUS principiul prim este numit „ CEEA CE NU

POATE Fl GĂNDIT" ανεννοητος ba chiar şi ceea ce nu este sau ceea ce nu trece la
determinare. Gnosticii aderenţi ai lui Marcus îl mai numesc şi „ Liniştea pură τιγη.
Ceilalţi sunt apoi ideile, îngerii, eonii. Acestea sunt în conceptul gnostic al lui
Marcus RĂDĂCINILE, SEMINŢELE împlinirii particulare λογος ριζαι απερματα
πλεηρωματα . Fiecare EON poartă în sine propria sa lume .
 Printre gnosticii alexandrini se numără şi KARPOKRAT care practica un
sistem gnostic liberalist, artinomist, propovăduind o purificare în acest amalgam
exotic al gnosticismului tradiţional.

B IS ER IC A a condamnat GNOS TICISMU L întrucât acesta

con cepea reprezentările în forma imaginaţiei, iar această concepţie se opunea
conştiinţei de sine reale, Lui HRISTOS în trup real de carne χριστος εν ταρκι ,
ceea ce reprezintă o formă determinată reală a Mântuitorului Iisus Hristos ca
personalitate divino - umană.