Crestinismul

Creștinismul este una din cele trei religii monoteiste contemporane, alături de
iudaism și islam. Considerând împreună catolicii, protestanții și ortodocșii sub
eticheta globală de „creștini”, religia acestora este actualmente la nivel mondial cea
mai importantă din punct de vedere numeric. Islamul, cealaltă religie monoteistă
derivată din tradiția religioasă iudaică, este a doua ca pondere numerică a adepților
în lume.
Creștinismul îmbină tradiții din iudaism, pe care le îmbogățește cu mărturia Noului
Testament. Ca moștenitor alături de islam și iudaismul contemporan al tradiției
religioase orientale, creștinismul perpetuează până în ziua de astăzi credințe și mituri
născute pe malurile Eufratului acum mai bine de 5000 de ani.

Ca orice monoteism, creștinismul a manifestat în bimilenara sa istorie o apreciabilă

cantitate de intoleranță atât de tipică acestei forme speciale de religie.

Cuvântul „creștin” vine din limba latină populară, de la christianus, derivat de

la Hristos, deoarece Iisus/Isus din Nazareth este considerat în religia creștină ca fiind
Mesia și fiul lui Dumnezeu. Cuvântul „Hristos”, în limba greacă Χριστός Christós, „cel
uns”, este traducerea din limba ebraică a cuvântului ‫ משיח‬Mașiah (arabă ‫ َمسيح‬Masīh).
Instituția specifică creștinismului este Biserica. Autoritatea doctrinală este Sfânta
Scriptură sau Biblia, la care se adaugă, în ortodoxie și catolicism, tradiția Bisericii, iar
pentru catolicism și Magisteriul bisericesc, reprezentat de autoritatea papei.

Creștinismul este religia acelora care mărturisesc credința în Iisus Hristos și purtător al
unui mesaj universal de mântuire propovăduită de apostoli. Sintagma „Fiu al lui
Dumnezeu” trebuie înțeleasă aici în sensul dat ei de către creștini, căci ea este veche,
precedând creștinismul. Astfel, despre împăratul roman Augustus se spunea că este Fiul
lui Dumnezeu pentru că era fiul adoptat al lui Iulius Cezar, împărat zeificat de către
romani. Savanții Mircea Eliade și Ioan Petru Culianu pun la îndoială faptul că Iisus i-a
dat sintagmei („Fiul lui Dumnezeu”) același înțeles pe care mai târziu creștinii i-o vor
da. Această religie și crezul ei este în continuitate cu iudaismul primului secol,
revendicându-se ca împlinire a legământului încheiat de Dumnezeu cu poporul lui Israel.
Pentru teologii contemporani, Iisus Hristos a fost un predicator ambulant (itinerant) în
Palestina secolului I e.n., care potrivit mărturiei biblice înfăptuia miracole pe unde
trecea. În Imperiul roman al vremii, acest fapt trecea ca fiind banal și nimic străin
atmosferei timpului și locului, despre maeștrii stoici și cinici ai vremii spunându-se
același lucru. Numeroși făcători de minuni evrei pot fi comparați cu Iisus. Astfel,
Talmud-ul relatează despre minunile înfăptuite de diverși rabini, de exemplu rabinul
Honi ha-Meaggel, trăitor în secolul I î.e.n., sau celebrul rabin Hanina ben Dosa, un
contemporan al lui Iisus. În contul acestui rabin trăitor în aceeași perioadă cu Iisus este
pus, de altfel, un miracol de-o asemănare frapantă cu unul dintre miracolele pe care
textul sacru creștin îl pune în contul lui Hristos, anume vindecarea fiului unui slujbaș la
Capernaum (Ioan 4:43-54); Hanina ben Dosa se pretinde a fi vindecat fiul unui rabin,
anume al lui Gamaliel II. Iudaismul, ca și alte religii antice, considera că miracolele fac
parte din ordinea lucrurilor. Vechiul Testament conține numeroase relatări de intervenții
ale lui Dumnezeu în favoarea poporului care credea în el, dar în Biblia evreiască găsim
și miracole înfăptuite de oameni sfinți, precum profetul Ilie și Elisei, un număr important
de relatări miraculoase ale Noului Testament fiind influențate de aceste relatări ale
Vechiului Testament.

Creștinismul, așadar, își are originea la ceea ce pentru credincioșii creștini reprezintă
evenimentul și misterul lui Hristos (adică viața, cuvintele, pătimirea, moartea sa pe
cruce, învierea sa din morți, înălțarea la cer și trimiterea Mângâietorului în ziua de
Cincizecime). Se caracterizează prin monoteismul său, conform, de altfel, matricei
originare ebraice, asta deși totuși o altă religie din aceeași matrice, anume islamul,
percepe creștinismul ca fiind o formă de politeism (sîrk), iar istoricii religiei situează
creștinismul pe o poziție aparte în raport cu religiile monoteiste cu caracter exclusiv
(absolut) precum islamul și iudaismul, din cauza noțiunii specific creștine de Treime,
adică „trei persoane de-o unică substanță”, fapt ce clasează creștinismul în
categoria monoteismelor pluriforme alături de religiile primitive, care prin expresia
unui monoteism pluriform (mai mulți zei sunt considerați a fi manifestări ale unui unic
zeu) încearcă să răspundă aceleiași probleme ca și dogma trinitară, anume a coexistenței
unității divine și a pluriformității divine (multiplicității de manifestări ale acesteia), un
exemplu fiind spiritul adorat de păstorii nilotici „nuer”. Dubla natură a uneia dintre
manifestările dumnezeului creștin, anume a lui Iisus, divină și umană, nu face decât să
complice și mai mult situația creștinismului din punctul de vedere al sistematicii istoriei
religiei. De altfel, Biblia creștină, atât Vechiul cât și Noul Testament, nu conține
afirmații sau speculații trinitare, în ea apărând doar formule liturgice triadice.

Nucleul fundamental al credinței creștine constă în afirmarea lui Dumnezeu — creator

al universului (și, prin urmare, al omului), ființă plină de iubire și de grijă părintească
(într-adevăr, Crezul creștin enunță: „cred într-unul Dumnezeu, Tatăl atotțiitorul,
Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute”), constituit în trei
persoane distincte în relație, dar egale în natură.

În Iisus Hristos este recunoscută o dublă natură: divină și umană, fiecare dintre
ele deplină. Credința creștină că după moartea sa pe cruce Iisus Hristos a înviat din
morți, se constituie în teologia creștină ca dovadă a acestei duble naturi. Istoric vorbind,
chestiunea naturii lui Iisus Hristos a fost un motiv de mari dispute între adepții săi încă
de la începuturile creștinismului și punctând cu crize și dispute istoria acestei religii până
astăzi.