Credinta in primele comunitati crestine

Creștinismul este una din cele trei religii monoteiste contemporane, alături
de iudaism și islam. Considerând împreună catolicii, protestanții și ortodocșii sub eticheta
globală de „creștini”, religia acestora este, actualmente, cea mai importantă din punct de vedere
numeric, cu un număr de 2,4 miliarde de adepți. Islamul, cealaltă religie monoteistă derivată din
tradiția religioasă iudaică, este a doua ca pondere numerică a adepților în lume. Creștinismul are
originea în iudaism. Ca moștenitor (alături de islam și iudaismul contemporan) al tradiției
religioase orientale, creștinismul perpetuează până în zilele noastre credințe și mituri născute pe
malurile Eufratului acum mai bine de 5000 de ani.
Cuvântul "creștin" vine din limba latină populară, de la christianus, derivat de la Hristos,
deoarece Iisus/Isus din Nazareth este considerat în religia creștină ca fiind Mesia și fiul
lui Dumnezeu. Cuvântul "Hristos", în limba greacă Χριστός Christós, "cel uns", este traducerea
din limba ebraică a cuvântului ‫ משיח‬Mașiah (arabă ‫ َمسيح‬Masīh). Inițial, cuvântul "creștin" a fost
folosit ca o poreclă la adresa celor care urmau învățăturile lui Iisus în Imperiul Roman.
Instituția specifică creștinismului este Biserica. Autoritatea doctrinală este Sfânta
Scriptură sau Biblia, la care se adaugă, în ortodoxie și catolicism, tradiția Bisericii (în plus,
pentru catolicism, se adaugă și Magisteriul bisericesc, reprezentat de autoritatea papei.
Ziua de naştere a creştinismului este Cincizecimea, când Duhul Sfânt S-a pogorât asupra
Apostolilor, iar în urma predicii Sfântului Apostol Petru s-au botezat trei mii de oameni. După
recunoaşterea oficială a creştinismului ca religie permisă, de către Sfântul împărat Constantin cel
Mare, prin Edictul de la Milan din anul 313, acesta s-a răspândit în toată lumea prin misionari
creştini. Dogmele creştinătăţii sunt cuprinse pe scurt în Simbolul Credinţei sau Crezul, care se
mai numeşte şi Simbolul niceo-constantinopolitan.

Marea Schismă-Din cauza mai multor disensiuni de natură doctrinară, socială, politică şi
culturală, în 1054, Biserica Apusului s-a rupt de Biserica Răsăritului, luând naştere Biserica
Ortodoxă şi Biserica romano-catolică. Această despărţire s-a numit Schisma cea mare. Au existat
mai multe încercări de unire a celor doua Biserici, dar acest lucru nu s-a reuşit până în prezent In
urma Reformei, petrecută în 1520, din Biserica romano-catolică s-au desprins Bisericile
protestante: luterană, calvină (reformată), anglicană, unitariană. Din Bisericile protestante au
derivat apoi Bisericile neo-protestante: baptistă, adventistă, adventistă de ziua a 7-a, penticostală,
evanghelică.

Clasa a VII a

Prof:Popa Nica Claudiu-Mihai