Crestinismul

Creștinismul este una din cele trei religii monoteiste contemporane, alături
de iudaism și islam. Considerând împreună catolicii, protestanții și ortodocșii sub eticheta
globală de „creștini”, religia acestora este, actualmente, cea mai importantă din punct de vedere
numeric, cu un număr de 2,4 miliarde de adepți. Islamul, cealaltă religie monoteistă derivată din
tradiția religioasă iudaică, este a doua ca pondere numerică a adepților în lume.

Creștinismul are originea în iudaism. Ca moștenitor (alături de islam și iudaismul

contemporan) al tradiției religioase orientale, creștinismul perpetuează până în zilele noastre
credințe și mituri născute pe malurile Eufratului acum mai bine de 5.000 de ani.

Cuvântul "creștin" vine din limba latină populară, de la christianus, derivat de la Hristos,
deoarece Iisus/Isus din Nazareth este considerat în religia creștină ca fiind Mesia și fiul
lui Dumnezeu. Cuvântul "Hristos", în limba greacă: Χριστός Christós , este traducerea din limba
ebraică a cuvântului: ‫ משיח‬Mașiah (arabă: Inițial, cuvântul "creștin" a fost folosit ca o poreclă la
adresa celor care urmau învățăturile lui Iisus în Imperiul Roman.

Instituția specifică creștinismului este Biserica. Autoritatea doctrinală este Sfânta

Scriptură sau Biblia, la care se adaugă, în ortodoxie și catolicism, tradiția Bisericii (în plus,
pentru catolicism, se adaugă și Magisteriul bisericesc, reprezentat de autoritatea papei.

Creștinismul este religia acelora care mărturisesc credința în Iisus Hristos și purtător al
unui mesaj universal de mântuire propovăduită de apostoli. Sintagma "Fiu al lui Dumnezeu"
trebuie înțeleasă aici în sensul dat ei de către creștini, căci ea este veche, precedând creștinismul.
Astfel, despre împăratul roman Augustus se spunea că este Fiul lui Dumnezeu pentru că era fiul
adoptat al lui Iulius Cezar, împărat zeificat de către romani. Savanții Mircea Eliade și Ioan Petru
Culianu pun la îndoială faptul că Iisus i-a dat sintagmei ("Fiul lui Dumnezeu") același înțeles pe
care mai târziu creștinii i-o vor da. Această religie și crezul ei sunt în continuitate cu iudaismul
primului secol, revendicându-se ca împlinire a legământului încheiat de Dumnezeu cu poporul
lui Israel. Pentru teologii contemporani, Iisus Hristos a fost un predicator ambulant (itinerant)
în Palestina secolului I e.n., care potrivit mărturiei biblice înfăptuia miracole pe unde trecea. În
Imperiul roman al acelei vremi, acest fapt trecea ca fiind banal și nimic străin atmosferei
timpului și locului, despre maeștrii stoici și cinici ai vremii spunându-se același lucru. Numeroși
făcători de minuni evrei pot fi comparați cu Iisus. Astfel, Talmud-ul relatează despre minunile
înfăptuite de diverși rabini, de exemplu rabinul Honi ha-Meaggel, trăitor în secolul I î.e.n., sau
celebrul rabin Hanina ben Dosa, un contemporan al lui Iisus. În contul acestui rabin trăitor în
aceeași perioadă cu Iisus este pus, de altfel, un miracol de-o asemănare frapantă cu unul dintre
miracolele pe care textul sacru creștin îl pune în contul lui Hristos, anume vindecarea fiului unui
slujbaș la Capernaum (Ioan 4:43-54); Hanina ben Dosa se pretinde a fi vindecat fiul unui rabin,
anume al lui Gamaliel II. Iudaismul, ca și alte religii antice, considera că miracolele fac parte din
ordinea lucrurilor. Vechiul Testament conține numeroase relatări de intervenții ale lui Dumnezeu
în favoarea poporului care credea în el, dar în Biblia evreiască găsim și miracole înfăptuite de
oameni sfinți, precum profetul Ilie și Elisei, un număr important de relatări miraculoase ale
Noului Testament fiind influențate de aceste relatări ale Vechiului Testament.