1

UNIVERSITATEA ”DANUBIUS” DIN GALAȚI

FACULTATEA DE STIINȚE COMPORTAMENTALE ȘI APLICATE
SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE
DISCIPLINA PSIHOLOGIE EXPERIMENTALĂ

RELIGIOZITATE ȘI SUSTENABILITATE

Numele profesorului, Numele studentului,

Emil R. Gâtej Bărbosu Simona-V.
 2

FEBRUARIE 2023

Rezumat/Abstract

Această lucrare explorează legătura dintre religiozitate și sustenabilitate dintr-o

perspectivă interdisciplinară. În primul rând, vom examina conceptele cheie ale religiozității și

sustenabilității . Apoi, ne vom concentra asupra studiilor care au investigat relația dintre

religiozitate și comportamentele sau atitudinile legate de mediu și dezvoltare durabilă. Vom

analiza, de asemenea, rolul instituțiilor religioase în promovarea sau împiedicarea practicilor și

politicilor sustenabile. În final, vom discuta implicațiile acestor constatări pentru cercetare

viitoare și pentru dezvoltarea politicilor în domeniul sustenabilității.

Introducere:

Religiozitatea și sustenabilitatea reprezintă două domenii aparent distincte, dar

interconectate, care au captat atenția cercetătorilor și a comunității globale în contextul

preocupărilor tot mai crescânde legate de mediu și dezvoltare durabilă. Această lucrare își

propune să exploreze relația dintre religiozitate și sustenabilitate, investigând modul în care

credințele, practicile și instituțiile religioase pot influența comportamentele umane legate de

mediu și capacitatea societăților de a atinge obiectivele de sustenabilitate.

În ultimele decenii, problemele legate de schimbările climatice, degradarea mediului

și epuizarea resurselor naturale au devenit tot mai urgente și omniprezente în agenda globală. În

acest context, se observă o creștere a conștientizării asupra responsabilității individuale și

colective în adoptarea unor practici sustenabile. În paralel, religiile și spiritualitatea continuă să

exercite o influență semnificativă asupra vieții oamenilor, având un impact profund asupra

valorilor, normelor și comportamentelor acestora.

 3

Pentru a înțelege mai bine relația dintre aceste două aspecte aparent distincte, este crucial

să analizăm modul în care credințele și practicile religioase pot contribui la formarea unei

atitudini pro-sustenabilitate și la promovarea unor schimbări pozitive în comportamentul

individual și colectiv. În același timp, trebuie să fim conștienți de posibilele contradicții sau

bariere pe care instituțiile religioase le pot impune în calea obiectivelor de sustenabilitate.

Scopul principal al acestei lucrări este de a analiza și de a evidenția conexiunile dintre

religiozitate și sustenabilitate, cu accent pe modul în care aceste aspecte pot colabora sau se pot

confrunta în eforturile umane de a construi o societate durabilă. Astfel, obiectivele specifice ale

acestei cercetări includ:

• Investigarea relației dintre nivelurile de religiozitate ale indivizilor și comportamentele

lor legate de mediu.

• Analizarea rolului instituțiilor religioase în promovarea sau împiedicarea practicilor și

politicilor sustenabile.

Identificarea mecanismelor psihologice și sociale care stau la baza influenței religiozității

asupra atitudinilor și acțiunilor legate de sustenabilitate.

Prin abordarea acestor obiective, această lucrare aduce o contribuție la înțelegerea

complexității interacțiunilor dintre sfera spirituală și preocupările pentru mediu, oferind astfel

perspective noi și baze solide pentru cercetarea și dezvoltarea ulterioară în domeniu.

1.RELIGIOZITATEA

1.1 Definiții și abordări teoretice ale religiozității

În Rogets Thesaurus (Lewis, 1978), se consideră că religiozitatea este sinonimă cu

termeni precum ortodoxie, credință, evlavie, devotament, sfințire. „Aceste sinonime reflectă ceea
 4

ce studiile despre religiozitate ar denumi dimensiuni ale religiozității, mai degrabă decât termeni

care sunt echivalenți cu religiozitatea.” (Holdcroft, 2006).

Pentru a descrie religiozitatea în sensul său, Bergan și McConatha (2001) au definit-o ca

fiind o serie de dimensiuni legate de credință, dar și implicare religioasă. În primele studii

asociate religiozității, se remarcă faptul că aceasta este strâns legată de conceptul

monodimensional al prezenței religioase.

Psihologii sociali fac o importantă distincție între cele trei componente ale religiozității,

anume: cogniție (cunoaștere), afect (sentimente, emoții) și comportament. Însă, distincția între

credința religioasă, sentimente religioase și practici religioase a fost făcută de către cercetători

precum Hall (1891), Starbuck (1899) și Leuba (1912) cu mult timp în urmă (Cornwall et al.,

1986).

Componenta cognitivă este credința religioasă, fiind numită și componenta ortodoxiei.

Glock (1962) a denumit această dimensiune ”ideologie”. Câțiva ani mai târziu, Stark și Glock

(1968) au etichetat-o ”ortodoxie”, iar mai apoi, King și Hunt (1975) au numit-o ”consimțământul

crezului”. Componenta afectivă reprezintă dimensiunea sentimentului și include afectele față de

ființe, obiecte, dar și față de instituții religioase. O abordare legată de angajamentul religios

accentuează ideea că acest atașament este, de fapt, un mecanism ce mențne identitatea religioasă.

Aceasta caracterizează componenta afectivă a religiozității ca fiind o ”emoție concentrată sau

atașament emoțional” (Mol, 1977 APUD Cornwall et al., 1986). Componenta

comportamentală este exprimată, așa cum îi spune numele, prin acțiuni și comportament.

Astfel, comportamentul religios cuprinde participarea la serviciile religioase, contribuțiile

financiare, frecvența rugăciunii personale și a studiului scripturilor, precum și repectarea

principiilor religioase și etice (Cornwall et al., 1986).

1.2 Conceptualizări și dimensiuni ale religiozității

 5

Religiozitatea poate fi observată în două forme distincte de implicare religioasă:

personală și instituțională. În literatura dedicată religiozității, se regăsește în mod frecvent

această distincție. Dittes (1971) a evidențiat o distincție clară între religie într-un mod explicit-

public, social, instituționalizat și formalizat- și regie într-un mod mai subiectiv- atitudini, valori,

loialități și angajamente personale profund înrădăcinate. Sociologii au dezvoltat, de asemenea,

diverse concepte pentru a distinge aceste două forme de religiozitate, cum ar fi ”sens și

apartenență” (Greeley, 1972; Roof, 1979), ”privat și public” (Davidson, 1975, 1977) sau ”moral

și calculativ” (Etzioni, 1961). Lenski (1961) subliniază aceasă diferență prin ”implicarea în

grupul religios” versus ”orientările religioase” (Cornwall et al., 1986).

Modul personal al religiozității este format din credințe religioase, sentimente și

comportamente care izvorăsc dintr-o experiență religioasă personală și individualizată. Acesta

include acceptarea doctrinelor ortodoxe preluate dintr-un mediu cultural extern (de exemplu,

creștinismul în general, în opoziție cu doctrinele specifice unei secte sau confesiuni),

sentimentele și angajamentul față de Divinitate și comportamenttul religios (rugăciune personală,

acte de caritate și încurajarea altora să creadă într-o anumită credință).

Modul instituțional al religiozității este compus din credințe, sentimente și

comportamentele religioase legate de o religie formalizată și instituționalizată. Acesta curprinde

acceptarea credințelor religioase specifice unei secte sau confesiuni, sentimente personale și

atașamentul față de o anumită biserică sau comunitate religioasă și participarea la ritualuri

religioase și servicii de închinare (Cornwall et al., 1986).

Allport și Ross au identificat două dimensiuni fundamentale ale religiozității:

extrinsecă și intrinsecă. Ei au interpretat religiozitatea extrinsecă ca pe o perspectivă egoistă și

utilitară asupra religiei, în care credinciosul se folosește de religie în scopuri personale, precum

obținerea statutului social, dezvoltarea relațiilor sociale și justificarea de sine, adaptând selectiv
 6

credințele în funcție de propriile interese. În schimb, religiozitatea intrinsecă se referă la o

persoană care îmbrățișează în totalitate credințele religioase și trăiește religia dincolo de simpla

participare la serviciile bisericii. Aceste persoane își găsesc sensul principal al vieții în religie și

își armonizează celelalte nevoi cu convingerile lor religioase (Holdcroft, 2006). Allport și Ross

afirmă că ”persoana cu motivație extrinsecă folosește religia, în timp ce persoana cu motivație

intrinsecă trăiește religia” (Allport & Ross, 1967, p. 432).

Dimensiunea extrinsecă/intrinsecă

Aceștia au creat Scara Orientării Religioase (ROS) pentru a examina religiozitatea dintr-

o perspectivă trăită. Scara ROS cuprindea o scară extrinsecă cu 11 elemente, care măsura în ce

măsură indivizii folosesc religia în scopuri personale, și o scară intrinsecă cu 9 elemente, care

măsura în ce măsură indivizii trăiesc religia lor. Ulterior, Batson și Ventis (1982) au adăugat o a

treia dimensiune la măsura ROS, una de căutare, care evalua în ce măsură religia unei persoane

implică un dialog deschis și receptiv, cu șase elemente. Batson și Schoenrade (1991) au revizuit

această scară, creând o variantă cu 12 elemente, iar mai târziu, au dezvoltat patru noi scale de

chestionare care combină cele trei dimensiuni menționate anterior cu o scară de ortodoxie pentru

a evalua dimensiunile mijloacelor, scopurilor și cautării religiozității (Holdcroft, 2006).

Dimensiunea intelectuala/ortodoxia

Dimensiunea intelectuală a religiozității presupune că persoana religioasă ar trebui să fie

bine informată despre credința pe care o adoptă. Această dimensiune poate fi evaluată prin

intermediul unui test de cunoștințe religioase. De exemplu, Glock și Stark (1965) au propus

crearea unor teste de cunoștințe religioase care să acopere o gamă largă de întrebări despre

originea și istoria religiei. Scopul lor a fost să evalueze o viziune asupra creștinismului în

contextul diferitelor tradiții religioase, utilizând un test format din patru întrebări despre

cunoștințele religioase, conceput și administrat adulților, care acoperea acpectele de bază

referitoare la Cele Zece Porunci, Scriptură și profeții din Vechiul Testament (Holdcroft, 2006).
 7

2. SUSTENABILITATEA

2.1 Definiții și abordări teoretice ale sustenabilității

Sustenabilitatea a devenit unul dintre cei mai utilizați termeni-cheie în ultimele două

decenii. Pare că totul poate fi caracterizat ca fiind ”sustenabil”, de la orașe și economii durabile

până la gestionarea resurselor și dezvoltarea durabilă. Acest concept reprezintă punctul de

întâlnire între știință și politică, fiind asociat cu munca de graniță. Se înțelege prin aceasta

construirea de comunități epistemice care împărtășesc o înțelegere comună și un angajament

colectiv în legătură cu aspectele de dezvoltare economică și protejare a mediului. În ultimele

două decenii, s-au format rețele de diverse persoane și organizații, alianțe, instituții și proiecte,

dar au fost investite și fonduri semnificative în numele sustenabilității (Scoones, 2007).

Definirea clară a fiecărui aspect al sustenabilității poate contribui la organizarea

acțiunilor necesare pentru a aborda sustenabilitatea globală în practică. Există perspectiva că, în

viitor, sustenabilitatea generală va fi bazată pe toate cele trei aspecte- mediu, social și economic.

În trecut, teoria economică s-a axat mai ales pe eficiența utilizării bunurilor și, într-o măsură mai

mică, pe echitatea distribuției. Totuși, recunoașterea recentă a importanței economice a

condițiilor de mediu a generat două schimbări semnificative (Goodland, 1995). În primul rând,

criteriul relativ nou de scară trebuie adăugat la criteriile tradiționale de alocare a resurselor și

eficiență a utilizării acestora (Daly, 1992; Opschoor, 1992). În al doilea rând, este necesar să se

recunoască faptul că piețele sunt de obicei ineficiente ca mecanisme de distribuție atunci când

vine vorba de resurse naturale. Sustenabilitatea economică se concentrează pe partea de resurse

naturale care furnizează intrări fizice în procesul de producție, fie ele regenerabile (cum ar fi

pădurile) sau epuizabile (cum ar fi mineralele). Aceasta pune accentul pe sistemele de susținere a

vieții în mediul înconjurător, fără de care nici producția, nici umanitatea nu ar putea exista.
 8

Aceste sisteme includ atmosfera, apa și solul, iar sănătatea acestora, capacitatea lor de a oferi

servicii de mediu, trebuie menținută. De exemplu, o barieră de ozon sănătoasă previne

deteriorarea prin radiații ultraviolete a vieții, cum ar fi oamenii și culturile agricole. Epuizarea

sau deteriorarea continuă a serviciilor de mediu ireversibile și insubstituibile prin activitățile

umane ar fi incompatibilă cu sustenabilitatea (Goodland, 1995).

2.2 Conceptualizări și dimensiuni ale sustenabilității

Sustenabilitatea sau durabilitatea, definită acum peste 30 de ani, este recunoascută pe

scară largă ca un concept important în domeniul politicilor și dezvoltării urbane. Acest concept

ofeă un cadru în care se încadrează planificarea, arhitectura și designul urban, fiind însoțit de o

literatură considerabilă în acest domeniu (Williams et al., 2000).

Conceptul de dezvoltare durabilă a fost dezvoltat împreună cu conștientizarea profundă

că distrugerea mediului și abandonul aspectelor sociale, manifestate sub forma sărăciei,

privațiunilor și degradării urbane, sunt inacceptabile (Carley & Kirk, 1998; WCED, 1987).

Tensiunea esențială dintre aspectele asociate durabilității- mediul, socialul și economicul- și

interpretarea largă a conceptului au dus la apariția unor diverse forme urbane descrise ca fiind

”durabile” (Jenks & Dempsey, 2005; Giddings et al., 2002). Cu toate acestea, în ciuda accentului

antropocentric al definiției durabilității, s-a acordat surprinzător de puțină atenție definiției

durabilității sociale în domeniile legate de mediul construit. Concepte înrudite, cum ar fi

”capitalul social”, care se concentrează pe consolidarea participării civice și a puterii locale prin

interacțiunea socială și sentimentul de comunitate între toți membrii, sunt mai ușor de discutat și

examinat într-un context fizic (Putnam, 2000; Mitlin & Satterwaite, 1996).

3. DISCUȚIE:
 9

3.1 ”Motivating sustainable behaviours: The role of religiosity in a cross-cultural context”,

(Kaplan & Iyer, 2021)

Influențele religiozității asupra durabilității au fost studiate cu ceva timp în urmă, însă

rezultatele și interpretările au fost mixte. Scopul acestei cercetări este atât de a analiza această

discrepanță, cât și de a oferi o perspectivă mai clară asupra influenței religiozității asupra

comportamentelor durabile. Manifestarea religiozității este influențată de factori culturali care

sunt susținuți de societate în ansamblu. De asemenea, se studiază rolul pe care îl au diferențele

culturale la nivel național și se pun în vedere colectivismul și individualismul cultural, precum și

orientarea pe termen lung versus pe termen scurt. Deoarece individualismul a devenit din ce în ce

mai comun în economiile moderne, s-a observat creșterea consumului, degradarea mediului și

dezastre ecologice (Santos et al., 2017).

Din alte cercetări anterioare, se cunoaște faptul că religiozitatea este corelată pozitiv de

securitate, conformitate și de valorile tradiționale (Schwartz & Huismans, 1995; Roccas &

Schwartz, 1997; Saroglou et al., 2004). La polul opus, religiozitatea are o relație negativă cu

independența (Rokeach, 1969) și cu valorile de auto-îmbunătățire precum puterea, realizarea

(Roccas, 2005) deoarece acestea contrazic învățăturile religioase (Schwartz & Huismans, 1995).

În același timp, conceptul de religiozitate este puternic corelat cu sentimentul de admirație, care

promovează apartenența la colectivitățile sociale, stimulează identitatea colectivă (Shiota et al.,

2007) și încurajează îngrijirea mediului înconjurător și a naturii (Keltner & Haidt, 2003).

3.2 ”Religion and motives for sustainable behaviors: A cross-cultural comparison and

contrast”, (Minton et al., 2015)

Acest studiu are la bază cercetarea unor valori, teoria autodeterminării și teoria

inoculării pentru a determina legătura dintre religie și comportamentele durabile.

 10

Conform așteptărilor, atât apartenența religioasă, cât și nivelul de religiozitate au o

influență semnificativă asupra comportamentelor de consum durabil. Altfel spus, religia ajută la

înțelegerea discrepanței dintre valorile și atitudinile din ierarhia valori-atitudini-comportament.

Budiștii cu o înaltă religiozitate se evidențiază prin participarea lor mai sustenabilă în

comportament, în contrast cu creștinii și ateii.

3.3 ”Investigating environmental sustainability in small family-owned business: Integration of

religiosity, ethical judgement, and theory of planned behavior”, (Singh et al., 2021)

Scopul acestui studiu de a investiga intențiile de durabilitate ecologică ale

întreprinderilor de familie din Fiji. A fost conceput un model conceptual prin integrarea

religiozității intrinseci și extrinseci și a judecății etice ca variabile moderatoare.

Ajzen și Fishbein (1980) evidențiază religia ca fiind un element constitutiv care

determină atitudinea și normele subiective ale unei persoane. Religiozitatea intrinsecă reprezintă

motivația fundamentală prin care indivizii își construiesc abordarea vieții pe baza valorilor și

credințelor religioase. Această dimensiune a religiozității are un impact asupra atitudiniifață de

sustenabilitatea mediului (Graafland, 2017), deoarece valorile și credințele religioase contribuie

la formarea atitudinilor (Ajzen & Fishbein, 1980). Indivizii ce prezintă o religiozitate intrinsecă

vor adopta și implementa comportamente durabile, cum ar fi reducerea consumului de energie și

utilizarea responsabilă a resurselor pentru a proteja mediul, dar și viața în general (Wang et al.,

2020). Practici durabile de acest fel pot contribui la acceptarea întreprinderilor de familie de

către comunitățile locale relevante, datorită atitudinii favorabile pe care o au în ceea ce privește

sustenabilitatea mediului.

Așadar, întreprinderile de familie conduse de religiozitatea intrinsecă sunt predispuse să

adopte o atitudine durabilă față de mediu, întrucât urmează învățăturile religioase care

promovează protecția mediului și a vieții în general. Prin urmare, a fost lansată ipoteza:
 11

Religiozitatea intrinsecă a afacerilor de familie influențează în mod pozitiv atitudinea față de

sustenabilitatea mediului.

Pe de altă parte, religiozitatea extrinsecă se referă la utilizarea religiei de către indivizi

în scopul de a obține recunoaștere și aprobare socială (Raggiotto et al., 2018). Indivizii cu o

religiozitate extrinsecă își urmăresc propriul interes în loc să îmbrățișeze valorile și credințele

religiei lor. Aceștia adoptă comportamentele ecologice pentru a obține recunoaștere și apreciere

din partea societății (Gao et al., 2017). Astfel, indivizii religioși extrinseci manifestă un

atașament puternic față de comportamentele pro-mediu în scopul de a obține aprobarea socială și

de a-și îndeplini propriile interese (Wang et al., 2020).

Astfel, întreprinderile de familie pot adopta practici durabile din punct de vedere

ecologic în scopul de a-și servi intersele personale, mai degrabă decât pentru a contribui la

îmbunătățirea comunității sau pentru a se conforma valorilor religioase ale acestora. Un exemplu

ar fi implementarea măsurilor de reducere a consumului de energie, care poate duce la scăderea

costurilor pentru afacere. Prin urmare, a fost lansată ipoteză:

Religiozitatea extrinsecă a afacerilor de familie infleunțează în mod pozitiv atitudinea

față de sustenabilitatea mediului.

Alte ipoteze au fost:

Atitudinea influențează pozitiv intențiile de sustenabilitate a mediului ale întreprinderilor

familiale.

Normele subiective influențează pozitiv intențiile de sustenabilitate a mediului ale

întreprinderilor familiale.
 12

4. IMPLICAȚII PRACTICE ȘI CONCLUZII ALE ANALIZEI RELAȚIEI DINTRE

RELIGIOZITATE ȘI SUSTENABILITATE

4.1 Concluzii

Așadar, am constatat influența religiozității asupra comportamentelor pro-

environmentale în rândul consumatorilor din culturile colectiviste și orientate pe termen lung,

fapt ce nu a fost observat și în cazul celor individualiste și orientate pe termen scurt. Se

subliniază importanța educației deoarece majoritatea consumatorilor se informează cu privire la

comportamentele lor de reciclare sau de consum ecologic.

De asemenea, rezultatele studiilor au arătat că religia joacă un rol foarte important în

determinarea comportamentelor durabile și contibuie într-o mare măsură la explicarea

discrepanței dintre valorile și atitudinile sau comportamentele individuale.

Deopotrivă, s-a arătat că nivelul de religiozitate influențează relația dintre afilierea

religioasă și comportamentele durabile, în special pentru comportamentele care implică o mai

mare implicare.

Se confirmă de asemenea rolul religiozității, al atitudinilor și normelor subiective în

influențarea comportamentelor durabile în rândul întreprinderilor familiale. De asemenea, se

accentuează influența atât a religiozității intrinseci, cât și a celei extrinseci față de

sustenabilitatea mediului în contextul unei țări în curs de dezvoltare.

4.2 Implicații practice

Studiile oferă puncte de plecare pentru oamenii de știință din marketing, agenți de

schimbare, cadre universitare, dar și oficiali politici. Factorii de decizie se pot implica pentru ca

oamenii să își însușească cunosștințele, abilitățile și comportamentele necesare cu privire la

 13

dezvoltarea durabilă. Este important ca tinerii să fie informați despre aspecte precum schimbările

climatice, sustenabilitate, biodiversitate, consum verde, deoarece aceștia sunt grupul țintă care ar

putea duce la creșterea și răspândirea consumului responsabil.

În același timp, influenții unei societăți sunt capabili de a încuraja consumul durabil, de

a promova comportamentele durabile și de a dezvolta politici mai eficiente în domeniul

durabilității.

Bibliografie .

Ajzen, I. (1980). Understanding attitudes and predictiing social behavior. Englewood cliffs.

Allport, G. W., & Ross, J. M. (1967). Personal religious orientation and prejudice. Journal of

personality and social psychology, 5(4), 432-443.

Batson, C. D., & Schoenrade, P. A. (1991). Measuring religion as quest: 1) Validity

concerns. Journal for the scientific study of Religion, 416-429.

Batson, C. D., & Ventis, W. L. (1982). The religious experience: A social-psychological

perspective. Oxford University Press, USA.

Bergan, A. & McConatha, J. T. (2001). Religiosity and life satisfaction. Activities, Adaptation &

Aging, 24(3), 23-34. https://doi.org/10.1300/J016v24n03_02

Brundtland, G. H., & Mansour, K. World Commission on Environment and Development

(WCED)(1987) Our common future: report of the World Commission on Environment and

Development.

Carley, M., & Kirk, K. (1998). Sustainable by 2020?: a strategic approach to urban

regeneration for Britain's cities. Policy Press.

 14

Cornwall, M., Albrecht, S. L., Cunningham, P. H., & Pitcher, B. L. (1986). The dimensions of

religiosity: A conceptual model with an emiprical test. Review of religious research, 226-244.

https://doi.org/10.2307/3511418

Daly, H. E. (1992). Allocation, distribution, and scale: towards an economics that is efficient,

just, and sustainable. Ecological economics, 6(3), 185-193.

Gao, L., Wang, S., Li, J., & Li, H. (2017). Application of the extended theory of planned

behavior to understand individual’s energy saving behavior in workplaces. Resources,

Conservation and Recycling, 127, 107-113. https://doi.org/10.1016/j.resconrec.2017.08.030

Giddings, B., Hopwood, B., & O'brien, G. (2002). Environment, economy and society: fitting

them together into sustainable development. Sustainable development, 10(4), 187-196.

https://doi.org/10.1002/sd.199

Glock, C. Y. (1962). On the study of religious commitment.

Glock, C. Y., & Stark, R. (1970). Religion and society in tension: a publi. from the research

program in the Sociology of Religion Survey Research Center, Univ. of Calif., Berkeley.

Goodland, R. (1995). The concept of environmental sustainability. Annual review of ecology and

systematics, 26(1), 1-24. https://doi.org/10.1146/annurev.es.26.110195.000245

Graafland, J. (2017). Religiosity, attitude, and the demand for socially responsible

products. Journal of Business Ethics, 144, 121-138. https://doi.org/10.1007/s10551-015-2796-9

Hall, G. S. (1891). The moral and religious training of children and adolescents. The

Pedagogical Seminary, 1(2), 196-210.

Holdcroft, B. B. (2006). What is religiosity. Catholic Education: A Journal of inquiry and

practice, 10(1).
 15

Jenks, M. (2005). Future forms and design for sustainable cities. Routledge.

Kaplan, B., & Iyer, E. S. (2021). Motivating sustainable behaviors: The role of religiosity in a

cross‐cultural context. Journal of Consumer Affairs, 55(3), 792-820.

https://doi.org/10.1111/joca.12376

Keltner, D., & Haidt, J. (2003). Approaching awe, a moral, spiritual, and aesthetic

emotion. Cognition and emotion, 17(2), 297-314. https://doi.org/10.1080/02699930302297

King, M. B., & Hunt, R. A. (1975). Measuring the religious variable: National

replication. Journal for the Scientific Study of religion, 13-22. https://doi.org/10.2307/1384452

Leuba, J. H. (1912). A psychological study of religion: Its origin, function, and future.

Macmillan.

Lewis, N. (1978). The new Rogets thesaurus in dictionary form. New York: Putnam.

Minton, E. A., Kahle, L. R., & Kim, C. H. (2015). Religion and motives for sustainable

behaviors: A cross-cultural comparison and contrast. Journal of Business Research, 68(9), 1937-

1944. https://doi.org/10.1016/j.jbusres.2015.01.003

Opschoor, J. B. (Ed.). (1992). Environment, economy, and sustainable development. Wolters-

Noordhoff Publishers.

Pugh, C. (Ed.). (1996). Sustainability, the environment and urbanization. Earthscan.

Putnam, R. D. (2000). Bowling alone: The collapse and revival of American community. Simon

and schuster.

Raggiotto, F., Mason, M. C., & Moretti, A. (2018). Religiosity, materialism, consumer

environmental predisposition. Some insights on vegan purchasing intentions in

 16

Italy. International Journal of Consumer Studies, 42(6), 613-626.

https://doi.org/10.1111/ijcs.12478

Roccas, S. (2005). Religion and value systems. Journal of Social Issues, 61(4), 747-759.

https://doi.org/10.1111/j.1540-4560.2005.00430.x

Roccas, S., & Schwartz, S. H. (1997). Church-state relations and the association of religiosity

with values: A study of Catholics in six countries. Cross-cultural research, 31(4), 356-375.

https://doi.org/10.1177/106939719703100404

Rokeach, M. (1969). Part I. Value systems in religion. Review of Religious Research, 3-23.

https://doi.org/10.2307/3510550

Santos, H. C., Varnum, M. E., & Grossmann, I. (2017). Global increases in

individualism. Psychological science, 28(9), 1228-1239.

https://doi.org/10.1177/0956797617700622

Saroglou, V., Delpierre, V., & Dernelle, R. (2004). Values and religiosity: A meta-analysis of

studies using Schwartz’s model. Personality and individual differences, 37(4), 721-734.

https://doi.org/10.1016/j.paid.2003.10.005

Scoones, I. (2007). Sustainability. Development in practice, 17(4-5), 589-596.

https://doi.org/10.1080/09614520701469609

Sharma, S., Singh, G., Pratt, S., & Narayan, J. (2021). Exploring consumer behavior to purchase

travel online in Fiji and Solomon Islands? An extension of the UTAUT framework. International

Journal of Culture, Tourism and Hospitality Research, 15(2), 227-247.

https://doi.org/10.1108/IJCTHR-03-2020-0064
 17

Shiota, M. N., Keltner, D., & Mossman, A. (2007). The nature of awe: Elicitors, appraisals, and

effects on self-concept. Cognition and emotion, 21(5), 944-963.

https://doi.org/10.1080/02699930600923668

Singh, G., Sharma, S., Sharma, R., & Dwivedi, Y. K. (2021). Investigating environmental

sustainability in small family-owned businesses: Integration of religiosity, ethical judgment, and

theory of planned behavior. Technological Forecasting and Social Change, 173, 121094.

https://doi.org/10.1016/j.techfore.2021.121094

Starbuck, E. D. Psychology of Religion (New York: Charles Scribner's Sons, 1899). quoted in

James, Varieties, 203.

Wang, S., Wang, J., Li, J., & Zhou, K. (2020). How and when does religiosity contribute to

tourists’ intention to behave pro-environmentally in hotels?. Journal of Sustainable

Tourism, 28(8), 1120-1137. https://doi.org/10.1080/09669582.2020.1724122

Williams, K., Jenks, M., Jenks, M., & Burton, E. (Eds.). (2000). Achieving sustainable urban

form. Taylor & Francis. https://doi.org/10.1002/sd.417