SPIRITUALITATE

CURS DE RELIGIE ȘI SPIRITUALITATE

LICENȚĂ - AN III

Pr Lect. Ciocan Tudor-Cosmin Specialitate: Teologie Pastorală

 CURSUL II

PARTEA A I-A
Un număr tot mai mare de oameni astăzi sunt reticenți în a-și descrie identitatea și
practicile sociale ca fiind „religioase” sau laice și preferă să se portretizeze ca „spirituali”. Spre
deosebire de perioadele anterioare, în care spiritualitatea era percepută ca fiind strâns legată
de religie - spiritualitatea de astăzi este adesea definită în opoziție cu religia, ca în auto-
desemnarea foarte populară, „spiritual, dar nu religios”. În ciuda afirmației practicanților
spiritualității contemporane că ei sunt „spirituali, dar nu religioși”, mulți savanți consideră
spiritualitatea ca o componentă sau tip de religie. Alți cercetători, deși, nu mulți, neagă
spiritualității contemporane de tip „New Age” religiozitatea și o consideră o formă deghizată a
consumismului secular.
În prelegerile mele, voi sugera că ar trebui să luăm în serios această autodesemnare și să
acceptăm că spiritualitatea contemporană nu este un tip de religie, iar pornind de aici să
evaluăm situația socială pe care creștinismul răsăritean o are de remediat prin practici spirituale
sănătoase și integraliste. Cu toate acestea, voi argumenta, nici spiritualitatea contemporană nu
este cu totul laică, seculară. Spiritualitatea și formațiunile culturale legate de aceasta (care sunt
de obicei descrise ca cultură new age), provoacă diviziunea creată în epoca modernă între
tărâmurile religioase și seculare ale vieții și permit formarea de noi stiluri de viață, practici
sociale și artefacte culturale care nu poate fi definit nici ca fiind religios sau laic.

1. Introducere: ce a fost și ce este astăzi „Spiritualitatea”?

1.1. Încercări de definire a

„Spiritualității” în
raport cu „Religia”
Mai întâi de toate cum am putea
defini „spiritualitatea”? Cred că ar fi
foarte benefic pentru studenții teologi
să facă această definire intuitiv, prin
excludere și de aceea la început vom
încerca să folosim metoda de
demonstrare prin respingere a lui
Gilmore din matematică [anume că în
loc de a arăta că o formulă este validă,

1
ea arată că negația aceleiași formule este inconsistentă, de unde și denumirea de demonstrare
prin "respingere"]. Astfel, vom încerca să vedem care din trăsăturile cu care ar putea fi atribuită
„spiritualitatea” nu îi aparțin de fapt și astfel vom ajunge la „miezul” caracteristic și valid al
definiției sale.
De cele mai multe ori spiritualitatea este îndeobște suprapusă cu religia, însă ele pur și
simplu nu par a fi cu putință de separat – nici una nu ar putea exista fără cealaltă. Dar oare este
adevărată această definire?
Știm că religia este caracterizată de un sistem de dogme fundamentat pe credința în
supranatural – în ultimă instanță Dumnezeu – asociat cu practicile aferente rezultate din aceasta:
ritualuri, valori morale, instituții asociate cu aceste credințe. Cuvântul “religie” în latină înseamnă
"re-legare", respectiv restabilirea relației dintre Dumnezeu și Om. Un alt termen, conectat cu
acesta, dar și cu ceea ce înseamnă spiritualitate, este religiozitatea. Acesta este utilizat cu
referire la numeroasele aspecte ale activității religioase ale unei populații și la intensitatea
acesteia și cuprinde dimensiuni experiențiale, ritualice, ideologice, intelectuale, empirice,
rituale, ideologice, confesionale, doctrinare, morale și culturale. Mai precis, dacă religia este
entitatea instituțională ce cuprinde fondul de credințe, explicații, norme și ritualuri,
religiozitatea este aderarea individuală la această entitate și punerea ei în practică de către o
persoană prin convingeri, afilieri și comportamente corelate cât mai precis cu fondul religios.
Ambele sunt vizibile, cuantificabile și observabile, iar prin această componentă de transpunere
în practică la nivel individual fondul religios ajunge să influențeze conținutul cultural al unei
societăți. Spre exemplu, nimeni nu ar putea cuntifica/măsura credinței unei persoane/grup și să
spună care este mai apropiat de divinitate decât altul, însă oricine poate clasifica un
grup/societate în funcție de frecventarea serviciilor religioase publice (church membership), de
exemplu, sau a importanței pe care o ocupă religiozitatea în viața sa 1. Există deci, pe lângă
norme și valori, convingeri și practici, și un alt sistem determinat de actul religios care nu se
poate măsura sau aprecia cantitativ, însă poate fi totuși observabil și remarcat prin niveluri
diferite, ierarhice de transformare. Acest aspect însă nu poate fi numit religiozitate (ceea ce
este cuntificabil doar la nivel individual), ci spiritualitate (care poate fi atât individuală, cât și
socială).
Comparativ 2 cu toate aceste trăsături remarcate deja ale religiei am putea spune oare și
despre Spiritualitate că, asemenea religiei/religiozității:
- Este despre citirea textelor sfinte?
- Este despre profesarea unor adevăruri fundamentale de credință în supranatural/divin?
- Conține profeții, texte primite în mod supranatural, mesaje de penitență sau consacrări
de obiecte/persoane?
- Apelează la interdicții, mesaje punitive, promisiuni de expiere, ori conține vreun target
de ispășire a greșelilor și împăcare cu forțele supranaturale?
- Sau condamnă pe cei cu păreri și experiențe diferite că vor primi o pedeapsă divină
(eternă)?

1
Hill & Argyle, 1998.
2
https://lonerwolf.com/spirituality-vs-religion/
 - Conține sacrificii de orice natură: animal, unamă, vegetală cu scopul ispășirii păcatelor
sau reparării unei încălcări a ordinii divine?
- Face cumva referire la un anumit timp și spațiu sacre ce devin centrul atenției cultice și
de pelerinaj?
- Întrebuințează instituții publice, altare de aducere a unor jertfe și prinoase către divin?
Dar atunci, care sunt elementele fundamentale ale Spiritualității?
- Are ritualuri, însă nu ceremoniale dedicate unor zeități și fără vreun scop de expiere sau
venerare (a vreunei zeități ori sfinți);
- Conține sacrificii (vegetale, în esență) și doar cu scopul creării unui ambient favorabil
meditației și de îmbunătățire a capacității de realizare a unei stări de transă,
meditativă;
- Nu are texte sfinte sau fundamental revelate, însă conține texte și mesaje ale unor
persoane care au experimentat diverse metode, au aprofundat sau implementat un
stil aparte cu efecte pozitive vizibile. Se vor regăsi astfel – la curentele cu ceva istorie –
narațiuni păstrate „cu sfințenie” (atitudine caracteristică fenomenului religios) despre
persoane, locuri și evenimente cu conținut și semnificație spirituală majoră, ilustrativ;
- Se vor regăsi simboluri și alte elemente materiale capabile să facă distincția între
membrii (practicanții) unei școli/curent spiritual aparte și restul populației. Acestea nu
au (în general, atunci când nu sunt unite cu semnificații religioase) scop sau efect
supranatural, ci doar sau cel mult de (re)balansare și echilibru energetic, de
(re)stabilire a păcii interioare și armonie cu lumea exterioară.

Multe dintre elementele caracteristice filonului „spiritualității” coincid cu aspectele

culturale fiecărei societăți uname aparte. De aceea nu putem vorbi nici despre o spiritualitate
(unică) umană, tot la fel cum nu vom avea niciodată o religie (singular) a întregii umanități.
Clarificând raportul dintre Religie și
Spiritualitate, Sadhguru afirmă că fiecare religie a
fost cândva un proces spiritual. Atunci ce s-a
întâmplat pentru a transforma spiritualitatea în
religie? Diferența principală dintre „a fi religios” și
„a fi spiritual” constă în diferența dintre „a crede”
și „a căuta”. În momentul în care spui că aparții
unei religii, te numești credincios. În momentul în
care spui: „Sunt pe o cale spirituală”, te numești căutător. Care este diferența dintre a crede și a
căuta? Nu poți căuta decât ceea ce nu cunoști. Sau, cu alte cuvinte, elementele fundamentale
ale căutării sunt că ți-ai dat seama că nu cunoști natura esențială a propriei tale vieți. Nu
cunoașteți sursa acestei creații. Nu știi cine ești, ce ești, de unde ai venit și unde vei merge.
Cauți să știi. Când ești într-o stare de „nu știu”, nu poți lupta cu nimeni. În esență religia este
categorică în formulările ei [pe care le și apără cu orice preț, trecând chiar peste principiile
definitorii ale umanității de cele mai multe ori – vezi toate formele de djihad], apelează la
autorități supranaturale pentru a le impune și constrângeri sociale pentru a le exercita, în
vreme ce spiritualitatea exclude întotdeauna „adevăruri supreme”, categorice, exclusiviste.
Aceasta din urmă nu va face niciodată distincții discriminatorii între membrii practicanți și
ceilalți, în timp ce (orice) religie proliferează exclusivismul, categorisirea/segregarea socială,
3
instituționalizează discriminarea de orice fel (de gen, rasă, categorii sociale, etnice etc.) care
conduc incontrolabil la conflicte sociale între apartenenții diverselor comunități religioase.
În perspectiva celor afirmate mai sus – că orice religie a fost mai întâi spiritualitate înainte
de a se instituționaliza –, este clar că legătura dintre cele două este una de netăgăduit, iar acest
fapt se poate lesne demonstra prin enumerarea unor elemente vitale (spiritualității) care își au
originea în fondul religios. Cel dintâi element este chiar rădăcina denumirii, cuvântul spirit, o
existență imaterială preconizată în teologiile tuturor religiilor fără doar și poate! Eliberarea de
dependența lucrurilor material și înțelegerea unui scop superior al vieții/viețuirii sunt
premisele de bază atât pentru inițierea practicilor spiritual, cât și a oricărei teologie. Tehnicile
principale ale Spiritualității sunt meditația și mindfulness (o stare mentală obținută prin
concentrarea conștientizării cuiva asupra momentului prezent, recunoscând și acceptând în
același timp cu calm sentimentele, gândurile și senzațiile corporale, folosită ca tehnică
terapeutică); ele sunt folosite simultan de spiritualitate și de mistica religioasă.
O altă abordare a „spiritualității non-religioase” este și aceea care ar trebui să răspundă la
întrebarea: Poți avea idei și sentimente religioase fără Dumnezeu? Spre exemplu, foarte mulți
practicanți ai căii spiritualității nereligioase precum și toți cei care au atins un oarecare pisc al
acesteia susțin că atingerea „păcii interioare” le-a adus experiențe mistice (precum simțirea
unui sentiment de fericire sau plâns fără motiv, extazul, iubirea necondiționată și
interconectarea, percepții extrasenzoriale etc.).
De altfel, neconectată cu religia, practicarea spiritualității devine supusă erorilor logicii și
emoțiilor umane – o aserțiune venită cu siguranță din perspectiva teologică, însă nu e pe deplin
lipsită de miez. Pe măsură ce ne gândim la scopul vieții și încercăm să ne conectăm cu creația
într-un mod semnificativ, întâlnim întrebări la care nu putem răspunde. Am observat că alții
oferă recunoștință „mamei natură” sau universului. Cum aș putea să fiu recunoscător creației în
loc să fiu recunoscător pentru ea? Mai mult, cum aș putea să fiu uimit de creație însăși fără a
contempla existența Creatorului ei? Dacă putem accepta că suntem constrânși în mod inerent
de limitele cunoștințelor și sentimentelor noastre, atunci este mai ușor să acceptăm că
răspunsurile la astfel de întrebări cosmice nu pot veni din intelectul nostru. Pentru a valorifica
puterea spiritualității, avem nevoie de un mediu, un vas prin care să fie canalizat. Acest vas este
un sistem definit de credință și închinare: religia. Religia poate servi drept ancoră pentru ființa
spirituală, atâta timp cât sistemul de credințe se armonizează cu creația și spiritul uman.
Pe de altă parte, nici religia nu poate fi văduvită de spiritualitate; fără aceasta din urmă
orice existență religioasă socială ar sfârși într-un organism social structurat pe norme și principii
pe care s-ar strădui din răsputeri să le impună societății – după cum s-a văzut și se poate vedea
în continuare în regiuni extinse secularizate, fără vreun succes. Chiar dacă ținem cont că religia
(în absența spiritualității) produce măcar un suport social și un anumit sens de comunalitate și
apartenență fiind un suport individual pentru membrii comunităților religoase – aceasta ar fi
numai un beneficiu restrâns pe care indivizii cu personalitate medie spre puternică nu îl vor
accesa (pe acest filon). De exemplu, s-a demonstrat fără dubiu în multe cazuri (migrație,
dezastre naturale, incendii, războaie etc.) că sprijinul spiritual venit de la membrii unei biserici a
fost semnificativ mai bine primit decât oferirea unui instructaj religios (doctrină, morală,
ritualuri). Și numai sub acest aspect, religiozitate implicând spiritualitatea, accesarea și
implicarea în anumite practici religioase, chiar de către persoane (anterior) nepracticante,
nereligioase sau fără aderență la o credință religioasă, au avut totuși un beneficiu vizibil prin
oferirea acestui suport social spiritual în cazurile amintite reducând anxietatea și depresia care
însoțeau aceste evenimente.

1.2. Spiritualitea religioasă

În consecință, făcând legătura dintre cele trei elemente – religie – religiozitate –
spiritualitate – putem spune că: dacă religia pune la dispoziție tuturor seturi de cunoștințe, valori,
norme și practici, accesarea lor și practicarea
lor în mod regulat (nu ocazional) se constituie
în religiozitate, în vreme ce descoperirea și
înțelegerea semnificației acestora,
transformarea practicii automate, ritualice
într-una semnificativă, trăită cu intensitate,
dar mai ales modelarea gândirii și a viețuirii în
conformitate cu toate aceste seturi amintite,
abia atunci putem vorbi și despre
spiritualitate. În cazul acesta nu mai putem
spune nici că religia și spiritualitatea se
suprapun, că sunt identice, nici că sunt similare, ci doar că ele sunt complementare și chiar
derivă, pe rând, una din cealaltă. Până în acest punct al discursului nostru se poate infera doar
că spiritualitatea este cea care derivă din religie, prin religiozitate – practicând și lăsând
practicarea seturilor religioase să te transforme. Însă, la rândul ei, și religia provine din
spiritualitate, fiindcă nici un întemeietor de religie sau curent religios nu a fost anterior un
simplu afiliat religios, ci a ridicat trăirea sentimentului religios într-un plan atât de înalt încât a
devenit „vizibil” din exterior de ceilalți care l-au luat ca exemplu, l-au urmat și au dorit să
acceadă la „calea” parcursă de acesta pentru a ajunge la același pisc al transformării spiritual-
religioase. Exprimarea lui Petru de pe muntele Tabor, „Doamne, bine este să fim noi aici!”
(Matei 17.4) arată tocmai bucuria descoperirii unui astfel de model de trăire care radiază în jur.
Pentru a înțelege mai bine relația dintre cele trei am putea spune că:
- Religia (R) definește un sistem particular de credință și venerare a unei divinități → prin
religiozitate (RG) membrii își însușesc practici, atitudini și servicii formate în jurul
acestor credințe → spiritualitatea (S) se formează prin experimentarea conexiunii cu
divinitatea în urma tuturor practicilor și atitudinilor RG;
- R definește o anumită moralitate → RG o face etică socială → S dezvoltă o convingere
de bază a modului de trai;
- R spune ce este bine sau rău → RG aplică binele și evită răul → S învață să trăiască în
armonie prin acceptarea și conformarea cu limitele Binelui, respectiv ale Răului.
Poți să fii spiritual fără să fii religios? Există o mulțime de oameni care cred că
spiritualitatea este mai importantă decât religia. Desigur, aceasta este o chestiune de opinie și
poate varia în funcție de mai mulți factori externi. Aceasta include modul în care ai fost crescut
și experiențele de viață de până acum. Totuși este bine de știut și aprofundat în această relație,
religie-spiritualitate, și factorul de legătură, religiozitatea, căruia îi revine dreptul de a transfera
între cele două sisteme cheie, informații și experiențe. Sociologii au analizat și remarcat o
puternică relație între aceste 3 elemente și constructele masurabile pe care le realizează. De
exemplu, pentru anumite grupuri religioase, religiozitatea intrinsecă a fost corelată mai
5
puternic cu rezultate pozitive, în vreme ce religiozitatea extrinsecă a demonstrat în timp a fi
conectată mai degrabă cu rezultate negative, rezultând astfel într-o calmare/scădere a efectului
acesteia asupra vieții indivizilor. Donahue, 1995 a găsit că religiozitatea era asociată pozitiv cu
valori și comportamente pro-sociale, și negativ relaționată cu tendințe de suicid și ideație, abuz
de substanțe, cu implicări în relații sexuale premature și delicvență, chiar și după controlul
socio-demografic efectuat.
Este foarte posibil să fii spiritual și să nu fii religios. Religia are mai mult de-a face cu etica
și regulile, în timp ce spiritualitatea are legătură cu conectarea cu existența superioară (divinul,
lumea spirituală, universul) și găsirea unui scop. Unii oameni își găsesc un scop în religia lor, dar
aceasta nu este calea tuturor. Alții consideră că religia este prea rigidă pentru gustul lor. Există
adesea o mulțime de reguli de urmat și judecata strictă care le însoțește. Acesta este motivul
pentru care o mulțime de oameni care au fost crescuți într-o familie religioasă aleg să iasă din
ea pe măsură ce ajung la maturitate fiindcă „nu se regăsesc”. Aici se aplică din nou posibilitatea
ca religia să provină din spiritualitate; cineva care se maturizează cu un anumit crez, stil de viață
și valori morale internalizate este ușor influențat să își părăsească cultul religios în care a
crescut dacă: vede că liderii sau mulți dintre membrii nu trăiesc în conformitate cu adevărurile
profesate; întâlnește practicanți ai altor culte care au reușit să își imprime o spiritualitate
superioară „vizibilă”; este îndeajuns de matur spiritual încât să își formuleze independent
modus vivendi, fără vreun suport religios din partea unui cult care l-a dezamăgit în prealabil.
Religia se concentrează pe scripturi și ritualuri, în timp ce spiritualitatea se bazează mai
mult pe conștientizarea sinelui tău interior. Amintindu-ne episodul judecării femeii adultere
(Ioan 8.1-11) vedem această distincție în mod evident: fariseii și cărturarii vin cu un caz judecat și
cu verdictul dat în conformitate cu prescripțiile mozaice (religioase) la Hristos întrebându-l ce
zice El. Desigur, Mântuitorul nu ar fi putut da un răspuns religios – fiindcă acesta nu ar fi putut fi
diferit de verdictul deja pronunțat – în schimb dă o rezoluție de ieșire din impas pe baze
spirituale: „să se judece fiecare pe sine și să arunce cel dintâi piatra asupra ei Cel fără de păcat
dintre voi”. Astfel, dacă pe baza religioasă/religiozității oricine ar fi găsit-o vinovată, în baza
spiritualității oferite de Hristos ea nu a mai putut fi inculpată.
Așadar, Religia ar putea fi considerată aici, de dragul contextului, ca fiind comunități de
credință cu învățături și obiceiuri care sunt înrădăcinate în tradiții spirituale care promovează
transcendența de la realități personale la realități mai mari. 3 În contrast, spiritualitatea a fost
definită ca permiterea sau accesarea sacrului în experiențele cotidiene, și care există în sau în
afara contextului unei comunități religioase 4. Astfel, în loc să separăm acest două realități și să
divorțăm religia de spiritualitate, unii încă preferă să le unifice și să vină cu o definiție mai
cuprinzătoare care să acopere religia ca având ambele caracteristici, atât de structură
organizațională, cât și cea de experiență personală a sacrului 5.
*** Chu Kim-Prieto, Religion and Spirituality Across Cultures

3 Emmons & Paloutzian, 2003.

4
Pargament 2002.
5
Zinnbauer et al., 1997.
 1.3. Atitudini față de spiritualitate și religie
O parte substanțială a societății – în principal americane, apoi a celei europene, și doar în
mai mică proporție asiatică sau africană – alege astăzi să se distanțeze, cel puțin public, de
implicarea religioasă tradițională și instituțională. Această atitudine de distanțare poate reflecta
rebeliune, dezamăgire, ambivalență, rezistență sau comportament politic, științific și
intelectual. Cert este totuși că de cele mai multe ori Religia și Spiritualitatea sunt înțelese în
mod eronat ca termeni sinonimi, ori asta, oricum ai pune-o, nu este deloc adevărat. Există, cum
s-a arătat mai sus, atât elemente comune, cât și multe care le diferențiază. De asemenea, este
la fel de adevărat că, raportându-se la cele două, se poate spune că dacă toți oamenii sunt
spirituali într-o anumită măsură, trebuie să recunoaștem că nu toți sunt religioși. Așa cum se
poate să întâlnim anumiți oameni religioși cu carențe severe de spiritualitate. Dar aceste
particularități date de sondaje antropologice nu ne ușurează deloc intenția de a defini cât mai
corespunzător „spiritualitatea”, ba chiar dimpotrivă.
Spiritualitatea și religia am văzut deja că pot fi definite în multe moduri diferite atât prin
comparație, cât și prin prisma legăturilor dintre ele, însă distincția dintre cele două concepte
este adesea tulbure. În scopul acestei analize, spiritualitatea se referă la credințele sau
sentimentele despre fenomene supranaturale, cum ar fi viața după moarte, existența unui
suflet în afara corpului uman și prezența energiei spirituale în lucruri fizice precum munții,
copacii sau cristalele. Este evident așadar că fiecare religie își are propria spiritualitate 6, tot așa
cum fiecare cultură își definește (mai mult sau mai puțin religios) spiritualitatea sa.

Oamenii pot avea astfel de convingeri despre fenomenele supranaturale sau pot participa
la practici spirituale chiar dacă nu se consideră că aparțin (sau practică în mod activ) vreo
religie. Într-adevăr, unii oameni pot respinge religia – cu conotațiile ei puternice de structură,
tradiție și organizare – în același timp îmbrățișând credințele spirituale. În Statele Unite, de
exemplu, aproape jumătate dintre adulți (48%) se descriu ca fiind atât religioși, cât și spirituali,
dar o cotă substanțială – și în creștere – a publicului (27% în 2017, de la 19% în 2012) se
autointitulează „spiritual, dar nu religios” (non-religious sau chiar irreligious).
În Europa de Vest, dimpotrivă, mulți oameni se descriu ca fiind nici religioși, nici spirituali.
În cele 15 țări chestionate, o medie de 53% se plasează în această categorie. Mult mai puțini
europeni se consideră atât religioși, cât și spirituali; spirituali, dar nu religioși; sau religioși, dar
nu și spirituali.
Sondajul 7 arată, în plus, că aceste autodescrieri se potrivesc în general cu modul în care
europenii răspund la alte întrebări despre credințele, practicile și atitudinile lor. De exemplu,
oamenii care se descriu ca fiind atât religioși, cât și spirituali (o medie de 24%), în general, afirmă
că cred în Dumnezeu, au atât suflet, cât și corp fizic, iar religia îi ajută să aleagă între bine și rău. De
asemenea, sunt în mare măsură înclinați să nu fie de acord cu afirmații precum „NU există forțe
spirituale în univers” și „În general, religia face mai mult rău decât bine”.
Europenii care se descriu ca fiind spirituali, dar nu religioși (mediana de 11%) tind să spună
că cred că există o putere mai mare sau o forță spirituală în univers, dar nu un Dumnezeu așa

6
https://wtcs.pressbooks.pub/nursingfundamentals/chapter/18-3-common-religions-and-religious-practices/
7
https://www.pewresearch.org/religion/2018/05/29/attitudes-toward-spirituality-and-religion/

7
cum este descris în Biblie. Ei înclină probabil să creadă ca și oamenii auto-descriși „religioși” că
au un suflet, dar mult mai puțin probabil să spună că religia îi ajută să aleagă binele de rău. Și
deși tind să respingă afirmația că „NU există forțe spirituale în univers”, mulți dintre ei
(mediana de 43%) sunt de acord că „În general, religia face mai mult rău decât bine”.
Europenii care se numesc religioși, dar nu spirituali (mediana de 15%) sunt în general
înclinați să spună că cred în Dumnezeul Bibliei, că au un suflet și religia îi ajută să aleagă binele în
locul rău. Majoritatea nu sunt de acord că „NU există forțe spirituale în univers” și resping în
mod covârșitor ideea că „În general, religia face mai mult rău decât bine”.
În cele din urmă, europenii care nu se consideră nici religioși, nici spirituali (mediana de
53%) – cel mai mare grup din regiune – sunt mult mai probabil decât oamenii din celelalte trei
categorii capabili să spună că nu cred în niciun Dumnezeu sau altă putere superioară. Ei sunt, de
asemenea, cel mai puțin probabil să spună că au un suflet (deși o minoritate substanțială cred
într-adevăr într-un suflet). În general, ei resping afirmația că religia îi ajută să aleagă între bine și
rău și sunt de acord că „NU există forțe spirituale în univers”. Părerile lor diferă de la țară la țară
cu privire la faptul dacă religia face mai mult rău decât bine.
În general, vest-europenii au opinii mixte despre religie și spiritualitate. Atunci când mai
multe întrebări despre impactul religiei asupra indivizilor și societății sunt combinate într-o
scară, nu există un consens în rândul oamenilor din regiune asupra faptului dacă religia are o
influență pozitivă, negativă sau mixtă. Opinia publică din țările scandinave (Suedia, Danemarca și
Norvegia) este comparativ negativă față de religie, în timp ce respondenții din Portugalia, Italia,
Austria și Irlanda au opinii mult mai pozitive asupra
valorii religiei pentru indivizi și societate.
În mod similar, atunci când mai multe întrebări
despre concepte spirituale sunt combinate într-o
scară, imaginea de ansamblu este, de asemenea,
amestecată, aproximativ jumătate din public
îmbrățișând credințele spirituale în Austria, Italia și
Irlanda (unele dintre aceleași țări în care atitudinile
față de religie sunt cele mai pozitive) și mult mai
puțini respondenți care afirmă opinii spirituale în țări
precum Suedia și Belgia.
Europenii care se identifică ca „creștini” tind
să îmbrățișeze credințele spirituale și să vadă pozitiv
rolul religiei în viețile și societățile lor, în timp ce
europenii neafiliați religios tind să încline în direcția
opusă.
Sondajul a întrebat, de asemenea, despre o
varietate de credințe și practici care sunt adesea
asociate cu religiile orientale, New Age sau
populare. Acestea includ credința în yoga (ca
practică spirituală, nu doar ca exercițiu); credința în
energia spirituală situată în lucruri fizice precum
munții, copacii sau cristalele; credința în „ochiul rău”
(că anumiți oameni pot face vrăji care provoacă rău); credința în soartă, reîncarnare și astrologie;
practica meditației; și utilizarea horoscoapelor, a cărților de tarot sau a ghicitorilor. În multe țări
din Europa de Vest, o minoritate substanțială de adulți spun că dețin aceste convingeri sau se
angajează în aceste practici. De exemplu, o medie de 34% spun că cred în soartă (adică cursul
vieții lor este în mare măsură sau în întregime prestabilit). O medie de 23% cred în astrologie
(adică poziția stelelor și planetelor poate afecta viața oamenilor). Și o medie de 20% cred în
reîncarnare (adică că oamenii vor renaște în această lume din nou și din nou), în timp ce o
mediană de 19% spun că meditează. Astfel de credințe și practici sunt deosebit de comune
printre europenii care se descriu ca fiind spirituali, dar nu religioși.

1.4. Minoritățile din regiune se descriu ca fiind religioase, spirituale

Sondajul le-a adresat respondenților două întrebări separate, dar înrudite: vă considerați o
persoană religioasă? Și te consideri o persoană spirituală? În majoritatea țărilor mai puțin de
jumătate dintre respondenți spun că sunt religioși și mai puțin de jumătate spun că .
Doar în Portugalia majoritățile solide se descriu ca fiind religioase (72%) și spirituale (64%).
Aproximativ jumătate dintre adulți din Italia (53%), Irlanda (47%) și Spania (47%) spun că se
consideră religioși. Și, în Spania, o pondere similară a adulților (52%) declară, de asemenea, că
sunt spirituali.

Pe baza răspunsurilor lor la aceste două

întrebări, europenii pot fi clasificați în patru categorii:
1) cei care se consideră atât religioși, cât și spirituali;
2) cei care se consideră religioși, dar nu spirituali; 3)
cei care spun că sunt spirituali, dar nu religioși; și 4)
cei care spun că nu sunt nici religioși, nici spirituali.
Dintre aceste patru categorii, „nici religios, nici
spiritual” este cea mai mare în majoritatea țărilor
vest-europene. O medie de 53% de persoane din cele
15 țări chestionate nu se consideră nici religioase, nici
spirituale, inclusiv majorități clare în Suedia (66%),
Danemarca (64%), Belgia (62%), Norvegia (62%) și
Țările de Jos (60%). În general, „nici religios, nici
spiritual” este o categorie mai mică în țările
predominant catolice, precum Irlanda (42%) și Italia
(38%).

9
 În general, mai puțini vest-europeni spun că sunt atât
religioși, cât și spirituali (mediana de 24%) sau aleg una
dintre aceste categorii, dar nu cealaltă – fie religioși, dar nu
spirituali (15%), fie spirituali, dar nu religioși (11%). Prin
comparație, mulți mai mulți adulți din SUA se descriu ca
fiind atât religioși, cât și spirituali (48%) sau ca spirituali, dar
nu religioși (27%). (Pentru mai multe comparații cu S.U.A.,
consultați această bară laterală din Prezentare generală a
acestui raport.)

Oamenii care spun că sunt religioși sau spirituali (ori ambele) cred în general în Dumnezeu
sau într-o putere superioară, în timp ce cei care nu sunt nici religioși, nici spirituali tind să
respingă cu totul credința în Dumnezeu sau în o putere superioară.
Viziunea predominantă printre cei care se descriu ca fiind religioși – fie religioși și spirituali,
fie religioși, dar nu spirituali – este că Dumnezeu există „așa cum este descris în Biblie”
(mediane de 51% și, respectiv, 56%). Prin contrast, o medie de 64% dintre cei care sunt spirituali,
dar nu religioși spun că cred într-o altă putere sau forță spirituală superioară, deși nu în
Dumnezeul Bibliei. Europenii care nu sunt nici religioși, nici spirituali tind să respingă credința în
orice putere sau forță spirituală superioară (mediana de 44%).
În general, majoritatea creștinilor
din regiune se descriu ca religioși sau
spirituali într-un fel, dar există
diferențe semnificative în funcție de
nivelurile de angajament religios.
Majoritatea creștinilor cu niveluri
scăzute de respectare spun că nu sunt
nici religioși, nici spirituali (mediana de
71%). Dar dintre cei cu niveluri
moderate sau ridicate de angajament
religios, mult mai puțini se încadrează
în această categorie (28% și, respectiv,
6%). 8

8
Angajamentul religios este măsurat ca un indice al următoarelor practici individuale: participarea la serviciile religioase, importanța religiei în viața
cuiva, frecvența rugăciunii și credința în Dumnezeu.
 Creștinii foarte dedicați spun, în general, că sunt fie religioși și spirituali (mediana de 54%),
fie că sunt religioși, dar nu spirituali (mediana de 33%).
Printre adulții neafiliați religios, cei care spun că cred în Dumnezeu sau într-o altă putere
superioară sunt considerabil mai susceptibili decât cei care nu se consideră spirituali, dar nu
religioși (mediane de 34% față de 7%), deși majoritatea celor două grupuri spun nu sunt nici
religioși, nici spirituali (59%, respectiv 91%).
În general, femeile și cei peste 34 de ani au mai multe șanse decât bărbații și adulții mai
tineri să spună că sunt atât religioși, cât și spirituali. Iar respondenții cu studii universitare au
mai multe șanse decât cei cu studii mai puține să se identifice ca fiind spirituali, dar non-religioși.

1.5. Concepte spirituale îmbrățișate de unii, respinse de alții în Europa de Vest

Într-o regiune în care etichetele „spiritual” și „religios” sunt respinse de o mare parte a
populației, sondajul a căutat să aprofundeze sentimentele pe aceste subiecte, întrebând
respondenții în ce măsură sunt de acord sau dezacord cu o serie de afirmații – patru despre
concepte spirituale și patru despre valoarea religiei pentru indivizi și societate.
Două afirmații despre spiritualitate au fost formulate afirmativ – „Am atât un suflet, cât și
un corp fizic” și „Simt o legătură cu ceva care nu poate fi văzut sau măsurat științific”. Și două au
fost încadrate negativ, dând respondenților posibilitatea de a fi de acord cu afirmațiile care
resping conceptele spirituale: „Nu există forțe spirituale în univers, doar legile naturii” și „Când
oamenii mor, acesta este sfârșitul; nu există viață după moarte.” O abordare similară a fost
folosită pentru a sonda sentimentele despre religie (vezi chartul de mai jos).

Majoritățile din majoritatea țărilor sunt de acord cu ideea că au un suflet, inclusiv șapte
din zece sau mai mult în Portugalia (80%), Finlanda (73%) și Norvegia (70%). Suedia și Marea
Britanie sunt excepții; aproximativ patru din zece suedezi (39%) și aproximativ jumătate dintre
respondenții britanici (49%) spun că cred că au un suflet. Cote mai mici, dar totuși substanțiale
în regiune (mediana de 46%) simt o legătură cu ceva care nu poate fi văzut sau măsurat
științific.

11
 În același timp, afirmațiile negative despre spiritualitate găsesc și ele o oarecare
rezonanță în regiune. O medie de
48% – inclusiv cei mai mulți belgieni
(61%) – spun că nu există forțe
spirituale în univers, ci doar legile
naturii. Și o medie de 40% spun că nu
există viață de apoi.
Respondenții care se descriu ca
fiind fie religioși, fie spirituali (sau ca
ambele) au mai multe șanse decât
cei care se identifică ca fiind nici
religioși, nici spirituali să îmbrățișeze
ideile spirituale testate în sondaj.
În aproape fiecare țară,
majoritatea celor care spun că sunt
religioși, spirituali sau ambele spun
că au suflet. În Austria, de exemplu, 89% dintre cei care spun că sunt atât religioși, cât și
spirituali cred în suflet. Dintre austriecii care spun că sunt spirituali, dar nu religioși, 68% cred în
suflet. Iar dintre cei care spun că sunt religioși, dar nu spirituali, 76% spun că au suflet.
Europenii care nu se identifică ca fiind nici religioși, nici spirituali tind să exprime atitudini
sceptice sau negative față de spiritualitate. De exemplu, majoritatea din acest grup sunt de
acord cu propunerea că „nu există forțe spirituale în univers, doar legile naturii” și mulți spun,
de asemenea, că nu există viață după moarte. Cu toate acestea, ponderi substanțiale de
oameni care se descriu nici ca fiind nici religioși, nici spirituali – inclusiv majoritatea
respondenților din această categorie în Finlanda (60%), Portugalia (60%), Danemarca (58%),
Norvegia (58%), Belgia (57%). %) și Țările de Jos (57%) – spun că cred că au suflet.
Aceste patru întrebări pot fi combinate
într-o scară pentru a măsura mai cuprinzător
nivelurile generale ale credințelor spirituale în
Europa de Vest. 9 Rezultatele indică sentimente
diferite față de spiritualitatea din regiune.
Mulți oameni din regiune îmbrățișează
concepte spirituale precum sufletul, viața de
apoi și conexiunile care nu pot fi văzute sau
măsurate științific; pluralitățile din 10 din cele 15
țări chestionate se înclină în această direcție,
inclusiv aproximativ jumătate dintre adulți din
Austria (52%), Italia (51%) și Irlanda (49%).
Dar ponderi substanțiale de adulți din
regiune resping în mare măsură astfel de
credințe sau sentimente despre fenomenele
supranaturale, inclusiv aproape jumătate dintre
suedezi (47%). Și mulți alții exprimă opinii mixte
– fie îmbrățișând unele concepte spirituale în
timp ce le resping pe altele, fie spunând în mod
repetat că nu sunt siguri.
Creștinii din regiune tind să îmbrățișeze
ideile spirituale testate în sondaj. Dar cei cu
niveluri ridicate sau moderate de angajament
religios sunt mult mai probabili decât cei cu
niveluri scăzute de angajament să facă acest
lucru.
Pe de altă parte, adulții neafiliați religios
resping ideile spirituale. Dar subgrupul de
adulți neafiliați religios, care cred în Dumnezeu
sau într-o putere superioară, este mult mai probabil să îmbrățișeze alte credințe spirituale decât
oamenii neafiliați religios care nu cred în nicio putere sau forță spirituală superioară din univers.
Adulții cu vârsta de 35 de ani și peste au mai multe șanse decât adulții mai tineri să
îmbrățișeze ideile spirituale. De exemplu, aproximativ jumătate (51%) dintre cei cu vârsta de 35
de ani și mai mult din Elveția au un punctaj la nivelul superior al scalei de spiritualitate cu patru
întrebări, în comparație cu aproximativ un sfert (26%) dintre adulții elvețieni sub 35 de ani.

9
Respondenților li s-au adresat patru întrebări despre concepte spirituale. Pentru fiecare dintre cele patru întrebări, respondenții care și-au exprimat o
credință spirituală (de exemplu, sunt de acord că au un suflet sau nu sunt de acord cu ideea că nu există viață de apoi) au primit un scor de 1, în timp
ce cei care au respins o credință spirituală (de exemplu, nu sunt de acord). că simt o legătură cu ceva ce nu poate fi văzut sau măsurat științific sau
sunt de acord că nu există forțe spirituale în univers, doar legile naturii) au primit un scor de minus 1. Celor care au spus „nu știu” sau au refuzat să
răspundă au primit un scor de 0. Scorurile cumulate de la 2 la 4 sunt codificate ca îmbrățișând spiritualitatea, scorurile de la minus 2 până la minus 4
sunt codificate ca respingând spiritualitatea, iar scorurile de la minus 1 la 1 sunt codificate ca fiind mixte. Consultați Anexa A pentru mai multe detalii
despre index.

13
Belgia este o excepție de la acest model, în care oamenii în vârstă sunt mai puțin probabil decât
adulții mai tineri să îmbrățișeze concepte spirituale.
În mai multe țări, europenii cu o diplomă de colegiu sau universitar au mai multe șanse
decât cei cu o educație redusă să îmbrățișeze ideile spirituale. De exemplu, în Franța, 53% dintre
absolvenții de facultate afirmă în mare măsură concepte spirituale, comparativ cu 38% dintre cei
care au o educație mai mică. Acesta este cazul, chiar dacă europenii cu studii superioare sunt în
general mai puțin pozitivi în ceea ce privește valoarea religiei pentru indivizi și societate. (Vezi
mai jos.)
În general, femeile au mai multe șanse decât bărbații să îmbrățișeze ideile spirituale. În
Suedia, de exemplu, 35% dintre femei au un punctaj la nivelul superior al scalei de spiritualitate,
comparativ cu 22% dintre bărbați.

1.6. Vederi mixte asupra valorii religiei în viața personală, societate

Folosind o abordare similară pentru a măsura atitudinile generale față de religie, sondajul
nu găsește un consens clar în Europa de Vest cu privire la valoarea personală și socială a religiei.
În opt țări, atitudinile față de religie sunt, în general, mai mult pozitive decât negative. Dar
atitudinile față de religie sunt negative în patru țări și sunt împărțite în trei țări.
Sondajul a întrebat respondenții
dacă sunt de acord cu două afirmații
pozitive despre religie și două
negative. Mai mulți europeni de vest
nu sunt de acord decât sunt de acord
cu cele două afirmații pozitive –
„Religia mă ajută să aleg între bine și
rău” și „Religia dă sens și scop vieții
mele”. Dar respondenții din întreaga
regiune sunt, de asemenea, mai
probabil să nu fie de acord decât să
fie de acord cu cele două afirmații
negative – „În general, religia
provoacă mai mult rău decât bine” și
„Știința face ca religia să nu fie
necesară în viața mea”.
În majoritatea țărilor, mai puțin de jumătate dintre persoanele chestionate (mediana de
44%) spun că religia îi ajută să aleagă bine în locul rău. Și proporții similare în majoritatea țărilor
(mediana de 39%) spun că religia dă sens vieții lor. În general, procente și mai mici sunt de acord
cu afirmațiile negative despre religie – că provoacă mai mult rău decât bine (mediana de 33%) și
că știința o face inutilă (mediana de 32%).
Doar în Portugalia și Italia, mai mult de jumătate dintre adulți spun că religia îi ajută să
distingă binele de rău și oferă sens și scop. Între timp, la celălalt capăt al spectrului, aproximativ
jumătate dintre adulții din Suedia (50%), Norvegia (48%) și Danemarca (47%) sunt de acord că
religia provoacă mai mult rău decât bine.
 Respondenții care spun că sunt
religioși (fie religioși, dar nu spirituali, fie
atât religioși, cât și spirituali) exprimă în
general atitudini pozitive față de religie.
Ei sunt în mare parte de acord că religia
le oferă sens, scop și îndrumări morale și
sunt considerabil mai puțin probabil să
fie de acord cu afirmațiile negative ale
sondajului despre religie.

2. Tradiție și Religie

De ce tradițiile sunt atât de importante pentru religii? Aceasta este prima întrebare la care
trebuie să răspundem aici pentru ca noi să înțelegem cât de departe sunt dispuși să meargă
oamenii pentru a-și păstra și a-și proteja „tradițiile”. Să plecăm de la ideea că „tradiția” este
încorporată cultural, ontogenetic în genele noastre și că oamenii au considerat întotdeauna că
„a începe de la capăt” [adică, pierderea tradiției anterioare] nu este nimic mai puțin decât un
atac asupra persoanei. Când au fost amenințați să cedeze culturii și tradiției altora, oamenii au
luptat mai energic decât în cazurile în care li s-a cerut să renunțe la bunuri și proprietăți. Prin
urmare, de ce este asta, de ce „tradiția” este atât de importantă pentru oameni și cum
funcționează ea asupra lor?
De la individ la societate, în interiorul fiecărei familii, trib sau religie, legat de tărâmul
religios sau de un obicei/practică/sărbătoare seculară ori fără nicio legătură, cu o vârstă foarte
îndelungată sau abia țesută – „tradiția” este o moștenire, un model stabilit sau obișnuit de
gândire, acțiune sau comportament și este o poveste sau un corp de credințe sau povești legate
de trecut care sunt acceptate în mod obișnuit și trecute de la o generație la alta. 10 Însuși scopul
pe care orice tradiție îl are atunci când este stabilită este de a-și ajuta adepții să rezolve o
problemă și, prin urmare, să evolueze. De aceea, majoritatea tradițiilor au fost inventate în
scopuri practice, fie ele politice, religioase sau culturale, în perioade scurte de timp. Nu există
nicio dovadă că (o tradiție) a fost inventată pentru a sta împotriva altora sau pentru a dovedi un
anumit punct de superioritate față de alte tradiții. Dar transformarea dintr-un obicei util într-un
comportament convențional - ei bine, acesta este un alt lucru și, de obicei, este lucrarea altora
decât a creatorului original al obiceiului practic. De asemenea, cert este că ‘testul de anduranță’
este trecut doar de „obiceiul de vârf/top” din toate cele existente legate de aceeași problemă și
doar pentru cel care, pe lângă folosirea practică, are/căpătă o semnificație simbolică oarecum

10
“Tradition”, in Mirriam-Webster dictionary. https://www.merriam-webster.com/dictionary/tradition, accessed 3.15.2022.

15
„sacră”. Să ne imaginăm un exemplu, astfel încât să obținem imaginea cu toate aceste
descrieri: cu ceva timp în urmă, într-o societate înrădăcinată, un tată și-a luat fiul mai mare pe
cea mai înaltă stâncă pentru a-și demonstra moștenirea și pentru a-l îndruma pentru fiecare
lucru pe care va trebui să-l facă după ce rămâne la conducere, succedându-și tatăl. Acest gest îl
marchează suficient de profund pe tânăr [datorită utilităţii sale, sau pentru emoţiile investite în
acel moment ori din cauza morţii tatălui său după întâlnire etc.] pentru ca acesta să considere
că este optim să fie repetat, ceea ce face şi el cu propriul său fiu și așa mai departe. Astfel, s-a
înființat o tradiție pornind de la un moment investit cu semnificație. Este și cazul unei repetiții
utile investite cu o valoare ezoterică: de exemplu, simplul fapt că, întâmplător, două sau mai
multe femei din trib au născut ușor în același loc și copiii lor au devenit ceva important pentru
acel trib - această repetare semnificativă se va impune ca tradiţie din dorinţa de succes.
„Tradițiile pot persista și evolua de mii de ani – cuvântul tradiție în sine derivă din
latinescul tradere care înseamnă a transmite, a preda, a da pentru păstrare.” 11 Unii se referă la
„tradiții” ca fiind legate sau unificate cu credințele, obiceiurile sau un set de practici realizate
sau crezute în trecut, care își au originea în acesta, sunt transmise de-a lungul timpului prin
predarea unei generații la următoarea și sunt îndeplinite sau crezute în prezent. În timp ce alții
consideră că „tradiția” nu are nimic de-a face cu obiceiurile și rutina sau concepte similare,
pentru simplul motiv că, în timp ce tradiția ar trebui să fie invariabilă, ele sunt văzute ca fiind
mai flexibile și mai predispuse inovației și schimbării. Cu toate acestea, de-a lungul timpului,
obiceiurile, rutinele, convențiile, regulile și altele asemenea pot evolua în tradiții,
transformându-se din doar scop practic într-unul ideologic. Multe obiecte, credințe și obiceiuri
pot deveni astfel tradiționale dacă dobândesc criteriile de rezistență, „obiceiul din timpuri
imemoriale”. Jean Pouillon contestă definiția tradiției ca „acțiune a trecutului asupra
prezentului”; tradiția este un fel de asigurare curentă luată pentru prezent 12. „Este de fapt o
filiație inversată: fiul, aici, dă naștere tatălui său și de aceea își poate dărui mai multe”. Gérard
Lenclud este mai radical în deconstrucția sa asupra noțiunii de tradiție, pe care o consideră o
construcție ideologică a culturilor în interiorul lor 13. Jakobson și Bogatyrev introduc termenul de
„cenzură comunitară preventivă” 14. Faptul de folclor, faptul de tradiție există doar atunci când
este cu adevărat înscris în cultură, iar pentru a fi înscris în cultură este necesar să fi intrat în
lanțul de transmitere. Autorii doresc să precizeze această trecere a graniței dintre faptul de
cultură emanată de la un individ și încorporarea ei în transmiterea care o face folclorică,
tradițională deci.
„Obiceiul” nu își poate permite să fie invariant, pentru că nici în societățile „tradiționale”
viața nu este așa. Dreptul cutumiar sau comun arată încă această combinație de flexibilitate în
substanță și aderență formală la precedent. Diferența dintre „tradiție” și „obicei” în sensul
nostru este într-adevăr bine ilustrată aici. „Obicei” este ceea ce fac judecătorii (acțiunea);
„tradiția” (în acest caz, tradiție inventată) este peruca, roba și alte accesorii formale și practici
ritualizate care înconjoară acțiunea substanțială. Declinarea „obiceiului” schimbă în mod
inevitabil „tradiția” cu care se împletește în mod obișnuit.” 15

11
“Tradition”, from Wikipedia, the free encyclopedia. https://en.wikipedia.org/wiki/Tradition, accessed 3.15.2022.
12
Pouillon Jean, 1975, « Tradition : transmission ou reconstruction », in Jean Pouillon, Fétiches sans fétichisme, Paris: Maspéro, 155-173.
13
Lenclud Gérard, 1987, « La tradition n'est plus ce qu'elle était... Sur les notions de tradition et de société traditionnelle en ethnologie », Terrain, 9:
110-113.
14
Jakobson Roman et Petr Bogatyrev, 1973, « Le folklore, forme spécifique de création », Questions de poétique, Paris, Le Seuil: 59-72.
15
Eric Hobsbawm and Terence Ranger (edit.), The invention of tradition (Cambridge: Cambridge University Press, 2000), 2-3.

1
 2.1. Caracteristicile pozitive ale tradiției
Există câteva trăsături cruciale pe care orice „tradiție” le aduce oamenilor și îi face să
„lupte” pentru a o menține în viață. Aceste trăsături sunt întotdeauna aceleași indiferent de
numărul membrilor grupului care stabilește o anumită tradiție [se poate pleca de la doi oameni,
o familie de mai multe generații, o minoritate etnică, mergând până la o întreagă societate sau
chiar întreaga populație umană a Terrei]. Tradițiile sunt o piesă esențială a culturii noastre. Ele
formează obiceiuri, construiesc sens și valori în jurul elementelor [anterior] irelevante; formează
structura și fundația societății noastre, inclusiv ierarhia între persoane, valori sau alte elemente
ale tradiției; clădesc punți între oameni cu căi diferite în viață; dau un sentiment de apartenență;
pun bazele pentru mișcări ulterioare; amendează derapajul de la regulile stabilite; mediază
tranziția între generații sau chiar ia în considerare reguli pentru trecerea la tradiții străine și
multe altele. Din aceste motive și pentru a primi toate aceste beneficii, tradiția (tradițiile)
trebuie să fie asigurată și bine protejată de comunitatea sa specifică [de orice modificare,
neascultare și încălcare] – o caracteristică care trebuie reținută pentru discuții ulterioare.
Oamenii creează și mențin tradiții pentru că aduc sens problemelor comune [obiecte,
ocazii, acțiuni etc.] și promovează legături speciale. Tradițiile creează experiențe și amintiri
pozitive pentru toată lumea, hrănind conexiunea grupului și dându-le tuturor un sentiment de
apartenență. Cel mai important, aș spune, este faptul că tradițiile ne conectează și ne
încadrează în cronologia existenței noastre [umane]; amintindu-ne că facem parte dintr-o istorie
care ne definește trecutul, ele modelează cine suntem astăzi și cine este posibil să devenim.
Prin urmare, cea mai importantă trăsătură a tradiției cred că este „sentimentul de confort și
apartenență” la ceva mai mare decât fiecare dintre noi, un sentiment care dă speranță în
suferință, aduce lumină în cele mai întunecate vremuri și motivația de a merge mai departe
atunci când un zid se ridică parcă de neclintit în fața noastră distrugând toate semnificațiile din
viața de zi cu zi. Acest sentiment dat de tradiția (tradițiile) noastre are acoperire asupra familiei
și rudelor, a prietenilor și cunoștințelor, într-un mod în care chiar și atunci când părăsim această
lume suntem „în pace”, împăcați cu ideea că îi lăsăm pe toți în urmă într-un mod organizat și
într-o formulă bine determinată care îi va conduce în cele din urmă către o reconectare cu cel
care părăsește această lume. Deci, religioasă sau nu, tradiția cu care te conectezi depășește
această lume și vremurile prezente. În acest sens, tradiția își construiește conținutul prin
repetare: dobândind informații despre lucruri cu nimic mai special decât altele, dar creând
semnificație în jurul lucrurilor fără sens și apoi repetarea acestor constructe ca ritualuri pentru
generațiile viitoare. Discutând tradiția în relație cu repetiția, Anthony Giddens 16 vede tradiția ca
pe ceva legat de ritual, unde ritualul garantează continuarea tradiției. Această caracteristică
este importantă pentru finalul instituționalizării sale. „Inventarea tradițiilor este, în esență, un
proces de formalizare și ritualizare, caracterizat prin referire la trecut, fie și doar prin impunerea
repetiției” 17. Procesul acesta de „formalizare și ritualizare” presupune a fi în strânsă legătură cu
cronologia noastră: prin repetarea „vechilor tradiții” [fiecare individ] ne asigurăm apartenența
la istoria societății noastre, acordându-ne în același timp puterea și adaptabilitate.
Ex. ziua de 1 decembrie

16
Anthony Giddens. “Living in a Post-Traditional Society.” In U. Beck, A. Giddens, & S. Lash (Eds.), Reflexive Modernization: Politics, Tradition
and Aesthetics in the Modern Social Order (Stanford University Press, 1994), 56-109. ISBN 978-0-8047-2472-2.
17
Hobsbawm, op. cit., 4.
 Când am afirmat că „tradiția” este încorporată în genele noastre, m-am gândit la acest
grup de sentimente pe care le aduce individului. Astfel, tradiția face parte din instinctul de
autoconservare, o ancoră aruncată prin vălul cețos al timpului, al trecutului și al viitorului și ne
determină cumva o cale plină de sens, chiar și atunci când rătăcim în ape obscure. Încercarea de
a ne păstra individualitatea atunci când totul în jurul nostru strigă că nu suntem semnificativi, că
nu contăm, că specia rezistă cu sau fără noi – atunci tradiția intervine și ne salvează de la pieirea
în uitare și nesemnificație. Ne leagă de restul existenței, trecut și viitor, și ne protejează pe
fiecare dintre noi de a fi pierduți printre rafturi. Chiar și așa, nu este adevărat că oamenii din
societățile tradiționale sunt conduși de nesiguranță și niveluri scăzute de bunăstare, tinzând să
obțină securitate prin acordarea de valoare cunoscută, familiară, lucrurilor care nu sunt la
îndemâna lor; nici că tradiția nu este doar o constrângere din partea mediului rural
subdezvoltat. În realitate, formarea unei tradiții garantează asigurarea bunurilor și
continuitatea obiceiurilor/ritualurilor care au avut succes într-un anumit fel și care merită
împărtășite cu generațiile viitoare tocmai pentru că valorează ceva în sine. În ceea ce privește
legătura tradiției cu o societate slab dezvoltată, aceasta este, de asemenea, o afirmație greșită,
pentru că o „tradiție” oferă soluții la orice alte probleme umane, prin urmare este cu siguranță
încorporat în genele noastre nevoia de a construi tradiții care să asigure viitorul tuturor acestor
soluții pentru generațiile următoare.
Să presupunem că i-am urma pe cei care condamnă tradițiile și „legăturile speciale” pe
care oamenii le ridică în jurul acestora; care ar fi rezultatele? Am fost bântuit pentru o vreme de
o întrebare care merită pusă aici: există vreo șansă ca un grup de oameni să „înceapă totul de la
capăt” cu adevărat? Iar când spun „începe totul de la capăt”, vreau să spun să uite de orice și
de toate mediile culturale anterioare, ceva ca o separare totală de trecutul omenirii și începutul
unui drum nou, complet diferit. Ar putea fi posibil să nu avem nicio influență din partea
predecesorilor noștri, și chiar o absență totală a culturii și tradițiilor? Au existat și alții care au
întrebat această ipoteză și rezultatele par să fie întotdeauna aceleași: fondul uman și istoria vie
te ajung în cele din urmă [vezi de exemplu filme pe acest subiect precum „Gattaca” (1997),
„Elysium” (2013), „Alita: Battle Angel” ( 2019), Serialul TV „Raised by wolves”, 2020-, sau orice
alt film distopic ori filme post-apocaliptice]. Prin urmare, este dincolo de orice îndoială că
cultura, cunoașterea, înțelegerea vieții și construirea de răspunsuri în legătură cu ea, într-un
cuvânt „tradiție”, este încorporată în ADN-ul nostru, așa cum este prin extensie se întâmplă la
orice altă specie.

3. Caracteristicile negative ale tradiției

Pe de altă parte, așa cum am subliniat caracteristicile pozitive ale „tradiției”, este, de
asemenea, sigur că tradiția nu a fost [considerată] în întregime ca un construct pozitiv, care
permite numai elemente și trăsături pozitive. Totodată, ea împuternicește și aspecte negative,
cum ar fi impunerea, interzicerea și imputarea, precum și toate pedepsele care urmează
încălcării regulilor tradiției. Tradiția, în timp ce construiește toate acele semnificații în jurul
lucrurilor, actelor și persoanelor care urmează să devină elementele de bază ale acesteia,
stabilește, de asemenea, un set de reguli pentru oricare dintre elementele sale – cum să fie
utilizate, dezvoltate, conservate sau urmate într-o abordare generală. În acest sens, așa cum
este cazul oricărui alt tip de reguli, tradiția trebuie să precizeze reperele punitive care ar trebui

3
aplicate neascultării. Aceasta [este] din moment ce „puterea” tradiției [adică, ca tradiția să
funcționeze pentru cei care o urmează] există doar dacă regulile ei nu sunt [văzute ca]
recomandări, ci ca o lege strictă, scrisă sau orală, dar totuși autorizată necondiționat și
acceptată în mod tacit [ca atotputernică]. Prin urmare, tradiția întărește valori precum
libertatea, credința, integritatea, o bună educație, responsabilitatea personală, o etică puternică a
muncii și valoarea de a fi altruist. În acest sens, oamenii [aparținând unei anumite tradiții] luptă
nu numai pentru a-și proteja tradiția, ci și pentru a o impune celor pe care îi consideră că „au
nevoie” de o tradiție mai bună decât a lor sau nu au deloc una. „Nevoia” de a impune altora o
tradiție, adică educarea descendenților în una anume, este dată de alternativa pe care ar avea-o
conservarea acesteia. Această alternativă ar duce la ideea că credințele noastre se vor dilua atât
de mult în timp, încât modul nostru de viață ne va deveni străin.
Urmând grupul vizat de o tradiție, pe lângă caracterul pozitiv al apartenenței și
contribuția la confortul indivizilor, vedem că există și o latură negativă a acesteia în efectul
dublu al cuvântului: incluziune vs. excludere. Astfel, includerea semnificativă postulează un grup
exclus. „Binecuvântat ești, Doamne, Dumnezeul nostru, Conducătorul universului care nu m-ai
creat femeie…”, spune o binecuvântare religioasă evreiască (rostită dimineața de către un
bărbat, desigur) din Talmud 18. Prin urmare, hipnotizați prin sentimentul de confort și
apartenența oamenilor la un grup, aceștia i-ar putea ostraciza pe alții și astfel confortul
incluziunii actuale poate deveni forța negativă de coeziune dată de teama de excludere a celor
din urmă.
Pe lângă aceste patru trăsături negative ale tradiției – amendarea, impunerea, interzicerea
și exclusivitatea – asistăm și la modul în care tradițiile oferă în primul rând mijloace de divizare și
segregare: noi facem asta, ei fac altceva; noi suntem aleșii vs ei sunt răii, lipsiți de importanță,
mai-puțin-decât-oameni. Interpretate astfel, în această cheie semantică, fiecare tradiție, chiar și
cele mai laice, devin acceptate, îmbrățișate și impuse adepților cu aplomb religios.

„Mentalitatea „noi contra ei” codificată în tradiții a stat la baza instituțiilor

sclaviei, a sistemului de caste hinduse și a opresiunii femeilor și minorităților. Mai
exact, atunci când încetăm să ne gândim la originile și ramificațiile tradițiilor noastre,
ne subordonăm identitățile conformării fără minte cu status quo-ul și, prin extensie,
cu cei care beneficiază cel mai mult de pe urma status quo-ului. Atunci când, din
respectarea necugetată a tradiției, mamele participă activ la mutilarea genitală a
fiicelor lor, se poate vedea puterea îngrozitoare a acceptării fără îndoială a tradiției.
Autoritatea, și în special autoritatea care a devenit pietrificată în tradiție, are nevoie
de o examinare constantă dacă sperăm să evităm să devenim pionii altora. Fără
vigilență, tradițiile preiau identitățile noastre și înlocuiesc considerația cu
ascultarea.” 19

O altă caracteristică a tradiției pe care unii o pot considera negativă, în timp ce alții una
pozitivă, este faptul că tradiția reduce prețul implicării. Prin repetare, automatizare și

18
Eliezer Segal, “Who Has Not Made Me a Woman” in My Jewish Learning, URL: https://www.myjewishlearning.com/article/who-has-not-made-
me-a-woman/, accesat la 3/9/2022.
19
Kilroy Gilroy comment to Sonnenberg’s aforementioned blog post.
acceptare, tradiția ne oferă toți pașii necesari pe care trebuie să-i urmăm până la atingerea
scopului final – fără întrebări, fără incertitudini, fără îndoieli. Pur și simplu nu [ne] lasă loc de a
pune la îndoială autoritatea și necesitatea sa. De aceea, Kilroy a spus [pe deplin adevărat] că
„fără vigilență, tradițiile preiau identitățile noastre și înlocuiesc considerația cu supunerea”.
Odată cu asta, vine și incapacitatea adepților de a avea alegeri asupra lucrurilor de care tradiția
deja s-a ocupat și a formulat o anumită regulă. Adepții săi pur și simplu nu pot susține o opinie
diversă cu privire la această chestiune, nu pot ridica pretenția la o gândire alternativă sau nu
pot cere o actualizare a problemei [învechite]. Tradiția este cultura care a fost păstrată și
transmisă din generație în generație. Cultura evoluează, tradiția dăinuie.
Prin aceste instrumente puternice, tradiția(le) construiește – împuternicindu-i pe unii,
interzicându-i pe alți – oferă influență la toate nivelurile individuale și publice. În timp ce dă sens
anumitor elemente sociale, tradiția le devalorizează pe altele care ar putea avea capital cel
puțin egal.
Totuși, alături de această inflexibilitate și rigoare, lucrul bun despre „tradiție + indivizi”
este că permite tuturor să modeleze acel conținut complex pentru propriul său mediu unic. Prin
urmare, fie că vorbim despre o tradiție religioasă sau altfel, pozitivitatea ei este abordarea
fluidă pe care o permite tuturor să o aibă cu ea.

„De exemplu, într-o singură confesiune religioasă există un spectru de credințe

și vedem în mod repetat că indivizi renunță la acele credințe într-un moment în care li
se prezintă oportunități care implică bani, sex, politică sau putere.” 20

Cu toate acestea, intervențiile individuale sunt lipsite de importanță și, de obicei, fără un
impact major asupra întregului scop al tradiției. Deoarece tradiția este construită cu și pentru
toate trăsăturile menționate mai sus, este firesc că nicio inovație radicală nu poate fi
acceptabilă, nici schimbarea sistematică să devină caracteristica ei, pentru că întreaga idee cu
tradiția este că trebuie inventată la un moment dat și să devină rezistentă. După ce am luat în
considerare toate aceste trăsături, pozitive și negative, care toate împreună dau un sentiment
de scop, un loc protejat în existență și o cale lină pentru generațiile viitoare – ei bine, aceasta
este o listă de condiții pe care nicio asigurare modernă nu le poate garanta. De altfel, oamenii
sunt dispuși să lupte pentru ea mai mult decât pentru orice altceva pentru a menține tradiția
vie, nealterată, întrucât, în schimb, are grijă ca toate aceste condiții să fie îndeplinite.
Și totuși, schimbările aduse de fiecare în tradiția lor afectează sistematic conceptul
general, fiecare nouă intrare dând o nouă cale cu un nou scop. De exemplu, dialogul
interreligios, toleranța și acceptarea au fost doar o erezie nu cu mult timp în urmă [trei secole
sau mai puțin]; acum este un obiectiv complet autonom al viziunii religioase asupra lumii și
crește pe gazonul tuturor. Desigur, schimbări majore în tradiție, precum zorii interconfesionale,
nu sunt aduse la viață fără lupte și dispute între conservatori și moderniști, dar aceasta este o
altă discuție. Principalul punct al tuturor disputelor acestor schimbări majore este că „valorile

20
Foege, W. H.. “Positive and Negative Influences of Religion, Culture, and Tradition in Public Health.” American Journal of Public Health 109
(2019), 378–378. doi:10.2105/ajph.2018.304921

5
tradiționale ar putea și ar trebui să fie înlocuite cu valori moderne, permițând societății să
urmeze calea (practic inevitabil) de dezvoltare” 21.

21
Inglehart, Ronald, and Wayne E. Baker. “Modernization, Cultural Change, and the Persistence of Traditional Values.” American Sociological
Review 65, no. 1 (2000): 19–51/20. https://doi.org/10.2307/2657288.
S P I R I T UA L I TAT E
C U R S D E R E L I G I E Ș I S P I R I T U A L I TAT E
L I C E N ȚĂ - A N I I I

Pr Lect. Ciocan Tudor-Cosmin Specialitate: Teologie Pastorală

 Raportul
dintre Religie
și
Spiritualitate

- CURSUL 2 -
Spiritualitate și Religie
 RELIGIE => RELIGIOZITATE
CE SUNT ACESTEA?
• Știm că religia este caracterizată de un sistem de dogme
fundamentat pe credința în supranatural – în ultimă instanță
Dumnezeu – asociat cu practicile aferente rezultate din
aceasta: ritualuri, valori morale, instituții asociate cu aceste
credințe. Cuvântul “religie” în latină înseamnă "re-legare",
respectiv restabilirea relației dintre Dumnezeu și Om.
• Religiozitatea este utilizată cu referire la numeroasele
aspecte ale activității religioase ale unei populații și la
intensitatea acesteia și cuprinde dimensiuni experiențiale,
ritualice, ideologice, intelectuale, empirice, rituale,
ideologice, confesionale, doctrinare, morale și culturale.
• Mai precis, dacă religia este entitatea instituțională ce
cuprinde fondul de credințe, explicații, norme și ritualuri,
religiozitatea este aderarea individuală la această entitate și
punerea ei în practică de către o persoană prin convingeri,
afilieri și comportamente corelate cât mai precis cu fondul
religios.
 Obediența și ascultarea cu Așadar, ca să fii o „persoană
RELIGIA oferă și Primirea, acceptarea și religioasă” / să ai religiozitate este
precizie a tuturor cutumelor și
impune Legi, Dogme practicarea acestora în mod regulamentelor este condiție necesar și suficient să te
și Norme de conduită frecvent aduce Religiozitate necesară și suficientă conformezi principiilor religioase
instituționale ale grupului

Raportul religie-religiozitate-spiritualitatea?
Comparație de trăsături

Înțelegerea „spiritului” Legii,
„ceea ce nu ni se spune în
precizări, dar ni se cere la
Judecată” și aplicare acestuia =
Spiritualitatea religioasă
Raportul religie-religiozitate-spiritualitatea?
În vreme ce Spiritualitatea este
cea care încălzește inima, aduce
Spiritualitatea creează / este dată de Rareori religiozitatea singură
bucurie spiritului, dorință de
- Sentimente (de obicei pozitive) „simte” nevoia să fie împărtășită
comunicare Mat.28.8, nutrește
- Conduită individuală social; ea pur și simplu execută
un impuls permanent de a
- Conduită socială preceptele religioase.
- Tipar de relaționare
demonstra emoția interioară In.
interpersonală 7,38
Comparație de trăsături

Spiritualitatea religioasă
conservă și practică valorile
religioase, educă și formează
sentimentul religios
Raportul religie-religiozitate-spiritualitatea?
Spiritualitatea nonreligioasă
transmite prin educație ghidaje de
trăire compatibilă cu viziunea
grupului
Comparație de trăsături
Se poate vorbi totodată și de o „Spiritualitatea de grup” se paote
„spiritualitate religioasă de grup”, aplica unui grup și fără o
a unei confesiuni sau națiuni, implicare religioasă a acelor
atunci când suma tuturor membrii, dacă de asemenea,
ritualurilor și dogmelor creează o suma tuturor regulilor,
anumită premisă și condiție a învățăturilor și ritualurilor
acțiunilor tuturor indivizilor acestora creează premize de
acelui grup comportament aparte
 RELIGIE => RELIGIOZITATE
CE SUNT ACESTEA?
• Sociologul Émile Durkheim definea Religia ca fiind „un sistem
unificat de credințe și practici referitoare la lucrurile sacre,
adică puse deoparte și interzise, credințe și practici care unesc
într-o singură comunitate morală, numită biserică, pe toți cei
care aderă la ele” (1915).
• Durkheim credea că religia este despre comunitate: leagă
oamenii împreună (coeziunea socială), promovează consistența
comportamentului (controlul social) și oferă putere oamenilor
în timpul tranzițiilor și tragediilor vieții (sens și scop).
 SOCIAL-MEDIA
RELIGIE

Ce au toate aceste activități publice,

seculare în comun?
- Angajament

FOTBAL
- Devotament CLUBBING
- Repetiție
- Rutină
- Interpretare Ritualică
- Rigoare, Etică și Reguli
- Număr mare de adepți
- Ierarhie
- Societate definită de gesturi
colective, simboluri, idoli, interese
comune
- Fiecare reprezintă un fenomen/o
caracteristică culturală
semnificativă
- Experiențe extraordinare
- Coeziune socială LAS VEGAS
CAZINOURI
VIDEO-GAMING
FOOTBALL ATTENDANCE

CHURCH ATTENDANCE
 SPIRITUALITATEA
- Explicație
RELIGIA - Expresie
„4 R”: - Semnificație
- Ritual
- Repetiție
- Rigoare
- Rutină

- Ritual
- Repetiție
- Rigoare
RELIGIOZITATEA - Rutină
 SPIRITUALITATEA
- (S) se formează prin
RELIGIA experimentarea conexiunii cu
(R) definește un sistem divinitatea în urma tuturor
particular de credință și practicilor și atitudinilor RG;
venerare a unei divinități - (S) dezvoltă o convingere de
(R) definește o anumită bază a modului de trai;
moralitate
- (S) învață să trăiască în armonie prin
(R) spune ce este bine sau acceptarea și conformarea cu limitele
rău Binelui, respectiv ale Răului.

- Prin (RG) membrii își însușesc practici, atitudini și servicii

formate în jurul acestor credințe
- RG o face etică socială
RELIGIOZITATEA - RG aplică binele și evită răul în acțiuni sociale
Atitudini față de spiritualitate și religie

STATELE UNITE Europa de Vest

religioși, dar
indiferenti spirituali,
nu șidar
spirituali
11% nu religioși1%
atei
20% nici religioși,
11%
atât religioși, nici spirituali
atât religioși, 52%
cât și
cât și spirituali
spirituali 27%
spiritual, dar 50%
nu religios
28%

nici religioși, nici spirituali atât religioși, cât și spirituali

spirituali, dar nu religioși religioși, dar nu și spirituali
 Atitudini față de spiritualitate și religie
Întrebări: vă considerați o persoană
religioasă?
Și te consideri o persoană spirituală?
 Spiritualitate și Religie

Spiritualitatea Religia
• Personală • Orientată spre comunitate/socială
• Pune accent pe înțelepciune • Subliniază cunoașterea
• Scopul este iubirea și libertatea • Scopul este ascultarea sau mântuirea
• Bazată pe sentimente • Bazat pe gândire
• Se concentrează pe experimentarea internă a • Se concentrează pe ascultarea sau devotamentul față de o
Divinității divinitate externă
• Orientat spre prezent (raiul este în tine acum) • Orientat spre viitor (raiul este unde mergi când mori)
• Orientat spre unitate (toți suntem Una) • Orientat către dualitate (bine/rău, corect/greșit, rai/iad)
• Informală • Formală
• Promovează bucuria, spontaneitatea și • Promovează sacrificiul de sine, devotamentul și slujirea
compasiunea celorlalți
• Responsabilitate scăzută • Responsabilitate ridicată
• Experimentează • Teoretic / bazat pe credințe
Spiritualitate și Religie
Poate fi deci
Spiritualitatea complet
izolată de Religie?
Chiar și în cele mai anti-religioase discursuri ale unor Guru se
bazează totuși pe câteva concepte împrumutate din gândirea
religioasă:
- Mai întâi înfruntarea dintre bine și rău, specifică gândirii mitice
și religioase este prezentă în toate sistemele spirituale;
- existența noastră nu este limitată la aici și acum (hic et nunc),
fără semnificație; o simplă supraviețuire. Religia dă semnificație
viețuirii, iar Spiritualitatea o amplifică la nivel individual;
-
 THANK YOU
• https://www.dialogo-conf.com/call-for-papers/

CIOCAN TUDOR-COSMIN

+4 (0723) 198-555

cosmin.ciocan@univ-ovidius.ro
SPIRITUALITATE
CURS DE RELIGIE ȘI SPIRITUALITATE
LICENȚĂ - AN III

Pr Lect. Ciocan Tudor-Cosmin Specialitate: Teologie Pastorală

 Ce este, în
fapt,
SPIRITUALITATEA?

- CURSUL 4 -
 Definind SPIRITUALITATEA
CE ÎNSEAMNĂ SĂ DEVII
UN OM „SPIRITUAL”?
Desi cuvantul spiritualitate nu apare niciodata in Vechiul sau
Noul Testament ca temei pentru Crestini spiritualitatea este
definita ca "traire in s/Spirit" cu toate realitatile si relatiile interne si
externe ale vietii.

Care spirit?
daca spiritualitatea este viata in spirit sau
mai bine zis viata ghidata de spirit, ramane
intrebarea...
Care spirit face aceasta ghidare...?
- este spiritul uman?
- Duhul/Spiritul Sfant?
- un spirit de trib sau politic?
- vreun spirit demonic?
- etc?
 11 semne că ești spiritual
foarte implicat
https://youtu.be/I5HhwQe4LGo
 De unde ar trebui să începi
procesul de Spiritualizare și
cum îți poți da seama că l-ai
început?
https://youtu.be/fdHjqVEQvLw
Putem întâlni 5 feluri de a defini Spiritualitatea:

Ontologic: • Homo Spiritualis (ființă spirituală)

• Este o dimensiune fundală a • Homo Viator (a fi pe cale)
ființelor umane
• Homo Religiosus (ființă în relaţii
Experiențial: obligatorii, care leagă, obligă).
• Experiențele trăite de ființe în
relațiile lor
Clasic:
• Tradițiile Culturale și Acestea 3 sunt cele mai uzuale modalități de
înțelegere pe care oamenii le folosesc atunci
Religioase provenind din când vorbesc despre spiritualitate, dar unii
experiența de a fi (specialiști și mentori) vorbesc despre ea și ca:
Putem întâlni 5 feluri de a defini Spiritualitatea:

• Homo Sapiens (ființă care caută

Științific: cunoaștere)
•un studiu academic cu • Homo Creativus (ființă care
un subiect și metode crează)
proprii folosite de

Artistic:
• Implică talent și antrenament
într-o anumită școală/curent
al lui
Unde se poate realiza „spiritualitatea” ca și
caracteristică a existenței noastre?

Trebuie să fie într-un loc aparte,

departe de agitația orașului, în
mijlocul naturii?
Să fie oare în munte…
…să fie doar în singurătate?
Poate fi doar în templele de
rugăciune?
…în Biserică…
…sau în intimitatea camerei tale?
Are „spiritualitatea” nevoie de
singurătate?
sau poate fi dobândită și în mijlocul
lumii?
 Spiritualitatea înseamnă
conexiune:

- cu sufletul fiecăruia, cu tot ceea ce există

în jurul nostru, cu creația lui Dumnezeu, și în
ultimă instanță chiar cu Creatorul Însuși.
- De aceea fuga de anumite elemente din
mediul înconjurător și instalarea între altele,
în alt mediu, nu este decât o schimbare de
decor, nicidecum o realizare a împlinirii
spirituale. Nu trebuie să fug de lume, să mă
ascund, să mă îndepărtez; a dobândi o
anumită spiritualitate cred că putem să
ajungem doar în viața de zi cu zi, în
provocările pe care ni le oferă mediul în
care ne desfășurăm activitatea, prin
dezechilibrele care apar, în toate ispitele
din jurul nostru.
- ACOLO este PROVOCAREA: să rămâi în
echilibru, să rămâi conectat la tine însuți –
la ceea ce te definește, conectat la divin,
cerând sprijinul haric ca să depășești
obstacolele în sinergie cu Hristos; nu singur,
nu fără provocări, nu fără ajutor.
 Constructe de bază ale Spiritualității
 Religia este credința în experiența altcuiva  Spiritualitatea este despre a avea propria ta
experiență
Pierderea semnificației Religiei

Problema pierderii Spiritualității de către

Religie intervine atunci când…
…liderii spirituali (antrenorii, guru-ii sau
mentorii) devin punctul focal sau central și
înțelepciunea spirituală pe care o predau se
duce în spatele scenei...
...atunci se transforma in cult; ce este cultul?
Un cult este atunci când acest personaj
devine centrul importanței, iar mesajul,
practica și înțelepciunea sa pe care doreau să
o transmită se duc în fundal.
Pierderea semnificației Religiei

Adevărata relaționare - pe care trebuie să o caute și

să o impună orice mentor - este ca figura sa să
meargă în fundal, iar mesajul să devină prioritar, și
el să spună că „acesta (mesajul meu) este cel cu care
ar trebui voi să vă conectați; acesta este adevăratul
vostru mentor spiritual. Eu sunt aici doar pentru a te
ghida, eu sunt pur și simplu purtătorul de cuvânt,
amplificatorul acestui mesaj. Într-adevăr, pentru că
mereu mă vei vedea pe mine și fața mea când auzi
acest mesaj vei fi atras de mine; da, pentru că eu sunt
un front (prima înfățișare) pe care o vezi când auzi
acest mesaj vei fi atașat de mine, vei vrea să te
conectezi cu mine. Însă eu doar reprezint toate
puterile spirituale, pe Tatăl care vorbește prin mine
mesajul Său – cel pe care trebuie să îl urmezi.”
Pierderea semnificației Religiei

”Ferice de cei ce nu au văzut, dar au crezut” (Ioan

20,29)

„Urmarea lui Hristos” nu este urmarea unei

persoane fizice pe o potecă anume, ci „îmbrățișarea
unui mesaj”. Astfel nu mai este relevant cine
vorbește, ci important devine ce ne transmite,
modul concret în care să trăim, să simțim, să ne
raportăm la ceilalți – ce ar vrea Hristos să fac în
aceste situații?!
 Assignment:
Event analisys
 Gândiți-vă la orice situație – din Scriptură, din
viața reală, sau chiar imaginară – legată de orice
împrejurare.
 Notați care vi se pare că este perspectiva religioasă
și separat cea spirituală a episodului descris pe
două coloane (min.5).

 Se vor prezenta aceste buchete observaționale ora

viitoare la început pentru o scurtă analiză
comparativă.
THANK YOU
https://www.dialogo-conf.com/call-for-papers/

CIOCAN TUDOR-COSMIN

+4 (0723) 198-555

cosmin.ciocan@univ-
ovidius.ro