_ TPH — CAPITOLULI INTRODUCERE IN DREPTUL BISERICESC OBIECTUL, DEFINITIA $1 IMPORTANTA DREPTULUI BISERICESC Dreptul bisericese face parte din grupul sistematic-practic al disciplinelor teologice, dar in studiul siu el se foloseste in acelasi timp si de principiile dreptului in general. Deoarece, nofiunile de drept se aplica si la dreptul bisericesc, pentru a se putea fixa obiectul dreptului biscricese trebuie si pornim de la nofiunea dreptului in general, precum si de la nofiunea de Biseric& din punct de vedere juridic. 1. Dreptul bisericesc ca stiina Printre primele cerinfe ale studierii oricatei stiinte se impun definirea sa ca atare, precizarea obiectului i a metodei de cerectare, determinarea locului stu in sistemul general al stiinjelor, evidentierea stu propri fata de acestea. Ficcare stiinjS are un obiect (domeniu) propriu de preocupare gi studiu gi o metoda de cereetare, acestea relajici sale cu alte stiinfe gi a diferentie fiind conditii sine qua non pentru a se defini ca stiinf’. Cand studierea gi cercetarea unui anumit domeniu al realitijii duce la acumularea unor date, fapte si cunostinte ample si veridice, acestea sunt reunite pe baza tem de notiuni, intr-o teorie inchegat’, constituindy- descoperiri unor legitati (principii) fundamentale, intr-un se ca sting. a) Ce se infelege prin stiingi? Asadar, ca definijie general, stiinja constituie un ansamblu sistematic de cunostinfe teoretice veridice iva $1 subiectiva - natura, societate, géndire - format de-a lungul istoriei si care se despre realitatea ot dezvolta continuu pe baza practicii sociale’. Totalitatea stiinfelor si disciplinelor stiinffice alc&tuiese cea ce se numeste sistemul general al stiinfelor. Cunoscénd definifia stiinfei in general si vizdnd elementele definitorii care caracterizeaz& orice sting’ putem proceda la analizarea si prezentarea teoriei generale a dreptului ca stiinfa in general, precum si a teoriei dreptului bisericese ca stiing§ in special. b) Ce este Dreptul? | putem definii ca fiind sistemul normelor de conduit, elaborate sau recunoscute de puterea de Dreptul, stat care orienteaz comportamentul uman in conformitate cu valorile sociale ale societifii respective stabilinddrepturi si obligatiijuridice a céror respectare obligatorie este asigurati, la nevoie, de forja coercitiva a puterii publice (de stat)", Dreptul, normele juridice chemate si ordoneze gi s& orienteze comportamentul uman, au constituit din cele mai vechi timpuri obiectul de reflectie, analiz& si cercetare pentru gndirea umand. Studierea dreptului ca demers filosofic a intrat in cdmpul de preocupari al celor mai remarcabili ginditori de-a lungul istoriei, a diferitelor curente de idei si scoli, fiecare din ele aducdnd unele contributii la elucidarea diferitelor aspecte ale acestt fenomen complex. in antichitate, Platon, Aristotel, scoala stoic’, Sfingii Parinfi, apoi in epoca medievala, in perioada reformei si a revolutiilor burgheze, Toma d’Aquino, Hugo Gratius, Jean Bodin, John Looke, Montesquieu, J.J. Rousseau, Kant, Hegel si numerogi alti filosofi gi moralisti au elaborat idei de mare valoare privind explicarea si infelegerea naturii si menirii dreptului. Concomitent demersului filosofie a ineeput studierea gi cercetarea dreptului de cltre juristii chemati si contribuie prin consultatile gi rspunsurile lor la dezvoltarea si aplicarea sa. S-au remarcat in mod deosebit, pe lang Cicero, jurisconsultii romani Gaius, Ulpian, Papinian, Modestin gi ali, iar in perionda medieval glosatoril ca: Imerius, clevii i urmasii sti, care prin studiile lor au contribuit la renasterea dreptului roman, in numeroase scoli juridice din Italia, rspandite apoi in alte tari ca Franfa, Anglia, Germania, sa", Dreptul este inte de toate o reguli de conduit in raporturile dintre oameni. Specificul cel mai elocvent al dreptului ca fenomen social il constituie caracterul lui normatiy sau normativitatea juridicd. Existenta dreptului, realitatea sa este data, pénd la urma, de necesitatea stabilirii unor reguli sociale, a unor . Dreptul apare ca un instrument pentru statornicirea in societate a unor reguli in norme de conduit’ obligator conformitate cu anumite valori sociale. Ele se manifest ca un ansamblu unitar, sistemic de reguli de conduit editate de puterea de stat sau apirute in alta form (ca obiceiul, de pilda) a c&ror respectare abligatorie este asiguratd, la nevoie, prin forta coercitiva a statului Normativitatea juridici are un caracter imperativ. Ea stabileste nu ceea ce este ci ceea ce trebuie si fie, asa-numitul raport dintre a fi (sein) si a trebui (sole). Spre deoscbire de legile stiinjei bunoard, care constatt si formuleazi anumite axiome, principii sau postulate pe baza descoperitii legititilor obiective de existent a fenomenelor, dreptul, legile juridice stabilese ceea ce trebuie si faci oamenii, adic& ce conduit s& aibi in anumite imprejurai. CObligativitatea dreptului, imperativul juridic spre deosebire de cel moral este asigurat prin sancfiunile previzute a se aplica la nevoie cu ajutorul forjei coercitive a puterii publice. Obligativitatea dreptului este atat de putemic& inet nimeni nu poate ignora normele de drept sub pretextul necunoasterii lor. “Nemo ceusetur, ignorare legem” (Nimeni nu are voie si nu cunoased legea) este un adagiu principal formulat inca in dreptul roman, a cirui consecinf este c& necunoasterea legit nu poate fi o scuzi pentru absolvirea de rispundere si de sanefiune in cazul viol&rii dreptului™. Pentru infelegerea si descifrarea mai profunda a conceptului dreptului este necesar si vedem care este confinutul si forma dreptului. Vorbind de confinut ne raportim la doud planuri si anume, continutul normativ gi 2Confinutul social. Continutul normativ eleva insisi conduita sau comportamentul prescris de normele juridice, adicd ce drepturi si ce obligafii concrete au oamenii tn anumite imprejurBri, Confinutul social al dreptului este dat de scopul, de voinfa si interesele pe care dreptul le exprima gi le consacra. in ce priveste forma dreptului, aceasta are in vedere modul de exprimare a normelor. juridic Se disting forma internis dati de exprimarea sa in ramuti gi institutii juridice gi forma externd, dati de felul cum sunt exprimate normele juridice”, 2. Evolutia si etimologia cuvéntului “drept” Cuvantul “drepr” vine de Ia latinescul directum gi care arata ci ceva este in conformitate cu regula, De aici s-a format conceptia general ci “drept” (jus), inseamn’ totalitatea normelor juridice care reglementeazi viata oamenilor in societate. Deoarece, Dumnezeu este izvorul existentei noastre si a tuturor normelor, El a pus in firea omului dreptul personal natural dup’ principiul, “Cresteti si vi inmuljti si stipaniti pimantul” (Fac. 1, 28). Din acest rept innascut si deci imutabil decurge dreptul de asigurare a viefii si libert de protejare a munci sia bunurilor, precum gi de pedepsire a infractiunii. Dreptul natural pus de Dumnezeu in firea omeneasci se exere! liber atéta timp edt omul tr&ia singur pentru sine. Traind insa in societate, drepturile si pomnirile sociale trebuiau si fie stabilite, ordonate pentru ca 0 conviefuite si fie posibil’. Cuvantul “drept” (31 corespondentele sale in alte limbi - droit, diritt, dereche, dereito, Recht), deriva de la Iatinescul derectus care evoca sensul de direct, rectiliniu, adic& o regula de conduit8, fir% specificarea bi, termenul drept este folosit in dou continutului. in limba roménd, insi, ca de altfel si numeroase alte Ii sensuri si anume: cel care are in vedere sau cuprinde legile juridice de conduit sau normele juridice din societate, denumit si drept obiectiv si cel prin care se are in vedere facultatea, prerogativa, indrituirea (adica dreptul), ce apartine unei persoane (fizice sau juridice) in temeiul normei juridice, pe care-I denumim drepe subiectiv. Cand normele care formeazi dreptul obiectiv sunt date de 0 autoritate competenta in formele legale necesare, avem drept pozitiv. in sfirsit exist’ si drept uzual sau consuetudinar, care cuprinde norme ce reglementeazi conduita, dar care nu sunt date de 0 autoritate competenta, ci emana din spiritul poporului”, jin unele limbi, cum este limba englezi, se folosesc denumiri diferite $i anume law pentru dreptul obiectiv si right pentru dreptul subiectiv. La romani, de asemenea, se distingea norma agendi (dreptul obiectiv) si facultas agendi (drpetul subiectiv), Un alt termen in limba romana ce evocd domeniul dreptului este adjectivul “juridic”. Derivat etimologic din latinescul jus (drept), vocabula juridic este absolut indispensabila pentru a putea desemna ipostaze ale existenjei si manifestirii dreptului in viata socials cum ar fi actele juridice, raporturile juridice, constiinga Juridica, eto”, Vorbind de teor au in vedere atat dreptul obiectiv cat si alte ipostaze ale fenomenului juridic in toati comple dreptului, de conceptiile despre drept , de doctrinele juridice, sau gtiinfele juridice segeneral, ins, atunci cénd se utilizeaz’ termenul drept fri nici o circumstantiere se are tn vedere dreprul obiectiv. Este adevirat c& termenul drept se foloseste gi ca adjectiv, buntoari - om drept, verdict drept, sau hotirdre dreapta . De data aceasta el implic& neaparat si o semnificatie apreciativi de ordin moral, in sens de conformitate cu ideea de dreptate, de justete. In acelagi sens, se foloseste si termenul just (de Ia latinescul Justus). Uneor termenul drepr se foloseste intr-un sens metajuridic ca, bunoar8, dreptul moral al cuiva. Prin aceasta se urmireste a se intari regula moral, principiul etic, apropiindu-I de imperativul juridic, Cuvantului drept i se mai atribuie i un sens religios , comun atunci cénd se foloseste expresia “sféinta drepiate”, care este socotita forma superlativa la care poate si ajunga dreptul Un alt infeles este acela strict religios, bisericese, pe care-I gisim in expresii ca acestea: “dreptii Vechiului Testament”, “dreptiiIoachim si Ana” ete. ‘Aceluiagi mod de a infelege dreptul i se di expresie si prin clasica definitie a dreptului pe care o gisim formulata in Pravila cea Mare in felul urmator: “Dreptatea iaste un lucru mai adevéirat decdt toate, care di “fiesciruia dreptate”. Definitia Pravilei introduce un element nou pentru exprimarea conceptului sau notiunii de rept si anume pe cel de “adevar", care exprima si el ideea de valoare sau putere suprema in care ancorea7i dreptul, de nivelul aceleia cu care se exprima sfintenia sau divinul, in general”, 3. Ce se infelege prin dreptul bisericese? Dreptul bisericesc este totalitatea normelor date de Mantuitorul Iisus Hristos gi de organele competente ale Bisericii in scopul reglementarii vietii in sdnul Bisericii lui Hristos, ca organism sociz ‘Aceste norme formeazi, cum am mai spus, Dreptul bisericese obiectiv. Indreptairile fiecdrui membru al Bisericii de a participa la toate mijloacele acordate de Bisericd in scopul mantuirii, constituie Dreptul bisericese subiectiv. 4. Ce se injelege prin Bisericé din punct de vedere juridic? ‘Mantuitorul isus Hristos a intemeiat Biserica atat din punct de vedere dogmatic, adic& fondu, cat gi ca socictate vizuti, ca organism social, adica forma, Din punct de vedere dogmatic, Biserica este comuniunea si comunitatea oamenilor cu Dumnezeu prin Hristos in Duhul Sfaint, in care acestia, prin credinta in Hristos, care are ca baz Revelatia dumnezeiasci cuprinsé in Sfanta Scriptura si Sfinta Traditie, precum si lucrarea Duhului Sfaint in Sfintele Taine, lerurgii si celelalte slujbe ale ei, isi dobandesc mantuirea.Din punct de vedere formal, Biserica este 0 societate vzutd, un organism social. De aceea, Biserica in calitate de organism social a primit de la Mantuitorul Iisus Hiistos toate mijloacele necesare ordinei juridice si ‘anume: autoritatea, norme, ascultare gi pedepse. Din punet de vedere juridic, Biserica este totalitatea oamenilor care cred in Iisus Hristos, se boteazd in humele Sfintei Treimi, au aceeasi unitate de credinfé (Sfintele Taine), gi sunt condugi spre mintuire de cltre Sfintii Apostoli si urmasii lor legitimi, episcopii gi preotii, capul fiind Mantuitorul lisus Hristos fnsugi. 5. Objectul dreptului bisericese Viafa in Bisericd consti din raporturile membrilor intre ei, din raporturile dintre membrii gi autoritate, Precum i raporturile dintre autoritate si membrii. Aceste raporturi sunt reglementate de dreptul bisericesc constituind obiectul dreptului bisericese, care are astfel un aspect de drept intern. Raporturile fay de cei din afar de Bisericd, precum si cele fa de stat nu sunt reglementate de dreptul bisericesc, deoarece Biserica nu poate stabili unilateral aceste raporturi, ci numai in infelegere cu statul. De aceea, raporturile Bisericii cu statul nu formeazi o parte a dreptului bisericese, aga numitul drept bisericese extern, cum socoteste canonistul Nicodim Milas, ci ele intra in domeniul politicii bisericesti. Deci, dreptul canonic ortodox poate fi definit ca disciplina teologicd-juridicd, in cadrul cdreia se spun Principiile si normele de drept dup care se organizeaza si se conduce Biserica Ortodoxa sub aspectul ei vizut de societate religioasi crestind; sau ca stiinfa teologic& crestind, studiind metodic si expunand sistematic Principiile gi normele de drept dupa care se organizeaza si se conduce Biserica Ortodoxi sub aspectul ei de societate crestina, Denumirea dreptului Bisericii Ortodoxe de drept canonic vine de la faptul ci legilor bisericesti li se spun canoane, indrumare gi nu simplu legi. Dreptului canonic i se mai zice si drept bisericesc, intrucét canoanele sunt legi ale Bisericii, legi bisericesti stabilite de ciitre un Sinod ecumenic sau cel putin acceptate ca atare de c&tre un Sinod ecumenic, ele fiind formulate de alte sinoade sau chiar de unii Sfinti Apostoli si unii Sfingi Paringi ai Biserici, din care isi trage materialul Dreptul Bisericesc Ortodox'*DEFINITIILE CLASICE ALE DREPTULUI 4) Definitiile scriitorilor $i filosofilor antici Definitiile date dreptului sunt nenumiirate. fn cercetarea acestor defini i vom fine seama numai de cele ‘mai importante. 1, Hesiod in opera sa cclebri “Lucruri gi zile” ocupandu-se de drept, il declari unul din Iuerurile prin care se deosebesc oamenii de animale. Cac, zice el, “fiindea animalele nu cunose legea si nu au lege si drept se mindnea unele pe altele, intre oameni nu se intimpla aceasta, deoarece zeii i-au inzestrat pe oameni cu lezen suprema (nomos)", in care Hesiod socoteste & se afli dreptul, iar sub forma de drept sau dreptate, legen ‘suprem& sau insigi divinitatea a fost descopériti oamenilor. Ca ceva semnificativ oamenilor, dreptul este in ‘acelasi timp, gi ceva dumnezeiese, sau in orice caz un element care nu numai ci arati ci chiar stabileste si menfine permanent legatura direct& dintre zei si oameni®. 2. Pindar, are o rostire celebri despre drept care s-a pastrat in scrierile marilor ginditori si juristi ai antichititi ca Platon, Herodot, Origen, etc. Legea - zice el - este regele sau st8panul tuturor, al celor divine sau nemuritoare gi ale celor omenesti gi muritoare, si ea impune dreptul cu cea mai mare putere. Prin lege, el infelege dreptul in sensul su cel mai larg de lege universal, cBteia mu i se poate sustrage nimeni. Ca stipan al celor nemuritoare, al zeilor si a lumii de dincolo, legea sau dreptul are in concepyia iui Pindar o existenfa metafizic& superioarl situata deasupra de orice, iar ea ceva imanent, dreptul ni se infatigenz’ ca aplicare prin putere a legii supreme". 3. Socrate invafa ci stiina binelui si a riului este cea mai folositoare stings, irl de care celelalte nu au nici o valoare. De idealul binelui, leagi el idealul dreptului. A lucra drept, a face dreptate, zice el, inseamna a face binele gia evita nul, cici in a face riu cuiva iin a face nedreptate nu este nici o deosebire, Pentru Socrate, dreptul reprezints conformitatea cu binele. Apreciindu-1 cu m&sura binelui il raporteazi Ia viaja omeneasca si {ntrucat prin bine il gaseste folositor viefii i atribuie dreptului un rol normativ pentru faptele omenesti Dup’ el, dreptul ar fi 0 conformitate cu voinja zeilor. Aceasta in sensul cel mai general, ca drept natural comun tuturor oamenilor, pe cénd in chip mai concret, dreptul trebuie sa se orienteze dup imperativul binelui. ica atare, in sens pozitiv, el trebuie si fie in conformitate cu binele™. 4. Cicero. intre ganditorii romani care s-au ocupat in mod deosebit de problema dreptului sunt cei trei stoici si anume: Cicero, Seneca si Marcu Aureliu; dintre ei exceleazi inst Cicero. Nici unul dintre antici n-a pltruns ins atit de adinc in tainele dreptului natural si nu I-a tilmacit atat de limpede si de frumos ca Cicero, indeosebi opera sa “De legibus”, discutd problema dreptului, pornind de la dreptul pozitiv spre izvorul su 6‘metafizic. El stabileste de la inceput c& nu din Edictele pretoriene, nici din cele 12 table nu trebuie s& se inspire sau si se scoati o doctri dreptului ci din adancul filosofiei; expune apoi doctrina stoici despre lege, ardtind 4 legea este “suma ratio” agezati in natur’, care porunceste cele ce trebuiese ficute gi opreste cele contrarii*!, ‘Legea supremi “suma ratio”, “care s-a niiscut mai inainte de toi vecii” este aidoma Logosului divin, este insisi dumnezeitea, in care ancoreaz4 ontologic dreptul. De aici se vede c& legea nu este inventaté de geniul oamenilor ci este ceva etem, care guvemeazi intreg universul, injelepciunea care porunceste si opreste. Dreptul natural pe care-I afirma el pretutindeni in opera sa, este acelasi cu dreptul divin, Dreptul nu poate fi redus la o cauzalitate imanents, principiul lui trebuie ctuutat mai sus, dincolo de tot ceea ce este supus schimbarii®™. Dar textul care exprim® intr-o forma tot atét de clasicl ins mai cuprinzitoare, intreaga conceptie a lui Cicero despre drept ca drept natural si drept divin, este cel din lucrarea sa “De Republica”, “Exist 0 lege adevirat& - zice el - care este rafiunea dreapti, conforma naturii, prezenti in tofi, constanti, eterna, care ‘indeamn’, poruncind la cea ce trebuie si facem, care oprind, intoarcerea de la ingelaiciune, care totusi nici pe ei buni nu-i condamna si nu-i opreste in zadar, care nici pe cei ri nu-i schimba poruncindu-le sau oprindu: Acestei legi nu i se poate abroga ceva, nici nu se poate face derogare de Ia ea, nici in intregime nu poate fi abrogati. Ni neschimbabila pentru fiecare popor si pentru fiecare timp, iar autorul ei este Dumnezeu Cel ce a hotirat-o gi Cel prin senat, nici Popor, nu putem fi dezlegati de aceasta lege..., ci este o lege uni, etern’, cea dat-o”™, ‘Daci legea deriva din rafiunea divina - zice el - si se face cunoscuta pe cale natural impundindu-ni-se ca ceva inndscut, $i dac& dreptul este manifestarea mai concreti a legii date de Dumnezeu pentru organizarea ct mai perfecti a societatii omenesti, justifia este numai virtutea prin care se aplicd dreptul, dndu-se fieciruia cea ce ise cuvine in interes comun. Ca temelie a justitiei el stabileste fidelitatea si adevirul 4) Definitiile clasice ale jurisconsulilor romani: Ulpianus si Gaius 1. Ulpianus Intre juristi cei mai de seam ai Romei antice, alaturi de Gaius, Paulus, Marcianus si Modestinus, se ‘umara si Ulpianus™ Asupra viefii acestuia ne-au rmas pufine stiri. Originar din Tyr (Fenicia - Siria de azi), a ocupat diferite functii in Roma, sub Caracalla (212-217) gi sub urmasii acestuia, apoi pe la anul 222 sub impiratul Alexandru Sever. Din operele sale numeroase (circa 287 de scrieri) ne-au rimas cAteva mai importante, fragmente au fost introduse in Institutiile $i Digestele lui Justinian, Din aceste scrieri rezult& urmitoarele rostiri care diverse referitoare la drept: 4) Ulpianus face unele consideratii in legstur’ cu originea sf natura dreptului, folosind pentru limurivea nofiunii de drept, celebra definitie a jumalistului roman Cles, care, dup cum se stie defineste substandroptului prin bine si echitate, virtui prin care se poate infiptui dreptul: “Jus est ars boni et aequi” (dreptul este arta binelui gi a echitati). Dreptatea insisi sau lucrarea ei nu este socotitt o simpli indeletnicire comund a oamenilor, ci una quasi sactd, fapt pentru care, spune Ulpianus, pe drept cuvént juristii ar putea fi numigi sacerdoti sau slujitori care profeseaz’ o adevirati filosofic. Prin toate acestea, Ulpianus relevi obiectul studiului dreptului, subliniindu-i importanfa si aritind ci rostul lui ¢ de a cultiva si de impune justtia, de a propaga cunostinga binelui si a echitabilului, determinand pe ‘oameni si svargeascd binele nu numai din fried de pedepse ci si din doringa de risplatire™, b) Ulpianus se ocupi apoi de impdrfirea materiei dreptului si implicit de prima wpartire generala a studiului dreptului. Aici d& el definiiile dreptului public si ale dreptului civil sau privat, definifii care au rimas celebre. Astfel, dreptul public este numit cel care se refera la interesele generale ale statului roman sau la starea organizati a puterii publice romane. lar dreptul civil sau privat este acela care se referd la interesele particulare ale indivizilor sau ale cetdfenilor ca unitati individuale. Larandul su, dreptul public este impart in trei parti si anume: |, una care se refera la lucrurile sfinte, 2, o alll parte care se referd la sacerdotii sau slujitori celorsfinte, 3. a treia parte care se referi la slujitorii treburilor obignuite ale statului, la demnitarii sau inalyi funetionari numiti magistrati. Cu privire Ia dreptul civil sau privat, Ulpianus, spune cd materia acestuia se extrage din preceptele sau normele dreptului natural prin care el infelege, in sensul cel mai general, suma legilor care guverneaz’ viaja tuturor fiinfelor gi care sunt proprii numai geniului uman’ ©) De la Ulpianus ne-au rimas si rei definitiéclasice ale dreptului, definiii de circulafie universala, prin care el exprimi in modul cel mai clar decat oricare alt jurist roman conceptia romana despre drept 1. Dintre definitile sale, refinem una analitied, in care arati c& dreptul ar consta in trei precepte sau porunci, spundnd: “Juris praecepta sunt haec: honeste vivere, alterum non laedere, suum cuigue tribuere ce este al sin) (Preceptele dreptului sunt acestea: a trai onest, a nu lovi sau leza pe altul si a da fiecar Definifia releva caracterul moral al nosiunii dreptului 2. in continuare, Ulpianus infitigeazi dreptul gi sub aspectul su final de justitie, pundnd accentul pe ultima poruned din prima sa definifie, spundnd: “Justitia est constans et perpetua voluntas suum cuigue tribuendi” (Dreptatea este voinfa constanté si perpetu’ de a da ficcdruia dreptul stu). in aceasta definitiae sivargirea dreptati Ulpianus releva rostul practic al dreptului aritind ed fiinfa lui const 3. Ulpianus mai defineste dreptul si ca jurisprudent’, intelegind prin acest cuvant cea mai inalt& forma de ingelegere a dreptului: “Jurisprudentia est divinarum atque humanarum rerum notitia justa atque injusti scientia” (Surisprudenga este cunoasterea lucrurilor divine si umane, precum gi cunoasterea a ceea ce este drept sia ceea ce este nedrept)*™,4) Un capitol important din opera lui Ulpianus este avela cate se refera la problema legdlor de drept si la unele chestiuni de tehnied juridica in legaturi cu emiterea legilor. El imparte legile 1. Legi perfecte 2. Legi imperfecte 3. Legi mai putin perfecte. 1. Legea perfecti este aceea care porunceste ceva categoric, care obliga din constiint’. 2. Legea imperfecta este accea care opreste sa se faci ceva, dar dacd totusi s-a ficut ceea ce a fost aprit impune repararea sau restabilirea Iucrului. 3. Legea mai putin perfecti este aceea care opreste si se fact ceva, dar daci totusi s-a flicut cea ce a fost oprit, nu impune restabilirea Iucrului, ci aplic& o pedeapst aceluia care a facut ceva impotriva legii**, {in materie de tehnic& juridict, textul reprezint& in forma cea mai scurta i cuprinzitoare, principalele acte prin care se aduce, adict se adopt, se modifica gi se desfiinjeaza o lege. Acestea sunt: legiférarea sau adoptarea legii (rogatio); abrogarea (abrogatio), prin care se desfiinjeazd legea existent; derogarea (derogatio), modificare adusi printr-un act normativ nou de acelasi grad sau de grad superior unor dispozitii previizute intr- lun act normativ anterior: obrogarea (obrogatio), prin care se inlocuieste sau se modific ceva din textul unei legi printr-o formula sau dispozitie nous, 2. Conceptia despre drept a juristului roman Gaius. Un alt jurist important a cirui opere au fost folosite la alcdtuirea Institufiilor si Digestelor lui Justinian este Gaius, Asupra viefii lui stim doar atat c& s-ar fi ndscut pe vremea imparatului Adrian (117-138) si cl a tit pang dupa anul 180. Opera sa principali o formeazi Institufiunile ale cBror texte au fost descoperite intr-o forma nu prea completi, abia in anul 1816, de c&tre cercetitorul german Niebuhr, intr-un manuscris al episcopiei din Verona’, 1, Vom examina prima impérfire generalii a dreptului aga cum este infatisati de Gaius. Ocupandu-se de originea dreptului si orientndu-se dupa cuprinsul lui, il imparte in dou mari piri: 4) in drept intern al unui stat sau oricdrui stat, c&ruia ti zice jus civil. ») in drept extern comun tuturor oamenilor, deci a tuturor statelor, cdruia fi zice jus gentium. in ce priveste cuprinsul dreptului, atat a celui intern cét gi a celui extern, Gaius arati c& aceasta deriva si din moravuri si obiceiuri si nu numai din legi**™. 2. O alté implirtire a dreptului pozitiv formulatt de Gaius este cunoscuta impérfire tripartite, dupa cuprinsul legilor, finfndu-se seama c& ele se refer’ la persoane (persones), la lucruri (res), si la acfiuni (actiones)*". Aceasti impirfire a rimas clasicd si ea este folosita si astizi in studiul dreptului bisericesc. insdgi dreptul bisericesc, mai inti in Apus si apoi in Risirit a adoptat-o, iar dact in rislrit a fost abandonati, in apus °reprezinté gi astizi chiar principalul ghid pentru imparjirea materiei dreptului din Colectia oficiala a dreptului bisericesc romano-catolic, numité Codex Juris Canonici, publicata in anul 1917, revizuit si republicata in anul 1982, c. Dreptul in géndirea scrittorilor bisericesti si a Sfintilor Paringi Dintre Sfinfi P&ringi si scriitori bisericesti care s-au ocupat de problema dreptului, cfutind s-o bimureasc& gi si 0 incadreze in concepfia crestin& despre viat@, amintim pe Tustin Martirul si Filosoful, Irineu si ‘Tertulian. 1, Tustin Martirul si Filosoful di dreptului un ingeles mai larg si mai pozitiv decdt alfii dintre jurist laici, definindu-l astfel: “Tot ceea ce intotdeauna si pretutindeni s-a socotit a fi just, si tot ceea ce s-a prezentat {ntregului neam omenese ca dreptate sau ca find un fucru drept”. Aceasté definitie aminteste de definigic pe care Vicentiu de Lerin a dat-o Sfintei Tradifii prin celebra formula: “Quod semper, quod ubique, qoud ad omnibus creditus est” El socoteste drept misura principal si hotirdtoare pentru identificarea dreptului, constiinja omeniti ‘ntregi, exprimata prin ceea ce intotdeauna, pretutindeni si de cdtre tofi oamenii s-a socotit a fi adevarat. der acest drept ca intemei Tustin Mat pe voinga lui I reprezint& si teza dreptului natural, dar cor Dumnezeu care se manifest, fie in mod expres, fie prin revelatii naturale. El face apoi unele deosebiri gi in ceen ce priveste dreptatea declardnd oi aceasta ar fi de dou’ feluri: una fait de Dumnezeu, si alta fata de oameni, Coa inti ar fi dreptul sau dreptatea desivarsita care ar consta din normele prin care se reglementeazi raportacile ‘oamenilor cu Dumnezeu; iar cea dea doua ar consta din normele care reglementeazé doar raporturile dint: amen. Aceasta di fie este ins’ artificials i exagerat& atunci cdnd este vorba de dreptul propriu-zis, intrucét raporturile oamenilor cu Dumnezeu nu pot fi cuprinse de legile de drept. Caci intr-adevir poate intra oare Dumnezeu intr-un raport de drept cu oamenii? Putem oare cobori pe Dumnezeu pani la a-L subordona legii de rept? Poate oare incheia omul un contract de drept cu Dumnezeu? Este evident c8 nici un cod de lege nu poate fi socotit ca supundndu-l in legiturai cu Dumnezeu. Prin urmare, daca este vorba de un drept sau de o dreptate desaivargité, in raporturile dintre om si Dumnezeu, acela nu poate fi conceput nici intr-un caz. ca angajéndu-L sau supundindu-L pe Dumnezeu ni fel de norme fie religioase, morale sau juridice, gi deci un raport de dreptate destivarsiti a omului fata de Dumnezeu trebuie imaginat numai cu privire la starea si atitudinea omului fati de poruncile tui Dumnezeu. Revenind Ia raporturile de drept sau de dreptate determinate de relafile dintre oameni, vom spune ¢8 aces singure pot fi considerate ca raporturi de drept™™”, 2, Irineu atinge dou probleme in legitura cu dreptul si anume: reptului dreptului in legatura cu originea pacatului. 10a) Referitor la problema naturii dreptului el o pune in legatur’ cu atitudinea ereticului Marcion, care sustine cA sunt dou principii divine distincte: wnul bun si altul drept care este in acelasi timp $i rétu. Deci nv rezulta cd din natura dreptului ar fine intr-o masur8 oarecare gi riul nu numai binele. Irineu sustine c& dreptul na oate fi socotit rau decdt numai atunci cénd nu este in conformitate cu binele, cdci zice el, dreptul este in mod necesar un Iucru bun, sau un bun’ b) Problema originii dreptului pe care o pune in legaturi cu pacatul, Irineu o atinge, dar fir’ a 0 solutiona, adic& fira a arita precis in ce raport se glseste dreptul cu pacatul, El nu spune dac& legea de drept a apirut inaintea pScatului sau ca urmare a pacatului. Totusi, in felul in care pune problema, rezulti cia adoptat mai degrabi teza despre existenta dreptului inaintea picatului, dupa textul Sfantului Apostol Pavel: “Prin lege ‘4m cunoscut pacatul” (Rom. 7, 7). Reamintim ins& ci aici nu este vorba de vreo lege de drept, ci este vorba de ‘avea porunci de lege cu caracter deosebit, pe care a dat-o Dumnezeu primei perechi de oameni®* Rezult& deci ca teza lui dupa cum de altfel arat& si ceilalti ganditori crestini, care socotese legea sau porunca dumnezeiasc& din Eden ca Irineu despre prioritatea in timp a legii de drept fafa de piicat este neintemeiaci, neavind nici o legiturd cu legea juridicd sau cu dreptul in general. 3. Tertulian, in dreptul roman, Tertulian este socotit printre marii maiestrii ai stiinfei juridice, atat in ce priveste principiile, cat $i in ce priveste practica juridica. Din gindirea juridic& a lui Tertulian ne vom ocupa numai de cfteva principii din care se poate vedea felul in care a conceput natura dreptului gi rostul lui in viata omeneasc&. Jucru pentru concepfia lui Tertulian despre drept este ci el considers dreptul ca Cel mai caracteris rezidand in echitate, ceea ce inseamn& cX orice lege de drept trebuie si poati suporta aprecierea prin acest criteriu constant al echitiii. Echitatea reprezint& un fel de simetric, iar nicidecum o egalitate a lucrurilor. in acest sens infeleas’, ea poate fi privith cu aplicare la relatile gi actele cu caracter juridic ale oamenilor, adici o stare de raportuti echilibrate realizati prin masurarea acestora, servindu-ne in acest sens de echitabil, iar nu de drept. Cu alte cuvinte, dreptul si starea de dreptate se rea7ima pe echitate, iar echitatea insiigi pe simettie, ca in cele din urma, de natura dreptului si int in mod necesar echitatea ca mijloc de identificare si aplicare a Areptului gi simetria ca stare realizat& prin echitate™*, Origen accepts vechea definitie a dreptiti ca o virtute p ceca ce i se euvine, dar adaugi in plus cd aceasta dreptate nu poate fi bine infeleas’ decét raportind-o la care i se di fieciruia ceea ce este al siu sau ustitie sau la nedreptate™. ‘Sfintul Atanasie cel Mare defineste dreptatea ca fiind virtutea care da fieciruia ceea ce este al siu gia clrei masurd superioara este adevarul Sfantul Vasile cel Mare defineste dreptatea ca virtutea prin care se di dup vrednicie fiecdruia ce este al stu, din care consist imparfirea dup’ egalitate. Dreptatea si dreptul sunt contrare raului, dar conforme ir forma lor adevarat& este Inst adevarului, nSfantul Grigorie de Nazianz. socoteste dreptul gi dreptatea ca rezidand in egalitatea si in distribuirea echitabila a bunurilor. Sfantul loan Guri de Aur face distinctie intre dreptatea oamenilor care se reduce la cugetul omenesc 5 a dreptatea divin. Sfantul Maxim Mirturisitorul defineste dreptatea ca virtute dependenti de adevir prin care se di fiecdruia ceea ce este al siu dupi vrednicie si in mod egal, relevand in acelasi timp gi caracterul social al dreptului sau al dreptafi, pe care o numeste virtutea care tinde spre binele comun sau spre folosul comur Sfintul Ambrozie defineste dreptul cu raportare la adevir gi la voinfa lui Dumnezeu, relevand rostul social al dreptatii care const tn realizarea unui echilibru prin echitate. Fericitul Augustin raporteaza dreptul [a bine, la adevar gi la Dumnezeu, aratand c& numai in felul acesta trebuie infeles confinutul si rostul dreptului si al dreptati, care consta in a da fiecdruia ceca ce este al si Raportind dreptul la superioare s-a constatat c& dreptul este socotit ca o valoare dependenta de bine, de adevar, de sfinjenie. Raportind dreptul la anumite calititi $i nevoi ale vi i sau notin sociale s-1 constatat ci el este socotit ca avand in primul rand un rost social sau ca reglementind relajii sociale potrivit uno: reguli care fac posibilé convieuirea sociala, reguli cuprinse in ceea ce se numeste echitate, d) Definitiile unor filosofi contemporani jincercfind si facem o grupare a diferitelor definitii - grupare cu totul conventionala definitii sociologice. distinge: definitii de nuanja accentuat filosofica; definitii de nuanga formal-normativista definitie cu puternice nuanje filosofice este data de marele filosof german Immanuel Kant care pomind de la conceptia sa c& fiecare om poseda o voint& liberd ca pe un bun inndscut si inalienabil, pentru conviepuire este necesar si intervina limitarea lor reciprocd, realizat& prin drept. Dreptul este deci, dupa Kant, totalitatea conditilor in care voinja liberd a flecdruia poate exista cu voinga liber’ a tuturora, in conformitate eu o lege universalé a libertaie™" Mergénd pe acelasi rafionament al gandirii kantiene profesorul Mircea Djuvara serie ©& “regula de dre; asadar, este norma necondifionata de conduitd rationald referitoare la faptele externe ale persoanelor iv contact cu alte persoane”*™, inscriindu-se in acelasi curent de gandire neo-kantiana, profesorul Eugeritt fa dreptului cea care-1 infijigeaz’ ca “un sistem deduetiv de Speranfia considera ca cea mai adeovaté defini norme sociale destinate ca printr-un maximum de justjie realizabildi sa asigure un maximum de socialitate intr- 7 un grup social determinat in grupul definitiilor cu nuanfit formal-normativisté le redtim pe cea a juristilor Gaston Jeze si Jean Louis Bergel. Primul arati c& “dreptul unei fri este ansamblul regulilor judecate ca bune sau rele, utile sau nefaste - care la un moment dat sunt aplicate efectiv de editre practicieni sau tribunale”™™. J. L, Bergel aratt c& “dreptul este ansamblul regulilor de conduitd, intr-o societate mai mult sau mai pujin organizatd, care reglementeazd raporturile sociale si a cdror respect este asigurat, la nevoie, prin constrngere public nDintre unele definijii datorate unor autori apartinind orientarif sociologice 0 redim pe cea a ‘cunoscutului jurist francez reprezentant al curentului solidarititii sociale, Leon Duguit care arati c& regula de drept este “linia de conduité care se impune indivicilor in societate, respectul cdreia este considerat la un ‘moment dat de cditre 0 societate ca garantie a interesului comun si a cirei violare antreneazit 0 reactie colectiva impotriva autorului acestei violdri"™=™SISTEMUL, METODELE $I DISCIPLINELE AUXILIARE ALE DREPTULUI BISERICESC 1, Sistemul dreptului bisericese Prin sistem de drept se infelege un ansamblu de norme juridice in vigoare, privite in unitatea si diviziunea lor pe ramuri de drept si institutii juridice. Caracterul unitar al sistemului de drept decurge din cexistenfa unor principii comune corespunziitoare trisiturilor gi intereselor fundamentale ale fiecirei ordnduiri social-economice, iar ramurile de drept se diferenjiazX prin specificul categoriilor de relatii sociale pe cars lc reglementeazi si prin metodele proprii de reglementare. Astfel, sistemul de drept romén cuprinde dreptul constitutional, dreptul administrativ, dreptul civil, dreptul muncii, dreptul familiei, dreptul penal, dreptul procesual penal, dreptul procesual civil, ete™™, Una dintre cele mai grele probleme este cea a stabilirii materiei dreptului bisericesc in aga fel incat, pe de © parte s& corespunda cerinfelor stiingei in general, iar pe de alti parte scopului stiinfei dreptului in special. In primele lucrdti de drept bisericesc, materia era randuita fie tn ordine cronologied, fie dupa importanta izvoarelor ‘sau dupa obiectul tratat de diferite legi. Deoarece in aceste luctari nu era o unitate organicd interna ele nu puteau avea nici o importanta stiintifica. Prima incercare de expunere sistematic’ a materiei dreptului bisericese s-a ficcut in apus, in secolul al XlF-lea, in colectia de canoane editati de Bernard de Pavia, pe care a implrjit-o in $ parti, dupa materie numindu-le astfel: judex, judicium, clerus, sponsalia si crimen, Prima carte trateazi despre reprezentantii puter! bisericesti; a doua carte despre puterea judecttoreascd; a treia despre drepturile i datoriile cleruluis a patra “x Cu toate acestea, aceasta despre logodna si c&sitorie, iar a cincea despre delictele si pedepsele bisericest ‘mparfire nu putea fi socotita un sistem de drept. Alituri de acest sistem, sa ivit in apus si un sistem imprumutat din institufiile lui Justinian, dup care dreptul bisericese era imparfit in trei parti: persoane, lucruri si actiuni (persones, res gi actiones). in prima parte se expunea dreptul persoanelor adici drepturile cu privire la cler; in partea a doua se expuneau obiectele si la dreptul privind administratia averii bisericesti; iar in partea a treia se trata despre procesul civil si penal”. Paul Lancelottus a primit imparjirea aceasta in secolul al XVI-lea in lucrarea lui de drept bisericese intitulat& “Institutiones Juris Canonict™. Ct priveste materia dreptului bisericese rastritean, aceasta s-a impiifit in dou mari sectiuni si anume Organizarea Bisericii si Administrasia bisericeascd. Treptat, la aceste dou’ sectiuni, s-au mai adaugat cu timpul isericese este impartité in patru parti $i anum alte dow’, Incit astizi materia dreptului Introducere $i izvoarele dreptului bisericesc; Organizarea Bisericii; Administratia bisericeasca si Politica bisericeased, care priveste i cu celelalte confesiuni crestine. raporturile Bisericii cu lumea din afara 42. Metodele cercetarii stiintfice ale dreptului bisericese Ca $i in orice domeniu de cercetare si cercetatea stiintficd se bazea28 pe folosirea unei metodologii, a Uunui ansamblu de metode $i procedee cu ajutorul cirora are loc studierea dreptului in toatk complexitatea sa. i, artim ci prin metoddt infelegem un ansamblu concertat de operaii Pari a avea prestafia unei defini intelectuale (ce pot consta din principii, norme) care sunt folosite pentru atingerea unuia sau mai multor obiective privind cunoasterea unui fenomen™. in acest scop, pot fi folosite si anumite procedee tehnice, care sunt auxiliare ale metodelor si mu trebuie confuundate cu acestea. ‘Nu trebuie confundate metodele de cercetare in sensul definit aici cu metoda in sens filosofic, care are in vedere conceptia filosoficd ce std la baza clementului cercetir Referindu-ne la principalele metode ale cercetirii juridice, mentionam in primul rand metoda logicéi si metoda istoricd. fn cercetarea dreptului, a fenomenului juridic atat de complex, toate stiinfele juridice se folosese de >, legile si ragionamentele logice. Facdnd abstractie de ceea ce este neesenfial, intémplator in existenta catego dreptului, teoria cautk si dezvaluie folosindu-se de metoda logicd, ceea ce este esential caracteristic, pentru rept. De disciplina aparte, logica juridica™, Potrivit metodei istorice, stiinjele juridice cerceteazé dreptul in perspectiva si evolufia sa istoricg, de-a sociale, ele analizeaza esenta forma si functiile dreptului raportate la etapa istoried pe iportanta aplicdrii logicii in cercetarea fenomenului juridic vorbeste insusi faptul ci s-a conturat cao care o strabate, stiut fiind c& institujile juridice poart pecetea transformatilor istorice ale poporului gi {&cii respective'™”, O metoda cu puternice valente in studierea dreptului in general, a ramurilor si a institufiilor juridice est: cea a comparatismului, in studiul comparat al diferitelor institusii juridice, in compararea sistemelor juridic: ce determind atat transformatile lor comune cét si cele specifice. Bste de refinut, nationale se desprind factor metodei statistice wtila atat in procesul de elaborare a dreptului cat si pentru cel de apoi, importanta folosit aplicare. Cat priveste metoda experimentala, proprie prin excelenfi stiinfelor naturii, mension c& in domeniul dreptului, uneori in domeniul reglement&rii cu caracter economic s-a recurs in prealabil la verificarea noilor masuri la scar redus& in cdteva unitay Ca o concluzie dupa prezentarea succinti a metodelor de cercetare, se impune constatarea ck ele nu trebuie infelese in mod izolat, ci in interdependenta si complementaritatea lor™. 3. Stiinjele auxiliare ale Dreptului bisericese. Dreptul bisericesc este 0 disciplin& teologic& dar si juridicd. Pentru teologie, dreptul bisericese se inscric in ansamblul stiinfelor teologice, iar pentru juristi, dreptul bisericese face legitura dintre teologie sijurisprudenfi, fiind privit ca o disciplind care a influentat intr-un moment dat jurisprudenta civila. Din aceste motive, dreptul bisericesc are discipline inrudite atat in teologie, cét si in dreptul general. a) Din teologie trebuie s& amintim: Dogmatica, care a ajutat dreptul la fixarea invafaturii de credinfé corecti; Teologia moral deoarece multe dintre preceptele dreptului bisericesc au o valoare morala. Totusi intre drept si morald exist asemanaii si deosebiri. Morala si normele morale Morala reprezinzi un ansamblu de idei, precepte reguli cu privire la bine gi la rau, corect si incorect, just i injust. Morala, ca sistem rafional de norme pentru propria conduit, se bazeazd pe convingerea intima $i constiinja personal a fiecdrui individ in comportamentul su, mobilul regulii morale fiind datoria intern’ a persoanei, in primul rand, fafd de sine insugi Preceptele si normele morale cAlduzesc conduita oamenilor care-si raporteaz astfel comportarea la valorile morale de bine sau ru, din care decurge si definirea acestui comportament ca moral sau imoral Norniele morale sunt dotate cu sanctiuni de acceagi naturd. Aceste sanctiuni pot fi exterioare subiectului si anume o reactie a mediului social (a colectivititi) fata de fapta imoralé si in acest caz avem de-a face cu forme diferite de manifestare a oprobiului public, sau pot fi interioare, din sfera constiinfei subiectului, acestea fiind cele mai puternice si eficiente sub forma de regrete, pareri de riu, mustriri de cuget sau scrupule de constiing’. Vechimea moralei este tot atat de mare pe cat este si socictatea. Ea a jucat si continua sf joace un rol deosebit de important in reglementarea relatiilor sociale si asigurarea ordinii sociale. Avand ca valori fundamentale principiile binelui, dreptati, justtiei, adevarului — valori aidoma aptirate gi promovate si de drept - {de la bun inceput 5-2 pus problema analizei raportului dintre drept si morali, a asemandrilor si deosebirilor dintre cle. In perioada antic pind in cea medievald, in general in multe privinfe, normele morale erau confuundate cu normele juridice. inc& din antichitate gandirea juridict a fost preocupat de raportul dintre drept moralf. Dac in Grecia antic nu se fiicea 0 distinctie bine precizati intre cele dou categorii de norme social: doctrina juridick roman’, preocupati de perfectionarea sistemului juridic, a facut pagi sensibili in directis conceperii dreptului, independent de moral. Germanul Thomasius (1655-1728) a separat pentru prima dati, dreptul de morala, din punct de vedere teoretic. Apoi, problema s-a aflat gi continua si azi si se afle in atentia diferitilor filosofi si teoreticieni. Kant si-a adus contribugia deosebiti Ia accasti analiz8, relevand caracterut absolut, apriori al legii morale, relevati de rajiunea practicd in forma imperativului categoric. fn dezvoltarca acestei teme — considerata de Jhering ,Capul Horn” al filosofiei dreptului, au apérut teze dintre cele mai diverse, mergind de la identificarca naturii normelor juridice si morale (G. Ripert), pan la considerarea c& stiinga dreptului, ca ,teorie pura” a dreptului (H. Kelsen), trebuie si fact abstractie de influenja moralei ca si a politic si altor factori extrajuridici asupra dreptuluiIn fapt, quasitotalitatea juristilor este de plrere c& intre drept si morala exist o corelatie organic’, foarte strnsi, fiecare pistrandu-si insd identitatea, Care sunt asemindtrile si deosebirile dintre drept si morala? Far doiald ck atét dreptul cét $i morala reprezinti un ansamblu de norme de conduitd. Spre deosebire de drept, normele morale dintr-o societate nu sunt neaptrat unitare, Ele se pot deosebi, bundoar’, in anumite privinfe, in functie de natura grupului social, » colectivitifii nationale, sociale, religioase in care se manifest’. in etape istotice diferi sau chiar in aceeasi epocd la clase, categ i sociale sau profesionale diferite exists si valori morale diferite, uneori chiar opuse. Dreptul in schimb, prin natura sa este si trebuie si fie unitar asigurind o ordine ju data. jel in societate, intr-o jar’ Normele morale au un caracter spontan in aparitia lor, pe cfnd nornele de drept, cu exceptia cutumei constiente si organizate. Este de notat legitura strnsti intre normele de ‘morala si religic. Practic, fiecare religie a determinat formarea un ei morale, sacralizéind preceptele etice i uncle sociale, in special cele privitoare Ia viata de familie. Dezvoltarea dreptului a dus, treptat, la desacralizarea si laicizarea institutiilor, procesul find ins& renfiat de la o religie la alta. $i astizi unele sisteme de drept, cum este cel islamic bundoars, sunt puternic influenfate de morala religioas’. (Coranul este atdt ,cartea sffint&” cdt si ,codul” popoaretor islamice). Din punct de vedere al sanctiunii, deosebirea este foarte mare, pentru c& in vreme ce normele de drept Pot si fie asigurate prin forfa coercitiv’ a statului, normele morale au ca sanctiune oprobiul public, ‘marginalizarea, desconsiderarea, regretul, mustrarea de consliinjl. Aceasta nu inseamna ci sancfiunile morale sunt fir valoare. Eficienta lor depinde de profilul moral al persoanei respective, care resimte mai profund sau ‘mai putin profund si, deci, cu eficienys mai mare sau mai redus& accasté sanctiune, Legatura strinsi deloc de neglijat, intre cele doua fenomene analizate decurge si din imprejurarea ci umeroase norme cu un confinut identic au atat o naturd morala cat gi juridicd. De exemplu, normele penale care cer persoanclor si aiba o comportare de respect fat de viaja, demnitatea, proprietatea altora, sunt in acelasi timp sinorme cu un putemic confinut moral, Forfa dreptului se giseste atat in justificarea sa logicd, rationalé, edt si in aprobarea si sustinerea morals. In general sfera de actiune gi cuprindere a moralei este mai extinsi ~ dar reglementarea mai putin corect’ —decit a dreptului. Acest fapt nu justific& unele pireri, care au existat in teoria dreptului gi in filosofia juridica potrivit cirora ,dreptul n-ar fi altceva decét un minim de moral”, necesard in societate. Din punot de vedere teologic, asemdnarile si deosebirile dintre drept $i morala sunt urmatoarele: Aseminirit - ambele pleaci de la Dumnezeu; - ambele presupun o autoritate superioard si cer supunere fat de ea, dup’ cum se arati la Romani 13, 16: “Tot sufletul si se supund inaltelor stipaniri, c&ci nu este stipénire deeat la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de la Dumnezeu sunt randuite”,- ambele presupun ascultare, norme gi pedepse; Deosebiri: - morala reglementeazi mai intai raportul omului cu Dumnezeu, pe cand dreptul reglementeaz numai raportul dintre oameni; = morala reglementeazi mai inti viata intima spitituals a omului gi dupa aceea actiunile vizute ale omului, pe cand dreptul reglementeaz numai acjiunile extemne dup principiul latin: “de internis non Jjudicat praetor”; = normele moralei sunt neschimbatoare, pe cand normele dreptului pozitiv pot fi supuse schimbatii; = morala nu admite ca mijloc de rezolvare forfa fizicd, pe cand dreptul chiar ° stimuleazi™, Vechiul si Noul Testament: - prin rolul pe care I-a jucat studiul ambelor Testamente la formares conceptului de lege; Istoria Bisericii Universale: - deoarece toate sinoadele ecumenice, locale, ale Sfingilor Paring, precum si cele endemice sunt cuprinse in cadrul izvoarelor dreptului bisericese. b) Din cadrul disciplinelor juridice notim: Filosofia dreptului, care ne familiarizeaz’ cu cele mai inalte principii de drept; Dreptul roman, Dreptul mozaic, Dreptul bizantin, precum si dreptul tuturor statelor in care s- au codificat multe legi privitoare la Biseric&; alfturi de alte discipline din domeniul istorie, cum sunt: Heraldica, Sfragistica, Diplomatica, Numismatica, precum si dreptul civil si cel procesual civil precum si dreptul penal si cel procesual penal*”, Dreptul canonic ca studiu juridie are insa un specific aparte si se deosebeste de dreptul secular, atat pri ideologie sau conceptie de drept, cat si prin obiectul, continutul, scopul si mijloacele pe care le intrebuinfeaza in vederea realizarii rostului siu. Cu privite la ideologie s-au conceptia despre drept, exist numeroase deosebiri intre Dreptul canonic si cel secular. invafitura sau concepfia crestind despre drept, nu poate ignora ins& cauzele obicctive, care au determinat aparitia dreptului in viafa social’, in general si in viata Bisericii, ca societate religioasa in special. in cadrul invipiturii crestine despre drept, pozitia ideologicd a Bisericii Ortodoxe sau invaitura ei despre drept se deosebeste in multe privinfe de cea a altor confesiuni crestine, Aga de exemplu, putem spune c& invayitura Bisericii Ortodoxe despre drept se deosebeste de accea a Bisericii Romano-Catolice, prin felul in care priveste originea dreptului in legaturd cu consecinjele pcatului originar gi cu condiiile sociale obiective care determin: aparitia lui, si apoi prin felul in care situeaz8 valoarea insasi a dreptului in raport cu celelalte valori diriguitoarc ale viet Astfel, in Biserica Ortodoxa, desi dreptul este considerat ca o aparitie posterioarl cideri in pict, totusi prin aceasta nu se sustine c& dreptului trebuie s8 i se giseasc& numaidecat 0 cauzalitate directd in plcat si cd ar putea fi socotit ca fiind o forma a picatului, cum sustin teologii romano-catoliei, ci doar c& dreptul constituie 0 necesitate a stdrii de dupa edderea in pacat, un mijloc pe care, in noile conditii care au aparut la un moment dat 18{in storie, i e-au creat oamenii pentru a le servi ca pérghie pentru dezvoltarea lor. De asemenes, spre deosebiv: de teologia romano-catolic8 care in mod practic situcazd dreptul in fruntea valorilor, sau cel pujin deasupra binelui, teologia ortodoxd nu subordoncazi dreptului nici una dintre valorile pe care le accepta in sistemul sau de gindire, Cu privire la obiect - care in dreptul canonic consta in ordinea canonicd sau starea de echilibru realizath prin norme canonice, pe baza credinfei religioase crestine, intre relafiile care se stabilese dreptul canonic se deosebeste de dreptul secular prin faptul ci acesta, di tre credinciogi - re in principal tn vedere numai ‘evelafile stabilite pe baza credingeireligioase, nu ignor& nici relatile nereligioase, considerindu-le ca stind pe al doilea plan, pe cand dreptul secular se ocup’ numai tangential de rel de natur& juridie& determinate de credinjele religioase ale oamenilor, si anume: in capitolele restrénse ale acestuia, in care se trateazs despre raporturile dintre societatea civila si dintre societitile religioase sau culte. Cu privire la confinutul lor, deosebirea dintre dreptul canonic si cel secular este aceea impusa de obiectu! Propriu al fieciruia. Confinutul dreptului canonic nu este numai juridic, ci gi teologic i anume in mod Preponderent teologic, pe cind continutul dreptului secular este lipsit de elementele reli Cu privire la mifloacele pe care le intrebuinjeaza, dreptul canonic se deosebeste de cel secular, prin nu intrebuinjeazt ice si ni faptul ci dreptul canonic, ca drept rel mijloace privative de libertate, adic& nimic din ceea ce se poate socoti ca interventie a fortei fizice in scopul aplicdrii unei legi sau a executirii unei pedepse pe seama celor care se abat de la norma de drept; ci foloseste numai mijloace de naturi religioasa si moral. Faptul e& uneori se face uz in Bisericd gi de mijloace materiale, cénd pe cale de epitimii se impun anumite jertfe materiale, contributii sau renungiri, acestea nu schimba caracterul moral si religios al mijloacelor de care se foloseste Biserica, fiindc& elementul material intervine i urmareste numai constrangerea ‘morali, iar nu constrangerea fizicl a credi Cu privire Ia scopul deosebit pe care-1 urmireste dreptul secular pe de o parte, si dreptul canonic pe de silor. alta, dreptul secular care ca scop circumscris Ia conditile imanente ale vietii, servind ca un mijloc pentru asigurarea unei cit mai bune stiri pe seama oamenilor si a unui cét mai mare progres, pe cind dreptul canonic are un scop subordonat scopului general al Bisericii, adic& scopului mantuirii i astfel dreptul canonic serveste ca un instrument sau ca unul din mijloacele de care Biserica se serveste in scopul asigurérii: méntuirii credinciosilor*™,BISERICA $I DREPTUL De obicei se spune c& Dreptul bisericese apare ca o ramura de studi in cadrul teologiei abia prin veacu! al Vi-lea, si anume mai intai in apus prin opera canonica a lui Dionisie Exigul (+ 545), si apoi ceva mai tArziu, pe la mijlocul secolului al VI-lea, si in Rasarit, prin opera canonicd a lui loan Scolasticul (+ 577). Acesti doi scriitori bisericesti sunt numiti pe drept cuvant parinjii dreptului bisericesc. Declararea celor doi pirinji amintiti ca pirini ai dreptului bisericese nu are decat rostul de a fixa in timp o etapa a dezvoltiri istorice a drepuului bisericesc, iar nu de a i se preciza inceputul, pentru ca el este in orice caz mai vechi*™. Vorbind inst de parinii dreptului biseticesc, indiferent in ce sens, nu se poate evita intrebarca asupia originii dreptului bisericesc gi a timpului cénd acesta intr ca un element pozitiv in lucrarea Bisericii, devenind si preocupare de studiu pentru slujitorii Bisericii gi in general pentru conducerea ei. Pentru o studicre cit mai sistematic’ a acestei probleme vom impartii materialul in urmatoare! subpuncte: 1. Biserica in afara dreptului 2. Biserica sub imperiul dreptului 1. Biserica in afara dreptului Odati cu intemeierea Bisericii s-a procedat la abolirea legilor Vechiului Testament care reprezentau o codificare a dreptului mozaic cu dezvoltarile lui ulterioare. in Noul Testament, nici Mantuitorul, nici Sfingit joase si morale, Odat intemeiat& si inzestrati Apostoli nu introduc legi cu caracter juridie ci numai norme rel ‘cu toate mijloacele necesare pentru a-si putea indeplinii rostul siu mantuitor - mijloace intre care nu intrau si norme juridice - Biserica gi-a desftigurat Iucrarea sa religioasi si moralf, fara a folosi norme juridice gi fara « simfi nevoia s& recurga Ia acestea!. Astfel find, Biserica a inceput prin a exista si a-si indeplini lucrarea ss mintuitoare, in afara dreptului adicd in afara razei de acjiune a normelor juridice. Se pune intrebarea: cAt timp & putut si rimand inst Biserica in afara dreptului? Istoria bisericeascd ne arald, ci pind in secolul al Il-lea, Biserica a putut si existe fri folosirea normelor de drept gi cl acestea igi afirma o prezenfi tot mai vie in viaja Bisericii abia de prin veacul al TV-lea, dupa ce Biserica a stabilit o strns& colaborare cu statul, Cu toati lipsa lui dintre mijloacele esenfiale pentru misiunea Bisericii, instsi plasarea Bisericii intr-o epoca istorica si in niste conditii istorice in care ea a fost obligati de 0 vreme si recurgi la normele juridice, arati cX dreptul nu a fost socotit de citre intemeietorii Bisericii ca un fucru atat de strain de misiunea Bisericii incat si fie exclus& gi chiar imposibila folosirea lui de citre Bisericd, atunci cfind aceasta ar deveni necesar. Potrivit cu natura si rostul sau dreptul trebuia considerat ca un element aseminator cu mijloacele tehnice pe care le creeaz& viata omeneasca". 202. Biserica sub imperiul dreptului Din cauza folosirii inevitabile de cdtre crestini gi de etre comunitii a normelor jutidice in diversele relafii care nu puteau fi reglementate altfel, dreptul eta prezent in viafa Bisericii, insi ca un scop strdin sau ca un ‘element eterogen. El reprezenta una din formele si din mijloacele puterii de stat. si precum Biserica adoptase atitudinea de supunere loiald faph de stat, tot la fel ea a acceptat, in cadrul accleiagi atitudini gi folosirea de catre membrii s&i a normelor juridice™. Convinsi cu timpul c&, pentru pastrarea unei cét mai bune rinduieli in relatiile dintre credinciosi, ca si dintte acestia $i autoritatea bisericeasca, normele de drept pot fi folosite fark a altera natura lucrarii bisericesti gi firé ai prejudicia misiunea, Biserica si-a insusit, in mod treptat, printr-un proces care a durat dou’ sau trei veacuri, o suma de principii si norme ale dreptului roman, cdrora le-a dat o expresie religios-cregtin’, Adiugind apoi, pe léngi considerentul de utilitate pentru viafa sa proprie, a normelor juridice, inca gi pe acela de necesitate, Biserica a trecut gi la elaborarea de norme juridice proprii, finfnd seama bineinteles de natura gi de rostul su aparte! Legislatia canonica a Bisericii elaboratd in secolul IV si V include in sine dou& mati categorii de norme juridice diferite $i anume: 1. in primul rand, norme ale dreptului roman, transpuse in limbajul religios-crestin 2. Norme proprii, elaborate independent de principiile si de normele dreptului roman, dar totusi dupa modelul acestora, Prin aceasta legislatie canonicd din veacurile IV si V Biserica intr sub imperiul dreptului, incat normele ¢i juridice apar, alaturi de normele dogmatice, ca a doua parghie a existenjei sale, sau ca al doilea element constitutiv esential al viefii Bisericii. Cu epoca lui Justinian incepe o a treia etapa in dezvoltarea dreptului biseticese care este aceea pe care o reprezint& colectiile numite nomocanoane. Se ‘injelege c& in cuprinsul legislatiei canonice a Bisericii au intrat o multime de norme si dupa secolul X gi c& imbogatirea si primenirea acestor norme a fost si este posibil& pana in zilele noastre!™. Coneluzii. Dreptul bisericesc - reprezentat de normele canonice, nomocanonice gi cutumiare, de care s-1 servit si se serveste Biserica in organizarea si conducerea sa - ne d& posibilitatea ca prin cunoasterea lui si patrundem intr-un domeniu a dezvoltitii istorice a societitii roménesti ca gi a dezvoltarii istotice a statelor si = Bisericii. 2CAPITOLULII IZVOARELE DREPTULUI BISERICESC IZVOARELE DREPTULUI IN GENERAL in literatura juridica de specialitate se face distinofic intre izvoarele de drept in sens material, prin care se infelege voinja clasei dominante, determinati de condifiile materiale, gi izvoarele de drept in sens formal, ce desemneaz forma exterioari pe care o Imbract normele juridice, respectiv sursa in care sunt formulate in limbajul juridic curent s-a incet3tenit nu atat sensul etimologic (acela de surs& primar, cauzi inten) cum ar fi fost firese, ci cel derivat, formal al termenului de izvor de drept. Termenul de izvor de drept a ajuns si desemneze o anumiti forma exterioari a dreptului, mai ales actele normative. Acestea sunt: 1. Actele normative ale organelor puterii de Stat. 2, Obiceiul juridie (cutuma). 3. Contractul normativ. 4. Actele normative elaborate de organizatiile obstesti. 1. Actele normative ale organelor puterii de Stat Din toate categoriile de organe ale aparatului de Stat, numai organele puterii de Stat emit acte normative. Acestea sunt: a) Legea. in sens foarte general, prin lege se infelege orice act normativ claborat de organel: competente. In sens mai restrans lege infelegem numai acel act normativ care este elaborat ie ‘etre organul suprem al puteriide stat dup o procedura special. Deci, legea este actul normativ cu valoare juridicd superioara, cel mai important izvor al dreptului ce emand de la Parlament, organul suprem al puterii de stat, exponent al puter In acest sens se vorbeste freevent de “supremaria legit” 2Legile sunt de mai multe feluri. Distinctia cea mai freeventt ce se face in cadrul lor este cea intee lee ‘fandamentale (constituyionale) si legi ordinare (obignuite), precum si legi excepfionale (de regulA de aplicare temporari, in anumite situafii deosebite). Constitutiile consfinfese orinduirea sociala de stat, se referd la competenfa organelor supreme locale ale statului, la sistemul electoral, la drepturile gi indatoririle fundamentale ale cetafenilor. Legile ordinare sunt cele prin care se rezolva probleme curente ale vietii sociale gi de stat. Actele cu putere de lege care se dau in situafii deosebite, cdind organul legiuitor nu functioneaz’, poartd denumirea de “decrete-legi” (decret-lege). Decretul-lege este un izvor de drept sui generis cu un caracter oarecum hibrid, pentru c& desi nu eman’ de la organul legislatv (parlament), are totusi putere de lege, reglementeaz4 relajii sociale, din domenia! le pe care 0 poate modifica sau inlocui. Are denumirea de “decret” pentru c& sorgintea sa este executivul, iar ich a acesteia”, “lege” pentru c& are fora j b) Actele normative subordonate legii. Oricdt efort se depune pentru a cuprinde in legi o sfert edt mai larga de reglementare care si fie totodati si ct mai completa, viata a aritat c& rman totusi unele aspecte care fin de traducerea in viafa - realizarea gi aplicarea legilor - ce necesito interventie normativa a altor organe de stat. fn definirea sferei de cuprindere, a actelor normative subordonate legii, trebuie s& se aiba in vedere urmatoarele: 8) aceste acte si fie in conformitate cu legile (inclusiv Constitutia), evident s& nu confin& dispozitii contrare acestora; b) ele nu pot da reglementiti primare sau in domenii a ciror reglementare este prevzuti a fi dati prin lege; ©) si se inscrie in limitele competengei materiale gi teritoriale ale organului de la care emand; forfei juridice a actelor superioare fati de cele inferioare; 4) si respecte iera €) si fie date in forma si in procedura previzuta pentru fiecare din ele. Actele normative subordonate legii au denumiri gi forme diferite in sistemul de drept al fiecdrui stat. Ele pot fi, totusi, clasificate ca: acte ale sefului statului, purtind denumirea de regula, de decrete, acte ale organelor centrale executive: hotdirdri, ordonanje, regulamente, ordine, instrucfiuni, decizii, ori avand alte denumiti ale guvernului sau ale ministerelor gi altor organe centrale de stat, precum gi ale organelor locale, Decretele - de regula, acte ale sefului statului, potrivit domeniilor in care sunt date, precum si practicii tc in functie de specific! conducerii de stat - sunt in principiu, acte concrete, individuale. Totusi, practi tr-0 far sau alta, se emit si decrete cu caracter normativ, acestea fiind astfel, izvoare de drept. regimului Guvernul ca organ al puterii executive, adopt in indeplinirea atributiilor sale, hotdrdri, pe baza $i ir vederea executarii legilor. 2BHotdirari si ordonanje. Hotdrdrile se emit pentru executarea legilor. Ordonanjele se emit in temeiul unci legi temporare de abilitare, in conditiile “delegarii legislative”, in domenii ce tin de legi ordinare. Aceste ordonanfe sunt supuse aprobatii ulterioare prin lege. c) Sunt izvoare ale dreptului, de asemenea, instructiumile, ordinele si alte asemenea acte normative (ct denumiri diferite) cu caracter normativ ale ministrilor si celorlalji conducatori si ale organelor centrale ale administratici de stat 4) Hotdrarile organelor locale ale administrafiei de stat, in mSsura in care au caracter normativ, sunt de asemenea izvoare de drept™. 2. Obiceiul Juridic (Cutuma) Reprezintd o forma de exprimare a unor reguli care s-au format de-a lungul timpurilor si care au fost respectate in virtutea unci deprinderi indelungate, fara sa fie impuse prin constrdngere. Dupa cum se stie, odata cu aparigia statului, el a inceput s& acorde forté juridics unor obiceiuri, obicciul constituind un important izv« de drept, Puterea de stat are fafé de obiceiurile existente urmatoarele atitudini: a) de recunoastere, consacrare si sancfionare - dandu-le forfa juridica - acelora pe care le consideri utile si necesare consolidatii si ordinii de drept; ) de acceptare gi tolerare a acclora care, prin semnificafia si importanta lor nu reclama transformarea lor {n norme cu caracter juridic, iar prin prevederile lor nu contravin ordinii de drept. instituite gi aptirate de puterea de stat. ©) de interzicere a acelora care contravin ordini Doctrina juridicd din fara noastr’ recunoaste c& obiceiul ar fi izvor de drept in domeniul dreprului _funciar si a celui civil in materie de servitufi si de vecindtate, la executarea contractelor $i interpretarea vointei partilor contractante, in contractele de véinzare de locuinge™. 3. Contractul normativ. Potrivit Codului Civil, contractul este acordul intre dou sau mai multe persoane, spre a constitul sau ic concret, ci stabileste stinge intre déngii un raport juridic. Atunci cénd contractul nu se referd la un raportjuri reguli cu caracter general, dupa care urmeazii sii se conducd pirtile, el primeste valoarea unui act normativ, devenind izvor de drept. Contractul este o form’ de exprimare a dreptului, mai ales in domeniul dreptului acord, tratat, pact, internaional. fn terminologia dreptului international, contractul poarti diferite denumit conventia, protocol, declaratie™,4. Actele normative ale unor organizafii nestatale. Din complexitatea aspectelor legate de actele organizatiilor nestatale, pe noi ne interesea7 numai actele normative, respectiv cele care contin norme de conduitd. Asa fiind, considerdm ci actele normative elaborate de organizatiile obstesti si sanctionate de stat, constituie gi ele un izvor de drept. Amintim in acest sens drepri! canonic, instituit de Biscrica Catolicd, avand o larga rispandire in Europa apuseand in Evul Mediu, Normete sale priveau organizarea Bisericii, raporturile dintre aceasta gi stat, precum si unele aspecte ale viefii personale (Cisitoria, familia), precum si unele reglementari penale gi procesual penale. Este cunoscut culegerea dreptului canonic facut de célugarul Gratiani (Decretum Gratiani) inceputd in secolul XII, care a devenit mai térziu baza culegerii dreptului canonic - Corpus Jurici Canonici, adevirat corespondent al lui Corpus Juris Civilis in Evul Mediu, In aceeasi ordine de idei menfionm $i dreptul musulman care continua ci exercite 0 influenta destul de putemicd in unele state arabe gi islamice!™, {n incheierea analizei diferitelor izvoare ale dreptului se cuvine si mentionim faptul c& in fiecare epocit toricd, de la o fara la alta, locul si ponderea diferitelor izvoare au cunoscut aspecte si nuante proprii, specifice. {In acelasi timp este de retinut imprejurarea ci in cadrul aceluiasi stat, izvoarele de drept nu se manifest’ izolat lunul de altul ci, dimpotrivi, cle se afl intr-o legitur’ organic, sistematics, de complementaritate si subordonare, toate laolalti alcatuind sistemul dreptului dintr-un stat intr-o anumit& perioada istorica. 2sIZVOARELE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI BISERICESC Prin izvor al dreptului bisericese se infelege organul care di dreptului o forma vazuti gi din care se nase toate formele dreptului, icesc este voia Intemeietorului Bisericii, lisus Hristos, din care-si tray Izvorul principal al Dreptului bi originea si pe care se bazeaz toate celelalte izvoare. lisus Hristos a pus baza organizatii Bisericii si a aritat principiile dupa care se conduce Biserica spre a-si realiza scopul pentru care a fost intemeiati, mantuirca credinciosilor. Pentru o mai usoara studiere a izvoarelor dreptului bisericese, le vom imparti dupa importanfa lor, ty 1s! multe categorii. 1. Dup& domeniu! la care se refera, izvoarele dreptului bisericesc se pot imparji in dou’ categorii a. in zvoare interne - sau materiale; bb. in izvoare externe - sau formale, 2. Dupa importanfa sau originea lor, izvoarele materiale se impart in: a. izvoare fundamentale b. izvoare intregitoare Cc. izvoare auxiliare d. izvoare subzidiare. I. Izvoarele fundamentale Dintre izvoarele fundamentale fac parte: Sfinta Seripturd, Sfainta Traditie si canoanele Biser divine, este totodati si izvor a) Sfanta Scripturd ca unul dintre c&ile principale ale Revelafi fundamental al dreptului bisericese scris. in ce priveste Vechiul Testament, observim ca multe dintre principiile , in special cele cu caracter moral, au rimas tn vigoare in Noul Testament dandu-li-se puterea legii mozai asupra tuturor membrilor Bisericii crestine. Dar cel mai important izvor al dreptului bisericese este Noul 6Testament, deoarece in acesta sunt expuse toate principiile si legile fundamentale ale dreptului. Unele dint: acestea au fost date direct de Méntuitorul,altele au fost date de Sfingii Apostoli in numele si la porunca lui lisus Hristos!, b) Al doilea izvor fundamental al dreptului bisericese de-o valoare egald cu Sfiinta Scriptura este Sfinta Tradigie. Dupa cum se stie, Mantuitorul Hristos a propovaduit invataturile sale numai verbal, férd si fi scris ceva. Asemenea si Sfintii Apostoli si-au desftisurat activitatea mai mult verbal decat scripturistic. Deci Sfénta Seripturé nu cuprinde toate principiile date de Mantuitorul Hristos si de Sfinjii Apostoli, ci numai pe cele fundamentale. Aminuntele le-au ardtat Apostolii verbal, celor in drept cu ocazia organizirii Bisericii, cum trebuie administrats Biserica. Apostolul Pavel scrie lui Timotei ca s& pistreze icoana invitSturii s8indtoase pe care a auzit-o de ta el (II Tim. 1, 13). Apostoli in epistolele lor dideau conducdtorilor Bisericii numai indicat generale asupra administratii Bisericii si, de obicei, adsugau, “ca gi ci si orinduiascl ceea ce vor crede «ic Bisericii si lucreze potrivit “instructiunilor date de ei trebuinfa” (I Cor. 11, 34), sau lésau pe conducito verbal” (Tit 1, 5). in felul acesta, hotirarile mai ‘mai inainte de a fi intirite printr-o lege formalé, intrau in practicd in Bisericile intemeiate de Apostoli gi prin jportante privitoare la organizatia si administrarea Bisericii, traditia neintreruptt se pistrau de la un conducator bisericesc la altul!, Traditiei, ca izvor fundamental al dreptului bisericese, i s-a dat aceeasi importana ca $i Sfintei Scripturi. Canonul 21 al Sinodului local de la Gangra hotiriste cd “in Biserica trebuie pistrat tot ce s-a predat prin Sfanta Scripturd si prin tradijia apostolict”. Aceasti importanga acordaté traditiei este foarte mult accentuata si de canoancle sinoadelor ecumenice care 0 numese: fie “vechile obiceiuri care trebuie tinute” (can, 6 al Sin. 1 ecumenic)'*'; “vechea predanie” (can. 7 al aceluiagi sinod)*"; iar canonul 32 al sinodului Trulan stipuleazs “Daca s-ar intmpla ca un episcop sau vreun preot si nu lucreze in sensul rinduielii date de apostoli.., ea url care introduce inovati in cele predate, si se depund™*, Canonul 7 al Sinodului VII ecumenic hotiraste ca “tot ce s-a neglijat in Bisericd s& se stabileascd din nou, in sensul dreptului scris predania bisericeasca, si se depunt™, care s-au transmis verbal alcdtuiese Sfinta Tradifie. Sfinta Traditie 0 gasim, Deci, toate aceste pri de asemenea, in Simboalele de credin&, in canoanele apostolice si cele din timpurile primare ale Biseticii, precum si in scrierile Sfinjilor Paring. ipurile primare, Biserica se conducea dupa principiile gi legile fundamentale gisite in ) Canoanele. in Sfiinta Scriptura gi SPnta Tradifie. Dup& ce insti numaul crestinilor a crescut si s-a intensificat viaja Bisericii, a ivit nevoia reglementirii raporturilor din Biseric’. Atunci, conduettorii Biser inand seama de principiile fundamentale ale bazindu-se pe puterea mostenit& de la Sfintii Apostoli, s-au adunat in sinoade, si Bisericii, au dat legi speciale pentru administratia si disciplina Bisericii, precum gi pentru toate celelalc Dack conducstorii Bisericii adunaji reprezentau intreaga Bisericd, sinodul se nume probleme care s-au ivi ecumenic, iar hotBrarile formulate se numese canoane. aPrin canoane se infeleg, deci, legile bisericesti obligatorii pentru intreaga Biserie& si cuprinse in Colecria fundamentald de canoane, incheiati in anul 883 si apdrut& sub numele de Nomocanonul in 14 tithuri aprobat de Sinodul din Constantinopol, in anul 920, Aceste canoane sunt: 1. Canoanele Sfinjilor Apostoli, in num de 85. 2. Canoanele Sinoadelor Eeumenice: 1. 20 canoane ale Sinodului I ecumenic - 325 2. Teanoane ale Sinodului If ecumenic - 381 3. 8 canoane ale Sinodului III ecumenic - 431 4. 30 canoane ale Sinodului IV ecumenic - 451 5. 102 canoane ale Sinodului VI Trulan - 691 6. 22 canoane ale Sinodului VII ecumenic - 787 3. Canoanele Sinoadelor particulare: 1. 1 canon al Sinodului de la Cartagina - 255-256 2. 25 canoane ale Sinodului din Ancira - 314 3. 15 canoane ale Sinodului din Neocezateea - 314-325 4, 21 canoane ale Sinodului din Gangra - 340 5. 25 canoane ale Sinodului din Antiohia - 341 6. 60 canoane ale Sinodului din Laodiceea - 343-348 7. 21 canoane ale Sinodului din Sardica - 343 8. 2canoane ale Sinodului din Constantinopol - 394 9. 141 canoane ale Sinodului din Cartagina - 419 10. 17 canoane ale Sinodului J-II din Constantinopol - 861 1.1. 3 canoane ale Sinodului din Constantinopol - 879 4. Canoanele Sfingilor Paring 1. 4 canoane ale lui Dionisie al Alexandriei 2. 12 canoane ale lui Grigorie al Neocezareei 3. 15 canoane ale lui Petru al Alexandriei 4. 3.canoane ale lui Atanasie al Alexandrici 5. 92canoane ale Sfintului Vasile cel Mare 6. 18 canoane ale lui Timotei al Alexandriei 7. Leanon al Sfaintului Grigorie Teologul 8. Lcanon al lui Amfilohie de Teoniu 9. 8canoane ale Sfantului Grigorie de Nyssa 10. 14 .canoane ale lui Teofil al Alexandriei 11. S canoane ale lui Ciril al Alexandrici 2812. 1 canon al lui Ghenadie al Constantinopolului 13, 1 canon al tui Tarasie al Constantinopolului™, I. Canoane intregitoare Se numese asa deoarece acestea intregese izvoarele fundamentale. Ble sunt emise de sinoadele Particulare din Constantinopol, sub forma de sinoade endemice, care au avut loc dupi incheierea Colectci fundamentale de canoane a Bisericii Ortodoxe, Hotitarile acestea sinodale, dup insemnitatea lor si puterea lor obligatorie se pot clasifica in: ) hotdréri canonice sinodale }) epistole sinodale ©). epistote canonice - sau tomosuri. intre acestea amintim urmatoarele: 1 Hotirarea Sinodului Constantinopol din 920 care sub Patriarhul Nicolae I Misticul a dat in 920 “Tomosul unirii” in care s-a restabilit pace in Biserica gi s-a declarat nepermisi cdsitoria a patra, 2. Decretul sinodal dat sub Patriarhul Mihail I Cerularie (1043-1058) care opreste casttoria in gradi! sapte al inrudit de singe. 3. Decretul sinodal din 1143 al lui Mihail al Tl-lea asupra depunerii episcopului care n-a fost instalat canonic. 4. Decretul sinodal din 1588 al patriarhilor leremia al II-lea, Meletie al Alexandriei, Joachim al Antiohici ick Biserica Rusd la rangul de Patriarhie, 1850 sub Antim al IV-lea, prin care se recunoagte autocefalia Bisericii Ortodoxe i Softonic al Terusalimului prin care se 5. Tomosul sinodal Grecesti 6. Tomosul sinodal din aprilie 1879 al Patriarhului loachim al Ill-lea prin care se recunoaste autocefalia Biseticii Ortodexe Sarbe. 7. Tomosul dal din aprilie 1885 sub Ioachim al 1V-lea prin care se recunoaste autocefalia Bisericii Ortodoxe Romane. 8. Tomosul patriarhal din 30 julie 1925 sub Patriarhul Vasile al IlI-lea, prin care se recunoaste ridicares iscricii Ortodoxe Romane", la rangul de Patriarhie al 29IZVOARELE AUXILIARE $1 SUBZIDIARE 1. Ievoarele auxiliare Foarte prefioase pentru intelegerea dreptului bisericesc sunt Iucrarile de drept bisericesc al unor scriiteri bisericesti recunoscufi ca si canonisti de seami ai Bisericii. Aceste lucriri nu au fost confirmate de vr autoritate bisericeasc& si prin urmare nu au primit caracterul de legi, totusi au céstigat o autoritate aproape ext! cu cea a legilor, fiind acceptate in multe coleetii de dept. Forma acestor fel de lucrari, este aceea de intrebiri si rispunsuri, hotdréti canonice si comentarii Deosebit de importante sunt mai ales comentariile canonistilor renumii din secolul al XIl-lea ca: Alexiu Ariste, Joan Zonaras, Teodor Balsamon si din secolul al XIV-lea: Matei Vlastaris. La acestea se mai pot adéuga apoi prescripfiile canonice al Sféntului Vasile cel Mare; prescri canonice ale Sfintului loan Gurd de Aur si un rispuns canonic al Sfaintului Atanasie cel Mare. Canoniconul lui for torus! in numir de 37; tipicomul tui Ni oan Pust I pentru penitenji; canoanele fui Nichifor Marturi i a lui Tarasie al Constantinopolului; rispunsurile sinodale ale tui Marturisitorul; serierea impotriva simoni Nicolae al Constantinopolului. La acestea mai adaugam: 1. 66 de rispunsuri ale lui Teodor Balsamon Ia intrebarile puse de Patriarhul Marcu ai Alexandri 2. 24 de raspunsuri canonice ale hartofilaxului Nichita; 3. Rispunsurile canonice ale lui lie al Cretei la diferite intrebairi puse de cilugirul Dionisie; 4, 12 rispunsuri canonice al hartofilaxului Nichita; 5. Doud epistole ale hartofilaxului Nichifor la diferitele intrebairi puse de célugirul Teodosi 6. 16 rspunsuri ale lui Loan de Cipru la intrebatile arhiepiscopului Constantin Cabasila; 7.4 rispunsuri canonice ale lui Dimitrie Homatianul cu privire la impedimentele de la cisitorie puse de arhiepiscopul Nicolae Cabasila!™%, 2. Izvoarele subzidiare. isericesti care au fost date de puterea politicd in chestiuni bisericesti, precum Constau din legile politico ‘si din uzul sau datina bisericeasca"™. 4@) Legile politico-bisericesti Dintre acestea amintim urmatoarel I. Codex Theodosianus, o colectie intocmita la ordinul lui Teodosie II (408-450) si publicaté in anul 438. io Acest Codex cuprinde 16 cdi, dintre care ultima confine numai legi referitoarc la problemele bisericest 302, Legiuirea lui Justinian (527-565) care este formath din 4 parfi: Codex, Digestae sau Pandecta, Institutiones $i Novellae. La alcituirea acestor lucr3ri, Justinian s-a folosit de juristul vremii Trebonian'™ a, Cea dintai colectie intitulats Codex Constitutionum cuprinde legi impardtesti numite constitutiuni gi a fost publicatl in anul 529%, b. A doua colectie numiti Digestae sau Pandecta (culegeri) s-a publicat tot sub supravegherea lui ‘Trebonian la anul 533. Confine prescr ile vechiului drept roman si se imparte in 50 de cit c. In timp ce Digestele erau in Iucra, Justinian ii incredinjeaz lui Trebonian sarcina de a aleatui, cu ajutorul a ined doi profesori universitari, Teofil de la Constantinopol si Doroteu de la Beirut, un manual juridic Pentru pregatirea studenfilor. Aparut la finele anului $33, noul manual intitulat Instituliones (Institutiuni) cuprinde numeroase definifii, clasificdti si nofiuni generale, Aceasti colectie este imparfith in 4 cri in timp ce comisia de compilatori ai lui Justinian isi desfasura activitatea, dreptul pozitiv continua s& se dezvolte poirivit nevoilor de fiecare zi ale societitii prin editarea de noi cons acelasi plan noile sale constitufii cu cele ce se aflau in codul pe care-I publicase anterior, Justinian dispune si se pregiteasci 0 noui editie, a codului, care sk cuprind& si constitutiile promulgate de Ia inceputul domniei sale. Aceasti nou’ editie s-a numit Codex Repetitiae Praelectionis gi a intrat in vigoare la finele anului 543", 4. A patra lucrare este numiti Novellae Constitutiones (Noi Constituii), 158 la numar, apirut% dup Sagi, Pe ldnga acestea mai amintim: 1. Basilicalele - legile imparatesti. Intocmirea ci s-a inceput sub impiiratul Vasile 1 Macedoneanul (867- 886) si s-a terminat sub fiul stu, Leon Filosoful (886-912). Este imparjiti in 60 de citi roman de fa Justinian inainte™™#, 2. Ecogla imparatului Leon Isaurul si a lui Constantin Copronimul apdruta in anul 741°", cuprinde drept! 3. Prochironul impiratului Vasile Macedoneanul si a fiilor ssi Constantin si Leon, publicat intre 870 si 879 si se imparte dupa introducere in 40 de tithuri®™*, in urma Prochironului tot Vasile I Macedoneanul (867-886) a dispus s& fie verificatt si epuratd intreaga mnoclasti, iar rezultatul acestei opere a fost colectia numiti Anacatarsa legislatie introdusii de impirati (Anakatharsis ton nomon = curifirea legilor vechi).. 4. Epanagoga. Dui epurarea legilor, Vasile I Macedoneanul a dispus ca in locul lor si fie repuse in vigoate sau restaurate unele rénduieli care fusesera omise, nu ins& si abrogate de c&tre iconoclasti. Aceasté opera s-a facut prin colectia numiti Epanagoga care a apirut sub Leon si Alexandru intre anii 884-886", 5. Novelele lui Leon al Vi-lea Filosoful apérate la putin timp dup’ Vasilicale si care cuprind un foarwe importat material juridic cu aplicare la viata bisericeasci”™, 6. Ca o prescurtare a Basilicalelor, Constantin Harmenopulos a alcatuit pe la anul 1345 0 colectie in 6 cari numit& Exabiblos. Ea cuprinde norme referitoare la c&sétorie precum gi la instalarea episcopilor si a preoilor™™, 31+) Uzul sau datina bisericeasca. Constituie al doilea izvor subzidiar. Uzul se bazeaz pe cont 4 a membrilor unei socierit wgerea uns ca ceva socotit ca absolut necesar pentru societate, trebuie pistrat si exercitat permanent, cu toate cf nu a fost cconfirmat printr-o lege dati formal sau serisa!™ ‘Att uzul bisericese, cét si Sfanta Traditie sunt izvoare ale dreptului bisericesc nescris, intrucdt ambele ni s-au pistrat prin transmiterea verbala din generajie in generatie. Se deosebese insi unele de altele in privinja originii si a modului de formare. Cici, pe cind Sfainta Traditie isi trage originea direct de la 0 autoritate bisericeasc’, uzul isi are izvorul in p&rerea comund a membrilor unei societ&fi. Apoi, pe cand Sfinta Traditie nu crecazi norme noi, ci transmite verbal numai pe cele ce-si au originea in voinfa unei autoritati bisericesti, prin uz se dezvolté norme noi. Apoi, nu toate normele emise de uz pot fi intrebuinfate ca bisericesc, ci numai acele care intrunesc conditile fixate de Biseried gi car general sunt cele adoptate de dreptul roman. Pentru a putea fi valid, wzul trebuie si intruncasc& urmatoarele conditii: 1. trebuie st fie exercitat in timp mai indelungat 2. siifie in concordanfa cu principiile fundamentale ale dreptului 3. s&inu fie in contradictie cu principiile de drept sau cu vreo lege serisi 4. si fi luat nastere dintr-o necesitate de drept 5. s& nu fie impotriva dreptului divin a credinjei ortodoxe, a organizirli, constitujici si disciplinei bisericesti 6. si fie recunoscut de citre autoritatea bisericeasct. Prin uz s-a inttodus in Bisericd principiul dupa care un preot nu poate oficia decdt o singurd liturghie la acelagi altar; 0 persoan& nu poate fi hirotonité in mai multe trepte icrarhice la aceeasi liturghie, ci numai intr~ singurd treaptt ierarhic&; si nu se hirotoneasca la aceeasi liturghie dou persoane in acelasi grad, 32IZVOARELE EXTERNE -SAU FORMALE Tzvoarele externe sau formale se referd la legile bisericesti adunate in volume numite codici sau colecti de drept. Clasificarea codicilor sau a colectiilor de drept bisericesc se poate face in mai multe feluri $i anume: 1. Dupa cuprins 2. Dupa cercul de competenta al normelor 3. Dup& autoritatea legiferatoare 4. Dupat insusitea normetor 5. Dupa textul normelor 6. Dup& epoca de legiferare 1, Dup& cuprins, codicii se impart in: codici pur bisericesti, codici politico-bisericesti $i codici micsti Cei dintai contin legi pur bisericesti numite canoane, Cei de ai doilea confin legi date de imp&rafi in chestiuni bisericesti. Iar coi micsti se numese nomocanoane, 2. Dupi cereul de competent al normelor codicii se impart in: codici generali sau universali, dact cuprind norme pentru intreaga Biserie8; $i particular! sau speciali dact se refers numai la 0 Biseric& particulars sau la 0 institujie deosebitd din Bisericd. 3. Dup’ autoritatea legiferatoare, codicii se impart in: codici oficiali, editati de 0 autoritate bisericeasca; si codici particulari, care nu sunt publicati de o autoritate bisericeasci ci de persoane particulare. 4, Dupa insusirea normelor, codicii se impart in: colecfii cronologice, in care canoanele sunt ingirate asa cum au aparut; si sistematice, in care normele ce relateaz acceasi problema sunt puse intr-un sistem, impirfte in c&rti si capitole. 5. Dupa rextul normelor, codicii se impart in: codici cu text autentic sau doctrinal, in care textul ¢ cits: dupa cel original, fixat de legiuitor; codici cu text prescurtat, denumiti Epitome sau Sinopse, in care se red ‘numai ideea principal& a normei; codici ou text parafrazat, in care unele cuvinte invechite din text sunt inlocuit: altele noi; si codici cu text comentat, in care la textul autentic sau prescurtat al normelor se adaugit explicati pentru a inlesni infelegerea gi aplicarea lor. 6. Dupa epoca de legiferare, codicii de drept bisericesc se impart in patru perioade, dup cum urmeazi: |. Perioada I cuprinsé de la inceputul crestinismului pnd la Sinodul I ecumenic din 325, 2. Perioada a Il-a cuprinsd de la Sinodul I ecumenic din 325 pani la anul 920, cénd Nomocanonul in XIV titluri a fost aprobat de Sinodul local din Constantinopol drept Colectia fundamental& obligatorie pentru {ntreaga Biserick Ortodox’. 333. Perioada a Ill-a cuprinsa intre 920 pnd in secolul al XTII-lea este perioada de legislatie intregitoare prin sinoadele endemice din Constantinopol. 4, Perioada a IV-a cuprinsd din secolul XIII pana astizi unde codicii pot fi impartiti in codici universali si particulari: manuscrise si tiparituri, precum si dupa limbile dupa care au fost serisi"®™. Coleciile de drept bisericese din perioada I Perioada I cuprinde colecfiile de drept numite apostolice. Acestea sunt urmitoarcle: . Invatitura celor 12 Apostoli a fost descoperiti de Mitropolitul Nicomidiei, Filotei Bryenios, in bibloteca mana Ierusalim din Constantinopo! in anul 1875 i publicaté in anul 1883. A fost alcituits cel mai térziu in prima jumatate a secolului al I-lea, probabil in Egipt de cdtre un autor necunoscut, dar ucenic al Apostolilor. Cuprinsul se imparte in dou parti: partea I confine descrierea celor dou’ cdi, a vieffi si a mortii, precum gi 0 instruire a catehumenilor in morala crestind, Partea a doua trateazi despre rinduiala bisericeasca, disciplina si organizarea Biseri 2. Constitujile Sfingilor Apostoli se compune din 8 c&rti cuprinzind invajsturi religioase i morale Cartea a VIII-a contine o rénduialé completd a Sfintei Liturghii"®™, precum $i dispozitii privitoare la disciplind. 3. Colectia canoanelor Apostolice conjine 85 de canoane care prin canonul al doilea al Sinodului Truler: au primit putere obligatorie pentru intreaga Biseric&. 4. Traditia Apostolica sau “Randuiala lui Ipolit”. Aceasti colectie este atribuitt lui Hipolit al Rome’. Cuprinsul colectiei este imparit in 38 de capitole gi ea ni s-a p&strat in text grec si latin, ct si in versiunea araba sictiopiana™", 5, Didascalia. Cuprinsul colectici este implitit in 26-39 de capitole. Ea dateazi din secolele II-III si s-a pastrat atit in text grec si latin cat gi in versiuni orientale: siriacd, arab’, etiopiana™™™, 6. Constitutiones Ecclesiae Aegypticae (Randuielile Bisericii Egiptene) - colectie imparyiti in 32 de Lin secolele II-II1 in Alexandria. capitole, Ea provine din Egipt sia fost alcatuits proba Colectiile canonice din perioada a I-a si a IT-a . Colectiile dreptului bisericese din perioada a I-a se impart in: 1. Colecfii pur canonice sau legi curat bisericesti. 2. Colectii de legi politico-bisericesti 3. Nomocanoane 1. Colectiite pur canonice. a. Prima colectie de canoane a fost alcatuita din canoanele Sinodului de la Ancira din anul 315 si din cele ale Sinodului de Ia Neocezareea din 325. Aceastt colectie s-a completat succesiv cu canoanele altor sinoade asa c& pe timpul Sinodului IV ecumenic din 451 exista o colectie care cuprindea toate canoanele finute 34pind atunci - tn afard de eanoancle apostolice. Accastl colectie nu ni s-a plstrat pnd astizi in forma originala, iar autorul si timpul exact al aledtuirii nu este cunoscut. fnsi important este faptul c& inainte de Sinodul de la Calcedon a existat o colectie de canoane care cuprindea canoanele sinoadelor respective", b. Prima colectie de canoane ajunsi intreag’ pind la noi este Sinopsa canoanelor atribuith ui Stefan Efeseanul, din secolul VI in text prescurtat. Aceasta confine canoanele apostolice, ale sinoadelor de la Ancira, Neocezareea, Gangra, Antiohia, Laodiceea, Constantinopol si ale Sinodului din Efes. © Asemenea Sinopsei lui Stefan Bfeseanul este si colectia apiruti sub numele magistratului Simion, tn forma prescurtaté ea cuprinde: Cancanele Apostoilor, ale primelor 5 sinoade ecumenice gi ale Vasile cel Mare. Deosebirea dintre colectia primelor 7 sinoade particulare, precum si canoanele Sfantl aceasta si Sinopsa Iui $tefan Efeseanul consti in faptul c&- ai canoanele sunt citate dup’ autoritatea izvoarelor**#, d. Prima colectic sistematic& din Bisetica Ortodoxa este Colectia in 60 de titluri care dateazi de {a inceputul secolului al Vi-lea. Colectia aceasta nu ni s-a pastrat, nici autorul nu ne este cunoscut dar o aflim {ins mengionatd in prefaja colectiei tui foan Scolasticus. Ea cuprinde canoanele apostolice, ale primelor 4 sinoade particulare pani la Sinodul din Sardica. €. A doua colectie sistematica a fost alcatuitl pe la anul $50 de Ioan Scolasticul si eunoscuta sub numele de Colectia in 50 de tittur#, 2. Colectilte politico-bisericesti. 8. Colectia in 87 de capitole a fost aledtuit& de Toan Scolasticul intre anii 565 gi S68 ca achus Ia colectia sa in 50 de titluri, din rezumate ale novelelor lui Justinian’, b. Colectia in 25 de Capitole alcatuita la sfarsitul secolului VI sau inceputul secolutui VII de ur autor necunoscut dupa textul unor colecfii sau novele ale lui Justinian’, €. Colectia Constitutiunilor bisericesti sau Collectio Tripartita ale&tuit& de un autor necunoscut in prima jumitate a secolului al Vil-lea si cuprinde toate legile civile referitoare la Biserict, publicate in colectia lui Justinian. Se imparte in 3 pari", 3. Nomocanoanele Cele mai importante sunt: a. Nomocanonul in 50 de tithuri numit si Nomocanonul lui Ioan Scolasticus, care are la baz colectia in $0 de titluri gi colectia in 87 de capitole ale lui Ioan Scolasticul alc&tuit in primi ani dup’ moartea lui Justinian, adiek in timpul domniei tmparatului Justin al II-lea (565-578). Autorul propriu-zis al acestu nomocanon nu este cunoscut™, b. Nomocanonul in 14 titluri sau Nomocanonul lui Fotie. Colectia aceasta a fost redactat& in dou anduri, Prima redactare s-a facut la prima jumitate a secolului al VIl-lea fie de Patriarhul Sergiu, fie dupa indiciile sale, de un cleric al Bisericii din Constantinopol, A doua redactare a acestui nomocanon atribuith pe nedrept Patriarhului Fotie, dateaz din anul 883 si este o completare a nomocanonului in 14 titluri din prima 35redactare. Colecjia aceasta a fost confirmati de marele Sinod finut la Constantinopol in 920 ca si Colectin fundamentala de canoane a Bisericii Ortodoxe Risaritene™*”, IL. Coleetiile de drept bisericese din perioada a III-a Din aceasti perioada fac parte colectiile compuse de uni autori de seama ai Bisericii Ortodoxe. Colectiile din aceasta perioad& se impart in: Colecfii elementare, in care canoanele sunt citate in chip sinoptic; Colectii cu comentarii $i Colectit sistematice. 1 im: intre Colecfiile elementare a ‘Sinopsa canonicd a lui Mibail Psellos din secolul XI, pentru uz practic, in care se cuprind canoanele pri canoanele Sfintilor Patingi gi canoanele apost . Nomocanonul lui Grigorie Doxapater din prima jumitate a secolului al XIl-lea, in care se welor 4 sinoade ecumenice, canoanele primelor 6 sinoade particulare in ordine cronologic’, cuprind toate canoanele nomocanonului in 14 titluri, precum si efteva adaosuri care se gisesc in Sinopsa lui Stefan Efeseanul, 2. Dintre Colectiile cu comentar amintim: a. Comentarul lui Alexie Aristen din anul 1130 la Sinopsa lui Stefan Efeseanul, care const in aceea c& sub textul prescurtat al canoanelor, este citat textul complet in forma paraftazatl. b. La inceputul secolului al XIl-lea Ioan Zonaras alcdtuieste un Comentar la textul complet al canoanelor. 1169-1177. Mai ¢. Comentarul la Nomocanonul in 14 titluri al \ui Teodor Balsamon intre anil semnat este comentarul Ia partea a HI-a a Nomocanonului care confine atét o explicare gramaticald cAt gi una logica. 3. Dintre Colecfiile sistematice amintim: in secolul « a. Arsenie, cilugir la muntele Athos, si apoi Patriarh al Constantinopolului, a aleatui XIlL-lea Sinopsa dumnezeiestilor canoane, care nu este altceva decdt un nomocanon in 141 de capitole. b. Matei Vlastares, alettuieste in anul 1335 0 lucrare canonicd intitulats Sintagma alfabetica in 24 de pirfi dupi cele 24 de litere ale alfabetului grecesc. ¢. Constantin Harmenopulos @ compus pe a jumatatea secolului al X1V-lea o Colectie de canoane ca intregire la lucrarea sa de drept civil Exabiblos. d. Nomocanomal lu! Manuil Malaxa din anul 1561. Colectia aceasta a servit ca izvor la redactarea primei pati a Pravilei de la Targoviste din anul 1652. ¢. Nomocanonul lui Cotelerius numit astfel de la editorul su ohannes Baptista Cotelerius, care 1+ Monumenta..., Paris, 1667. Acest nomocanon este at in volumul I al operei sale Ecclesiae Gre a pul ‘impart in 147 capitole sia fost alcStuit in secolul al XV-lea, iar una din temele sale a servit ca izvor al Pravilei celei mici de la Govora din anul 1640-1641. 36