Religia, intre echilibru si manipulare

in mentalitatea noii generatii

Ce mai inseamna religia astazi, dupa secole de intoleranta, prigonire,
Inchizitie, razboaie, lagare de gazare si indoctrinare? Ce valoare mai are
credinta intr-un anumit rit cand obiectivul este manipularea la nivel global?
Exista vreo legatura intre credinta si religie? Mai merita sa crezi, cand credinta,
vazuta si ca o slabiciune, poate fi folosita impotriva celor care cred? Pe de alta
parte, ce ar fi viata daca nu ai crede? Oare Andre Marlaux avea dreptate cand a
prezis ca "omul secolului XXI ori va fi unul religios sau nu va fi deloc"?

Religia a fost si poate inca este o incercare de a stabili un cod moral

respectat de toata lumea, insa a esuat ajungand cel mai puternic mod de
manipulare in masa. Odata cu evolutia umanitatii, de la "credo quia absurdum"
(cred, pentru ca este absurd), pana la "credo ut intelligam" (cred ca sa inteleg) si
"cogito ergo sum" (cred, deci exist), puterea credintei s-a dizolvat.

Religia a devenit un motiv de razboi, un criteriu de selectie si poate cel

mai grav, o masca afisata de majoritatea oamenilor, un fel de forma, fara fond.
Desi lumea a evoluat, religia inca naste controverse, iar una dintre marile greseli
ale societatii moderne este imbinarea conceptelor de credinta, religie si Biserica.
Oamenii ar trebui sa delimiteze credinta in ceva, in care te nasti si esti botezat,
fara voia ta, ce-i drept, si Biserica, o instituie ce dovedeste mai degraba coruptie
decat evlavie.

Fiindca ceea ce crede un singur om nu este un adevar general valabil, ci

mai degraba o teorie proprie, personala, asadar subiectiva, am fost curiosi sa
aflam si parerea altora in legatura cu religia, credinta si Biserica.

Ce mai inseamna religia astazi?

Pentru unii, religia a fost si este cea mai reusita unealta folosita pentru a
manipula masele la nivel global. Un instrument izvorat din teama oamenilor,
folosit pentru stapanirea maselor de catre cei care au stiut sa-i manuiasca sforile.
Astfel, religia este definita ca o modalitate foarte simpla de a indoctrina si
controla populatia, de a determina oamenii sa faca "lucruri pe care in mod
normal nu le fac de genul pelerinaje pana la atacuri kamikaze".

1
 Toate se fac in numele unei interpretari gresite a vreunei religii. Are totusi
si aspecte pozitive religia. De exemplu, multi nu fac "pacate" de teama ca o sa ii
"bata" Dumnezeu, sau Allah sau in cine cred, fiind astfel un stimulent de a face
bine.

Pe de alta parte, religia este perceputa si ca un element de echilibru, un

punct de sprjin, o speranta, un mod de viata. Omul simplu simte nevoia de a sti
ca cineva superior are grija de el pentru a se simti protejat. "Religia este o
bucata a vietii, nici mai buna nici mai rea decat celelalte, importanta pentru
echilibru. Ceva ce poate determina existenta unui 'sistem de referinta inertial'.

Religie, credinta si Biserica

Teoretic, religia este sistemul de credinte si practici ce uneste, in aceeasi

comunitate spirituala si morala, pe toti cei care adera la acest sistem. Credinta
este convingerea despre existenta lui Dumnezeu, iar Biserica institutia
crestinismului in ansamblu. In mod normal, cele trei concepte ar trebui sa fie
interdependente, insa astazi credinta nu mai are de-a face cu religia si nici cu
Biserica.
Potrivit unora, preotii sunt cei care, teoretic, pun in practica ce scrie in
textele "sfinte". De fapt, ar fi vorba de o functie banoasa (inclusiv in Romania)
ce presupune sa predici si sa te dai smerit, iar Biserica nu mai este casa
Domnului, ci salasul preotului, care numai credincios si un model de urmat nu
e, mass-media prezentand diferite situatii ce sustin aceasta idee. Insa aceasta
idee ca preotul nu mai este cel ce propovaduieste cuvantul Domnului nu este
generala, fiind relativa de la caz la caz.
"Cand oamenii descopera ceva, intai se bucura si spun si altora. E etapa
de expansiune, etapa misionara a unei religii. Cand ajung sa creada si altii
acelasi lucru, incep sa dezbata. E etapa de constituire a dogmei, doctrinei si
teologiei. Dupa ce cred ca ceea ce au descoperit ei e bine, vor sa impuna si
altora. Si atunci trebuie sa se organizeze. Astfel ia nastere biserica."
Intrebati daca mai merg la biserica, majoritatea persoanelor chestionate a
raspuns ca nu mai simte nevoia sa mearga in lacasul sfant fiindca credinta se
afla in interiorul oamenilor si nu in interiorul unei cladiri.
Multi spun ca nu mai merg la biserica decat arareori, eventual de Paste
(Inviere), dar nici atunci neaparat, avand in vedere faptul ca totul emana
obligatie si regula de comportament si nimic nu arata elemente de credinta. Dar
e interesant de vazut ca rit, in locurile in care se mai pastreaza traditii suficient
de vechi incat sa nu culmineze cu bataia pentru painea sfintita.
Foarte putini au raspuns ca merg la biserica pentru a se reculege. "Ma duc
uneori la biserica, dar nu la slujbe. Imi place sa merg acolo atunci cand stiu ca
nu este nimeni altcineva inauntru. Merg intr-o singura biserica pe care am

2
indragit-o inca de copil. Imi place sa merg acolo mai ales atunci cand simt ca s-
au adunat prea multe in mine si nu mai pot sa le fac fata. Imi iau o pauza din
'viata', ma inchid acolo si ma gandesc. Este unul din putinele locuri in care ma
simt pe mine, simt ca traiesc. Dar din nou, nu are nici o legatura cu institutia in
sine si nici cu preotul dinauntru. Acolo ma linistesc".
Se pare ca oamenii cred, fie in ceea ce simt, in ceea ce vor sa faca, in cine
sunt, fie intr-o forta superioara. Motivul? Nu poti trai fara a crede. Oamenii simt
nevoia de credinta intr-o divinitate care ii poate ajuta oricand, explicand ca "de
multe ori simti o prezenta divina in tot ceea ce faci". O alta motivatie a credintei
este explicatia pentru necunoscut.
"Cred in ceva. Dar nu in 'Dumnezeul' prezentat de religiile lumii. Probabil
ca exista ceva dincolo de noi. Daca nu am crede in asta probabil ca am lua-o
razna. Trebuie sa fie ceva acolo pentru ca vrem sa stim ca dupa ce murim nu
disparem definitiv, ci ne ducem undeva, catre o treapta superioara".