UNIVERSITATEA „DIVITIA-GRATIAE”

FACULTATEA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ

IACOBAN RUXANDRA-DANIELA

ESEU

„ CORELAȚIA DINTRE PROBLEMA TOLERANȚEI RELIGIOASE ȘI

CERINȚELE BIBLIEI PENTRU CREȘTINISMUL MODERN (CARE

METODE PENTRU EVANGHELIZARE SUNT PREMISE ÎN REPUBLICA

MOLDOVA?)”

RELIGIILE LUMII

CHIŞINĂU-2019
 I. TOLERANȚA RELIGIOASĂ

Pentru a avea o imagine clară despre ce dorim să vorbim trebuie să începem de la noțiunea:
ce înseamnă a tolera, la fel în contextul nostru toleranța religioasă: prima sursă pe care aș dori s-o
folosesc este dex-ul online explicativ

TOLERÁ, tolerez, vb. I. Tranz. A îngădui, a permite o situație, un fapt (nepermis); a trece cu

vederea. ♦ A admite, a suporta. – Din fr. tolérer.

TOLERÁ, tolerez, vb. I. T r a n z .  1. A îngădui o situație sau un fapt supărător, a permite, a

trece cu vederea. Dar nu se poate tolera dezordinea... e nevoie de organizare. CAMIL
PETRESCU, T. II 441. Căpitănia portului nu poate tolera întreruperea din lucru. SAHIA, N.
4l. Pietrele s-ar ridica singure să ne lovească, dacă am tolera ca sîngele romînilor să plătească
incapacitatea guvernului. REBREANU, R. II 25. 2. A admite, a suporta pe cineva. Partidul nu
va tolera în mijlocul său oameni care ar pierde sentimentul de clasă. SAHIA, U.R.S.S. 78.1

Având în vedere dex-ul aș vrea să înțelegem prin acest concept, la ce să fim toleranți, ce
să tolerăm, ce înseamnă a tolera? Ce înseamnă toleranța religioasă? Ce se permite să tolereze un
creștin în context religios și politic?

Noi ca și Republică suntem foarte toleranți din perspectiva religiei: în țara noastră sunt
tolerate diferite religii și culturi, poți găsi moschee, organizații non-creștine JW.ORG, culturi ca
induismul, mormonii, hinduismul, budismul, musulmanii și multe altele care duc poporul creștin
în eroare, sau mai bine zis la o atitudine ușuratică față de adevăr. Libertatea și atitudinea
îngăduitoare a statului de multe ori produce oameni și popor fără principii și adevăruri
contestate, ajungând la un relativism total nu numai în crez ci și în familii și a percepției
existențiale.

Să vedem ce spune și cum arată statul nostru din perspectiva toleranței religioase.
Libertatea practicării religiei în Republica Moldova este garantată și protejată de Constituția
statului. Art.31 din Constituție stabilește următoarele:

1
https://dexonline.ro/definitie/toleranta

2
(1) Libertatea conștiinței este garantată. Ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și de
respect reciproc.

(2) Cultele religioase sînt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii.

(3) În relațiile dintre cultele religioase sînt interzise orice manifestări de învrăjbire.

(4) Cultele religioase sînt autonome, separate de stat și se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv
prin înlesnirea asistenței religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în aziluri și în orfelinate.

Nici Constituția, și nici o altă lege a Republicii Moldova nu prevede expres că Moldova este un
stat laic. Art.35 alin.(8) al Constituției prevede că "învățămîntul de stat este laic", iar alte
mențiuni la laicitatea statului nu sînt stabilite de legea supremă.

În același timp, art.31 alin.(4) din Constituție se referă la autonomia cultelor religioase și
separarea lor de stat, iar acest fapt este adus ca argument în favoarea caracterului laic al statului.
Totuși, caracterul laic al Republicii Moldova nu trebuie privit în sens restrictiv de practicare a
religiei sau de exprimare a unei opinii bazate pe credința unui anumit cult religios. În această
privință, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a statuat următoarele

"Principala trăsătură a statului laic este abținerea de la amestecul în activitatea cultelor religioase,
dar și asigurarea egalității cetățenilor în drepturi și obligații față de stat, indiferent de religia
profesată. Astfel, laicitatea reprezintă piatra de temelie a organizării statale, desemnând separarea
puterii politice și administrative a statului de religie, aplicându-se principiul de bază al
democrației, și anume separația puterilor în stat. În același timp, laicitatea nu implică indiferența
statului față de religii, ci mai degrabă statul garantează protecția libertății religioase într-un regim
de pluralism confesional și cultural.

Prin urmare, principiul laicității nu este un instrument de combatere a prezenței religiei în spațiul

public sau de încurajare a secularizării statului și societății civile. Laicitatea presupune existența
pluralismului în sistemul de valori, protecția egală a persoanelor religioase și nereligioase și
solicită o atitudine neutră din partea statului față de ambele categorii."2

2
https://ro.wikipedia.org/wiki/Special:Search?search=toleranta+religioasa&go=Go&ns0=1

3
 II. CERINȚELE BIBLIEI PENTRU CREȘTINISMUL MODERN

Pragmatismul, relativismul și relevanță

Aceștia sunt cei trei mici dumnezei care produc practici de evanghelizare ce nu au nici o
legătură cu practica și porunca Domnului, cu practica și porunca apostolică și cu practica și
porunca Bisericii primare, post-apostolice și a bisericii Domnului până în modernism. (Matei
15:9) „degeaba Mă cinstesc ei, învățând ca învățături niște porunci omenești., (Deuteronom 4:2)„
să n-adăugați nimic la cele ce vă poruncesc Eu și să nu scădeți nimic din ele; ci să păziți
poruncile Domnului, Dumnezeului vostru așa cum vi le dau eu.

În spatele evanghelizărilor în masă și a așa-ziselor cruciade de evanghelizare, se află o

filozofie pragmatică. Eu nu spun că n-ar exista evangheliști interesați sincer de mântuirea
sufletelor, ci spun că sunt la fel de inconștienți de pragmatismul cultural care i-a infectat. De ce
se aplică metodele care se aplică? Nu pentru că sunt găsite în Biblie sau pentru că în istoria
bisericii au fost practicate, ci pentru că funcționează. Asta este tot ce contează - funcționează. Cu
alte cuvinte, scopul (mântuirea sufletelor) scuză mijloacele (smulgerea deciziilor, ridicarea
mâinilor, țintuirea listelor cu păcate pe cruci de lemn, venirea în față etc).

Acest pragmatism este dovedit ca fiind fals, când studiem cu atenție rezultatele. Fac doar două
observații: 1. Starea bisericilor scade în urma acestor așa-zise evanghelizări de succes: 2.
Statistic, puțini din cei care se convertesc rămân în creștinism - dovedind, de fapt, falsele lor
convertiri.

Pe de altă parte, am auzit oameni care promovează alte forme nebiblice de evanghelizare
și care critică, în același timp, metodele promovate de Finney și Billy Graham. Am fost șocat.
Care este logica lor? Aceeași - ei nu zic că acele metode “nu sunt biblice” sau că ”nu
funcționează” (pragmatism), ci că sunt vechi și “nu mai funcționează” (tradiționalism). Cu alte
cuvinte, ei legitimizează acele practici, numai că, zic ei, sunt expirate pentru generația noastră.
Așadar, intrăm într-un relativism al metodelor de evanghelizare: ele se pot schimba de la
generație la generație.

La o discuție în comitetul unei comunități, în urma unui articol scris împotriva

manipulărilor psihologice, emoționale și hipnotice din evanghelizările bisericilor evanghelice, un

4
frate mi-a argumentat că aceste metode sunt bune deoarece a funcționat: el așa s-a întors la
Dumnezeu. Cu acest prilej, recunosc că unii oameni (din păcate prea puțini) se întorc la
Dumnezeu, în ciuda falselor metode folosite și nu datorită lor. Dumnezeu este suveran - acesta
este motivul pentru care unii oameni au parte de convertiri autentice, chiar și atunci când
Evanghelia este ciuntită iar metodele de chemare la mântuire sunt anti-creștine.

O altă justificare a noilor metode de evanghelizare este relevanța. Desigur, noi credem că
cel mai relevant lucru pentru un păcătos este să i se predice Evanghelia. Ce poate fi mai relevant
pentru un bolnav decât un medicament pentru boala lui? Însă aici vorbim nu doar despre
medicament, ci și despre administrare. Administrarea unui medicament poate ucide pacientul.
Administrarea trebuie adaptată după medicament și după prescripțiile lăsate de cel care a făcut
medicamentul. În evanghelizare nu funcționează așa: noi am adaptat mesajul și am reinventat
metodele. Ni se pare nouă că astea funcționează și că sunt relevante generației noastre. Nu există
cerințe Biblice pentru creștinismul modern, Dumnezeu nu este schimbător, este același ieri, azi și
mâine la fel ca și Cuvântul Lui, de aceea avem aceleași porunci ( Exod 20:3-17), ( Matei 22:37-
40), nu există, „noile metode de evanghelizare”, aceasta este o minciună cum de altfel se poate
spune și despre „ vechile metode”, care nici ele nu există, acestea suntporunci omenești.

Singurele instrucțiuni sunt în Sfânta Scriptură de la care nimeni nu poate să mai adauge,
dar nici să scoată ceva. Suntem o generație nerăbădătoare. Odată cu revoluția industrială și
explozia de inteligență, inovație și inventivitate, ne-am pierdut capacitatea de a aștepta. Nașterile
nu se pot face la comandă. Trebuie să ne trezim urgent. Dumnezeu nu execută ordinele noastre,
doar pentru că noi am dezvoltat cutiuțe evanghelistice magice prin care putem smulge decizii de
la oameni. Nașterea din nou este miracolul aducerii la viață a unui om mort față de Dumnezeu.

Nimeni nu mai caută să vadă străpungere a inimii, convingere de păcat – travaliul

pocăinței. În Scriptură, mântuirea nu poate fi programată de om. Regenerarea este lucrarea
suverană a lui Dumnezeu. Predicatorii Noului Testament au așteptat străpungerea inimii,
zguduirea, cercetarea și luminarea Duhului Sfânt. Nu mai avem timp să asistăm travaliul și
nașterile. Acestea sunt deseori însoțite de dureri, de spasme, de convulsii iar nouă nu ne plac. Noi
vrem nașteri pe bandă rulantă. Dar nu se poate!

5
 III. CORELAȚIA DINTRE ACESTEA

Corelația dintre toleranța religioasă și cerințele Bibliei pentru creștinismul modern este
foarte profundă și foarte strâns legată, deoarece toleranța a pătruns în biserici, în creștinism, în
atitudine și în înțelegerea Scripturii. Toleranța e ca rădăcina de la care provine cerința și
necesitatea de a perpetua sensul Biblic și Scriptura însuși pe stil modern. Corelația provine exact
de aici, adică permite unele excepții sau purtări, metode pentru „ a salva” un suflet, ducând în
eroare multe suflete, fără frică de Dumnezeu și de Cuvântul Său, față de Voia Lui față de noi,
motulând pe placul și înțelesul nostru, găsind chair și argumente Biblice doar ca să fie acceptate
aceste convingeri de evanghelizare.

Ce au ajuns evanghelizările? Fie că vorbim de biserici contemporane sau tradiționale (a nu se

confunda cu conservatoare, vă rog!), totul este pus la punct la minut. Accentul este pe
performanță. Nu-mi spune că acela este serviciu divin sau închinare, pentru că nu este. Formații,
trupe de laudă și închinare, muzică, gălăgie, volum și decibeli. Omul să se simtă bine și să ia o
decizie. Exact ca în biserica primară, exact cum au făcut apostolii și, precis, cum a practicat
Domnul Isus, nu? Dacă ne aveau ei pe noi de sfătuitori, ce lucrare ar fi fost în biserica primelor
veacuri! Dar, din nefericire, Duhul Sfânt nu i-a luat sfătuitori pe acești mari evangheliști care au
umplut cerul cu sfinți!3

Desigur, omul este o ființă psihică și orice abordare holistică a omului trebuie să aibă o
psihologie sănătoasă la bază. Nu toate metodele psihologice sunt rele. Așadar, conform Scripturii
omul trebuie abordat, în mod primar, la nivelul minții, prin comunicarea adevărului. Odată ce
Evanghelia, prin lucrarea Duhului, își face loc în mintea omului, ea va transforma sentimentele și
va coordona voința în direcția corectă. În metodele contemporane avem omul care este abordat
sentimental sau prin nevoi umane. Metoda este fatală. Numai Satan și sistemul lumii ne
abordează sentimental, satisfăcând simțul estetic, atrăgându-ne prin pofte, nevoi naturale și
aparențe.

La noi în R.M nu avem restricții cum sunt în unele țări, la noi în țară poți liber să faci toate
metodele posibile pentru evanghelizare și nimeni nu-ți interzice, poți liber să ieși pe străzile
satelor și a orașelor că nimeni nu-ți spune nimic, de asemenea tinerii pot eși în parcul din centrul

3
https://sf3.ro/reformareaevanghelizarii/

6
orașului unde pot să cânte și la fel nimeni nu le interzice acest lucru, prin sate sunt grupuri de
tineri împreună cu liderii care fac marșuri cu bicicletele și împart cărți creștinte și răspândesc
adevărul Biblic și la fel nimeni nu le interzice, doar în unele cazuri există în unele sate unde
preotul nu permite să se facă astfel de lucrări la ei în sate și tinerii sunt nevoiți să plece,
evanghelizarea prin spitale, evanghelizarea prin închisori, evanghelizări mai mari cum ar fi pe
stadioane, evanghelizări prin scenete cum ar fi „Porțile Raiului și făcările iadului”, „Drumul
crucii” și multe altele

CONCLUZIE

Ne aflăm la 500 de ani de la Reformă. La fel cum Charles Finney a respins doctrinele
reformei, astăzi avem de-a face cu o puternică contra-reformă pe toate fronturile. Iar domeniul
evanghelizării este unul dintre cele mai pervertite lucrări ale creștinismului. Uităm de
responsabilitatea noastră față de Cuvânt, disprețuind darul de la Dumnezeu. Uităm să trăim
credința, uităm să trăim miracolul pocăinței, nașterii din nou. Suntem mulțumiți de semifabricate,
de anologi, creind un nou dumnezeu încă unul numit zonă de comfort și comformare la
modernism.

Vinovați sunt păstorii care permit asemenea practici, chiar dacă nu sunt de acord cu ele în
totalitate sau parțial. Vinovați sunt slujitorii care, de dragul sponsorizărilor, și-au schimbat
teologia și tehnicile de evanghelizare. Vinovate sunt oițele care au văzut deviațiile și nu au spus
nimic, ci au înghițit în sec. Vinovați sunt slujitorii care, de dragul prieteniilor falși, nu-și
avertizează prietenii și pe ceilalți slujitori care se fac vinovați de aceste grave derapaje. Vinovați
sunt slujitorii care văd aceste aberații și nu trag un semnal de alarmă.

Avertismentul Domnului Isus este valabil pentru evangheliștii zilelor noastre care străbat
lumea în lung și lat ca să strângă fiii gheenei în adunare: Matei 23:15 "Vai de voi, cărturari şi
farisei făţarnici! Pentru că voi înconjuraţi marea şi pământul ca să faceţi un tovarăş de credinţă
şi, după ce a ajuns tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât
sunteţi voi înşivă. "

7
 Aștept cu nerăbdare zilele în care predicatori, păstori și slujitori, tineri și bătrâni, împreună cu
adunările vor posti și se vor ruga, vor mărturisi Evanghelia individual acasă, între vecini, la
lucru, în universități și în școli, prin mesajul ei limpede și puternic, acompaniată de o trăire nouă.
Aștept zilele în care vom striga la Dumnezeu să învie oameni la viață, să dea pocăință și credință
și să ridice lucrători destoinici la seceriș. Aștept să văd oameni care se pocăiesc cu adevărat, care
își plâng, își regretă și își mărturisesc cu scârbă păcatele, oameni care capitulează la picioarele lui
Hristos și imploră mila lui Dumnezeu, oameni care se prăbușesc sub povara păcatelor lor și a
condamnării care îi apasă și oameni care vin la Hristos cu credință. Dar pentru aceasta în primul
rând ar trebui să încep schimbarea de la mine că de multe ori cînd era cazul să vorbesc eu
îngăduiam și tăceam, e timpul să încep să fac o schimbare cu mine și cu viața mea.