Evanghelicii, față în față cu

schimbarea!

București, martie, 2018

 2

Cuvânt înainte

Vă mărturisesc sincer că nu am planificat niciodată să scriu aceste rânduri. Tot ce

am scris s-a acumulat în inima mea de-a lungul anilor, însă am crezut mereu că trebuie
să țin lucrurile pentru mine, eventual să le împărtășesc cu câțiva prieteni mai apropiați.

Apoi, dintr-o dată am început să scriu pe Facebook. Pur și simplu, am simțit că

trebuie să scriu: să împărtășesc cu toată lumea ceea ce se află în inima mea. După prima
postare, m-am rugat Domnului și am avut călăuzire să continui. Așa s-au născut o serie
de postări cu titlul ”Evanghelicii față în față cu schimbarea”. Aproape tot ce am scris pe
Facebook găsiți în următoarele pagini, sigur, cu ceva pieptănături editoriale.

Vreau să vă mai spun că tot ce am scris este fără vreo ”comandă”, fără vreun plan
ascuns, fără pretenții mesianice, fără așteptări de un fel sau altul. Tot ce am scris așez în
mâna Domnului. Numai El va face ceva cu aceste rânduri, dacă va considera că vrea să
facă ceva cu ele. Arunc cu bucurie toate cuvintele în vântul suveranității divine. Domnul
să facă ce vrea cu ele! Dacă măcar o singură persoană va primi ajutor prin aceste rânduri
eu mă voi bucura. Dacă nu va ajuta pe nimeni, eu tot mă voi bucura. În Domnul trebuie să
ne bucurăm, nu în funcție de cât de mult primesc oamenii, sau nu, părerile noastre!

Am scris aceste lucruri cu cele mai curate intenții, din dragoste pentru frații mei
în Domnul, ca de la inimă la inimă. Nu vreau să dau lecții nimănui, nu mă consider mai
bun decât alții și, cu siguranță, nu cred că înțeleg toate lucrurile și că opiniile mele sunt
fără greșeală.

Nu mă interesează conflictele, războaiele, alianțele și ”luptele între frați”, dar

recunosc că mă interesează schimbarea! Mi-aș dori să înțelegem că suntem într-o
continuă schimbare, că avem adevăruri tari și nenegociabile, însă anumite încredințări,
cutume, metode și altele de acest gen se pot schimba.

Veți remarca faptul că pe parcursul acestui material fac referire de mai multe ori
la ”evanghelici” (inclusiv în titlu). Am ales varianta asta, fiindcă multe dintre lucrurile pe
 3

care le expun cred că se potrivesc tuturor credincioșilor, nu doar baptiștilor. Totuși, la

partea de ”soluții” mă voi referi explicit la Cultul Creștin Baptist, din care fac și eu parte.

Domnul să vă binecuvânteze pe toți și să vă facă parte din plin de harul Său!

Cu prețuire frățească,
Pastor, Costel Ghioancă
Biserica Baptistă Adonai București
0745 841 910; costelghioanca@yahoo.com
 4

Un fel de introducere
Vântul tranziției sociale românești, postdecembriste, își găsește abia acum
culoare largi în rândul evanghelicilor. Mult pomenita ”tranziție” ne caută și pe noi,
evanghelicii. Sigur, semnalele au fost date cu mai mult timp în urmă, însă discursul
schimbării de optică evanghelică prinde contur clar abia acum.

Totul a început după 1989, odată cu libera circulație de la Vest la Est a oamenilor
și a ideilor! Conferințele pastorale, proiectele și parteneriatele dintre biserici, cărțile noi
traduse au fost doar câțiva dintre vectorii care au dat semnalul schimbării. Apoi, odată
cu proliferarea rețelelor social-media a avut loc marea explozie a schimbului de idei, a
convingerilor nomadice, a radicalizării teologice vs. relativizare teologică. Vin vremuri
complicate și, da, contează cum gestionăm ”tranziția”.

În plan socio-politic nu am făcut o treabă prea grozavă. Acesta e motivul pentru

care ne aflăm unde ne aflăm, ca țară. Tot așa, dacă nu facem din subiectul acesta o
prioritate se prea poate să avem și în plan cultic/bisericesc situații similare cu cele
regăsite în societate. În ce mă privește, am câteva idei pe care vreau să le împărtășesc
cu voi, în speranța că vor fi de folos. Tăcerea e ticăloasă, nu ajută!

Problema tranziției trebuie, în primul rând, să ne intereseze! Este urgent să

depășim mentalitatea de supraviețuire și de protecție a ”patrimoniului cultic” pe
care îl avem deja. Nu trebuie să ne refugiem în spatele unor instituții de tip ONG, care
riscă să devină tot mai goale și mai lipsite de fond. Nu trebuie să ne mulțumim că avem
clădiri, dacă nu avem oameni. Nu mai trebuie să vină Securitatea să ne pună bețe în
roate, să ne racoleze membrii, să le blocheze accesul tinerilor la studii teologice etc.
Pleacă oamenii singuri, dacă nu suntem atenți!

Trebuie să înțelegem că societatea și, în general, tinerii trec prin schimbări

profunde și diversificate. Dacă nu ne interesează asta riscăm să rămânem cu niște
simple statute de organizare și funcționare ale unor organizații/instituții, dar fără
oameni, cea mai importantă valoare. Dacă nu suntem atenți, vor veni ”șacali” care ne vor
devaliza tot ce avem mai bun: tinerii noștri, copiii noștri o vor lua pe căi greșite!
 5

La fel cum au fost devalizate fabricile și tot ce produceam ca țară, fiindcă am

căzut pe mâna speculatorilor, tot așa este și în plan cultic/bisericesc. Există speculatori
care vor să devalizeze bisericile noastre de oameni cu energie, de căutători autentici, de
potențial uman.

În mod cert, trebuie să ne intereseze mai mult subiectul acesta, decât cum să ne
gestionăm funcțiile, pe la ce evenimente să participăm sau cu ce mari ”personalități” ale
vremii să ne asociem. Este necesar să ne pese de ce avem mai bun ca evanghelici
(oamenii sinceri și valorile biblice în care credem) și să găsim soluții clare, să vedem
cum să ne adaptăm la schimbare, să ne găsim cu adevărat drumul cel mai bun pe ”piața
evanghelică globală”, un drum care să ne ajute cu adevărat să-i rămânem fideli lui
Cristos, fără a fi devorați de șacalii care vor să speculeze somnul nostru.

Vreau să clarific un lucru: scopul meu nu este să critic, să dezmembrez – eu îmi

doresc să contribui măcar puțin, dacă voi putea, la o cât mai bună poziționare a noastră,
a evanghelicilor, în peisajul religios contemporan. Totuși, orice (re)construcție
presupune și un anumit grad de ”critică” a unor lucruri care trebuie schimbate. Vă
rog, deci, să interpretați în acest registru ”criticile” mele.

Ce doresc să abordez în acest material? Am început prin a sublinia că subiectul

tranziției cultice/bisericești trebuie să ne intereseze! Dacă nu ne interesează vom fi
prada unor ”șacali” (îi voi aminti mai jos) care abia așteaptă să devalizeze ce avem noi
mai bun: resursa umană și valorile biblice solide în care credem! A lăsa ca ”lucrurile să
meargă de la sine” este soluția pierzătoare. Asta, cel puțin, este opinia mea.

În continuare îmi propun 3 lucruri principale:

 6

(1) să facem o cartografiere a schimbărilor prin care trec biserica și

societatea (da, biserica nu poate fi ”ruptă” de societate);

(2) să descoperim modurile greșite în care noi, ca evanghelici, am putea să

ne raportăm la tranziție și, în paralel, să vedem ce ”speculatori” vor profita
de pe urma posibilei noastre inadecvări la tranziție și

(3) să căutăm o serie de măsuri utile, sper eu, niște pași concreți pe care îi
putem face pentru o revitalizare a bisericilor evanghelice și pentru un
pelerinaj mai ”în siguranță” prin strâmtoarea tranziției.

Să le analizăm, deci, pe fiecare în parte:

1. SCHIMBĂRILE PRIN CARE TREC BISERICA ȘI SOCIETATEA

După cum spuneam, adie vântul schimbării peste evanghelicii din România, iar
schimbarea aceasta nu poate să fie oprită. De ce? Din simplul motiv că nu este o
schimbare pornită și menținută exclusiv din interiorul comunităților evanghelice –
schimbarea afectează societatea românească în ansamblul ei, iar bisericile nu pot să
rămână imune.

Granițele identitare ”impermeabile” sunt deja de domeniul trecutului. În era

click-urilor este o iluzie teribilă să crezi că oamenii (mai ales tinerii) vor
interacționa doar cu idei pe care le aud o dată pe săptămână, la biserică. Nu,
interacțiunile sunt mult mai dese și mai diversificate și acoperă o paletă întreagă: de la
cele mai bolnave idei, până la cele mai provocatoare, fie ele din spațiul teologic sau laic.

Trebuie așadar să înțelegem ce schimbări se produc. În rândurile de mai jos mă

voi limita la schimbările produse de trecerea de la secularism la post-secularism, de la
postmodernism la postumanism și la schimbările produse de reconfigurările
demografice și socio-economice.
 7

1.1. SCHIMBĂRI PRODUSE DE TRECEREA DE LA SECULARISM LA POST-

SECULARISM
Secularismul înseamnă o separare a statului și a instituțiilor statului de orice fel de
imixtiune religioasă. Cu alte cuvinte, legislația nu ar mai trebui să fie influențată de
biserică, practicile sociale la fel (scoaterea icoanelor din școli, interzicerea rugăciunii în
public, interzicerea predicării în public, scoaterea însemnelor religioase din spațiul
public, interzicerea prozelitismului etc.) Pe scurt, secularismul înseamnă limitarea și
ștergerea influențelor religiei în societate.

Cum am răspuns la provocarea asta? Prin a ”striga mai tare”, prin a încerca să ne
facem auziți, prin a încerca să creștem ”infuzia de religiozitate” în societate. De ceva
vreme însă, (15-20 ani), începe să se manifeste postsecularismul, adică un reviriment
social al religiei, al spiritualității. Secolul XXI va fi unul religios! Deci provocarea pentru
noi, ca evanghelici în România, va fi nu să strigăm că religia este importantă (acest
lucru este și va fi tot mai evident), ci să le oferim membrilor noștri un ghid de
călătorie prin jungla spiritualității contemporane!

Voi puncta câteva dintre aceste schimbări produse de trecerea la postsecularism,

transformări care cer un răspuns informat și articulat din partea noastră a
evanghelicilor:

(1) Perspectivismul: se trece de la afirmația că totul este relativ, la afirmația că

”fiecare are dreptate din perspectiva lui”. Din perspectiva ta lucrul acesta e
negru, din perspectiva mea este alb. Chiar dacă este logic imposibil, neo-toleranța
și corectitudinea politică ne spun să lucrăm cu perspective, pe care să le ținem cât
mai în privat posibil.

(2) Neo-liberalismul: se manifestă o revigorare a liberalismului care relativizează

textele biblice și mai multe învățături de bază ale Sfintei Scripturi. Biblia
devine o simplă sursă de inspirație religioasă, iar nu Cuvântul plin de autoritate al
lui Dumnezeu.
 8

(3) Feminismul: revirimentul religiei include în postsecularism o fulminantă

ascensiune a feminismului – femeile păstorițe și predicatorițe vor fi o
provocare și în peisajul religios românesc.

(4) Ecumenismul: expansiunea europeană a islamului (inclusiv în România) a

resuscitat discuțiile ecumenice. Aici există două moduri de a înțelege
ecumenismul: fie eforturi comune între biserici pentru proiecte sociale și pentru
binele comun (eforturi utile), dar și un ecumenism al negocierilor doctrinare,
astfel încât „de dragul a ceea ce ne unește” să se ajungă la renunțarea unor
principii biblice fundamentale. Să ne unim pentru a face față ”dușmanului”
comun.

(5) Carismatismul și sentimentalismul: bisericile evanghelice se confruntă cu un

puternic curent sentimentalist – mișcările și manifestările de tip carismatic atrag
tot mai mulți oameni, pe fondul influențelor postmoderniste și a uscăciunilor
seculariste. Predicile biblice sănătoase sunt înlocuite cu anecdote, povestiri,
mesaje motivaționale etc. Sentimentalismul se manifestă în cântece, predici,
evanghelizare etc.

(6) Gândirea pozitivă și ezoterismul: se acreditează ideea că omul este energie în

esența lui, că prin gândire pozitivă el poate descătușa tot felul de energii
vindecătoare, aducătoare de succes etc. (aici intervin și practici yoga și alte
influențe ale religiilor estice).

(7) Evanghelia prosperității: are loc un decuplaj între noțiunea de împărăție a lui
Dumnezeu și dimensiunea viitoristă a acesteia. Totul trebuie să se întâmple aici
și acum (”your best life now”): sănătate, victorii spirituale, bani, succes, etc. Dacă
nu se întâmplă, înseamnă că nu ai credință, că nu ești suficient de darnic etc.

(8) Neo-toleranța: în lume nu există adevăruri absolute și standarde obiective, ceea

ce implică o libertate a tuturor de a se manifesta după bunul plac, chiar dacă
acest lucru contravine consensului și normelor generale ale societății. În
postsecularism cele mai vizibile ideologii din zona neo-toleranței sunt cele din
 9

zona sexualității: LGBT, căsătoriile între persoane homosexuale, adopțiile copiilor

de către cuplurile homosexuale etc.

Comunitatea Facebook interacționează zilnic cu aceste schimbări, cu aceste ideologii.

Tinerii evanghelici au întrebări serioase cu privire la aceste lucruri și nu acceptă
ușor replica: „Pentru că așa vă spunem noi….!” Chiar dacă oamenii stau liniștiți
duminica în băncile lor (sau unii dintre ei navighează internetul chiar și atunci) nu
înseamnă că în ”background” ei nu se confruntă cu aceste probleme. Și acesta este doar
începutul – există multe alte provocări.

1.2. SCHIMBĂRI PRODUSE DE TRECEREA DE LA POSTMODERNISM LA

POSTUMANISM.

Postmodernismul este un curent filosofic și cultural recent care a pus sub semnul
întrebării marile axiome ale modernității. În special, a subminat rolul rațiunii în
cunoaștere, a relativizat ideea de adevăr, ideea de autoritate, moralitatea este o
chestiune strict personală, toate religiile sunt valide etc.

Postumanismul este strâns legat de fulgerătoarea dezvoltare a tehnologiei și diferă

de transumanism:
 Transumanismul încearcă să folosească tehnologia pentru a-l duce pe om în
următoarea ”fază a evoluției sale”. Încearcă să-l ajute să fie un fel de ”super-
om”, care învinge bătrânețea, bolile, accidentele etc. Transumanismul vinde
iluzia unui rai pe pământ ”realizat” cu bagheta magică a tehnologiei.

 Postumanismul se folosește și el de tehnologie, dar nu pentru a ajunge la

”super-om” (postumaniștii sunt foarte ”nervoși” pe antropocentrism), ci
pentru a ajunge ”dincolo-de-om”. Adică, omul este demontat și pus pe
același palier cu ecosistemul în care trăiește, cu animalele, cu mașinile, și
de fapt, cu orice altceva care există.
 10

Așadar, cele mai noi provocări pentru societatea noastră – mai ales pentru tineri
– sunt cele aduse de postumanism. Cum anume ne afectează aceste scenarii, aparent, SF?

(1) Petrecerea timpului în lumea virtuală, în detrimentul lumii reale: tinerii petrec
tot mai mult timp online, având iluzia ”comunității”, când, de fapt, multe dintre
reflexele lor sociale sunt din ce în ce mai atrofiate: comunicarea, interacțiunea,
politețea, asumarea angajamentelor, faptele altruiste etc.

(2) Tehnologismul mărește considerabil timpul pe care tinerii îl petrec în

casele părinților. Tinerii își încep foarte târziu viața pe cont propriu,
”parazitează” familiile de proveniență, au dificultăți în a-și găsi locuri de muncă,
au dificultăți în a se căsători etc.

(3) Se constată o creștere alarmantă a anxietății și a depresiei în rândul

tinerilor: faptul că mulți dintre ei trăiesc ”pe banii părinților”, nu au relații
autentice în lumea reală, petrec foarte mult timp cu jocurile pe calculator etc.,
toate duc la stări de anxietate și stări depresive tot mai pronunțate.

(4) Proiectul postumanist destabilizează toate granițele identitare: se consideră

că genul este ceva ”construit social”, că fiecare poate alege ce dorește în materie
de sexualitate (homosexualitate, bisexualitate) și în materie de gen (bărbat,
femeie, transgender). Amintiți-vă doar de recentul scandal din Canada, legat de
”peoplekind”.

(5) Proiectul postumanist ridică serioase întrebări legate de bioetică:

 În ce măsură este, sau nu, ok fertilizarea artificială?
 Cum să ne raportăm la dispozitivele permanente de locație prin GPS?
 În ce măsură putem interveni în genomul uman cu ajutorul ingineriei genetice?
 În ce măsură putem folosi nanotehnologia și organele artificiale?
 În ce măsură trebuie să folosim medicamente pentru stimularea unor
comportamente umane și limitarea altora (copiii cu ADHD, persoane cu
comportament agresiv, depresia etc.)
 În ce măsură este justificabilă eutanasierea și/sau sinuciderea asistată?
 11

 Problematica ”mamelor surogat” etc.

Am punctat doar câteva dintre provocări, desigur nu exhaustiv. Evanghelicii români

sunt afectați de toate aceste schimbări, iar leadershipul trebuie să găsească soluții și
răspunsuri pentru aceste situații prin care trece societatea românească, inclusiv mulți
dintre tinerii din bisericile noastre.

1.3. SCHIMBĂRI CARE ȚIN DE ASPECTELE DEMOGRAFICE ȘI SOCIO-

ECONOMICE.
La acest capitol putem nota că trecem prin următoarele situații:

(1) Migrarea tinerilor de la sate la orașe - bisericile de la sate sunt îmbătrânite,

tinerii pleacă, nu mai sunt copii, sunt biserici care deja se închid sau mai
funcționează anemic cu 2-3 vârstnici.

(2) Tinerii, la rândul lor, merg la muncă în străinătate – de aici rezultă lipsă
de resursă umană chiar și în bisericile de la orașe, familii nefuncționale,
proliferarea divorțului pe fondul separării soțului de soție, dificultăți în
educarea copiilor și altele.

(3) Carierismul și amânarea căsătoriei: tot mai mulți tineri evită să se

căsătorească, mulți o fac foarte târziu, se nasc tot mai puțini copii, în favoarea
carierismului.

(4) Plantarea de biserici la sate este foarte dificilă: tot mai puțini tineri
absolvenți de teologie sunt dispuși să meargă să slujească în sate. Acest lucru
se datorează, în parte, faptului că au crescut așteptările tinerilor din punct de
vedere financiar. Aici se manifestă două extreme greșite:

 unii pastori care ar putea fi plătiți mai bine, nu sunt, din pricina unor
mentalități greșite ale membrilor din biserici. Este un mod prin care vor
să-l țină ”smerit” pe pastor, ignorând schimbările produse în societate în
plan economic.
 12

 alți pastori (sau potențiali pastori) confundă slujirea pastorală cu o

meserie. Iar unii mai cred și că este o meserie bănoasă. Probabil privind la
modele greșite, au așteptări financiare nerealiste și nebiblice în ceea ce
privește slujirea pastorală.

(5) Probabil că schimbările demografice afectează și numărul tot mai redus

al tinerilor care merg la teologie.

Aceștia sunt câțiva indicatori ai tranziției prin care trecem și față de care trebuie
să reacționăm în mod eficient.

Am început să discutăm despre un subiect amplu, delicat, dar necesar: cum vor
trece evanghelicii prin schimbările majore din societate, schimbări care afectează,
implicit, și bisericile și mentalul colectiv al credincioșilor? Nu m-am angajat în demersul
acesta pentru a da lecții cuiva, ci pentru a împărtăși cu voi toți viziunea mea, în speranța
că poate fi de ajutor. Cred că fiecare trebuie să ne implicăm cu ce putem pentru binele
nostru comun și, la acest moment, am considerat că așa mă pot implica și eu.

Mai departe, îmi propun să discutăm despre cum să nu tratăm schimbarea și,
totodată, ce speculatori (”șacali”, i-am numit eu) vor să profite de pe urma unor
posibile inadecvări ale noastre.

2. CUM SĂ NU GESTIONĂM SCHIMBAREA

Așadar, cum să nu tratăm schimbarea? După cum înțeleg lucrurile, este extrem de
important:

(1) Să nu tratăm schimbările cu indiferență: chiar dacă în plan personal (în

biserica mea) totul merge (încă) bine, nu înseamnă că mâine nu ne putem
confrunta și noi cu lucruri prin care trece astăzi biserica-vecină. De fapt,
mobilitatea membrilor între biserici a crescut foarte mult, mentalitățile se
schimbă repede, ideile circulă cu viteză, oamenii nu mai răspund la
”autoritate” ca altădată, sunt mult mai greu de motivat, se hrănesc cu predici
 13

de pe youtube din diferite surse (unele otrăvite) etc. Indiferența este

sinonimă cu dezastrul.

(2) Să nu (mai) credem în mitul „atotștiutorilor”: multă vreme pastorul le

”știa” pe toate: era predicator, comunicator, motivator, consilier, arhitect,
stilist, secretar, casier, contabil primar, sociolog, psiholog etc. etc.

S-au dus aceste vremuri! La nivelul la care se discută lucrurile acum, nu ai

cum să le știi pe toate. Este nevoie de un exercițiu de smerenie din partea
întregului leadership, indiferent de nivel. Apropo, în acest material m-am
referit la o mulțime de lucruri și vreau să spun ceea ce este mai mult decât
evident: nu sunt expert în toate acele lucruri! Faptul că văd unde este nevoie
de schimbare și că am scris despre asta nu înseamnă că am expertiză pe toate
acele subiecte!!! Da, sunt lucruri pe care le știu foarte bine, iar pe altele sunt
sigur că le știu alții mai bine ca mine.

(3) Să acceptăm diversitatea de opinii: dacă ne vom consulta numai cu cei care
gândesc la fel ca noi, cum vom face față schimbării? Trebuie să avem o ureche
pentru toți, indiferent cât de ”ciudate” ni se par părerile lor. Nu înseamnă
automat că facem orice auzim, dar putem învăța ceva din tot ce se întâmplă în
jurul nostru. Să nu limităm canalele de comunicare. Dimpotrivă, să
deschidem cât mai multe.

(4) Să nu ținem factorul decizional într-o singură categorie de vârstă: cred că

frații mai în vârstă TREBUIE să fie implicați în conducere. Fără ei, tinerii ar
face greșeli majore. Eu îi prețuiesc pe frații mai în vârstă și am apărat mereu
rolul lor extrem de important în biserică / la nivel cultic (vezi spre exemplu
cartea mea Bisericile emergente vestice ). Totuși, tinerii – cu toate minusurile
lor – TREBUIE să fie implicați în decizii. Lucrurile se schimbă atât de repede,
încât abia și tinerii mai pot să țină pasul cu ele! Cred că volanul trebuie să fie
în mâinile unor piloți cu experiență, dar copiloții mai tineri au o viteză
 14

mult mai mare în a citi hărțile traseului pe care trebuie să mergem, mai
ales că acum sunt ”hărți electronice”.

(5) Nu trebuie să confundăm relevanța cu divertismentul. Există un risc

pentru biserici să creadă că a fi ”relevant” înseamnă să faci și să le oferi ceea
ce le place oamenilor. Cu cât oamenilor le place ceva mai mult și se îmbulzesc
la întâlniri înseamnă că ești relevant. Eu înțeleg relevanța în termenii
clarității și ai necesității. A fi relevant înseamnă să fii clar, să te faci înțeles,
să comunici ”pe limba oamenilor”, dar relevanță înseamnă și necesitate. De
exemplu, dacă sufăr de apendicită, este relevantă o operație pentru mine?
Sigur că da, este cât se poate de relevantă, chiar dacă este, totodată, și cât se
poate de neplăcută. Biserica relevantă are mandatul de a transmite oamenilor
și lucruri greu de digerat, care nu gâdilă firea, dar cât se poate de necesare!

(6) Nu trebuie să facem confuzie între Biserică, Uniune și Comunități

teritoriale: Comunitățile nu sunt un fel de megabiserici, iar Uniunea nu este o
MegaBiserică a megabisericilor. Organizarea, practicile și leadershipul din
biserici nu pot și nu trebuie să fie extrapolate la nivel de Comunitate și
Uniune. De exemplu, președintele Comunității nu trebuie să joace rolul de
”pastor”, iar păstorii din Comunitate, rolul de membrii în biserica-de-tip-
comunitate. La fel, președintele Uniunii, nu este ”pastorul” Bisericii-Uniune,
Comitetul Uniunii nu este comitetul Bisericii-Uniune, păstorii din Uniune nu
sunt membrii Bisericii-Uniune etc. Biserica este o instituție divino-umană
unică! Niciun fel de altă organizație nu o poate înlocui. Voi reveni asupra
acestor aspecte atunci când voi discuta despre soluții.

Ce riscăm dacă nu gestionăm bine schimbările? Cred că riscăm mult, cred că mulți
credincioși și chiar păstori pot fi atrași în dinții unor șacali precum: liberalismul,
feminismul, legalismul, libertinismul, carismatismul, evanghelia prosperității,
fatalismul, izolaționismul, ecumenismul, compromisuri și practici ne-etice, căutarea
și promovarea divertismentului bisericesc etc.
 15

Asemenea lucruri nu pot fi niciodată oprite total, însă pot fi limitate mult dacă se
iau măsuri bune și la timp și, mai ales, dacă biserica face ceea ce trebuie să facă ea, iar
Comunitățile / Uniunea vor face ce li se potrivește lor.

3. LA CE SOLUȚII NE PUTEM GÂNDI PENTRU A TRECE CU BINE PRIN

SCHIMBARE?

Când vorbim despre soluții este vital să revenim la separarea, la nivel de îndatoriri,
între Biserici și Comunități / Uniune. Dacă amestecăm ”merele cu perele”, nu va fi de
folos pentru nimeni.

3.1. Rolul bisericilor

Domnul Isus Cristos nu a instituit nici Comunități, nici Uniuni, El a creat Biserica:
a murit pentru Biserică, își zidește Biserica, își curățește Biserica, își duce în
ceruri Biserica. În cer nu vor mai fi Comunități și Uniuni, dar va fi Biserica lui
Cristos.

Biserica lui Cristos este un organism divino-uman unic și nimeni și nimic nu o poate
înlocui. Cristos a pus la dispoziția Bisericii tot ceea ce este necesar pentru
nașterea și dezvoltarea ei.

Biserica există pentru glorificarea lui Dumnezeu, pentru edificarea spirituală a celor
credincioși și pentru proclamarea Evangheliei într-o lume pierdută. Biserica este
formată din oameni născuți din nou, ea se închină, proclamă Cuvântul, botează și
împarte Cina Domnului, își alege slujitori, este cârmuită de către prezbiteri / păstori
și diaconi, practică încurajarea, sfătuirea pastorală, mustrarea, disciplinarea etc.
Biserica se descurcă de la A la Z cu toate lucrurile. Nu este nevoie să intervină în
dinamica ei nici Comunitatea, nici Uniunea, decât în situații excepționale.

Pe de altă parte, trebuie accentuat un adevăr: Biserica este responsabilă pentru tot
ce se întâmplă în Biserică! Nu putem da vina nici pe Comunitate și nici pe Uniune.
De multe ori când merge bine ceva este meritul Bisericii, când merge rău, e de vină
Comunitatea sau Uniunea.

Sub umbrela acelorași instituții cultice sunt biserici care merg bine și altele care
merg rău: ține de fiecare biserică în parte! Ține de cum și câtă pastorală se face, cât
și cum se predică Biblia, cum și cât se practică încurajarea, cum și cât se practică
 16

slujirea fiecărui membru, cum și cât se practică disciplinarea etc. Totul ține de
Biserica locală. Deci, o primă concluzie este să nu așteptăm de la Uniune ceea ce
trebuie să dea Biserica, și invers!

3.2. Rolul Comunităților și al Uniunii Baptiste

Comunitățile baptiste și Uniunea sunt instituții umane, create prin liberul

consimțământ al bisericilor, din dorința acestora de a se asocia în diverse structuri
care să le slujească interesele legitime. Personal, nu sunt împotriva ideii de
Comunități și de Uniune. Cred că evoluția istorică și socio-politică a vremurilor noastre
face să fie necesare astfel de asocieri. Totuși, este important să le înțelegem rolul lor și
să fim deschiși la schimbare. Orice instituție omenească poate să fie schimbată și chiar
este bine ca, din când în când, să treacă prin anumite reforme. Ce roluri au instituțiile
cultice?

(1) Rol administrativ: Comunitățile și Uniunea ajută bisericile din punct de vedere
administrativ cu privire la chestiuni precum contractele de muncă, plata
asigurărilor sociale, casa de pensii, diverse autorizații, cadrul legal pentru
înființarea diverselor ONG-uri etc.

(2) Rol reprezentativ: cu ajutorul Comunității și al Uniunii, bisericile pot fi

reprezentate în relație cu statul, în special în ceea ce privește drepturile
religioase, dar și cu privire la exprimarea unor valori în care credem și care țin de
binele public: poziția noastră față de avort, față de familie, față de moralitatea
publică etc.

(3) Rol de facilitator: Comunitățile și Uniunea trebuie să faciliteze interacțiunea

dintre păstori, părtășia frățească. Este cât se poate de important să existe întâlniri
regulate de rugăciune și încurajare reciprocă, măcar odată pe lună, așa cum fac
mai multe Comunități baptiste din România.

(4) Ajutor financiar: Comunitățile și Uniunea adună fonduri din donații și

contribuții și le folosește pentru a sprijini lucrări pastorale care se confruntă cu
dificultăți de ordin financiar. De asemenea, menționăm sprijinul pentru situații de
urgență: calamități naturale, incendii, accidente etc.
 17

(5) Cadru doctrinar: Comunitățile și Uniunea reprezintă și asocierea bisericilor cu

o viziune doctrinară comună în aspecte teologice majore: inspirația verbală și
plenară a Bibliei, doctrina despre Sfânta Treime, întruparea din fecioară,
dumnezeirea lui Cristos, caracterul ispășitor al morții lui Cristos, învierea
morților, revenirea lui Cristos, existența eternă a raiului și a iadului etc.

(6) Proiecte comune: Comunitățile și Uniunea pot face orice alte proiecte de comun
acord: rugăciune la nivel național, proiecte sociale, marșul pentru viață etc.

Toate aceste roluri au fost asumate până acum de Comunități și Uniune, cu

diverse grade de reușită. Pe lângă cele menționate, se conturează un nou rol, generat
de noul context social în care trăim: context al globalizării, al comunicării virtuale, al
tehnologismului (lucruri despre care am vorbit deja, cu toate implicațiile lor).

(7) Rol de consultant: vremurile pe care le trăim ne obligă să condamnăm

sever individualismul. Avem nevoie unii de alții, avem nevoie să ne împărtășim unii
altora darurile și expertiza. Informațiile sunt atât de abundente subiectele sunt atât
de delicate și diversificate încât îi este foarte greu unui singur pastor să-și ”facă
temele” și să fie la zi cu toate subiectele. Mai ales că nu se mai poate opera cu
aproximări. Tinerii pot verifica pe internet în mai puțin de 1 minut ceea ce le transmit
pastorii lor. Dar nu este vorba doar de informații ci, implicit, și de șlefuire reciprocă. O
comunicare reală între noi ne ajută pe fiecare să ne verificăm opiniile, să le dezvoltăm, să
le ajustăm. Și, cum se pot ajuta păstorii unii pe alții? Cred că cel mai natural este să facă
în acest lucru în mod organic, dar este foarte bine să folosească și instituțiile pe care ei
le-au creat în scopul ajutorării reciproce: Comunitățile și Uniunea. În acest sens cred că
ar fi utile înființarea la nivelul Uniunii a mai multor departamente.

Redau spre exemplificare câteva departamente:

 18

1. Departament de teologie biblică și doctrine

2. Departament de misiune și evanghelizare
3. Departament de istorie baptistă
4. Departament de predicare și studiu biblic
5. Departamentul biserică, societate și cultură
6. Departament de etică
7. Departamentul social și de ajutor frățesc
8. Departament de consiliere
9. Departamentul dialog teologic interconfesional
10. Departamentul media și comunicare

Spre exemplu, la fiecare Congres am putea oferi tuturor păstorilor care

doresc ocazia să activeze în unul din cele 10 departamente (sau mai multe) amintite
mai sus. Fiecare păstor ar pleca acasă nu doar alegând pe cineva, ci fiind ales într-o
anumită slujire unde simte că este chemat și dăruit de Dumnezeu.

Mai departe, fiecare grup de păstori aleși s-ar putea întâlni (trimestrial, spre
exemplu) pentru a se ruga, pentru a discuta despre departamentul lor și pentru a decide
ce este de făcut. Responsabilitățile fiecărui departament vor fi, în principal, cele de
creare și diseminare de resurse.

 Fiecare se va implica pe măsura capacităților și a darurilor sale. Unii se

pot implica, pur și simplu, ridicând anumite întrebări, aducând în discuție
anumite cazuri și situații concrete care necesită răspunsuri. Alții pot face
cercetare, pot scrie articole, cărți, pot organiza conferințe, pot vorbi la
emisiuni etc. Fiecare poate face ceva.
 Toate informațiile / resursele obținute vor fi puse la dispoziția tuturor
păstorilor și fiecare păstor / fiecare biserică va alege să folosească ceea ce
dorește din aceste resurse. Nimic nu trebuie să fie cu caracter
obligatoriu (revenim la autonomia bisericilor locale).
 19

 În acest punct sunt absolut cruciale canalele de diseminare a

rezultatelor obținute. Nimeni nu poate participa la toate conferințele și
dezbaterile, astfel că resursele trebuie să poată fi stocate și accesate
oricând.

Recomandăm:
o Crearea unui site specializat, unde să poată fi postate informații parvenite
din toate departamentele informaționale ale Uniunii.
o Înființarea unei televiziuni unde să poată să fie dezbătute subiecte de
interes din toate departamentele Uniunii,
o Crearea și folosirea regulată a rețelelor de socializare unde să fie postate
și puse în discuție informații din toate departamentele Uniunii.
o Folosirea revistei Cultului în același scop.
o Publicarea de articole și cărți cu teme din toate departamentele Uniunii.
o Organizarea de conferințe, dezbateri etc.

Cred că în felul acesta Uniunea va fi mai dinamică, mai întărită și bine pregătită să
pășească hotărât în anii care ne stau în față. Cineva ar putea spune că există suficiente
resurse deja pentru toate departamentele menționate. De ce avem nevoie să producem
și noi altele? În primul rând pentru că, așa cum aminteam anterior, nu ne interesează
exclusiv informația, ci totodată șlefuirea pe care aceasta o poate aduce: vrem să vedem
cum gândesc și cu ce se confruntă frații noștri, cum văd lucrurile tinerii și cei mai în
vârstă, cum pun problema cei din mediul rural și cei din mediul urban etc. Avem nevoie
de discuții și soluții indigene, de deschidere și prețuire reciprocă.
A doua concluzie este, deci, să dezvoltăm pe lângă rolurile tradiționale ale
Uniunii și un rol de consultanță și șlefuire reciprocă, în spirit frățesc și cu respect
reciproc.

3.3. Conducerea cultică: descentralizare și conducere în rețea

În vremurile actuale (și în viitorul apropiat) este nevoie de o descentralizare, o
depolitizare a autorității Comunităților / Uniunii și o împărțire a responsabilităților la
cât mai mulți păstori, în rețea.
 20

Un astfel de gest a fost realizat recent de Uniunea Baptistă prin cooptarea

unui număr mare de păstori la alcătuirea materialelor de studiu biblic.

Dacă bisericile se asociază în Comunită

Comunități și Uniune dupăă tiparul unei rețele, și nu
piramidal, conducerea Comunită
Comunităților și a Uniunii ar trebui să
ă urmeze aceeași
aceea logică.
Conducerea piramidală creează premizele unei competi
competiții
ții nenecesare (dorința de a
avansa spre vârful piramidei), în vreme ce în conducerea în re
rețea
țea fiecare își are locul său
s
bine definit și interacționeaz
ționează cu toți
ți ceilalți în mod complementar, nu competițional
(vezi figurile de mai jos).

A. Conducere piramidală B. Conducere pluralistă (în rețea)

re

De ce este utilă conducerea în re

rețea? Fiindcă:
 Reflectă fidel principiul asocierii libere a bisericilor în Comunită
Comunități și Uniune
 Depolitizează institu
instituțiile
țiile cultice și impulsurile competiționale
 Asigură un climat de colegialitate
 Permite fiecărui păstor să îîși punăă în valoare darurile pe care le are
 Permite o decodificare informată și diversificată a provocărilor prin care trec
bisericile în mileniul al III
III-lea
 Furnizează întregii re
rețele
țele soluții optime și informate pentru provocările
provoc în
care trecem.
 Favorizează entuziasmul și implicarea cultică a pastorilor
 21

 Autoritatea în această paradigmă de conducere se bazează pe influența

generată de caracterul și competența persoanelor, nu pe baza funcției
instituționale a cuiva.

Cum se poate pune în practică o astfel de filozofie a conducerii?

În mod evident, nu propun un plan exact, cu răspunsuri la toate întrebările. Eu
am vrut să indic prin acest material direcția în care cred că e bine să mergem.
Detaliile unui proiect de asemenea anvergură pot fi descifrate doar lucrând împreună,
unii cu alții. Ar trebui să vedem, întâi de toate, ce și în ce măsură slujește unui
asemenea model din actualele foruri de conducere: comitetul Comunității, consiliul
Uniunii, executivul Uniunii. Probabil că sunt și aici structuri care pot fi păstrate /
reconfigurate. Apoi ar trebui să căutăm împreună ce elemente noi trebuie puse în
discuție pentru a favoriza o descentralizare a conducerii și o reașezare a ei pe o
platformă mult mai largă, într-o rețea.

A treia concluzie la nivel de ”soluții” este să facem eforturi înspre o

descentralizare a conducerii cultice și o reconfigurare a acesteia într-o rețea de
leadership.

3.4. Păzirea și creșterea autonomiei bisericilor locale

Cel mai bun lucru pe care îl putem face este să respectăm, să păzim și să creștem
autonomia bisericilor locale. Nu există, din punctul meu de vedere, o eroare mai mare pe
care am putea să o facem decât să creștem autoritatea Comunităților și a Uniunii. Dacă
facem așa ceva vom cădea în cea mai mare capcană posibilă. Înainte de a argumenta de
ce atacul asupra autonomiei bisericilor locale ar fi un dezastru permiteți-mi să vă
împărtășesc viziunea mea asupra sensibilei relații biserică-Uniune.

După cum am văzut când am discutat despre rolurile bisericilor și al Uniunii

(punctele 3.1. și 3.2.) Uniunea trebuie să fie în slujba bisericilor, nu bisericile în
slujba Uniunii. Uniunea întreprinde acțiuni dacă și în măsura în care acestea slujesc
bisericilor locale. În relația dintre cele două, ”angajatorii” sunt bisericile iar ”angajatul”
este Uniunea. Uniunea trebuie să fie terenul de consens între bisericile care o formează.
Uniunea este un bun al tuturor bisericilor, o slujitoare a tuturor bisericilor și, prin
 22

urmare, nimic din ceea ce diferențiază viziunile și practicile bisericilor locale nu ar

trebui să se reflecte la nivel instituțional în Uniune. Când se întâmplă asta se iese din
terenul de consens, iar Uniunea ”favorizează” anumite biserici în detrimentul altora.

Care este ”terenul de consens”?

Cred că sunt două aspecte agreate de toate bisericile din Uniune:
 Aspecte tehnice și administrative (precum cele amintite la ”rolul
administrativ și reprezentativ)
 Aspecte doctrinare care țin de etosul evanghelic (doctrine asupra cărora
Biblia este clară, iar nu aspecte care țin de încredințări personale). Nu
putem include aici aspecte precum rolul viitor al Israelului, teoriile
mileniste, stilul de muzică bisericească etc.

Acest ”teren de consens” poate și trebuie să fie rediscutat la anumite intervale

de timp dar ținând cont de criteriul autonomiei bisericilor (în ce măsură aspectele
tehnice și administrative susțin autonomia) și de criteriul ortodoxiei evanghelice (în ce
măsură Uniunea din care fac parte protejează doctrinele în care Biblia este clară. Nu
uitați, Uniunea nu trebuie să arate ca biserica din care fac eu parte, Uniunea nu este o
Biserică, Uniunea nu trebuie să oficializeze perspectiva mea sau a ta asupra aspectelor
biblice și de practică eclezială care țin de sfera încredințărilor personale).

Voi încerca să exemplific aceste idei făcând apel la recent discutata situație a
fondurilor de la stat pentru plata salariilor păstorilor.

Cu privire la acest subiect au fost prezentate și discutate două puncte de vedere:

(1) Păstorii NU ar trebui să accepte să fie plătiți de Stat și (2) Păstorii ar trebui să
accepte plata salariilor de către Stat. Au existat discuții mai mult sau mai puțin aprinse
din partea ambelor tabere, argumente mai mult sau mai puțin solide din partea ambelor
tabere. Ce s-a întâmplat?

În cele din urmă s-a luat o decizie, dar niciuna dintre cele două tabere nu a fost
anatemizată și exclusă din părtășia frățească. Cum ar fi fost dacă puneam în discuție
problema furtului sau a adulterului? Și, prin absurd, cum ar fost dacă se formau două
 23

tabere, PRO și CONTRA? Ce s-ar fi întâmplat? Tabăra PRO ar fi fost disciplinată de tabăra
CONTRA, din simplu motiv că cele două lucruri menționate sunt păcate și sunt aspecte
clare în Biblie. De ce nu s-a întâmplat la fel și în problema banilor de la stat? Pentru că a
lua sau a nu lua bani de la stat nu înseamnă un păcat și nici nu este un aspect clar în
Biblie.

Biblia ne arată că este bine și de dorit (nu obligatoriu) ca pastorul să poată trăi
din slujirea pastorală, dar nu este categorică în a expune cum anume să trăiască din
Evanghelie. Prima și cea mai normală soluție este prin contribuția membrilor din
biserica pe care o slujește dar nu avem o exclusivitate în privința aceasta. Biblia nu
interzice ajutorul din partea altor biserici și din partea altor persoane fizice. Pur și
simplu, nu detaliază aceste aspecte. Tocmai din aceste motive, chiar și în România,
păstorii sunt plătiți în principal din dărnicia credincioșilor din bisericile pe care ei le
slujesc, dar nu este neuzual ca uneori să fie răs(plătiți) cu produse în natură (cei de la
țară), cu donații de la biserici din țară, cu donații și sponsorizări din străinătate, cu banii
unor persoane fizice, oameni de afaceri etc. Deci, principul este că ei trăiesc din
Evanghelie, însă există o diversitate în ce privește cum anume trăiesc ei din
Evanghelie. Varianta principală este prin contribuția credincioșilor, dar nu este singura
variantă posibilă, acceptată și practicată.

Acum ”în joc” intră și banii de la Stat. Și aceștia sunt un alt mod prin care pastorii
trăiesc din Evanghelie, adică se dedică pentru predicarea Evangheliei iar Statul îi susține
financiar pentru această activitate a lor. Statul le permite pastorilor să trăiască din
Evanghelie. Este bine? Este rău? Aici intră în discuție autonomia bisericilor locale.
Fiecare biserică în parte trebuie să găsească un răspuns la această întrebare. Sunt multe
repere la care fiecare biserică trebuie să se gândească, să se roage, să ceară călăuzire de
la Dumnezeu și să decidă cu responsabilitate. Fiind o chestiune care ține strict de
călăuzire și încredințare personală (amintiți-vă că cele două tabere nu au spus că este un
păcat să iei / să nu iei bani de la Stat) rămâne ca fiecare biserică să decidă pentru ea.

Care ar trebui să fie poziția Uniunii conform cu această viziune? În opinia mea în
Statut ar trebui să fie formulat un articol de genul: „UBR nu se implică instituțional în
ce privește accesarea fondurilor de la Stat pentru plata salariilor păstorilor, nici în
 24

vederea facilitării și nici în vederea limitării acestora. Decizia aceasta rămâne în

sarcina fiecărei biserici locale în parte, cu respectarea legilor în vigoare.”.

Cineva ar putea spune că în acest mod bisericile nu pot lua bani de la Stat fiindcă
nu sunt ajutați de platforma instituțională a Uniunii. Așa este, dar poate chiar și acest
lucru face parte din modul concret în care ne călăuzește Dumnezeu. Pe de altă parte,
însă, dacă în viitor cadrul legislativ din România ar permite ca o biserică locală să se
raporteze direct la Stat în privința plății salariilor păstorilor? Fiecare biserică va trebui
atunci să decidă pentru ea, fără amestecul Uniunii.

Concluzia este că Uniunea nu ar trebui să se implice în chestiuni care țin de

încredințări personale. De ce? Fiindcă atunci când se întâmplă acest lucru se iese de pe
”terenul comun” iar Uniunea slujește viziunea unor biserici locale în detrimentul altora.
Folosind logica ”salariilor de la Stat” Uniunea s-ar putea pronunța și asupra unor aspecte
precum: folosirea tobelor în biserică, stilul de muzică abordat, vestimentația pastorilor
și /sau a membrilor, acoperirea capului femeilor, structurarea serviciilor divine,
materialele de studiu biblic, controversa arminianism-calvinism etc. În mod cert, nu
aceasta este direcția în care trebuie să mergem.

De ce este dezastruoasă întărirea autorității Uniunii?

 Se dezvoltă apatia și dezinteresul păstorilor față de Comunitate și Uniune
 Pe de altă parte, se încurajează fenomenul rebeliunii față de Uniune,
răzvrătire care poate lua mai multe forme. Nimănui nu-i folosește așa ceva.
 Poate cel mai grav, bisericile locale vor avea de suferit. A le rigidiza și a nu
le permite flexibilitatea dată de autonomia locală înseamnă a le condamna
la prăbușire.
În Japonia sunt multe blocuri înalte, dar toți știm că în această țară sunt
destul de frecvent seisme semnificative. Din acest motiv, arhitecții proiectează blocuri cu
un grad sporit de flexibilitate. Aceasta le permite blocurilor să se miște odată cu plăcile
tectonice fără însă a se prăbuși. Dacă blocurile ar fi rigide, mai devreme sau mai târziu ar
urma dezastrul. Tot astfel, vremurile care vin sunt unele seismice. Multe lucruri se vor
mișca în jurul nostru – deja se întâmplă asta. În aceste vremuri avem nevoie de arhitecți
care să proiecteze structuri flexibile. Desigur, nu o flexibilitate fără limite. Coloana
 25

vertebrală a Evangheliei trebuie să rămână neschimbată de nimeni și de nimic. Ea

trebuie să susțină tot ce facem. Pe de altă parte, fiecare biserică trebuie să aibă libertatea
de a se mișca pentru a rămâne în picioare. Nu este ușor, știu că există riscuri. Știu că
tuturor ne este teamă, dar nici rigidizarea nu este soluția. Teologia bisericilor
evanghelice nu ajută bisericile-șablon.

Recapitulez, soluțiile (direcțiile) în care cred că ar trebui să mergem în anii

ce vin:
(1) Să nu așteptăm de la Uniune ceea ce trebuie să dea Biserica, și
invers! Biserica este unică și total responsabilă pentru mandatul ei.

(2) Să dezvoltăm pe lângă rolurile tradiționale ale Uniunii și un rol de

consultanță și șlefuire reciprocă, în spirit frățesc și cu respect
reciproc.

(3) Să facem eforturi înspre o descentralizare a conducerii cultice și o

reconfigurare a acesteia într-o rețea de leadership.

(4) Să păzim și să creștem autonomiei bisericilor locale

Mă opresc aici. Materialul acesta nu răspunde la toate întrebările noastre. Poate,

mai mult ridică întrebări decât să dea răspunsuri. Mai mult, materialul este criticabil și
perfectibil.

Ca o direcție precum cea propusă să aibă vreo șansă de actualizare este nevoie de
multă rugăciune și, desigur, de multe discuții. Orice schimbare are doza ei de teamă,
însă în vremuri grele înving oamenii curajoși. Să ne rugăm Domnului ca El să ne
lumineze pe fiecare și să ne facă parte de harul Său în anii care vin!

Cum spuneam la început, dacă ceva din tot ce am scris folosește cuiva, eu mă
bucur. Dacă nu, aleg să mă bucur în continuare.