Studentă: Condre Ramona-Simina

Sociologia religiei

Varianta 2: Raport

Scrieţi un raport, în care să descrieţi şi să discutaţi ceva ce aţi văzut sau aţi
experimentat în mod direct, privitor la (1) modul în care religia influenţează societatea
și/sau (2) societatea influenţează religia.

Argumente pentru alegerea temei:

Sunt o fire înțelegătoare, credincioasă și deschisă la nou, dar, de foarte multe ori, simt ca
există o bătălie între eul și credințele mele. În anumite situații, atunci când situația este
problematică și trebuie să iau o decizie, pun în concordanță dorințele mele de om dar și cele
creștine. Societatea m-a putut influența uneori în luarea deciziilor, deoarece îmi doream să fiu
”în trend cu lumea”, dar simțeam că sufletul nu este împăcat. Alteori, religia mi-a îndreptat
pașii spre luarea unei decizii. De aceea, cred că acești doi factori se influențează unul pe
celălalt și că rămâne un subiect general, profund și mistic.
Societatea din zilele noastre a reușit să influențeze foarte mult generațiile tinere (tradiţiile,
sistemele morale, condiţiile istorice ce determină anumite comportamente specifice,etc. ).
Desigur, omul vede în religie calea de susţinere a trebuinţelor sale, adică, pentru luarea
anumitor decizii, omul are nevoie de o îndrumare sau o călăuză dreaptă. Specialiştii în studiul
religiilor, inclusiv sociologi şi antropologi, remarcă, pe bună dreptate, raporturile permanente
ale majorităţii oamenilor cu religia şi cu instituţiile de cult. Cel mai elocvent exemplu este,
indiscutabil, perpetuarea comportamentelor religioase şi a atitudinilor religioase în perioada
totalitarismului dominată, în principal, la nivelul puterii politice, de ideologia ateistă. S-a
dovedit astfel, că religia, aşa cum a subliniat şi C.G. Jung, rămâne una dintre manifestările
cele mai generale şi profunde ale sufletului uman.
Credinţa religioasă este o dimensiune fundamentală a exprimării şi afirmării identităţi
individuale şi de grup, deşi ea este, în societatea modernă puternic secularizată, o opţiune
personală. În acelaşi timp, religia ca fenomen social şi istoric, transpare atât din viaţa reală,
cât şi din studiul ei ca fapt social. Este clar că religia contribuie la procesul de integrare
socială a oamenilor prin susţinerea unor norme morale.
Cercetări efectuate de Grace Davie în Anglia relevă opoziţia dintre credinţă şi bunăstare,
precum şi declinul religiozităţii concordant cu creşterea bogăţiei. Pe de altă parte, asemenea
cercetări pun în evidenţă erodarea religiilor tradiţionale, o diminuare a influenţei instituţiilor
religioase în viaţa socială.
Întrucât religia este strâns legată de supranatural, studiul sociologic al acesteia nu poate
evita întrebarea dacă analiza implicaţiilor sociale ale religiei integrează şi sacrul. J.M. Jaspard,
este convins că, dincolo de interesul pentru studiul despre modul în care oamenii caută să dea
sens realităţii existenţiale, este necesar să se distingă între aderenţa la un sistem religios şi
apartenenţa la un mod de gândire non-religios. Pentru că, în fapt, chestiunea esenţială rămâne
aceea dacă orice căutare a sensului existenţei umane ar fi numai de sorginte religioasă.
Într-adevăr, aşa cum s-a subliniat, cel mai greu este să conferi un statut cultural şi ontologic
transcendentului. Afirmarea existenţei lui Dumnezeu şi raportarea sau neraportarea la
divinitate determină comportamentul faţă de religie: credincios, necredincios şi indiferent.
Nu încape îndoială, pentru credincios lumea este o realitate sacră, iar un sistem religios nu
este altceva decât un reflex al acesteia. Pentru necredincios esenţială este realitatea umană,
suficientă sieşi, iar evoluţia ei se desfăşoară conform propriilor principii.

Raport punctual:
Orice societate are modele religioase proprii, deşi cultul religios aparţine mai multor
naţiuni, aceea și oamenii văd diferit lucrurile. Pentru cei mai mulți oameni, societatea și
religia reprezintă modul de conservare a tradițiilor, fie ele: culturale, nmorale, sociale, etc..
Spre exemplu, pot descrie în câteva rânduri o experientă personală. Nu îmi pot da seama cât
de elocvent este subiectul ales de mine, dar voi aborda tema căsniciei și a divorțului din punct
de vedere social cât și religios.
M-am căsătorit la vârsta de 18 ani, când gândirea mea era încă fragedă și naivă. Am
cunoscut un baiat înalt, chipeș și șarmant, care avea întotdeauna vorbele la el. M-am
îndrăgostit orbește! Dupa nici șase luni de dicutat, ne-am logodit. Apoi, după alte șase luni,
ne-am căsătorit într-o zi superbă de vară. Totul părea perfect! Părea, pentru că după câteva
săptămâni de la căsătorie, lucrurile au început să se schimbe. Noi locuiam cu mama fostului
soț, care era o creștină ”exemplu” (din punctul ei de vedere). Ca să înțelegeți, ea era creștină
penticostală și avea acea fală prostească că i se cuvine totul. Eu nu sunt de acord cu acest
lucru...pentru că poți fi un creștin bun și dacă ești un creștin smerit. Ei bine, această doamnă
nu mă dorea. Așa că, îl influența negativ pe fostul meu soț. De aici au pornit dispute,
probleme și certuri. Acest lucru a influențat și viața noastră de cuplu. Primul moment cheia a
fost când eu îmi doream copii, iar el nu. Pentru a nu avea copii, el mă lovea în burtă și eram
forțată să iau pastile. Ei bine, din punct de vedere religios, eu eram conștientă de faptul că nu
este bine ceea ce fac, dar în același timp eram ”supusă” (pentru că așa credeam că trebuie să
fiu din punct de vedere Biblic). Nu îmi pot da seama ce era în capul meu în acele momente,
ci tot ce știu e că îmi doream să fiu o bună soție creștină dar nu știam cum. Societatea, pe de
altă parte, îmi oferea ”soluția” medicamentelor, dar din punct de vedere religios eram
dărâmată.
După aproximativ trei ani, lucrurile au început să se înrăutățească din ce în ce mai mult...nu
are rost ca să exprim aici toate trăirile mele, dar am ajuns la un punct în care simțeam că viața
mea este blocată, că mă asfixiez lângă acel om și că mă pierd de tot. Atunci, am avut primele
gînduri de divorț. Nu eram de acord, mi-a fost greu să accept în primul rând că eu aș putea
ajunge la acestă situație, și de aceea am apelat la pastorii bisericii pentru o consiliere. Vă dați
seama cât de dificil mi-a fost..pentru că inclusiv oamenii bisericii nu au știut cum să mă
îndrume. Situație era delicata. Din punct de vedere religios, divorțul este un păcat și nu este
dezlegare decât din anumite pricine (pe care nu le aveam), dar din punct de vedere social, nu
aveam cum să continui căsnicia fără să ne distrugem. Aceste doua părți au fost foarte îmbinate
în acel moment, încât mi-a fost foarte greu să pot înțelege și să pot găsii o soluție bună atât
dibn punct de vedere religios cât și din punct de vedere personal social. Oamenii din jur,
societatea și mass-media (în general), transmite sentimentul că totul este perfect dacă
divorțezi, deșii în Biblie, se regăsesc paragrafe întregi care spun mai multe despre aceste
situații.
Bătălia mea finală a fost între ce spune lumea și ce spune Biblia. A fost foarte dificil. Din
punct de vedere psihic am fost distrusă. Gândul imi era doar la cum v-a arăta veșnicia mea
dacă divorțez... Ei bine, după ce am rumegat bine toată situația, hotărârea amândurora a fost
ca să divorțăm deoarece eram în scandaluri tot timpu, și ne făceam enorm de multe păcate
doar așa, și ca să continuăm toată viață în acest mod, nu era o soluție.
Nu pot spune că a ”câștigat” societatea sau religia, dar am ales să combin aceste două. Nu
încape îndoială, pentru credincios lumea este o realitate sacră, iar un sistem religios nu este
altceva decât un reflex al acesteia. Trăirile personale m-au făcut să ajung la o concluzie, și
poate nu este cel mai corect exemplu de gândire, dar uneori lucrurile trebuiesc luate ca atare.
Consider că religia influenţează societatea și/sau societatea influenţează religia prin diferite
moduri, deoarece omul percepe diferit aceste două lucruri. Societatea, cu toate elementele ei,
intră într-o strânsă legătură cu religia, la fel cum și religia este într-o strânsă legătură cu meiul
social. Este clar că religia contribuie la procesul de integrare socială a oamenilor prin
susţinerea unor norme morale și că societatea este un factor influențator în valorile religioase.
De aceea, cred că acești doi factori se influențează unul pe celălalt și că rămâne un subiect
general, profund și mistic.

Bibliografie:

C. G. Jung, Imaginea omului şi imaginea lui Dumnezeu, Bucureşti, Editura Teora, 1997, p.
21.

Constantin Cuciuc, Introducere în sociologia religiilor, Bucureşti, Editura Gnosis, 1995, p.

166.

Cf. J.M. Jaspard, Medieri simbolice în atitudinea religioasă, în „Psihologia”, nr. 1, 1994, p.
20.

Webografie:

https://timisoara89.ro/complex-servicii-sociale/
https://rm.coe.int/16806f14e6