Consiliere socială și spirituală

2021-2022. Semestrul II. MASTER PASCV

Student: ID6 Condre Ramona-Simina

RECENZIA CĂRȚII/VOLUMULUI sub forma unui INVENTAR DE RECENZIE

1.Ai citit cartea?
Nu, nu am reușit să citesc cu exactitate întregile capitole ale cărții. Motivele au fost diverse, dar
cu diguranță voi continua să o citesc. Am remarcat întrebările, iar apoi am ales din acel capitol
ceea ce mă interesa pe mine
2. Care a fost interviul care ți-a plăcut cel mai mult? De ce?
Interviul care mi-a plăcut cel mai mult a fost ”Călătoria prin suflet” deoarece doamna profesor
a subliat atăt de frumos faptul că nimic nu este întâmplător și că ne-a împărtășit lecții de viață ale
dânsei.
3. Care a fost eseul care ți-a plăcut cel mai mult? De ce?
Eseul care mi-a plăcut a fost ”Călătorie spre centrul sufletului”deoarece a abordat tema
copilăriei, timpul unde eu am cele mai multe amintiri plăcute din viața mea.
4. Care a fost abordarea teoretică sau practică / cercetarea care te-a impresionat cel mai mult?
De ce?
Din păcate, nu am reușit să citesc.
5. Care a fost ideea cea mai prețioasă pentru tine din acest volum al seriei AUTENTIC? Dar
citatul cel mai puternic?
Împărtășirea unor trăiri adevărate din care poți trage o morală sau o lecție.
6. Mărturia ta despre acest volum, pe un paragraf de maximum patru rânduri.
Mărturisesc că timpul meu a fost destul de limitat din cauza învățatului pentru Definitivat și
Titularizare, dar sufletul a fost plin de bucurie și pace în acele momente în care am reușit acele
câteva pagini din cartea dumneavostră.
7. Consideri că se merită să continuăm să muncim (ca voluntari) și să dezvoltăm seria
AUTENTIC, prin următorul volum cu tema CĂLĂTORIA VIEȚII? De ce?
Da, deoarece oamenii pot învăța din colecția de povețe acele altor oameni. ”Mărturisirile” sunt
pentru a ne întării.
1
 ESEU DESCRIPTIV
Călătoria vieții

Omul caută o viață întreagă răspunsuri pentru a afla exact ceea ce își dorește, dar oare chiar se
poate să știi vreodată cu exactitate acest lucru? Consider că este greu de realizat și de înțeles.
Viața este un mister, ca un ceas vechi, ce are timp calculat doar de prezent, nici decum de
viitor sau trecut. Viitorul și trecutul există, dar sub forma unei delimitări invizibile. Asta
înseamnă că trebuie să ieși din apele trecutului sau ale viitorului și să trăiești clipa. Deoarece
viitorul e determinat de prezent și întotdeauna are un alt factor nedeterminat de schimbare, iar
trecutul este chiar acum în timp ce scriu, prezentul se poate numii clipa 0 (zero) . Ca să trăim
prezentul avem nevoie de o experiență foarte intensă, astfel încât să nu fie necesar să ne gândim
și la altceva ci doar la momentul prezent-clipa 0 de culme.
Așa este și viata. Clipa 0. Rolul fiecăruia este de a descoperii cum să o trăiască. Modalitatea
este inedită, de la un om la altul, și nu se poate copia. Nu îți poți planifica 100% viitorul cu
exactitate, deoarece factorii sunt foarte instabili, iar acest lucru mă duce cu gândul că fiecare plan
este defapt ca o mică piatră. Doar din bucăți de pietre nu îți poți construii o stradă, dar îți poți
face o mică potecă. Astfel, fiecare își lasă o amprentă unică asupra vieții unui altuia.
Viața mea a fost învăluită de mister încă de la începuturile ei. M-am născut într-o familie
diferită, din punctul meu de vedere, deoarece tatăl meu era mai distant față de mine iar mama era
tot timpul preocupată de viitorul meu. Își dorea foarte mult să am o viață frumoasă. M-am simțit
pusă sub presiune, și mi s-a indus mentalitatea că viitorul este mai important decât viitorul.
Din punct de vedere academic, am reușit cu succes să îmi ating scopurile. Am realizat faptul că
am un job frumos ce mă împlinește atât sufletește cât și economic. Sunt educatoare, iar faptul că
lucrez cu cei mici este o adevărată binecuvântare.
În schimb, din punct de vedere relațional, am avut de suferit. Privirea mea îndreptată spre viitor,
mi-a înțețoșat prezentul și nu am conștientizat importanța lui. M-am căsătorit la vârsta de 18 ani,
când gândirea mea era încă fragedă și naivă. Am cunoscut un băiat înalt, chipeș și șarmant, care
avea întotdeauna vorbele la el. M-am îndrăgostit orbește! După nici șase luni de discutat, ne-am
logodit. Apoi, după alte șase luni, ne-am căsătorit într-o zi superbă de vară. Totul părea perfect!
Părea, pentru că după câteva săptămâni de la căsătorie, lucrurile au început să se schimbe. Noi
locuiam cu mama fostului soț, care era o creștină ”exemplu” (din punctul ei de vedere). Ca să
înțelegeți, ea era creștină penticostală și avea acea fală că i se cuvine totul. Eu nu sunt de acord
cu acest lucru...pentru că poți fi un creștin bun și dacă ești un creștin smerit. Ei bine, această
doamnă nu mă dorea în viața fiului ei. Așa că, îl influența negativ pe fostul meu soț. De aici au
pornit dispute, probleme și certuri. Acest lucru a influențat și viața noastră de cuplu. Primul
moment cheia a fost când eu îmi doream copii, iar el nu. Pentru a nu avea copii, el mă lovea în
burtă și eram forțată să iau pastile. Ei bine, din punct de vedere religios, eu eram conștientă de
faptul că nu este bine ceea ce fac, dar în același timp eram ”supusă” (pentru că așa credeam că
trebuie să fiu din punct de vedere Biblic). Nu îmi pot da seama ce era în capul meu în acele

2
momente, ci tot ce știu e că îmi doream să fiu o bună soție creștină dar nu știam cum. Societatea,
pe de altă parte, îmi oferea ”soluția” medicamentelor, dar din punct de vedere religios eram
dărâmată.
După aproximativ trei ani, lucrurile au început să se înrăutățească din ce în ce mai mult...nu are
rost ca să exprim aici toate trăirile mele, dar am ajuns la un punct în care simțeam că viața mea
este blocată, că mă asfixiez lângă acel om și că mă pierd de tot. Atunci, am avut primele gânduri
de divorț. Nu eram de acord, mi-a fost greu să accept în primul rând că eu aș putea ajunge la
acestă situație, și de aceea am apelat la pastorii bisericii pentru o consiliere. Vă dați seama cât de
dificil mi-a fost..pentru că inclusiv oamenii bisericii nu au știut cum să mă îndrume. Situație era
delicata. Din punct de vedere religios, divorțul este un păcat și nu este dezlegare decât din
anumite pricine (pe care nu le aveam), dar din punct de vedere social, nu aveam cum să continui
căsnicia fără să ne distrugem. Aceste doua părți au fost foarte îmbinate în acel moment, încât mi-
a fost foarte greu să pot înțelege și să pot găsii o soluție bună atât din punct de vedere religios cât
și din punct de vedere personal social.
Bătălia mea finală a fost între ce spune lumea și ce spune Biblia. A fost foarte dificil. Mă
gândeam foarte mult la cum ar putea arăta viitorul meu...din punct de vedere psihic am fost
distrusă. Gândul imi era doar la cum v-a arăta veșnicia mea dacă divorțez...Viitorul! Ei bine,
după ce am rumegat bine toată situația, hotărârea amândurora a fost ca să divorțăm deoarece
eram în scandaluri tot timpu, și ne făceam enorm de multe păcate doar așa, și ca să continuăm
toată viață în acest mod, nu era o soluție.
Din acel moment am început să mă gândesc la prezent, să nu mă îngrijorez de viitor, să las
trecutul în spate și să profit de fiecare moment 0. M-am oprit să mai caut ceea ce se afla defapt
chiar lângă mine! Clipa 0!