Charles R.

Swindoll
Harul Trezeşte

Să crezi în har este un lucru, dar să trăieşti în har este altceva.

Sumar:
Prefaţă
Introducere
1. Harul – întradevăr uimitor!
2. Darul gratuit
3. Este harul periculos?
4. Suntem iubiţi necondiţionat deşi nu merităm
5. Să ne împotrivim legalismului
6. Suntem liberi? Atunci să trăim liberi!
7. Conducându-i pe ceilalţi spre libertate
8. Harul de a lăsa pe alţii să fie cum doresc ei
9. Să mustrăm şi să-i presăm pe alţii cu dragoste
10.Harul: ceva apropiat şi personal
11.Eşti tu oare slujitorul harului?
12.Căsătoria unsă de har
13.Bucuria încântătoare a harului
14.Harul – întradevăr primit
Concluzie

Prefaţă
Sunt un om recunoscător. Şi am şi motive. Mă bucur când sunt înconjurat de
oameni care mă încurajează, sunt de acord cu mine, sunt cinstiţi şi mă ajută dându-mi
speranţe atunci când am de împlinit sarcini grele. Eu îi consider mai mult decât nişte
prieteni; ei sunt partenerii mei, adevăraţi până la sfârşit. Să spun numai că mi-au fost
folositori în a termina această carte ar însemna să îi subestimez. Contrar unui zvon
controversat, eu nu am un staf sau o echipă de cercetători care îmi caută material
istoric şi ilustrative sau care sunt scriitorii mei din umbră. Fiecare cuvânt vine din
stiloul meu în timpul procesului pe care îl folosesc scrierii: sânge, transpiraţie, lacrimi,
nopţi nedormite, momente când mă holbez la paginile albe, zile neproductive când
totul devine gunoi şi momente rare când inspiraţia curge. Metoda mea este învechită,
nici măcar nu folosesc un calculator, ci un creion subţire care mi-a bătătorit degetele.
Dar am aceşti nemaipomeniţi parteneri care cred în mine şi se roagă pentru mine atunci
când eu mă chinui să scot o carte nouă. Ei fac mai mult decât să se roage, totuşi. Unii
îmi dau idei. Alţii mă avertizează şi îmi pun întrebări. Unul dactilografiază, altul
editeză, alţii citesc şi câţiva ascultă în linişte. Eu sunt pastor încă din 1971 la aceeaşi
biserică. Urechile mele aud lucrurile pe care le scriu în carte. Ei m-au ajutat să găsesc
cuvinte potrivite cu care să răspund la comentariile lor. Mai sunt şi aceia care m-au
1
slujit în sfatul pastoral – colegii mei cei mai apropiaţi – cu care am o relaţie durabilă.
Atunci când am recunoscut valoarea lor şi contribuţia lor în scrierile mele, n-am putut
fi decât sincer şi recunoscător. Mulţumesc şi partenerilor “anonimi”. În mod special
sunt îndatorat lui Byron Williamson de la Publicaţia Cuvântului pentru entuziasmul său
pentru această carte. Ajutorul lui a fost de nepreţuit pentru mine chiar de la început. Îi
mai adaug şi pe Rip Jordan şi pe Ernie Owen, doi vechi prieteni care m-au încurajat
foarte mult şi care erau convinşi că perspectivele şi gândurile mele despre har meritau
să fie publicate astfel încât toţi să poată citi ceea ce noi am discutat şi dezbătut ani de
zile. Nu îndrăznesc să nu-l menţionez pe editorul meu, Beverly Phillips, cu care am
colaborat mai mult de 10 ani. Ea continuă să modeleze calităţile ei de care un autor are
nevoie – un ochi care discerne, un spirit sensibil, sfat înţelept, acurateţe şi flexibilitate,
punându-mi întrebări care îmi dau de gândit şi o critică convingătoare care mă face să-
mi revizuiesc scrierile. Enumerarea n-ar fi completă fără Sealz Iates, care a fost
ajutorul meu din umbră. Fiind un om integru, sfaturile şi sugestiile lui s-au dovedit a fi
cele mai bune. Îi sunt recunoscător că s-a îngrijit de proiectarea acestei cărţi, atunci
când eu nu mai aveam răbdare el mi-a demonstrat acel har despre care eu vă scriu. Şi
bineânţeles, trebuie să-mi exprim mulţumirea cea mai profundă pentru Helen Peters.
Cu o răbdare nemaipomenită, ea a citit de mai multe ori manuscrisul, mi-a corectet
greşelile, a bătut la maşină fiecare cuvânt, a căpătat aprobare pentru citatele mele, şi-a
modificat programul pentru a întâmpina cererile mele, a finalizat ultima copie – un
miracol minor – şi totul fără un singur cuvânt. Helen ar putea fi un model, un portret al
uimitorului har. La sfârşit, am avut parte de suportul întregii familii ale cărei atitudine
şi expresii ale harului au fost incredibile (mai ales în ultimii doi ani). În ciuda
furtunilor pe care le-am înfruntat şi a durerii pe care am suportat-o împreună,
întotdeauna m-am bucurat de dragoste necondiţionată şi ajutor total. În loc de a ne
despărţi, această carte ne-a unit foarte mult. Îi mulţumesc lui Cynthia, Coleen şi
Chuck; mulţumesc Curt, Deb, Byron şi Carissa, Ryan, Chelsea, Landon, Parker şi
Heather, mulţumesc Luci, draga mea surioară pentru că nu ai renunţat a mă iubi şi a-mi
fi loială.
Acest har ne-a adus până aici sănătoşi şi acest har ne va duce şi acasă.

INTRODUCERE
O nouă mişcare la orizont. Este mişcarea libertăţii, o eliberare de lucrurile care
ne-au înlănţuit până acum. Tot mai mulţi creştini îşi dau seama că restricţiile făcute de
oameni şi regulamentele legalistice sub care am trăit nu vin din harul lui Dumnezeu, ci
că vin de la oamenii aceia care nu doresc ca ceilalţi să fie liberi. Nu este o supra
afirmaţie care descrie mişcarea care a început să trezească spiritual de-a lungul ţării.
Nimic altceva nu m-ar fi putut mulţumi mai mult. Această trezire spre libertate este un
proces îndelung. Se potriveşte acestui timp în care trăim. Lumea a fost martora unei
treziri politice în Europa de Est. Acelaşi lucru a avut loc în Germania Răsăriteană,
mulţi din această generaţie experimentează libertatea pentru prima oară. S-au auzit
strigăte în Budapesta, Praga, Bucureşti, Berlinul de Est şi la graniţe. Victimele eliberate
2
din taberele de concentrare germane s-au bucurat de libertate după ce au fost eliberaţi.
După ani de închisoare ei sunt liberi…liberi în sfârşit. Oamenii liberi se bucură de
libertatea altuia, numai policienii nu. Acelaşi lucru este adevărat şi din punct de vedere
spiritual. Dar oricât de mult aş vrea să spun că ne dăm toţi silinţa pentru eliberarea
celorlalţi, n-o pot face. Fii conştient exintă ucigaşi ai harului. Pentru a înrăutăţi
lucrurile, ei sunt bine organizaţi, intimidează oamenii oprindu-i de a se bucura de
libertate, deşi acesta este un drept fundamental. Ei ştiu foarte bine despre ce vorbesc.
M-am numărat şi eu odată printre ei. Legalismul era siguranţa mea şi fiind sigur că alţii
îmi urmau exemplul. Nimic mai mult. De câţiva ani am devenit conştient că trebuie să
trezesc harul în viaţa mea…şi nimic nu mi-a adus o mai mare eliberare sau critici
intense. Eram mai sigur atunci, dar de când avem noi dreptul de a ne alege calea?
Creştinii nu au voie. Cristos nu a făcut-o. Mesajul şi metodele Lui revoluţionare, după
cum vom vedea, rezultau din confruntările permanente cu birocraţii religioşi ai
timpului său. Ei erau cei care L-au ţintuit pe cruce aş putea adăuga. Când reformatorii
europeni ai secolului 16 au ridicat torţa libertăţii şi s-au împotrivit legaliştilor religioşi,
harul era un ţipăt de luptă: mântuirea numai prin har…umblarea prin credinţă fără frica
condamnării. Biserica i-a urât şi-i numea eretici. Când au avut loc marile treziri
spirituale din secolele 18 şi 19 din Britania şi America în care au predicat fervent John
Wesley, Jonathan Edwards, George Whitefield şi alţi oameni ai lui Dumnezeu, numai
harul a fost cel care i-a condus. Se împotriveau rezistenţei puternice a acelora care şi-
au negat libertatea în Cristos. Interesant această mişcare s-a numit “Marea Trezire”. În
zilele noastre trăim aceiaşi mişcare. Aş putea-o numi harul care trezeşte, mesaj al cărui
timp a sosit.
O zi trece foarte greu când nu-mi aduc aminte de nevoia unei cărţi care să pună
accentul doar pe har, dându-le oamenilor posibilitatea de a fi liberi, liberi în Cristos. De
ce? Pentru că atât de puţini sunt! Legaţi şi minţiţi de enumerările legaliştilor, intimidaţi
şi imobilizaţi de cererile şi aşteptările celorlalţi, prea puţini experimentează libertatea
harului. Prea mult timp am trăit ca nişte căprioare speriate într-un mod restrictiv şi
reguli negative. Prea mult ne-am supus “regilor” religioşi. Prea mult am dormit în timp
ce în jurul nostru ucigaşii harului îşi continuă munca lor de noapte. Dar ajunge! Este
timpul să ne trezim. Zorile harului sunt luminoase. Prea mulţi au o părere greşită
despre viaţa creştină. În loc de a oferi speranţa, sensibilitatea şi bucuria prin puterea lui
Cristos, mulţi oameni se protejează urmând nişte reguli. Mi se pare tragic că ei au
reuşit să ia libertatea şi bucuria din credinţă. Oamenii au nevoie să ştie că viaţa creştină
înseamnă mai mult decât bârfe, degete acuzatoare şi aşteptări ireale. Hărţuirea trebuie
să se termine. Lasă-ţi harul să lucreze.
Poţi fi capabil să-i mobilizezi pe oameni să menţină standardele minime prin
datoria stresantă, dar moralul şi rezultatele morale spirituale depind de o împingere.
Oamenii trebuie să fie conduşi în neprihănire. Sunt convins că nimic nu i-ar putea
întări decât libertatea pe care Biblia o defineşte printr-un mare cuvânt: har…har care
eliberează…har care revoluţionează…har uimitor…har care trezeşte! Dacă vezi că
doreşti să te supui cuiva şi cauţi cu nerăbdare zorii unei noi zile, eliberat cu adevărat de
cei care te vor prizonier, liber pentru a fi liber şi pentru a provoca lumea să îmbrăţişeze
3
libertăţile harului, tot ceea ce îţi cer este timpul şi atenţia ta. Sper ca inima ta să devină
la fel de arzătoare ca şi a mea. Dar trebuie să vă avertizez că atunci când scânteia se va
transforma într-un rug aprins nu veţi putea să îl stingeţi. Dacă te-ai eliberat mişcării
eliberatoare, nu vei mai putea fi niciodată mulţumit de sclavie. Devenind o parte a
harului care trezete, îndelung aşteptata libertate te va încuraja şi îi va vrăji şi pe ceilalţi.
“Legalizarea harului Evangheliei lui Dumnezeu este un lucru pe care oamenii
descurajaţi nu-l au şi sunt furioşi pentru că nu au primit ceea ce ei credeau că li se
cuvine” Richard I. Neuhaus

1. HARUL: ÎNTRADEVĂR ESTE UIMITOR!

Există şi azi ucigaşi. Problema este că nu îi poţi recunoaşte. Ei nu poartă butoni

albi care le dezvăluie identitatea şi nici semne care să ne avertizeze. Dimpotrivă, mulţi
dintre ei poartă biblii şi par a fi cetăţeni care trăiesc curat, arată bine şi ascultă legile.
Mulţi dintre ei petrec o grămadă de timp în biserici, unii fiind chiar şi lideri religioşi.
Mulţi sunt foarte respectaţi de comunitate, încât vecinii n-ar ghici niciodată că traiesc
lângă nişte ucigaşi. Ei ucid libertatea, spontaneitatea şi creativitatea, ei ucid şi bucuria,
dar şi productivitatea. Ei ucid cu, cuvinte, priviri. Ei ucid astfel mult mai mult decât cu
comportamentul. Rar există o biserică, o organizaţie, o şcoală sau grup misionar creştin
în care acest pericol nu apare. Cel mai uimitor lucru este că ei scapă nefiind niciodată
supuşi unei confruntări. În mod ciudat aceiaşi preoţi care nu tolerau erezia nici măcar
10 minute, se dădeau deoparte şi permiteau acestor ucigaşi să facă totul pentru a
manipula şi controla pe ceilalţi în cel mai înfricoşător mod. Intoleranţa lor este tolerată.
Duhurile lor care judecă rămân nejudecate. Tactica lor rămâne neverificată. Şi chiar şi
îngâmfarea lor deţine un răspuns. Lanţul care rezultă de aici ar fi unul criminal. Azi –
chiar acum – milioane trăiesc în ruşine, frică şi intimidare, deşi ar trebui să fie
persoane libere, productive. Tragedia este că ei cred că aşa trebuie să fie. Ei nu ştiu
adevărul care îi poate face liberi. Ei sunt victime, există pentru că alţii vor să trăiască în
loc să se bucure de frumuseţea şi aerul curat al unei vieţi creştine din belşug care este
posibilă pentru toţi cei care îl urmează pe Cristos. Din nefericire, ei nu-şi dau seama ce
le lipseşte.
Acest mare pachet este har! Iată de ce au ei nevoie. Aceia care nu se simt în
largul lor când neagă harul s-au decis să îl contrazică. Ca şi în zilele reformei
protestante, harul a devenit o minge de fotbal aruncat dintr-o parte în alta a terenului,
pe când teologii şi predicatorii, şcolarii şi studenţii se luptă asupra unor termene ca
nişte antrenori frustraţi care încearcă de pe poziţii adverse să câştige avantaje. Există o
dezbatere clasică care trivializează problema şi lasă publicul care a privit partida
confuz, sau şi mai rău, plictisit. Harul trebuie să fie primit şi trăit din plin, nu disecat şi
analizat de aceia cărora le place mai mult să contrazică decât să mănânce. Dar ajunge!
Este vremea ca harul să fie eliberat şi trezit, nu negat…să ne bucurăm de el şi să nu-l
contrazicem. Harul primit, dar care nu se vede la suprafaţă este un har mort. Să petreci
timpul certându-te cum este primit harul sau de câtă supunere este nevoie pentru
mântuire şi neînţelegând ce înseamnă să trăieşti prin har şi să nu te bucuri de această
4
magnifică libertate, îţi va oferi argumente pe care să le foloseşti în luptă. Devine o
discuţie trivială în care majoritatea oamenilor lui Dumnezeu îşi petrec timpul
întrebându-se: “Cum am primit harul?” în loc de a privi înainte şi a spune: “Harul este
al nostru…hai să-l trăim!”. Dacă îl negăm şi îl contrazicem, îl ucidem. Eu pledez
pentru a-l pretinde şi să-i îngăduim să ne elibereze. Dacă facem astfel, harul va deveni
ceea ce trebuia să fie şi cum trebuia să fie – uimitor. Când se va întâmpla aceasta, noi
vom fi schimbaţi total. Doctorul Karl Menninger în cartea “Echilibrul Vital” discută
despre personalitatea negativă. Este tipul de om care spune nu la tot şi toate. Numindu-
i pe aceşti oameni trişti “pacienţi necăjiţi”, Menninger menţionează mai multe lucruri
care le caracterizează viaţa: niciodată nu au riscat un împrumut, nu au votat pentru o
cauză liberală şi nici nu au fost de acord cu extravaganţele. De ce? El ne spune pentru
că ei nu şi-au permis plăcerea de a dărui. El îi descrie în termeni vii: “rigizi, nefericiţi,
amărâţi, tipi nesiguri, care deseori se sinucid.” Eu aş mai adăuga o descriere – ei nu au
fost niciodată liberi. Ei sunt încă prizonierii grijilor meschine şi suspiciunilor critice, ei
trăiesc înlănţuiţi, iar acest lucru a împiedicat abilitatea lor de a privi mai departe. Lor le
lipseşte harul, au redus viaţa la reguli şi regulamente esenţiale pentru supravieţuire.
Dumnezeul lor este prea mic, lumea lor prea rigidă şi de aceea strigătul lor este NU!
Ştiu că nimic nu are puterea de a ne schimba ca libertatea care vine din har. Este
atât de uimitor pentru că harul ne schimbă sufletele, dar şi feţele. Dar Dumnezeu ştie
că feţele noastre au nevoie de schimbare. Erai mişcat când părinţii tăi aveau feţe ce
spuneau NU? Sau eşti căsătorit cu o astfel de persoană? Atunci dacă este adevărat îi
invidiezi pe cei care au părinţi sau parteneri cu feţe care spun Da. Toţi suntem atraşi de
cei ale căror feţe ne invită şi ne îndeamnă. În timpul cât a fost preşedinte, Thomas
Jefferson şi un grup de parteneri călătoreau prin ţară călărind pe cai. Ei au ajuns la un
râu care a ieşit din matcă în urma unei inundaţii recente. Râul înspumat a dărâmat
podul. Fiecare călăreţ a trebuit să treacă prin râul învolburat, luptându-se pentru viaţa
lor cu curenţii rapizi. Posibilitatea de a muri îi înfricoşa, iar cei care nu au vrut să
treacă râul s-au dat la o parte şi priveau. După mai multe încercări şi după ce a ajuns pe
malul celălalt, un străin l-a întrebat pe Thomas Jefferson dacă îl poate trece şi pe el
râul. Preşedintele a fost de acord fără să ezite. Omul s-a căţărat pe cal şi în curând cei
doi au ajuns în siguranţă pe malul celălalt. În timp ce străinul stătea pe un loc uscat, un
om din grupul preşedintelui l-a întrebat: “De ce l-ai ales chiar pe preşedinte?” Omul
era însă şocat, recunoscând că n-a avut idee că preşedintele l-a ajutat. “Tot ce ştiu”, a
spus el “a fost că pe unele feţe scria Nu, iar pe altele Da. Şi pe faţa lui scria Da.”
Libertatea scrie pe feţele oamenilor Da. Sunt convins că Isus a avut o astfel de faţă. Nu
L-am văzut niciodată, dar m-am convins din ceea ce am citit că era adevărat. Ce
contrast făcea El printre oameni! El era înconjurat de oameni, de lideri religioşi,
oameni înlănţuiţi, dar neprihăniţi care citau din Lege, dar pe faţa lor scria Nu! Pioşi pe
dinafară ucigaşi pe dinăuntru…şi totuşi otrava lor nu s-a strecurat în viaţa Lui.
Dimpotrivă, El a revoluţionat întreaga direcţie a religiei deoarece El spunea Da în timp
ce duşmanii Lui spuneau Nu! Acest lucru m-a intrigat ani de zile. Cum s-a putut? Cum
de nu a fost prins de răutatea lor? Răspunsul este harul. Este atât de plin de adevăr şi de
har, El nu a avut vreun loc liber pentru otrava lor legalistică. În timp ce se gândea la
5
zilele pentrecute cu Isus, apostolul Ioan îşi amintea că El era atât de diferit. El a fost
unic, gloria Lui ne-a arătat prezenţa lui Dumnezeu. În plus El era plin de har şi adevăr.
Opreşte-te şi meditează la aceste ultime cuvinte. Gloria Lui amestecată cu harul şi
adevărul Îl făceau atât de diferit. Într-o lume întunecată de cerinţe, reguli şi
regulamente, condiţii şi aşteptări cerute de liderii religioşi, Isus a venit şi a slujit într-un
mod nou şi diferit – El singur, plin de har şi plin de adevăr, a introdus un nou mod de
viaţă diferit şi revoluţionar. Amintindu-şi de această unicitate, Ioan a adăugat: “Şi noi
am primit din plinătatea Lui şi har după har” (Ioan 1:16). Nu pierde nici versetul Ioan
1:14, iniţial Ioan a scris “am primit din slava Lui”, apoi a adăugat “am primit din
plinătatea Lui”. Ioan şi alţi ucenici au devenit astfel de oameni în urma acestui adevăr.
Harul şi tot harul i-a lăsat să fie atât de diferiţi. Modul Lui a devenit al lor. Toleranţa
Lui a lor; acceptarea, dragostea, căldura şi compasiunea Lui a fost absorbite de aceşti
oameni şi vieţile lor s-au schimbat. La sfârşitul primului secol, lucrarea acestor oameni
a început să se facă simţită în lumea romană. Ioan spune despre diferenţa dintre
modurile de slujire: “Căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit
prin Isus Cristos” (Ioan 1:17) Legea mozaică a adus reguli, condiţii şi regulamente.
Acestea au înflăcărat şi i-au împins pe farisei. Adăugându-se legilor, fariseii nu numai
că au mărit lista, ei au mărit şi ruşinea şi vinovăţia oamenilor. Obsedaţi de datorie,
comportament exterior şi preocupându-se numai de bine şi rău (în special în vieţile
celorlalţi) ei au promovat un sistem în care nu mai este loc pentru fericire. Aceasta i-a
condus la aprecieri dure, judecătoare deoarece sistemul religios promovat de ei se baza
pe performanţa exterioară şi nu pe autenticitatea interioară. Ascultarea a devenit ceva
neimportant. Dar când “harul şi adevărul au venit prin Isus Cristos”, o revoluţie
îndelung aşteptată şi inima prizonierilor religioşi a început să fie eliberată. Lanţurile
fricii motivate de vinovăţie au fost înlocuite de dorinţa de a-L urma în adevăr şi pur şi
simplu din devoţiune şi dragoste. Isus a vorbit despre inimă, nu s-a concentrat asupra
firii pământeşti. În loc de a cere păcătoşilor să împlinească o lungă listă de cerinţe, El a
pus accentul pe credinţă, chiar dacă era mică ca o sămânţă de muştar. Schimbarea a
fost posibilă prin libertate aşa cum însuşi Domnul Isus ne-a învăţat: “Veţi cunoaşte
adevărul şi adevărul vă va face slobozi.” (Ioan 8:32) Religia rigidă a fost înlocuită, în
sfârşit de har – de harul eliberator. Fără îndoială, cei mai timpurii ucigaşi ai harului au
fost fariseii.

Harul: Haideţi să înţelegem termenul

Ce este oare harul? Este limitat doar la viaţa şi lucrarea lui Isus? Poţi fi surprins
când vei afla că Isus nici nu a folosit acest cuvânt. El doar l-a învăţat şi ceea ce este
mai important, l-a trăit. Mai mult Biblia nu ne dă o definiţie, deşi harul apare de-a
lungul paginilor ei…nu numai cuvântul, dar şi nenumărate descrieri ale lui. Când
înţelegem ce înseamnă harul, ne vom întoarce la un termen evreu ce înseamnă “a uni”.
Mai mult include idea de favoare. Dacă ai călătorit în Londra probabil ai avut contact
cu regalitatea. Dacă da, ai observat distanţa, mândria şi rafinamentul. Ar fi uimitor ca
un nobil să se oprească, să îngenuncheze, să atingă şi să binecuvânteze un siplu om.
Aceasta înseamnă har. omul simplu nu are nimic care să merite să fie atins, observat
6
sau binecuvântat de familia regală. Dar mulţumită harului din inima reginei, există în
acest moment dorinţa de a se opri, atinge şi chiar de a binecuvânta. Pastorul Donald
Barnhouse probabil a spus cel mai bine: “Dragostea care merge în ceruri este
închinare, dragostea care merge la oameni este afecţiune şi dragostea care se apleacă
este har.” A arăta har înseamnă să-ţi extinzi favoarea şi bunătatea asupra cuiva care nu
merită şi nici nu le va putea obţine vreodată. Să primeşti acceptarea lui Dumnezeu prin
har înseamnă foarte mult şi este în contrast adânc cu faptele noastre. De câte ori mă
gândesc la har sunt sigur că nu îl merit. Nu-l putem câştiga prin nici o faptă. Favoarea
este doar ceea ce vine din inima celui care dăruieşte. Îmi amintesc de ultima palmă pe
care am primit-o. Aveam 13 ani. De abia intrat în lumea aceasta mică, dar sofisticată,
mă credeam cineva. Tatăl meu era la fel de impresionat ca şi mine de importanţa şi nou
găsita mea independenţă. Stăteam în pat. El era afară într-o după-amiază de octombrie
în Houston, prăşind grădina. El mi-a spus: “Charles vino să mă ajuţi să plivesc
grădina.” Am spus ceva de genul acesta: “Dar este ziua mea, îţi aminteşti?” Am vorbit
pe un ton răstit şi lipsa de respect era foarte evidentă. Ştiam că greşesc, dar de abia
aveam 13 ani. El a întrecut viteza la 100 metri valabilă atunci. S-a năpustit în casă şi
asupra mea, pălmuindu-mă tot drumul spre grădină. Din câte îmi amintesc, am plivit
până când lumina lunii s-a revărsat asupra panseluţelor. În aceeaşi noapte el mi-a oferit
o cină. El mi-a dat ceea ce meritam înainte. Mai târziu, el mi-a dat ceea ce nu meritam.
El l-a iertat pe tânărul rebel. În acea seară m-am bucurat de ceea ce un teolog,
Benjamin Warfield l-a numit “o favoare gratuită pentru cei care nu merită”. M-am
bucurat de har. Un singur lucru mai poate fi spus despre har: este gratuit, absolut şi în
totalitate. Niciodată nu ţi se va cere să plăteşti pentru el. Mulţi dintre noi au probleme
în a accepta această idee deoarece noi muncim pentru tot ceea ce obţinem. Un proverb
spune: “Nu există mâncare fără muncă.” Dar în acest caz, harul este gratuit şi clar, fără
alte condiţii. Nici măcar să nu încercăm să-l plătim, ar fi insultător. Închipiue-ţi că vii
la un prieten care te-a invitat la masă. Termini masa delicioasă şi apoi asculţi o muzică
bună. În cele din urmă te ridici, îţi iei haina şi te pregăteşti să pleci. Dar înainte să
pleci, scoţi portofelul şi spui: “Cât îţi datorez?” Ce jignire! Nu trebuie să procedezi
astfel cu cineva care te-a invitat din dragoste. Nu este ciudat, totuşi că lumea este plină
de oameni care se străduiesc să-i plătească lui Dumnezeu? Ei speră că Dumnezeu va
zâmbi dacă muncesc din greu şi merită dragostea Lui, dar dragostea Lui nu se bazează
pe faptele oamenilor. Şi nici harul nu se bazează pe fapte. Şi acum că Cristos a venit şi
a murit şi astfel a împlinit poruncile Tatălui, tot ceea ce trebuie să facem este să
pretindem acest har primindu-l ca pe un dar gratuit al vieţii veşnice. Punct. El zâmbeşte
pentru că Fiul Său a murit şi a înviat. Este har, prietene, măreţul har. Şi este de ajuns ca
pe faţa oamenilor să scrie DA!

Harul: Un lucru de care avem nevoie

Folosim cuvântul har pentru a descrie multe lucruri în viaţă:
1. un sportiv sau un dansator bine antrenat
2. un comportament bun, respectul celorlalţi
3. cuvinte frumoase, bine alese
7
4. milă şi grijă pentru oameni
5. diferite modalităţi de a-ţi arăta bunătatea şi mila
Aceste afirmaţii îmi amintesc de Cristos. Ce perfectă descriere a harului! Gândiţi-vă la
câteva exemple. El a susţinut-o pe femeia care a fost prinsă în adulter. Legea afirmă
clar: “Ucideţi-o cu pietre.” Ucigaşii harului care au prins-o au cerut acelaşi lucru.
Totuşi, El le-a spus fariseilor îngâmfaţi: “Cel care este fără de păcat, acela să arunce
primul cu piatra.” Ce har! sub Lege ei aveau tot dreptul s-o îngroape cu pietre…şi erau
gata să o facă. Ei erau aprinşi şi mânioşi, dar Isus a intervenit. Când prietenul lui,
Lazăr, a murit, Marta I-a ieşit în întâmpinare, iar Maria a rămas acasă. Amândouă L-au
condamnat pentru că nu a venit mai devreme: “Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi
murit fratele meu!” Aceste cuvinte Îl acuză foarte tare. Dar El le-a primit cu har. Cu o
singură mişcare de mână El i-ar fi putut condamna pe veşnicie, dar El a refuzat să
răspundă. Acesta este har. Când spunea poveşti, harul era tema favorită. El avea un stil
diferit când le vorbea copiilor. El a vorbit despre fiul rătăcitor în har. El a spus poveşti
despre oameni care se confruntau cu probleme serioase, ca de exemplu bunul
samaritean. Şi în loc de a pedepsi, Cristos zâmbea păcătoşilor când ei îi spuneau:
“Doamne, ai milă de mine păcătosul!” Chiar şi pe cruce, El a refuzat să fie mânios pe
duşmanii Lui. Îţi aminteşti rugăciunea Lui? “Tată, iartă-i…” Nu există resentiment,
nici tristeţe. Este măreţ acest har! El ne-a adus libertate şi eliberare. Şi ele au venit de
la singurul care are puterea nelimitată pe pământ, Fiul lui Dumnezeu! Şi mai putem
învăţa să fim la fel de iertători ca şi El. Şi deoarece putem, trebuie să fim iertători…nu
numai în cuvinte şi fapte mari de compasiune şi ci şi în cele mici, aproape
nesemnificative. Sir Edward C Burne-Jones, un artist englez foarte cunoscut al
secolului al 19-lea a servit ceaiul cu fiica lui. Ca o mare favoare nepoatei i sa permis să
ia parte şi ea, ea s-a purtat urât, iar mama sa a pus-o să stea într-un colţ cu faţa la
perete. Sir Edward, un bunic foarte bun, nu a intervenit, dar în următoarea dimineaţă el
s-a întors la fiica lui cu un şevalet şi vopsele. El s-a dus la peretele unde nepoata lui a
stat şi a pictat: un păun răsfirându-şi coada, miei pe câmp, peşti înotând. El a decorat
peretele pe cele două laturi ale colţului cu picturi pentru ca nepoata lui să se bucure.
Dacă era nevoie ca ea să mai stea din nou acolo ar fi avut cel puţin la ce să se uite. Aşa
este şi cu Domnul nostru. Când facem lucruri pe care n-ar trebui să le facem, El ne
poate disciplina, uneori chiar foarte sever, dar El nu ne părăsete niciodată. El nu-şi
trimite copii în iad! Niciodată nu ne va lipsi harul şi nici nu vom fi închişi după barele
de fier ale Legii. El ne dă harul Lui – o favoare minunată, încântătoare pe care nu o
merităm. Este întradevăr măreţ! Întotdeauna vor fi câţiva – ca aceia care au acuzat-o pe
femeia prinsă în adulter – care ne vor îndemna să fim rigizi, şterşi, cu inimi de gheaţă.
Da, vor exista întotdeauna oameni care vor prefera să ucidă cu pietre decât să ierte,
care vor vota pentru judecată mai degrabă decât pentru milă. Dar speranţa mea este că
noi vom putea duce o viaţă creştină mult mai efectivă, dacă vrem. Dumnezeu onorează
o astfel de atitudine.

Câteva aşteptări practice

8
 Mulţi dintre voi cunoaşteţi povestea lui Rip Van Winkle, bărbatul din povestea
pentru copii, care a dormit 20 de ani şi s-a trezit într-o altă lume decât pe cea pe care o
cunoştea. În timp ce dormea, schimbări minunate se petreceau în jurul lui despre care
el nici n-avea habar. Ca şi Rip Van Winkle, mulţi dintre noi sunt scalvii acelora care ne
împiedică să experimentăm o viaţă plină de har disponibilă doar acelora dintre noi care
se pot elibera. Trezeşte-te! Nu mai dormi! Harul tezirii vine peste noi. Şi la ce te poţi
aştepta când te vei trezi din uimire? Lasă-mă să închei primul capitol menţionând patru
aşteptări practice pe care le poţi anticipa. În primul rând te poţi aştepta să apreciezi mai
mult darurile pe care Dumnezeu ţi le-a dat ţie şi celorlaţi! Darul gratuit al mântuirii,
darul vieţii, darul de a râde, de a asculta muzică, de a avea prieteni, de a fi iertat. Aceia
care pretind libertatea şi-au dat seama de darurile pe care Dumnezeu li le-a dat. În al
doilea rând vei petrece mai puţin timp criticându-i pe alţii şi mai mult timp pentru a-i
ajuta pe alţii. N-ar fi aceasta o uşurare? Când îţi dai seama de har – când începi să
acţionezi în deplină libertate – vei deveni altfel, nu te vei mai plânge la fiecare pas. Vei
permite altora să ia decizii, deşi poate tu ai face altă alegere. În al treilea rând, te poţi
aştepta să devii mai tolerant şi mai puţin acuzator. Comportamentul exterior nu va
conta prea mult pentru tine când vei termina această carte. Vei începe să cultivi o
dorinţă de a avea o credinţă autentică decât să înduri o religie care se bazează pe
performanţe superficiale. Vei descoperi că eşti atât de implicat încât nu-i vei mai acuza
pe cei cu care nu eşti de acord. În al patrulea rând, te poţi aştepta să parcurgi un uriaş
pas spre maturitate. Lumea ta se va mări, vei fi conştient de harul pe care îl ai şi vei
deveni mai matur. Chiar sub ochiii tăi crisolida se va transforma într-un fluture. Te vei
transforma mereu, niciodată nu vei fi acelaşi. Acest lucru îmi aminteşte de ce mi s-a
întâmplat când aveam vreo 10-11 ani. Poate nu-ţi vine să crezi, n-am văzut niciodată
un meci de fotbal ….adică un meci oficial între liceu, şcoli sau echipe profesioniste pe
stadion. Lumea mea era incredibil de mică deoarece cunoştinţele mele despre viaţă
erau foarte limitate. N-am avut un televizor până când am crescut mai mare, iar acest
lucru “a ajutat” să nu ştiu nimic. Într-un sfârşit de săptămână în timp ce vizitam nişte
prieteni din Austin, tatăl lor ne-a pus nişte întrebări. El ne-a întrebat dacă vrem să
mergem să vedem un meci al Universităţii Texas. Nu eram sigur la ce se referea, dar
dacă era vorba de fotbal eram foarte interesat pentru că mă jucam cu mingea în fiecare
după-amiază. Ce surpriză am avut! Când am ajuns în tribună ochii mei cred că erau ca
nişte farfurii şi pur şi simplu nu credeam că sunt pe un stadion. Bobby Layne se
încălzea jos, pe teren şi mai târziu şi-a condus echipa Longharns spre o victorie bine
meritată. Primul rezultat a fost minunat – să câştigi este întotdeauna nemaipomenit –
dar schimbarea finală a fost enormă în viaţa mea. Într-o scurtă după-amiază lumea mea
a exlplodat! Am gustat din competiţia unui meci minunat de fotbal şi n-am mai fost
niciodată acelaşi. Nu mă mai pot întoarce înapoi chiar dacă aş vrea. Acesta a fost un
pas uriaş spre maturitate. Crede-mă odată ce te-ai bucurat de harul care te-a eliberat
niciodată nu vei mai fi satisfăcut să fii sclav, niciodată.

2. DARUL GRATIUT

9
 Pentru următoarele clipe haideţi să ne uităm la erezii. Pentru început, răspundeţi
la întrebarea: Care credeţi că este cea mai mare erezie de pe pământ? Opriţi-vă şi
gândiţi-vă înainte de a răspunde. Cea pe care o am în minte nu este chiar atât de
îndrăzneaţă sau murdară încât să facă pe îngeri să roşească. Este subtilă, mai degrabă
atractivă. Pentru mult, mult timp a fost favorita multora. De fapt ea a avut loc în
grădina Edenului. Lăsaţi-mă să vă dau câteva puncte de reper:
1. este o filosofie pe care o găsim în multe cărţi , poeme, biografii
2. este o temă des folosită în cuvântările politice
3. ea ne hrăneşte mândria, ne mulţumeşte firea pământească.
Într-un singur cuvânt este umanitatea. William Ernest Henley, născut în Anglia – infirm
încă din copilărie – a fost primul umanitarist. El a scris o piesă care este deseori citată
de studenţii din liceele din America.
INVICTUS
În noaptea care mă înconjoară
Negru ca şi pinguinii de la poli,
Le mulţumesc zorilor, oricare ar fi ei,
Pentru sufletul meu de necucerit.

În împrejurări grele
Nici nu am plâns, nici nu m-am plâns.
Când nu am avut noroc
Am suferit, dar nu m-am dat bătut.

În acest loc al mâniei şi al lacrimilor

Domneşte numai oroarea umbrei,
Dar totuşi anii care vor veni
Nu mă vor speria.

Nu contează cât de dreaptă este calea,

Şi cât de multe pedepse există,
Eu sunt stăpânul soţiei mele,
Sunt căpitanul sufletului meu.

Cam încurcat, nu-i aşa? Această poezie te face să-ţi doreşti acest lucru, să sapi
mai adânc şi să încerci mai mult, nu? Dacă sufletele noastre sunt de necucerit, cerul
este limitat. Dacă noi suntem într-adevăr stăpâni şi căpitani, ai grijă, lume!

Avertizare: Erezie în libertate

Ai mai auzit cuvinte ca acestea, nu-i aşa? Dacă eşti ca mine, le-ai auzit când erai
copil. Ele par a fi atât de drepte, atât de inspiratoare “Dacă te străduieşti, poţi obţine ce
vrei! Poţi îndura totul. Nimic nu este imposibil, aşa că străduieşte-te! Poţi să faci orice.
Poţi ajunge chiar şi în rai!” (sau ca în zilele lui Luther, poţi cel puţin să-ţi cumperi
dreptul de a ajunge acolo). Ceea ce ni se pare drept este de fapt o erezie – cea pe care
10
eu o consider cea mai periculoasă erezie de pe pământ. Care este ea? Atunci când
punem accentul pe ce facem noi pentru Dumnezeu, nu pe ce face Dumnezeu pentru
noi. Unii sunt convinşi de opus, încât se ceartă mereu. Ei sunt uneori aceia care pretind
că versetul lor favorit din Scriptură este “Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută
singuri!” (care nici nu apare în Biblie) De fapt Dumnezeu îi ajută pe neajutoraţi, pe cei
care nu merită, pe cei care nu măsoară, pe aceia care eşuiază. Totuşi erezia continuă să
se răspândească acum mai mult decât niciodată în istorie. Mulţi oameni se cred stăpânii
sorţii lor, “căpitanii” sufletelor lor. Există o veche psihologie adânc înrădăcinată în
inima omenească. Şi de ce nu? Ea a ajutat tot timpul subiectul favorit al umanităţii: eul.
Lăsaţi-mă să vă arăt prima dată când acest subiect a apărut încă din primele zile ale
Scripturii. Cu multe, multe secole înainte de Cristos, chiar înainte de a exista mai multe
limbi şi dialecte, triburi şi popoare, oamenii de pe pământ trăiau într-o singură arie
numită Şinear şi vorbeau aceeaşi limbă universală. Prin vot unanim ei au fost de acord
să construiască o clădire enormă, un turn, al cărui vârf să ajungă la cer. Iată cum ne
prezintă Biblia acest lucru:
“Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte. Pornind ei înspre răsărit,
au dat peste o cîmpie în ţara Şinear şi au descălecat acolo. Şi au zis unul către altul:
“Haidem să ne facem cărămizi şi să le ardem bine în foc! Şi cărămida le-a ţinut loc de
piatră, iar smoala le-a ţinut loc de var. Şi au mai zis: “Haidem! Să ne zidim o cetate şi
un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume ca să nu mai fim împrăştiaţi
pe toată faţa pământului” (Gen. 11:1-4)
The Living Bible (Biblia vie) numeşte acest proiect “un monument etern şi
prostesc”. Nu sună interesant? Nu sună ca un proiect care atrage atenţia tuturor? Eu
cred că nimeni nu-i poate rezista. Aceasta este ocazia vieţii. Îmi imaginez Camera de
Comerţ din Şinear promulgând un nou slogan: “Glorie omului în înălţime!”, când au
recrutat muncitorii. Şi toţi s-au păcălit. Acest turn m-a intrigat ani de zile, în special
vârful care ajungea la cer. Mă imaginam ca un băieţel la Şcoala Duminicală care se uita
la pozele turnului Babel. Fiecare poză a turnului descria vârful care depăşea norii.
Credeam în mintea mea că vârful turnului a ajuns în cer chiar în camera tronului lui
Dumnezeu. Dar nu exista posibilitatea ca un astfel de turn imens să fie ridicat.
Proiectul acestui turn a fost posibil, dar cu siguranţă nu putea fi construit chiar atât de
înalt. Mai mulţi ani m-am întors şi am săpat în textul Genezei şi am descoperit câteva
informaţii ajutătoare. În studiul meu am învăţat că o excavaţie a avut loc în ţara Şinear
acum câteva decenii. Nu numai acest turn a fost construit, ci mai multe zigurate
(structuri în formă de con cu un drum spiralat împrejur pentru mers şi coborât). Şi în
mijlocul acestor zigurate se afla turnul. Există şanse ca acesta să fie turnul din Geneza
11. Ce este mai interesant este că ei au descoperit în turn semnele zodiacului săpate în
piatră. Semne şi simboluri care reprezentau nave stelare apăreau în partea de sus. Se
părea că există un străvechi cult religios acolo. Ei îşi închipuiau că Dumnezeu priveşte
în jos spre oraş şi este mulţumit de eforturile lor. Gândiţi-vă la faima pe care o căpătau
dacă îşi făceau un nume. Dumnezeu nu ne poate ajuta, dar ne poate binecuvânta pentru
câte am făcut! Era cea mai bună oră a umanităţii. Întrebarea este: Ce credea Dumnezeu

11
despre această originală clădire construită şi dedicată gloriei omului? Pentru început,
El a recunoscut imediat ce gândeau ei:
“Domnul s-a pogorât să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor. Şi
Domnul a zis: “Iată, ei sunt un singur popor şi toţi au aceeaşi limbă; şi iată de ce s-au
apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce şi-au pus în gând.” (Gen. 11:5-6).
Efortul omenesc poate implini lucruri incredibile. Nimeni n-ar trebui să subestimeze
abilitatea fiinţelor omeneşti. Şi Dumnezeu recunoaşte acest lucru când spune: “Acesta
este doar începutul. Nu există limite. Orice îşi pun în gând, vor înfăptui.” Dându-şi
seama de acest lucru, El a pus imediat capăt acestui proiect. “Haidem! Să ne pogorâm
şi să le încurcăm acolo limba ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora!” (Gen 11:7).
Citeşte textul acestor două versete cu atenţie. Observă că Dumnezeu niciodată n-a
distrus Turnul Babel; lucrătorii nu l-au terminat.
“Şi Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului; aşa că au încetat să
zidească cetatea. De aceea cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul
limba întregului pământ şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului.”
(Gen 11: 8-9) Mă gândeam la cât de multe generaţii au călătorit spre Şinear şi au
construit acest oraş pe care timpul l-a deteriorat. Umanitatea a căzut la acest proiect
care trebuia să le fie de învăţătură. Dimpotrivă eu cred că ceea ce Dumnezeu a încercat
să distrugă s-a împlinit. Prea mulţi dintre noi credem că făcând ceea ce ar trebui să
facem vom deveni aşa cum ar trebui să fim. “Vreau să construiesc un turn”, spune
cineva. De ce? “Pentru că vreau să fiu faimos. Vreau să-mi fac un nume. Vreau să fiu
cineva. Şi am nevoie de sentimentul mândriei. Voi face cum vreau eu!” Dar Dumnezeu
se opreşte şi spune “Nu!” Până la urmă, după cum pretind muncitorii “Dumnzeu îi
ajută pe cei care se ajută singuri.” Dar eforturile lor concentrate sunt o erezie… o
evanghelie a muncii, ucigaş al harului în cea mai urâtă formă. James Russel Lowell era
contemporan cu William Ernest Hensey. Ei erau despărţiţi de oceanul Atlantic din
punct de vedere geografic şi de o mai mare distanţă teologică. Lowell, în America,
scria în cartea “Criza de azi” o filosofie care era mult diferită de cea a lui Hensey în
“Invictus”
Adevărul este întotdeauna nespus,
Răul domneşte în lume
Şi totuşi este un viitor şi
În spatele necunoscutului
Dumnezeu stă în umbră
Şi priveşte lucrarea Sa.

Să apărăm adevărul condamnat la moarte

În timp ce oamenii sunt ocupaţi să construiască turnuri de speranţe şi să câştige
faimă, adevărul lui Dumnezeu nu se schimbă. Pe baza cărţii lui Dumnezeu, Cuvântul
sfânt trebuie să recunoaştem că avem nevoie de harul lui Dumnezeu. Noi nu putem
ajunge în rai pe baza faptelor noastre. Trebuie să recunoaştem că suntem păcătoşi şi că
avem nevoie de darul gratuit al harului lui Dumnezeu. “De ce?”, vei întreba tu. “De ce
să nu pun accentul mai mult pe ce fac eu pentru Dumnezeu, decât pe ce face
12
Dumnezeu pentru mine?” Deoarece acest lucru este o erezie pur şi simplu. Cum?
Chinuindu-mă de unul singur să îndeplinesc totul prin puterile mele îl insult pe
Dumnezeu şi fur ce este al Lui. Să părăsim ţara Şinearşi să privim spre omul care a
trăit puţin după aceea. Numele lui era Avraam, un om care avea şi un nume faimos şi o
reputaţie impresionantă. Dar el nu avea nimic în el care să merite dragostea lui
Dumnezeu. Se afirmă clar în Romani 4: 1-2 “Ce vom zice dar că a căpătat , prin
puterea lui, strămoşul nostru Avraam? Dacă Avraam a fost socotit neprihănit prin fapte
are cu ce să se laude, dar nu în faţa lui Dumnzeu.”Aceste versete merită să fie
analizate. Oricine şi-a îndeplinit datoriile are cu ce să se laude în faţa oamenilor.
Oamenii sunt impresionaţi de împlinirile omeneşti. Ei te vor aplauda. Ei te vor onora.
Îţi vor face chiar o statuie de bronz şi vor pune şcolilor şi străzilor numele tău. Vei avea
astfel cu ce să te lauzi în faţa celorlalţi, fără îndoială. Dar conform afirmaţiei din
Romani 4 nu ai cu ce te lăuda în faţa lui Dumnezeu. Nici un om mare ca Avraam nu
merita favoarea şi binecuvântarea lui Dumnzeu. Nu faptul că Avraam a muncit din greu
l-a mântuit, ci marele har al lui Dumnezeu. În ciuda a ceea ce Avraam deţinea sau
merita, cumpăra sau făcea, Dumnezeu l-a declarat neprihănit. A venit ziua când
Avraam cel păgân a fost dintr-o dată declarat neprihănit. Nimic din el nu a declanşat
această acţiune, a început în Dumnezeu şi s-a îndreptat spre om prin har. Neprihănirea
lui Dumnezeu a venit peste păcătos. În această neprihănire a fost el iertat. Cum ar
putea însă cineva crede că un om aşa mare ca Avraam era păgân? Dar dacă te vei uita
cu atenţie la viaţa lui vei afla. În inima lui Avraam era un imens gol: moartea spirituală.
În spatele bogăţiilor şi măreţiei omeneşti exista însă idolatrie (conform Vechiului
Testament Iosua 24). El a fost crescut din om care se închina la idoli. El s-a căsătorit
cu o femeie din aceiaşi regiune idolatrică. El era păcătos prin naştere, prin natură şi
prin alegere. Totuşi harul lui Dumnzeu a schimbat toate acestea. Şi când Avraam a spus
“cred!”, Dumnzeu în harul Său l-a declarat neprihănit. Pot să dau şi o definiţie?
Neprihănirea este actul prin care Dumnzeu îl declară neprihănit pe păcătosul care crede
– deşi acesta este în aceiaşi fire pământească. Chiar dacă Avraam (după ce a crezut şi a
fost declarat neprihănit) ar păcătui din când în când, dumnzeu îl auzea când spunea:
“Cred, eu cred în Tine!” şi Dumnezeu trecea neprihănirea în contul lui. Aceasta se
întâmpla chiar dacă Avraam era încă în firea pământească. Dar el niciodată nu s-a mai
temut să vină înaintea lui Dumnezeu. El a fost, odată pentru totdeauna, declarat
neprihănit. El a primit ceea ce nu merita. Încă o dată vă amintesc acesta este har. Dar
Avraam este unic? Răspunsul îl aflăm în următorele două versete: “însă celui ce
lucrează, plata cuvenită lui i se socoteşte nu ca un har, ci ca ceva datorat; pe când, celui
ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are
el îi este socotită ca neprihănire” (Rom. 4:4-5) Mulţi oameni pe care îi cunosc se
gândesc la ziua judecăţii. Şi tu , nu? De o săptămână sau poate de două, tu dai atenţie
muncii tale. Când ziua salariului vine, tu primeşti banii pentru care ai muncit şi pe care
îi meritai. Niciodată nu am întâlnit un om care să se închine în faţa şifului spunând:
“Mulţumesc, o, mulţumesc pentru acest dar minunat pe care nu îl meritam. Cum aş
putea să vă mulţumesc?” Dacă am face astfel şeful ar muri de uimire! Cu siguranţă, el
ar gândi: “Ce s-a întâmplat cu omul ăsta?” De ce? Pentru că salariul tău nu este un dar.
13
Îl meritai. Păstrează-l, cheltuieşte-l, dăruieşte-l, investeşte-l. În fond ai muncit pentru
el. În muncă unde salariile sunt negociate nu există har. Noi merităm ce primim,
muncim pentru bani. Salariul nu este o favoare. Dar la Dumnezeu economia este total
diferită. Nu-I poţi cere lui Dumnezeu o plată. Vorbind din punct de vedere spiritual, tu
şi cu mine nu merităm decât moartea. Fie că ne place sau nu, noi eram pierduţi, fără
nădejede, fără merit, noi nu avem nimic ca să avem vreo valoare în ochii Tatălui sfânt
şi neprihănit. Deci nu merităm nimic, n-am făcut nimic ca El să ne spună: “Hm, poate
acum meriţi viaţa veşnică împreună cu Mine!” De loc! De fapt omul care se crede
neprihănit nu are vreo şansă mai mare decât cel care se crede păcătos să câştige atenţia
lui Dumnezeu. Oricine speră să fie nemuritor şi neprihănit trebuie să vină la Dumnezeu
în acelaşi mod: pe baza harului care este un dar. Iar acest dar este gratis. Să privim
mântuirea astfel este erezie, pur şi simplu. Gata cu Avraam; următoarea noastră staţie
este Romani 5. Mă va ajuta să vă explic cum acest dar gratuit curge în vieţile noastre şi
ale celor care cred. “Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace
cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos (Rom. 5:1). Studiază aceste cuvinte cu
atenţie. Noi, fiind socotiţi neprihăniţi prin credinţă, nu prin fapte, primim ceea ce am
dorit mereu – pace cu Dumnezeu. Prin merite? Nu! Versetul afirmă că suntem socotiţi
neprihăniţi prin credinţă. Prin Isus Cristos Domnul nostru care a plătit preţul pentru
păcatele noastre când a murit pe cruce în locul nostru. Păcatul împotriva lui Dumnezeu
cerea ca plata să fie moartea. Şi Isus Cristos, Înlocuitorul perfect a făcut ultima jertfă, a
plătit preţul pentru noi. L-a costat viaţa. Ca rezulta Dumnezeu oferă darul gratuit al
mântuirii tuturor celor care cred în Fiul Său. Odată ce înţelegem ce înseamnă harul lui
Dumnezeu, odată ce acceptăm faptul că noi nu-I putem da nimic lui Dumnezeu şi nici
nu-L putem impresiona El ne va socoti neprihăniţi, iar noi vom fi gata să primim darul
Lui. Dar aceasta sună atât de simplu. Şi chiar este – cu excepţia unei mici bariere. Este
problema păcatului. Nici educaţia, citirea, nici mersul la biserică nu va rezolva această
prolemă. Noi suntem contaminaţi de păcat.
“De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lumeşi prin păcata intrat
moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor din pricină că toţi au
păcătuit” (Rom.5:12). Învaţă puţină teologie. Este foarte important să înţelegi şi să
apreciezi harul. Noi ne-am născut în păcat. Acelaşi păcat pe care l-a introdus Adam a
murdărit întreaga rasă omenească. Nimeni nu este imun la boala păcatului. Şi nici o
cucerire omenească nu a şters această stare din faţa lui Dumnezeu. Pentru că Adam a
păcătuit, toţi au păcătuit. Aceasta ne conduce la o singură concluzie: toţi avem nevoie
de ajutor. Avem nevoie de iertare. Avem nevoie de un Mântuitor. Aşa că, cum putem
scăpa de starea noastră? Citeşteurmătoarele două versete cu atenţie şi încet: “Astfel
dar, după cum printr-o singuă greşeală, a venit o osândă care a lovit pe toţi oamenii, tot
aşa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toţi oamenii o hotărâre de
neprihănire care dă viaţă. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi
au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om cei mulţi vor fi făcuţi
neprihăniţi.” (Rom. 5:18-19)
Ce asigurare minunată! “Îmi spui tu mie că doar prin a crede în Isus Cristos voi avea
viaţă veşnică cu Dumnezeu, păcatele mele vor fi iertate şi voi avea un destin sigur în
14
rai şi toate acestea fără a munci din greu!” Da, aşa ne învaţă Scriptura. Îţi amintesc,
acesta este har! Pe el se bazează reforma protestantă. Mântuirea este prin har divin, nu
prin fapte omeneşti. Vrei un exemplu clasic biblic? Ce-ai zice de omul care îşi trăia
ultimele clipe? Mă gândesc la cel care murea pe cruce, atârnând lângă Isus la
răstignirea Domnului nostru. Îţi aminteşti? El spunea: “Doamne, aduţi aminte de mine,
când vei veni în Împărăţia Ta.” Acestea sunt cuvintele credinţei, o simplă afirmaţie a
unui om care a fost păcătos întreaga lui viaţă. Dintr-o dată, cu o ultimă sforţare ( nu
putea să mai facă ceva, nici măcar să se boteze) s-a întors către Cristos, atărnând
neputiincios pe cruce, şi a crezut. El afirmă credinţa lui în Cristos: “Doamne, adu-ţi
aminte de mine.” Şi Isus îi răspunde cu o promisiune: “Adevărat îţi spun că astăzi vei
fi cu Mine în rai.” Credinţa omului nebazată pe fapte sau cerinţe a fost răsplătită cu
harul lui Isus. Haideţi înapoi la Romani 5:20 unde citim: “Ba încă şi Legea a venit
pentru ca să se înmulţească greşeala; dar unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a
înmulţit şi mai mult!” Unii au interpretat greşit acest verset şi au crezut că Legea este
greşită dacă înmulţeşte păcatul. Lăsaţi-mă s-o spun cu alte cuvinte: când a venit Legea,
păcatul nostru a fost dezvăliut şi vina noastră a crescut. Când citim: “Nu vei…nu vei…
nu vei” realizăm ce era păcatul. Cererile lui Dumnezeu sunt drepte, poruncile Lui sunt
curate şi pure. Iată ce aşteaptă Dumnezeu de la poporul Său sfânt. Legea a venit şi a
descoperit măsura neprihănirii lui Dumnezeu. Legea are acelaşi ton: “Să nu..să nu…să
nu!” Dar oamenii tot au căzut. Legea ne spune care sunt poruncile perfecţiunii, dar nu
ne încurajează, nu ne ajută. Cel mai bun lucru pe care l-a făcut Legea a fost
descoperirea păcatului şi intensificarea vinovăţiei noastre. De fapt şi acum face la fel.
În aceste zile ne face să ne dăm seama cu durere că nu avem dreptate. Îmi amintesc că
prima din meseriile mele a fost să fac versuri pentru un ziar. Scriam pentru Houston
Press pentru mai mulţi ani cât am fost elev la liceu. A fost o meserie bună care m-a
oprit de la multe greşeli, dar obositoare. Într-o zi în timp ce mă întorceam acasă pe
bicicletă îmi amintesc că m-am oprit într-o grădină din colţul străzii pe care locuiam.
Mi-am spus: Sunt obosit. Nu trebuie să merg tot drumul. Pot să traversez această
grădină şi voi acasă imediat. Era o scurtătură. Prima dată m-am simţit vinovat când am
trecut cu bicicleta pe iarba verde şi frumos îngrijită. Aceea era o grădină minunată. Iar
proprietarul ţinea foarte mult la ea. Îl vedeam cum o îngrujeşte în fiecare săptămână.
Totuşi, mi-am spus că nu se va supăra. Mai târziu, în aceeaşi după-amiază veneam în
josul străzii gândindu-mă: oare nu pot folosi aceeaşi scurtătură? Am folosit-o simţindu-
mă mai puţin vinovat ca prima oară. Teoretic, ceva îmi spunea să nu o fac, dar practic
nu am luat seama la răul pe care îl făceam. În mai puţin de două săptămâni roţile
bicicletei mele au început să sape mici şanţuri în grădină. Până atunci simţeam în suflet
că trebuia că trebuia să merg pe stradă, dar nu am făcut-o. îmi ascundeam sentimentele
de vinovăţie. La sfârşitul celei de-a treia săptămâni, un mic semn care ieşea însă în
evidenţă spunea: “Nu călcaţi pe iarbă. Fără biciclete.” Mărturisesc că l-am ignorat. Am
trecut pe lângă semn şi am mers pe cărarea mea, uitându-mă la semn în timp ce
mergeam. M-am simţit prost! De ce? Semnul mi-a dezvăluit păcatul şi mi-a crescut
vinovăţia. Dar, foarte interesat acel semn nu m-a oprit din a traversa grădina. De fapt
mă atrăgea. Într-un fel mă împingea să fac rău. Este ca şi cu tăbliţa “Proaspăt Vopsit”.
15
Am atins vopseaua proaspătă de multe ori pentru că era un semn acolo, şi tu ai făcut la
fel, nu? Mă gândeam că dacă n-ar fi existat acel semn, n-aş fi atins niciodată vopseaua.
Dar când mi se spune “Nu atinge!”, trebuie să ating. Ceva din interior mă forţează să
ating vopseaua udă. Se numeşte păcat, iar semnele nu ajută cu numic.
Unul din prietenii mei apropiaţi mi-a povestit de o călătorie pe care a făcut-o în
San Francisco, un de a văzut un semn neobişnuit: “Încearcă să nu calci pe iarbă!” Când
vedem un semn, semnul nu are puterea de a te face să asculţi. El doar ne dezvăluie
păcatul din noi şi măreşte vinovăţia pe care noi o ignorăm, dar nu ne oferă puterea de a
ne stăpâni. Aşa este şi cu Legea. Legea a venit şi cu litere negre scrise de degetul lui
Dumnzeu citim: “Cinstiţi-Mi Numele ţânând Legea Mea!” Dar de fapt nimeni nu a
ţinut-o, ceea ce explică afirmaţia din Romani 5:20 “nu s-a înmulţit păcatul” Legea
descoperă păcatul, dar nu îl pedepseşte. Deci ce speranţă mai există? Răspunsul îl
aflăm în acelaşi verset: “dar unde s-a înmulţit păcatul, harul s-a înmulţit şi mai mult!”
Nu este minunat? Harul a învins păcatul şi a adus speranţă. Lăsaţi-mă să explic mai
bine această afirmaţie. Acolo unde păcatul a adus moarte, harul a adus neprihănire.
Acolo unde păcatul s-a înmulţit, harul s-a înmulţit şi mai mult. Păcatul este finit, harul
este veşnic. Dacă păcatul este colosal, harul este supra colosal. Unde păcatul curge,
harul inundează. Păcatul dezvăluit de Lege nu a oprit hrul lui Dumnezeu să curgă.
Moartea lui Isus pe cruce a fost plata pentru păcat. August Toplady scris astfel:
“Poruncile legii nu au nici o legătură cu mine
Mântuitorul meu şi sângele Lui
Ascund toate păcatele mele pe vecie.”

Harul pentru păcătoşi

Pentru următoarele momente, parcurgeţi acest paragraf al adevărului scris de
Pavel în epistola către Efeseni. Nu te grăbi.
“Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul
lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucreză acum în fii
neascultării. Între ei eram şi noi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre
pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre, şi eram din fire
copii ai mâniei ca şi ceilalţi. Dar Dumnezeu care este bogat în îndurare, pentru
dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a
adus la viaţă împreună cu Cristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună şi
ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Cristos Isus, ca să arate în veacurile
viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Cristos Isus.
Căci prin har ai fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul
lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sp nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:1-9)
Fii atent la cuvintele cheie: “prin har…prin credinţă…darul lui Dumnzeu” Visez la un
loc în care să nu existe egoism, laudă, răutate. Ghiciţi unde va fi? În rai!
- “Cum ai ajuns aici?
- Prin har!
- Dar cum s-a putut?
- Prin har!
16
- Cum te numeşti?
- Har!”
Peste tot ve scrie: Har, har, har! Când am fost la seminar un tip care se certa cu
profesorii – se certa, nu jucărie – a fost recunoscător că a putut să termine şcoala. Îmi
amintesc că atunci când luam rezultatele de la teze o mână de băieţi întrebau: “Ce ai
scris la punctul 4?” “Nu prea multe!” “Chiar, eu am scris la fel, dar profesorul a spus
că am greşit.” Dar era un băiat care niciodată n-a făcut genul acesta de comparaţii
idioate. El îşi lua răsounsul, se uita la notă şi scria în susul paginii “HAR”. Dacă a
trecut testul era har. am învăţat o lecţie de la acest prieten.
Nimic nu aduc în mâinile mele,
Mă închin înaintea crucii Tale.
Şi când pretindem har, cine va fi onorat? Cel care a murit pe Cruce! Acum o altă
întrebare: “Poţi înţelege de ce ucigaşii harului atacă mereu adevărul?” Bineînţeles! Ca
şi în zilele lui Luther, ei spuneau generaţiilor: “Ştii, trebuie să te străduieşti mai mult!”
sau “Trebuie să renunţi la unele lucruri!” sau “Trebuie să faci aia sau cealaltă!” sau
“Trebuie să dai dovadă de sinceritatea credinţei tale!” sau “Înainte ca Dumnezeu să
facă lucrul acela în viaţa în viaţa ta, trebuie să meriţi!” Prostii! Dumnezeu, în harul
Său, îţi oferă darul gratuit al iertării. Tot ce poţi să faci este să-l primeşti. Odată ce l-ai
primit vei avea puterea să renunţi, să începi orice. Dar nu confunda harul cu mântuirea.
Este al tău doar pe baza darului lui Dumnezeu. În ciuda a orice lucruri pe care le auzi şi
sunt greşite, accentul nu se pune pe ce facem noi pentru Dumezeu ci pe ce face
Dumnezeu pentru noi. Câtva timp în urmă în timp ce studiam harul lui Dumnezeu în
profunzime m-am oprit asupra unei piese scrise de Dorothea Day. Ea o numeşte
“Căpitanul meu”
Pentru lumina care mă înconjoară
Pentru soarele care străluceşte
Îi mulţumesc lui Dumnezeu
Pentru Cristos care m-a cucerit.

De când îl cunosc
N-am plâns vreodată
Sub harul Său
Îmi aplec capul cu bucurie.

Voi scăpa de lumea de păcat şi lacrimi

Voi trăi cu El căci El e ajutorul
În ciuda anilor ce trec
Care mă ţine vie neîncetat.

Nu mi-e teamă de nimic

El mi-a şters păcatul
Cristos este Stăpânul vieţii mele
Cristos este Căpitanul sufletului meu.
17
 Poţi spune cinstit că Cristos este Stăpânul vieţii tale, Căpitanul sufletului tău?
Crede-mă, numele Lui este singurul Nume care te va duce în rai când vei muri. Nici
împlinirile tale, nici bogăţia, nici numele, nu te vor duce acolo. Vei avea intrare liberă
mulţumită darului gratuit al vieţii veşnice – nimic mai mult, nimic mai puţin, nimic
altceva. Există doar o singură persoană pentru a intra în rai: Har!

III. ESTE HARUL PERICULOS?

Până acum crede-ţi astfel despre mine: motivul pentru care pui accentul atât de
mult pe har este pentru că eşti din California.
Acest gen de comentarii mă face întotdeauna să zâmbesc. A fi din California înseamnă
că trebuie să treci cu vederea privirile şi comentariile celor care cred că californienii
sunt lipsiţi de imaginaţie. Ceea ce înseamnă că ei trăiesc între extreme şi
comportamnetul lor lasă de dorit. Când am discutat cu sora mea Lucy despre acest
lucru, ea a râs şi a spus: “A trăi în California înseamnă că mergem pe mai multe
drumuri greşite, nu numai pe unul!” Nu cu mult timp în urmă am fost criticat foarte
aspru printr-o scrisoare de către unul din cei care mă ascultau la radio. Printre
numeroasele critici, doaman respectivă s-a legat de poza familiei mele de pe spatele
uneia dintre cărţile pe care le-am publicat. Toţi eram acolo – copii, nepoţi, câinle nostru
Sah-Sah – tot tribul! Ea mi-a spus că nu I-a plăcut faptul că noi arătăm atât de
californieni. Apoi a adăugat: “Chiar şi câinele este californian!” Dar cum ar fi trebuit
să arătăm? Ca nişte letoni? Cu ce a greşit câinele dacă blana lui este albă ca zăpada?
Este destul de greu să găseşti un căţeluş cu blana neagră sau roşie în zilele noastre. Cu
riscul de a-l cita pe fostul preşedinte Richard Nixon: Vreau să clarific un singur lucru –
Am crezut în harul lui Dumnezeu înainte de a mă muta în California. De fapt am
crescut într-o familie care credea în har. Am studiat harul la seminar. Am iubit şi am
învăţat despre importanţa trăirii prin har în orice loc în care am locuit – Texas, Orient,
Noua Anglie şi acum pe Coasta de Vest. Este un mesaj care se potriveşte oricărui loc
geografic – Orientul Mijlociu, Lumea a Treia, Occident, Africa, peste tot. Oriunde am
fost am observat acelaşi numitor comun: majoritea oamenilor speră să fie liberi. Lor nu
le place să trăiască în lanţuri. Ei îşi doresc libertatea, deşi nu ştiu unde şi cum s-o
găsească. A înţelege harul lui Dumnezeu, ne va ajuta să devenim liberi. Şi mie îmi
place să le explic oamenilor lucrul acesta.
Dar nu este periculos? Oare oamenii nu vor alege extremele? În California – sau
oriunde ar fi - nu riscă pastorul atunci cândpredică despre mesajul harului aşa cum fac
eu în această carte, punând accentul numai pe har? Trezirea harului nu poate duce oare
la o interpretare greşită a harului? Înainte de a răspunde la aceste întrebări vă invit să
călătorim împreună peste Oceanul Atlantic. Anglia este considerată cea mai puţin
importantă dintre toate ţările lumii. În călătoriile mele am observat că insulele
britanice se mândesc cu acest lucru. Când este vorba despre despre creştinism,
conservatori ca Martyn Lloyd-Jones, pastor la Westminster de mai multe decenii. Ca
un calvinist şi puritan convins Dr. Lloyd-Jones a fost în primul rând un om al Bibliei.
El este un conservator hotărât. Spun aceste lucruri ca să înţelegeţi că omul pe care îl
voi cita în continuare se potriveşte foarte mult mentalităţii californiene. Cu 12 ani
18
înainte de pensionare, acest om a propovăduit cartea Romani de la amvonul catedralei
Westminster. Aceste predici au fost considerate de unii îndrăzneţe, dar nimeni n-ar
putea spune că ele erau întâmplătoare sau proaste. Şi totuşi, în termeni nesiguri Martyn
Lloyd-Jones afirmă că a predica despre har nu este numai riscant deoarece cineva ar
putea merge la extreme şi acest lucru este dovada că pastorul într-adevăr predică
despre adevăratul har al lui Dumnezeu. Fiţi atenţi la remarcile pe care le face la
întrebarea lui Pavel de la începutul capitolului 6 din Romani: “Să păcătuim mereu ca să
se înmulţească harul?”
Dacă este adevărat că acolo unde este păcat harul se înmulţeşte, atunci trebuie
noi oare să păcătuim mereu pentru ca harul să se înmulţească şi mai mult? În primul
rând lăsaţi-mă să spun un lucru care pentru mine este foarte important. Adevărata
propovăduire a evangheliei mântuirii numai prin har întotdeauna conduce la
posibilitatea ca acest lucru să fie adus împotriva mea. Nu există un test mai bun pentru
un pastor decât a propovădui despre evanghelia mântuirii din Noul Testament pentru că
unii oameni l-ar putea înţelege greşit şi interpreta greşit. Deoarece eşti mântuit doar
prin har nu contează de loc ce faci – poţi păcătui cât vrei pentru că acest lucru va face
ca harul să fie înţeles aşa cum trebuie şi glorificat. Dacă felul în care propovăduiesc eu
evanghelia mântuirii nu duce la neînţelegeri, atunci nu este evanghelie. Lăsaţi-mă să vă
explic ceea ce vreau să spun. Dacă cineva propovăduieşte neprihănirea prin fapte,
nimeni nu s-ar împotrivi. Dar dacă cineva spune: “Dacă vrei să fii creştin şi dacă vrei
să mergi în rai trebuie să nu mai păcătuieşti şi să-ţi înmulţeşti faptele bune şi dacă faci
astfel regulat şi constant şi dacă nu renunţi, vei fi creştin, te vei împăca cu Dumnezeuşi
vei merge în cer.” În mod evident omul care predică minte. Nimeni nu I-ar spune lui:
“Să păcătuim mereu înmulţească harul?” deoarece omul acesta spune că dacă vei
continua să păcătuieşti eşti pierdut şi numai dacă nu păcătuieşti vei putea fi mântuit.
Nimeni nu a condamnat biserica Romei de acest lucru, dar l-au condamnat pe Martin
Luther, aceasta a fost ceea ce a zis biserica romei despre lucrarea lui Martin Luther:
“Acest om care a fost preot a schimbat învăţătura pentru a-şi putea justufica căsătoria
şi poftele trupeşti . Acest om, spuneau ei, este împotriva noastră, este un eretic. Acesta
este lucrul de care l-au învinuit. De acelaşi lucru l-au învinuit şi pe Geaoge Whitefield
cu 200 de ani în urmă. Este vinovăţia pe care creştinismul formal – dacă există aşa
ceva – a aruncat-o asupra mesajului că Dumnezeu îi socoteşte nepărihăniţi pe păcătoşi.
Acesta este comentariul meu şi este foarte important pentru toţi cei care predică. Dacă
nu eşti înţeles greşit atunci când predici despre mântuire atuncvi mai bine ţi-ai examina
felul de a gândi ca să fii sigur că spui despre mântuirea care este oferită în Noul
Testament păcătoşilor, celor care sunt morţi în păcate, celor care sunt duşmanii lui
Dumnezeu. Există un pericol atunci când propovăduieşti adevărata învăţătură a
mântuirii. Pentru Martin Lloyd-James harul ne era numai riscant, dar şi periculos. El
era foarte convins că putea fi foarte uşor greşit înţeles. Ce înseamnă aceasta?Ei bine,,
unii ar putea să se folosească de el. Ei îl pot interpreta greşit. Ei vor merge până la
extreme spunând că poţi păcătui cât doreşti. Eu îmi unesc vocea cu cea a lui Martin
Lloyd-James spunând tuturor pastorilor: “Dacă pretinzi că eşti mesagerul harului şi
totuşi nimeni nu profită, poate că nu ai vorbit aşa cum trebuia.” Îţi pot spune doar atât:
19
Pastorii care ucid harul nu vor fi niciodată învinuiţi de nimic. Vor fi siguri de acest
lucru.
Realitatea riscului
Eu sunt convins că pericolul există. Vă întreb iar: “Este harul periculos?” sigur
că este. Şi eu vreau să vă prezint acest lucru în cartea mea. Sunt realist şi sunt sigur că
problema harului este într-adevăr controversată, în special când se vorbeşte despre o
nouă trezire în libertatea creştină pe care o avem în Cristos. Puţini vor crede că am
înebunit. Alţii vor interpreta greşit ceea ce scriu şi mă vor cita greşit şi mă vor învinui
că nu-mi pasă de sfinţenia lui Dumnezeu deoarece (spun ei) dau oamenilor libertatea
de a păcătui. Alţii cuprinşi de poftele cărnii îmi vor mulţumi pentru că le uşurez
vinovăţia, deoarece în interpretarea lor greşită viâor înţelege că este bine dacă-şi
continuă stilul de viaţă delăsător. Aş dori ca aceste lucruri să nu se întâmple, dar îmi
asum riscul acesta. Da, harul prezentat în frumuseţea şi minunăţia lui este periculos.
Va face să apară cei care abuzează de el şi cei care îl omoară.

Afirmaţia curăţirii
Să ne întoarcem la versetul din Scriptură pe care l-a analizat în capitolul anterior,
Romani 5:1 “Deci fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă avem pace cu
Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos.” Ca oricine să stea în faţa lui Dumnezeu
care este sfânt şi drept şi ca să aibă pace cu El, trebuie ca acea persoană să fie
neprihănită. De aici rezultă nevoia noastră de a fi socotiţi neprihăniţi. Vă amintiţi
definiţia neprihănirii? Este actul prin care Dumnezeu îl socoteşte neprihănit pe
păcătosul care crede chiar dacă acesta mai este în firea pământească. Nu înseamnă că
păcătosul nu mai păcătuieşte. Nu înseamnă că păcătosul este socotit neprihănit în
sensul că el devine perfect. Păcătosul este declarat neprihănit. Dumnezeu acordă darul
vieţii veşnice păcătosului atunci când acesta crede şi ca rezultat Dumnezeu îl socoteşte
neprihănit când păcătosul trăieşte încă şi mai păcătuieşte. El nu s-a alăturat unei
biserici. Nu a renunţat la toate pentru a-l urma pe Cristos. El nu s-a botezat. El nu a
promis să ducă o viaţă de jertfe, neprihănită, evlavioasă. El a promis numai darul vieţii
veşnice. El şi-a schimbat părerea despre Cristos şi a primit darul gratuit al lui
Dumnezeu care nu se bazează pe fapte. Prin har, numai prin credinţă, Dumnezeu îl
socoteşte neprihănit pe păcătos şi din acel moment începe procesul creşterii spre
maturitate a păcătosului. Zi de zi, puţin câte puţin, el învaţă să ducă o viaţă care îl
onorează pe Cristos. Dar aceasta se întâmplă imediat? Nu. Te rog să înţelegi că pentru
a fi neprihănit nu înseamnă că nu ai păcătuit niciodată. Aud aceasta deseori şi acest
lucru mă îngrijorează. De fapt impactul deplin al neprihănirii este slăbit. Neprihănirea
înseamnă de fapt aceasta: chiar dacă încă mai păcătuiesc, Dumnezeu m-a socotit
neprihănit când am crezut. Şi deşi voi mai păcătui din când în când, eu am motive
pentru care să fiu recunoscător harului. Ca păcătos eu merit moartea. Ca păcătos îmi
este frică de dreptate şi ca păcătos singura mea şansă de supravieţuire este harul. Să ne
imaginăm că ai un fiu de şase ani pe care îl iubeşti foarte mult. Într-o zi descoperi că
fiul tău a fost omorât în chip bestial. După îndelungi cercetări îl găsesc pe ucigaş. Ai o
şansă. Dacă îţi foloseşti toate puterile pentru a omorî pe ucigaş pentru crima pe car a
20
făcut-o, aceasta se cheamă răzbunare. Dacă totuşi eşti mulţumit să stai în banca ta şi să
priveşti la felul cum îl pedepsesc autorităţile legale – aceasta înseamnă dreptate. Dar
dacă pledezi pentru iertarea vinovatului, îl ierţi, îl inviţi în casa ta şi îl adopţi ca fiu –
acesta este har.
Acum vedeţi de ce harul este atât de greu de acceptat şi primit? Foarte puţini oameni
(dacă există şi aceştia) care citesc această pagină chiar acum ar face acest lucru imediat
şi cu bucurie. Dar Dumezeu o face în fiecare zi. El ia vinovăţia şi îl crede pe păcătosul
care spune: “Sunt pierdut, vinovat şi nu merit iertaterea Ta!” şi măreşte darul vieţii
veşnice deoarece moartea lui Hristos pe cruce a mulţumit poruncile Lui înmpotriva
păcatului şi a morţii. Şi Dumnezeu îl vede pe păcătosul vinovat (şi aceasta numai prin
credinţă) neprihănit ca pe propriul Său Fiu. De fapt El ne invită la El acasă şi ne adoptă
în veşnica Sa familie. În loc să se răzbune pe noişi să ne pedepseacă, Dumnezeu ne dă
din harul Său. Permiteţi-mi să mai repet afirmaţia anterioară: Să crezi harul într-o
extremă şi să trăieşti viaţa în altă extremă înseamnă că cineva va profita de el. Credeţi-
mă unii dintre dumnevoastră aveţi amintiri minunate despre copii dumneavoastră în
timp ce creşteau. Le-aţi dat posibilitatea de a învăţa, dea eşua, dar i-aţi iubit mult, le-aţi
propovăduit Scriptura şi i-aţi încurajat. Aţi crescut copiii prin har aşa cum am făcut şi
eu cu soţia mea. Şi totuşi aţi trecut prin prin monente rele şi bune. Le-aţi dat libertatea
de a alege pe cine vor ei. Şi totuşi când cel mai mic a împlinit 8 ani v-aţi dat seama că
este tot un copil. Cea mai grea bătălie aţi dus-o cu vinovăţia. Eu mă ros ca Dumnezeu
să vă ajute când treceţi prin astfel de timpuri. Am observat că majoritatea părinţilor nu
are motive să se considere vinovaţi. Vă puteţi considera ruşinaţi sau încurcaţi, dar nu
este bine aşa. În realitate copilul dumneavoastră a făcut alegerea şi este conştient de
acest lucru, dar aceasta, din păcate, vă îndurerează. Vă este frică că aţi fost prea bun.
Ese aceeaşi frică care îl reţinepe pastor să propovăduiască adevăratul har în timp ce
adunarea interpretează greşit mesajul lui şi îl numeşte har ieftin, un termen pe care l-
am învăţat de la Dietrich Bonhaeffer. Sunt chiar bucuros că el ne-a introdus aceste
cuvinte. Dar noi trebuie să înţelegem exact ceea ce el a vrut să spună prin ele. Harul
ieftin socoteşte neprihănit păcatul, nu pe păcătos. Să nu vă fie frică că unii au
interpretat greşit adevăratul har şi l-au numit har ieftin.

Alternativele harului
Dacă aleg să nu risc, dacă merg merg un drum greşit şi aleg să nu fiu mântuit
prin har, care-mi sunt alternativele? Patru îmi vin în minte şi toate patru sunt în
populare astăzi.
1. Pun accentul pe fapte, nu pe har. Eu îţi spun că, ca păcătos ai nevoie de Hristosai
nevoie de Cristos, că trebuie să demonstrezi că crezi în El înainte de a o spune. Un
păcătos nu poate crede în nimeni. El este mort spiritual. Inima lui nu este schimbată. A
deveni un ucenic supus şi ascultător al lui Cristos urmează faptului de a crede în
Cristos. Faptele urmează credinţa. Comportamentul urmează credinţa. Fructele se fac
atunci când copacul este altoit. Îmi vin in minte cuvintle lui Martin Luther.:
“Nimeni nu poate fi bun şi nu poate face binedacă harul lu Dumnezeu nu-l face
bun, şi nimeni nu devine prin fapte, deoarece faptle bune sunt făcute de acela care este
21
bun. Nu fructele îl fac pe copac, ci copacul face fructe. De aceeac faptele, indiferent
câd de bune sunt sau cât de bine arată, sunt zadarnice dacă ele nu vin prin har.”
2. Eu vă pot da o listă a ceea ce să faceţi şi a ceea ce să nu faceţi. Această listă o pot
face luând din tradiţie sau din experienţele mele personale. Este responsabilitatea mea
să vă spun ce să faceţi şi ce să nu faceţi şi de ce. Apoi voi hotărî condiţiile prin care
veţi merita harul lui Dumnezeu prin mine. Veţi face ceea ce vă spun eu să faceţi… nu
veţi face ceea ce vă spun eu să nu faceţi. Dacă nu veţi putea şi renunţaţi, sunteţi
pierduţi. Acest stil legalistic este cea mai folosită metodă în cercurile evanghelice.
Harul este împuţinat într-un astfel de context. Pentru a înrăutăţi lucrurile, aceia care au
autoritate sunt atât de intimidaţi, încât autoritatea lor este neclară. Sut puţini aceia care
au puterea să se confrunte cu aceia care fac astfel de liste.
3. Nu las loc liber gândurilor negre. Totul este ori alb, ori negru, bine sau rău. Şi ca
rezultat liderul păstrează un control strict asupra celorlalţi ucenici. Părtăşia se bazează
numai pe acord deplin. Dar în aceasta constă tragedia. Acest standard rigid, făţarnic
devine mult mai important decât relaţia dintre indivizi. În primul rând verificăm de
unde provine problema şi apoi vom putea să îi ajutăm şi să petrecem mai mult timp cu
ei. Problema este aceasta: noi vrem să fim drepţi mai mult decât vrem să ne iubim
aproapele. În acest punct această preferinţă a noastră eclipsează orice evidenţă a
dragostei. Sunt convinscă acolo unde există gar există şi momente de îndoială.
4. Eu am o îndoială care îi judecă pe cei care nu sunt de acord şi nu cooperează cu
mine. Ucigaşii harului sunt nişte buni judecători. Poate sunt singurii care pretind a fi
adevăraţi creştini din bisericile evanghelice de azi. O scurtă alunecare în trecut se va
dovedi a fi benefică. Şi Isus a stat în faţa legaliştilor – fariseii. Ascultându-L mulţi au
crezut în El. El a propovăduit adevărul mulţimilor - mesajul speranţei, al iertării, şi al
libertăţii.
<<Pe când vorbea Isus astefl, mulţi au crezut în El. Şi a zis iudeilor, care
crezuseră în El: “Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei; veţi
cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face liberi” (Ioan 8: 30-32)
El vorbea despre puterea eliberatoare a adevărului. Deşi ucigaşii oficiali ai
haruluiau respins mesajul Lui, El I-a asigurat că aceasta îi putea elibera. Eliberaţi de
ce? Eliberaţi de sine, de vinovăţie şi ruşine. Eliberat de impulsurile pe care nu le
puteam stăpâni când eram sub puterea păcătului. Eliberat de tirania opiniilor,
aşteptărilor şi poruncilor celorlalţi. Şi liber pentru ce? Liber pentru a asculta, pentru a
iubi, pentru a ierta pe alţii şi pe mine, pentru a permite altora să fie ceea ce sunt –
diferiţi faţă de mine. Liber de a trăi, de a sluji şi cinsti pe Cristos! Isus I-a asigurat că
adevărul Lui îi poate elibera: “Deci, dacă fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat
slobozi!” (Ioan 8:36). Îmi place acest lucru. Posibilităţile sunt nelimitate. Să ne
întoarcem la Romani 6 cu care am început acest capitol.
“Ştim bine că omul nostru cel vechia fost răstignit împreună cu El, pentru că
trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi
păcatului, căci cine a murit, de drept este izbăvit de păcat. Acum, dacă am murit
împreună cu Cristos, credem că vom şi trăi împreună cu El, întrucât ştim că Cristosul
înviat din morţi, nu mai moare: moartea nu mai are nici o stăpânire asupra Lui. Fiindcă
22
prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna, iar prin
viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă
morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Cristos, Domnul nostru. Deci,
păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele
lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale
nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi, şi daţi lui
Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii. Căci păcatul nu va
mai stăpâni asupra voastră, pentru cvă nu sunteţi sub Lege, ci sub har. ce urmează de
aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum!”(Romani
6: 6-15).
Când eram fără Cristos, eram ca vechii sclavi care trăiau în nefericire şi
depravare, pierduţi, înlănţuiţi de păcate, goi spiritual. Tot ce puteam face era să-I
spunem lui Dumneze: “Fie-ţi milă. Sunt vinovat. Sunt sclavul poftelor mele. Nu sunt
liber să ascult de Mântuitorul meu.” Dar odată Cristos a murit pentru mine, El l-a
învins pe vechiul nostru stăpân şi ne-a eliberat pentru a asculta de El. Înainte de
convertire, toţi eram sub puterea păcatului. După convertire, am fost eliberaţi…
eliberaţi pentru a asculta. Acesta este har.

Tensiunea de care nu putem scăpa

Toate acestea ne conduc înapoi la aceeaşi problemă a riscului. Datrită harului noi
am fost eliberaţi de sub păcat, de sub scavie, de lanţul ei, care ne ţinea legaţi de păcat
în atitudini, dorinţe şi acţiuni. Dar fiind eliberaţi şi trăind acum prin har, noi putem
merge şi mai departe, să ne controlăm şi să putem fi eliberaţi de sub păcat. Dar acest
lucru se învaţă pas cu pas. Ştiind că au această posibilitate, mulţi aleg legalismul şi un
fel de viaţă iresponsabilă. Proastă alegere. Noi îl vom respecta mult mai mult pe
Domnul nostru dacă alegem de bună voie să ne stăpânim. Îmi amintesc de ziua când
mi-am luat carnetul de conducere. Aveam cam vreo 16 ani. Eu conduceam maşina de la
13 (înfiorător gând, nu-I aşa?). Tatăl meu a fost cu mine mereu, sfătuindu-mă calm şi
ajutându-mă să ştiu ceea ce trebuie să fac. Mama mea nu mă însoţea pentru că tot
timpul mă încurca în loc să mă ajute. Tatăl meu era mai răbdător. Zgomotele şi frânele
care se stricau nu îl deranjau. Bunicul meu a fost cel cai grozav dintre toţi. Când
conduceam maşina lui, făceam numai greşeli. Dar el îmi spunea: “Continuă, colega. Eu
îmi pot cumpăra ceea ce tu ai stricat, dar nu-mi pot cumpăra alţi nepoţi. Ai să înveţi.”
Ce gentleman perfect! După trei ani de chin în sfârşit am obţinut carnetul de
conducere. N-am să uit niciodată ziua în care am intrat în casa şi am fâlfâit noul permis
spunând: “Tată, uite!”. El mi-a răspuns: “Oah, ia priviţi! Ţi-ai luat carnetul. Bravo!”.
Luându-şi cheile de la maşină el mi le-a aruncat şi mi-a zâmbit : “Să-ţi spun ceva,
fiule…ia maşina. Este a ta, este a ta pentru două ore.” Trei cuvinte, dar cât de
minunate: “este a ta!” I-am mulţumit, am ţopăit de bucurie în garaj, am deschis uşa şi
am pornit maşina. Pulsul mi-a accelerat când am ieşit pe autostradă. În timp ce
conduceam mă gândeam. Această maşină merge probabil cu 100 mile pe oră. Pot
merge până la Galvestone şi înapoi de două ori în două ore dacă merg cu 100 mile pe
oră. Pot zbura şi până în golful Freeway. În cele din urmă nu-mi spune nimeni: “Nu
23
face asta!”. Câteodată ne trec prin minte idei periculoase, nebuneşti. Şi ştiţi ce? Nu am
făcut nimic. Nu am întrecut limita de viteză. De fapt, îmi amintesc, că m-am întors
acasă înainte ca cele două ore să se termine. Uimitor, nu? Avea maşina doar pentru
mine cu rezervorul plin de benzină, dar nu am făcut lucruri nebuneşti. De ce? Relaţia
mea cu tata şi bunicul era aşa de tare încât nu puteam, chiar dacă aveam acum carnet
de conducere, să îi dezamăgesc. După un timp ei au avut mai multă încredere în mine,
şi dragostea lor adâncă m-a ajutat. După ce tata mi-a încredinţat cheile, nus-a grăbit să
pună semne pe bordul maşinii: “Nu depăşiţi limita de viteză!” sau “Poliţiştii te vor
prinde dacă rişti să faci ceva!” El pur şi simplu mi-a zâmbit şi mi-a spus “Iată cheile,
fiule, bucură-te de ele!” Ce desriere a harului! Şi într-adevăr m-am bucurat! Privind
înapoi, acum că sunt şi eu tată şi am avut această experienţă de patru ori cu copii mei,
îmi dau seama ce a riscat tatăl meu cu mine.
Există multe bucurii când eşti eliberat de ceea ce îţi era frică sau de ceea ce nu
cunoşteai pentru că nu ai fost niciodată bub har. nu vreau să vă jignesc, dar sunt
convinscă unii creştini ar fi înspăimântaţi dacă ar rămâne singuri. Deoarece atâţia ani li
s-a spus ce să facă, libertatea îi înspăimântează! Lor le place să li se spună ce să facă şi
când…cum să creadă şi de ce. Şi rezultatul este tragic – adolescenţă nesfârşită!
Maturitatea nu are loc dacă nu se încrede nimeni în tine, dacă nu eşti prietenos. Nu vei
învăţa să gândeşti cu puterile tale. Cineva din sfatul meu m-a informat că o familie a
sunat să se informeze despre poziţia mea oficială. Când a aflat ce vroia să ştie, ea a fost
uimită, sau de fapt iritată. Ea a întrebat: “Cum vom şti noi să ne purtăm în această
problemă dacă Charles nu ne spune?” Unii vor găsi această întrebare amuzantă. Sincer,
eu o găsesc puţin înfricoşătoare. Mă gândeam: oare noi, pastorii am creat acest gen de
creştini care ne întreabă pe noi cu privire la probleme pe care ar trebui să le rezolve ei
singuri?” Este o linie subţire între responsabilitatea liderilor şi controlul dogmatic. Cu
toate riscurile oamenii trebuie să fie informaţi şi apoi lăsaţi să decidă singuri. De ce
trebuie păstorul să decidă întotdeauna pentru ei? Mi se pare foarte greşit. Nu ne-am
îndepărtat astfel de la har? Niciodată nu vei creşte cât timp te conformezi unor legi
făcute de oameni şi pe convingerile mele sau pe cele ale altor creştini. Nu este
chemarea mea ca slujitor al evangheliei să exploatez un grup de ascultători loiali.
Responsabilitatea mea este să propovăduiesc adevărurile Scripturii atât cât pot şi să fiu
un model şi viaţa mea să-l mulţumească pe Dumnezeu (indiferent dacă nu îi
mulţumeşte pe ceilalţi) şi să le permit şi altora libertatea de a răspunde aşa cum doreşte
Dumnezeu. Acest lucru a mers cu mine. Mi se pare că stilul lui Iosua când le-a spus
evreilor: “Cât depre mine şi casa mea vom sluji Domnului” este cel mai bun. El a
riscat, dar a mers. Şi încă mai merge. Îmi place cum spuneau vechii sfinţi: “Iubeşte-L
pe Dumnezeu din toată inima…apoi fă ce îţi place.” Trăieşti o viaţă liberă, plină de har.
Care sunt atunci beneficiile unei astfel de vieţi? Iată câteva. Tu:
- nu mai eşti sub stăpânirea impulsurilor şi dorinţelor;
- eşti liber să decizi singur
- eşti capabil să gândeşti singur fără a face comparaţii
- vei creşte mai mult spiritual, te vei maturiza şi vei fi flexibil, devenind ceea ce
trebuie să fii.
24
În timp ce eu vorbesc despre creştere este momentul potrivit să spun tuturor părinţilor
să nu caute a-şi controla copiii maturi. Lăsaţi-i liberi. Încredinţaţi-le cheile. Mulţi
terapişti pe care îi cunosc petrec mai multe ore pe zi vorbind cu părinţii care nu reuşesc
să fie părinţi. Haideţi să le acordăm copiilor noştri puţină încredere. De fapt, eu
sugerez în scris tuturor: “Acum, că eşti mare vreau să ştii că am încredere în tine. Eu
mă încred că Dumnezeu te va călăuzi. Şi te respect. Eşti un om matur.” Una dintre cele
mai bune metode este să menţinem echilibrul, dându-ne seama că cineva poate
canaliza liberatea lor spre o extremă neînţeleaptă. Noi recunoaştem toţi că harul este
riscant. Dar hai să recunoaştem şi că unii trăiesc responsabil. Noi putem detecta
această responsabilitate foarte repede:
1. Ei nu iubesc pe ceilalţi, nu le pasă de ceilalţi
2. Nu îşi dau seama de păcatele lor
3. Nu doresc să-şi dea seama
4. Ei se împotrivesc tuturor celor care vor să-i sfătuiască
5. Îi dispreţuiesc pe cei noi în credinţă şi care sunt încă slabi
Scriptura numeşte această persoană “un frate mai slab” (trebuie să fim atenţi, unii sunt
slabi din propria voinţă. Ei nu sunt slabi, ei sunt legalişti care se joacă de-a fraţii mai
slabi) Este necesar un echilibru. Deoarece harul riscant, este foarte important să fim
stăpână pe noi. Nu-ţi poate fi teamă de înalţimi dacă urmează să mergi pe marginea
prăpăstiei. Dar trebuie să fie atent şi la vânt care te poate distruge uneori.

Sugestii practice pentru a nu cădea în extreme

Trei sfaturi îmi vin în minte când mă gândesc la riscurile vieţii. În primul rând,
păzeşte-te împotriva extremelordacă vrei să te bucuri de libertatea harului. Încearcă să
fii echilibrat şi să te bucuri. Nu ai motive pentru ca să te simţi vinovat. Nu ai motive ca
să te temi. Încearcă altfel: pur şi simplu acordăţi libertatea de a fi liber. Nu innebuni,
dar nu petrece timpul privind peste umăr îngrijorându-te pentru cei care te spionează şi
gândindu-te la ce vor gândi ei sau la ce vor spune. În al doilea rând gândeşte-te că
harul este un privilegiu pe care nu îl meriţi şi nu un drept exclusiv. Şi acest lucru te va
ajuta să fii echilibrat. Trăieşte cu recunoştinţă, nu cu aroganţă. Bucură-te, dar nu te
grozăvi. Aceasta nu are de-a face cu statutul financiar sau unde trăieşti, cu ce haine te
îmbaci sau ce fel de maşină conduci. Are de-a face cu atitudinea. În al treilea rând,
adu-ţi aminte că deşi ai primit gratuit harul, acest lucru l-a costat pe Mântuitor viaţa. Ţi
se poate părea gratuit, dar a fost teribil de scump deoarece El a plătit pentru noi. Şi cine
n-ar vrea să fie liber atunci când află că cineva a murit pentru ca să-l elibereze de
ororile sclaviei. Filmul “Câmpiile ucigaşe” a fost nemaipomenit. Este povestea
adevărată a unui reporter de le New York Times care a lucrat în Cambogia în timpul
unui măcel îngrozitor. Cel mai propiat coleg era cambogian şi a fost făcut prizonier de
către regimul marxist, un grup totalitarist cunoscut pentru cruzimea cu care îi
torturează pe prizonieri – Kmerii roşi. Este peste putinţă de povestit ceea ce a îndurat
reporterul aceste în timp ce căuta o posibilitate de evadare. De trei ori mi-am pierdut
răsuflarea când am privit acest film. Acţiunea filmului se petrece în jurul evadării
reporterului din lanţul acestul regim teribil. Nu este un film pentru cei sensibili.
25
Lucrurile pe care le-a văzut şi le-a îndurat întrec orice imaginaţie. El a fost bătut
sălbatic, prost tratat. Lăsat să moară de foame, el a supravieţuit sugând sângele unei
fiare de pe câmp. El trăieşte în cele mai proaste condiţii. În cele din urmă, el plănuieşte
să evadeze. El fuge de la un necaz spre altul. Odată, el a căzut într-o mlaştină în care
descoperă oase şi carne putrezită în timp ce se caţără spre mal. Este de-ajuns pentru a
te îmbolnăvi! Trecând prin pericolele junglei, fiind vânat de cei care l-au prins, el
păşeşte într-un luminiş şi priveşte în jur. Spre uimirea lui zăreşte graniţa cambogiană.
În jurul ei se întinde o mică tabără de refugiaţi. El descoperă un spital în care flutura un
steag. Şi pe streag o cruce. Aici se naşte speranţa. În locul acesta muzica atinge punctul
culminant. Lumina se întoarce spre ochii lui obosiţi şi care spun într-o mulţime de
feluri: “Sunt liber! Sunt liber!”. Bucuria îndelung aşteptatei libertăţi este a lui. În cele
din urmă ajunge în America şi petrece cu prietenii săi şi toate acestea pentru că este
liber. În sfârşit liber!
Harul este vestea bună a mântuirii lui Dumnezeu. Tragedia este că unii continuă
să trăiască ca prizonieri deoarece nu au vrut să înţeleagă adevărul. Poate că ai fost unul
dintre aceştia, victima unui sistem care ţi-a furat fericirea şi ţi-a înnăbuşit speranţa ta.
Dacă este aşa, am o veste minunată pentru tine. Ai ajuns foarte aproape de graniţă. La
orizont fâlfâie un steag, iar pe steag se află o cruce. Dacă vii în faţa aceste cruci, nu vei
mai fi nevoit să te bălăceşti în micirlă.
Vei fi liber…însfârşit!

4. SUNTEM IUBIŢI NECONDIŢIONAT

DEŞI NU MERITĂM

Pentru mulţi oameni harul înseană să stai cu capul plecat înainte de a mânca. Dar
această idee, oricât de simplă şi frumoasă ar fi, este departe de a prezenta adâncul
înţeles al harului din Scriptură. Conceptul biblic al harului este profund şi el schimbă
vieţi şi schimbă inimi. Chiar dacă am studia harul zece ani tot nu am ajunge să vedem
adâncimile lui. Nu l-a cunoscut niciodată pe Lewis Sperry Chafer, fondatorul
seminarului la care am învăţat. El a murit cu câţiva ani înainte ca eu să încep studiile
teologice în 1959. Unii dintre mentori şi profesori, totuşi l-au cunoscut bine. Fără nici
o excepţie îşi aminteau că era un om plin de har. El a fost un adevărat apărător al
învăţăturii şi un model autentic deoarece a aplicat-o vieţii sale, în special în ultimii lui
ani. Regret cu sinceritate faptul că nu l-am cunoscut niciodată pe Dr. Chafer. Îmi place
povestea pe care ne-o spunea unul din mentorii noştri despre acest om al lui Dumnezeu
când a citit şi a înţeles pe deplin ce înseamnă harul. Era într-o după-amiază fierbinte în
Dallas, Texas, într-o zi de primăvară din 1952. Profesorul bătrân (care tot semestrul a
predat dintr-un cărucior pentru invalizi) şi-a şters transpiraţia. Nimeni n-a mişcat până
la sfârşitul orelor. Tinerii teologi au început să vorbească despre ce au auzit, discutând
despre spusele profesorului şi despre harul lui Dumnezeu. Bătrânul profesor cu părul
argintat şi-a împins scaunul spre uşă iar clasa a început să-l aplaude în mod spontan. În
timp ce preaiubitul teolog îşi ştergea lacrimile cu capul plecat a ridicat o mână pentru
a-i opri. El a spus cu o singură frază în timp ce cuprindea cu privirea întreaga clasă cu
26
un zâmbet dulce. În mijlocul unei tăceri totale, el a vorbit calm: “Domnilor, de o
jumătate de viaţă am studiat acest adevăr şi de-abia am început să înţeleg ce înseamnă
harul lui Dumnezeu”. După trei luni acest campion al harului s-a dus la Domnul în
vârstă de 81 de ani. Deseori cânt imnul lui John Newton din secolul 18, “Măreţul Har”
amintindu-mi mereu ultimele cuvinte ale acestui gigant al harului:
“Măreţul har m-a mântuit pe mine din păcat
Pierdut eram, dar m-a găsit
De moarte m-a scăpat.”
Nimeni, nici Lewis Sperry Chafer, nici chiar John Newton – nu au înţeles mai mult ca
Pavel, apostolul primului secol. Din trecutul mândriei de a fi fariseu, unei brutalităţi
pline de cruzime şi necredinţă religioasă, el s-a schimbat dintr-un persecutor zelosal
bisericii în umilul slujitor al lui Cristos. Şi care a fost motivul? Iată propria lui
mărturisire: “Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port
numele de apostol, fiindcă am prigonit biserica lui Dumnezeu. Prin harul lui
Dumnezeu sunt ceea ce sunt. Şi harul Lui faţă de mine n-a fost zadarnic; ba încă am
lucrat mai mult decât toţi: totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este în mine. Astfel
dar, ori eu, ori ei, noi aşa propovăduim şi voi aşa aţi crezut” (1 Corinteni 15: 9-11)

Reamintind despre adevărul harului

Orice a devenit, conform propriei afirmaţii, Pavel o datora harului lui
Dumnezeu. Când cuget asupra cuvintelor acestui mare apostol, îmi dau seama că le
putem numi credo. Le putem reduce la trei afirmaţii. Prima constă în 7 cuvinte, a doua
în 7 cuvinte, a treia în 11 cuvinte. În mod ocazional ne ajută să înţelegem adevărul
profund, cu mai multe faţete şi să-l definim simplu, nu în termeni teologici.
1. Prima afirmaţie: Dumnezeu face ce face prin harul Său. Prima pretenţie a lui pavel
pentru care I s-a permis să trăiască a fost “harul lui Dumnezeu”. Pavel merita cea
mai severă judecată, dar Dumnezeu I-a oferit harul Său în schimb. Vorbind din
punct de vedere uman, Pavel ar fi trebuit să îndure suferinţe şi dureri inimaginabile
pentru că I-a rănit pe alţii. Dar nu a fost aşa pentru că a primit har.
2. Acest lucru ne conduce la a doua afirmaţie: Sunt ce sunt prin harul lui Dumnezeu.
Este ca şi cum ar fi recunoscut: “Deoarece nu am nimic bun în mine, eu nu merit
nimic. Dar harul a schimbat lucrurile.” În zilele noastre de împliniri măreţe când se
pune accentul pe realizări omeneşti şi când eul domnueşte în lume, avem nevoie
mai mult ca niciodată de mesajul harului. Cât de mulţi oamenicare au ajuns în
punctul culminant al carierei lor afirmă în Wall Street Journal sau în Busunes
Week: “Sunt ce sunt prin harul lui Dumnezeu?” Cât de mulţi sportivi ar spune acest
lucru la o petrecere în cinstea lor? Ce şoc ar fi ca azi să spună cineva astfel: “Nu fii
impresionat de mine. Eu datorez totul harului lui Dumnezeu!” această sinceritate
este rară!
3. A treia afirmaţie este aceasta: Te las să fii ceea ceeşti prin harul lui Dumnezeu.
Harul nu este ceva pe care să-l pretinzi pur şi simplu; el trebuie să fie demonstrat,
împărtăşit, folosit ca bază pentru prietenie şi pentru a susţine relaţii. Isus a vorbit
despre viaţa din abundenţă în care intrăm atunci când pretindem libertatea pe care
27
 ne-o dă prin harul Său. Nu ar fi minunat dacă oamenii ar coopera împreună cu El la
cest lucru? Nimic nu se compară cu harul care vine din faptul de a-I elibera pe alţii
de sub lanţul păcatului. Unii, se pare, sunt ca protagoniştii desenelor animate pe
care I-am văzut de curând. Un ins dominant şi agresiv filosofează împreună cu
prietenul său, care din întâmplare era mai tăcut şi mai pasiv. Cu o îndrăzneală
neamipomenită, cel puternic îi spune celui slab: “Dacă aş fi conducătorul lumii, aş
schimba totul!” Puţin intimidat, prietenul care era nevoit să-l asculte, spune: “Eh,
nu este uşor. Şi de unde ai începe?” Fără să ezite celălalt îi răspunde: “Aş începe cu
tine!” Fără nici o milă. Şi tu şi eu am avut de-a face cu astfel de ucigaşi ai harului,
nu-I aşa? Ei spun cu o faţă pe care scrie NU: “Ai nevoie de schimbare, aşa că voi
începe cu tine!” Aceştia sunt acei care se pare că aşteptă prima ocazie de a se
confrunta cu cei din jur. Suspicioşi, din natură şi negativi, ei vor încerca să găsească
o fisură, o slăbiciune în viaţa ta şi s-o scoată în evidenţă. S-ar putea să găseascî 20
de lucruri “greşite”; dar ei au un singur ţel – să se asigure că nu-ţi vei ierta
niciodată slăbiciunea. Ucigaşii harului se dau mari şi se grăbesc să te “sfătuiască”.
În loc de a te ajuta, ei te distrug. Jakie Hudson îmi e o bună prietenă. Ea este o
doamnă talentată care a avut răbdarea să mă înveţe să schiez, are şi câteva cicatrici
care să dovedească lucrul acesta. Ce minunat model de răbdare! Ea a scris cartea
“Indoiala – o cale pentru a creşte”, din care a apărut în revistă Wordwide Challenge
articolul “Oamenii cresc mai bine prin har” în 1988. În acest articol ea demonstreză
ce vreau să spun:
“Devreme în cariera mea, şeful meu deţinea numeroase reguli orale şi neorale.
Una din ele a fost ca eu să mă culc la ora 23:00 pentru a nu fi obosită la muncă a doua
zi. Nu stătea departe de mine şi dacă observa lumina aprinsă după această oră aflam
despre acest lucru în dimineaţa următoare. Îmi amintesc că primul compliment de la el
a fost după un an când am predat un proiect la care lucrasem zi şi noapte pentru a-l
termina şi astfel am câştigat lauda sa. Într-o zi deosebită el a dorit ca toţi angajaţii să
vină cu o oră mai devreme pentru a ajuta la pregătiri. Chiar şi după ce I-am explicat că
nu este necesar, el a insistat. După o oră în care angajaţii nu au avut ce face programul
a început. Nu am putut fi mai mulţumită de această întâmplare. Proiectul a fost
ireproşabil. Şeful s-a îndeptat spre mine, s-a uitat spre mine, s-a uitat la parchet şi din
gura lui a u ieşit mult aşteptatele cuvinte: “Bravo, domnişoară Hudson!” Urechile mele
s-au revoltat. Nu am crescut deloc în har pentru că harul are nevoie de un sol fertil.
Harul ne spune despre cine este Dumnezeuşi despre ceea ce a făcut El şi îndepărtează
atenţia de la noi. Şi totuşi este atât de uşor să crezi că trebuie să facem ceva ca să
merităm atenţia lui Dumnezeuşi că harul este prea bun ca să fie adevărat.
Mulţi (îndrăznesc să spun marea majoritate) creştini îşi trăiesc vieţile ca şi cum
ar fi gradaţi o dată pe an de un Dumnezeu care este departe cu mâinile împreunate în
poalele hainei sale. (Nu ştiu de ce, dar majoritatea oamenilor şi-L imaginează pe
Dumnezeu îmbrăcat într-o robă, dar niciodată într-un frac, costum de baie. El
întotdeauna are barbă şi o robă albă). De o strălucire orbitoare, El spune: “Bine,
Johnson, ai nota 7.” sau “Dorothy, ar trebui să-ţi fie ruşine!” sau “Smith? Nu prea rău!.
Ar putea să fie mai bine chiar.” Ce imaginaţie eretică avem. Dar de ce gândim în felul
28
acesta? Cine este responsabil pentru aceste orori despre Cel Atotputernic? De unde ne
vine gândul că Dumnezeu este nebun sau iritat? Ştiind că toată mânia lui Dumnezeu s-
a revărsat asupra Fiului Său, când El a murit pe cruce, cum putem gândi astfel? De fapt
motivul pentru care El L-a înviat pe Isus din morţi este că El mulţumit de Fiul Său.
Gândiţi-vă la acest lucru: dacă Tatăl a fost mulţumit de plata Fiului Său, atunci El este
mulţumit de tine şi de mine. Cât de mult trebuie creştinilor să înţeleagă acest lucru?
Probabil problema noastră este că noi vom avea întotdeauna şefi şi prieteni, păstori şi
părinţi care ne spun ce să facem. Întotdeauna vor exista oameni care să ne dea din ce în
ce mai multe motive pentru care să trăim. Aceştia sunt ucigaşii harului ori că o ştiu, ori
că nu o ştiu. Folosindu-se de vinovăţie, ruşine şi manipulări neruşinate, ei ne conduc
într-o direcţie greşită. Dar Dumnezeu nu face acest lucru niciodată. El este Cel care ne
asigură că dacă avem răbdare şi dacă avem totul suntem astfel doar prin harul Lui
minunat, fără sfârşit. Şi odată ce am înţeles acest lucru – odată ce am avut parte de
harul trezirii – este minunat faptul că vrem să îl împărtăşim cu ceilalţi. Noi ne
bucurăm să le spunem oamenilor de harul lui Dumnezeu. Într-o carte minunată –
“Libertatea de a sculta” – Elisabeth Elliot spune despre un tânăr nerăbdător să
părăsească lumea şi să-L urmeze pe Cristos. Dar la ce trebuie să renunţ? se întrebă el.
Ea ne spune care este răspunsul şi o face pentru a demonstra prostia de a încerca să-L
mulţumească pe Dumnezeu păstrând regulamentele legalistice şi regulile omeneşti. La
ce trebuie să renunţe? Încercaţi să nu zâmbiţi:
“La hainele colorate, în primul rând. Renunţă la tot ce nu este alb în garderoba
ta. Nu mai dormi pe o pernă moale. Vinde instrumentele muzicale şi nu mai mânca
pâine albă. Tu nu mai poţi, dacă asculţi cu adevărat de Hristos să faci duşuri calde sau
să-ţi razi barba. Să te razi înseamnă să-L minţim pe Dumnezeu şi să îmbunătăţim
lucrarea Sa.” “Nu vi se pare absurd?” întreabă ea. Apoi ne surprinde cu o afirmaţie:
“Este răspunsul care s-a dat de cele mai multe ori în şcolile creştine cele mai renumite
din cel de-al doilea secol! Este posibil ca regulile care au fost adoptate de mulţi creştini
din secolul al XX-lea să li se pară absurde creştinilor de atunci?”
Înainte să ne deschidem gurile şi să râdem de ucigaşii harului din secolul al II-lea, mai
bine ne-am pune următoarele întrebări: Ce mesaje le prezentăm fraţilor şi surorilor din
familia lui Dumnezeu? Ce listă am făcut pentru noi şi acum cerem şi de la alţii s-o
împlinească? Ce trebuie să facă ei ca să merite un loc în cercul dragostei noastre
condiţionate ca să simtă că sunt acceptaţi? Şi mai trebuie să adaug o întrebare: Cine ne-
a dat dreptul de a stabili reguli pentru alţii? Dacă marele apostol nu a avut o astfel de
listă, dacă el era ce era prin harul lui Dumnezeu şi considera că nu merită nimic, pot să
vă asigur că noi suntem în aceeaşi oală, nici nu merităm dragostea necondiţionată a
Tatălui nostru. Ca să fie întradevăr maturi, oamenii trebuie să crească, ceea ce include
căderi, a nu fi de acord, a gândi singuri, a face greşeli. Harul este riscant şi trebuie să-l
urmăm, dacă nu vom fi socotiţi nişte creştini care nu gândesc, care nu iau decizii,
cărora le este frică şi care nu se bucură deoarece ne îngrijim prea mult să împlinim
poruncile şi cererile celorlalţi. Când ne vom învăţa minte? Dumnezeu îi alege pe cei
care nu merită şi îi trasformă în intrumentele dragostei lui necondiţionate.

29
 Exemplul harului
Pentru următoarele câteva minute să părăsim lumea modernă şi să păşim în
tunelul timpului. Călătoriţi împreună cu mine 1000 de ani înapoi ca să ne întoarcem în
timpul regilor lui Israel. A fost o era brutală când toată familia regelui anterior a fost
rasă de pe faţa pământului atunci când o nouă dinastieprelua controlul. În mod natural,
toţi membrii fostei familii regale trăiau cu frică când un nou rege venea la tron. La
exemplul la care mă gândesc, regele Saul şi fiul său Ionatan au murit pe câmpul de
luptă. Când cuvintele acestei duble tragedii au ajuns la David el a fost îndurerat, totuşi
el a fost alesul Domnului şi succesorul lui David. Ştiind că acum David este noul rege
al lui Israel, membrii familiei lui Saul s-au sinucis, crezând în mod eronat că David îi
trata precum alţi monarhi ai vechilor dinastii. Scena descrisă în Scriptură arată panica
şi iadul: “Ionatan, fiul luii Saul avea un fiu olog de picioare, şi în vâstă de 5 ani, când a
venit la Izreel vestea morţii lui Saul şi a lui Ionatan; doica lui l-a luat şi a fugit şi
fiindcă se grăbea să fugă, a căzut şi a rămas olog; numele lui era Mefiboşet.”(2 Sam
4:4) În graba de a săpa micuţul nepot al lui Saul a rămas olog. Nefiind ajutat medical la
timp şi neştiind încotro să se îndrepte, băiatul nu s-a însănătoşit niciodată. Dar el a trăit
în ciuda a ceea ce s-a întâmplat. Noi îl lăsăm aici la 5 ani. Nu ni se mai spune nimic cu
privire la Mefiboşet pentru 15-20 de ani.
O întrebare pusă
Capitolul 9 din 2 Samuel ne dă o legătură care continuă această poveste. Anii au trecut.
Mefiboşet era acum matur trăindu-şi zilele şi fiind handicapat. El era olog de
amândouă picioarele. David nu numai că luase tronul, dar câştigase şi inimile
oamenilor. Întregul popor îi înălţa imnuri de slavă. Şi totuşi el nu era fără de vină. El a
mărit graniţele Regatului Unit ale evreilor din Palestina de la 6000 la 60000 de mile
pătrate. Forţa militară a lui Israrel era şi mai tare ca niciodată. Duşmanii îi respecatau
acum. David era sănătos şi fericit. El nu a cunoscut înfrângerea pe câmpul de bătălie,
ceea ce înseamnă că în ţară era pace. Economia şi diplomaţia lui erau diferite de cele
ale lui Saul. Oamenii erau bogaţi. Prosperitatea domnea în ţară şi Dumnezeu le-a dat
pace. Copleşit de bunătatea harului lui Dumnezeu, regele în floarea vârstei cugeta la
toate binecuvântările lui. În timpul acesta el a avut un moment nostalgic când şi-a
amintit de fosta lui prietenie cu Ionatan, care îl face să întrebe:
“A mai rămas cineva din casa lui Saul ca să-I fac bine din pricina lui Ionatan?”
(2 Sam 9:1) Este o întrebare a harului pusă de un om recunoscător. Aceia dintre voi
care aţi avut un astfel de moment în viaţa dumneavoastră, ştiţi că există momente când
aţi reflectat asemenea lui David. Vă gândiţi înapoi şi vă amintiţi cu nostalgie câteva
vechi prietenii…de unii oameni care au avut un rol important în viaţa dumneavoastră.
Zâmbeşti, te gândeşti că există vreun mod prin care să-ţi arăţi recunoştinţa, dar poate
că vechiul tău prieten sau mentor a murit. În astfel de încurcătură se găseşte David. El
îşi aminteşte momentele tandre din trecut când Ionatan şi el au fost de acord să se apere
unul pe celălalt, orice s-ar întâmpla.
“Domnul să se poarte cu Ionatan cu toată asprimea, dacă nu voi trimite pe
nimeni să-ţi dea de ştire! Dacă tatăl meu nu va găsi cu cale să-ţi facă rău, iarăşi îţi voi
da de ştire, şi te voi lăsa să pleci şi să te duci în pace; şi Domnul să fie cu tine, cum a
30
fost cu tatăl meu. Dacă voi mai trăi să te porţi cu mine cu o bunătate ca a Domnului; şi
dacă voi muri, să nu îţi îndepărtezi niciodată bunătatea faţă de casa mea, nici chiar
când Domnul va nimici pe fiecare din vrăjmaşii lui david de pe faţa pământului. Căci
Ionatan a făcut legământ cu casa lui David. Ionatan a întărit şi mai mult fată de David
dragostea pe care o avea faţă pentru el, căci îl iubea ca pe sufletul lui.” (1 Sam 20:13-
17)
David şi-a amintit despre această promisiune şi caută un mod de a face bine. Nu vreau
să-ţi scape importanţa unui cuvânt pe care l-a folosit David: “A mai rămas cineva din
casa lui Saul ca să-I fac bine din pricina lui Ionatan?” (2 Sam 9:1) Bine este cuvântul
care în Vechiul Testament înseamnă milă, bunătate sau har. Mai trăieşte cine din
familia lui Saul căruia să-I pot demonstra acelaşi har pe care Dumnezeu mi l-a arătat
mie? Aceasta este ideea care-I trecuse prin minte lui David. Îmi place această întrebare
pentru că nu întreabă: Merită cineva? Este cineva capabil? Este cineva calificat? Nu, el
pur şi simplu întreabă: “A mai rămas cineva?” Este o dorinţă necondiţionată, o
întrebare plină de har: “Mă întreb dacă a mai rămas cineva?” David avea o faţă pe care
scria DA, dar pe faţa slujitorului pe care îl chemase scria NU. Numele lui era Ţiba.
Ascultaţi răspunsul acestuia şi simţiţi Nu-ul din vocea sa:
“Era un slujitor din casa lui Saul, numit Ţiba, pe care l-au adus la David.
Împăratul I-a zis: “Tu eşti Ţiba?” şi el a răspuns: “Robul tău, da!” Împăratul a zis: “Nu
mai este nimeni din casa lui Saul, ca să mă port cu el cu o bunătate ca bunătatea lui
Dumnezeu?” Şi Ţiba a răspuns împăratului: “Mai esste un fiu al lui Ionatan, olog de
picioare.” (2 Sam 9:2,3) Poţi simţi Nu-ul din vocea sa? Bineînţeles! “Rege David, ştiu
pe cineva….dar mă îndoiesc că îl vrei în preajma ta. Ştii, el este olog. Nu se potriveşte
aici!” Ceea ce s-a interpretat ca o mândrie neascunsă “El nu este ca noi!” Îmi place
răspunsul regelui David! În loc de a spune: “Întradevăr? Îmi pare rău.”, el a întrebat:
“Unde este?” Ce har! Poate un pic surprins, “Ţiba a răspuns împăratului; Este în casa
lui Machir, fiul lui Amiel, la Lodebar” (2 Sam 9:4) Lodebar, interesant, în evreieşte
înseamnă “un loc neroditor”. În română numele acestui loc ar putea fi tradus astfel:
câmp neroditor. Ca şi cum slujitorul ar spune că fiul lui Ionatan trăieşte într-un loc
sterp - un loc unde nu există lanuri de cereale, o sălbăticie, un loc pustiu. Nu există
vreun moment de îndoială. David a auzit îndeajuns pentru a-şi construi un plan.
Ologul
“Împăratul David l-a trimis să-l ia din casa lui Machir, fiul lui Amiel, din Lodebar. Şi
Mefiboşet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, a venit la David, a căzuit cu faţa la pământ şi
s-a închinat. David a zis: “Mefiboşet!” şi el a răspuns: “Iată robul tău!” David I-a zis:
“Nu te teme, căci vreau să-ţi fac bine din pricina tatălui tău Ionatan. Îţi voi da înapoi
toate pământurile tatălui tău Saul, şi vei mânca totdeauna la masa mea!” (2 Sam 9:5-7)
Evident că ologul era speriat când a ajuns la palatul regelui din ierusalim. De mic copil
el a trăit în anonimat. El nu a dorit niciodată să fie găsit de regele care I-a urmat
bunicului său. Aceasta ar fi însemnat moarte sigură. Iar când a fost găsit nu putea să
spună Nu lui David, care a trimis după el. Înainte de a-l cunoaşte el a fost zguduit de
căruţa cu care a venit. Şi înainte de a crede, el se afla înaintea regelui. Iată de ce
cuvintele lui David l-au uimit pe Mefiboşet. Dar aşa era David. Când inima ta este
31
plină de har vrei să-I eliberezi pe alţii de frică, nu să o provoci. Lăsaţi-mă să întrerup
această frumoasă povestire pentru a vă pune o întrebare despre Isus, Acela care esre
plin de har şi de adevăr. Ştii care a fost porunca Lui cea mai importantă? Majoritatea
oamenilor căroa le pun această întrebare nu pot răspunde corect. Domnul nostru ne-a
dat mai multe porunci, dar doar una pe care a accentuat-o cel mai mult. Ştii, oare, din
întâmplare care este ea? Este aceasta: “Nu vă temeţi!” Nu este minunat? “Nu-ţi fie
teamă!” În mod natural, reacţia cea mai obişnuită a cuiva care stă în faţa Fiului lui
Dumnezeu este frica. Şi totuşi Isus, în harul Său, a repetat mereu “nu vă temeţi!” El nu
se uita urât la oameni, nici nu a fondat vreun club. El I-a întâmpinat cu braţele deschise
şi cu cuvinte liniştitoare: “Nu vă temeţi!” David a folosit şi el aceaşi cuvinte pentru
Mefiboşet. Ele erau pline de har. prima reacţie a lui Mefiboşet a fost uimirea. El spune
“Iată robul tău.” Şi cade cu faţa la pământ înaintea regelui. “Nu te teme!”, spune
David, dar ologul tremura. Parcă David I-ar fi spus: “Nici nu m-am gândit să te
pedepsesc pentru ceva ce nu tu ai făcut. Vreau să te ajut, nu să te distrug.” Secretul
întregului mesaj al lui David pentru acet om se află în aceste cuvinte: “Vreau să-ţi fac
bine!”
Privilegiul
Să nu vă scape ceva care este foarte important din mesajul harului. David a dorit să
arate bunătatenu pentru Mefiboşet (el nici nu-l cunoştea până nu l-a întâlnit în acea zi),
voia să arate “bunătate din pricina tatălui lui, Ionatan.”. Mefiboşet încă nu putea să
creadă ce I se întâmplă. “El s-a închinat şi a zis: “Cine este robul tău, ca să uiţi la un
câine mort ca mine” (2 Sam 9:8) Numindu-se câine mort, el a folosit cele mai bune
cuvinte pe care le-ar fi putut folosi cineva pentru o creatură demnă de dispreţ,
condamnată, fără valoare. “Sunt doar un câine mort care trăieşte în Lodebar. De ce nu
mă laşi să trăiesc în mizeria mea?” Îţi aminteşti când ai spus aceste cuvinte lui
Dumnezeu? S-a întâmplat asta cu mult în urmă? Sau poate că ai uitat deja? Aceasta
este cea mai plăcută poveste pentru mine din Vechiul Testament pentru că descrie harul
atât de bine. Există un om olog şi fără nici o valoare pentru rege. El nu poate da nimic
înapoi împărăţiei deoarece îi lipseşte puterea fizică. Dar David l-a primit şi I-a dat har.
mulţumită relaţiei vechi pe care David a avut-o cu fostul său prieten, Ionatan, regele I-a
aciordat lui Mefiboşet privilegiile şi beneficiile pe care le-ar fi acordat fiilor săi. Regele
şi-a ţinut promisiunea. “Împăratul a chemat pe Ţiba, slujbaşul lui Saul, şi I-a zis: “Dau
fiului stăpânului tău tot ce era al lui Saul şi tot ce avea toată casa lui.” (2 Sam 9:8) Ţiba
probabil că s-a mirat . “Tu să lucrezi pământurile pentru el, tu, fiii tăi, şi robii tăi, şi să
strângi rodurile, ca fiul stăpânului tău să aibă pâine de mâncare; şi Mefiboşet, fiul
stăpânului tău va mânca totdeauna la masa mea.” (2 Sam 9:10) De patru ori se
aminteşte că ologul mânca la masa regelui – versetul 7, 10, 11, 13. “Mefiboşet locuia
în Ierusalim, căci mânca totdeauna la masa împăratului. El era olog de amândoiă
picioarele.” (2 Sam 9:13) Ce scenă! Ce har! De atunci înainte el era bine venit
întotdeauna la masa regelui. Nu merita, dar a fost iubit necondiţionat. Mefiboşet cred
că a fost uimit zile întregi înainte de a crede că noua lui situaţie nu era un vis.
Imaginează-ţi o scenă câţiva ani mai târziu. Gongul sună pentru a nunţa cina la palatul
regelui şi david vine şi se aşează în capul mesei. Apoi Amnon – deşteptul şi vicleanul
32
Amnon se aşează în stânga regelui. Iar pe partea cealaltă Solomon, care merge
meditând la studiile sale – precocele, înţeleptul şi preocupatul Solomon. Moştenitorul
se aşează încet pe scaun. Şi apoi chipeşul Absalom – cu părul pe umeri, negru ca
smoala – se aşează la masă. La această cină particulară a lui David a fost invitat şi Ioab
– curajosul luptător şi generalul armatelor lui David. Musculosul şi bronzatul Ioab se
aşează în apropierea regelui. După aceea aşteaptă. Ei aud târşâitul picioarelor – clump,
clump, clump – în timp ce Mefiboşet se îndeaptă anevoie spre masă şi mai mult
alunecă pe locul său…şi faţa de masă îi acoperă picioarele. Te întreb acum: A înţeles
Mefiboşet ce înseamnă harul? Dacă ar fi trăit în zilele noastre s-ar fi identificat repede
cu cuvintele imnului lui John Newton:
“Măreţul har m-a învăţat
S-o rup cu orice-i rău,
Ce scump mi-e azi tot harul dat
Trăiesc prin el mereu.”
Să analizăm analogiile harului
Poate că ai observat deja câteva din analogiile dintre harul arătat lui Mefiboşet şi harul
care mi s-a dat mie şi ţie. Nu găsesc mai multe de opt.
1. Odată Mefiboşet s-a bucurat de părtpşia cu tătal său. Aşa s-a întâmplat şi cu primul
cuplu, Adam şi Eva, în minunata grădină a Edenului.
2. Când a venit nenorocirea şi frica şi Mefiboşet a rămas olog de cele două picioare
pentru tot restul - când a intrat păcatul în lume umanitatea a căzut şi noi am rămas
ologi pe pământ.
3. David, împăratul, iubindu-l necondiţionat pe prietenul său Ionatan s-a gândit asupra
cui să-şi reverse harul. Asemeni lui, Dumnezeu Tatăl, deoarece a acceptat moartea
singului Său fiu pe cruce, continuă să caute oameni asupra cărora să-şi reverse
harul.
4. Ologul nu avea nimic, nu făcea nimic, nu merita nimic. Nici măcar nu a încercat să
câştige favoarea împăratului. Tot ce putea să facă este să se resemneze. Aşa că noi –
păcătoşi fără speranţă şi care nu merităm nimic, nedemni de favoarea Dumnezeului
nostru ne resemnăm.
5. Regele l-a scos pe olog din mizeria existenţei pe care o ducea…un loc pustiu,
dezolant…într-un loc de părtăşie şi cinste. Dumnezeu, Tatăl nostru, a făcut acelaşi
lucru pentru noi. El ne-a salvat din Lodebarul nostru al depravării şi singurătăţii şi
ne-a adus în prezenţa Lui şi ne-a dat hrană spirituală.
6. David l-a adoptat pe Mefibişet în familia lui reagală. Şi noi am fost adoptaţi ca fii şi
fiice în familia Lui, înconjuraţi de nesfârşite binecuvântări.
7. Fiul olog adoptat ne aminteşte mereu de harul împăratului. Firea noastră
pământească ne aminteşte mereu de harul abundent care se înmulţeşte mai mult
acolo unde există păcat.
8. Când Mefiboşet s-a aşezat la masa regelui – el a fost tratat ca unul din fii lui David
– ca Absalom şi Solomon. Atunci când vom fi la masa Domnului, acelaşi adevăr va
fi valabil şi pentru noi. Acolo vom şedea lângă Pavel şi Petru, Lidia şi Priscilla,
Maria şi Fivi, Iacov, Ioan, Barnaba şi Luca - martiri, călugări, reformatori şi
33
 evanghelişti, directori şi profesori de seminarii păstori şi misionari, autori şi oameni
de stat. De ce? Pentru că noi nu merităm nimic, nici unul dintre noi. Toţi suntem
ologi! Şi da, cum îi vom cânta imnuri de slavă lui Dumnezeu!
“Şi după zeci de mii de ani
Din veacul minunat
Nici cu o picătură n-a secat
Oceanul nesecat.”
Şi toate aceste imnuri vor fi închinate Aceluia care a venit şi a murit, a înviat şi acum
trăieşte. Numele lui este Isus, mesajul Lui este harul. Puţini l-au descris cum a făcut-o
John Bunyan:
Tu Fiul Celui binecuvântat
Harul a venit din mila Ta.
Harul Te-a adus din cer
Harul Te-a coborât din glorie
Harul Te-a făcut sărac şi dispreţuit
Harul Te-a făcut să porţi păcatele
şi regretele şi blestemul lui Dumnezeu
O, Fiule al lui Dumnezeu
Harul era în lacrimile Tale,
Harul a venit de la Tine şi din sângele Tău
Harul a venit din cuvintele gurii tale minunate,
Harul era acolo cu cei ce te-au jelit
când cuiele Te-au răstignit
şi ţepii ţi-au încoronat fruntea
Tu eşti harul!
Harul de care se minunează îngerii
Harul care îi face fericiţi pe păcătoşi
Harul care îl va învinge pe Satana.
Când vom fi adunaţi toţi – poporul lui Dumnezeu – la nunta Mielului harului Lui ne va
accepta pe noi toţi, cei ologi.

4. SĂ NE ÎMPOTRIVIM LEGALISMULUI

Se merită întotdeauna să lupţi pentru libertate. Acesta este motivul pentru care
americanii şi-au dat viaţa pentru ţara lor. Dacă ar fi să luăm un interviu oricui din acei
oameni care au luptat pe câmpul de luptă şi l-am întreba: “De ce ai trăit acele condiţii
mizerabileşi periculoase” sau “De ce ai luptat pentru ţara ta?” răspunsul ar suna în felul
următor: “Pentru libertate, îmi iubesc ţara şi liberatea noastră este ameninţată de
duşmani. Am vrut s-o apăr şi la nevoie mi-aş da viaţa pentru ea.” Atunci în primele zile
ale naţiunii noastre, un avocat hotărât de 39 de ani a vorbit în Convenţie, în Virginia.
Era 23 Martie 1775, un timp al pasiunii patriotice. Şi patriotismul lui a refuzat să mai
tacă. El semăna mai mult cu un profet al lui Dumnezeu decât un patriot, când a spus:

34
 “Dacă dorim să fim liberi trebuie să luptăm. O repet, domnilor, trebuie să
luptăm! Un apel la arme şi la Dumnezeul oştirilor este tot ce ne-a rămas. Este zadarnic,
domnilor, să analizăm situaţia. Bărbaţii pot striga: “Pace, pace!”, dar nu există pace.
Războiul a început deja. Fraţii noştri sunt acum pe câmpul de bătălie. De ce stăm noi
aici şi bârfim? Dacă viaţa ne este dragă şi iubim pacea de ce să nu plătim preţul
lanţurilor şi al sclaviei? Ajută-ne, Atotputernicule Dumezeu! Nu ştiu ce va urma, dar
din partea mea, redă-mi libertatea sau omoară-mă!”
Ce cuvântare! A atins inimile oamenilor. Am aplaudat pasiunea curajoasă a lui Patrick
Henry. Datorită ei el a apărul în mintea noastră ca unul dintre eroii naţionali. 90 de ani
mai tărziu în ţara noastră era un măcel şi o baie de sânge. Vă reamintesc din nou, a fost
pentru cauza libertăţii. Libertatea împotriva sclaviei. Negrii nu erau liberi. Guvernul
SUA era convins că ei trebuie să fie liberi, şi dacă era necesar s-ar folosi armata pentru
a-I elibera pe cei oprimaţi în sclavie. Charles Sumner a făcut o treabă minunată când a
vorbit despre motivele Războiului Civil dintr-o cuvântare ţinută pe data de 5
Noiembrie 1864: “Acolo unde există sclavie, libertatea nu poate exista şi unde există
libertate, sclavia nu poate exista.”
Găsesc acest lucru mai mult decât ciudat. De fapt cred că a fost minunat că noi, ca
naţiune am luptat împotriva altor popoare pentru libertate naţională şi că noi ca
oameni, dacă era necesar, am fi luptat unul cu celălalt pentru libertatea celor care se
află în interiorul graniţelor noastre, dar când este vorba despre creştinism noi ne
predăm fără a lupta. Ne-am îndrepta spre un zid şi ne-am împotrivi duşmanilor care
ameninţau libertea naţională, dar ca creştini nu am fi atât de pasionaţi să luptăm pentru
libertatea noastră de drept. Îi lăsăm pe legalişti să ne copleşeascăşi le dăm de bună voie
comanda navei. Noi ne temem de ei, ne adaptăm cererilor lor, ne lăsăm intimidaţi şi de
dragul păcii (deşi nu ne poate duce decât la sclavie) ne lăsăm dominanţi de ei. Nu este
nimic nou. În 1963, S. Lewis Johnson, unul dintre profesorii mei de al seminar, a scis
un minant articol intitulat “Paralizia legalismului”. Acolo el a pus degetul pe i:
“Una dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă azi biserica
ortodoxă este legalismul. Una dintre cele mai serioase probleme cu care se confruntă
biserica din zilele lui Pavel era legalismul. Şi aşa va fi întotdeauna. Legalismul
denaturează bucuria credinciosului creştin pentru Domnul, şi din ea ne vine puterea de
a sluji şi a ne închina Lui. Fără ea totul devine datorie sumbră, lipsită de fericire.
Adevărul este trădat şi numele glorios al Domnului devine sinonim cu bucuria ucigaşă.
Creştinul sub lege este o parodie mizerabilă a adevărului.”
Dr. Johnson a scris aceste cuvinte cu zeci de ani în urmă, dar el a descris biserica anilor
1990 şi a secolului XXI. Dacă vrei să găseşti un grup de indivizi nesăraţi, poticniţi şi
falşi vizitează multele (încerc din greu să nu scriu majoritatea) biserici evanghelice de
astăzi. Cu multă mâhnire şi dezamăgire scriu aceste rânduri. Dacă aş fi rugat să numesc
cei mai importanţi duşmani ai creştinismului de azi, nu sunt sigur dacă nu I-aş
menţiona pe legalişti primii! Cum am afirmat şi la începutul acestei cărţi, ei sunt nişte
ucigaşi. Păstorul legalist ucide biserica. Biserica legalistă îl ucide pe pastor. Oamenii
legalişti ucid bucuria şi spontaneitatea acelora care doresc să se bucure de libertatea
lor. Liderii religioşi legalişti sug viaţa bisericii, deşi pretind că îl slujesc astfel pe
35
Dumnezeu. Dacă nu ai fost niciodată înlănţuit de legalism este într-adevăr un lucru
rar…nu ştii cât de binecuvântat eşti. Dacă ai scăpat de acest lanţ (aşa cum am scăpat şi
eu) ştii mai bine decât toţi ce comoară este libertatea. Se merită să luptăm pentru ea!
Lângă mine am Biblia deschisă la capitolul 5 din epistola către Galateni. Această
epistolă este pe drept numită Magna Charta a libertăţii creştine. De fapt primul
capitolul conţine o poruncă, care dacă este crezută şi urmată, va putea să oprească
legalismul. “Cristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi; rămâneţi dar tari şi nu aplecaţi
iarăşi sub jugul robiei. (Gal. 5:1)
Nimic nu îi deranjează pe legalişti decât libertatea adevărului harului. Pavel în sec. I le
scria creştinilor aceste cuvinte pentru că ei ştiau cel mai bine ce înseamnă sclavia.
I.B.Phillips parafrazează acest verset, spunând: “Nu vă pierdeţi libertatea pe care
Cristos a câştigat-o pentru voi şi nu vă lăsaţi iaraşi prinşi de lanţurile scaviei.”
Dacă Patrick Henry a avut curajul să spună: “Redă-mi libertatea sau omoară-mă!”,
atunci creştinul ar trebui să aibă curajul să spună: “Dă-mi libertatea lui Cristos!”.
Lanţul este lanţ, fie că este spiritual, fie politic. Dă-mi libertatea pe care El a câştigat-o
la Calvar sau dacă nu eu tot sclav sunt. Prefer moartea în locul lanţurilor…aşa că dă-mi
libertatea Lui sau eu voi muri! Să trăieşti în sclavie înseamnă să negi harul lui
Dumnezeu.
Să definim doi termini importanţi
Fără să folosesc termeni academici, vreau să definesc doi termeni la care am meditat
îndelung. În primul rând ce vreau să spun când afirm că creştinul este liber? În al
doilea rând ce vreau să spun când afirm că legalismul îi face sclavi pe oameni.
Libertatea
Libertatea înseamnă eliberare….eliberat de ceva şi liber să faci ceva. Libertatea
înseamnă eliberare din sclavie, din lanţuri. Eliberare de sub mânia lui Dumnezeu.
Eliberare de sub autoritatea satanică şi demonică. Eliberare de sub ruşinea care ne
înlănţuie aşa de uşor şi eliberare de sub tirania opiniilor, obligaţiilor şi aşteptărilor
celorlalţi. Există un timp fără Cristos în viaţa mea când nu eram eliberat de impulsurile
mele. Eram în şi sub puterea stăpânului meu Satana şi păcatul era modul meu de viaţă.
Când impulsurile m-au copleşit nu mă mai puteam controla, nimic nu mă liniştea. A
fost o sclavie nesuferită. De exemplu, în viaţa personală eram condus de gelozie mai
mulţi ani. Acest lucru mă consuma. Eram sclav geloziei. Apoi a sosit ziua când am fost
trezit spiritual de minunatul har al lui Dumnezeu care mi-a permis să preiau contriolul
şi aproape înainte ca eu să-mi dau seama, gelozia a dispărut. Am sinţit pentru prima
oară adevărata dragoste; bucuria, spontaneitatea, creativitatea mi-au fost date de o soţie
credincioasă, care m-a iubit foarte mult, care îmi era cedincioasă pentru totdeauna.
Această dragoste şi acest legământ m-au motivat să o iubesc şi mai mult ca niciodată.
Nu-mi mai era frică că o voi pierde, o iubeam cu o bucurie şi cu o binecuvântare care
aveau legătură cu faptul că eram liber. Acum că Cristos a intrat în viaţa mea şi am fost
trezit de harul Lui, El mi-a dat libertatea care m-a eliberat din sclavie şi păcat. Şi după
aceea a venit libertatea care aduce încredere, invincibilitate în prezenţa adversarului.
Această putere, reţineţi, o am datorită lui Cristos care trăieşte în mine. Mai mult; El m-
a eliberat de sub blestemul Legii. Eliberare de a ţine poruncile Legii pentru a-L
36
mulţumi pe Dumnezeu sau pe alţii. Este eliberarea de frica de a fi condamnat de
Dumnezeu şi de cugetul tău. Eliberare de sub cererile celorlaţi, ale publicului general.
Această libertate este motivată de dragostea necondiţionată. Când harul lui Cristos te
trezeşte la adevărata viaţă afli că nu mai eşti obligat să faci ceva când îţi este frică,
ruşine sau dacă te simţi vinovat, le vei face pe toate cu ajutorul dragostei. Tirania
înfricoşătoare de a-I mulţumi pe ceilalţi va lua sfârşit.
Harul aduce şi liberatea de a face altceva – o libertate de a te bucura de drepturile şi
privilegiile de a fi liber, nu sclav şi de a permite şi altora o astfel de libertate. Este
libertatea de a experimenta şi de a te bucura de puterea pe care numai Cristos ţi-o poate
da. Este liberatatea de a deveni ceea ce El vrea a tu să fii, indiferent ce cred ceilalţi. Pot
să fiu eu însumi – liber. Este libertatea de a-L cunoaşte personal. Iar apoi această
libertate îi poate ajuta şi pe alţii să fie ceea ce trebuie să fie. Vezi tu, Dumnezeu nu ne-a
făcut pe toţi la fel, să semănăm la fel, să ne purtăm la fel, să vorbim la fel. Trupul este
plin de varietate. Noi nu trebuie să avem acelaşi temperament şi să folosim acelaşi
vocabularşi să avem acelaşi zâmbet siropos, să ne îmbrăcăm la fel şi să facem aceeaşi
lucrare. Vă repet: Dumnezeu este mulţumit de varietate. Această libertate de a fi ceea
ce suntem este magnifică. Este libertatea de a alege, libertatea de a cunoaşte voia Sa,
liberatea de a merge cu El, libertatea de a fi conduşi în viaţă de către El. Odată ce ai
gustat această libertate altceva nu te va mai mulţumi. Poate trebuie să va mai amintesc
că aceasta este libertatea pentru care luptăm. De ce? Pentru că rangurile creştinismului
sunt pline de aceia cărora le place să ne controleze încât vom deveni la fel de nefericiţi
ca şi ei. “Nefericirii îi place compania!” este motto-ul nerostit al legaliştilor, deşi nu o
admit niciodată.
Legalismul
Acum este timpul când trebuie să-I cunoaştem mai bine pe duşmanii libertăţii.
Legalismul este o atitudine, o mentalitate ce se bazează pe mândrie. Ea se conformează
unui standard artificial doar pentru a ridica în slăvi eul, sinele. Legalistul preia
controlul şi autoritatea şi merge până la extreme. Rezultatul legalismului este controlul
maselor, desbinarea şi nu unitatea, după cum spune şi Daniel Taylor:
“Importanta armă a autorităţii religioase este legalismul – ea transformă şi
manipulează regulile pentru a obţine controlul. Perverteşte voia lui Dumnezeu şi
lucrarea lui Cristos; legalismul preferă Legea, nu harul, litera în locul Duhului.
Legalismul este cea mai rea dorinţă a umanităţii: aceea de a te simţi în siguranţă. Dacă
putem să facem o enumerare de lucruri pe care să le facă sau să nu le facă cineva, noi îi
putem controla pe ceilalţi. Autoritatea legalistică este confuză în principiul creştin al
unităţii. Unitatea este adâncă, chiar mistică. Este nevoie de multe eforturi. Este o sursă
de siguranţă, dar este foarte periculoasă. Unanimitatea este foarte strânsă. Ea poate fi
măsurată, monitorizată, forţată. Ea este externă, pe când unitatea este internă. Scopul ei
primordial este de a corecta temperamentul, scopul unităţii este un duh potrivit.
Unanimitatea insistă pe multe lucruri: credinţă şi comportament, experienţă şi
vocabular.
Legalismul spune în câteva cuvinte: “Fac asta sau nu fac aia şi atunci Dumnezeu va fi
mulţumit de mine!” sau “Dacă aş putea face asta şi să nu fac aia, l-aş mulţumi pe
37
Dumnezeu!” sau poate “Ce fac şi ce nu fac sunt pentru gloria lui Dumnezeu!” Ele nu
sunt prezentate în Scriptură, trebuie să înţelegi acest lucru. Ele au fost dictate
legaliştilor şi au devenit o obsesie pentru ei. Legalismul este exact, rigid, negru.
Mândria, care este motorul legalismului, lucrează împreună cu alţi factori: vinovăţia,
frica, ruşinea. Ea pune accentul pe ceea ce nu trebuie să fim şi pe ceea ce nu trebuie să
facem. Ea înfloreşte în contextul negativismului. Puţini oameni au descris legalismul
mai bine ca Eugen Peterson din cartea “Lumina călătoare” unde el pune în contrast
umblarea în credinţă cu legalismul:
“Cuvântul creştin înseamnă mai multe lucruri pentru mai mulţi oameni. Pentru
unii înseamnă un mod de viaţă inflexibil, neschimbător, fără culoare. Pentru alţii o
aventură periculoasă trăită mereu în aşteptare. Aceste desrieri pot fi suportate cu
dovezi. Sunt nenumărate descrieri pentru toate bisericile din lume. Dar dacă ne
concentrăm numai asupra evidenţei biblice numai a doua descriere poate fi dovedită:
imaginea unui om care explorează orice experienţă – durere şi bucuria, exterior şi
interior, implinire şi frustrare – ca o descriere a libertăţii omeneşti, căutând un sens şi
har. Dacă căutăm dovezi în materialul biblic nu ne vom îndoi că viaţa creştină este o
viaţă îndrăzneaţă. Dar cum oare este imaginată altfel? Cum de unii o găsesc
plictisitoare, fără culoare, mereu la fel. Putem presupune că o biserică de creştini
înarmaţi cu poveştile libertăţii lui Moise, Avraam, David, Samson, Deborah şi Daniel –
nu au vrut pentru un moment să înţeleagă învăţătura din ele şi au asuprit libertatea. Ne
putem aştepta ca acei – care au auzit despre Isus care elibera oameni – să fie sensibili
la această libertate.”
Fii sincer câte biserici ştii care să fie într-adevăr adevărate şi curate – care motivează
oamenii pentru a trăi pentru Cristos. Mă tem că numarul este prea mic. Câţi creştini pe
care îi cunoaşteţi se bucură de libertatea de a filiberi, trăind intens, bucurându-se de
viaţă şi câţi sunt aceea care sunt legalişti? Nu te surprinde pe tine care eşti liber că
cineva doreşte să trăiască de bună voie în sclavie? Te îndemn să cugeţi cuvintele lui
Peterson. Ca de obicei el a nimerit ţinta. Locul, singurul loc unde ne putem aştepta să
fim liberi este locul în care suntem mai mult înlănţuiţi: biserica. Şi aceasta îl mâhneşte
pe Dumnezeu. Ce s-a întâmplat în primul secol se poate întâmpla şi în secolul XX.
Pavel ne scrie în Galateni despre uimirea lui: “Voi alergaţi bine, cine v-a tăiat calea ca
să n-ascultaţi de adevăr?” (Gal 5:7). Permiteţi-mi să analizez acestă idee “Când eram
cu voi, unii renunţau după 100 m, alţii alergau alergau 400 m cu uşurinţă. Dar mai
existau şi cei care alergau pe distanţe lungi – maratoniştii. Adevărul v-a eliberat şi eu
vă reamintesc mereu că veţi alerg bine atât timp cât sunteţi bucuroşi. Cine v-a tăiat
calea? Cine v-a furat încălţămintea? Cine v-a spus să alergaţi şi să nu fiţi bucuroşi?
Unii nu mai alergaţi, v-aţi oprit!” (parafrazarea lui Swindoll). Dar aceasta nu e totul. În
capitolul 3, versetele 1-3, Pavel este mult mai categoric. Salutul din deschidere este o
insultă “O, Galateni, nechibzuiţi! Cine v-a fermecat, pe voi, înaintea ochilor cărora a
fost zugrăvit Isus Cristos ca răstignit? Iată numai ce voiesc să ştiu de la voi: prin
faptele Legii aţi primit voi Duhul ori prin auzirea credinţei? Sunteţi aşa nechibziuţi?
După ce aţi început prin duhul, vreţi acum să sfârşiţi prin firea pământească? (Gal. 3:1-
3).
38
Apostolul spune de fapt: “Când eram cu voi, învăţându-vă adevărul, vi L-am arătat pe
Mântuitorul care a plătit din plin pentru păcatele voastre. Moartea de care a murit şi
învierea Lui din mormânt a fost ultima plată a lui Dumnezeu pentru păcat. Preţul total!
Tot ce trebuie să faci este să crezi că El a murit şi a înviat din morţi pentru tine. El a
luat locul nostru pe cruce şi acum adevărul poate fi spus tuturor celor care cred. Tu
credeai asta odată şi erai liber. Dar acum nu mai eşti. Cine te-a vrăjit? Cine te-a forţat
să preiei opiniile oamenilor în locul harului lui Dumnezeu şi a lucrării duhului? Când a
început să-ţi fie frică?” Aceasta este ideea. Cu alte cuvinte: Cine te-a înnebunit? Cine
ţi-a luat minţile? Mai înainte în Gal.1:6 el recunoaşte că este uimit: “Mă mir că treceţi
aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Cristos, la o altă evanghelie.” Se
poate compara cu faptul că-ţi creşti copiii într-un mediu sănătos. Ei cresc în casa ta şi
pentru că ai o casă bună, ei se dezvoltă în securitate şi stabilitate. Ei comunică deschis,
cu libertate. Ei învaţă cum să rezolve problemele. Pe scurt ei învaţă bazele unei
adevărate vieţi…care înseamnă să-L cunoşti pe Cristos şi să-L iubeşti pe Dumnezeu şi
să umbli împreună cu Ei, să comunici cu Ei – aceasta dându-ţi integritate şi
autenticitate. Odată ce au crescut, ei pleacă mai departe. Timpul trece, iar ţie îţi este aşa
de dor de ei, aşa că după 3-4 ani te duci şi-I vizitezi. Eşti iumit. Îi găseşti dărâmaţi, cu
nişte vieţi fără de sens. Eşti uimit că ei se luptă cu probleme, cu atitudini negative. Te
întrebi într-un mod natural: “Cine te-a prostit? Cine ţi-a luat minţile? Ce s-a întâmplat
cu aceşti ani?”. Cu aceeaşi căldură le-a scris şi Pavel galatenilor. Gândeşte-te acum…
pentru ce lupta el? Pentru libertate!
Să identificăm cele trei metode ale legalismului
Haideţi să ne gândim. Care sunt atacurile legaliştilor asupra vieţii, bisericii,
misionarilor? Cum pătrund ei înăuntru? Cine sunt ei? Mai mult, cui sunt ei de folos?
Ca rezultat al studierii capitolelor 1 şi 2 din Galateni sunt pregătit să descriu
instrumentele pe care le folosesc legaliştii secolului XXI: hărţuirea, ecleziastica, erezia
doctrinală şi ipocrizia personală. Mai întâi haideţi să privim mai întâi la acei care
deranjeasă şi transformă adevărata învăţătură în erezie. Scriptura o spune pur şi simplu:
Legaliştii schimbau adevărul în adunarea din Galata:
“Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Cristos la
o altă evanghelie. Nu doar că este o altă evanghelie, dar sunt unii oameni care vă
tulbură şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Cristos. Dar chiar dacă noi înşine sau un
înger din cer ar veni să v propovăduiască o evanghelie deosebită de aceea pe care v-am
propovăduit-o noi, să fie anatema! Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă
propovăduieşte cineva o Evanghelie diferită de cea pe care aţi primit-o să fie anatema!
Caut eu în clipa aceasta să capăt bunăvoinţa oamenilor sau bunăvoinţa lui Dumnezeu?
Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş căuta să plac oamenilor, n-aş mai fi robul lui
Cristos.” (Gal 1:6-10)
Legaliştii îi deranjau pe ceilalţi, schimbau adevărul, semănau erezia. Mesajul lor eretic
era ca creştinii din Galata să-l lase pe Moise să termine ce a început Cristos. Cu alte
cuvinte mântuirea nu este numai prin credinţă…ea cere fapte. Împlinirile omneşti
trebuie să urmeze credinţei înainte ca tu să fii sigur că eşti mântuit. Noi auzim o altă
evanghelie care este mincinoasă. Ea nu este o veste bună, ci o informaţie proastă.este o
39
erezie. Ea se opune adevăratului mesaj care ne vine din reformă: Sola fide – numai prin
credinţă. Mântuirea care începe cu dragostea lui Dumnezeu, care ajunge la lumea
pierdută prin moartea şi învierea lui Cristos este cea care-l onorează pe Dumnezeu. Dar
o mântuire care presupune realizări omeneşti, muncă efort, fapte religioase
distorsionează vestea bună pentru că omul capătă gloria, nu Dumnezeu. Afirmaţia
repetată a lui Pavel împotriva celui care a introdus erezia este: “Să fie anatema!”.
Astfel, Pavel ne spune că acea persoană este condamnată! Cuvântul original este
anatema. Este singurul cuvânt grecesc pentru condamnare. Totuşi, erezia încă există.
Aproape fiecare cult este un cult al mântuirii prin fapte. Face apel la firea pământească.
Îţi spune că dacă vei sta cât mai mult la un colţ de stradă, că dacă vei distribui
literatură, că dacă îţi vei jertfi viaţa, dacă te botezi, dacă dai bani, dacă te rogi mult,
dacă iei parte la adunări, atunci prin faptele tale bune şi efortul tău, îl faci pe
Dumnezeu să zâmbească. În cele din urmă, când binele tău va cântări mai mult ca răul
la ziua judecăţii vei câştiga şi vei merita favoarea Lui. Rezultatul în acestea, vă spun
iar, este gloria omului, pentru că aţi adăugat altcevala mântuire.
Harul spune că nu trebuie să dai nimic, că nu meriţi nimic, că nu plăteşti nimic. Îţi
aminteşti ce am învăţat în capitolul 2? Mântuirea este un dar. Te bazezi pe Cristos.
Punct. Si ţotuşi, învăţătura eretică a faptelor continuă să strângă tot mai mulţi oameni.
Şi aceasta pentru că oamenii sunt atât de mândri. Nu trebuie să facem ceva pentru a ne
simţi bine. Nu are nici un rost să obţinem ceva valoros pe gratis. Permiteţi-mi să fiu
cinstit – opriţi-vă din a tolera evenghelia eretică a faptelor! Este legalism! Te va
înlănţui şi nu-ţi va mai da drumul. Adevărata Evanghelie a harului, totuşi, te va elibera.
Te va elibera pentru totdeauna.
Haideţi să analizăm cu atenţie Galateni 1: 10: “Caut eu oare, în clipa aceasta să capăt
bunăvoinţa oamenilor, sau bunăvoinţa lui Dumnezeu? Dacă aş mai căuta să plac
oamenilor, n-aş mai fi robul lui Cristos.” Te întrebi care era viaţa lui Pavel înainte de a-
L întâlni pe Cristos. El ne spune “dacă aş mai căuta să plac oamenilor…” El era un
legalist şi un fariseu mai înainte. Ţelul lui, printre altele, era să placă oamenilor. Când
şi-a dat seama că Cristos era ceea ce pretindea El că este şi că moartea Lui a fost
suficientă pentru păcatele lui, a fost adânc îndurerat pentru cât de mult a greşit înaintea
lui Dumnezeu. L-a întâlnit pe Cristos pe drumul spre Damasc. A învăţat atunci (şi în
anii următori) că nu poţi încerca să-I mulţumeşti pe oameni şi să trăieşti fiindu-ţi frică
de ei. Nu avem decât pe unul pe care trebuie să-l mulţumim şi acela este Dumnezeu.
Vreau să adaug ceva aici special pentru păstorii şi liderii creştini. Cei care caută să-l
mulţumească numai pe Dumnezeu sunt invincibili. Nu numai atât când ne oprim să-I
mulţumim pe oameni nu mai putem fi intimidaţi din afară. Biserica lui Cristos are
nevoie de mai mulţi păstori invincibili, nefricoşi. Depunem mult efort pentru a-I
antrena pe oameni pentru slujire. Dar şi păstorii trebuie antrenaţi. O biserică trebuie să
ştie când să-l lase pe păstor s-o conducă, cum să-l respecte şi urmeze cu credinţă. Da,
el are nevoie ca să fie crezut, fără îndoială. Dar tragedia constă în faptul că tot mai
mulţi păstori caută favoruri şi vor să-I mulţumească pe oameni cu orice preţ. El nu
poate fi un păstor adevărat atâta timp cât el fuge de datorie şi îi este teamă de ce
gândesc sau spun oamenilor. Îmi amintesc de o experienţă care m-a învăţat un lucru
40
important. Eram păstor într-o biserică din alt stat acum 20 de ani. O anumită problemă
periculoasă ar putea dezbina şi biserica. Mă apăsa şi faptul că votul meu trebuie să le
unească. Toţi oamenii erau îndreptaţi spre mine. Întâlnirea culminantă a fost fixată
pentu joi după-amiază. Eram tânăr şi neexperimentat, eram încă interesat în a-I
mulţumi pe oameni – recunosc acest lucru spre propria mea ruşine. I-am spus Cynthiei
că am nevoie să fiu singur peste noapte ca să mă gândesc la ce am de făcut. Am intrat
în Wolswagenul meu miercuri dimineaţa şi m-am îndreptat spre autostrada care ieşea
din oraş, citind Noul Testament. L-am deschis la Galateni, capitolul 1 şi am început să
citesc cu voce tare în timp ce conduceam. Dintr-odată, versetul 10 mi-a sărit în ochi:
“…caut să plac oamenilor..” da, este acelaşi verset pe care l-am analizat mai înainte,
dar pe care atunci l-am văzut pentru prima oară. Imediat am parcat, am oprit maşina şi
am citit din nou aceste cuvinte cu voce tare, mereu şi mereu. Nu numai că aveam
răspuns, dar am descoperit un principiu de viaţă. În câteva minute, încrederea a
înlocuit frica. Am pierdut plăcerea înşelătoare de a mulţumi un grup de oameni.
Singurul meu ţel era să-l mulţumesc pe Dumnezeu. Am fost eliberat de povara de a-I
mulţumi pe oameni. M-am întors acasă spre surprinderea soţiei mele care nu se aştepta
să mă vadă decât a doua zi şi I-am spus şi ei ce am descoperit. Ea a zâmbit fiind de
acord cu mine. Ea a observat nesiguranţa mea de dimineaţă. Noaptea următoare mi-am
declarat convingerile care I-a nemulţumit pe unii, dar s-a rezultat a fi cel mai bun
lucrui. Câţiva au părăsit biserica…totuşi pentru prima oară în preoţia mea am
experimentat un nou suflu de libertate. Eram invincibil şi neintimidat, dar am avut
parte de un calm şi de o siguranţă care nu m-au părăsit, slavă Domnului. Am fost
eliberat de lanţul de a-imulţumi pe oameni. Poate că acesta este motivul pentru care
scriu cu atâta pasiune despre importanţa de a fi liber – de ce vă spun că puterea
eliberatoare a harului lui Dumnezeu vă va trezi la viaţă. Aceia care nu vor să trăiască
sub libertate, sunt sub puterea ereziei, sunt ucigaşii harului cărora le place să
controleze şi să intimideze.
Al doilea instrument pe care îl folosesc legaliştii este hărţuirea ecleziastică; ei sunt
aceia care spionează şi înlănţuiesc oamenii: “După 14 ani, m-am suit din nou la
Ierusalim împreună cu Barnaba, şi l-am luat cu mine şi pe Tit. M-am suit în urma unei
descoperiri şi le-am arătat evanghelia, pe care o propovăduiesc între neamuri,
îndeosebi celor mai cu vază ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar. Nici chiar
Tit, care era cu mine, măcar că era grec, n-a fost silit să se taie împrejur din pricina
fraţilor mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi între noi, ca să pândească slobozenia pe care o
avem în Cristos Isus, cu gând să ne aducă la robie; noi nu ne-am supus şi nu ne-am
potrivit lor nici o clipă măcar, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână cu noi. Cei ce
sunt socotiţi ca fiind ceva, orice ar fi fost ei, nu-mi pasă: Dumnezeu nu caută la faţa
oamenilor – aceştia, zic, ei cu vază nu mi-au adus nimic. Ba dimpotrivă, când au văzut
că mie îmi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei netăiaţi împrejur, după cum lui
Pavel îi fusese încredinţată Evanghelia pentru cei tăiaţi împrejur …” (Gal 2:1-7)
Puţine capitole în Scriptură ne avertizează despre pericolul legalismului. Mai înainte
am analizat pe aceea care disturbă şi transformă Evanghelia. Acum, îi analizăm pe
aceia care spionează şi îi fac sclavi pe oamenii care vor să fie liberi. În câteva
41
propoziţii lăsaţi-mă să vă explic ceea ce vrea să spună Pavel în Galateni 2. 14 ani mai
înainte, a fost chemat special de Dumnezeu pentru a lucra cu neamurile. Pentru, vă
amintiţi, a fost chemat să lucreze cu evreii. O întrebare importantă l-a frământat pe
Pavel: unul dintre neamuri trebuia să fie circumcis pentru a fi creştin? Dar mai era o
întrebare. Tebuie ţinută a anumită dietă? Trebuie să împlinească Legea lui Moise?
Trebuie să devină un evreu? Cu alte cuvinte trebuie Moise să termine ce a începăut
Isus? Pavel a spus un nu hotărât. El a propovăduit Evnaghelia lui Cristos bazată pe
mesajul harului. În mod surprinzător, neamurile au răspuns cu miile. Aceasta I-a
enervat pe credincioşii evrei mai ales pe aceia care erau legalişti cu privire la mântuire.
Fluxul atâtora convertiţi, I-a deranjat. Dar răspunsul apostolului Pavel I-a condamnat:
“Haideţi să distingem pe părinţii bisericii, stâlpii bisericii. Avem nevoie de ei.” Aşa că
el a mers la Ierusalim la întâlnire, luându-l numai pe Barnaba (un evreu circumcis) şi
pe Tit (necircumcis); amândoi au crezut în Domnul Isus Cristos ca Mântuitor. Pavel ne
spune ce a făcut când a ajuns: “M-am suit, în urma unei descoperiri, şi le-am arătat
Evanghelia pe care o propovăduiesc eu între neamuri, în deosebi celor mai cu vază, ca
nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar.” (versetul 2)
Acest lucru ne asigură că el era sincer. El spune : “Oameni, vreau să ştiţi că v-am
învăţat noua veste a lui Cristos, cea a harului, fac bine sau am nevoie de corectare?”
răspunsul lor era pe scurt: “Ai dreptate. Suntem de acord cu mesajul tău.” Dar luaţi
aminte la versetul 3: “Nici chiar Tit care era cu mine, n-a fost silit să se taie împrejur!”
Dar crezi că legaliştii au fost de acord? Nici gând:
“din pricina fraţilor mincinoşi, furişaţi şi strecuraţi între noi, ca să oândească
slobozenia, pe care o avem în Cristos Isus, cu gând să ne ducă în robie, noi nu ne-am
supus şi nu ne-am potrivit lor nici o clipă măcar…” (versetele 4,5)
Bravo lor! De ce nu a fost Pavel de acord cu ei şi nu s-a supus poruncilor lor
legalistice? Pentru că pentru libertate trebuie să te lupţi! El a refuzat să se supună lor
măcar pentru o clipă. Trebuie să ne oprim şi să analizăm cuvintele“ să pândească
slobozenia.” Cuvântul grecesc kataskopos este tradus prin “a pândi” A.T.Robertson
spune că înseamnă “a face o investigare pe ascuns”. De ce? Nu este greu de răspuns::
pentru a face din oameni sclavi. Acestora nu le plăcea libertatea lui Pavel, dar voiau şi
ca alţii să trăiască ca ei (Oamenii ca aceştia încă mai există) în versetul 4 Pavel ne ei se
furişau. În versetul 5 Pavel spune că nu s-a supus “pentru că adevărul Evangheliei să
rămână în voi.” Când legaliştii se furişează în biserică, este nevoie ca liderii să stea
fermi pe poziţie. Cel puternic trebuie să-l apere pe cel slab. Pavel nu putea fi intimidat,
întors de la lucrarea pe care o avea de făcut. Cu credinţă, el a propovăduit libertatea pe
care orice convertit dintre neamuri o pretindea. El s-a împotrivit legalismului şi aşa să
facem şi noi. Credeţi-mă, legaliştii nu înţeleg mesajul dacă tu nu le explici cu blândeţe
şi răbdare. Nu este nevoie s-o faci pe spiritualul. Mai devreme, l-am citat pe Eugen
Peterson. Deoarece cuvintele lui se potrivesc cu ceea ce vreau să spun, am să le citez:
“Există oameni care nu doresc ca noi să fim liberi. Ei nu vor ca noi să fim liberi
înaintea lui Dumnezeu, acceptaţi aşa cum suntem prin harul Lui. Ei nu vor ca noi să
fim liberi să ne exprimăm credinţa în faţa lumii. Ei vor să ne controleze, vor să ne
folosească pentru propriile lor scopuri. Ei înşişi refuză să trăiască în credinţă, se unesc
42
unii cu alţii şi vor să primească aprobarea că sunt la fel, acţionează la fel. Ei încearcă
să-şi mărească numărul cu condiţia ca noii membri să arate, să vorbească, să se poarte
ca ei. Ei întră în biserici “ca să pândească slobozenia pe care o avem în Cristos Isus” şi
găsesc frecvent modalităţi de a ne controla vieţile de creştini liberi. Fără să ne dăm
seama, devenim nerăbdători să ştim ce spun alţii despre noi, suntem îngrijoraţi aproape
obsesiv de ce vor gândi alţii. Noi nu mai trăim vestea bună, ci încercăm să memorizăm
şi să recităm Scriptura pe care altcineva ne-a dat-o. Noi putem fi siguri astfel, dar nu
suntem liberi. Vom supravieţui ca comunitate religioasă, dar nu vom şti ce înseamnă să
trăieşti în dragoste şi credinţă, în nădejde. Acest fel de comportament supus regulilor
nu ne va face liberi. Dar Pavel nu s-a supus şi nu s-a potrivit lor nici o clipă măcar,
“pentru ca adevărul Evangheliei să rămână cu voi.” Orice persoană liberă care are
curajul lui Pavel va fi vigilentă şi va rezista.”
Cu câteva luni în urmă vorbeam cu un om pe care îl admir. El este lider creştin care are
responsabilităţi mari şi dificile. El mi-a spus că a fost îndurera de o familie misionară
pe care el şi soţia sa o cunoşteanu de mai mulţi ani. Legalismul lor nu a mers aşa că s-
au întors în SUA şi au plănuit să nu mai fie misionari. Au zis că s-au săturat. Am crezut
că glumeşte, la care el mi-a răspuns: “Nu este de loc o glumă!” Nu am putut să-l cred
pentru că acolo unde au fost trimişi nu era unt de alune. Iată de ce s-au întors în SUA.
Acestei familii îi plăcea foarte mult untul de alune. Au făcut nişte aranjamente cu nişte
prieteni din SUA să le trimită unt de alune. Problema este că au început şi alţi
misionari să cumpere unt de alune, considerând că astfel sunt mei spirituali. Cred că şi-
au spus astfel: “Dacă nu vom primi unt de alune, renunţăm la cauza lui Cristos!” sau
orice astfel de prostie şi-au închipuit ei. Baza spiritualităţii este de a purta crucea, nu de
a mânca unt de alune. Tânara familie nu s-a gândit însă astfel. Ei continuau să
primească regulat pachete cu unt de alune. Ei nu s-au lăudat cu aşa ceva, le plăcea doar
să se bucure de el la masă. Şi astfel au început greutăţile. Te-ai aştepta ca misionarii să
fie îndeajuns de maturi pentru a-I lăsa pe alţii să mănânce ce vor, ce consideră că e
bun. Ei bine nu este aşa. Incapabile de a se descurca cu problemele care s-au ivit, ei şi-
au împachetat lucrurile şi s-au întors imediat acasă, deluzionaţi şi poate un pic ironici.
Nici măcar misionarii nu scapă de astfel de probleme. Vrei să faci astfel liste pentru
alţii? Nu, păstreză-le pentru tine. Dacă nu-ţi place untul de alune, este bine. Dacă nu-ţi
place, nu-l mânca! Dar nu spune şi altora. Şi nu ne judeca pentru că ne place.
Exemplele de hărţuire sunt extrem de multe. Recent am auzit despre un frate care a
terminat un colegiu unde studenţii trăiau după nişte reguli foarte stricte. Ei nu trebuiau
să muncească duminica! Deloc! Ghiciţi ce s-a întâmplat? Şi-a spionat nevasta care
atârna pe frânghie nişte haine pe care le spălase duminică seara. Sunteţi pregătiţi? Tipul
şi-a predat nevasta autorităţilor. Cred că ea s-a bucurat de cele două zile cât a fost
închisă. Uneori micimea unor astfel de oameni mă face să urlu. Iată ce scria Mike
Jaconelli, editorul ziarului The Wittenburg Door despre astfel de oameni:
“ Aceşti oameni sunt urâţi. Ei sunt oameni care şi-au pierdut viziune. Ei se uită
acum la lucruri neimportante. Rezultatul este că şi noi suntem imobilizaţi de obsesia
lor pentru neimportant. Este timpul ca biserica să scape de ei. Este timpul ca biserica să
nu îi mai ignore. Este timpul ca biserica să nu mai pretindă că ei nu există. Aceşti
43
oameni sunt o boală pentru biserica lui Cristos – o boală care produce dezacord,
distrugere, dezbinare. Ei sunt periculoşi deoarece par a nu fi periculoşi.”
Jaconelli are dreptate. Acum este timpul ca biserica (tu şi eu, prietene) să recunoască că
au nevoie de harul terzirii – libertatea pentru care se merită să lupţi.
Al treilea ucigaş al harului identificat în Galateni este ipocrizia, aceia care mint şi
înşeală. (Gal. 2: 11-14) Acesta este unul dintre puţine locuri din Scriptură unde doi
lideri se ceartă. Unul dintre ei este apostolul Pavel, iar celălat Petru, aici numit Chifa.
“Dar când a venit Chifa în Anitohia, I-am stătut împotrivă în faţă căci era osândit” (v.
11) O întrebare: De ce l-a mustrat Pavel pentru Petru? El ne spune: “În adevăr, înainte
de venirea unora de la Iacov, el mânca împreună cu Neamurile; dar când au venit ei, s-
a ferit şi a stat deoparte, de teama celor tăiaţi împrejur.” (v. 12) O altă versiune a
Bibliei spune astfel: “El obişnuia să mănânce împreună cu Neamurile. Aceasta pănâ
când au venit Evreii. Şi când au venit ei “Nu, nu am mâncat cu ei”, a minţit Pavel
sperând ca evreii să-l creadă. Problema este că inainte să vină Iacov şi prietenii lui
evrei, Petru mânca cu neamurile. Ipocritul! Îmi place parafrazarea lui Ralph Keiper:
“Petru, simt că minţi. Era un timp când acest lucru nu făcea parte din speranţa ta de
mântuire. După ce ai crezut în Cristos, nu-ţi mai pasă ce mănânci. Dar acum când au
venit evreii te-ai despărtat de neamuri. Tu îi pui pe ei să ţină Legea evreiască. Petru,
dacă te întorci sub Lege, nu mai duci o viaţă evlavioasă, nu mai trăieşti în credinţă.”
Pavel a demascat ipocrizia lui Petru. “Tu vorbeşti despre libertte, Petru, dar tu nu mai
trăieşti în ea. Vorbeşti despre Lege, dar nu trăieşti în ea.” Problema s-a mărit când alţii
au văzut modul de viaţă plin de ipocrizie al liderilor lor: “Împreună cu el au început să
se prefacă şi ceilalţi iudei aşa că pănâ şi Barnaba a fost prins în lanţul făţărniciei lor.
Când I-am văzut eu că nu umblă după adevărul Evangheliei, I-am spus lui Chifa în faţa
tuturor: “Dacă tu, care eşti iudeu trăieşti ca Neamurile şi nu ca iudeii, cum sileşti pe
neamuri să trăiască în felul iudeilor?” (Gal. 2:13-14) De ce a fost Pavel atât de
categoric? Deoarece oamenii se iau după lideri. Oile îl urmează pe păstor. Şi deoarece
legalismul nu moare de la sine, trebuie să ne confruntăm cu el. Vă reamintesc, pentru
libertate se merită să lupţi. Ştiu un om care are aproape 60 de ani care este bântuit de
amintirea de a fi crescut de părinţi ipocriţi. I-a luat mult timp să se confrunte cu
adevărul că a fost dezamăgit emoţional şi spiritual de abuzul lor. În timpul copilăriei
lui, familia mergea la o biserică care le spunea să nu meargă la cinema. Aceasta amers
până la faptul că oamenii erau chemaţi în faţă, la amvon, să mărturisească acest păcat
sau “alte păcate”. Problema e că familia lui întotdeauna mergea la cinema în secret,
vineri sau sâmbătă. Dar l-au convins să nu spună nimic. Ei l-au înspăimântat
spunându-I: “Ţine-ţi gura închisă!” Iată-l, un mic băiat, căruia I se spunea săptâmână
de săptămână: “Nu spune nimănui duminica ce facem noi!” Bineînţeles ei mergeau la
cinematografe îndepărtate pentru ca nimeni să nu-I vadă. Recent, omul a descoperit cât
de ipocrit era. Deoarece ei nu voiau să recunoască adevărul el a fost decepţionat de
acest fel de viaţă. Mai târziu, cu ajutorul unui terapeut creştin, el şi-a depăşit
momentele de confuzie. Vrei şi tu să faci aşa cu copii tăi? Vei reuşi astfel – creşte-I
într-un context legalistic al religiei exterioare, unde performanţa înseamnă mai mult ca
relitatea. Simulează credinţa. Furişează-te şi pretinde că eşti spiritual. Fă ca şi copii tăi
44
să facă la fel. Fii un ipocrit. Spune un lucru, dar fă altul. Şi poţi să contezi pe faptul că
te vei pierde emoţional şi spiritual. Mai înainte ca să spui că nu vei fi tentat niciodată la
ipocrizie, să crezi că nu poţi fi ispitit, aminteşte-ţi ce a spus Pavel în Galateni. Un lider
spiritual puternic şi stabil ca Petru a căzut. Şi împreună cu el şi alţii, chiar şi Barnaba.
Legalismul este atât de subtil. Oamenii care sunt ispitiţi de a place oamenilor cad în el.
Acest lucru ne întoarce la minunatul verset Galateni 1:10
“Caut eu oare în clip aceasta, să capăt bunăvoinţa oamenilor, sau bunăvoinţa lui
Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş mai căuta să plac oamenilor, n-aş mai
fi robul lui Cristos.”
Patru strategii puternice
Ucigaşii nu pot fi ignoraţi, dar nici toleraţi. Nu mai poţi permite legalismului să
continue aşa cum nu poţi permite şarpelui cu clopoţei să se furişeze şi să se ascundă în
casa ta. Cineva va fi rănit. Dacă se merită să luptăm pentru libertate, cum s-o facem?
De unde începe harul trezirii? Mă gândesc la patru strategii puternice:
1. Fii ferm în libertatea ta. Îţi reamintesc ce spune Pavel în Galateni 5:1 “Cristos ne-a
izbăvit ca să fim slobozi. Rămâneţi dar tari şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei.”
Rugaţi-l pe Domnul să vă dea curaj.
2. Nu mai alergaţi după aprobarea oamenilor. Acesta poate fi un obicei greu de oprit,
dar trebuie să depui toate eforturile pentru asta. Dacă faci parte dintr-un grup unde
ai fost obligat să faci unele lucruri care nu se potrivesc cu cugetul tău sau dacă ai
fost obligat să nu mai faci lucruri care îţi plăceau, ieşi din acest grup! Nu trebuie să
fii de acord cu ei. Trebuie să-L spujeşte pe Dumnezeu, nu pe oameni. Nu-mi pasă
cât de spiritual sună, nu mai alerga după favoarea oamenilor.
3. Nu te mai supune lanţurilor. Aceasta se numeşte sclavie. Înseamnă să încerci să fii
spiritual prin performanţe. Gândeşte-te cât de bine este să te eliberezi de
nesiguranţă. Gândeşte-te cât de bine este să fii din nou tu însuţi, poate pentru prima
oară în viaţa ta.
4. Stai în adevăr. Aceasta înseamnă să fii cinstit. Dacă nu eşti de acord spune-o cu
blândeţe si fermitate. Dacă eşti singur, nu renunţa. Când greşeşti, recunoaşte “Am
greşit!” Dacă nu ştii recunoaşte adevărul. Nu este nimic rău dacă nu ştii. Şi data
viitoare când copii îţi spun că eşti ipocrit şi te simţi jenat, fii de acord cu ei: “Ştiţi
ce? Aveţi dreptate. Am fost un ipocrit de prima clasă. Ceea ce aţi văzut era greşit.”
Spuneţi-le asta. Poate te vei simţi prost, dar ei te vor respecta şi te vor admira. Şi nu
vor creşte fiind dezamăgiţi. Vor învăţa să fie cinstiţi şi oaneşti, chiar dacă greşesc.
Nimeni nu este perfect, dar ei vor vrea ca tu să fii sincer cu ei. Noi avem nevoie de
aprobare şi de încurajare ca să fim ceea ce trebuie să fim şi pentru că mulţi sunt
slabi ei au nevoie de cei puternici ca să-I ajute în lupta pentru libertate. Paul
Tournier scrie în cartea sa “Vinovăţie şi har”: “…în toate domeniile, chiar şi în artă
şi cultură, judecata celorlalţi este de primă importanţă. Frica de critică omoară
spontaneitatea, nu-I lasă pe oameni să fie ei înşişi, să se exprime liber. Ai nevoie de
mult curaj ca să pictezi un tablou, să scrii o carte, să înalţi o clădire cu noi linii
arhitecturale sau să-ţi formulezi opinii independente sau idei originale.”

45
Dacă îţi este frică să lupţi pentru libertate atunci eşti un egoist cu tine şi cu ceilalţi care
doresc să fie liberi. Aceia care se luptă pe câmpul de bătălie sunt numiţi eroi sau
patrioţi. Din toată inima, eu cred că cei care se luptă cu legalismul pot fi numiţi în
acelaşi fel.

5. SUNTEM LIBERI? ATUNCI

SĂ TRĂIM LIBERI

Nu ştiu ce înseamnă să fii sclav. N-am nici cea mai vagă idee. Am citit despre
ea, am văzut filme, piese de teatru şi drame de televiziune unde sclavia era descrisă în
toată cruzimea ei, dar nu ştiu ce înseamnă să fii sclav. Şi sunt bucuros că nu ştiu. Nu
ştiu nimic altceva mai nedrept şi mai urât ca sclavia. Ca american mi se pare
nemaipomenit – poate un cuvânt mai bun ar fi uimitor – că strămoşii mei au luptat
pentru libertatea lor şi independenţa tării, şi totuşi să-I facă pe alţii sclavi fără nici cea
mai mică ezitare. Unghiurile unei astfel de logici întortogheate nu sunt congruente
mental – cetăţeni liberi care să deţină sclavi. A fost nevoie de un război civil ca acest
jug să fie rupt. A fost nevoie de un preşedinte curajos şi hotărât care să nu dea înapoi,
care a fost neînţeles şi în cele din urmă asasinat pentru o cauză care nu merita numai
să lupţi pentru ea, ci şi să mori pentru ea. Cu câteva luni înainte de a fi asasinat în
1865, Abraham Lincoln a vorbit despre cele două partide: “Nici un partid nu se aştepta
la război, la amploarea şi durata pe care o are. Fiecare a dorit un triumf uşor.
Amândouă părţile citesc aceeaşi Biblie şi se roagă aceluiaşi Dumnezeu şi invocă
ajutorul Lui împotriva celuilalt. Acum vocea preşedintelui ales s-a oprit, sentimentele
lui apărând la suprafaţă. El a vorbit despre cât de ciudat este faptul că unii profită de pe
urma altor oameni neferici. În cele din urmă, odată cu adaptarea celui de-al 13-lea
amendament al Constituţiei SUA, sclavia a fost abolită legal. Atunci au fost proclamaţi
oficial liberi toţi negri din America. Totuşi, cu mult înainte, preşedintele îşi exprimase
convingerile antisclavagiste în proclamaţia care nu a dat roade în sud. În ziua de Anul
Nou din 1863 a fost dată publicităţii Proclamaţia de Emancipare, dar de abia în 1865
pe 18 decembrie Constituţia a adoptat-o oficial. Deşi mort, Lincoln încă mai vorbea. În
final, visul lui s-a împlinit. Cuvintele lui au intrat în Capitol Hill, apoi în văile din
Virginia, pe străzile din Carolina, în plantaţiile din Georgia, Alabama, Mississippi şi
Louisiana. Capetele de afiş din toate ziarele fiecărui stat erau acestea: “Sclavia este
abolită legal.” Şi totuşi, s-a întâmplat ceva care nimeni nu dorea. Cea mai mare
majoritate a sclavilor din sud care erau liberi de acum continuau că trăiască în sclavie.
Mulţi dintre ei continuau să trăiască ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Deşi liberi,
negri trăiau înlănţuiţi în perioada reconstrucţiei. Shelby Foote în cartea de trei volume
“Războiul Civil” verifică acestă anomalie surprinzătoare: “…negri – încă închişi într-
un sistem de castă” la fel de rigid ca şi cel de dinainte….orice sclav ar putea repeta
ceea ce un sclav din Alabama a spus în 1864 când a fost întrebat despre marele
eliberator a cărui proclamaţie a intrat în funcţiune în acel an: “Nu ştiu nimic despre
Abraham Lincoln” a răspuns el, “numai că el a spus că ne va elibera. Şi nu ştiu nimic
nici despre asta.” Eu cred că acest lucru este tragic. A avut loc un război. Un preşedinte
46
a fost asasinat. Un amendament al Constituţiei era acum lege. Cei care erau odată
sclavi – bărbaţi, femei, copii – erau acum liberi legal. Totuşi, uimitor, mulţi continuau
să trăiască în frică. În contextul acestei libertăţi greu câştigate, ei au ales să rămână
sclavi. Este crud şi brutal, deşi mulţi dintre patroni l-au lăsat liberi, multe femei şi
bărbaţi negri au ales de bună voie să rămână sclavi până la moarte. Au existat câteva
excepţii curajoase, dar în multe părţi ale ţării nu se ştie că sclavia a fost abolită şi că ei
erau liberi. Aşa doreau deţinătorii de plantaţii. Ei menţineau învechita filosofie:
“Păstrează-I ignoranţi şi pune-I la muncă!” Acum dacă tu crezi că aceasta este tragic,
pot să-ţi spun ceva mult mai rău. Şi creştinii de astazi sunt sclavi. Deşi marele nostru
Eliberator, Domnul Isus Cristos a plătit preţul pentru a învinge sclavia odată pentru
totdeauna, majoritatea creştinilor se poartă ca şi cum ar fi încă sclavi. De fapt, aşa
ciudat cum este, mulţi preferă siguranţa sclaviei decât riscurile libertăţii. Şi stăpânului
care ne face sclavi, Satanei, îi place asta. Ei se bucură că noi credem minciuna şi trăim
în umbra întunecată a ignoranţei. El ne spune: “Bine, trăieşte ca un sclav!” deşi ştie că
noi am fost eliberţi de sub controlul lui. Adversarul ştie că noi suntem liberi, dar urăşte
acest lucru. Aşa se face că tot ce stă în puterea lui este să ne facă vinovaţi, ruşinaţi,
ignoranţi şi intimidaţi.
Să recapitulăm acum câteva idei despre sclavie:
Deşi unii sunt bine informaţi, vreau să spun că nu mulţi ştiu de sclavia spirituală. De
aceea eu cred că o scurtă privire asupra ideilor fundamentale este necesară. Haideţi să
începem cu scrisoarea libertăţii din Romani:
“…după cum este scris:
Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar;
Nici unul care să aibă pricepere.
Nici unul care să caute su tot dinadinsul pe Dumnezeu.
Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici.
Nu este nici unul care să facă binele,
Nici unul măcar.
Gâtlejul lor este un mormânt deschis,
Se slujesc de limbile lor ca să înşele;
Sub buze au venin de aspidă;
Gura lor este plină de blesteme şi amărăciune;
Au picioarele grabnice să verse sânge;
Prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor;
Nu cunosc calea păcii;
Frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.
Ştim însă că tot ce spune Legea spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să
fie astupată şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.căci nimeni nu
va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine
cunoştinţa deplină a păcatului.” (Rom. 3:10-20)
Găsesc în Romani cel puţin trei analogii cu privire la sclavie. Prima analogie este: toţi
ne-am născut în păcat. Te întrebi cât de rea ar fi fost sclavia ta dacă n-ai fi mântuit?
Uită-te la aceste cuvinte şi observă-le cu atenţie de unul singur:
47
1. nu este nici un om neprihănit
2. nu este nici unul care să aibă pricepere
3. performanţele n-au nici o valoare înaintea lui Dumnezeu
4. nu există curăţenie, inocenţă, pace, nădejde
Şi mai presus de acestea, nu avem scăpare, suntem incapabili să ne rupem de păcat. În
această condiţie, persoana pierdută nu ştie nimic despre libertate. A două analogie este
minunată: a venit o zi când Cristos ne-a eliberat. A venit o zi când Declaraţia de
Libertate a fost cunoscută de la nopi până în iadul puturos – “păcătorul a fost eliberat”
Mormântul gol al lui Cristos, Paştele – ziua când marele nostru Eliberator, Cristos, ne-
a eliberat. Din punct de vedere doctrinar, cuvântul este salvare! El ne-a salvat!” Dar
acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără Lege – despre ea
mărturisesc Legea şi proorocii – şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine
prin credinţa în Cristos Isus, pentru toţi şi peste toţi cei care cred în El. Nu este nici o
deosebire (Rom 3: 21-22) Îmi plac aceste ultime cuvinte – nici o deosebire. Pentru a
merita libertatea, nu trebuie să te naşti într-o anumită ţară. Nu trebuie să vorbeşti o
anumită limbă. Pielea ta nu trebuie să aibă o anumită culoare. Nu trebuie să fii educat
sau să fii bogat, sau să îndeplineşti nişte liste de condiţii. Nu este nici o deosebire. De
ce? Deoarece toţi suntem sclavi, sclavii lui Satana şi ai păcatului. “Căci toţi au păcătuit
şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.” (vers.23). De aceea, toţi sclavii pot fi salvaţi,
dacă pot spune aşa. Cum? “Sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin
răscumpărarea care este în Cristos Isus” (vers.24) Lăsaţi-mă să vă explic aceasta în
temeni simpli. Cristos a venit şi a văzut că fiecare dintre noi este un sclav, pierdut,
nefericit, nefolositor din punct de vedere spiritual – şi incapabil de a ne elibera de
Satana. Mişcat de compasiuneşi dragoste, El, în harul său, a plătit preţul ca să ne
elibereze. Preţul a fost moartea Sa. Făcând aceasta El ne-a spus de fapt fiecăruia: “Nu
mai trebuie să trăieşti sub puterea fostului tău stăpân. Eşti liber. Eşti liber să mă slujeşti
pe Mine pentru tot restul vieţii tale.” Înainte ca Cristos să intre în vieţele noastre, noi
nu aveam nici o nădejde, eram pierduţi în poftele noastre, incapabili de a ne stăpâni
lăcomia, egoismul, invidia faţă de alţi oameni, controlul şi manipularea altora. În timp
ce unii cred că ne mulţumesc, incapacitatea noastră de a-I controla ne doare. Suntem
sclavi. Şi trebuie să-l slujim pe stăpânul nostru. Nu avem putere de a trăi altfel.
Salvându-ne, Isus ne-a eliberat. Când Dumnezeu l-a înviat pe Isus din morţi (acel
triumf asupra lui Satan) a spus: “Nimeni nu mai trebuie să fie victima păcatului. Toţi
cei care cred în Isus Cristos, Fiul Meu, va avea viaţa veşnică şi puterea de a trăi în
mine.” Şi cum sclavii să stea înaintea lui Dumnezeu? Ne întoarcem la cuvântul favorit:
har. pentru a folosi cuvinte pe care oricine le înţelege, harul ne-a eliberat de păcat şi de
ruşine. Teoretic, am fost eliberaţi când am crezut în Cristos, dar practic deţinătorii
noştri fac tot ce pot să ne ţină în ignoranţă, frică, să ne facă să gândim ca sclavii. A
treia analogie pe care o găsim în Romani 3 este tragică: mulţi creştini sunt încă sclavi.
Când li se spune că sunt liberi, mulţi ar răspunde ca sclavul din Alabama: “Nu ştiu
nimic despre har, în afară că ei spun că ne eliberează. Şi nu ştiu nimic nici despre asta.”
Ca rezultatul al alegerii de a ignora libertate pe care Cristos a câştigat-o pentru noi,
mulţi trăiesc cu o mentalitate îndreptată spre păcat. Mulţi spun astfel: “Ştii, nu pot să
48
mă abţin, nu pot să fac mai mult, sunt doar un om.” În loc de a trăi fără ruşine, fără
frică, creştinii deseori sunt nişte sclavi înfricoşaţi şi nesiguri. Alteori vedem astfel
lucrurile. Ne dăm seama de păcatul nostru, dar suntem ipocriţi, minţim, înşelăm şi
furăm. Apoi spunem mândri: “Ştii nimeni nu e perfect.” De fapt noi spunem: “Sunt
încă sclav. Păcatul încă mă stăpâneşte. Dar nu mă pot abţine.” Prostii! Când vom
începe să trăim ca aceia care sunt liberi? Dumnezeu ne spune tuturor “Acolo unde se
înmulţeşte păcatul, harul se înmulţeşte şi mai mult. Eraţi sclavi firii pământeşti, dar
acum sunteţi liberi.” Harul trezeşte, dă viaţă şi ne dă puterea de a învinge păcatul.
Atunci când primim libertatea, harul ne ajută, putem trăi mult fără a păcătui şi fără să
ne simţim ruşinaţi. Da, putem! Şi de ce nu? De ce trebuie să ne mai stăpânească
păcatul? Cine ne spune că trebuie să ne predăm lui? Ce nebiblic! Vezi, majoritatea
păcătuiesc şi noi ne aşteptăm la asta! Ca să spun adevărul, majoritatea creştiniloe au
fost antrenaţi să aştepte şi să se confrunte cu păcatul şi nu cu libertatea şi bucuria.
Ruşinea şi vinovăţia nu ne fac să spunem decât că: “Sunt înfrânt!” Noi ne începem ziua
fiindu-ne frică de păcat. Trăim în ruşine. Mergem la culcare cu multe păcate pe care
trebuie să le mărturisim. Dacă nu sunt prea multe, căutăm câteva păcate ascunse. Poate
am devenit mândri. Dar ce s-a întâmplat cu harul? Mai mult, unde este viaţa din belşug
pe care Cristos ne-a dat-o? Oamenii liberi trebuie să trăiască cu frică? Suntem noi
liberi sau nu? Dacă suntem, atunci să trăim astfel! Aceasta nu este erezie, este cea mai
sănătoasă teologie posibilă. Pot să vă asigur, vechiul vostru stăpân nu vrea ca voi să
citiţi şi să gândiţi. El vrea ca voi să fiţi ignoranţi, să vă simţiţi vinovaţi şi să vă fie frică
de el. El vrea ca voi să trăiţi ca sclavi. Ascultaţi-mă: aceasta este erezie! Deoarece
Mântuitorul nostru ne-a eliberat – vechiul nostru stăpân – ucigaşul cel mare al harului
– nu are nici un drept asupra noastră. Zilele acelea s-au terminat, prietene. Eşti liber.
Aceia care au fost treziţi de har nu mai sunt sclavi. Noi suntem liberi! Întorcând încă
câteva pagini ajungem la Romani 6, unul dintre cele mai mari capitole din Cuvântul lui
Dumnezeu. Petrecând luni de zile studiind acest capitol (şi plăcându-mi orice moment)
am realizat că el conţine declaraţia de libertate creştină. Aici, nu în altă parte din
Scriptură, este adevărul fundamental al libertăţii noastre – eliberare de sun intimidarea
şi dominaţia Satanei. Aici trebuie să-şi petreacă tinerii creştini primele ore din studiul
biblic…. nu pasaje care ne spun ce să facem odată ce am păcătuit (ca 1 Ioan 1:5), sau
cum să ne întărim părtăşia, oricât de importante ar fi ele. Nu, aici trebuie ca orice
credincios să descopere eliberare de sub controlul păcatului şi cum să trăim victorioşi,
în afara fricii, ruşinii, vinovăţiei şi înfrângerii. Pentru următoarele minute haideţi să
analizăm primele 15 versete din Romani 6. Fă-ţi timp şi nu te grăbi:
“Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca sp se înmulţească haul? Nicidecum!
Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat? Nu ştiţi că toţi câţi am fost
botezaţi în Hristos Isus, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în
moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat
din morţi, prin slava tatălui, tot aşa şi noi trăim o viaţă nouă. În adevăr, dacă ne-am
făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o
înviere asemănătoare cu a Lui. Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit
împreună cu El, pentru ca trupul păcatuli să fie desbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să
49
nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. Acum,
dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El, întrucât
ştim că Hristosul înviat din morţi, nu mai moare: moartea nu mai are nici o stăpânire
asupra Lui. Fiincă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru
totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu. Tot aşa şi voi
înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumenzeu, în Hristos Isus, Domnul
nostru. Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai
ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca
nişte unelte ale nelegiurii, ci daţi-vă pe voi însivă lui Dumnezeu ca vii, din morţi cum
eraţi, şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii. Căci
păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har. Ce
urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub har? Nicidecum!”
chiar şi o rapidă citire a acestor versete ne descoperă două întrebări la care apostolul dă
acelaşi răspuns. Întrebările par a fi la fel, dar nu sunt.
“Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu ca să se înmulţească harul? Nicidecum!”(v. 1-2)
“Ce umează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har?
nicidecum!” (v.15)
Aceste întrebări introduc două teme legate de libertate. Prima întrebare este adresată
acelora care nu vor să pretindă libertatea şi care doresc să trăiască ca sclavii – aceia
care neagă harul. A doua întebare se adresează celor care duc libertatea prea departe
(v.15-23) Cu alte cuvinte, ei profită de libertatea lor. Ei trăiesc iresponsabil. Aceştia
abuzează de har. Acum să ne întoarcem la Romani 6 şi să văd dacă te pot face să
înţelegi mai bine. Pavel, autorul, răspunde la ambele întrebări cu acelaşi cuvânt:
“Nicidecum!” El este îngrozit.am putea spune acelaşi lucru cu alte cuvinte: “Termină
cu prostiile”, “Hai mai lasă-mă!”, “Ce idee nebunească!”, “Nicidecum, niciodată,
niciodată!” Prima întrebare se vede şi în a doua întrebare. Noi, care am murit faţă de
păcat, cum să mai trăim în păcat? (v. 2) Ca să înţelegem această întrebare trebuie să ne
întoarcem înapoi la timpul când eram nemântuiţi. Mulţi îşi amintesc de acest timp. Îţi
aminteşti că nu-ţi puteai controla dorinţele? Erai îngrijorat de lucrul acesta. Nu aveai
speranţă, iar la capătul tunelului era întuneric. Orice s-ar întâmpla nu te puteai
schimba. Erai un sclav. Erai prizoniei, nu te puteai scăpa de acest lucru. Ruşinea
creştea şi câteodată te copleşea. Alţii au fost liberi, dar au uitat ce înseamnă libertatea.
Dacă este aşa următoarele cuvinte te vor ajuta: “Sunt convins pe deplin că oricine ar
trebui să fie în închisoare cel puţin o dată, pe nedrept şi pentru câteva luni, I se va
părea fără speranţă şi de referat ar fi ca prizonierul să fie bolnav cel puţin jumătate din
timp. Numai astfel ne dăm seama cât de mult valorează libertatea.” Imaginează-ţi că
eşti în închisoare pe nedrept, eşti lăsat acolo, aproape uitat. Te îmbolnăveşti. Eşti tratat
cu duritate. Eşti insultat. Ai început să-ţi pierzi încrederea şi speranţa. Să ne întoarcem
la întrebarea: “Noi, care am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?” Cine ar
vrea de bună voie să fie părăsit în închisoare pentru câteva luni suferind consecinţele
unui astfel de tratament? Atunci pentru ce să mai eliberăm sclavi din păcat şi ruşine
dacă ei doresc să trăiască astfel? “Da, stăpâne! Da, stăpâne! Nu mă lovi, doamnă. Voi fi
mai bun de acum înainte!” De ce aceste cuvinte se potrivesc atât de bine sclavilor? De
50
ce spui tu: “Eu n-aş face aşa ceva niciodată!” Oh, dar ai face-o! O facem ori de câte ori
suntem victime neajutorate ale propriilor noastre păcate. O numesc o fugă neajutorată
de la un stăpân care nu mai are nici un drept asupra noastră. Dar ar fi mai bine să
spunem astfel: “Nu doresc să mai trăiesc aşa. Prin harul lui Cristos, voi trăi ca un
învingător, nu ca o victimă.” Da, poţi trăi astfel. Totuşi, mulţi trăiesc ca nişte sclavi. M-
aş aventura să spun că mulţi creştini ştiu pe de rost versetul 1 Ioan 1:9 “Dacă ne
nărturisim păcatele El este credincios şi drept ca să ne ierte şi să ne curăţească de orice
nelegiure.” Şi totuşi, cât de mulţi cunosc versetul din Romani 6:23 “Să nu mai daţi în
stăpânirea păcatului mădularele voastre ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi
înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele
voastre ca nişte unelteale neprihănirii.” Noi gândim astfel: “Ştiu că voi păcătui, că voi
cădea într-o bună zi. Şi dacă se va întâmpla astfel, am nevoie de curaţie.” Dar trebuie
să te predai lui Dumnezeu şi să nu mai îngăduieşti păcatului să te copleşească. Trebuie
să ne începem fiecare zi fiind victorioşi, nu înfrânţi, să umblăm prin har, nu cu ruşine;
să întâmpinăm orice ispită cu gânduri bune: “Isus, Tu eşti Domnul şi Stăpânul meu. Eu
sunt copilul Tău, m-ai liberat pe deplin şi depind de Tine! De aceea, Cristos, aceasta
este ziua Ta şi vreau să trăiesc pentru gloria ta. Lucrează prin ochii mei, gura mea şi fie
să-ţi aduc onoare prin gândurile şi faptele mele. Şi, Doamne, fă aceasta toată ziua.
Când voi fi ispitit, voi veni la Tine ca să cer putere să mă confrunt cu ele. Păcatul nu
mai are nici o putere asupra mea. Da, ştiu că voe exista momente când voi cădea, dar
acestea sunt excepţii mai degrabă decât o regulă. Noi suntem controlaţi de un Stăpân
nou. Prin dragoste, noi îl spujim pe Cristos, nu pe cel ce ne-a înşelat. Este
nemaipomenită această relaţie cu noul nostru prieten. Dar nu ne vom bucura de ea,
dacă nu vom arunca omul vechi. I. Vernon McGee ne-a spus o poveste minunată când
eram student la seminarul teologic din Texas. El s-a oprit întro zi la epistola către
Romani. Descrierile lui umoristice sunt de neuitat, mai ales aceasta. Îmi amintesc că
eram în capela Chafer când doctorul Mcgee vorbea elocvent despre Romani 6. El ne-a
zis despre o doamnă care locuia în Sud şi care îl iubea foarte mult pe prietenul ei din
copilărie. În cele din urmă s-au căsătorit. Viaţa lor împreună nu era perfectă, dar era
plăcută. Erau credincioşi unul altuia şi câteodată erau şi bucuroşi. Astfel s-au scurs
mulţi ani, când deodată el a murit din cauza unui atac de inimă. Nefiind capabilă de a
se despărţi de el, ea s-a hotărât să-l îmbălsămeze, să-l pună în scaun, într-o cuşcă de
sticlă şi să-l pună în apropierea porţii de le plantaţia pe care o aveau. Ori de câte ori
ieşea pe acea uşă, zămbea: “Bună, John, ce mai faci?” Apoi mergea înainte, urcându-se
pe scări. Aceasta dura luni şi luni. El a stat acolo zi de zi. Un an mai târziu, ea s-a
hotărât să plece în călătorie în Europa. Dar totul s-a schimbat dintr-o dată. În timp ce
era în Europa ea a întâlnit un domn american care era şi el în vacanţă. S-au îndrăgostit.
După o romanţă de iubire, s-au căsătorit şi au petrecut luna de miere călătorind prin
întrega Europă. Ea nu I-a spus nimic despre John cel de la fermă. Conducând maşina,
mirele se gândea: “Este momentul să-mi iau nevasta în braţe şi s-o trec peste pragul
acestui loc minunat unde vom trăi pentru totdeauna.” El a luat-o în braţe, a eschis uşa,
a păşit înăuntru. Aproape că şi-a scăpat nevasta! “Cine este ăsta?” “Este John, fostul
meu băbat! – El este mort, face parte din tecut!” noul soţ a săpat imediat o groapă şi l-a
51
înmomântat acolo. Acelaşi lucru l-a făcut şi Isus! Totuşi, fără să-şi dea seama de
consecinţe, mulţi creştini nu s-au debarasat de omul vechi. Noi trăim ca şi cum omul
vechi încă trăieşte, chiar dacă noi suntem morţi faţă de el. El nu mai are nici un drept
asupra noastră. Noi slujim un nou stăpân, care ne-a salvat, ne-a da o viaţă nouă, o
dragoste nouă, o relaţie nouă şi un viitor cu totul diferit de cel pe care l-am fi avut.
Totuşi trăind în firea pământească, noi preferăm siguranţă sclaviei, şi nu pericolele
libertăţii. Iată de ce sclavii nu au părăsit plantaţiile, iată de ce ne simţim mereu
vinovaţi. Noi ştim că El trăieşteîn noi, că El ne-a salvat, dar mulţi nu ştiu cum să scape
de sindromul fricii, ruşinii şi înfrângerii. Cum putem să nu-l mai slujim pe vechiul
stăpân şi cum putem să ne bucurăm de avantajele de a fi liberi sub puterea lui Cristos?
Trebuie să cerem eliberarea de sub controlul păcatului
În acest minunat capitol 6 din Romani, Pavel ne descrie trei tehnici pentru a trăi prin
har şi nu dominaţi de păcat. Eu am găsit un cuvânt pentru afirmaţiile şi termenii pe
care el îi foloseşte.
1. Cunoaşte – “Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Cristos, am fost botezaţi în
moartea Lui? Ştim bine că omul nostru cel vechi fost răstignit împreună cu El, pentru
ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai
păcatului. Întrucât ştim că Cristosul înviat din morţi, nu mai moare: moartea nu mai are
nic o stăpânire asupra Lui.” (vers. 3, 6, 9)
2. Consideraţi – “Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de morţi faţă de păcat şi
vii pentru Dumnezeu, în Cristos Isus, Domnul nostru.” (vers. 11)
3. Nu vă lăsaţi stăpâniţi – “Să nu daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca
nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum
eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii.
(vers.13)
Ca să fim eliberaţi de sub puterea păcatului, eliberaţi de vechiul stăpân, pentru a avea
puterea de a duce o viaţă nouă, trebuie să ştim ceva, să luăm în consideraţie ceva şi să
apărăm ceva. Romani 6 nu este uşor de parcurs. A înţelege Romani 6 nu este uşor ca a
privi sâmbătă dimineaţă la desene animate; trebuie să ne gândim. În următoarele
minute voi încerca pe cât de bine pot să răspund la trei întrebări: “Ce trebuie să ştim?
Ce trebuie să luăm în consideraţie? Şi ce trebuie să apărăm?”
“Nu ştiţi că toţi câţi am fost botazaţi în Cristos Isus am fost botezaţi în moartea
Lui? Noi, deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru
ca, după cum Cristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă
nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui,
vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu al Lui. Ştim bine că omul nostru
cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de
puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului, căci cine a murit, de drept, este
izbăvit de păcat” (vers. 3-7)
Ca să înţelegem despre ce este vorba trebuie să lăsăm la o parte conceptul botezului în
apă şi să înţelegem că aceste versete se referă la alt fel de botez. Unele botezuri din
Noul Testamentsunt ude şi altele uscate. Aici avem de-a face cu un botez uscat.
Cuvântul botez nu are nici o legătură cu identificarea. Era un termen care a fost folosit
52
în primul secol pentru a descrie acţiunea de vopsire a articolelor de îmbrăcăminte, să
spunem, în stocajiu. O dată ce procesul a vut loc materialul şi-a transformat culoarea
iniţială în stocajiu. Acest proces se numea baptizo. Este termenul grecest care se
traduce în româneşte perin botez. Cristos a murit pentru noi pe cruce. El a înviat din
morţi pentru noi. Când am crezut în moartea şi învierea Mântuitorului nostru, ni ne-am
identificat cu El. Am fost schimbaţi. Nu am simţit, nu am văzut, nu am auzit şi totuşi
aşa s-a întâmplat. Când am venit la Cristos, moarea Lui a devenit a noastră, nvierea Lui
victorioasă a devenit a noastră, tezirea Lui a o nouă viaţă a devenit a noastră; mersul
Lui puternic a devenit mersul nostru puternic. Dar înainte de a ne bucura de avantaje,
trebuie să ştim care sunt ele. Viaţa creştină nu este o pricină de poticnire. Noi sperăm
să fim la fel ca Mântuitorul. El trăieşte în mine şi au trăiesc în El. Şi identificarea cu
El, puterea Lui devine a mea. Viaţa Lui devine a mea şi am siguranţa victoriei
împotriva păcatului. Nu mai trebuie să trăiesc ca un sclav.
“Acum, dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom şi trăi împreună cu
El, întrucât ştim că Cristosul înviat din morţi, nu mai moare: moartea nu mai are nici o
stăpânire asupra Lui. Fiindcă pin moarte de care a murit, El a murit pentru păcat, o dată
pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care a trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu.” (Rom.
6:8-10)
Vei întâlni creştini bine intenţionaţi care îţi vor spune despre răstignirea spirituală. Dar
am o veste bună pentru tine: aceasta a avut deja loc. Tu eşti în Cristos. El a fost
răstignit o dată pentru totdeauna. El a murit pentru tine ca tu să nu mai mori. Pentru că
ne-am identificat cu El, noi avem puterea de care avem nevoie penrtu a ne trăi restul
vieţii ca oameni liberi, nu ca sclavi. moArte faţă de păcat este un proces terminat,
împlinit. Teoretic acest proces a avut deja loc. Un mers victorios începe când ştii acest
lucru. Declaraţia de libertate a lui Cristos a făcut ca sclavia spirituală, păcatul şi
moartea să fie învinse. Fiind morţi faţă de păcat noi suntem liberi să-L slujim pe noul
nostru Stăpân. Îmi place povestea misionarului care a navigat de la Liverpool până pe
coasta africană pentru a-l sluji pe Cristos. El a schimbat nava la Logos. El s-a urcat pe
o navă cam primitivă pentru a intra într-un loc unde bântuia malaria, pentru a-şi petrece
restul vieţii. În timp ce schimba navele s-a întâlnit cu un proprietar de sclavi cinic, care
a criticat hotărârea omului, spunând: “Dacă vei merge acolo, vei muri!” Misionarul, un
creştin devotat, I-a răspuns cu blândeţe: “Am murit înainte de a pleca de la Liverpool!”
Până când tu şi su mine nu ştim că suntem morţi faţă de păcat şi vii prin puterea lui
Dumnezeu şi Cristos, nu vom trăi ca nişte învingători, ci ca nişte victime. Apoi,
Romani 6:11 ne spune ce trebuie să luăm în consideraţie: “Tot aşa şi voi înşivă socotiţi-
vă morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Cristos Isus, Domnul Nostru.”
Trebuie să fim cu luare aminte la acest aspect. A considera vine dintr-un cuvânt grecest
care înseamnă “a calcula, a socoti”. Este un termen financiar. Mai degrabă decât să
însemne “poartă-te aşa”, el înseamnă “recunoaşte că este adevărat”. Dar ce trebuie să
calculăm? Aceasta: noi suntem în Cristos, morţi faţă de păcate. Şi Cristos este în noi,
dându-ne din puterea lui Dumnezeu. Şi care este rezultatul acestui calcul? “Deci,
păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor şi să nu mai ascultaţi de poftele
lui” (vers. 12)
53
Gândindu-ne la toate acestea şi luând seama la adevăr noi detronăm păcatul şi refuzăm
şă ne lăsăm conduşi de pofte. Aceasta ne eliberează. Când păcătuim, când cădem
momentan, Dumnezeu, nu ne tratează ca pe nişte sclavi ţipând la noi: “Să-ţi fie
ruşine!”, ci El ne iartă. Când am vorbit la o conferinţă anul trecut mi-a fost prezentată o
doamnă de 24 de ani. Se recunoştea repede că este nefericită. În timp ce vorbeam am
observat că ea se simţea vinovată, copleşită de ruşine. Nu se putea uita în ochii
oamenilor. Am aflat că ea a vut un trecut cam turbulent. Cu trei ani înainte ea devenise
creştină. În timp ce a devenit mult mai interesată de lucrurile spirituale, trecutul ei
începuse s-o bântuiască. Cu câteva săptămâni mai înainte ea începuse să fie torturată
de ruşine şi frică că Dumnezeu o va judeca şi că ea se va întoarce la vechiul ei stil de
viaţă. Cu cât vorbeam, mi-am dat seama că ea Îl iubea pe Domnul şi credea în El cu
adevărat…dar nu ştia nimic despre adevărul din Romani 6. Care era problema ei cea
mai mare? Ea nu a înţeles ce înseamnă harul? Ea nu a înţeles că are o poziţie sigură în
Cristos, că nu avea de ce să-I mai fie frică şi nici ruşine. I-am citit din această frumoasă
parte din Scriptură, oprindu-mă când era necesar şi explicându-I ce trebuia să ştie şi ce
trebuia să recunoască ca adevărat. Ea m-a oprit şi mi-a povestit trecutul ei, ceea ce a
intensificat sentimentul de ruşine. Faţa ei reflecta bătălia interioară. Vechiul stăpân nu
voia ca ea să fie liberă. El folosea frica ca s-o ţină lipită de el, ori de câte ori îi
aminteam de iertarea lui Dumnezeu în Cristos, de noua poziţie pe care o are prin har şi
de nevoia de a fi liberă, nu sclavă! I-am spus aceste lucruri de foarte multe ori! În cele
din urmă, a înţeles! S-a iertat pe sine (un pas uriaş spre acceptarea harului) şi a cerut
libertate de la Cristos. Femeia a radiat de fericire întreaga săptămână. Mintea ei a fost
transformată, sclavia, ruşinea şi dizgraţia au dispărut, ea a fost eliberată de sub puterea
duşmanului care dorea s-o ţină înfrântă! În loc de a începe noua zi cu frică, ea a început
să se concentreze asupra faptului de a fi liberă. Ea nu mai gândea astfel: “Păcatul meu,
ruşinea mea!” ci “Iertarea Lui, harul Lui, viaţa Lui!”schimbarea ei a fost un lucru
minunat. Până la sfârşitul conferinţei pe faţa ei scria Da! În statul Clifornia sunt multe
drumuri pitoreşti şi autostrăzi care duc în zonele montane. Deşi unele sunt periculoase,
toate îţi dezvăluie nişte peisaje încât îţi taie răsuflarea. Aceia care au condus pe
Autostrada 1 a Coastei Pacificului nu pot uita nemaivăzutele peisaje care se întind pe
coastă de la Los Angeles până la San Francisco. Unele curbe sunt foarte periculoase,
trebuie să conduci încet şi cu mare atenţie. Ele sunt frumoase, dar şi riscante pentru
călătorie. Mi se pare că acest stat oferă două modalităţi de a călători pe aceste drumuri
periculoase montane. În primul rând statul poate construi clinici foarte bine echipate
acolo unde aceste drumuri se răsucesc. Fiecare curbă poate avea o clinică. Când
conducătorii care iubesc viteza se rostogolesc pe stânci, oamenii de la clinică îi pot
salva imediat şi trata. În al doilea rând, statul ar putea planta semnecare să arate foarte
clar înainte de orice curbă periculoasă: “Atenţie! Pericol! Înainte este o curbă! Şofaţi
încet!” Nu vei mai fi surprins atunci de curbă. Ar fi bine ca departamentul drumurilor
să aleagă a doua opţiune, şi nu pe prima. Ar trebui să învăţăm ceva din acestă hotărâre.
1 Ioan 1:9 este o astfel de clinică de prim ajutor. Ea ne salvează şi ne tratează, ceea ce
este minunat, dar nu este cea mai bună soluţie. Romani 6, pe de altă parte este un sfat
care-ţi atrage atenţia, arătându-ne avertizările: “Nu este nevoie să te arunci în
54
prăpastie…încetineşte….pericol în faţă!” Noi trebuie să calculăm importanţa acestor
“semne” individuale şi să recunoaştem că ele sunt adevărate.
Aceasta ne conduce la al treilea termen important: Apără! “Să nu mai daţi în stăpânirea
păcatului mădularele voastre ca nişte unelte ale nelegiurii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui
Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădularele voastre ca pe
nişte unelte ale neprihănirii. Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că
nu sunteţi sub lege, ci sub har." (vers.13-14)
Nu numai că trebuie să calculăm totul cu înţelepciune pe baza adevărului, trebuie să
apărăm acest adevăr. Pavel ne spune acest lucru astfel: “Negativ: Să nu mai daţi în
stăpânirea păcatului mădularele voastre ca nişte unelte ale nelegiurii.” De ce? Pentru că
nu mai suntem scalvi! Trupurile noastre nu mai sunt victime neajutorate ale dorinţelor
şi slăbiciunii necontrolate. Aceste zile au luat sfârşit când ne-am întors la Cristos.
Amintiţi-vă, noi am fost eliberaţi! Pozitiv: “Ci, daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca
vii, din morţi cum eraţi….căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră.” O dată ce am
fost eliberaţi, este timpul ca noi să începem să trăim astfel. Vă reamintesc că duşmanul
nostru nu vrea ca noi să gândim aşa. El ar ucide harul dacă ar putea. Dar, deoarece nu
poate, strategia lui este să facă tot ce-I stă în puteri ca să ne înşele, să ne facă să
gândim ca nişte sclavi. De ce? Pentru că atunci când noi trăim ca oameni liberi, vechiul
nostru stăpân nu ne mai poate controla.
O avertizare necesară
Mi-ar place să spun că schimbarea este uşoară, dar nu este aşa. Vechile obiceiuri sunt
foarte greu de învins. Ca să gândeşti corect ai nevoie de curaj. Mai mult, duşmanul
nostru, Satana, nu renunţă atât de uşor. Nici legaliştii de care se foloseşte el. Vreau să
vă spun că ucigaşii harului de azi sunt mult mai încăpăţânaţi decât proprietarii de
sclavi. Duşmanii sufletelor noastre, dispreţuiesc mesajul libertăţii. Ei urăsc harul, să
ştiţi. Ca tu să-ţi laşi securitatea sclaviei şi ignoranţa şi să păşeşti pe câmpul nou şi
riscant al libertăţii şi al harului, ai nevoie de curaj. Mă rog ca Dumnezeu să-ţi dea curaj
din belşug. Nu mai eşti singur în căutarea libertăţii. Sunt mulţi oameni împreună cu
tine şi lângă tine în această călătorie. Harul trezirii începe să lucreze în inimile
oamenilor lui Dumnezeu. Al 16-lea preşedinte al SUA a comentat pe scurt Declaraţia
de Libertate din 1863. Semănând mai mult cu căpitanul arab din poveste lui Melville
“Moby Dick”, Abraham Lincoln ne-a avertizat: “Noi suntem ca nişte roţi care au
parcurs mult drum. În sfârşit am înfipt harponul în monstru, dar trebuie să luăm aminte
ca, coada lui să nu ne nenorocească veşnic.” Preşedintele s-a dovedit a fi un profet.
Această declaraţie a pus capăt Războiului Civil. El avea dreptate. Declaraţia libertăţii a
adus mai multe lupte şi mai multe măceluri. O astfel de avertizare este necesară. Cine
ştie ce bătălii vei întâmpina acum când eşti hotărât să trăieşti ca un om liber, nu ca
sclav. Dar vestea bună pentru mulţi dintre noi este acesta: “În sfârşit am înfipt harponul
în monstru. Acum trebuie să fim atenţi la coada lui blestemată.”

7. CONDUCÂNDU-I PE ALŢII SPRE

LIBERTATE

55
 În campania prezidenţială din 1988 s-a întâmplat ceva ce a atras atenţia tuturor.
În loc ca toţi ochii să se concentreze asupra candidaţilor republican şi democratic,
atenţia tuturor era îndeptată spre două balene californiene, ce erau în derivă în Alaska,
multe mile în mijlocul oceanului. Deşi, s-ar părea ciudat, Bush şi Dukakis erau
interesaţi de “Bonnetti” şi “Crossbeak”, numele pe care biologiştii le-au dat balenelor.
Totul a început când uriaşele făpturi ale mării nu au ţinut seama de faptul că iarna vine
mai devreme în Alaska de nord! Această greşeală le-a fost fatală, pentru că au fost
prinşi între nişte blocuri de piatră care I-au împiedicat să înoate spre libertate. La
început nu prea au fost mulţi interesaţi, doar câţiva eschimoşi care s-au hotărât să le
ajute pe acele creaturi. Dar vremea nu îi ajuta de loc. În câteva zile, temperatura a
scăzut la zero. Aceasta a însemnat că apa trebuia să nu îngheţe din nou, în special
noaptea. Interesul în acest proiect a crescut când mass-media a început să scrie despre
acest lucru. Alţi voluntari s-au alăturat echipei de intervenţie. Pentru că planul iniţial
era ca două vehicole pe roţi care făceau parte din două nave, totul se asemăna cu o
scenă din filmele science-fiction. Aceste nave îndepărtau gheaţa centimetru cu
centimentru. Dar era prea încet. După aceea a venit Garda Naţională cu elicoptere CH-
54 Skycrane care îndepărtau câte 5 tone de gheaţă, ca gaura să fie mărită. Dacă poţi să
crezi şi sovieticii au venit să ajute cu două-trei împingătoare. Amândouă spărgeau
gheaţa. Pe bordurile lor fluturau steagurile URSS. Poate pentru prima şi singura dată
steagul sovietic a fluturat în apele americane. Toate contrastele politice, diferenţele
economice şi conflictele militare au fost îndepărtate pentru această această misiune
neobişnuită…ca două balene să fie eliberate. Ele au fost în sfârşit salvate la Point
Barraw, Alaska. Lumea se bucura când cele două animale au ieşit din capcană, plutind
pe ape.
În loc de certuri şi comentarii, a existat o cooperare mutuală. A fost un lucru minunat,
şi totuşi uimitor. Deşi a fost un proiect foarte scump – peste 1,5 milioane de dolari
numai în trei săptămâni, acest proect a fost învingător. Mi s-a părut câteva zile mai
târziu că am luat parte la un fenomen ciudat. M-am gândit la cotrastul dintre ce am
face noi oamenii pentru două balene, dar nu am face pentru noi. Iată-le acolo, în adânc,
două creaturi cu care noi nici nu putem comunica, totuşi, ne-am risca viaţa şi/sau
sănătatea, am cheltui o grămadă de bani, am cheltui energie pe un timp nenorocit de
numai 0 grade ca să le eliberăm – iar acest lucru este bun. Ceeea ce mă uimeşte este că
nu facem nici un efort pentru a ajuta alţi oameni să-şi găsească libertatea în familia lui
Dumenzeu. Când se ajunge aici noi nu dorim să cooperăm.Nu este ciudat ?Multi
prefera sa reziste decat sa ajute .Popoarele fac ce pot sa depaseasca diferentele
ideologice si sa coopereze cu eforturi sustinute penttru a face ce este necesar pentru a
ajuta natura , dar cand este vorba despre ajutorarea in interiorul comunitatii crestine
aici se schimba foaia .Desi pare crud,exista ucigasi ai harului care nu îi lasă pe oameni
să respire ,să fie liberi,îi manipulează si îi controlează.Este de necrezut că există astfel
de oameni care ucid duhul.Noi eliberăm balenele,dar nu pe noi .Pentru că am vorbit
atâta despre har şi libertate,poate este timpul să adaug unele lămuriri.Unii pot
întreba:”Este libertatea limitată ?Nu trebuie şi noi să ne controlăm?”Ba da, fără
îndoială.Şi harul poate fi –şi uneori chiar este –batjocorit .Aceasta înseamnă să te
56
foloseşti de libertatea cuiva fără înţelepciune….nepăsându-ţi de faptul cât de tânăr şi
impresionabil poate fi tânărul credincios.Dar vreau să spun că un astfel de control este
o problemă personală.Ea nu poate fi încredinţată cuiva.Limitele sunt necesare dar să
forţăm oamenii înseamnă legalism.Înseamnă să ucizi harul.Cea mai bună limitare este
cea care vine de la Duhul Sfânt prin persoana şi prezenţa lui Isus Hristos în fiecare
viaţă.Am observat în ultimii treizeci de ani că oamenii au nevoie de libertate ,nu de
constrângere.Meseria noastră este de a elibera oameni ,Dumnezeu este cel care
constrânge.Dumnezeu îşi face lucrul mult mai bine decât noi cu al nostru.
CÂTEVA ADEVĂRURI MINUNATE CU PRIVIRE LA LIBERTATE
Îmi place să citesc câteva versete din Scriptură care ne ajută să respirăm.Adică ne
încurajează să găsim adevărata libertate.Ele ne eliberează .Sugerez ca toţi cei care
doresc să fie liberi -cu adevărat eliberaţi de capcanele şi închisorile legalistice –să
citească aceste versete mereu ,mereu şi mereu .Îţi sugerez să le scrii pe o bucată de
hârtie şi să le pui lângă oglinda din baie.Citeşte –le cu voce tare în fiecare dimineaţă
.Ele vor trezi harul în viata ta de zi cu zi.Iată-le pe cele mai des folosite de către mine:

“Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi”(Galateni 4:31) “ Căci cine a murit ,de drept
8:36).Vei observa multe astfel de versete dacă începi să cauţi libertatea din
Scriptură.De exemplu ,Pavel îi scrie lui Timotei că Dumnezeu “ne dă toate lucrurile
din belşug ,ca să ne bucurăm de ele(1Timotei 6:17).Nu este altă altă misiune mai
măreaţă decât aceea de a-I ajuta pe oameni să cunoască cum să se bucure de viaţa pe
care le-a dat-o Dumnezeu.Ca să fiu cinstit ,acesta este singurul meu ţel…să-I ajut pe
alţii să se bucure de viaţă.Unii dintre voi sunt consilieri.Şi în caz că nu nu greşesc ,să-I
ajuta-ţi pe alţii să se bucure de viaţă este una din datoriile şi plăcerile voastre.Eu îţi
poruncesc şi te încurajez să îi ajuţi pe cei pe care îi sfătuieşti să îşi găsească libertatea d
care au nevoie.Odată ce au terminat cu păcatul într-un mod corect ,sfătuieşte-I să scape
de ruşine şi vinovăţie.Acestea nu pot fi purtate mult de unul singur.Ele te acapără,te
apasă,şi până la urmă te ucid.Oricât de mult ar dura greutăţile şi oricât de grele ar fi ele
,nu renunţa frate creştin .Nu trebuie să fii psihiatru ca să-I ajuţi pe ceilalţi.Ţelul tău să
fie ajutorarea celorlalţi.Poate că eşti singura protecţie împotriva ucigaşilor harului.Pot
să-ţi spun fără ezitare că unul dintre cele mai importante ţeluri ale mele este de a-I
ajuta tot mai mult pe cei care şi-au pierdut bucuria libertăţii, care nu ştiu mai aproape
nimic desprefarmecul harului.Există pasaje în Cuvântul lui Dumnezeucare te ajută ,mai
ales cel scris de Pavel în epistola către Corinteni:”Să mâncaţi din tot ce se vinde pe
piaţă ,fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului.Căci “al Domnului este pământul şi
tot ce cuprinde el”.Dacă vă pofteşte un necredincios la o masă şi voiţi să vă duceţi ,să
mâncaţi din tot ce vă pune înainte,fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului .Dar dacă
vă spune cineva :”Lucrul acesta a fost jertfit idolilor “să nu mâncaţi din pricina celui
ce va înştiinţat şi din pricina cugetului ,căci “al Domnului este pământul şi tot ce
cuprinde el “.Vorbesc aici nu de cugetul vostru ,ci de cugetul altuia.Căci de ce să fie
judectă slobozenia mea de cugetul altuia?Dacă mănânc,aducând mulţumiri,de ce să fiu
vorbit de rău pentru un lucru,pentru care mulţumesc?(1 Corinteni 10:25-30).

57
1Corinteni 10 se concentreză asupra mâncării cărnii.În aceste zile prima interdicţie este
aceea de a nu ne duce la film ,sau să nu ne machiem ,să nu dansăm,să nu jucăm
cărţi.Atunci însă prima întrebare era aceasta :Trebuie creştinii să mănânce carne care a
fost jertfită idolilor?Este nevoie de câteva explicaţii.

În ritualurile păgâne străvechi ,bucăţi de carne erau jertfite idolilor.Restul era vândut în
piaţă.Era în bună stare.Creştinii din acea vreme cumpărau această carne ,dar cei care
erau tineri şi recent convertiţi de la păgânism simţeau că nu trebuie să facă astfel.Ei
spuneau aşa:”Aceasta este carne care a fost jertfită idolilor .Nu trebuie nici s-o
cumpărăm nici s-o cumpărăm ,nici s-o mâncăm.Are legătură cu templul păgân ,iar
ritualurile păgâne au contaminat carnea .”Dar Pavel răspunde :”Carnea nu este
contaminată pentru că alte părţi ale animalului au fost jertfite pe altarul păgân .Nu este
posibil ca idolii de lemn sau de piatră să contamineze carnea.”Ceea ce explică ceea ce
ne spune :”Să mâncaţi tot ce se vinde pe piaţă.”Apostolul era liber să mănânce carne
chiar dacă ceilalţi nu mâncau.Să privim înapoi la versetul 27:”Dacă vă pofteşte un
necredincios la o masă şi voiţi să vă duceţi ,să mâncaţi din tot ce vă pune înainte ….”El
îi eliberează pe creştini .Ei nu trebuie să se îngrijoreze de carnea care se mănâncă în
casa necredinciosului .Dacă necredinciosul te serveşte cu o friptură , minunat.Mănâncă
şi nu comenta.Pavel mai face câteva afirmaţii înţelepte despre momentele când este
mai bine să ne controlăm ;dar regula generală este să mănânci carne.”Harul lui
Dumnezeu spune că puteţi s-o mâncaţi”spune Apostolul Harului.Aşa că bucură-te de
ea.Totuşi unii nu fac aşa pentru că nu sunt liberi ,dar ei nu au nici un motiv să
împiedice pe alţii să mănânce .Şi Pavelne spune acelaşi lucru în versetul 30:”Dacă
mănânc aducând mulţumiri ,de ce să fiu vorbit de rău pentru un lucru pentru care
mulţumesc “?Aceasta este întrebarea.El afirmă cu îndrăzneală:”De ce mă judeci pentru
că mănânc carne ?”Mi s-a întâmplat recent un lucru amuzant.Unul dintreoamenii
înţelepţi din biserica în care sunt pastor m-a auzit predicând despre acest
subiect.Câteva săptămâni mai târziu el a venit la mine şi mi-a spus ironic :”V-a fi ziua
ta în curând ,nu-I aşa?’’-“Da”.-“Eşti din Texas,nu?”De acum ştiam despre ce este vorba
.-“Da “ am spus eu .-“Ei bine am ceva pentru tine.”Şi îmi pune în mână un pachet cu
carne de armodial .Am rămas uimit.Pe etichetă scria:”Carne de amodial din Texas
,Pollok.20% păr.Poate conţine şi “ alte lucruri”.El mi-a spus că dacă eram un
credincios în harul eram liber s-o mănânc.M-ă gândeam :”oau, nu pot să mănânc aşa
ceva.”Dar pentru că prietenul meu poate mânca armodial ,pot şi eu să mănânc
armodial.Este bine dacă lui îi place, dar din întâmplare Dumnezeu mi-a zis să nu
mănânc armodial (datorită “altor lucruri”).Dar dacă poţi să mănânci armodial este
bine.Personal,eu nu mănânc aşa ceva.Tu poţi să mă nânci dacă vrei.Eu nu te voi
împiedica şi nici nu te voi judeca.

Lăsaţi-mă să explic despre ce este vorba.Nu-mi da lista ta de mâncare,iar eu nu ţi-o voi

da pe a mea.A fi liber nu înseamnă că trebuie să fii de acord cu mine în totul ,dar nici
nu trebuie să mă împiedici dacă nu sunt de acord cu tine.Numai asfel creştinii pot să
trăiască în armonie.Înseamnă a trăi prin har….iar acesta este singurul mod de a trăi
58
corect.Şi acum îmi vei spune:”Dar dacă găsim o listă în Scriptură?”Acesta este un alt
lucru , total diferit.Această listă trebuie urmată fără ezitare şi fără comentarii.Aceasta
este olistă pe care toţi trebuie s-o urmăm ,nu numai unul singur.Lasă-mă să te încurajez
să-ţi conduci viaţa numai pe baza Scripturii din toată inima ta ,fără să te intereseze ce
spun alţii.Dar când anumite lucruri nu sunt explicate în Scriptură ,atunci trebuie să te
hotărăşti singur ce trebuie să faci.Dumnezeu le-a dat copiilor Săi libertate în
Hristos,ceea ce înseamnă nu numai eliberare de sub păcat şi ruşine ci şi libertate în
noul mod de viaţă ca noi să putem deveni modele ale harului său.Să fii liber, să te
bucuri de libertate şi să le permiţi altora aceeaşi bucurie este foarte greu dacă tu eşti
nesigur.Este foarte greu dacă ai fost crescut de părinţi legalişti şi condus de pastori
legalişticare doresc cu orice scop să-I mulţumească pe alţii.Acest gen de părinţi şi
pastori pot fi manipulativi şi te pot judeca.În mod frecvent ei folosescBiblia pentru ai
supune pe oameni nu pentru ai conduce spre har.Câteodatăeste nevoie de mulţi ani ca
oamenii care au trăit asfel să aibă curajul de a merge liberi în harul lui Dumnezeu.Noi
avem nevoie însă de echilibru.În capitolul anterior m-am referit la primele versete din
Romani 6.În acest capitol ,vreau să mă concentrz pe partea a doua a acestui capitol.Dar
mai întâi mi-ar place să recapitulez cele două întrebări la care răspunde tot Romani
6.Întrebările pot părea la fel, dar nu sunt.

Prima întrebare.

“Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu ca să se înmulţească harul?”(Romani 6:1)

Mai devreme ,am citit în Romani 5:20:”Dar unde s-a înmulţit păcatul,acolo harul s-a
înmulţit şi mai mult.”Întrebarea care ar reieşi din această afirmaţie este cea pe care o
pune Pavel în 6:1 care poate fi parafrazată asfel:”Să continuăm să trăim sub puterea
păcatului ca harul să se înmulţească şi mai mult?”Răspunsul este :”Nicidecum”.Am
descoperit deja căaceastă întrbareare legătură cuaceia care nu pot trăi în libertate.Ei
aleg păcatul ca stăpân absolut.Acei creştini care trăiesc astfel în fiecare zi sunt foarte
conştienţi şi sensibili la păcat.Lor le e frică de cădere .Ruşinea le stăpâneşte
gândirea.Ei se concentrează numai asupra păcatului încât cad singiri în groapa săpată
de ei.În loc să trăiască mşi să se bucure de avantajele de a-l sluji pe Hristosşi de a trăi
în libertatea pe care el ne-a dat-o ,ei continuă să trăiască sub stăpânirea firii
pământeşti.Dar trăind asfel mai dezvoltăm o mentalitate greşită .Este ca şi cum aş da
cheile de la maşină unuia dintre copiii mei adoleşcenţi care de-abia şi-a luat carnetul de
conducere ,spunându-I:”Ascultă ,vei avea un accident.Învaţă numărul de telefon al
agentului de la asigurări.Astfel ,atunci când vei avea un accident,poţi fi sigur că vei
forma bine numărul de telefon.Ia cheile.Sper să te distrezi.”Ce sfat negativ ,lipsit de
înţelepciune şi dragoste.Iată cum procedăm noi cu tinerii creştini:”Ascultă, tu ştii că
vei păcătui.Aşa că trebuie să fii atent.Învaţă 1 Ioan 1 :9, bine?Aşa, când vei păcătui vei
şti ce să faci. “De câte ori li se spune tinerilor creştini :”Ştii ce ?Nu mai trebuie să fii
sclavul păcatului.Poţi trăi fără el mai multe zile,chiar o săptămână.Motivul este că ai
un nou stăpân- Hristos.Şi mai ştii ceva?Tu ai o putere în tine pe care nu ai avut-o

59
înainte,Duhul sfânt.Şi mai ai şi Scriptura.Dacă o urmezi poţi duce o altfel de viaţă ca
înainte.Vor mai exista momente când vei păcătui.Când vei păcătui lasă-mă să-ţi spun
ce să faci.Dar lasă-mă să-ţi spun:Aceasta nu este o regulă ci o excepţie.Vestea bună
este că tu ai fost eliberat de vechiul stăpân de către Hristos.”Harul ne-a eliberat.Noi am
fost eliberaţi.Dacă nouă ne-ar fi spus acest lucru,ar fi fost altfel pentru noi?Am fi
crescut mai mult?Dacă oamenii ne-ar fi spus acest adevăr noi am fi fost liberi .Când
harul ne trezeşte bucuria şi nădejdea ne conduc.

A doua întrebare

“Ce urmează de aici?Să păcătuim pentru că nu mai suntem subLege, ci sub

har ?”(Romani 6:15).

Această întrebare poate părea la fel cu cea de dinainte ,dar este puţin diferită.Aceasta
sună aşa:”Să păcătuim cu bună ştiinţă pentru că nu mai suntem sub Lege , ci sub har?”
“Nu sub Lege” ar putea însemna “Sunt de capul meu .De ce să nu mănânc ,să nu beau ,
să nu petrec?Sunt doar sub har”Unii au crezut că acest verset înseamnă acest lucru.Ca
rezultat,ei s-au răzvrătit.Am văzut oameni care credau că este bine să încalci unele
afirmaţii şi principii biblice,să divorţezi ,să nu fii credincios ,să cauţi un alt
partener.Când au fost rugaţi să justifice acest comportament iresponsabil, aproape fără
excepţie ei s-au referit la har,care este dat de Dumnezeu şi acoperă toate
păcatele.Interpretând Scriptura aşa cum ne place că nu are nimic de-a face cu harul lui
Dumnezeu.Este o libertate fără limite fără limite , adică neascultarea.Unii îl pot numi
măreţul har; eu numesc aceasta abuzarea harului.Aceia care trăiesc astfel sunt confuzi
şi vor fi răniţi,apoi îi vor răni şi pe alţii.Iată despre ce vorbeşte jumătate din capitolul 6
din Romani:dacă eşti atât de preocupat să fii liber vei abuza de libertatea care ţi-a fost
dată.Suntem înţelepţi să gândim că harul este o onoare,nu un mijloc de a ne mulţumi.

AVERTIZĂRI CELOR CARE SUNT LIBERI

Chiar şi cei care trăiesc într-o ţară liberă au nevoie de avertizări Aşa că să nu fim
surprinşi că Dumnezeu dă poporului său câteva avertizări ca noi să nu abuzăm de
privilegiul de a fi sub har .Aceste avertizări le aflăm în versetele 16-23 din Romani
6.Nici una dintre ele nu este complicată ,dar ca să le înţelegem trebuie să ne
concentrăm asupra lor.Din motive anumite ,aceste informaţii nu prea se aud în multe
biserici azi.Aşa că trebuie să învăţăm să ne purtăm cu atenţie harul.

“Nu ştiţi că , dacă vă daţi robi cuiva ,ca să-l ascultaţi , sunteţi robii aceluia de care
ascultaţi ,fie că este vorba de păcat care duce la moarte ,fie că este vorba de ascultare
care duce la neprihănire?”Dacă m-aţi pune să spun într-o singură propoziţie tot ce ne
învaţă Romani 6 ar suna astfel:Cum trăim depinde de stăpânul pe care îl alegem.”Nu
ştii că atunci când eşti sclav ,trebuie să asculţi de stăpânul tău?”Supunerea faţă de
stăpân este fundamentală pentru un sclav.Care sunt însă alternativele?Nu sunt decât
două: fie plata păcatului este moartea , fie ascultarea duce la neprihănire.Fiecare zi pe
60
care o trăim ,noi avem de luat o alegere între bine şi rău .Când îţi trimiţi copiii la
şcoală , le spui:”Acum ,iubiţilor să ştiţi că mama şi tata nu mai sunt cu voi pentru a lua
decizii în locul vostru .Veţi găsi la şcoală alţi copii care vă vor încuraja să faceţi bine şi
veţi găsi alţii care vă vor încuraja să faceţi rău .Alegaţi binele .Alegeţi-vă prietenii cu
atenţie .Fiţi înţelepţi.” Am putea spune astfel conform lui Romani 6:”Slujiţi stăpânului
cel bun.Fiţi neprihăniţi.”

Vezi tu înainte ca să-L fi primit pe Mântuitorul în inima ta , tu nu aveai de ales.Noi

toţi eram prinşi sub gheaţă. Să respiri nu era o soluţie . Nu vom găsi libertate ,nici nu
ne putem bucura de adâncimile oceanului neprihănirii .Eram sclavii răului
,egoismului ,legalităţii ,alegerilor ticăloase ţi motivelor nesănătoase. Când a venit
Hristos ,El ne-a eliberat ,ne-a lăsat posibilitatea de a alege .Putem alege ca el să fie
Stăpânul nostru sau putem alege ca păcatul să ne stăpânească .I.B. Phillips afirmă :”Tu
aparţii puterii pe care alegi să o asculţi .”Este aşa de simplu .Fiecare moment al fiecărei
zile este o alegere pe care noi o facem şi pe care vrem s-o urmăm .Dacă îl urmăm pe
Mântuitorul ,beneficiile sunt foarte multe .Dacă urmăm păcatul consecinţele sunt
distructive şi nenorocite.Atunci care este rolul harului?Harul ajută să alegi.Înainte de
Hristos nu aveam de ales . Păcatul era singura cale pe care mergeam .Toată viaţa
noastră era marcată de răutate .Dar atunci când am venit la cruce şi I-am dat Domnului
Isus dreptul de a ne controla vieţile am câştigat alegerea pe care nu am avut-o
înainte .Harul ne-a eliberat din cerinţa de a sluji păcatului ,ne-a îngăduit să urmăm
poruncile lui Hristos de bună voie.Atâta timp cât facem astfel nu vom mai păcătui.Dar
ori de câte ori facem vreun compromis ,Vechiul nostru stăpân va căuta să ne tragă în
păcat .Aş dori foarte nult să garantez tuturor libertatea în timpul celor 365 de zile ,dar
este imposibil –deoarece noi suntem pământeşti .Păcatul ne va stăpâni până când vom
primi trupuri glorificate şi vom fi acasă în cer .Dar vestea bună este că noi nu trebuie să
mai păcătuim constant ,zi de zi .Harul ne-a eliberat pentru a-l asculta pe Hristos.

“Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu ,pentru că ,după ce aţi fost robi ai păcatului,aţi
ascultat acum din inimă de dreptarul învăţăturii pe care aţi primit-o.Şi prin chiar faptul
că aţi fost izbăviţi de sub păcat ,v-aţi făcut robi ai neprihănirii”( v.17-18)

Minunat acest adevăr .Alegând neprihănirea ,noi ne nucurăm de un mod de viaţă

marcat de binecuvântările lui Dumnezeu ,stabilitate şi putere.Acestea însă se vor
multiplica .Dar ai descoperit tu ca şi mine ,că atunci când alegi răul ,alegi un mod de
viaţă care devine pe zi ce trece mult mai rău ?Lasă-mă să-ţi arăt din Scriptură cât de
adevărat este .Proverbe5:21spune:”Căci căile omnului sunt lămurite înaintea ochilor
Domnului şi El vede toate cărările lui “ Hai să ne imaginăm că Frank este creştin
.Înalnte de aşi da seama ,Frank cade sub puterea propriei naturi –păcătoşenia.El alege
de bună voie să nu asculte şi este liber s-o facă.Deşi Domnul ar putea interveni ,El
permite lui Frank în harul său libertatea de a alege.Priviţi la ce se întâmplă .”Cel rău
este prins în înseşi nelegiuirile lui şi este apucat de legăturile păcatului lui .El va muri
din lipsă de înfrânare se va poticni din prea multa lui nebunie.”(Proverbe 5:22-23)

61
Noi credem de obicei că această situaţie se potriveşte numai unui necredincios.Dar
poate fi la fel de potirvit şi pentru un creştin care de bună voie alege să nu mai asculte
de Domnul.Şi în loc să-şi vadă greşeala el rămâne în firea pământească care îl
mâhneşte pe Duhul lui Dumnezeu care locuieşte în el.Firea pământească este aceea
când un credincios alege de bună voie să scţioneze cu puterile lui /ei …refuzând cu
încăpăţânare să ia seama de greşeală şi alege să meargă contrar învăţăturilor
Scripturii.Chemările Duhului Sfânt sunt ignorate şi neascultarea devine modul de
viaţă.A trăi astfel seamănă ca şi cum ai fi prins într-o maşină de spălat
automată.Ticăloşia se măreşte .Frank devine tot mai rău în timp ce se scufundă în lume
;devine insensibil.Ca şi fiul risipitor el trăieşte nefericit şi în mizerie.Şi astfel trăiesc
mulţi creştini de acum.De fapt ,deşi este tragic Frank ar putea să moară în această
condiţie .Şi cei din Corint au făcut astfel :”Din pricina aceasta sunt între voi mulţi
neputincioşi şi bolnavi şi nu piţin dorm “(1Corinteni 11:30).Da,unii au refuzat să se
pocăiască şi rezultatul este moartea spirituală .Mulţi creştini carnali scuză astfel acest
mod de viaţă .”Noi suntem sub har . Pot să-mi părăsesc soţia şi copiii şi să mă
căsătoresc cu altcineva care este mult mai atractivă şi mă va iubi cu pasiune .Poate că
nu voi fi acceptat de unii în comunitatea creştină ,dar sub har eu sunt libersă fac asta
.Şi doamna cu care mă căsătoresc este creştină .Amândoi suntem sub har .”Sau”Prefer
să trăiesc cu această persoană ,nu să mă căsătoresc cu ea.Vreau să mă implic mai
mult.Harul îmi dă libertatea de a face tot ce doresc “Greşit .Acesta nu este har .Aceasta
este abuzarea harului .Harul nu înseamnă că noi suntem liberi să trăim dorim ,oricare
ar fi consecinţele.Harul nu înseamnă că Dumnezeu va zâmbi şi va fi de acord cu
mine.Înseamnă că eu sunt liber să aleg între neprihănire şi neasculare.Dacă aleg
neascultarea va trebui să suport consecinţele: un cuget vinovat , îi voi răni şi ofensa pe
ceilalţi din comunitatea creştină şi voi pângări numele lui Isus .Dacă nu mai suntem
neprihăniţi păcatul se înmulţeşte ca şi în zilele când nu eram mântuiţi .Creştinul poate
păcătui temporar .Aşa cum am menţionat şi mai înainte;este numit carnalitate .Te
încurajez să studiezi cu seriozitate carnalitatea,pentru că te vei lovi mereu de ea în
viaţa creştină şi vei descoperi cât de uşor este să fii păcălit de ea .Un scriitor spune
astfel :”Păcatul aduce păcat .Prima dată când facem ceva rău ,poate că vom ezita .A
doua este mai uşor şi dacă continuăm astfel va deveni o obişnuinţă ;păcatul nu ne va
mai părea păcat.Dacă vei păşi pe drumul păcatului nu te vei mai opri cu uşurinţă “Scriu
aceste lucruri pentru că sunt nişte avertismente foarte clare .Trebuie să le spunem şi
acelora pe care îi călăuzim spre libertate.Atunci când ne vom întinde aripile ,când ne
vom bucura de noua libertate ,noile adâncuri şi noile înălţimi vom fi înţelepţi ca să nu
uităm niciodată cel mai important ţel al vieţii :să – l slăvim şi să-l mulţumim pe
Dumnezeu .Dumnezeu îţi asigură harul.”Pentru ca astfel să vă purtaţi într-un chip
vrednic de Domnul ,ca să-i fIţi plăcuţi în orice lucru:aducând roade în tot felul de fapte
bune,şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu :întăriţi cu toată puterea ,potrivit cu tăria
slavei lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare ,cu bucurie , mulţumind Tatălui
care va învrednicitsă aveţi parte de moştenirea sfinţilor în lumină.”(Coloseni1:10-
12)Înainte de a fi venit la Cruce prin credinţă ,nu-l puteam mulţumi pe Dumnezeu
.Acum că Crucea şi-a aruncat umbra asupra vieţilor noastre şi că sângele lui Hristos
62
ne-a curăţat de păcate,noi suntem liberi- liberi să-l mulţumim pe El.Dar când nu facem
astfel suntem prinşi în păcat .Un scriitor descrie astfel calea permanentă a
păcatului :”O minciună trebuie să fie acoperită cu multe altele.Ciclul păcatului se mută
de la o problemă la răspunsul păcătos şi de aceea produce probleme complicate în
plus.Obiceiurile păcătoase sunt greu de părăsit ,dar dacă nu le părăsim ele ne vor lega
şi mai mult .Vei fi înlănţuit într-un ciclu neîntrerupt .Devii sclavul păcatului.”

Ai nevoie de o avertizare?Ai nevoie să-ţi aduc aminte?Nu permite să te ascunzi în

spatele harului ca să fii neascultător.Scriptura numeşte acets lucru prezumţie.Am
observat că tot mai mulţi creştini sunt porniţi să facă astfel .În ultimii 8-10 ani am auzit
şi am văzut că s-a abuzat de har astfel foarte mult .Trebuie să mai ascultăm şi altă voce
pe marginea acestui subiect .John Henry Jowett scria acum mulţi ani în urmă nişte
lucruri volabile şi azi :”Păcatul este o prezenţă , o căldură distructivă .El strigă tot ce
atinge .Păcatul este orb .Păcatul te face surd .Păcatul perverteşte gustul ,omul începe să
confunde dulcele cu amarul şi amarul cu dulcele .Păcatul schimbă sentimentele
omului.Toate aceste analogii scripturale şi aparenţele comune semnificative se par a fi
acestea –păcatul blochează şi şochează adevăratul sens al duhului ;suntem pătrunşi de
păcat ,făcuţi imperceptivi ,puterea noastră de concentrare este diminuată.”Viaţa este ca
un meniu de la restaurantul Harului.Aici eşti liber să alegi orice vrei.Dar orice alegi vei
primi şi va trebui să mănânci.Dacă alegi mâncarea greşită şi realizezi apoi că nu este
bună pentru corpul tău ,nu te gândi că harul te va proteja şi nu te vei îmbolnăvi .Totuşi
există o veste bună.Harul lui Dumnezeu ne dă nădejdea acceptării de către Tatăl .El te
va primi înapoi în părtăşie dacă îţi dai seama de păcat ,te pocăieşti şi te hotărăşti să
renunţi la păcat .Deşi sunt un frate în aceeaşi familie ,te avertizez de răul pe care îl faci
atunci când alegi răul ,dar harul înseamnă că Dumnezeu te lasă să alegi.El te poate
conduce .Pe unii îi va conduce spre un anumit stil de viaţă şi pe alţii spre alt stil….unii
pentru carieră alţii pentru altcineva .El va conduce pe unii să-şi crească copiii într-un
fel ,iar pe alţii să-şi crească copiii altfel.Tu eşti liber să faci ce doreşti .Poate preferi un
anumit stil de muzică,eu prefer alt stil de muzică .Eu aleg să pun accentul pe o anumită
lucrare .Tu poţi alege să faci ce vrei .Unii preferă o anumită casă ,alţii alt stil .Avem o
listă de opţiuni .Deoarece avem gusturi diferite ,harul ne dă libertatea de a alege .Sfatul
meu este acesta: lasă-I pe oameni să aleagă ei pentru ei .Acceptă-I aşa cum sunt
.Haideţi să ne permitem unul celuilalt să avem opinii, convingeri şi preferinţe
diferite .Făcând astfel vom răsufla toţi în libertate.Am auzit un grup minunat de
cântăreţi cu câţiva ani în urmă cântând prin California de Sud şi se numeau “Gospel
State of Mind “.O armonie minunată ….un spirit minunat…o muzică minunată,
originală .Una din tre cântări era despre har .În timp ce îi ascultam şi priveam la
bucuria de pe feţele în timp ce cântau ,îmi spuneam:îmi place numele acestui grup ; li
se potriveşte .În timp ce scriam aceste pagini daspre har ,mi-am amintit cântecul lor şi
vreau să spun că nu este suficient doar să introducem cuvântul har în vocabularul
nostru trebuie să-l lărgim ,să-l studiem.

Realizări importante
63
Când citim din Romani 6:19-23 ne dăm seama de mai multe lucruri importante pentru
cultivarea harului .În primul rând ,descoperim faptul indiscutabil că avem nevoie de un
stăpân .Hristos este stăpânul ideal .Nu ne putem descurca de unii singuri .Dumnezeu
nu ne-a creat pentru a fi izolaţi .Noi avem nevoie ca El să ne conducă .Citiţi aceste
versete încet :

“Vorbesc omeneşte ,din pricina neputinţei firii voastre pământeşti : după cum odinioară
v-aţi făcut mădularele voastre roabe ale necurăţeniei şi fărădelegii aşa că săvârşeaţi
fărădelegea ,tot aşa ,acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale
neprihănirii ,ca să ajungeţi la sfinţirea voastră .Căci ,atunci când eraţi robi ai păcatului
eraţi slobozi faţă de neprihănire .Şi ce roade aduceaţi atunci?Roade de care acum vă
este ruşine :pentru că sfârşitul acestor lucruri este moartea .Dar acum ,odată ce aţi fost
izbăviţi de păcatşi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu ,aveţi ca rod sfinţirea ,iar ca
sfârşit :viaţa veşnică .Fiindcă plata păcatului este moartea : dar darul fără plată a lui
Dumnezeu este viaţa vaşnică în Isus Hristos ,Domnul nostru.”

În timp ce citeam aceste cuvinte şi încercam să le pun în nişte termeni mai simpli ,am
făcut două observaţii .Prima este să faci alegerea corectă.Priviţi din nou la primele trei
versete.A doua observaţie ,cred că ne spune să ne concentrăm asupra oficiilor pe care
le avem acum.

-prin harul lui Dumnezeu noi suntem acum sclavii Lui

-prin harul lui Dumnezeu beneficiem de avantaje .

Care avantaje?Pot găsi cel puţin trei:procesul de creştere şi maturizere ce creştin ; un

stil de caracterizat prin creativitate şi libertate şi ultimul avantaj –viaţa
veşnică.Alternativa?Un mod de viaţă păcătos –a cărui plată este moartea.

-ruperea părtăşiei cu Dumnezeu

-El îşi retrage mâna de pe noi

-un cuget vinovat ştiind cât de mult suferă şi alţii

-pierderea integrităţii personale

-procesul creşterii spirituale se opreşte brusc

-relaţii restrânse cu creştine

-reproşuri

-injurii,mărturie mincinoase

64
Da ,prin har eşti liber să alegi orice drum.Dar eşti înţelept să alegi neprihănirea .Dacă
aceasta este alegerea ta ,vei avea un stil bun de viaţă de care să te bucuri ,numit viaţă
veşnică.Avantajele sunt numeroase şi toate sunt minunate .Dar poţi alege şi calea
neascultării şi să alegi păcatul a cărui plată este îngrozitoarea moarte .Înainte de a te
preda ispitei de a abuza pe harul pe care ţi-l dăruieşte Dumnezeu ,petrece puţin timp
gândindu-te le consecinţe .Cicatricile unei astfel de vieţi vor marca întreaga viaţă
.Păcatele pot fi iertate dar unele cicatrici nu se vindecă nicodată.Cunosc un tip din liceu
care acum este mort ;a murit din cauza unui atac de inimă acum doi ani .Ce tip .La
şcoală a fost tipul elevului tare şi mare ,un copil rebelEl avea un stil de joc cu neputinţă
de imaginat .Era şi în echipa de wrestling (niciodată nu a pierdut măcar un joc) şi în
cea de baseball .Unul dintre hobiurile lui era întrecerea cu bărci.El era un tip sălbatic
care prefera viteza în noapte .Nu este nsvoie să spun ,el nu era interesat de lucrurile
spirituale.Nimic nu-l interesa –până când Dumnezeu I-a atras atenţia.În timp ce naviga
barca lui s-a lovit de ceva şi s-a scufundat imediat.El a fost capabil să înoate la nişte
stânci de care s-a agăţat .Vârfurile ascuţite au început să-I pătrundă în mâini, piept ,
stomac şi picioare .Valurile îl loveau de stânci ,zgâriindu-I pielea , iar sângele curgea
din belşug .Crezând că rechinii pot fi prin apropiere ,s-a speriat pentru prima oară în
viaţă.Aceasta l-a făcut să facă ceva ce n-a mai făcut niciodată :să se roage .El I-a spus
lui Dumnezeu că deşi nu merită ,el se roagă să fie salvat.Fără să îşi dea seama el s-a
rugat pentru har –favoarea nemeritată a lui Dumnezeu .El I-a spus Domnului că el nu
numai că va deveni un creştin ,ci că va fi un pastor ( acesta a fost cel mai mare
sacrificiu ).Iar Dumnezeu a intervenit cu graţie .După cinci minute garda de coastă l-a
descoperit şi în curând l-a salvat.El arăta jalnic –zgâriat şi plin de sânge.În spital el a
meditat îndelung .În timpul convaleşcenţei el şi-a predat cu adevărat inima lui
Hristos.Această convertire a fost foarte uimitoare pentru cei care îl cunoşteau.Când s-a
vindecat cicatricile de pe întreg trupul nu l-au lăsat să uite felul în care fusese scăpat de
moarte .Timpul a trecut, totuşi el a uitat cuvintele şi s-a întors la firea pământească-să
bea mai mult ,alerga după famei şi să blesteme.El nu era fericit astfel,dar el nu
recunoştea niciodată asta .Târziu într-o noapte el conducea beat şi a avut un
accident.Afost proiectat afară prin parbriz ,iar faţa lui a rămas mutilată şi cu cicatrici
permanente.În cele din urmă acest accident I-a atras atenţia.El s-a dus la colegiu ,apoi
la seminar şi până în ultimele zile el l-a proclamat pe Domnul Mântuitorul pe care îl
ignorase şi de harul căruia a abuzat.Mi-a spus că cu mulţi ani în urmă ,după un duş
,când stătea în faţa oglinzii că acele cicatrici pe care le purta în tăcere ţipau la el…erau
nişte amintiri mute ale alegerilor greşite pee care le făcuse înainte şi după convertire
.El a fost iertat,dar cicatricile nu au dispărut.Da, harul ne dă libertatea de a alege.Noi
putem alege să mergem cu Dumnezeu şi să cerem putere de la Dumnezeu ca să
înfruntăm viaţa .Sau putem alege să mergem fără Dumnezeu,ca prietenul meu şi să
purtăm consecinţele.Data viitoare când eşti tentat să te predai vechiului
stăpân,aminteşte-ţi acest lucru :harul te invită să te întorci şi să fii iertat,dar el nu-ţi
şterge în mod automat compania păcatului ;el poate rămâne cu tine toată viaţa.În ciuda
teribilelor consecinţe pe care le aduc păcatele,trebuie să pun totuşi accentul pe faptul că
harul înseamnă să permitem altora libertatea de a alege.Să facem altfel este păcat.Eu
65
sunt un credincios ferm,dar harul înseamnă că eu nu voi forţa –I nu voi manipula sau
judeca;sau încerca să te controlez,dar nici tu pe mine.Înseamnă că nu vom ajuta pe alţii
să-şi capete libertatea .Înseamnă că fiecare trebuie să creştem şi să învăţăm ;altfel nu
ne vom bucura niciodată de libertate.Pentru majoritatea să-I lăsăm pe alţii a fi ceea ce
sunt nu este nici uşor nici natural.Noi avem tendinţa de a-I sfătui pe ceilalţi ,pentru că
ne pasă de ei.Faptul că îi lăsăm să eşueze sau să cadă ne îndurerează,dar Dumnezeu
astfel se poartă cu noi.Noi avem tendinţa de a înlănţui nu de a elibera.Dacă eşti un
astfel de om ,următoarea poezie este scrisă exact pentru tine.Te va ajuta să te
eliberezi .Afi un om al harului înseamnă să renunţi.

SĂ RENUNŢI

A renunţa nu înseamnă că nu iubeşti,

Înseamnă că nu poţi lucra pentru altcineva.

A renunţa nu înseamnă să te tai,

Înseamnă că nu poţi să controlezi pe altul.

A renunţa nu înseamnă că eşti incapabil,

Înseamnă a învăţa din probleme.

A renunţa înseamnă să-ţi recunoşti neputinţa

Înseamnă că răspunsul nu-l ai tu.

A renunţa nu înseamnă să învinuieşti pe alţii

Ci să te schimbi .

A renunţa nu înseamnă să fixezi

Ci să îţi pese .

A renunţa nu înseamnă să judeci

Ci să permiţi şi altuia să fie om.

A renunţa nu înseamnă să fii protector

Ci să permiţi altuia să înfrunte realitatea.

A renunţa nu înseamnă să negi ,ci să accepţi.

A renunţa nu înseamnă să cerţi,ci să te corectezi.

66
 A renunţa înseamnă să înfrunţi fiecare zi.

A renunţa nu înseamnă să critici

Ci să încerci să fii ca Isus.

A renunţa nu înseamnă să regreţi trecutul

Ci să creşti şi să trăieşti pentru viitor.

Înseamnă să nu-ţi mai fie frică

Ci să iubeşti mai mult.

8. HARUL DE A LĂSA PE AlŢII SĂ FIE CUM

DORESC EI

Harul vine la noi în două dimensiuni,vertical şi orizontal.Harul vertical se

concentrează pe relaţia noastră cu Dumnezeu .Este uimitor .El ne eliberează de
cerinţele şi condamnările legii mozaice .El dă speranţă păcătosului-darul vieţii veşnice
şi toate avantajele acesteia.Harul orizontal se concentrează pe relaţiile interumane .El
ne eliberează e tirania de a-I mulţumi pe oameni şi de faptul de a ne schimba vieţile
comform cererilor şi aşteptărilor opiniei omeneşti .Ne dă eliberare –bucuria libertăţii
toate avantajele acesteia .El linişteşte vinovăţia tăcută şi îndepărtează ruşinea .Puţini
oameni Îşi dau mai bine seama ca necreştinii cît de vinovaţi se simt creştinii.O doamnă
din congregaţia noastră mi-a povestit o discuţie pe care a avut-o cu un frate student
atunci când erau amândoi studenţi la Berkeley,Universitatea din California .El ştia că
ea este creştină şi a spus dar că nu-l interesează credinţa ei .Când ea l-a întrebat de ce
,răspunsul lui s-a bazat pe realitate :”Deoarece cei mai mulţi oameni care se simt
vinovaţi sunt creştini .”Acum este cel mai bun moment să vă pun două întrebări
.Numai tu poţi răspunde la ele :

1.Adaugi la vinovăţia altora sau o asulţi?

2.Eşti acel tip de om care promovează libertatea altuia sau o restrânge?

Amândouă întrebările se bazează pe comportament ,nu-I aşa?Facem ce facem ca o

consecinţă a ceea ce gândim . De aceea comportamentul nostru este crucial .Este la
67
voinţa noastră.Noi avem controlul deplin asupra comportamentului nostru :şarmant sau
blând ,rigid sau restrictiv.Libertatea sau legalismul va fi rezultatul.Depinde de
comportamentul nostru dacă suntem sau nu ucigaşi ai harului .Dr. Victor Frank a
supravieţuit trei ani la Auschwitz şi în alte lagăre naziste.În cartea sa “Căutarea omului
pentru înţeles “el reflecta la trecut la acele luni întunecate şi face următoarea observaţie
:

“Noi care am trăit în lagărele de concentrare îşi poate aminti de oamenii care I-au
mângâiat pe ceilalţi,dându-le chiar şi ultima bucată de pâine.Poate că ei au fost puţini
la număr ,dar ei au fost puţini la număr ,dar ei au fost o dovadă suficientă că unui om îi
poate fi luat totul în afara unui singur lucru :ultima dintre libertăţile oamenilor –aceea
de a alege un comportament care să dea rezultate bune.Şi sunt întotdeauna de făcut
alegeri ,în fiecare zi ,în fiecare oră ,oferite de ocazia de a lua hotărâri …ceea ce arată
dacă tu te supui sau nu puterii celorlalţi care te-au făcut prizonier şi te-au jefuit de
libertatea ta;dacă renunţi la libertate şi demnitate pentru a deveni un robot…în condiţii
mizere:lipsa somnului , mâncarea insuficientă şi diferite stresuri mintale .Aceste lucruri
au arătat că persoana interioară a prizonierului este rezultatul influienţelor din lagărul
de concentrare .”

Acestea sunt cuvinte adevărate şi înţelepte .Deciziile interioare şi nu influienţele

exterioare ne fac pe noi ne fac pe noi să fim cum suntem .Una dintre speranţele mele
când scriuaceastă carte este să încurajez pe alţii să înţeleagă speranţele mele când scriu
această carte este să încurajezpe alţii să înţeleagă importanţa menţinerii unui
comportament pozitiv care este rezultatul harului …harul acela care permite oamenilor
să fie ce trebuie să fie şi ce vrea Dumnezeu să fie .A fi o astfel de persoană începe cu o
decizie interioară de eliberare , de renunţare ,de bunăvoie.

DOUĂ TENDINŢE PUTERNICE CARE FAC HARUL

SĂ DEVINĂ NUL

Într-una din cele mai doctrinare cărţi din Biblie găsim un paragraf care ne dă o
instrucţie practică intensă.Este de fapt ,o serie de porunci care dacă sunt ascultate ne
vor transforma.

“Dragostea să ife fără prefăcătorie.Fie-vă groază de rău şi lipiţivă tare de

bine.Iubiţivă unii pe alţii cu o dragoste frăţească.În cinste fiecare să dea întâietate
altuia .În sârguinţă ,fiţi fără preget .Fiţi plini de râvnă cu duhul. Slujiţi
Domnului.Bucuraţi-vă în nădejde .Fiţi răbdători în necaz.Stăruiţi în rugăciune.Ajutaţi
pe sfinţi,când sunt în nevoie.Fiţi primitori de oaspeţi.Binecuvântaţi pe cei ce vă
prigonesc:binecuvântaţi şi un blestemaţi.Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură ;plângeţi cu
cei ce plâng.Aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii .Nu umblaţi după lucruri
înalte,ci rămâneţi la cele smerite;Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi .Nu întoarceţi

68
nimănui rău pentru rău.Urmăriţi ce este bine ,înaintea tuturor oamenilor.”(Romani
12:9-17).

Aceste cuvinte reprezintă esenţa creştinismului autentic .Dacă nu greşesc ,eu cred că
orice om care-l cunoaşte şi-l iubeşte pe Isus Hristos va răspunde acestei liste cu nişte
cuvinte asemănătoare cu acestea:”Aş dori să fiu astfel.Aceasta este o listă pe care ar
trebui să o urmăm.Relaţiile mele cu ceilalţi se vor îmbunătăţi.Cât de mult aş dori ca
aceste cuvinte să fie adevărate cu privire la mine.”

Dar de ce nu ne purtăm cu oamenii aşa cum ne porunceşte Domnul?De ce iubim cu

atâta ipocrizie ?Ce ne din a fi devotaţi unul alutia ,să ne slujim unii pe alţii ,de a ne
ajuta reciproc ,din a fi ospitalieri?Când alţii primesc ceva sau sunt recunoscuţi sau
când se bucură deluxul pe care noi nu îl avem ,de ce nu aplaudăm noi succesul lor şi nu
ne bucurăm noi cu ei?De ce răspundemcu rău răului,deşi ştim că acest gen de
comportament va crea probleme şi mai mari ?Lista acestor întrbări ar putea continua pe
mai multe pagini .Adevărul este că noi micşorăm harul în loc să-l mărim.Noi îi
rezistăm mult mai mult de cât ne dăm noi seama .Ceva din noi împiedică ca harul să
curgă.Dar ce?M-am gândit la asta mai multe luni.În timp ce mă gândeam,mi-am
examinat viaţa şi a altora ,majoritatea creştini.Am găsit că nu erau plăcute ,ele sunt
adevărate.Majoritatea dintre noi eşuează când tebuie să îi lase pe ceilalţi să fie ceea ce
sunt din cauza a două tendinţe umane foarte puternice:noi ne comparăm cu alţii(ceea
ce ne face să criticăm)şi dorim să controlăm pe alţii(manipulându-I sau intimidându-
i ).Haideţi să disecăm şi să examinăm aceste două tendinţe care mărginesc harul.

A COMPARA

Creştinii sunt vulnerabili când este vorba despre comparaţie.Din unele motive , pe
care nu le pot înţelege în totalitate,nouă nu ne plac diferenţele.Nouă ne place
formitatea ,interesele comune.Dacă cineva crede diferit sau hotărăşte ceva diferit ca
noi,preferă alt gen de distracţie ,se îmbracă diferit ,are gesturi diferite şi opinii diferite
sau se bucură de un alt mod de viaţă,mulţi creştini devin nervoşi .Noi punem prea
multă valoare pe lucrurile lumeşti şi pe aparenţe şi nu pe individualitate şi varietate.Noi
avem nişte “ norme acceptabile “ în care noi ne mişcăm liberi şi îngăduim şi altora
libertatea de a face la fel Dar raiul ajută bietul suflet care vrea să scape de aceste
reguli .Noi cumpărăm gesturile muzicale ,salariile ,statutul oficial ,spiritualitatea pe
baza lucrurilor externe.Dacă unuia îi plac imnurile şi bluzurile este în regulă.Dar dacă
altuia îi place jazz-ul sau rock-ul păzeşte-te de el.Dar dacă alţii au bani mai mulţi ,au
două maşini , avionul personal sau casa de vară ,plec în vacanţe costisitoare ,îi
considerăm extravaganţi …deşi nu ştim aproape nimic de acţiunile lor de caritate.Dacă
cineva este căsătorit ,are mai mulţi copii cuminţi şi inteligenţi(ca ai noştri) ne place să
fim pe lângă el.Îl acceptăm.Dacă cineva trăieşte singur ,divorţat sau este un părinte
singur sau nu a fost căsătorit niciodată,atunci” ceva este în neregulă cu el sau ea”.De
fapt singurul lucru greşit este comparaţia.

69
 Cine a scris cartea “hai să comparăm”?Vrei să-mi arăţi în Scriptură unde este
Dumnezeu mulţumit de asemenea comportament negativ ?De ce nu poate fi cineva
spiritual şi să se bucure de muzică şi artă într-un alt fel decât tine?Cine spune că este
carnal să porţi lucruri frumoase sau să te bucuri de câteva lucruri extravagante , în
special dacă şi generozitatea cuiva este extravagantă?De ce nu poate cineva să conducă
orice maşină doreşte sau să se bucure de o vacanţă oriunde în lume,sau să aibă orice
casă sau lucrurile pe care şi le doreşte?Doar pentru că tu sau eu nu putem sau nu
alegem sau nu preferăm ceea ce le place altora?Comparaţia este ca gazul pe foc;este
invidia.Ea ne face ca harul să fie nul.Intenţia lui Dumnezeu nu a fost niciodată ca toţi
copii Lui să aibă acelaşi nstil de viaţă.Uitaţi-vă la lumea pe care El a creat-o .Ce
varietate..Gândacul şi fluturele…câinele şi căprioara…păpădia şi orhideea…căluţul de
mare şi rechinul .

Biserica nu este o industrie religioasă deesmnată de a transforma masele într-o

adunare.Biblia nu a fost scrisă pentru a ne transforma în creştini de bucătărie sau sfinţi
de hârtie .În contrast, oamenii despre care citesc în Carte sunt diferiţica Rahab şi
Estera,una o prostituată iar alta regină …ca Amos şi Ştefan,unul profet,iar altul diacon
–martir.Varietatea îl onorează pe Dumnezeu,mediocritatea îl plictiseşte.Şi dacă este
dovada că El preferă diferenţele priveşte la lungul hol al faimei din istoria
bisericii.Unii dintre aceşti oameni nu ar fi fost bineveniţi în majoritatea bisericilor
evanghelice de azi.:”prea extremişti ,prea excentrici,prea liberali.”Ţi-l poţi imagina pe
temătorul John Knox laa unul din amvoanele sofisticate de azi?Sau pe Martin Luther la
televizor.Vei zâmbi dacăîţi sunt familiare stilurile de viaţă provocatoare ale acestor
oameni.El a fost acela care a recunoscut că nu a predicat bine decât atunci când era
furios.Înaintesă dovedim harul de a-I lăsa pe ceilalţi să fie ce sunt , trebuie să ne
debarasăm de tendinţa legalistă de a compara.(Da, este o formă de
legalism).Dumnezeu ne-a făcut pe fiecare dintre noi diferit.El lucrează din greu să ne
transforme ceea ce trebuie să fim.El are ca model pentru noi pe Fiul Său .El vrea ca
fiecare să fie unic .Nu există decât un singur eu.Şi acelaşi lucru se poate spune despre
orice membru al familiei Lui.

Legalismul cere ca noi toţi să fim la fel,uniţi în convingeri şi uniformi în aparenţă

.Harul însă se bucură de diferenţe,încurajează individualitatea, varietatea.Adu-ţi
aminte,el ne eliberează.Sunt de acord şi deseori citez vechiul proverb:”Comparaţia este
odioasă .”Trebuie să ne oprim din a compara şi atunci harul orizontal ne va umple.

A CONTROLA

Şi un alt comportament are nevoie de schimbare-tendinţa de a-I controla pe

alţii.Găsesc acest lucru necesar la aceea care îşi găsesc securitatea în rigiditatea
religioasă.Ei îi manipulează şi îi intimidează pe ceilalţi.Ei folosesc tactici de
înfricosare ,ameninţările voalate.Dacă ai fost un astfel de om ,ştii despre ce vorbesc
.Deseori,cei care îi controlează pe ceilalţi sunt nesiguri pe ei şi nu cunosc principiul
libertăţii,lor nu le place că tu şi eu suntem liberi.Totuşi ,ei pretind ascultare dinpartea
70
noastră şi ne forţează să acceptăm termenii lor .Tu nu îţi dai seama dacă eşti în puterea
lor.Ei lucrează subtil,intimidând.Îmi amintesc de dialogul unui cuplu.Unul stătea
singur şi privea la T.V.Celălalt îi cerea să schimbe canalul ca să privească la ce dorea
ea,speriindu-l cu reacţiile de pe faţă.Încet, el o întreabă pe ce se bazează ea când îl
ameninţă .Ea spune:”Pe aceste cinci degete “.Fără a comenta el schimbă
programul.Natural,ea va privi orice program doreşte.Încet,el iese afară din
cameră,simţindu-se ca un prost.Priveşte la degetele lui şi îşi spune :De ce nu pot să fiu
şi eu ca ea?

Conducătorii câştigă prin intimidare,fizică sau verbală.Ei îi manipulează pe ceilelţi

să facă ce doresc ei.În cercurile creştine ei sunt foarte ascunşi şi prieteni falşi.Dar ei
sunt foarte hotărâţi ,credeţi-mă.Oricare ar fi metoda lor –control sau comparaţie –harul
devine nul.Dacă eşti un controlor al altora ,atunci conceptul de har îţi este străin .

PATRU SFATURI BIBLICE CARE MĂRESC HARUL

Dar ajunge cu lucrurile care micşorează harul.Hai să vorbim despre cele care îl măresc
,îl promovează , îl eliberează .În epistola către Romani ,Pavel vorbeşte foarte mult
despre libertatea personală –mai mult decât în orice altă epistolă.În capitolul14,de
exemplu, el afirmă patru sfaturi practice care potfi urmate de toţi cei care sunt serioşi
cu privire la libertatea celolalţi în har.Speranţa mea este ca noi să învăţăm şi să ne
petrecem timpul făcând acest lucru.Primul sfat îl găsim în Romani 14:1-4 :

“Primiţi bine pe cel slab în credinţă şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor

îndoielnice .Unul care crede că poate să mănânce de toate ;pe când altul ,care este
slab ,nu mănâncă decât verdeţuri .Cine mănâncă să nu dispreţuiască pe cine nu
mănâncă şi cine mănmâncă să nu judece pe cine mănâncă ,fiindcă Dumnezeu l-a
primit.Cine eşti tu , care judeci pe robul altuia ?Dacă stă în picioare sau cade ,este
treaba stăpânului său; totuşi va sta în picioare ,căci Domnul are putere să-l întărească
pentru ca să stea.”

Am vorbit deja despre problema de a mânca carnea care a fost oferită idolilor ,nu
mai este nevoie să revin .Dar poate ar trebui să repet întrebarea:Trebuie un creştin s-o
mănânce sau nu?Unii nu văd nici o problemă în acest lucru ,în timp ce alţii cred că este
greşit crezând că cei ce o mănâncă sunt contaminaţi spiritual prin asocierea cu
închinarea la idoli.Hai să vedem cum această situaţie poate creşte harul.

A accepta înseamnă a-I lăsa pe ceilalţi să fie ceea ce sunt.Problema nu constă în a

mânca sau nu carne jertfită idolilor ,ci este o problemă ce priveşte dragostea ,
acceptarea.Cât de des noi ne micşorăm dragostea punând condiţii :Dacă faci asta sau
aia ,atu8nci te voi accepta.Pavel însă spune aici :”Primiţi-vă unii pe alţii” Cu alte
cuvinte “Hai să permitem şi altora libertatea de a avea propriile convingeri …şi să îi
acceptăm în ciuda diferenţei “Aceia care nu mănâncă (numiţi aici slabi în credinţă )
erau sfătuiţi să accepte şi să nu judece pe aceia care mâncau .Iar cei care mâncau erau
71
sfătuiţi să îi accepte şi să nu privească cu compătimire la cei care nu mâncau .Secretul
jertfită idolilor nu mai este un tabu curent.Este uşor să accepţi azi pe aceia care nu mai
există .Dar ce putem spune despre problemele pe care unii le cred greşiteşi tabuuri în
cercurile evanghelice de azi?Iată aici câteva: a merge la film sau la teatru , a te
machia , a juca cărţi , a privi la televizor , a merge la plajă, să nu ai un timp de părtăşie
în fiecare dimineaţă sau cel puţin în fiecare zi,a merge într-un local unde se vând
băuturi alcoolice a purta anumite haine , a conduce anumite maşini , a purta anumite
bijuterii,a asculta o anumită muzică, a dansa la o petrecere,discotecă,să ai o anumită
meserie,să ai părul coafat într-un fel ( dacă ai păr),să ai case multe, lift, să bei cafea, a
mânca anumite mâncăruri.Mai sunt încă multe alte lucruri pe care le pot enumera,unele
dintre acestea v-ar putea face să zâmbiţi.Dar credeţi-mă în domenii diferite din ţară sau
din lume acestea pot fi tabu-uri, şi dacă treci graniţa ,Dumnezeu să te ajute să te menţii
în biserica în care mergi.Probabil, unii vor spune ceva vor comenta .Dacă nu, vei avea
parte de priviri urâte şi de un comportament împotrivitor care va scoate la iveală lipsa
harului.Noi ne pricepem la asta.Dacă speri să “supravieţuieşti” , mai bine învaţă
regulile –repede.Dar nu crede că toate ţările sunt identice când este vorba de tabu-
uri.Lista se schimbă de la cultură la cultură chiar şi în ziua de astăzi.

Am citit săptămâna trecută despre conferinţa unui pastor unde s-au întâlnit un grup de
luterani germani.O parte din recepţia acesteia includea şi servirea cu bere.Nimeni nu a
fost împotrivă deoarece în cultura lor o halbă de bere este întotdeauna acceptată.Dar
dacă cineva ar fi fumat, locul s-ar fi umplut de fum.Straniu nu-I aşa?Ei nu fumau dar
au ales să se bucure de o halbă de bere.

Cunosc biserici unde nu eşti primit dacă mergi la teatru sau la cinematograf. Membrii
unei astfel de congregaţii chiar se spionează.Dar unii oameni stau noaptea târziu şi
privesc la televizor.Unii chiar au cablu şi privesc la filme mult lai rele decât o piesă de
teatru.Caraghios, pentru mine filmele sunt nişte filme,indiferent de locul unde le văd.
Dar nu şi pentru aceşti oameni.

Una dintre poveştile mele favorite spune despre un om care a fost în biserica noastră.
El şi soţia lui au fost prietenii apropiaţi ai familiei mele, dar acum s-au mutat în altă
parte a ţării.Ne este dor de prezenţa lor încântătoare.El a lucrat mulţi ani în
comunitatea noastră cu tineretul; el a învăţat la o şcoală cu rădăcini scandinave.Fiind
un om care priveşte în viitor şi un tip creativ, el s-a hotărât să arate tineretului un film
misionar.Am ales un film simplu , sigur alb- negru cu orientări religioase.De abia s-a
sfârşit filmul,şi acest om a fost chemat în mijlocul comisiei bisericii şi l-au
întrebat:”Le-ai pus tinerilor un film? “El a răspuns cinstit:”Ei bine, da.” “Nu ne-a
plăcut acest lucru” ,au răspuns ei. Fără să încerce să argumenteze,el a răspuns : “Da ,
îmi amintesc de ultima conferinţă despre misionarism,biserica noastră nu a fost
prezentă .”Unul dintre membrii comisiei I-a făcut semn să tacă.Apoi în câteva cuvinte ,
el a răspuns cu infatuare: “Filmul este un păcat.” Poţi să nu participi la conferinţe ,dar
dacă priveşti un film este păcat. Prietenul meu a trecut peste linia invizibilă .El şi cu

72
mine încă mai râdem de prostia acelui om ,dar privim acum altfel la liderii care au
păreri diferite.Adu-ţi aminte, ţelul nostru este accepatrea.Pavel menţionează în Romani
14 două reacţii comune la astfel de conflicte.În primul rând , el spune: “Cine mănâncă
să nu dispreţuiască pe cine nu mănâncă”(v.3).Cuvântul a dispreţui înseamnă “a privi la
cineva ca la nimic ,a-şi bate joc , a subaprecia.”Acesta este un răspuns normal al
acelora care simt libertatea de a face orice pentru aceia care sunt mai rigizi şi mai
restrictivi .Este uşor să-I subapreciezi .

A doua reacţie pe care o menţionează Pavel este aceea apărţii celeilalte : “şi cine nu
mănâncă să nu judece pe cine mănâncă”. A judeca înseamnă a critica , a privi negativ, a
face exagerări şi greşeli.Indiferent ce vei crede tu cu privire la anumite tabu-uri ,nu este
bine să-l judeci pe cel care nu este de acord cu tine.Aşa se întâmplă chiar din primul
secol .William Barclay scrie: “Evreii au făcut din sabat o tiranie , înconjurândul cu o
junglă de legi ,reguli prohibiţii .” Dacă facem prea mult caz dintr-un lucru ,acesta
devine un feţiş ; ceea ce este o tragedie .Îţi aminteşti întrebarea lui Pavel? “C ine eşti tu
care judeci robul altuia ? Dacă stă în picioare sau cade este treaba stăpânului
său.:”Când acceptăm cu adevărat pe cineva ,noi ne dăm seama că Domnul conduce
viaţa lui /ei.Aceasta ne eliberează de multe lucruri .Treaba noastră este să îi acceptăm
pe ceilalţi,deoarece Dumnezeu îi conduce.Dar ce înseamnă acceptarea?Ce include ea?
Deoarece eu nu pot explica prea bine ,de aceea voi cita cuvintele pe care le-am citit cu
mai mulţi ani în urmă:

“Acceptarea înseamnă că tu eşti ceea ce eşti.Ea ne permite să fim cu adevărat noi.

Nu eşti forţat să crezi ideile altcuiva despre ce eşti tu cu adevărat. Înseamnă că te
accepţi aşa cum eşti.Poţi vorbi despre ceea ce simţi şi cum simţi –iar cuiva îi pasă de
tine.Acceptarea înseamnă că tu poţi să încerci ce spui ce vrei fără să ţi se închidă
gura.Poţi să-ţi exprimi chiar acum şi gândurile eretice şi să le discuţi.Te vei simţi în
siguranţă.Nimeni nu te va judeca , chiar dacă nu vor fi de acord cu tine.Nu înseamnă că
nu vei fi niciodată corectat sau că nu ţi se va arăta că greşeşti.Înseamnă pur şi simplu
că eşti tu şi că nimeni nu te va distruge.”

Acceptarea înesamnă să permiţi altora să fiu ceea ce sunt .Cugetă la următoarele

patru versete din Romani 14 care constituie al doilea sfat al lui Pavel : “Unul socoteşte
o zi mai pe sus decât alta ; pentru altul toate zilele sunt la fel.Fiecare să fie pe deplin
încredinţat în mintea lui .Cine face deosebire între zile , pentru Domnul n-o face .Cine
mănâncă ,pentru Domnul mănâncă ;pentru că aduce mulţumiri lui Dumnezeu .Cine nu
mănâncă pentru Domnul nu mănâncă şi aduce şi el mulţumiri lui Dumnezeu.În adevăr,
niciunul din noi nu trăieşte pentru sine şi niciunul din noi nu moare pentru sine.Căci
dacă trăim, pentru Domnul trăim;şi dacă murim pentru Domnul murim.Deci, fie că
trăim fie că murim,noi suntem ai Domnului .”(Romani14:5-8)

Să refuzi să porunceşti altora permite Domnului libertatea să le conducă

vieţile.Apreciez în mod deosebit afirmaţia de la sfârşitul versetului 5: “fiecare să fie pe
deplin încredinţat în mintea lui.”Permite-le oamenilor să hotărască personal .Ai câţiva
73
convertiţi de care să răspunzi? Vrei să îi ajuţi să crească în maturitate? Iată ce trebuie
să faci:lasă-I să crească în mod diferit .Lasă-I să înveţe din situaţii diferite ,aşa cum ai
învăţat şi tu din greşeli şi căderi. Dacă vrei ca harul să lucreze ,fii mai blând cu ei de
cât au fost alţii cu tine.Nu le spune ce să facă lasă-I pe ei să decidă.Nu-I grăbi şi nu-I
împinge ,lasă-le libertatea.Orice faci, nu îi controla şi nu îi manipula să facă cum vrei
tu. Fii un model al acceptării prin har.Refuză,respinge toate ispitele de a fi un frate sau
o soră sâcâitoare.Avem deja prea mulţi astfel de oameni în comunităţile noastre
religioase. Nimic nu captează atenţia lumii nemântuite mai mult ca răutatea aşa-zişilor
creştini .Să nu crezi că lumea nemântuită nu observă canibalismul nostru .Leslie Flynn
scrie despre timpul când evanghelistul Jack Van Impe şi-a încheiat cruciada
evanghelică în Green Bay, Wisconsin. Era la sfârşitul unei după-amieze de duminică.
Acelaşi public participa duminica seara la o luptă de wrestling.Interesant , dar luni
seara în următoarea zi ,Rex Humbard era programat să înceapă o nouă serie de întâlniri
evanghelice.Un om se întreba dacă cel care scria aceste lucruri la afişier era sănătos ,
întreg la cap : “Jack Van Impe împotriva lui Rex Humbard” . Majorităţii creştinilor le
este greu să îi lase pe alţii în grija Domnului.Îmi place modul în care Pavel spune
lucrurilor pe nume : “noi suntem ai Domnului”.Puţine lucruri ne va face să ne aducem
aminte de această afirmaţie şi adevăr .Când ne oprim din a porunci ,este mai uşor
pentru alţii să se maturizeze.Hai să continuăm cu următoarele patru versete din
Romani14 :

“Căci Hristos pentru aceasta a murit şi a înviat ca să aibă stăpânire şi peste cei
morţi şi peste cei vii. Dar pentru ce judeci tu pe fratele tău ? Sau pentru ce dispreţuieşti
tu pe fratele tău?Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui
Hristos.Fiindcă este scris : “ Pe viaţa Mea Mă jur ,zice Domnul ,că orice genunchi se
va pleca înaintea Mea şi orice limbă va da slavă lui Dumnezeu .Aşa că fiecare din noi
are să dea socoteală despre sine însuşi lui Dumnezeu .” (Romani 14:9-12)

A-i elibera pe alţii înseamnă să nu ne asumăm greşelile lor. .

Acest lucru este de ajuns pentru a ne opri să-I judecăm pe alţii .Nu avem voie să
judecăm.Ne lipseşte cunoştinţa.De câte ori nu am tras concluzii greşite,am făcut
afirmaţii greşite….ca să descoperim la urmă cât de meschini suntem….şi
ne-am fi dorit să ne tăiem limba.Ce ne reţinem pe noi şi de ce nu avem voie să
judecăm? Noi nu ştim totul.Nu putem şti toate motivele.Noi nu putem fi total obiectivi.
Noi nu vedem totul. Noi suntem orbi.Avem prejudecăţi şi nu avem perspective
corecte.Majoritatea suntem infideli, inconştienţi.Şi mai mult nu suntem perfecţi.

Într-un din Conneticut, 53 vecini ai unui om oarecare au semnat o petiţie pentru a-l
opri pe acesta să mai conducă cu viteză pe strada lor. Petiţia a instalat un radar .Cinci
nopţi mai târziu violatorii au fost prinşi.Toţi cinci au semnat petiţia.N-am să uit
niciodată ce mi s-a întâmplat cu câţiva ani în urmă care mi-a demonstrat cât de mult
greşesc când judec pe alţii.Vorbeam la o conferinţă biblică de vară timp de o
săptămână.La această conferinţă participa şi un cuplu pe care nu-l văzusem niciodată

74
până atunci.Ne-am întâlnit în prima noapte.Amândoi erau prietenoşi şi se părea că se
bucurau că erau acolo.Am început să observ în cursul săptămânii că bărbatul adormea
la fiecare întâlnire.În mod normal aceasta nu m-ar fi deranjat….deseori vorbesc unor
oameni care au adormit.Dar de această dată, m-a deranjat din nişte motive ascunse.
Miercurea eram iritabil.Aşa cum am mai spus, mi s-a întâmplat de multe ori….dar
acest tip adormea după zece minute.Nu conta dacă vorbeam dimineaţa sau seara el tot
adormea.La ultima întâlnire de vineri seara ( în timpul căreia, bineînţeles că el a
adormit)amfost convinscă ea dorea ca el să fie acolo, nu soţul. Am crezut că el este un
creştin carnal. Ei doi au rămas până ce toţi au plecat. Ea m-a întrebat dacă poate vorbi
cu mine câteva minute. Mi-am închipuit că vrea să-mi spună cât de nefericită era trăind
cu acest om care nu avea acelaş interes pentru lucrurile spirituale ca şi ea.Cât de mult
greşeam.Ea mi-a spus că ideea de a fi acolo a fost a lui.A fost ultima lui dorinţă.Eu nu
înţelegeam.Ea m-a informat că el avea cancer şi că mai avea de trăit doar câteva
săptămâni.La cererea , au fost prezenţi la conferinţa la care vorbeam eu deşi
medicamentele pe care el le lua pentru durere îl făceau să doarmă-un lucru care îl
stânjenea foarte mult. “ El îl iubeşte pe Domnul”, mi-a spus ea, “ şi dumneata eşti cel
mai favorit învăţător al Bibliei al lui. El a dorit ca să fie aici ca să te întâlnească şi să te
audă.” Am fost uimit. Ea mi-a mulţumit pentru acea săptămână şi a plecat. Am rămas
acolo singur şi m-am mustrat pentru concluziile greşite. Mi-am judecat fratele şi am
greşit enorm, mai mult ca niciodată. Acest sfat înseamnă că noi trebuie să fim de acord
întotddeauna? Nu. Acesta este subiectul următorului capitol, aşa că nu voi vorbi despre
acest lucru. Totuşi există oameni cu care noi nu suntem de acord.Putem însă să fim
politicoşi unii cu alţii, în loc să ne încruntăm.Sunt mai fericit dacă accept lucrul că alţii
nu vor fi de acord întotdeauna cu convingerile mele. Dar cel mai important lucru este
să nu judecăm.Repet, noi nu avem voie să judecăm. Doar Dumnezeu este Judecătorul
nostru. Mai există un sfat care reiese din versetele 13-18 în Romani 14:

“Să nu ne mai judecăm dar unii pe alţii .Ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic care
să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.Eu ştiu şi sunt
încredinţat în Domnul Isus,că nimic nu este necurat în sine şi că un lucru nu este nu
este necurat decât pentru cel ce crede că este necurat. Dar dacă faci ca fratele tău să se
mâhnească din pricina unei mâncări,nu mai umbli în dragoste! Nu nimici prin
mâncarea ta pe acela care a murit Hristos! Nu faceţi ca binele vostru să fie grăit de rău.
Căci împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi
bucurie în Duhul Sfânt…Cine slujeşte lui Hristos în felul acesta, este plăcut lui
Dumnezeu şi cinstit de oameni.”

A-i iubi pe alţii cere ca noi să ne exprimăm libertatea cu înţelepciune. Cu alte cuvinte ,
dragostea trebuie să domnească.Eu nu sunt de acpul meu, am fost cumpărat cu un preţ.
Ţelul meu nu este să mă multumesc pe mine, ci pe Domnul meu Isus, Dumnezeul meu.
Nu este să te mulţumesc pe tine, ci pe Domnul meu . Acelaşi lucru este adevărat pentru
tine. Aşa că concluzia este aceasta: eu nu îmi adaptez viaţa cum îmi spui tu, ci eu îmi
adaptez viaţa conform răspunsului lui Hristos. Aşa să faci şi tu. Putem parafraza
75
astfelaceste cuvinte din Romani: “nimic din ce nu este anume arătat ca rău în Scriptură
nu este rău-doar dacă cineva consideră astfel.Şi aşa să fie.Chiar dacă tu personal nu
vrei să faci ce fac alţii, nu judeca. Şi tu care ai libertate de a face ce doreşti, nu-I
batjocori pe cei care nu sunt de acord cu tine. Noi trebuie să construim, nu să
distrugem. Hai să ne aducem aminte de planul împărăţiei lui Dumnezeu care nu ţine
cont de preferinţele oamenilor. Unul dintre semnele maturităţii este abilitatea de a dărui
libetate fără să te împiedici de acest lucru. Oamenii maturi nu se poticnesc în
avantajele pe care le au. Ei se bucură de ele, în tăcere împreună cu aceia care nu se
simt ofensaţi de libertate. Când copiii mei au început să crească,noi am mărit
privilegiile lor. Unul dintre acestea a fost că cel mai mare nu s-a culcat odată cu ceilalţi
mai mici. El putea să lipsească după-amiaza şi putea să stea până mai târziu cu mama
şi cu tata. Problema era că ceilalţi trei nu se bucurau de aceste privilegii. Aşa că cel mai
mare trebuia să se poarte cu înţelepciune. Dacă s-ar fi împiedicat de acest privilegiu,s-
ar fi creat un haos. Cu alte cuvinte el nu putea trece pe lângă uşa lor închisă şi să le
strige râzând: “ Ha, ha, eu nu trebuie să mă culc devreme.” Sau “ Voi trebuie să vă
culcaţi devreme, nu eu. Eu am voie să stau până mai târziu.” Noi l-am avertizat că
trebuie să fie cuminte şi înţelept. Pavel ne avertizează şi pe mine şi pe tine la fel. Altfel,
ucigaşii harului vor face rost de muniţii şi vor avea motive să tragă în direcţia noastră.
Harul nu ne dă niciodată dreptul de a-l jefui pe altul de libertate.

ACŢIUNI CARE MĂRESC HARUL

Vreau să închei acest capitol concentrându-mă pe ultimele versete din Romani

14.Citeşte versetul 19 încet şi cu atenţie : “ Aşa dar, să urmărim lucrurile care duc la
pacea şi zidirea noastră .” Pe baza acestei afirmaţii, cugetă la primul din următoarele 4
pasuri.

1.Concentrează-te asupra lucrurilor care duc la pace şi zidire.O idee pe care eu o

accept este să filtrăm tot ce auzim.Două întrebări mi-au atras atenţia: 1-Trebuie să
încurajez pacea sau cearta? 2-Voi răni sau jigni sau voi ajuta şi întări pe fratele sau sora
mea?Haideţi să ne punem mereu aceste întrebări.

2.Adu-ţi aminte că a-I răni pe sfinţi opreşte lucrarea lui Dumnezeu. “Să nu nimiceşti,
pentru o mâncare, lucrul lui Dumnezeu.”(v.20) Îi răneşti pe sfinţi când te poticneşti de
propria-ţi libertate, ştiind că ei au convingeri total opuse.Aceasta nu este cinstit.
Înseamnă să lupţi murdar.Scriptura numeşte acest lucru dispreţ.Bucură-te de libertate
în tăcere.

3.Foloseşte-te de libertate numai cu aceea care se bucură de ea ca şi tine.Nu

înseamnă că libertatea este privată şi personală.Adu-ţi aminte despre povestea mea cu
copilul cel mai mare.Ceea ce alţii nu ştiu, nu îi poate răni.Aceasta nu este decepţie, ci
este înţelepciune. Nu este propovăduită de ipocrizie, ci de dragoste.

76
 4.Dă-ţi seama de rolul tău şi refuză să fii tu Dumnezeul altcuiva. Aceasta poate suna
simplu şi uşor, dar este mai greu decât îţi imaginezi.Asigură-te mai întâi că ai
dreptate.Lasă-i pe alţii să fie ceea ce sunt şi vei fi liber să dai atenţie lui Dumnezeu.Nu
ai nici timp nici energia necesară pentru a-I controla pe ceilalţi.Dragostea cere să
renunţi.Iată o poezie care spune şi explică mai clar decât mine.

A ÎNVĂŢA SĂ MERGI PE BICICLETĂ

Copiii mai în vârstă învaţă să pedaleze;

Cu greu ei reuşesc să se menţină.

Aşa şi noi renunţăm, în tăcere şi oboseşti

În grădina în care copacii aruncă umbre.

Ei merg singuri pe bicicletă

Ştiind că vor cădea inevitabil

Dar dorind totuşi să înveţe.

Mâine ei vor şti mai bine ca azi

Eu stau lângă ei până învaţă

Apoi trebuie să renunţ şi să-I las de unii singuri.

9. SĂ MUSTRĂM ŞI SĂ PRESĂM PE ALŢII CU DRAGOSTE

Unul din semnele maturităţii este capacitatea de a nu fi de acord fiind politicos.

Este nevoie de har. De fapt, să suporţi dezacordurile cu tact este o mare şi grea lucrare
făcută de către har.Din nefericire, cu cât îmbătrânim devenim mai tăioşi în reacţii, mai
încăpăţânaţi şi mai insensibili.Din unele motive ciudate, acest lucru este valabil în
bisericile evanghelice.Ai putea crede că biserica este singurul loc unde vei fi tolerat cu
tact, unde ai parte de libertate, unde nu vei fi criticat şi unde vei purta discuţii deschise.
Dar nu este aşa ! Este foarte rar să vedem pe aceia din familia lui Dumnezeu care au
crescut în har şi în cunoştinţă.

Un prieten mi-a spus un minunat exemplu, care este însă o poveste adevărată.
Pastorul unei biserici de alt cult a contactat pe un pastor al unei mari biserici baptiste şi
a făcut to cerere neobişnuită. El avea câţiva prieteni care de curând s-au alăturat
bisericii lui şi care au dorit să fie botezaţi prin scufundare şi nu prin stropire, modul
obişnuit de botez al bisericii. Pastorul a pretins nu numai să folosească baptistierul
bisericii baptiste ci ca pastorul baptist însuşi să îi boteze pe cei care doreau. Astfel a
intervenit o dilemă-dacă cei care se botezau nu erau născuţi din nou? Deoarece
77
convingerea pastorului era că numai creştinii trebuie să se boteze, el şi-a dat seama că
nu poate coopera pe deplin la acest plan, dar avrut să răspundă cu tact ca să nu îl
ofenseze pe celălalt preot. Am înţeles că a scris o scrisoare, o capodoperă a harului, în
care a făcut câteva afirmaţii hazlii: “ Noi nu suntem o spălătorie, dar am fi fericiţi să vă
împrumutăm detergentul nostru.” Astfel a fost în stare să ţină în control toată
problema.Mulţi trăiesc controversat pentru că nu pot fi de acord cu ceilalţi …nu au
libertatea de a negocia …nu au urechi deschisepentru aceia care îşi menţin părerile
diferite. Cunosc câţiva prieteni care nu citesc scrisorile critice;totul este surclasat de
secretare. Un altul a declarat în public că nimeni din personalul său nu îndrăzneşte să
spună:-“ nu”. Când am auzit asta, m-am întrebat două lucruri :Cum a putut găsi astfel
de oameni şi cum îl suportă soţia lui? Poate şi ea reacţionează la fel ca ei.Cealaltă parte
a acestei probleme criticeare nevoie să fie spusă cu egală vigoare, importanţa de a nu fi
de acord fiind politicoşi totuşi. Deoarece s-a întâmplat să citesc majoritatea scrisorilor
critice pe care le-am primit, sunt permanent realist şi ştiu cu ce nu sunt de acord
oamenii cu privire la mine. Sunt câteva excepţii minunate, dar regula generală este că
critica este făcută cu tact, acuzator şi uneori sarcastic.Unele dintre ele- cele mai
îndrăzneţe- nu sunt semnate – şi conţin neadevăruri.Să mai vorbim de ucigaşii harului?
Am spus de ani de zile că oamenii nu trebuie să citească scrisorile nesemnate.Problema
mea este că eu o fac deseori.Am spus de asemenea oamenilor să nu le dea atenţie, ci să
le arunce la gunoi.Problema mea este că deseori eu le memorez. Ştiu, ştiu, nu este
sănătos dar de când sunt eu un model de perfecţiune? Să practici esste una să predici
este alta. Am citit destule scrisori de acest gen ( unele cu termeni deosebit de caustici)
ca să sugerez următorul lucru:gândeşte-te înainte să scrii cu ce nu eşti tu de acord. Este
de folos să te opreşti şi să te pui în locul persoanei şi să-ţi imaginezi cum deschide
scrisoarea şi simte înţeparea acestor cuvinte.Ca rezultat al acestui mic exerciţiu, am
rupt aceste scrisori.Crede-mă, cuvintele amare şi tăioase sunt ca nişte bucăţi de oţel în
creier.Criticatorii deseori le uită, dar nu cel ce este asaltat verbal. Îmi place vechiul
proverb: “Scrieţi criticile în praf, iar complimentele în marmură”.Ultimele patru
versete din Efeseni 4 îmi vin în minte: “Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură ; ci
unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor care îl aud.Să nu
întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua
răscumpărării.Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice
clevetire, şi orice fel de răutate, să piară din mijlocul vostru.Dimpotrivă fiţi buni unii
cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum va iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.”
(Efeseni 4:29-32)
Nimeni nu poate spune mai bine ca aici. Fii drăguţ, prietenul meu creştin, în orice faci spui
sau scrii. Nu te costă nimic şi îţi ia puţin timp să-ţi exprimi dezacordul cu tact şi într-un mod
binevoitor, când cineva are o altă părere sau chiar atunci când este nevoie de o corectare sau mustrare.
Nepoliteţea nu este niciodată recomandată. Fără excepţie însă, blândeţea da

78
 LUCRURILE CU CARE SUNTEM DE ACORD CâND ESTE VORBA

DESPRE DEZACORDURI

Oricât de mult am dori pacea şi oricât de calmi, pozitivi şi tactici am fi, există totuşi ocazii
când apar dezacordurile. Aşa cum spunea cineva: “ Viaţa nu este o ştiinţă exactă” ceea ce mă duce la
unul din cele patru fapte cu care fiecare ( sau majoritatea) este de acord.

Dezacordurile sunt inevitabile. În această carte, am pus accentul pe valoarea varietăţii şi pe

importanţa individualităţii. Acest lucrulasă o uşă deschisă pentru păreri diferite. Aceste diferenţe
inevitabile duc însă la dezacorduri puternice. Există puncte de vedere opuse şi o varietate de
perspective cu privire la multe probleme.Gusturile diferă ca şi preferinţele.Iată de ce îngheţata este şi
de vanilie, şi de căpşuni, şi de ciocolată, de ce construiesc maşini Ford şi Chevys, Chrislers şi
Cadillacs, Honda Şi Toyota. Iată de ce poporul nostru are şi republicani şi democraţi, conservatori şi
liberali şi moderaţi. Tensiunea face parte din sistemul nostru. Libertatea include şi libertate religioasă.
Eu sunt convins de părerile teologice pe care le am, dar aceasta nu înseamnă că toţi trebuie să fie de
acord cu mine. Aceasta explică de ce pun atât de multă importanţă pe libertate în relaţiile interumane.
O părere teologică poate să nu ne unească, ci să ne despartă. Liderii au nevoie de această libertate
dacă speră să nu creeze tensiuni.

Chiar şi cei evlavioşi nu sunt de acord câteodată. Când eram mai tânăr mi se părea dificil
acest lucru. Nu puteam înţelege cum doi oameni care îl iubeau pe Domnul cu aceeaşi pasiune şi care
credeau în Biblie cu aceeaşi zel puteau să ajungă la două concluzii diferite. În mintea mea necoaptă
eram convins că toţi cei evlavioşi trebuie să ajungă la aceeaşi concluzie. Dar nu este aşa! Spre
uimirea mea, am descoperit în curând că există mai multe păreri despre aceeaşi problemă, dar şi că
Dumnezeu îi binecuvântă pe cei care nu erau de acord cu mine. Cred că Dr. Bob Cook, în timp ce era
preşedintele colegiului King, a fost acela care a spus: “ Dumnezeu are dreptul să folosească oamenii
care nu sunt de acord cu mine.” Voi merge un pas mai departe pentru că acum sunt convins că
Dumnezeu nu este aşa încăpăţânat ca majoritatea oamenilor lui. Eu cred că cu Dumnezeu este mai
uşor de trăit decât cu majoritatea urmaşilor Lui ….El este mult mai tolerant şi mai plin de har şi cu
siguranţă mult mai iertător decât majoritatea dintre noi. El nu este ca noi , El iartă, El uită trădările
noastre şi le aruncă în marea uitării. Poate tu ai auzit de omul care îl iubea pe Domnul, dar nu reuşea
să învingă un anumit păcat. Timp de o săptămână avenit înaintea Domnului şi a mărturisit acelaşi
păcat. Cu toată sinceritatea, El I-a spus lui Dumnezeu cât de mult ura ceea ce a făcut şi cât de
recunoscător era pentru harul lui Dumnezeu care l-a iertat. Sâmbătă în timpul aceleiaşi săptămâni el
era din nou pe genunchi spunând: “ Vin din nou Doamne, cu acelaşi păcat …şi te rog să mă ierţi şi să
mă curăţeşti”. Spre surpriza lui, el a auzit răspunsul lui Dumnezeu: “ Care păcat ?” În cer nu vor mai
fi denominaţiuni şi nici grupuri de creştini – ci doar sfinţii şi numai şi numai atunci va fi armonie
perfectă şi un acord complet. Până atunci chiar şi cei evlavioşi nu vor fi de acord.

În orice dezacord există două ingrediente: problema şi punctele de vedere diferite.

Problema este deseori obiectivă şi include principii. Punctele de vedere sunt subiective şi implică
personalitatea. Oridecâte ori îmi amintesc de aceste două ingrediente în mijlocul unui dezacord, am
putut să fiu calm şi să gândesc clar. Când le-am uitat, aproape fără excepţie am eşuat în a negocia
dezacordul cu înţelepciune. Mai mult, am regretat ceea ce spuneam în mijlocul unui schimb verbal.
Aceste două ingrediente simple m-au ajutat întotdeauna să-mi păstrez calmitatea. De ce? Următorul
adevăr îţi va spune.
79
 În majoritatea dezacordurilor orice parte are dreptate.În loc să te avântezi într-o discuţie,
gândeşte-te bine. De nenumărate ori am încurajat un frate sau o soră care se simţea la fel de puternic
ca şi mine, având argumente, mi-am dat seama că nu am dreptate. Amândouă părţile au slăbiciuni dar
şi puncte tari; dar câteodată dezacordurile pot crea mari probleme şi chiar rupturi de unele relaţii… şi
uneori (te poate surprinde) este voia lui Dumnezeu. Câteodată El alege să răspândească vestea bună a
Fiului Său rapid în direcţii diferiteavând doi servitori care nu sunt de acord unul cu celalt. Ei se
separă şi sunt eficienţi în două locuri diferite, iar El realizează un obiectiv important decât dacă ei ar
fi fost de acord.

DEZACORDUL ÎNTRE LIDERI EVLAVIOŞI

Iată exact ceea ce se întâmplă între doi oameni care au muncit împreună unul lângă celălalt
mulţi ani. Mă gândesc la Pavel, evlaviosul apostol al harului şi la Barnaba, evlaviosul servitor al
compasiunii. Doi oameni dedicaţi mai mult ca ei nu putem găsi în acest secol. Amândoi erau eficienţi,
amândoi spirituali. Nici unul nu era egoist sau imatur. Dar ce argument! Poţi să-ţi imaginezi ce ar
spune presa de azi despre aceste capuri de listă: Co-lucrători religioşi se bat pentru un rang mai mare
sau orice altă asemenea prostie. Am învăţat un lucru de-a lungul ultimilor cinci ani: fii suspicios cu
privire la ceea ce se scrie în ziare şi nu te aştepta niciodată ca presa să prezinte întregul adevăr. Ei
exagerează, mint şi înşeală. Sincer, eu sunt mulţumit să citesc despre aceşti doi oameni integri şi
respectaţi ca Pavel şi Barnaba care se certau cu privire la multe probleme. Deseori noi creştinii
semănăm cu micuţul căţeluş de pluş care stă la geamul maşinii şi este întotdeauna de acord cu totul.
Multora le este frică de dezacord. Dar nu este adevărat; harul dă libertatea câtorva lupte. G. Campbell
Morgan este de acord cu acest lucru: “ Sunt nespus de mângâiat ori de câte ori citesc despre
dezacordul dintre Pavel şi Barnaba. Sunt recunoscător pentru revelarea umanităţii acestor oameni.
Dacă n-aş fi citit niciodată despre cearta dintre Pavel şi Barnaba, mi-ar fi fost frică. Ei nu erau îngeri,
erau oameni.”

Încă un gând cu privire la confruntarea propriu-zisă dintre Pavel şi Barnaba. Indiferent de cât
de bine ar putea rezulta din aceste dezacorduri, ele deseori rănesc …. Şi uneori rănesc adânc. Aecasta
este în special adevărat când vrei să fii pe poziţie şi nu vrei să renunţi la părerea ta. Cu cât este mai
mare dezacordul, cu atât mai mult starea noastră lăuntrică are de suferit. Şi tot ce putem să facem este
să nu explodăm. Din nou numai harul lui Dumnezeu, ne dă putere suficientă pentru a restrânge
criticile. Aceasta îmi aminteşte de un quaker care avea o vacă de la care lua 20 de litri de lapte. Într-o
dimineaţă ea era foarte nervoasă dar omul nostru era hotărât s-o mulgă cu orice preţ. Când a început
s-o mulgă, l-a călcat pe picior. El s-a luptat în tăcere, a gemut încet, şi-a retras piciorul şi apoi s-a
aşezat din nou pe scaun. Ea l-a lovit cu coada peste faţă. El a îndepărtat coada. Apoi ea a răsturnat
găleata pe jumătate plină cu lapte. El a început din nou s-o mulgă, murmurând câteva cuvinte dar nu
şi-a pierdut controlul. Când aterminat, el a respirat uşurat , a luat găleata şi scăunelul şi în timp ce
ieşea pe uşa grajdului vaca l-a împuns şi l-a aruncat la 15 picioare mai departe. Aceasta l-a enervat
S-a sculat, a venit în faţa vacii , s-a holbat în ochii ei şi îndreptând spre vacă un deget, I-a strigat: “Ştii
că sunt quaker şi că nu te pot bate. Dar te pot vinde unui prezbiterian!” Haideţi să privim acum să
privim la dezacordul biblic dintre Pavel şi Barnaba. Totul a început în prima lor călătorie misionară.
Împreună cu aceşti doi veterani era şi un tânăr în credinţă care se numea Marcu Ioan, care nu era la
fel de puternic ca ei. Poate pentru că era vărul lui Barnaba şi poate pentru că arăta să fie o promisiune
adevărată a unui nou credincios, ei l-au luat cu ei. Cu siguranţă ei puteau folosi şi pe altcineva să îi
ajute cu bagajele. Totul a fost în regulă la început.

80
 “Ajunşi la Salamina, au vestit Cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Aveau de slujitor
pe Ioan.(Faptele Apostolilor 13:5)

Dar când au traversat dificilul oraş Pamfilia, ei au ajuns într-o regiune care era probabil mult mai
dificilă decât coasta normandă din cel de-al doilea război mondial. Un lanţ impunător de munţi stătea
înaintea lor ca nişte uriaşi de piatră. Era o coastă infestată de ţânţari, în care bântuia febra. Luna de
miere a luat sfârşit…când au ajuns la Perga în Pamfilia. Plăcerea teoretică a misiunii a luat sfârşit
când cei trei au început să aibă probleme. În cele din urmă, Ioan Marcu nu a mai putut suporta, şi a
pierdut plăcerea de a merge mai departe. “ Pavel şi tovarăşii lui au pornit cu corabia din Patos şi s-au
dus la Perga în Pamfilia. Ioan s-a despărţit de ei şi s-a întors la Ierusalim.” (Faptele Apostolilor 13:13)
Nu te grăbi să tragi concluzii greşite. Tânărul era obosit. Visul lui s-a transformat într-un coşmar
personal. Fără îndoială stânjenit, el a recunoscut: “ Nu pot să merg mai departe, plec.” William
Barclay îl numeşte dezertorul. Crisostom spune: el dorea să plece la mama lui. Când călătoria devine
dificilă, Ioan Marcu renunţă şi pleacă. Dacă am dreptate, cam în acelaşi timp Pavel s-a îmbolnăvit
poate de malaria sau de boală de ochi cu intense dureri de cap. Totuşi era un timp foarte prost pentru a
pleca. Atunci era necesar ca ei să rămână împreună şi să tragă tare. Totuşi Pavel şi Barnaba nu
cunoşteau greutăţile care îi aşteptau. În această călătorie, dacă îţi aminteşti, Pavel a fost lovit cu
pietre, şi lăsat să moară. În cele din urmă, el şi Barnaba au suportat rigorile acestei călătorii, s-au
întors cu rezultate minunate însămă întreb câteodatădacă Ioan Marcu era prezent în biserica din
Antiohia când a sosit scrisoarea. Dacă da, atunci probabil că el s-a ascun, simţindu-se ruşinat.

Problema criticii

Câtva timp mai târziu Pavel se gândea la acestea: hai să ne întoarcem şi să evaluăm lucrurile.
Faptele Apostolilor ne relatează povestea: “ După câteva zile, Pavel a zis lui Barnaba: “ Să ne
întoarcem şi să mergem pe la fraţii din toate cetăţile în care am vestit Cuvântul lui Dumnezeu ca s ă
vedem ce mai fac- Barnaba voia să ia cu ei şi cu el şi pe Ioan, numit Marcu” (Faptele Apostolilor
15:36-37). Hai să-l luăm pe Ioan Marcu. Să-I mai dăm o şansă .Următorul verset ne arată că Pavel nu
a fost de acord: “dar Pavel socotea că nu este bine să ia cu ei pe acela care îi părăsise din Pamfilia şi
nu-I însoţise în lucrarea lor.” Îţi aduci aminte de comentariul meu dinainte ? În fiecare dezacord
există două ingrediente: o problemă obiectivă şi puncte de vedere opuse. Care este problema aici?
Trebuie ca unei persoane care eşuează în prima misiune să I se mai acorde o şansă? Trebuie ca cuiva
care părăseşte nişte oameni în necaz tocmai când au nevoie de ajutor să mai fie luat într-o misiune
asemănătoare? Dar punctele de vedere? Pavel spune “Nu”. Barnaba spune “Da”.

Punctele de vedere opuse

Iată doi oameni ai lui Dumnezeu, fiecare pe deplin convins în mintea lui că el are dreptate. Îţi
aduci aminte de Barnaba? El este modelul compasiunii. Am auzit pe prietenul meu, Howie Hendriks,
numindu-l “omul cu o dispoziţie unsă cu har”.Barnaba este cel care întărea oamenii. El este acelaşi
care, de fapt, l-a căutat şi l-a găsit pe Pavel când ceilalţi apostoli erau suspicioşi cu privire la recenta
convertire a lui Pavel. Când cineva care persecuta creştinii spune: “am devenit creştin”, ceilalţi
creştini au spus: “nu, noi nu credem asta”. Barnaba era responsabil pentru introducerea lui în
comunitatea creştină. A da oamenilor o şansă era stilul lui Barnaba. În mod natural, el a crezut că este
cel mai bun lucru să I se dea şi lui Ioan Marcu o a doua şansă…Dar nu şi Pavel. Stilul lui era total
diferit.El era omul convingerii şi era puternic legat de adevăr; el afondat mai multe biserici decât
oricine altcineva în istoria Scripturii. Pavel a hotărât şi a început călătoriile misionare. Pavel privea
problema din punctul de vedere al binelui omului.Barnaba a văzut ocazia clasică de a restaura
încrederea lui Ioan Marcu. Nu este o simplificare să spui că Pavel era condus de raţiune, iar Barnaba
de sentimente. De aceea citim: “Barnaba voia să ia cu ei şi pe Ioan numit Marcu.El s-a gândit: “el ar

81
putea să devină un mare discipol al lui Hristos. Nu-l putem lăsa aici cu amintiri, lingându-şi rănile,
simţindu-se ruşinat. Asta l-ar ucide. Trebuie să îl luăm cu noi.” Pavel s-a împotrivit puternic: “Nici
gând” O citire mai atentă acestui verset ne revelează intensitatea sentimentelor lui Pavel: “ Dar Pavel
socotea că nu este bine să ia cu ei pe acela care îi părăsise din Pamfilia şi nu-I însoţise în lucrarea
lor.” (v.38). Termenul grecesc pentru cuvântul “a părăsi” este “ apostat”. În mintea lui Pavel, Marcu
dând înapoi şi plecând nu este decât un apostat. “a fost necredincios odată şi am învăţat cum să mă
port de acum cu tipul acesta de dezertori. Nu mai am încredere în el.” Lui Pavel nu îi pasă de
planurile viitoare ale lui Ioan Marcu….cel puţin nu atunci pe moment. Dacă nu greşesc, tu eşti de
partea lui Barnaba nu-I aşa? Înţeleg şi sunt ispitit să fiu de acord cu tine. Totuşi îmi aduc aminte de un
vechi proverb pe care trebuie să îl luăm în considerare : “Ca un dinte stricat şi ca un picior care
şchiopătează aşa este încrederea într-un stricat la vremea necazului.”(Proverbe 25:19) Franz
Delitzsch, un profesor german, amplifică acest verset spunând: “Acela care în vremea necazului, se
bazează pe un om stricat, este acela care doreşte să muşte cu un dinte stricat,sau ca acela care are un
picior care şchiopătează, se împiedică şi cade mereu.” Înainte de a te simţi prea inimos lasă-mă să te
întreb dacă ai împrumutat vreodată bani cuiva care nu plăteşte niciodată datoriile. Hai să credem că el
stă înaintea ta. I-ai mai împrumuta vreodată bani? Probabil nu. Dintrodată, problema a devenit clară.
De ce? Pentru că încrederea într-un om stricat în vremea necazului este un lucru prost.Ioan Marcu s-a
împiedicat s-a împiedicat şi a căzut şi înainte….el tot nu a platit datoria şi sunt şanse să mai facă la
fel. Pavel gândeşte că dacă acesta îl va părăsi din nou cineva va fi rănit sau se vor pierde suflete. Ce
s-ar întâmpla dacă unele biserici ar urma exemplul lui Ioan Marcu? Este riscant, fără îndoială. Pavel
are un motiv întemeiat. Dacă eşti de partea lui Barnaba, tu nu ai fost niciodată în misiune şi nici
partenerul tău nu te-a părăsit. Nimic nu doare mai mult ca acest lucru. Nu spun că sunt de acord cu
Pavel sau cu Barnaba. Eu înţeleg ambele părţi ceea ce îmi spune că ambele părţi au dreptate. Dacă
acesta a fost un argument puternic? Versetul 39 spune că conflictul a rezultat dintr-o neînţelegere
mare. Este cuvântul grecesc paroxism. Interesant, cuvântul românesc este la fel ca cel grecesc.
Înseamnă o emoţie violentă, o comvulsie. A fost o confruntare a voinţelor. Rezultatul final? Ei au
hotărât să cadă de acord. Aşa cum spune Scriptura: “S-au despărţit unul de altul”

Separarea permanentă.

Cei doi oameni n-au mai lucrat niciodată împreună. Ei au ajuns să-şi spună: “ eu merg pe alt drum” şi
celălalt “ eu merg pe celălalt drum”. Dacă iei o hartă şi priveşti încotro s-a îndreptat fiecare vei vedea
că ei au călătorit în direcţii opuse. Barnaba şi Ioan Marcu la Cipru, Pavel şi Sila ( noul lui partener)
au călătorit spre Siria, apoi spre Cilicia şi alte câteva oraşe. A avut loc o descărcare emoţională,
temperamentală. A avut loc un schimb de cuvinte tari tăioase. Mă bucur că aceste cuvinte nu au fost
scrise în scriptură, aşa cum şi tu şi cu mine ne bucurăm că cuvintele noastre n-au fost înregistrate. Nu
vreau să diminuez tăria neînţelegerii lor. Un scriitor ne-a oferit un dialog imaginar între cei doi
oameni ai lui Dumenezeu.

Pavel: Ioan Marcu? Nu-l putem lua cu noi. El ne-a părăsit ultima dată.

B: Dar aceasta s-a întâmplat ultima dată.

P: Se poate s-o mai facă o dată. Este un dezertor.

B: A avut timp să se gândească la asta. Trebuie să-I mai dăm o şansă. El poate fi bun ca misionar.

P: Spune-mi, Barnaba, Îl iei cu noi pentru că este verişorul tău, nu?

B: Nu ai dreptate. Ştii că am încercat să ajut mulţi oameni care nu sunt rudele mele. Sunt convins că
el are nevoie de înţelegere si încurajare. S-ar putea să fie un mare evanghelist într-o bună zi.
82
P: Avem nevoie de cineva care să reziste persecuţiilor şi mulţimilor îmfuriate, bătăilor şi chiar
închisorii. Echipa noastră trebuie să fie unită. Cum putem avea încredere în Ioan Marcu? Nu,
Barnaba. Adu-ţi aminte cuvintele stăpânului: “ Nimeni care se uită înapoi nu este vrednic de
împărăţia lui Dumnezeu.”

B. Am vorbi cu el despre această eşuare. Sunt sigur că nu ne va mai părăsi. Să-l refuzi s-ar pute să-I
provoace vreo stricăciune spirituală în momentul pocăinţei sale.

P: Este prea curând ca să credem în el.

B: Pavel, adu-ţi aminte că eu am crezut în tine imediat după convertirea ta. Apostolior le era frică de
tine, crezând că convertirea ta este un motiv pentru a te infiltra în biserica din Ierusalim. Trebuia să te
fi lăsat să te descurci de unul singur. Mai bine să nu-l fac pe Ioan Marcu să mă aştepte. Mă duc după
el.

S-ar putea ca cearta să fi fost mult mai puternică. Ţine minte că erau prieteni de mult timp. Au
lucrat mulţi ani împreună. M-am gândit dacă nu cumva erau prieteni din copilărie. Fiecare a făcut
ceva pentru celălalt. Barnaba, l-a sprijinit pe Pavel, şi invers. În mijlocul emoţiilor amestecate cu
convingerile opuse, ei s-au despărţit în două direcţii opuse. Dacă nu ţi s-a întâmplat niciodată acest
lucru, nu-ţi poţi imagina durerea, în special dacă aţi lucrat împreună. Nu minimaliza conflictul. Este
dureros dincolo de imaginaţie. Dar totuşi, nimic nu este pierdut. Îţi reamintesc, astfel au început să
lucreze noi biserici şi seminarii. Aşa s-au extins câteodată câmpurile misionare. Dezacordurile produc
puncte de vedere mai largi, orizonturi noi. Evenimentul care a cauzat dezacordul nu este bun. Este ca
o piatră lovind un lac, creând unde acolo unde există sentimente rănite. Dar ele sunt uitate atunci când
oamenii se adună împreună şi uită durerea, nu-şi mai ling rănile şi pornesc în direcţii noi. Cine ştie
câţi misionari au existat în Cipru şi regiunile înconjurătoare înaintea lui Barnaba şi Marcu? Mai mult,
Ioan Marcu a scris Evanghelia după Marcu. Chiar Pavel a spus la sfârşitul vieţii sale: “Ia pe Marcu şi
adu-l cu tine; căci el îmi este de folos pentru slujbă” (2 Timotei 4:11). Şi mai târziu scrie şi de
Barnaba în mod favorabil. Pavel era prea mult omul harului ca să stea restul vieţii îngrijind de o rană
veche. A.T. Robertson are dreptate: “Nimeni nu îl poate învinui pe Barnaba că pentru că I-a dat
vărului său, Ioan Marcu, a doua şansă şi nici pe Pavel că nu a riscat. Îl putem judeca pe Pavel, dar
inima noastră este alături de Barnaba. Pavel şi Barnaba s-au certat, dar apoi le-a părut rău. Pavel îi
datora lui Barnaba mai mult decât oricui. Barnaba l-a părăsit pe omul cel mai spiritual al acelor
timpuri şi al tuturor timpurilor. Sper ca noi să nu uităm niciodată ultimul verset din Faptele
Apostolilor 15. După ce Barnaba l-a luat pe Marcu şi au plecat spre Cipru, Pavel şi-a ales pe Sila şi a
plecat, după ce a fost încredinţat de fraţi în grija harului Domnului. (F.Ap. 15:40) Ne întrebăm dacă
cineva din biserică nu a spus: Acum, Pavel, nu-ţi petrece restul vieţii vânândul pe Barnaba. Te poţi
descurca şi singur. Este interesant că biserica nu-l laudă pe Barnaba ci pe Pavel. Eu cred că ei au fost
alături de Pavel şi nu de Barnaba, pentru că ei au fost mereu lângă Pavel şi au ţinut la el. Poate că
Barnaba a plecat noaptea. El nu amai vrut să stea pe câmpul minunat al antiohiei. Partea cea mai bună
este că aceşti doi oameni au trecut peste neînţelegere. Pentru aşa ceve este nevoie de mult har într-
adevăr. În majoritatea cazurilor bătălia continuă şi nu se mai opreşte şi mărturia este stricată pentru că
părţile nu pot trece peste durere. Mulţi oameni se hrănesc cu amărăciune din cauza unei certe pe care
au avut-o cu cineva cu mult timp în urmă. Se simt umiliţi sau simt că lor nu li se dă atenţie. Cât de
mulţi nu sunt aceia care-şi spun: Nu mai vreau să am de-a face cu biserica din cauza unui dezacord la
care au participat sau la care am fost martori? Trebuie să fim nişte oameni raţionali, deşi dezacordul
duce la o separare.

Câteva remarci personale

83
Lăsaţi-mă să vă împărtăşesc câteva lucruri pe care le-am învăţat de-a lungul anilor şi care au legătură
cu dezacordul şi/sau cu ceu care nu sunt de acord teologic. Ca să scurtez din timp, voi pune punctul
pe i. Nu sunt un calvinist încăpăţânat. Totuşi nu mi-e greu să-I numesc fraţi şi surori în credinţă pe cei
care au aceeaşi părere. De fapt eu continui să îi slujesc şi ei pe mine. De multe ori I-am chemat pe cei
de la reformaţi să vorbească de la amvonul nostru din Fullerton. Îmi place de ei. Nu văd vreo
problemă pentru a rupe legătura cu ei. Harul acoperă diferenţele. Iată un alt exemplu: Nu sunt un
carismatic. Totuşi, nu simt ca să mă duc să mă cert pe probleme teologice cu fraţii şi surorile
carismatice. Cine ştie cât de multe lucruri bune au făcut ei şi câte lucrări minunate au înfăptuit mulţi
dintre ei. Biserica pe care o păstoresc eu nu este o biserică carismatică. Rădăcinile doctrinale nu sunt
carismatice şi probabil nu vor fi niciodată. Dar aceasta nu înseamnă că nu vom mai vorbi cu
carismaticii. Era un timp în viaţa mea când am făcut asta. Din fericire, am crescut şi am învăţat că
Dumnezeu se foloseşte de mulţi dintre ei, în scris, în cântece şi chiar la amvon. Harul ajută ca noi să
fim uniţi. Nu îmbrăţişez nici călugăria, deşi cunosc un număr de pastori prieteni care sunt teologi
călugări. Unii dintre ei fac parte din cercul meu de slujire. Noi nu suntem de acord cu unele puncte
doctrinare, dar suntem în aceeaşi echipă. Vom fi împreună în veşnicie. Îl vom întâlni pe Domnul în
cer ( chiar dacă ei cred asta sau nu ). Aşa că neputem bucura unul de compania celuilalt şi pe pământ.
Am un prieten care spune în glumă că este atât de vechi încât nici nu mănâncă gogoşi dimineaţa. Şi
totuşi Dumnezeu îl binecuvintează. Eu nu sunt chiar aşa de extremist. (Zeitatea) Dumnezeirea lui
Hristos este cu siguranţă crucială. Şi Scriptura la fel. Dar multe lucruri nu sunt. Hai să fim serioşi,
există mai multe lucruri care ne unesc decât care ne separă. Vorbesc de un număr de şcoli diferite,
incluzând şcoli şi colegii, seminarii creştine şi universităţi seculare. Şi chiar dacă nu încurajez pe
nimeni să studieze la una dintre aceste şcoli, asta nu înseamnă că eu nu vorbesc sau nu slujesc acolo
sau că nu îl rog pe Dumnezeu să mă folosească acolo. Harul mă eliberează să nu fiu de acord şi să nu
vorbesc deschis despre Hristos chiar şi acolo unde nimeni nu este de acord cu mine. Era un timp în
viaţa mea când aveam răspunsuri la întrebări pe care nimeni nu mi le punea. Eram atât de rigid încât
mă certam pentru orice. Nici nu pot spune pentru câte lucruri nu mi-aş fi dat viaţa. Dar cu cât
îmbătrâneam, lista se scurta. Aşa cum am menţionat la începutul acestui capitol, am învăţat că a
creşte în maturitate este un lucru important. Dacă pierd o luptă, o pierd cu zâmbetul pe buze. Dacă
câştig trebuie să accept cu umilinţă. Cel mai important lucru este să-l cinstim pe Dumnezeu fie că
pierdem, fie că câştigăm. Închid acest capitol cu câteva comentarii care poate vă vor ajuta în viitor, în
timpurile de necaz.

Întotdeauna lasă loc părerilor opuse. Dacă nu vei face astfel, nu vei face bine. Adolescenţi pot fi şi
printre profesori. Ştiu că şi ai mei au fost astfel. Ei nu aveau dreptate întotdeauna, dar nici eu. Totuşi
am învăţat cât timp mi-am crescut copiii că ei scot în evidenţă defectele celor mari. Pot să vă asigur,
acest lucru m-a ajutat în lucrarea mea şi în relaţiile mele cu ceilalţi. Opoziţia este bună pentru
umilinţa noastră.

Dacă se iveşte o împotrivire, n-o călca în picioare. O împotrivire – chiar şi una tare- este un lucru,
dar a ucide harul e altceva. Am văzut oameni care într-o dispută verbală se loveau şi se insultau. Am
auzit cum se împroşcau reciproc cu noroi. Am văzut crime odioase făcute în numele religiei- şi în
public şi în scris- şi toate sunt nişte amintiri urâte. Dar nu este nevoie de acestea. Dacă tot trebuie să
ne luptăm, măcar să luptăm cinstit.

Dacă nu-ţi poţi impune punctul de vedere, renunţă. Nu forţa lucrurile. Lucrarea lui Dumnezeu
încetinează dacă noi nu avem curajul să mărturisim: Am pierdut! Crescând în sudul Americii, nu am
ştiut că Sudul a pierdut războiul civil până la liceu.

Cea mai bună soluţie uneori este separarea. Există un bun exemplu biblic pentru aceasta,
aminteşte-ţi. Pavel şi Barnaba pur şi simplu nu au putut să mai continue împreună aşa că s-au separat.

84
Dacă eu nu mă descurc demisionez. Dar nu trebuie să trag şi pe alţii după mine pentru conflictele
mele nerezolvate. Dacă separarea este cea mai bună soluţie, este esenţial să procedez astfel. Cine ştie?
Poate Dumnezeu doreşte să te mute în altă lucrare. Acest capitil m-a ajutat foarte mult. Poate ţi se
pare neobişnuit, ocazional un scriitor poate să-şi citească materialul cu obiectivitate. În ultimii câţiva
ani, am fost criticat foarte mult de voci tendenţioase. Mi-a fost greu uneori să aud lucruri care erau
neadevărate. De multe ori am refuzat să mă apăr. În unele cazuri am fost înţeleşi greşit şi deşi uneori
am încercat să spunem adevărul, nu am fost crezuţi. Afirmaţiile eronate şi exagerate desemnate pentru
a ruina lucrarea mea, nu au reuşit întotdeauna să înşele. Dar tot este dureros. S-au spus multe
împotriva mea , ceea ce a făcut ca încrederea unora să scadă. A fost greu să tac şi nu comentez. Dar
credinţa mea în Dumnezeu mă apără. Acum realizez că durerea a fost mare pnetru că harul lipsea în
ceea ce unii au gândit, scris sau spus. Dar Dumnezeu acordă har celui care cere, din abundenţă. Sunt
convins că harul lui Dumnezeu ne va ajuta în diferite ocazii. Întotdeauna a făcut-o.

HARUL: CEVA APROPIAT ŞI PERSONAL

Pe lângă Biblie, una dintre cele mai mari cărţi scrise vreodată este “Progresul pelerinului”.
Aceia care nu sunt familiarizaţi cu această capodoperă a secolului 17, vor fi surprinşi să afle că a fost
scrisă de un om care era pentru a treia oară în închisoare. Prima dată a stat 6 ani, a doua oară la fel.
Motivul pentru care a stat 12 ani în spatele barelor a fost acelaşi: a propovăduit evanghelia lui Isus
Hristos. Când s-a întors pentru a treia oară, John Bunyan s-a mişcat cu rapiditate. Aşa cum a spus
cineva: s-a mişcat, într-adevăr, cu viteza visului- şi a devenit o carte.

Cartea, publicată după trei sute de ani, trăieşte pe întregul glob. Cine îşi poate imagina milioanele de
multiplicări, numeroasele traduceri? Peste tot găsesc oameni care citesc această carte pentru
îmbogăţire spirituală. Puţine cărţi sunt ca ea dar pot să spun fără ezitare că este o capodoperă
creatoare unde adevărul biblic este revelat pentru generaţiile următoare. Este o istorie fascinantă a
unui om care se numea Creştin a cărui călătorie de la pământ la cer, de la păcat la mântuire, este plină
de lupte. Urmărind incredibila lui călătorie, el ajunge în sfârşit la destinaţia mult dorită, împărăţia lui
Dumnezeu. De la început la sfârşit, Creştinul a trebuit să se descurce şi cu prieteni şi cu duşmani- toţi
având nume ca: Evanghelistul, Ajutorul, Interpretul-care l-au încurajat- şi Ipocritul, Mincinosul,
Apolonyon, un uriaş numit Disperare şi mulţi alţii care l-au împiedicat. Un necaz special pentru el a
fost Legalitatea care spune într-un loc: “Legalitatea nu îi poate elibera pe oameni. Nimeni nu afost
eliberat de poveri prin propriile puteri. Nu poţi fi socotit neprihănit prin faptele legii.” La puţin după
ce a întâlnit-o pe Legalitate, Creştinul este condus de către Interpret, într-o cameră plină cu praf. Nu a
fost măturată de când a fost construită. Bunyan descrie superb cum a fost camera curăţată:

“Atunci l-a luat de mână şi l-a dus pe veranda plină de praf, pentru că nu a fost niciodată
măturată. Interpretul a chemat un om să măture. Acum, când el a început să măture, praful s-a suit în
sus, încât Creştinul s-a înecat. Apoi Interpretul a spus să aducă apă şi să stropească camera. Apoi s-a
măturat foarte repede. Ce înseamnă asta? a întrebat Creştinul. Interpretul a răspuns: Această cameră
este inima omului care nu a fost niciodată sfinţită de dulcele har al evangheliei. Praful este păcatul
originar şi corupţia interioară care a stricat pe om. Prima care începe să măture este Legea, dar cea
care aduce apă şi udă este Evanghelia. Iată de ce praful nu s-a mai ridicat în cameră. Legea în loc să
curăţească inima de păcat, de a revigora, de a da putere sufletului nu are nici o putere. Când ai stropit
camera cu apă, ai măturat repede şi cu plăcere. Evanghelia este cea care îţi curăţeşte inima. Păcatul
este învins şi îndepărtat şi sufletul este curat prin credinţă şi bun pentru ca Regele slavei să locuiască
în el. Harul Evangheliei a curăţat camera. Aceia care sunt familiarizaţi cu “ Progresul pelerinului”, nu

85
au necazuri când îşi aduc aminte că numele pelerinului este Creştin. Spre surprinderea mea puţini îşi
aduc aminte de numele lui. În prima scenă în care apare, pelerinul discută cu un hamal:

Hamalul: Cum te numeşti?

Pelerinul: Mă numesc Creştin, dar numele meu înainte a fost Viciosul.

Astfel se poate spune şi desore noi astăzi care pretindem numele glorios al lui Isus Hristos ca Domnul
şi Mântuitorul nostru. Numele nostru acum este Creştin, dar nu a fost şi înainte la fel. Acest nume ni
s-a dat atunci când am crezut, în ziua când l-am luat pe Dumnezeu şi Cuvântul Lui drept adevărat şi
am acceptat darul vieţii veşnice pe care el ni l-a oferit. Înainte de schimbarea numelui, noi eram
vicioşi într-adevăr. Întrebarea mea este aceasta: Acum că Hristos a venit în vieţile noastre şi a luat
povara grea din spatele nostru, suntem noi plini de har? Am fost vicioşi mulţi ani, dar suntem noi
conştienţi de harul pe care îl avem? Experimentăm noi haru trezirii? Avem nevoie de modele de har
mai mult ca niciodată.

PROGRESUL CARE DUCE LA TREZIREA HARULUI

Ai nevoie de încurajare? Dumnezeul nostru lucrează până la sfârşit la copiii lui. Este dorinţa Sa
permanentă, este pe agenda Lui să ne ducă la destinaţia finală: raiul, “oraşul celest” cum îl numeşte
Bunyan. El ne-a curăţat inimile de tot ce era murdar şi de praful dominaţiei păcatului asupra noastră,
Dumnezeu lucrează în fiecare zi să trezescă harul în noi, schimbându-ne caracterul. Lasă-mă să-ţi arăt
în Noul Testament de ce sunt atât de sigur.

“De altă parte ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe
Dumnezeu şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. Căci pe aceia, pe care I-a
cunoscut mai dinainte, I-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca el să
fie cel dintâi născut dintre mai mulţi fraţi.” (Romani 8:28-29)

“Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această lucrare bună, o va isprăvi până în ziua
lui Isus Hristos.” (Filipeni 1:6)

“El va schimba trupul stării noastre smerite şi-l va face asemenea trupului slavei sale, prin
lucrarea puterii pe care o are de a-şi supune toate lucrurile.” (Filipeni 3:21)

“Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v-aţi dezbrăcat de omul cel nou care se înoieşte spre
cunoştinţă, după chipul Celui care va făcut.”( Coloseni 3:9-10)

Nu pierde frazele cheie: să fie asemenea, Acela care a început…o va isprăvi, va schimba şi v-
aţi îmbrăcat. Noi toţi suntem angajaţi în acelaşi proces, propriul nostru “progres al pelerinului” sub
mâna puternică a lui Dumnezeu şi sub constanta Sa supraveghere. El lucrează pentru noi, nu
împotriva noastră…şi planurile Lui sunt bune, nu rele. Ţelul Lui este deja stabilit: ca noi să devenim
asemenea Fiului Său, plini de har şi adevăr. În acest proces sunt implicate trei lucruri:

Este nevoie de timp. Pentru aînvăţa ceva ai nevoie de timp. A fi un model bun ia ani. Ca şi
înţelepciunea, se va întâmpla treptat. Dar Dumnezeu nu se grăbeşte şi El este credincios.

Va fi şi durere. Praful din inimile noastre nu se îndepărtează uşor. Multă durere este implicată în
acest proces. Durerea este parte din şcoala lui Dumnezeu.

86
Apare scimbarea. Noi nu ne împotrivim, rezistăm, eşuăm dar Dumnezeu nu renunţă niciodată să
lucreze la noi. El este credincios cu promisiunile pe care le-a făcut. Îţi aminteşti? Acela care a început
…va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.

CÂTEVA EXEMPLE ZILNICE PENTRU A PRETINDE HAR

În “Creştinismul timpuriu” C.S. Lewis spune:

“Adevăratul Fiu al lui Dumnezeu este de partea ta. El a început să te transforme în El. El a început
să-ţi “injecteze” stilul Lui de viaţă, modul Lui de a gândi; a început să transforme păcătosul într-un
om viu. O parte din tine care nu este ca El este încă sub păcat.” Sunt intrigat de acest portret făcut de
C.S.Lewis. Trebuie să pretindem Harul lui în acele domenii care sunt încă controlate de păcat. Toţi
am putea spune acelaşi lucru. Aşa am localizat cuvântul har, începând să studiez această problemă în
locuri diferite din Noul Testament. Majoritatea au nevoie de harul lui Dumnezeu. Cinci probleme au
nevoie mai mult de harul Domnului: insecuritatea, slăbiciunea, compromisul, mândria şi
abrazivitatea. Acestea sunt bătălii personale intense, dar dacă harul nu ne salvează atunci cine o va
face? Pentru următoarele câteva pagini să îngăduim acestui ulei curăţitor să ne cureţede aceste
păcatecare au fost o boală îndelungată deja. Sper că el va ajuta la accelerarea progresului pelerinului.

Pretinzând harul de a fi ce sunt ( nesiguranţa).

“După aceea s-a arătat la peste 500 de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar
unii au adormit. În urmă s-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toţi, ca unei ca unei
stârpituri, mi s-a arătat şi mie. Căci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic să port
numele de apostol, fiincă am prigonit Biserica lui Dumnezeu. Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt.
Şi harul lui n-a fost zadarnic; ba încă am lucrat mai mult decât toţi: totuşi nu eu, ci harul lui
Dumnezeu, care este în mine. Astfel dar, ori eu, ori ei, noi aşa popovăduim şi voi aşa aţi crezut.” (1
Corinteni 15:6-11)

În anii mei de păstorire, în care am lucrat din greu alături de numeroşi creştini, am observat că
multor slujitori ai lui Dumnezeu le e frică de cine sunt ei. Alţii nu-şi cunosc identitatea spirituală
(deoarece sunt ocupaţi să mulţumească pe oameni ), dar alţii sunt în altă categorie: ei ştiu, dar nu le
pasă de adevăr. Ei sunt interesaţi de lucruri ce privesc imaginea lor sau ce ar putea cineva gândi sau
spune sau deseori “dacă m-ar cunoaşte cu adevărat nu m-ar place”.

Versetele pe care le-am citat mai sus sunt ajutătoare. Pavel scie pentru sine şi pentru ceilalţi.
După ce I-a ascultat pe cei cărora le-a vorbit Domnul (Petru, Iacov, apostolii) el se numeşte cel mai
neînsemnat. Aceasta nu este o umilinţă falsă, ci un adevăr istoric. Pavel se referă la sine ca la
“ultimul” , “o stârpitură”. Vei fi şocat să afli că cuvântul grecesc pentru cineva născut înainte de
termen –avortat- se numeşte avorton,fetus mort. Pavel se vede ca ultimul dintre apostoli, pentru că a
persecutat biserica. În timp ce ceilalţi au construit şi apărat biserica el o asalta, sperând să o distrugă.
Astfel se vede el când se compară cu aceşti oameni ai lui Dumnezeu. Pavel a refuzat să se ascundă
după deget, acceptând realitatea neagră, deşi a fost încercat de nesiguranţă. De ce? Răspunsul este
clar: harul. Harul trezirii, harul înviorător al lui Dumnezeu I-a schimbat perspectiva. “Sunt ce sunt
prin harul lui Dumnezeu, care este în mine. Şi harul lui faţă de mine n-a fost zadarnic; ba încă am
lucrat mai mult decât toţi; totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine.” (1 Corinteni 15:10)

87
 Harul l-a făcut ceea ce era. Harul I-a dat curaj să fie ce este. Harul I-a dat putere să
împlinească ceea ce a făcut. Realizând că el nu merita prinvilegiile care I-au fost date, Pavel a fost
eliberat să fie exact cine era şi să facă ceea ce era chemat să facă. Harul a devenit partenerul lui tăcut,
tovarăşul permanent, securitatea invizibilă. Trebuie să manţionez că Pavel a refuzat să se compare cu
alţii. Harul ne eliberează pe noi toţi de acest lucru. Îmi place felul în care cineva spune: “ În ciuda
nepotrivirii lui de a purta acel nume, harul lui Dumnezeu l-a făcut să merite acest lucru. Persecutorul
a fost iertat şi adoptat.” Dacă nesiguranţa este punctul tău slab, îţi sugerez doze largi de har. Vei afla
puterea lui vindecătoare şi eliberare. Dacă a fost posibil pentru Pavel când era un persecutor, te asigur
că este valabil şi pentru pelerinul nesigur de azi.

Pretinzând harul de a învăţa din suferinţe (slăbiciunea)

“Şi ca să nu mă umflu de mândrie, din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în
carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf. De trei ori amrugat pe
Domnul să mi-l ia. Şi el mi-a zis: “Harul meu îţi este de ajuns; căci puterea mea în slăbiciune este
făcută desăvârşită.” Deci mă voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele pentru ca puterea lui să
rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în
strâmtorări, pentru Hristos, căci când sunt slab, atunci sunt tare.” (2 Corinteni 12: 7-10)

Altă luptă pe care o ducem este cu propria noastră slăbăciune. Suferim. Suntem răniţi. Eşuăm.
Ne simţim rău. Medicamentele nu ne vor vindeca. Rugăciunea nu o va îndepărta.Să te plângi este
zadarnic. Problema noastră? Suntem doar nişte oameni! Imperfecţiunea ne urmăreşte mereu. În cazul
lui Pavel, el a trăit cu un “ţepuş” care nu îl părăsea decât rareori, lăsându-l slăbit şi simtimdu-se teribil
de uman. Cum a putut el să treacă peste suferinţe? Răspunsul este acelaşi ca şi înainte: harul. Harul
l-a făcut să fie mulţumit cu slăbiciunea. Şi deoarece era mulţumit era şi puternic. Nici insultele nici
defăimările sau persecuţiile nu- l puteau slăbi. Acest lucru este valabil şi pentru azi,nu numai pentru
apostolii misionari din secolul întâi.Dacă nu ne ascundem sau negăm slăbiciunea,alţii se vor apropia
mai mult de noi. Vulnerabilitatea invită oamenii să fie împreună, îi ajută să se ajute. Când suntem
mulţumiţi în slăbiciune, suntem liberi. Îmi place când sportivii profesionişti nu-şi ascund slăbiciunile.
Când urmărim performanţele lorputem crede cu uşurinţă că o duc bine. Când locuiam în Boston, în
anii 60, Bill Russel era vedeta baschetului de la Celtics. Ne plăcea să-l privim pe el şi echipa sa
jucănd în Boston Center. El îi domina pe toţi, era pivotul întregii echipe. Întreaga echipă se baza pe
prezenţa lui. Fanii îl priveau de la distanţă, respectându-l. Apoi într-un interviu la radio, am auzit ceva
care m-a făcut să mă simt mai aproape de Russel, deşi nu îl întâlnisem niciodată. Reporterul l-a
întrebat dacă este nervos. Russel a spus: “Înainte de orice joc, vomit”. Şocat, reporterul l-a întrebat ce
face dacă are două meciuri. Russel a răspuns: “Vomit de două ori”. Şi el era slab. Nu avem nimic de
ascuns când este vorba de domeniile imperfecte şi fragile. Spune! Recunoaşte! Harul te va ajuta s-o
faci. Vei ieşi nevătămat. Aminteşte-ţi de imnul lui John Newton: “Momeli, batjocuri, prigoniri ades
am întălnit; Prin harul marei Lui iubiri , eu toate am biruit”.

Nici un effort personal, nici perfecţionism.(Fie ca Dumnezeu să te ajute pe tine care eşti
perfecţionist şi pe cei care te iubesc. Avţi nevoie de tone de har.) Am auzit într-o zi că perfecţionistul
este acela care dă durere celorlalţi. Harul te va ajuta să treci peste durere. Nimeni nu se poate
identifica cu aceia care dau impresia de a fi nimic. Noi toţi suntem imperfecţi şi eşuăm. Dumnezeu
însă ne ascultă întotdeauna. Îmi amintesc că am predicat odată pe când aveam o teribilă durere de gât.
Nu puteam vorbi tare. Aşa că mi-am spus: voi şopti. (am învăţat pe pielea mea că este cel mai prost
lucru pe care-l puteam face, dar nu ştiam pe atunci). Când am terminat slujba, îmi doream să dispar.
Durerea mea era insuportabilă. A fost cea mai proastă slujbă. Apoi s-a întâmplat cave extraordinar.
Mulţi oameni mi-au spus: Nici nu ştii cât de mult m-ai slujit azi. Eram slăbit, stânjenit în timpul
slujbei, restrâns de un lucru pe care nu îl puteam controla sau stopa. Totuşi a fost o încurajare pentru

88
alţii, mai ales pentru cei care s-au întrebat dacă mă luptam cu slăbiciunea mea. S-au putut identifica
imediat cu mine. Harul în slăbiciune ne dă putere să devenim instrumente ale puterii în mâinile lui
Dumnezeu.

Pretizând harul de a răspunde întâmplărilor (abrazivitatea)

“Purtaţi-vă cu înţelepciune faţă de cei din afară; răscumpăraţi vremea; vorbirea voastră să fie
întotdeuna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia.” (Coloseni 4:5-6)

Acest har are de-a face cu răspunsul nostru pentru ceilalţi. Ai observat că viaţa constă într-o
serie de răspunsuri? Petrecem zilele răspunzând celor pierduţi care nu Îl cunosc pe Mântuitorul.
Acelora care sunt membre ale trupului lui Hristos, copiilor, părinţilor, prietenilor, celor în
nevoi, colegilor de servici, studenţilor şi elevilor. În lumina acestui lucru, ai observat ce scrie
Pavel despre tendinţa spre abrazivitate? El menţionează nevoia pentru înţelepciune, presărată
cu sare. Sarea înseamnă aici cuvinte înţelepte, pline de tact. Harul ne va aceasta din ce în ce
mai mult, ca şi mulţumire. Lasă ca vorbirea ta să fie întotdeauna atractivă, înţeleaptă. Harul te
va ajuta. Dacă aş avea putere să ating şi să însănătoşesc o parte din corpul lui Hristos, aşa
atinge limba, în special pe a mea. Limba este aceea care împrăştie în organism mult mai multe
boli decât orice alt organism. Adevărul gol goluţ poate fi tăios. Câteodată este brutal. Trebuie
să folosim harul pentru a face adevărul mai atractiv. Harul ne ajută să ne alegem cuvintele
pentru ca adevărul să nu fie o jignire.

“Tactul este apropierea de o altă fiinţă umană ceea ce implică să fii sincer şi deschis în
comunicare şi în acelaşi timp să respecţi sentimentele celuilalt- şi să nu îl răneşti. Implică credinţă
sau încredere în cealaltă persoană şi să comunici acest mesaj: eu cred că tu te vei descurca cu ce îţi
voi spune. Îţi respect sentimentele şi fac tot ce este posibil pentru a nu te răni.”

Cât timp mă folosesc de tact, trebuie să menţionez importanţa umorului. Umorul ajută la
întărirea magnetului harului, abilitatea de a râde de tine, de viaţă, a găsi situaţii hilare în orice zi.
Sarea dă gust, iar umorul este fantastic. Unul dintre prietenii şi mentorii mei, Howie Hendricks este
un maestru al umorului. L-am iubit şi l-am ascultat mai mult de 30 de ani! L-am văzut încălzind
oameni- unii nici nu se cunoşteau între ei- cu cuvintele sale înţelepte de obicei glumeţe. Ce
ambasador al harului! Am învăţat de la acest om importanţa de a spune adevărul dar şi pe neocolite,
dar totuşi într-o manieră nedistructivă. Ai observat că unii predică numai Biblia şi le încalcă creierele
cu multe definiţii, axiome. Dar Hendricks nu a făcut niciodată aşa. Este uimitor să vezi că oamenii se
deschid când observă că ne pasă de sentimentele lor. Mary Poppins, cred, spunea: “O lingură de zahăr
face ca medicina să fie ineficientă.”

4. Pretinzând harul pentru a sta alături de ce crezi (compromisul)

“Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri care v-au vestit cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu
băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa! Isus Hristos este acelaşi ieri şi
azi şi în veci! Să nu vă lăsaţi amăgiţi de orice fel de învăţături străine; căci este mai bine ca inima să
fie întărită prin har, nu prin mâncări, care n-au slujit la nimic celor ce le-au păzit.” (Evrei 13: 7-9)

Autorul se adresează în special inimii şi acelora care au tendinţa de a renunţa la credinţă în

timpul necazului. Persecuţiile se înmulţesc. Martirii încă îşi mai dau viaţa pentru credinţă. Şi unii se
întreabă. Am crezut în zadar? Trebuie să continui să merg pe calea creştină? Unii, de fapt, dau înapoi.
Aşa că autorul ne încurajează să stăm în picioare. “Nu renunţa! Nu da Înapoi! Nu te preda!” Tendinţa
compromisului îl îngrijorează. Aceeaşi tendinţă este prezentă în fiecare generaţie. În timp ce stau în
89
biserică, înconjurat de fraţi creştini, ne simţim puternici şi hotărâţi. Simţim că ne-am da viaţa pentru
credinţă. Totuşi cu 24 de ore mai înainte, în mijlocul treburilor noastre suntem înconjuraţi de cei care
urăsc credinţa. Ar fi de mirare câţi dintre ceştia ştiu că suntem creştini. La locul lor de muncă există
tendinţa de a sta tăcut când este vorba despre credinţă. Nu te întrebi de ce ? Răspunsul este aici ne
lipseşte harul. Poate nu ţi-ai dat seama niciodată, dar harul ne întăreşte. Ne întăreşte inimile şi ne dă
curajul de a sta pe poziţie. Cum? Harul ne dă putere pentru a afirma ce credem. Harul nu ne lasă să
fim ceea ce am vrea noi să fim. Harul îndepărtează păcatul, rupe măştile, ne ajută să fim noi înşine,
aşa ca atunci când vorbim despre credinţa noastră să fim naturali. Nu-I aşa că ai compromis credinţa
la lucru sau la şcoală încercând să pari ceva ce nu eşti? Harul însă te eliberează, te întăreşte,
îndepărtează mândria.

5. Pretinzând harul de a mă supune cui trebuie (mândria)

“Dar în schimb ne dă un har şi mai mare. De aceea zice Scriptura: “Dumnezeu stă împotriva
celor mândri, dar dă har celor smeriţi.” Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu, împotriviţi-vă diavolului şi el
va fugi de la voi.” (Iacov 4: 6-7)

“Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi în legăturile voastre să fiţi împodobiţi
cu smerenie. Căci “Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.” (1 Petru 5:5)

Aceste două versete din Noul Testament îşi găsesc rădăcina în Proverbe 3:34 : “Când are a face cu cei
batjocoritori, îşi bate joc de ei, dar celor smeriţi le dă har.” Charles Bridges, un student din secolul
XIX al Vechiului Testament, scrie: “Dumnezeu este împotriva mândriei…Un spirit meschin- este o
convingere adâncă a nimicului. Este un sentiment temporar sau ocazional dar poate fi şi un obicei.”

Puţine defecte mai încăpăţânate ca mândria purtăm în noi! Ea este foarte prezentă! Mi se pare
uimitor că noi care nu merităm nimic ne simţim atât de mândri. Dar mândria este întotdeauna acolo,
pregătită să se apere. Este şi înţeleaptă. Este subtilă şi tăcută în acelaşi timp. Pentru că nu I se
potriveşte unui creştin să se umfle în pene, mândria noastră este de două feluri: munca, salariile,
prestigiul, puterea, şi influenţa pe care le deţinem, titlurile noastre, îmbrăcămintea şi apropierea de
oameni, tendinţa de a manipula. Este atât de neatractiv, de necorespunzător. Puternică ca şi orice altă
influenţă, mândria este un ucigaş clasic al harului. Dar hai să înţelegem de ce nu binecuvintează
Dumnezeu pe cei care plesnesc de mândrie. Aşa cum Scriptura ne reaminteşte mereu, El ne iartă
atunci când ne pocăim, iar noi în cele din urmă ne supunem. Ce binecuvântată este această supunere!
În domeniile care dor noi avem nevoie ca Dumnezeu să lucreze foarte mult. George Matheson scrie în
“Gânduri dintr-o călătorie de o viaţă” despre disperarea personală.

“Sufletul meu nu respinge închinarea! Este o formă veche, dar întreabă-I pe cei vechi care a
fost motivul prosperităţii lor; ei îţi vor spune: “ A fost pământul rece pe care am zăcut odată!”
Întreabă-l pe Avraam, pe Iosif, pe Moise, pe Rut, pe David, care îţi va spune cum şi-a compus
imnurile; pe Iov; el îţi va aminti că Dumnezeu I-a răspuns din vânt. Întreabă-l pe Petru; el îţi va spune
despre supunerea de pe mare. Întreabă-l pe Ioan; el îţi va vorbi despre Patmos. Întreabă-l pe Pavel –el
va atribui inspiraţia sa lumini care l-a orbit. Mai întreabă-l pe unul singur- pe Fiul Omului. Întreabă-l
Întreabă-l unde veni să domească asupra lumii. El îţi va răspunde –“Pe pământul rece pe care am
zăcut odată – grădina Ghetsimani. Acolo mi-am primit sceptrul.” Şi tu, sufletul meu, ai fost încununat
la Ghetsimani. Ora singurătăţii te încoronează. Ziua depresiei te face rege: “Deşertul te va face să
cânţi; şi copacii pădurii tăcute se vor bucura.”

Prietene pelerin este progresul mult mai dureros decât te-ai aşteptat? Gândeşte-te că eşti în
Disneyland şi esti surprins să te afli într-un loc rece, pustiu-eşti singur, nefericit? Începi să te întrebi
dacă nu cumva ai greţit calea? Crede-mă, nu ai greşit. Dumnezeu este la lucru în tine. Harul lui este şi
90
pentru tine. Scoală-te şi cere-l. George Matheson şi John Bunyan sunt amândoi de acord: trebuie să te
închini. Numele croitorului este Har…atunci când vei fi perfect procesul va lua sfârşit.

11. EŞTI ÎNTRADEVĂR UN SLUJITOR AL HARULUI

Acest capitol este delicat tuturor acelora implicaţi în slujire. Îmi dau seama că afirmaţiile vă
fac pe majoritatea să gândiţi. Aceasta mă depăşeşte. Nu sunt un predicator. Nu sunt evanghelist, nici
misionar. Nu lucrez pentru o biserică. Prin slujire înţeleg pe aceia care slujesc diferite părţi ale
trupului lui Hristos pe anumite baze. Poate că eşti profesor, sau ofiţer superior în biserică sau poate
consilier sau orator creştin sau muzician. Poate eşti implicat în educaţia creştină. Poate nu meriţi banii
pe care îi câştigi din această ocupaţie; dar te-ai implicat de bună voie într-o lucrare care influenţează
pe ceilalţi, majoritatea cred în Isus Hristos. Tu eşti ţinta gândurilor mele în acest capitol 11. Acum că
am atenţia ta, vreau să-ţi pun o întrebare în mai multe moduri:

1. Când faci ce faci, te foloseşti de har?

2. Oamenii pe care îi slujeşti îţi dau libertatea de a fi ce eşti sau pretind mai mult?

3. Îi laşi pe oamewni să fie ce sunt sau îi controlezi?

4. Ei se simt intimidaţi sau naturali în prezenţa ta?

5. Eşti spontan, creativ sau eşti cu ochelari de cal?

6. Încurajezi, construieşti şi îi susţii pe cei pe care îi slujeşti?

Este timpul să fim cinstiţi, să dăm jos masca, să gândim şi să înfruntăm adevărul. Eşti un model al
harului sau nu? Ceea ce faci vine din energia ta, din puterea ta? Te sprijineşti numai pe carismă? Ai o
agendă secretă? Care este motivul tău? Cu oameni care atârnă de cuvintele tale şi te urmează
necondiţionat cum te porţi cu ei? Îi exploatezi? Îi foloseşti pentru propriile tale motive? Bârfirea pe
seama ta te enrvează sau poţi să spui cinstit că munca ta este condusă şi împuternicită de Duhul lui
Dumnezeu? Eşti tu un slujitor al harului?

UN MESAJ PUTERNIC DE LA UN PROFET CONDUS DE DUHUL

Ca să te ajut să apreciezi valoarea de a fi un slujitor al harului, vreau să te întroduc unuia dintre cei
mai obscuri oameni ai Bibliei. El era profet care a trăit şi a scris în vechile zile ale Vechiului
Testament. Numele lui era Zaharia. Cartea lui este printre ultimele cărţi ale Vechiului Testament,
înainte de Maleahi. Majoritatea oamenilor- şi chiar a creştinilor- nu sunt familiarizaţi cu acest
puternic profet. De aceea, o informaţie de bază este necesară înainte de a putea aprecia cum se leagă
el de întrebările mele anterioare.

Informaţii istorice

91
 Ierusalim era ruine. Zidul de protecţie a fost dărâmat; n-
au mai rămas decât stâlpi, pietre, blocuri mari care formau peisajul. Casele evreilor au fost arse şi
distruse în anii de dinainte, de fapt cu zeci de ani mai înainte. La fel de tragic, şi templul Domnului
era în ruine. Poporul ales locuia în captivitate în îndepărtata ţară a Babilonului. După 70 de ani, unii
au început să se întoarcă în oraşul Ierusalim, înapoi la preaiubitul lor Sion. Unii s-au întors sub
conducerea lui Neemia şi au rezidit zidul. A fost foarte greu pentru că mulţi dintre ei erau mai mult
interesaţi în construirea unor case decâtde zidul de apărare din jurul oraşului. Dar mulţumită lui
Neemia şi cooperării poporului, această muncă a fost terminată în cele din urmă. În acelaşi timp,
templul avea numai fundaţia pusă. Apoi a fost lăsat în părăsire timp de 50 sau 60 de ani; nimănui nu
I-a păsat. După ce au terminat zidul, evreii s-au întors în suburbii în propriile case. Zidul a fost
determinat, dar nu şi templul. Această nevoie a devenit o dorinţă pentru profetul Hagai. A fost
singurul profet orb. Acest om a prevestit întâmplări rele, urgente. Cu cuvinte tăioase şi cu mustrări,
incluzând comentarii sarcastice, Hagai a spus că templul lui Dumnezeu are nevoie de atenţie urgentă.
Kyle Iates spune că Hagai “cu sarcasmul lui îi face pe evrei să muncească. Datoria lui era să
reînnoiască mândria naţională…şi să aprindă focul stins.” Aceasta era o descriere corespunzătoare lui
Hagai. După un timp devii patetic. Ţipetele şi avertizările, poruncile şi chiar sarcasmul îşi pierd din
putere când reapare apatia. Aşa că templul a rămas neterminat în ciuda lui Hagai. Guvernatorul, în
acele timpuri tumultoase era Zorobabel care a trăit cu datoria de a termina proiectul templului. Dar el
s-a bazat pe motivaţia pentru a ridica cetăţenii să muncească. Hagai a făcut tot ce a putut, dar s-a
dovedit a fi insuficient. Alt profet a apărut pe scenă după ce Hagai a dispărut. Numele profetului era
Zaharia. El a avut aceeaşi viziune ca şi Hagai, dar el a transmis-o poporului într-un mod diferit.
Predecesorul său a fost sever şi tăios în ameninţările sale. Nu însă şi Zaharia. El a abordat mai uşor
oamenii. Cum am spune noi astăzi, cu Zaharia te descurci mai uşor. Iată ce scrie Kzle Iates despre
Zaharia:

“ O depresie serioasă, cu eşuări şi ruină aparentă, a trebuit să înfrunte poporul Israel care a
răspuns chemării lui Hagai de a construi casa lui Dumnezeu. Sub presiunea descurajării ei au căzut
repede. O nouă voce, diferă de cea a lui Hagai, trebuie să se ridice pentru a-I entuziasma să lucreze
până la sfârşit. Zaharia a venit să îi salveze. El nu I-a mustrat, nu I-a condamnat. Cu culori vii, el le-a
dat dovada prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul lor şi al ajutorului Lui. Cuvinte pline de inspiraţie
curgeau de pe buzele lui.”

Zaharia este o carte vizionară- mistică, plină de viaţă, atinge inimile oamenilor. Au existat
ocazii când nici profetul nu înţelegea ce spune sau ce vede, cum vedem în capitolul 4:

“ Îngerul care vorbea cu mine s-a întors şi m-a trezit ca pe un om pe care-l trezeşti din somnul
lui. El m-a întrebat: “ Ce vezi ?” Eu am răspuns: “ M-am uitat şi iată că este un sfeşnic cu totul de aur
şi deasupra lui un vas cu untdelemn şi pe el şapte candele care sunt în vârful sfeşnicului. Şi lângă el
sunt doi măslini, unul în dreapta vasului şi altul în stânga lui.” (4:1-3) La începutul capitolului, un
înger îi vorbeşte despre viziunea sfeşnicului de aur. Deasupra era un vas de untdelemn şi pe el la
dreapta. Până acum Zaharia se întreabă care este semnificaţia acestor lucruri. De fapt, el întreabă: “Ce
înseamnă lucrurile acestea, Domnul meu?” El a văzut ceea ce Dumnezeu I-a revelat, dar nu a înţeles
semnificaţia, interpretarea. Acesta este unul dintre capitolele cele mai interesante ale Scripturii. Noi
nu suntem lăsaţi la mila altora să ne spună ce înseamnă. Noi aflăm răspunsul direct din gura
îngerului. Acela care a revelat viziunea o interpretează acum pentru profet ( şi pentru cei care vor citi)
ca şi acesta s-o înţeleagă.

Cel care ne aduce aminte

92
 Îngerul I se adresează lui Zorobabel, guvernatorul care trebuie termine lucrarea la templu.
Poate că Zorobabel şi-a pirdut încrederea şi nădejdea. El era îngrijorat de neterminarea proiectului.
Poate că I s-a părut greu sau poate că s-a speriat că nu-l va termina niciodată, deşi cuvintele îngerului
îi dau speranţă:

“Atunci el a luat din nou cuvântul şi mi-a zis: “Acesta este cuvântul Domnului către
Zorobabel şi sună astfel: “Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul
Meu, zice Domnul oştirilor! Cine eşti tu, munte mare, înaintea lui Zorobabel? Te vei preface într-un
şes. El va pune piatra cea mai însemnată în vârful Templului, în mijlocul strigătelor de: “Îndurare,
îndurare cu ea!” (v. 6-7)

Hai să înţelegem ce spune el. Muntele reprezintă numărul impresionant de obstacole care
trebuie îndepărtate. De exemplu, apatia din mijlocul comunităţii evreieşti din Ierusalim şi
împrejurimi. Opoziţia din afara zidurilor Sionului. Indiferenţa acelora care duceau un mod de viaţă
delăsător. Muntele include “noua generaţie de evrei care nu doreau construirea templului şi împreună
cu vechea generaţie obosită care credea că şi-a plătit deja datoriile. Guvernatorul este prins în
mijlocul lor, cu templul nesfârşit şi cu mesaj din partea lui Dumnezeu care promite că: “muntele se va
preface în loc şes.” O veste bună! “Obstacolele vor fi îndepărtate. Cu alte cuvinte “Nu mai trebuie să
urli şi să te îngrijorezi. Încrede-te în Domnul Zorobabel, Dumnezeu lucrează!” Responsabilitatea
principală este de a termina templul lui Dumnezeu. Acest lucru va fi înfăptuit de Duhul lui Dumnezeu
care este în popor.

Putere şi tărie (v. 6) mă intrigă pe mine. Acestea sunt cuvinte care descriu efortul omenesc,
energia cărţii. Sună ca un clopoţel cunoscut în mintea tuturor slujitorilor, pentru că fiecare din noi s-a
făcut vinovat pentru că a făcut lucrarea lui Dumnezeu cu propriile puteri. Theodore Laesch scrie în
lucrarea sa “Profeţii mai puţin importanţi”: Cuvintele evreieşti putere şi tărie, arată puterea interioară,
putere cucerită, bravură curajoasă, forţă, un număr mare de soldaţi, bogaţi, lideri organizatori.
Lucrarea Domnului, construirea templului Său, creşterea interioară, expansiune Bisericii Sale nu pot
fi subiecte neimportante. Puterea şi înţelepciunea omenească nu pot rezolva totul, nu sunt de ajuns!
Mesajul relevant pentru orice slujitor de astăzi este acesta: Înţelepciunea omenească şi energia cărnii
nu sunt de ajuns. Cea mai bună lucrare a lui Dumnezeu nu poate fi făcută prin putere şi tăria
omenească. Lucrarea lui Dumnezeu, dacă este făcută pentru glorificarea Creatorului, trebuie
îndeplinită prin liderii Lui. Te loveşti mereu de un munte de obstacole în slujire şi tinzi să te bazezi pe
tacticile cărnii: manipularea, metodele învinuitoare, forţa verbală. Greşit! Spune Scriptura. Nu! Spune
Duhul lui Dumnezeu! Acestea nu sunt decât nişte derivaţii ale puterii omeneşti. Aşa cum spune şi un
scriitor de imnuri: “Armele cărnii te vor învinge, nu te baza pe tine.”

Tendinţa noastră de a ne baza pe propriile puteri este un adevăr. Ingenuitatea omenească

lucrează. Un surplus excesiv de energie şi manipulare va cauza un număr mare de oamnei să facă mai
multe şi să lucreze din greu şi să dea bani pe terminarea prouectului. Rezultatele vor apărea peste
noapte. Şi nimic nu hrăneşte mai mult foamea noastră pentru rezultate imediate. Există o singură
problemă importantă: la ultima anliză, satisfacţia nu va fi cea dorită. Ea va fi goală de conţinut, numai
de formă! Lucrarea cărnii nu va dura veşnic. Gloria va aparţine aceluia care a făcut toate şi care
răsplăteşte. Dumnezeu are o idee mai bună. În versetul 7, guvernatorului I se promite că obstacolele
vor fi îndepărtate prin puterea lui Dumnezeu şi toată gloria va fi a Domnului. Rezultatul final al
acestui întreg proiect va fi: “Îndurare , îndurare!” Templul va fi terminat, această clădire va fi ridicată
prin harul lui Dumnezeu. Apreciez parafrazarea lui Ken Taylor din Biblia vie: “De aceea nici un
munte, oricât de înalt ar fi, nu poate sta înaintea lui Zorobabel! Pentru că se va pleca înaintea lui! Şi
Zorobabel va termina construirea templului dând onoare lui Dumnezeu, spunând că lotul a fost făcut
doar prin Har! (v.7). În lumina acestor cuvinte de neuitat ale vechiului profet, se ridică câteva

93
întrebări. De ce te bazezi pe tărie şi putere mai mult decât pe Duhul lui Dumenzeu? Ce te reţine să te
debarasezi de efortul uman şi de manipulare? De ce nu veri să te bazezi numai pe har? Cât vei mai
continua cu stilul acesta de viaţă lumesc?

O avertizare necesară

Pentru toţi cei care sunt implicaţi în lucrare este nevoie de o avertizare. Fiecare proiect pe care
îl ai, poate fi îndeplinit fie în felul tău, fie în felul lui Dumnezeu. Sursa energiei, puterii omeneşti este
impresionantă, logică şi efectivă. Lucrează! Iniţial nu vezi care este diferenţa! O lucrare construită
prin energia cărnii arată ca şi lucrarea construită prin duhul lui Dumnezeu. Dar în interior, spiritual, în
adâncimi, tu ştii că nu Dumnezeu a făcut-o; tu ai făcut-o! Nu există glorie pe verticală. Şi la fel de
tragic nu există har pe orizontală. Restrânge-ţi puterea şi tăria dacă eşti un slujitor. Fă-I loc de bună
voie Duhului Sfânt. Îndepărtează-te de carismăşi de înţelepciunea ta. Dacă nu vei face astfel, vei
regreta pentru că vei deveni un slujitor fără har. Spre plăcuta mea surprindere, în timp ce citeam din
“Lecturi către studenţii mei” de C. Spurgeon, scrisă acum 100 de ani, am găsit un mare discurs asupra
subiectului “un pastor fără har este ca un orb ales să fie obstericianul care să filozofeze asupra luminii
şi viziunii, discutând spaţiile întunecate ale prismei de culori, în timp ce el însuţi se află în întuneric
total.El este un surd care vrea să cânte simfonii şi armonii minunate! Este ca un neprofesionist care
vrea să antreneze şoimi. Mai mult, când un predicator nu are har ce bine poate să reiasă din slujirea
lui.”

94