SIMBOLISTICA BANDOULUI

«Şi a zis Dumnezeu: “Să fie lumină!” Şi a fost lumină.» (Facerea 1:3)

Simplist dar elementar, din toată alegoria Meşteşugului nostru atributul banderolei se dovedeşte a fi unul
dintre cele mai profunde. Venerabilul Maestru explică Lojii deschise la Gradul de Ucenic că “este simbolul orbirii în
care se afla omul dominat de pasiunile sale, cufundat în ignoranţă şi superstiţie.”
În ciuda ritualului practicat, numai cineva neinformat își poate imagina că masca-bandou are ca scop să-i
ascundă candidatului ornamentele sau însemnele specifice și pe membrii prezenţi, până când acesta îşi va depune
jurământul pe cele Trei Mari Lumini ale Francmasoneriei. Totuși, astfel de gânduri frivole trec prin mintea unora
dintre Frați, în timp ce așteaptă cu nerăbdare să vadă efectul pe care ceremonia de iniţiere o are asupra postulantului.
De fapt, în era Internetului şi a comunicării rapide nu (mai) există nimic secret în interiorul unui Templu
masonic, nici macar secretul de grad sau de apartenenţă... Proprietarul imobilului, muncitorii care l-au amenajat,
personalul de întreținere și de curățenie etc., toți au văzut spaţiul respectiv, decorat conform Ritului. Unele Ateliere au
chiar obiceiul de a invita profani cu diverse ocazii sau festivităţi, pentru a le explica simbolistica folosită.
Deci, care este sensul și scopul bandoului, care este simbolismul său? Pentru început, să ne uităm în trecut, la
alte sisteme iniţiatice. Învăluind misterele antice, tenebrele au reprezentat întotdeauna simbolul ignoranței. Diverse
ritualuri oculte cereau ca ochiul să nu vadă până când inima nu pricepe taina. Prin urmare, se obişnuia ca aspirantul să
fie prezentat în întuneric, ca etapă de pregătire pentru recepția luminii depline a Cunoşterii, oricare ar fi fost asta! Iată
nişte provocări subtile, pe care istoria le-a lansat…
Legendă sau nu, durata închiderii unui candidat în întuneric și solitudine a variat considerabil, în funcţie de
fiecare Tradiţie iniţiatică. Se crede că printre druizii sau sacerdoţii care asigurau spiritualitatea celţilor perioada
necesară ar fost de nouă zile. Unele dintre misteriile grecești cereau de trei ori câte nouă zile, iar în anumite ordine
persane intervalul obligatoriu de izolare a fost extins la cincizeci. Noi cred că am beneficiat de un timp de reflecţie
mai mult decât confortabil la admiterea în Francmasonerie!
Acum să ne întoarcem la mitul Genezei, la apariţia Universului… întunericul a existat înainte ca lumina să fie
creată şi a fost venerat inițial cu prioritate ca pe cel dintâi născut, ca strămoş al zilei și al Chaos-ului originar. Din
circumstanţe şi mai tulburătoare s-a ivit cultul sordid al nopţii, al răului și al dezordinii. În Vechiul Testament, precum
și în alte religii sau filozofii antice, negura este asociată simbolic nu numai cu ignoranța umană, ci şi cu păcatul sau cu
slăbiciunea. Dar acest lucru nu este valabil în ceea ce privește bezna masonică produsă de masca-bandou, pentru ca
păcatul sau slăbiciunea sunt până la urma chestiuni voluntare, rezultat al mersului în sens invers faţă de Cunoaștere,
sinistrorsum. Nu există nicio referire la niciun Grad masonic precum că aspirantul ar fi un personaj negativ, care ar
face rău... Bandoul nu este voluntar: candidatul se supune acestei practici pentru că i se solicită imperativ! Este o
cerință prin care se subliniează conceptul de ignoranță dar și potenţialul acces la Cunoaştere: nu încălca regulile și
eliberarea va veni la timpul potrivit. Întunericul secvenţial trăit de un Francmason este de mare ajutor pentru a
“vedea” importanţa Cunoașterii. În Lojă, obscuritatea nu este uzitată pentru a sublinia o regenerare morală, deoarece
un postulant este considerat o persoană morală, altfel nu ar fi iniţiabil.

1
 Un verset interesant din C.˙.L.˙.S.˙. ne spune “îţi voi da vistieriile întunericului, bogăţii ascunse în locuri
tainice…” (Isaia 45:3). Aceste “comori ale nopţii” sunt făgăduiala că iluminarea va apărea la un moment dat...
Secretele vor fi dezvăluite dar prezența întunericului este esențială pentru asta!
Postulantul este introdus în Templu cu ochii legaţi. Deşi nu vede nimic, este capabil să simtă şi chiar va simţi
pe inimă ascuţimea unei săbii, ceea ce denotă că există adevăruri intuitive care se ghicesc şi se percep, fără ca totuşi să
devină manifeste.
Dacă am exlude întunericul primordial, ulterior candidatul nu ar mai putea nici să vadă, nici să aprecieze
Lumina libertăţii cu adevărat. Bezna ochilor care nu pot zări este o comoară în sine prin faptul că ne învață pilda
nevoii de ceilalți, a mâinilor fraterne, ne învață revelările viitoare și prevestirea noilor judecăți. Iluminarea este
posibilă doar prin Cunoaștere și prin servitutea față de M.˙.A.˙.A.˙.U.˙., acesta este chiar miezul Francmasoneriei.
Legătura de la ochi poate fi deci explicată astfel:
-anticiparea Cunoașterii ce va veni;
-îndepărtarea ritualică a acesteia - un memento al “vistieriilor întunericului”;
-dezvăluirea bogățiilor ascunse în locuri tainice;
-primirea ceremonioasă a Luminii reprezintă un moment deosebit important în viața unui Francmason… i se
dă Ucenicului nou-primit o avere inestimabilă, pentru toată viața.
Orbirea pasageră, generată de masca-bandou, este simbolul privării de Lumina morală și intelectuală. Prin
urmare, candidatul reprezintă “un umil cufundat în întuneric”, rătăcind în căutarea Luminii și Adevărului, obiective
declarate ale Fraternității noastre. Aceste simboluri nu au nimic de-a face cu lumina naturală... vorbim de o Lumină a
bucuriei, lumina invizibilă pe care inițiatul o primește în Sine doar dacă are inima deschisă, disponibilă și iubitoare.
În volumul “Illustrations of Masonry”, publicat în 1772, scoțianul William Preston descrie simțul vederii
astfel:
“Văzul este simțul prin intermediul căruia distingem obiectele și suntem activați într-o clipită fără
schimbarea locului sau a amplasării, pentru a observa armate în luptă, vectori, embleme ale celor mai impunătoare
structuri și toate această varietate minunată, angrenată în peisajul Naturii. Datorită acestui simț ne găsim drumul
peste oceanul fără cale, traversăm globul pământesc determinându-i parametrii sau dimensiunile și delimitând orice
regiune sau parte a acestuia. Cu ajutorul vederii măsurăm planetele și facem noi descoperiri pe sfera stelelor fixe.
Mai mult decât atât - prin acesta percepem temperamentele și dispozițiile, pasiunile și atașamentele
semenilor noștri, atunci când își doresc cel mai mult să le ascundă. Deși limba poate fi obișnuită să născocească și să
ascundă, chipul va afișa ipocrizia unui ochi pătrunzător.
În fine, razele de lumină care facilitează acest simț sunt părțile cele mai uimitoare ale creației neînsuflețite și
fac din ochi un instrument particular de adorație.”
În afară de simbolismul maștii-bandou, există două considerente psihologice pentru privarea temporară a
candidatului de vederea sa:
1. Omul are o posibilitate limitată de a colecta informații. Dacă această percepție este împărțită între văz, auz
și simțul tactil, privarea de un simț va spori capacitatea celorlalte. Prin urmare, bandoul va crește intensitatea sonoră și
va evidenția vorbele pe care candidatul le aude, ceea ce înseamnă că el va acorda mai multă atenție cuvintelor rituale,
încercând să le desluşească semnificația. Lipsit de vedere, celelalte simțuri sunt la maxim iar mintea se deschide,
avidă de Cunoaştere și astfel este pregătit cu adevărat pentru inițiere. Imaginația este mult mai bogată şi lumea
2
exterioară se reduce la atingeri, la cuvinte sau la zgomote ciudate pe care candidatul încearcă să le înțeleagă. Orbirea
voluntară îndeamnă la renunţarea la tot ceea greşit ce crede că ştie, este un factor de concentrare şi un catalizator al
percepţiilor exterioare.
2. Inițiatul este mult mai impresionat atunci când face parte din acțiune. Cu cât este mai implicat în
desfăşurarea ceremoniei, cu atât este mai mare emoţia pozitivă pe care o trăieşte. Având ochii legați, el se găseşte
practic chiar în centrul Ţinutei de inițiere iar asta îl sensibilizează adânc. Profanii apleacă mereu urechea la zgomotul
lumii sau la părerile altora... Legătura de la ochi înlătură posibilitatea că aparenţele trecătoare să-i distragă atenţia, îl
separă de semenii săi, îl depărtează oarecum şi, totodată, îl invită la introspecţie. Pentru scurt timp se află într-o
situație diferită faţă de toţi cei din jurul său. Ritualul îl face să să se simtă dependent faţă de un tovarăş care să-l
susţină în momentele critice, primind cu o nesocotinţă profană cea dintâi mână care i se întinde... Nu se mai poate
apăra singur, trebuie să se încreadă în aproapele său și este sfătuit să-și urmeze cu supunere călăuza ce-i însoţeşte
paşii... Deşi este în întuneric şi se confruntă cu gândurile sale, candidatul nu trebuie să se teamă pentru că ghidul său
umblă pe calea Luminii. Într-o stare de condiţionare, el îşi dă seama că are nevoie de îndrumare pentru a merge
înainte!
Momentul în care neofitul este recunoscut ca apt să primească Lumina, după ce a trecut cu bine prin toate
probele necesare, reprezintă punctul culminant al ceremoniei. Atunci legătura cade de pe ochii care, obişnuiţi cu
întunericul, redescoperă lumina. Resimte “șocul iniţiatic” și astfel percepţia senzorială de tip profan se schimbă
treptat: dobândeşte o nouă calitate prin intervenţia unei revelaţii spirituale care-i permite iniţiatului o altă înţelegere a
realităţii, în dimensiunea ei absolută. Dezlegarea ochilor dă expresie concretă tulburării pe care o resimte individual
candidatul!
Există o forţă a Binelui în obscuritate, indusă de retragerea temporară a vederii. Abia după căderea
întunericului omul poate vedea stelele… iar “atâta timp cât iluziile şi prejudecăţile ne orbesc, întunecimea domneşte
în noi şi ne face insensibili la splendoarea Adevărului”. Cât de păgubitoare pentru fericirea Omului sunt bezna
neştiinţei şi noaptea adâncă a patimilor ce ne amăgesc permanent...

Am zis!

Florian N.˙.
R.˙.L.˙. n°86 “Nicu Filip” – Or.˙. Bucureşti