Dragii mei Frați,

Instrucţia Craftului anglo-saxon spune că Fratele căruia I se acordă cuvântul se ridică

în picioare, ia poziţia la Ordin şi execută Semnul Penal corespunzator Gradului la care se
lucrează, apoi pe timpul alocuţiunii sale, continuă gestual cu semnul de Fidelitate etc.
Tocmai am remarcat că şi Cancelarul Franţei a păşit ceremonios la Convent, adoptând
Semnul de Fidelitate, cu maxima gravitate a funcţiei deţinute… daţi-mi voie ca eu să nu
folosesc anglicisme, din respect pentru cei 10 ani pe care îi serbam astăzi. În curând o să
aplaudăm cavalereşte, bătând palmele pe genunchi, deşi eu personal le-am făcut multora
observaţie pe tema asta… Nu ştiu de ce ne-am mai chinuit să traducem şi să edităm ritualuri
când le puteam cumpăra la liber pe net de la magazinul MLNR, pentru că în curând vor fi
identice, poate numai diacriticele lipsă şi numărul de membri să ne diferenţieze. Ceea ce de
altfel este firesc, textele având la bază vechile ritualuri scoţiene din 1802, pe care din păcate
Marea Lojă a Franţei le-a alterat radical în anii ’50-’60, depărtându-se de spiritualitatea
Ritului prin tovărăşia cu Marele Orient.
Surprize vor fi multe dar, revenind în actualitate, astăzi NU este depre F.˙. NICU
FILIP, patronul nostru spiritual, astăzi este doar despre NOI, cei care decorăm Coloanele
Templului şi slujim Ordinul cu devotament. Ca să parafrazez cugetarea înţeleptului Chilon
din Sparta: «Despre Nicu Filip, numai de bine!» Cică moartea ne absolvă de tot…
Primul verset din «Psalmul 133» al Regelui David spune: “Iată ce bine şi ce plăcut
este când fraţii locuiesc împreună în armonie!”… un scurt, dar frumos poem profetic ce
preamăreşte bucuria curată a unirii frăţeşti, inspirând generații la rând. Poate zugrăvi chiar
atmosfera luminoasă din sânul acestei Respectabile Loji, unde noi ne adunăm cu exactitate şi
constanţă pentru a ţine ritual. Fiecare după puterile sale, ne unim într-o lucrare colectivă ceea
ce face ca iubirea fraternă să devină aproape palpabilă. Este conturul perfect al unei micro-
societăţi conduse de acelaşi Ideal, în care ar trebui să domnească Pacea şi Armonia.
Iubirea de Fraţi înseamnă că fiecare dintre noi, pe măsură ce ne descoperim ascunse
propriile deformări, vom căuta să le netezim cât mai repede. Iubirea de Fraţi înseamnă că,
dacă unii au particularităţi specifice de dezvoltare, discordante faţă de ideile şi sentimentele
noastre, îi vom îndrăgi şi-i vom sprijini cu bucurie, pentru că noi i-am ales.
Să fie posibilă UNITATEA ÎN DIVERSITATE? Celebrarea primului nostru deceniu de

1
activitate stă mărturie că acest deziderat este realizabil. În detrimentul multiplelor
controverse exterioare, aici chiar ne adunăm eforturile pentru a construi un Edificiu măreț,
piatră cu piatră. Nu viețuim sub aceeaşi Boltă înstelată ca să ridicăm între noi ziduri reci și
urâte, pervertindu-ne viitorul... Trecând prin multe încercări, alternate de momente plăcute,
am reușit să atingem o frumoasă vârstă: simbol al absolutului, 10 este un număr complet și
perfect, dominat de responsabilitate și împlinire!
Inițierea masonică reprezintă un angajament de onoare pe care îl luăm în primul rând
față de noi înșine dar și față de cei cu care avem legături fraterne, atât în interiorul
Atelierului, cât și în exteriorul acestuia. Să ne demonstrăm Ucenicia prin acest angajament
esențial, căci este simbolul Speranței de mai bine pe care noi îl arătăm Umanității. Inițierea
masonică este, fără doar și poate, un drum dificil care ne angajează…
Ca să rămânem în acelaşi registru, o interogare biblică din «Cartea Facerii» sună cam
așa: „Unde este fratele tău?”… La ceas aniversar, oare cum ne privim în oglindă, cu
privirea lui Cain sau cu cea a lui Abel? De răspunsul nostru depinde cum vom ştii să ne
recunoaştem şi să ne preţuim în sânul Familiei Scoţiene, fără a ne abate inima spre înfrăţiri
străine, care nu ne împărtăşesc valorile.
Deşi gândurile de întâietate ne ispitesc continuu, să nu uităm că aici suntem doar ceea
ce Fraţii ne recunosc şi nu ceea ce vrem noi să fim. Privind atent într-o oglindă, netedă și
lucioasă, fiecare va desluşi trăsături hidoase ale unui Cain. Fraternitatea ar trebui să ne
apropie, dar noi suferim cronic de o misterioasă dezbinare lăuntrică, poate specifică naturii
umane. Cain și Abel nu simbolizează rudenia de sânge, ci o legatură sângeroasă iar ura
bolnavicioasă a Fratelui, generată de invidia egalitară sau de obsesia permanentă a
comparației, se metamorfozează în felurite chipuri cu minţile pipernicite, chiar şi aici, pe
Coloanele Templului.
Calea spre Virtute este asemeni unei scări interioare, înălțând, puțin câte puțin, pe
Omul virtuos și înțelept. Dar, cei ce-i urcă treptele prea repede pot fi cuprinși de rău de
altitudine şi de aceea trebuie întăriți pe parcurs… Să rămânem fideli dedicării noastre atunci
când devotamentului faţă Ordin ne este pus la încercare, căci niciun rău nu îndreaptă un
altul, nicio răzbunare nu dă satisfacţie nedreptăţii, niciun resentiment nu face bine inimii,
nicio interiorizare nu apropie, ba din contră!

2
 Mărturisesc că secvenţa iniţiatică din Lanţul de Unire în care m-am găsit deodată în
fața oglinzii a fost un moment de uimire iar teatralitatea ceremoniei m-a făcut să privesc o
clipă în jurul meu și să zâmbesc discret. Uneori, stau şi mă întreb dacă în loc «să merg mai
departe» n-ar fi trebuit «să merg în altă parte»… pentru că nici nu mai ştiu ce-am făcut, m-
am uitat fix la oglindă sau „în oglindă”? După ani, realizez că oglinda, străvechi atribut al
civilizației umane, rămâne acelaşi „ochi străin” prin care căutăm adevărul despre noi.
Omul este asemeni Sf. Apostol Toma (Geamănul), căruia i se atribuie apelativul
peiorativ de „Necredinciosul”, cel reprezentat cu o riglă şi un echer în mâna şi care
socoteşte doar ce vede pentru a (se) putea construi, imaginea generică a scepticului care
refuză să creadă fără o experiență personală. Trăind un permanent şi dramatic conflict
interior, avem nevoie de o explicație rațională a lucrurilor care ne înconjoară. Imaginea
propusă de oglindă este logica care ne aduce într-o nouă dimensiune a ființei, evoluând
treptat de la respingere la reflexie.
Intrăm în relație cu Fratele de lângă noi pentru a ajunge la Sine: întotdeauna ne e mai
ușor să privim în jur decât înlăuntru și căutăm alți ochi care să ne reflecte privirea. Dacă
reușim să conștientizăm invizibilul și să ne apropiem de Adevăr, ajungem să fim mai
toleranți, realizând că toți ceilalți nu sunt decât diversele noastre faţete pe care le-am tăinuit.
Căutăm iluzoriu perfecţiunea dar ramânem imperfecţi, căci altfel nu am mai avea nevoie unii
de alţii. Existăm în polaritate, în diversitate, în contradicţii şi în relaţii. Devenim o oglindă în
care se reflecta ceilalţi așa cum ceilalţi sunt o oglindă în care ne reflectam la rândul nostru,
ca o memorie colectivă ce ne strânge laolaltă.
Din dorinţa „de a scoate paiul” din ochiul altuia cu ipocrizie, ne-am uitat obiceiul:
prin unitatea desăvârşită a Ritului, să ne acordăm responsabilitatea de a ne privi şi trata aşa
cum am vrea să o facă ceilalţi, fără a mai da vina cu înverşunare pe OGLINDĂ. Căci oglinda
separă discret razele Luminii ca să ne arate drumul şi ne ajută să identificăm asperităţile care
au nevoie de şlefuire. Să o folosim deci cu încredere, chiar şi atunci când ne urăm cordial
LA MULŢI ANI!
Mai am multe de învăţat în ceea ce priveşte asocierile, dar închei aici intervenţia mea,
poate nepotrivită într-un cadru festiv, dorind tuturor «ca fratele să ne fie oglindă!». Aşa vom
descoperi cât de trainică este mult dorita noastră Fraternitate…