Sunteți pe pagina 1din 2

Or.˙. Bucureşti, 21 Aprilie 2022 e.˙.v.˙.

Prea Puternice Suveran Mare Comandor,


Mare Comandor de Onoare al Supremului Consiliu al României şi reprezentant al
Jurisdicţiei Supremului Consiliu al Franţei,
Prea Iluştrii Membrii în activitate ai Supremului nostru Consiliu de Rit Scoţian,
Şi voi Fraţii mei, în gradele şi demnităţile Voastre,

Astăzi am privilegiul deosebit să mă adresez celor prezenţi ca Mare Maestru în Scaun al


Marii Loji Naţionale a României. Dar în primul rând vreau să spun câteva cuvinte din postura
mea de Cavaler Roza-Cruce. Deşi am această fericire, conform instrucţiei gradului, daţi-mi voie
să mă consider unul dintre cei mai smeriţi...
Alături de voi, m-am dedicat unui Ideal nobil, ghidat de onoare, ghidat de dorinţa de a
servi Ordinul şi sper că voi reuşi sa ating plenitudinea Maestrului Mason. În căutarea iniţiatică,
atingerea Fericirii înseamnă eliberarea de patimi şi revelarea dreptei măsuri: fericirea de a fi
Cavaler Rosacrucian, cutezător şi fără pată, constă în armonie, în echilibrul statornicit între Cer
şi Pământ. Bucuria de a fi redobândit Cuvântul pierdut face ca Steaua înflăcărată să se aprindă
din nou şi să ne lumineze inimile prin Speranţa regăsită.
Pentru scoţieni, natura întreagă renaşte, suferind acţiunea Focului iar sărbătoarea Pascală
ne reunește an de an în Joia Sfântă datorită unui ritual cu amploare universală, de unde orice
particularitate religioasă a dispărut. Chiar dacă astăzi nu sunt fizic alături de voi din cauza unor
angajamente profane, simt că bucuria revederii este una foare mare. Bucuria de a fi din nou
împreună după pandemia de Covid-19, bucuria de a împărți Pâinea și de a jertfi Mielul sub
semnul Crucii. Corpus-ul creştin şi cel masonic se deosebesc nu atât prin conţinut, cât mai ales
prin statutul conferit simbolurilor: ceea ce pentru unii este limbajul Adevărului revelat reprezintă
pentru ceilalţi un instrument necesar dezvoltării spirituale...
Aș dori să-i felicit sincer pe toţi cei sunt angajați plenar pe calea Rozicrucianismului,
această Cale de realizare lăuntrică atât de greu de urmat, care ne contopeşte inimile şi minţile în
ceea ce avem noi mai de preț: dragostea fraternă, așa cum ne este predată în “Volumul Legii
Sacre” de Marele nostru Iniţiat, Iisus Nazarineanul. Sacrificiul reprezintă simbolul renunţării la
legăturile pământeşti din dragoste pentru Divinitate iar astfel se poate stabili o conexiune
profundă între moartea Arhitectului şi cea a lui Iisus. Moartea lui Hiram Abi din Tradiţia
masonică a Vechiului Testament constituie premisa unui sacrificiu mult mai important!

1
Masa comună, la care ne aşezăm într-o ordine anume, ne pune în legătură cu sacralitatea
şi prefigurează IUBIREA universală pe care o avem unul față de celălalt. O iubire ce ne
transformă în ceea ce iubim, o depășire a Sinelui prin Jertfa eliberatoare, văzută în toată
dimensiunea sa simbolică. Metalelor nu le poți cere altceva decât să se înmoaie în fața Focului
care le topește. “Metalul” inimii noastre se mistuie la flacăra dragostei pentru semeni în
Athanorul Creaţiei.
Am învăţat de-a lungul timpului ca Fraternitatea se construieşte încetul cu încetul,
cărămidă cu cărămidă. Din Soare şi din suflete, din momentele frumoase petrecute împreună.
Suntem atât de diferiţi, dar totuşi suntem la fel şi în Francmasonerie nu căutam niciodată
contrastele, ci ne bucurăm mereu de asemănări, de toate lucrurile care ne apropie.
Oricât de modest ar fi, destinul nostru pământesc este alcătuit dintr-o succesiune de
cicluri şi de reînnoiri. Fiecare din noi moare simbolic de mai multe ori, dar nimic nu piere dacă
resortul acţiunii înseamnă conştiinţa unei flăcări puternice, care este deopotrivă Iubire şi Lumină.
Urmând pilda Fraţilor alchimişti, trebuie să ne transformăm pe Sine prin căutarea
Absolutului. Conştienţi că viaţa este scurtă, va trebui să coborâm mai des înlăuntrul nostru,
detaşându-ne de iluziile traiului zilnic… atât de complicat.
Credinţa oricărui Maestru Mason al Marii Loji Naţionale a României, aşa cum sunteţi
voi, dragii mei, este credinţa unei fiinţe înzestrate cu raţiune şi nu una oarbă, lipsită de
discernământ. Orice credinţă trebuie întemeiată pe raţiuni obiective, pe o convingere rezultată
din căutarea Frumosului, a Binelui şi a Adevărului. Trebuie întemeiată pe o convingere rezultată
din încrederea în perfectibilitatea Omului şi îmbunătăţirea lui treptată!
Nu vă temeţi, Fraţilor, căci doar în centrul unei Cruci moare și renaște Lumina lumii, să
ne bucurăm deci împreună de toate aceste momente deosebite... Credinţa, Caritatea şi Speranţa
să ne încurajeze, să ne îndrume şi să ne susţină! Iată un ternar al valorilor care ne conduce la
redobândirea Cuvântului... Fă tu primul pas, Fratele meu și cu siguranţă vei ști care este
următorul…
Fie ca în aceste vremuri tulburi, Francmasoneria să nu rămână doar un simplu cuvânt... ci
o frumoasă şi minunată realitate! Suntem cu toţii doar nişte umili aspiranţi la Eternitate...

Tuturor un salut cordial şi SĂRBĂTORI LUMINATE!

Am zis!
Marius-Cristian PUIU 18.˙.
Mare Maestru al M.˙.L.˙.N.˙.aR.˙.

S-ar putea să vă placă și