UNIVERSITATEA ,, DUNĂREA DE JOS’’ GALAȚI

FACULTATEA DE ISTORIE , FILOSOFIE ȘI TEOLOGIE ORTODOXĂ

SPECIALIZAREA: TEOLOGIE ORTODOXĂ ȘI ASISTENTĂ SOCIALĂ

DISCIPLINA: TEOLOGIE DOGMATICĂ ȘI SIMBOLICĂ

REFERAT: GRIJA ȘI RESPECTUL FAȚĂ DE PERSOANELE VĂRSTNICE.
MILA, IUBIREA ȘI RECUNOȘTINȚA VIRTUȚII MĂNTUITOARE

PROF.LECTOR. DR. MARINESCU SORIN

STUDENT, ANUL III: GAVRILĂ MĂDĂLINA- ANDREEA

ANUL: 2023- 2024

 Cuprins

1. Grija și respectul față de persoanele vărstnice.

2. Mila, iubirea și recunoștința virtuții măntuitoare.
 Grija și respectul față de persoanele vărstnice

,, Dă-i lui Hristos cu răvnă ostenelile tinereților tale; și te vei bucura la bătrânețe
de bogăția nepătimirii. Cele adunate în tinerețe hrănesc și mântuiesc la bătrânețe pe
cei obosiți. Să ne ostenim, tinerilor, cu înfocare, să alergăm cu trezvire, căci nu
știm când vine moartea”
,, Filocalia IX; pag.61; Ed.Humanitas;București’’.
Sfinții Părinți filocalici ne învață adesea să ne pregătim sufletul pentru veșnicie
din vârsta tinereții. Cei ce au urmat calea lui Hristos cu răvnă se va bucura din plin
la vârsta cea fără prea multe griji a bătrâneții, întălnim adesea bătrâni plini de o
pace și o blândețe nefirească. Aceștia s-au luptat din tinerețe să-și stăpânească
patimile și să ne educe spre bine pentru a nu fi nimănui povară, atunci când
puterile îi vor lăsa.
Aceștia au trecut prin viața zbuciumată și s-au rănit adânc.Ei nu au luat parte sau
chiar au cedat în fața suferinței, neștiind cum să procedeze sau cum să lupte cu
valorile acestei vieți mult tulburate.
Acești bătrâni bolnavi sufletește și trupește au nevoie mai mult decât ceilalți de
îngăduire și ajutorul celor ce sunt dispuși să-i ajute. Este nevoie de oamenii culți,
cu dăinuire și chemare pentru suferința altora, a celor ce sunt căzuți sub povara
vieții.
Știm cu toții că suntem pelerini în această vale a plângerii și mai există proverbul
bătrânesc ,, Cine face, lui își face’’ Așa și noi ajutănd pe cei ce au nevoie de noi,
lucrăm la mântuirea proprie. Nu mulți înțeleg aceasta. Dar nu trebuie să ne lăsăm
influiențați de alții ci trebuie să urmărim Binele ca să fim Fii Binelui Suprem Isus
Hristos.
,, Să ai limba blândă și nu te va întămpina cătuși de puțin necesitatea. Dobăndește
buze dulci și-i vei avea pe toți prieteni. Să nu te lauzi niciodată cu limba ta pentru
faptele tale ca să nu fii rușinat’’.
,,Filocalia; vol.X; pag. 45’’.
De-a lungul timpului Părinții Bisericii ne-au lăsat moștenire lucrările sale
duhovnicești scrise cu sudori și sânge pentru ca noi, aceștia din veacul cel din urmă
să pășim pe cărarea bătătorită de ei fără prea mari primejdii. Adesea ei ne învață
cum să ne purtăm cu ce de lângă noi, cu cei ce locuiesc împreună cu noi, cu cei ce
ne-au fost povățuitori, dascăli, profesori, părinți duhovnicești. De multe ori uităm
cum să ne comportăm cu părinții, bunicii, îndrumătorii noștri.
Generația noastră este o generație rebelă care iubește libertatea mai presus de
orice. O libertate înțeleasă greșit. De multe ori privim spre cei înaintați în vârstă ne
dăm seama cât de mult greșim că nu le acordăm acestora respectul cuviincios care
li se cade. Trebuie să vorbim blănd cu ei, fără asprime pentru a le mângăia
bătrânețea.
Și noi vom ajunge bătrâni și vom primi în schimb ceia ce dăruim altora. Oamenii
de valoare se duc unul câte unul în veșnicie, necunoscuți, nebăgați în seamă fără să
știm că odată cu ei duc și tezaurul acumulat în viața lor, fără să ne dăm seama că
noi chiar avem nevoie de experiența celor ce au trecut prin această viață. Dar prea
tărziu ne dăm seama. Abia când nu mai sunt, deschidem ochii și sesizăm că am
trăit lângă sfinți, lângă oamenii care nu au făcut zgomot în jurul lor.
 Mila, iubirea și recunoștința virtuții măntuitoare

,, Virtuțile se leagă între ele și se țin la olaltă ca un lanț sfânt, fiecare atărnănd de
cealaltă. Așa rugăciunea atărnă de dragoste, dragostea de bucurie, bucuria de
blândețe, blăndețea de smerita cugetare, smerita cugetare de slujire’’.
Sfântul Simion Metafastul;Filocalia;Vol.V; Ed. Humanitas; Anul 2004.

Omul lui Dumnezeu este cel care în viața asta trecătoare s-a străduit să-și
agonisească o comoară neprețuită alcătuită din virtuți. Acesta nu ne va fii jefuită în
veac. În lumea actuală în care se promovează patimile cele mai amare pentru
suflet, Sfinții Părinții filocalnici ne transmit de viacuri tezaurul lor neprețuit de
învățătură prin lucrarea Duhului Sfânt. Noi nu putem urca pe scara urcușului
Duhovnicesc pentru a ajunge la Dumnezeu, decât lucrând virtuțile evangelice și
lepădând patimile acumulate și crescute în noi, odată cu noi.
Biserica prin tainele ei ne purifică și ne învață cum să ne curățim sufletul, mintea și
inima. Mila este o virtute foarte trebuincioasă în vremea actuală. Mila față de cel
de lângă noi, de cel flămând și însetat, de cel întemnițat, de cel străin și pribeag din
pricina războaielor provocate de cei răi.
Mila ni se cere pretutindeni căci de Milă ne va întreba Mântuitorul la ziua
judecății când ne va zice: ,, Am fost gol și m- ați îmbrăcat, am fost flămând și m-
ați hrănit, am fost străin și m-ați primit’’. Iar drepții vor întreba: ,, Când
Doamne!’’.
Și iubirea este cea mai trebuincioasă căci mila fără iubire nu cred că există.
Iubirea iartă totul, acoperă totul, îndrumă totul. Esența lui Dumnezeu este Iubirea.
Prin iubire ne asemănăm cu Dumnezeu. Suntem datori să dăruim iubire pentru ca
și noi la răndul nostru să primim iubire, mai mult sau mai puțin. Omul nu poate trăi
fără iubire, fără dăruire, devine fiară. Din iubire izvorăsc toate virtuțile.Trebuie să
fim recunoscători celor ce ne-au dăruot iubire, căci doar prin ea putem devein fii ai
lumini, fii zilei cele fără înserare, fii ai veșniciei.
,, Odată ce s-a apropiat împărăția ceurilor prin Coborărârea lui Dumnezeu
Cuvântul la noi, să nu depărtăm pe noi înșine de ea, să ne agonisim faptele
pocăinței, cugetare smerită, umilință, inimă blăndă și plină de milă, iubitoare de
dreptate, de curăție, pașnică, făcătoare de pace, răbdătoare de osteneli, bucuroasă
de prigoniri ocări, pătimiri pentru adevăr și dreptate. Căci Împătăția Ceurilor este
inlăuntrul nostrum’’.
Sfântul Grigorie Palam; Filocalia VII; pag,423;Ed. Humanitas București.

Hristos Mântuitorul a venit în lume pentru a ne dărui Împărăția Cerurilor. Noi am

pierdut Raiul prin călcarea poruncii a celui dintăi zidit dar prin Domnul Slavei noi
am dobândit Cerul. Însă pentru a intra în Cer este necesar să ne agonisim fapte
bune și virtuții cereștii. Noi am fost creații după chipul și asemănarea lui
Dumnezeu. Chipul îl avem cu toții dar asemănarea cu El trebuie să ne străduim să
o dobândim fiecare dintre noi.
Mântuirea noastră se dobândește în primul rând prin chemarea Milei lui
Dumnezeu în noi și prin lucrarea virtuților mântuitoare: mila, iertarea, iubirea,
bunătatea și blândețea. Toate aceste însușiri ale sufletului omenesc atrag asupra sa
mila nemărginită și ocrotirea lui Dumnezeu asupra sa .
În viața noastră pământească noi suntem clăuziți de oameni demni care ne-au
învățat poruncile morale și conduita unei vieți bine plăcute lui Dumnezeu. Părinții,
bunicii, dascălii noștri ne-au predat mai departe ceea ce ei au primit de la înaintașii
lor. Noi trebuie să le fim recunoscători și să le mulțumim, ajutăndu-i cu ce putem
dăndu-le în primul rând respectul ce li se cuvine. Noi singuri nu ne putem forma.
Avem nevoie de exmple vii în viață. Bineânțeles mai sunt și cărțile care ne pot
ajuta, dar depinde de conținut.
Oamenii sunt făpturi ale lui Dumnezeu și au fost creați să se ajute unii pe alții, să
se iubească unii pe alții, să se respecte unii pe alții. Totuși dacă se întămplă contrar
este pentru a deveni noi mai buni, mai vărtoși, mai iertători.
 Bibliograbie

1. ,, Filocalia IX; pag.61; Ed.Humanitas;București’’.

2. ,,Filocalia; vol.X; pag. 45’’.
3. Sfântul Simion Metafastul;Filocalia;Vol.V; Ed. Humanitas; Anul 2004.
4. Sfântul Grigorie Palam; Filocalia VII; pag,423;Ed. Humanitas București