Conflictele: laboratoarele în care se prepară dragostea

Eu am o familie creștină model.

Dar nu vreau să spun că suntem idealul în maturitate spirituală, excelență morală și disciplină. Nu
suntem. Ceea ce vreau să spun este că familia mea este o biserică în miniatură. Dacă doriți să vedeți
cât de dezordonat arată șantiarul în lucru al sfințirii, atunci aici suntem un model grozav. Dar dacă vii,
îți sugerez să-ți aduci cască.

O familie creștină model

În casa noastră trăiesc împreună șapte păcătoși. Suntem păcătoși de vârstă mijlocie, adolescenți și
preadolescenți, fiind afectați fiecare de natura păcatului dar care jucăm rolul principal în drama
existenței. Cu toții avem temperamente, talente, dorințe, interese, preferințe, înclinații, aspirații,
puncte forte și slăbiciuni diferite dar infectate de păcat. Avem priorități diferite și simțim presiuni
diferite. Avem frici, îngrijorări și ispite diferite și, pe măsură ce ne confruntăm cu ele în moduri diferite
și la diferite niveluri de dezvoltare și maturitate spirituală, avem tendința de a nu fi conștienți de
fricile, îngrijorările și ispitele celorlalți.

Nu trebuie să vă spun ce înseamnă asta, dar conflictul păcătos care izbucnește într-o formă oarecare
aproape în fiecare zi, totul se termină ajungând compost.

Ce au toate bisericile în comun?

Suntem o familie creștină model, deoarece aceleași tipuri de conflicte care au loc în casa noastră au
avut loc în fiecare biserică din care am făcut parte vreodată.
De-a lungul anilor am fost membru al unei biserici mai mici, apoi mari, apoi al unei mega-biserici,
apoi al unei biserici de casă și al unei biserici mici-mijlocii. Două au fost în contexte urbane și două în
contexte suburbane. Una își propunea să ajungă la cei foarte bogati; cealaltă să ajungă la minoritățile
din interiorul orașului; una să meargă la cei foarte bine educați; cealaltă să meargă la clasa de mijloc
americană. Bisericile aveau orientări teologice diferite, structuri ecleziastice diferite, locuri de misiune
diferite și metodologii diferite. Dar un lucru au avut cu toții în comun: conflictul.

Iar tipurile de conflicte au fost foarte asemănătoare. Oriunde am fost, am fost martor – și am comis și
eu – aceleași tipuri de ofense, dezamăgiri, eșecuri, auto-îndreptățiri, neînțelegeri, suspiciuni, gelozii,
pofte, insensibilități, ambiții egoiste, bârfe, calomnii, nerăbdări și judecăți păcătoase.

Oriunde două sau șapte sau trei sute sau cinci mii sau mai mulți creștini sunt adunați în Numele lui
Isus, acolo va fi un conflict păcătos printre ei. Și acesta este unul dintre motivele pentru care avem
atât de disperată nevoie de prezența lui Isus în mijlocul nostru prin intermediul Duhului Sfânt când
ne adunăm laolaltă. Este important de remarcat faptul că atunci când Isus a spus: „Căci acolo unde
sunt doi sau trei adunați în numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 18:20), aceasta este inclusă
în contextul confruntării cu păcatul, conflictul și disciplina în Biserica.

De ce îngăduie Dumnezeu conflictele în Biserică?

Iată vestea proastă: nu veți scăpa de conflict fugind în altă parte. Conflictele vor fi acolo când veți
ajunge, parțial, pentru că unele vor fi împachetate în propriile bagajele. Dacă fuga de conflict devine
tiparul tău, vei trece de la o biserică (sau familie) la alta până când, deziluzionat, vei renunța la toți
„ipocriții” și „idioții” (nereușind să vezi ironia în judecățile tale). S-ar prea putea să ajungi la concluzia:
creștinismul nu este real pentru că creștinii nu sunt iubitori, când, de fapt, ceea ce s-a întâmplat cu
adevărat este că tu ai fugit înainte de a putea vedea dragostea Evangheliei în acțiune.

Iată vestea bună: conflictul este laboratorul în care dragostea (agapē) se prepară. Conflictul este acel
șantier în care se construiește smerenia. Conflictul este departamentul de radiologie unde este
expusă mândria. Conflictul este câmpul în care se dezgroapă comoara noastră. Conflictul este o
disciplină pe care Dumnezeu o folosește pentru a ne sfinți și pentru a aduce rodul dătător de pace al
neprihănirii (Evrei 12:10–11).

Dumnezeu nu a înlăturat conflictul din biserică pentru că, la fel ca mesagerul Satanei care l-a hărțuit
pe Pavel, Dumnezeu folosește conflictul ca mijloc pentru a ne împiedica să fim îngâmfați (2 Corinteni
12:7). Dumnezeu nu este proslăvit de păcatul nostru comis în cadrul conflictui, dar El este glorificat
atunci când vedem păcatul nostru, ne smerim, ne pocăim prin Christos, punem capăt rivalităților
noastre, căutăm împăcarea și ne forțăm să mergem mai departe în a-i considera pe alții mai
importanți decât pe noi înșine (Filipeni 2:3-4). Toți creștinii fac această lucrare în mod imperfect, atâta
doar că unii o fac mai eficient decât alții, deoarece se află în diferite stadii de sfințire și maturitate
spirituală.

Frumusețea iubirii îngăduitoare

Conflictul este unul dintre cele mai bune locuri în care învățăm că „dragostea acoperă [poartă] toate
lucrurile” (1 Corinteni 13:7). Acolo învățăm „să umblăm într-un mod demn de chemarea la care am
fost chemați, cu toată smerenia și blândețea, cu răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții cu dragoste”
(Efeseni 4:1-2).

Evanghelia este arătată de fiecare dată când ne purtăm îngăduitori cu cineva pe care îl iubim, pentru
că îl iubim așa cum ne-a iubit Christos (Coloseni 3:13). Dragostea îngăduitoare pune în evidență
frumusețea iubirii pline de har ce o are Isus pentru noi, motiv pentru care o astfel de iubire este
demnă de chemarea noastră. Acesta este unul dintre modurile în care lumea va cunoaște că suntem
ucenicii lui Isus (Ioan 13:35).

Ba chiar este una dintre căile paradoxale ale lui Dumnezeu: El ne conduce adesea către unitatea
Duhului în legătura păcii (Efeseni 4:3) prin intermediul conflictelor care ne cer să exercităm o iubire
plină de smerenie și plină de har. În acest fel, sfințirea și unitatea au loc simultan și într-un mod care
arată lumii Evanghelia.

Ai răbdare cu piersicile verzi

Unul dintre exemplele mele preferate din istorie care au avut de-a face cu iubirea îngăduitoare vine
din mesajul biografic al lui John Piper despre Charles Simeon, care a păstorit Biserica Trinity din
Cambridge, Anglia, timp de 49 de ani, la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea:

Într-o zi, undeva la începutul slujirii lui Simeon, acesta l-a vizitat pe Henry Venn, care era pastor la 12
mile de Cambridge, la Yelling. Când Simeon a plecat și s-a dus acasă, fiicele lui Venn s-au plâns
tatălui lor de manierele sale. Venn le-a dus pe fete în curtea din spate și a spus: „Aduceți-mi una
dintre acele piersici”. Dar era doar începutul verii și „încă nu era vremea” piersicilor. Așa că ele l-au
întrebat de ce ar vrea fructul verde, necopt. Venn le-a răspuns: „Ei bine, dragele mele, acum este verde
și trebuie să mai așteptăm; încă puțin soare și încă câteva ploi, iar piersicul va fi copt și dulce. Așa este
și cu domnul Simeon.”

Nu este frumos? Rev. Venn s-ar fi putut simți ofensat de aroganța imatură a lui Simeon și să le ia
partea fiicelor în indignarea lor, care era pe bună dreptate. Ar fi putut izbucni un conflict care ar fi
subminat Evanghelia în acea regiune. Dar, în schimb, Rev. Venn, cunoscându-și propriul păcat și felul
în care Domnul s-a comportat cu el, l-a suportat cu răbdarea și speranța alimentate de credință pe
tânărul pastor necioplit. Iar în răspunsul său, reverendul Venn a fost sub călăuzirea Duhului pentru a-
și ajuta fiicele să se coacă și să se îndulcească.

Iubește modelul creștin al familiei și al bisericii tale

Eu iubesc familia mea creștină și exemplul ei, deși e departe de a fi perfect. Dorința mea este să văd
din ce în ce mai mult privilegiul Evangheliei și chemarea pe care Dumnezeu mi-a dat-o ca să mă
comport cu dragoste, știind că le prezint aceeași provocare privilegiată (și la rândul lor trebuie să
depună aceeași muncă, Doamnul să îi ajute). Și da, îmi iubesc biserica locală, comunitatea de sfinți
răscumpărați care se poticnesc deseori, și al căror conducător care mă poticnesc sunt. Conflictele
noastre sunt de fapt chemarea noastră de a iubi.

Dumnezeu știe cum să transforme piersicile verzi în coapte și dulci. Conflictul este unul dintre
mijloacele lui, dacă îl vom primi cu credință. Toți suntem verzi în anumite privințe, așa că toți trebuie
să fim îngăduitori și să fim la rândul nostru îngăduiți. Promisiunea lui Dumnezeu este că, pe măsură
ce ne purtăm în dragoste unii altora anotimpurile verzi, într-o zi vom ajunge cu toții la maturitatea
deplină a trupului lui Christos (Efeseni 4:13).

Până atunci, lasă iubirea să acopere toate lucrurile.

https://www.desiringgod.org/articles/conflicts-our-laboratories-of-love