Iubirea jertfelnica

Iubirea jertfelnica a eroilor trebuie cinstita cu recunostinta. Mulţimea eroilor jertfelnici pe

care cu recunoştinţă îi pomenim astăzi confirmă adevărul că poporul român a interiorizat Taina Crucii
şi a Învierii şi a trăit istoria ca pe o Cruce şi o Înviere, suferinţă şi speranţă, întristare şi bucurie.
Libertatea pentru care au luptat şi au murit eroii neamului românesc trebuie cultivată astăzi cu mult
discernământ şi responsabilitate sporită. Pe lângă apărarea integrităţii teritoriale a ţării noastre
trebuie apărată şi integritatea spirituală a sufletului poporului român, care în întreaga sa istorie a
rezistat spiritual în timpul invaziilor barbare şi al stăpânirilor străine, păstrându-şi credinţa şi vieţuirea
creştină. Iată de ce avem mare nevoie de credinţă puternică, speranţă multă şi iubire sfântă, care se
nasc din rugăciune şi se arată în fapte bune. Numai astfel vom cinsti cum se cuvine memoria eroilor
care s-au jertfit pentru libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român. Totodată, cultivarea şi
folosirea darului sfânt al libertăţii dobândite prin jertfa eroilor necesită o maturizare spirituală
permanentă a conştiinţelor şi a inimilor, pentru a răspunde la întrebarea: ce am făcut sau ce facem
cu libertatea noastră?

Noi nu trebuie insa sa murim pentru a ne jertfi pentru semenii nostri, ci iubirea jrtfelnica se
vede in faptele noastre de renuntare la egoism si de ajutorarea tuturor semenilor. Toti suntem creati
ca fiinte sociale, ce trebuie sa traim in continuare in comuniune cu cei de langa noi, impartasind
iubirea noastra tuturor, iubindu-ne semenii ca pe Dumenzeu si propria noastra persoana. Iubirea nu
trebuie sa fie una teoretic ci aratata prin fapte. Faptele milei fata de trup: franirea celui flamand,
adaparea celui insetat, imbracarea celui gol, cercetarea celui aflat in necazui si nevoi, cercetarea celui
bolnav, gazduirea calatorilor, ingroparea celor pe are nu are cine sa ii ingroape sau faptele milei fata
de suflet: intoarcerea celor rataciti la calea credintei si la adevarsi a pacatosilor la virtute, invatarea
celor nestiutori si neinvatati, sfatuirea celor ce anu nevoie de sfat, rugaciuni catre Dumnezeu pentru
aproapele, mangaierea celor intristati, rasplatirea raului cu bine, nerazbunarea pentrul raul facut de
alti, iertarea celor ce ne gresesc sunt cele care inobileaza fiinta umana si o indreapta spre
desavarsire. Iar iubirea jertfelnica este din ce in ce mai rara. Acela care poate iubi neconditionat nu
poate fi decat Dumnezeu ce pe toti ii cuprinde in El. Caci eu as putea sa-mi jertfesc ficatul pentru un
semen, si as trai in continuare, insa de mi-as jertfi tot trupul, as muri..negresit. Aici e neputinta
noastra, a oamenilor. Nu ne putem jertfi decat partial. Nu putem muri din iubire decat pentru un om
sau cel mult, cativa.. Neputinta noastra vine din faptul ca nu suntem dumnezeu. Nu numai ca nu
putem iubi ca El dar nu putem nici sa ne jertfim ca El. Si evident: nici sa inviem ca El. Totusi, Domnul,
Se impartaseste cu noi pe El si lucrarea Lui. Astfel, prin partasie cu El, devenim si noi dumnezei. Ce
bun este, Domnul! Iubeste El prin noi. Iata, un maxim de iubire ce l-am putea atinge doar prin El.
Daca alegem si credem in El si in lucrarea Lui.

In final, oricat ne spunem noua ca iubim neconditionat, sa ne constientizam etapa in care

suntem si sa fim sinceri noi cu noi si cu cei din jur. Ca nu care cumva, sa ne credem mai iubitori decat
suntem, chiar mai iubitori decat Dumnezeu.