ÎNGERII MIRACOLULUI IUBIRII

Trăim într-o lume în care, în graba noastră de a fi cât mai bogaţi şi mai bine situaţi, pentru a
dobândi cât mai multă fericire- cel puţin aşa credem noi- am uitat că ingredientul principal în reţeta
fericirii este de fapt ceva ce ne este la îndemână mereu şi care nu necesită un efort deosebit pentru a
apare în vieţile noastre: IUBIREA .
Ocupaţi fiind cu treburile noastre zilnice, o lăsăm uneori să treacă pe lângă noi, zâmbind ironic când
ea reuşeşte în drumul ei să atingă inima cuiva, care pare să nu fi aflat încă, că lumea în care noi trăim
este o lume a eficienţei şi nu o lume a romantismului desuet. Uneori, în rarele clipe de răgaz, în care
viaţa ne încetineşte paşii pentru o scurtă vreme, inima noastră ne aduce aminte într-un fel numai de ea
ştiut, că scopul existenţei noastre nu poate fi această goană disperată după atâtea bucurii trecătoare,
care dispar apoi, lăsându-ne buimaci şi nefericiţi. Majoritatea dintre noi ne scuturăm totuşi de astfel de
gânduri tulburătoare, şi ne întoarcem în lumea în care vieţile noastre sunt obişnuite şi mediocre, dar
previzibile şi uşor de parcurs, gândind că iubirea adevărată este un ideal greu de atins.
Ce este de fapt iubirea? Un sentiment, o pasiune, o nevoie afectivă şi sexuală? Un elan frenetic,
irezistibil către celălalt, către Univers, o aspiraţie de complementare, o dorinţă de polarizare? O
plenitudine, o inefabilă fericire, o contaminare euforică?
Marile tradiţii spirituale ale umanităţii pun toate accentul pe iubire:„Iubiţi-vă unul pe altul aşa cum
v-am iubit eu pe voi” spune Iisus.Dacă credinţa totală poate muta şi munţii din loc, iubirea nesfârşită
poate ignora, ocoli, depăşi sau străpunge aceiaşi munţi.
Înţelepciunea orientală susţine că:„Atunci când există iubire nesfârşită, imposibilul devine cu uşurinţă
posibil”.
Iubirea este cel mai înălţător sentiment pe care noi oamenii îl putem trăi cu uşurinţă şi încântare, doar
alegând aceasta atunci când ea ne atinge inimile. Iubirea este ceea ce fiecare dintre noi, fie că suntem
egoişti sau altruişti, buni sau răi, zgârciţi sau darnici, ne dorim să avem din plin în vieţile noastre pentru
că, într-un mod misterios, cu toţii intuim că ea este magica atingere a mâinii lui Dumnnezeu. Un mare
înţelept spunea: "Pentru om aproape că nu există o surpriză mai fermecătoare decât aceea de a simţi că
este iubit; atunci totul este ca şi cum DUMNEZEU atinge cu un deget inima omului."
Iubirea este cea care ne aduce zâmbetul pe buze, cea care ne inspiră să facem fapte bune, cea care ne
descoperă o lume nouă în jurul nostru, pentru că dintr-o dată ea ne dezvăluie miracolele care până
atunci erau ascunse ochilor noştrii. Atingerea ei este asemenea vântului cald al verii, care pare a veni din
alte lumi, pentru a ne aduce aminte de sentimente neştiute şi netrăite încă, trezind în fiinţele noastre
nostalgii de care nu ne credeam capabili nici noi.
Iată un fragment dintr-o poezie inspirată a lui Nicolae Labiş: „Sunt îndrăgostit.E-un paradisiac
curcubeu/ deasupra lumii sufletului meu.”
Iubirea adevărată este cea care ne vindecă de toate bolile şi care ne transformă inimile, pregătindu-ne
pentru o viaţă mai bună şi mai plină de prezenţa lui Dumnezeu. Ea este un balsam pentru trupurile,
minţile şi sufletele noastre şi o dovadă incontestabilă că spiritul a fost, este şi va fi mereu mai puternic
decât materia.
Iată ce scria W. Somerset Maugham, într-una din cărţile sale:„Dragostea sublimă şi adevărată este
un sentiment divin, transfigurator, complex, al cărui factor esenţial este duioşia. În dragoste trebuie să
existe un sentiment de dăruire, o dorinţă de a proteja, un imbold de a face bine şi de a procura plăcere şi
fericire – o lipsă deplină de egoism.”
Iubirea este cel mai misterios vizitator al vieţilor noastre, pentru că noi nu ştim niciodată când va
apare, şi nici cât de mult ne va cutremura şi transforma magica ei prezenţă. Ea este asemenea eterului
care este prezent în toate, şi din care provin toate, dar pe care nu-l putem vedea, auzi, pipăi, gusta sau
mirosi.Pentru că iubirea nu poate fi stăpânită sau provocată de noi. Ea este complet liberă şi nu se
supune niciodată pretenţiilor noastre omeneşti. Iar cei care cred în neştiinţa lor că stăpânesc iubirea, ei
nu ştiu că ea le-a scăpat deja printre degete, pentru a căuta inimi mai dornice de iubire decât a lor.
Căci iubirea este însăşi vibraţia cea tainică a inimii lui Dumnezeu, şi vasul în care ea alege să curgă
este întotdeauna o inimă caldă, mare şi deschisă. Pentru că iubirea nu are nici o altă dorinţă decât aceea
de a fi trăită.Trăită cu bucurie şi încântare, cu pasiune şi frenezie, cu dor de a ne topi în infinit.
Iată un citat din scrierile lui Panait Istrati:„De ce iubim, întotdeauna, cu pasiune? – fiindcă aceasta
ne face foarte fericiţi; de ce trebuie să o mărturisim sincer? – fiindcă aceasta îl face fericit pe celălalt; de
ce trebuie să căutăm să dovedim aceasta, chiar cu preţul sacrificiului? – pentru a ne da puterea să
sperăm că, numai în felul acesta, omenirea va izbuti, într-o bună zi, să-şi lepede cel mai mârşav păcat –
egoismul brutal.”
Iubirea este izvorul inepuizabil şi atotputernic al vieţii armonioase, care se dezvăluie în noi sub
forma fericirii, armoniei, bucuriei, compasiunii, bunătăţii şi extazului.Fiind infinită şi veşnică, iubirea
este sursa totului şi totodată este ţelul tuturor fiinţelor care aspiră la Dumnezeu.De aceea fiinţa umană
care renunţă, datorită egoismului şi prostiei la iubire, se îndreaptă astfel către disperare şi
autodistrugere, pentru că atunci ea îşi pierde coerenţa şi coeziunea, care sunt prezente în fiiinţele
noastre doar atunci când iubim.
Tot ceea ce a fost vreodată realizat pe acest Pământ şi a dăinuit, a fost realizat cu şi prin iubire.
Iubirea este catalizatorul a tot ceea ce noi putem împlini mai măreţ în vieţile noastre, inspirându-ne şi
ajutându-ne să ne deschidem fiinţele către lumile cereşti. Ea este cel mai discutat subiect între noi
oamenii, cel mai cântat sentiment de către toţi poeţii, cel mai accesibil şi în acelaşi timp cel mai de
neatins ideal, şi nu în ultimul rând cel mai ascuns mister, pentru că scapă judecăţii minţii noastre
“Inima are raţiuni pe care raţiunea nu le inţelege” spunea un mare înţelept.
Cu toţii iubim, dar oare iubim destul?Şi cum oare ne-am putea da seama cât de mult iubim?Poate
doar prin cât de mult se înstăpâneşte binele în fiinţa noastră, şi prin dispariţia răului.Sau poate prin
frumuseţea misterioasă care învăluie fiinţa noastră şi prin dispariţia urâţeniei.Sau poate prin
compasiunea care ne copleşeşte inimile şi prin dispariţia meschinăriei.Sau poate prin curajul de a ne
lupta până la capăt pentru iubire,curaj care alungă frica de viaţă.Sau poate chiar după felul în care
suntem iubiţi. Pentru că:
Cine iubeşte puţin, puţin va fi iubit.
Cine iubeşte mult, mult va fi iubit.
Cine iubeşte enorm, enorm de mult va fi iubit.
Iar cine iubeşte fără măsură, fără măsură va fi iubit! Alexandru Ivasciuc scria: „Este posibilă iubirea
veşnică, cu o singură condiţie: să fie suficient de intensă, purificată de accidental, de memorie, nuanţă şi
amănunt, de toate elementele prea concrete care au determinat-o, pentru ca astfel ea să se înscrie fără
efort, în modelul cel mai pur şi transfigurator al dragostei.”, iar Guy de Maupassant spunea la rândul
lui: „Când iubeşti intens şi transfigurator şi transfigurezi fiinţa iubită, nu există nimic mai frumos decât
să dai, să dai mereu, tot, viaţa, gândurile, trupul, tot ce ai, să simţi că mereu dai şi să fii gata să rişti totul
pentru a da şi mai mult.”
Noi percepem adeseori iubirea ca pe cel mai mare risc din vieţile noastre, pentru că ea ne conduce în
profunzimile fiinţelor noastre acolo unde n-am fost niciodată, înainte de a fi iubit. De aceea înţelepţii
spun că nu poţi spune că te cunoşti cu adevărat până n-ai iubit. Acesta este şi motivul pentru care
celebrul poet persan Omar Khayyam exclama: «Cât de sărac şi nefericit este acela care nu poate să
spună: „Sunt beat, mai mereu, de vinul cel tare al iubirii”,/ Cum poate el să simtă în zori uimirea firii/ şi
noaptea, vraja sfântă a clarului de lună?»
Iubirea este considerată de unii mai potrivită oamenilor tineri decât celor vârstnici, cu toate că
vârsta inimilor noastre nu este deloc aceaşi cu cea a trupurilor noastre. Aceasta este o prejudecată
prostească totuşi, pentru că de fapt, o inimă care iubeşte cu pasiune este o garanţie a tinereţii veşnice, o
garanţie a unei vieţi fericite în această lume plină de atâtea contradicţii şi suferinţe.
 Dar mai bine să vă citesc cuvintele pline de înţelepciune ale scriirorului Ullman despre iubire şi
tinereţe:„A fi şi a rămâne mai mereu tânăr este cu putinţă. Tinereţea nu-i doar o perioadă a vieţii, căci
ea este, înainte de toate, o stare constantă şi minunată a minţii. Ea este un efect mirific al voinţei
puternice superioare, o calitate admirabilă a imaginaţiei creatoare, o emoţie copleşitoare, benefică,
intensă, o victorie deplină a curajului asupra timidităţii, a chemării aproape irezistibile a gustului tainic
de aventură asupra stării călduţe pe care o oferă confortul şi asupra prejudecăţilor prosteşti. Nu devii
niciodată bătrân doar pentru că ai trăit un anumit număr de ani. Devii bătrân atunci când începe să-ţi
fie frică să iubeşti intens şi fără măsură. Devii bătrân atunci când dezertezi, dând dovadă de laşitate, şi
refuzi să mai aspiri fiind plin de entuziasm către idealurile divine, sublime.Trecerea anilor îţi ridează
pielea. Renunţarea laşă la cele mai înalte idealuri divine îţi ridează în mod inevitabil sufletul.Toate
preocupările noastre josnice, meschine care ne acaparează, toate îndoielile, toate suspiciunile, toate
fricile şi toate disperările sunt duşmanii noştri insidioşi, care ne covârşesc încetul cu încetul, ne fac să ne
cocoşăm şi ne determină să ne aplecăm către pământ, obligându-ne să devenim una cu ţărâna sau să
devenim nişte rămăşiţe necurate înainte de a muri.MEREU TÂNĂR ESTE DOAR ACELA CARE,
IUBIND CONSTANT ŞI FĂRĂ MĂSURĂ, ESTE ŞI RĂMÂNE UN MARE CURIOS. EL SE MIRĂ ŞI
SE MINUNEAZĂ NEÎNCETAT ÎN FAŢA TAINELOR PE CARE DUMNEZEU I LE REVELEAZĂ,
DESCOPERIND, ÎMBĂTAT DE EXTAZ, MISTERE ACOLO UNDE CEILALŢI OAMENI NU VĂD
NIMIC DEOSEBIT, DIN CAUZA OPACITĂŢII ŞI ÎNCHISTĂRII LOR. Un asemenea om se întreabă
şi întreabă, întocmai ca un etern copil foarte curios: oare de ce se petrece aceasta? Oare ce va urma
după aceea?El provoacă cu ajutorul lui DUMNEZEU evenimentele minunate prin intermediul gândirii
sale optimiste, creatoare, puternice şi descoperă mereu noi şi noi bucurii în jocul divin al vieţii. El
contemplă cu atenţie toate sincronicităţile care îi apar din când în când în existenţa sa şi le descoperă
semnificaţiile ascunse, înţelegând totodată că acestea toate sunt un dialog al lui DUMNEZEU TATĂL cu
el. El ştie că, în realitate, eşti la fel de tânăr precum iubirea ta fără măsură şi credinţa fermă şi de
nezdruncinat pe care o ai în DUMNEZEU. El a descoperit deja că de fapt eşti la fel de bătrân pe cât de
mari sunt închistările, suspiciunile şi îndoielile tale.El ştie foarte bine că întotdeauna cei perverşi îi
judecă pe toţi ceilalţi oameni de-a valma, după propria lor perversitate.El ştie că atât frumuseţea, cât şi
urâţenia se află în ochii privitorului. El ştie că eşti la fel de tânăr precum îţi este de mare, constantă şi
puternică încrederea în sine şi speranţele divine pe care le ai.El ştie că eşti la fel de bătrân ca şi
descurajarea şi disperarea ta. El ştie că poţi să rămâi mai mereu tânăr atâta timp cât vei fi un veşnic
îndrăgostit, un romantic incurabil, un iubitor fără măsură, o fiinţă plină de o exemplară bunăvoinţă,
veselă, plină de candoare, pură, delicată, tandră şi receptivă. El ştie că poţi să debordezi de fericire de
zeci de ori pe zi atunci când eşti şi rămâi mai mereu receptiv la tot ceea ce este bun, frumos, măreţ,
adevărat, sublim, înălţător şi divin. El ştie că, deşi trăieşti pe Pământ, este cu putinţă să exişti, totodată,
într-un tainic paradis atunci când eşti fără încetare receptiv la glasul misterios al inimii, la mesajele
îmbătătoare ale energiei iubirii, la spiritele naturii, la omul de lângă tine care are nevoie de ajutor, la
chemarea enigmatică a infinitului şi la toate mesajele misterioase care îţi vin de la DUMNEZEU. Iar
dacă într-o zi te vei lăsa ispitit de cel de jos (Satana) şi inima ta va fi apoi rănită de invidie, de răutate, de
pesimism şi până la urmă va ajunge să fie măcinată, încetul cu încetul, de cinism, de scepticsm, de
blazare, pentru că nu ai luat în considerare aceste sfaturi pline de înţelepciune, întoarce-te neîntârziat
către bunul DUMNEZEU şi imploră-L fierbinte să aibă milă de inima ta împietrită, închistată şi
bătrână!Şi fă neîntârziat eforturi susţinute pentru ca DUMNEZEU să-şi întoarcă din nou faţa către
tine“.

PREZENTAREA INGERILOR MIRACOLULUI IUBIRII

O să încep prezentarea îngerilor miracolului iubirii cu un citat "Vorbele duioase pe care cei care se
iubesc şi le spun unul altuia sunt după aceea adăpostite în sfera cea tainică a cerurilor.Ulterior, într-o
bună zi, ele vor cădea precum ploaia peste cei îndrăgostiţi şi în felul acesta taina lor va creşte
paradisiacă peste lumi."
 Cei care trăiesc o infinită încăntare în preajma fiecărei fiinţe care iubeşte sunt Îngerii Miracolului
Iubirii.
Aşa cum sugerează şi numele lor funcţia lor angelică este să aducă în viaţa noastră miracolul iubirii.
Ideea-forţă pe care o putem folosi pentru a-i contacta este: "Miracolul iubirii mă face să fiu cu
adevărat viu."
După cum puteţi observa în imaginea de pe ecran, aceşti îngeri sunt reprezentaţi între păsările care
simbolizează miracolul iubirii.Roţile înaripate simbolizează Corul angelic al Tronurilor.Ochiul de
deasupra simbolizează Cerul Paradisului. Inima din partea de jos, împreună cu braţele deschise
simbolizează năzuinţa tuturor oamenilor către dragostea adevărată.
Darurile spirituale pe care ni le oferă aceşti îngeri sunt următoarele: ne pot ajuta să ne deschidem
lăuntric pentru a primi iubirea pe care ne-o dorim, ne învaţă de asemenea să apreciem şi să ne bucurăm
de iubirea care există în viaţa noastră şi să devenim conştienţi de miracolul iubirii, a cărei sursă unică
este Dumnezeu Tatăl.
Îngerii Miracolului Iubirii ne oferă fiecăruia dintre noi posibilitatea de a cunoaşte iubirea lui
Dumnezeu într-o manieră profundă, plină de semnificaţii şi intimă.Pentru unii dintre noi aceasta poate
fi resimţită prin intermediul iubirii părinteşti, pentru alţii prin intermediul fraternităţii care există într-
o comunitate spirituală, iar pentru cei mai mulţi ea poate fi resimţită chiar în relaţiile de cuplu
armonioase. Fiecăruia dintre noi îi este dăruit acest miracol potenţial al iubirii, şi deoarece fiecare fiinţă
umană este în felul ei unică, fiecăreia îi este oferită iubirea lui Dumnezeu într-o manieră care este
perfect potrivită naturii ei interioare.
Aceasta este infinita Graţie Divină ce se manifestă în permanenţă în jurul nostru şi noi ne putem ruga
îngerilor miracolului iubirii să o coboare şi asupra noastră. Trebuie, de aceea, să fim mereu detaşaţi faţă
de tot ceea ce nu este benefic în jurul nostru, astfel încât să fim receptivi şi pregătiţi să primim iubirea în
viaţa noastră. Cu cât puritatea noastră este mai mare, cu atât mai mult vom conştientiza amplificarea
puterii de a iubi, îndepărtându-ne de forţele negative şi descoperind o comoară unică care este însăşi
calea iubirii de Dumnezeu.
Iubirea este o experienţă atât de înălţătoare, încât putem doar să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru
acest minunat dar. Atunci când ne păstrăm puritatea, când acţionăm transfigurator asupra propriei
fiinţe, când avem puterea de a răspunde de faptele noastre şi de a rămâne orientaţi pozitiv, atunci
suntem deschişi pentru cea mai minunată experienţă pe care spiritul uman o poate avea, aceea a iubirii
infinite de Dumnezeu.
Singurul lucru care ni se cere, este să fim pregătiţi, adică să ne purificăm inimile şi să ne deschidem
sufletul pentru a putea primi graţia iubirii. Iată de ce, ne rugăm îngerilor miracolului iubirii să ne
călăuzească spre acest scop. În clipa în care vom simţi în inima noastră iubirea, o vom regăsi şi în tot
ceea ce ne înconjoară.Iubirea lui Dumnezeu nu cunoaşte limite sau încorsetări. Ea pătrunde în fiecare
substanţă, în fiecare element al creaţiei, fiind energia cea mai rapidă care ne conduce către El.
Îngerii miracolului iubirii sunt cei care ne conduc paşii către cei care ne pot inspira şi provoca să-i
iubim cel mai mult, ei se bucură când noi îngăduim sufletelor noastre să se abandoneze în iubire, să se
bucure de ea şi să se scalde cu nesaţ în măreţia ei. Ei sunt cei care le şoptesc îndrăgostiţilor versuri de
dragoste nescrise încă, cei care cântă urechilor noastre imnuri de slavă iubirii, cei care apar în preajma
noastră ori de câte ori inimile noastre sunt pătrunse de misterul magic şi cutremurător al dăruirii totale
de sine, al abandonării în faţa fiinţei iubite Ei sunt cei care crează celor care se iubesc o lume a lor, în
care nu pot pătrunde decât cei care pot împărtăşi şi ei o neasemuită şi intensă iubire. Ei sunt cei care ne
vindecă sufletele după ce am fost trădaţi şi părăsiţi, umplându-le din nou cu speranţa într-o nemuritoare
iubire. Ei sunt cei care fac ca gesturile celor care se iubesc să fie arhetipale, desprinse parcă dintr-o altă
lume. Îngerii miracolului iubirii fac ca aceste gesturi să se întipăreasca în memoria noastră şi să ne
bucure sufletul mereu, trasformând momentele petrecute împreună cu cei pe care îi iubim în clipe de
eternitate. Ei sunt cei care se bucură nespus de fiecare clipă de iubire pe care noi o trăim, pentru că ei
sunt capabili să vadă unicitatea acestor momente magice.Ei ştiu că fiecare fiinţă umană fiind unică,
iubeşte în felul ei unic, şi pentru că cei pe care îi iubim sunt la rândul lor unici, ei ştiu că iubirea pe care
noi refuzăm să o dăruim este iremediabil pierdută.Pentru că nimeni, niciodată nu va mai fi capabil să
moduleze în acel fel unic iubirea, aşa cum am fi putut să o facem noi pentru cel sau cea către care inima
noastră s-a deschis atunci.Ei sunt cei care sărbătoresc deci,fiecare clipă în care noi, oamenii ne lăsăm
pătrunşi de această miraculoasă atingere venită din ceruri. Îngerii miracolului iubirii sunt cei care
deschid pentru noi poarta magică a Inimii lui Dumnezeu, îmbiindu-ne înăuntru în acea infinită
spledoare a iubirii veşnice.

PREZENTARE DEGUSTARE CU PETALE DE TRANDAFIRI

Pentru a ne apropia cât mai mult de îngerii miracolului iubirii, vă propun un experiment deosebit,
care va consta în folosirea petalelor de trandafiri într-un mod în care mulţi dintre dumneavoastră n-aţi
făcut-o probabil până acum, dar care s-ar putea să vă încânte şi să vă facă curioşi şi să experimentaţi
aceasta şi cu alte flori sau plante.Mai concret, noi avem aici pentru fiecare căte un pliculeţ cu petale de
trandafir uscate şi gata măcinate, pe care după ce vă voi citi efectele petalelor de trandafiri, cei dintre
dumneavoastră care doriţi, le veţi putea aşeza sublingual( adică sub limbă) şi apoi ascultând şi o muzică
adecvată vom putea să simţim efectele acestui degustări.
Petalele de trandafir conduc la deschiderea inimii şi a minţii, producând o echilibrare între planul
afectiv şi cel mental, amplifică înţelepciunea, netezesc orice aspertăţi, constituind un adevărat balsam
pentru rănile sufleteşti.Ele conferă starea de mulţumire şi încântare, dându-ne chiar impresia că ne
UNG SUFLETUL.De altfel, trandafirul este considerat ca fiind echivalentul occidental al florii de lotus,
care sunt convinsă că ştiţi cât de mult este apreciată în Orient.

Idee-forţă: "Miracolul iubirii mă face să fiu cu adevărat viu."

Simbolism: aceşti îngeri sunt reprezentaţi între păsările care simbolizează

miracolul iubirii. Roţile înaripate simbolizează Corul angelic al Tronurilor.
Ochiul de deasupra simbolizează Cerul Paradisului. Inima din partea de jos,
împreună cu braţele deschise simbolizează năzuinţa tuturor oamenilor către
dragostea adevărată.

Funcţia angelică: să aducă în viaţa noastră miracolul iubirii.

Darurile spirituale pe care ni le oferă: ne pot ajuta să ne deschidem lăuntric

pentru a primi iubirea pe care ne-o dorim, ne învaţă să apreciem şi să ne
bucurăm de iubirea care există în viaţa noastră şi să devenim conştienţi de
miracolul iubirii, a cărei sursă unică este Dumnezeu Tatăl.

Îngerii Minunii Iubirii ne oferă fiecăruia dintre noi posibilitatea de a cunoaşte

iubirea lui Dumnezeu într-o manieră profundă, plină de semnificaţii şi intimă.
Pentru cineva acesta poate fi simţită prin intermediul iubirii părinteşti, pentru
altcineva prin intermediul fraternităţii care există într-o comunitate spirituală,
pentru alţii ea poate fi resimţită în relaţiile de cuplu armonioase. Fiecăruia
dintre noi este dăruit acest miracol potenţial al iubirii, şi deoarece fiecare
fiinţă umană este în felul ei unică, fiecăreia îi este oferită iubirea lui Dumnezeu
într-o manieră unică, cea care este perfect potrivită pentru fiecare.

Aceasta este o infinită Graţie ce se manifestă în special în relaţiile interumane,

în armonia vieţii cotidiene, în aspiraţia către Divinitate, şi ne rugăm îngerilor
minunii iubirii să o coboare şi asupra noastră. Trebuie, de aceea, să fim mereu
atenţi şi detaşaţi de toate elementele şi forţele negative, astfel încât să fim
elevat receptivi şi pregătiţi să primim dragostea în viaţa noastră. Cu cât
puritatea noastră este mai mare, cu atât mai mult vom conştientiza puterea de
a iubi, îndepărtându-ne de forţele negative şi descoperind o comoară unică,
divină.

Iubirea este o experienţă atât de înălţătoare, încât putem doar să-i mulţumim
lui Dumnezeu pentru acest minunat dar. Atunci când ne păstrăm puritatea,
când acţionăm transfigurator asupra propriei fiinţe, când avem puterea de a
răspunde de faptele noastre şi de a rămâne orientaţi pozitiv, atunci suntem
deschişi pentru cea mai minunată experienţă pe care spiritul uman o poate
avea, aceea a iubirii infinite de Dumnezeu.

Singurul lucru care ni se cere este să fim pregătiţi, adică să ne purificăm

inimile şi să ne deschidem sufletul pentru a putea primi graţia iubirii. Iată de
ce ne rugăm îngerilor minunii iubirii să ne călăuzească spre acest scop. În
clipa în care vom simţi în inima noastră dragostea, o vom regăsi şi în tot ceea
ce ne înconjoară. Iubirea lui Dumnezeu nu cunoaşte limite sau încorsetări. Ea
pătrunde în fiecare substanţă, în fiecare element al creaţiei, fiind energia cea
mai rapidă care ne conduce către El.

Padre Pio (1887-1968)

Padre Pio a fost si ramane omul sperantei. De-a lungul intregii sa le existente, in mijlocul celor mai mari
si mai obscure dificultati, a continuat mereu sa priveasca inainte cu optimism, incredere si iubire. Avea
initiative marete si o credinta care provoca miracolele. Era un om care credea in progres: spitalul sau in
slujba bolnavilor s-a aflat in frunte, inca de la inceput.Viata lui privata n-a fost niciodata inrobita in fata
conventiilor sau a regulilor lipsite de sens.
Era de o foarte blanda afectiune. Iubea oamenii. Plangea alaturi de cei disperati, suferea pentru ei,
radea cu cei ce erau multumiti.

Pe 20 septembrie 1918, pe un munte golas si sterp, intr-un decor sarac din punct de vedere social si
lipsit de semnificatie, s-a petrecut unul din cele mai importante evenimente mistice din toate timpurile:
imprimarea stigmatelor lui Isus Cristos pe trupul acelui biet calugar capucin.
In istoria crestina, prin termenul de stigmare se intelegere fenomenul de reproducere totala sau partiala
a celor 5 rani a lui Cristos pe trupul unor sfinti sau a unor personaje mistice.
Din punct de vedere religios, Padre Pio are o maretie indiscutabila. Cu stigmatele care le-a purtat toata
viata si cu celelalte suferinte fizice si morale, Padre Pio atrage atentia oamenilor asupra trupului lui Isus
ca mijloc de mantuire.
In vremea noastra, ispita de a uita realitatea trupului lui Cristos e foarte mare. Iar Dumnezeu ne-a
trimis acest om cu datoria de a ne reaminti adevarul.
Dar Padre Pio nu e doar un mare sfant. In el se regasesc toate fenomenele tipice ale fenomenelor yoga,
ale doctrinelor orientale, ale lumii paranormale: bilocatia, levitatia, citirea gandurilor, premonitia,
clarviziunea.
Prietenului sau Angelo Battisti, care il intreba in legatura cu aceste fapte, intr-o zi i-a spus: "Angiolino,
eu sunt o taina chiar si pentru mine insumi."
Dupa moartea sa, faima lui Padre Pio a crecut mereu. I-au fost deja dedicate 200 de monumente.
"Grupurile de rugaciune" care s-au inspirat din opera lui apar cu miile in lume. Are admiratori si
credinciosi chiar si printre protestanti, anglicani, hindusi, budisti. E un om care va fi tot mai iubit de
catre oameni. E destul sa incepi sa-l cunosti pentru a fi fascinat de el.

Sfantul Padre Pio si ingerul pazitor

Padre Pio avea o cu totul deosebita, delicata, respectoasa devotiune pentru ingerul pazitor. "Micul sau
tovaras din copilarie", "bunul ingeras", i-a fost intotdeana de ajutor. A fost un prieten ascultator,
prompt, punctual, care, ca un mare maestru de sfintenie, a exercitat asupra lui o continua stimulare de a
progrsa in exersarea tuturor virtutilor.
Actiunea lui asidua si discreta i-a fost calauza, sfat si ajutor.Daca din rautatea fortelor demoniace, unele
scrisori de la confesorii sai ii ajungeau patate cu cerneala, el stia cum sa le faca lizibile pentru ca
"ingerasul ii sugerase ca, la primirea scrisorii, sa o stropeasca cu apa sfintita inainte de a o deschide".

Ingerul pazitor ii serveste de translator lui Padre Pio

Ingerul pazitor ii deslusea franceza lui Padre Pio care nu studiase, ii traducea din greaca pe care el nu o
cunostea si era profesorul sau de limbi.
"Cerestile personaje nu inceteaza sa ma viziteze si sa ma faca sa gust mai dinainte incantarea fericitilor.
Si daca misiunea ingerului nostru pazitor e grea, cea a ingerului meu este cu siguranta si mai grea,
trebuind sa faca si pe interpretul in trei limbi."
Apela la ajutorul ingerului pazitor: "As vrea sa am o voce foarte puternica pentru a-i indemna pe
pacatosii lumii s-o iubeasca pe Sfanta Fecioara. Dar cum aceasta nu sta in puterea mea, l-am rugat si-l
voi ruga pe ingerasul meu sa indeplineasca pentru mine aceasta misiune."
Ingerul pazitor era prietenul sau intim care, dimineata, dupa ce-l trezea, lauda impreuna cu el pe
Domnul: "Chiar noaptea, cand inchid ochii vad cum se ridica valul si mi se deschide in fata Paradisul;
leganat de aceasta viziune adorm cu un suras de dulce beatitudine pe buze si cu fruntea destinsa intr-o
liniste perfecta, asteptand ca micul meu tovaras din copilarie sa vina sa ma trezeasca si astfel sa inaltam
impreuna laudele de dimineata spre desfatarea inimilor noastre."
In atacurile infernale, ingerul pazitor, prietenul invizibil, era acela care ii alina durerile: "Prietenul meu
din copilarie cauta sa potoleasca durerile pe care mi le produc acei necurati apostati, leganandu-mi
spirtul pe valurile sperantei."
Cand ingerul nu intervenea cu destula solicitudine, Padre Pio, in mod confidential, stia sa-l miste chiar
printr-o dojana fraterna: "Nu va mai spun cum ma lovesc nenorocitii aia. Uneori simt ca sunt gata sa
mor. Sambata mi s-a parut chiar ca vor sa ma termine si nu mai stiam ce sfainti sa chem in ajutor. M-
am adresat ingerului meu. Dupa ce s-a lasat un pic asteptat, iata-l in sfarsit zburand in jurul meu si cu
vocea sa ingereasca cantand imnuri maiestatii divine. S-a intamplat ca am strigat cu asprime la el ca s-a
lasat atat de mult asteptat, in timp ce eu nu incetam sa-l chem in ajutorul meu. Ca sa-l pedepsesc, nu
voiam sa ma mai uit la el, voiam sa ma indepartez, sa fug de el, dar el sarmanul m-a ajuns aproape
plangand pana cand, ridicand privirea l-am privit in ochi si am vazut ca-i parea foarte rau"... "Iti sunt
mereu alaturi - mi-a spus - voi actiona intotdeauna in jurul tau, afectiunea mea pentru tine nu se va
stinge nici cu viata."
Padre Pio a recunoscut si a apreciat functia de "mesager" a prietenului invizibil. "Daca ai nevoie de
mine - le repeta fiilor sai spirituali - trimite-mi ingerul tau pazitor." Si avea mult de lucru, ore in sir,
ziua si noaptea, pentru a asculta "mesajele" fiilor sai spirituali pe care multe creaturi ingeresti
ascultatoare i le aduceau.

Ingerii pazitori in viata lui Padre Pio

Padre Pio urmarea intotdeauna sa le imprime fiilor sai spirituali iubirea fata de ingerii pazitori care,
chiar de la nasterea noastra, lumineaza, ocrotesc si calauzesc orice creatura umana.
Ingerul pazitor ii facea adeseori pretioase servicii. Lui ii incredinta numeroase sarcini care priveau
ministerul sau sacerdotal.
Pentru a-i ajuta, in caz de nevoie, pe fiii sai spirituali de departe, il trimitea intotdeauna pe ingerul
pazitor.

Intr-o zi, englezul Cecil Hunpherey-Smith, cunoscut fiu spiritual al pui Padre Pio, in timp ce se afla in
Italia, a avut un accident de automobil si a fost ranit grav. Un prieten, gasindu-l intr-o stare foarte
critica, s-a dus la un oficiu postal sa ii trimita o telegrama lui Padre Pio, in care ii cerea sa se roage
pentru Cecil. Cand a dat telegrama oficiantului postal, acesta i-a inmanat o alta telegrama care tocmai
sosise pe adresa sa si care venea de la San Giovanni Rotondo. In aceasta, Padre Pio il asigura ca se va
ruga pentru vindecarea lui Cecil Hunpherey-Smith.
Au trecut cateva luni inainte ca Cecil sa fie in stare sa calatoreasca. Dar de indata ce s-a vindecat, s-a
dus impreuna cu prietenul sau la San Giovanni Rotondo pentru a-i multumi lui Padre Pio.
Ajunsi la manastire, s-au intalnit cu onoratul parinte, i-au multumit pentru rugaciuni si, pentru a-si
satisface curiozitatea, l-am intrebat pe Padre Pio cum de aflase de accident si cum facuse sa le trimita,
atat de rapid, telegrama prin care ii asigura ca se va ruga.
Padre Pio, cu un zambet larg pe buze, le-a spus: "Credeti ca ingerii sunt la fel de inceti ca avioanele?"
Este explicabil, asadar, de ce le recomanda tuturor o cinstire plina de simtire si evlavie a ingerilor.

Despre ingerul pazitor intr-o scrisoare a lui Padre Pio catre una dintre fiicele sale spirituale
Bunul tau inger pazitor sa vegheze intotdeauna asupra ta, sa fie calauza ta, care sa te conduca pe aspra
carare a vietii; sa te pazeasca mereu in harul lui Isus, sa te tina pe bratele sale, sa te ocroteasca cu aripile
sale de toate capcanele lumii, ale diavolului si a le trupului.
Sa ai o mare devotiune fata de acest benefic inger.Cat de mangaietor este gandul ca alaturi de noi avem
un spirit care, din leagan pana in mormant, nu ne paraseste nici o clipa, nici macar atunci cand
indraznim sa pacatuim! Acest spirit ceresc ne calauzeste, ne ocroteste ca un prieten, ca un frate.
Este peste masura de linistitor sa stim ca acest inger se roaga neincetat pentru noi, ofera lui Dumnezeu
toate actiunile si faptele bune pe care le facem, gandurile noastre, dorintele noastre, daca sunt curate.
Sa nu-l uitam pe acest tovaras nevazut, mereu prezent, gata intotdeauna sa ne asculte si cat de poate de
prompt in a ne mangaia. O, delicioasa intimitate, o, fericita companie, daca am sti s-o intelegem!
Sa-l ai mereu in fata ochilor mintii, sa-ti amintesti deseori de prezenta acestui inger, sa-i multumesti, sa i
te rogi, sa-i fii intotdeauna o buna companie. Deschide-te si martureste-i lui durerile tale; sa-ti fie in
continuu teama sa ofensezi puritatea privirii sale. Sa stii asta si sa ti-o intiparesti bine in minte. El este
atat de delicat, atat de sensibil. Lui sa i te adresezi in ceasurile de mare neliniste si vei simti efectele sale
benefice.
Sa nu spui niciodata ca esti singura in lupta cu dusmanii nostri; sa nu spui niciodata ca nu ai un suflet
caruia sa i te poti marturisi cu sinceritate. Ar fi o mare nedreptate care i s-ar face acestui mesager
ceresc.
"Aminteste-ti ca Dumnezeu este in noi cand suntem in harul Sau, si in afara noastra cand suntem in
pacat: dar ingerul Sau nu neparaseste niciodata. El este cel mai sincer si de incredere prieten, chiar si
atunci cand facem greseala sa-l intristam prin reaua noatra comportare".(Padre Pio)

Dionisie Areopagitul si Ierarhiile angelice

Dionisie Areopagitul este cea mai mare autoritate în materie de angeologie creştină. Opera sa include
mai multe cărţi legate de lumea îngerilor, dintre care enumerăm următoarele lucrări: "lerarhia celestă",
"lerarhia eclesiastică", "Numele divine" şi "Epistolă". Considerată poate cea preţioasă mărturie a
misticismului occidental şi a creştinismului timpuriu, "lerarhia celestă" este cel mai celebru text al
angeologiei creştine. Acest text reuneşte şi codifică înţelepciunea milenară transmisă de-a lungul
secolelor de oamenii care au atins cele mai înalte trepte ale desăvârşirii spirituale. În această lucrare
Areopagitul spune că ierarhiile angelice cereşti participă la guvernarea întregii creaţii şi sunt mult mai
apropiate de Principiul Divin, reflectând într-o proporţie mult mai mare voinţa divină, decât se produce
aceasta în cazul oamenilor: "iluminările Principiului Divin se împlinesc mai întâi în ei şi apoi prin ei ni
se transmit nouă, oamenilor, revelaţiile superioare."

Cât despre ierarhiile cereşti propriu-zise, Dionisie revelează că ele sunt în număr de nouă, la rândul lor
subîmpărţite în trei ordine majore (numite triade): primul ordin se află cel mai aproape de Dumnezeu şi
cuprinde Serafimii, Heruvimii şi Tronurile, cei "cu mulţi ochi şi multe aripi". Al doilea ordin conţine
Domniile, Virtuţile (sau Puterile) şi Stăpânirile; iar cel de-al treilea ordin este format din Întâietori,
Arhangheli şi Îngeri (păzitori). Numele fiecărei triade angelice indică caracteristica divină proprie ei, ne
explică Dionisie Areopagitul: "Sfântul nume al Serafimilor semnifică «aceia care ard» sau, mai limpede
spus, «aceia care purifică». Cel al Heruvimilor semnifică "cunoaşterea plenară" sau "efuziunea
înţelepciunii". Numele Tronurilor indică vecinătatea tronului divin, fiind vorba deci de spirite foarte
înalte care se află în imediata apropiere a lui Dumnezeu şi primesc în manieră directă şi imediată
perfecţiunea şi cunoaşterea divină."

Să vedem ce revelaţii face Dionisie despre triada intermediară: "Eu cred că numele revelator al sfintelor
Domnii ne arată capacitatea lor de elevare, care niciodată nu este diminuată, fiind liberă de orice
compromis; ele nu coboară, nu răspund niciodată unei acţiuni dizarmonioase, sunt deasupra oricărei
aserviri degradante şi sunt cât mai mult timp posibil în comuniune cu Principiul Divin. Numele sfintelor
Virtuţi semnifică curaj în toate activităţile, ele nu obosesc niciodată să acumuleze lumina Principiului
Divin şi sunt intens şi ferm orientate spre a-l reflecta pe Dumnezeu în fiinţa lor. Cât despre numele
sfintelor Stăpâniri, acesta arată egalitatea în grad cu Domniile şi cu Virtuţile, abilitatea de a acumula
daruri divine şi puteri supraomeneşti; ele nu abuzează tiranic de forţele lor, utilizându-le în mod egoist,
ci urmăresc permanent să se eleveze pe sine şi să-şi eleveze subordonaţii către realităţile divine; ele tind
să asimileze Principiul Puterii Divine, izvorul oricărei puteri şi pe care o reflectă, dăruind-o
dezinteresat, pe căt posibil, îngerilor."

Şi iată în sfărşit a treia ierarhie cerească despre care Dionisie spune: "Numele Întâietorilor indică un
caracter divin suveran şi o putere de comandă, care este în perfectă consonanţă cu puterile suverane; ei
se modelează după acelaşi Principiu Unic, izvor al tuturor principiilor; ei, cu ajutorul bunei coordonări
a ierarhiilor suverane, exprimă acest principiu ca Principiu ordonator suveran. Sfântul ordin al
Arhanghelilor, prin poziţia sa centrală în ierarhie este legat în mod egal atăt de sfinţii Întâietori cât şi de
Îngeri; ei primesc pe scară ierarhică lumina Principiului Divin prin intermediul ordinelor superioare şi
le transmit plini de bunătate Îngerilor, care la rândul lor ni le manifestă nouă, ca răspuns la sfintele
acţiuni şi rugăciuni ale celor care devin iluminaţi de Dumnezeu. Cu Îngerii, cum am spus, se încheie şi se
completează ordinele Fiinţelor cereşti, pentru că Îngerii, ultimele dintre entităţile cereşti, posedă
caracterul de mesageri şi sunt cei mai apropiaţi de noi; de aceea, mai mult lor decât celorlalţi li se
potriveşte numele de îngeri deoarece sarcina lor este aceea de a se ocupa de tot ceea ce este manifestat, şi
mai mult, de lucrurile din lumea aceasta. Din acest motiv, Înţelepciunea Divină a încredinţat Îngerilor
ierarhia noastră umană, desemnându-1 pe Mihail principe al poporului evreu, şi chemând şi alţi îngeri
să prezideze peste diferite popoare. De aceea, în antichitate se spunea că se stabilesc hotarele unui popor
după numărul îngerilor lui Dumnezeu care-1 ocrotesc."

Rezumând îndatoririle şi rolul ierarhiilor cereşti, Dionisie Areopagitul afirmă că: "Inteligenţele cereşti
sunt toate revelatoare şi mesagere a ceea ce le precede în ierarhie. Cele mai elevate sunt animate direct
de Dumnezeu, în timp ce celelalte, fiecare după forţele lor, sunt sub tutela spiritelor animate direct de
Dumnezeu. Armonia suverană a tuturor lucrurilor a prevăzut, în dorinţa sa de a ajuta fiinţele să se
eleveze şi să se desăvârşească, dispunerea fiecărei fiinţe raţionale şi inteligente în cadrul unei ierarhii a
ordinii sacre. […] După părerea mea, mai este un lucru care merită o reflexie profundă: tradiţia Loghia-
ei spune despre îngeri că sunt «mii de milioane» şi «zece mii de miriade», repetând şi multiplicând
pentru aceasta numerele cele mai mari pe care noi le folosim, cu intenţia clară de a revela că numărul
fiinţelor cereşti este incalculabil. Şi chiar mai multe sunt fericirile manifestate de aceste Inteligenţe
supraomeneşti, avînd o înţelegere mult superioară capacităţii noastre. Ele ar putea fi percepute de
mintea noastră ştiind că posedă o cunoaştere cerească, supraomenească, dăruită lor de Principiul Divin
omniscient, Izvor al Înţelepciunii, Principiu Suveran, Cauză Creatoare, Putere care cuprinde şi
îmbrăţişează toate fiinţele, Dumnezeu Tatăl

Paradisul (Divina Comedie - Dante Alighieri)

Un aspect mai puţin cunoscut despre marele poet italian Dante Aligheri este acela că el era un iniţiat,
fiind membru al unei grupări ezoterice mistice Fideli del’Amor. În monumentala sa lucrare, Divina
Comedia, Dante descrie periplul său iniţiatic prin diferitele tărâmuri subtile, prin care a fost ghidat de
iubita sa Beatrice, care părăsise deja lumea fizică. În Cântul 28 din Paradisul, poetul face o descriere
foarte exactă, dar în acelaşi timp şi foarte plastică, a celor 9 coruri angelice pe care le-a văzut în
călătoria sa uimitoare.

Cântul 28 un cerc de luna care-l zugrăveşte

Când ea, care-mi sădeşte raiu-n minte,
sfîrşi s-arate-adevărata stare
a specii-umane-n viaţa ei prezinte,
cum vede-un om într-o oglind-o zare
ce-o dă aprinsă-n dosu-i o făclie,
cât timp în văz şi-n cuget nici n-o are,
şi cum se-ntoarce-apoi, voind să ştie
de este-aieve-n dos ca-n faţa lui,
şi vede-acord ca-n vers şi melodie;
precum îmi amintesc, la fel făcui
privind în mândrii ochi în cari iubirea
Întinse laţu-n care prins eu fui.
şi-aşa mă-ntoarsei şi-mi izbi privirea
aceea ce-ntr-acest volum s-arată
oricând cu-adinsul îi observi rotirea:
un punct văzui, ce-aşa de-nflăcărată
lucoare-avea, că via lui lumină,
de-nfoacă ochii,-i face orbi deodată;
şi chiar şi-o stea, ce-aici ni-e mai puţină,
ar fi putut, cum vezi o stea cu stea
alături stând, să-ţi par-o lună plină.
Departe-atât, cât poate ţi-ar părea
când deşi vapori s-au strâns pe lângă ea,
departe-atât un cerc de foc roteşte
şi iute-astfel că-i lin pe lângă el
supremul cerc ce lumea ne-ocoleşte.
De-al doilea este-ncins acest inel,
de-al treilea el, şi, rând pe rând, de-acinde
un cerc pe-alt cerc aşa se-ncing la fel.
Mai sus apoi al şaptelea se-ntinde
şi-atât de larg, c-a Herei servă, poate,
ar fi prea strâmtă-n sineşi a-l cuprinde.
Vin alte două roţi apoi şi toate
pe cât de primul cerc se-ndepărtau,
pe-atâta-n curs aveau mai line roate,
şi-atât mai sincer foc le-nflăcărau
pe cât de-aproape-s de lumina pură,
fiind, cred eu, că mai pătruns-o au.
Iar doamna mea, văzând în cât-arsură
de dor eram: — „De-acest focşor divin
atârnă tot, şi ceruri şi natură.
Să ştii că primul cerc, cel mai vecin
cu el, roteşte-aşa de iute-o cale
prin multul său amor de care-i plin.“
Dar eu: — „De-ar fi şi-n lumile mortale
un curs astfel cum văd în cerul sfânt,
sătul aş fi cu-aceste spuse-a tale;
ci,-n lumea ce-o vedem de pe pământ,
eu văd rotiri cu-atâta mai divine
pe cât de centru mai departe sunt.
Deci, dorul meu de-i scris să aib-o fine
aci-ntr-acest sublim şi-angelic templu
ce numai foc şi-amor cuprinde-n sine,
dorire-aş să mai ştiu de ce-n exemplu
nu-i totu-asemeni cum ni-l dă izvodul,
căci eu degeaba stau şi le contemplu.“
— „Spre-atare nod de n-ai tu mâni în modul
cerut să-l tai, nu-ţi fie de minune,
căci strâns aşa prin ne-ncercare-i nodul.“
Aşa mi-a zis, şi-apoi: „De-ai gând a pune
sfârşit dorinţei, prinde-mi ale mele
cuvinte-n cap şi-ascultă ce voi spune.
Sunt cruguri strâmte-ori largi a multor stele,
cum e puţin-ori mult-acea virtute
ce-n toate-ale lor părţi e pusă-n ele.
Un plus de bun vrea plusul şi-n salute;
salutea-n plus şi-un plus de corp voieşte,
când are-ale lui părţi egal umplute.
Deci ăstui cerc, ce-n sine-aici răpeşte
Întreaga lume,-acela-i corespunde
ce mai perfect şi ştie şi iubeşte.
şi-acum, de pui măsura-n roţi oriunde,
conform virtuţii lor, nu pe-aparenţa
substanţelor ce par a fi rotunde,
tu poţi vedea ce-adâncă-i conivenţa
de mare-ori mic şi mult ori mai puţin
În orice crug, cum are-nteligenţa.“
Precum rămâne splendid şi senin
văzduhul sus, când vântul nordic bate
umflând al său obraz, pe cel mai lin,
şi-mprăştie noaptea ceţii, ce-adunate
zăcea pe văi, şi râde cerul iar
cu tot ce are mândru să ne-arate,
aşa fui eu, când ea mi-a dat ca dar
acest răspuns şi spre-adevăr vedere
mi-a dat, să-l văd ca steaua-n cer de clar.
Iar, când tăcu, atâta scânteiere
cum dă un fier din foc, prin toată zarea
aşa-mprăştiau scântei şi-aceste sfere;
şi-oricare foc un roi făcea-şi cărarea
şi-atâte-au fost că roiurile-n zbor
Întrec la şah de mii de ori dublarea.
şi-osana le-auzeam din cor în cor
spre punctul fix ce-i vecinicul lor ubi
şi-n veci le-o fi ca fost din veci al lor.
Iar ea, văzându-mi gândurile dubii
ce-aveam, mi-a zis: — „în cercurile prime
tu vezi aici Serafii şi Cherubii;
urmează centrul lor cu-aşa iuţime
spre-a fi, cât pot, la fel cu punctul clar,
şi pot a fi, căci au vederi sublime.
Alt cerc de-amoruri ce mai sus apar
se cheamă Tronuri ale feţii sfinte,
căci ei treimii prime-i pun hotar.
Să ştii c-a lor plăcere-o simt fierbinte,
pe-atât pe cât mai mult şi pot să vază
În cel ce-i punct de-odihnă-a orice minte.
A fi ferice deci se-ntemeiază,
cum vezi de-aici, pe actul contemplării,
căci actul de-a iubi abia-i urmează.
Măsura ăstui văz e plata cării
din bune-vreri şi har cuprinsu-i creşte,
şi-aşa gradat sporeşte-n susul scării.
Triad-a doua, care-aci-ncolţeşte
şi ea-ntr-o primăvară-nvecinicită,
căci noaptea din Berbec n-o desfrunzeşte,
de-a pururi cini-osana fericită
cu trei psalmodii ce răsună-n trei
rotiri ferice-n ordinea-ntreită.
E triplă ierarhie-aici de zei: Iar Dionis, cu-ardoare făr’ de fine
Domnii mai sus, Virtuţi a doua gloată, privind aceste roţi, numiri le-a, pus
Puteri se cheam-al treilea rang al ei. şi-n toate le-a-mpărţit aşa ca mine.

Apoi a şaptea şi cu-a opta roată Grigore îns-apoi pe-alt drum s-a dus;
Principi-o fac şi-Arhangeli, iar în prag de-aceea,-n cer când ochii şi-i deschise,
e joc de Îngeri cea din urmă toată. a râs de sine însuşi cum le-a spus.

În sus priveşte-oricare-acest şirag, şi,-aşa de-ascuns un adevăr de-l scrise

ci-aşa lucrează-n jos, că primul bine un om mortal, să nu te miri; socoti
le-atrage-n sus, şi-n jos ele-l atrag. că cel ce le văzu i le vestise
ca multe-asemeni taine-a ăstor roţi.

Sfantul Bernard
Bernard de Clairvaux cunoscut şi ca Sfântul Bernard (1090 – 1153) a fost mai întâi conte de Châtillon şi
apoi călugăr. La 18 mai 1113, Bernard intră în Ordinul Cistercian. Dacă la data intrării sale în viaţa
monahală, ordinul nu depăşise stadiul anonimatului, în deceniile următoare cistercienii vor deveni,
datorită personalităţii acestui tânar nobil burgund, pentru mai multe secole, cel mai important şi
influent ordin monastic catolic.

"Să-i iubim pe îngeri, care sunt călăuzitorii şi tutorii noştri, constituiţi şi daţi nouă de Tatăl. Acum cu
adevărat suntem fii ai lui Dumnezeu. Aceasta suntem, chiar dacă nu o înţelegem prea limpede, pentru că
încă suntem ca nişte copii. Dar chiar dacă încă suntem copii şi ne rămâne de parcurs un drum atât de
lung şi de periculos, de ce ne-am teme cu nişte protectori atât de mari? Ei nu pot fi nici înfrânţi, nici
înşelaţi şi ne păzesc în toate "căile noastre". Sunt fideli, sunt prudenţi, sunt puternici. De ce să ne facem
griji? Trebuie doar să-i urmăm, să fim alături de ei şi astfel vom rămâne sub ocrotirea lui Dumnezeu."

Francisc din Assisi (1181/1182 - 1226)

Teolog si poet italian; numele laic Giovanni Bernardone (1182-1226), fondatorul ordinelor
franciscanilor, clariselor si tertiarilor. Este sarbatorit de Biserica romano-catolica la 4 octombrie.

Sfîntul Francisc d'Assisi nu şi-a propus să devină un sfînt, dar şi-a stabilit ca ideal în viaţă să respecte
strict Învăţăturile lui Iisus.

El este un sfînt al sărăciei, al umilinţei, al iubirii.

Viaţa lui Francisc d'Assisi este plină de miracole, de parcă Dumnezeu coborîse pe pămînt. L-a ghidat
clipă de clipă, iar la sfîrşit i-a dăruit cea mai înaltă bucurie la care poate visa un om.

În marea sa puritate, Francisc a ascultat întotdeauna de semnele pe care i le trimitea Dumnezeu în

momentele de cumpănă, abandonîndu-se total Voinţei divine.

Odată, plimbîndu-se cufundat în sine şi dialogînd cu vocea interioară, nu auzi clopoţeii care desemnau
leproşii. Conform legii, aceştia nu aveau voie să se apropie prea mult de un om sănătos. Supus vocii
interioare, Francisc se auzi spunînd leprosului: Vrei să te descoperi? Rostise cu blîndă hotărîre dorinţa,
ca un medic care-i cere pacientului să-i arate rana. Surprins, omul zise: Ştii că e oprit să vorbesc cu tine!
Cu o putere ce nu ştia de unde venea, Francisc a întins mîinile, simţind mirosul de boală, de stătut, de
putreziciune şi nespălare. Încet, dezveli faţa necunoscutului. Ceea ce văzu depăşea cu mult închipuirea
lui. Îşi înghiţi ţipătul de oroare în ultima clipă. Sînt frumos?, glumi dureros fiinţa nenorocită dinaintea
lui. Într-un elan de milostivire, Francisc întinse braţele şi apropie obrazul frumos şi tînăr de faţa aceea
cumplit de hidoasă şi o sărută. În momentul următor îl copleşi un miros de trandafiri şi o pace nesfîrşită
îi urcă în mărul lui Adam. Sînt fratele tău, nu te teme, i-a spus necunoscutului. Atunci, ochii bolnavului
luciră adînc într-o căldură insuportabilă.

Francisc se desprinse parcă de pămînt, plutind. Totul în jur se înlănţui într-un vîrtej luminos, care luă
forma unei spirale ce urca spre cer, ca o jertfă primită de Înalt. Îşi învinsese sila, se învinsese pe sine.

Brusc, s-a trezit singur. Unde a dispărut omul, ca topit, ca o nălucă? Francisc începea să se obişnuiască
să trăiască într-o lume a miracolelor, o lume în care Cerul cobora pe Pămînt pentru el, pentru a-l învăţa
ce este iubirea pentru tot ce există.

Intelegea graiul animalelor si pasarilor

Marea lui umilinţă şi puritate l-au făcut să înţeleagă şi graiul animalelor, cărora le predica la fel ca şi
oamenilor.

Odată, a fost surprins vorbind unei mulţimi imense de păsări, de toate soiurile. Păsărelelor, le spunea el
ca unor copii, voi sînteţi îndatorate Domnului nostru Creator şi oriunde trebuie să îi aduceţi laudă,
pentru că v-a dat libertatea de a zbura în orice loc. Şi voi nu trebuie să ştiţi să toarceţi sau să coaseţi. El
vă dă totul de-a gata. De aceea, surioarele mele, păziţi-vă de păcatul nerecunoştinţei şi întotdeauna
străduiţi-vă să-l iubiţi pe Dumnezeu. Păsărelele l-au ascultat în linişte, cu ochişorii ţintă la el, iar acum,
la sfîrşit, şi-au plecat cu umilinţă capetele pînă la pămînt şi prin gesturi şi triluri dovediră că omul sfînt
le-a bucurat peste măsură. Formară apoi din trupurile lor în zbor o cruce pe cer, dupa care s-au
răspîndit spre toate cele patru puncte cardinale, aşa cum se vor răspîndi sărăcuţii, gîndea Francisc.

Dar nu doar blîndele păsărele ascultau vrăjite cuvîntul Sfîntului Francisc. Un lup care terorizase un
ţinut întreg, omorînd chiar şi oameni, fu îmblînzit imediat cînd Francisc îi vorbi: Vino aici, frate lup. Eu
ştiu că eşti flămînd şi de aceea ai devenit rău, dar nu e drept să-i faci atîtea necazuri omului creat dupa
chipul şi asemănarea Stăpînului nostru, Creatorul. Lupul stătea smerit la picioarele omului sfînt.
Promite-mi că nu vei mai ucide şi ne vom îngriji de tine, să nu duci lipsă de nimic... Lupul făcu semn că
a înţeles şi s-a ţinut de cuvînt. A devenit răsfăţatul tuturor şi a murit de bătrîneţe. Oamenii au plîns
după el ca după un prieten.

Fratele Foc
În timpul celei de-a patra cruciade, Francisc, pentru a împiedica vărsările de sînge, s-a dus să vorbească
cu sultanul. S-a lăsat prins de inamic şi ajunse, bătut, în faţa sultanului.

Pentru a-i verifica puterea credinţei în Dumnezeul lui, Sultanul l-a pus să treacă printr-un foc mare de
lemne.

Fără frică, Francisc se apropie, rugîndu-se în gînd: Frate focule, să nu-mi faci nici un rău, doar ştii că
am fost întotdeauna fierbinte pentru Christos şi, deci, îţi aparţin! Lasă-mă să trec printre valurile tale!

Păşeşte apoi, fără să se ardă, face de trei ori în lungime drumul de la un capăt la altul.
Ingerul

Datorită purităţii sale sufleteşti şi a iubirii intense faţă de Dumnezeu, la un anumit moment, Sfântul a
fost binecuvântat de un înger care a apărut alături de el ţinând în mână o vioară şi un arcuş. Îngerul i-a
spus atunci Sfântului Francisc că va cânta pentru el la fel cum cântă îngerii în faţa Tronului de lumină
pură al lui Dumnezeu.

Apoi îngerul a trecut arcuşul peste o coardă a viorii, generând astfel numai un singur sunet, de o
puritate şi de o complexitate extraordinare. Acest sunet unic a fost însă atât de suav şi copleşitor, încât i-
a umplut întregul suflet cu bucurie. Sfântul Francisc a relatat ulterior că dacă acea sublimă armonie ar
fi fost şi mai intensă, el ar fi murit chiar atunci de atâta armonie şi fericire.

Stigmatele

De Ziua Sfintei Cruci se afla, ca de obicei, cufundat în rugăciunile de dimineaţă, meditînd asupra
patimilor Mîntuitorului.

Ruga era atît de profundă, încît s-a identificat atunci perfect cu Iisus de pe cruce şi a simţit în fiinţa lui
toate suferinţele Lui.

La ieşirea din meditaţie, avea semnul suferinţei lui Iisus în trupul lui. Stigmatele, cinci la număr, erau
răni în care sîngele gîlgîia. Mirosea a flori.

Le ascunse cu grijă şi foarte puţini şi-au dat seama că existau. Abia la moartea lui, nu prea îndepărtată
de acest eveniment, ele au fost cunoscute de cei mulţi.

Rugaciunea Sfantului Francisc din Assisi

Doamne, fa din mine unealta Pacii Tale

Acolo unde este ura s-aduc iubire,
Acolo unde este ofensa s-aduc iertare,
Acolo unde este dezbinare s-aduc unire,
Acolo unde este greseala s-aduc adevar,
Acolo unde este neincredere s-aduc credinta,
Acolo unde este disperare s-aduc speranta,
Acolo unde este intuneric s-aduc lumina ta,
Acolo unde este tristete s-aduc bucurie.

O, Stapane, nu te-am cautat atat

Spre a fi consolat... cat pentru a consola,
Spre a fi inteles... cat pentru a intelege,
Spre a fi iubit... cat pentru a iubi.

Deoarece:

Dand... primesti,
Pierzand... gasesti,
Iertand... esti iertat,
Murind... reinvii la viata eterna!