Sunteți pe pagina 1din 8

Lucian Blaga

- poet, filosof român

 Opreşte trecerea! Ştiu că unde nu e moarte nu e nici iubire,


dar, te rog, opreşte, Doamne, ceasornicul cu care ne măsuri
destrămarea!
 Nu este un semn de autentic curaj în viaţă , când pentru a te
pregăti pentru situaţii cari cer curaj, înveţi din vreme să te
duelezi. ("Din duhul eresului")
 Absolutul este punctul indiferent al tuturor polurilor,
dincolo de existenţă şi inexistenţă, dincolo de real şi ireal.
 Amintirea e o seră a fericirilor trecute.

 Copilăria este inima tuturor vârstelor.

 Orice dogmă este o idee virtualmente înarmată cu toate


mijloacele terorii.
 Orice dogmă reprezintă pentru posibilităţile logice ale
intelectului unam o antinomie (Dumnezeu e Unul si în acelaşi
timp e Trei), dar orice dogmă mai cuprinde, prin înşişi termenii
ce-i întrebuinţează (Dumnezeu e o Fiinţă în trei Persoane), şi o
indicaţie precisă că logicul trebuie depăşit şi că antinomia e
presupusă ca soluţionată împotriva posibilităţilor noastre de
înţelegere. În lumina acestui mediu postulat, antinomia cuprinsă
în dogmă se schimbă, luâna o înfăţişare "de dincolo" care ne
face să-i atribuim un înţeles, deşi înţelesul ne scapă în
întregime.(Trilogia Cunoaşterii - Eonul Dogmatic)
 Minciuna este vacanţa adevărului.

 Satan nu este ateist, el este antiteist pentru că crede în


existenţa lui Dumnezeu, dar luptă împotriva Lui.
 Moartea este umbra care dă plasticitate vieţii.

 E din neamul mare al licuricilor - omul: un vierme ce se


transformă în lumină când iubeşte.

1
 Paradoxul - strigătul imposibil pe care îl scoate inefabilul
când îl împingi până la paroxism.
 Poetul. Donator de sânge la spitalul cuvintelor.

 Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit

aşa de mult să plângă şi n-au putut.(Către Cititori)

 Soarta e o prăpastie în care cădem numai dacă privim prea


mult în ea.
 Tehnica reprezintă fantezia realităţii.

 Cine nu cade nu se poate înălţa.

 Fanatismul strică chiar şi celei mai bogate inteligenţe.

 Nu numai o mare durere îţi poate tulbura fericirea, ci şi o


altă fericire.
 E poate ca o datorie să vezi prezentul în culori mai negre
decât e, de fapt; pentru ca din această vedere să izvorască o
luptă mai hotărâtă spre mai bine.
 De unde-şi are raiul lumina? Ştiu: îl lumineaza iadul cu
flăcările lui!
 Este suficient ca, din când în când, câte un om genial să
moară nebun ca, pentru câtva timp, normalitatea să nu mai fie
deloc cotată la bursă.
 A admira un gânditor nu înseamă a-i accepta şi ideile ca
atare.
 Viaţa ne învaţă să cultivăm uitarea, ca o măsură de consolare
a fiinţei.
 De câte ori o putere nouă ţâşneşte în noi, ni se tulbură
sufletul ca apa unei fântâni în care s-a desfundat un izvor nou.
 Te poţi împodobi cu penele altuia, dar nu poţi zbura cu ele.

 După ce am descoperit că viaţa nu are nici un sens, nu ne


rămâne altceva de făcut decât să-i dăm un sens.

2
 Faptul că orice viaţă de pe pământ se termină prin moarte,
nu dovedeşte că moartea este scopul vieţii.
 A citi memorii înseamnă a face o baie de cenuşă. Şi este un
bun exerciţiu de autoincinerare.
 Masca pe care unii oameni şi-o pun poate fi mai esenţială şi
mai adecvată fiinţei decât faţa pe care o au.
 Cu cât oamenii îmbătrânesc, cu atât spiritul lor devine mai
suplu, mai cald, dobândind o înfăţisare mai organică. S-ar zice
aproape că pentru spirit, timpul este o dimensiune a întineririi.
 Un om nehotărât ajunge la fiecare pas pe pragul unei
alternative, adică în situaţia de a vedea că este într-adevăr o
fiinţă liberă. Un om hotarât este lipsit de acest neajuns.
 Cea mai copleşitoare forţă majoră sub presiunea căreia
suntem uneori constrânşi să lucrăm este propria noastră
conştiinţă.
 Adversarul care îţi este o obsesie a devenit o parte din tine.

 Să nu te cerţi cu oamenii mai mult decât cu tine însuţi.

 A filosofa înseamnă a încerca să răspunzi cu mijloace


supermature la întrebări pe care şi le pun copiii.
 Filosofice sunt acele gândiri care întemeiază oameni.

 Prostul cel mai prost e prostul alterat de filosofie.

 Un simbol îşi are evidenţa sa. Un simbol care are nevoie de


argumente nu e valabil.
 Nimic nu e aşa de tare ca trecutul. Pe acela nimeni şi nimic
nu-l poate schimba.
 Orice om - singur - e aşa de puţin, că nici nu-i poţi zice om.
Abia toţi oamenii împreună fac un singur om. Oamenii nici nu
sunt; este unul singur şi acela suntem toţi laolaltă.
 Cinicul este un om care gândeşte la nivelul animalului din sine.
Cinicul, oricât de spiritual ar fi, rămâne un sub-om.
 Creaţia - a apuca din haosul inform elemente brute, a le topi
împreună şi a le turna într-o formă care să îmbrace o viaţă ce

3
se diferenţiază într-un chip absolut hotărât de tot ce nu este
ea - aceasta este puterea naturii şi a artistului.
 Geometria este ştiinţa care restaurează situaţia dinainte de
creaţia lumii şi încearcă să umple "golul", renunţând la oficiile
materiei.
 Inconştientul este partea genială din fiecare muritor.

 Învăţat e omul care nu termină niciodată de învăţat.

 Limba este intâiul mare poem al unui popor.

 Matematica este o limbă şi o ştiinţă.

 Matematicianul este îmblânzitorul ce a domesticit infinitul.

 Melancolia este o reducţie la zero a capacităţii noastre


înnăscute de a ne autoiluziona.
 Pentru cei mai mulţi oameni moartea este numai un pretext
de dispariţie; pentru foarte puţini moartea ţine de textul
vieţii, ca un punct pe "i".
 Realitatea e ruina unui basm.

 Eşti tânăr încă atâta timp cât admiri şi în măsura în care


admiri.
 Valul este dorul mării de a săruta ţărmul.

 Viaţa - o plimbare spre somn.

 În mine se mai vorbeşte şi azi despre tine.

 Dintre toate lucrurile, timpul ne dă cel mai mult de cugetat.

 Lacul oglindeşte stelele pentru că vrea să fie cer.

 Iubind, ne-ncredinţăm că suntem.

 Clipa ce vine este, prin faptul doar că bate mai târziu,


oarecum inferioară clipei antecedente.
 La o desăvârşită linişte şi mulţumire sufletească ajunge de
obicei numai mediocritatea, care se divinizează pe sine însăşi.
 E foarte probabil că pentru Dumnezeu un om înseamnă mai
mult decât o galaxie.
 Inteligenţa omenească nu e o misterioasă fabrică de
adevăruri absolute. Ea este un factor important în sânul

4
realităţii, un centru de activităţi spontane, un creator de
ficţiuni, de mituri.
 Inimile de piatră se încălzesc, dacă le loveşte des, foarte
des, ciocanul sorţii.
 Numai târându-te te poţi ridica.

 O vorbă de spirit, oricât de strălucitoare, îşi are şi ea


mormântul. În urechile prostului.
 Nu eşti mândru când te gândeşti că zeii, obişnuiţi cu lumina
şi veşnicia, dacă s-ar coborî pe pământ, n-ar putea suporta
greul acestei vieţi, în vreme ce tu învingi şi năzuieşti spre
culmi?
 Vieţii nu i-am rămas dator nici un gând, dar i-am rămas dator
viaţa toată.

Primăvară

5
A cunoaşte. A iubi
Înc-o dată, iar şi iară
a cunoaşte-nseamnă iarnă
a iubi e primăvară.

A iubi - aceasta vine


tare de departe-n mine.
A iubi - aceasta vine
tare de departe-n tine.

A cunoaşte. A iubi.
Care-i drumul? Ce te-ndeamnă?
A cunoaşte - ce înseamnă?
A iubi - de ce ţi-e teamă?
printre flori şi-n mare iarbă?

Printre flori şi-n mare iarbă,


patimă fără păcate
ne răstoarnă-n infinit,
cu rumoare şi ardoare
de albine re-ncarnate.

Înc-odată, iar şi iară,


a iubi e primavară.

O singură rugăciune am: Doamne, să nu mă laşi niciodată să


fiu mulţumit de mine însumi!

Eram aşa de obosit şi sufeream. Eu cred că sufeream de prea


mult suflet.

Unora le place numai ce înţeleg, alţii pot înţelege numai ce le


place.

6
Eu nu-mi am inimă în cap, nici creieri n-am în inimă.

Nu-mi presimti?

Nu-mi presimţi tu nebunia când auzi


cum murmură viaţa-n mine
ca un izvor
năvalnic într-o peşteră răsunătoare?
Nu-mi presimţi văpaia când în braţe
îmi tremuri ca un picur
de rouă-îmbrăţişat
de raze de lumină?
Nu-mi presimţi iubirea când privesc
cu patima-n prăpastia din tine
şi-ţi zic: O, niciodată n-am văzut pe Dumnezeu
mai mare!?

 Eu
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
"Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?"

7
 Melancolie
Un vânt răzleţ îşi şterge lacrimile reci pe geamuri.
Plouă.
Tristeţi nedesluşite-mi vin, dar toată durerea,
ce-o simt n-o simt în mine,
în inimă,
în piept,
ci-n picurii de ploaie care curg.
Şi altoită pe fiinţa mea imensa lume
cu toamna şi cu seara ei
mă doare ca o rană.
Spre munţi trec nori cu ugerele pline.
Şi plouă.