Poate ca omul s-a obisnuit sa i se porunceasca. El isi permite sa fie surd la rugaminti,dar devine atent cand I se porunceste.

N-ati vazut ca Dumnezeu a folosit aceeasi metoda? In loc sa ne ilumineze,a descoperit ca e mult mai comod sa ne porunceasca. In zece porunci a rezolvat totul. Tipatul nu este un argument,dar este o dovada ca omul Acela nu mai are ce face cu logica. m-am intrebat odata de ce tine Dumnezeu ca oamenii sa isi marturiseasca pacatele si greselile. El ar trebui sa stie tot. de ce tine atunci sa ne oblige sa spunem tare ceea ce el stie? Vreti sa va spun de ce? Ca ne umileasca ,domnilor. Ca sa fim smeriti si umili. A iubi inseamna a simti nevoia sa te darui. Pentru mine,asteptarea este un cuvant si intelept,si teribil. De ce intelept? Pai sigur ca este. Cand nu mai poti face nimic,cand te simti ca o gangabie in pumnul destinului,nu zici: sunt disperat; zici: astept. Va veni,nu va veni ce astepti,nu se stie. Important e ca astepti. Din moment ce astepti,faci ceva. Ti-ai gasit o ocupatie. Cum mi-am gasit eu aici,unde am invatat o meserie mult mai grea,aceea de a astepta. Foarte grea meserie,domnilor. Mult mai grea decat aceea de a calatori,de a alerga,de a te imbulzi. Pentru ca atunci cand alergi,iti folosesti picioarele. Cand te imbulzesti,iti folosesti bratele. Dar cand astepti nu-ti folosesti decat puterea de a spera. Si aici e greutatea. Caci aceasta putere se uzeaza si ea,domnilor,ca orice lucru. Si,in clipa in care puterea de a spera s-a uzat,esti pierdut. Nu te mai salveaza nimic,pentru ca nu mai izbutesti sa astepti. Nemaiasteptand,trebuie sa mori. Acolo pe pietre sau pe oasele acelea ,caci nu distingeam prea bine ce erau,am vazut doi serpi incolaciti.Poate faceau dragoste sau poate se luptau.Sa va spun drept,nu stiu cum fac serpii dragoste.Deodata,am vazut cum un fulger negru cade prin aer chiar peste insula si chiar peste serpii incolaciti.Era un vultur care a inhatat unul din serpi si s-a ridicat cu el in vazduh.Daca nu am visat si asta! Asadar,vulturul le-a intrerupt serpilor dragostea sau lupta.Eu i-am vazut inlantuiti ,nu ma pricep sa spun ce anume a fost.Dar ,poate ca intre dragoste si lupta nu e nici o deosebire.Dragostea e lupta intre doua suflete si intre doua trupuri in care nu e nici un invingator ,alteori nu e nici un invins.Si ,oricum pentru unul din serpi nu mai avea importanta diferenta dintre dragoste si lupta.Pentru el totul se sfarsise.Nu va mai face nici dragoste ,nici nu se va mai lupta cu nimeni.Moartea pune punct si iubirilor si luptelor.Fiecare ramane atunci cu cat a iubit si cu cat a luptat.Mai are timp ,poate ,sa regrete ca n-a iubit si ca n-a luptat destul sau ca a trait ca un sarpe singur ,care nu si-a gasit alt sarpe cu care sa se iubeasca sau sa se lupte.Celalalt sarpe ramasese sa faca dragoste sau sa se lupte cu alti serpi.El ramanea ,cum s-ar zice ,pe peronul lui.Mai putea sa ia totul de la inceput.Alte iubiri sau alte lupte. Pustiul te reduce intai la tacere,nu te mai lasa sa intorci capul,te sileste sa mori putin cate putin,incremenit in propria ta tacere,in propria ta frica de moarte.

Nu exist pustiu; ci doar incapacitatea noastr de a umple golul n care trim. Suferina, dac nu gsim n ea un minimum de for, ne cere s fim mcar deceni, s n-o exhibm.

Nu m-am priceput nici s cltoresc prin via, nici s iau din ea doar peronul. Ateptarea ne d iluzia c facem ceva ateptnd, cnd, de fapt, nu facem altceva dect s murim suportabil, puin cte puin.

Prima porunc: S atepi orict. A doua porunc: S atepi orice. A treia porunc: S nu-i aminteti, n schimb, orice. Nu sunt bune dect amintirile care te ajut s trieti n prezent. A patra porunc: S nu numeri zilele. A cincea porunc: S nu uii c orice ateptare e provizorie, chiar dac dureaz toat viaa. A asea porunc: Repet c nu exist pustiu. Exist doar incapacitatea noastr de a umple golul n care trim. A aptea porunc: Nu pune n aceeai oal i rugciunea i pe Dumnezeu. Rugciunea este uneori o form de a spera a celui ce nu ndrznete s spere singur. A opta porunc: Dac gndul sta te ajut, nu evita s recunoti c speri neavnd altceva mai bun de fcut sau chiar pentru a te feri de urmrile faptului c nu faci nimic. A noua porunc: Binecuvnteaz ocazia de a-i aparine n ntregime. Singurtatea e o trf care nu te nvinuiete c eti egoist. A zecea porunc: Amintete-i c paradisul a fost, aproape sigur, ntr-o grot.

Acesta e omul, domnilor. Rezist la multe, dar cteodat l doboar golul din jur. Presiunea dinlauntrul sau devine atunci prea puternica,iar sangele ameninta sa tasneasca prin toti porii. Moartea nu-I vine dinafara,cin dinlauntru. Golul din jur nu e vinovat decat ca a rupt echilibrul. Nu mi-am pierdut cu totul speranta niciodata. Uneori imi repet ca pentru a redescoperi paradisul trebuie sa treci prin infern. Si ca pentru a regasi viata normal,dup ace n-ai stiut s-o pretuiesti,trebuie sa strabati un cosmar. Sa strabati,adica sa depasesti. Un cosmar fara limit ar fi un cosmar zadarnic,deoarece invatatura lui nu ti-ar mai servi la nimic. Am ramas un naiv,poate,dar eu vreau sa cred ca toate cosmarurile sunt provizorii. Iremediabila e numai greseala de a te lasa strivit.

Invinuiesc acea partea din mine care ar fi dispusa sa acuze pe altii ca sa ies eu cu obrazul curat. Pentru ca oricat m-ar acuza acest lucru,pana la urma trebuie sa recunosc ca raul nu exista izolat. Si ca in intamplarile pe care le-am trait n-am niciun merit. De altfel,ce merit e acela de a deveni victima? Orice negatie trebuie dusa pana la capat. Asadar,cineva care a daramat o opresiune nu se poate opri la jumatatea drumului. Trebuie sa zdrobeasca aceasta opresiune cu totul. Datoria lui,a unui asemnea om ,este mai intai sa nege si dupa aceea sa afirme,sa cladeasca pe ruinele negatiei sale ceva. Or,toata drama lui Robespierre asta este,in fond. El a fost trimis la ghilotina atunci cand inca se afla in plina negatie. Cand nu avusese inca timp sa ridice pe ruine un adevar nou. El era ocupat sa darame inca,inainte de a incepe sa construiasca. Si n-ar fi drept,probabil,sa-l judecam numai pentru ceea ce a facut,cand nu aceasta era opera lui. El de-abia pregatea conditiile pentru a-si incepe opera. Pentru a cantari exact rolul lui Robespierre,ar trebui sa stim ce anume vroia el sa cladeasca dupe ce negase ceea ce avea de negat. Am o singura viata pe care am distrus-o,e adevarat,dar n-am risipit-o. si nu vrea s-o risipesc. Greseala oamenilor a fost ca niciodata nu s-au priceput sa se uite langa ei. Li s-a parut ca daca fericirea exista,ea trebuie sa fie inaccesibila sau,oricum,foarte greu de atins. Dincolo de orizontul lor. Sincer sa fiu,oricate mi-as reprosa,si chiar daca destinul m-a strans de gat cu mainile mele,nu pot sa cred ca tot ce mi-a intamplat era ceea ce meritam. Am auzit odata o vorba: Ia de la viata si pe urma plateste.. unii iau fara sa plateasca nimic,niciodata. In schimb,eu am platit fara sa iau.macar din acest punct de vedere si tot am fost nedreptatit. Inteleg insa ca nimeni nu te iarta cand esti slab. Doar te uita. De aceea ma intreb daca ma mai tine minte cineva. Si ce le-as putea raspunde celor care s-ar interesa de mine? Probabil, fiecare fiin are temperatura ei la care moare. Sub care nu mai rezist. Temperatura la care moare omul e mult mai cobort dect a oprlelor, dar exist o limit dincolo de care ceea ce triete el este mai degrab tcerea dintre zgomotele sticlei de coca-cola. Pentru c, din pcate, omul este destul de des o mangust imperfect. Att ct pricep eu lucrurile, omul l-a descoperit pe Dumnezeu nu uitndu-se spre cer, ci cutndu-l n sine nsui, ce anume ar putea opune morii i neantului. N-am suportat gndul c suntem doar pulbere i atunci am cutat n noi ceea ce s-ar opune pulberii. Dumnezeu e partea noastr care nu vrea s moar, care nu se poate consola. Poate c pentru a-i regsi dragostea de via, cnd o pierd sau se uzeaz, oamenii sunt silii uneori s strbat un comar. Dac au norocul s ias din el nemutilai, pot spera din nou. nchipuii-v c ntr-o zi ar fi venit un tren i n-am fi mai avut putere s urcm n el. L-am dorit prea mult, l-am ateptat prea mult. Ne-am epuizat n ateptare i nu ne-a rmas nicio pictur de energie pentru a ne bucura de sosirea lucrului ateptat. Numai c ne-am fi simit strivii de o mare tristee, amintindu-ne ct am visat trenul acela care acum pleac fr noi. i ce-am fi putut face dup plecarea trenului? Singura noastr ans ar fi fost s uitm de el, s uitm de toate, s dormim, iar cnd ne trezeam, cu ultimile noastre puteri, s ateptm alt tren...

Infernul ncepe acolo unde nu mai e nici o speran. Undeva spre limita disperrii, eu am gsit totdeauna sperana. V amintii ce povestete Dostoievski despre minutele petrecute n faa plutonului de execuie? Desprise, dac in bine minte, acele minute n mai multe pri. O parte pentru a-i lua rmas bun n gnd de la prieteni. O parte pentru a-i aminti viaa. i o parte pentru a privi cum soarele pe tabla unei cupole... Poate c trebuie s simi sudoarea morii ca s nelegi, ntr-adevr, ct de frumoas e o cupol care strlucete. Pe care, altfel, o priveti ntrebndu-te ct e de veche sau n ce stil e construit. Sau pur i simplu n-o observi deloc. i poate c e o lege a compensaiilor n toate. Cei care sper sunt tocmai cei care au cea mai mare nevoie de speran. La ce e bun sperana pentru cel care are totul? n schimb, unul ca mine trebuie s cread c orice ru are o limit. Inclusiv pustiul... Pustiul m-a facut sa intele ca nu sunt destul de puternic pentru a nu iubi pe nimeni. Asa ca nu v-am iertat,dar am nevoie de voi. Acest sentiment contrazice,poate,tot ce mi s-a intamplat,dar el straluceste deasupra vointei mele ca un adevar care nu mai depinde nici de mine,nici de voi In anumite circumstante,exista ceva mai rau decat sa-ti fie frica; sa cauti in aceasta frica in loc cat mai confortabil. Ma tem numai de fiara din mine care, simtind desertul, va marai si mai tare decat pana acum si va vrea sa termine rafuiala Iar desertul o sa-mi sopteasca perfid ca nu exista o cale Plec, domnilor. Doamne apara-ma de mine insumi!