Liceul Teoretic ,,Mihai Eminescu”

Profesor: Mitră Constantin

Elev: Ciocîrlan Andreea-Denisa
Clasa: a XII-a A
 Care este sensul vieții mele?

La întrebarea care este sensul vieții există diferite răspunsuri, fiecare

persoană venind cu propria opinie. Fiecare om are chemarea lui și scopul său de
îndeplinit. Din punctul meu de vedere, în timpul acestei călătorii de-a lungul
existenței este să iubim și să aducem bucurie și voie bună în jurul nostru.

În primul rând, conflictul apare în momentul în care două sau mai multe
persoane nu sunt de acord cu privire la o acțiune săvârșită de una dintre părți sau
un anumit subiect. Astfel, din cauza unei greșeli sau unei insistențe asupra cui are
dreptate, riscăm să pierdem o importantă prietenie. Îndemnul lui Pavel în
epistolele scrise este următorul: „Orice amărăciune, orice iuţeală, orice mânie, orice
strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru.
Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi
Dumnezeu pe voi în Hristos.” Efeseni 4:31-32.

În al doilea rând, este ușor să iubești pe cei ce te iubesc, este ușor să le fii
alături celor ce-ți sunt alături. Iisus Hristos spune în Luca 6:27-36 să iubim și să le
facem bine celor ce ne urăsc, celor care se poartă urât cu noi fiindcă inima celor
asupritori trebuie câștigată. , atât timp cât sunt pe pământ nu-mi folosește să țin cont
de cât de mult rău mi s-a făcut, iar iertând și făcând ce este bine am șanse mai mari să
câștig increderea și respectul acelei sau acelor persoane.

În concluzie, iubirea pe care o port celor din jur nu este un sentiment, ci este o
alegere că oricât de înjosită aș fi, nu voi lăsa nesiguranța, tristețea și ura să mă
controleze. Cu răbdare voi analiza și voi înțelege că este posibil ca în spatele jignirilor
să fie ascunse dureri și probleme personale sau că este cazul să îmi schimb atitudinea.
 Cunoaște-te pe tine însuți!

Dacă te cunoști cu adevărat, îți cunoști valorile, principiile, scopurile și unde

să accentuezi ca să îți depășești limitele. Atunci când pășim haotic pe drumul vieții
ajungem la un moment dat să ne simţim inutili, nemulţumiti de noi şi lipsiţi parcă
de sens. Cine suntem noi cu adevărat? Ce vrem de la viaţa noastră? Ce nevoi reale
avem? Care sunt principalele emoţii care ne guvernează viaţa?

În primul rând, oameni fiind avem tendința să ne justificăm faptele

nejustificabile sau să punem pe seama altor persoane. Îndreptățirea a început de la
Adam, a mers la Eva și a ajuns la noi. „Nu sunt eu de vină”, spune Adam. „Nu sunt
eu de vină, ci șarpele”, spune Eva. În această secvență biblică Adam nu și-a asumat
fapta, ci a aruncat asupra Evei vinovăția, Eva la rândul ei făcând același lucru.
Dumnezeu nu i-a întrebat cu scopul de a cunoaște ce au făcut, El deja știa, ci dorea
să vadă asumare a faptelor greșite și i-ar fi iertat. Adam și Eva au fost tentați să
devină ceea ce era Creatorul lor, să atingă cunoașterea supremă, însă defapt le
depășea limita lor ca existență.

În al doilea rând, un mare exemplu de cunoaștere de sine și de pocăință l-a

dat „Fiul risipitor” din Sfânta Evanghelie (Luca 15, 11-32), care, după ce și-a
cheltuit averea în desfrânări, s-a întors cu mare pocăință la Tatăl Dumnezeu care l-
a primit cu mare bucurie: „Trebuie însă să ne veselim și să ne bucurăm, căci fratele
tău acesta mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat” (Luca 15, 32). Iar ca să ne
încredințăm că Dumnezeu iubește pe cel care se pocăiește, Mântuitorul Hristos a
mărturisit că: „În cer mai mare bucurie se face pentru un păcătos care se pocăiește,
decât pentru nouăzeci și nouă de drepţi care n-au nevoie de pocăință” (Luca 15, 7).

În concluzie, Friedrich Hegel, mare filosof idealist de la începutul secolului

al XIX-lea, arăta că preceptul „Cunoaște-te pe tine însuți!” a însemnat un punct de
cotitură în spiritualitatea creștină, deoarece a îndreptat spre conștiință, spre eu-l
profund din fiecare, ca adevăratul izvor al cunoașterii de sine.