Pandora.

Pandora a fost în mitologia greacă prima femeie de pe pământ. Ea a fost creată de zeii care, geloși
pe Zeus care crease bărbații, au hotarât să creeze o femeie perfectă. Hefaistos, zeul meșteșugăritului,
folosind apă și pământ, i-a dat corp și chip. Ceilalți zei au înzestrat-o cu multe talente: Afrodita i-a dat
frumusețea, Atena înțelepciunea, Apollo talentul muzical, Hermes puterea de convingere. De aici și
numele său, Pandora însemnând în limba greacă cu toate darurile.[2]
După ce Prometeu l-a imitat pe Zeus creînd el însuși oameni perfecți din lut, oameni cărora le-a dat viață
cu razele soarelui[3] și cărora le-a oferit focul furat de pe Olimp, Zeus s-a simțit jignit de îndrăzneala
acestuia și a decis să se răzbune. El l-a pus pe Hefaistos să creeze o cutie în care zeii au depus toate relele:
cruzimea (Ares), aroganța (Poseidon), suferința/durerea (Hefaistos), vanitatea (Hermes), lăcomia și
gelozia Herei, pofta trupească (Afrodita), ura (Artemis), lăcomia (Atena], bolile (Apollo), lenea (Dionis),
tristețea (Demetra), teama, înșelăciunea și subjugarea muritorilor de către zei (Zeus) și, nu în cele din
urmă, suferința și moartea (Hades). Doar Hestia (sau poate mai probabil Atena, zeița înțelepciunii) s-a
deosebit de ceilalți zei depunând în această cutie Speranța.[3]
Într-un fals acces de bunătate, Zeus i-a oferit-o lui Prometeu pe Pandora drept soție și cutia (Cutia
Pandorei) drept cadou. Simțind că la mijloc este un șiretlic, Prometeu a refuzat cadourile. Zeus s-a
îndreptat apoi către Epimeteu, fratele lui Prometeu, care, subjugat de frumusețea Pandorei, a acceptat-o de
soție. Împinsă de firea sa curioasă, Pandora a deschis cutia și astfel toate relele din interior au scăpat și s-
au împrăștiat pe pământ. Înfricoșată, s-a grăbit să închidă capacul, neobservând că singurul lucru care
rămăsese pe fundul cutiei era Speranța.
Dincolo de interpretările propuse mitului Pandorei în raport cu presupusa misoginie a lui Hesiod (dar
Hesiod a preluat cu siguranţă povestea din surse mai vechi), este interesant de semnalat că numele
Pandorei este şi un epitet al pământului; Pandora este la rândul ei făcută din pământ, şi nu lipsesc
mărturiile iconografice în care aceasta este reprezentată ieşind chiar din pământ. Dacă între Pandora şi
zeiţa Terra există o legătură evidentă (un alt epitet al său este Anesidora, „cea care face să răsară darurile
din adâncuri”, adică zeiţa care asigură fertilitatea pămîntului), originea sa ca operă a lui Hefaistos îi
conferă în acelaşi timp caracterul de produs al artei şi al activităţii unui demiurg (care în unele versiuni
ale mitului nu este Hefaistos – sau nu numai el -, ci poate fi Prometeu, sau Epimeteu, sau vreun satir ori
silen).

Anubis
Anubis este denumirea în greaca clasică[1] a zeului egiptean cu cap de șacal (sau câine) asociat
mumificării și vieții de apoi. În limba egipteană veche Anubis era cunoscut ca Inpu, (nume
alternative Anupu, Ienpw etc.)[2].
Anubis (găsit și sub numele de Inpew, Yinepu sau Anpu) este numele zeului ce
ghida spiritele morților în lumea de dincolo. Acesta este supranumit „Zeul Ținutului Sfânt” și al
lui Khentamentiu (un zeu precedent lui Anubis). Deoarece egiptenii credeau că Valea morților se
află spre vest, aceștia îl denumeau și „Regele Vestului”. Venerarea lui Anubis pare a exista din
cele mai vechi timpuri ale Egiptului Antic, fiind posibil chiar mai veche decât cea a lui Osiris -
acest fapt fiind confirmat de asocierea sa cu Ochiul lui Horus și de către textele inscripționate în
mormântul faraonului Unas. În textele mormântului lui Unas se precizează următoarele: „Unas
alăturându-se spiritelor, acestea trei fiind, Anubis, apoi Amenti și apoi Osiris”.
Anubis este deseori descris ca fiind un bărbat de culoare neagră cu cap de șacal sau ca fiind un
șacal negru. Egiptologul Flinders Petrie consideră conceptul lui Anubis astfel: egiptenii
observând șacalii pe lângă morminte, au asociat șacalul cu omul creându-l astfel pe zeu. Pentru a
arăta importanța sa în lumea morților, capul său era pictat cu negru, aceasta fiind și o
reprezentare a fertilității. Anubis era considerat, pe lângă ghidul sufletelor decedaților, ca fiind
zeul îmbălsămării și paznicul mormintelor.
Deoarece egiptenii nu făceau o deosebire mare dintre șacali și câini, există posibilitatea confuziei
între aceste animale. Deși despre Anubis se face deseori referire prin cuvântul sab(ce însemna
șacal) mai degrabă decât (ce însemna câine), este încă nesigură specia canină din care facea
parte.
Când egiptenii au început să îl venereze mai mult pe Osiris decât pe Anubis, acestuia i s-au retras
multe dintre muncile sale, precum ghid al spiritelor sau paznicul morților, rămânând a fi zeul
îmbălsămării. Când o înmormântare avea loc, preotul ce urma să mumifice decedatul purta o
mască în formă de șacal, fiind astfel denumit „Supravegetorul misterelor” sau hery
seshta simbolizând astfel întruparea zeului în preot. Anubis este fiul lui Nephthys și Seth, sau al
lui Nephthys și Osiris, acest lucru fiind însă incert. Există de asemenea și varianta în
care Nephtis l-a dat în creștere lui Isis pe Anubis pentru ca Seth să nu afle de relația
extraconjugală pe care a avut-o cu Osiris. Anubis avea o fiică numită Kebechet, descrisă ca fiind
un șarpe. Aceasta era considerată zeița purificării și a prospețimii. Kebechet îl ajuta pe tatăl său
la îmbălsămări aducându-i apă sfântă pentru ca acesta să poată termina procesul de mumificare;
pe lângă aceasta ea păzea corpul împotriva forțelor negative pentru ca sufletul să rămână
proaspăt. Soția lui Anubis este Anput, deoarece deasupra capului are șacalul deasupra casei sale.
Aceasta este mama lui Kebechet.
Zeul Anubis este inventatorul mitic al îmbălsămării și al mumificării; în această imagine el
pregătește trupul lui Sennedjen
Egiptenii credeau că Anubis este inventatorul mumificării datorită faptul că acesta a ajutat-o pe
Isis să își readucă la viață soțul, după ce Seth îl omorâse, bandajând corpul zeului în haine de
pânză de in țesute de Isis și Nephthys pentru a fi sigur că acestea nu vor putrezi.