Un roman cu un titlu simplu - numele protagonistului -, rece si puternic, dar in spatele

caruia mocnesc pasiunile. Un roman al marilor conflicte dramatice, "al violentei si

barbariei", care distruge mitul samanatorist al taranului idilic, in haine de sarbatoare,
bu-curandu-se de munca lui in mijlocul naturii. Un roman ce patrunde in zonele abisale
ale psihicului uman, intr-o lume in care legile sunt dure: nu esti ceea ce esti, ci esti
ceea ce ai-
Eroul lui Rebreanu aminteste de personajele lui Thomas Hardy sau de cele ale Iu Emile
Zola, victime ale fatalitatii biologice.

Lumea romanului sau imbraca atribute mitice frecvent intalnite in romanul secolulu XX
(prin Yoknapatawpha, la Faulkner, Macondo - la Marquez, Dublin - la Joyce etc.) incat,
chiar daca poate fi determinata topografic, pare utopica (Eugen Simion).

Liviu Rebreanu (1885-1944) - prozator, dramaturg si publicist ardelean, ajuns la

Bucuresti dupa ce, in 1909, trece granita ce despartea Transilvania (pe atunci, parte a
Imperiului Austro-Ungar) de Regat.
Debuteaza editorial cu nuvelele publicate in volumul Framantari din 1912, urmat de alte
volume de schite si nuvele: Golanii - 1916, Marturisire - 1916, Rafuiala - 1919.
Consacrarea literara i-o va aduce publicarea romanului Ion - 1920, prin care autorul
impune formula romanului realist obiectiv.
^Urmeaza si alte capodopere: Padurea spanzuratilor - 1922 (primul roman psihologic
din literatura romana), Adam siEva - 1925, Ciuleandra - 1927, Craisorui - 1929,
Rascoala - 1932,7a/- - 1934, Gorila - 1938, Amandoi - 1943.
Dramaturgia lui Rebreanu cuprinde piesele de teatru Cadrilul - 1919, Plicul -1923,
Apostolii - 1926.
Romanul Ion apare intr-un moment de aprinse dezbateri literare (din perioada imediat
urmatoare Primului Razboi Mondial), privitoare la destinul romanului romanesc.
Desi partizan al innoirii prozei romanesti prin sincronizarea cu literatura occidentala
(introducerea in epica romanesca a spatiului citadin si a tipului intelectualului), Eugen
Lovinescu saluta aparitia romanului Ion, eveniment ce "rezolva o problema si curma o
controversa".
Cartea lui Rebreanu da o lovitura puternica samanatorismului si poporanismului (ce
dominau arena) prin realismul sau, prin observatia obiectiva, balzaciana, prin
introspectia si analiza psihologica ce coboara pana in zonele cele mai obscure ale
psihicului uman, frizand adesea patologicul.

Viziunea artistica a autorului

- raportul realitate-creatie: "Artistul nu copiaza realitatea niciodata. Realitatea pentru
mine a fost numai un pretext pentru a-mi putea crea o alta lume, noua, cu legile ei, cu
intamplarile ei";
- atitudinea anticalofila: "Nu frumosul, o nascocire omeneasca, intereseaza in arta, ci
pulsatia vietii. Cand ai reusit sa inchizi in cuvinte cateva clipe de viata adevarata, ai
realizat o opera mai pretioasa decat toate frazele frumoase din lume";
- arta trebuie sa aiba o valoare etica: "Daca privesti arta drept creatie, trebuie sa-i
atribui o valoare etica []. Arta n-are menirea sa moralizeze pe om, evident, dar Poate
sa-l faca sa se bucure ca e om si ca traieste, si chiar sa-l faca om";
- neimplicarea eului in opera: "M-am sfiit intotdeauna sa scriu la persoana I" (citatele
apartin lui Liviu Rebreanu).
Are la baza trei experiente de viata petrecute la distanta in timp:
- o scena la care autorul a fost martor discret si despre care marturiseste intr-o
Conferinta din 1932: "Era o zi de inceput de primavara. Pamantul, jilav, lipicios.
Iesisem cu o pusca la porumbei salbatici. Hoinarind pe coastele dimprejurul satului, am
zarit un taran, imbracat in straie de sarbatoare. El nu ma vedea Deodata s-a aplecat si
a sarutat pamantul. L-a sarutat ca pe o ibovnica";
- la o saptamana dupa aceasta scena, afla de la sora lui, Livia, povestea unei fete
instarite, batuta cumplit de tatal sau pentru ca ramasese insarcinata cu un tanar sarac
si lenes, "care nu iubea pamantul si nu stia sa-l munceasca";
- convorbirea scriitorului cu un tanar [aran muncitor, Ion Boldijar al Glanetasului, care i
s-a plans de necazurile datorate lipsei de pamant cu "atata sete, cu atata lacomie si
pasiune, parc-ar fi fost vorba despre o fiinta vie si adorata". Rebreanu marturiseste:
"Problema pamantului mi-a aparut atunci ca insasi problema vietii romanesti, a
existentei poporului roman []".
O importanta deosebita a avut-o si spatiul ardelenesc in care a copilarit si a inregistrat
obiceiurile si mentalitatile taranilor, complexul de probleme ale romanilor sub ocupatie
austro-ungara.
Nuvela Rusinea a constituit nucleul romanului, iar o prima varianta a acestuia s-a numit
Zestrea.

Tipologia romanului

- Ion este, in primul rand, un roman realist si social, ce ilustreaza viata satului
ardelenesc de dinainte de Primul Razboi Mondial, in toata complexitatea structurii sale
sociale: cu tarani instariti sau saraci (sarantocii si "bocotanii"), cu intelectualii satului:
invatatorul, preotul, functionarii, oamenii politici, reprezentanti ai autoritatilor austro-
ungare, care isi deruleaza destinul in ritmul marcat de evenimentele esentiale ale
existentei in spatiul circumscris de obiceiuri si traditii milenare.

"Hora in sat, bataia intre flacai, tocmeala pentru zestre, nunta taraneasca si nunta inva|
atoreasca, nasterea la camp a copilului Anei, moartea batranului Dumitru Moarcas,
spanzurarea carciumarului si a Anei sunt momente din calendarul sempitern al salului,
miscatoare prin calitatea lor elementara.
ION este un roman epic solemn ca un fluviu american, o capodopera de maretie
linistita."
- Prin sondarea zonelor abisale ale inconstientului uman, prin interesul pentru
instinctualitate, prin reprezentarile crude si brutale ale realitatii, inregistrate intr-un
spirit de reporter ce urmareste sa ofere documente de viata ca pentru un studiu clinic,
romanul lui Rebreanu poate fi considerat naturalist.

Elemente naturaliste se regasesc in literatura romana in unele nuvele ale lui Caragiale
si Delavrancea sau in proza lui Liviu Rebreanu.
Neintemeiata, totusi, este acuza lui Nicolae lorga, care afirma ca autorul a dat la iveala
un roman de un naturalism exacerbat, "cu toate manifestarile brutei", cum Ie-a vazut el
"intr-un colt blestemat de Ardeal".
Sfidand viziunea idilica asupra taranului roman, dar neexcluzand elementul folcloric sau
etnografic care se leaga organic de viata omului de la tara, Liviu Rebreanu realizeaza o
monografie a satului ardelenesc in stilul cel mai realist si autentic posibil.

- Ion este un roman obiectiv. Realismul romanului este potentat de tehnica balzaciana a
detaliului, precum si de obiectivitatea expunerii. Exactitate si impartialitate impotriva
fanteziei si subiectivitatii.
Obiectivitatea este absoluta si echivalenta cu impersonalitatea. Nu stim cine
povesteste, autorul este absent. Omniscienta este detasata si creeaza impresia ca
intamplarile se deruleaza de la sine.
Discursul narativ este neutru, nu se afla in relatie cu celelalte instante narative. Vocea
interioara a fiecarui personaj se aude "ca intr-un cor de tragedie antica" (Nicolae
Balota).
- Ca formula narativa, Ion este un roman traditional, in stilul romanelor din secolul al
XVIII-lea in plan european, care la noi se impune abia la inceputul secolului XX. Se
caracterizeaza prin constructie rationalista, deductiva, prin omniscienta, obiectivitate,
naratiune la persoana a lll-a, preferinta pentru tipuri, caractere etc. "Prefera psihologiei
fapta, analizei, epicul, desi dorinta lui suprema e de a crea iluzia vietii complete. Lumea
lui e coerenta, vocatia autoritara. Autorul isi ia in stapanire personajele [], e un
demiurg capabil doar de sacrificiul de a nu se dezvalui nemijlocit in creatie; in care e
prezent, totusi, de la primul la ultimul rand, prin cunoasterea desavarsita a destinelor,
sufletelor si solutiilor intrigii." (N. Manolescu).

- Modernitatea lui Ion este evidenta insa pentru perioada in care el a aparut, cand in
literatura romana nu exista inca tipul balzacian de roman.
Desi abordeaza o tematica traditionala, intr-un moment de excese samanatoriste,
Rebreanu reuseste emanciparea fata de neoromantismul samanatorist. El introduce
obiectivismul, introspectia si analiza psihologica in roman si il determina pe Eugen
Lovinescu sa-l declare "intemeietorul romanului romanesc modern".

Tematica romanului: viata satului transilvanean de la inceputul secolului XX, in care

demnitatea si locul omului in colectivitate se masoara in functie de avere, respectiv, de
pamant.
Atentie! Pentru Ion, dorinta de a avea pamant reprezinta mai mult decat depasirea
conditiei sociale; el este un posedat de iubirea pentru pamant: "Iubirea pamantului l-a
stapanit de mic copil. Vesnic a pizmuit pe cei bogati si vesnic s-a inarmat intr-o
hotarare Patimasa: trebuie sa aiba pamant, trebuie!".
Cele doua teme centrale sunt: setea de pamant si iubirea, regasite in titlurile celor doua
parti ale romanului si evidentiind dilema din sufletul eroului.