Literatură comparată

Anul II, semestrul II

FIŞĂ DE LUCRU
HERAKLES – EROUL TRAGIC
Seminarul 2

Lectură obligatorie:
Herakles – Euripide (416 î.Hr.) Hercule furios – Seneca (54 d.Hr.)
Trahinienele – Sofocle (440 î.Hr.) Hercule pe muntele Oeta – Seneca (primul secol
d.Hr.)

I. Eroul tragic
1. Etimologie

a) gr. Heróos (erou – protector, ființă care ajută, dublul din spatele cuiva, relație duală,
semizeu, ființă de relație, virtuți psihopompe, satelit)
b) gr. Hierós (sacru, strălucitor, luminos)
c) gr. Erós? – năvală, dorință, patos
d) Herakles = hera Kleos (glorie Herei)

2. Origine

a) Abandonat și expus la naștere

b) Crește și ucide o fiară
c) Dobândește statutul printr-o inițiere specială
d) Are o conformație fizică și puteri excepționale, uneori puteri magice precoce
e) Eroul devine nemuritor, plecând într-un loc special de recluziune, la marginea universului
f) Eroul nu moare văzut de toți, ci se ocultează
g) Eroul susține, prin epifanii neașteptate, credința unui protectorat continuu, el fiind mereu pregătit
să-și ajute comunitatea

3. Definiție

Luând în considerare propunerile teoretice anterioare, formulați răspunsuri pentru următoarele întrebări:

Cum definim conceptul de erou?

Cum se dobândește calitatea de erou?
Ce dobândește eroul caracterul tragic?
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________

1
 Literatură comparată
Anul II, semestrul II

4. Context

Heracles, vestit erou grec, neîntrecut în forță și vitejie și care, după moarte, a fost primit în rîndul zeilor,
devenind nemuritor. Heracles – numit de către romani Hercules – era fiul lui Zeus și al Alcmenei. Pentru
a se uni cu Alcmene, Zeus a luat chipul și înfățișarea soțului ei, Amphitryon, plecat să lupte împotriva
teleboenilor. Din unirea Alcmenei cu Zeus s-a născut Heracles, iar din unirea alcmeei cu Amphitryon,
sosit imediat după aceea, s-a născut Iphicles, frate geamăn cu Heracles. Dîndu-și seama de originea divină
a lui Heracles, Amphitryon a consimțit să-l crească în casa sa, alături de Iphicles. Gelozia Herei față de
Alcmene s-a manifestat însă de timpuriu, încă dinainte de nașterea copilului. Fiindcă Zeus – ca să-și
ocrotească viitorul fiu – făgăduise regatul Argosului primului urmaș care se va naște din Perseus, Hera a
îndemnat-o pe fiica ei, Ilithyia, care patrona nașterile, să întârzie nașterea lui Heracles și s-o grăbească în
schimb pe cea a lui Eurystheus, fiul lui Sthenelus. Datorită acestui fapt, Eurystheus se naște la șapte luni,
revenindu-i Argosul, iar Heracles e purtat zece luni în pîntece de Alcmene. Mînia Herei continuă să se
reverse și după naștere, de data asta însă asupra copilului. Într-o noapte, cînd cei dooi frați se aflau în
leagănul lor, ea le trimite doi șerpi cu gîndul să-l ucidă pe Heracles. Fără să-și piardă cumpătul, Heracles,
deși avea numai zece luni, îi apucă pe fiecare cu cîte o mînă și îi sugrumă, în timp ce Iphicles, îngrozit,
trezește toată casa cu țipetele lui. Este un semn în plus pentru Amphitryon cu privire la originea divină a
copilului. El îl crește însă mai departe în casa sa, ca pe propriul său fiu. Cînd Heracles crește, el își
înspăimîntă părintele, ucigându-și dascălul, pe Linus, și acest fapt îl determină pe Amphitryon să-l trimită
pe Heracles la țară să-i păzească cirezile. Eroul stă acolo pînă la vîrsta de optsprezece ani, cînd săvîrșește
primul său act de vitejie: ucide leul din Cithaeron, care atacase cirezile tatălui său. Cu această ocazie el se
unește cincizeci de nopți la rînd cu cele cincizeci de fiice ale regelui Thespius, la care stă în gazdă tot
timpul cît durează vînătoarea. După ce ucide fiorosul animal, Heracles se întoarce acasă. Pe drum se
întâlnește cu solii regelui Erginus, trimiși să ridice tributul la care erau supuși tebanii. El se luptă cu
Erginus și îl învinge. Drept mulțumire că i-a scăpat pe tebani de tributul înjositor, regele Creon i-o dă în
căsătorie lui Heracles pe fiica sa, Megara. Cu Megara eroul a avut mai mulți copii. Urmărindu-l mai
departe cu mânia sa divină, Hera îi ia mințile și, într-un delir furios, îl determină să-și ucidă copiii. În
urma săvârșirii acestei fărădelegi, eroul consultă oracolul de la Delphi. Pentru ispășire, Apollo îi
poruncește să-i slujească timp de doisprezece ani lui Eurystheus. (Balaci 1969: 180-182)

5. Termeni cheie propuși pentru analiza tragediilor

a) Até – stare indusă de divinitate omului ca anulare temporară a conștiinței, adesea pentru a pedepsi
o atitudine disprețuitoare a acestuia; „Întotdeauna, sau aproape întotdeauna, até este o stare de
spirit – o întunecare, o confuzie temporară a conștiinței normale. Este, de fapt, o nebunie parțială
sau vremelnică; și, ca orice nebunie, nu este atribuită unor cauze fiziologice sau psihologice, ci
unui factor extern, daimonic. ” – (Dodds 1983: 24)
b) Hybris – Mândrie nemăsurată a unui individ, supraapreciere a forțelor și libertății sale în
confruntarea cu destinul (considerate ca surse ale tragicului în teatrul antic)
c) Phthonos – invidia divină
d) Hamartia – eroare fatală care duce la declinul/prăbușirea unui erou/a unei eroine
e) Katharsis – „Tragedia e, așadar, imitația unei acțiuni alese și întregi, de o oarecare întindere, în
grai împodobit cu felurite soiuri de podoabe osebit pentru fiecare din părțile ei, imitație închipuită
de oameni în acțiune ci nu povestită, și care stîrnind mila și frica săvârșește curățirea acestor
patimi.” (Aristotel 1998: 71-72)

2
 Literatură comparată
Anul II, semestrul II

6. Genealogii mitice

a. Trahinienele – Sofocle; Hercule pe muntele Oeta - Seneca

Hyllus Lichas

Herakles/
Iole Deianeira
Hercule

Nessus
b. Herakle – Euripide; Hercule furios - Seneca

Hera Zeus

Herakles/
Megara Amphytrion
Hercule

Creon Lycus
Iris

Tezeu
Lyssa

Athena
3
 Literatură comparată
Anul II, semestrul II

Stabiliți liniile genealogice dintre personaje.

7. Propuneri de lectură

Concepte Eroul tragic în Antichitatea grecească (Sofocle, Euripide) și

Antichitatea romană (Seneca)
Divinitatea „Greșeala fără vinovat trimite la o culpabilitate divină: Nediferențierea divinului
și a diabolicului este tema implicată a acestei teologii și a unei asemenea
antropologii tragice. Dar cum același zeu poate fi în același timp autorul izbăvirii
mele și a pierzaniei mele? Cum poate vrea totodată reușita și eșecul meu și – ce-i
Vină mai rău – eșecul meu prin reușita mea? Aceasta este aporia – contradicția de
nerezolvat – în care toate situațiile tragice sînt aproximații; căci este tragic să fac
răul tocmai vrând să fac binele; este tragic că trebuie să zdrobesc libertatea altuia
pentru a o cuceri pe a mea.” (Domenach 1995: 31)

„Acest mister al unei culpabilități de inocență nu se poate situa decît în sfera

Bine vs. Rău rațiunii; funcția tragediei este de a-l reprezenta; funcția filozofiei de a-l contesta.
Această dialectică jalonează istoria tragediei, apogeul și lungile sale eclipse. În
realitate, nimic nu înlocuiește tragedia în rolul său scandalos care este de a reașeza
spiritul uman în fața răului nejustificat.” (Domenach 1995: 31)

„Vinovați inocenți înseamnă absurdul. Un Dumnezeu vinovat este monstruos.”

Nebunie (Domenach 1995: 37-38)

Ce tip de imagine se prevalează asupra divinității în tragediile lui Sofocle,

Euripide și Seneca?
Cum este înfățișat conflictul divin-uman la cei trei autori?
Care este mobilul mâniei divinității asupra eroului?

„Fatalitatea nu rezidă în eveniment; ea nu rezidă nici în libertate; ea este inclusă în

Fatalitate cuvîntul rostit pentru mine: - imprecație, binecuvântare, denumire simplă – acest
cuvînt ce mă învăluie, ce merge înaintea mea și pe care trebuie – vrînd-nevrînd,
într-un mod sau altul - să-l justific.” (Domenach 1995: 39)
Rațiune
moarte „Orice vinovat tragic nu își pune numai problema vinei lui de care nu e singurul
vinovat și a pedepsei nemeritate, ci și pe aceea a responsabilității pentru ceea ce
decurge din faptele sale și, în ultimă instanță, pentru destinul său.” (Mălăncioiu
2013: 244)

„Seneca atenuează ponderea elementului metafizic, de sorginte platonică în

sinteza ciceroniană, între cele două concepții estetice grecești – Aristotel și Platon.
Egalizarea axiologică a diferenței ontologice de statut între lumea inteligibilă,
lumea sensibilă și artă, conduce la afirmarea rațiunii și a virtuții – ca urmare a
demersului rațional în plan istoric – ca expresii ale umanului prin care acesta
participă la raționalitatea, natura și ordinea lumii în ansamblul ei, fără a-și pierde
specificitatea. Centrând asupra omului meditația filosofică, romanii, mai ales prin
epicureismul lucrețian, au raportat etica la problematica omului istoric. Din acest
punct de vedere, Hercule ipostaziază cele două aspecte fundamentale pentru
lumea romană: raționalitatea și etica individuală.” (Marin 2002: 51)

4
 Literatură comparată
Anul II, semestrul II

Definiți rolurile masculin/feminin în societatea antică grecească/romană.

Cum justificați acțiunile soției lui Herakles?
Discutați implicațiile fatalității în tragediile celor trei autori.
Care este semnificația morții lui Herakles?
Discutați în pereche/grupe asemănările și deosebirile eroului tragic așa
cum reies din operele Greciei/Romei antice.

Bibliografie critică:

Aristotel, 1998, Poetica, traducere de D. M. Pippidi, București, editura Iri.

Balaci, Anca, 1969, Mic dicționar mitologic greco-roman, București, editura Științifică.
Domenach, Jean-Marie, 1995, Întoarcerea tragicului, traducere de Alexandru Baciu, București,
editura Meridiane.
Marin, Ileana, 2002, Infidelitățile mitului, Constanța, editura Ex Ponto.
Mălăncioiu, Ileana, 2013, Vina tragică, Iași, editura Polirom.