Luceafărul

Mihai Eminescu

Mihai Eminescu a făcut parte din generația Marilor Clasici, iar creația lui
a fost împărțită de criticul literar Mihaela Mancaș în trei perioade. Singurul
volum de poezii al scriitorului apare în anul 1889, postum și este redactat din
grija lui Titu Maiorescu.
Apariția poemului- aprilie 1883, Viena în „Almanahul Societății academice
social-literare „România jună”, apoi fiind publicat în paginile revistei
„Convorbiri literare”

Sursele de inspirație
1.surse folclorice: basmul „Fata din grădina de aur”- Kunisch
„Miron și frumoasa fără corp”
Mitul Zburătorului- „Sburătorul” (I. H. Rădulescu)
Motivul stelei cu noroc
2. surse filosofice: idei din filosofia lui Arthur Schopenhauer (antiteza om de
geniu- om comun)
influențe din filosofia lui Immanuel Kant (teoria timp-spațiu)
elemente de filozofie platoniciană (erosul=eternitate; mitul
androginului)
Carl Gustav Jung- conceptele de animus și anima (arhetipuri
aflate în subconștient; principii asociate masculinului (Logos, rațiune, intelect)
și femininului (eros, sentiment, afect))- pentru echilibru, armonie, fiecare
individ ar trebui să-și exploreze zona subconștientului pentru a accesa principiul
opus sexualității sale
3. surse mitologice: motivul păcatului originar (mitologia creștină)- tentația
(erosul)
mitul îngerului căzut (Lucifer)
 mitul lui Hyperion (mitologia greacă)- fiul lui Uranus (zeul
cerului) și al Geei (zeița pământului); tatăl lui Helios (Soarele) și al zeițelor Eos
(dimineața) și Selene (Luna)- „pe deasupra mergătorul” (geniul)
elemente cosmogonice din mitologia indiană (Rig -Veda)-
mitologia vedică (lumea a luat naștere din oul primordial- sintetizează unirea
principiilor esențiale- apa și universul)
mitul orfic- Orfeu
4.surse biografice: propria viață a scriitorului ridicată la rang de simbol
Perpessicius: „orice creațiune lirică este legată de un eveniment din viață”.
!exagerarea realizată de Brătescu-Voinești – Eminescu=Hyperion; Veronica
Micle= Cătălina; I.L. Caragiale=Cătălin; Titu Maiorescu=Demiurgul
!!!Tudor Vianu sintetizează „lirica măștilor” în creația eminesciană-
„Luceafărul” – eul liric în mai multe ipostaze:
*Cătălina- omul comun care aspiră la un ideal;
*Cătălin- omul comun, bărbatul îndrăgostit;
*Demiurgul- creatorul absolut, divinitatea, forța Universului;
*Hyperion=Luceafărul- omul de geniu, individul superior

În poem se identifică toate genurile literare:

*liric- organizare strofică; limbaj expresiv (elemente de stilistică);elemente de

versificație/ prozodie; intensitatea emoțională a poemului
*epic- firul narativ (incipitul fiind marcat de elemente naratoriale- „a fost
odată….”), prezența personajelor (Cătălin, Luceafărul=Hyperion, fata de
împărat=Cătălina, Demiurgul), moduri de expunere- narațiunea obiectivă
(relatarea la persoana a III-a)
*dramatic- dramatizarea prin dialog, conflictul central- imposibilitatea împlinirii
emoționale din cauza raportării la medii diferite (conflictul dintre voință și
putință)
! Evidențiază caracterul romantic al poemului prin raportare directă la ideologia
estetică a romantismului (150-200 de cuvinte)- exemple

*aria tematică a poemului- iubirea, timpul, condiția nefericită a geniului,

destinul uman, cosmogonia
*antiteza om de geniu-om comun/ apolinic (rațiunea)- dionisiac (bucurie,
exaltare, afect- iubire)/ terestru-cosmic/ etern-efemer
*polimorfismul genurilor
*valorificarea miturilor, a folclorului- iubire imposibilă din cauza
incompatibilității protagoniștilor; androginul (tabloul 2- cuplul Cătălin-
Cătălina), Zburătorul (tabloul I), mitul orfic, mitul cuplului primordial (adamic)
*categoriile estetice- dionisiacul, frumosul, fantasticul, imaginarul
*evadarea din realitate prin intermediul visului (motivul oniric)- cultivarea
elementului fantastic

Tabloul I (strofele 1-43)

-cadrul e terestru și cosmic;
-o poveste fantastică de iubire între două ființe aparținând unor lumi diferite;
-incipitul enunță o formulă specifică basmului- introduce cititorul în lumea
imaginației eminesciene, proiectează alegoria într-un timp neprecizat, unic „illo
tempore”;
* Fata- simbol al omului comun care aspira la un ideal în iubire, în raport cu
semenii este omul superior datorită unicității; singularitatea fetei este
evidențiată prin comparația hiperbolizantă cu Fecioara și cu luna
*visul fetei- reprezintă criza puberală, (G. Călinescu-„ilustrarea invaziei
instinctului puberal”) dorința de descoperire a iubirii, rezolvată mitologic prin
motivul zburătorului; fata se află la vârsta delicată când poate fi tulburată de
zburător;
*refuzul/ respingerea invitației Luceafărului surprinde teama de neant, de
necunoscut a fetei de împărat, incapacitatea omului comun de a-și depăși
limitarea- spaima de moarte; senzațiile de frig și ardere proiectate prin
secvențele: „ochiul tău mă îngheață” și „privirea ta mă arde” sunt revelațiile
intuitive ale omului comun privind deosebirea de structură între el și geniu
(semne ale morții)
*Luceafărul- omul de geniu, ființa superioară; metamorfozele acestuia- înger și
demon- capacitatea geniului de a-și da un alt chip, ca o manifestare a
contrariilor din care ia naștere/ esența superioară a geniului

*dragostea Luceafărului- aspirația spre concret, dorința de cunoaștere, nevoia de

pătrundere într-o altă formă a materiei universale; capacitatea de sacrificiu a
omului superior
Tabloul al doilea- 44-64
*cadrul terestru;
*în centrul tabloului sunt cei doi oameni, idila începută între cei doi semeni-
Cătălin și Cătălina (mitul androginului);
*atmosfera este intimă conturată prin limbajul folosit de cei doi
*cei doi simbolizează perechea perfectă unită prin nume și destin (mitul
androginului)
*refuzul Cătălinei- nostalgia pentru Luceafăr și lipsa experienței în sfera
amorului
*acceptarea relației este generată de conștientizarea asemănărilor
comportamentale și emoționale între cei doi; revelația aceluiași ideal (împlinirea
erotică)
Tabloul al treilea- 65-86
*cadru cosmic
*întâlnirea dintre Hyperion și Demiurg
*zborul intergalactic al Luceafărului spre începuturile lumii, spre momentul
genezei și încercarea de abolire a dimensiunilor spațiale/ temporale cu scopul
obținerii statutului de muritor (zbor regresiv)- universul fabulos al creației
eminesciene
*limbajul conține o nuanță gnomică (cu încărcătură morală, filosofică, plină de
sfaturi), sentențială
*atmosfera este rece, glacială prin respectul purtat de Hyperion Demiurgului
*Hyperion- hyper+eon= pe deasupra mergătorul- o formă individualizată a
absolutului
*dorința lui Hyperion- dezlegarea de nemurire pentru „o oră de iubire”,
obținerea statutului de muritor, de ființă efemeră pentru a cunoaște sensul iubirii
și pentru a experimenta dragostea
*refuzul Demiurgului- vine din analiza obiectivă a poziției lui Hyperion în
raport cu restul lumii, din imposibilitatea abolirii treptelor de organizare a
materiei universale, precum și din cunoașterea superioară manifestată de
Demiurg
*Tabloul al patrulea- 87-98
*cadru terestru și astral/cosmic
*este ilustrată povestea omului comun fericit prin iubire și revelația
Luceafărului privind diferențele dintre cele două lumi
*atmosfera cadrului terestru este intimă, senzuală, feerică (datorată emoțiilor),
iar cea asociată planului cosmic este rece, rațională (datorată conștientizării
diferențelor dintre cele 2 lumi)
*idila pământeană= împlinirea aspirației spre fericire, unirea jumătăților
perfecte (mitul androginului)
*a treia invocație a Luceafărului- dorința superstițioasă a omului comun de a-și
prelungi existența fericirii prin atragerea unei „stele cu noroc”, semn al omului
comun
*răspunsul final al Luceafărului este o constatare obiectivă a diferențelor
fundamentale între lumile lor antitetice- cea astrală asociată reflexivului,
apolinicului, rațiunii și cea terestră- asociată instinctului, stării dionisiace,
norocului de a avea un destin fericit/ o șansă
* sintagma „chip de lup” relevă caracterul uman, efemer, inferior al omului/
fetei de împărat în raport cu omul de geniu
!!Eseu de min 600 de cuvinte- încadrarea în curent; 2 elemente de conținut;
prezentarea tablourilor și evidențierea a două secvențe semnificative pentru
tema operei