V

1
2
3
4
b
t
â
m
Z
u
A
r
c
P
E
ă
p
e
a
lH
s
d
n
i
o Paralelă Iliada, Epopeea lui Ghilgameș

Deși Homer aparține civilizației grecești, acesta a realizat din cele mai vechi timpuri
contacte cu civilizația orientală, localizată în Anatolia, Estul Semitic, Egipt. Contactele au fost
mai întâi de natură materială, datorate în special comerțului, la care s-au adăugat cele de
natură spirituală, evidențiate de cercetările arheologice prin obiecte de cult descoperite în
sactuare grecești/ obiecte de uz casnic.

noapte).
Civilizația greacă va ajunge la hegemonia culturală abia după ce experimentează
orientalizarea, prin însușirea alfabetului fenician, care fiind adaptat limbii elene va da
posibilitatea redactărilor testimoniilor grecești.

Ca similitudine formală Gil Michaux a observat corespondența dintre cele 12 table ale
epopeei sumeriene și cele 24 de cânturi ale epopeei grecești, întrucât dublul lui 12 este
configurat de modul în care grecii se raportau la dimensiunile temporale (12 h zi, 12 h

La nivelul conținutului, atât în literatura sumeriană cât și în cea greacă, oceanul devine
obârșie a tuturor lucrurilor.

În poemul „Enuma Elis” viața apare din împreunarea apelor dulci reprezentate de
Apssi și a celor sărate și amare reprezentate de Tiamat, în timp ce în Iliada, oceanul este văzut
ca punct de emergență al vieții („Cântul 14”)

O altă similitudine este dată de corespondența iubiților victimizați ai zeiței Isthar, al

căror tablou îl generează Ghilgameș când își argumentează refuzul față de zeiță și tabloul
iubitelor lui Zeus, care au fost de asemenea victime ale furiei Herei.

O altă corespondență este dată de prezența în cadrul celor 2 civilizații a triadei divine,
care stăpânește cerul, pământul, apa și care este perfect simetrică:

5
 Timpul întâmplărilor face referire la subiectul însuși, la decuparea a 51 de zile de
confruntări din cel de-al 10-lea an de asediu al coaliției grecești împotriva Troiei.

Căderea Troiei nu a fost stabilită cu exactitate decât prin raport la o perioadă mai mare
între 1250 și 1183 î Hr.

Carl Blegen prin săpăturile de la Troia și Ano Eglianos a descoperit rămășițele unei
cetăți de dimensiuni vaste care a fost distrusă în vremea unui incendiu uriaș, fapt demonstrat
de masa de pietre și rămășițe umane amestecate care relevă o astfel de distrugere. De aceea se
spune că epicul homerian își are originea într-un fapt istoric real, dovadă stând și numele de
personaje și locuri din epopeei.

Obiceiurile militare/ de înmormântare identice atât în poem cât și în scrierile egiptene

și hitite.

Perioada evenimentelor înfățișate este cuprinsă între 1600+100 identificată cu

civilizația miceniană caracterizată de o cultură avansată și de apariția Linearului B care a
făcut posibilă redactarea textelor grecești.

În timpul civilizației miceniene, societatea era organizată în jurul unor grupuri mici de
nobili ereditari care-și desfășoară activitatea cu ajutorul familiei și al câtorva sclavi și care
stabilește legături puternice de prietenie cu conducătorii țărilor/cetăților învecinate, pe baza
legăturii de ospitalitate numite Xenia, care presupunea o colaborare bazată pe respect și
loialitate, pornind de la schimbul reciproc și ereditar de daruri.

Aceste legături stau de fapt la baza configurării coaliției grecești împotriva Troiei.
Momentul compozițional al Iliadei a fost greu de stabilit pentru că Homer a fost de fapt
colectorul unei îndelungate tradiții orale. El a dat un tot unitar mai multor variante existente
după cum sugerează limba presărată cu numeroase forme de dialect.

Momentul scrierii Iliadei (800-600 i Hr)

3 dialecte: ionic, doric, etic.

6
 ILIADA

HOMER

Timpul intern este delimitat de cele 51 de zile alese de Homer să condenseze conflictul
de la Troia. Acestea sunt plasate în cel de-a 10-lea an de asediu și se pot împărți în perioade
de luptă activă (5 zile), iar restul înfățișează evenimente care se desfășoară în cele două
tabere, considerându-se a fi luptă pasivă, în care se trece în revistă armistițiile necesare
funerariilor celor căzuți pe câmpul de luptă, obiceiuri legate de viața cotidiană ( mod de a se
îmbrăca, mânca).

Homer se remarcă de asemeni prin tehnicile narative folosite. Debutul epopeei stă sub
semnul tehnicii in medias res (introducerea lectorului în mijlocul evenimentelor). Acest fapt
este ilustrat de prolog care are rolul obișnuit pentru că nu prezintă protagonistul și rezumarea
evenimentelor așa cum se obișnuiește ci accentuează un sentiment declanșat de o intâmplare
în care este încălcat codul eroic, câtă vreme Agamemnon i-o solicită lui Ahile pe Briseis
(frumoasa cu obraji îmbujorați) ce-i fuseese oferită anterior lui Ahile ca dar de onoare pentru
meritele acestuia de pe câmpul de luptă.

Sentimentul care îl copleșește pe Ahile se numește menis (mânie de natură divină,

care este proprie doar celor care fac parte din lumea divină).

După prolog urmează analepsa (procedeu narativ prin care se face o întoarcere în
trecut, explicând cauzele care au dus la declanșarea mâniei divine, același procedeu
constituind și începutul subiectului.

Subiectul epopeei debutează prin intermediul epidemiei de ciumă transmisă asupra

taberei grecești de către zeul Apolo, ca urmare a afrontului suferit de preotul său Hryseis (de
aur) căruia Agamemnon îi luă în captivitate fiica și care nu se înduplecase să i-o returneze în
ciuda rugăminților preotului.

În C1 evenimentele stau sub voința lui Zeus care hotărăște soarta Troiei, iar C24
rămâne la nivel divin, deoarece zeii își exprimă acordul ca trupul lui Hector să fie eliberat de
rușinea la care-l supusese Ahile.

După uciderea lui Hector, trupul lui este purtat prin praf de către Ahile, urmând ca 9
zile să fie acordate lui Priam, regele cetății pentru a-și înmormânta fiul.

Alte tehnici narative folosite în Iliada sunt: tehnica trimiterii într-o direcție falsă
(războiul Troian s-ar fi putut termina mai devreme prin duelul dintre Menelau (soț) și Paris
(iubit) → al Elenei, dacă Afrodita nu ar fi intervenit în confruntare și nu l-ar fi scos pe Paris
din duel).

7
 Următoarea tehnică este cea a compoziției inelare când naratorul ajuns într-un anume
punct al povestirii se întoarce în trecut urmând să revină la locul din care plecase (prologul)

Totodată se adaugă prolepsa (procedeu narativ prin care se anticipează căderea Troiei)

Finalul epopeei ilustrează faptul că accentul lui Homer cade nu pe timpul exterior al
evenimentelor, ci pe cel interior. Pe parcursul conflictului înfățișat de Homer asistăm la o
transformare internă a protagonistului care învață cum să se raporteze la umanitate și
divinitate, reușind să înlocuiască sentimentele distrugătoare ale mâniei cu cele ale
compasiunii, față de durerea lui Priam. Învățând să se raporteze la celălalt, Ahile își descoperă
o latură latentă a propriului său caracter.

Episodul de ciumă (9 zile) face dovada faptului că Ahile nu este doar un bun luptător
ci și un bun strateg al relațiilor personale întrucât intuiește că în spatele acestui incident se află
o divinitate.

Consultarea prezicătorului Clachas confirmă această ipoteză că Ahile desemnează o

solie prin care îi cere lui Agamemnon să restituie fata. Agamemnon acceptă numai cu
condinția ca Ahile să i-o returneze pe Briseis. De la ultragierea divină se ajunge la lezarea
unui camarad de arme, fapt ce încalcă codul eroic al vârstei arhaice, mai ales că ceilalți
tovarăși din coaliție nu s-au opus acestui afront realizat de Agamemnon.

Se observă totodată paralelismul chiastic (întors) între declanșarea războiului Troian

datorat răpirii Elenei în absența lui Menelau și înfrângerile pe care le suportă grecii, cauzate
de hotărârile lui Agamemnon de a se retrage din luptă ca urmare a solicitării lui Briseis și cu
acordul tovarășilor de luptă.

Ahile anunță în acel moment că revenirea lui în luptă va avea loc doar când troienii
vor ajunge să incendieze corăbiile grecești ancorate la țărm.

După cele 9 zile de epidemie atenția naratorului obiectiv se îndreaptă asupra palierului
divin, pentru că zeii care erau la rândul lor împărțiți în două tabere, unii care îi favorizau pe
troieni, iar alții pe greci, timp de 12 zile vor participa la un banchet oferit de etiopieni. Ei dau
dovadă de indiferență față de suferințele muritorilor și se comportă autocrat asemeni
aristocrației din epoca miceniană, care nu era interesată de soarta mulțimii. De fapt
comportamentul divin constituie o reflectare a comportamentului de la nivel uman, Homer
evidențiindu-se astfel prin umanizarea divină.

Acestor perioade de timp de la începutul epopeei le corespunde unele similare de la

sfârșitul acesteia.

Iliada are o structură riguros simetrică. Cânturile 2-10 redau înfrângerile suferite de
greci după retragerea lui Ahile, iar cânturile 11-23 înfățișează revenirea lui Ahile în luptă și
refocalizarea mâniei sale de la Agamemnon la Hector, fiu al lui Priam și comandant troian în
luptă, care adusese sfârșitul lui Patrocle, prietenul lui Ahile.

8
 Cuplul din Iliada, Ahile și Patrocle este similar celui din epopeea sumeriană, Ahile
întruchipând animus ca Ghilgameș, iar Patrocle completând prin anima, suflul vital și natura
discretionară a lui Enchidu.