RIGA CRYPTO Ș I LAPONA ENIGEL

Ion Barbu aduce în poezia românească interbelică un suflu nou, imprimând o direcție
profund originală, prin apropierea poeziei de matematică. Ca matematician, scriitorul își
semnează opera științifică cu numele său real, Dan Barbilian. Pentru el, matematica și poezia
sunt apropiate, sunt modalități similare de a ajunge la esența sau adevărurile adânci ale lumii
fenomenale, diferă doar limbajul, forma de exprimare. Matematica și poezia după opinia lui
Ion Barbu „se întâlnesc într-un punct înalt, luminos”.
În creația poetică identificăm 3 mari etape. Prima este etapa parnasiană, reprezentată de
poeziile citite în cenaclul „Sburătorul”, condus de criticul modernist Eugen Lovinescu . Sunt
poezii concentrate pe descrierea rece a lumii înconjurătoare, poetul va depăși această etapă și
nu va include mai târziu poeziile în volumul de versuri „Joc secund”.
A doua etapă este unică, etapă baladescă și orientală și este reprezentată de poezii de
dimensiuni ample, create după formula baladei. Sunt prezente puternice influențe din
folclorul românesc și balcanic; una dinte baladele foarte cunoscute este intitulată „După
melci” în care poetul abordează tema puterii cuvântului de a forța realitatea. Prin cuvânt poți
învinge anumite bariere, dar acest lucru implică o răspundere și un risc fiindcă poate afecta
destinul însuși; un copil descântă un melc, scoțându-l astfel din cochilia lui înainte de vreme.
Melcul este surprins de o viforniță târzie și moare, iar bocetul copilului e generat de revelația
pe care o trăiește, e plânsul vinovăției.
A treia etapă este numită etapa ermetică, este cea care îl reprezintă cu adevărat pe Ion
Barbu, ca pe un poet profund original, deschizător al unei direcții noi în poezia românească.
Ermetismul presupune o încifrare a ideii poetice, face dificilă înțelegerea ei fie printr-un
limbaj care nesocotește legile gramaticii (ermetism de formă), fie prin utilizarea unor
simboluri ale cărei semnificații se lasă mai greu descifrată (ermetism de conținut). Dintre
simbolurile barbiliene cele mai cunoscute sunt oul, nunta, plantele, fântâna, oglinda sau
simbolurile geometrice. Oul, prezent în mitologiile universale care explică nașterea
universului dintr-un ou, este prezentat de Ion Barbu ca un material didactic menit să ne
învețe lecția comuniunii dintre viață și moarte. Oul este „palat de nuntă și cavou”, fiindcă
odată creată viața, duce către moarte, momentul cel mai pur, ideal este acela preexistent
creației, pe care poetul îl numește increat „Căci vinovat e tot făcutul” (adică orice lucru
făcut e imperfect) și „sfânt doar nunta, începutul” ( adică, momentul de dinaintea creației).
Ca și în cazul altor poeți, întâlnim și la Ion Barbu poezii-manifest. Manifestul său poetic este
poezia numită fie „Joc secund” (după titlul volumului pe care-l deschide) fie „Din ceas
dedus” (după primul vers al poeziei). Este un text ermetic care presupune un efort de
decodare a mesajului. La întrebarea ce e poezia presupusă în orice manifest poetic, Barbu
răspunde că poezia înseamnă o oglindire, un joc prin care o primă realitate, cea concretă,
fundamentală este transpusă într-o realitate secundă, o a doua realitate mai „pură”, adică
esențializată, bogată în semnificații. Rolul poetului este de a însuma „harfele”, adică formele
diferite ale frumosului, risipite în lume. Le însumează și le transformă într-un cântec
misterios, greu de înțeles. Așadar, ca și în cazul lui Blaga, în viziunea lui Barbu, poezia
înseamnă mister, iar poetul este destinat să facă vizibil și vibrant misterul.
Poemul „Riga Crypto și lapona Enigel” face parte dintre baladele barbiliene cu un statut
complex în sensul că poate fi interpretată și ca un crez poetic cât și ca o problemă de
cunoaștere. Poetul recurge la formula baladei pentru că aceasta îi oferă posibilitatea de a-și
expune ideile și concepțiile sale după modelul „liricii măștilor”. Mihai Eminescu utilizase
acest model în poemul „Luceafărul” unde personajele erau „măști” ale eului liric, Ion Barbu
recurge și el la personaje cu valoare simbolică, dar schimbă relația dintre ele așa încât după
expresia sa, balada lui este un „luceafăr întors.” Povestea alegorică din „Luceafărul” e
înlocuită aici de o poveste de iubire eșuată având drept personaje ființe din lumi diferite.
Povestea este „pusă în ramă”, anume la o nuntă reală un menestrel, spune povestea unei
nunți imaginare. Tot ca în „Luceafărul” povestea ia forma unui vis. Asemenea elemente
romantice, cum sunt antiteza, visul, iubirea imposibilă sunt încă absorbite în materia etică a
unui text modernist cu semnificații intelectuale care țin de problema cunoașterii. Firul epic
este schițat sumar: lapona Enigel își duce turmele de reni din „țări de gheață” spre „caldul
pământ de miază-zi”, face popas în poiana unde împărățește peste bureți „crai Crypto, inimă
ascunsă”. Visează și în visul ei Crypto o îmbie cu fragi și dulceață și o roagă să rămână cu el
și să-l culeagă; răspunsul laponei dezvăluie incompatibilitatea dintre lumea ei și lumea lui
Crypto. Ea „se închină” „la soarele înțelept” în timp ce Crypto aparține umbrei, trăiește „în
palat de râu și în humă unsă”. Aspirația lui Crypto, dorința lui de a-și depăși condiția e
pedepsită de către soare care îl transformă într-o ciupernă otrăvitoare. Așadar Crypto este
cel capabil de sacrificiu și plătește scump visul său. Față de „Luceafărul”, raporturile dintre
personaje sunt diferite. La Eminescu fata de împărat, pământeancă era incapabilă de
sacrificiu, era elementul inferior, în timp ce Luceafărul, personaj masculin, rămâne
întruchiparea genului superior, lapona are „suflet, are spirit, are rațiune”, e conștientă de
destinul ei și drumul nu poate duce direct în sus către lumină și absolut adică spre soare.
Crypto este doar materie lipsită de spirit, este condus doar de simțuri, fără rațiune, este doar
carne, iar carnea este doar „somn”, deci inconștientă.
Înțelegem astfel că balada pune în fața cititorilor o problemă de cunoaștere, o definiție a
locului omului în raport cu universul. Pentru Ion Barbu, cunoașterea este posibilă în 3 trepte.
Prima treaptă este treapta cunoașterii senzoriale, adică prin simțuri. Este reprezentată în
ordine cosmică de planeta Uranus și este numită roata inimii. Acestei trepte îi corespunde în
baladă, regele Crypto. Este o cunoaștere limitată, inferioară, deoarece exclude gândirea.
Adoua etapă aparține cunoașterii raționale. Este reprezentată de planeta Mercur și este
numită roata capului. Îi corespunde în baladă lapona Enigel. Cea de-a treia etapă este numită
cunoașterea apolinică, îi corespunde în ordine cosmică Soarele prezent și în baladă ca
personaj secundar. Sensul cunoașterii este unul progresiv, mergând de la cea inferioară la cea
absolută. Are acces la treapta cunoașterii supreme numai o ființă gânditoare, omul, fiindcă
doar el are „suflet-fântână”. Acesta este un simbol care sugerează atât adâncimea,
profunzimea, cât și capacitatea de oglindire, de reflectare.
Această teorie a cunoașterii este expusă de Ion Barbu în poezia „Ritmuri pentru nunțile
necesare”. Nunta este unul din simbolurile barbiliene întâlnite frecvent și sugerează
cunoașterea, aspirația către unitate și întreg.
În cadrul direcției moderniste din perioada interbelică, Ion Barbu a reprezentat o voce
distinctă și a promovat un adevărat curent al ermetismului și al intelectualizării creației.
Genul său de poezie este opus celui cultivat de Tudor Arghezi, poezie pe care Ion Barbu o
numește „poezie leneșă” efuzată de idei.