Universitatea De Stat Bogdan Petriceicu Hasdeu

din Cahul

Specialitatea: Limba şi literatura româna

Referat la morfologie pe tema:

Definirea şi clasificarea numeralelor(numerale cardinale, distributive,
colective, ordinale,
multiplicative, adverbiale)

Profesor: Victor Axenti

A elaborat: studenta anului II

Todorova Iulia

2023
1
 Tema: Definirea şi clasificarea numeralelor(numerale cardinale,
distributive, colective, ordinale,
multiplicative, adverbiale)
1. Definiţie. Caracteristici
Reprezintă clasa semantică a cantitativelor care se asociază cu ideea de număr: cantitatea
numerică, poziţia în interiorul unei succesiuni organizate numeric.
Clasa lexico-gramaticală a numeralului, eterogenă în mai mare măsură decât cea a
pronumelor sau a adjectivelor, nu prezintă o unitate de vedere între gramaticieni datorită
interferenţelor pe care le are cu diferite părţi de vorbire (adjectiv, pronume nehotărât, substantiv,
adverb). Astfel, ideea de număr, de cantitate apare şi la adjective: singur, unic, numeros,
considerabil; la pronumele sau la adjectivul pronominal nehotărât: câţiva, oricâţi, mulţi, puţini,
atâţia, unii; la substantiv: grup, mulţime, serie, puzderie, duzină, chenzină; la adverb: mult,
puţin, destul, atât.
Numeralul – parte de vorbire autosemantică flexibilă care exprimă determinarea numerică
a obiectelor.
2. Clasificarea numeralelor
Numeralele se deosebesc şi se clasifică în funcţie de origine, structură, sens.
1. După structura morfematică:
Numeralele simple sunt cele care au aspectul unui singur cuvânt:
Numeralele compuse au aspectul unui grup de termeni:
2. După sens:
Numeralele cardinale exprimă un număr, o determinare numerică:
La rândul lor, numeralele cardinale se subdivid în:
1) numerale cardinale propriu-zise
2) numerale colective
3) numerale fracţionare:
4) numerale multiplicative:
5) numerale distributive:
6) numerale adverbiale:
Numeralele ordinale exprimă ordinea obiectelor ori a acţiunilor:
1.Numeralul cardinal propriu-zis exprimă un număr întreg sau determinarea numerică a
obiectelor.

2
 Adesea numărul este notat prin cifră. Se disting mai multe valori de întrebuinţare a
numeralelor cardinale propriu-zise: simboluri ale anilor, ale zilelor, ale orelor, ale minutelor, ale
vârstelor, ale distanţelor, ale notelor, ale sumelor de bani etc. Pe baza lor se formează celelalte
feluri de numerale.

Simple sunt cele de la 1 pînă la 10 inclusiv, precum şi numeralele zero, sută, mie, milion,
miliard, bilion, trilion..., considerate numerale de bază ale limbii române.
Numeralele cardinale propriu-zise care exprimă zeci întregi (de la 20 pînă la 90) se formează
din pluralul lui zece precedat de unitatea (de la 2 la 9) care indică numărul zecilor:
Numeralele de la 11 la 19 şi numărul zecilor (de la 20 la 90) se scriu împreună, pe cînd toate
celelalte numerale compuse se scriu separat:
La numeralele compuse (de la 21 la 99) unităţile se leagă de numărul zecilor prin conjuncţia şi:
douăzeci şi patru, patruzeci şi nouă, şaptezeci şi patru. Legătura în cadrul numeralelor începînd cu o
sută se realizează fără şi:
De la 20 în sus, numeralul se leagă de substantivul determinat cu ajutorul prepoziţiei
de, inclusiv atunci când numeralul este notat prin cifre:
Dacă numeralul este scris cu cifre, iar după dînsul urmează numirea prescurtată a unei
unităţi de măsură, prepoziţia de nu se scrie, cu toate că se rosteşte:

În corpul unor numerale compuse unele numerale simple şi-au modificat aspectul
fonetic: patru > pai-, şase > şai-. Astfel, au devenit astăzi normă (în pronunţare şi în scris)
formele paisprezece, şaisprezece, şaizeci (nu patrusprezece, şasesprezece, şasezeci).
De la 20 în sus numeralele se rostesc de multe ori fără elementul zeci. Astfel, în vorbirea mai
puţin îngrijită întâlnim forme neliterare (incorecte) ca: douăşdoi (doşdoi), şaiştrei, paşopt (formele
paşoptism şi paşoptist au fost acceptate de normă), patruşpatru (paşpatru), şapteşdoi etc.

Spre deosebire de substantiv şi adjectiv, numeralul cardinal propriu-zis se schimbă doar parţial
după număr, gen şi caz. Astfel, numeralele unu / una (un / o) au numai forme de singular, iar doi /
două, trei, patru, cinci etc. - numai forme de plural. Numeralele zece, sută, mie, milion, miliard,
trilion, ca şi substantivele obişnuite, au forme de singular şi de plural exprimat fie prin desinenţă
(zece - zeci, sută - sute), fie prin desinenţă şi alternanţă fonetică (milion - milioane, trilion - trilioane).
Forme de gen au numai numeralele simple un(u) - una / o şi doi / două, precum şi cele
compuse cu acestea: doisprezece - douăsprezece, douăzeci şi unu - douăzeci şi una, treizeci şi
doi - treizeci şi două (cu excepţia lui unsprezece care are gen unic). Tot gen unic au şi zero, zece,
sută, mie, milion, miliard, bilion, trilion, dintre care zece, sută, mie sînt feminine (la

3
singular pot fi însoţite de o, iar la plural de două) şi zero, milion, miliard, bilion, trilion sînt
neutre (la singular pot fi însoţite de un, iar la plural de două).
Singurul numeral cardinal propriu-zis care se declină este unu - una (un - o). Formele
nearticulate se folosesc cînd însoţesc un substantiv, cele articulate sînt de sine stătătoare. Se
declină ca şi articolul sau ca pronumele nehotărît, cu care sînt omonime.

Numeralele zece, sută, mie, milion, miliard, bilion, trilion se declină ca şi substantivele
feminine sau neutre, având atât forme articulate, cât şi forme nearticulate:

Celelalte numerale cardinale propriu-zise se declină precedate de articolul adjectival la

plural cei, cele, care devine marcă a cazului (îşi schimbă forma după genul, numărul şi cazul
substantivului pe care îl însoţeşte, numeralele rămînînd neschimbate):
N.-A.
G.-D.
Articolul adjectival, care însoţeşte numeralele cardinale de la doi în sus, se acordă în gen cu
substantivul determinat de numeral: cei trei studenţi, cele nouă studente, cei o sută treizeci de
muncitori, cele o sută treizeci de muncitoare.

Începând cu două sute, acordul în gen se face fie cu substantivul, fie cu numeralul, în funcţie
de ceea ce vrea să scoată în evidenţă vorbitorul. Comp.: cei trei sute de lei şi cele trei sute de lei;
cei două mii cinci sute de dolari şi cele două mii cinci sute de dolari.

2. Numeralul colectiv
Exprimă ideea de însoţire, de grupare a obiectelor în spaţiu şi în timp. Formele pe care le
cunoaşte sunt: amândoi, amândouă, cu flexiune după caz – amândurora, ambii, ambele,
ambilor, ambelor; tustrei, tuspatru ş.a.m.d., create în limba română din morfemul tus- (prin care
înţelegem adjectivul pronominal nehotărât „toţi”) şi numeralele cardinale propriu-zise: câteşitrei,
câteşipatru, formate din câte (prin care înţelegem adjectivul nehotărât „toate”), particula
adverbială şi, la care se adaugă numeralul cardinal propriu-zis.
Pentru numere mai mari (de la trei în sus) în calitate de numerale colective se folosesc
construcţii alcătuite dintr-un numeral cardinal propriu-zis precedat de adjectivul pronominal
nehotărit toţi: toţi cincizeci, toţi o sută treisprezece ş. a. m. d.

3. Numeralul fracţionar (partitiv)

Exprimă o fracţie sau o parte dintr-un întreg, gramaticalizând operaţia aritmetică a
împărţirii. Ele s-au creat din numerale cardinale moştenite sau împrumutate, la care se adaugă
sufixul colectiv -ime:
4
 În limbajul matematic s-au impus şi alte formaţii cu sens fracţionar precum: a doua parte,
a treia parte, a cincea parte; una a patra, doi a treia, trei supra cinci, doi pe trei, trei pe patru
etc.; de asemenea, formaţii numeral-procentuale: cinci la sută, opt la sută, treizeci la sută,
patruzeci la mie ş.a.

Trebuie evitate alăturările pleonastice optzeci de procente la sută, un procent de optzeci la sută,
precum şi îmbinările nelogice patruzeci de procente la mie, un procent de patruzeci la mie.

4. Numeralul multiplicativ
Exprimă în ce proporţie creşte o calitate sau o cantitate. De regulă, se folosesc pe lângă
substantivele sumă, muncă, efort, putere, câştig, ori pe lângă verbele a munci, a se strădui, a
câştiga, a se îmbogăţi, a răsplăti, a răspunde.
Se formează de la numeralele cardinale propriu-zise sunt derivate cu prefixul în- şi cu
sufixul -it, având opoziţii flexionare după gen, număr şi, uneori, după caz:
Îndoit şi întreit sînt sinonimele neologismelor dublu, triplu. În limbajul ştiinţific se foloseşte
uneori cvadruplu (împătrit), cvintuplu (încincit) şi sextuplu (înşesit).
Numeralele multiplicative au valoare adjectivală sau adverbială. Cînd sînt folosite ca
adjective, multiplicativele se acordă cu substantivul determinat în gen şi număr:
Cu valoare adverbială, numeralele multiplicative sînt invariabile:

5.Numeralul distributiv
Exprimă gruparea numerică şi repartizarea obiectelor. Au, de regulă, o distribuţie adverbială
şi sunt alcătuite din numerale cardinale propriu-zise precedate de adverbul câte:
Uneori se repetă numeralul: unu câte unu, doi câte doi, trei câte trei ş.a.m.d. sau şi
adverbul câte: câte doi, câte doi; câte trei, câte trei etc.

Numeralele distributive nu se declină. Numai locuţiunea cîte unu are la genitiv-dativ

formele cîte unuia-cîte uneia. Relaţiile cazuale sunt exprimate cu ajutorul prepoziţiilor plasate înaintea
distributivului (cinci caiete a cîte 50 de bani bucata; de câte zece ani).

6.Numeralul adverbial (de repetiţie)

Exprimă de câte ori se îndeplineşte o acţiune sau de câte ori calitatea (cantitatea) unui
obiect o depăşeşte pe a altuia. În enunţ, numeralele cardinale adverbiale însoţesc şi determină,
întocmai ca adverbele, un verb, un adjectiv sau un adverb. Au deci o distribuţie adverbială, iar formal
se apropie de locuţiunile adverbiale. Sunt alcătuite din prepoziţia de, urmată de numeralul cardinal

5
propriu-zis şi substantivul ori (pluralul lui oară, sinonim cu dată): de două ori, de trei ori, de patru
ori, de zece ori etc. Primul numeral adverbial are forma o dată.
Ca sens şi distribuţie, numeralele adverbiale se aseamănă cu cele multiplicative. De exemplu:
„Am lucrat de două ori.”  „Am lucrat îndoit.” Când trebuie exprimată periodicitatea, în structura
lor apare adverbul câte, apropiindu-se astfel de numeralele distributive: „A citit de câte două ori în
fiecare zi.”
Numeralele adverbiale pot intra în serii sinonimice cu neologismele bis „de două ori”, ter „de
trei ori”, folosite în general pentru a indica repetarea paginilor unei lucrări sau a numărului caselor
(„Locuieşte la nr. 2 bis.”).

Nu trebuie confundat numeralul adverbial o dată (scris în două cuvinte, precedat adeseori de
adverbele de mod numai, doar, încă) cu adverbul simplu odată diferit şi ca scriere (într-un singur
cuvînt) şi ca sens (înseamnă „cîndva", „odinioară").

Cînd numeralul adverbial se construieşte cu formele de plural ale numeralelor sută, mie, milion, el nu
denumeşte un număr exact, ci serveşte pentru a sublinia că acţiunea se repetă de foarte multe ori
(desute de ori, de mii de ori, de milioane de ori).
Uneori în corpul numeralului adverbial după prepoziţia de se intercalează elementul cîte: de cîte două
ori, de cîte patru ori, de cîte nouă ori etc. în acest caz adverbialele au şi valoare distributivă,
exprimînd periodicitatea unei acţiuni:
Găina babei se oua de cîte două ori pe zi. (I. Creangă)

B. Numeralul ordinal

Exprimă ordinea numerică a obiectelor sau a acţiunilor în spaţiu şi timp, locul pe care
acestea îl ocupă într-o sucesiune.
Seria numeralelor ordinale începe cu primul, prima, primii, primele, întâiul, întâia, întâii,
întâile sau cel dintâi, cea dintâi, cei dintâi, cele dintâi şi se continuă cu al doilea, a doua, al
treilea, a treia ş.a.m.d. până la ultimul, ultima, ultimii, ultimele, adjective neologice, sau cel
din urmă, cea din urmă, cei din urmă, cele din urmă, locuţiuni adjectivale, care încheie seria.
Numeralul ordinal întâi se poate folosi singur sau alături de un substantiv. Când se află
înaintea substantivului, primeşte articol hotărât enclitic şi capătă forme după gen şi număr:
„întâiul student”, „întâia colegă”. Numeralul întâi este element formativ al unor locuţiuni
adverbiale: mai întâi, mai întâi şi mai întâi, mai întâi şi-ntâi de toate; când nu exprimă ordinea
obiectelor prin numărare şi însoţeşte un verb este adverb, având sensul „la început”:

6
În structura numeralelor ordinale nu se poate vorbi de articolele posesive al, a şi hotărîte -le, -
a, deoarece rolul acestor elemente se reduce aici la derivarea numeralelor ordinale de la
cele cardinale. Cu ajutorul formanţilor al, a este exprimată ideea de ordine, iar cu ajutorul
formanţilor -le, -a, - distincţia de gen {al şaselea - a şasea).
La numeralele compuse marca postpusă a numeralului ordinal apare numai la ultimul
component: al douăzeci şi unulea - a douăzeci şi una, al o sută nouăzeci şi optulea - a o sută nouăzeci şi
opta, al trei miilea - a trei mia etc.

La formarea numeralelor ordinale cu opt şi milion (terminate în consoană), din motive de ordin
fonetic între numeralul cardinal şi formantul ordinal -lea se întercalează vocala de legătură -u-
(nu -ă-): al optulea, al milionulea. Forma feminină a acestui numeral este a milioana (nu a
milionă).
Dacă la masculin-neutru o sută şi o mie păstrează pe o (al o sutălea pom, al o mielea
vizitator), la feminin o este facultativ (e corect atît a suta, a mia, cît şi a o suta, a o mia). La
ordinalele corespunzătoare numeralelor cardinale un milion, un miliard preluarea lui un este
facultativă la masculin-neutru (e corect atît al un milionulea, cît şi al milionulea).
Numeralele formate de la sută, mie şi milion se pronunţă şi se scriu corect astfel: al o sutălea
(format de la o sută), a suta; al mielea (format de la o mie), a mia; al milionulea (format de la un
milion), a milioana; al sutelea (format de [a sute: al două sutelea); al miilea (format de [a mii: al două
miilea), al milioanelea (format de la milioane: al două milioanelea).
Şi alte forme de numerale funcţionează ca elemente în structura unor compuse sau în
locuţiuni. De exemplu, prim (fără articol hotărât enclitic) apare în structura substantivelor
compuse prim-ministru, prim-solist; a doua - intră în locuţiunile adjectivale de mâna a doua, de-
a doua oară.
3. Valori gramaticale
În funcţie de poziţia în context, numeralele au valoare substantivală, de substitut, valoare
adjectivală şi adverbială. Sintaxa lor este legată de aceste valori gramaticale.
Au valoare substantivală toate numeralele care substituie un substantiv şi preiau funcţiile
sintactice ale acestuia. În cadrul numeralului cardinal se poate face distincţie între numeralele
care exprimă numere abstracte şi acelea care exprimă caracteristica numerică a obiectelor. Când
exprimă numere abstracte, numeralele cardinale apar de obicei în cazul N, cu funcţie de subiect
şi în cazul A cu prepoziţie, cu funcţie de complemente. De exemplu: „Doi au plecat.”; „Pe doi i-
am întâlnit.”

7
 Au valoare substantivală numeralele cardinale care de la douăzeci înainte sunt urmate de
substantiv precedat de prepoziţia de: „Am primit douăzeci şi cinci de garoafe.” (complement
direct); „Le-a dat celor treizeci de studenţi câte o carte.” (complement indirect).
La numeralele ordinale întrebuinţate substantival, cazul poate fi marcat prin articol, prin
prepoziţie sau prin context: „Întâiul a pornit mai devreme.” (subiect); „A sosit înaintea primului
în acel loc”: (complement circumstanţial de timp).
Au valoare de substitut numeralele care substituie un substantiv exprimat anterior: „Din cei
şapte concurenţi, al treilea a plecat”.(subiect); „Dintre toţi prietenii, doi au plecat în străinătate”.
(subiect)
Au valoare adjectivală numeralele care însoţesc întotdeauna un nume pe lângă care
îndeplinesc funcţia de atribut. În această situaţie, numeralul se comportă ca un adjectiv, preia
genul, numărul şi cazul substantivului. De exemplu: „Le-am celor trei prieteni această şansă.”
(atribut adjectival).
La numeralele ordinale întrebuinţate adjectival, cazul poate fi marcat prin articol sau prin
context: „Impresia celei dintâi eleve despre ei nu este bună.” (atribut adjectival).
Au valoare adverbială numeralele care însoţesc un verb pe lângă care îndeplinesc funcţia
de complement circumstanţial. Comportamentul lor fiind identic cu cel al adverbului, numeralul nu
mai prezintă categorii gramaticale diferite, pe baza opoziţiilor masculin - feminin, singular - plural: „A
muncit înzecit.” (complement circumstanţial de mod); „Întâi a deschis uşa, al doilea a aşezat
haina pe cuier.” (complement circumstanţial de timp).
Numeralele ordinale întrebuinţate adverbial sunt invariabile. De mult ori sunt considerate
cuvinte incidente: „Nu putem pleca în concediu, întâi, pentru că nu ne-am terminat lucrul, al
doilea, pentru că vremea e urâtă.” (complemente circumstanţiale de mod).

4. Funcţii sintactice
Numeralele pot îndeplini diferite funcţii sintactice. De exemplu:
subiect:
nume predicativ:
atribut substantival genitival:
atribut substantival prepoziţional:
complement direct:
5. Locuţiunile numerale
Câteva grupuri de cuvinte, puţine la număr, au valoarea şi funcţia unor numerale. Nu sunt
recunoscute de toţi cercetătorii ca locuţiuni numerale, fiind apropiate mai degrabă de locuţiunile
adverbiale, locuţiunile pronominale sau de cele adjectivale. Au, în general, sens pronominal
8
nehotărât: o seamă de „câţiva”, „câteva”, câte şi mai câte „multe”, „atâtea”, de toate „multe şi
felurite”, vrute şi nevrute „multe şi variate”, câte toate „multe”, „atâtea”, câte alea „multe”,
„atâtea”, nu ştiu câţi „câţiva”, „mulţi”, nu ştiu câte „câteva”, „multe”.
În enunţuri, pot avea diferite funcţii sintactice: „O seamă de oameni au participat la
întâlnirea cu veteranii de război.” (atribut adjectival); „A spus vrute şi nevrute.” (complement
direct); „S-a pronunţat împotriva a nu ştiu câţi.” (complement indirect) ş.a.