Tema: Motivaţia în

activitatea de învăţare.

Todorova Iulia FR2201

Cahul 2023
 Conținutul:
1. Definiţia şi caracterizarea generală a motivaţiei.
2. Motivaţia învăţării şcolare. Motivele de bază ale
învăţării.
3. Motivaţia intrinsecă şi motivaţia extrinsecă.
4. Modalităţi de diagnosticare a motivaţiei şcolare.
5. Căile şi strategiile de stimulare a motivaţiei elevilor.
1. Definiţia şi caracterizarea generală a motivaţiei.
Motivația este un set complex de factori
interni și externi care influențează
comportamentul și acțiunile unei
persoane. Ea reprezintă forța sau dorința
care ne determină să facem ceva, să
atingem obiective sau să ne îndreptăm
spre anumite scopuri. Motivația poate
proveni din nevoi personale, dorințe,
interese, recompense sau presiuni
sociale, iar înțelegerea sa este esențială
în psihologie și în diverse domenii ale
vieții cotidiene.
Ea poate varia în intensitate și poate fi generată
atât intern (din dorințe personale, valori sau nevoi),
cât și extern (prin recompense, presiuni sociale sau
cerințe externe). Motivația este esențială în
atingerea scopurilor și în realizarea performanței
optime în diverse domenii ale vieții.
2. Motivaţia învăţării şcolare. Motivele de bază ale învăţării.

Motivația învățării școlare poate fi influențată de mai multe

motive de bază:

Curiozitatea și
interesul

Așteptările și Obținerea
influențele performanței
sociale Motive
de bază
Nevoia de Nevoia de
apartenență realizare

Recompensele
externe
1. Curiozitatea și interesul: Mulți elevi sunt motivați să învețe din simpla curiozitate sau
interes pentru anumite subiecte sau domenii. Atracția către subiecte care îi fascinează
poate fi o sursă puternică de motivație.
2. Obținerea performanței: Unii elevi sunt motivați de dorința de a obține rezultate bune
sau de a excela într-un anumit domeniu. Această motivație este adesea legată de nevoia
de a-și dovedi abilitățile sau de a primi recunoaștere și recompense pentru succesul lor
academic.
3. Nevoia de realizare: Unii elevi sunt motivați de dorința internă de a se depăși și de a-și
îndeplini potențialul maxim. Această motivație se bazează pe sentimentul de satisfacție
personală atunci când ating obiectivele lor.
4. Recompensele externe: Pentru unii elevi, motivația vine din recompensele externe,
cum ar fi notele bune, laudele profesorilor sau aprobarea părinților. Aceste recompense
pot influența în mod pozitiv eforturile lor de învățare.
 5. Nevoia de apartenență: Motivația de a fi acceptat și de a
aparține unui grup social poate juca, de asemenea, un rol
important în învățare. Implicarea în activități academice poate fi
motivată de dorința de a face parte dintr-o comunitate și de a
avea relații pozitive cu colegii și profesorii.
6. Așteptările și influențele sociale: Așteptările societății sau ale
părinților, precum și influențele din mediul social, pot influența
motivația elevilor pentru învățare. Presiunea de a obține succes
într-un anumit domeniu sau de a urma anumite cariere poate
servi ca factor de motivație.

Motivațiile individuale pentru învățare pot fi complexe și diferite de la un

elev la altul, iar înțelegerea acestor motivații poate ajuta educatori și părinți
să susțină și să încurajeze procesul de învățare al fiecărui elev în mod
eficient.
3. Motivaţia intrinsecă şi motivaţia extrinsecă.
Motivația intrinsecă și cea extrinsecă reprezintă două tipuri diferite de motivație care
influențează comportamentul și acțiunile unei persoane.

Motivația Intrinsecă:
● Această formă de motivație derivă din interiorul individului. Persoana este
motivată să facă ceva din plăcerea, interesul sau satisfacția pe care o simte în
legătură cu activitatea respectivă.
● Exemple includ pasiunea pentru un hobby, dorința de a rezolva o problemă
interesantă sau satisfacția intrinsecă din explorarea și învățarea unui subiect nou.
● Caracteristicile motivației intrinseci includ autonomia, curiozitatea naturală și
dorința de a obține satisfacție personală din activitatea în sine.
Motivația Exrinsecă:
● Acest tip de motivație provine din factori externi
sau din recompensele și consecințele care vin în
afara activității în sine.
● Exemple includ dorința de a primi o recompensă
(cum ar fi bani sau recunoaștere) sau de a evita
pedepsele sau critica din partea altora.
● Motivația extrinsecă poate fi împărțită în diverse
categorii, cum ar fi motivația financiară,
motivația socială (aprobarea sau respingerea din
partea altora) sau motivația legată de realizarea
anumitor obiective externe.
 Ambele tipuri de motivație pot influența
comportamentul unei persoane, motivația
intrinsecă este adesea asociată cu o mai
mare satisfacție personală, angajament și
perseverență în comparație cu motivația
extrinsecă. Când o persoană este motivată
intrinsec pentru o activitate, este mai
probabil să fie persistentă și să se angajeze
în mod activ în acea activitate pentru că o
găsește plină de satisfacție și interes.
Ideea este că pentru a menține o
motivație durabilă și profundă pentru
orice sarcină sau activitate, este
important să încurajăm și să cultivăm
motivația intrinsecă a unei persoane,
încurajând plăcerea și interesul său
pentru subiect sau activitate, pe lângă
recompensele externe sau motivatorii
suplimentari.
4. Modalităţi de diagnosticare a motivaţiei şcolare.
Modalități de diagnosticare a motivației școlare:

1. Evaluări standardizate a motivației: Există instrumente

specializate, cum ar fi chestionarele sau scalele de evaluare
a motivației, care sunt dezvoltate și validate pentru a
măsura nivelurile și tipurile de motivație ale elevilor.
2. Interviuri și discuții individuale: Conversațiile
individuale cu elevii pot oferi o perspectivă unică asupra
motivelor lor interne, a așteptărilor și a experiențelor în
ceea ce privește învățarea și școala.
3. Autoevaluare și auto-reflecție: Elevii pot completa
chestionare sau jurnale de autoevaluare pentru a își
examina și înțelege propriile lor niveluri de motivație,
interesele și atitudinile față de școală.
4.Evaluarea comportamentală: Observarea
comportamentului și a implicării elevilor în
activități școlare poate oferi indicii despre nivelul
lor de motivație. Implicarea activă, participarea și
persistența în fața provocărilor pot reflecta o
motivație puternică.
5. Analiza performanței școlare: Evaluarea
rezultatelor academice poate releva conexiuni între
motivația elevilor și performanța lor în diverse
domenii și subiecte.
6. Fidback-ul de la părinți și profesori: Impresiile și
observațiile părinților și ale profesorilor pot oferi
informații despre comportamentul și atitudinea
elevilor în școală, completând imaginea asupra
motivației lor.
7. Instrumente psihologice specializate: Testele
psihologice sau instrumentele dezvoltate de
specialiști în domeniul psihologiei educaționale
pot furniza informații detaliate despre aspectele
psihologice ale motivației școlare.
8. Studii de caz și observații longitudinale:
Studiile de caz și observațiile pe termen lung ale
unui elev pot oferi o perspectivă în profunzime
asupra schimbărilor și factorilor care influențează
motivația sa în diferite etape ale educației sale.
Diagnosticarea motivației școlare este
un proces complex care utilizează
multiple instrumente și metode pentru a
obține o imagine comprehensivă a
motivației elevilor. Această abordare
multifacetică ajută la înțelegerea
profundă a factorilor care influențează
motivația și permite dezvoltarea unor
strategii mai eficiente pentru a susține
și îmbunătăți motivația în mediul
școlar.
5. Căile şi strategiile de stimulare a motivaţiei elevilor.
căile și strategii prin care educatori și părinți pot stimula motivația elevilor în mediul școlar:

1. Conexiunea cu interesele personale: Facilitarea legăturii între materiile

școlare și interesele individuale ale elevilor poate crește motivația.
Integrarea exemplelor sau a temelor care se leagă de interesele lor
personale poate face subiectele școlare mai relevante și mai captivante.
2. Setarea unor obiective clare și realiste: Stabilirea unor obiective
concrete, măsurabile și realizabile poate motiva elevii să-și direcționeze
eforturile către atingerea acestor țeluri.
3. Feedback și recunoaștere: Oferirea de feedback constructiv și
apreciere pentru eforturile și progresele elevilor poate consolida
motivația lor. Recunoașterea muncii lor și a realizărilor îi poate încuraja
să continue să depună efort în învățare.
4. Furnizarea de autonomie și responsabilitate: Oferirea elevilor unui anumit grad de
control și autonomie în procesul lor de învățare îi poate ajuta să-și dezvolte o
motivație intrinsecă. Permițându-le să-și aleagă unele activități sau moduri de a
aborda sarcinile le oferă un sentiment de ownership și responsabilitate.
5. Crearea unui mediu de învățare pozitiv: Un mediu de învățare care este suportiv,
încurajator și inclusiv poate influența în mod semnificativ motivația elevilor. O
atmosferă în care se simt confortabil să-și exprime ideile și să își asume riscuri în
învățare poate crește nivelul de implicare.
6. Diversificarea metodelor de predare: Utilizarea unor metode variate și interactive
de predare poate menține interesul elevilor și poate face învățarea mai captivantă.
Folosirea tehnologiei, jocuri educaționale, colaborare între elevi și alte strategii
inovatoare pot spori implicarea și motivația.
 Aceste strategii pot fi
7. Legătura cu scopuri și valori mai mari: Legătura personalizate pentru a
materiilor școlare cu scopuri mai mari sau cu valori se potrivi nevoilor și
personale și sociale poate motiva elevii. Înțelegerea preferințelor
relevanței materiei în contextul lumii reale sau a individuale ale elevilor.
impactului acesteia în societate poate crește motivația Combinând mai multe
pentru învățare. strategii și adaptându-le
8. Modelarea și încurajarea dezvoltării abilităților de în funcție de contextul
gestionare a timpului și a stresului: Ajutarea elevilor specific, educatori și
să învețe strategii eficiente de gestionare a timpului și părinți pot juca un rol
a stresului poate crește încrederea și poate reduce esențial în stimularea și
sentimentul de copleșire, ajutându-i să-și mențină menținerea motivației
motivația pe termen lung. elevilor pentru învățare.
Bibliografie:
1. Аusubel, P., Robinson, G., Învăţаreа în şcolаră. O introducere în
psihologiа pedаgogică, EDP, Bucureşti, 1981.
2. Cosmovici, А., Iаcob L., Psihologie şcolаră, Ed. Polirom, Iаşi,
1998.
3. Creţu, T., Psihologiа educаţiei, Credis, Bucureşti, 2004.
Vă
mulțumesc
pentru
atenție!!!