Obiectul și problematica psihologiei

vârstelor

Todorova Iulia FR2201

2023
 CONȚINUTUL:
 Obiectul psihologiei vârstelor;
 Importanța tioretică și practica studierii
psihologiei vârstelor;
 Istoria apariției psihologiei vârstelor;
 Legătura psihologiei vârstelor cu alte științe.
 1. Obiectul psihologiei vârstelor
Psihologia vârstelor este o ramură a cunoaşterii psihologice ce se ocupă de studierea
diferitor aspecte ale dezvoltării şi schimbării psihice şi de personalitate precum şi
particularităţile acestora la diferite etape ale dezvoltării individuale (ontogenetice) a
omului.
Obiectul de studiu al PD sunt dezvăluirea schimbărilor multiaspectuale ale omului în
ontogeneză, posibilităţilor, achiziţiilor, evoluţiei lui de-a lungul vârstelor, ciclurilor de
viaţă.
VÂRSTA poate fi definită ca etapă ontogenetică a dezvoltării psihofizice caracterizată
prin particularităţi specifice ale activităţii, a conştiinţei şi de personalitate, condiţionate
de aspectul social-economic, al învăţării şi al educaţiei.
PD face o sinteză a datelor despre devenirea omului în ontogeneză, din momentul
conceperii lui, până la bătrâneţe, în scopul cunoaşterii mai profunde a lui.
• Psihologia vârstelor se ocupă cu studiul
schimbărilor psihologice, emoționale,
cognitive și sociale care au loc pe
parcursul vieții umane. Obiectul său este
de a înțelege modul în care indivizii se
dezvoltă, crescând și evoluând de la
naștere până la sfârșitul vieții. Acest
domeniu explorează cum gândirea,
comportamentul, emoțiile și relațiile
sociale se schimbă și se dezvoltă de-a
lungul diferitelor etape ale vieții, precum
copilăria, adolescența, maturitatea și
bătrânețea.
 1. PSIHOLOGIA
COPILULUI

Ca ştiinţă
psihologia 2. Psihologia
dezvoltării dezvoltării
individuale a
cuprinde trei omului matur
ramuri:

3.Gerontopsihologia
 Importanța tioretică și practica studierii psihologiei
vârstelor
Importanță Teoretică:
 Înțelegerea Dezvoltării Umane: Studiind schimbările și procesele psihologice pe
parcursul vieții, psihologia vârstelor ajută la înțelegerea dezvoltării umane în
profunzime. Aceasta oferă un cadru teoretic pentru a înțelege modul în care
abilitățile, gândirea, comportamentele și relațiile evoluează de-a lungul
diferitelor etape ale vieții.
 Identificarea Factorilor de Influță: Studiul psihologiei vârstelor ajută la
identificarea factorilor care influențează dezvoltarea umană. Factori precum
mediul familial, social, biologic și cultural pot influența evoluția individului de-a
lungul vieții.
 Elaborarea Teoriilor și Modelelor Explicative: Psihologia vârstelor contribuie la
elaborarea teoriilor și modelelor explicative care ajută la înțelegerea și
prevestirea modului în care oamenii se dezvoltă și evoluează în diferite etape ale
Importanță Practică:
 Ajutor în Educație: Cunoștințele din psihologia vârstelor sunt utile în educație
pentru a înțelege mai bine nevoile, abilitățile și particularitățile copiilor și
adolescenților. Aceste cunoștințe pot fi aplicate în elaborarea programelor
educaționale și în adaptarea metodelor de predare.
 Îngrijirea Sănătății Mentale: În practica clinică, psihologia vârstelor este utilă
pentru înțelegerea problemelor și a tulburărilor psihologice care pot apărea în
diferite etape ale vieții și pentru dezvoltarea intervențiilor specifice în funcție
de vârstă.
 Consiliere și Orientare: În domeniul consilierii și orientării vocaționale,
cunoștințele din psihologia vârstelor sunt esențiale pentru a oferi sfaturi și
ghidare adaptate la nevoile și particularitățile individuale în diferite etape de
dezvoltare.
 Politici și Programare Socială: Înțelegerea dezvoltării umane poate influența
politici și programe sociale, contribuind la crearea unor medii favorabile pentru
toate etapele vieții, de la copilărie până la bătrânețe.
Concluzii: psihologia vârstelor este esențială atât din perspectivă teoretică,
prin aducerea de înțelegere în procesele de dezvoltare, cât și din
perspectivă practică, prin aplicarea cunoștințelor pentru îmbunătățirea
calității vieții și a relațiilor umane în diferite stadii de viață.
Istoria apariției psihologiei vârstelor

Ca şi orice altă ştiinţă, PD a apărut şi s-a dezvoltat ca

urmare a necesităţilor şi cerinţelor sociale. Chiar de la
începuturile civilizaţiei oamenii au înţeles că pentru a
transmite generaţiilor tinere experienţa de viaţă,
realizările spirituale sunt necesare anumite cunoştinţe
despre copil şi despre dezvoltarea lui.
Această îi face pe oamenii iluştri ai acelor timpuri –
medici, filozofi, moralişti – să consacre multe lucrări şi
studii speciale problemei educaţiei, instruirii,
dezvoltării copilului.
Observaţii interesante privitoare la dezvoltarea copilului, la principiile
educaţiei pot fi întâlnite la Plutarh şi Hipocrate, la Galenus şi Platon. Cu o
genială intuiţie vorbeşte şi Aristotel despre dezvoltarea intrauterină a copilului
şi despre influenţa ei asupra formării „sufletului raţional” în următoarele faze
ale vieţii (tratatul „De anima”). Lui îi aparţine şi una din periodizările
vârstelor, care în pofida noilor moduri şi principii de argumentare se păstrează
şi până astăzi.
El afirmă că în viaţa omului se disting trei mari perioade: - de la naştere până
la 7 ani (subliniind că în această perioadă trebuie să se facă anumite gradaţii şi
să se diferenţieze educaţia copiilor); - de la 8 la 15 ani (el consideră că aceasta
este vârsta, când copilul e destul de dezvoltat pentru a fi învăţat să citească, să
scrie, să socotească, să însuşească muzica vocală şi cea instrumentală, arta
declamaţiei etc.); - între 16 şi 21 ani, considerată de Aristotel perioada
educaţiei cetăţeneşti, în cadrul căreia tînărului trebuie să i se dezvolte voinţă,
curajul, bărbăţia, rezistenţa, intelectul şi arta discuţiei.
Chiar şi în sumbra perioadă a evului mediu în universităţile din Europa, pe lângă
matematică, medicină, filologie, se predau şi elemente de „piuricultură”, adică de artă
a educaţiei şi instruirii. Însă, în condiţiile unde dogmatismul şi scolastica erau
principii dominante, începuturile promiţătoare ale dezvoltării psihologiei vârstelor şi
pedagogice au fost curmate.
Transformările sociale din epoca Renaşterii şi cele de mai tîrziu impun o nouă
viziune asupra omului, apar noi sisteme de educaţie, bazate pe o înţelegere mai
temeinică din punct de vedere psihologic a copilului.
În sistemul pedagogic al lui I.A. Komensky, de exemplu, se realizează o diferenţiere
a cerinţelor pedagogice în conformitate cu particularităţile de vârstă ale copiilor.
Komensky porneşte de la principiul că sufletul copilului la naştere este o „tabula
rasa”. Dezvoltarea ulterioară el o împarte în patru etape: a) etapa micii copilării, care
se caracterizează printr-o dezvoltare vertiginoasă a reprezentărilor; b) copilăria; c)
adolescenţa; d) începutul maturizării, fiecare cuprinzând câte 6 ani. Deşi Komensky
nu aprofundează analiza particularităţilor de vârstă, în lucrările sale găsim importante
accente cu privire la dezvoltarea intelectuală a copiilor.
Un moment important în istoria psihologia vârstelor o constituie
observaţiile lui J.J. Rousseau (1712-1778).
Concepţia sa cuprinde două mari probleme:
1) dezvoltarea stadială a psihicului copilului;
2) metodele de educaţie.
El consideră că dezvoltarea cuprinde patru stadii:
a) de la naştere până la 2 ani, perioada când are loc dezvoltarea fizică a
copilului;
b) de la 2 până la 12 ani – stadiul dezvoltării organelor de simţ;
c) de la 12 la 15 ani – perioada dezvoltării mintale;
d) de la 15 la 21 ani – adolescenţa sau, cum o numeşte Rousseau, a
doua naştere a omului, marcată de pasiunile omului şi schimbările
profunde din sufletul său.
 Sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX poate fi considerat
punct de cotitură în dezvoltarea psihologiei vârstelor.
Numeroase observaţii asupra psihicului copilului, faptele
surprinse în multe cercetări şi studii experimentale fac tot mai
strigentă necesitatea unei
sistematizări ştiinţifice.
Unul din elevii lui W.Wundt, Riesman, considera că această
sistematizare ar putea fi realizată de o disciplină specială,
căreia i s-ar putea da denumirea de „pedologie”*.
 Legătura psihologiei vârstelor cu alte științe.
Psihologia vârstelor se intersectează și interacționează cu diverse domenii și discipline
științifice, contribuind și beneficiind de schimbul de cunoștințe. Iată câteva dintre domeniile
majore cu care psihologia vârstelor are legături:
 Neuroștiințe:
Neuropsihologie: Studiul relației dintre sistemul nervos și comportamentul uman în diverse
etape ale vieții, oferind o înțelegere mai profundă a dezvoltării cognitive și neurologice.
 Educație și Pedagogie:
Psihologia Educațională: Contribuie la înțelegerea modului în care copiii învață și dezvoltă
abilități în funcție de vârstă și etapă de dezvoltare.
 Sănătate și Medicină:
Psihologia Clinică: Studiul tulburărilor și problemelor psihologice care pot apărea în diferite
etape ale vieții și dezvoltarea unor intervenții specifice în funcție de vârstă.
Psihologia Sănătății: Explorează influența factorilor psihologici asupra sănătății fizice și
mentale în diferite etape ale vieții.
 Sociologie și Antropologie:
• Sociologia Vârstelor: Studiază aspectele sociale ale îmbătrânirii și impactul
societății asupra indivizilor în diferite etape ale vieții.
• Antropologia: Oferă perspective culturale și sociale asupra dezvoltării umane,
privind diferitele practici și norme în funcție de vârstă și cultură.
 Politici și Servicii Sociale:
• Politici Sociale: Informează elaborarea politicilor publice care susțin nevoile
diferitelor grupuri de vârstă și promovează bunăstarea și incluziunea socială.
• Servicii Sociale: Aplică cunoștințele psihologiei vârstelor pentru a oferi sprijin și
servicii adaptate nevoilor specifice ale diferitelor etape ale vieții.
 Dezvoltare și Economie:
• Economia Dezvoltării: Analizează impactul factorilor socio-psihologici asupra
dezvoltării economice și sociale în diferite etape ale vieții.
• Dezvoltarea Copilului: Se concentrează pe influențele mediului asupra
dezvoltării copiilor, inclusiv aspectele socio-economice și psihologice.
 Bibliografia:
Muntean A. Psihologia dezvoltării umane, Iaşi, 2006.
Muntean A. Psihologia vârstelor şi pedagogică, Chişinău, 1992.
Şchiopu U., Verza E. Psihologia vârstelor, Bucureşti, 1995.