T.cretu - Psihologia Adolescentului Si Adultului

Psihologia adolescentului şi adultului
PSIHOLOGIA
ADOLESCENTULUI ŞI ADULTULUI
Prof. univ. dr. TINCA CREŢU
2006
1
INTRODUCERE
PSIHOLOGIA ADOLESCENTULUI ŞI ADULTULUI
Notă de prezentare
“Cursul de psihologia adolescentului şi adultului” face parte din

pachetul de discipline psihopedagogice şi continuă sarcinile de pregătire
a studenţilor începute de Cursul de psihologia copilului. Prin urmare,
asigură însuşirea cunoştinţelor de bază referitoare la dezvoltarea
psihică de la sfârşitul copilăriei şi până la finalul vieţii.
Competenţe:
• Amplificarea capacităţii de abordare din perspectiva evolutivă a
schimbărilor fizice şi psihice din finalul primului ciclu de dezvoltare
umană şi din următoarele două.
• Formarea abilităţilor de a analiza interacţiunile variate ale
factorilor externi şi interni care explică momentele de vârf ale dezvoltării
competenţelor cognitive ale adolescentului sau regresiile ce apar o dată
cu înaintarea în vârstă.
• Creşterea posibilităţilor de recunoaştere a semnelor dezvoltării
psihice şi de fina interpretare şi diagnosticare a evoluţiei normale din
fiecare stadiu.
• Dezvoltarea capacităţilor de documentare aprofundată în
legătură cu cercetările, conceptele şi teoriile referitoare la dinamica vieţii
psihice la adult şi bătrân în vederea fundamentării unor căi noi de a-i
ajuta să-şi identifice şi să-şi rezolve problemele.
Obiectivele cursului
După ce se vor studia temele acestui curs, studenţii vor putea să:
• explice ideile de bază referitoare la dezvoltarea psihică
deosebită din adolescenţă şi postadolescenţă;
2
• să descrie manifestările caracteristice avansului cognitiv
special din adolescenţă;
• să înregistreze diferite puncte de vedere cu privire la
procesele ample şi de profunzime care duc la dezvoltarea deosebită a
personalităţii adolescenţilor şi postadolescenţilor;
• să rezume aspecte centrale ale constituirii identităţii
profesionale, familiale, sociale din stadiul tinereţii;
• să explice în ce constă procesul de maturizare psihică din
stadiul adult.
Abordarea problemelor acestei discipline în lucrările autorilor

români şi străini
Ca şi psihologia copilului şi cea a adolescenţei a atras atenţia

cercetătorilor de foarte mult timp pentru că în acest stadiu al vieţii se
produc intense şi ample transformări. S-au scris lucrări speciale
destinate adolescenţilor şi s-au dezvoltat apoi cercetări interdisciplinare.
Ciclul bătrâneţii a intrat în sfera cercetărilor mai ales în primii ani din a
doua jumătate a secolului XX şi numărul lucrărilor şi publicaţiilor a
crescut mereu. În jurul anului 1960 au început să se extindă cercetările
asupra tinerilor şi adulţilor. Treptat s-au acumulat date de cercetare,
concepte, idei, teorii care constituie astăzi corpul de cunoştinţe al
acestei discipline. Autori de prestigiu reprezintă astăzi acest domeniu în
plan mondial şi în psihologia românească. Dintre cei mai importanţi
autori străini care au contribuit în acest domeniu amintim: Stanley Hall
(1904), Maurice Debesse (1936), Jean Piaget (1955), E Erikson (1962),
R. M. Lerner si D. F. Hultsch (1983), Vander Zanden (1993), Helen L.
Bee (1986) etc. Dintre autorii români relevăm: Ursula Şchiopu (1982),
Elena Bonchis (2004), Anca Munteanu (2004), Tinca Creţu (2001).
3
Structura cursului
Pentru că însuşirea acestei discipline este precedată de „Cursul

de psihologia copilului”, studenţilor le sunt familiare multe dintre
conceptele, ideile şi punctele de vedere cu privire la fenomenele
generale de dezvoltare psihică şi felul în care trebuie înţeleasă legătura
dintre stadii.
Cursul cuprinde cinci unităţi de învăţare, patru din ele abordează
preadolescenţa, adolescenţa, tinereţea şi adultul iar ultimul tratează în
ansamblu ciclul bătrâneţii.
Prima unitate de învăţare tratează dezvoltarea fizică şi psihică din
preadolescenţă. Se insistă asupra aspectelor mai importante cum ar fi
transformările biologice şi influenţele lor asupra vieţii psihice,
schimbările deosebite în desfăşurarea proceselor cognitive,
intensificarea conştiinţei de sine şi structurarea mai bună a imaginii de
sine.
A doua unitate de învăţare tratează problemele adolescenţei
insistându-se asupra dezvoltării cognitive remarcabile, a metamorfozei
personalităţii şi parcurgerii crizei de originalitate.
Problemele stadiului tinereţii sunt tratate în a treia unitate de
învăţare şi se insistă asupra a ceea ce deosebeşte dezvoltarea psihică
din acest interval al vieţii faţă de adolescenţă şi postadolescenţă.
Totodată, se subliniază aspectele de continuitate în raport cu stadiile
anterioare.
Dezvoltarea identităţii profesionale, familiale, socio-culturale, a
specificului motivaţiei şi afectivităţii sunt aspecte centrale ale traversării
acestui stadiu.
Adultul, cel mai lung stadiu al vieţii este complex abordat în a
patra unitate de învăţare. Se subliniază mai ales aspecte care
demonstrează maturizarea vieţii psihice umane.
În ultima unitate de învăţare este abordată bătrâneţea. Se
prezintă cele mai importante date de cercetare care pun în evidenţă
fenomenele de regresie a capacităţilor fizice şi psihice dar sunt
4
subliniate şi conservările şi se relevă marile posibilităţi de compensare.
Acestea ar trebui special şi aprofundat analizate pentru a găsi resursele
parcurgerii satisfăcătoare a ultimilor ani de viaţă.
Fiecare unitate de învăţare urmăreşte o prezentare cât mai clară
şi sistematică a cunoştinţelor. În legătură cu fiecare problemă tratată
sunt propuse teme de reflecţie care te invită să aplici pe loc noţiunile şi
ideile cursului, fie având în vedere comportamentele celor din jur fie,
făcând analize ale experienţelor proprii de viaţă.
Un avantaj important pentru însuşirea acestei discipline îl
reprezintă rezumatul din finalul fiecărei unităţi de învăţare. Acesta
esenţializează aspectele cele mai importante ale dezvoltării psihice din
fiecare stadiu, construind o schemă mentală orientativă generală,
necesară rezolvării oricăror probleme.
Toate unităţile cuprind un paragraf de recomandări şi comentarii
în legătură cu temele de reflecţie care asigură orientarea în elaborarea
răspunsurilor personale şi totodată, confirmarea lor.
În structura fiecăreia din cele cinci unităţi de învăţare ale acestui
modul, există o lucrare de verificare. Aceasta cuprinde 10-15 întrebări
care cer un răspuns pe care trebuie să-l elaborezi personal. Nu se
admite copierea răspunsurilor ci, pe baza, studierii atente a paragrafelor
corespunzătoare trebuie să construieşti personal răspunsul. Lucrările de
verificare se transmit tutorelui în condiţiile pe care le vei cunoaşte şi
care sunt valabile pentru toate disciplinele.
Lucrările de verificare sunt însoţite de ghidul de evaluare şi astfel
iţi poţi calcula anticipat notele.
Notele de la lucrările de verificare reprezintă evaluarea continuă
şi dau 30% din nota finală la această disciplină. Nota la examen va
reprezenta 70% din cea finală.
Principala sursă de pregătire este cursul care ţi se pune la
dispoziţie. Totodată, fiecare unitate de învăţare cuprinde recomandări
bibliografice, cu selectarea paragrafelor corespunzătoare. Pe baza lor ţi
se asigură o lărgire a pregătirii la această disciplină.
5
Considerăm că materialul tipărit sau redactat electronic pe care îl
vei primi, are mare accesibilitate, referiri la cazuri concrete, teme de
aplicare practice şi orientări bibliografice utile aşa că îţi va fi uşor sa
înveţi şi să obţii rezultate superioare.
Îţi dorim încredere în reuşită şi tenacitate.
Câteva probleme introductive ale Psihologiei adolescentului şi

adultului
Cursul de psihologia adolescentului şi adultului aşa cum am mai

subliniat îl continuă pe cel de psihologia copilului. El oferă date,
concepte, idei, explicaţii cu privire la evoluţia psihică de dincolo de
copilărie până la sfârşitul vieţii. Contribuie astfel, la întregirea
cunoştinţelor studenţilor despre dezvoltarea psihică umană, asigură
rezerva de cunoştinţe, care să permită desfăşurarea de activităţi
didactice şi la celelalte cicluri şcolare sau programe speciale destinate
adulţilor, construieşte o perspectivă a dezvoltării care orientează mai
bine acţiunile formative de la orice vârstă.
Domeniul de cercetare al acestei ştiinţe este constituit de
ansamblul schimbărilor ce se petrec în cursul trecerii de la un stadiu la
altul, de la un ciclu la altul, începând cu sfârşitul copilăriei în toate
planurile vieţii psihice. Obiectul de cercetare este legitatea care
guvernează toate aceste transformări psihice.
Psihologia adolescentului şi adultului poate fi definită ca acea
ştiinţă care cercetează legile şi condiţiile de dezvoltare, maturizare şi
chiar involuţie a psihicului uman de la încheierea copilăriei şi până la
sfârşitul vieţii.
Metodele de cercetare ale acestei discipline sunt aceleaşi ca ale
psihologiei copilului dar aplicarea lor prezintă un anumit specific:
• metoda observaţiei, aplicată la stadiile de care se ocupă această
disciplină, presupune o atenţie deosebită pentru a asigura camuflarea
observatorului. Prezenţa acestuia poate influenţa mai puternic
conduitele preadolescenţilor, adolescenţilor etc., adică a celor ce se
6
caracterizează prin conştiinţa de sine intensificată. Totodată dincolo de
copilărie poate fi utilizată şi autoobservaţia;
• metoda experimentală se poate aplica într-o organizare mai
complexă decât în copilărie;
• metoda anchetei pe bază de chestionar poate fi larg aplicată
începând cu jumătatea preadolescenţei;
• analiza produselor activităţii are, la aceste vârste un mai larg
teren de aplicare.
De asemenea, testele ce pot fi aplicate la vârstele de care se
ocupă această disciplină; sunt mai variate şi mai complexe.
Problemele principale de care se ocupă psihologia adolescentului
şi adultului sunt:
– descoperirea modalităţilor noi în care acţionează factorii
generali ai dezvoltării psihice;
– relevarea creşterii importanţei factorilor interni în procesul
de dezvoltare psihică, aşa cum ar fi intensificarea conştiinţei de sine sau
creşterea capacităţilor autoreglatoare etc.;
– evidenţierea transformărilor psihice care dau specificitate
fiecărui stadiu şi
– surprinderea interinfluenţelor multiple şi variate dintre
acestea;
– aprofundarea înţelegerii naturii sistemice a dezvoltării
psihice din fiecare stadiu;
– dezvoltarea mecanismelor maturizării psihice şi a exprimării
acesteia în atitudini şi comportamente caracteristice pentru fiecare
studiu;
– înţelegerea mai profundă a fenomenului îmbătrânirii şi
identificarea resurselor, fiecărui stadiu din ciclul al treilea al vieţii, pentru
a diminua dificultăţile aduse de înaintarea în vârstă;
– descoperirea unor legi noi şi elaborarea de noi concepte
care să îmbogăţească tăria psihologică generală şi să fundamenteze
mai bine activităţile cu personale, de diferite vârste.
7
Psihologia adolescentului şi adultului are strânse legături
teoretice şi metodologice în primul rând cu psihologia copilului, cu cea
genetică şi cu biopsihologia şi de asemenea, cu toate disciplinele
fundamentale aplicative ale acestui domeniu al cunoaşterii.
8
PREADOLESCENŢA – STADIUL IEŞIRII DIN COPILĂRIE
CUPRINS
1. PREADOLESCENŢA-STADIUL IEŞIRII DIN COPILĂRIE

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 1
1.1. Preadolescenţa şi trecerea la un nou ciclu şcolar
1.2. Transformările biologice şi debutul pubertăţii în preadolescenţă
1.3. Aspecte specifice în manifestarea proceselor senzorial-perceptive de observare şi de
reprezentare la preadolescenţi
1.4. Particularităţile proceselor cognitive complexe ale preadolescenţilor
1.5. Aspecte specifice în manifestarea proceselor stimulativ şi reglatoare din
preadolescenţă
1.6. Particularităţile personalităţii preadolescenţilor
Rezumatul acestei unităţi de învăţare
Bibliografia minimală
9
Obiectivele unităţii de învăţare
După ce vor studia această unitate de învăţare, studenţii vor putea:
• să rezume aspectele adaptării preadolescenţilor la un nou ciclu şcolar;

• să descrie schimbările de ordin fizic ce caracterizează ieşirea din
copilărie;
• să explice în ce constă trecerea de la un nou stadiu al inteligenţei
umane;
• să identifice caracteristicile cognitive senzorial-perceptive ale
preadolescenţilor care susţin procesele de învăţare mai complexe;
• să dezvolte ideile cele mai importante referitoare la funcţionarea
gândirii;
• să înregistreze noul nivel al manifestării memoriei si imaginaţiei
preadolescenţilor;
• să rezume cunoştinţele referitoare la limbajul preadolescenţilor;
• să explice în ce fel se transformă afectivitatea şi motivaţia
preadolescenţilor, deosebindu-i astfel de copilărie;
• să dezvolte ideile care se referă la noul nivel al conştiinţei de sine şi la
imaginea de sine a preadolescenţilor;
• să înregistreze rolurile crescute ale grupurilor de covârstnici în
dezvoltarea personalităţii din stadiul preadolescenţilor.
1.1. Preadolescenţa şi trecerea la un nou ciclu şcolar
Schimbări în Preadolescenţa face parte din primul ciclu al dezvoltării fiinţei
activitatea de umane, adică din ciclul de creştere şi dezvoltare şi corespunde
învăţare intervalului de vârstă 10-14 ani.

Există diferenţe între cercetători în ceea ce priveşte existenţa
acestui stadiu. Unii consideră că cea de a treia copilărie, adică a
şcolarităţii mici durează până la 12 ani şi mai departe se desfăşoară
adolescenţa şi nu acceptă preadolescenţa ca stadiu distinct.
10
Alţii considera preadolescenta un substadiu al adolescenţei. Dar
cei mai mulţi autori români consideră preadolescenţa ca un stadiu
distinct caracterizat printr-un anumit specific al activităţii de bază
învăţarea şi al sistemului de relaţii în care se află integrat elevul.
O dată cu intrarea în acest stadiu, cele mai importante schimbări
se produc în activitatea de învăţare şi anume:
– diversificarea disciplinelor şcolare;
– adaptarea gândirii la specificul cognitiv al diverselor solicitări şi
mai ales atingerea nivelului de generalizare şi abstractizare cerut;
– însuşirea sistematică a noţiunilor ştiinţifice de bază din
principalele domenii ale cunoaşterii;
– interacţiunea cu mai mulţi profesori şi efortul de adaptare la
cerinţele şi stilurile lor diferite de lucru;
– creşterea timpului de învăţare acasă şi a responsabilităţilor
personale pentru acesta.
Având în vedere aceste schimbări se consideră, pe bună dreptate,
că intrarea în clasa a V-a este un adevărat prag ce trebuie trecut uneori
cu destul efort şi tensiuni. Totodată preadolescenţii se pot angaja, alături
de părinţii lor în activităţi de muncă în folosul familiei. De asemenea,
participă la fel de fel de evenimente culturale, sunt interesaţi de
programele TV, de reviste, cărţi, internet etc. Jocul îşi păstrează încă un
loc al său, aproape în fiecare zi, dar este vorba de jocuri complexe cu
reguli.
Temă de reflecţie nr. 1
Aminteşte-ţi de propria preadolescenţă şi fă un inventar al preocupărilor
extraşcolare, stabilind şi o ierarhie a lor, începând cu cea mai plăcută şi
mai des realizată.
Schimbări în Schimbări importante se produc şi în câmpul relaţiilor pe care le
sistemul are preadolescentul în familie, la şcoală şi în afara acesteia.
relaţiilor – în cadrul familiei deja nu mai sunt văzuţi ca înainte dar părinţii au
încă atitudini ambigui: uneori îi consideră mari şi le transferă unele
responsabilităţi, alteori îi consideră tot copii şi le interzic unele activităţi;
11
– în şcoală profesorii îi văd mari şi le asigură condiţii de
manifestare a autonomiei şi independenţei mai ales în activităţile
extraclasă şi extraşcolare;
– se lărgesc considerabil relaţiile cu grupurile informale.
Preadolescenţii manifestă o atracţie deosebită faţă de aceste grupuri pe
care le caută zilnic şi a căror influenţă creşte întrecând-o uneori pe cea
a familiei. Cercetătorii au numit preadolescenţa „vârsta graţiei sociale”.
Dezvoltarea deplină a fiinţei nu s-ar putea realiza fără interacţiunea cu
grupurile de egali.

De ce pentru dezvoltarea deplină a fiinţei umane nu sunt suficiente
relaţiile cu adulţii şi cu părinţii, în principal.
Grupurile formale şi informare de egali contribuie la continuarea

socializării, la creşterea experienţei sociale personale, la
autocunoaştere, la clarificarea imaginii de sine etc.
1.2. Transformările biologice şi debutul pubertăţii în

preadolescenţă
Un autor francez, H. Lehalle considera, că: „transformările

fiziologice şi morfologice care survin (în preadolescentă n.n) constituie,
fără îndoială, evenimentul major al acestei perioade de dezvoltare”.
Aspectul cel mai vizibil al transformărilor biologice este creşterea
Vârful de
în înălţime. Acum se înregistrează un vârf atât la fete cât şi la băieţi care
creştere fizică
se explică mai ales prin modificări în funcţionarea glandelor cu secreţie
internă şi prin programul genetic al fiecăruia. La băieţi, în jurul a 14 ani
se produce o creştere de 10 cm iar în restul anilor de 7 cm. Astfel că din
toamnă până în primăvară le rămân hainele mici. La fete vârful este la
12 ani cu 9 cm în acel an şi cu 6 cm în restul anilor. Înălţimea medie
este la băieţi de 160 – 165 cm iar la fete cu 1 cm – 2 cm mai mică.
12
De asemenea, creşterea în greutate este semnificativă. La băieţi,
către sfârşitul stadiului, se atinge în medie 50 kg. La fete încep deja sa
se constate efectele modelelor culturale. Ele îşi supraveghează silueta,
îşi controlează mereu greutatea, manifestă selectivitate crescută faţă de
alimente etc. Există riscul respectării unui regim drastic de slăbire şi
unele pot ajunge la anexie nervoasă.
Creşterea în greutatea poate fi însoţită de alte fenomene organice:
nevoia mai mare de somn, dificultăţi de trecere de la somn la veghe,
dureri articulare, apetit crescut. Dar se produc şi unele disproporţionări
între părţile corpului şi cercetătorii au numit preadolescenţa „vârsta
păianjenului”.
Pot apărea unele desincronizări între creşterea oaselor şi
creşterea muşchilor care determină pentru o scurtă perioadă de timp, un
fel de neîndemânare caracteristică şi dacă aceasta este ironizată de
părinţi se ajunge la dezvoltarea unor complexe de inferioritate.
Procesele de osificare se continuă în diferite zone ale corpului deşi
au acum o mai mică amploare. Cele ce se produc la nivelul feţei pot
genera unele dizarmonii care-i pot dezamăgi pe părinţi. Dacă ei şi le
exprimă cu voce tare se pot dezvolta, din nou, complexe de inferioritate.
Se produc unele schimbări şi la nivelul sistemului nervos.
Greutatea creierului este de 1400 gr. Iar sub raport funcţional se
înregistrează numeroase perfecţionări. Cea mai importantă este ceea ce
constată în formarea cu viteză a legăturilor interneuronale şi mai ales
organizarea lor ierarhică.
Schimbări spectaculoase se petrec în sistemul hormonal:
Modificări în • se intensifică funcţia tiroidei care asigură creşterea fizică
sistemul spectaculoasă;
neuroendocrin • hipofiza acţionează asupra glandelor sexuale;

• epifiza şi suprarenalele vor face să se manifeste caracteristicile
sexuale secundare;
• intrarea în funcţie a glandelor sexuale şi deci debutul pubertăţii;
• timusul sau glanda copilăriei, aproape că îşi încetează activitatea.
13
Fazele pubertăţii Pubertatea are trei faze distincte: a). prepubertatea (10 – 12 ani)
când se accentuează caracterele secundare; b). pubertatea propriu-zisă
(12 – 14 ani) când glandele sexuale intră în funcţie şi încheie din punct
de vedere biologic copilăria; c). postpubertatea (după 14 ani) când se
maturizează funcţia de procreere.

Fenomenele pubertare influenţează mai multe aspecte ale vieţii psihice
a preadolescenţilor. Din cele de mai jos selectează-le pe acelea
influenţate de pubertate, încercuindu-le:
a. perceperea figurilor geometrice; b. Imaginea de sine; c.
Reprezentarea cifrelor; d. Conştiinţa de sine; e. Gândirea abstractă;
f. Dinamica emoţiilor şi dispoziţiilor afective.
Condiţiile de viaţă din ce în ce mai bune şi multitudinea stimulărilor

Pubertatea prea
cu semnificaţie sexuală din mediul ambiant fac să se înregistreze un
timpurie sau
debut pubertar mai timpuriu în ultimele 3 – 4 decenii.
prea târzie.
Debutul, oricând s-ar produce este însoţit deseori de agitaţie,
nelinişte, nesiguranţa de sine etc. Efecte deosebite se înregistrează şi în
plan afectiv, generând irascibilitate, explozivitate în manifestarea
emoţiilor, instabilitate afectivă etc.
Dacă fenomenele pubertare apar mai devreme la unii
preadolescenţi, atât la fete cât şi la băieţi, sunt însoţite de accentuate
nelinişti şi nesiguranţă, de tendinţe de izolare şi întreruperea relaţiilor de
comunicare cu ceilalţi.
Dacă pubertatea întârzie îi nelinişteşte mai ales pe băieţi, îi face să
creadă că ceva nu-i normal in fiinţa lor etc.
În momentul de faţă, există perspective largi de a-i informa pe
preadolescenţi despre ceea ce li se va întâmpla şi totuşi declanşarea
pubertăţii îi tulbură şi-i face să-şi pună multe întrebări, să aibă nevoie de
ajutor.
14
1.3. Aspecte specifice în manifestarea proceselor senzorial-
perceptive de observare şi de reprezentare la preadolescenţi
Creşterea În funcţionarea sensibilităţii şi percepţiilor vizuale schimbările cele
sensibilităţii şi mai noi şi specifice sunt:
percepţiilor • creşte de 2 – 3 ori capacitatea de diferenţiere vizuală;
vizuale • creşte câmpul vizual, mai ales cel periferic şi acesta este foarte
important pentru perfecţionarea cititului;
• creşte analitismul în realizarea percepţiilor aşa că preadolescenţii
sunt în stare să sesizeze aspecte de fineţe şi detalii semnificative proprii
obiectelor sau comportamentelor oamenilor.
Percepţiile auditive au un vârf în ceea ce priveşte auzul muzical în
Un vârf al
jurul a 10 -13 ani, dar preadolescenţii preferă o intensitate mare a
sensibilităţii
muzicii şi ritmul ei. Auzul fizic şi cel fonetic ating niveluri foarte bune.
auditive la
Sensibilitatea chinestezică şi cea tactilă sunt şi mai fine şi se
preadolescenţă
investesc în activităţi artizanale pe care preadolescenţii le desfăşoară cu
plăcere.

Arătaţi în ce se pot concretiza abilităţile artizanale ale preadolescenţilor.
Capacităţile de observare ating un nou nivel privind organizarea şi

Capacitate de reglarea lor aşa că preadolescenţii le manifestă frecvent în laboratoarele
observare şcolare. Elevii de la gimnaziu pot desfăşura independent observaţiile cu
condiţia însă ca profesorul să le comunice indicatorii perceptivi după
care să se conducă.
Reprezentările ating un nivel mai înalt de generalizare în
Progresele
comparaţie cu stadiul anterior. Se dezvoltă categorii noi de reprezentări
reprezentărilor
pentru discipline precum geometria, geografia, domeniile tehnice etc. În
geometrie gradul de generalizare a reprezentărilor poate fi foarte
aproape de cel al noţiunilor. Reprezentările de orice fel se pot organiza
cu uşurinţă in jurul unor idei centrale, a unor noţiuni de bază şi pot fi
15
apoi cu uşurinţă actualizate şi transformate în funcţie de sarcinile ce
trebuie rezolvate.
1.4. Particularităţile proceselor cognitive complexe ale

preadolescenţilor
Gândirea
Desfăşurarea proceselor de maturizare neurofuncţională
cerebrală, cuprinse în programul genetic şi efectul influenţelor
sistematice şi de durată, din partea mediului şi educaţiei asigură
trecerea la gândirea formală ce are loc în jurul a 11 – 12 ani, deci în
cursul preadolescenţei.
Caracteristicile de bază ale acestei gândiri sunt:
• desprinderea de concret prin creşterea capacităţilor de
abstractizare şi generalizare şi astfel preadolescentul poate folosi corect
noţiuni mai abstracte, mai depărtate de sursele lor iniţiale, concrete;
• preadolescentul poate să gândească bine şi dacă informaţia este
Trecerea la prezentată în formă verbala. În acest caz gândirea acţionează asupra
gândirea prepoziţiilor pe care le pune în fel de fel de relaţii logice;
formală • se dezvoltă operaţii de gradul al doilea şi astfel procesarea
informaţiei este mai complexă. Pot să desfăşoare generalizări ale
generalizărilor, abstractizări ale abstactizărilor etc.;
• însuşesc numeroşi algoritmi generali dar şi alţii specifici pentru
fiecare disciplină şcolară aşa cum ar fi cel al extragerii rădăcinii pătrate
dintr-un număr;
• reversibilitatea este deplină şi fiecare operaţie va forma o unitate
cu inversa şi cu reciproca sa şi astfel controlul logic în gândire va spori.
Acţionează o logică implicită. Reversibilitatea se referă la realizarea unei
operaţii şi apoi aplicarea alteia ajungându-se, datorită acesteia, la
punctul de pornire şi controlând corectitudinea;
• tipul de raţionament specific este cel deductiv iar cel inductiv se
perfecţionează foarte mult;
• gândirea lucrează cu noţiuni ştiinţifice de bază, organizate în
sisteme proprii fiecărei discipline şcolare.
16

Compară noţiunile cu care operează gândirea preadolescentului cu cele
specifice şcolarilor mici.
Gândirea cauzală este mai amplă şi mai profundă dar legată de

fiecare categorie de fenomene, mai ales cele de ştiinţele naturii, fizică,
chimie.
Nivelul general al gândirii din acest stadiu influenţează semnificativ
toate celelalte procese cognitive şi, mai ales, activitatea de învăţare.
Memoria
Memoria devine
Înregistrează, la rândul ei un vârf de dezvoltare.
mai activă, mai
• Noul nivel şcolar beneficiază de un volum crescut al memoriei.
eficientă
Totodată, cerinţele şcolare stimulează şi amplifică acest parametru
funcţional al memoriei.
• Acelaşi mare număr de solicitări şcolare face să crească şi mai mult
caracterul activ şi voluntar al memoriei elevilor de gimnaziu.
• Aşa cum s-a relevat prin cercetări, la 11 – 13 ani memoria spontană
atinge un vârf care exprimă marile disponibilităţi cerebrale din acest
stadiu. Aceasta favorizează toate procesele memoriei: întipărirea,
păstrarea, actualizarea.
• O altă interesantă particularitate constă în faptul că preadolescenţii
încep să memoreze mai uşor laturile abstracte şi generale ale
cunoştinţelor, ceea ce nu era posibil în copilărie.
• Preadolescenţii au o atitudine mai activa faţă de păstrare şi
conştientizează valoarea repetărilor şi au iniţiative personale în
realizarea lor.
• Reproducerea întrece recunoaşterea, dar ea nu se depărtează prea
mult de organizarea iniţială a materialelor din momentul în care a fost
întipărit. Acest aspect este caracteristic majorităţii preadolescenţilor.
17

Completează frazele de mei jos care se referă la particularităţile
memoriei preadolescenţei.
Intrarea în adolescenţă înseamnă.....................volumului general al
memoriei. Preadolescenţii încep să memoreze mai......................laturile
........................................şi.............................ale cunoştinţelor. Cu privire
la importanţa repetărilor preadolescenţii au atitudini
mai........................................şi astfel ei au.........................în realizarea
lor.
Metamemoria • Totodată, preadolescenţii reuşesc să-şi cunoască unele

particularităţi ale propriei memorii şi le pot apoi folosi cât mai bine ca să
facă faţă cerinţelor şcolare. Prin urmare, dispun de metamemorie.
Imaginaţia
Exuberanţa Imaginaţia preadolescenţilor este apreciată ca manifestându-se
imaginativă a amplu în contextul expansiunii cognitive generale care caracterizează
preadolescenţilor acest studiu. Se vorbeşte de exuberanţa imaginativă a
preadolescentului.
• Imaginaţia reproductivă este mult antrenată în însuşirea
diverselor cunoştinţe dar este ferită de deformările întâlnite la şcolarii
mici (aceştia modernizau imaginea lor asupra unor locuri prea
îndepărtate sau asupra trecutului istoric).
• Imaginaţia creatoare este mai bine relaţionată cu gândirea dar
poate încă să alunece, din când în când în fantezie.

Cum se explică aceste alunecări în fantasticul gratuit?
• De cele mai multe ori imaginaţia creatoare a preadolescentului se
investeşte în activităţi artistice sau în cele artizanale.
Procesele cognitive complexe sunt favorizate de un nivel ridicat al
limbajului.
Antrenarea într-o activitate şcolară bogată, lecturile particulare,
Însuşirea
contactul mai amplu cu mass-media, comunicarea intensă cu egalii sunt
complexă a limbii
18
factorii cei mai importanţi ai dezvoltării deosebite a limbajului din acest
stadiu.
• Astfel se înregistrează o creştere remarcabilă a vocabularului
pasiv, până la 14 000 de cuvinte la 14 ani ceea ce înseamnă o
amplificare sensibilă a competenţei lingvistice. Prin urmare, ei înţeleg tot
felul de mesaje şi pot apela la multe surse de informare. Semnificaţiile
cuvintelor sunt mai precise şi multe dintre ele au ca nucleu noţiuni
ştiinţifice.
• Vorbirea are un debit foarte apropiat de al adulţilor, este fluentă,
conţine propoziţii şi fraze bogate şi unitar organizate. Structurile verbale
se deosebesc după contextul în care se desfăşoară. În clasă tind să
atingă exigenţele limbi literare. Între colegi se bazează pe jargonul
şcolar pentru care există, la această vârstă, o preferinţă specială şi, de
asemenea, apelează la superlative, într-un mod caracteristic pentru
preadolescenţi.

Care crezi că trebuie să fie atitudinea profesorului faţă de jargonul
şcolar?
• Nu mai sunt probleme de pronunţie, sau, cel puţin aşa ar trebui
să fie.
• Mijloacele neverbale de comunicare sunt folosite în mod adecvat.
• Limbajul scris prezintă următoarele particularităţi: creşte viteza de
scriere, aproape de trei ori faţă de a şcolarului mic, dar treptat. Se
evidenţiază stilul personal al scrisului. Se însuşesc explicit şi complet
normele gramaticale şi ortografice care ar trebui să regleze perfect
scrisul.

De ce totuşi se găsesc foarte multe greşeli gramaticale şi ortografice la
unii elevi?
19
• Se însuşesc modele variate de exprimare în scris. Se pot obţine
rezultate noi în elaborarea compoziţiilor şi pot folosi mai bine
mijloacele poetice ale limbi materne.
1.5. Aspecte specifice în manifestarea proceselor stimulative şi

reglatoare din preadolescenţă
• Prima remarcă pe care o facem referitoare la viaţa afectivă a

preadolescenţilor se referă la faptul ca măcar şi pentru o perioadă
scurtă de timp aceasta este direct influenţată de fenomenele pubertare.
Se constată uşor o iritabilitate, instabilitate, explozivitate caracteristice
manifestării emoţiilor şi care se pot afla la baza unor conflicte cu părinţii.
• Apoi trăirile emoţionale ale preadolescenţilor sunt mult mai
Viaţa afectivă mai
bogate şi mai nuanţate datorită varietăţii activităţilor şi relaţiilor realizate
intensă şi mai
de ei. De exemplu, trăieşte mai nuanţat şi mai profund succesul şi
diversificată
eşecul pentru că propriul eu este mai implicat în obţinerea acestora.
Bucuriile şi tristeţile sunt legate de fel de fel de competiţii dar şi de
calitatea relaţiilor cu profesorii şi colegii.

Constată că la unii elevi poate apărea o stabilă şi mai generalizată
teamă de şcoală. Care crezi că sunt cauzele ei?
Noi investiţii • Preadolescenţii fac pentru prima dată investiţii afective
afective semnificative, extrafamiliale în relaţiile de prietenie şi pot trăi

concomitent un fel de complex de vinovăţie faţă de părinţi.

De ce crezi că apare acest complex de vinovăţie şi cum va reuşi
preadolescentul să se elibereze de el ?
• Se dezvoltă sentimente noi cum ar fi cel de prietenie cu cei de

aceeaşi vârstă şi de respect şi preţuire faţă de profesori.
20

Prin ce se deosebesc prieteniile preadolescenţilor de cele ale şcolarilor
mici?
• Se amplifică posibilităţile de reglare a comportamentelor
emoţional-expresive, cu excepţia fenomenelor de înroşire şi paloare.
Motivaţia pentru • Preadolescenţii sunt mai conştienţi de emoţiile şi sentimentele lor
învăţare este şi fac mai frecvent legătura cu acceptorii morali, adică se confruntă cu
mai eficientă modelele şi normele morale asimilate, în primul rând, de la părinţi.

Structurile motivaţionale care se manifestă în preadolescenţă sunt
mai ales:
• motivaţia extrinsecă mai valoroasă pentru învăţare;
• se intensifică motivaţia intrinsecă a învăţării; interesele cognitive
devin mai intense şi mai selective;
• încep să fie implicate în învăţare şi în alte activităţi – trebuinţele
de autoevaluare şi autorealizare;
• interesele culturale se amplifică şi preadolescenţii devin fani ai
vedetelor din muzică şi sport;
• atracţia faţă de grupurile de egali este maximă;
• interesele pentru lectură sunt prezente, dar, la generaţiile actuale,
nu sunt foarte intense;
Varietatea
• interesele de colecţionare se manifesta la unii preadolescenţi dar
intereselor
acum colecţiile devin mai valoroase faţă de cele din şcolaritatea mică;
• începe să se manifeste, tot mai mult, interesul pentru viaţa
interioară personală.

Alege din cele enumerate mai jos trei cauze care explică scăderea
interesului pentru lectură la preadolescenţi, încercuindu-le:
a. nu ştiu să citească uşor şi bine; b. Îi deranjează caracterele prea mici
ale literelor; c. Au prea multe preocupări în timpul liber şi rămâne timp
puţin pentru lectură; d. Nu sunt suficient de stimulaţi de cei din jur; e. Nu
li se par interesante cărţile de literatură; preferă jocurile pe calculator
care li se par mai atractive; g. preferă programele TV care li se par
amuzante.
21
Creşte puterea Componenta cea mai importantă a mecanismelor reglatoare este

voinţei voinţa.
În ceea ce priveşte voinţa preadolescenţilor, aspectele cele mai
importante sunt următoarele:
• dacă şi-au fixat deja scopul sunt mai capabili să-l urmărească pe
acestea şi să reziste tentaţiilor;
• sunt mai antrenaţi în a îndeplini scopurile până la capăt;
• este mai bine dezvoltată funcţia de frână a voinţei;
• voinţa începe să se investească şi în activităţi autoformative,
autoeducative.

Ce fel de activităţi autoformative crezi că iniţiază preadolescenţii?
1.6. Particularităţile personalităţii preadolescenţilor
Alături de factorii fundamentali ai dezvoltării psihice (ereditatea,

mediul educaţia), personalitatea preadolescentului este puternic
influenţată şi de intensificarea conştiinţei de sine şi a capacităţii de
autodeterminare şi autoformare. Aspectele cele mai importante ale
dezvoltării personalităţii în preadolescenţă sunt:
• particularităţile temperamentale se manifestă într-o relaţie mai
strânsă cu cele caracteriale. În majoritatea situaţiilor temperamentul
este subordonat caracterului, dar numai situaţiile extreme pot proba
Nou nivel în
tăria acestei legături;
structurarea şi
• aptitudinile sunt mai bine dezvoltate şi se exprimă în rezultate
exprimarea
remarcate la nivelul şcolii şi localităţii.
aptitudinilor
22
Care sunt domeniile în care se manifestă aptitudinile preadolescenţilor?
Preadolescenţi sunt interesaţi să-şi cunoască aptitudinile şi de

aceea se consideră că în acest stadiu este începutul identificării
vocaţionale.
• Caracterul continuă să se dezvolte, dar se accentuează
tendinţele spre o autonomie şi o independenţă mai largă. Acest fapt
poate crea conflicte cu părinţii şi poate declanşa deja, la unii
Autonomia preadolescenţi, criza de originalitate.
morală a • Conştiinţa morală a preadolescentului se află în faza de început a
preadolescentului autonomiei morale, adică atitudinile şi comportamentele nu mai sunt
orientate de imperativele morale parentale ci de convingeri morale în
curs de formare.
• Preadolescenţa se caracterizează prin intensificarea conştiinţei
de sine datorită mai ales următorilor factori: a) transformările biologice
intense; b) schimbarea atitudinilor celorlalţi faţă de preadolescenţi; c)
capacităţile cognitive crescute care le permit să înţeleagă, mai mult şi
mai bine, ceea ce se referă la propria fiinţă. Unul din efectele
intensificării conştiinţei de sine constă în modificări la nivelul imaginii de
sine.
• Eul fizic este puternic reliefat în structura imaginii de sine. Adică
Schimbări la
preadolescentul tinde să-şi cunoască atât calităţile cât şi defectele fiind
nivelul imaginii
alternativ încântat şi dezamăgit de sine dar încercând deja să
de sine
optimizeze această latură a fiinţei lui. Această accentuată orientare
către sine a fost numită de autori psihanalişti, narcisism
preadolescentin.

Care crezi că sunt aceste încercări de optimizare a eului fizic la
preadolescent?
23
• Eul social este într-un mare proces de schimbare datorită
creşterii atracţiei spre grup şi a importanţei acestuia pentru dezvoltarea
psihică generală a preadolescentului. Acesta ajunge treptat să-şi
cunoască locul în grup şi reputaţia de care se bucură şi poate fi foarte
anxios datorită faptului că grupul l-ar putea respinge sau izola;
• Eul spiritual este, de asemenea, în progres, preadolescenţii îşi
dau seama de unele însuşiri ale atenţiei, memoriei, gândirilor. Nu mai
interiorizează necondiţionat părerile părinţilor, ci caută să se cunoască
singuri mai bine. Dacă desfăşoară activităţi autoformative îşi propun să
optimizeze şi eul spiritual.
• În preadolescenţă începe să se cristalizeze idealul de viata. În
acest stadiu apare orientarea spre viitor şi prospectarea acestuia. De
fapt, cei din jur pun des întrebări cu privire la ce va dori preadolescentul
să facă în viitor şi astfel, treptat el însuşi va gândi, va începe să viseze
la viitor şi va căuta deocamdată, modele ale acestei dimensiuni a vieţii
sale, la cei din jur: părinţi, fraţi, surori, personalităţi recunoscute într-un
domeniu nou, vedete. Pe această bază începe să se cristalizeze pentru
prima dată un ideal, care are însă următoarele particularităţi:
a) este, mai degrabă, o preluare de modele de la alţii, acestea
Particularităţile fiind expresii concrete şi accesibile a ceea ce îşi doreşte, dar nu sunt
idealului de viaţă potrivite total propriei fiinţe;
al b) idealul rămâne relativ instabil, preadolescentul încercând
preadolescenţilor noi variante;
c) este adesea departe de posibilităţile sale si deci, fantezist;
d) este elaborat unilateral, adică se referă doar la viitorul şcolar
şi profesional.
Cu toate imperfecţiunile sale, idealul îndeplineşte un rol important
în descoperirea propriilor posibilităţi şi în orientarea propriilor energii şi
capacităţi. De aceea, formarea idealului de viată trebuie să fie un
obiectiv al programelor instructiv-educative desfăşurate cu
preadolescenţii.
În ceea ce priveşte personalitatea în ansamblu, preadolescenţii
încep să fie interesaţi de unicitatea şi originalitatea acesteia.
24
În aceste condiţii se accentuează aspectele diferenţiale în
dezvoltarea şi manifestarea personalităţii. Ele trebuie luate în
consideraţie în vederea tratării diferenţiate şi individualizate a elevilor şi
pentru stimularea continuă a preocupărilor lor pentru autoeducaţie.
După parcurgerea acestei unităţi de învăţare, trebuie să reţii

următoarele idei:
• Preadolescenţa este stadiul ieşirii din copilărie şi corespunde

intervalului 10-14 ani.
Trecerea de la ciclul primar la cel gimnazial înseamnă schimbări
importante în învăţare: mai multe discipline şcolare, eforturi mari de
abstractizare şi generalizare, interacţiunea cu profesori diferiţi, învăţare
independentă crescută.
Se produc schimbări importante şi în relaţiile cu ceilalţi: familia are
atitudini încă ambigui şi-l consideră când copil, când preadolescent,
profesorii nu-l mai tratează ca pe un copil, grupul formal are anumite
aşteptări.
• În acest stadiu se produc mari schimbări biologice: vârf de
creştere în înălţime, perfecţionarea sistemului nervos a analizatorilor,
modificări în sistemul neurohormonal, cu deosebire, intrarea în funcţiune
a glandelor sexuale, parcurgându-se următoarele etape: prepubertară în
care se accentuează caracterele sexuale secundare; pubertară – intră
în funcţie glandele sexuale şi postpubertară ce se desfăşoară în
adolescenţă. Aceste schimbări fizice influenţează afectivitatea,
conştiinţa de sine, imaginea de sine.
• Se perfecţionează capacităţile senzorial-perceptive şi cele de
observare. Acestea devin mai bune, asigură diferenţieri corecte si
precise. Observaţia se poate desfăşura independent dar cu condiţia
transferării către preadolescenţi a indicatorilor de urmărit.
25
• Capacităţile de reprezentare se dezvoltă foarte mult: creşte
gradul de generalizare, se formează categorii noi de reprezentări, se
produce organizarea acestora în jurul noţiunilor şi ideilor importante.
• În acest stadiu se trece de la gândirea concret operatorie la cea
formală, adică adolescentul poate prelucra informaţii chiar dacă acestea
nu mai sunt oferite de contactul direct cu obiectul, ci sunt exprimate
verbal. Se dezvoltă operaţiile de gradul II, raţionamentul deductiv,
algoritmi de lucru etc. Se dobândeşte deplina reversibilitate în gândire.
• Memoria preadolescentului se perfecţionează prin: dezvoltarea
proceselor de memorare, creşterea ponderii celei logice şi voluntare şi a
reproducerii faţă de recunoaştere.
• Se înregistrează un fel de exuberanţă imaginativă ca expresie a
progresului mental general, însă nu are legaturi stabilizate şi
perfecţionate cu gândirea şi poate aluneca în fantezii gratuite.
• Limbajul se perfecţionează: creşte vocabularul, corectitudinea
structurilor verbale, îmbogăţirea acestora şi adaptarea lor în situaţii
diferite de comunicare. Apare atracţia foarte mare către jargonul şcolar.
Afectivitatea preadolescenţilor este influenţată de fenomenele
pubertare şi poate să prezinte instabilitate, iritabilitate şi expozivitate în
manifestarea emoţiilor. În acelaşi timp, afectivitatea este bogată şi
diversă. Se dezvoltă capacităţi de reglare şi stăpânire a conduitelor
emoţional-expresive.
• Se dezvoltă structuri motivaţionale noi şi complexe cum ar fi
interese cognitive, culturale şi de grup, trebuinţe de autoafirmare şi
autorealizare, idealul de viaţă.
• Personalitatea preadolescenţilor este puternic influenţată de
schimbările biologice, de cele privind activitatea de învăţare şi
principalele relaţii cu ceilalţi, se consolidează aptitudinile şi multe însuşiri
caracteriale (sunt în mare schimbare doar cele privind autonomia şi
independenţa) şi se cristalizează mai bine imaginea de sine chiar dacă
aceasta rămâne relativ instabilă.
26
– BONCHIŞ ELENA, Psihologia vârstelor, Edit. Universităţii din

Oradea, 2004, pag. 279-282.
– CREŢU TINCA, Psihologia vârstelor, Edit. Credis, Bucureşti,
2001, pag. 276-280.
– DEBESSE M. (coord.), Psihologia copilului de la naştere la
adolescenţă, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970, pag. 296-
303.
– MUNTEANU ANCA, Psihologia copilului şi adolescentului, Edit.
Augusta, Timişoara, 1998, pag. 236-238.
– OSTERRIETH P., Introducere în psihologia copilului, Edit.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976, pag. 154-160;
– PIAGET J. INHELDER BORBEL, Psihologia copilului, Edit.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, pag. 111-118.
– ŞCHIOPU URSULA, VERZA E., Psihologia vârstelor, Edit.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995, pag. 224-226.
27
ADOLESCENŢA – STADIUL UNOR AMPLE TRANSFORMĂRI PSIHICE
CUPRINS:
2. ADOLESCENŢA-STADIUL UNOR AMPLE TRANSORMĂRI 29
2.1. Dominantele in profilul de dezvoltare din adolescenta
2.2. Schimbări în activitatea fundamentală şi în relaţiile sociale ale adolescenţilor
2.3. Dezvoltarea biologică a adolescenţilor
2.4. Particularităţile capacităţilor senzorial-perceptive, de observare şi de reprezentare ale
adolescenţilor şi postadolescenţilor
2.5. Gândirea formal-abstractă a adolescentului şi postadolescentului
2.6. Caracteristicile memoriei şi imaginaţiei adolescenţilor şi postadolescenţilor
2.7. Comunicarea şi limbajul în adolescenţă şi postadolescenţă
2.8. Evoluţia afectivităţii, motivaţiei şi voinţei în adolescenţă şi postadolescenţă
2.9. Personalitatea adolescentului şi postadolescentului
28
2. ADOLESCENŢA-STADIUL UNOR AMPLE TRANSORMĂRI
• să rezume schimbările ce se produc în cursul adolescenţei în

activităţile şi relaţiile acestora şi ce efort de adaptare se cere;
• să enumere dominantele profilului de dezvoltare din adolescenţă
pentru a explica însemnătatea acestui stadiu pentru dezvoltarea
generală a omului;
• să identifice principalele progrese ale proceselor cognitiv senzoriale,
din acest stadiu;
• să dezvolte ideile care arată că în adolescenţă se atinge un vârf
caracteristic pentru specia umană, în ceea ce priveşte inteligenţa şi
gândirea;
• să rezume clar cunoştinţele care se referă la memoria şi imaginaţia
adolescenţilor şi postadolescenţilor;
• să explice cum se petrec schimbările importante din viaţa afectivă şi
din structurile motivaţionale ale adolescenţilor şi postadolescenţilor;
• să identifice componente noi ale personalităţii care se formează în
adolescenţă;
• să descrie criza de originalitate a adolescentului şi să-i arate
importanţa pentru transformarea generală a personalităţii.
2.1. Dominantele in profilul de dezvoltare din adolescenta
Adolescenţa şi postadolescenţa încheie primul ciclu al dezvoltării

umane. Mai ales adolescenţa, a fost şi a rămas în atenţia cercetătorilor
şi a fost timp îndelungat investigată.
Acest stadiu care este cuprins între 14 şi 20 de ani şi este urmat
de post adolescenţa până la 25 de ani, implică schimbări de ordin psihic
29
atât de numeroase şi importante încât unii autori l-au considerat o a
doua naştere. (J.J. Rouseau). Alţii i-au remarcat caracterul tumultuos al
schimbărilor şi au numit-o „vârsta furtunii şi stresului” (Stanley Hall), a
„vivacităţii afective” (M. Debesse) etc. În tabloul amplu şi complex al
dezvoltării din acest stadiu pot fi relevate următoarele dominante:
• avans cognitiv remarcabil ajungându-se, în ceea ce priveşte
Adolescenţa ca
inteligenţa şi memoria, la cele mai înalte cote;
„a doua naştere”
• depăşirea identificării cu părinţii, ieşirea de sub tutela familiei şi
şcolii şi integrarea în viaţa socială şi culturală a comunităţii;
• o nouă intensificare a conştiinţei de sine şi o căutare asidua a
identităţi de sine (E. Erikson), a unicităţii şi originalităţii;
• parcurgerea unor faze decisive în cucerirea autonomiei şi
independenţei, după ce se trece peste perioada tensionată a „crizei
originalităţii”;
• apariţia conştiinţei apartenenţei la generaţie;
• formarea unor noi componente ale personalităţii şi organizarea
într-o structură unitară care mediază adaptările eficiente ca toate felurile
de situaţii.
Prin urmare, spre deosebire de copilărie, adolescenţa ocupă un loc
aparte în istoria personală a fiecăruia. Intrarea în acest stadiu
accentuează conştientizarea multiplelor schimbări şi transformări care-i
sunt caracteristice. Adolescenţa rămâne în amintirea tuturor ca un fel de
trezire, ca o trecere de la existenţa oarecum în sine, legată de un timp
prezent şi de relaţii simple cu ambianţa şi cu sine, caracteristice
copilăriei, la o deschidere deosebită faţă de lume şi univers, la
înţelegerea locului propriu printre ceilalţi, a rostului vieţii, la preocuparea
constantă pentru viitor şi la efortul personal de a deveni adult.
30

Relevă cea mai puternică impresie pe care o ai în minte despre propria
adolescenţă.
2.2. Schimbări în activitatea fundamentală şi în relaţiile sociale

ale adolescenţilor
Începutul adolescenţei înseamnă şi intrarea în noul ciclu şcolar –

cel liceal. Schimbările fundamentale caracteristice învăţării de la acest
nivel sunt:
• conţinuturile de învăţare sunt mai amplificate la fiecare din
Schimbări în disciplinele care au fost studiate şi în stadiul anterior;
activitatea de • apar noi discipline şi creşte, în ansamblu, volumul învăţării;
învăţare • unele discipline noi, cum ar fi filosofia, logica, cer un nivel foarte
ridicat de abstractizare şi generalizare;
• timpul de învăţare independentă creşte până la 4 – 5 ore zilnic, la
adolescenţii serioşi;
• se folosesc şi alte surse de informare şi învăţare decât manualele
şcolare;
• se poate forma un stil cognitiv personal care să rămână
caracteristic pentru toată viaţa;
• adolescenţii elevi pot manifesta capacităţi pentru microcercetare
şi pot participa la sesiuni ştiinţifice şcolare;
• având capacităţi fizice şi psihice crescute pot participa la activităţi
de muncă familială sau se pot angaja profesional;
• unii au o largă participare la activităţile culturale şi sportive din
localitatea lor.

În raport cu măsura în care satisfac sarcinile şcolare, adolescenţii pot fi
diferenţiaţi. Ce categorii crezi că se pot găsi în orice şcoală?
31
Schimbările cele mai importante în sistemul de relaţii sunt

următoarele:
• în familie nu mai este considerat copil şi se poate bucura de o
Scimbări în
autonomie mai crescută. I se respectă măcar unele din dorinţe şi
sistemul
preferinţe, este consultat în unele probleme;
relaţiilor
• în şcoală profesorii îl tratează ca elev mare respectându-i
punctele de vedere, opţiunile, sugestiile etc. Între adolescenţi şi
profesori pot apărea relaţii de cooperare care să se încheie cu referate
şi comunicări ştiinţifice;
• poate relaţiona cu persoane din afara familiei şi şcolii,
îmbogăţindu-şi experienţa de viaţă;
• instituţiile sociale îi recunosc noile capacităţi şi astfel la 14 ani
obţine primul buletin de identitate şi la 18 ani dreptul de vot.
32

Ce importanţă poate avea pentru adolescent obţinerea buletinului de
identitate şi apoi a dreptului de vot?
Toate schimbările în activitatea şi relaţiile adolescenţilor şi

postadolescenţilor, la care ne-am referit, generează solicitări noi, ocazii
şi condiţii de manifestare, altfel decât în copilărie şi stimulează altfel
dezvoltarea psihică generală în ritmuri crescute şi la niveluri înalte.
2.3. Dezvoltarea biologică a adolescenţilor
Dezvoltarea Schimbările biologice continuă şi în adolescenţă dar în ritmuri mai

biologică: scăzute (Ursula Şchiopu, Emil Verza).
greutate şi La sfârşitul stadiului se ajunge la o înălţime medie la băieţi de 170
înălţime – 177 cm iar la fete de 162 – 168 cm. Creşterea în înălţime este mai
accentuată la cei din mediul urban. Greutatea ajunge la băieţi, la
sfârşitul stadiului, la circa 60 kg – 65 kg dar la fete continuă să fie
influenţată de modele culturale şi este cu 15 – 20 kg mai mică.

Alege trei dintre cele mai periculoase urmări ale regimului alimentar
drastic pe cere şi-l impun unele adolescente, încercuind:
a. scăderea poftei de mâncare; b. Pierderea aspectului catifelat al
tenului; c. Întârzierea creşterii în înălţime; d. Instalarea anorexiei
nervoase; e. senzaţia generală de lipsă de forţă; f. Întârzierea
fenomenelor pubertare; g. scăderea capacităţii de tonus muscular; h.
Instalarea anemiei.
Perfecţionări Procesele de osificare continuă în ritmuri mai mici şi se
organice desăvârşesc. La nivel facial se realizează armonizarea trăsăturilor.

Sistemul muşchiular dispune de capacitate de tonus ca a adultului şi de
reglare fină.
Sistemul endocrin se echilibrează şi apare funcţia de procreere.
33
La nivelul cerebral se continuă perfecţionările din stadiul anterior
referitor la viteza crescută de formare a conexiunilor nervoase şi la
organizarea lor.
În adolescenţă se ajunge la o frumuseţe fizică specifică ce se
exprimă în limbajul obişnuit prin termenul de îmbobocire şi apoi înflorire
în postadolescenţă.
2.4. Particularităţile capacităţilor senzorial-perceptive, de

observare şi de reprezentare ale adolescenţilor şi
postadolescenţilor
Condiţiile
În adolescenţă toate procesele informaţionale se desfăşoară la
organice
nivel înalt şi au o sporită eficienţă.
depline ale
În legătură cu dezvoltarea percepţiilor J. Piaget sublinia: „condiţiile
percepţiilor
organice ale percepţiei nu sunt deplin realizate decât în faza
adolescenţei”. Prin urmare, în adolescenţă se constată scăderea
pragurilor senzoriale, creşterea rapidităţii explorărilor perceptive,
Nou progres în realizarea unor estimări relativ corecte ale lungimilor, volumului, vitezei
realizarea etc. Sunt verbalizate cu uşurinţă toate însuşirile percepute dar la
observării acestea se asociază semnificaţii personale legate de eu şi de unicitatea

personalităţii fiecăruia.
Adolescenţii îşi pot organiza şi dirija propriile observaţii fără a mai
avea nevoie de vreun ajutor iar postadolescenţii le investesc în veritabile
activităţi de cercetare.

Ce fel de microcercetări credeţi că pot face adolescenţii? În ce domenii?
Procesul de reconstitutivitate reprezentativă se realizează cu

Mari capacităţi uşurinţă la adolescenţi. Ei pot avea atât reprezentări foarte bogate în
de reprezentare detalii cât şi altele ce au un grad foarte înalt de generalitate. Aceasta
este o condiţie necesară pentru bogăţia planului mental al
34
adolescentului. Se accentuează organizarea reprezentărilor în jurul
ideilor sau conceptelor centrale dintr-un câmp cognitiv.
Adolescenţii îşi reprezintă cu uşurinţă relaţii structurale şi
funcţionale între diverse feluri de elemente. Ating uşor nivelul înalt al
generalizărilor în reprezentare, cel propriu conceptelor figurale. Cei
interesati de tehnică şi care se vor specializa în postadolescenţă, în
acest domeniu, vor dobândi abilităţi şi mai mari de reprezentare. La fel
pot să reprezinte în detaliu aspecte semnificative din fel de fel de studii
şi să surprindă noi însuşiri şi funcţionalităţi. Aceste capacităţi de
reprezentare sunt demonstrate atât în rezolvarea unor sarcini practice
cât şi în momentele de reverie ce apar relativ frecvent la această vârstă.
2.5. Gândirea formal-abstractă a adolescentului şi

postadolescentului
Intrarea în adolescenţă înseamnă, după J. Piaget, desăvârşirea

Vârf al
operaţiilor formale. Acelaşi autor împreună cu numeroşii săi
inteligenţei
colaboratori, au susţinut prin cercetări ample ideea că în adolescenţă, în
jurul a 17-18 ani se atinge nivelul cel mai înalt al funcţionării structurilor
operatorii mentale şi a manifestării inteligenţei umane.
Acest nou nivel se caracterizează prin:
• operaţiile gândirii sunt pe deplin eliberate de conţinuturile
informaţionale cărora li s-au aplicat iniţial, se generalizează, se transferă
Combinatorică şi devin formale. J. Piaget spune că adolescenţii pot să combine aceste
mintală de vârf operaţii în moduri foarte variate şi să ajungă la un fel de combinatorică
mentală prin care să verifice toate însuşirile obiectelor şi fenomenelor şi
relaţiile dintre ele, respectând totodată legile logice. În acest fel este
întărit în mod considerabil mersul deductiv al gândirii;
• operaţiile de gradul II (sinteze ale sintezelor, generalizări ale
generalizărilor, abstractizări ale abstractizărilor etc.) sunt bine
consolidate şi pe deplin reversibile;
35
• în timpul însuşirilor cunoştinţelor la diferite discipline se formează
scheme de gândire riguroase care pot fi aplicate cu uşurinţă în diferite
situaţii şi astfel gândirea se poate desfăşura cu mare viteză;
• perfecţionarea şi extinderea aplicării schemelor de gândire (cum
Dezvoltarea
ar fi a echilibrării balanţei, a compunerii forţelor, a compensării etc.),
shemelor
permite rezolvarea unui număr mare şi variat de probleme;
mentale
• un alt efect al formării schemelor de gândire este şi ceea ce J.
Piaget a numit spiritul experimental spontan care consta în capacitatea
Spiritul
adolescentului de a desprinde mental toţi factorii care sunt implicaţi într-
experimental
o situaţie şi de a proba apoi, pe rând, în minte, influenţa pe care o au;
mental
• raţionamentul dominant e cel ipotetico-deductiv; adolescentul
formulează ipoteze şi apoi desfăşoară lanţuri lungi de raţionamente
pentru a le confirma; face apel la sisteme abstracte de idei şi la teorii.
Acest aspect se amplifică în postadolescenţă. Adolescenţii înşişi sunt
uimiţi de forţa minţi lor;
• gândirea prelucrează un mare volum de informaţii şi foloseşte
variate sisteme de simboluri (din matematică, fizic, chimie etc.);
• noţiunile cu care operează gândirea formală au un grad mare de
abstractizare şi generalizare şi formează sisteme riguroase, în cadrul
fiecărei discipline;
Gândire logică • adolescenţii ajung la o gândire cauzală complexă;
de nivel înalt • totodată, ei pot să cuprindă cu mintea, să se raporteze la spaţiul

şi timpul infinite;
• sunt înclinaţi spre generalizări şi spre construcţii de teorii (mai
ales în postadolescenţă).
Caracteristicile prezentate mai sus, şi altele care au fost relevate
ulterior, exprimă nivelul deosebit la care poate ajunge gândirea
adolescenţilor şi postadolescenţilor. Dar cercetările mai noi au constatat
că sunt diferenţe între adolescenţi în ce priveşte nivelul pe care îl poate
atinge gândirea lor, datorită numeroşilor factori interni, subiectivi şi
externi care pot acţiona, de-a lungul anilor.
36

Caracterizează propria gândire prin comparaţie cu trăsăturile care sunt
specifice adolescenţilor.
Prin urmare, adolescenţii şi postadolescenţii au un potenţial

cognitiv deosebit, dar aceasta nu se realizează în mod egal la toţi. Se
pot uşor constata mari diferenţe între ei. Chiar adolescenţii ajung să-şi
cunoască, măcar o parte din aceste calităţi şi să se orienteze în
cunoştinţă de cauză spre direcţii corespunzătoare de calificare.
2.6. Caracteristicile memoriei şi imaginaţiei adolescenţilor şi

postadolescenţilor
Memoria are cel Memoria adolescentului este rezultatul maturizării mecanismelor
mai mare volum cerebrale şi al progreselor constante înregistrate în stadiile anterioare.

Caracteristicile cele mai importante sunt:
• atingerea volumului celui mai înalt care asigură însuşirea
cunoştinţelor din variate domenii şi construirea bazelor culturii generale
şi a celei profesionale;
• dominarea memoriei logice fără de care nu s-ar putea face faţă
solicitărilor şcolare şi extraşcolare aşa de variate şi numeroase;
• creşterea capacităţii de a memora laturile abstracte şi generale
ale cunoştinţelor care permit formarea unor structuri cognitive ce
integrează uşor noi informaţii şi le asigură păstrarea îndelungată;
• formarea unor noi procedee mnezice care susţin creşterea şi mai
mare a caracterului activ al memoriei: identificarea ideilor centrale,
ierarhizarea lor, selectarea argumentelor, eliminarea detaliilor
nesemnificative etc.;
Metamemoria • dezvoltarea mai largă a metamemoriei care permite gestionarea
mai bună a capacităţilor mnezice. Între gândirea şi memoria
adolescentului sunt puternice relaţii de susţinere reciprocă şi astfel
37
creşte productivitatea şi eficienţa metamemoriei generale specifică
acestui stadiu;
• reproducerea activă a cunoştinţelor, adică selecţionarea
corespunzătoare a materialului ce trebuie actualizat, şi reorganizarea în
altă formă, adaptată sarcinilor de rezolvat.
Identifică particularităţile propriei memorii şi arată care ar fi sarcinile în
care ar putea fi investită cu succes.
Imaginaţia ajunge în acest stadiu la nivelurile înalte ale celorlalte

procese cognitive iar adolescenţii o percep ca pe o nouă zonă de
autodefinire şi exprimare originală.
• Cea reproductivă se desfăşoară din ce în ce mai uşor şi mai bine şi
este investită în învăţare, în activităţile curente, în realizarea lecturilor
de diverse feluri.
• Imaginaţia creatoare este cea care se manifestă la cote foarte înalte.
Este favorizată de legături strânse cu gândirea care susţin, mai ales,
originalitatea ei în sarcinile ştiinţifice şi tehnice. Imaginaţia creatoare
implicată în activităţi artistice este propulsată de afectivitatea ce poartă
amprenta acestei vârste, adică este tumultuoasă, intensă, profundă,
nuanţată.

Criticii literari vorbesc uneori de poezia adolescentină a unui autor. Ce
argumente de ordin psihologic ar întări această diferenţiere ca realizare
deosebită din adolescenţă?
În ansamblu, imaginaţia creatoare a adolescenţilor şi
Imaginaţie postadolescenţilor se remarcă printr-un grad mai mare de originalitate,
creatoare comparativ cu alte stadii şi prin personalizarea modurilor de exprimare.
originală • Visul de perspectivă, ca formă a imaginaţiei active şi voluntare, este
implicat cu precădere în construirea idealului de viaţă.
• Adolescenţii sunt însă frecvent antrenaţi în reverii ce se referă mai ales
la viitor. Este una din căile de descifrare a viitorului.
38
Prin urmare, nivelul general înalt al imaginaţiei este, la rândul său,
un aspect deosebit al dezvoltării cognitive din adolescenţă şi
postadolescenţă.
2.7. Comunicarea şi limbajul în adolescenţă şi postadolescenţă
Întreaga dezvoltare cognitivă, la care ne-am referit până acum,

este strâns legată de progresele limbajului. Acestea se constată în
următoarele planuri:
• vocabularul înregistrează până la sfârşitul stadiului o creştere de
Îmbogăţirea până la 20.000 cuvinte ceea ce asigură o competenţă lingvistică şi mai
mijloacelor de crescută decât a preadolescentului. Cei ce continuă studiile însuşesc
comunicare foarte mulţi termeni ştiinţifici şi nucleul de semnificaţii al unui număr
mare de cuvinte este reprezentat de noţiuni ştiinţifice complexe. De
aceea sunt foarte exigenţi în legătură cu respectarea sensurilor exacte
ale cuvintelor. Adolescenţii şi postadolescenţii însuşesc în şcoală, dar şi
pe alte căi, tehnicile moderne de comunicare lărgindu-şi foarte mult
orizontul de cunoaştere;
• însuşesc două sau trei limbi străine, pot intra în dialog cu tineri
din alte ţări şi pot beneficia de avantajele informaţionale ale internetului.
Angajează, în comunicarea cu altul, în mod adecvat, toate mijloacele
neverbale. În cazul relaţiilor afective profunde cu anumite persoane,
sunt capabili să recepţioneze şi să decodifice cele mai subtile sensuri
ale structurilor verbale emise de acestea şi ale gesturilor însoţitoare;
• vorbirea are un debit adaptat la situaţii, este fluentă, expresivă,
controlată mereu de normele gramaticale bine stăpânite;
• adolescenţii îşi pot elabora un stil propriu de exprimare verbală
pe care îl apreciază ca fiind măsura inteligenţei şi a gradului de cultură.
Dialogul este diferenţiat în funcţie de interlocutor: faţă de adulţi
se exprimă reverenţios, elevat, îngrijit, corect, faţă de egali îşi permit
lejerităţi verbale, din spirit de gaşcă;
39
• în adolescenţă dar mai ales în postadolescenţă, se însuşesc
tehnici de citire rapidă şi pot scădea capacităţile de citire expresivă;
Perfecţionarea • limbajul scris ce caracterizează prin accentuarea particularităţilor
limbajului scris individuale în realizarea grafemelor, prin exigenţe privind normele
gramaticale şi ortografice, prin creşterea importanţei fazei de proiectare
a ceea ce se va realiza în scris.

Fă o comparaţie a propriului limbaj cu toate caracteristicile notate mai
sus şi constată progresele pe care le-ai făcut acum.
Dar toate aceste performanţe ale limbajului se ating numai dacă

adolescenţii au aspiraţii înalte în legătură cu instruirea şi educarea lor şi
acţionează conştient şi voluntar în acest sens.
2.8. Evoluţia afectivităţii, motivaţiei şi voinţei în adolescenţă şi

postadolescenţă
Dezvoltarea afectivă tinde să se ridice în adolescenţă la cotele
Exuberanţă înalte pe care le atinge şi cogniţia. Acest nivel crescut se exprimă astfel:
afectivă • entuziasm juvenil chiar exaltare afectivă (M. Debesse) ce exprimă, cu

precădere, intensităţile înalte şi expansiunea vieţii afective. De aceea
mulţi autori au spus că adolescenţa este o vârstă a „furtunii şi stresului”
sau a „vivacităţii afective” etc.;
• rezonanţa afectivă largă şi profundă la toate felurile de evenimente din
familie (sănătatea şi înţelegerea dintre părinţi, dificultăţile, certurile,
divorţurile, moartea bunicilor, nereuşitele financiare sau şomajul etc.) din
şcoală (reuşita şi nereuşita, victorie în concursuri şi olimpiade, impresia
de nedreptăţire de către profesori, bucuria că aceştia îi acordă atenţie şi
îl ajută etc.) şi din societate (evenimente politice, sociale, culturale de
importanţă locală, naţională sau internaţională);
40
Aminteşte-ţi rezonanţa afectivă a adolescenţilor faţă de evenimentele
din Decembrie 1989.
• formarea unor noi sentimente, mai ales legate de eu şi de relaţiile cu

alţii, cum ar fi: în raport cu sine fericirea, mândria, demnitatea, orgoliul,
îngâmfarea etc.; în raport cu alţii, cel mai important este cel al primei
iubiri.

Care crezi că ar fi particularităţile psihologice ale primului sentiment de
iubire din adolescenţă?
• intensificarea conştientizării trăirilor şi experienţelor afective, exprimată

în tendinţele crescute spre reflecţie, meditaţie, reexaminare etc.;
Conştientizare şi • reglajul conduitelor emoţional – expresive este mai eficient atât în

reglaj al sensul diminuării cât şi în cel al amplificării lor. În relaţia cu sexul opus
conduitelor există o expectanţă crescută şi o accentuată capacitate de examinare,
emoţional- discriminare şi decodificare a celui mai mic gest al persoanei iubite;
expresive • acceptorii morali se dezvoltă şi aprofundează şi devin repere ale

evaluării reacţiilor afective proprii, precum şi ale altora, în cele mai
diverse situaţii.
Motive În structura generală a motivaţiei din adolescenţă trebuie relevate
dominante: următoarele aspecte:
• trebuinţa de • se manifestă foarte activ trebuinţele de autorealizare şi autoafirmare şi
autoafirmare; adolescentul caută mereu noi ocazii pentru a şi le satisface, ignorând
• trebuinţa de uneori riscurile şi pericolele;
autorealizare; • se parcurge o noua fază în cristalizarea interesului pentru viitoarea
• trebuinţa de profesie şi se amplifică identificarea vocaţională (H. Lehalle);
clarificare a • interesele cognitive devin mai intense şi mai selective, uneori, în
identităţii de sine. ultimele clase de liceu chiar făcându-se selecţii excesive, care ar
putea îngusta construirea bazelor culturii generale;
41
• interesele culturale rămân largi, relativ constante dar se satisfac după
ce se îndeplinesc obligaţiile şcolare şi familiale;
• se intensifică interesul pentru viaţa interioară proprie;

În ce fel s-ar exprima interesul pentru propria viaţă interioară la
adolescenţi.
• interesul pentru grupurile de egali rămâne crescut;

• anumite componente ale personalităţii vor îndeplini şi rolul de motive
(sistemul de valori, idealul de viaţă).
Se face sublinierea că în adolescenţă devin active trebuinţele din vârful
piramidei construită de A. Moslaw, acestea ocupând planurile centrale
ale constelaţiilor motivaţionale pentru numeroase activităţi.
În strânsă legătură cu dezvoltarea motivaţiei se realizează şi un anume
grad de maturizare a mecanismelor voluntare. Acest nou nivel al
dezvoltării voinţei în adolescenţă şi postadolescenţă se exprimă, mai
ales, în următoarele planuri:
• voinţa este implicată în deciziile pentru viitoarea profesie şi în procesul
Mecanisme
de pregătire pentru aceasta;
voluntare
• este angajată în manifestarea autonomiei şi independenţei dorite
maturizate
puternic de adolescenţi şi extinse treptat in toate planurile vieţii;
• activităţile autoformative de durată pe care le desfăşoară, mai ales,
adolescentul, antrenează calităţi ale voinţei cum sunt perseverenţa şi
tenacitatea.

Voinţa adolescenţilor ar trebui antrenată pentru a face faţă unor tentaţii
periculoase. Care ar fi acestea?
42
2.9. Personalitatea adolescentului şi postadolescentului
Dezvoltarea personalităţii în adolescenţă implică multe aspecte de

continuitate faţă de stadiile anterioare dar în acelaşi timp se produc aşa
de multe prefaceri încât aşa cum am mai subliniat, adolescenţa este
considerată o a doua naştere. În acest stadiu încep să acţioneze factori
noi cum ar fi: a). lărgirea foarte mare a relaţiilor şi a experienţei
personale; b). dezvoltarea cogniţiei sociale; c). autoimplicarea în propriul
proces de formare; d). intrarea în viaţa comunităţii.
Totodată, în cursul acestui studiu se înregistrează schimbări
importante în structura personalităţii constând, pe de o parte, în
consolidarea unor componente aşa cum sunt aptitudinile, pe de altă
parte, în reorganizarea altora aşa cum este caracterul sau idealul de
viaţă şi, în fine, în apariţia unora noi, mai ales cele din subsistemul de
orientare al personalităţii: sistemul propriu de valori, concepţia despre
propria viaţă şi a celorlalţi, conştiinţa apartenenţei la generaţie.
Schimbări deosebite se petrec şi în structura imaginii de sine şi a
identităţii de sine. În urma acestor schimbări personalitatea se prezintă
pentru prima dată cu toate componentele ei ca un ansamblu organizat şi
unitar dar încă insuficient stabilizat. Se trece astfel, şi în acest plan al
personalităţii, de la caracteristice specifice copilăriei la o nouă
personalitate care, în finalul stadiului, se caracterizează prin autonomie
crescută, echilibru între aspiraţie şi posibilităţi, între propriile interese şi
cele ale grupului, prin conturarea mai clară a propriei identităţi şi prin
capacităţi sporite de adaptare la mediu.
După aceste precizări de ansamblu asupra personalităţii
adolescentului, este necesar să abordam, mai analitic, schimbările la
care ne-am referit.
Capacităţile şi aptitudinile se manifestă, în cursul acestui stadiu, la
niveluri mai înalte.
43
• Aptitudinile generale, şi cu deosebire inteligenţa, aşa cum am mai
Manifestare
subliniat, atinge un vârf specific stadiului. (J. Piaget, B. Inhelder,
importantă şi
1955). H. Lehalle subliniază creşterea competenţei cognitive
relevantă a
exprimată în capacităţi deosebite de prelucrare a informaţiilor, de
aptitudinilor.
rezolvare a problemelor, de abstactizare şi generalizare.
• Aptitudinile speciale parcurg o nouă fază de dezvoltare şi se exprimă
în rezultate remarcate la nivelul localităţilor, ţări şi chiar în plan
internaţional (olimpiade şi competiţii sportive).
• În comparaţie cu preadolescenţa, adolescenţa înregistrează un spor al
creativităţii exprimată mai ales în creşterea originalităţii. Totodată se
formează însuşiri importante ale personalităţii creative cum ar fi: spirit
de obiectivitate, nonconformism epistemic şi pragmatic, asumarea
riscului, cutezanţă, atitudine interogativă, încredere în forţele proprii
etc. (I. Mânzat).

Completaţi corect spaţiile goale din următoarele propoziţii referitoare la
gândirea adolescenţilor.
Gândirea adolescenţilor se caracterizează prin structuri
operatorii...........................şi.............................. Se ajunge
la..................deplină. Raţionamentul dominant şi caracteristic este
cel......................................... Noţiunile cu care se operează implică un
grad înalt de..........................şi....................................
Adolescenţa este şi stadiul în care se formează câteva

componente ale personalităţii care exprimă funcţia proiectivă şi pe cea
orientativă a acestuia. Cele mai importante sunt:
• structurarea sistemului propriu de valori care are următoarele
Sistemul propriu
surse de formare: capacităţile cognitive crescute care le permit
de valori
înţelegerea profundă a valorilor (L. Carmichael), creşterea
experienţei personale de viaţă şi observarea vieţii altora,
influenţele sociale care ţintesc difuzarea valorilor;
44

Enumeră trei valori pe care crezi că le preţuiesc adolescenţii şi explică
de ce crezi că le sunt specifice.
• cristalizarea unei concepţii personale asupra vieţii proprii şi a

Concepţia
vieţii în general, care dă sens şi semnificaţie activităţilor în care
despre viaţă
adolescenţii se implică şi totodată, le canalizează energiile şi
capacităţile;
• apariţia conştiinţei apartenenţei la generaţie bazată pe
Conştiinţa
competenţa cognitivă a adolescenţilor care le permite să-şi dea seama
apartenenţei la
că toţi cei ce se află în acest interval al vieţii simt, gândesc şi acţionează
generaţie
la fel, şi să se compare permanent cu celelalte generaţii. Adolescenţii
cred că sunt foarte aproape de calităţile adulţilor şi uneori îi întrec, aşa
că nu vor să mai fie tutelaţi şi astfel, între ei şi adulţi se pot amplifica
semnificativ conflictele interpersonale.
Alături de aceste componente orientative noi, sunt şi altele formate
în stadiul anterior:
Idealul de viaţă: • idealul de viaţă care a început să se cristalizeze în
• elaborat personal; preadolescenţă dobândeşte următoarele caracteristici: a) este, nu o

• stabil; simplă preluare de modele din jur, ci o construcţie personală; b) este
• mai complet; mai stabil; c) mai susţinut de cunoaşterea capacităţilor şi intereselor
• legat de valori; proprii; d) mai bine elaborat, mai ales în legătură cu devenirea
• mai realist. profesională; c) este legat de valori şi orientat de către acestea;

Aminteşte-ţi de adolescenţă şi descrie pe scurt ce ideal ţi-ai format
atunci. Apoi confruntă-l cu caracteristice de mai sus.
• imaginea de sine şi identitatea de sine sunt mai clarificate

datorită; a) intensificării conştiinţei de sine; b) intensificării trebuinţelor
de autoafirmare şi autorealizare. Principalele căi de autocunoaştere
folosite de adolescenţi sunt : autoobservaţia, reflecţia şi meditaţia
45
asupra a ce au trăit, cum au acţionat, dialogul cu părinţii, profesorii,
colegii, confruntarea şi comparaţia cu alţii, implicarea în fel de fel de
activităţi, atenta recepţionare a atitudinilor celor din jur faţă de ei.
Folosind aceste căi adolescenţii caută răspunsurile legate de
identitatea de sine la următoarele întrebări: 1) ce sunt; 2) ce pot; 3) ce
voi fi. Reuşesc astfel sa-şi clarifice aspecte noi ale identităţii de sine,
ceea ce îi ajută să se implice în activităţi şi relaţii şi să se manifeste în
mod activ şi responsabil.
Un celebru autor american, E. Erikson a studiat aceste aspecte şi
a constatat că adolescenţii se pot grupa în patru categorii după felul în
care îşi pot răspunde la cele trei întrebări, prezentate mai sus:
a) găsirea unei identităţi adecvate după căutări intense şi
Identitate
responsabile. Ştiu ce vor face şi cum anume şi astfel se integrează în
pozitivă
activităţile corespunzătoare şi se adaptează bine la toate felurile de
autentică.
solicitări;
Identitate b) găsesc relativ repede răspuns la întrebări prin identificarea cu
pozitivă părinţii, prin alegerea de a deveni ca ei. Aceştia se vor adapta bine în
preluată de la prezent dar ar putea fi dezamăgiţi mai târziu că nu şi-au valorificat
alţii. adevăratele lor capacităţi;
c) au deocamdată, pe o perioadă chiar lungă, o identitate confuză
Confuzia
care generează oscilaţii şi schimbări surprinzătoare şi-i face să nu se
identităţilor
angajeze cu responsabilitate în activităţi şi relaţii;
Identitate
d) cei ce ajung la o identitate negativă sub influenţa unor grupuri
negativă.
cu orientări deviante.

Aminteşte-ţi de propria adolescenţă şi precizează din ce grupare făceai
parte din punctul de vedere al definirii identităţii de sine?
În ceea ce priveşte imaginea de sine, semnificative sunt

următoarele aspecte:
46
- eul fizic rămâne în centrul imaginii de sine şi este valorificat în
Eul fizic este
relaţiile dintre sexe. Adolescenţa are o atitudine activă de optimizare
optimizat
faţă de eul fizic şi caută variate căi de a-l îmbunătăţi.

Gândeşte-te cum ar putea adolescenţii să-şi îmbunătăţească eul fizic.
Eul spiritual • eul spiritual este în centrul autocunoaşterii. Adolescenţii sunt
clarificat şi preocupaţi de a-şi cunoaşte nivelul inteligenţei şi gradul de cultură dar şi
amplificat însuşiri caracteriale şi temperamentale care sunt importante în relaţiile

cu alţii. Reuşesc să-şi identifice măcar o parte din calităţi dar şi defecte;
• eul social care a traversat în stadiul anterior o perioadă complexă
Eul social
datorită integrării în grupuri, este mai clar în adolescenţă (ştiu ce loc
echilibrat
ocupă în grup şi de ce popularitate se bucură) şi se află într-un mai bun
echilibru cu cerinţele grupurilor.
În adolescenţă pot fi constatate niveluri mai înalte ale conştiinţei
morale pentru că sunt capabili să înţeleagă mai bine valorile morale şi
comportamentele oamenilor şi să formuleze judecăţi asupra acestora
din urmă dar şi asupra propriilor conduite.
În ceea ce priveşte caracterul în adolescenţă se produc schimbări
foarte importante. Unele însuşiri caracteriale apărute în copilărie se
consolidează dar cele care sunt legate de relaţiile cu persoanele adulte
şi cu instituţiile sociale intră într-un proces de mari prefaceri care nu este
lipsit de tensiune, contradicţii, conflicte şi pe care cercetătorii l-au numit
„criza de originalitate a adolescentului”. Însuşi termenul general de criză
implică o stare de tensiune internă într-o structură care duce în final la
destructurare şi la o nouă reorganizare şi înnoire. Criza de originalitate
Schimbări
din adolescenţă se caracterizează printr-o tensiune ce este generată de
caracteriale
nepotrivirea dintre schimbările biologice şi psihice, deja petrecute şi
comportamentele şi atitudinile care erau ale copilărie şi erau în general
aşteptate, dorite, întărite, încurajate de către părinţi. În acest proces se
manifestă atât o latura negativă, constând în înlăturarea a ceea ce nu
mai este util adoptării, cât şi alta pozitivă, de susţinere a formării de noi
47
competente şi atitudini. În centrul acestor prefaceri se poate afla eul cu
rolurile sale de integrare şi coordonare, care se pot astfel amplifica şi
afirma tot mai puternic, sau componentele creatoare care îşi găsesc un
nou context de manifestare, dat de o sporită autonomie şi independenţă.
De asemenea, reţinem sublinierea lui M. Debesse că în miezul acestor
transformări se află atitudinile caracteriale şi conduitele morale.
În mod concret criza se prezintă ca manifestare frecventă a
protestului adolescentului faţă de cerinţele şi aşteptările adultului, ca
reacţie intensă de supărare şi conflict, cu tendinţa de a discredita
Criza de gusturile, preferinţele, realizării părinţilor şi de a le prezenta uneori
originalitate agresiv pe ale lor etc. Mai ales conflictele intense îi nedumereşte pe
părinţi, îi descurajează sau îi îndârjesc în riposta pe care le-o dă
adolescenţilor. Comportamentele şi atitudinile adolescenţilor sunt uneori
atât de intense şi pornesc de la conflicte adesea neînsemnate încât
medicii psihiatri le-au numit “patologia normala a adolescenţilor” (I.
Cucu). Însă felul în care se parcurge criza diferă de la individ la individ,
de la grup la grup. Diferenţele se pot referi la: intensitatea manifestării
crizei momentul începerii ei (la unii poate începe în adolescenţă), durata
crizei (la unii poate dura mai mulţi ani), diferenţa după apartenenţa la
sex (la băieţi este mai intensă), implicarea particularităţilor
temperamentale, diferenţieri între adolescenţii din mediul urban şi din
mediul rural, după ceea ce se află în centrul acestor prefaceri.

De ce există diferenţe între adolescenţii din mediul urban la care criza
este mai puternică şi cei din mediul rural?
De cele mai multe ori în centrul crizei se află subsistemul
caracterial. Literatura de specialitate relevă prefacerile care se referă la
autonomie şi independenţă, la disciplină şi responsabilitate, conformism
şi nonconformism, îndrăzneală exagerată până la teribilism, asumare de
riscuri fără chibzuinţă, adesea foarte periculoase şi cu urmări grave. Se
constată, de asemenea, o tendinţă specifică vârstei, de a se avânta în
necunoscut, motivată cel mai adesea de dorinţa de a şti totul.
48

Cum se poate explica tendinţa către teribilism a multor adolescenţi?
În general, in timpul crizei se parcurg câteva faze principale. Încă

din 1936 M. Debesse diferenţiase două faze. Între 14 şi 16 ani există o
perioadă de afirmare exterioară când domină dorinţa de singularizare şi
individualizare, manifestate în comportamente şi atitudini neaşteptate,
uneori paradoxale, în exprimări surprinzătoare, în reacţii afective
intense. Între 16 şi 18 ani apare o a doua perioadă care este de
interiorizare, în care afirmarea eu-lui nu mai este ostentativă ci intimă,
ca o reculegere şi descoperire a bogăţiei şi valorii vieţii mintale. Către 19
– 20 de ani criza se diminuează şi se atinge un nou echilibru cu mediul.
Prin urmare, în adolescenţă se desfăşoară un proces intens şi
Accentuarea
amplu de schimbare, dezvoltare şi restructurare a personalităţii care
caracterului
este central pentru următorul ciclu al vieţii, cel de maturizare.
particularizat şi
Pe fondul acestor caracteristici generale, la care ne-am referit
individualizat al
personalitatea adolescentului poate prezenta foarte multe particularităţi
dezvoltării
individuale. În general, în adolescenţă se accentuează caracterul
personalităţii.
particularizat şi individualizat al dezvoltării psihice. Totodată fiind o
structură în plin proces de transformare, personalitatea adolescentului
prezintă o anume fragilitate care trebuie să fie, în mod deosebit, în
atenţia educatorilor şi specialiştilor.

următoarele idei:
• Adolescentul şi postadolescentul încheie ciclul de creştere şi

dezvoltare şi corespund intervalelor de vârstă astfel: 14-20 ani
adolescenţa; 20-25 ani postadolescenţa.
• Începutul adolescenţei coincide cu trecerea de la ciclul gimnazial
la cel liceal şi implică următoarele schimbări importante în învăţare: apar
49
noi discipline şcolare, creşte efortul de abstractizare şi generalizare
cerute de însuşirea sistematică a noţiunilor şi ideilor la fiecare materie în
vederea dezvoltării culturii generale şi a punerii bazelor celei
profesionale, creşte învăţarea independenţa şi responsabilitatea
personală pentru eficienţa ei şi se diversifică sursele de informare.
• Componentele senzorial-perceptive şi de observare se
desfăşoară foarte bine fără a mai fi nevoie de conducerea din aproape
în aproape din partea cadrului didactic.
• Se perfecţionează gândirea formală şi se atinge la 17-18 ani un
vârf înalt al inteligenţei umane (J. Piaget).
• Memoria adolescentului şi postadolescentului se caracterizează
prin volum foarte mare şi conţinuturi variate.
• Imaginaţia îşi sporeşte originalitatea şi este într-o relaţie mai
eficientă cu gândirea.
• Limbajul se caracterizează prin vocabular foarte bogat, rigoare în
utilizarea semnificaţiei cuvintelor, propoziţii şi fraze bogate şi corecte din
punct de vedere gramatical, mare adaptabilitate de comunicare în
situaţii diferite.
• Afectivitatea se îmbogăţeşte foarte mult pentru că se diversifică şi
aprofundează relaţiile adolescentului cu familia, şcoala, societatea,
grupurile informale, se dezvoltă noi sentimente şi cresc şi mai mult
posibilităţile de reglare a comportamentelor emoţional-expresive.
Motivaţia are ca structuri de vârf trebuinţele de autoafirmare şi
autorealizare şi cele de clarificare a identităţii de sine.
Personalitatea dobândeşte în adolescenţă toate componentele
(acum se formează mai ales noi componente de orientare) şi ajunge la o
organizare unitară şi originală la fiecare, dar fragilă, ceea ce necesită
încă un sprijin important din partea familiei, a instituţiilor educative şi a
societăţii, în general.
50
– ALLPORT G. W., Structura şi dezvoltarea personalităţii, 1981,

Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, pag. 133-135.
– ATKINSON RITA, ATKINSON R.C., SMITH E.E., BEM DJ.,
Introducere în psihologie, 2002, Edit. Tehnică, Bucureşti, pag. 127-134.
– BIRCH ANN, Psihologia dezvoltării, 2000, Edit. Tehnică,
Bucureşti, pag. 257-262
– BONCHIŞ ELENA, SECUI MONICA (coord.), Psihologia
vârstelor, 2004, Edit. Universităţii din Oradea, pag. 331-340.
– CREŢU TINCA, Adolescenţa şi contextul său de dezvoltare,
2001, Edit. Credis, Bucureşti, pag 140-161.
– MUNTEANU ANCA, Psihologia copilului şi adolescentului, Edit.
Augusta, Timişoara, 1998, pag. 263-272.
– ŞCHIOPU URSULA, VERZA EMIL, Psihologia vârstelor, Edit.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995, pag. 249-254.
51
TINEREŢEA-STADIUL DE DEZVOLTARE DEPLINĂ A
CAPACITĂŢILOR FIZICE ŞI PSIHICE UMANE
După ce vor studia această unitate de învăţare, studenţii vor putea

să:
• explice locul pe care îl ocupă acest stadiu în cel de al doilea ciclu al
dezvoltării umane;
• să înregistreze interdependenţele dintre profilul dezvoltării tinerilor şi
contextul socio-cultural actual;
• să dezvolte acele aspecte care arată că tinereţea este stadiul
manifestării depline a capacităţilor fizice şi psihice umane;
• să enumere cele mai importante transformări care se produc în planul
capacităţilor senzorial perceptive şi motrice la tineri;
• să identifice aspectele de continuitate faţă de adolescenţă şi cele ce
indică maturizări psihice în ceea ce priveşte procesele cognitive
complexe;
• să descrie principalele caracteristici ale învăţării la tineri;
• să explice schimbările importante care apar în structura personalităţii
tinerilor.
Dominantele din profilul de dezvoltare din stadiul tinereţii

Dacă ne amintim paragraful despre etapele, ciclurile şi stadiile
dezvoltării umane, trebuie să subliniem că cel de al doilea ciclu al vieţii
începe cu stadiul tinereţii. Deşi sunt diferenţe între autori, în ceea ce
priveşte intervalul de vârstă corespunzător acestui stadiu, precizăm că
reţinem pe cel ce îl acceptă mulţi autori români şi străini, şi anume între
25 şi 35 de ani. Totodată, s-au delimitat următoarele substadii: între 25-
28 ani este a adaptării iniţiale în mediul profesional şi familial; 28-32 ani
a intensificării implicării în aceste planuri; 32-35 ani a stabilităţii relative
în profesie. Este un stadiu foarte important pentru evoluţia generală
52
umană pentru că în cursul lui se construiesc dimensiunile integrării în
profesie, familie, viaţa şi mai ales, în societatea în ansamblu.
Evenimentele sociale şi politice din a doua jumătate a secolului XX
şi începutul celui de-al XXI-lea, au creat numeroase ocazii de
manifestare şi afirmare a celor care au vârsta între 25-35 ani. L.
Festinger vorbea chiar de o „presiune emancipativă a tinerilor” asupra
generaţiei de adulţi pentru a grăbi intrarea în rolurile semnificative din
viaţa economică şi socială.
Exigenţele actualei societăţi întârzie accesul la locuri profesionale
Tinerii din anii şi sociale importante iar tinerii trăiesc tensionat această amânare, fiind
de început ai conştienţi, în acelaşi timp, de propriile capacităţi fizice şi psihice. Mai
secolului XXI
au calităţi noi mult chiar, fiind mai deschişi la nou şi mai receptivi la tot ce înseamnă
progres, tinerii pot dispune de cunoştinţe mai noi, pot avea deprinderi
mai ample de comunicare şi mai ales de stăpânire a tehnicii
Dominanţele din calculatoarelor.
profilul de Astfel, în profilul acestui stadiu sunt câteva dominante care
dezvoltare:
• vigoare fizică şi exprimă această poziţie a tinereţii în procesul general al dezvoltării
psihică; umane şi totodată locul său în societate. Este vorba de:
Construirea în fapt
a identităţii; • vigoare fizică şi psihică deplină;
• afirmare de sine; • construirea în fapt a subidentităţii profesionale, familiale şi
• conştiinţa
generaţiei; sociale;
• statut profesional • antrenarea efectivă în rezolvarea proiectelor de viaţă şi obţinerea
propriu dar
persistenţa de succese;
căutărilor. • dominanta învăţării practice în toate planurile de integrare;
• accentuarea conştiinţei apartenenţei la generaţie care explică
tendinţa manifestă de a trece din situaţia de „rezervă socială” la
cea de „forţă socială activă”;
• accentuarea modului personal de manifestare a capacităţilor
fizice şi psihice;
• construirea unui statut profesional propriu dar persistenţă încă a
căutărilor în sfera ocupaţională.
53

Identifică printre prieteni şi cunoştinţe o persoană aflată în acest stadiu
al tinereţii şi adresează-i câteva întrebări care să-ţi permită să vezi dacă,
deşi are un loc de muncă, el continuă să viseze la altul.
Capacităţile senzorial-perceptive şi motrice la tineri
Am văzut că de-a lungul stadiilor anterioare au apărut şi s-au

dezvoltat treptat toate capacităţile senzoriale şi motrice, ajungând în
adolescenţă la parametri crescuţi.
În stadiul tinereţii toate aceste capacităţi se manifestă pe deplin şi
la cel mai înalt nivel, adică cel care este propriu speciei umane.
Performanţe în Aceste aspecte specifice pentru tineri sunt:
plan senzorial- • văzul, auzul, mirosul, pipăitul etc., au cele mai scăzute praguri
perceptiv: diferenţiale adică tinerii percep clar proprietăţile obiectelor, le
• praguri diferenţiază foarte fin şi recepţionează foarte mulţi stimuli din
senzoriale; ambianţă;
• modelate • toate capacităţile senzoriale şi perceptive sunt influenţate puternic de
profesional; solicitările profesionale şi de aceea devin foarte eficiente;

• capacităţile de observare sunt modelate şi perfecţionate în funcţie de
specificul profesiei. Un tânăr care profesează în domeniul
automobilelor, sesizează cu mare viteză şi precizie calităţile unui nou
model aparţinând aceluiaşi producător şi aceleiaşi firme;
• o altă particularitate a tinereţii privind aspectele senzorial-perceptive se
referă la faptul că acestea încep să fie influenţate de factorii de
personalitate, să poarte amprenta acesteia, să se personalizeze. Un
tânăr la care de-a lungul anilor s-a dezvoltat o trăsătură de
personalitate cum ar fi autoexigenţa se va manifesta ca atare şi atunci
când va rezolva sarcinile profesionale şi va da astfel o nouă calitate a
profesionalismului său.
54
Ce diferenţe ai constata dacă ai avea în vedere două persoane, una
tânără şi alta mai în vârstă care ar percepe un automobil staţionar dar la
distanţa de 100m de ei?
În ceea ce priveşte motricitatea se ating, de asemenea, vârfuri

Abilităţi caracteristice pentru specia umană exprimate astfel:
motrice: • forţa musculară are o dezvoltare maximă între 20 şi 30 ani, apoi scade
• forţa puţin, cu circa 10% între 30-40 ani (D. Papalia, S. Olds.);
mişcărilor; • viteza de reacţie (rapiditatea răspunsului la stimuli) este maximă la 20
• viteză; ani şi rămâne aşa pe toată durata acestui stadiu;
• precizie; • precizia mişcărilor este cea mai mare între 20 şi 30 ani;
• învăţare • tinerii au capacităţi înalte de a învăţa repede mişcările, mai ales pe
motrică de nivel cele ritmice;
înalt. • în acest stadiu reglarea mişcărilor poate fi foarte fină şi aceasta
asigură o altă condiţie a eficienţei lor;
• până la 30 ani se obţin cele mai bune rezultate în învăţarea mişcărilor
complexe (după 30 de ani această capacitate scade uşor);
• pot dobândi cu uşurinţă orice abilităţi motorii iar dacă au şi dotări native
corespunzătoare pot ajunge la rezultate excepţionale.

Aplică toate aceste particularităţi ale mişcărilor la analiza jocului unui
fotbalist.
55
Procesele cognitive complexe şi învăţarea la tineri

Gândirea:
• operativitatea În această categorie de procese cognitive intră gândirea, memoria,
conservată; imaginaţia iar în cele ce urmează vom avea în vedere numai ceea ce
• prelucrarea este caracteristic tinerilor şi deosebeşte acest stadiu de cel anterior.
informaţională • Referindu-ne la gândire, precizăm mai întâi, că în acest stadiu se
complexă; conservă, în mare măsură, caracteristicile pe care fiecare le-a
• adaptarea la dobândit în adolescenţă şi postadolescenţă. Dacă avem în vedere
sarcini tinerii care au obţinut o pregătire superioară atunci se constată că:
profesionale; - capacitatea de prelucrare informaţională se manifestă deplin şi se
• trece uşor de poate extinde în noi arii cognitive;
la abstract şi - operativitatea gândirii se păstrează la cotele ridicate atinse anterior;
general la - gândirea tânărului este largă, profundă, sistematică şi riguroasă;
concret şi - noutatea specifică acestui stadiu este adaptabilitatea mintală la
aplicativ. sarcini profesionale specifice. Dacă tânărul lucrează în domeniul
industrial poate opera foarte uşor cu relaţii cantitative şi parametrii
tehnici, dacă lucrează în posturi administrative este abil în ceea ce
priveşte parametrii eficienţei economice etc.;
Nivelul - toţi tinerii, integraţi profesional vor reuşi să treacă mai repede şi mai
inteligenţei uşor de la aspectele generale, abstracte, teoretice învăţate în liceu şi
depinde de: facultate, la cele aplicative, concrete, lucrative.
• gradul de Dar conservarea şi dezvoltarea capacităţilor de gândire şi a
şcolaritate; nivelului de inteligenţă sunt dependente de următorii factori:
• gradul de a) nivelul general al şcolarităţii tânărului;
calificare; b) gradul calificării profesionale;
• solicitărilor c) ponderea solicitărilor intelectuale la locul de muncă.
intelectuale S-a constatat că profesiile intelectuale conservă şi dezvoltă mai
profesionale. mult abilităţile cognitive în timp ce cele practice pot asigura condiţii de
obţinere a performanţelor în gândirea practică.
56
Încearcă să stabileşti ce abilităţi mentale se dezvoltă la tinerii care
lucrează foarte mult cu calculatorul la locul lor de muncă.
Memoria:
• Cu privire la capacitatea mnezică a tinerilor, cercetările au relevat
• dezvoltarea
câteva aspecte ce diferenţiază acest stadiu de cel anterior dar şi de
memoriei
adult şi anume:
profesionale;
- cei care au avut în adolescenţă şi postadolescenţă o memorie
• grad înalt de
bună o păstrează şi în acest stadiu;
păstrare a celor
- memoria continuă să fie mai solicitată, după terminarea studiilor
relevante;
şi sunt două feluri de achiziţii:
• eficienţa
a) cunoştinţe legate de sarcinile de muncă, dezvoltându-se amplu
datorată
memoria profesională. Aceasta, atinge un vârf în acest stadiu şi este
motivaţiei şi
puternic stimulată de motivaţia profesională, de dorinţa de a fi cât
adaptării la
mai bun şi de a avansa în ierarhia ocupaţională;
profesie.
b) conţinuturi cognitive corespunzătoare unor interese ştiinţifice şi
culturale largi. Tinerii cu înaltă calificare profesională doresc să fie
măcar informaţi cu privire la cuceririle ştiinţifice din alte domenii şi la
evenimentele artistice şi culturale, făcând apel la cărţi şi reviste din
respectivele domnii;
- există solicitări speciale ale memoriei în etapele de calificare
secundară, reciclare, recalificare etc.;
- la tinereţe se atinge gradul cel mai înalt de păstrare a celor
memorate (U. Şchiopu, E. Verza, 1995) pentru că, pe de o parte se
produc perfecţionări ale mecanismelor memoriei şi, pe de altă parte,
există o motivaţie, atât profesională cât şi culturală, mai intensă şi mai
legată de constantele fundamentale ale personalităţii.

Descoperă motivele personale care susţin angajarea proprie în acest
program de pregătire şi explică toate consecinţele acţiunii lor.
57
Imaginaţia: • Capacităţile imaginative se pot manifesta deplin la tinereţe, existând în

• combinatorică acest stadiu o mare disponibilitate pentru aceasta. Ele sunt influenţate
maturizată; de angajarea profesională a tinerilor şi de accentuarea personalizării
• legăturile bune întregii vieţi psihice.
cu gândirea; Caracteristicile imaginaţiei din acest stadiu sunt:
• investită în a) se maturizează din punct de vedere funcţional combinatorica
sarcini imaginativă;
profesionale; b) procesualitatea imaginativă este mai adaptată la scopurile fixate, mai
• grad crescut de echilibrată ca desfăşurare, diminuându-se exuberanţa care a fost
originalitate. caracteristică preadolescenţei şi chiar adolescenţei;
c) imaginaţia devine un factor principal şi constant al creativităţii şi mai
bine relaţionat cu gândirea şi de aceea creşte calitatea produselor ei;
d) dacă profesia solicită imaginaţie, aceasta se va modela pe specificul
sarcinilor acesteia. Dacă munca este mai monotonă, imaginaţia se
investeşte în ocupaţiile casnice sau în cele ce ţin de hobby.

Discută cu 2-3 persoane care se află în acest stadiu, al tinereţii, şi
descoperă în ce fel îşi pot manifesta capacităţile imaginative.
Toate capacităţile cognitive la care ne-am referit, se investesc, în

Învăţarea: primul rând, în activitatea profesională. Dar tinereţea rămâne deschisă
• selectivă; la învăţare şi aceasta va fi un alt câmp foarte important pentru
• accentuat manifestarea şi sporirea acestor capacităţi cognitive. Însă învăţarea
conştientă şi tinerilor este deosebită de cea din stadiile anterioare prin:
voluntară; e) este mai selectivă pentru că tânărul va fi cel care va decide ce, cum
• în mare parte şi cât va învăţa;
este f) este mai accentuat voluntară şi conştientă pentru că autonomia lui în
independentă; acest plan creşte foarte mult (nu mai este inclus într-un program de
• învăţarea lungă durată, de învăţare după norme şi legi generale, ci integrarea,
practică este în asemenea activităţi, va depinde de el şi de perspectivele pe care
amplă. şi le-a prefigurat);
58
g) calitatea procedeelor şi strategiilor de învăţare depinde de gradul de
şcolarizare anterioară. La cei la care acestea au fost insuficient
formate anterior, trebuie dezvoltate acum, mai ales prin implicarea în
programe de reciclare sau reconversie profesională;
h) învăţarea independentă este mult mai amplă în acest stadiu decât
cea instituţionalizată. Aceasta din urmă poate interveni numai din
când în când dar tânărul îşi propune să înveţe mult prin efort
personal şi învăţare individuală. În momentul de faţă însă, din dorinţa
de a avea mai multe şanse de angajare şi promovare, mulţi tineri
sunt dispuşi să urmeze fel de fel de cursuri de învăţare în noi direcţii
şi, măcar în unele perioade, învăţătura intestituţionalizată să mai
crească;
i) ca o altă particularitate a stadiului tinereţii este şi faptul că învăţarea
practică este mai amplă decât cea teoretică. Este vorba de continua
învăţare a aspectelor practice ale profesiei însă sunt şi tineri care
doresc să facă masterate dacă au absolvit o facultate şi chiar să facă
studii doctorale;
j) totodată, s-a constatat că ceea ce este cerut frecvent la locul de
muncă şi este important pentru muncă se învaţă cu bune rezultate
chiar de către cei care au o şcolaritate mai redusă. Fenomenul se
explică, pe de o parte, prin forţa motivaţiei profesionale şi, pe de altă
parte, prin adaptabilitatea mentală la cerinţele locului de muncă.

Fă o analiză a propriilor forme de învăţare şi compară-le cu
particularităţile notate mai sus.
Afectivitatea şi motivaţia – aspecte caracteristice tinereţii
Felul în care vor fi investite şi dezvoltate capacităţile cognitive şi

abilităţile practice ale tinerilor, depinde foarte mult de particularităţile
mecanismelor lor de stimulare, adică de afectivitate şi motivaţie.
59
• Cu privire la viaţa afectivă a tinerilor se poate spune că şi aceasta se
manifestă pe deplin în aproape toate planurile. Pot fi relativ uşor
constatate, mai ales, următoarele caracteristici:
- tinerii păstrează, în bună măsură, exuberanţa afectivă a
adolescenţilor şi postadolescenţilor. Se implică imediat în evenimente şi
Viaţa afectivă: reacţionează intens afectiv. Despre ei se spune că „se aprind uşor” sau
• exuberanţă că „iubesc şi urăsc de multe ori, fără măsură”;
afectivă dar - spre deosebire de adolescenţi, sunt mai selectivi în manifestarea
selectivă; răspunsurilor lor afective. Sunt în stare să se ataşeze afectiv de cineva,
• afectivitatea uimind pe cei din jur cu intensitatea şi stabilitatea sentimentelor şi să
investită în rămână insensibili faţă de alţii;
profesie şi viaţa - fiind mai deschişi la viaţa socială şi stabilind în mod independent
socială; fel de fel de relaţii, tinerii aderă cu toată forţa lor sufletească la concepţii
• sentimente şi şi grupuri umane şi demonstrează uneori un ataşament fanatic la
emoţii noi acestea, promovându-le, apărându-le, susţinându-le, ignorând, în
legate de viaţa acelaşi timp, pericolele şi dezavantajele pe care aceste angajări le
familială şi implică;
statutul de - tinerii fac investiţii afective semnificative în activitatea
părinte; profesională. Realizând integrarea şi adaptarea iniţială la muncă, ei
• încă fragilitate trăiesc emoţiile începutului, ale primului salariu, ale primelor confirmări
afectivă. despre sine. Când locul de muncă este corespunzător cu ce au visat,

sunt încântaţi şi încrezători, iar când situaţia este contrară sunt
dezamăgiţi, nemulţumiţi, neliniştiţi în ce priveşte viitorul. „Şocul realităţii”,
cum a fost numit efectul acestor neconcordanţe, îi face pe unii să facă
noi încercări de a se angaja, să caute timp îndelungat alt loc de muncă,
să treacă prin stări de anxietate, disperare, îndoială faţă de sine şi de
lume etc.
60
Alege din cele notate mai sus acele impresii care aparţin tinerilor ce îşi
cunosc prima dată locul de muncă încercuindu-le:
a. plictiseală, gândindu-se că de acum încolo încep grijile; b.
Nemulţumirea că nici acum nu au depăşit ceea ce au mai avut; c.
Interes pentru ceea ce vor face; d. Teamă că nu ar putea face
exigenţelor; e. Îndoială că acest loc nu ar corespunde idealurilor lor; f.
Impresia că-i va fi foarte uşor să facă faţă cerinţelor.
- un alt plan al investiţiilor afective din tinereţe este cel familial (E.
Erikson). Acum se întemeiază multe familii, sentimentele de dragoste se
împlinesc prin căsătorie. Libidoul este crescut şi se poate atinge un nivel
ridicat al satisfacţiei maritale (El. Bonchiş). În cadrul cuplului conjugal se
parcurge un proces de acomodare afectivă şi de dobândire a
certitudinilor asupra sentimentului de dragoste ale celuilalt (G.W.
Allport). Perioada nu e lipsită însă, de unele dificultăţi. Pot interveni
supărări, certuri, împăcări şi regăsiri, şi toate sunt intens trăite. Alteori,
după primul an de dragoste intensă, se pot constata nepotriviri, se
adună nemulţumirile, insatisfacţiile şi se ajunge la destrămarea cuplului.
Alteori din diverse motive se amână prea mult momentul întemeierii unei
familii;
- pentru că, de-a lungul acestui stadiu, se poate dobândi statutul
de părinte, apare o gamă nouă de emoţii şi sentimente trăite în
premieră. Este vorba de emoţiile legate de naşterea copiilor, de
creşterea lor în primii trei ani, care sunt mai dificili, de integrarea
acestora în grădiniţă şi mai ales în şcoală. Unii autori fac o subliniere
importantă „Dragostea şi munca capătă un loc central în structura de
conţinut a personalităţii” (U. Şchiopu, E. Verza);
- şi totuşi, tinereţea păstrează încă o anumită fragilitate afectivă în
faţa unor evenimente mai deosebite, grave, complexe care depăşesc
uneori capacităţile lor de adaptare, generează stres puternic, anxietate
îndelungată şi conflicte profunde ce pot afecta sănătatea lor fizică şi
psihică. Prin urmare, tinerii mai au încă nevoie de sprijinul familiei de
bază şi chiar de cel al specialiştilor în problemele cuplului conjugal şi al
creşterii copiilor.
61

Încearcă să discuţi cu un cuplu de tineri căsătoriţi şi sesizează câteva
din aspectele afectivităţii legate de relaţiile conjugale.
Motivaţia:
• Motivaţia generală a tinerilor are, de asemenea, câteva particularităţi
• intensificate
care exprimă pe de o parte modalitatea mai matură de manifestare a
trebuinţele de
unor motive şi pe de altă parte, formarea altora şi organizarea
autorealizare;
superioară a sistemelor motivaţionale. Sunt de reţinut următoarele
• dezvoltarea
aspecte distinctive:
motivaţiei
- trebuinţele de autorealizare (care se află în vârful piramidei
profesionale;
construită de A. Maslow) care s-au activat puternic în adolescenţă sunt
• aspiraţii
acum în deplin curs de înfăptuire prin întreaga integrare profesională,
către
familială şi socială a tânărului. Ele se află împreună cu alţi factori la
competenţă şi
originea chiar a primelor realizări ale tânărului, acestea fiindu-i de acum
avans
recunoscute de grupul din care face parte;
profesional;
- interesele profesionale care s-au conturat mai bine în
• interese
adolescenţă, se consolidează şi aprofundează prin integrare
ştiinţifice şi
profesională efectivă, mai ales dacă locul de muncă a satisfăcut
culturale;
aşteptările tânărului şi corespunde capacităţilor lui. Acestea stimulează
• motivaţia
activităţile de perfecţionare prin cursuri de profil, studiul personal al
vieţii de
diferitelor surse ştiinţifice, receptivitatea faţă de noutăţile tehnologice
familie.
etc. Reţinem precizarea că „Promovările, recompensele, dar şi simpla
evaluare (chiar onorifică) sunt forme de stimulare şi de construire de
motivaţie pozitivă pentru muncă (U. Şchiopu, E. Verza, 1995);
- ataşamentul faţă de profesie se poate dezvolta puternic dacă
ambianţa fizică şi socială a locului de muncă este pozitivă şi în progres,
dacă înzestrarea tehnică este corespunzătoare, dacă managementul
este eficient;
- tinerii care chiar din adolescenţă şi-au descoperit vocaţia şi au
acum un loc de muncă ce corespunde acesteia vor realiza o implicare
profesională şi mai puternică chiar dacă nu sunt neapărat îndeplinite
62
toate condiţiile discutate anterior. Vocaţia explică şi faptul că unii tineri
se angajează în posturi mai slab remunerate dar care le permit să-şi
pună în valoare capacităţile şi să şi le dezvolte continuu;
- un factor motivaţional puternic sunt şi aspiraţiile profesionale ale
tinerilor. Printre cele mai importante sunt: creşterea competenţei
profesionale, dobândirea recunoaşterii de către ceilalţi a meritelor
personale, avans în ierarhia de conducere a întreprinderii posibilitatea
de a se manifesta creativ;
- în spaţiu vieţii de familie, motivele principale sunt: bna înţelegere
în cadrul cuplului şi armonie conjugală, dobândirea unei locuinţe proprii,
dotarea corespunzătoare şi asigurarea unui nivel de trai satisfăcător,
sănătatea tuturor celor din familie, asigurarea condiţiilor cât mai bune de
educaţie a copiilor;
- interesele ştiinţifice şi culturale, dacă s-au format în stadiile
anterioare se vor consolida acum şi vor stimula căutarea căilor şi
condiţiilor satisfacerii cât mai bune a lor. Aşa cum am mai spus, tinerii
doresc să fie la curent cu noutăţile din propria profesie dar şi cu cele din
ştiinţă, în general. De aceea citesc literatură de specialitate, participă la
conferinţe, simpozioane, sesiuni de comunicări. Pentru a-şi satisface
trebuinţele cognitive largi, consultă reviste ştiinţifice, participă cu interes
la dezbateri cu oameni de ştiinţă etc. Interesele culturale se satisfac
adesea în cadrul grupului de prieteni împreună cu care se vizionează
spectacole, se participă la competiţii artistice şi sportive, se poartă
dispute uneori aprige. În funcţie de timpul de care dispun, unii tineri
citesc foarte mult alţii dau prioritate programelor de televiziune;
Temă de reflexie nr. 10

Stai de vorbă cu tineri şi încearcă să afli de la ei cum se manifestă
interesele lor ştiinţifice generale şi cum se satisfac. Să ai în vedere
pregătirea lor şi gradul de calificare.
- cel puţin la unii tineri există interese constante şi puternice pentru

activităţi şi relaţii în câmp social-politic. În al doilea şi mai ales, în al
63
treilea substadiu îşi pot cuceri o recunoaştere a meritelor în acest plan şi
chiar pot avea unele posturi de răspundere.
În ansamblu, se constată că structurile motivaţionale ale tinerilor
sunt mai consolidate, şi au roluri orientative şi de susţinere energetică
mai selective, sunt mai puternice, ceea ce face ca în acest stadiu să se
înregistreze realizări semnificative în toate planurile.
Particularităţile personalităţii tinerilor
Angajările fundamentale ale tinerilor în profesie, în viaţa socială, în

Construirea în
cea de familie, consolidează şi îmbogăţeşte structura personalităţii.
fapt a:
a) Identitatea de sine se amplifică.
• identităţii
• Integrarea iniţială şi adaptarea la profesie permite dobândirea unei
profesionale;
reale identităţi de sine în sfera ocupaţională. Tânărul asociază fiinţei
• identităţii
sale ocupaţia sa, postul său de muncă. Are posibilitatea să-şi probeze
familiale;
pe deplin calităţile să aibă succese şi uneori şi eşecuri, să ajungă la o
• identităţii
mai obiectivă evaluare a fiinţei sale. Această integrare profesională se
socio-cilturale.
poate face repede şi bine la unii tineri dar la alţii, din cauze obiective
(locul de muncă nu dispune de dotare tehnică actuală, managerii nu
au încredere în ei sau le e frică să nu li se ia posturile, echipele de
lucru nu sunt dispuse să accepte noi membri), fie subiective (tânărul
trăieşte acel „şoc al realităţii”, la care ne-am referit, se supraapreciază,
locul de muncă nu este în concordanţă cu aspiraţiile sale) tinerii pot
schimba două-trei locuri de muncă. Şi chiar şi în aceste condiţii se
construieşte identitatea profesională.

Caută două persoane care au trecut prin mai multe posturi, poartă o
discuţie cu ele prin care să afli ce i-a determinat să-şi schimbe posturile.
Se precizează chiar că între 32 şi 40 ani trebuie să se facă

angajamente profunde şi să se elaboreze proiecte reale de realizare
64
profesională, pentru ca dezvoltarea personalităţii să se desfăşoare
optim (El. Bonchiş, 2000).
• Identitatea maritală este, la rândul ei, în plin proces de cristalizare
şi consolidare. Se parcurge o etapă importantă de maturizare a
sentimentelor în cadrul cuplului, se clarifică şi precizează rolurile
fiecăruia, apar şi se manifestă roluri parintale. Între 22 şi 28 ani, la mulţi
tineri se stabilizează rolurile maritale (E. Bonchiş, 2000) dar alţii, fie
continuă căutările, fie optează pentru cuplul consensual.
Tinereţea are • Identitatea socio-culturală se construieşte prin integrarea în fel de
trecut scurt şi fel de grupuri: de muncă şi extraprofesionale şi este şi mai accentuată la
viitor lung – şi cei care au interese puternice care fac să intre în activităţi social-politice.
mari capacităţi b) Tinereţea este un stadiu semnificativ şi pentru dezvoltarea
de proiectare. componentelor proiective ale personalităţii. Despre tineri se spune că au
o relaţie specifică şi preferenţială cu viitorul. Pentru ei trecutul este scurt
dar viitorul lung. Proiectarea acestuia se realizează în condiţii noi,
comparativ cu adolescenţa, şi anume:
– îşi cunosc mai bine şi şi-au verificat deja capacităţile şi dispo-
nibilităţile;
– au obţinut deja nişte rezultate;

– nu sunt frânaţi de obişnuinţă şi rutină;
– au un câmp larg de alegeri;
– se simte în mare forţă şi capabili de orice.
Idealurile sunt:
De aceea idealurile, proiectele lor sunt mai realiste, mai stabile şi
• stabile;
au forţă mai mare de a-i stimula şi impulsiona în activitate.
• realiste;
c) Conştiinţa apartenenţei la generaţie este şi mai puternică şi mai
• mai
activă şi de aceea exercită „presiuni emancipative” cum spune Festinger
complete;
L.
• şi deja se
d) Stadiul tinereţii este semnificativ şi pentru manifestarea
înfăptuiesc.
aptitudinilor şi creativităţii. Noul lor nivel de structurare şi manifestare
asigură rezultate importante în profesie şi viaţa socială şi desemnează
un loc în ierarhia valorilor din acele domenii. Încep să se obţină, mai
ales în al treilea substudiu, premii, diplome, medalii care consacră
aceste rezultate.
65
Aptitudinile se
concretizează Psihologia adolescentului şi adultului
în rezultate e) Componentele temperamental-caracteriale sunt stabilizate şi
recunoscute consolidate, fără a fi rigide şi inflexibile şi caracterizează o anumită
şi premiate. treaptă de maturizare a personalităţii care diferenţiază pe tânăr de

adolescent. Cercetările au relevat câteva caracteristici de ansamblu ale
Dominante structurii de personalitate a tinerilor care constituie nucleul
caracteriale reprezentărilor sociale despre persoanele aflate în acest stadiu şi
pozitive anume: a) energie şi dinamism; b) orientare expresă spre nou şi viitor;
c) aspiraţii înalte; d) generozitate şi încredere în ceilalţi; e) curaj şi
temeritate; f) păstrarea onoarei, a spiritului de dreptate, dar şi a
confortului şi banilor (S.C. Chelcea, 1994).

Folosind puncte de la 1 (cel mai slab) şi până la 5 (cel mai intens)
apreciază prezenţa acestor caracteristici la propria persoană.
Dar sunt relevate şi unele slăbiciuni şi defecte cum ar fi: a)

încăpăţânarea şi credinţa că ştiu mai bine totul; b) înclinaţia de a face
Posibile
numai ce le place; c) narcisism şi egocentrism; d) tind să aibă o anumită
dominante
doză de iresponsabilitate în angajările pe care le fac; e) păstrează încă
caracteriale
o anumită exaltare (care era la vârf în adolescenţă) şi o anumită lipsă de
negative
măsură.
În ansamblu, tinereţea aduce multe împliniri ale vieţii psihice în
toate planurile existenţei şi creează premisele pentru maturizarea
generală din stadiul următor.
66
următoarele idei:
• Tinereţea este primul stadiu al ciclului de maturizare şi
corespunde intervalului de viaţă 25-35 ani.
• Se consideră că în tinereţe, capacităţile fizice şi psihice se
manifestă pe deplin.
• Capacităţile senzorial-perceptive presupun praguri senzoriale
scăzute, posibilităţi pentru diferenţieri fine şi o evidentă adaptabilitate la
profesie.
Disponibilităţile motrice se exprimă în mişcări intense, precise,
rapide şi în mari capacităţi de învăţare motrică.
• Gândirea tinerilor păstrează multă vreme calităţile atinse în
adolescenţă iar cei cu profesie şi preocupări intelectuale şi le dezvoltă şi
mai mult. Gândirea practică profesională se amplifică.
• Memoria tinerilor se remarcă prin vârful cel mai înalt al
conservării celor întipărite. Totodată, memoria profesională se dezvoltă
continuu şi se adaptează la solicitările locului de muncă.
• Imaginaţia se manifestă preponderent în domeniul profesional;
este cel mai important factor în structura creativităţii şi este mai bine
relaţionată cu gândirea.
• Învăţarea la tineri este selectivă, accentuat voluntară şi
conştientă, autonomă, şi are în centrul său ceea ce este important
pentru profesie.
• Afectivitatea tinerilor este intensă şi bogată şi investită mai ales în
planul vieţii de familie şi în cel profesional. Dar pot fi puternic ataşaţi şi
de concepţii şi proiecte sociale.
• Structurile motivaţionale ale tinerilor sunt dominate de interesele
profesionale şi dorinţa de sănătate, bunăstare şi fericire în viaţa de
familie.
• Personalitatea tânărului se caracterizează prin construirea
identităţii profesionale, familiale şi socio-culturale, prin autonomie în
proiectarea propriei vieţi, prin conştiinţa apartenenţei la generaţie, printr-
67
o structură caracterială consolidată şi prin aptitudini şi creativitate ce se
exprimă în rezultate semnificative. Deschiderea faţă de tot ce este nou
şi reprezintă progresul, orientarea spre viitor, curajul şi temeritatea sunt
dominante ale structurii personalităţii tinerilor.
– ATKINSON L. RITA, ATKINSON R.C., SMITH E.E., BEM D.J.,
Introducere în psihologie, 2002, Ed. Tehnică, Bucureşti, p. 136.
– BIRCH ANN, Psihologia dezvoltării, 2000, Ed. Tehnică,
Bucureşti, p. 274-278.
vârstelor, 2004, Editura Universităţii din Oradea, p. 374-375.
– CREŢU TINCA, Psihologia vârstelor, 2001, Ed. Credis,
– MĂRGINEAN ION (coord.), Tineretul deceniului unu. Provocările
anilor 90, 1996, Ed. Expert, Bucureşti, p. 247-163.
– SCHIOPU URSULA, VERZA E., Psihologia vârstelor, 1995,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, p. 283-292.
68
MODUL III
ADULTUL – STADIUL MATURIZĂRII PSIHICE
ADULTUL- STADIUL MATURIZĂRII PSIHICE
Obiectivele unităţii de învăţare
După ce vor studia această unitate de învăţare, studenţii vor putea

să:
• identifice locul acestui stadiu în al doilea ciclu al dezvoltării psihice
umane, a duratei lui mari şi a semnificaţiei lui deosebite pentru
maturizare;
• descrie principalele caracteristici biologice ale acestui stadiu şi a
începuturilor scăderii capacităţii fizice şi psihice;
• dezvolte ideile principale legate de funcţionalitatea sensibilităţii şi
motivaţiei la adult;
• identifice aspectele maturizării cognitive a adultului şi începutul
scăderii discrete a funcţionării acestora;
• rezume principalele caracteristici ale învăţării la adult care trebuie
cunoscute în vederea construirii programelor de reciclare,
perfecţionare etc.;
• definească aspectele maturizării afective şi motivaţionale a adultului
care-i dau calitatea de generaţie de bază;
• identifice aspectele maturizării personalităţii adultului care-i definesc şi
mai bine locul în evoluţia psihică generală a omului.
Dominantele în profilul vieţii psihice a adultului
Cercetările asupra acestui lung interval al vieţii au devenit mai

sistematice şi mai constante ceva mai târziu faţă de cele referitoare la
celelalte stadii. Explicaţia acestui fapt constă în caracteristica adultului
69
de a reprezenta împlinirea vieţii psihice umane care a fost cel mai mult
Adultul tânăr: studiată de psihologia generală, iar schimbările, evoluţiile sunt mai puţin
• integrare şi ample şi relevante pentru psihologiile evolutive. Însă, în a doua jumătate
adaptare a secolului XX şi apoi în cel de al XXI-lea, cercetările s-au amplificat şi
profesională au apărut capitole speciale în tratatele de dezvoltare umană sau cărţi
intensă; destinate în întregime acestui stadiu. Au fost diferenţe între cercetători şi
• statute şi în ceea ce priveşte delimitarea în timp a acestui stadiu. Cercetătorii
roluri familiale români au considerat că stadiul adult se întinde între 35 şi 65 de ani, are
consolidate; cea mai mare durată şi trebuie luate în considerare subetapele sale în
• integrare care vor apare dominante caracteristice:
socială a) adultul tânăr, între 35-45 ani are următoarele caracteristici
responsabilă dominante şi distinctive:
• integrare şi adaptare profesională intensă;
• statut şi roluri familiale diversificate şi consolidate;
Adult • integrare socială încărcată de responsabilitate;
mijlociu: b) adultul între 45-55 ani se distinge prin următoarele dominante:
Vârful • se atinge vârful în propriul avans profesional, în acord cu calificarea
avansului sa;
profesional; • modificări în rolurile parentale legate de căsătoria copiilor;
• modificarea • amplificarea valorilor şi atitudinilor sociale şi politice;
rolurilor c) adultul tardiv, între 55-65 ani se caracterizează prin:
parentale; • preocuparea pentru menţinerea competenţei profesionale şi pregătirea
pentru ieşirea din activitatea de muncă;
• posibila lărgire a rolurilor familiale prin apariţia nepoţilor;
• păstrarea şi chiar amplificarea rolurilor sociale şi politice.
Cu privire la întregul stadiu adult, diferiţi autori au subliniat unele
particularităţi centrale care explică şi mai bine aportul acestuia la
dezvoltarea generală umană.
Astfel, s-a subliniat că: adultul exprimă echilibrul între ascendenţă
şi descendenţă psihică (Ch. Bühler), continuarea construcţiei psihice
(White), capacitatea deplină de a iubi şi a munci (S. Freud), moment
culminant al integrării şi adaptării profesionale şi sociale (H. Thomae),
70
organizare efectivă a muncii şi adaptare interpersonală crescută (F.
Adult tardiv: Barron, H. Thomae).
• efort de Prin urmare, chiar dacă în acest stadiu se înregistrează unele
menţinere a scăderi ale capacităţilor fizice şi psihice, aşa cum vom vedea, în mod
competenţei; dominant se produc maturizări ale mecanismelor stimulatoare şi
• posibila reglatoare şi ale personalităţii. Dar trebuie să reţinem şi precizarea
lărgire a făcută de G.W. Allport că „Maturitatea personalităţii nu are o relaţie
rolurilor necesară cu vârsta cronologică” (1981, p. 280). Prin urmare maturizarea
profesionale; generală, caracteristica acestui stadiu se va realiza în grade diferite şi în
• păstrarea şi momente distincte la fiecare.
amplificarea
rolurilor
sociale.

Caută patru cunoştinţe, patru rude persoane adulte şi observă gradul în
care se exprimă dominanţele consemnate de diverşi autori.
Schimbări în plan biologic specifice stadiului adult
Modificări În primul rând trebuie să facem precizarea că la cele mai multe

biologice discrete: persoane aflate în acest stadiu se constată un nivel funcţional organic
• tensiune arterială; stabilizat, o stare bună de sănătate care este o condiţie de fond a
• ieşirea din funcţie desfăşurării activităţilor în care este implicat fiecare.
a unor neuroni; B. James constată această stabilitate până către 60-70 ani şi
• declin sexual; precizează că se datorează mai ales bunei funcţionări a sistemului
• pierderea de ţesut nervos autonom şi hipotalamusului.
osos; Pe fondul acestui echilibru organic se înregistrează unele
• scăderea discretă modificări discrete, începând cu 40 de ani. Printre cele mai importante
a tonusului reţinem:
muscular. • modificarea tensiunii arteriale;
71
• accentuarea procesului de ieşire din funcţie a unor neuroni (proces
care începe chiar cu vârsta de 25 ani);
• începe declinul funcţiilor sexuale, mai întâi la femei (în jurul a 50 ani) şi
apoi la bărbaţi;
• accentuarea uşoară a pierderii de ţesut osos după 40 ani şi apariţia
pericolului osteoporozei, mai ales la femei;
• scăderea uşoară a tonusului muscular şi apoi ceva mai mare către
sfârşitul stadiului.
Totodată, datorită fenomenelor înregistrate mai sus, dar şi a altora,
Schimbări ale se produc modificări generale corporale care au importanţă, mai ales, în
înfăţişării fizice: ceea ce priveşte imaginea de sine. Dintre acestea reţinem pe cele ce
• creşterea sunt mai evidente după 50 ani:
greutăţii; • creşterea greutăţii corporale;
• îngroşarea • îngroşarea mijlocului;
mijlocului; • accentuarea trăsăturilor şi apariţia ridurilor;
• accentuarea • rărirea şi încărunţirea părului;
trăsăturilor; • la unii apare chiar o uşoară gârbovire şi o încetinire generală a
• ridicarea feţei; mişcărilor.
•încărunţirea; Dar toate aceste schimbări biologice au ritmuri diferite la diverse
• uşoară persoane în funcţie de zestrea genetică şi stilul propriu de viaţă. Ele se
gârbovire. reflectă în plan psihic mai ales în ce priveşte imaginea de sine şi pot
genera preocupări de a găsi modalităţi de compensare şi optimizare.

Stai de vorbă cu două persoane de circa 50 ani şi constată în ce măsură
sunt preocupate de aceste schimbări corporale.
72
Particularităţi ale sensibilităţii, atenţiei şi motricităţii la adult
Modificările Cele mai multe dintre discretele scăderi ai parametrilor psihici

văzului: aparţin sensibilităţii şi motricităţii. Mai ales modificările funcţionale ale
• scade văzului şi auzului au stârnit interesul cercetătorilor.
acomodarea Modificările în domeniul sensibilităţii şi percepţiilor vizuale sunt
cristalinului; următoarele (avem în vedere faptul că ele apar la un număr mare de
• creşte nevoia de persoane aflate în acest stadiu):
lumină; • mai ales după 50 de ani scade capacitatea de acomodare a
• mobilitatea cristalinului şi apare nevoia ochelarilor;
oculară bună;
• cresc pragurile de luminozitate ale mediului ambiant, adică adultul are
• extragerea de
nevoie de mai multă lumină în jur;
informaţii scade
• mobilitatea oculară se păstrează şi astfel viteza de realizare a
în condiţii de
percepţiilor este în general, corespunzătoare;
urgenţă.
• după 45 de ani scade, sub presiunea timpului, capacitatea de
extragere a informaţiilor din imaginile mai complexe;

Încearcă să discuţi cu persoane care au în jur de 50 ani şi vezi în ce
măsură au asemenea particularităţi şi dacă îşi dau seama de ele.
• dacă profesia cere anumite capacităţi vizuale ele tind să se

Modificările
conserve bine multă vreme.
auzului:
În ceea ce priveşte auzul, se constată următoarele aspecte
• scade discret
caracteristice acestui stadiu:
sensibilitatea
• sensibilitatea auditivă generală începe să scadă uşor chiar după
auditivă;
• scăderi mari la 35 ani şi se accentuează puţin după 40 ani, dar fără a perturba
cei ce lucrează în adaptările la ambianţă;
mediul poluant; • scăderi mai mari se înregistrează la cei ce îşi desfăşoară
• conservarea la
activitatea în spaţii poluate sonor;
cei solicitaţi
• persoanele care au activităţi ce solicită în mod special auzul, şi-l
profesional.
conservă mai multă vreme şi realizează compensări eficiente.
73
Alte două modalităţi senzoriale, adică cea olfactivă şi cea tactilă
înregistrează scăderi discrete după 40-45 ani dar se menţin foarte bine
la persoanele care au profesii ce le solicită mereu. Ele pot funcţiona, la
parametri satisfăcători, pe toată durata angajării în muncă.
Motricitatea are, de asemenea, o dinamică nuanţată în cursul
acestui stadiu, adică:
• rapiditatea mişcărilor scade uşor chiar după 30 ani şi se accentuează
uşor această diminuare după 40 ani. După 50 ani adultul începe să-şi
dea seama de această modificare şi caută compensări;
Modificări ale
capacităţilor
motrice: • precizia mişcărilor scade uşor după 40 de ani şi ceva mai mult după
• scade viteza şi 50 de ani, dar solicitările profesionale o conservă destul de bine, mult
intensitatea; vreme;
• se păstrează • intensitatea mişcărilor scade sesizabil după 50 de ani dar adulţii o
precizia; conştientizează mai repede şi tind să o considere mai mică decât este
• se păstrează în realitate;
mişcările • mişcările complexe care au importanţă din punct de vedere
solicitate profesional, se conservă foarte bine pe tot parcursul stadiului şi sunt
profesional. susţinute de motivaţie şi de compensări variate.

Discută cu 2-3 persoane adulte şi vezi ce autoaprecieri fac ei în legătură
cu intensitatea, viteza şi precizia mişcărilor lor.
În ceea ce priveşte atenţia, stadiul adult are nişte particularităţi

specifice care sunt, în cea mai mare parte explicate prin influenţele
exercitate de profesie şi prin dinamica generală a activităţii nervoase
Atenţia
superioare. De aceea cercetătorii au făcut diferenţierea între atenţia
generală
generală şi cea profesională.
scade.
Atenţia generală este influenţată mai mult de înaintarea în vârstă şi
are următoarea dinamică:
• sunt scăderi ceva mai mari între 30 şi 35 ani;
74
• până către 50 de ani diminuările sunt, în general, mici;
• scăderea atenţiei generale este mai accentuată în activităţi de lungă
durată.
Atenţia profesională are o dinamică deosebită putând înregistra
chiar şi unele creşteri în primul substadiu. Manifestarea ei este
deosebită în cele trei substadii ale adultului, şi anume:
• la adultul tânăr volumul şi distributivitatea atenţiei cresc sensibil iar

Atenţia
selectivitatea şi concentrarea cresc dar mai puţin şi totuşi important
profesională
pentru realizarea activităţii profesionale;
creşte uşor la
• la adultul mijlociu, scade discret atenţia profesională dar nu are urmări
adultul tânăr.
asupra desfăşurării activităţii de muncă;
Scade uşor la cel
• la adultul tardiv, scăderile se accentuează puţin mai mult dar nu sunt
mijlociu şi tardiv.
sesizate şi mai ales, se compensează uşor.

Poartă o convorbire cu profesionişti adulţi în domeniul calculatoarelor şi
vezi dacă ei sesizează ceva din această dinamică a atenţiei
profesionale.
Se poate deci, considera că toate capacităţile senzorial-perceptive

şi motrice, ca şi atenţia sunt influenţate de profesie şi chiar dobândesc
ceva din specificul acesteia. Totodată, reţinem faptul că pentru
activităţile obişnuite de muncă, scăderile pe care le-am înregistrat mai
sus, nu duc la dezadaptări.
Procesele complexe – aspecte caracteristice adulţilor

În această categorie se includ, aşa cum ne amintim, gândirea,
memoria, imaginaţia, toate susţinute de limbaj şi mecanisme stimulative
şi reglatorii superioare.
Cercetări asupra gândirii adulţilor s-au făcut încă din 1959 din
perspectivă evolutivă, presupunând măsurători şi comparaţii cu celelalte
75
stadii. Concluziile acestora au fost că la adulţi se produc scăderi continui
şi semnificative ale gândirii şi inteligenţei. Începând cu 1963 s-a făcut
reanalizarea metodologică a datelor şi s-a criticat mai ales, perspectiva
biologistă din care –au făcut măsurătorile şi estimările (Gutjar în 1963 şi
Rösler în 1967).
Principalele critici s-au referit la:

Principalele
• aplicându-se la adulţi aceleaşi teste ca la tineri s-au înregistrat mai
critici asupra
degrabă particularităţile adaptării la probe decât nivelul propriu-zis al
cercetărilor
gândirii şi inteligenţei;
iniţiale.
• în 1965 R. Meili considera că deosebirile dintre adulţi şi tineri ce
fuseseră constatate sunt relativ mici şi pot fi uşor compensate de către
adulţi;
Factorii care
• în 1965 Fappo iar în 1967 Rösler au arătat că acele cercetări nu s-au
influenţează
făcut de-a lungul anilor, de la tinereţe la stadiul adult, la unele şi
gândirea şi
aceleaşi persoane ca să se poată vedea clar schimbările;
inteligenţa
• în 1966 Bauer arătase că cei ce au măsurat gândirea şi inteligenţa nu
adultului:
s-au ocupat de factori importanţi care le pot influenţa, cum ar fi
• durata
profesia şi stilul de viaţă;
şcolarizării;
• H. Löwe a pus şi un mai mare accent pe factorii care pot influenţa
• nivelul
randamentul mental al adulţilor, reproşându-le celor ce au făcut
calificării;
primele cercetări, lipsa de preocupare pentru influenţele unor
• tipul solicitărilor
asemenea factori. Ei sunt: durata şcolarităţii şi calitatea instrucţiei
profesionale;
şcolare; calificarea profesională, antrenamentul intelectual pe care îl
• utilizarea
ocazionează sarcinile profesionale, calitatea şi cantitatea timpului liber
timpului liber.
care poate permite implicarea capacităţilor intelectuale, conservându-
le şi dezvoltându-le.
În mod special precizările făcute de H. Löwc au influenţat
cercetările ulterioare care au arătat următoarele:
• manifestarea capacităţilor intelectuale ale adultului este puternic
influenţată de natura profesiei. O muncă în care persoanele sunt
76
constant solicitate intelectual, contribuie la menţinerea şi chiar la
sporirea capacităţilor lor cognitive;
• randamentul intelectual este mai înalt la cei care au avut o instrucţie
şcolară mai îndelungată şi mai bună (Bauer, 1965, Hellen Bee, 2000);
• străduinţa oricărei persoane de a obţine o calificare superioară este un
important factor de ridicare a nivelului gândirii şi inteligenţei (Friebel,
1954, Schwarz, 1968);
• orice capacitate psihică neantrenată scade la orice vârstă.
Precizările speciale în legătură cu dinamica gândirii şi inteligenţa la
Dinamica
adulţi au fost:
intelectuală:
• acele abilităţi cognitive, care sunt antrenate în sarcini curente simple,
• cele antrenate în
tind să staţioneze. Este vorba de abilităţi implicate într-un test de
sarcini simple
inteligenţă aşa cum ar fi cel elaborat de Raven sau abilităţi generale
staţionează ca
de vocabular;
nivel;
• capacităţile solicitate de profesie sau cele puse în lucru în activităţile
• cele antrenate în
de timp liber, înregistrează creşteri. De exemplu cele legate de
sarcini
achiziţionarea de cunoştinţe îşi păstrează un bun randament şi au noi
semnificative
porgrese până la 58-60 ani şi mai mult. La unele persoane, aceste
cresc;
creşteri se produc şi până la aproape 90 ani;
• cele neantrenate
• toate capacităţile cognitive care sunt rar şi slab implicate în activităţile
scad.
unei persoane vor scădea în mod cert.

Poartă o discuţie cu un profesor din liceu care încă profesează şi vezi
cum îşi apreciază el capacităţile de achizionare de cunoştinţe.
Toate cercetările amintite au permis să se evalueze mai bine

comportamentul profesional al adulţilor şi să se pună în valoare
disponibilităţile acestui stadiu.
Semne de întrebare au apărut şi în legătură cu memoria adulţilor.
Iniţial, s-a crezut că diminuarea capacităţilor de memorare este
particularitatea distinctă a adulţilor. Dar investigaţiile ulterioare au
relevat următoarele aspecte specifice stadiului adult:
77
• memorarea logică este permanent antrenată în toate felurile de
situaţii şi se conservă foarte bine;
Memoria adultului.• organizarea materialului de memorat atinge acum cel mai înalt nivel,
• domină cea caracteristic pentru om, întrecând celelalte studii (Stepanova);
logică şi • slectivitatea memoriei este accentuată mai ales ţinându-se cont de
voluntară; solicitările numeroase cu care se confruntă adultul;
• vârful organizării • la adultul angajat într-o muncă ce presupune un grad de calificare se

materialului; continuă dezvoltarea memoriei profesionale care excelează mai ales
• memoria în reţinerea acelor aspecte ce se referă la strategii şi proceduri de
profesională se lucru, înfruntarea riscurilor, informaţiile mai noi şi mai direct legate de
dezvoltă continuu; desfăşurarea muncii;

• reproducerile • dincolo de mijlocul acestui stadiu sunt înregistrate şi unele scăderi şi
sunt mai puţin anume:
prompte după 55 – recunoaşterile şi reproducerile sunt mai puţin prompte după 55
ani; de ani;
• memoria de – memoria spontană scade uşor după 45 ani (R.M. Lerner, D.F.
scurtă durată Hultsch):
scade uşor. – memoria de scurtă durată scade uşor după 40-45 ani.

Dintre caracteristicile notate mai jos încercuieşte trei care sunt specifice
memoriei adultului:
a. are volum foarte mare; b. Domină memoria logică; c. Neselectivă; d.
Bazată pe foarte buna organizare a materialului de memorat; e.
Promptitudinea reproducerii; f. Presupune procedee mnezice
numeroase şi eficiente.
Imaginaţia adultului a fost o temă frecventă pentru psihologia

creativităţii şi pe baza acestor cercetări pot fi relevate următoarele
aspecte caracteristice pentru studiul adult:
• mecanismele imaginaţiei sunt pe deplin formate şi maturizate şi totuşi
la adult nu se mai manifestă, decât în mod excepţional, exuberanţa
imaginativă a celorlalte stadii;
78
Imaginaţia • cea mai activă şi mai frecventă manifestare este imaginaţia creativă
adultului: care acum însă are o direcţie stabilizată fie în profesie, fie în activităţile
• mecanismele de timp liber;
sunt deplin • imaginaţia creatoare manifestată în domeniul ştiinţific, poate atinge
formate; niveluri ridicate de originalitate şi totodată, se află într-un echilibru
• cea creatoare optim cu gândirea, fiind, în mare măsură condusă şi controlată de
este investită în către aceasta;
profesie sau • imaginaţia creativă investită în artă poate, de asemenea, atinge vârfuri
activităţi de ale noutăţii şi originalităţii datorită, pe de o parte, maturizării afective şi
timp liber; motivaţionale şi, pe de altă parte, experienţei de viaţă de care dispune
• rezultate adultul;
semnificative. • visul de perspectivă continuă să se manifeste activ dar mai puţin

expansiv, în cadrul funcţiei proiective a personalităţii.

Discută cu 2-3 persoane adulte şi află dacă mai au reverii şi în ce
condiţii?
Pot fi relevate şi câteva particularităţi ale limbajului adultului,

pornind de la cercetările de psiholingivistică şi cele de psihologia
comunicării. Nivelul limbajului este influenţat de factorii care au fost
importanţi şi pentru celelalte capacităţi cognitive: durata şcolarităţii,
nivelul calificării profesionale, specificul sarcinilor profesionale, calitatea
activităţilor de timp liber. Cele mai importante particularităţi sunt:
• aspectele cantitative şi calitative ale vocabularului caracteristice pentru
stadiile anterioare se conservă, pe de o parte şi, pe de altă parte, se
îmbogăţesc în anii maturităţii dar în mod diferenţiat la fiecare în funcţie
de factorii enumeraţi mai sus. Există totodată deosebiri între
vocabularul persoanelor adulte şi cel al adolescenţilor şi tinerilor în
sensul că primii sunt mai puţini receptivi şi mai puţin obişnuiţi cu
termenii tehnici din domeniul informaticii şi calculatoarelor;
79
Limbajul
adultului:
• conservarea şi
• structurile verbale sunt puternic stabilizate fie că sunt corecte sau nu şi
chiar îmbogăţirea
astfel viteza şi fluenţa vorbirii sunt asigurate. Este posibil să se
vocabularului;
instaleze chiar şi unele ticuri verbale în comunicarea adultului;
• structuri verbale
• exprimarea verbală este bine adaptată la situaţia de comunicare însă
consolidate;
bogăţia şi nivelul elevat sunt influenţate de durata şcolarizării, nivelul
• comunicarea
intelectual şi cel al calificării profesionale şi de atitudinea activă a
adaptată la
adultului faţă de autoperfecţionare. Adulţii cu înaltă calificare şi cultură
situaţii;
generală amplă au un nivel superior de comunicare şi manifestă
• mijloace
autoexigenţe speciale când sunt în situaţia de a folosi limbajul ştiinţific;
neverbale bine
• comunicarea scrisă se perfecţionează permanent la cei cu calificare
utilizate;
înaltă şi profesii intelectuale dar poate diminua la cei cu şcolaritate
• limbajul scris
scurtă şi calificare simplă;
este conservat la
• mijloacele nonverbale sunt adecvat utilizate de toţi;
cei cu profesii
• pot fi mai puternic stabilizate influenţele dialectale sau cele ce vin din
intelectuale.
partea profesiei.

Fă o caracterizare a limbajului unui adult pe care îl cunoşti foarte bine.
Toate capacităţile cognitive la care ne-am referit se investesc

permanent în primul rând în toate felurile de activităţi pe care le
desfăşoară adultul şi bine înţeles şi în învăţare.
Particularităţile învăţării la adult

Faţă de posibilitatea de a învăţa, adulţii însăşi au poziţii diferite:
a) sunt destul de mulţi cei care spun că cei ce au avut de învăţat
Adulţii şi învăţarea:
au reuşit să facă în stadiile anterioare iar la vârsta pe care o au
• unii nu mai
acum s-a încheiat cu învăţarea;
doresc să înveţe;
b) este destul de mare şi chiar în creştere numărul adulţilor care
• alţii sunt convinşi
înţeleg numeroasele schimbări din societatea contemporană şi
de necesitatea
cerinţele acesteia privind educaţia permanentă. Aceştia sunt
educaţiei
permanente; 80
deschişi la învăţare şi-şi doresc să fie în pas cu noutăţile din
domeniul profesional, ştiinţific şi cultural. Ei participă la cursuri
de reciclare, perfecţionare profesională, recalificări şi la activităţi
ce le menţin şi dezvoltă orizontul cultural-ştiinţific. Acestea sunt,
în societatea contemporană, condiţii atât pentru integrarea în
societate cât şi pentru a face faţă sarcinilor profesionale noi (U.
Şchiopu).
Dinamica generală a capacităţii de învăţare la om indică o creştere
evidentă până la 21 ani, un relativ platou până la 30 ani şi o scădere
lent după 30 ani până către 75 ani. H. Löwe a făcut cercetări personale
şi a sintetizat şi rezultatele altor autori şi a ajuns la concluzia că până la
50 ani omul poate învăţa cu bune rezultate aproape orice. Tot el spune
Învăţarea: că adulţii nu sunt inferiori faţă de alte vârste în ceea ce priveşte
• fac unitate între capacitatea de învăţare numai că destul de mulţi învaţă mai puţin decât
abstract şi ar putea efectiv şi nu fac nimic pentru a-şi conserva aceste capacităţi.
concret; Totodată, dinamica învăţării are şi aspecte individuale de care trebuie să
• extrag repede se ţină seama.
ce e Cele mai importante particularităţi ale învăţării adulţilor care sunt
semnificativ; favorabile obţinerii unui randament bun sunt următoarele:
• extrag repede • adulţii pot să realizeze mai uşor unitatea dintre analiza abstractă şi cea
ce-i aplicativ; concretă a problemelor sprijinindu-se pe o experienţă profesională
• se orientează în amplă şi variată;
sursele de • reuşesc să extragă mai repede ceea ce este important şi semnificativ
informare. dintr-un material ce trebuie învăţat;
• cei cu şcolaritate îndelungată reuşesc să se orienteze cu succes în
sursele variate de informare;
• disting mai repede aspectele aplicative ale cunoştinţelor pe care şi le
însuşesc;
• sunt orientaţi cu precădere asupra noilor metode şi procedee
profesionale oferite de programele de învăţare;
• au exigenţe ridicate faţă de rigoarea şi precizia a ceea ce li se propune
să înveţe.
81
Asemenea particularităţi trebuie să fie avute în vedere la
elaborarea programelor de învăţare propuse adulţilor.

Compară, aceste particularităţi notate mai sus cu propria învăţare şi
stabileşte atent asemănările cât şi deosebirile.
4.6. Maturizarea afectivă şi motivaţională a adulţilor

Viaţa afectivă:
• viaţa afectivă Cu privire la afectivitatea şi motivaţia adulţilor se poate aprecia că se
foarte bogată; înregistrează, în acest stadiu, un vârf al manifestării şi maturizării lor şi
• manifestare se diferenţiază clar persoanele de vârsta a doua de celelalte generaţii.
maximă a Cele mai importante caracteristici ale afectivităţii adulţilor care sunt şi
sentimentelor expresii ale maturizării lor afective sunt următoarele:
profersionale şi • viaţa a ocazionat „trecerea prin toate” felurile de evenimente şi trăirea
familiale; celor mai variate emoţii, dispoziţii, sentimente. Prin urmare, adulţii se
• sentimente caracterizează prin cea mai bogată şi diversificată viaţa afectivă;
faţă de sine; • la vârsta adultă se stabilizează şi se manifestă la nivel maxim:
• stăpânire de satisfacţie sau insatisfacţia profesională (R.M. Lerner şi D.F. Hultsch),
sine şi calm. un ataşament profesional remarcabil şi sentimentele parentale
alimentate mai întâi de relaţiile cu copiii şi apoi cu nepoţii;
• dezvoltarea unor sentimente legate de acceptarea de sine, cum ar fi
mândria, demnitatea, sau insatisfacţia, dezamăgirea etc.;
• dar în general, în stadiul adult se realizează o raportare la sine mai
calmă, mai puţin tensionată:
• se manifestă în acest stadiu, un echilibru afectiv şi o stăpânire de sine
care ating cele mai înalte cote din întreaga viaţă;
• există o tendinţă caracteristică adultului de a se implica puternic afectiv

în viaţa de familie şi în profesie chiar cu riscul unei anumite neglijări a
propriei persoane. El demonstrează o crescută responsabilitate faţă de
tot ce face şi este văzut de ceilalţi ca „generaţia de bază”.
82

Compară caracteristicile de mai sus cu cele ale afectivităţii proprii şi
constată asemănări şi deosebiri.
Structura motivaţiei personalităţii adulte se caracterizează prin

următoarele:
• motivaţia profesională este stabilizată şi intensă şi are o mare forţă de
orientare şi susţinere energetică a activităţilor şi atitudinilor cum ar fi:
stabilitatea în profesie şi pe post, tenacitatea în îndeplinirea sarcinilor,
punctualitatea şi responsabilitatea în muncă. Aspiraţiile profesionale
sunt susţinute de capacităţile şi realizările deja obţinute. Ele se referă la
adultul tânăr, la perfecţionare profesională şi creativitate; la adultul
mijlociu ţinteşte o şi mai mare creştere a competenţei şi avansarea în
Structurile ierarhie, iar la cel tardiv, la recunoaşterea de către ceilalţi a competenţei
motivaţionale: atinse şi a consultării sale în probleme importante;
• cele pentru • motivaţia pentru activităţile din spaţiul familial vizează bunăstare şi
profesie sunt armonie conjugală şi educarea nepoţilor şi sprijinirea succesului lor
consolidate şi şcolar, ajutorarea familiei tinere a propriilor copii;
intense; • aşa cum am văzut, există şi o motivaţie pentru învăţare, strîns legate
• motivaţia pentru de cea profesională. Învăţarea este în cea mai mare parte legată de
viaţa de familie: profesie;
asigurarea • motivaţia pentru viaţa socială şi politică este activă şi rămâne astfel la
bunăstării, unii adulţi, pe toată durata stadiului şi dincolo de 65 ani. Aspiraţiile în
educaţiei copiilor acest plan sunt legate de avansul în ierarhia politică şi de ecoul favorabil
şi nepoţilor; al actelor personale în conştiinţa oamenilor;
• motivaţie pentru • motivaţia culturală este relativ intensă dar poate fi satisfăcută numai în
învăţare limitele timpului de care dispune adultul.
influenţată de Aceste dominante motivaţionale subordonează numeroasele structuri
profesie; stimulative comune cu ale celorlalte stadii.
• motivaţie pentru Prin urmare, maturizarea motivaţională se exprimă în valoarea

activităţi sociale motivelor, în intensitatea şi stabilitatea lor şi în forţa de impulsionare
şi politice. raportată însă la circumstanţe.
83

Caracterizaţi sentimentul de dragoste a adulţilor părinţi pentru copiii lor.
Principalele particularităţi ale personalităţii adulţilor
Stadiul adult este considerat ca cel în care se produce maturizarea

personalităţii ceea ce înseamnă că atât componentele cât şi structura şi
organizarea sa de ansamblu se stabilizează şi funcţionează la parametri
optimi. G.W. Allport a analizat în cartea sa „Structura şi dezvoltarea
personalităţii”, punctele de vede ale mai multor autori privind
maturizarea personalităţii. Autorul însuşi, consideră că personalităţii
mature îi sunt caracteristice următoarele particularităţi:
1. Stăpânirea de sine în orice situaţii şi cu precădere în cele
Personalitatea dificile.
matură 2. Echilibrul afectiv.
3. Independenţa în decizii şi acţiune.
4. Autonomie în toate planurile.
5. Prudenţă.
6. Obiectivitate în perceperea de sine şi a altora.
Prospectarea 7. Expansiunea moderată şi fundamentată în ceea ce priveşte
prudentă a proiectarea viitorului.
viitorului 8. Înfruntarea matură a marilor încercări ale vieţii.
Prin urmare persoanele aflate la vârsta adultă rămân în continuare
orientate spre viitor şi spre prospectarea acestuia. Dar spre deosebire
de adolescenţă şi tineri, adulţii tind să fie influenţaţi de experienţa pe
Creativitatea cu
care o au şi să fie mai prudenţi pentru că au realizat deja ceva şi nu vor
grad mare de
să piardă să îşi evalueaze mai bine forţele şi condiţiile de care dispun.
originalitate.
Stadiul adult este caracterizat şi prin faptul că aptitudinile şi
creativitatea se pot manifesta la niveluri înalte. O trecere în revistă a
84
premiilor Nobel arată că multe dintre ele sunt acordate persoanelor
aflate în stadiul adult. Aceste rezultate pot fi explicate prin: maturizarea
capacităţilor cognitive, acumulări importante în ceea ce priveşte
experienţa profesională şi experienţa de viaţă, intensificarea motivaţiei
de autorealizare, capitalizarea unor succese din stadiile anterioare,
creşterea rolului caracterului în structura generală a personalităţii.
Adulţii ajung să-şi realizeze proiectele de viaţă, să se simtă
împliniţi şi să-i asume responsabilităţi majore în plan profesional şi
familial, ceea ce exprimă un grad înalt al funcţionării caracterului.
Imaginea de sine şi identitatea de sine parcurg un proces de
dezvoltare şi consolidare treptată de-a lungul celor trei substadii şi
anume: al adultului precoce (35-45 ani), adultului mijlociu (45-55 ani) şi
adultul tardiv (55-65 ani).
Cercetătorii au diferenţiat trei identităţi principale şi mai precis
Consolidarea subidentităţi: profesională, familială şi socio-culturală.
celor trei feluri • Subidentitatea profesională a adultului tânăr este dominată de
de identitate: implicarea profesională puternică, de adâncirea specializării şi de
• profesională manifestării creative. La adultul mijlociu se intensifică dorinţa de
• familială a-şi creşte competenţa profesională şi se dobândesc locuri mai
• socio-culturală înalte în ierarhia organizaţională, conform calificării şi

capacităţilor fiecăruia. La adultul tardiv se înregistrează un efort
continuu de menţinere a competenţei şi de satisfacerea
exigenţelor locului de muncă dar şi pregătirea pentru pensionare.
Temă de reflecţie 13
Identifică la proprii părinţi aspectele specifice ale identităţii lor
profesionale.
• Subidentiatea familială se caracterizează la adultul tânăr prin
relaţii echilibrate în cadrul cuplului conjugal, definirea clară a
rolurilor şi intensificarea celor parentale datorită intrării în
preadolescenţă şi adolescenţă a copiilor. La adultul mijlociu
rolurile parentale pot rămâne, în continuare, tensionate, dar cele
maritale sunt perfect stabilizate şi pot tinde uşor spre rutină. La
85
adultul tardiv rolurile parentale sunt mai relaxate şi mai degajate
de grijile copiilor iar cele maritale îşi cresc importanţa pentru
securizare afectivă reciprocă a soţilor, mai ales în confruntarea
cu problemele grele ale vieţii.

Fă o listă cu grijile educaţionale ale adulţilor din cele trei substadii.
• subidentiatea socio-culturală se amplifică de-a lungul celor trei

substadii mai ales la adulţii care s-au implicat în activităţi
culturale, sociale şi politice.
Toate aspectele dezvoltării personalităţii la care ne-am referit
prezintă numeroase variaţii individuale pentru că istoria vieţii personale
este, pe de o parte, foarte diferită la fiecare şi, pe de altă parte, efectele
acesteia se acumulează în timp şi au influenţe particularizate.
Toate progresele psihice, şi toate aspectele maturizării, atinse în
acest stadiu definesc adulţii ca pe o generaţie de bază în toate planurile:
profesional, social, familial şi aşa sunt priviţi de cei ce se află în celelalte
momente ale vieţii.

următoarele idei:
• Stadiul adult corespunde intervalului de vârstă 35-65 ani, fiind cel mai
lung.
• Procesul dezvoltării psihice continuă în toate planurile dar mai ales se
maturizează procesele, funcţiile şi structurile psihice, fiind
considerat stadiul de maturizare.
• Are următoarele trei substadii: adultul tânăr între 35-45 ani, adultul
mijlociu între 45-55 ani şi adultul tardiv între 55-65 ani.
• În cursul acestui stadiu apar scăderi ale unor capacităţi fizice şi psihice
care sunt în proporţii diferite în cele trei substadii, dar care încă nu
produc tulburări în desfăşurarea activităţilor şi pot fi compensate cu
succes.
86
• Scăderi mai sensibile se produc în următoarele modalităţi senzoriale:
văzul (creşterea pragului luminozităţii în mediu ambiant,
insuficienţa acomodării cristalinului, diferenţieri mai puţin prompte),
auzul (creşterea pragului minim, diferenţieri mai dificile), tactul
(diferenţieri mai dificile).
• Scăderi în manifestarea mişcărilor privind: intensitatea, viteza şi mai
puţin precizia care este bine conservată.
• Atenţia generală scade uşor dar cea profesională chiar creşte în primul
substadiu.
• Capacităţile de gândire, antrenate de profesie, tind să-şi păstreze
nivelul funcţional pe toată durata stadiului (operativitatea generală
a gândirii, înţelegerea, decodificarea semantică) iar cele
neantrenate scad (cele de calcul, de operare cu relaţii spaţio-
temporale) fără însă a tulbura desfăşurarea activităţilor.
• Memoria de lungă durată excelează în organizarea materialului iar cea
de scurtă durată scade discret după 45 ani, fără a tulbura
adaptarea.
• Imaginaţia are structuri maturizate de prelucrare a datelor şi este mai
bine reglată de gândire.
• Afectivitatea este variată, bogată şi maturizată.
• Structurile motivaţionale sunt dominate de cele pentru profesie şi
pentru viaţa familială.
• Personalitatea, în ansamblu, atinge maturitatea de manifestare
demonstrând: stăpânire de sine, echilibru afectiv, independenţă,
autonomie, obiectivitate în perceperea de sine şi a altora,
deschidere spre viitor dar ponderată, prudentă.
• Adultul este văzut ca generaţia de bază care îşi asumă sarcinile şi
responsabilităţile majore în profesie, familie, societate.
87
– ALLPORT G.W., Structura şi dezvoltarea personalităţii, 1981, Ed.

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, p. 202-203.
– ATKINSON RITA, ATKINSON R.C., SMITH E.E., BEM DJ.,
Introducere în psihologie, 2002, Ed. Tehnică, Bucureşti, p. 136-
137.
– BIRCH ANN, Psihologia dezvoltării, 2000, Ed. Tehnică, Bucureşti, p.
283-294.
– BONCHIŞ ELENA, SECUI MONICA, Psihologia vârstelor, 2004,
Editura Universităţii din Oradea, p. 426-436.
– CREŢU TINCA, Psihologia vârstelor, 2001, Ed. CREDIS, Bucureşti p.
357-360.
– MUNTEANU ANCA, Psihologia Vârstelor adulte şi ale senectuţii,
2004, Editura Eurobit, Timişoara, p. 80-83.
– ZALATE M., Fundamentele psihologiei, 2000, Editura Pro Humanitate,
2. CONTEXTUL ACTIVITĂŢILOR SI RELAŢIILOR ÎN

CARE SE MANIFESTĂ
personalitatea adultului
Când se vorbeşte de adulţi totdeauna ei sunt asociaţi cu imaginea personalităţii mature,

adică cea deplin dezvoltată, autonomă, independentă, capabilă de a înfrunta viaţa în toată
complexitatea şi, uneori, duritatea ei. Dacă ne propunem să comparăm dezvoltarea din stadiul
adult cu cea din perioadele anterioare ale vieţii constatăm cu uşurinţă că, dacă în copilărie
întreaga evoluţie se petrecea în cadrul unui sistem de activităţi şi relaţii prescrise în mare parte
de alţii (părinţi, profesori) în restul vieţii, începând cu preadolescenţa şi adolescenţa acest proces
88
se desfăşoară în cadre mult mai largi, se diversifică şi diferenţiază progresiv, atingând un vârf
semnificativ în ciclul de maturizare. Drumul de viaţă al fiecăruia este marcat de evenimente
foarte diferite, de confruntări cu fel de fel de dificultăţi, de victorii dar si insuccese şi ratări, de
intersectări cu traiectroriile existenţei altora etc., alcătuind o experientă individuală bogată şi
variată care adânceşte individualizarea şi personalizarea construirii şi manifestării personalităţii,
a atingerii maturităţii specifice stadiului adult.. G. W. Allport remarca: „Personalitaţile cele mai
robuste îşi au defectele şi momentele lor de regres şi într-o mare măsură ele depind de sprijinul
mediului înconjurător pentru maturitatea lor. Totuşi e perfect clar că unii oameni, în ciuda
înprejurărilor se apropie mai mult de acest ideal decât alţii” (G. W. Allport, 1981 p. 285). Rezultă
deci, o mare variabilitate în manifestarea personalităţii adultului. Dar există totodată şi multe
aspecte comune tuturor celor ce parcug acelaşi interval al vieţii şi care reprezintă caracteristici
definitorii pentru stadiul adult. Ele se manifestă în anumite circumstanţe care, la rândul lor, sunt
relativ comune şi caracteristice pentru adult şi la care ne vom referi în continuare. Vom avea în
vedere contextul de activităţi şi relaţii profesionale, cel familial cu sistemul său special de relaţii
interpersonale fundamentate de dragostea dintre părinţi şi copii şi apoi cel socio-cultural –
extraprofesional cu angajări libere şi implicări efective care complementarizează rolurile şi
influenţele exercitate de celelalte două contexte.
A. Contextul activităţii profesionale: adâncirea integrării profesionale, atingerea vârfului în

carieră, pregătirea pentru ieşirea din câmpul muncii .
În general, adaptarea şi integrarea profesională începe încă din stadiul anterior, cel al
tinereţii şi, de cele mai multe ori, aceste procese se desăvârşesc în stadiul adult când se
poate spune că identitatea profesională este deplină iar dezvoltarea carierei atinge punctul
maxim în raport cu pregătirea unei persoane. De-a lungul stadiului adult acest proces are
particularităţi specifice pentru fiecare din cele trei substadii ale acestui interval de viaţă.
În primul substadiu, cuprins între 35~45 ani, cei mai mulţi adulţi sunt deja integraţi şi
adaptaţi profesional şi îşi continuă munca în domeniul deja ales, disparând
Integrarea si adap-
fluctuaţiile. În funcţie de nivelul calificării au o cultură profesională satisfăcatoare
tarea profesionala
sau foarte bună, tind să-şi reânprospăteze şi dezvolte mereu cunoştinţele
deplină între
participând periodic la forme de perfecţionare profesională, stapânesc bine
35~45 ani
problemele practice ale locului de muncă, şi-au cucerit o anumită
recunoaştere din partea grupului de muncă şi a superiorilor, au satisfacţii profesionale şi
manifestă responsabilitate şi ataşament faţă de munca lor. Pe această bază pot dobândi noi
89
poziţii ierarhice în cadrul organizaţiei. Sunt totodată, interesaţi de competiţii şi confruntări
profesionale ale căror rezultate le pot întări poziţia în organizaţie. Este prezentă şi activă
înclinaţia spre inovări şi creaţie, dacă există solicitări, de acest fel, la locul de muncă.
Tema de reflecţie nr. 1. Discutaţi cu persoană aflată în acest substadiu

adult şi relevaţi care sunt satisfacţiile sale profesionale.
Într-un număr mic de cazuri se poate constata încă o insuficienţa adaptare la locul de
muncă şi la sarcinile profesionale însoţite de insatisfacţii şi nemulţumiri, care generează o
fluctuaţie latentă sau manifestă, dacă apar circumstanţe favorabile.
În general, schimbarea locului de muncă în acest substadiu poate avea, după Sorosan,
1977 (opud Fisher si Lerner 1994) următoarele cauze:
• alegerea nepotrivită a locului de muncă, în stadiul anterior pe care abia acum o
resimte, după ce şi-a probat capacităţile;
• descoperirea unor noi inclinaţii şi a unei noi profesii care poate da mai multe
satisfacţii şi un prestigiu mai ridicat;
• producerea unor evenimente de viaţă majore care obligă la reformularea scopurilor
de viaţă şi la realizarea unei alte alegeri profesionale. În cazul bărbaţilor, de cele
mai multe ori se petrec restructurări în organizaţia în care se află şi care îi obligă la
schimbări. În ce priveşte femeile, la ele pot interveni anumite probleme familiale în
care sunt mai mult implicate şi astfel sunt în situaţia de a căuta locuri de muncă cu
programe mai flexibile, mai apropiate de casă etc. Fenomenul cu cele mai mari
consecinţe atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi este şomajul, la care ne vom
referi mai târziu.
Substadiul adultului mijlociu, cuprins între 45~55 de ani este
considerat perioada de apogeu profesional pentru că, pe de o parte,
încununează ani de muncă îndelungată şi, pe de altă parte, pentru că se
Apogeu
ating performanţele cele mai înalte. Adică adaptarea profesională are cel
Profesional intre
45~55 ani mai înalt nivel la care ajunge fiecare persoană în sensul că profesia este pe
deplin stăpânită mental şi practic. S-au obţinut deja un şir de succese
recunoscute de cei din jur şi care îl responsabilizează şi mai mult pe cel în
cauză, îl face să fie mândru de ce a realizat şi să dorească să-şi
demonstreze în continuare capacităţile profesionale. Fiind în deplinătatea
90
forţelor profesionale adultul poate obţine poziţii ierarhice noi şi de vârf,
care-i dau şi satisfacţii dar îi creează şi tensiuni legate de menţinerea
ridicată a competenţelor profesionale şi evitarea eşecurilor în rezolvarea
diferitelor sarcini de serviciu (White). Dacă poate face faţă noilor solicitări,
legate de avansarea în muncă, atunci creşte încrederea în sine şi stima de
sine chiar şi la cei care şi-ar fi dorit să aparţină unei ale instituţii de acelaşi
profil dar cu mai mare prestigiu.
Temă de reflecţie nr. 2. Alcătuiţi si folosiţi un microchestionar cu câteva

întrebari din care să rezulte atitudinea adulţilor mijlocii faţă de avansul lor
profesional.
Adultul tardiv (55-65 ani) poate continua şi menţine reuşitele şi satisfacţiile

Adultul tardiv profesionale din substadiul anterior încă un număr de ani. De altfel, orientarea
conservă proziţi principală a lui este de a conserva ceea ca a dobândit deja şi de a ţine pasul cu
profesională şi noutăţile. În funcţie de complexitatea locului de muncă unii pot să trăiască o
succesele obţinute tensiune intensă legată de posibila perimare profesională cauzată de:
- explozia informaţională actuală;
- apariţia unor mijloace tehnice noi şi a unei noi tehnologii şi dificultatea de a se adapta
la ele;
- intrarea în întreprindere a unor tineri cu pregătire foarte recentă, faţă de care s-ar
putea simţi în inferioritate;
- teama că are o specializare prea îngustă care-i poate periclita prestigiul;
- înmulţirea sarcinilor birocratice ale postului pe care îl ocupă în detrimentul celor ce ţin
de calificarea şi specializarea sa;
- tendinţa către rutină specifică acestei vârste, care îl poate pune în conflict cu tinerii din
întreprinderea la care lucrează.
Temă de reflecţie nr. 3. Analizează aceste cauze şi stabileşte o

ierarhie a lor în funcţie de nivelul tensiunii pe care îl creează la adultul
tardiv.
91
Dar în ultima parte a stadiului adult, în funcţie de specificul locului de muncă şi de

legislaţia în vigoare, se poate produce o nouă schimbare de mare semnificaţie în plan
profesional, şi anume pensionarea. Este un eveniment care se petrece în mod
Pregatirea pentru obligatoriu dar este perceput în mod diferit de diverse persoane şi astfel finalul stadiului
iesirea din adult este marcat de ieşirea din câmpul profesional.
campul profesi- Pe toată durata perioadei active profesia exercită influenţe puternice asupra
nal si pensionareaîntregii vieţi a unei persoane. În primul rând pentru că ocupaţia profesională este o
la adultul tardiv componentă principală a identităţii de sine a fiecăruia şi totodată, cadrul cel mai
important al autorealizării. Apoi profesia este o sursă principală de venituri, de prestigiu, de
recunoaşteri socială, de confirmare şi consolidare a imaginii de sine etc. În aceste condiţii
apropierea momentului pensionării este perceput de către un număr mare de adulţi ca un
eveniment neplăcut. Pensionarea înseamnă pentru ei reducerea veniturilor, pierderea statutului,
devalorizarea de sine etc.
Tema de reflecţie nr. 4. Purtaţi o discuţie cu un adult aflat în apropierea

pensionării şi constataţi cum percepe acest eveniment.
Cei care au avut o calificare minimă şi au lucrat în posturi pe care nu le-au perceput decât
ca sursă de venit şi atât, sau au avut neplăceri şi dificultăţi, aşteaptă cu nerăbdare momentul
pensionării care îi eliberează de corvoadă, stres şi insatisfacţii. Vor regreta însă relaţiile cu
colegii de muncă, dacă s-au simţit foarte bine în mijlocul lor. Ei sunt cei care se adaptează cel
mai repede la viaţa de după pensionare, mai ales dacă se bucură de sănătate. Reuşesc să-şi
găsească ocupaţii atrăgătoare şi să-şi valorifice bine disponibilităţile. Reţinem sublinierea: „Cu
cât sănătatea se menţine timp îndelungat la un nivel satisfăcător, cu atât mai mult persoanele se
declară mulţumite de existenţa lor, adaptându-se mai uşor acestor schimbări ale stilului de viaţă
(Elena Boncheş, Monica Secui, 2004, p. 480). Un alt factor care contribuie la adaptarea uşoară
la viaţa de după pensionare este şi calitatea relaţiei cu cei din familie, cu prietenii şi colegii care
apreciază acest eveniment ca pe o recompensă pentru anii de muncă şi ca o nouă etapă de
viaţă care va aduce cu siguranţă noi satisfacţii.
Cercetătorii au arătat că persoanele care se apropie de vârsta pensionării şi dobândesc
acest nou statut, pot trece prin următoarele stadii (R. Atchley 1976):
- faza anterioară pensionării în care pot deja să se intereseze după
92
ce s-ar putea face după acest moment şi pot chiar să elaboreze câteva proiecte pentru
noua perioadă a vieţii pe care o vor începe;
- faza „lunii de miere” în care persoana este deja pensionată şi este încântată de
libertatea pe care o încearcă;
- faza scăderii entuziasmului când persoana trăieşte neplăcut schimbarea statutului său
şi nemulţumirea faţă de o viaţă relativ monotonă;
- faza reorientării care de fapt este începutul adevăratei adaptări la viaţa
postprofesională şi constă în identificarea activităţilor pe care s-ar simţi atraşi sau cum
ar putea fi încă utili celorlalţi, cum şi-ar putea petrece în mod plăcut timpul etc.
În orice condiţii, pensionarea este o încheiere normală a vieţii
profesionale a fiecăruia. Neplăcută cu adevărat este situaţia de şomer pe care o pot suporta unii
adulţi. Un asemenea eveniment poate fi considerat de cei care au o vârstă mai înaintată ca o
adeverată catastrofă.
Posibilitatea de a găsi un alt loc de muncă este foarte redusă. Cei ai casei percep la
rândul lor negativ această situaţie iar copiii care pot fi încă la vârsta adolescenţei se gândesc la
consecinţele financiare şi la scăderea prestigiului propiei familii cu urmări neplăcute şi pentru ei.
Există şi situaţii în care adulţii nu au o atitudine realistă faţă de ieşirea din câmpul
profesional, nu vor să se gândească la acest moment, nu fac nici un fel de planuri şi odată
pensionaţi pot trăi un sentiment acut de inutilitate, de lipsă perspectivă, de pierdere a interesului
celorlalţi pentru ei, şi se adâncesc într-o viaţă monotonă, lipsită de bucuria de a trăi şi de a fi
activi. În aceste condiţii ei pot să suporte un proces de îmbatrânire rapidă.
Prin urmare, mulţi adulţi aflaţi la finalul carierei ar avea nevoie de un sprijin din partea
specialiştilor pentru a se pregăti mai bine în vederea adaptării la schimbările produse de ieşirea
din câmpul profesional.
B Contextul vieţii de familie – realizarea specifică a rolurilor familiale şi îmbogăţirea lor de-a
lungul stadiului adult.
Identitatea familială este o altă componentă importantă care prezintă particularităţi
specifice la persoanele care traversează ciclul de maturizare. In cursul stadiului adult se
înregistrează consolidarea şi îmbogăţirea rolurilor maritale şi parentale şi este posibilă chiar,
lărgirea celor din urmă prin apariţia nepoţilor.
Marea majoritate a adulţilor şi-au întemeiat o familie în stadiul anterior şi au parcurs
deja o experienţă comună în cadrul cuplului. Rolurile fiecăruia atât cel de soţ/soţie cât şi cele
93
parentale s-au definit, diferenţiat şi consolidat şi se pot manifesta nuanţat în cele trei
substadii ale vârstei adulte.
In substadiul adultului tânăr (35-45 ani), de cele mai multe ori, relaţiile dintre cei doi soţi
sunt armonioase, sunt bazate pe cunoaştere reciprocă pe acceptarea atât a calităţilor cât şi
defectelor, pe preţuire, pe comunitate de interese şi preocupări. De asemenea
Relatii stabilizate sunt susţinute de o viaţa sexuală încă activă chiar dacă intensitatea libidoului nu
intre soţi in substa- mai este ca în tinereţe. Relaţiile echilibrate în toate planurile şi, mai ales,
diul adultului încrederea reciprocă fac să crească autonomia şi idependenţa fiecăruia astfel ca
tânar viaţa în cuplu nu mai este percepută ca fiind constrângătoare ci, mai degrabă, se
trăieşte bucuria armoniei şi a realizărilor comune. Stilul vieţii familiale este deja consolidat şi
sentimentele între soţi au stabilitate şi profunzime şi fac astfel ca, pentru fiecare, familia să
apară ca un factor de securizare în faţa tuturor vicisitudinilor vieţii. Acest rol al familiei de factor
de securizare poate să se piardă în condiţiile unor crize mai intense specifice acestui stadiu aşa
cum sunt mai ales ale bărbaţilor din jurul vârstei de 40 ani.
Tema de reflecţie nr. 5. Purtaţi o discuţie separată cu soţul şi apoi cu

soţia şi relevaţi în ce măsură îşi conştientizează reciproc atât calităţile
cât şi defectele.
Pot de asemenea,să apară unele dificultăţi în relaţia dintre soţi dacă unul dintre ei are o
angajare profesională prea intensă şi de durată iar celălalt are un program normal şi se poate
simţi neglijat, poate protesta, se poate îndoi de sinceritatea sau iubirea celuilalt. Dacă nu se fac
la timp clarificări şi concilieri apare pericolul de divorţ sau legături extraconjugale ascunse. Prea
marea solicitare profesională ar putea duce la oboseală şi la scăderea libidoului, ceea ce ar
perturba relaţiile în cuplu. Apariţia unor incapacităţi de durată sau chiar permanente, generate de
accidentele de la locul de muncă, pun pe cei doi soţi în faţa unei perioade de schimbări şi
reacomodări încărcate de anxietate, pesimism, tristeţe. Dar în funcţie de intensitatea legăturilor
afective dintre ei pot trece peste dificultăţi, şi construiesc un nou mod de viaţă, refac echilibrul
iniţial şi redobândesc încrederea că împreună pot face faţa oricăror dificultăţi.
În ceea ce priveşte roluri parentale, în acest substadiu, ele se manifestă în funcţie de
vârsta pe care o au copiii dar şi de nivelul de maturizare psihică pe care îl ating cei doi soţi.
94
Dacă în studiul anterior, al tinereţii s-a născut deja primul copil, când părinţii
Adulţii trebuie sunt adulţi, acesta poate fi preadolescent sau adolescent. În acest caz, părinţii
să fie au sarcini dificile legate de traversarea de către fiii şi fiicele lor a crizei de
părinţi
originalitate. Rolurile parentale trebuie să se intensifice şi să se nuanţeze în
funcţie de problemele acestui fenomen şi de particularităţile individuale ale
copiilor. Ei au nevoie de consiliere familială pentru a face faţă acestor probleme
şi a se transforma în părinţi pentru adolescenţi. Unitatea familiei şi dragostea
necondiţionată a părinţilor sunt factori foarte importanţi pentru rezolvarea oricăror
dificultăţi.
Dar părinţii înşişi trebuie să se adapteze la diversele situaţii care apar acum. Se ştie că
semnele unei autonomii şi idependenţe a copiilor lor îi tulbură pe părinţi şi mai ales pe mama.
Dacă aceştia vor să petreacă vacanţa departe de ei, sau să meargă în excursii cu colegii şi
prietenii câteva zile sau mai mult, în aceste cazuri, mai ales mama este foarte tensionată şi
ingrijorată la gândul că li s-ar putea întâmpla ceva sau ar avea nevoie de hrană, cazare şi nu s-ar
putea descurca.
Temă de reflecţie nr. 6. Încercaţi să vă reamintiţi care a fost reacţia

părinţilor dumneavoastră când le-aţi spus că vreţi să mergeţi în vacanţă cu un
grup de prieteni. Încercaţi să explicaţi aceste reacţii.
Dacă părinţii s-au acomodat la particularităţile acestei vârste ei comunică foarte bine cu
adolescenţii, îi înţeleg, cooperează, se ajută reciproc.
Un alt moment important al realizării rolurilor parentale este cel legat de alegerile şi
deciziile importante ale copiilor lor adolescenţi, pentru viitorul şcolar şi profesional. Părinţii trebuie
să participe la aceste momente cu convingerea că ajutorul lor este nepreţuit dar ceea ce
contează este respectarea dorinţelor şi aspiraţiilor adolescenţilor pentru că lor trebuie să le
aparţină deciziile. Orice constrângere poate fi sursă de nefericire atât pentru prezent cât şi pentru
viitor. Adolescenţii, ca şi părinţiilor lor pot cere ajutorul consilierilor şcolari pentru ca hotărârile să
fie cât mai bine întemeiate pe cunoaşterea particularităţilor proprii şi a cerinţelor şi condiţiilor
asigurate de societate.
În substadiul mijlociu (45-55 ani) identitatea familială a adulţilor se consolidează mai mult
şi ei se raportează mai bine la fel de fel de stuaţii reale de viaţă.
95
Femeile însă, pot traversa o perioadă mai dificilă legată de intrarea la
Familia trebuie menopauză care este însoţită de iritare, insomnii, anxietate, oboseală, tensiuni şi
să se adaptaze
la schimbările mai ales ideea că îmbătrânesc, în timp ce partenerii lor de viaţă vor intra mai
biologice târziu în andropauză. În cele mai multe familii reuşite, fenomenele acestea sunt
i t întâmpinate cu calm şi susţinere din partea soţului. Chiar dacă libidoul este mai
temperat, viaţa sexuală poate să continue şi să se nuanţeze în funcţie de aceste
schimbări biologice. Istoria comună a vieţii lor îi face să se înţeleagă bine, să-şi
evalueze corect, atât calităţile cât şi defectele, să le valorizeze pe primele şi să
tolereze cu înţelepciune slăbiciunile. În aceste condiţii, climatul general familial
se caracterizează prin calm, încredere reciprocă, sentimente mature de
dragoste. Rolurile familiale sunt pe deplin stabilizate şi diferenţiate. Dar există
pericolul ca acestea să se rutineze şi apare monotonia vieţii de cuplu. Psihologii
consilieri pe probleme de familie trebuie să-i avertizeze discret şi cu tact şi să le
propună căi de stimulare a relaţiilor maritale.
Rolurile parentale pot fi în continuare mai tensionate, legate, atât de criza de originalitate
cât mai ales, de confruntarea copiilor lor cu bacalaureatul şi apoi cu pregătirea pentru intrarea fie
în facultate, fie deja în muncă.
Temă de reflecţie nr. 7. Amintiţi-vă care au fost relaţiile între

preferinţele dumneavostră şi cele ale părinţilor, în legătură cu alegere
studiilor universitare.
În multe familii pot fi traversate adevărate momente de criză dacă dorinţele

adolescenţilor nu se potrivesc cu ale părinţilor. Dar înţelepciunea trebuie să fie a părinţilor.
Maturizarea psihică a acestora trebuie să se exprime şi în felul în care reuşesc să gestioneze
conflictele şi crizele familiale.
Intrarea în substadiul adultului tardiv (55-65 ani) şi mai ales finalul acestuia aduce noi
schimbări în viaţa de familie. Cel puţin după legislaţia actuală, soţii pot ieşi la pensie şi pot avea
mai mult timp de petrecut împreună (Vander Zanden 1993). Dar această situaţie poate fi
favorabilă sau nu în funcţie de felul în care s-a desfăşurat viaţa anterioară a cuplului. Dacă
aceasta a fost armonioasă, va fi la fel şi după pensionare. Soţii îşi vor face planuri interesante
legate de călătorii, petrecerea unor perioade de odihnă în staţiuni, intensificarea vieţii culturale.
96
Dacă viaţa anterioară a cuplului a fost tensionată atitudinile faţă de ce va fi după pensionare, pot
fi negative.
Rolurile parentale vor fi de asemenea, schimbate. Vor fi mai degajate de grijile curente ale
creşterii propriilor lor copii. Aceştia sunt acum postadolescenţi şi îşi pot purta singuri de grijă. Ei
pot chiar să se căsătorească şi să aibă copii. Adulţii devin astfel şi bunici şi rolurile lor parentale
se îmbogăţesc. Dorinţa de a avea nepoţi este foarte intensă la marea majoritate a adulţilor
tardivi. Uneori ei pot exercita presiuni asupra tinerilor căsătoriţi ca aceştia să aibă copii acum
când încă au forţe fizice şi psihice şi-i pot ajuta.
Temă de reflecţie nr. 8 . Aflaţi de ce persoanele cu vârsta între 55-65 ani

îşi doresc aşa de mult nepoţi.
Dar în finalul acestui substadiu, adulţii se pot confrunta şi cu un eveniment grav cum este
moartea partenerului de viaţă la o vârstă nepotrivită. Această pierdere este pentru fiecare o mare
şi grea încercare, însoţită de tristeţe, suferinţă, depresie şi trebuie să fie urmată de
redirecţionarea propriei existenţe.
Dacă viaţa în cuplu a fost fericită, pierderea partenerului poate fi extrem de greu de
acceptat fiind însoţită de intensă suferinţă şi de ideea inutilităţii propriei existenţe şi chiar de
îmbolnăvirea celui rămas în viaţă. Ruth şi Oberg (1995) au cercetat efectele unui astfel de
eveniment şi au constatat urmările grave ale lui: îmbolnăvirea celui rămas şi formarea
convingerii că viaţa este :”ca o capcană” în care cu sau fără voia lui cade şi, care-l
copleşeşte, îl distruge.
După acest puternic şoc, continuarea vieţii celui ce este văduv poate avea următoarele
variante:
a) sunt profund afectaţi de eveniment, trăiesc o imensă tristeţe, tind să se izoleze, să se
însingureze, să fie iremediabil nefericiţi;
b) reuşesc să se reechilibreze, să se împace cu noua situaţie să caute compania
persoanelor de aceeaşi vârstă, aflate în situaţii asemănătoare, pentru a-şi putea
continua viaţa;
c) cei ce locuiesc în acelaşi spaţiu cu copiii căsătoriţi deja, îşi pot intensifica ajutorul dat
acestora în treburile casnice şi în creşterea nepoţilor şi viaţa lor începe să devină mai
repede agreabilă; tot copii lor îi pot ajuta să facă faţă problemelor mai dificile legate de
îmbolnăviri sau lipsuri financiare;
97
d) un număr mic de persoane de această vârstă reuşesc să se recăsătorească dacă au
şansa să întâlnească o persoană potrivită, rezolvându-şi astfel multe probleme de
viaţă (înlăturarea singurătăţii, sprijin reciproc în caz de boli, soluţionarea unor probleme
financiare): Cei mai mulţi nu fac însă un astfel de pas, pentru că:
1) nu cred că li se mai potriveşte un asemenea gest;
2) nu cred că mai au şansa să stârnească interesul cuiva (mai ales femeile gândesc
aşa);
3) li se pare a fi o trădare faţă de cel dispărut;
4) starea fizică şi psihică nu mai permite aşa ceva;
5) se împotrivesc proprii copii.
Însă oricum s-ar desfăşura viaţa celui ajuns văduv el trebuie să facă
alegerea iar ceilalţi membri ai familiei trebuie să i-o respecte, dacă vor să contribuie măcar şi
puţin la reapariţia bucuriei acestuia de a trăi.
C. Contextul relaţiilor sociale şi culturale în care se manifestă personalitatea adultului.
2.1. În afara relaţiilor din grupurile de muncă şi din familie adulţii pot avea
legături intense cu prietenii şi cu alte persoane din cercuri sociale mai largi. Toate acestea le
îmbogăţesc existenţa, le sporesc încrederea în sine, le dau ocazii noi de manifestare. Viaţa lor
socială prezintă însă şi unele caracteristici specifice în funcţie de substadiile
Grupul de pe care le parcurg.
prieteni izvor de Adultul tânăr păstrează încă vigoarea tinereţii şi de aceea este
satisfacţii deschis şi dispus la activităţi şi relaţii diverse. Cercul de prieteni este deja
delimitat şi stabilizat fără a fi închis la noi relaţii. Cu prietenii petrece o parte
a timpului liber, atât cât acesta există, având în vedere marea implicare profesională.
Sărbătoreşte împreună cu ei marile evenimente familiale, le împărtăşeşte realizările şi
necazurile, aşteaptă ajutorul lor şi îl oferă pe al său. Îi simte parteneri la propria viaţă. Simte că în
cercul lor îşi poate afirma ceva din fiinţa sa. Atunci când se află departe de ţară, dorul de ei poate
fi foarte intens şi-l face să-şi amintească mereu de petrecerile cu ei, de glumele şi farsele făcute
împreună, de respectarea tradiţiilor de acasă etc. Împreună cu prietenii poate discuta despre
noutăţile din profesie, ştiinţă, sport, cultură, pot petrece concediile agreabil, pot face excursii şi
vizite etc.
Temă de reflecţie nr. 8. Discuţi cu câţiva adulţi aflaţi ce-i atrage către 98
grupul de prieteni.
Unii adulţi tineri se pot integra în organizaţii politice iar cei care au făcut-o deja în stadiul
anterior se pot bucura de o anumită recunoaştere din partea altora, pot face angajamente mai
ferme, pot avea poziţii de lideri mai avansate.
Un psiholog american de prestigiu, Santroc (2002) sublinia că integrarea socială şi
existenţa grupului de prieteni au efecte benefice, adică: reduc afecţiunile fizice şi depresia şi sunt
factori de securizare în faţa unor evenimente grave de viaţă (apud Elena Bonchiş, Monica Secui,
2004, pag. 481-482).
Pentru adultul mijlociu grupul de prieteni este şi mai stabilizat şi este terenul unor relaţii
agreabile, a stării de bine, de relaxare, de bucurii. Acomodarea la viaţa de grup este deplină şi
reciprocă; calmul, bucuria, veselia, buna dispoziţie caracterizează fiecare întâlnire. Dar există şi
riscul rutinării acestor relaţii şi a acţiunilor desfăşurate împreună. De aceea fiecare participant ar
trebui să-şi propună să facă ceva interesant, important, atractiv pentru ceilalţi.
Dacă sunt integraţi în organizaţii politice, sociale sau profesionale se pot bucura de mai
mare prestigiu şi pot fi aleşi în organe de conducere.
grupul de prieteni are r
În substadiul adultului tardiv grupurile de prieteni devin un
securizat
important factor securizant în lupta cu dificultăţile vieţii. Dacă se
întâmplă ca la locul de muncă al unuia să se producă restructurări şi să devină şomer, un altul
care poate deja avea o funcţie de conducere în organizaţia în care lucrează, l-ar putea ajuta să
se reîncadreze. Dacă apar stări grave de boală sau pierderea partenerului de viaţă, prietenii pot
prompt să manifeste grija şi disponibilitatea de a acorda ajutor.
Împreună cu grupul se pot realiza trebuinţe culturale, dorinţa de a călătorii etc.
Integrarea în organizaţii sociale şi politice poate continua, locul în ierarhia de conducere
se poate păstra sau chiar creşte. Totul depinde de starea de sănătate şi de depăşirea
momentului pensionării.
Ne-am referit la cele mai importante implicări ale adultului în principalele arii ale vieţii lor
încercând să descifrăm manifestările specifice ale acestora, care-i definesc drept “generaţie de
bază”. Despre ei G. W. Allport nota: “în genere, viaţa începe în copilărie cu o dependenţă totală,
progresează în cursul tinereţii spre o independenţă relativă şi ajunge în perioada adultă la
responsabilitate socială” (G. W. Allport, 1981 p. 202). La fel E. Erikson consideră că adultul care
parcurge o evoluţie normală, fără evenimente grave care să-i producă stagnare şi boală, ajunge
99
să se manifeste ca o persoană creativă şi productivă care se angajează în ghidarea generaţiilor
următoare. Autorul a numit această generativitate care este trăsătură dominantă a personalităţii
adulte. Ea se manifestă ca: dorinţă de a avea urmaşi şi a-i îngriji, a-i creşte, a le transmite
propria experienţă şi valorile culturale fundamentale. Adulţii înşişi se cred împliniţi dacă se
manifestă în acest fel şi consideră că nu au trăit degeaba, că şi-au realizat menirea lor pe
pământ.
BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ
- G. W. Allport, Structura şi dezvoltarea personalităţii, 1981, EDP, Bucureşti.
- Rita Atkinson şi colab. Introducere în psihologie, 2002, Ed. Tehnică, Bucureşti.
- Elena Bonchiş, Monica Secui, Psihologia vârstelor, 2004, Ed. Universităţii din Oradea.
- Tinca Creţu, Psihologia vârstelor, 2001, Ed. Credis, Bucureşti.
- Anca Munteanu, Psihologia vârstelor adulte şi ale senectuţii, 2004, Ed. Eurobit,
Timişoara.
- Ursula Şchiopu, Emil Verza, Psihologia vârstelor, 1995, EDP, Bucureşti.
- M. Zlate, Fundamentele psihologiei, 2000, Ed. Pro Humanitate, Bucureşti
100
3. CICLUL BĂTRÂNEŢII
OBIECTIVE:
• să explice preocupările psihologiei şi ale altor ştiinţe pentru această
ultimă parte a vieţii;
• să identifice principalele schimbări biologice care apar la vârsta a treia;
• să rezume modificările din sfera sensibilităţii şi motricităţii,
caracteristice bătrâneţii;
• să dezvolte ideile referitoare la gândirea, memoria şi limbajul
bătrânului;
• să identifice schimbările semnificative şi caracteristice bătrâneţii, în
planul afectivităţii şi motivaţiei;
• să explice schimbările care apar în manifestarea personalităţii
bătrânilor;
• să enumere direcţiile de intervenţie în sprijinul persoanelor de vârsta a
treia.
3.1. Bătrâneţea cel de al treilea ciclu al vieţii

Dincolo de 65 de ani începe ultimul ciclu al vieţii, care nu este
dorit, dar de care nimeni nu scapă. Instalarea bătrâneţii este un
fenomen natural rezultat din legităţile vieţii şi faţă de care, ştiinţa a
încercat să găsească nu căi de înlăturare, ci de întârziere, de amânare,
de ameliorare.
Preocupările referitoare la bătrâneţe sunt vechi, dar cercetarea
Cercetarea propriu-zisă, desfăşurată sistematic şi în profunzime, a început după
fenomenului 1944. În 1950 Congresul Internaţional de Psihologie de la Liege pune
îmbătrânirii mai insistent problemele bătrâneţii. Cercetările încep să se înmulţească
şi apar institute cu orientări, atât spre investigaţia ştiinţifică cât şi spre
Creşterea tratament. Un astfel de institut, cu un bun renume în lume este şi în
longevităţii şi România la Otopeni.
creşterea Interesul pentru toate schimbările care se petrec în ultima parte a
interesului pentru vieţii a fost susţinut şi de creşterea longevităţii în acest secol. Mai ales în
psihologia
bătrâneţii. 101
ţările civilizate, durata medie a vieţii este la bărbaţi de 70 ani şi la femei
de 75 ani. Sunt destui şi cei care trăiesc până spre 85-90 ani.
Dar procesul de îmbătrânire presupune o interacţiune deosebită
între schimbările biologice şi cele psihice şi se constată că ritmul şi
profunzimea celor din urmă au o mare importanţă în instalarea celei de
a treia vârste. De aceea cercetarea psihologică a bătrâneţii s-a
accentuat.
Totodată, s-a constatat că transformările fizice şi psihice de la
vârsta a treia nu sunt la fel în toate momentele acestui ciclu şi de aceea
au fost distinse câteva stadii care se deosebesc semnificativ unele de
altele. Astfel, psihologii americani disting „young old” între 65 şi 75 ani şi
„old-old” după 75 ani. În literatura românească de specialitate sunt
considerate următoarele stadii: între 65 şi 70 de ani este stadiul de
trecere; între 70-80 ani este prima bătrâneţe; între 80-90 ani a doua
bătrâneţe şi după 90 ani marea bătrâneţe (U. Şchiopu şi E. Verza,
1995).

Identifică printre cunoştinţele şi rudele tale persoane cu vârsta de peste
65 ani şi vezi în ce măsură se consideră ei înşişi bătrâni.
Stadiul de Stadiul de trecere (65-70 ani) prezintă câteva caracteristici:
trecere (65-70 • chiar cei ce se află în această perioadă a vieţii încă nu se
ani) consideră bătrâni (75% dintre cei trecuţi de 60 ani nu spun despre ei că
sunt bătrâni) ceea ce arată că din punct de vedere subiectiv îşi simt încă
disponibilităţile pentru activităţi şi relaţii;
• chiar dacă pensionarea deja s-a produs, la finalul ciclului anterior,
şi s-a anulat identitatea profesională, multe persoane dispun de rezerve
fizice şi intelectuale, de experienţă profesională bogată, de aptitudinile
pe care le-au manifestat ani în şir. G.W. Allport spune că societatea
pierde foarte mult pentru că nu utilizează disponibilităţile vârstnicilor
(1981, p. 309). O parte dintre persoanele de peste 60 ani reuşesc să-şi
găsească încă de lucru în sfera profesiei pe care au practicat-o. Dar cei
102
mai mulţi îşi investesc forţele fizice şi psihice în activităţi casnice,
culturale sau îşi cresc nepoţii şi ajută familiile tinere. Ei îşi organizează
astfel programul de viaţă în raport cu aceste posibilităţi şi reuşesc să
rămână activi şi folositori;
• totodată, relaţiile lor sociale se mai restrâng şi unii pot trece
printr-o criză de prestigiu şi de scădere a interesului pentru viaţă. Ei
spun că „nu mai sunt ce au fost”;
• poate apare o anume fragilitate biologică şi astfel se îmbolnăvesc
mai frecvent şi se vindecă mai greu. Însă în ansamblu, este un stadiu
care nu pune prea mari probleme.

Discută cu o femeie şi cu un bărbat despre felul în care şi-au
reorganizat programul de viaţă, după pensionare.
Prima bătrâneţe
Stadiul primei bătrâneţi (70-80 ani) are următoarele caracteristici
(70-80 ani)
distinctive:
• scad mai mult capacităţile lor fizice şi psihice şi-i determină să-şi
reducă angajările în activităţi şi relaţii;
• acordă mai mare atenţie păstrării sănătăţii şi tratării stărilor de
boală, aceasta fiind o temă prioritară a comunicării cu alţii;
• îşi recunosc limitele datorate bătrâneţii dar dacă nu intervin
probleme grave de sănătate îşi trăiesc viaţa relativ senin şi cu satisfacţia
pentru ce au realizat până acum;
• pot avea dificultăţi materiale şi financiare şi trebuie ajutaţi de cei
tineri.
A doua A doua bătrâneţe este cuprinsă, aşa cum am precizat, între 80 şi
bătrâneţe (80-90 90 ani şi se caracterizează prin:
ani) • scăderi accentuate ale capacităţilor fizice şi psihice;
• starea de sănătate este din ce în ce mai ameninţată;
• cuplul conjugal se poate destrăma datorită dispariţiei uneia dintre
parteneri;
103
• modificările în plan afectiv sunt intense şi dominate adesea de
sfârşitul implacabil şi de singurătate;
• apare dependenţa de altul pentru rezolvarea problemelor curente
ale vieţii.
Dincolo de 90 ani povara bătrâneţii este suportată cu greu şi de cel
în cauză şi de restul familiei. Persoanele respective trebuie ajutate şi
supravegheate aproape continuu.

Poartă o discuţie cu un bunic sau o bunică aflată în unul din aceste
stadii şi vezi cum îşi percep ei vârsta şi transformările caracteristice
acesteia.
Scrie aici concluziile tale.
Compară răspunsul tău cu ceea ce se oferă în pag. 139
3.2. 5.2. Regresiile în plan biologic la bătrâneţe

Pe măsură ce se înaintează în vârstă, se produc o serie de
schimbări chiar în regimul de viaţă al persoanelor în vârstă, care se
accentuează de la un stadiu la altul şi anume:
• scade durata generală a somnului. Apar frecvent insomnii. Pe
Modificări în
parcursul zilei apar stări de oboseală;
regimul de viaţă
• se modifică regimul alimentar în sensul că se evită mâncărurile
mai grele şi se preferă mai mult legumele şi fructele;
• scade apetitul alimentar;
• se reduc implicările în activităţi mai grele şi de durată.
Modificările organice cele mai importante sunt:
• la nivelul sistemului osos: se poate accentua pierderea de ţesut
Modificări
osos şi astfel, eventualele fracturi devin periculoase; mobilitatea
organice
articulaţiilor scade şi mişcările devin mai dificile; reumatismul,
104
discopatiile, sciatica pot fi frecvente; se accentuează deteriorarea
dentară şi apar modificări fizionomice şi dificultăţi în vorbire şi hrănire;
• ţesutul muscular îşi modifică structura proteică şi funcţionalitatea.
Capacitatea de tonus muscular descreşte. Mişcările mâinilor devin mai
lente şi mersul este mai încet şi mai greoi. Scade funcţionalitatea
muşchilor implicaţi în digestie şi respiraţie;
• aparatul circulator prezintă următoarele modificări: creşterea
tensiunii arteriale, îngroşarea pereţilor vaselor sangvine, micşorarea
lumenului acestora şi apariţia pericolului de infarct. Cardiopatiile devin
frecvente;
• modificările la nivelul aparatului respirator sunt următoarele:
funcţionarea de ansamblu este mai slabă; respiraţia este mai
superficială, oxigenarea întregului organism este diminuată; apar
îmbolnăviri dese (bronşite, emfizem pulmonar);
• în funcţionalitatea aparatului digestiv apar următoarele modificări:
scăderea secreţiilor unor glande (salivare, gastrice, pancreatice şi ceva
mai puţin ale ficatului) modificarea digerării substanţelor şi scăderea
capacităţilor de absorbţie a lor, la nivelul intestinului subţire;
• modificări destul de importante apar în sistemul neuroendocrin,
cum ar fi: diminuarea activităţii tiroidei, creşterea celei a suprarenalelor
generând sclerozarea vaselor şi accentuarea tensiunii arteriale;
• sistemul nervos central suferă următoarele modificări mai
importante: accentuarea deteriorării neuronilor şi scăderea generală a
greutăţii creierului (până la 1250 gr la bărbaţi şi 1125 gr. la femei)
aplatizarea scizurilor şi circumvoluţiunilor, scăderea mobilităţii existenţei
şi inhibiţiei, creşterea latenţei în emiterea răspunsurilor la excitanţii
complecşi. Încetinirea activităţii sistemului simpatic şi parasimpatic
explică unele din schimbările funcţionale analizate mai sus.

Poartă o discuţie cu o persoană în vârstă şi vezi în ce măsură îşi dă
seama de toate modificările prezentate mai sus.
105
Ritmurile şi amploarea modificărilor organice la care ne-am referit

Factorii de
pot fi diferite de la persoană la persoană, în funcţie de: a) zestrea
diferenţiere a
ereditară a fiecăruia; b) felul în care s-a desfăşurat viaţa până a intra în
procesului de
bătrâneţe; c) regimul de viaţă din acest ciclu. De aceea se spune că
îmbătrânire.
trebuie să te pregăteşti ca să îmbătrâneşti frumos.

Cum crezi că fiecare trebuie să se pregătească să îmbătrânească
frumos?
Alături de schimbările funcţionale ale organismului sunt şi altele

Modificări
referitoare la aspectele exterioare corporale. Cele mai importante sunt:
corporale
• scăderea înălţimii generale a corpului şi apariţia gârbovirii
exterioare.
progresive;
• modificări ale taliei şi greutăţii generale corporale, obezitatea fiind
frecventă;
• modificări fizionomice: accentuarea mai mare a trăsăturilor şi
ridurilor, pierderea danturii, albirea totală a părului; pielea este în
general mai subţire, palidă, uscată şi cu o pigmentare caracteristică.
Toate acestea influenţează imaginea de sine a persoanelor şi
modifică atitudinile faţă de sine.

Discută cu o persoană cu vârsta de peste 70 ani şi vezi în ce măsură îşi
dă seama de toate modificările corporale externe.
106
3.3. Modificări specifice bătrâneţii în planul sensibilităţii şi al

motricităţii
În acest al treilea ciclu al vieţii scad sensibil capacităţile senzoriale

şi motrice astfel: mai lent între 65-70 ani, mai accentuat între 70-75 ani,
cu tendinţa de stabilizare la niveluri reduse. Cele mai importante
schimbări sunt următoarele:
• la nivelul sensibilităţii vizuale: scade acomodarea cristalinului (cu
Modificări ale o reechilibrare interesantă la 70 ani), vederea în adâncime şi claritatea
sensibolităţii imaginilor. Câmpul vizual se reduce şi se modifică activitatea retinei aşa
vizuale. că diferenţierea culorilor este mai slabă (U. Şchiopu, E. Verza). Bătrânii
au şi mai mare nevoie de lumină în mediul ambiant. Pot apare boli
oculare (cataracta, glaucomul); ce trebuie cu atenţie şi prompt tratate;
Scăderi ale • sensibilitatea auditivă suferă modificări mai lente între 65 şi 75
sensibilităţii ani dar apoi scăderile sunt mai accentuate pentru toate felurile de
auditive sunete (verbale, muzicale, naturale). Apare un fel de surditate psihică,

adică bătrânul aude sunetele verbale dar nu înţelege ce i se comunică.
Bătrânii au o reactivitate specială la zgomotele de orice fel. Acestea îi
irită;
• sunt scăderi şi ale sensibilităţii termice şi tactice dar acestea au o
influenţă mai mică asupra comportamentelor bătrânilor.
Modificările în sfera auzului şi văzului influenţează mai mult
activităţile şi relaţiile bătrânilor.

Discută cu persoane de peste 70 ani şi vezi în ce măsură scăderea
văzului şi auzului îi stânjeneşte în activităţi şi comunicare.
În ceea ce priveşte motricitatea se pot releva următoarele aspecte

specifice bătrâneţii:
• scad progresiv şi din ce în ce mai mult precizia, supleţea, viteza,
forţa şi gradul de coordonare a mişcărilor;
107
• deprinderile motorii implicate în autoserviri se conservă foarte
Motricitatea:
multă vreme;
• scad viteza,
• mersul este mai greoi, mai încet, mai nesigur;
forţa, precizia,
• la începutul ciclului persoanele îşi păstrează şi manifestă
supleţea
satisfăcător deprinderile de conducători auto, compensând, mai ales
mişcărilor;
prin prudenţă, scăderile semnalate anterior.
• se păstrează
deprinderile
Ce crezi că este specific bătrânului în felul în care îşi conduce
automobilul?
Trebuie să facem o observaţie generală şi anume că atât

sensibilitatea cât şi motricitatea tind să se conserve mai multă vreme
dacă au fost mult solicitate şi antrenate în profesie şi alte activităţi
realizate în etapele anterioare ale vieţii.
3.4. Conservări şi regresii ale capacităţilor cognitive complexe la

bătrâni
În activităţile curente ale bătrânilor sunt implicate mai ales
capacităţile de memorie, gândire şi comunicare verbală. Gradul de
conservare al acestora este determinat de a) zestrea genetică; b)
evenimentele de viaţă trăite; c) calitatea şi satisfacţiile vieţii profesionale;
d) implicarea în plan familial şi responsabilitatea asumată. De aceea,
faţă de tabloul general la care ne vom referi, sunt foarte multe variaţii
individuale.
În ceea ce priveşte memoria bătrânilor, trebuie reţinute
următoarele modificări:
• memoria de foarte scurtă durată, numită operaţională se
Scăderi ale conservă mult şi în ciclul bătrâneţii şi asigură coerenţa activităţilor (R.M.
memoriei de Lerner, D.F. Hultsch, 1983);
scurtă durată • memoria de scurtă durată adică până la 8-10 minute, care a
început să scadă încă la adult, continuă să se diminueze uşor în stadiul
108
de trecere şi descreştere evident dincolo de 80 ani aşa că este posibil
să-ţi pună aceeaşi întrebare la scurte intervale de timp;
Memoria de • memoria de lungă durată conservă multă vreme ceea ce s-a
lungă durată acumulat în anii anteriori. Integrarea în sisteme şi organizările succesive

ale celor memorate, le permit să se păstreze bine dar actualizările se
pot face cu unele confuzii, chiar dacă este vorba de memoria
profesională (Helen Bee, 2000). Dacă avem în vedere evenimentele
Fenomenul
vieţii personale, adică ceea ce se numeşte memoria biografică (M.
reminiscenţei
Zlate, 1999), la bătrâneţe se constată un fenomen foarte interesant
relevat de multă vreme de Th. Ribot, şi anume, cel al reminiscenţei. El
constă în faptul că bătrânii îşi pot aminti, cu numeroase detalii,
evenimentele trăite în copilărie, adolescenţă, tinereţe şi ei înşişi spun
aşa „parcă a fost ieri”, fiind surprinşi de intensitatea şi bogăţia propriilor
amintiri;

Provoacă o persoană în vârstă să-ţi relateze un eveniment trăit în
adolescenţă şi consemnează amănuntele redate de aceasta.
• dacă trebuie să memorezi ceva acum, la vârsta bătrâneţii se

constată că pe măsură ce trec anii scad: viteza de întipărire, timpul de
păstrare, promptitudinea actualizării. Procesele de elaborare şi
organizare a materialului sunt mai scăzute (R.M. Lerner, D.F. Hultsch,
1983);
• în genere recunoaşterile sunt mai bune decât reproducerile;
• după 80 de ani hipomnezia (capacităţi de memorie scăzută) se
Hipomnezii,
accentuează iar amnezia ( incapacitatea de reamintire) cuprinde
amnezii
câmpuri mai largi ale experienţei trecute). Mulţi bătrâni înregistrează
toate acestea ca pe ceva firesc dar alţii devin neliniştiţi, necăjiţi, nefericiţi
comparându-se cu felul în care s-au manifestat în trecut.
Gândirea şi inteligenţa bătrânilor prezintă modificări caracteristice
dar mai puţin accentuate faţă de memorie. Cele mai importante sunt
următoarele:
109
• după 60 de ani inteligenţa scade uşor şi progresiv dar este activă
Inteligenţa
încă foarte multă vreme mai ales la persoanele care au avut profesii
scade uşor şi
intelectuale;
progresiv
• în stadiul de trecere se conservă bine capacităţi intelectuale cum
ar fi înţelegerea şi decodificarea semantică dar scad cele privind
Se conservă: operarea cu relaţii spaţio-temporale şi de calcul mental;
• operativitatea • operativitatea generală a gândirii se conservă foarte bine până
generală; dincolo de 75 ani (U. Şchiopu, E. Verza);
• capacitatea de • capacitatea de a raţiona, deşi se manifestă mai lent, se păstrează
a raţiona. bine, la multe persoane, până la adânci bătrâneţi;

• apar limitări ale capacităţilor de demonstrare şi argumentare şi de
aceea bătrânii nu se mai antrenează în dispute aprige;
• fluenţa ideilor scade şi apare un fel de „vid intelectual” care
generează îndoieli şi lipsa tendinţei de a mai participa la dezbateri;
Scade: • înaintarea în vârstă aduce şi o anumită rigiditate a opiniilor şi
• fluenţa ideilor; stilului de gândire care ies în evidenţă mai ales în confruntarea cu tinerii;
• flexibilitatea • bătrânii sunt rezistenţei la sugestii şi tind să-şi păstreze un mod
gândirii de a gândi şi acţiona care s-a consolidat puternic de-a lungul anilor.

Care din caracteristicile gândirii bătrânilor creează mai multe
dezadaptări pentru ei?
Printre cele mai importante modificări în sfera limbajului la

bătrâneţe, reţinem:
Scade: • în stadiul de trecere nu sunt relevate aspecte deosebite
• viteza vorbirii; comparativ cu vârsta adultă;
• fluenţa
• în finalul primei bătrâneţi şi în cea de a doua se înregistrează o
verbală;
viteză mai scăzută a vorbirii şi apariţia unor pauze, uneori stânjenitoare;
• claritatea
fluenţa verbală scade;
pronunţiei;
• pronunţia este mai anevoioasă la vârstele înaintate iar în stări de
• armonia
oboseală sau boală poate apare chiar o uşoară bâlbâială şi repetarea
scrisului.
neadecvată a unor cuvinte;
110
• exprimarea scrisă poate prezenta următoarele schimbări: scris
sacadat, tremurat, nesigur, colţuros.

Compară scrisul unor persoane tinere şi a altora mai în vârstă care-ţi
sunt bine cunoscute.
• conţinutul celor scrise depinde de mulţi factori cum ar fi

inteligenţa, cultura generală şi profesională, existenţa unor aptitudini. De
aceea sunt persoane care şi dincolo de 80 ani pot fi autori de studii,
cărţi, invenţii etc.
3.5. 5.5. Modificări ale afectivităţii şi motivaţiei la bătrâneţe
Toate schimbările la care ne-am referit până acum produc dificultăţi mai mari sau
mai mici în adaptarea la ambianţă şi acestea se reflectă imediat în plan afectiv şi
motivaţional. Îmbătrânirea progresivă se resimte adesea acut în aceste planuri şi riscă să
depăşească graniţele normalităţii.
Viaţa afectivă a bătrânului prezintă următoarele modificări:
• răspund afectiv mai crescut faţă de orice modificări ale ambianţei;
• tendinţa spre dominarea trăirilor afective negative cum ar fi tristeţea, supărarea,
neliniştea etc.;
• manifestările emoţionale îmbracă forme mai primitive adică: depăşiri
Dominanţa
rapide alte intensităţilor normale, accentuarea labilităţii afective,
trăirilor
intensificarea conduitelor emoţional expresive mai mult decât trebuie;
negative odată
• ieşirea din câmpul profesional încă înainte de intrarea în acest ciclu
cu accentuarea
aduce domolirea amorului propriu şi diminuarea până la dispariţia
îmbătrânirii.
frământărilor din acest plan;
• dacă starea sănătăţii este bună, bătrânii pot trăi momentele de bucurie
Trăiri pozitive
ale întregii familii şi pot fi fericiţi datorită realizării şi împlinirii vieţii celor
generate de
apropiaţi lor;
sănătatea bună
• sentimentele parentale se îmbogăţesc cu dragostea pentru nepoţi.
şi bunăstarea
Bătrânii au o dorinţă puternică de a avea şi a creşte nepoţi şi chiar sunt
celor apropiaţi
111
mai puternic legaţi afectiv de aceştia decât au fost cu proprii copii. Se
vorbeşte astfel de o perioadă postparentală şi de rolurile de bunici (H.
Bee, 2000);
• după 70 ani poate apare o contemplare liniştită şi senină a
evenimentelor de viaţă trăite anterior (U. Şchiopu, E. Verza, 1995) şi
aceasta poate fi o sursă importantă de bucurii şi mulţumire;
• doar nefericirea se poate instala mai îndelung în stadiile de bătrâneţe
Pericolul
mai avansată când apare deteriorarea de durată a sănătăţii, lipsuri
instalării
materiale mari, dificultăţi ale celor dragi, determinând nu doar tristeţe ci
depresiei
stări depresive puternice;
asociată cu
• dispariţia prin moarte a prietenilor apropiaţi sau a partenerului de viaţă
tendinţa de suicid
poate accentua frica de finalul vieţii şi mai ales instalarea persistentă a
tristeţii;
• cea mai importantă tulburare afectivă a vârstei a treia este depresia (D.
Salade, 1992). Ea determină dezechilibru în plan organic şi dezadaptări
La bătrâneţea de toate felurile în relaţiile cu ambianţa şi se poate afla la originea
înaintată apar tendinţelor de suicid. Dar un puternic sentiment religios este un foarte bun
temeri de boală, aliat în lupta cu neajunsurile bătrâneţii;

singurătate, • la toate acestea se pot adăuga idei de inutilitate, de nebăgare în seamă
moarte de către ceilalţi, de marginalizare şi chiar de persecuţie care-i fac pe

bătrâni să fie şi mai iritabili, nemulţumiţi, arţăgoşi şi să fie greu să le intri
în voie. Aceşti factori pot favoriza însingurarea bătrânului. Singurătatea
este pentru persoana în vârstă un mare duşman.

Fă un tablou al manifestărilor afective din cursul unei zile a unei
persoane în vârstă din familia ta.
Structurile afective ale bătrâneţii reflectă schimbările din viaţa

afectivă şi din activitatea şi statutul bătrânilor. Cele mai importante
caracteristici sunt:
• dispar motivaţiile profesionale şi rămâne doar amintirea
realizărilor semnificative cu care ei se pot mândri;
Rămân active
motivele vieţii 112
de fiecare zi
• rămân active motivele pentru activităţile vieţii de fiecare zi;
• sentimentele faţă de copii şi nepoţi îi motivează pentru a-i ajuta
şi a fi fericiţi că o pot face;
• armonia în cuplul conjugal este un motiv important pentru
convieţuire şi pentru securizarea reciprocă între soţi;
• în stadiul de trecere şi în bună parte în prima bătrâneţe, pot fi
active interesele culturale şi bătrânii sunt interesaţi de excursii,
spectacole, cărţi etc.;
• mai ales persoanele de sex masculin pot avea, până către 75
ani interese sociale şi politice încă foarte active. Unii pot ocupa locuri de
vârf în ierarhia organizaţională socială sau politică.

Discută cu 10 persoane de vârsta a treia bărbaţi şi femei şi
identifică interesul lor pentru viaţa socială şi politică (mai ales la cei din
mediul urban).
3.6. Schimbări caracteristice în manifestarea personalităţii la

bătrâneţe
Se poate spune că înaintarea în vârstă aduce schimbări în toate
dimensiunile personalităţii:
La bătrâneţe a) dimensiunea proiectivă se reflectă bine în faptul că pentru
trecutul este bătrân trecutul este lung dar viitorul este scurt. Conştientizarea acestui
lung şi viitorul aspect produce o simplificare a planurilor de viaţă, ceea ce dintr-un
scurt. anumit punct de vedere este chiar un semn de înţelepciune (N.

Mărgineanu, 1973). Dorindu-şi ceea ce poate fi atins într-un timp relativ
apropiat, vor apare aspiraţii potrivit cu condiţiile, se vor evita încordările
inutile şi dezamăgirile, se va parcurge cu mai mult calm drumul realizării
acestor proiecte;
113
b) în plan caracterial, ieşirea la pensie produce o descreştere a
responsabilităţii în acest plan al vieţii şi acest fapt este însoţit de
relaxare şi bucuria de a avea o mai mare libertate. În prima parte a
bătrâneţii, până către 75 ani, se manifestă solidar cu familia şi cu
generaţia şi poate avea noi responsabilităţi faţă de sarcinile familiale.
Ataşamentul faţă de familie şi atitudinile pozitive faţă de cei apropiaţi se
conservă odată cu înaintarea în vârstă dar nu mai sunt însoţite şi de
angajarea efectivă pentru a le traduce în fapt, mai ales dacă intervin
probleme de sănătate şi dacă scad capacităţile fizice şi psihice;
Completează spaţiile libere:
Pentru bătrân trecutul este .................................................. iar viitorul este
...........................................................
c) cercetătorii au recunoscut o scădere generală a energiei

psihofizice a persoanelor în vârstă, o vagopsihotonie, cum au numit-o ei
Vagopsihotonie care, îi face să facă totul cu o anume încetineală, ceea ce nu le era
şi introversie caracteristic în perioadele anterioare de viaţă. Totodată, poate fi
prezentă, pe perioade lungi de timp, starea de oboseală şi de epuizare.
Acestora li se adaugă dificultăţile de participare activă şi de comunicare
ce-i face pe bătrâni să se poarte din ce în ce mai mult ca nişte persoane
puternic introvertite. De aceea cei mai tineri tind să-i viziteze mai puţin
pentru că au impresia că nu sunt bine veniţi. Teama de boală şi de
moarte îi poate face mai egoişti, mai pretenţioşi, mai nemulţumiţi faţă de
cum li se pare că îi tratează ceilalţi;
d) sunt schimbări importante şi la nivelul imaginii de sine. La
început bătrânii pot trece printr-o criză de identitate pentru că văd că nu
mai sunt ce au fost. În funcţie de trecutul lor, de poziţiile importante
profesionale şi sociale pe care le-au avut unii bătrâni pot ajunge la un fel
de hipertrofiere a sinelui şi îşi exagerează drepturile, diminuează
meritele celorlalţi, devin aroganţi şi dispreţuitori şi în aceste condiţii sunt
greu de îngrijit şi ajutat.
114
Bătrâneţea înaintată poate duce şi la deteriorări grave ale
personalităţii (apariţia demenţei senile, a pierderii identităţii personale, a
alcoolismului, vagabondajului etc.).
Prin urmare, bătrâneţea este o problemă atât individuală cât şi
socială. Ţările bogate au reuşit să dezvolte servicii numeroase care-i
sprijină pentru a parcurge mai uşor ultimii ani de viaţă.

următoarele idei:
• Cel de al treilea ciclu al vieţii este al bătrâneţii şi corespunde
intervalului de la 65 ani la sfârşitul vieţii.
• Ciclul bătrâneţii are următoarele stadii: a) stadiu de trecere (65-
70 ani) care se caracterizează prin modificări discrete fizice şi psihice şi
păstrarea încă a capacităţilor de acţiune şi comunicare; b) prima
bătrâneţe (70-80 ani) în care scăderile capacităţilor fizice şi psihice se
accentuează şi persoanele îşi reduc activităţile şi relaţiile; c) a doua
bătrâneţe (80-90 ani) când scăderea capacităţilor fizice şi psihice se
accentuează şi apare dependenţa de altul în satisfacerea trebuinţelor şi
d) marea bătrâneţe, după 90 ani când trebuie să se acorde ajutor şi
supraveghere permanentă.
• Intrarea în al treilea ciclu al vieţii implică modificări funcţionale în
sensul a) scăderii activităţii aparatului respirator, circulator, digestiv; b)
fragilizarea sistemului osos şi a celui muscular; c) modificări
neurohormonale; d) deteriorări ale ţesutului nervos şi modificări
funcţionale ale acestuia. Apar schimbări ale siluetei corporale (gârboviri,
încărunţiri, ridarea pielii, pierderea dinţilor etc.).
• În planul proceselor senzoriale se produc tulburări în
funcţionalitatea văzului, auzului, pipăitului, olfacţiei.
• Motricitatea înregistrează schimbări constând în slăbirea forţei,
vitezei, reglării mişcărilor dar cu păstrarea încă a celor complexe
necesare vieţii de fiecare zi. Mersul şi manevrarea obiectelor încep să
se facă mai greu.
115
• Inteligenţa, gândirea şi memoria înregistrează scăderi progresive.
Unele capacităţi mentale se păstrează (de raţionament, de înţelegere,
de decodificare semantică) dar altele descresc mult (calcul mental,
operaţii cu relaţii spaţiale etc.). Memoria de scurtă durată scade simţitor
dar cea de lungă durată privind experienţa trecută se păstrează foarte
bine. Poate apare hipomnezia şi amnezia.
• Limbajul pierde fluenţa şi pot apare dificultăţi de pronunţie şi de
ritm. Scrisul devine tremurat, nesigur, colţuros.
• În plan afectiv se pot instala emoţii negative pe durată lungă dar
atunci când sănătatea este bună şi interacţiunile cu ambianţa se
realizează cu succes, se produc stări afective pozitive, se trăieşte
bucuria pentru sănătatea, bunăstarea şi reuşita celor dragi. Accentuarea
îmbătrânirii duce la teama de boală, de singurătate, de lipsuri materiale.
• În structura motivelor se constată păstrarea celor ce susţin
activităţile de fiecare zi şi comunicarea cu cei dragi, iar dorinţele şi
aspiraţiile sunt raportate la timpul apropiat.
• La nivelul personalităţii bătrânului cele mai importante modificări
privesc: a) conştientizarea faptului că trecutul este lung dar viitorul scurt
şi proiectarea vieţii este influenţată de acest fapt; b) modificări în
manifestarea unor trăsături caracteriale (ataşament familial dar şi un
oarecare egoism şi o irascibilitate mai greu de suportat de către ceilalţi;
c) modificări ale energiei psihonervoase şi instalarea oboselii şi
epuizării; o imagine de sine marcată de criza de identitate de după
pensionare.
– ALLPORT G.W., Structura şi dezvoltarea personalităţii, 1981,
Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, p. 308-309.
– BONCHIŞ ELENA, SECUI MONICA, Psihologia vârstelor, 2004,
Editura Universităţii din Oradea, p.471-474.
– CREŢU TINCA, Psihologia vârstelor, 2001, Ed. CREDIS,
Bucureşti p.374-379.
116
– MUNTEANU ANCA, Psihologia Vârstelor adulte şi ale
senectuţiei, 2004, Editura Eurobit, Timişoara, p. 110-123.
– ŞCHIOPU URSULA, VERZA E., Psihologia vârstelor, 1995, Ed.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, p. 352-357.
117
Bibliografia generală
– ALLPORT G.W., Structura şi dezvoltarea personalităţii,
1981, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
– ATKINSON L. RITA, ATKINSON C.R., SMITH E.E., BEM
DJ, Introducere în psihologie, 2002, Ed. Tehnică, Bucureşti.
– BAUMAN L., RICHIE R., Adolescenţa o problemă, părinţii
un necaz, 1995, Ed. Artet, Bucureşti.
– BIRCH ANN, Psihologia dezvoltării, 2000, Ed. Tehnică,
Bucureşti.
– BONCHIŞ ELENA, Studierea imaginii de sine în copilărie şi
preadolescenţă, 1987, Ed. Imprimeriei de Vest, Oradea.
– BONCHIŞ ELENA (coord.), Dezvoltarea umană, 2000, Ed.
Imprimeriei de Vest, Oradea.
vârstelor, 2004, Ed. Universităţii din Oradea.
– CREŢU TINCA, Psihologia vârstelor, 2001, Ed. Credis,
Bucureşti.
– CREŢU TINCA, Adolescenţa şi contextul său de dezvoltare,
2001, Ed. Credis, Bucureşti.
– DEBESSE M. (coord.), Psihologia copilului de la naştere la
adolescenţă, 1970, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
– FREUD ANNA, Eul şi mecanismele de apărare, 2002, Ed.
Fundaţiei Generaţia, Bucureşti.
– MUNTEANU ANCA, Psihologia copilului şi adolescentului,
1988, Ed. Augusta, Timişoara.
– MUNTEANU NACA, Psihologia vârstelor adulte şi ale
senectuţii, 2004, Ed. Eurobit, Timişoara.
– ŞCHIOPU URSULA, VERZA E., Adolescenţă, personalitate,
limbaj, 1989, Ed. Albatros, Bucureşti.
– ŞCHIOPU URSULA, VERZA E., Psihologia vârstelor, 1995,
Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
118
– ŞCHIOPU URSULA, Criza de originalitate la adolescenţi,
1997, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
– VERZA E., VERZA F.E, Psihologia vârstelor, 2000, Ed. Pro
Humanitate, Bucureşti.
– ZLATE M., Fundamentele psihologiei, 2000, Ed. Pro
Humanitate, Bucureşti.
– ZLATE M. (coord.), Psihologia la răspântia mileniilor, 2001,
Ed. Polirom, Iaşi.
119
120

T.cretu - Psihologia Adolescentului Si Adultului

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

T.cretu - Psihologia Adolescentului Si Adultului

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Psihologia adolescentului şi adultului

Prof. univ. dr. TINCA CREŢU

“Cursul de psihologia adolescentului şi adultului” face parte din

Abordarea problemelor acestei discipline în lucrările autorilor

Ca şi psihologia copilului şi cea a adolescenţei a atras atenţia

Pentru că însuşirea acestei discipline este precedată de „Cursul

Câteva probleme introductive ale Psihologiei adolescentului şi

Cursul de psihologia adolescentului şi adultului aşa cum am mai

1. PREADOLESCENŢA-STADIUL IEŞIRII DIN COPILĂRIE

Obiectivele unităţii de învăţare

După ce vor studia această unitate de învăţare, studenţii vor putea:

• să rezume aspectele adaptării preadolescenţilor la un nou ciclu şcolar;

1.1. Preadolescenţa şi trecerea la un nou ciclu şcolar

Schimbări în Preadolescenţa face parte din primul ciclu al dezvoltării fiinţei

activitatea de umane, adică din ciclul de creştere şi dezvoltare şi corespunde

învăţare intervalului de vârstă 10-14 ani.

Schimbări în Schimbări importante se produc şi în câmpul relaţiilor pe care le

sistemul are preadolescentul în familie, la şcoală şi în afara acesteia.

Temă de reflecţie nr. 2

Grupurile formale şi informare de egali contribuie la continuarea

1.2. Transformările biologice şi debutul pubertăţii în

Un autor francez, H. Lehalle considera, că: „transformările

Modificări în • se intensifică funcţia tiroidei care asigură creşterea fizică

neuroendocrin • hipofiza acţionează asupra glandelor sexuale;

Temă de reflecţie nr. 3

Condiţiile de viaţă din ce în ce mai bune şi multitudinea stimulărilor

Creşterea În funcţionarea sensibilităţii şi percepţiilor vizuale schimbările cele

sensibilităţii şi mai noi şi specifice sunt:

percepţiilor • creşte de 2 – 3 ori capacitatea de diferenţiere vizuală;

Temă de reflecţie nr. 4

Capacităţile de observare ating un nou nivel privind organizarea şi

1.4. Particularităţile proceselor cognitive complexe ale

Temă de reflecţie nr. 5

Gândirea cauzală este mai amplă şi mai profundă dar legată de

Temă de reflecţie nr. 6

Metamemoria • Totodată, preadolescenţii reuşesc să-şi cunoască unele

Temă de reflecţie nr. 7

Temă de reflecţie nr. 8

Temă de reflecţie nr. 9

1.5. Aspecte specifice în manifestarea proceselor stimulative şi

• Prima remarcă pe care o facem referitoare la viaţa afectivă a

Temă de reflecţie nr. 10

Noi investiţii • Preadolescenţii fac pentru prima dată investiţii afective

afective semnificative, extrafamiliale în relaţiile de prietenie şi pot trăi

Temă de reflecţie nr. 11

• Se dezvoltă sentimente noi cum ar fi cel de prietenie cu cei de

Temă de reflecţie nr. 12

Motivaţia pentru • Preadolescenţii sunt mai conştienţi de emoţiile şi sentimentele lor

mai eficientă modelele şi normele morale asimilate, în primul rând, de la părinţi.

Temă de reflecţie nr. 13

Creşte puterea Componenta cea mai importantă a mecanismelor reglatoare este

Temă de reflecţie nr. 14

1.6. Particularităţile personalităţii preadolescenţilor

Alături de factorii fundamentali ai dezvoltării psihice (ereditatea,

Preadolescenţi sunt interesaţi să-şi cunoască aptitudinile şi de

Temă de reflecţie nr. 16

Rezumatul acestei unităţi de învăţare

După parcurgerea acestei unităţi de învăţare, trebuie să reţii

• Preadolescenţa este stadiul ieşirii din copilărie şi corespunde

– BONCHIŞ ELENA, Psihologia vârstelor, Edit. Universităţii din

2. ADOLESCENŢA-STADIUL UNOR AMPLE TRANSORMĂRI

Obiectivele unităţii de învăţare nr. 2

După ce vor studia această unitate de învăţare, studenţii vor putea:

• să rezume schimbările ce se produc în cursul adolescenţei în