Psihologia dezvoltarii

Subiectele
1 Obiectul psihologiei dezvoltării
Psihologia dezvoltării este o ramură teoretică şi aplicativă a sistemului
ştiinţelor psihologice, cu largi deschideri către ştiinţele educaţiei. Se
consideră una din cele mai bine dezvoltate ramuri ale psihologiei.
Procesul de dezvoltare a omului este un produs al interacţiunii a mai
mulţi factori: biologici şi sociali, sinteza imboldurilor interioare şi
acţiunilor din exterior. Acest proces începe din momentul iniţial al
sarcinii şi continue pe tot parcursul vieţii.caracterul decurgerii
procesului dat este determinat de condiţiile sociale de viaţă şi în acelaşi
timp el este irepetabil tot aşa cum şi orice personalitate. Schimbările pe
care le suportă omul pe parcursul vieţii sunt un rezultat al acţiunii
cumulative a factorilor biologici, psihologici, sociali, istorici,
evoluţionişti şi mai depind de timpul în care ei influenţează.
Conceptele de dezvoltare şi dezvoltare psihică.
Dezvoltarea reprezintă totalitatea transformărilor ireversibile
petrecute în natură şi în societate, care duc la o schimbare calitativă de
sens ascendent (în pofida momentelor de regres pe care le cuprind). La
OM dezvoltarea vizează apariţia de noi structuri funcţionale care
perfecţionează comportamentul, ducînd la o mai bună adaptare la
mediu. Dezvoltarea psihică se exprimă prin schimbări calitative marcate
prin trecere succesivă, ascendentă, de la un studiu inferior la unul
superior în planul activităţii psihice. Copilul se dezvolta în sistemul
relaţiilor de cooperare şi comunicare cu ceilalţi oameni prin activitate
principala modalitate de interacţiune cu ambianţa. La vîrste diferite
activitatea principală (dominantă) a fiinţei umane este diferită.
Dezvoltarea psihică este stadială; ordinea în care se succed stadiile este
invariabilă şi parcurgerea fiecăruia stadiu anterior se impune cu
necesitate. În psihologia dezvoltării în mod diferit este soluţionată
problema dezvoltării psihice.
Ramurile de baza care sint in strânsă legătura cu psihologia dezvoltării
sint:
-psihologia generală
-psihopatologia
-științele pedagogice
-zoopsihologia

În dependenţă de poziţiile teoretice a autorilor, şcolilor psihologice se

vorbeşte despre factorii dezvoltării, despre forţele motrice ale
dezvoltării. Dezvoltarea omului se produce în trei domenii de bază:
fizic,cognitiv şi psihosocial. La dezvoltarea fizică se referă aşa laturi
precum ar fi forma şi dimensiunile corpului şi organelor, schimbarea
structurii creierului, posibilităţile senzoriale, deprinderile motrice. La
domeniul cognitiv se referă toate aptitudinile şi procesele psihice. La
domeniul psihosocial atribuim însuşirile de personalitate, deprinderile
sociale, stilul individual de comportament, . Deci,psihologia dezvoltării
este o ramură a psihologiei în care sunt studiate problemele dezvoltării
psihice şi formării personalităţii.
În prezent nivelul înalt de dezvoltare a psihologiei dezvoltării permite
evidenţierea unor compartimente(ramuri) independente în interiorul
ei:
*psihologia prunciei,
*psihologia copilăriei precoce,
*psihologia preşcolarului,
*psihologia elevului mic,
*psihologia preadolescentului,
*psihologia adolescentului.
Toate aceste ramuri coincid cu etapele stabile de virsta prin care trece
individul in procesul dezvoltării psihice și care constituie in fond
Copilăria .
2.Stuctura psihologiei dezvoltării
Preistoria şi istoria psihologiei dezvoltării se află adînc ancorate în
trecut,în învăţăturile şi ideile despre copil ale Antichităţii, Evului Mediu,
Renaşterii şi, mai ales, ale sistemelor filosofice din secolele al XVII-lea şi
al XVIII-lea cu preocupare specială pentru închegarea unui sistem de
cunoştinţe privitoare la psihologia copilului ca fenomen. Referindu-se la
perioada preştiinţifică de dezvoltare a psihologiei genetice putem
mentiona că chiar de la începuturile civilizaţiei oamenii au înţeles că
pentru a transmite generaţiilor tinere experienţa de viaţă, realizările
culturale şi cele spirituale sunt necesare anumite cunoştinţe despre
copil şi despre dezvoltarea lui. Aceasta îi face pe oamenii iluştri ai acelor
timpuri medici, filosofi, moralişti să consacre multe lucrări şi studii
speciale problemei dezvoltării, educaţiei şi instruirii copilului. De o
importanţă deosebită şi netrecătoare sunt lucrările lui Aristotel (384-
322 a.c) cunoscut filosof enciclopedist al antichităţii greceşti în epoca ei
de inflorare.a sintetizat cunoştinţele dobîndite pînă la el, punînd bazele
multor discipline noi: logica formală, psihologia, politica şi economia
politică.cele mai importante lucrări ale sale sunt: Despre suflet (De
anima), Politica de probleme sociale, Logica, Genetica, Metafizica,
Organon. Cu o genială intuiţie el a vorbit despre dezvoltarea
intrauterină a copilului şi despre influenţa ei asupra formării sufletului
raţional în următoarele faze ale vieţii(tratatul Despre suflet ).Lui
Aristotel îi aparţine şi una din primele periodizări a vîrstelor,care în
pofida la noile moduri şi principii de argumentare se păstrează şi pînă
astăzi.
El afirmă că în viaţă omului se desting 3 mari perioade:
1) prima perioada de la naştere pînă la 7 ani, subliniind că în această
perioadă trebuie să se facă anumite gradaţii şi să se diferenţieze
educaţia copiilor pînă la 5 ani de educaţia de la 5 la 7 ani;
2)a doua perioadă de la 8 la 15 ani, el consideră că aceasta este
vîrsta,cînd copilul e destul de dezvoltat pentru a fi învăţat să citească,
să scrie, să socotească, să însuşească muzica;
3)a treia perioadă între 16 şi 21 ani, ea este considerată de Aristotel
perioada educaţiei cetăţeneşti,în cadrul căreia tînărului trebuie să i se
dezvolte voinţa, curajul, bărbăţia, rezistenţa, intelectul şi arta discuţiei.
De o importanţă majoră este şi periodizarea dezvoltării elaborată de
Sigesmund(medic de origine germană), care evidenţiază următoarele
perioade în dezvoltarea psihică a copilului(1886):
1)de la naştere pînă la 3 luni de la naştere şi pînă la apariţia primului
zîmbet. Zîmbetul poate apărea în primele zile după naştere,dar nu este
un zîmbet social ci este unul biologic;
2)de la 3 luni pînă la 6 luni de la zîmbet şi pînă la şezut;
3)de la 6 luni pînă la 9 luni de la şezut copilul trece treptat la mers,
anume în această perioadă copilul face primele încercări de a face
primii paşi; 4)de la 9 luni pînă la 15 luni de la mers şi pînă la primele
cuvinte;
5)de la 15 luni pînă la 24 de luni de la primele cuvinte la primele
propoziţii, spre finele anului doi apar primele propoziţii.
Psihologia dezvoltării poate constitui o metoda explicativa prin
psihologia generală ,ea urmărește sa explice mecanismele mintale ale
adultului prin studierea lor la copil .
Psihologia dezvoltării tinde sa surprindă specificul real al
comportamentului la copil in toată plenitudinea și bogăția expresiei
sale concrete țin sa realizezeimaginea pozitivă a personalității copilului .
Psihologia dezvoltării are intercorelaţii cu:
1. Întregul sistem al ştiinţelor sociale şi umanistice şi în primul rind cu
ştiinţele psihologice.
-Cu psihologia generală legătura constă în faptul că întregeşte teoria
psihologică generală,prin tratarea genetică-istorică a acelor
fenomene,pe care psihologia generală le expune în logica lor
funcţională.
-Cu zoopsihologia. Psihologia copilului pune în evidenţă diferenţele
calitative în dezvoltarea copilului şi a puilor de animale în ontogeneza
timpurie,copilul apărînd ca un produs al vieţii sociale specifice.
-Сu psihopatologia şi cu psihopedagogia specială.psihologia copilului
pune în evidenţă linia cu reperele de dezvoltare normală a psihicului
infantil,dincolo de această linie şi comparativ cu ea apărînd
problematica legată de limitele normalului,adică ceea ce constitue
«mica psihiatrie infantilă»,problematica cu aspectele ei complementare
de recuperare şi reeducare,de care se ocupă psihologia şi
psihopedagogia specială.aşadar psihologia dezvoltării deserveşte şi în
cadrul psihopatologiei şi al psihopedagogiei speciale, ca şi în acela al
zoopsihologiei,numeroase motive comparative.pe acest teren de
intercorelaţii complexe între fenomenele pe care le au în atenţie
psihologia copilului, psihopatologia şi psihopedagogia specială,se pot
întreprinde studii referitoare la condiţiile nefavorabile de dezvoltare
normală a copilului,lărgindu-se terenul de cercetare concretă aplicativă
a psihologiei copilului.
2. Cu ştiinţele pedagogice: psihologia pedagogică, pedagogia
preşcolară, didactica, metodicile diferitelor obiecte de învăţămînt:
problematica psihologică a psihologiei genetice odată
soluţionată,serveşte disciplinelor pedagogice care se ocupă de practică
formării şi dezvoltării
omului de-a lungul copilăriei sub impactul intervenţiilor instructiv-
educative. La rîndul ei psihologia dezvoltării va folosi datele acestor
ştiinţe despre aspectele evoluţiei şi dezvoltării copilului sub influenţa
procesului de învăţare cu receptivitatea, succesele, inhibiţiile,
handicapurile, blocajele şi deblocajele sale, organizarea priceperii
copilului de a învăţa, de a-şi forma gîndirea teoretică pe baza unor
modele oferite.
 3. Cu ştiinţele medicale şi biologice: psihofiziologia infantilă,
pediatria,igiena infantilă,puericultura(ramură a medicinii care se ocupă
cu metodele şi mijloacele de creştere şi de dezvoltare armonioasă a
copiilor în primii ani de viaţă).psihologia dezvoltării se sprijină pe datele
ştiinţelor biologice şi medicale despre matabolismul.
calciului,chimismul intern şi modificările sale sub acţiunea glandelor cu
secreţie internă, în explicarea particularităţilor de vîrstă şi individuale
ale copiilor.la rîndul său psihologia vîrstelor oferă pediatriei, igienei
infantile, puericulturii şi altor ştiinţe medicale date despre tabloul
psihocomportamental infantil la diferite vîrste şi la diferiţi
copii,necesare şi utile domeniului aplicativ al acestora.
3. Importanţa psihologiei dezvoltării.
Cunoștințele din PD au o importanță practică pentru pedagogie la
timpul său scrie Constantin Urechianu menționa că pentru a educa pe
om mai întâi trebuie cunoscut ,de aceea susținea el „Printre științele
cele mai importante din pedagogie,metodici psihologia ocupa primul
loc”
Psihologia de luat in considerație in medicina (dezvoltarea anormala a
psihicului)
In Juriul Prudență pina la 14ani preadolescentul nu poate fi judecat.
Pina la 18 ani nu poate participa la alegere.
Trebuie de luat in considerenta că în toate vitele psihologia are rolul ei.

4. Sarcinile psihologiei dezvoltării.

Ca in orice ramură a psihologiei dezvoltării exista sarcini teoretice și
practice, sarcinile teoretice sunt următoarele:
-1.Studierea și descoperirea in continuare a unor noi legi a apariției și
dezvoltării psihicului in otogeneza .
-2.Investigarea premizelor naturale biologice și a condițiilor sociale în
apariția dezvoltării și formarea personalității pe parcursul vieții și
activității omului de exemplu care sunt premizele biologice ale
aptitudinilor muzicale,capacitățile matematice.
-3. Elaborarea unor concepții noi referitor la dezvoltarea psihicului și
formarea personalității în otogeneza:de exemplu se cunosc concepțiile
biodivergentei socio cultural a convergenței social concepția dialectica
individual și social iar recent este formulată și fundamentata și
concepția rezultantei interacțiunii multifactoriale flexibile permanente
a individului grupului în cadrul comunicării activității și conduitei
omului, (P.Jelescu)
-4.Cercetarea crizelor care se produc pe parcursul dezvoltării psihice a
omului în ontogeneza.
Sarcinile practice sunt:
1.Aplicarea cunoștințelor în psihologia generala la elaborarea
concepției învățământului în RM.
2.Utilizarea cunoștințelor în PD la desăvârșirea in continuare a legii
învățământului și a codului educației
3. Folosirea cunoștințelor din PD la desăvârșirea in continuare a
curriculumului învățământului primar etc.
4.Aplicarea cunoștințelor în PD la scrierea manualelor a lucrărilor
practice a materialelor ilustrative
5.Utilizarea cunoștințelor în PD la încadrarea și lucrului elevilor Cu
cerințe educaționale speciale
6.Si altele...

11. Fortele motrice ale dezvoltarii psihice

Psihicul nu este dat omului de-a gata,odata si pentru totdeauna, de la
nastere, de la natura sau de ela oarecare forta de vina.
Psihicul omului a aparut si sa dezvoltat treptat pe parcursul istoriei
indelungate a societatii umane.
Prin dezvoltarea psihică, ca şi prin orice dezvoltare in general, se
înţelege un pro ces obiectiv şi necesar de durată care se realizează ca o
mişcare ascendenta de la proce se, stări, Însuşiri, mecanisme psihice
simple la cele complexe, de la unele etape infe rioare ale psihicului la
altele superioare, de la unele formaţiuni psihice vechi la altele noi etc.
Astfel, în dezvoltarea psihică a fiecărui individ are loc progresul,
atingind, treptat, starea de maturitate. Dezvoltarea psihică se
caracterizează prin următoarele particularităţi:
În primul rind, în cadrul ei se înregistrează salturi calitative noi,
superioare, care apar în baza unor acumulări cantitative vechi,
inferioare. De exemplu, ini ţial copilul, datorită necesității de
comunicare, pronunţă unele sunete separa te, pe care apoi le
sintetizează în silabe, pe urmă din acestea formează cuvinte, din care,
ulterior, alcătuieşte propoziții, iar din acestea, mai tîrziu, compune
texte (mesaje, povestiri etc).
În al doilea rînd, calitatea psihică nouă, care apare în procesul
dezvoltării nu desfiinţează calitatea psihică veche, ci o subordonează ei
în chip restructurat. Bunăoară, în exemplul de mai sus, odată cu
trecerea copilului la pronunţa rea silabelor, sunetele pronunţate de el
anterior nu dispar, ci sînt folosite in alcătuirea silabelor. Odată cu
pronunțarea de către el a cuvintelor nu dispar nici sunetele şi nici
silabele, pe care copilul le utilizează acum pentru a alcătui cuvinte noi.
În al treilea rînd, dezvoltarea psihică se desfăşoară stadial, în etape
distincte, cu particularităţi specifice, a căror ordine este aceeaşi, iar
durata lor poate varia de la un copil la altul. De exemplu, dezvoltarea
limbajului la copil trece prin următoarele etape consecutive: ginguritul
(aproximativ de la 3 pînă la 5 luni), lalaţiunea (aproximativ de la 5 pînă
la 9 luni), cuvintul (aproximativ de la 9 pînă la 12 luni), propoziţia
(aproximativ de la 12 pină la 19 luni).
In al 4 rand,transformarile si schimbarile in dezvoltarea psihica
sant,continua neintrerupte si imperceptibile de aceea nu putem numi
momentul cand ne-a aparut atentia voluntara,imaginatia creatoare etc.
Pana la varsta de 3-5 ani in general nu tine minte nimic din viata
noastra anterioara.
Dezvoltarea psihica duce,in cele din urma spre aturizare,cand copilul
atinge nivelul mediu al dezvoltarii psihice al adultului.La varsta de 15-16
ani preadolescentii ajung la nivelul mediu de dezvoltare a inteligentei
adultului care se desfasoara prin operatii de gandire abstracata.
Dezvoltarea psihica are loc datorita influentii anumitor
factori:Biologic,social,psihologic,economic,geografic.
Exista activitati primordiale ce corespund varstelor:
Prunciei de la 2 pana la 12 luni
Timpurii de la un an pana la 3
Pre adolescente de la 11 pana 12 ani
Adolescente de la 16 pana la 19 ani.
Esucatia si instruirea sant activitati importante care contribuie la
dezvoltarea psihica a omului.Pentru a educa si a instrui eficient e
necesar sa tinem cont atat de particularitatile de varste si individuale
ale dezvoltarii anatomo-fizilologice ,morfologice,fizice,cat si cele
psihologice ale copiilor.
Contradicţia dintre trebuințele copilului şi posibilitățile de realizare a lor
constituie forta motrice a dezvoltării lui psihice. De exemplu, la virsta
preşcolară medie (4-5 ani) copiii au trebuinţă mare in cunoaşterea
realităţii Inconjurătoare, pe care încă nu o cunosc, adresindu-i adultu lui
multe, diverse şi cele mai neaşteptate Intrebări (de unde şi denumirea
de virsta decelupilor şi a deceupurilor). Datoriti acestui fapt, obţinind
răspunsul la întrebările adresate, ei se dezvoltă mult intelectual.
12 Legitatile de baza ale dezvoltarii psihice si formarii personalitatii in
ontogeneza
Legea neuniformității şi heterocroniei, conform căreia în unele şi
aceleaşi con diţii ale educaţiei şi instruirii procesele, stările şi însuşirile
psihice acelaşi nivel de dezvoltare. nu se află la acelasi nivel de
dezvoltare.
De exemplu, în perioada copilăriei timpurii (1-3 ani) se dezvoltă intensiv
vor birea orală a copilului, în timp ce imaginația capătă amploare în
virsta preşcolară medie şi superioară.
Legea dezvoltării stadiale, potrivit căreia dezvoltarea psihică are loc în
dis etape tincte de vîrstă, a căror ordine este una şi aceeaşi, iar durata
poate fi diferită.De exemplu, renumitul psiholog elvețian Jean Piaget a
evidenţiat patru stadii de bază în dezvoltarea inteligenței: senzorio-
motorie (de la naştere pînă la 2 ani), preope rator (2-7 ani), de operare
concretă (7-11 ani) şi de operare abstractă (11-16 ani).
Legea continuitatii, care consta in faptul ca pe parcursul ontogenezel
toate fazele ulterioare ale dezvoltătil psihice se subordonează celor noi
si sustin procesul dezvoltării psihice in continuare. Spre exemplu, faza
pronunţării primelor cuvinte de către prune se sprijină pe baza
pronunțaril silabelor de către el şi astfel are loc dezvoltarea continuă a
limbajului copilului.
Legea integrarii psihicului, potrivit căreia între procesele, stările şi
insusirile psihice, initial răzleţite, pe parcursul dezvoltării omului se
stabilesc, treptat, anumite legături funcționale reciproce, stabile care
constituie, în fine, struc tura, dinamica unică a personalitățil.
Legea volinuizării (de la volitiv-de voinţă), potrivit căreia pe parcursul
dez voltării psihice omul trece treptat de la mişcări impulsive
accoordonate la mişcări, acţiuni, fapte, activităţi intenţionate, reglate
de un scop si de eforturi în vederea depăşirii obstacolelor pe calea
realizării lui. De pildă, un nou-născut då haotic din minute, picioruse
etc., in timp ce un elev de clasa a doua scrie in caiet rezolvarea
consecutivă a unei probleme la matematică.

13. Crizele dezvoltării psihice a omului în ontogeneză

Crizele reprezintă momente, fraze ce constau din conflicte
acute,dificultăți sau alte fenomene psihice și comportamentale
negative.
Începând cu nașterea și terminând cu moartea,viața omului este
însoțită de anumite crize de vârstă:
-criza nou –născutului,de la naștere până la o lună,când are loc
adoptarea senzorio- motoră la mediul aerian,la alimentație,la starea de
somn.
-criza comunicării emoționale nemijlocite(de la3-4 luni)
-criza comunicării situativ-constructivă (de la 7-8 luni),când copilul
respinge jucăria,obiectul nepreferat...
-criza protoindependenței, de la 1 an,când copilul vrea,dar încă nu
poate merge bine pe picioare,când vrea,dar încă nu poate vorbi.
-criza independenței (de la 2 ani 6 luni-3 ani),exprimată prin dorința și
încercările insistente ale copilului de a face totul singur,independent.
-criza protomaturității( de la 7 ani ),începe odată cu absolvirea
grădiniței și înmatricularea la școală.
-criza maturității (de la 11-15 ani)este condiționată de maturizarea
biologică bruscă
-criza stagiului terminal,înainte de moarte caracterizată prin agonie,
neliniște puternică,zbucium sufletesc.
Crizele în dezvoltarea psihică au nu doar consecințe negative,ci și
valențe positive.Așadar, lipsa crizelor pe parcursul vieții și al activității
omului ar însemna o abatere de la dezvoltarea psihică normală
Atenuarea și orientarea lor oportună, corectă influențează benefic
dezvoltarea psihică și formarea personalității.
14 .Accelerarea dezvoltării psihice a omului
Dezvoltarea psihică a omului în ontogeneză se desfășoară în
conformitate cu anumite legi.
Legea neuniformității și beterocroniei,conform căreia în unele și
aceleiaș condiții ale educației și instruirii procesele stările și însușirile
psihice nu se află la același nivel de dezvoltare.
Legea dezvoltării stadiale, potrivit căreia dezvoltarea psihică are loc
în etape distincte de vârstă,a căror ordine este una și aceeaș.
Legea continuității,care constă în faptul că pe parcursul ontogenezei
toate fazele ulterioare ale dezvoltării psihice se subordonează celor
noi și susțin procesul dezvoltării psihice în continuare.
Legea integrării psihicului, potrivit căreia intră procesele,stările și
însușirile psihice,inițial răzlețite.
Legea conștientizării,conform căreia pe parcursul dezvoltării psihice
omul trece treptat de la mișcări,acțiuni,vorbe,fapte,deswpre care nu-
și dau seama la cele despre care își dău seama.
Legea volitivizării, potrivit căreea pe parcursul dezvoltării psihice omul
trece treptat de la mișcări impulsive necoordonate la mișcări,
acțiuni,fapte,activități intenționate
Legea flexibilității și posibilității de compensare,corespunzător căreia
în cadrul dezvoltării sale procesele,stările și însușirile psihice se
restructurează în raport cu cerințele noi.
Legea rezultantei ,conform căreia dezv.psihică și formarea
personalității este o rezultantă a ineracțiunii active multifactoriale
flexibile permanente a omului.
În dezvolt. Psihică a omului există anumite perioade senzitive,în care
el e foarte receptiv la un anume fel de influențe ale mediului.
De exemplu: vârsta dintre 2-6 luni este perioada senzitivă în dezvolt.
Comunicării afective,vârsta dintre 1-5 ani este perioada senzitivă în
dezvolt.vorbirii orale,vârsta școlară este perioada senzitivă în
dezvolt.gândirii plastic- intuitive și a celei abstracte.Pedagogul trebuie
să țină cont de perioadele senzitive în dezvolt.psihică și să-și
organizeze activitatea în corespundere cu ele.
15 Notiuni generale despre activitatea primordială și ontogeneza ei.
Reieșind din obiectul de studiu al psihologiei dezvoltării drept obiectiv
de bază pentru această ramură a științei psihologice este studierea
legităților, mecanismelor, condițiilor și forțelor motrice a dezvoltării
psihice și formării personalității în ontogeneză. La diferite etape de
vârstă există conținutul său specific în procesul dezvoltării psihice, ceea
ce determină încă un obiectiv major pentru psihologia dezvoltării:
studierea particularităților dezvoltării psihice la fiecare etapă de vîrstă.
Psihologia deazvoltării poate constitui o metodă explicativă pentru
psihologia generală urmărind să explice mecanismele mintale ale
adultului prin studierea lor la copil.
16 Problema relației instruire- dezvoltarea psihică.
Dezvoltarea reprezintă totalitatea transformărilor ireversibile petrecute
în natură şi în societate, care duc la o schimbare calitativă de sens
ascendent. Copilul se dezvolta în sistemul relaţiilor de cooperare şi
comunicare cu ceilalţi oameni prin activitate –principalamodalitate de
interacţiune cu ambianţa. La vîrste diferite activitatea principală
(dominantă) a fiinţei umane este diferită. În literatura de specialitate
putem găsi mai multe definiţii pentru psigologia dezvoltării:Psihologia
dezvoltării reprezintă studiul modificărilor psihologice care au loc
începînd de la naştere şi pînă în perioada bătrîneţii. Cele mai profunde
schimbări apar în perioada copilăriei.Prin urmare, majoritatea
cercetărilor s-au centrat asupra copilăriei şi adolescenţe. Dezvoltarea
psihică este stadială; ordinea în care se succed stadiile este invariabilă şi
parcurgerea fiecăruia stadiu anterior se impune cu necesitate.În
psihologia dezvoltării în mod diferit este soluţionată

17)Zona actuala si cea proxima in dezvoltarea psihica.

Aceasta conceptie despre zona actuala si cea proxima a dezv.psihice a
fost elaborata de Vigotski. Prin ,,zona actuala” a dezv psihice autorul
intelege nivelul actual al dezv psihice la care se afla copilul, la
momentul dat(ceea ce stie, ce poate, ce atitutine are), stabilit in urma
unei testari. Astfel prin ,,zona actuala” se subintelege ceea ce poate
copilul sa faca de sinestatator, fara sprijinul adultului.
,,Zona proxima”(apropiata) inseamna o dezvoltare potentiala, c are
poate fi estimata pe baza aceea ce copilul este capabil sa realizeze cu
ajutorul unui adultla un moment dat si va realiza singur mai tirziu. De
marimea zonei proxime a dezv psihice trebuie de tinut cont la
intocmirea curricului de educatie si instruire. Supradotarea lor poate
duce la suprasolicitare, la surmenaj, la imbolnavire, iar subdozarea lor
se poate solda cu lipsa de progres in dezv psihica a copiilor. Marimea
zonei prozime nu trebuie sa fie nici maximala, nici minimala, ci
optimala, asa incit elevii sa traiascabucuria succesului. Dar care ar
trebui sa fie marimea zonei proxime in dezvoltarea psihica a copilului
ramane a fi o problema complexa, de aceea si au aparut problemele
descongestionarii(descarcarii), simplificarii manualelor prescolare si
scolare, a simplifiarii metodelor, procedeelor de predare, invatare,
evaluare.

18)Problema periodizarii pe varste a dezv.psihice a omului.

Dezv psihica a omului in ontogeneza poate fi impartita in anumite etape
si se numeste periodizarea pe varste a dezvoltarii psihice. Varsta este o
etapa calitativ noua in dezv psihica a omului, ce se caracterizeaza prin
multiple schimbari complexe, care in ansamblu si in integritatea lor,
formeaza o structura deosebita a personalitatii si activitatii la etapa
data de dezvoltarea lui.. Exista diverse periodizari pe varste ale dezv
psihice a omului in ontogeneza. Daca vom tine cont de formatiunile
psihice noi ale personalitatii(L.Vigotski) si de activitatea primordiala la
etapa data (Elkonin), atunci vom deosebi urmatoarele perioade de
varsta in dezvoltatrea psih a omului in ontogeneza:
1) 0-1 an- pruncia
2) 1-3 ani- perioada timpurie
3) 3-6/7 ani-p.prescolara
4) 6/7-10/11-varsta scolara mica
5) 11-15 preadolescenta
6) 15-19 adolescenta
7) 19-30 tineretea
8) 30-65-maturitatea
9) 65-70-I batrinete
10) 70-80-II batrinete
11) 80-90- III batrinete
12) 90…ultima batrinete

Conceptia sociologica( Franta, Germania, Urss- periodizarea in

dependenta de organizarea institutiilor de educatie si instruire, cu
interval din 3 in 3 ani:
1)0-3 ani
2) 3-6 ani
3)6-9 ani
4) 9-12 ani
5)12-15 ani
6)15-18 ani

Conceptia biologica de periodizare(Sigmund Freud)- punea la baza

maturizarea sexuala:
1)0-1 an perioada bucala
2)1-2 ani- perioada anala
3)2-5 ani- perioada falica
4)5-11 ani- perioada (ascunsa) latenta
5)de la 11 ani- peroada genitala
 Blonski punea la baza periodizarii pe varste a dezv psihice – dentitia:
1)0-6 luni-perioadafara dinti
2)6 luni-6 ani- perioada dintilor de lapte
3)6 ani----perioada dintilor stabili
Ambele conceptii nu au capatat o larga raspindire .
Aceste periodizari sunt aproximative.Ele depind de particularitatile
interactiunii omului in societate, cu mediul total, dar si de
particularitatile concrete ale dezv psihice, care au loc in urma acestei
interactiuni.

19 . Neoformatiunile de varsta in procesul dezvoltarii psihice a omului

Psihicul nu este dat omului de-a gata , odat si pentru totdeauna , de la
nastere , de la natura sau de oarecare forta divina . Psihicul omului a
aparut si s-a dezvoltat treptat pe parcursul istoriei indelungate a
societatii umane si tot asa treptat el apare si se dezvolta in procesul
istoriei vietiii .
Astfel in dezvoltatrea psihica a fiecarui individ are loc progresul atigand
treptat , starea de maturitate . Dezvolatarea psihica se caracterizeaza
prin urmatoarele particularitati .
1. In primul rand in cadrul ei se inregistreaza salturi calitative noi ,
superioare care apare in baza unor acumulari cantitative vechi .
Exemplu : initial copilul datorita necesitatii de comunicare ,
pronunta unele sunete separate care care apoi se transforma in
silabe pe urma in cuvinte care ulterior formeaza propozitii mai
tarziu texte (mesaje )
2. In al doilea rand calitatea psihica noua care apare in procesul
dezvoltarii psihice nu desfiinteaza calitatea psihica veche si o
subordoneaza ei in chip restructurat . Exemplu de mai sus , odata
cu trecerea copilului la pronutarea silabelor , sunetele pronutate
de el anterior nu dispar ci sunt folosite in alcatuirea silabelor .
 Odata cu pronuntarea cuvintelor nu dispar nici sunetele si nici
silabele pe care copilul le utilizeaza acum pentru a alcattui cuvinte
noi .
3. In al treilea rand dezvoltarea psihica se desfasoara stadial . de
exemplu dezvoltarea libajului la copil trece prin uramtoarele
etape : ganguitul (3 5 luni ) , lalatiunea (5-9luni) , cuvintul ( 9 12
luni) , propozitia ( 12luni 19 luni ) durata acestor etape la diferiti
copii poate fi diferita .
4. In al patrulea rand transformarile si schimbarile in dezvoltarea
psihica sint continue , neintrerupte si imperceptibile . de aceea nu
putem numi momentul ( ora luna) . cand ne-a aparut atentia
voluntara , imaginatia creatoare . pana la varsta de 5 ani in
general nu tinem minte nimic din viata noastra anterioara .
Dezvoltarea psihica duce spre maturizare . Varsta de 15 16 ani
preadolescentii ajung la nivelul mediu de dezvoltare a
inteligentei .Dezvoltarea psihica are loc datorita influentii
anumitor factori :
1. Biologic (functionarea normal a creierului , a sistemului
nervos , a analizatorilor , a organismului in asamblu )
2. Social (datorita manifestarii trebuintelor , intereselor dorintelor
perserverentei
3. Economic ( nivelul dezvoltari industriei , agriculturii ,
comertului
4. Geographic ( asezarea localitatii
5. Mediul are o structura hipercompleza , constituie din
totalitatea conditiilor sociale economice culturale educative
instructive natural , climaterice , geografice etc.
Jocul , invatarea si munca se considera actevitatile de baza ale
omului .
Dar exista si alte activitati primordial ce corespund varstelor
1. Prunciei (2-12 luni activitatea principal este comunicarea
emotionala cu adultul)
2. Timpurii ( 1-3 ani activitatea principal este comunicarea
emotionala cu adultul )
 3. Timpurii ( 1-3 ani activitatea de baza o constituie actiunile cu
obiectele)
4. Preadolescente ( 11-16 ani activitatea dominant este
comunicarea intima cu semenii)
5. Adolescente ( 16-19 ani activitatea primordial se considera
cea instructive –profesionala )
20.Perioadele senzitive in dezvoltarea psihică a omului
În contextul muncii sale bazată pe observarea şi studierea copilului şi a
comportamentului acestuia, sa observat că în anumite perioade copiii
sunt predispuşi şi dezvoltă interes crescut pentru un anumit tip de
activităţi – “perioade senzitive”. În aceste perioade din viaţa copilului
anumite aptitudini au tendinţa să se manifeste foarte puternic. În
timpul acestor perioade copilul are o sensibilitate deosebit de puternică
şi poate absorbi la potenţial maxim un anumit tip de cunoştinţe sau
abilităţi. Perioada senzitivă durează un anumit timp şi nu se repetă.
Aceste perioade sunt cele în care copilul se concentrează cu precădere
pe un anume aspect al mediului în care se dezvoltă şi exclude orice
altceva. Acum vedem cum un copil repetă o activitate cu pasiune şi
convingere până când găseşte satisfacţia, şi pare că nimic nu-l poate
face să renunţe să-şi atingă scopul. Este o perioadă de intensă
concentrare şi activitate cognitivă menită să dezvolte o anumită
aptitudine într-un(o) anume moment/ vârstă/ fază de creştere. Aceste
perioade sunt datorate unei forţe interioare, iar modul în care un adult
poate susţine dezvoltarea copilului în aceste momente este prin
pregătirea atentă a mediului şi prin încurajarea învăţării în acest timp.
Copilul are o aptitudine creativă, o energie potenţială care îl va face să
construiască din lumea din jurul său, o lume imaginară. Face
numeroase achiziţii în timpul perioadelor senzitive, care îl fac sa
relaţioneze cu lumea imaginară într-un mod excepţional de intens.
Perioada senzitiva -O perioadă senzitivă poate fi definită ca acel
interval optim, dar limitat în timp, în care copilul este în mod special
sensibil la un anumit tip de stimuli sau impresii care sunt esenţiale
pentru dezvoltarea sa.
Perioadele senzitive sunt:
-Universale, acestea au făcut parte din dezvoltarea noastră încă de la
început.
-Active până când o capacitate de dezvoltare trebuie dobândită;
acestea apar şi dispar.
-Neconştiente;
-Corespund capacităţilor esenţiale pentru dezvoltarea umană (mentale,
intelectuale, fizice);
-Apar în primul plan de dezvoltare, cele mai numeroase aici sunt;
-Se suprapun.
Clasificare
Perioada senzitivă pentru ordine (de la 18 luni la 2 ani)
Această perioadă începe de la naştere şi îşi găseşte apogeul între 18
luni şi 2,5 ani şi se poate prelungi până la 5 ani. Este perioada
caracterizată prin dorinţa de repetiţie şi constanţă.
Există dragoste pentru rutina stabilită şi este de asemenea perioada în
care un copil pare deranjat de dezordine. Perioada teribilă a vârstei de
2 ani, este de fapt întruchiparea unei reacţii exagerate la mici dezordini
ale mediului în care se dezvoltă copilul, neobservate de adult. Mediul
aşadar trebuie cu grijă ordonat stabilit pentru orice şi cu reguli de bază
stabilite în prealabil. Este de asemenea important să existe şi o ordine
exterioară căci ordinea din mediul complet în care se dezvoltă copilul
ajută la stabilirea unei ordini în interiorul copilului.
Atunci când vezi un copil având o criză e posibil ca acest lucru să fie
declanşat de lipsa rutinei astfel fiind afectat simţul ordinii. În această
perioadă se poate ca copilul să insiste pe o anume rutină, lucru care
uneori nu poate fi respectat de părinte din lipsă de timp. Câteodată se
poate observa cum un copil pune lucrurile în ordine atunci când ele
sunt dezordonate.
Perioada senzitivă pentru limbaj (de la naştere la 6 ani)
Perioada senzitivă pentru limbaj începe înainte de naştere şi se termină
undeva la 5,5 – 6 ani. Sunt mai multe aspecte ale limbajului, de la limbaj
vorbit până la limbaj citit şi scris. A fi capabil să folosească cuvinte sau
orice alt tip de limbaj pentru a comunica este o parte integrală în viaţa
copilului.
Este de fapt progresul realizat de la bâlbâielile bebeluşului la cuvinte
singulare, la propoziţii simple şi apoi fraze, cu un vocabular în continuă
dezvoltare şi din ce în ce mai complex ca sens. De asemenea o a doua
limbă este însuşită cu mare uşurinţă în timpul acestei perioade.
Perioada senzitivă în care copilul învaţă să vorbească este între 7 luni
şi 2.5-3 ani. Ideal, până când copilul împlineşte vârsta de 3 ani, acesta
poate vorbi folosind propozitii de 2-3 cuvinte.
Perioada senzitivă pentru scris se derulează de la 3.5 la 4.5 ani. Acest
lucru se întâmplă în momentul în care copilul devine interesat şi
lucrează cu alfabetul.
Perioada senzitivă pentru citit o urmează pe ultima de la 4,5 la 5,5 ani.
Plecând de la regulile de bază ale scrisului copilul începe să citească.
Acum este foarte important pentru un copil să se obişnuiască să
citească măcar o dată pe zi în sesiuni de maxim 20 de minute, nu
neapărat fără întreruperi.
Perioada senzitivă pentru mişcare (de la naştere la 4 ani)
Perioada senzitivă pentru mişcare poate fi clasificată după diferite
criteri:
Pentru dezvoltarea abilităţilor grosiere şi rafinate de mişcare (mersul şi
folosirea mâinilor) perioada ajunge până la 2,5 ani. Mediul pregătit
trebuie să fie gândit astfel încât copilului să i se ofere şanse numeroase
să meargă de-a buşilea, să se ridice prin tragere, să meargă singur sau
asistat şi nu să fie lăsaţi să stea singuri. De asemenea copilului trebuie
să i se ofere jucării/ materiale care încurajează folosirea mâinilor –
prinderea, lovirea, atingerea, întoarcerea, inserarea sau prinderea fina
(a obiectelor mici). Un alt scop al mediului pregătit este acela de a
încuraja coordonarea mână – ochi şi mişcarea mâinilor.
Perioada senzitivă pentru perfecţionarea simţurilor (de la naştere
până la 4 ani)
Simţurile se dezvoltă dinainte de naştere. Copilul are nevoie să îşi
folosească simţurile pentru a cunoaşte lumea. Perioada pentru mici
detalii poate fi încadrată în această perioadă. Copilul trebuie să atingă,
să guste, să miroasă, să audă pentru a putea avea experienţa lumii.
Această perioadă ajută la o mai bună clasificare şi organizare a
impresiilor.
Perioada senzitivă pentru politeţe şi curtoazie (de la 2 la 6 ani)
Politeţea şi curtoazia definesc imitarea comportamentului politicos şi
curtenitor care mai devreme şi mai târziu devine interiorizat în
personalitatea copilului. Copiii deosebit de sensibili în această perioadă
arată respect reciproc pentru colegii de grupa şi pentru educatoare.
Efectele perioadelor senzitive
Efectele sunt de două feluri: pozitive şi negative.
Ca şi efecte pozitive putem observa:
Concentrare profundă;
Multe activităţi cu un sens, cu un scop;
Multe repetiţii;
Dobândirea perfectă a capacităţilor;
Bucurie şi armonie;
Iubire pentru mediu şi alţi oameni.
În cadrul efectelor negative, observăm:Frustrare;
Comportament negativ;Conflict interior;Activităţi fără sens şi agitaţie;
Rolul adultului
Pentru o bună dezvoltare a copilul, noi, ca şi adulţi avem următoarele
responsbilităţi:
Pregătirea mediului;
Abordarea timpului şi libertăţii de a fi activ şi independent;
Cunoaşterea manifestărilor perioadelor senzitive ale fiecărui copil;
Pregătirea practică şi mentală pentru a întâmpina nevoile interioare ale
copilului.
21. Particularitatile de varsta si individuale in dezvoltarea psihica a
omului.
Particularitatile psihologice de varsta sunt specific pentru oameii de
aceeasi varsta. De exemplu, elevii de varsta scolara mica se
caracterizeaza prin astfel de formatiuni psihice noi, cum ar fi trecerea
de la procesele psihice involuntare la cele voluntare (atentie voluntara,
memorie voluntara etc.), prin reflexive (autoanaliza, autocunoasterea,
autoaprecierea). Particularitatile psihice individuale sunt acelea, prin
care un om se deosebeste de altul. Bunaoara, elevul X este atent,
linistit, harnic, destept , curios, in timp ce elevul Y este distrat,
suparacios, lenos, nu prea destept si nu prea curios. In procesul
instructive-educativ pedagogul trebuie sa tina cont atat de
particularitatile psihologice de varsta , cat si de cele individuale.
22. Reținerile temporare în dezvoltarea psihică a omului
În dezvoltarea psihică a omului există anumite perioade senzitive, în
care el e foarte receptiv la un anume fel de influențe ale mediului.
De exemplu, vârsta dintre 2-6 luni este perioada senzitiva în
dezvoltarea comunicării afective, vârsta dintre 1-5 ani este perioada
senzitiva în dezvoltarea vorbirii orale, vârsta școlară este perioada
senzitiva în dezvoltarea gândirii plastic-intuitive și a celei abstracte.
Pedagogul trebuie să țină cont de perioadele senzitive în dezvoltarea
psihică și să-și organizeze activitatea în corespundere cu ele.
În dezvoltarea psihică a omului se constată o anumită accelerație sau,
în unele cazuri, un anumit retard.
Prin accelerație se înțelege o anumită amplificare a vitezei dezvoltării
psihice, observată în ultimul secol la copii și adolescenți, în comparație
cu semenii la începutul secolului trecut.. Bunăoară, actualmente un
preșcolar, cunoaște și poate face mai multe decât cunoștea și putea
face un preșcolar cu o sută de ani în urma. Aceasta se explic prin
influența mai multor factori de diferit gen, inclusiv prin influența
educației special organizate, a lectures s televizorului, a computerului
etc.
Returul constituie întârzierea temporară în dezvoltarea psihică a
omului, care are loc din multiple cauze- nașterea prematură, boli
congenitale, intoxicații, limba prinsă, vedere slabă, deplasare
pedagogică(educațională) s. a. De exemplu, renumitul scriitor român
Lucian Blaga, nu a putut vorbi până la vârsta de 4 ani.
Educatorilor, invatatorii, profesorii, părinții trebuie să ia în
considerație atât accelerația, cât și retardul în dezvoltarea psihică și să
întreprindă Subiectul 23. Dezvoltarea psihică a nou-născutului.
Prima perioadă stabilă în dezvoltarea psihică a copilului este vârsta
pruncie de la naștere până la un an. În interiorul perioadei putem
deosebi perioada nou-născutului (0-2 luni) și pruncia (3-12 luni).
Inițial se consideră că dezvoltarea copilului după naștere începe cu o
criză în dezvoltare- criza de la naștere – sfârșitul lunii a doua – începutul
lunii a treia de viață (L. Vîgotski 1896-1934),iar mai apoi primele luni de
viață au fost considerate a fi perioadă stabilă a nou-născutului.
Nou- născutul are transmise prin ereditare mai multe reflexe
necondiționate care îi asigură existența lui biologică începând cu
primele lui clipe de viață. La ele se referă înainte de toate reflexele de
respirație, de circulație, de menținere a temperaturii corpului. Un alt
grup sunt reflexele de apărare :tresăritul la un sunet puternic, reflexul
luminar, (clipește la un stimul puternic de lumină). Grupul următor de
reflexe se referă la procesul de alimentare – reflexul de supt. Din grupul
al patrulea fac parte reflexele de orientare( la maternitate, capul nou-
născuților se întoarce după sursa de lumină, după soare). Un grup
aparte sunt reflexele atavistice (s-au păstrat de la animale) – de
agățare, de împingere care în scurt timp dispar.
În momentul nașterii sistemul nervos central, din punct de vedere
morfologic, este asemănător cu cel al individului matur. Însă din punct
de vedere funcțional creierul nou-născutului este în proces de
dezvoltare. Greutatea creierului este egală aproximativ cu a patra parte
din greutatea creierului omului matur. La nou-născutul celulele
nervoase au un număr mai mic de ramificații nervoase, lipsește
membrana protectoare de mielină. Chiar din primele zile de viață ale
copilului continuă dezvoltarea creierului. O condiție importantă pentru
dezvoltarea creierului este activitatea intensă a analizatorilor superiori
principali: analizatorul vizual și cel auditiv. Este absolut necesară
dezvoltarea copilului într-un mediu saturat de stimuli senzoriali. La
început copilul oprește vederea asupra obiectului dat numai pentru
câteva secunde, ceva mai târziu în mod independent trece privirea de la
un obiect la altul. La sfârșitul săptămânii a patra de viață nou-născutul
privește îndelungat obiectul – stimulat (câteva minute) – a apărut
concentrarea vizuală. Tot în acest timp copilul începe a reacționa la
vocea omului matur. Dezvoltarea reacțiilor vizuale și auditive nu se
produce spontan. Este important procesul de antrenare permanentă în
activitate a analizatorilor superiori.

Subiectul 24. Dezvoltarea comunicării la vârsta prunciei.

Dezvoltarea pruncului este determinată de felul dominant de
activitate- comunicarea emoțională cu omul matur la care în jumătatea
a doua a primului an de viață se mai adaugă și activitatea de
manipulare cu obiectele. Conținutul de bază al comunicării emoționale
este manifestarea atitudinii față de altul. Specificăm că în acest caz este
vorba despre atitudinea absolut pozitivă. Copilul are nevoie de matur,
de prezența și atenția lui. La hotarele lunii a patra și a cincea de viață
comunicarea cu omul matur devine selectivă (caracter selectiv). Pruncul
începe a deosebi omul matur cunoscut de cel necunoscut. Comunicarea
micuțului cu adultul poartă un caracter situativ-personal. În condițiile
de educație corectă a pruncului, comunicarea nemijlocită cedează locul
comunicării intermediate de obiectele materiale (jucăriile), ceea ce
determină transformarea ei treptată într-o activitate comună a
adultului cu copilul. Activitatea comună constă atât în adresările
pruncului către adult în procesul îndeplinirii acțiunilor, cât și în
conducerea, dirijarea de către adult a acțiunilor efectuate de copil.
Anume în această activitate copilul însușește acțiunile pe care la
început le îndeplinește omul matur și care constituie baza dezvoltării
psihice de mai departe a pruncului. Aici se manifestă o legitate de bază
a dezvoltării psihice este determinat de situația socială de
dezvoltare( contactele, interacțiunea cu mediul social). Interacțiunea
pruncului cu realitatea ambiantă este de un caracter social. După
părerea lui L. Vîgotski, anume contradicția dintre caracterul social
maximal al pruncului și posibilitățile minime de comunicare constituie
baza dezvoltării copilului pe parcursul primului an de viață măsurile
necesare

25.Dezvoltarea vorbirii la vârsta pruciei

Trebuința de comunicare constituie baza pentru apariția imitării
sunetelor vorbirii.În primele 6 luni de viață mijlocul principal de vorbire
sunt reacțiile expresiv mimice.În juătatea doua a prunciei apar noi
mijloace de comunicare ale copilului cu maturul.Anume în acest timp la
prunc începe dezvoltarea mijlocului principal de comunicare-limbajul.În
general primul an de viață a pruncului este considerat ca o etapă
paraverbală în dezvoltarea copilului.De obicei se evidențiază două
direcții de bază în procesul de însușire de către copil a
limbajului:Dezvoltarea vorbirii pasive și a celei active
După a 3-a lună de viaţă, apare gânguritul, care este o manifestare
reflexă necondiţionată, expresia maturizării funcţionale programată
genetic. Acest lucru este demonstrat de faptul că toţi copiii din lume
gânguresc la fel, indiferent ce limbă vor vorbi, inclusiv cei care mai
târziu vor dovedi că sunt surzi şi nu-şi vor putea însuşi în mod obişnuit
vorbirea. Un alt argument al programării genetice este faptul că sunt
emise mai multe sunete în timpul gânguritului decât sunetele care
corespund limbii materne. A doua fază a dezvoltării limbajului apare
după vârsta de 3½ luni şi poartă numele de fază a lalaţiunii, în care
emisia de sunete izolate trece către asocierile de sunete. După vârsta
de 7 luni, copiii imită sunete pe care le pronunţă cei din jur. La început,
şi cel mai bine, sunt pronunţate vocalele a şi o, apoi i, u, e. Pronunţia
consoanelor apare puţin mai târziu, mai întâi cu consoanele (m, n, t, p,
b), care pun mai puţine probleme de pronunţie. Condiţiile favorizante
pentru dezvoltarea limbajului sunt: - relaţia afectivă a copilului cu
mama sa; - marea capacitate de a imita a copilului. 54 Prin imitarea
cuvintelor simple, pronunţate de adult şi prin asocierea lor cu obiecte
sau situaţii de satisfacere a unor trebuinţe, se constituie mecanismele
iniţiale ale comunicării verbale. Relaţiile de comunicare verbală se
constituie în etape: -
Etapa 1 – durează până la vârsta de 6-7 luni, este etapa în care relaţiile
de comunicare sunt de tip D-D (direct-direct), adică adultul îi oferă
copilului un obiect, producând o stimulare directă a analizatorilor
acestuia, iar copilul răspunde tot direct, făcând gestul de apucare a
obiectului.
- Etapa a 2-a – după vârsta de 7 luni relaţia este de tip V-D (verbal-
direct). Se realizează o relaţie între cuvântul pronunţat de adult şi
conţinutul său de semnalizare, deci în momentul în care adultul spune
cuvântul care desemnează un obiect obişnuit pentru copil, acesta caută
cu privirea obiectul. În continuare, dar după vârsta de 11-12 luni, relaţia
este de tip D-V (direct-verbal). Adultul arată copilului un obiect, iar
acesta îl denumeşte sau îl cere.
- Etapa a 3-a – relaţia V-V (verbal-verbal). Stimularea verbală provoacă
răspuns, chiar dacă acest răspuns este doar o repetare a cuvântului
pronunţat de adult. Achiziţiile verbale pot fi caracterizate pe scurt în
felul următor:
- sunt însuşite, în primul rând, cuvintele legate de satisfacerea
trebuinţelor sau plăcerilor;
 - cuvintele au o structură fonetică simplă, fiind în general silabe uşor de
articulat;
- cuvintele au o puternică încărcătură afectivă, fapt care explică
receptivitatea sporită pentru onomatopee a copiilor; - cuvintele mai
complexe sunt simplificate din punct de vedere fonetic;
- cuvintele sunt lipsite de funcţie gramaticală distinctă: cuvântul „papa”
poate însemna că îi este foame, că a văzut ceva de mâncare sau că
doreşte un anumit aliment;
- reacţiile verbale sunt instabile, adică chiar dacă copilul se află în relaţii
de tip V-V, uneori poate răspunde, alteori se poate în- 55 toarce la
răspunsuri directe, fără ca aceasta să aibă semnificaţie patologică;
- în contextul comunicării cu părinţii, copilul achiziţionează o experienţă
personală, care îi va folosi ca punct de plecare în diversificarea
relaţiilor, în sensul că după fiecare reacţie verbală, părinţii îl apreciază,
îl mângâie, îi zâmbesc şi îi satisfac mai repede trebuinţele. Această
experienţă încurajează copilul în folosirea şi diversificarea limbajului.
26.Dezvoltarea conduitei metorii la vârsta prunciei și importanța ei
psihologică.
Manifestările motrice progresează în funcţie de modificările structurale
ale sistemului osteomuscular, precum şi în funcţie de dezvoltarea
sensibilităţii kinestezice şi a capacităţilor funcţionale generale ale
scoarţei cerebrale. Alţi factori care contribuie la dezvoltarea motrice
sunt naşterea în condiţii optime, regimul alimentar corect, programul
de odihnă corespunzător, libertatea mişcărilor, stimularea prin joc.
Progresele motricităţii sunt relevate pe mai multe planuri: - trecerea de
la mişcările spontane şi haotice la cele orientate şi adaptate; - intrarea
normală în funcţie a principalelor zone motrice ale organismului; -
organizarea treptată a mişcărilor complexe de apucare şi a celor care
pregătesc mersul. 50 La sugarul mic pot fi constatate următoarele
categorii de mişcări: 1. mişcări încorporate structurilor reflexe
necondiţionate: mişcările de supt, de apucare (care se produc la
atingerea podului palmei); 2. mişcări haotice, globale, necoordonate şi
spasmodice, care exprimă trebuinţe specifice sau reacţii la orice fel de
iritaţii senzoriale; 3. mişcări învăţate, care apar după 3-5 săptămâni de
viaţă şi sunt relativ puţine (mişcarea de căutare a sânului) sau, mai
târziu, după 3 luni, mişcări de apucare a obiectelor. Se diferenţiază aici
mişcările orientate, care, deşi sunt simple şi foarte slab organizate,
reprezintă totuşi un progres faţă de cele haotice, nesistematizate. La
sugarul mare (după vârsta de 9 luni) extremităţile corpului se angajează
în mişcări din ce în ce mai fine (degetele, gambele, plantele, limba),
astfel încât, dacă la 5 luni prinderea unui obiect se realizează fără
opozabilitatea policelui (degetul mare), la 6 luni mâna prinde obiectul
folosind opozabilitatea policelui, iar copilul este capabil să apuce câte
un obiect în fiecare mână. Între 6-7 luni apucarea devine orientată de
către percepţia vizuală a obiectului. Mişcările se perfecţionează astfel
încât la 9 luni un copil normal poate să ţină o pastilă între police şi index
(degetul arătător). Piaget a diferenţiat în Naşterea inteligenţei la copil
stadiile evoluţiei la copil şi a stabilit primul stadiu imediat după naştere,
în care mişcarea este o acţiune reflexă necondiţionată. Al doilea stadiu
– până la vârsta de 3 luni, când apucarea este mai bine organizată, dar
fără nicio orientare şi fără opozabilitatea policelui (stadiul asimilării
recognitive la schemele înnăscute). Al treilea stadiu este cuprins între 3-
6 luni, coincizând cu elaborarea percepţiilor, respectiv cu realizarea
coordonării câmpurilor senzoriale, în care modalitatea tactilă este cea
mai importantă, astfel încât este suficient ca mâna copilului să fie atinsă
de ceva, pentru ca imediat să apară gestul de apucare, gest în care
sensibilitatea tactilă este puternic angajată. Este perioada în care
copilul îşi pipăie propriile mâini, nasul, ochii, obrajii şi tot ce prinde în
câmpul perceptual imediat. 51 Al patrulea stadiu – 6-9 luni – sugarul
apucă obiectul pe care îl vede, dacă mâna şi obiectul se află simultan în
câmpul său perceptual. Este stadiul în care opozabilitatea policelui este
câştigată. Al cincilea stadiu – copilul apucă ceea ce vede, fără restricţii
legate de poziţia mâinii, ceea ce marchează gloria definitivă a gestului
apucării. Evident că limita în timp a acestei stadializări nu este strictă şi
actualmente psihologii apreciază că ultimele două stadii ale lui Piaget
aproape se comprimă şi se confundă, ceea ce se poate considera un
stadiu evolutiv global al noilor generaţii de sugari. Mersul şi postura în
perioada sugarului Până la vârsta de 5 luni copilul stă preponderent
culcat pe spate sau pe o parte, neputând lua o poziţie voluntară. La 5-6
luni poate sta în şezut, sprijinit între perne, în general, o durată scurtă
de timp, poziţie care după 6 luni devine modul frecvent de a sta al
copilului, de a se afla vizavi de ambianţă. Actualmente se consideră
faptul că, chiar şi ţinut în braţe sau aşezat în pătuţul său, copilul trebuie
să aibă în faţă o parte cât mai mare din mediul său înconjurător, astfel
încât contactul cu ambianţa să fie cât mai larg şi aproape permanent. Se
consideră că această poziţie satisface nevoia de cunoaştere,
curiozitatea clasică a copilului, precum şi nevoia sa de comunicare.
Această nevoie se manifestă în încercarea ulterioară de a se ridica pe
picioare, precum şi în încercarea de a păşi, pentru a fi cât mai departe
de obiectul care îi incită curiozitatea. Pentru copil, primii paşi reprezintă
un eveniment încărcat de surpriză, dar şi de teamă. Dacă se întâmplă ca
în încercarea lui de a se desprinde cade şi se loveşte, evenimentul îi
rămâne în memorie cu o conotaţie negativă, motiv pentru care nu îl va
încerca prea curând sau poate relua deplasarea de la o etapă anterioară
(mersul târât). Dacă se întâmplă acest lucru, copilul trebuie să fie
încurajat, sprijinit şi recompensat pentru fiecare nouă încercare pe care
o va face. Aceasta pentru că achiziţiile motorii legate de mers au largi
implicaţii în toate celelalte planuri ale vieţii psihice a sugarului.

27. Dezvoltarea mersului în vârsta timpurie și importanța lui

psihologică.
La vârsta de 3 ani, copiii se mișcă foarte egale înainte, înapoi, în sus și în
jos. Totuși, unele mișcări sunt încă prea complicate pentru micuți.
Copilul are nevoie de eforturi conștiente pentru a sta în vârful degetelor
sau întru un picior, pentru a se ridica din pirostrii sau pentru a prinde
mingea. La vârsta de 4 ani, copiii pot merge în sau alerga cu pași mari și
siguri, ei pot sta în vârfurile degetelor, pot să se rotească pe loc și să se
dea în scrânciob. Abilitățile lor fizice sunt mult mai dezvoltate decât
Judecata lor, este necesar să li se amintească frecvent să fie atenți și să
nu se grăbească.
La vârsta 3-4 ani: sare și stă întru-un picior cel mult 5 secunde.Lovește
cu piciorul mingea, propulsînd-o înainte. Aruncă mingea de jos în sus.
Prinde mingea după ce ea se lovește de podea și sare în sus, în
majoritatea cazurilor. Se mișcă cu ușurință înainte și înapoi.
La vârstă 4-5 ani: stă într-un picior 10 secunde și mai mult, sare, face
tumbe. Se dă în scrânciob, se cațără pe diverse suprafețe. Poate fi în
stare să sară pe loc.
Felul dominant de activitate pe această perioadă de vârstă este jocul!
pe roluri în care se produce dezvoltarea psihică și formarea
personalității copilului. Mulți savanți cu renume( J.Piaget, S. Freud,L.
Vigotski etc.) au studiat problema jocului pe roluri. Divergențele
principale în cadrul diferitelor concepții se referă la natura acestei
activități, la conținutul de bază al ie. In opinia lui S. Freud jocul
preșcolarului este un mijloc terapeutică în combaterea neurozelor.
Copilul găsește refugiu în joc de la societatea care îl traumatizează în
permanență. In opinia lui J. Piaget copilul de vârstă preșcolară există în
două lumi diferite- lumea realității adulților și lumea propriei de joc.
Lupta dintre aceste două realități este exprimat contradicției dintre
caracterul completa social al copilului și lumea socială a adultului. Jocul
pe roluri în vârsta preșcolară este o manifestare a lărgirii considerabile
a legăturilor copilului cu o mediul social. Anume prin intermediul jocului
pe roluri copilul însușește viața omului matur cu toate normele morale
și etice, și în felul acesta se realizează tendința preșcolarului de a
participa la viața oamenilor maturi din jur. Prin urmare, jocul pe roluri,
după natură sa, este determinat social, iar apariția acestei activități nu
este influențată de Instincte și tendințe congenitale.
În cadrul jocului pe rolul trebuie deosebit subiectul și conținutul. Primul
din ele este de prezenta relațiilor înconjurătoare, care se reproduce în
cadrul jocului, iar al doilea-conținutul variază în dependență de
condițiile de viață în care se dezvoltă copilul. Jocul pe rol se desfășoară
într-o lumea imaginată în care realitate este prezentă în formă
convențională. Realizarea unei astfel de joc este posibil numai în baza
procesului de substituire. Mecanismul dat se realizează în două forme-
substituirea verbală și practică. Trecerea de la forma de substituire
practică la substituirea verbală determină dezvoltarea jocului pe roluri
în copilăria preșcolară. Pentru vârsta preșcolară este caracteristică mai
multă substituirea practică legată de diferențe diferențierea sensului
acțiunii și operației prin intermediul căror ea se realizează. Pe lângă
felul dominată de activitate, jocul pe roluri, în vârsta preșcolară
continuă dezvoltare a activităților productive: desenul, modelarea,
construirea, care contribuie la dezvoltarea copilului.
În cadrul investigațiilor psihologice a fost stabilit că subiectul jocului pe
roluri se modifică odată cu progresarea în dezvoltarea psihică și
formarea personalității. La începutul perioadei preșcolare de
dezvoltare, aproximativ până la vârsta de patru ani în cadrul jocului pe
roluri ca subiect este prezentă de ață de familie. In jumătatea a doua a
perioadei preșcolare drept subiect dominant în jocul pe roluri devine
activitatea de muncă oamenilor maturi și relațiile interpersonale. In
același timp, este cunoscut faptul că în prezența prezintă subiectul
jocului pe rolul la preșcolari superior tot mai mult este determinat de
erori filmelor televizate, jocurilor la computer.
28. Dezvoltarea activităților obiectuale în vârsta timpurie:
Dezvoltarea acțiunilor cu obiectele începe după 6-7 luni. Dacă nici el
copilul produc manipulări primitive, nespecifice(executa cu toate
obiectele aceleași acțiuni: le apucă, le aruncă, le duc la gură, le bat de
pătuț sau de masă); la finele primului an-începutul celui de- al doilea an
apare acțiuni specifice: copilul leagănă păpușa, o hrănește, răsfoiește
cartea. Specificul acestei acțiuni constă în imitarea acțiunilor adultului
fără a înțelege sensul lor și în legătura indisolubilă acțiunii cu obiectul
respectiv: micuții nu acceptă să facă acțiunea decât cu obiectul care a
fost utilizat de adult, atunci când acesta demonstra acțiunea.
Următoarea etapă este însușirea acțiunilor determinate istoric și
cultural, care corespund funcției obiectului (cu cana si bea, cu creionul
se desenează), acțiunilor cu unelte. Astfel, până la 2-2,5 ani micuței
însușesc destinația obiectelor, sensul acțiunilor cu ele, modul de
acționar și tehnica de executare a acțiunilor. La început acțiunea se
contopește cu obiectul în conștiința copilului. De exemplu, un copil de 2
ani refuză să se pieptene cu creionul, sa deseneze cu lingura. Spre
sfârșitul anului trei de viață copilul se compară mai liber cu obiectele.
Insușiri acțiunilor cu uneltele are loc în activitatea în comun cu adultul.
In acest proces copilul învață de la adulți sensul acțiunii cu obiectele,
funcția socială, demonstrindu-i totodată și procedeele tehnice de
efectuare a ei. Aprecierile date de cel mai mare, încurajarea sau
dezaprobarea stimulează însușirea activității cu obiectele.
Abilitățile copilului în domeniul activităților cu obiectele în copilăria
fragedă sunt importante nu numai ca nivel de dezvoltare a activității;
copilul care poate manipula Independent obiectele se adaptează mai
repede la viața în grădiniță. La venirea copilului în grădiniță, educatorul
poate aplica o metodă simplă care-i permite să obțină informația
necesară despre abilitățile copilului în această sferă.
Apariția acțiunilor de joc propoziție se realizează în câteva etape,
descrise de I. Galiguzova:
a) Copilul urmărește jocul adultului;
b) Copilul se include în joc;
c) Imită actiunile adultului în situația dată;
d) Imită acțiunile adultului singur, peste un timp, cu unele elemente
noi;
e) Apare substitui rile de joc independente.
În anul 3 jocul copilului se schimbă radical. Dacă în anul doi și acul are
caracter reproductiv, iar acțiunile copilului de pin întru totul de situație
și de demonstrării adultului, în anul trei copiii se joacă mai mult timp,
sunt interesați de joc, traiesc emoții puternice, acțiunile lor devin mult
mai variate, apar acțiuni originale. La finele copilăriei timpurii se
manifestă jocul regizat, (păpușile așezate pe cuburi iau masă) și jocul-
reprezentare (”tu-tu-tu, cu eu sunt trenul” „ Eu sunt doamna doctor”,
spune o fetiță de 2,5 ani și pune bastonasul- termometru păpușii).
Desenarea și modelarea în luat și plastilină, atât de răspândite la vârsta
preșcolară, apar De asemenea în cadrul activității cu obiectele în
copilăria fragedă. Insușirea activității de desen are loc în trei etape:
etapa mâzgilelilor-copilul, acționând cu creionul, așterne pe hârtie o
serie de linii și pete, fără a înțelege că ele pot reflecta un obiect real;
etapa recunoașterii obiectului- în liniile și pietrele întâmplătoare de pe
desen micuțul recunoaște mingea, ploaia, drumul și, nespus de
bucuros, repetă de multe ori mișcările care au condus la asemenea
rezultate; etapa imaginilor grafice-copilul știe ce obiecte vrea să
deseneze(„ o voi de desenat pe mama”), își imaginează Cum trebuie să
arate desenul (dar nu obiectul real) și cum să lucreze cu creionul pentru
a obține aceasta. Copilul se mulțumește cu o asemănare destul de
aproximativă sau chiar numai cu faptul că el știe ce ai desenat.
Modelarea, spre deosebire de desen, se însușește numai prin
instrucțiunile adultului și la nivel de acțiuni imitație.
29. Dezvoltarea limbajului în vârsta timpurie.
Mijlocul perfect de comunicare este limbajul.Anume la această
vârsta se înregistrează tempoul cel mai înalt de achizitionare a
materialului lingvistic,precum si o sensibilitate față de stimulenții
verbali.
De la 1-1,5 ani se îmbogățește repede vocabularul pasiv.Copilul
înțelege denumirile multor obiecte,acțiuni,care sunt pronunțate mai
des de către adult. Îndeplinește acțiuni simple la cererea adultului.
Fiecare cuvânt cunoscut e corelat cu un număr mare de obiecte, dar
copilul nu poate generaliza cu un cuvânt obiectele de același fel.Spre
sfîrșitul perioadei cuvintele devin stabile,copilul înțelege denumirea
unor proprietăți ale obiectelor(mare,mic,bun,rău).Imitarea vorbirii
adulților are caracter de joc.Vocabularul activ include 50-60 de
cuvinte,multe cuvinte imitații(miau,hau-hau).Utilizează cuvinte
izolate,care servesc ca propoziții.Unele cuvinte-propoziții se
completează prin gesturi,mimică,intonație.
De la 1,5 -2 ani copilul înțelege sensul propozițiilor întregi în care
se vorbește despre evenimente și fenomene din experiența luui
personală.Prin cuvinte poate fi schimbată dispoziția copilului,caracterul
activității sale(gata nu plînge ,vino la mine).Diferențiază toate sunetele,
repetă cu ușurință cuvintele pronunțate de cei din jur,frazele scurte
cele înțelese de el și cele neînțelese.Copilul începe să folosescă
propoziții din 2-3 cuvinte,catre 2 ani-4-5 cuvinte.Se dezvoltă intens
funcția comunicativă a limbajului.Dorințele,impresiile,rugămințile se
exprimă prin cuvinte și fraze auzite.apar întrebările unde?când?de ce?
Apar propoziții compuse,care nu întotdeauna sunt alcătuite
corect.Limbajul devine mijloc principal de comunicare nu numai cu
adulții dar și cu copii.Copilul vorbește la orice ocazie din propria
inițiativă și fiind întrebat de cei din jur își determinî verbal acțiunile din
timp într-o situație concretă.Limbajul devine tot mai emoțional.
De la 2ani 6 luni- 3 ani deja poate înțelege povestirea adultului
despre evenimente și obiecte,reproduce ușor versuri,cântece
auzite.Vocabularul activ conține conține toate părțile de vorbire cu
excepția gerunziului și participiului.Volumul vocabularului crește
repede.Vorbește cu propoziții dezvoltate.Povestește despre cele văzute
în câteva fraze,dar cu întrerupere.Cu ajutorul întrebărilor poate reda o
poveste sau povestire.
30. Dezvoltarea proceselor psihice cognitive în vârsta timpurie.
În copilăria timpurie dezvoltarea cognitivă este determinată de
rolul central al percepției , care se dezvoltă asigurând tabloul constant
al lumii și exercitând influență asupra celorlalte funcții psihice.Pe
măsură ce copilul cunoaște particularitățile obiectelor, crește precizia
percepției și apare caracterul ei conștient.Percepția copiilor din această
perioadă nu există în afara acțiunii și emoțiilor.Dezvoltarea percepției
are loc în activitatea cu obiectele,sunt importante acțiunile de
corelare ,când copilul alege și aranjează obiectele după
formă,mărime,dimensiune.
În anul 3 de viață apar reprezentările stabile,care participă în
procesul comparării(este rotundă ca o minge).Obiectele percepute
trezesc copiilor reacții emoționale ,îi atrag și îi provoacă să acționeze cu
ele.Vârsta fragedă se caracterizează prin dezvoltarea intensă a
percepției auditive, a auzului fonematic.Asupra dezvoltării acestei
capacități influențează ascultarea limbajului celor din jur cât și
pronunțarea independentă a sunetelor și cuvintelor.
 Memoria la această vârstă e uimitor de productivă,se memorează
un volum neobișnuit de mare de informație cu caracter diferit,
verbal,emoțional,imaginativ.Predomină memoria motorie și cea
emoțională.Memoria copiilor de vârstă timpurie e involuntară,adică
memorizare,reproducerea au loc fără scopul special al copilului de a
face acest lucru.Reproducerea se manifestă mai frecvent la nivelul de
recunoaștere,păstrarea este de scurtă durată,asta explică puținile
amiintiri pe care le are omul despre această perioadă.
Gândirea copiilor de vârstă fragedă constă în descoperirea relațiilor
dintre obiecte,ea are loc în acțiunile lui cu aceste obiecte.Un pas
important este transferul soluțiilor dintr-o situație în alta,de la un
obiect la altul.O altă particularitate de vârstă importantă este apariția
gândirii intuitiv- imaginative și funcționarea ei alături de cea intuitiv-
practică.
În copilăria fragedă continuă dezvoltarea negării sursa negării ca
operație a gândirii,care se constituie mai târziu.Petru Jelescu aconstatat
la debutul perioadei timpurii (12-18 luni) că copiii neagă prin acțiuni
motrice nemijlocite(copilul fuge,desface mâinile lateral,se
ascunde,ascunde mâna la spate,când cineva încearcă să-i ia
obiectul),prin emoții (copilul țipă,plânge,se supără).Refuzând un obiect
sau constatând lipsa lui,micuții neagă mișcând capul de la stânga la
dreapta.Mai aproape de mijlocul anului doi de viață apare negarea prin
cuvântul-NU.Pentru dezvoltarea gândirii și imaginației la vârsta fragedă
e importantă apariția funcției simbolice, prin care copilul înțelege că
unele obiecte pot servi ca substituenți ai altor obiecte în anumite
situații.Funcția simbolică constituie o proprietate psihică primară, pe
care se bazează dezvoltarea mai multor procese psihice.
La vârsta fragedă apare încă o capacitate importantă-capacitatea
de operare în plan intern(A. Bolboceanu).Copiii de 2 și 3 ani operează
cu imaginile generalizate ale obiectelor concrete ,fapt ce se manifestă
în recunoasterea obiectelor în diferite situații,atunci când diferă
detaliile.(Copilul o recunoaște pe mama cu sau fără
ochelari).Capacitatea de operare cu imaginile în plan intern ține mai
mult de percepere și memorie,dar ea include și prototipul
analizei,abstractizării,generalizării în gândire.
La vârsta fragedî imaginația e pasivă,adică imaginile în mintea
copiilor apar fără intenții speciale din partea copiilor.Conținutul
fanteziei e de natură reproductivă.Copilul își imaginează obiecte,despre
care povestește adultul,iar ăn joc redă întocmai acțiunile și cuvintele
auzite de la adult.
O condiție obligatorie pentru activitatea cognitivă este
atenția.Copilul devine capabil să se concentreze asupra unui obiect,mai
ales dacă acționează cu el.Spre sfârșitul anului 2,începutul anului 3
copilul se poate distrage de la obiect,ascultă adultul,apoi revine iar cu
atenția la acest obiect.Pentru aceastî vârstă e caracteristică lipsa
oricărui efort de autoreglare a atenției,orientarea atenției se face de
către adult.
Procesele psihice cognitive la vârsta timpurie alcătuiesc un
coglomerat de acțiuni perceptive,memorie,gândire și imaginație.Fiind
involuntare,ele nu pot fi reglate de copil.Dar dezvoltarea lor pe
parcursul vârstei fragede permite deja micuțului să se deprindă de
situația concretă ,să depășească limitele ei și să apeleze la cele însușite
anterior soluționând diverse probleme.
Subiectul 31 Dezvoltarea personalitatii in varsta timpurie. Criza
varstei de 3 ani.

Pentru copilul dintre 1-3 ani este caracteristica situativitatea-

dependenta comportamentului, actiunilor, a proceselor psihice, de
situatia concreta. Din cauza afetivitatii perceptiei si a lipsei ierarhiei
motivelor copilul este usor atras de orice obiect perceput si tot atat de
usor se distrage sub influenta altui obiect.
Toate dorintele copilului sunt impulsive, depind de obiectele
percepute si se schimba odata cu acestea.
Pe parcursul copilariei timpurii situativitatea se depaseste in urma
dezvoltarii limbajului, a actiunilor cu obiectele si autoconstiintei.
In perioada de 1-3 ani se constitui toti componentii de baza ai
constiintei de sine-element de baza al personalitatii.
 Initial se formeaza o imagine despre sine-Copilul incepe
sarecunoasca imaginea sa in oglinda, stie ca poate executa diverse
actiuni, spune despre sine ca este `` bun`` sau ``cuminte``, isi recunoaste
unele obiecte personale si spune ca `` este al meu``. In a doua jumatate a
anulului 2 de viata componentele imaginii de sine se consolideaza, astfel
ca pana la inceputul anului 3 de viata imaginea de sine devine stabila si
continue componentele structural caracteristice: cunostinte despre sine,
atitudine emotionala, componenta compotamentala.
Criza independentei la copiii de varsta timpurie
Varsta timpurie finiseaza cu o criza in dezvoltarea psihica,
cunoscuta in literature ca fiind ``criza de la 3 ani`` care e legata de
neoformatiunea psihologica central ace apare la varsta data-
sistemul``EU``, primele elemente ale autoconstiintei. Toae acestea
creaza trebuinta de a actiona independent.
Criza varstei de la 3 ani se manifesta in cateva simptome, unul
dintre acestea fiind negativismul( consta in tendinta copilului de a face
inversul celor cerute de catre un adult) iar altul incapatanarea.
Criza se manifesta si in tendinta de a face totul singur, refuzand
ajutorul adultilor, de a fi independent in situatiile complicate, cand inca
nu se poate descurca de unul singur.
In unele cazuri mai rare se inregistreaza devalorizarea
personalitatii adultilor, razvratire contra celor din jur.
Aceasta criza poate fi de 2 feluri:
 Criza obiectiva- etapa aparitiei neoformatiunilor
psihologice, obligatory si logica in dezvoltarea personalitatii,
care nu este insotita intodeauna de comportamente negative;
 Criza subiectiva, manifesarile concrete de comportament si
relatiile cu adultii, care depind de factorii subiectivi,
particulari.

Criza se explica prin tendinta copilului spre independenta, care are

la baza elementele constituite ale imaginii de sine, atitudinea noua fata
de sine ca subiect, cu dorinte si actiuni propria , deosebite de cele ale
adultului ``de a fi bun``.
Totodata aparitia imaginii de sine si a aautoaprecierii semnaleaza
inceputul unei noi perioade in dezvoltareapsihica - copilarodata aparitia
imaginii de sine si a aautoaprecierii semnaleaza inceputul unei noi
perioade in dezvoltareapsihica – copilaria prescolara.
 Subiectul 32 Dezvoltarea jocului şi activităţilor productive la
preşcolari
Copii se misca in permanenta, deoarece ei isi folosesc corpul ca sa
exprime gandurile si emotiile pe care inca nu sunt in stare sa le exprime
prin cuvinte.
Copiii inventeaza exercitii fizice, catarandu-se si intinzindu-se, alergand
si jucandu-se.
Felul dominant pentru aceasta perioada de varsta este jocul pe
roluri in care se produce dezvoltarea psihica si formarea personalitatii
copilului.
In opinia lui Freud jocul prescolarului este un mijloc terapeutic de
combaterea nevrozelor.Copilul gaseste refugiu in joc de la societatea
care il traumatizeaza in permanenta.
Mai sunt si alte opinii conform carora copilul prescolar isi creaza 2
realitati si anumelumea realitatii adultilor si lumea proprie prin joc de
joc.
Lupta celor 2 realitati este exprimarea contradictiei dintre
caracterul complet asocial al copilului si lumea sociala a jocului pe roluri
care nu este un mijloc de a fugi din lumea celor maturi, ci din contra este
un procedeu foarte eficace de a intra in aceasta lume. Jocul pe roluri in
varsta prescolara este o manifestare a largirii considerabile a
legaturilorcopilului cu mediul social.
Prin intremediul jocului pe roluri copilul insuseste viata omului
maturcu toate normele morale si etice, si in felul acesta se realizeaza
tendinta prescolarului de a participa la viata oamenilor maturi din jur.
Jocul de roluri dupa natura sa, este determinat social, iar
aparitiaacestei activitatinu este influentata de instinct si tendinte
congenitale.
Jocul de roluri are un anumit subiect care estedeterminat de
realitatea obiectiva ce il inconjoara pe prescolar.Problema principala
consta in faptul de a afla ce anume din realitatea ambianta contribuie
mai mult la determinarea si formarea subiectului jocului pe roluri.
In acest sens trebuie sa deosebimatat lumea obiectelor materiale cat
si sfera relatiilor sociale, activitatile desfasurate de om, relatiile
interpersonale, relatiile in procesul muncii.
 Pana la varsta de 4 ani in cadrul jocului pe roluri ca subiect
este prezenta viata de familie, urmand ca in jumatatea a ii-a
perioadei prescolare subiect dominant devine activitatea de
munca a oamenilor mari si relatiilor interpersonale.
Subiectele jocului pot fi foarte variate fiind determinate de epoca sociala
de situatia sociala de dezvoltare ele fiind cu atat mai complexe si variate
cu cat sunt mai bogate relatiile copiilor cu mediul ambiant.
In acelasi timp in cadrul jocului pe roluri trebuie sa deosebim si
continutul acestuia care nu se refera de fapt la sfera om-obiectele din
anturaj, ci din contra continutul este determinat de relatiile in sfera om-
om. Relatiile respective sunt insusite de catre copil prin indeplinirea in
cadrul jocului a diferitelor roluri ( pedagog, sofer, medic).
Jocul pe roluri se desfasoara intr-o realitate imaginata, in care
realitateaeste prezenta in forma conventionala, joc ce poate fi posibil
numai in baza procesului de substituire( substituire verbala si practica).
Orice joc de roluri este un joc de reguli, prescolarul asumandu-si
indplinirea anumitor roluri, se subordoneaza unor reguli de
comportament. Odata cu deszvolatrea prescolarului si regulile devin din
ce in ce mai complexe.
Jocul pe roluri este felul dominant de activitate al prescolarului
lucru care duce la dezvoltarea copilului in aceasta perioada de dezvoltare
( dezvoltarea cognitive si a personalitatii in ansamblu).
In cadrul acestei etape se dezvolta:
 Atentia, memoria,, gandirea, sfera afectiv-volitiva, motivatia
si orientarile valorice, cea mai importanta fiind imaginatia
care la randul sau conduce la dezvoltarea mai departe a
jocului.

Subiectul 33 Dezvoltarea senzaţiilor şi percepţiilor la preşcolari.

Perceptia.
Pe parcursul perioadei scolare are loc separarea treptata a
perceptiei de activitatea practica si ea incepe sa se formeze ca un proces
cu scop bine determinat. In cadrul perceptiei se produce trecerea la
etaloanele senzoriale marcata, la inceput, de cunoasterea si insusirea fig.
Geometrice de baza: patratul, triunghiul, ovalul, cercul si dreptunghiul.
Insusirea etaloanelor date se produce produce in cadrul activitatilor
productive. Insusirea etaloanelor senzoriale are loc in cadrul actiunilor
perceptive cu orientare, la forma obiectelor care in continuare devin
etaloane senzoriale. Important este evidentierea de catre copil a
multitudinii de caracteristici, ce sunt luate de obicei drept etalon si
compararea celorlate insusiri cu modelul dat. La mijlocul varstei
prescolare copilul incepe identificarea formelor obiectelor prin
intermediul perceptiei vizuale.
La sf. anului 5 de viata copilul incepe insusirea modificarii
formei- una si aceeasi forma poate sa posede unghiuri de diferita
marime, proportii si lungimi ale laturilor.
La inceputul prescolaritatii copiii incep insusirea relatiilor
``maimare`` si `` mai mic``. Ceva mai tarziu copiii insusesc toti
parametrii volumului: lungimea, latimea si inaltimea.
La inceputul perioadei prescolare de dezvoltare la copiii
diferentiaza putin culorile spectrale- numai cele de baza ( oranj este
perceput de copil ca fiind rosu) urmand ca treptat, pe parcursul varstei sa
isi insuseaca si celelalte culori impreuna cu multimea de nuante.
La sfarsitul copilariei precoce precoce micutulinsuseste in mod
practic spatiul incaperilor in care isi petrece majoritatea timpului si
formeaza cele mai elementare reprezantari ale acestuia ``dreapta, stanga
inainte, dupa, intre``. O semnificatie deosebita in formarea
reprezentarilor privind relatiile spatiale ce exista intre obiecte revine
tipurilor productive de activitate ( contructia unei cetati din mici cuburi,
sau a unei case din carti de joc, confectionarea unei piramide). Pentru
orientarea copilului in spatiu este caracteristic egocentrismul, ei nefiind
capabili sa schimbe propria pozitie in perceptie, gandire.
Spre sfarsitul perioadei respective de dezvoltarea, copilul percepe
spatiul rupandu-se de pozitia proprie in sistemul de coordonate.
La inceputul varstei prescolare copilul nu se orienteaza in timp,
perceptia timpului incepe incepe in cadrul activitatilor pe care le
ineplneste copilul. El percepe timpul plecand de la ceea ce reuseste sa sa
indeplineasca in decursul unui anumit interval de timp, urmand ca de la
varsta de 4 ani acestia se orienteaza in timppornind de la ziua de azi.
Perioadele de timp indelungate nu sunt percepute de copil pana la
sfarsitul perioadei prescolare de dezvoltare.
Senzatiile
Dezvoltarea anumitor tipuri de senzații (inclusiv acuitatea vizuală)
este determinată de faptul că acestea sunt incluse în soluționarea tuturor
sarcinilor noi și noi, ceea ce necesită o distincție mai subtilă a
caracteristicilor individuale și a proprietăților obiectelor. În acest sens,
motivele și condițiile de implementare a diferitelor activități sunt
esențiale pentru eficacitatea diferitelor senzații.
La Varsta prescolara in viata copilului predomina emotiile,
sentimentele- la inceput acestea fiind situative si instabile. Copilul nu
este capabil a trai un timp indelungat un anumit tip de sentimente atat
positive cat si negative. Pe parcursul varstei date se dezvolta stabilitatea
sentimentelor si se modifica insusi procesul de traire a lor-copilul devine
mult mai retinut.
In perioada prescolara se dezvolta vointa copilului.
Modificareaactiunilor volitive duce la o detrminare mai stricta a intregii
activitati a copilului. La inceput actiunile volitive se manifesta destul de
rar, iar spre sf perioadei devin din ce in ce mai frecvente si de durata
mult mai mare. La dezvoltarea vointei contribuie formarea ierarhiei
motivelor de comportare. In procesul de activitate la copil se dezvolta se
dezvolta treptat capacitatea de realizare a scopului inaintat, care este
determinate de succesele si insuccesele copilului in cadrul indeplinirii
sarcinilor propuse.
Copilul insuseste normele morale care sunt organizate de omul
matur, activitatea si comportamentul, relatiile cu alti oameni sunt
etaloanele de baza pt. insusirea normelor morale.
In propriul comportament si activitate prescolarul se orienteaza nu
numai la oamenii maturi, reali din jur – educatori, parinti dar si la cee
ace insuseste ptin intermediul televiziunii, povestilor etc toate acestea
producand schimbari importante in procesul de respectare si indeplinirii
a regulilor de conduita.

Subiectul 34 Dezvoltarea reprezentărilor la preşcolari.

La intrarea in scoala copiii poseda anumite reprezentari despre

natura, societate, psihicul uman.
Reprezentarile elevilor de varsta scolara mica au un caracter
situativ-concret, spre exemplu elevii crescuti in mediul rural isi
reprezinta mai bine ceea ce tine de acesta ( animale, pasari domestice,
lucrari Agricole, unelete) iar cei crescuti in mediul urban reprezinta mai
clar transportul urban, piata, muzeele, parcurile de distractie.
Reprezentarile micului scolar au un caracter empiric, se bazeaza
mult pe experienta senzoriala. Ei intampina dificultati la includerea in
aceeasi categorie logica a ``legume`` a morcovului si a verzei deoarece
reprezentarea fiecareia dintre ele evoca trasaturi diferite: morcovul este
ascutit, de culoare portocalie, creste in pamant, iar varza este rotunda,
voluminoasa, verzuie si creste la suprafata solului.
 Reprezentarile copiilor de varsta scolara mica poarta un caracter
antropomorfic, adica li se atribuie insusiri umane pe care nu le au, le
personifica: padurea e trista, soarele zambeste, florile se trezesc etc. .

Reprezentările copiilor sunt prima instantă a transformării

impresiilor senzoriale, apoi reprezentarea copiilor evoluează şi pe
măsura întăririi reprezentării prin revenirea la obiectul pe baza căruia s-a
format ea devine tot mai schematică şi mai putin legată de concret.
Formarea reprezentărilor de mărime, formă, timp, spatiu are o valoare
foarte mare pentru formarea notiunilor de mai târziu.
Reprezentarea este un proces reconstitutiv, în care se implică
operatii mintale şi dacă acestea nu s-au format încă, în structura imaginii
se impun fie dominante perceptive, fie ceea ce ştie copilul despre acel
obiect .
Adaptarea copilului la real şi traducerea realului prin perceptii şi
reprezentări a fost urmărită în evolutia desenului copiilor de la 2 la 8/10
ani
Au fost descrise mai multe stadii ale evolutie a desenului pe vârste:
stadiul mâzgălelii, până la 2 ani, stadiul realismului fortuit, de la 3 ani,
stadiul realismului nereuşit, de la 4 ani, şi stadiul realismului intelectual,
între 4 şi 8 ani, apoi stadiul realismului vizual, între 9 şi 12 ani.
Invatatorul trebuie sa contribuie la imbogatirea volumului de
reprezentari ale elevilor claselor primare sis a le precizeze, sa le
completeze, sa le rectifice pe cele gresite daca este cazul.

35 . Dezvoltarea memoriei la prescolari

La inceputul varstei prescolare la copil predomina memoria involuntara
si el este capabil sa reproduca materialul care se pastreaza in memoriA
fara a depune anumite eforturi special . Dat fiind caracterul plastic al
memoriei prescolarului , mai usor se memoreaza materialul care
trezeste reprezentari plastic vii . pe parcursul varstei date predomina
memoria involuntara si , deci , memorarea se produce in lipsa scopului
constient de a memora . In cadrul felului dominant de activitate – jocul
pe roluri –se dezvolta memoria involuntara . Rolurile pe care le
indeplinesc copii impugn memorarea materialului respective ,
favorizand in in acest mod dezvoltarea memoriei voluntare care pana la
 sfarsitul perioadei ramine pe pozitii secunde in comparative cu
memoria involuntara
36 Dezvoltarea gandirii la prescolari
In perioada precedent de dezvoltare la copil predomina gandirea
concret-actionala . Treptat , pe parcursul varstei prescolare copilul se
rupe de la realitatea materiala , de la rezolvarea problemelor in plan
practice , material si incepe a solution situatiile de problema in planul
reprezantarilor . Apare si se dezvolta urmatorul tip genetic de gandire
concret-imaginativa . se evidentiaza doua insusiri de baza ale
imaginilor , a caror insusire asigura trecerea la solutionarea situatiilor
de problema in planul gandirii concret-imaginative : mobilitatea si
orgnizarea structurala . Mobilitatea imaginilor se manifesta in
capacitatea copilului de a combina si imbina in plan psihic diferite parti
componente ale obiectului . Organizarea structurala a imaginilor se
manifesta in capacitatea copilului de a evedentia particularitatile
obiectului si legaturile cu alte obiecte care sunt inportante in procesul
de solutionare a problemelor . Diverse probleme care necesita in
solutionarea lor utilizarea modelor il deprind pe copil se evidentieze in
gandire notiuni generalizate . Mai apoi are loc transferal acestor notiuni
in domenii si conditii noi . Prin intermediul acestui tip de gandire copii
incep generalizarea propriei experperiente , descopera noi proprietati si
legaturi dintre obiectele din anturaj
37.Dezvoltarea imaginației la preșcolari.
Vârsta școlară este o perioadă senzitivă pentru dezvoltarea
imaginației .Anume în această perioadă se dezvoltă cel mai furtunos
imaginația.Factorul principal în dezvoltarea acestui proces psihic este jocul
pe roluri.Anume felul dominant de activitate crează posibilitățile necesare
pentru dezvoltarea fanteziei și creației copilului .La început ,în cadrul
jocului copilul manifestând fantezia , ”intră”în rolul propus sau ales,își
imaginează ce trebuie să facă personajul ales,planifică activitatea proprie
pentru timpul apropiat,își imaginează situația jocului și dezvoltarea de mai
departe a subiectului.În joc copiii folosesc unele obiecte în scopul
subtituirii altor obiecte care le lipsesc,dar sunt necesare pentru realizarea
subiectului .În general jocul pe roluri în mare măsură se realizează în planul
imaginației și ar fi de fapt imposibil în afara acestui proces cognitiv.
Imaginația preșcolarului devine treptat bogată și emoțională.La
preșcolarul superior în procesul dezvoltării imaginației se produc schimbări
esențiale.Imaginația treptat se izolează de activitatea practică,devine mult
mai independentă și incepe anticiparea acestei activități.Prin intermediul
imaginației reproductive care este de un caracter mai activ,copilul tot mai
deplin și profund reproduce mediul ambiant.În acelaș timp la preșcolar în
cadrul jocului pe roluri se dezvoltă treptat imaginația productivă care este
utilizată în continuare în activitatea productivă a preșcolarului.Preșcolarul
elaborează primele sale ”creații” care trebuie să fie susținute de omul
matur în vederea dezvoltării de mai departe.
Uneori preșcolarii substituie lumea reală prin intermediul imaginației
și fanteziei.Crearea acestei lumi în plan imaginar îi permite preșcolarului să
se retragă de la normele și regulile existente în viața reală și să-și realizeze
intențiile și dorințele proprii,ceea ce poate provoca aparoția unor
probleme în procesul formării personalității.

38.Dezvoltarea limbajului la preșcolari.

La intrarea în școală gradul dezvoltării limbajului la copii este
diferit .Acest fapt se explică prin inbfluiența asupra dezvoltării lui a mai
multor factori:a vorbirii în familie ,în curte,în mahala ,la grădiniță,în
societate.
Latura fonetică a dezvoltării limbajului elevilor claselor
primare,îndeosebi a celor din clasele I,a II-a ,se caracterizează prin unele
defecțiuni temporare,cum ar fi vocea prea slabă,bâlbâiala ,defecțiuni de
ritm,tempoul,fluiditatea,vocea neclară,provenită din
disfonie ,afonie(pierderea glasului).În republica Moldova se constată și
unele dialecte:magazie,safleat,etc.
În pronunția micului școlar pot fi auzite unele sunete parazitare:î și ă la
începutul și sfârșitul propoziției .Școlarul mic parazitează unele expresii:„ș-
o zis”, ”șî pi urmă.....”, ” așela”, etc.
Dezvoltarea limbajului scris decurge anevoios la vîrsta școlară mică.În
clasele I,a II-a ,se manifestă dificultăți de diferențierea sunetelor
componente ale cuvintelor.Drept urmare ,sânt frecvente eliziunile de
grafeme:îtuneric,ître,biliotecă,copot,ploă,pavlion,fincă,etc.
În unele cazuri copiii de vârstă școlară mica adaugă unele litere în
plus”mangazinul,diminieanță,etc.În cazul în care la elevi nu se observă
tulburări grave de scriere,când nu mai recunoaștem cele scrise de
ei ,atunci avem de a face cu disgrafii.Elevii mici pânpă la finele claselor
primare,însușesc fondul lexical și o bună partre din masa
vocabularului ,posedând astfel 4500 cuvinte,dintre care aproximtiv 1500
vocabular activ.
În perioada micii școlarități vocabularul devine mai expresiv ,mai
coerent,mai fluid,mai frumos.Inițial în clasele I,a II-a ,elevii întâmpină
dificultăți în determinarea la auz a numărului de cuvinte în
propoziție.Treptat însă ei încep sa diferențieze unitatea fonetică și grafică a
cuvintelor.
Nu în zadar in curriculumul școlar pentru clasele I a IV-a,obiectivele
cadru sunt:dezvoltarea capacității a mesajului oral,dezvoltarea capacitășii
de exprimare orală,dezvoltarea capacității de receptare a mesajului
scris,dezvoltarea capacității de exprimare scrisă.Invățătorul trebuie sa-și
mobilizeze eforturile întru soluționarea acestor obiective majore.

39 . Dezvoltarea atentiei la prescolari

La inceputl perioadei prescolare de dezvoltare atentia este provocata

de interesele copilului fata de obictele din jur . Obiectele noi, ce apar in
anturajul copilului , sant stimuli pentru declansarea atentiei involuntare .
La varsta de 4-5 ani se mareste considerabil volumul atentiei si copilul
poate concomitant actiona cu 2-3 obiecte . Pe parcursul perioadei se
dezvolta inca doua insusiri importante ale atentiei: stabilitatea si
comutarea . Copilul se poate concentra si este mai mult timp atent fata de
problemele cu care se confrunta in cadrul jocului pe roluri si in activitatile
productive . In acelasi timp , copilul prescolar tot mai usor trece de la
indeplinirea unei actiuni la o alta actiune fiind capabil de a-si transfera
atentia . Schimbarile de baza in dezvoltarea atentiei sant marcate de
trecerea treptata de la atentia involuntara la cea voluntara . Caracterul
voluntary al atentiei se dezvolta prepoderent in cadrul jocului pe roluri si in
activitatile productive atunci , cand copilul trebuie sa-si orienteze atentia
asupra celor obiecte , actiuni pe care trebuie sa le indeplineasca in
conformitate cu rolul pe care si l-a asumat sau scopurile care trebuie
atinse. In acest process de organizare si orientare a atentiei voluntare
ramane a fi limbajul .

Insa chiar si pana la sfarsitul perioadei prescolare la copii predomina

atentia involuntara , fapt valabil pentru pentru toate procesle cognitive .

40 . Dezvoltarea personalitatii prescolarului

Etapa data de dezvoltare este semnificativa in procesul de formare a

personalitatii . Pe parcursul varstei treptat se formeaza lumea interioara
proprie , care , de fapt , permite de a numi prescolarul personalitate . Este
evident , ca utilizarea notiunii de personalitate cu referire la copilul de
aceasta varsta ar insemna inceputul procesului complicat de dezvoltare
profunda si bogata a personalitatii umane .

In cadrul desfasurarii si realizarii activitatii de joc , activitatii productive

in stransa legatura cu omul matur copilul insuseste treptat realitatea
ambianta . In acelasi timp copilul descopera si locul , pe care il ocupa el
singur in multimea de obiecte si relatii . La inceputul perioadei
prescolarului actioneaza in fond sub influenta imboldurilor situative .
Copilul nu este pe deplin constient de propriile actiuni . Spre sfarsitul
perioadei comportamentul prescolarului este mult mai constient . Pe
parcursul intregii perioade de dezvoltare la prescolar sint prezente
motivele legate de interesul stabil fata de viata omului matur , motivele de
joc , care sunt legate de interesul copiluiu fata de insasi activitatea de joc ,
motivele de stabilire si pastrare a relatiilor positive cu oamenii maturi si cu
alti copii . Grupele noi de motive apar in cadrul activitatii copilului
prescolar . Cele mai importante sint motivele cognitive . Pe linga
schimbarile mentionate deja , in sfera motivationala se produce
ierarhizarea treptata a motivelor . Unele motive devin dominante ,altele
sunt subordonate primelor .Anume subordonarea motivelor este
formatiunea psihologica noua in personalitatea prescolarului .

O alta directive de baza in procesul de formare a personalitatii este

dezvoltarea sferei afectiv-voltive care asigura posibilitatea compotarii ,
independent relative fata de schimbarea si fluctatiile conditiilor exterioare
de viata . La varsta prescolara in viata copilului predomina emotiile ,
sentimentele . La inceputul perioadei sentimentele copilului sint situative
si instabile . Copilul nu este capabil a trai un timp indelungat anumite
sentimente atat positive cat si negative . In perioada prescolara se
dezvolta vointa copilului . La inceputul perioadei date actiunile voltive se
manifesta destul de rar , iar spre sfarsitul varstei ele devin frecvente si de
durata mult mai mare . La dezvoltarea vointei contribuie formarea ierarhiei
motivelor de compotare . Aparitia in activitatea prescolarului a unei
anumite orientari il face pe acesta sa actionize constient in directia
scopului inaintat , negand influenta motivelor mai putin importante in
ierarhica a lor . In perioada prescolara copii se invata a subordona actiunile
proprii motivelor , care nu sant le gate direct cu scopurile activitatii .

INSTRUIREA ȘCOLARĂ
41.PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ A COPIILOR DE VÎRSTĂ PREȘCOLARĂ
PENTRU
Un loc special printre activitățile pe care îndeplinește preșcolarul revine
activității de muncă.Copiii de această vîrstă îndeplinesc diferite acțiuni
necesare în cadrul familiei,grupelor de semeni. Este importantă pentru
preșcolari formarea deprinderilor de îndeplinire a sarcinilor concrete.
Fără înțelegerea acestei caracteristici importante a muncii , activitatea
dată se transformă în joacă și nu este semnificativă în procesul de
educație a preșcolarilor. Preșcolarii superiori au ocupații speciale de
lucru manual în cadrul cărora ,folosind uneltele elementare de
muncă ,ei confecționează anumite obiecte .
Pe parcursul perioadei preșcolare apare și se dezvoltă activitatea de
învățare. Particularitatea de bază a acestei activități constă în însușirea
noilor cunoștințe ,priceperi și deprinderi .La sfîrșitul perioadei date,
învățarea devine un proces organizat ce se desfășoară sistematic cu
copiii.
În grupele superioare de la grădiniță copiii sînt pregătiți pentru
instruirea în școală după anumite programe . Momentul de bază îl
constituie formarea intereselor cognitive ,care le trezesc copiilor
dorința de a însuși permanent cunoștințe noi.Dezvoltarea de mai
departe a activității de învățare are loc în perioada următoare ,unde ea
devine un fel dominant de activitate și determină dezvoltarea psihică a
copilului .
În perioada preșcolară continuă dezvoltarea de mai departe a
limbajului.În cadrul jocului pe roluri se include în relații de contact mai
largi cu oamenii maturi și semenii.Interacțiunea intensă cu alți oameni
cere de la preșcolar însușirea pe deplin a mijloacelor de comunicare,în
special a vorbirii active .
42.SITUAȚIA SOCIALĂ A DEZVOLTĂRII PSIHICE ȘI CRIZA LA DEBUTUL ȘCOLAR

Preadolescența este o etapă de restructurare afectivă şi intelectuală a

personalităţii, descrisă ca o perioadă ingrată, dificilă atât pentru
preadolescenţi, cât şi pentru cei care se află în contact cu ei. Mediul de
viață poate exercita atât influențe pozitive, cât și negative în procesul
de dezvoltare a personalității care trebuie contracarate cu un alt factor
fundamental, educația. Mediul este un factor necesar, dar nu suficient
pentru dezvoltarea deplină a ființei umane. Educația este un factor care
transformă potențialul ereditar în componente ale vieții psihice și
direcționează convergent cu scopurile sale chiar și influențele de
mediu, formează mecanismele superioare ale psihismului uman,
asigură dezvoltarea psihică deplină a omului. Toate modificările care au
loc în această perioadă de vârstă (în plan biofizic, intelectual, social,
afectiv, moral) trebuie bine cunoscute atât de către cadrele didactice,
cât şi de către părinţi, pentru a putea veni în întâmpinarea lor, pentru a-
i înţelege pe preadolescenţi şi pentru a putea adopta cele mai adecvate
măsuri în vederea asigurării dezvoltării psihice și a personalității
preadolescenților. Prin cunoaşterea particularităţilor de vârstă, a
specificului acestei etape de dezvoltare în ceea ce priveşte resursele,
motivaţiile, mecanismele de adaptare, transformările psiho-fizice cu
consecinţele lor, se va evita suprasolicitarea posibilităţilor limitate ale
acestui stadiu şi se vor înţelege mai bine manifestările
comportamentale şi reacţiile preadolescenţilor. În sens strict psihologic,
personalitatea, este o construcţie teoretică elaborată de psihologie în
scopul înţelegerii şi explicării ei. Personalitatea este o sinteză (unitate)
bio-psiho-socio-istorică şi culturală, care asigură adaptarea originală a
individului la condiţiile mediului natural şi mai ales, social. Are
caracterul unei structuri vectorizată axiologic şi teleologic, trinomul
valori – atitudini – idealuri fiind principalul nucleu funcţional care
mediază elaborarea conduitelor sociale.
La debutul şcolar copilul se confruntă cu transformări multiple, uneori
bruşte, care se produc în sfera a două planuri: planul dezvoltării bio-
psiho-sociale şi planul activității instructiv-educative. Din această
perspectivă, în procesul adaptării se produce interacțiunea unui
ansamblu de factori, care pot fi grupați în două categorii: factori interni
(biopsihologici) şi factori externi (sociali). Factorii interni se referă la
caracteristicile anatomo-fiziologice şi la variabilele psihologice ale
personalității copilului, fiind considerați condiții subiective, iar cei
externi sunt independenți de copil, fiind condiții şi solicitări obiective,
exterioare copilului. Factorii incluşi în cele două categorii
interacționează, fiecare având un rol complementar. Nu putem vorbi de
identificarea unui singur factor, a cărui acțiune ar fi decisivă în
asigurarea adaptării şcolare. Ori, fiecare dintre aceşti factori
condiționează într-o măsură mai mare sau mai mică rezultatele şcolare
ale copilului, precum şi capacitatea sa de a interioriza normele, regulile
şi de a relaționa cu cei din jur.
45)Motivele învățării la elevii mici?
Învățarea ca activitate primordială a elevilor de vîrstă școlară mică are
la bază anumite motive:
1. Motivele sociale largi
a) motivele de autoperfecționare( a fi un om deștept)
b) motive de autodeterminare ( pentru a putea apoi lucra,
învăța)
2. Motivele personale înguste ( să fie lăudat ,să primească un
cadou )
3. Motivele cognitive ( să acumuleze cunoștințe)
Deci elevii claselor primare înțeleg însemnătatea învățării .Acest fapt
contribuie la formarea pregătirii lor de a învăța.
Elevii de vîrstă școlară mică pot fi motivați pozitivi pentru a învăța , dacă
lecțiile vor fi interesante , emotive ,cu elemente dejoc, dacă vor fi
apreciați și notați adecvat, dacă scopurile puse în fața lor vor fi clare și
stricte chiar de la începutul învațării acelui sau a altui material, dacă
învățătorul va promova un stil democratic în activitatea cu copii, dacă
va comunica contructiv cu ei , dacă eleviivor exista relații de prietenie ,
ajutor reciproc etc. Important este ca elevii să învețe nu pentru note ci
pentru a se dezvolta intelectual,moral,spiritual.
46) Particularitățile dezvoltării senzațiilor și percepției la elevii mici?
Percepția . La elevii claselor I,II -a percepția poartă un caracter
preponderent involuntar ,adică este fără de un scop bine stabilit și fără
eforturi volitive mari .Ei percep în special ceia ce este
aprins ,dinamic,colorat viu,nou , neașteptat etc.
În clasele III-IV-a percepția lor devine voluntară , ei fiind apți să-și pună
un scop și să-și mobilizeze voința în vederea realizării lui.
 Percepția elevilor mici nu este încă amplă și succesivă.În timpul
citirii ei omit unele litere,sau trec peste un rînd.
 Elevii în clasele I-II nu întotdeauna diferențiază clar obiectele
particularitățile lor .De exemplu , uneori ei scriu inversat literele ,
cifrele (1), (3), (4), (C)
 Inițial , în clasele I-II-a elevii întîmpină dificultăți în percepția și
denumirea obiectelor stereo (a cilindrului-cu un pahar, conul cu
un braduț)
  Școlarii din clasele I-II, pentru a caracteriza obiectul,uneori se
folosesc cu precădere de formă,alteori de culoare .Ex: casa ei o
percep mai mult ca formă dar stegulețul ca fiind colorat.
 La începutul claselor primare elevii nu pot recunoaște bine figura
dacă acesta e situată putin altfel .ex.linia dreaptă opercep numai
în poziția orizontală dar nu si verticală sau oblică.
 Dacă în percepția tabloului prescolarii se află la stadiul
enumerării (privind un tablou ei numesc separat obiectele de pe
el ) ,iar elevii claselor I-II-a se află la stadiul descrierii obiectelor
percepute (școala este mare ,luminoasă)
 Elevii claselor primare au mari probleme în ceia ce privește
percepția timpului.Durata timpului de 1 min ei subapreciază ,iar
intervalele de 10-15 min le supraapreciază.Intimpină dificultăți
mari în perceptia si cunoasterea deceniului,secolului,mileniului.

Senzațiile sunt procese psihice senzoriale elementare de cunoaștere

a însușirilor concrete, luate separat, ale obiectelor, când acestea
stimulează receptorul unul singur organ de simț.
 Termenul senzație denumește procesul de semnalizare prin
simțuri și, în același timp, rezultatul acestui proces, adică
imaginea primară a însușirilor concrete ale obiectelor. De
exemplu, senzație de acru, senzație de roșu etc.
 Orice obiect este o sinteza de mai multe însușiri concrete, iar
senzațiile reflectă astfel de însușiri separate.
 De exemplu, zăpada are însușirile concrete “albă”, “rece”,
“moale”. Ochiul ne dă doar senzația de alb.

47.Particularităţile dezvoltării reprezentărilor la elevii mici. Pag.

60( Jelescu)
La intrare în școală copiii posedă anumite reprezentări despre natură,
societate,psihicul uman.
 Reprezentările elevilor de vârstă școlară mică au un caracter situativ-
concret. De exemplu, elevii de la țară își reprezintă mai bine ceea ce ține
de mediul rural(animalele, păsările domestice, uneltele, lucrările
 agricole, etc.), iar cei de la oraș își reprezintă mai clar transportul urban,
muzeele, piața,etc.
 Reprezentările micului școlar au un caracter empiric , se bazează mult pe
experiența senzorială. Ei întimpină dificultăți la includerea în aceeași
categorie logică ,,legume,, a morcovului și varzei, deoarece ele au
trăsături diferite: morcovul e ascuțit, de culoare roșiatică, crește în
pământ, iar varza e rotundă, voluminoasă, verzuie și crește la suprafața
solului.
 Reprezentările copiilor de vârsta școlară mică poartă un caracter
antropomorfic , adică li se atribuie însușiri umane pe care nu le au, le
personifică: pădurea e tristă, soarele zâmbește,dimineața florile se
trezesc, ș.a.
Învățătorul trebuie să contribuie la îmbogățirea volumului de
reprezentări ale elevilor claselor primare și să le precizeze, să le completeze,
să le corecteze pe cele greșite, în caz de necesitate.

48.Particularităţile dezvoltării memoriei la elevii mici. Pag.60(Jelescu)

Copiii claselor primare sînt la vârsta cînd memorizează involuntar
obiectele, fenomenele , materialul studiat. Memoria mecanică le este
foarte bine dezvoltată. De aceea,uneori ei învață pe de rost textele pe care
nu le înțeleg, cântecele, poezii, tabla înmulțirii , date istorice, noțiuni
matematice, etc. Regulile gramaticale le memorizează integral.Ei nu
folosesc memorizarea combinată : mai întâiîn întregime, apoi pe părți
logice.De aceea, elevii de vîrstă școlară mică(cl.I,II-a) înțeleg prost regulile
gramaticale. La fel și poeziile, pe care, de regulă, le învață mecanic,
divizându-le în părți, comit greșeli, împărțindu-le pe versuri și nu pe strofe
sau părți logice cum s-ar cuveni.
Uneori materialul studiat îl intrigă pe elevul mic, chiar dacă acesta e lipsit
de sens. De exemplu, numărătorile copilărești, care ajută copii la
repartizarea jucătorilor într-un anumit joc :,,An-tan-tichi-tan / Urechilă
căpitan / Lupu tremură pe scară/ Ieși pe ușă-afară.
 Memorarea mecanică a materialului neînțeles de către elevii mici se
explică prin faptul că au un vocabular sărac, nu înțeleg sensul multor
cuvinte, noțiuni și au capacitatea slabă de a reda sensul lor prin cuvinte
proprii.
Pe parcursul vârstei școlare mici are loc și dezvoltarea memoriei
voluntare.
Elevii însușesc anumite procedee de memorare. De exemplu, mai întîi
citesc de mai multe ori textul, apoi încearcă să-l povestească.
Deoarece nu pot diviza textul în părți logice treptat încep a diviza în
fragmente, pentru a determina ordinea în care va trebui să învețe textul.
Aceasta este o divizare tehnică și nu una logică.
Copiii încep să asocieze materialul deja însușit deja cu cel ce urmeaza a fi
memorat. Pentru e reține cuvintele care se scriu cu cs ei memorizează
propoziția- Vasile Alecsandri a îmbîcsit în rucsac vacs, cocs și micsandre.
Reproducerea materialului în vîrsta școlară mică se realizează anevoios,
deoarece necesită formularea unui scop, solicitarea unor eforturi volitive
susținute. Reproducerea de către elevii mici începe cu învățarea pe de rost.
Ei practic nu apelează la reamintire, de aceea dacă în timpul recitării unei
poezii uită un vers, ei reiau de la început, dar nu tind să-și reamintească
versul respectiv.
Păstrarea și uitarea ca procese ale memoriei elevilor mici se
caracterizează prin următoarele particularități.În cl.I,II-a ei memorizează și
păstrează mai bine materialul intuitiv, deoarece le este bine dezvoltată
memoria intuitiv-plastică (vizuală, auditivă,olfactivă gustativă, cutanată). În
același timp există și particularități individuale. Unii copii memorizează mai
eficient vizual, alții auditiv ș.a.m.d. Există și cazuri cînd ei memorizează ma
bine combinat(vizua-tactil-auditiv). De aceea se recomandă ca elevii ceea ce
pot privi să fie demonstrat, cee ce pot audia să asculte, ceea ce pot sesiza
tactil să pipăie, etc.
 Elevii de vîrstă școlară mică memorizează și păstrează mai greu materialul
verbal- cuvintele, îmbinările de cuvinte, propozițiile. Din materialul verbal
elevii mici memorizează și păstrează mai bine cuvintele ce denumesc
obiecte( casă, masă, floare), decât cuvintele care redau noțiuni
abstracte(subiect, predicat, factor).
Copiii memorizează și păstrează mai bine acel material abstract care
constituie o generalizare a unor obiecte concrete - pomi fructiferi
(generalizarea pomilor de măr, vișin, păr). Ei memorizează și păstrează
prost materialul abstract care nu este însoțit de ilustrativitate. De aceea
învățătorul trebuie să îmbine armonios explicarea verbală a materiei de
studiu cu ilustrarea lui concretă.
Condițiile și procedeele memorizării voluntare a materialului de către
elevi:
 Punerea scopului de a memoriza
 Crearea motivației de învățare
 Mobilizarea eforturilor volitive
 Înțelegerea materialului care urmează a fi memorizat
 Folosirea materialelor intuitive
 Întocmirea planului de memorare
 Compararea obiectelor, fenomenelor ce urmează a fi memorate
 Clasificarea și sistematizarea obiectelor, fenomenelor memorate
 Reproducerea materialului de memorat
 Repetarea materialului memorat.

51.PARTICULARITATILE DEZVOLTARII ATENTIEI LA ELEVII MICI

Atentia poate fi definita ca proces psihofiziologic de orientare,

concentrare si potentare selectiva a functiilor si activitatilor psihice si
psihocomportamentale modale specifice in raport cu obiectul si
finalitatea lor proprii asigurandu-le atingerea unui nivel optim de
eficienta adaptativa.In mod normal, pe la 6-7 ani copilul este capabil de
o atentie suficient de stabila pentru a se putea integra in activitatea
scolara. Totusi, in primul an de scoala, insuficienta atentiei elevilor este
pregnanta.
 Din cauza noutatii situatiilor carora trebuie sa le se adapteze, elvii
din clasa I se caracterizeazaprint-un volum deosebit de redus al
atentiei si prin dificultatea distribuirii ei asupra mai multor activitatii
sau obiecte.
 Datorita acestui volum redus si a incapacitatii de distribuire a
atentiei, elevii fac adeseori impresia ca nu sunt atenti. In acelasi
timp, datorita faptului ca intreaga ambianta este noua si
neobisnuita, atentia elevilor din clasa I se distrage usor de la sarcina
principala. O alta caracteristica a atentiei copilului este
predominarea atentiei involuntare asupra celei voluntare. Din
aceasta cauza, daca lectia nu trezeste suficient interes copii devin
neatenti.
 Astfel, elevul care se afla intr-o clasa primeste informatii asupra
luminozitatii si temperaturii salii, receptioneaza prezenta celorlalti
elevi. Interesul psihologilor fata de problema atentiei a inregistrat
mari fluctuatii de la considerarea acestei ca ”nerv al intregului
sistem psihologic” pana la punerea sub semnul indoielii a validitatii
termenului insusi de atentie.
 In activitatea scolara sunt antrenate diferite forme de atentie.
Astfel, atentia involuntara este conditionata de unele particularitati
ale obiectelor si excitatilor: marimea, intensitatea, noutatea,
variabilitatea, etc.. Atentia involuntara nu cere eforturi speciale de
concentrare, deoarece obiectul sau fenomenul in sine ii capteaza si
le mobilizeaza procesele perceptive. La varsta de 6-7 ani, atentia
prezinta inca multe laturi ce trebuie avute in vedere. Volumul si
intensitatea atentiei sunt relativ reduse la scolar. El urmareste
excesiv persoana invatatoarei, dar nu e la fel de atent la ceea ce face
sau ce spune aceasta. Distribuirea atentiei este dificila, incat micul
scolar nu poate sa cuprinda si sa rezolve in acelasi timp mai multe
activitati.
 . Scolarul mic, dupa o concentrare de cateva minute la scris,
abandoneaza scrisul si se indeletniceste cu altceva. Pe parcursul
saptamanii, se observa o oscilatie a capacitatii de a fii atent a
copilului.
 Distragerea atentiei se constata la elevii din clasa I la prima si la
ultima ora. La scolarii clasei a II-a, desi scad valorile la unele feluri de
atentie, cresc la altele. La nivelul clasei a III-a se manifesta o scadere
evidenta a neatentiei, scade in principal distragerea, dar creste
opozabilitatea fata de caracterul repetitiv, neatractiv al
cunostintelor. Rezistenta psihologica a copiilor devine mai mare,
fapt evident la scaderea generala a neatentiei este evidenta. Doar
lectiile neinteresante si cele cu un caracter repetitiv accentuat
genereaza neatentia mascata si oboseala.
52.PARTICULARITATILE VORBIRII LA VIRSTA SCOLARA MICA
Întreaga perioadă a şcolarizării, începând de la grădiniţă până la
terminarea liceului este marcată de realizarea obiectivului ce vizeaza
educarea limbajului. Limbajul rămâne o marcă importantă de
reprezentativitate intelectuală pentru oameni, este un instrument de
achiziţionare a cunoştinţelor din oricare domeniu de specialitate.
Limbajul este mijlocul de antrenare şi exteriorizare a gândirilor, a
informaţiilor înregistrate în memorie, a cunoştinţelor şi deprinderilor
intelectuale.
Competenţa de comunicare a elevilor devine act funcţional-
operaţional verificat şi aplicat în situaţii concrete de comunicare.
Odată cu intrarea în şcoală, copilul îşi dezvoltă vorbirea literară şi
capacitatea de a discuta în contradictoriu. Un rol deosebit îl are
învaţarea scris_cititului care contribuie la organizarea intereselor
intelectuale şi la stimularea proceselor psihice. Comunicarea începe, în
primul rând în familie. Copilul este foarte receptiv la tot ce se întâmplă
în jurul lui. Părinţii şi în special mama joacă un rol important în viaţa
copilului. El simte imediat dacă părintele este îngrijorat, dacă liniştea
lui ascunde intenţii ironice sau nehotărâtoare;observă sentimentele
exagerate de bunăvoinţă ale părinţilor şi le consideră slăbiciuni;copilul
nu îi face confidenţe părintelui dacă acesta nu se dovedeşte sincer
interesat de problemele sale, dacă nu îl va încuraja să vorbească, de
aceea părintele trebuie să fie discret şi abil în discuţie, capanil să
păstreze la nevoie un secret al copilului.
Comunicarea personală între colegii de bancă în principal, este forma
de bază a schimbului de informaţii din cadrul clasei. Aceşti colegi nu
sunt doar doi vecini, ci doi elevi care îşi transmit informaţii variate, se
ajută reciproc şi se sfăutuiesc asupra acţiunilor pe care le desfăşoară
sau le vor inţia, ţşi comunică sentimente sau atitudini faţă de valori.
O dată cu înaintarea în vârstă a copilului, comunicarea devine tot mai
riguroasă, procesele intelectuale tot mai organizate şi ierarhizate,
imprimă un stil propriu în comportamentele cognitive. Trebuie
remarcat că prin comunicare sunt exprimate nu numai componentele
ce ţin de intelect, ci şi cele legate de afectivitate, voinţă, motivaţie,
temperament, etc.
Din această perspectivă, învăţătorul poate juca un rol esenţial în
evoluţia ulterioară a copilului. El devine nu numai model, dar şi forţă în
determinarea structurilor comunicării şi operaţionalităţii intelectului.

55 . Particularitatile manifestarii vointei al elevii mici

Vointa. Varsta scolara mica este perioada de tranzitie de la actiunile

preponderant involuntare (fara de un scop si eforturi volitive) la cele
voluntare (care urmaresc un scop anume si care sunt insotite de
vointa). Pe parcursul acestei perioade vointa copiilor se dezvolta
intensive. Acest fapt se datoreaza in mare parte activitatii primordial a
elevilor- invatarii- care solicita din partea lor mari eforturi volitive.
Initial, in clasele I, a II-a copiii sunt mai putin independent. Ei pot face
unele lucruri de sine statator, dar multe dintre ele se cer a fi
monitorizate de invatator , a Evita tutela excesiva si a le dezvolta
independenta. Astfel, in clasele a III-a, a IV-a elevii vor putea actiona de
sine statator.
Elevii claselor primare raman a fi in mare parte foarte sugestivi.
Cuvantul invatatorului este pentru ei lege, desi se mai intampla cazuri
de nesupunere, neexecutate. De aceea, invatatorul trebuie sa fie foarte
precaut la vorbele si actiunile sale pentru a nu trauma sufletele copiilor.
In clasele I-II elevii nu prea dispun de capacitatea de a se stapini si de a
se supune cerintelor pedagogului. Din aceasta cauza ei par a fi
nedisciplinati. Invatatorul nu trebuie sa se supere pe ei, ci trebuie sa
lucreze permanent in vederea formarii si dezvoltarii acestei calitati
volitive importante. In clasa I nu exista incalcari speciale de diciplina din
partea elevilor. Astfel de incalcari vor aparea mai tarziu, in clasele a II-a,
a IV-a. Initial, insa, in clasa I, copiii sunt foarte deschisi, sinceri, directi.
Impulsivitatea lor e fireasca. Treptat se vor incadra in ritmul de lucru al
scolii si vor respecta cerintele inaintate.
Elevii claselor I-II nu prea sunt siguri de vorbele si actiunile lor. Ei sunt
oarecum tingheriti, neindemanatici, neincredintati in fortele propria.
Aest fapt se explica prin situatia sociala noua in care au nimerit, prin
prezenta oamenilor noi, necunoscuti, prin lipsa de cunostinte,
deprinderi, abilitati, prin insuccesele initiale posibile. In clasele a III-a, a
IV-a ei devin mai incredintati in fortele propria, mai indrazneti, mai
degajati.
Daca in clasele I-II elevii nu prea sunt perseverenti, insistenti, atunci in
clasele III-IV aceste calitati volitive sunt mai dezvoltate sim ai evidente.
Datorita acestui fapt, elevii obtin succese frumoase la invatatura. In
anumite cazuri insa elevii claselor primare manifesta si incapatanare.
Dar in majoritatea cazurilor ei nu concept incapatanarea ca o trasatura
negative, ci considera ca manifesta insistenta. De aceea, invatatorul,
parintii trebuie sa cunoasca bine aceste particularitati ale vointei
elevilor, sa le aprecieze la justa lor valoare sis a le orienteze in albia
cuvenita.
56 Particularitatile manifestarii temperamentului la elevii mici
Temperamentul. Printre elevii de varsta scolara mica pot fi identificati
reprezentantii celor patru tipuri de baza ale temperamentului:coleric,
flegmatic, sangvinic, melancholic. Cum se manifesta ei in activitate,
comunicare, pause etc.?
Colericul este foarte dynamic, vioi, galagios, expansiv. Oricand e gata sa
sara din loc sis a zboare oriunde. Mainiile nu-si gasesc astampar
niciodata. Deeseori se apuca de lucruri care depasesc cu mult puteriile
lui. Insuseste materialul repede, dar din cauza grabei, raspunde confuz.
E necesar sa I se aminteasca mereu “Nu teg rabi! Gandeste! Vorbeste
clar, respicat!” De la ras brisc trece la plans, la suparare, enervare,
indignare si nu se poae sapani. Si invers. Da dovada de multa initiative.
Coplesteste invatatorul cu intrebari. Prezinta primul lucrarile de
control. II place sa fie apreciat cu note foarte bune si de obicei, spune :
“Un zecisor minunat!”
Flegmaticul este linistit, cumpatat, serios, lent. Vorbeste deslusit, dar
taraganat, monoton. Orice lucru il executa incet, dar temeinic. Prezinta
lucrarile de control printer ultimii. Se adapteaza greu la conditiile noi
ale scolii, greu isi face prieteni, dar tot atat de greu se desparte de ei.
Subiectul 57/Particularitatile dezvoltarii caracterului la elevii mici.
In virsta scolara mica caracterul elevilor cotinua sa se
formeze.Astfel ,exprimindu-si atitudinea fata de
colegi,invatator,parinti,frati,surori etc.Lor li se dezvolta urmatiarele
trasaturi de caracter:bunatatea,receptivitatea,politetea,,prietenia
s,a.Exprimindu-si atitudinea fata de invatatura,munca,elevilor mici li se
dezvolta sirguinta,harnicia,perseverenta,responsabilitatea,constiinta
etc.Atitudinea pe care elevii claselor primare o exprima fata de obiecte
contribuie la dezvoltareaunor trasaturi de caracter,cum sint
acuratetea,economicitatea,grija pentru pastrarea bunor
materile.Masura in care copii de virsta scolara mica isi exprima
atitudinea fata de sineisi lasa amprenta asupra formarii si dezvoltarii
unor trasaturi de caracter,precum modestia,spiritul critic,sinceritatea.
In anumite circumstante insa la elevii claselor primare pot aparea si se
pot manifesta unele trasaturi negative de caracter,ca ,de
exemplu,invidia ,egoismul,ura,minciuna,lenevia,ingimfarea etc.care
evident trebuie razdacinate si corijate.Mai rational insa este ca la
timpul opirtun sa fie formatesi dezvoltate trasaturile pozitivede
caracter,despre care sa vorbit deja.Pentru aceasta trebuie folosite toate
mijloacele posibile-literatura
artistica,filmele,muzica,teatrul,sportul ,excursiile,munca in
comun ,partenierialul cu familia,comunitatea s,a.-deoarece la finele
claselor primare se contureaza feja caracterul viitorului cetatean.
Subiectul 58.Particularitatile dezvoltarii aptitudinilor la elevii mici.
La elevii de virsta scolara mica continua dezvoltarea aptitudinilor.Se
dezvolta aptitudinile generale,cum ar fi dezvoltarea in continuarea a
spiritului,de observatie,a capacitatii de a se concentra ,de a memora,de
a gindi ,a vorbi etc.Concomitent are loc si dezvoltarea aptitudinilor
speciale -artistice,literare,mizica,matematica s.a.
Aptitudinile elevilor mici se manifedta la diferite niveluri:reproductiv
(cum ar fi insusirea cu succes de catre ei a
cunostintelor,deprinderilor,abilitatilor,deja cunoscute,existente-
insusirea cititului,scrisului,calcului etc.)si creator(elaborarea
independenta de catre ei a ceva nou-compunerea unor poezii,a unor
piese muzicale,desenarea intr-un mod nou a obictelor,al
fenomenilor ,interpetarea vocala intr-un fel nou a pieselor muzicale).
La virsta scolara mica copii deja au unele inclinatii spre anumite
activitati,in special artistice,literare,muzicale s.a.
Invatatorul ,parintii trebuie sa sustina acesti elevi si sa le creeze conditii
de dezvoltare in continuare a acestor aptitudini.E necesar de retinut ca
la dezvoltarea aptitudinilor contribuie:participarea permamenta in
acctivitatea corespunzatoare,metodologia aplicata,montajul
pshihologic,interesul,harnicia ,imitatia,modelu,mediul creat
(atmosfera),reactia celor din jur la reusita copilului,evitarea
oboselei,saturatie,stimularea si incurajarea.
59. Particularitatile dezvoltarii intereselor la elevii mici
La inceput , in clasele 1-2 , elevii se intereseaza indeosebi de anumite
obiecte , fenomene izolate “ Ce este acesta ?’’ . In clasele a 3 si a4 ei
manifesta interes si pentru cauzele , interdependentele dintre obiecte ,
fenomene ‘’De ce ? ‘’ ‘’Cum?’’ . Astfel , ei trec stadiul enumerarii la cel
al descrierii si , la finele claselor primare , spre stadiul enumerarii la cel
descrierii si , la finele claselor primare , spre stadiul interpretarii , intro
masura anumita , a obiectelor , fenomenelor . Dupa continutul sau
interesele elevilor mici sint variate . Unii se intereseaza de animale ,
unui de insect , altii de avioane . Dupa scop interesele elevilor din
clasele primare sint nemijlocite , ei fiind preocupati preponderant de
aceea ce vad , de cee ace fac , dar nu atat de rezultatul care va fi
obtinut . Dupa stabilitatea lor interesele copiilor de varsta scolara mica
sint instabile . Bunaoara , ei repede se plictisesc de un lucru , de o
activitate sit rec usor la alt lucru , la alta activitate . Dupa diapazonul
sau interesele scolarilor din clasele primare sint vaste . Ei se
intereseaza de toate :de la natura , tehnica , om , animale . Dupa
profuzime insa interesele micului scolar sint cu precumpanire
superficiale . Ei inca nu patrund in esenta lucrurilor , fenomenelor , fiind
preocupati mai mult de exteriorul lor .
Invatatorul , parintii vor avea grija ca elevii claselor primare sa
manifeste interes sis a fie pasionati de cee ace invata , fac , discuta .

60. Relatiile interpersonale la evii mici si metode de studiere a lor .

Relatiile dintre elevii claselor primare isi specificul lor . venind in clasa 1
unii copii se cunosc deja altii nu . De aceea , relatiile dintre copii in clasa
1 sunt cordonate si determinate de invatator . Elevii 1-2 isi stabilesc si
isi regleaza relatiile cu semenii prin intermediul acestuia . In relatiile lo
rei se orienteaza dupa parerea ,aprecierea si hotarirrea invatatorului ,
razpunzand la intrebarile ‘’ pe cine doresti sa inviti la ziua ta de nastre ?
de ce? ‘’ , ‘’ cu cine doresti sa sezi in banca ? de ce? ‘’ , ei , majoritatea
afirma ca pe cei care invatatorul ii lauda , ii sustine . In clasele a 3 a ,a -4
a elevii devin mai independent fata de opinia invatatorului dar mai
stranse devin relatiile dintre ei. In aceasta varsta relatiile dintre copii ,
se consolideaza si majoritatea lor fac selectie colegilor dupa calitatile
morale este bun, disciplinat , harnic .
Printer elevilor claselor primare apar si micro grupe avand unii lideri in
frunte . In clasele 1, 2 , asemenea micro grupe sunt construite din 2-3
copii , care s-au unit in rezultatul influentii unor factori intamplatori ,
externi – locuesc intro curte , mahala sed impreuna in banca , pleaca
impreuna acasa in aceeasi directive . IN clasele a 3 -4 micro gruparile
sunt de 5, 6 copii iar cauza formarii poate fi interesul comun ( sa joace
fotbal ) calitatile morale ( este bun , cuminte , cinstit ,). Statutul social
de varsta scolara mica influenteaza asupra calitatile lui morale .
Majoritatea copiilor care au un statut social favorabil au si calitati
morale respective ( bunatate , sociabilitate ) dintre copii cu statut
nefavorabil jumatate au calitati morale negative ( rai , conflictuali
nesociabil ) . Iata de ce in clasele 1 -2 cand se stabileste statutul social al
elevului , acest fapt are o inportanta mare . De aceea profesorul trebuie
sa fie foarte atent pentru nu asterbi din statutul social al fiecarui copil .
Spre finele varstei scolare mici incepe perioada de tranzitie de la
copilarie la preadolescenta , cind copilaria nu a luat sfarsit iar
maturitatea nu a survenit . Treptat incepe reorganizarea esentiala a
intregului organiz a dezvoltarii psihice , incepe maturizarea sexuala ,
crestere fizica intesiva , dar neuniforma a corpului , apare iiritabilitatea
impulsivitatea nervorzitatea sau , din potriva , apatia , indiferenta
neatetia . Toate acestea sunt semen care prevestesc inceputul unei noi
crize de dezvoltare psihica continua a ellevilor – criza maturitatii.
61. Caracterizarea generală a preadolescentului: transformările de
ordin anatomo-fiziologic, social, psihologic.
Preadolescența este vârsta cuprinsă între 10-11 – 14-15 ani.
Preadolescența timpurie: 10-12 ani.
Preadolescența propriu-zisă: 12-14 ani. În psihologie această etapă mai
este numită ,,criza preadolescenței”.
Odată cu înaintarea în vârstă, cu trecerea de la nivelul primar la ciclul
gimnazial, în viața copilului apar o mulțime de schimbări, care au un rol
esențial în dezvoltare. Locul său în familie, la școală, în societate devine
altul.
 Datorită forței sale fizice avansate, copilului i se încredințează noi
îndatoriri. El ajută în gospodărie, efectuează lucrări, pe care ceilalți
membri ai familiei nu le pot îndeplini din lipsă de timp ori a altor
preocupări. Pubertatea nu trebuie să fie considerată ca o simplă verigă
de legătură între două stadii, ci ca un nivel de sine stătător al dezvoltării
ontogenetice, cu caracteristici proprii, specifice. În acest stadiu se vor
activiza multe din trebuințele școlarului mic. Manifestându-se în alte
contexte sociopsihologice, acestea vor căpăta alte forme de
exteriorizare și vor avea alte efecte asupra planului
psihocomportamental.
Preadolescența este perioada de început a maturizării, perioada
pubertară. Termenul ,,pubertate” marchează apariția maturității
sexuale.
La fete – apariția ciclului menstrual.
La băieți – a primelor oculații.
Maturitatea preadolescentului este marcată prin următoarele semne:
• Mărirea evidentă a ritmului de creștere a organismului.
• Dezvoltarea intensă a organelor de reproducere.
• Maturizarea organelor sexuale.
Maturizarea se definitivează la următoarea etapă de vârstă, în
adolescență, când toate organele capătă aspectul definitiv, pe care-l
păstrează până la bătrânețe. Maturizarea este o perioadă relativ lungă
din viața omului, când au loc transformări ale caracterelor sexuale
primare (organele genitale) și secundare (morfologie, piept, sistem
pilos etc.), care la naștere sunt abia perceptibile. La sexul femenin,
pubertatea apare în medie cu doi ani mai devreme decât la cel
masculin.
În preadolescență:
- se simte o insuficiență de calciu în oase;
- dezvoltarea sistemului muscular creează mari probleme, în
special băieților;
- schimbări evidente se produc și în sistemele respirator,
cardiovascular.
Între interes și activitatea de învățare există o strânsă legătură.
Curiozitatea îl impune pe elev să activeze, iar aceasta îi provoacă
apariția altor interese. Preocupările fetelor și ale băieților sunt dintre
cele mainvariate, cu nuanțe specifice sexului.nInteresul cognitiv al
elevilor influențează considerabil conținutulnși formele de organizare a
timpului liber. Preadolescentele preferă ca timpul liber să-l consacre
ocupațiilor muzicale, sportive, dansurilor, lecturii, vizionării filmelor,
spectacolelor, comunicării cu prietenii.
Băieții, pe lângă ascultarea muzicii, vizionarea filmelor,
spectacolelor, comunicarea cu prietenii, practică marșurile turistice,
diferite genuri de sport, frecventează diverse cercuri, secții tehnice.
Susținerea elanului cognitiv este necesară și pentru orientarea
profesională adecvată a tinerilor. Interesul cognitiv al elevilor față de o
anumită profesie duce treptat la alegerea conștientă a profesiei.

62. Particularităţile personalităţii şi a relaţiilor interpersonale la

preadolescenţi
Principalele neoformațiuni sunt:
• dezvoltarea conștiinței de sine;
• identificarea personală a preadolescentului.
Dezvoltarea conștiinței de sine are loc și la vârsta școlară mică și
se evidențiază prin aprecierea rezultatelor propriei activități și
compensații, în raport cu ceilalți și cerințele lor. Datorită schimbărilor
din sistemul de cerințe față de copil, în conștiința de sine a
preadolescentului apar noi modificări. Începe să se manifeste poziția
omului matur, încurajată de simțul
propriei maturități și recunoașterea acesteia de către părinți, pedagogi,
alți oameni. Apare simțul independenței, datorită căruia
preadolescentul stabilește relații noi cu lumea maturilor și a valorilor
lor. Pe de o parte, părinții îi asigură copilului protecție și susținere, iar
pe de altă parte, părinții contribuie la aceea ca și copiii lor să devină
independenți, maturi, apți de muncă.
Identificarea personală este un proces destul de complicat.
Preadolescentul are deja o anumită impresie despre sine, din
experiența personală și din aprecierile altor persoane, din comparațiile
cu semenii. Calitățile personale ale preadolescentului încep să
determine conduita, activitatea lui, caracterul interacțiunii lui cu alte
persoane.
 Apare necesitatea de a-și cunoaște mai bine calitățile personale,
pentru a-și organiza, dirija corect conduita.
O schimbare esențială, care se implică activ în dezvoltarea tuturor
calităților personale, este maturizarea, considerată de mai mulți autori
principala neoformațiune în dezvoltarea preadolescentului.
La începutul vârstei preadolescenței, copiii nu se aseamănă cu
maturii nici la exterior, nici prin conduită: ei încă se joacă mult, sunt
sinceri și neastâmpărați, instabili în interese și pasiuni, se lasă ușor
influențați. Această instabilitate în comportare ascunde transformările
care duc la o maturizare pe neobservate.
Se deosebesc câteva tipuri de maturitate a preadolescentului:
1. Maturitatea social-morală se manifestă în contactele cu maturii
– în participarea serioasă a preadolescentului la preocupările privind
bunăstarea familiei și a membrilor săi, în ajutorul sistematic acordat
maturilor și chiar în susținerea lor, în participarea la viața familiei de
acum cu drepturi de matur.
2. Maturitatea în activitatea intelectuală și în interese se
caracterizează prin prezența la preadolescenți a elementelor
autoinstruirii. Astfel de elevi se deosebesc printr-o independență
absolută la însușirea cunoștințelor nu numai conform programei
școlare, ci și peste prevederile ei.
3. Maturitatea preadolescenților în relațiile romantice cu semenii
de sex opus se manifestă nu atât în existența simpatiilor reciproce, cât
în forma, pe care o au aceste relații. Forma de relaționare o însușesc de
la maturi. Ei își dau întâlnire și se distrează ca maturii.
4. Maturitatea în ceea ce privește exteriorul și manierele de
comportare constituie un rezultat al imitării directe de către
preadolescenți a maturilor și se manifestă în grija pentru asemănarea
exteriorului lor cu cel al maturilor. Preadolescenții urmează moda în
ceea ce privește vestimentația și coafura, însușesc „manierele adulților”
de a merge și a discuta, folosesc expresii vulgare și cuvinte la modă,
încep să fumeze.
 Aceste comportamente influențează dezvoltarea
preadolescentului, formarea lui ca personalitate, om cu drepturi și
valoare deplină.

63 Сaracterizarea generala a adolescentului . Transformarile de ordin

anatomo-fiziologic , social , psihologic .
Adolescenta reprezinta etapa consolidarii personalitatii si cuprinde
aproximativ etapa dintre 14 – 15 si 18- 19 ani . Este una dintre cele mai
discutate perioade de dezvoltare anto-genetica , considerta perioada
de tranzictie intre copilarie si maturitate . Adolescenta este virsta
sensibilitatii , a repcivitatii de tot ce e nou si de pret in cunoasterea
umana .
Principala dobindire in tineretea timpurie este descoperirea lumii
interne . Unul dintre cele mai importante la virsta adolescentei e
constituirea constiintei fata de sine si a imaginii relatiei stabile .Cauza
ce duce la aparitia formatiunii centrale a varstei este autocunostiinta
adolescentului , este schimbarea situatiei sociale de dezvoltare cu noi
cerinte fata de comportament , activitate , invatatre .
Alta formatiune este dezvoltarea gandirii ce favorizeaza afirmarea
personalitatii mature . Ca formatiune de formare serveste drept cauza a
diferentierii si integrarii imaginilor de sine .
Transformarile de ordin anatomo-fiziologic
In adolescent practice se finiseaza procesul dezvoltarii fizice a
organizmului la fete 16-17 ani ; baieti 17-18 ani . Cresterea
organismului este mai mult calitativ decat cantitativ . Modificari
complexe se produc in sistemul hormonal , se intesifica activitatea
hipofizei ce stimuleaza producerea hormonilor sexuali , determina un
process de maturizare interioara . Maturizarea functiilor sexuale are loc
la 17-18 ani baieti ; 15-16 ani fete .
Efectele psihologice a maturizarii
Cu cresterea si dezvoltarea organismului au loc schimbari fizice ,
fiziologice ce influenteaza psihicul si comportamentul adolescentilor . In
special la constituirea nivelului de autoapreciere si din potriva , spre
exemplu cum ar fi fizic slab sau gros , acesta duce la trairi emotionale
negative si chiar compleze de inferioritate . Ca aspect exterior e unul
din primul loc in aprecieri si de valori . In schimb persoanele bine
dezvoltate au popularitate avansata in randul semenilor . Forta ,
aspectul exeterior , barbatia , femenitattea le permite mai usor sa fie
acceptati ca maturi . Deosebit de importanta e fluenta aspectului fizic in
cazul celor ca diverse dereglari ( obezitate , hipotrafie , acne …) .
Consecintele in aceste cazuri sunt izolarea ; autogresivitatea .
Influentele negative a tipului somatic asupra psihicului nu sunt fatale .
Mult depinde de nivelul constiintei de sine ( intelegandusi defectele )
multi le incep realizari in diverse domenii si sfere de activiatatii si
inintelecti.
Situatia sociala a dezvoltarii psihice in adolescent
Dezvoltarea psihicului si formarea personalitatii e determinate nu
numai prin procesele de maturizare biologica ci si de noua situatii
sociala a adolecentilor . La aceasta varsta se rezolva problema
autodeterminarii sociale si personale . Acest process stimuleaza
dezvoltarea noilor interese , aptitudini – elemente integrative a
constiintei constituind conceptia despre lume si societate .
Situatia sociala e o interaciune specifica a mai multor factori de diferita
valoare . Sociali ( familie , scoala ) . Psihologi ( maturizarea intelectuala ,
teperamentul ) si naturali .
In diverse situatii sociale de dezvoltare specifice varstei sau unor
personae aparte , unii si aceiasi factori produc aceleasi efecte . Mult
depinde de reprezentanti cu varsta diferita , sex , grupuri sociale .
Adolescentul treptat atinge maturitatea sociala . Semnificativ pentru
adolescent e invatarea si alegerea profesiei , autodeterminarea si
alegerea profesiei , autodeterminarea . Situatia sociala noua schimba
semnificatia invatarii , scopurile si continutul ei .
Cu varsta se extinde spectrul rolurilor sociale cu dreturile si obligatiile ,
iar dezvoltarea sociala obtine character multiaspectual .
64.Particularitatile personalitatii si a relatiilor interpersonale la
adolescenti
Caracteristica sferii emotional-voltive in adolescenta: Tensiunile
emotionale , starile de depresie sunt provocative ale varstei . Ele sunt
determinate de procesele fiziologice ale maturitatii . Sunt bine
cunoscute starile emotionale la fete legate de ciclul menstrual
=depresie , iritare . La baieti insa procesele fiziologice si cele emotionale
sunt mai putin evidente , insa la ei schimbarile hormonale provoaca o
intreaga gama de trairi si senzatii noi .
-Factorii sociali si conditile pentru educatie sunt la fel de
importante .Necesitatea de a trata cu atentie sfera emotionala este de
fapt ca posibilitatile de reglare voltiva ale lor sunt inca slabe . Una din
caracteristicile de varsta a sferei emotional-voltive este selectivitataea
pronuntata in relatiile cu factorii ce provoaca reactiile emotionale .
Rezulta : ca intelectul , emotiile nu pot fi analizate separate de
semnificatia ce o are o persoana anumita , un obiect sau situatie .
Particularitatile constiintei de sine la adolescent . Acesta e una dintre
cele mai importante particularitatea constiintei de sine si imaginii
stabile de “ EU “. Faptul ca adolscentii sunt in pragul vietii si in fata lor
sta problema autodeterminarii personale si profesionale , relatiile noi
necesita intesificarea controlului si autoreglarii.
Descoperirea ‘’ eului’’ de sine se considera o importanta pentru
adolescent .
Propriile trairi emotionale , ganduri sunt capacitatile pentru un
adolescent foarte importante . Este dezvoltatta o sensibilitate
deosebita fata de problemele psihologice interioare . La aceasta virsta
se constituie , mai multe ori , mai mult integral toate comportamentele
constiintei fata de sine :
1. Elemnt cognitv
2. Element emotional
3. Elemental comportamentului
Un element important este indentificarea psiholosexuala . S-a
constatat ca sunt mari deosebiri intre reactiile emotionale la fete
si baieti . Fetele sunt preocupate mai mult decat baietii despre
parerea altora din jur despre ele , sunt mai sensibile la critica.
Atribuie o importanta mai mare la reactiile emotionale ,
sentimentelelor . Dar baietii manifesta mai mult interes fata de
activitatile practice si intelectuale . Aceste schimbari ale psihicului
si personalitatii se manifesta inmod individual .

65.Orientarea socială și autodeterminarea adolescentilor

Una din cele mai importante formațiuni psihice caracteristice

adolescenței este căutarea sensului vieții.Întrebările cine sunt?,ce
voi deveni?,pentru ce exist?,ce rost are viața mea? etc.ii framanta
pe adolescenți ,îi determina la căutări,la lărgirea sferei de
activitate și de relații. Necesitatea de a înțelege sensul vieții
devine forța motrica a dezvoltării si stabilizarii altor structuri ale
personalității.Pentru a răspunde la întrebările referitoare la sensul
vieții perienta sa de viati,adolescentul e nevoit sa sistematizeze
cunoștințele și informațiile referitoare la societate,la natura,la
relațiile umane;sa faca legături logice între anumite situații si
episoade prin exa; sa confrunte propriile aptitudini și cunoștințe
cu fenomenele si situațiile reale.Toate acestea duc la constituirea
unui sistem logic,care este strans legat de convingerile
personalității,de valorile și atitudinile ei fata de lume,societate și
fata de sine.
Căutarea sensului vietii determina în mare masura orientarea
valorilor morale ale adolescentului.La aceasta varsta se constituie
autonomia morala,adica orientarea la un sistem interiorizat de
principii și norme morale.Este de remarcat constiinta morala a
adolescentilor care e destul de contradictorie.Ei pot fi intolerabili
și maximalistii aprecierea unor fapte și,în același timp,pot încălca
cu usurinta anumite norme.Integritatea ‘’EUlui moral depinde de
nivelul intelectual al adolescentului,de capacitatea de a analiza
propria experienta de viata și, bineînțeles de sistemul de motive
ale individului.
Construirea planurilor de viitor este o alta caracteristica a
adolescentilor.La aceasta varsta are loc generalizarea
scopurilor,tendințelor,viselor,și sistematizarea lor,fapt care duce
la construirea planului,perspectivei vieții,ocupand un loc de frunte
în sistemul valoric al personalității.
Adolescenta este considerată varsta de început a
autodeterminarii sociale si profesionale a personalitatii.La varsta
adolescentei planurile de viitor,autodeterminarea sociala și
profesională conțin deja ganduri despre modul si caile de atingere
a scopurilor.De la visul de viitor adolescentul trece la planul de
viitor,care devine din ce în ce mai evident un plan de activitate.
Acest plan se materializează în orientarea profesională.Luarea
deciziei concrete ,alegerea practica a profesiei îi revine
adolescenței.
Autodeterminare profesională presupune luarea deciziilor
referitoare la trei aspecte ale activității:la profesie,la
specialitate,la modul și căile de pregatire profesionala.Unii se
orienteaza numai la profesie(vreau sa devin medic),specialitatea
concreta si modul de pregatire profesionala fiind neclare și
deseori lăsate la voia intamplarii,alții se orienteaza la continuarea
studiilor(vreau sa am studii superioare),pe cand profesia și
specialitatea sunt trecute pe locul doi.Cercetările social-
psihologice arată ca aceste lacune la alegerea profesiei le-au
majoritatea adolescentilor,ceea ce se explica în mare masura prin
nivelul satisfăcător al muncii de orientare profesională în scoala și
în familie.
66.TINERETEA:CARACTERIZARE GENERALA

U. șchiopu și E. Verza (1981) considera ca perioada tinereții se

poate împărți în trei subetape: de adaptare profesionala si
familiala (pâna la 28 de ani), de implantatie (28 - 32 de ani), în
care se intensifică experiența profesională, apare și se dezvolta
statutul de părinte, și cea de-a treia, de stabilitate relativa a
adaptarii (32 - 35/40 de ani).
Pentru perioada tineretii marea majoritate a autorilor disting
doua categorii de sarcini trasate de dezvoltarea personală. O
primă categorie vizează sfera relațiilor sociale, care satisfac
nevoile de afiliere și intimitate ale persoanei. Sunt menționate aici
competențele sociale necesare pentru interacțiunea și cooperarea
cu ceilalți, accentul fiind pus pe relationarea în cadrul cuplului de
îndrăgostiți și cel marital. O alta categorie se referă preponderent
la formarea și dezvoltarea capacitatilor specifice activității
profesionale, incluzând aici abilitățile necesare pentru câștigarea
independenței economice, gestionarea resurselor financiare,
conturarea rolului profesional si realizarea pe acest plan. Ca atare,
maturizarea persoanei este efectul rolurilor noi pe care persoana
si le asuma pe planul relațiilor interpersonale și pe cel profesional,
tineretea fiind privită ca perioada a deciziilor importante
referitoare la aceste domenii.
Perioada tineretii este cea în care cele mai multe persoane se
angajează și ocupă primul lor loc de munca, dobândind
independenta financiara si asumându-si noi responsabilități și
roluri care le modelează identitatea. Sigur ca ocupația joacă un rol
important de-a lungul tuturor perioadelor, în copilărie fiind
prezente preocuparea pentru ceea ce persoana "vrea sa devina
când va fi mare", în adolescentă luptând pentru a-si dezvolta
identitatea vocationala și pentru decizia de a se angaja într-un
anumit domeniu de activitate sau a se pregăti pentru o profesie
care solicita o nouă perioada de școlarizare. Pe parcursul
perioadei de maturitate pot să apară situații în care persoana
pune la îndoială alegerea făcută, schimbându-și profesia sau
uneori fiind nevoit sa facă acest lucru datorită șomajului urmat de
incapacitatea de a-si găsi un loc de munca în domeniul pentru
care s-a pregătit inițial. Persoanele în varsta se confrunta cu
 problemele retragerii din activitate, după pensionare simțind lipsa
activității pe care o prestau și pierzându-și statutul pe care-l aveau
anterior acestui eveniment.
Tinerii sunt conștienți de faptul ca în aceasta perioada
schimbările sunt mai ușor de făcut decât mai târziu, presupunând
mai puține costuri și au, de asemenea, un spirit critic mai ascuțit
fata de locul lor de munca decât după ce s-au implicat profund în
exercitarea respectivului rol. Spre sfârșitul acestei perioade este
prezentă la majoritatea persoanelor implicarea, angajarea
accentuata, cu interiorizarea rolului profesional.
67. Maturitatea. Caracteristici generale.

Maturitatea este fixată din punct de vedere al vârstei cronologice între

40 si 65 de ani, înregistrându-se variatii interindividuale. Este
considerată ca perioada unei maxime realizări, în care, în general,
persoanele ating cel mai înalt statut socio-profesional și cel mai ridicat
nivel al bunăstării. Sigur ca și în acest stadiu persoana este confruntată
cu o serie de probleme la care trebuie să se adapteze.
Un eveniment major al maturitatii este schimbarea modului în care
persoanele privesc relația dintre trecerea timpului și propria existență.
Orientarea se schimbă de la anii care au trecut - vârsta cronologica - la
timpul care a mai ramas de trăit. Acest lucru duce la chestionarea
gradului în care persoana a reușit să imprime vieții sale sensul dorit si la
modalitatea prin care ar putea sa schimbe cursul existenței proprii cât
înca mai are timp pentru a realiza acest lucru. Cele mai semnificative
schimbari care apar la maturitate sunt cele legate de viteza de
procesare, memorie si rezolvarea de probleme.
O alta problemă discutată este legata de capacitatea de învațare. Multe
studii indică un oarecare declin, mai ales la vârsta a III-a, însa acest
rezultat este nuanțat de o serie de factori: starea fizica a persoanei,
eficiența autopercepută în sarcină și relevanța pe care o are sarcina
pentru persoană. Maturii și vârstnicii sunt mai puțin motivați să învețe
în condiții de laborator, comparativ cu tinerii, gradul de semnificație al
sarcinii fiind mult mai scăzut. De asemenea au un nivel mai ridicat de
anxietate în condițiile în care sunt plasați într-un mediu artificial în care
le sunt studiate capacitățile intelectuale.
68. Bătrânețea. Caracteristici generale.
Bătrâneţea este starea ce caracterizează o grupă de vârstă particulară,
cea a persoanelor de peste 60 de ani. Bătrâneţea – este perioada în
care se evidenţiază semene de declin: Pe plan cognitiv. În cadrul
activităţilor cognitive: scade funcţia de analiză creşte funcţia de
sinteză. Procesele cognitive complexe sunt influenţate de experienţa
cultural-intelectuală, dar şi de capacităţile funcţionale constituite în
timp, deşi acestea sunt relativ mai fragile la deteriorare. Cu cât nivelul
de cultură este mai ridicat şi cu cât subiectul antrenează funcţiile sale
cognitive în operaţiuni mai multiple, cu atât alterarea acestor funcţii se
face mai lent.
În această fază, pericolul de izolare socială este accentuat, întrucât, pe
de o parte, numărul prietenilor scade din cauza frecvenței cu care apar
decesele, iar pe de altă parte lipsa autonomiei tinde să facă ieșirile și
întâlnirile mai rare. Timpul liber este de obicei ocupat cu activități
relativ contemplative, precum cititul sau grădinăritul.
Vârstnicii prezintă și probleme de natură emoţională . Dintre tulburările
emoţionale mai frecvente, menţionăm hiperemotivitatea, depresia,
apatia, anxietatea. Unii au impresia că nu sunt luaţi în seamă de cei din
jur sau au idei de inutilitate. Sunt frecvente teama de moarte, regretul
pentru anii care au trecut, frustrările generate de ideea că au fost
pierdute multe ocazii importante. Aceste stări se accentuează după
pierderea soţului sau a cunoştinţelor de vârstă apropiată