VARIANTA 3 Societatea civilă: esenţa, niveluri, tipuri.

Abordarea universalistă - societatea civilă este, conform acestei abordări, sinonimă cu societatea democratică,
capitalistă, modernă (postmodernă), fiind un produs al evoluţiei istorice. Aici, societatea civilă este tratată în
spiritul tradiţiei luibLocke și Rousseau - ca o societate „civilizată” (nu subdezvoltată), fiind „o societate a
manierelor rafinate sau civile (în care exista respectul pentru demnitatea membrilor societăţii.
Abordarea restrictivă - Societatea civilă reprezintă nişte grupuri autoorganizate şi intermediare care: sunt
relativ independente faţă de autorităţile publice, dar şi faţă de factorii de producere economică (firme, corporaţii)
şi cei de reproducere (familia); sunt capabile la deliberare şi acţiuni colective pentru apărarea sau promovarea
intereselor lor; nu urmăresc să substituie agenţiile de stat sau corporaţiile private, sau să accepte responsabilitatea
pentru guvernarea sferei politice; acţionează în cadrul unor norme prestabilite, „civile”, manifestînd un caracter
public şi respect reciproc.
Structura (nivelurile) societăţii civile Din perspectivă abordării restrictive, există 4 niveluri ale societăţii
civile.
Nivelul economic îl constituie patronatul, sindicatele, asociaţiile consumatorilor. Aceste instituţii satisfac
necesităţile materiale, apără drepturile civile.
Nivelul social îl constituie diverse asociaţii sociale care se divizează în:
Teritoriale – unifică locuitorii unui cartier, oraş, regiune: asociaţiile vecinilor, comitete ale locatarilor;
Sectoriale – apără interesele unor segmente ale societăţii: uniunile studenţeşti, asociaţiile de tineret, organizaţii
de femei, cluburi ale veteranilor, comitete părinteşti;
Problemative – uniuni ale persoanelor care au o problemă comună (asociaţia victimelor staliniste, asociaţia
părinţilor care au copii cu handicap);
Valorice – organizaţii ecologice, filantropice, pacifiste care nu urmăresc niciun profit personal, fiind altruiste
în esenţă.
Nivelul cultural este reprezentat de biserică, cluburile sportive, mass-media, asociaţii ştiinţifice care satisfac
necesităţile de comunicare, informaţie.
Nivelul social-politic este reprezentat de mişcările social-politice, grupurile lobbyste, cluburi, cercuri politice ce
satisfac necesităţile de participare politică. La acest nivel, societatea civilă îşi canalizează interesele în sistemul
politic, asigurînd stabilitatea şi legitimitatea sistemului. În principiu, majoritatea instituţiilor societăţii civile se
manifestă nu doar într-o sferă anume, ci în mai multe sfere sociale concomitent.
MONARHIA
Trăsăturile monarhiei: întreaga putere e concentrată în mîinile unui singur individ; puterea are un caracter
ereditar; monarhul este responsabil pentru actele sale.
Există cîteva tipuri de monarhii:
• monarhia absolută (puterea absolută a unei persoane). De exemplu, Arabia Saudită,Oman;
• monarhia constituţională este statul în care prerogativele monarhului sunt limitate de constituţie
(Iordania), parlament (Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Danemarca, Belgia, Olanda, Luxemburg, Spania,
Malta, Monaco);
 • monarhia dualistă – puterea executivă e în mâinile monarhului, cea legislativă e în ale parlamentului
(Maroc, Iordania).
Statul social (statul bunăstări generale „welfare state”) reprezintă un fenomen general european. După
al doilea război mondial, datorită politicii social-democratice „a colaborării între clase”, în cele mai bogate state
europene s-a purces la o politică socială activă: învăţămînt şi medicină gratuită sau semigratuită, credite
preferenţiale, pensionare timpurie, concedii îndelungate, indemnizaţii de şomaj, compensaţii, indexări etc.
Doctrina economică este fundamentată de John Keynes. Scopul proclamat a fost asigurarea păcii sociale şi
transformarea paşnică a capitalismului în socialism. Exemple de state sociale pot fi: Germania (RFG), Franţa,
Suedia, Elveţia, Belgia, Finlanda, Danemarca, Olanda, Marea Britanie etc. Spre deosebire de statul de drept,
statul social nu doar proclamă dreptul la muncă, la învăţămînt, dar și asigură toate condiţiile ca acest drept să fie
viabil, oferind învăţămîntul gratuit, locuri de muncă sau reciclare profesională.
Confederaţia reprezintă o uniune de state ce şi-au păstrat independenţa şi care s-au unit temporar pentru a
soluţiona problemele de ordin economic, securitate etc. Confederaţia are un organ comun, care ia decizii fără a
obliga statele membre să le accepte. Acestea devin legi doar după ce au fost acceptate de fiecare stat în parte. Pe
parcursul istoriei, au existat confederaţia statelor Americane (1776–1787), Confederaţia Germană (1815–1871),
Confederaţia Elveţiană (1815–1848). Elveţia şi azi îşi păstrează denumirea de confederaţie în pofida faptului că
din 1848 a devenit federaţie. În prezent UE poate fi definită ca o confederație.
CLASIFICAREA PARTIDELOR În baza criteriului ideologic partidele se împart în:
a) electorale – nu au nicio ideologie, operînd doar cu nişte lozinci electorale, cu scopul de a atrage masele (aşa-
numitele „agaţă-i pe toţi”). În SUA este vorba despre Partidul Republican şi cel Democrat.
b) carismatice – unesc membrii săi în jurul unui lider puternic;
c) ideologice sau conceptuale sunt partidele care activează în baza unui program ideologic. În 1951, Maurice
Duverger propune pentru acest criteriu conceptul de „familie politică”, prin care înţelege orientările politice ce au
contribuit la apariţia mai multor partide. Există 8 grupuri de partide ce reies din criteriul respectiv:
1. partidele liberale (Partidul Liberal în Marea Britanie, Partidul Libertăţii Democratice din RFG, în Moldova –
PL este o formaţiune liberală). În 1947 a fost înfiinţată Internaţionala Liberală care cuprinde actualmente peste
50 de partide;
2. confesionale (recurg activ la retorica religioasă) (Uniunea Creştin-Democrată din RFG, Partidul Social-
Creştin din Belgia , PPCD în Moldova.
3. Social-democratice şi socialiste – partidul Laburist în Marea Britanie, Partidul Social-Democrat din RFG,
Partidul Socialist Francez etc. În 1951 a fost înfiinţată In-ternaţionala Socialistă care unea până la 1991 75
partide cu 16 milioane de membri. În Moldova, există Partidul Social-Democrat, care este, de fapt, primul partid
de tip democratic din Moldova, fondat la 13 mai 1990.
4. Comuniste – Partidul Comunist din China, Partidul Comunist Francez, Partidul Comunist din Rusia, Partidul
Comunist din India. În Moldova Partidul Comuniștilor a fost înregistrat la 8 aprilie 1994.
5. Conservatoare – Partidul Conservator din Marea Britanie, Partidul Republican din SUA, Partidul Liberal-
Democrat din Japonia etc. În 1983, a fost înfiinţată Uniunea Democratică Internaţională, care cuprinde toate
partidele conservatoare. În R. Moldova avem Partidul Conservator. PLDM la fel se declară adept al doctrinei
conservatoare. Majoritatea partidelor creştin-democratice sunt în acelaşi timp şi conservatoare de dreapta.
6. Naţionale şi naţionaliste – Partidul Naţional Democratic din Austria, Frontul Democratic al Francofonilor. În
Republica Moldova Partidul Naţional Român, Partidul Naţional Liberal etc.
7. Fasciste sunt partidele ce apar în statele în care a existat regimul fascist sau pro fascist. În Italia, de exemplu,
activează forţele naţionale de dreapta, în Spania – Forţa Nouă, Confederaţia Naţională a Veteranilor Războiului
Civil, în Germania – Partidul Naţional-Democrat.
8. Monarhiste (Regaliste) sunt partidele cu caracter conservator, care propagă ideile monarhiste (transmiterea
puterii prin moştenire, educaţia cetăţenilor în spiritul moralei crestine.
După temperamentul politic (orientarea ideologică) partidele sunt:
• revoluţionare, care încearcă să modifice radical sistemul politic existent;
• reformiste, care propun modificarea treptată a sistemului politic existent;
• conservatoare, care pledează pentru păstrarea sistemului politic existent;
• reacţionare, care propun întoarcerea la trecut.

Analiza Germaniei
Germania este o republică federală parlamentară alcătuită din 16 state numite Landuri (în limba germană
Länder). Capitala federală și cel mai mare oraș este Berlin. Industria germană este una din cele mai
dezvoltate din lume. Germania este unul din principalele state exportatoare, deține o poziție-cheie în
Uniunea Europeană și menține o multitudine de parteneriate strânse la nivel global.[14] Cercetarea
științifică și tehnologică din Germania este recunoscută ca cercetare de vârf, la nivel mondial.[15]

Germania a fost un membru fondator al Comunităților Europene în 1957, care a devenit Uniunea
Europeană în 1993. Acesta face parte din Spațiul Schengen, și a devenit un co-fondator al zonei euro în
1999. Germania este membru al Organizației Națiunilor Unite, NATO , G8, G20, și OCDE.
Cunoscută pentru istoria și cultura sa bogată, Germania a produs numeroși artiști, filozofi, muzicieni,
antreprenori, oameni de știință și inventatori.
&eful statului 'erman este %reşedintele ederal, ales de Convenţia ederală()undesversammlun'*, un
'rup constituţional din care fac parte deputaţii, membrii)undesta'+ului şi un număr e'al de membrii aleşi
de adunările 'enerale ale landurilor! n 'eneral, funcţiile %reşedintelui ederal sunt doar de
reprezentare!
-! Structura autorităţii
Cele trei ramuri distincte ale autorităţii se regăsesc şi in administraţia din Germania!-!1! /utoritatea
uridică#e'ile Germaniei .n mare parte sunt le'i scrise, iar .n prezent e istă mai mult de 2000dele'i şi
ordonanţe cu putere de le'e! /proape 73 procente din acestea sunt le'i federale! /paratul administrativ este
susţinut de un sistem de le'i, ordonanţe şi re'ulamenteadministrative!%rincipiul clauzei universale a fost
'eneralizat, ceea ce .nseamnă că .n toate domeniile le'ilorpublice deciziile administrative pot fi contestate la
Curţile /dministrative! Sistemul curţilor .nGermania conţine cinci ramificaţii
Varianta 1
Statul este organizația care deține monopolul asupra unor servicii pe un teritoriu delimitat de frontiere. Statul este
titular al suveranității și personifică din punct de vedere juridic națiunea. Din punct de vedere social, statul nu
trebuie confundat cu societatea, el fiind o instituție separată care poate să reflecte mai mult sau mai puțin
interesele societății. O teorie pe deplin satisfăcătoare despre stat nu există nici în acest moment, dezbateri despre
natura, formele, funcțiile statului existând și astăzi în cercurile specialiștilor din variatele domenii (politologie,
drept, sociologie, filozofie) care cercetează și analizează viața socială.
Din punct de vedere organizațional, statul este privit ca o sumă de instituții de guvernare și are cinci caracteristici
principale, enumerate mai jos[3]. Aceste caracteristici nu sunt prezente în toate statele, mai ales dacă avem în
vedere diversele forme statale anterioare statelor moderne. Un alt aspect care trebuie menționat este că prin
definirile organizaționale nu este urmărită aprecierea legitimității statului sau a instituțiilor care îl compun,
precum nici opinia indivizilor despre o eventuală legitimitate a statului.

Statul este un ansamblu de instituții distinct de restul societății, care creează sfere publice și sfere private.
Din punct de vedere al autorității, statul este o putere supremă și suverană, precum și legislativă într-un anumit
teritoriu. Pentru a-și putea exercita aceste forme de manifestare a puterii, statul are monopolul asupra forței.
Statul își exercită puterea printr-un aparat birocratic.
Statul ca entitate se distinge de funcționarii care ocupă anumite funcții la un moment dat în aparatul său
birocratic și, din acest punct de vedere, statul are suveranitate și asupra acestora. Prin funcționari se înțelege orice
demnitar, inclusiv președintele, prim-ministrul, miniștrii, etc.
Statul are puterea de a impune și de a colecta taxe de la populație.
Definire funcțională
Definirea funcțională subliniază ideea că statul este o sumă de instituții care îndeplinesc un anumit scop sau
obiectiv. Principala distincție dintre acestă definire și cea anterioară constă în faptul că statul poate fi identificat
cu o instituție sau organizație care îndeplinește una din funcțiile statului. Un alt punct care deosebește definirea
funcțională de cealaltă este aprecierea statului prin consecințele acțiunii sale, cea mai comună fiind stabilizarea
socială în interiorul teritoriului controlat de acesta.

1. Trasaturile statului.

Din continutul definitiei, se pot desprinde principalele trasaturi ale statului:

1) este institutia politica cu cel mai inalt grad de organizare si structurare.

Sub acest aspect, statul are trei componente bine conturate si strict organizate: puterea legislativa, put 313f55d
erea executiva si puterea judecatoreasca, toate acestea fiind organizate atat la nivel central cat si local si se
slujeste de un aparat specializat, constituit in diferite institutii (parlament, guvern, tribunal, ministere, armata,
politie etc.);

2) constituie o organizatie politica a unei comunitati umane pe baza unui teritoriu delimitat prin frontiere
stricte. De regula, statul reprezinta modul de organizare politica a natiunilor in cadrul frontierelor respective, sub
forma statelor nationale;
 3) are caracter suveran, prin faptul ca reprezinta organizarea politica a unei comunitati umane in cadrul unei
frontiere, ca expresie a vointei cetatenilor;

4) este o institutie specializata care asigura functionalitatea sociala prin contributii financiare ale cetatenilor,
prin impozite;

5) are caracter istoric, aparitia sa fiind impusa de nevoile dezvoltarii sociale, de faptul ca o comunitate umana,
ca sistem social global, nu poate sa existe si sa functioneze fara organizarea politica asigurata prin intermediul
statului;

6) are, de regula, caracter national cel putin pentru epocile moderna si contemporana, reprezentand organizarea
politica a unei natiuni.

Prin trasaturile sale, prin modul sau de organizare, prin scopul pentru care a aparut, statul constituie principala
institutie a sistemului politic, caruia ii da contur si consistenta.

Se poate spune ca si cronologic si ca rol, statul a aparut ca prima institutie politica, mentinandu-se ca prioritate
si ca importanta in cadrul sistemului politic.

EX 2 Analizati Statul Paternalist

Paternalismul este o formă de exercitare a puterii specifică, de regulă, societăţilor totalitare, dar nu se limitează la
acestea. În societățile totalitare, puterea este centralizată în mâinile unui singure persoane sau ale unui grup,
deciziile se iau autoritar, fără consultarea si fără participarea celor afectaţi de aceste decizii. În totalitarism
puterea nu mai este exercitată ca autoritate, ca recunoaştere a legitimităţii (cum ar spune Weber), puterea se
impune, scopul exercitării ei fiind cel mai adesea prezervarea acesteia. Şi pentru că este o putere impusă, nu
recunoscută, paternalismul excesiv ca formă de exercitare a puterii totalitare se asociază frecvent cu limitarea
multor libertăţi democratice care i-ar putea ameninţa la un moment dat stabilitatea. Libertatea de exprimare este
amputată sau anulată, dreptul de asociere este permis numai în structurile de suport ale puterii, opoziţia este
redusă la tăcere sau eliminată, diversitatea de orice fel este percepută ca o ameninţare ş.a.m.d. Iar atunci când
întreaga putere este concentrată în mâinile unui om, paternalismul excesiv poate lua forma dictaturii personale,
de genul hitlerismului, stalinismului, maoismului sau ceauşismului.

Acolo unde puterea este exercitată paternalist, ea este distribuită inegal şi se concentrează la vârful ierarhiei.
Deciziile se iau de sus în jos, nu de jos în sus, iar societatea civilă practic nu există. Răspunderea pentru luarea
deciziilor este asumată aproape integral de către gestionarii puterii. Efectul pervers al acestei abordări este
deresponsabilizarea celor conduşi, abandonarea destinului propriu în mâinile celor care exercită puterea şi,
implicit, crearea unei relaţii de dependenţă faţă de deciziile acestora

De aceea, cea mai frecventă conotaţie a paternalismului nu este cea legată de modul de exercitare a puterii, ci de
modul de construcţie a aşteptărilor de rol faţă de putere sau de recunoaştere a acesteia de către cei conduşi.
Paternalismul este asociat cu nevoia unui tătuc, a unui protector capabil să îşi asume deciziile pentru destinul
celor mulţi.

Într-o formă mai mult sau mai puţin moderată, paternalismul este o realitate recunoscută în ţările postcomuniste.
În tranziţia spre democraţie, statul postcomunist a început să le ofere cetățenilor din ce în ce mai puţină protecţie.
Politicienii noilor democraţii nu au avut întotdeauna curajul să le spună oamenilor că opţiunea lor pentru
democraţie înseamnă mai multă responsabilitate, mai multă adaptare la schimbare, mai puţine aşteptări faţă de
stat şi mai mult efort pentru asumarea şi construirea unui destin individual. În loc să spună adevărul, cei mai
mulţi dintre politicieni au continuat promovarea mitului statului omnipotent şi, implicit, a dependenţei faţă de
stat, promiţând locuri de muncă, locuinţe şi tot ceea ce statul nu mai putea oferi. Ei au preferat paternalismul
populist în locul realismului politic.

Paternalismul nu are acelaşi profil în rândul tuturor naţiunilor. Istoria recentă, religia şi geopolitica par să îşi
spună cuvântul în modul în care se paternalismul se manifestă în diverse ţări. Dacă definim paternalismul prin
prisma distanţei faţă de putere, a individualismului şi a evitării incertitudinii, dimensiuni utilizate de Geert
Hofstede în caracterizarea culturilor naţionale, vom remarca similarităţi şi diferenţe majore între ţări
 EX 3 Analiza statului de drept

Noțiunea Stat de drept este, în general, utilizată pentru a sublinia diferențele existente între regimurile
democratice și regimurile autoritare (dictatoriale). În teoria politică, prin stat de drept se înțelege un stat bazat pe
o ierarhie a normelor generatoare de ordine juridică. În statul de drept, statul este garantul libertăților și
drepturilor individuale, totodată, asigurând securitatea internă și externă a cetățenilor prin instituții democratice.
Instituția superioară căreia i se subsumează alte legi și norme este Constituția. Din perspectiva statului de drept,
Constituția - ca normă superioară - este o expresie a cetățenilor și reprezintă puterea populară. Prin mecanismele
democratice de control prevăzute într-un stat de drept este asigurată conformitatea normelor inferioare cu cele
superioare.[4]

Statul de drept presupune că legile sunt reguli care posedă un set de caracteristici formale. Aceste caracteristici
sunt denumite formale deoarece nu precizează nimic despre conţinutul sau substanţa legilor. Un exemplu de
caracteristică formală este că un decret conţine anumite trăsături care demonstrează că este o parte din legislație,
care este publicată într-o gazetă naţională juridică, iar calitatea redactării decretului asigură că cei cărora li se
adresează îl pot înţelege. Al doilea aspect priveşte modul în care sunt create legile. Există, în mare, două opţiuni.
Legile pot fi create de către persoane care au fost alese prin vot şi sunt responsabile față de alegători sau de
persoane care nu au fost alese. Acest lucru se poate întâmpla democratic sau într-un sistem în care nu există
democraţie. Se subînţelege că statul de drept poate fi realizat pe deplin numai într-un sistem politic democratic.
Ar trebui, totuşi, notat că nu toate legile dintr-un stat sunt emise de parlament sau alt corp ales. Puterea
legislativă poate fi delegată şi altor corpuri, în special agenţii locale şi regionale. Iar în unele sisteme democratice
pot exista, de asemenea, reprezentanţi în parlament care nu au fost aleşi prin vot. Principalul este că cei cărora li
se încredinţează puterea legislativă se supun legii şi controlului constituţional aferent. 10 Aceasta nu înseamnă o
negare a faptului că unele caracteristici formale ale statului de drept pot fi realizate, într-o măsură oarecare, şi în
unele sisteme politice ne-democratice. În aceste sisteme, politicienii pot exercita puterea prin lege, dar nu se
supun, de obicei, ei înşişi legilor. Aceste sisteme sunt caracterizate de guvernarea prin lege şi nu de guvernarea
legii, adică statul de drept. Al treilea aspect se referă la conţinutul legii. Aici, elementul esențial este că statul de
drept implică respect pentru drepturile omului. Această afirmaţie este adevărată mai ales cu privire la drepturile
civile şi politice. Este greu de imaginat, de exemplu, cum poate exista statul de drept fără respectul cuvenit
drepturilor de liberă exprimare şi asociere. Dar și alte drepturi ale omului au un rol aici, cum ar fi drepturile
economice, sociale şi culturale.

Ex 4 Statul unitar

Statul unitar este o formă de stat în care există o singură putere constituțională competentă să stabilească reguli
aplicabile pe întregul teritoriu, activitatea de guvernare difuzându-se de la centru pe cale ierarhică, o singură
putere politică la nivel central și local, un singur rând de organe centrale (parlament, guvern, președinte etc.), o
singură ordine juridică întemeiată pe o constituție unică, iar populația are o singură cetățenie.

Conceptul de stat unitar se delimitează de cel de stat federal, unde coexistă mai multe centre de putere, statul
fiind divizat la nivelul organizării politice și la nivelul ordinii juridice.[1][2] Majoritatea țărilor din lume sunt
state unitare.

Ex Bulgaria si Belarus

Stat unitar sau stat simplu

Statul unitar se consideră cea mai răspândită formă a structurii de stat. Statul unitar este osingură formaţiune
statală pe teritoriul cuprins de frontierele acestui stat. Pentru un statunitar sânt caracteristice următoarele principii
de bază: – Constituţia unică şi sistemul de drept unic;

– sistem unic al organelor supreme ale puterii de stat şi administrării;

– cetăţenie unică;

– unitatea sistemului judiciar şi exercitarea justiţiei în baza unor norme uniceale dreptului material şi
procesual;
 – divizarea teritoriului statului în unităţi administrativ-teritoriale, în carestatutul organelor de administrare se
determină de normele de drept ale statului;

– subordonarea acestor organe organelor centrale ale puterii de stat şiadministrării.

Structura unitară a statului este condiţionată de necesităţile pieţei unice, centralizării puterii etc. În dependenţă
de gradul şi formele de control ale puterii centrale asupraorganelor administrării locale permit a vorbi despre
statele unitare centralizate şidescentralizate. Această deosebire practic nu abordează sfera de elaborare a
normelor.

Statele unitare descentralizate

. Îi este caracteristică delimitarea constituţională aîmputernicirilor între puterea centrală şi unităţile teritoriale
de nivel înalt. Astfel, conformConstituţiei Italiei din 1947, regiunea respectivă poate emite norme legislative cu
privirela anumite aspecte (poliţia locală, agricultura şi sevicultura, hotarele comunităţii etc.). Normele legislative
date trebuie elaborate în cadrul principiilor fundamentale stabilite prinlegile statului şi cu condiţia respectării
intereselor naţionale şi intereselor altor regiuni.Regiunile, de asemenea, pot fi investite cu dreptul de a emite
norme pentru realizarea înviaţă a legilor naţionale. Regiunile, spre deosebire de subiectele federaţiei nu au o
sferăexclusivă de administrare. Statul însă poate să transmită regiunilor anumite funcţiiadministrative. Regiunea,
de regulă, exercită funcţiile sale prin intermediul provinciei,comunităţii sau a altor unităţi locale. Regiunile
garantează autonomie financiară, dar seinterzice a crea impedimente deplasării libere a persoanelor şi obiectelor,
procesiunilor şialtor ocupaţii ale cetăţenilor.

Constituţia Republicii Bulgaria din 1991 a consfinţit: ”Republica Bulgaria este unstat unitar cu
autoadministrare locală. În ea se admit unităţi teritoriale-autonome.”

Exercitiul 5 Analizati partidele dupa criteriul ideologic si aduceti exemple de partied ideologice si
doctrinare

Dupa ideologie si baza sociala a partidelor acestea pot fi : partied de idei,(pun accent pe ideologie, social
democrate, fasciste, confesionale, conservatoire, liberale), partied oportuniste (se apropie de partidele de actiune,
se implica in actiuni immediate si partied orientate dupa putere si avantaje.

Ex marxismul

Ex 6 ANALIZA SUA dupa forma de guvernare, struct adm terit, Relatia stat si societate civila si
sistemul de partide

Statele Unite ale Americii (sau abreviat S.U.A.), Statele Unite sau America (în engleză United States of
America respectiv USA, United States sau America) este numele unei republici constituționale federale, constând
din 50 de state și un district federal (Districtul federal Columbia sau D.C.). Republica este situată aproape
integral în continentul America de Nord, între Canada (la nord) și Mexic (la sud), respectiv Oceanul Atlantic (la
est) și Oceanul Pacific (la vest). Statul Alaska este situat în extremitatea nord-vestică a Americii de Nord, între
Canada la est și strâmtoarea Behring la vest. Statul Hawaii este un arhipelag din Oceanul Pacific, situat la circa
3.200 km sud-vest față de sud-vestul statului California. Țara posedă, de asemenea, câteva teritorii în Pacific,
respectiv în Caraibe.

Organizare administrativ-teritorială
Articol principal: Subdiviziunile Statelor Unite ale Americii.
Statele Unite cuprind 50 state și un district federal.

 Alabama  Dakota de  Kentucky  Nebraska  Rhode Island  Districtul Columbia

 Alaska
Sud
 Louisiana  Nevada  Tennessee
(Washington, D.C.)

 Arizona
 Delaware
 Maine  New  Texas
 Arkansas  Florida  Maryland Hampshire  Utah
 California  Georgia  Massachusetts  New Jersey  Vermont
 Carolina de  Hawaii  Michigan  New Mexico  Virginia
Nord
 Idaho  Minnesota  New York  Washington
 Carolina de
 Illinois  Mississippi  Ohio  Virginia de
Sud
   Oklahoma Vest
 Colorado
Indiana Missouri

   Oregon Wisconsin
 Connecticut
Iowa Montana

  Pennsylvania Wyoming
 Dakota de
Kansas
Nord

Multe din aceste nume de state provin din limbile populației băștinașe - ale așa-numiților indieni.

Statele Unite este o republică constituțională federal, în care președintele (șeful statului și șeful guvernului),
Congresul, puterea judecătorească și cea executivă impart puterile, iar guvernul federal acordă suveranitate
guvernelor statelor.

Ramura executive este condusă de președinte și este independentă de cea legislativă și cea judecătorească.
Puterealegislativă aparține celor două camere ale Congresului, Senatul și Camera Reprezentanților. Ramura
judecătorească,compusă din Curtea Supremă și curțile federale inferioare, exercită puterea judecătorească.
Funcția puterii judiciare este de a interpreta Constituția Statelor Unite, legile federale și regulamentele. Aceasta
include rezolvarea disputelordintre ramurile executivă și legislativă. Schema guvernului federal este explicată în
Constituție. Doua partide politice,Partidul Democrat și Partidul Republican, au dominat politica americană de
după Războiul Civil American, deșisunt și partide mai mici precum Partidul Libertarian, Partidul Verde și
Partidul Constituției.

VARIANTA 2

Ex 1 Partidul politic reprezintă o grupare de oameni constituită pe baza liberului consimțământ, ce acționează
programatic, conștient și organizat pentru a servi intereselor unor clase, grupuri sociale, comunități umane,
pentru dobândirea și menținerea puterii politice, în vederea organizării și conducerii societății, conform cu
idealurile proclamate în platforma program.

Un partid politic este o organizație care încearcă sa obțină putere politică în cadrul unui guvern, de obicei
prin participare în campanii electorale. Unele partide nu încearcă să câștige putere prin alegeri deoarece nu au
dreptul sau nu doresc să participe în sistemul electoral, și uneori utilizează alte metode, chiar și terorismul. Multe
partide sunt centrate în jurul unei ideologii, însă pot și să facă parte dintr-o coaliție cu interese mixte.

Partidul are două niveluri:

Nivelul organizaţional care include instituţiile, organizaţiile partidului. Acestea sunt următoarele:

• Liderul partidului: la comunişti – Secretar General, la fascişti – Fuhrer, Duce, la social-democraţi, liberali și
conservatori – Preşedinte;

• Congresul este organ legislativ suprem, care stabileşte strategia generală a partidului, adoptă programul
partidului, alege preşedintele partidului;

• Consiliul Național (numit și Consiliu politic sau Comitet Central) este organul politic care activează între
Congrese, și care adoptă deciziile vitale pentru partid);

• Biroul politic sau comitetul executiv este organul decizional permanent, un fel de guvern al partidului, care
activează între Congrese şi care execută deciziile Congresului și Consiliului Național;

• Comisia de revizie și control veghează cheltuielile partidului, utilizarea resurselor partidului şi măsura în care
acestea au fost gestionate corect etc.;

• Organizaţiile locale la liberali şi conservatori se numesc comitete, la socialişti – secţii, la fascişti – miliţii,
detaşamente militarizate, la comunişti
 Nivelul social se constituie din:

• Militanţi sau activiştii – sunt membrii partidului şi participă activ în toate activităţile acestuia: mitinguri,
pichetări, campanii electorale, şedinţe, congrese etc.;

• Aderenţi – sunt membri pasivi ai partidului, doar plătesc cotizaţiile (în cazul în care acestea există) şi votează
partidul la alegeri;

• Simpatizanţi – nu sunt membri de partid, dar votează cu acest partid la alegeri.

2.Republica este o formă de organizare statală (sau formă de stat) în care suveranitatea aparține poporului, iar
puterea executivă este exercitată de cetățeni aleși pentru o perioadă determinată de timp.Unii politologi atribuie
dictaturile militare statelor politienesti.

Republica este clasificata astfel:

-rep. parlamentara

-rep. prezidentiala.\

-rep. mixta

MONARHII :

-absulute-puterea absoluta e a unei persoane’

-constitutionale-prerogativele monarhului sunt limitate

-dualite-puterea executiva o are monarhul;puterea legislativa-parlamentul

3.Statul poliţienesc reprezintă statul în care organele represive (KGB, Gestapoul, securitatea) au prerogative
lărgite, utilizînd violenţa în proporţii mari (URSS, Germania,Italia fascistă). Unii politologi atribuie dictaturile
militare statelor poliţienești.

După relaţiile între stat – societatea civilă: Stat paternalist, corporativ, cosocial.

-Stat paternalist este cel ce utilizează practici politice care restrîng libertatea persoanelor, cu scopul de a le
proteja mai bine interesele.

-Statul corporatist reprezintă o formă tripartită de organizare a sistemelor politice naţionale, în care guvernul,
sindicatele şi patronatele (ultimele două reprezentate prin asociaţii cuprinzătoare) sunt implicate în realizarea şi
implementarea politicii, instituţia parlamentară jucînd un rol minor, comparativ cu guvernul.

-Statul cosocial este specific societăţi polietnice şi s-a realizat în ţări ca Elveţia, Belgia, Finlanda, Austria,
Olanda, India.

4.Un stat federativ (căruia i se mai poate spune doar stat sau provincie sau canton sau Land, etc.) este o
comunitate teritorială și constituțională care face parte dintr-o federație.[1] Statele federative se deosebesc de
statele pe deplin suverane, în sensul în care statele federative și-au transferat o parte din suveranitatea lor
guvernului federal.[2] Când statele aleg să formeze o federație, își pierd statutul de persoane juridice din punctul
de vedere al dreptului internațional. În schimb, uniunea federală (care este formată din state federative) ca
entitate unică devine stat suveran în sensul dreptului internațional.[3] Un stat federativ deține jurisdicție
administrativă asupra unui teritoriu geografic dat și este o formă de guvernământ regional.

În unele cazuri, o federație este creată dintr-o uniune de entități politice, care sunt fie teritorii independente,
fie dependente ale unei alte entități suverane (cel mai frecvent o putere colonială). În alte cazuri, statele federate
au fost create din regiuni ale statelor anterioare unitare. Odată constituită o constituție federală, regulile care
reglementează relația dintre puterile federale și regionale devin parte a dreptului constituțional al țării și nu a
dreptului internațional.

State federale : Germania,Austria,Australia,India,Rusia,Belia,Argentina,Braziliz.

5.Doctrina politică de dreapta. Liberalismul. Conservatismul.

Liberalismul a apărut datorită unei nevoi de a arăta egalitatea între oameni, de a împuternici societatea
civilă care la rândul său să determine politicul și nu invers. S-a desfășurat în jurul unor idei de încurajare a
economiei de piață și a concurenței, ei susțineau inter naționalismul și toleranța religioasă. Întreaga idee în jurul
liberalismului, era de libertate în gândire, în acțiune și în împuternicirea oamenilor.

Conservatorismul (s. XVIII) Cauza: reacţie la doctrina liberalistă şi programul lib. Critică revoluţiile,
schimbările radicale, panaceele politice, Adaptarea reformelor la condiţiile locale, Apologet al trecutului,
sistemului politic existent care este o proprietate care trebuie păstrată şi transmisă. Necesitatea de a respecta
ierarhiile, instituţiile politice, Atitudine pragmatică, soluţii în baza condiţiilor istorice, prognozarea consecinţelor,
Înlocuiesc retorica libertăţii, voinţei populare cu judecată calmă (Individul poate fi nesăbuit, mulţimea
nechibzuită, iată de ce – pragmatism politic).

Doctrine politice de stânga. Social-democraţia. Feminismul.

Social-democraţia (Karl Kautsky, Eduard Bernstein) O economie de piața mixtă, cu prevederi legale
pentru protejarea muncitorilor, consumatorilor și întreprinzătorilor mici; Un sistem complex de protecție socială,
pentru a contracara efectele sărăciei și pentru a proteja pe cei care nu pot să lucreze într-un sistem de piață liberă
(șomerii și pensionarii); impozitare progresivă, pentru a redistribui venitul într-o societate; Un sistem de
învăţământ și sănătate oferit de guvern (public), finanțat din taxe; Condiții minime garantate prin lege pentru
muncitori (salariu minim, protecție împotriva concedierii necinstite) Protecția mediului (deși multe partide
social-democrate nu pun accent pe politici ecologiste) Multiculturism, drepturile minorităților și o politică relativ
deschisă față de migrație, O politică socială progresivă. Majoritatea partidelor social-democrate susțin căsătoriile
între persoane de acelaşi gen, avortul și politicile liberale privind drogurile.

Feminismul – doctrina care recunoaşte statutul problematic al femeii în societate şi încearcă să restabilească
un echilibru gender, să schimbe lumea. Scopul – combaterea dominaţiei bărbaţilor REPREZENTANTE:
Wolfstonecraft Mary (filosof, scriitoare britanică) Justificarea drepturilor femeilor (1792)

6.Guvernul Republicii Moldova asigură, conform Constituției, realizarea politicii interne și externe a
statului și exercită conducerea generală a administrației publice. Guvernul se organizează și funcționează în
conformitate cu prevederile constituționale, având la bază un program de guvernare acceptat de Parlamentul
Republicii Moldova. Acesta este alcătuit dintr-un lider numit prim-ministru, viceprim-miniștri, miniștri și alți
membri stabiliți prin lege organică

Guvernul asigură realizarea politicii interne și externe a statului, exercită conducerea generală a
administrației publice și este responsabil în fața Parlamentului.

Republica Moldova este organizată, sub aspect administrativ, în unități administrativ-teritoriale: raioane,
orașe și sate.

Organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova se efectuează pe două niveluri: satele (comunele)

și orașele (municipiile) constituie nivelul întîi, raioanele constituie nivelul al doilea.

Astăzi, statul este împărțit de jure în 32 de raioane, 13 municipii (Chișinău, Tiraspol, Bălți, Bender,
Comrat, Cahul, Ungheni, Soroca, Orhei, Ceadîr-Lunga, Edineț, Hîncești și Strășeni) și două Unități teritoriale
autonome recunoscute: UTA Găgăuzia (U.T.A.G.) și Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului
(U.T.A.N.). De facto, în locul acesteia din urmă se găsește o entitate teritorială auto-proclamată: Republica
Moldovenească Nistreană.
 Sistemul de partide al Republicii Moldova

În interiorul legislativului s-a declanşat procesul de formare a grupurilor parlamen-

tare. Au apărut 3 fracţiuni aproximativ egale ca număr, dar nu şi ca pondere:

• Frontul Popular Creştin Democrat – 136 deputaţi;

• Fracţiunea „Moldova Sovietică”, formată din reprezentanţii Transnistriei, Găgăuziei

şi Interfrontului – 120 deputaţi393;

• Fracţiunea „Viaţa Satului” – 108 deputaţi, printre care erau şi reprezentanţi din PCM.

Ulterior, aceste fracţiuni au stat la baza apariţiei unor partide. De fapt, o bună parte

din partidele moldoveneşti au apărut din PCM, FPM şi din Interfront.

Fracţiunea „Viaţa Satului” a stat la baza apariţiei Partidului Democrat Agrar din

Moldova395 (ultimul apare la 19 octombrie 1991). PDAM, la rândul său, a dat naştere la

două forţe politice: Partidul Renaşterii şi Concilierii (PRCM) al lui Mircea Snegur (la 15

iulie 1995) şi Mişcarea pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă (1998), devenită în

2000 Partidul Democrat din Moldova396.

Fracţiunea „Moldova Sovietică” a stat la baza apariţiei Blocului „Partidul Socialist şi

Mişcarea Unitate-Единство” care în 1994 a cumulat 22%, iar în 1998 se destramă. Din

2001 Partidul Socialist este extraparlamentar.

PCM – interzis la 23 august 1991, se disipează în interiorul fracţiunii „Moldova Sovie-

tică”. Totuşi, în 1993, o parte din secretarii de nivelul II şi III ai acestuia vor reface PCRM.