Determinări ale sferei politice.

Sisteme și
regimuri politice. Regimul democrației liberale

P1-P2
 Sfera politică

Sfera politică este sfera de acţiune a statului.

Cf. Jasay, Anthony de. The State. Indianapolis, IN: Liberty Fund, Inc., 1998;
Oppenheimer, Franz, The State: Its History and Development Viewed Sociologically,
New York: Vanguard Press, 1914; Bastiat, Frédéric, Government, în The Bastiat
Collection: 2 Volumes, Auburn (AL): Ludwig von Mises Institute, 2007, pp. 95-107.
 Definiţii ale statului
•Statul este instrumentul prin care clasa conducătoare îşi
asigură dominaţia şi îşi promovează interesele. (K. Marx,
F. Engels, V.I. Lenin,...)
•Statul este instrumentul de menţinere a păcii în
societate. (T. Hobbes)
•Statul este instrumentul de apărare a drepturilor
naturale – la viaţă, libertate şi proprietate. (J. Locke)
•Statul este instrumentul de exercitare a voinţei generale.
(J.J. Rousseau)
•Statul este instrumentul de ameliorare a ordinii sociale,
în general, şi a contractelor sau aranjamentelor sociale, în
special. (J. Bentham, J.S. Mill)
 Definiţii ale statului (continuare)
• Statul este instrumentul de asigurare a bunurilor publice
(securitate internă, apărare, drumuri publice, aer curat,
asistenţă medicală, educaţie universală etc.), care nu sunt/
nu pot fi produse prin cooperarea spontană a grupurilor de
interese private. (liberalismul contemporan)
• Statul este instituţia socială prin care producătorii/ “învinşii”
sunt exploataţi economic de către conducători/ “învingători”.
Producătorii folosesc mijloace economice, i.e. munca şi
schimburile voluntare de produse. Conducătorii folosesc
mijloace politice, i.e. confiscarea şi tranzacţiile forţate. (F.
Oppenheimer)
• The state is an organization of the political means. (F.
Oppenheimer)
 Definiţii ale statului (continuare)
• Statul este monopolul teritorial al coerciţiei, mai exact o
agenţie care se poate angaja în încălcarea neîntreruptă şi
instituţionalizată a drepturilor de proprietate şi în
exploatarea proprietarilor legitimi, sub forma exproprierii,
impozitării şi reglementării. (H.H. Hoppe)
• Statul este organizaţia care încearcă să-şi conserve
monopolul utilizării forţei şi violenţei pe un anumit teritoriu
şi care îşi obţine veniturile prin constrângere, iar nu prin
contribuţii voluntare sau prin plata serviciilor prestate. (M.
Rothbard)
• Statul este acea mare ficțiune prin intermediul căreia toți se
străduiesc să trăiască pe cheltuiala celorlalți. (F. Bastiat)
• States generally start with somebody's defeat. (F.
Oppenheimer)
 Precizări
• stat ≠ societate (civilă)
• stat → organizaţie, entitate abstractă/ necorporală
• Statul deţine monopolul utilizării forţei, atât în obţinerea
resurselor necesare funcţionării sale, cât şi în
implementarea unor reguli de conduită la nivelul întregii
societăţi
• Legitimarea graniţelor teritoriale este o problemă
capitală a fiecărui stat
Sfera comunitară, sfera economică, sfera politică

Sfera Sfera Sfera

comunitară economică politică
Principiu
Tradiţia Piaţa Statul
regulator
Valoare
Solidaritatea Prosperitatea Dreptatea
fundamentală
Factorii de
Mijloace Emoțiile sociale Legea
producție
Incluziune vs. Sancțiuni vs.
Feedback Profit vs. pierderi
ostracizare recompense
 Precizări
• Sfera politică, sfera economică şi sfera comunitară se
întrepătrund
• Toate acţiunile individuale şi sociale au o dimensiune
politică, o dimensiune economică şi o dimensiune
comunitară
• Bunăstarea individuală şi bunăstarea socială depind
de echilibrul (dinamic) al celor trei sfere
• 3 dezechilibre majore: tradiţionalismul,
consumerismul și politicianismul
 Sistemul politic (I)
• Orice sistem este un ansamblu ordonat de elemente
interdependente care se influenţează reciproc pentru a
menţine existenţa întregului
• Orice sistem are (a) intrări (inputs), (b) ieşiri (outputs) şi
un mecanism de retroacţiune (feedback)
• Orice sistem tinde să-şi menţină constante anumite
proprietăţi caracteristice (→ homeostază)
• Orice sistem conţine atractori (attractors), adică principii
de organizare care îi conferă regularitate (Butler Shaffer)
• Sistemele se blochează sau chiar sunt distruse dacă
anumite componente sunt eliminate sau schimbate
radical
 Sistemul politic (II)
• Sistemul politic este constituit din agenţii, instituţiile
regulile de conduită care au legătură cu funcţionarea
statului
• Ex. Sistemul politic românesc este format din instituţia
prezidenţială, parlament (Camera Deputaţilor şi
Senatul), guvern, primării, consilii judeţene, prefecturi,
servicii descentralizate ale ministerelor, partide politice,
grupuri de interese, candidaţi, votanţi etc.
• Sistemul politic trebuie luat în considerare cu celelalte
sisteme ale societăţii: sistemul juridic, sistemul
economic, sistemul cultural etc.
 Regimuri politice (RP)
• Numim “regim politic” modul (particular) de
organizare şi funcţionare a sistemului politic
• Regimul politic determină în mod esenţial
natura şi finalitatea statului
• Regimurile politice pot fi determinate în
funcţie de diverse criterii
 Monarhie, oligarhie, democrație
• Monarhie → puterea politică se află în mâinile unei singure
persoane
• Oligarhie → puterea politică se află în mâinile unei
minorităţi (vz. aristocraţie, plutocraţie)
• Democraţie → puterea politică se află în mâinile majorităţii
(vz. ochlocraţie – puterea mulţimii informe şi haotice)
Obs. Monarhii din societăţile democratice contemporane au
prerogative politice foarte reduse. Rolul lor este mai curând
decorativ sau simbolic.
De regulă, monarhiile sunt ereditare. (ex. Regatul Unit) Au
existat în istorie şi monarhii elective. (ex. Polonia)
 RP autocratic – RP pluralist
• RP autocratic → puterea politică este exercitată, în
exclusivitate, de o singură forţă politică (de regulă, de
un monarh)
Ex. Rusia ţaristă în timpul dinastiei Romanovilor
• RP pluralist → puterea politică este exercitată
(concomitent sau alternativ) de mai multe forţe politice
(de regulă, de mai multe partide politice)
Ex. România contemporană
 RP absolutist – RP constituțional

• RP absolutist → puterea politică este exercitată

discreţionar
Ex. Monarhia absolutistă a regelui Franţei Ludovic al
XIV-lea
• RP constituţional → puterea politică este exercitată în
limitele stipulate de un act constituţional, respectându-
se anumite drepturi fundamentale ale guvernaţilor
Obs. În zilele noastre, s-a generalizat regimul de
guvernare constituţional.
 Stat totalitar – Stat limitat
• Stat totalitar → statul încearcă să se identifice cu societate
prin controlul şi reglementarea întregii vieţi sociale
Formula totalitarismului: “Totul în stat, nimic în afara
statului, nimic contra statului” (Mussolini)
Ex. Italia fascistă, Germania nazistă şi toate statele
comuniste
• Stat limitat → o parte semnificativă a vieţii sociale nu se
află sub controlul agenţiei statale
Obs. Numim “stat minimal” agenţia statală care se limitează
la protecţia drepturilor naturale, la viaţă, libertate şi
proprietate
 Stat unitar – Stat federal
• Stat unitar/ iacobin → puterea politică este
exercitată în mod centralizat şi uniform la nivelul
întregii societăţi
Ex. Franţa, România
• Stat federal → puterea politică este împărţită între
autoritatea centrală şi autorităţile locale federate,
potrivit principiului autonomiei şi a prevederilor
stipulate în constituţia federală a ţării
Ex. Elveţia, Germania
 Atractori ai democrației liberale
• incluziunea
• egalitate politică
• participarea largă a cetăţenilor la viaţa publică
• regula majorităţii
• principiul nonagresiunii (i.e. principiul autodeterminării
rezonabile)
• inviolabilitatea sferei private
• libertatea de expresie
• dezbaterea publică bazată pe argumente rezonabile
• antidogmatismul
 Principii, valori şi idei directoare ale ideologiilor politice

Conservatorism Creştin-democraţie Liberalism (clasic) Progresi(vi)sm Socialism Comunism

Dreapta – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – Centru – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – Stânga
Viziune Omul este o fiinţă imperfectă şi fragilă care Omul este o fiinţă imperfectă însă suficient de bine Omul este bun de la natură, însă facultăţile lui au
despre om trăieşte într-un mediu dificil sau chiar ostil. înzestrată pentru a-şi găsi propriul drum spre fericire fost slăbite sau pervertite de instituţiile şi practicile
Capacitatea de dezvoltare a facultăţilor proprii şi şi pentru a trăi în armonie cu semenii săi. Potenţialul moştenite prin tradiţie. Dacă este emancipat de
cea de dominare a mediului extern sunt foarte de perfecţionare a facultăţilor proprii şi de asimilare a tarele trecutului şi dacă este încadrat într-o structură
limitate. Bunăstarea şi fericirea (pe acest pământ) mediului extern sunt nelimitate. Omul trebuie să se de ordine politică adecvată, omul se poate bucura de
sunt efemere sau chiar iluzorii. Pentru a comporte pragmatic, încercând să rezolve – prin un grad înalt de bunăstare colectivă. Omul trebuie
supravieţui, omul trebuie să conserve strategiile încercări şi erori – doar problemele cu care se să renunţe atât la paseism, cât şi la individualismul
adaptative (valori, practici, instituţii, organizaţii confruntă, pe care le înţelege şi care prezintă interes pragmatic. Prosperitatea individuală depinde în mod
etc.) care şi-au dovedit eficacitatea în trecut. pentru el. Reverenţa necondiţionată faţă de trecut şi necesar de subordonarea ţelurilor personale unui
sacrificarea interesului personal în vederea atingerii ideal de prosperitate colectivă.
unui ideal colectiv sunt deopotrivă de dăunătoare.
Viziune despre Raţiunea şi voinţa individuală sunt fragile şi Omul este capabil de autocontrol şi poate să-şi Raţiunea şi voinţa individuală dau rezultate
facultăţile puţin perfectibile. Ele trebuie puse sub tutela perfecţioneze continuu raţiunea şi voinţa individuală. satisfăcătoare la nivel personal numai dacă sunt
specific umane instituţiilor şi practicilor tradiţionale. Raţiunea şi voinţa individuală sunt suficiente pentru subordonate raţiunii şi voinţei unei elite. Membrii
rezolvarea problemelor personale. acestei minorităţi sunt exponenţii opiniei publice şi
ai voinţei generale.
Relaţia Comunitarism voluntar Individualism Colectivism involuntar/ forţat
individ-societate Comunităţile tradiţionale sunt mai importante Interesele individului sunt mai importante decât Societatea constituită cu mijloace politice primează
decât indivizii şi decât colectivităţile constituite interesele societăţii. Urmărind să-şi satisfacă propriile în raport cu individul. Individul este obligat moral şi
cu mijloace politice. Individul se naşte şi este interese, indivizii cooperează – pozitiv sau negativ – legal să pună interesele societăţii mai presus de
educat într-un mediu modelat de valorile, cu semenii lor şi, astfel, generează, ca by product, interesele proprii.
practicile şi instituţiile tradiţionale. Se acceptă în ordinea şi bunăstarea socială.
mod tacit că aceste valori, practici şi instituţii
sunt adoptate şi reproduse de bună voie.
Structura de Ordine tradiţională – ordinea determinată de Ordine spontană – ordinea rezultată din acţiunile Ordine planificată – ordinea stabilită în mod
ordine instituită valorile, practicile şi instituţiile tradiţionale indivizilor, care îşi urmăresc interesele proprii coercitiv de instituţiile statului
(familie, şcoală, biserică, relaţiile de vecinătate,
instituţiile de acoperire a riscurilor etc.)
Scopul ultim Conservarea valorilor fundamentale Autodeterminarea individuală Confortul
Tipul de stat Statul paternalist – Statul minimal – Statul bunăstării
promovat – Absenţa statului (anarho-capitalismul) – Statul totalitar
Principiul Principiul prudenţei Principiul autodeterminării rezonabile Principiul utilităţii
fundamental de
acţiune
Valori asumate Onoare, fidelitate, obedienţă, dreptate, Sinceritate, libertate, responsabilitate, integritate, Compasiune, caritate, egalitate, dreptate socială,
patriotism, responsabilitate, integritate,
1
 solidaritate
Poziţie Iusnaturalism (jus naturalism)
referitoare la Legiuitorul are datoria să legifereze în acord cu
sursa şi natura umană. El trebuie să consfinţească legile
existenţa legilor naturale, pe care le poate descoperi prin
observarea evoluţiei spontane a persoanelor şi a
instituţiilor. Individul nu este moralmente obligat
să respecte legile care sunt contrare naturii
umane.
Tipul – Particularismul moral (= acţiunile unui individ
de moralitate sunt morale dacă şi numai dacă produc avantaje/
practicat beneficii pentru membrii comunităţii din care
face parte)
– Universalism moral (= acţiunile unui individ
sunt morale dacă şi numai dacă respectă anumite
standarde de acţiune universale). Dispoziţia
naturală a raţiunii practice de a intui principiile
acţiunii umane (synderesis) îi permite oricărui
individ să descopere standardele morale
universale. Aceste maxime ale acţiunii umane
sunt întărite şi transmise de instituţiile
tradiţionale.
Varietate vs. Societatea trebuie să prezerve varietatea
uniformitate instituţiilor şi a modurilor de viaţă tradiţionale.
Respectarea Viaţa privată a individului trebuie să fie ghidată
sferei private (nu însă şi controlată) de instituţiile tradiţionale.
În cazuri deosebite (alcoolism, consum de
droguri, prostituţie etc.), statul trebuie să
restrângă domeniul sferei private.
Respectarea Proprietatea privată este inviolabilă. Resursele
proprietăţii statului pot fi folosite pentru a ajuta anumite
private categorii vulnerabile să-şi conserve proprietatea
privată asupra unor bunuri.
Ordine Economia socială de piaţă
economică
Politică Intervenţionism
onestitate (fair play)
Iusnaturalism (jus naturalism)
– Universalismul moral (= acţiunile unui individ sunt
morale dacă şi numai dacă respectă standardele de
acţiune universale, care pot fi descoperite cu ajutorul
raţiunii individuale)
Varietatea instituţiilor şi a modurilor de viaţă trebuie
respectată, însă nimeni nu poate fi constrâns să facă
sacrificii pentru menţinerea ei. Pe de altă parte, statul
nu are dreptul de a restrânge sfera autodeterminării
personale în scopul uniformizării societăţii.
Sfera privată a indivizilor este inviolabilă. Dacă nu se
creează prejudicii altor persoane, nici instituţiile
tradiţionale, nici statul nu trebuie să intervină în viaţa
privată a indivizilor.
Proprietatea privată este inviolabilă. Statul nu trebuie
să intervină deloc în transferul liber de bunuri private.
Economia liberă de piaţă
Laissez-faire
2
solidaritate
Pozitivism juridic (legal positivism)
Legile au o natură pur convenţională. Ele sunt
valabile în virtutea faptului că sunt emise de
instanţele legiuitoare care sunt acceptate ca atare de
întreaga societate. Individul trebuie să respecte
legile adoptate de instanţa legiuitoare indiferent de
conţinutul lor.
– Amoralismul (= neexistând fundamente obiective
ale moralei, indivizii pot acţiona în răspărul oricărui
sistem de norme etice)
Statul trebuie să impună un grad de conformism
social, inclusiv prin impunerea unui anumit grad de
diversitate (sexuală, de gen, rasială etc.).
Nu există limite absolute ale sferei private. Orice
aspect al vieţii personale poate constitui o problemă
publică.
Proprietatea privată trebuie să aibă o funcţie socială.
Limitele ei sunt determinate de principiul utilităţii
publice. În numele interesului public, statul are
dreptul să-i exproprieze (parţial sau total) pe
proprietari de bunurile lor.
Economia planificată
Planificare şi control
 economică
Factorul de Capitalul Capitalul Munca
producţie
fundamental
Atitudine faţă – Patriotism, naţionalism – Patriotism moderat – Internaţionalism, naţionalism
de concetăţeni – Respect, jingoism, xenofobie – Cosmopolitism – Xenofilie, xenofobie
vs. străini
Atitudine faţă – Pietate – Indiferentism religios – Ateism
de religie şi org. – Clericalism – Anticlericalism – Anticlericalism
religioase
Nivel de Stabilitate – ordine statică Stabilitate – ordine dinamică Instabilitate – schimbare continuă
stabilitate
Evoluţie vs. Evoluţie Evoluţie Revoluţie
revoluţie
Politică externă – Izolaţionism – Convieţuire paşnică – Autarhism
– Intervenţionism, imperialism, colonialism – Intervenţionism, imperialism

3

Conservatorii şi Reformiştii
Europeni
Partidul Popular European
Alianţa Liberalilor şi
Democraţilor pentru Europa
Familii de partide politice europene
Belgia: New Flemish Alliance
Bulgaria: Bulgaria Without Censorship; Bulgarian National Movement
Danemarca: Danish People's Party
Germania: Liberal Conservative Reformers; Family Party
Italia: Conservatives and Reformists
Olanda: Christian Union; Reformed Political Party
Polonia: Law and Justice; Right Wing of the Republic
România: M10
Marea Britanie: Conservative Party; Ulster Unionist Party
Austria: Österreichische Volkspartei
Belgia: Christen-Democratisch en Vlaams; Centre Démocrate Humaniste
Bulgaria: Democrats for a Strong Bulgaria; Bulgaria of the Citizens Movement; Union of Democratic Forces; Demokraticeska Partija
Danemarca: Det Konservative Folkeparti; KristenDemokraterne
Franţa: Les Républicains
Germania: Christlich Demokratische Union; Christlich-Soziale Union in Bayern
Grecia: Nea Demokratia - ND
Ungaria: FIDESZ (Alianţa Civică Maghiară); Kereszténydemokrata Néppárt (Partidul Popular Creştin-Democrat)
Italia: Forza Italia; Südtiroler Volkspartei; Popolari per l'Italia; Nuovo Centrodestra; Unione di Centro; Trentino Tyrolean Autonomist Party
Olanda: Christen Democratisch Appel
Polonia: Platforma Obywatelska (Platforma Civică); Polskie Stronnictwo Ludowe (Partidul Popular Polonez)
Portugalia: Partido Social Democrata; Centro Democrático e Social - Partido Popular
România: Partidul Naţional Liberal; UDMR; PMP; PNŢCD
Spania: Partido Popular; Unió Democràtica de Catalunya
Elveţia: Christlichdemokratische Volkspartei der Schweiz; Parti Démocrate-Chrétien
Austria: The New Austria and Liberal Forum
Belgia: Open Flemish Liberals and Democrats; Reformist Movement
Bulgaria: National Movement for Stability and Progress; Movement for Rights and Freedoms
Danemarca: Denmark's Liberal Party; Danish Social Liberal Party
Franţa: Democratic Movement; Citoyenneté Action – Participation Pour le XXIe Siècle; Civic Alliance for Democracy in Europe; Union of
Democrats and Independents
Germania: Free Democratic Party; Free Voters
Ungaria: Alliance of Free Democrats; Hungarian Liberal Party
Italia: Democracy is Freedom – The Daisy; Italy of Values; Alliance for Italy; Italian Radicals
Olanda: People's Party for Freedom and Democracy; Democrats 66
Polonia: Democratic Party;
Portugalia: Democratic Republican Party
România: ALDE
Spania: Catalan European Democratic Party; Basque Nationalist Party; Union, Progress and Democracy; Citizens – Party of the Citizenry
Suedia: The Liberals; Centre Party
Marea Britanie: Liberal Democrats
4
Alianţa Progresistă a
Socialiştilor şi Democraţilor
Europa Naţiunilor şi
Libertăţii
Europa Libertăţii şi
Democraţiei Directe
Austria: Social Democratic Party of Austria
Belgia: Socialist Party; Socialist Party Different
Bulgaria: Bulgarian Socialist Party
Danemarca: Social Democrats
Franţa: Socialist Party; Radical Party of the Left
Germania: Social Democratic Party of Germany
Ungaria: Hungarian Socialist Party; Democratic Coalition
Italia: Democrats of the Lef; Democratic Party; Italian Democratic Socialists; Possible; Italian Left; United in the Olive Tree
Olanda: Labour Party
Polonia: Democratic Left Alliance-Labor Union; Social Democratic Party of Poland
Portugalia: Socialist Party
România: PSD
Spania: Spanish Socialist Workers' Party
Suedia: Swedish Social Democratic Party; Feminist Initiative
Marea Britanie: Labour Party
Austria: Freedom Party of Austria
Belgia: Flemish Interest
Franţa: National Front
Germania: Alternative for Germany
Italia: Northern League
Olanda: Party for Freedom
Polonia: Congress of the New Right
Italia: Five Star Movement
Marea Britanie: UK Independence Party
5
 Comunicare politică, marketing politic,
marketing electoral: clarificări conceptuale.
„Americanizarea“ comunicării politice

P5
 Sfera comunicării politice include ...
discursurile şi mitingurile electorale
prezentarea programelor politice
interviurile acordate de demnitari cu privire la
problemele de interes public
 sondajele electorale
difuzarea unor comunicate de presă
desfăşurarea unor conferinţe de presă
dezbaterea moţiunilor de cenzură
exercitarea dreptului de vot
discuţiile purtate de un deputat cu cetăţenii în cadrul
audienţelor săptămânale etc.
 Sfera comunicării politice include ...
discursul rostit la data de 17 decembrie 2003 de preşedintele Jacques Chirac cu privire
la principiul laicităţii în Republica Franceză
emiterea de către Direcţia de relaţii cu mass-media a PSD a comunicatului de presă
„Theodor Stolojan îşi pregăteşte psihologic eşecul în alegerile viitoare“ din 21 decembrie
2003
declaraţia lui Mugur Ciuvică, purtătorul de cuvânt al Acţiunii Populare, la conferinţa de
presă din 18 ianuarie 2004 privind presupusa apartenenţă a ministrului Ioan Rus la o
reţea constituită pentru scoaterea unor mari sume de bani din ţară prin eludarea
taxelor şi impozitelor
interviul acordat de cancelarul Germaniei, Gerhard Schröder, revistei „Der Spiegel“ (şi
publicat în numărul din 5 ianuarie 2004 al acesteia) cu referire la planul de reforme pe
anul în curs
declaraţia senatorului Corneliu Vadim Tudor privind accidentul de vânătoare suferit
de ministrul Ilie Sârbu, publicată în revista „România Mare“ (9 ianuarie 2004)
înscrierea ideilor şi principiilor liberale pe site-ul PNL
dezbaterea şi adoptarea programului de guvernare al Partidului Democrat la
Conferinţa Naţională Anuală din 29 august 2003
prezentarea ofertei PNŢCD în domeniul administrației publice locale pentru alegerile
din 2004 etc.
 Comunicare politică
interacţiune semiotică circumscrisă sferei politice
politică discursivă
comunicare orientată spre câştigarea şi administrarea
puterii politice
comunicare orientată spre instituirea şi legitimarea
unei ordini sociale (juste) în societate
Factorii constitutivi ai comunicării politice
agent/ autor: cetăţeni, grupuri de presiune/ grupuri de
interese, partide politice, candidaţi, demnitari etc.
instrument: mesajele politice
contextul: parametrii economici, sociali, politici, juridici,
culturali, tehnologici
impulsul intenţionat: intervenţiile propriu-zise în cursul
normal al evenimentelor, fie prin acțiune propriu-zisă, fie
prin abținere
maniera de realizare: simplă-complexă; civilizată-
violentă; morală-imorală; etc.
rezultatul: câştigarea vs. pierderea alegerilor; ocuparea
unei funcţii publice vs. pierderea unei poziţii publice;
menţinerea vs. subminarea ordinii sociale; etc.
 „Americanizarea“ comunicării politice (I)
centrarea acţiunii politice pe câştigarea alegerilor, iar nu pe întărirea
spiritului cetăţenesc şi consolidarea democraţiei liberale
profesionalizarea comunicării politice (specialişti în comunicare;
utilizarea de metode ştiinţifice pentru evaluarea stării electoratului;
utilizarea de metode de marketing şi propagandă pentru influenţarea
electoratului)
orientarea campaniei electorale (uneori şi a actului de guvernare) în
funcţie de rezultatele unor sondaje de opinie
angajarea unor "spin-doctors" (consultanţi politici şi experţi din
industria marketingului); ex. George Gorton, Joseph Shumate şi
Richard Dresner (Boris Elţîn); Shimon Shaves; Arthur J. Finkelstein
(Adrian Năstase); Eyal Arad (C.V. Tudor); Tal Silberstein (C.P.
Tăriceanu); Felix Tătaru – GMP (T. Băsescu, K. Iohannis, PNL)
centrarea campaniei electorale pe şansele de câştig ale candidaţilor
(→ eliminarea din competiţie a candidaţilor consideraţi neviabili)
segmentarea electoratului în grupuri influenţabile
pre-testarea mesajelor de campanie în scopul adaptării lor la
preocupările, opiniile sau interesele diverselor segmente de electorat
 „Americanizarea“ comunicării politice (II)
utilizarea pe scară largă a mass-mediei, îndeosebi a televiziunii
„carnavalizarea“ campaniei electorale
depolitizarea campaniei electorale
personalizarea campaniei electorale, prin evidenţierea trăsăturilor
de personalitate care oferă avantaje electorale candidatului propriu
privilegierea imaginii candidaţilor în dauna discutării soluţiilor la
problemele de interes public
orientarea campaniei electorale spre discreditarea adversarilor
politici
versatilitatea și apatia electoratului
disoluţia spiritului cetăţenesc
creşterea costurilor campaniei electorale
creşterea dependenţei faţă de persoanele sau grupurile de
interese care susţin financiar campania electorală
creşterea importanţei politice a persoanelor sau grupurilor care nu
se supun validării electoratului
De la comunicare politică la marketing politic
 Marketing politic = forma profesionalizată și
fundamentată științific de comunicare politică
 Marketingul politic presupune conceperea şi utilizarea
unor strategii şi tehnici de marketing în vederea
câştigării alegerilor (Philippe J. Maarek)
 Strategia generală de marketing vizează adaptarea
ofertei politice la cererile prezente și viitoare ale
electoratului
 Marketing electoral = marketing politic circumscris
perioadei alegerilor electorale
Cine câștigă alegerile electorale?
Victory finds a hundred fathers, it is said, while
defeat is an orphan./
Victoria îşi găseşte 100 de taţi, în timp ce
înfrângerea este orfană.
Cinci pieţe cu care se confruntă un candidat
în campaniile politice: (a) votanţii, (b)
grupurile de interese, activiştii sociali,
clientela politică, (c) organizaţiile de partid,
(d) donatorii şi (e) mass-media

P6
 Marketing comercial – Marketing politic
Marketingul politic s-a constituit prin aplicarea
conceptelor, strategiilor și tehnicilor din marketingul
comercial în viața politică a societăților democratice
Marketingul comercial este știința și arta schimburilor
economice eficiente
Schimburile economice sunt cu atât mai eficiente cu cât
produsele oferite spre vânzare corespund mai bine cererii
Eficiența schimburilor economice este reflectată de
gradul de satisfacție al cumpărătorilor și de nivelul
profitului obținut de vânzători
Deciziile de marketing se fac pe baza “mixului de
marketing“ (4P): produs, plasament, preț și promovare
(Neil Borden)
 Produs
Produsul este combinația de bunuri, servicii sau idei pe
care un vânzător le oferă pieței
Produsul poate fi corporal sau necorporal
Produsul este luat în considerare prin prisma
caracteristicilor, beneficiilor percepute, aspectului și
ambalajului
Produsul satisface nevoi sau dorințe mai mult sau mai
puțin conștientizate
 Plasament
Plasamentul (sau distribuția) vizează acele activități
ale vânzătorului care fac disponibil produsul pentru
piață în cantitatea, sortimentele, momentele și locurile
dorite
Plasamentul include activități de depozitare,
transport și control al stocurilor
 Preț
În sens restrâns, prețul reprezintă suma sau cantitatea de
bani pe care cumpărătorul o plătește vânzătorului în
schimbul produsului
În sens larg, prețul include (alături de suma de bani
plătită) și costurile nonmonetare asociate procurării
produsului (efort fizic, timp irosit, energie psihică disipată,
tensiune interioară, stări dilematice, incertitudini, regrete,
frustrări etc.)
Cei mai mulți cumpărători sunt sensibili la variațiile
prețului monetar și trec cu vederea costurile nonmonetare
adiacente
Specialiștii în marketing trebuie să evidențieze caracterul
competitiv al prețurilor. Altfel spus, ei trebuie să-i ofere
cumpărătorului cel mai bun raport calitate-preț
 Promovare

Promovarea include toate activitățile care

evidențiază și comunică meritele produsului
Prin intermediul promovării, vânzătorul încearcă să-l
convingă pe cumpărător să achiziționeze produsul
Promovarea se realizează cu ajutorul personalului
comercial, relațiilor publice, publicității etc.
 Corespondențe între marketingul comercial și
marketingul politic (Sidney Kraus)

Marketing comercial Marketing politic

companii partide politice
produse (bunuri sau servicii) candidați, teme de interes public,
politici publice
piață, consumatori electorat, votanți
cererea de produs nivelul participării la vot
bani voturi
cota de piață procentajul voturilor obținute
profit câștigarea alegerilor
concurență partide politice concurente
 Diferențe între marketingul comercial și
marketingul politic
Companiile utilizează resurse private și internalizează costurile alegerilor legate
de orientarea producției. Partidele politice utilizează resurse publice, iar costurile
alegerilor greșite sunt în mare măsură externalizate
Dacă are bani, consumatorul își poate achiziționa produsul dorit indiferent de
preferințele de consum ale semenilor lui. Votul unui cetățean are valoare numai
dacă un număr suficient de alegători a avut aceeași opțiune electorală
În sfera comercială sunt satisfăcute toate cererile, indiferent de mărimea pieței.
În sfera politică, dorințele grupurilor (ultra-) minoritare sunt neglijate
Cererile din sfera comercială nu se exclud reciproc și, de aceea, pot fi satisfăcute
concomitent. Competiția politică se centrează deseori pe interese incompatibile.
Satisfacerea unor interese de grup conduce la excluderea altor interese colective
Raționalitatea la nivel individual îi garantează consumatorului eficiența
schimbului economic. Raționalitatea unui alegător individual nu influențează deloc
rezultatele generale ale votului. Consumatorul cumpără întotdeauna ce-și dorește.
Alegătorul se alege deseori cu altceva decât a votat
Consumatorul cumpără întotdeauna ceea ce-și dorește. Alegătorul face deseori
alegeri negative votând un candidat doar pentru a împiedica victoria altui candidat
Chiar dacă se pliază la interesele electoratului, politicianul trebuie să aibă
autoritate asupra electoratului. Vânzătorul nu are nevoie să-i fie recunoscut
leadership-ul de către consumatori
3 strategii fundamentale de marketing politic
Specialiștii în marketing politic încearcă să promoveze cât mai
bine un produs politic preexistent. Caracteristicile produsului
sunt influențate în foarte mică măsură de dorințele
electoratului
Specialiștii în marketing politic creează și promovează un
produs politic în funcție de cererile electoratului.
Caracteristicile produsului sunt determinate în foarte mare
măsură de dorințele electoratului
Specialiștii în marketing politic încearcă să edifice o
interacțiune mutual avantajoasă și pe termen lung cu
electoratul pe baza principiului co-evoluției simbiotice.
Produsul politic are o natură emergentă fiind creat în egală
măsură de clasa politică și electorat
 O piață, sau mai multe piețe?
Într-o democrație liberală, câștigarea și administrarea
puterii depind de rezultatele alegerilor. De aceea, votanții
(sau alegătorii) constituie cea mai importantă și curtată
piață în marketingul politic
Rezultatele electorale recente demonstrează nevoia de a
lua în considerare și alte piețe politice:
– grupurile de interese, activiştii sociali, clientela politică
– organizaţiile de partid
– donatorii
– mass-media
Etape ale marketingului electoral
(Philip Kotler)
P7
 1. Cercetarea mediului
probleme, oportunități, amenințări
situația economică la nivel mondial, național, regional și local,
cu precădere în circumscripția electorală a candidatului
starea de spirit a electoratului; problemele prioritare care
preocupă electoratul
personalitatea sau profilul electoratului
rata participării la vot
preferința electoratului pentru candidații aflați deja în funcție
sau pentru candidații nou-veniți în competiția politică
forțele politice dominante din circumscripția electorală
factorii demografici și sociografici care definesc electoratul-
țintă: vârstă, sex, educație, venit, statut, stil de viață etc.
sistemul electoral (majoritar, proporțional, mixt)
 2. Evaluarea factorilor interni şi externi
Evaluarea situației interne vizează punctele tari și punctele
slabe ale candidatului, ale echipei de campanie și ale partidului
politic
Evaluarea trebuie făcută permanent
Evaluarea situației interne trebuie să țină cont de statutul
candidatului: deținător al funcției (incumbent), pretendent
(challenger), candidat fără șansă de victorie (outsider/
underdog)
Evaluarea situației externe vizează punctele tari și punctele
slabe ale contracandidaților
Evaluarea situației externe trebuie să țină cont de
oportunitățile și amenințările care pot apărea în urma unor
evenimente dramatice (ex. retragerea din cursă a unor
candidați, atentate teroriste, crahuri economico-financiare,
dezastre naturale etc.)
 3. Orientarea strategică a candidatului
Echipa de campanie trebuie să pornească de la faptul că
electoratul nu este o masă compactă, omogenă și uniformă de
indivizi
Electoratul trebuie divizat în segmente de votanți care
prezintă, pe lângă anumite caracteristici stabile, trăsături
temporare, dependente de anumite circumstanțe speciale
Candidatul trebuie să-și definească acel mixaj al segmentelor
de electorat care îi poate asigura majoritatea voturilor din
circumscripția sa electorală
Candidatul trebuie să se poziționeze (= să se diferențieze
printr-o semnificație unică favorabilă în raport cu
contracandidații săi), să-și construiască imaginea publică, să-și
articuleze conceptul de campanie, să-și aleagă principalele
teme de campanie și să-și definească oferta de politici publice
(= promisiunile electorale)
4. Stabilirea obiectivelor şi a strategiei de campanie

Candidatul își fixează scopurile și obiectivele de

campanie
Echipa de campanie elaborează platforma de mesaje
electorale
Mesajele de campanie trebuie să comunice (explicit sau
implicit, verbal sau nonverbal) electoratului-țintă imaginea
candidatului și propunerea de vânzare a campaniei
(campaign’s selling proposition)
5. Alocarea resurselor, stabilirea tacticilor şi
transmiterea mesajelor de campanie
Echipa candidatului poate opta pentru o campanie
centralizată sau descentralizată, pentru un “stat-major”
unic sau pentru mai multe centre de comandă, pentru o
campanie centrată preponderent pe mass-media sau
pentru o campanie de comunicare directă (față-n față) cu
cetățenii (grassroots campaign)
În această fază, echipa de campanie definește modul de
implicare a donatorilor, voluntarilor, liderilor de opiniei,
persoanelor de sprijin (endorsers) etc. în susținerea
candidatului
Echipa de campanie trebuie să stabilească modalitatea de
expunere a electoratului-țintă la mesajele de campanie
 6. Interacţiunea efectivă
cu segmentele de public vizate
Echipa de campanie trebuie să aproximeze (a) numărul
voturilor necesare pentru câștigarea alegerilor, (b)
numărul mesajelor de campanie și frecvența expunerii
electoratului la mesajele de campanie care sunt necesare
pentru a obține o rată de participare la vot înaltă și un scor
bun pentru candidatul propriu, (c) numărul și profilul
voluntarilor, (d) cuantumul donațiilor necesare pentru
susținerea financiară a campaniei etc.
Echipa de campanie trebuie să stabilească modalitățile
concrete de intrare în contact (fizic și psihologic) cu piețele
candidatului politic: votanți, grupuri de interese, activiști
sociali, organizații de partid, donatori, mass-media
Cercetarea mediului politic
date socio-economice
date demografice
starea electoratului
structuri de partid dominante
teme electorale

P8
 Surse de date economice relevante
 Eurostat: http://ec.europa.eu/eurostat
 The Wall Street Journal: https://www.wsj.com
 Institutul Naţional de Statistică: http://www.insse.ro/cms
 Analize economice: http://www.analizeeconomice.ro
 Capital: http://www.capital.ro
 Ziarul financiar: http://www.zf.ro
 Business Magazin: http://www.businessmagazin.ro
 Date economice relevante
 Rata şomajului (februarie 2018):
– UE – 7,1%
– România – 4,6% (419.000 şomeri)
– Judeţul Iaşi – 4,1% (11.846 şomeri)
– Judeţul Vaslui – 10,19%
– Judeţul Timiş – 1,02%
(Peste 83% dintre şomerii judeţului Iaşi trăiesc în mediul rural.
Circa 3% dintre şomerii judeţului Iaşi au studii superioare)
 Rata inflaţiei (februarie 2018):
– Zona Euro – 1,1%
– România – 3,8%
 Date economice relevante
 Produs intern brut (PIB):
– România: 200 miliarde Euro
– Irlanda: 296 miliarde Euro
– Polonia: 424 miliarde Euro
 Evoluţia PIB-ului în România:
– 1990: 35 miliarde Euro
– 2006: 99 miliarde Euro
– 2017: 200 miliarde Euro
 PIB pe judeţe (2017):
– Iaşi: 25,3 mld lei (la o populaţie de 788.000 locuitori)
– Cluj: 37,3 mld lei (la o populaţie de 701.000 locuitori)
– Timiş: 36,3 mld lei (la o populaţie de 697.000 locuitori)
– Vaslui: 7,3 mld lei (la o populaţie de 387.000 locuitori)
– Teleorman: 7,6 mld lei (la o populaţie de 355.000 locuitori)
 Date social-economice relevante
 Rata riscului de sărăcie sau excluziune socială (2016):
– UE: 23,4%
– România: 38,8%
– Ungaria: 26,3%
– Polonia: 21,9%
– Grecia: 35,6%
 Populația țărilor UE (2015)
(în milioane de locuitori)
UE: 508 Grecia: 10,8
Germania: 81,2 Cehia: 10,5
Franța: 66,4 Portugalia: 10,4
UK: 64,8 Ungaria: 9,8
Italia: 60,8 Suedia: 9,7
Spania: 46,5 Austria: 8,6
Polonia: 38 Bulgaria: 7,2
România: 19,8 Danemarca: 5,6
Olanda: 16,9 Finlanda: 5,5
Belgia: 11,3 Irlanda: 4,6
 Structura demografică (2016)
 România
0-14 ani: 15,5% din totalul populației
15-64 ani: 67% din totalul populației
peste 64 ani: 17,5% din totalul populației
 Italia
0-14 ani: 13,7% din totalul populației
15-64 ani: 64,3% din totalul populației
peste 64 ani: 22% din totalul populației
 Turcia
0-14 ani: 24% din totalul populației
15-64 ani: 67,7% din totalul populației
peste 64 ani: 8,3% din totalul populației
 Cele mai populate 10 orașe din România (2017)
 București: 2.104.000
 Iași: 371.000
 Timișoara: 331.000
 Cluj-Napoca: 323.000
 Constanța: 315.000
 Craiova: 303.000
 Galați: 302.000
 Brașov: 290.000
 Ploiești: 230.000
 Oradea: 221.000
 Populația județului Iași (2017)

 Total: 930.179

 Urban: 449.962

 Rural: 480.217
Prezența la vot în cadrul alegerilor pentru
Parlamentul României
 1990: 86,19%
 1992: 76,29%
 1996: 76,01%
 2000: 65,31%
 2004: 58,5%
 2008: 39,20%
 2012: 41,76%
 2016: 39,79%
Număr total de alegători înscriși în Registrul electoral la
data de 11 decembrie 2016: 18.924.220
 Rezultate alegeri parlamentare
(11.12.2016)
 Senat
PSD: 45,67% UDMR: 6,24%
PNL: 20,41% ALDE: 6%
USR: 8,92% PMP: 5,65%
 Camera Deputaților
PSD: 45,47% UDMR: 6,18%
PNL: 20,04% ALDE: 5,62%
USR: 8,87% PMP: 5,34%
 Teme electorale
Economice: creșterea economică, reducerea decalajului economic în raport cu
țările dezvoltate din UE, atragerea investitorilor străini, creșterea exporturilor,
controlul inflației, reducerea deficitului de cont curent, datoria publică, datoria
externă, dezvoltarea infrastructurii (de transport), reducerea decalajelor economice
dintre județele României, dezvoltarea ramurilor economice cu valoare nou-creată
mare, creșterea gradului de libertate economică etc.
Sociale: creșterea salariilor și pensiilor, creșterea puterii de cumpărare, reducerea
ratei sărăciei, combaterea discriminării, reforma sistemului de sănătate, reforma
sistemului educațional, crearea de noi locuri de muncă, reducerea șomajului,
construirea de noi locuințe, regimul cultelor religioase, combaterea infracționalității,
ocrotirea familiei (tradiționale) etc.
Legislative și administrative: reducerea birocrației, întărirea statului de drept,
combaterea corupției, reorganizarea administrativă a țării, descentralizarea,
creșterea autonomiei locale, ocrotirea minorităților (naționale), schimbarea
sistemului de vot, modificarea Constituției etc.
Teme de politică externă: parteneriatul strategic cu SUA, relațiile în cadrul NATO,
consolidarea locului României în UE, intrarea în zona Euro, normalizarea relațiilor cu
Federația Rusă, dezvoltarea relațiilor cu China, dezvoltarea relațiilor cu țările vecine,
dezvoltarea relațiilor cu Republica Moldova etc.
Analiza factorilor interni şi externi.
Orientarea strategică a candidatului
P9
Puncte tari vs. puncte slabe ale candidatului
 Care este statutul candidatului? Care este statutul
contracandidaţilor?
‒ deţinător al funcţiei vs. pretendent
‒ favorit vs. outsider/ underdog
‒ cu trecut politic vs. nou intrat în politică
‒ susţinut de o formaţiune politică vs. independent
‒ revendicat în mod partizan de un segment de electorat vs.
susceptibil de a coagula segmente de electorat diferite
‒ conformist vs. nonconformist
‒ neaoş vs. străin
 Care sunt avantajele vs. dezavantajele candidatului şi
contracandidaţilor sub raportul situaţiei materiale, situaţiei
familiale, educaţiei, carierei profesionale, afilierii religioase,
capitalului social, capitalului simbolic etc.?
 Oportunităţi vs. ameninţări
Ce evenimente ar putea creşte, respectiv diminua şansele
de victorie ale candidatului?
‒ retragerea din cursa electorală a unui candidat vs. intrarea în cursa
electorală a unui candidat surpriză
‒ creşterea în sondaje a unui contracandidat extremist vs.
marginalizarea politicienilor extremişti
‒ polarizarea electoratului vs. concentrarea spre centru a electoratului
‒ boom vs. depresiune economică
‒ remanenţa temelor electorale vs. schimbarea agendei electorale
‒ implicarea vs. apatia electoratului
‒ coagularea unor noi segmente de electorat vs. păstrarea aceleiaşi
configuraţii de interese politice
‒ dezastre naturale sau calamităţi sociale vs. stare de normalitate
‒ stare de pace şi stabilitate vs. războaie, revoluţii, atentate teroriste,
valuri de imigranţi etc.
 Delimitarea electoratului-ţintă
 segmentarea electoratului în funcție de anumite criterii
relevante
– vârstă, sex, religie, etnie, loc de reședință
– educație, profesie
– venituri
– afiliere ideologică, interese de grup dominante
– preocupări dominante
 țintirea electoratului-țintă
– electorat omogen vs. grupuri de votanți relativ eterogeni
– segment de electorat activ vs. electorat latent
– electorat stabil vs. electorat volatil
– electorat sensibil la teme ideologice vs. electorat
dezideologizat
 Poziționarea candidatului
= procesul de gestionare a modului în care un candidat
se distinge – faţă de contracandidații săi – cu o
semnificaţie unică în mintea electoratului-țintă
= modul în care candidatul vrea să fie văzut, perceput
sau cunoscut de electoratul-țintă, comparativ cu
contracandidații săi
diferențiatorul trebuie să fie o semnificație unică
favorabilă
succesul poziționării depinde de percepțiile
subiective preexistente ale electoratului-țintă
 Adoptarea unei filosofii politice
 paseism vs. milenarism
 conservatism vs. reformism
 activism vs. reacționarism
 protecționism vs. laissez-faireism
 izolaționism vs. intervenționism
 cezaro-papism vs. laicism
 protocronism vs. sincronism
 elitism vs. egalitarism
 fundamentalism vs. relativism
 “xenofobism” vs. “xenofilism”
 Asumarea unei imagini publice
 imagine de sine vs. imagine reflectată
 Constituenți ai imaginii publice:
– personajul interpretat
– dimensiunile personale
– dimensiunile profesionale
– dimensiunile civice și politice
 Prefigurarea axei de comunicare
 teme politice
 probleme politice
 soluții politice
Stabilirea obiectivelor şi a strategiei de
campanie:
- alegerea tipului de campanie
- construirea profilului de candidat
- construirea imaginii publice a candidatului
- formularea mesajelor de campanie
P10-P11
 Tipuri de campanie
 în funcție de scopul urmărit:
– campanie de notorietate (orientată spre familiarizarea
electoratului cu persoana candidatului și cu platforma politică a
acestuia)
– campanie polemică (orientată spre surclasarea
contracandidaților și victoria în alegeri)
 în funcție de cronologia de campanie:
– campanie de creștere progresivă în intensitate
– campanie-fulger
– campanie de ațâțare
– campanie oportunistă
 în funcție de stilul de relaționare cu electoratul:
– campanie de convingere
– campanie propagandistică
 Legile propagandei (G. Thoveron)

 legea orchestrației

 legea simplificării

 legea unanimității

 legea transfuziei
 Profiluri de candidat
 eroul
 omul obișnuit
 liderul fermecător
 expertul
 părintele
 doamna de fier
 salvatorul
 candidatul experimentat
 candidatul onest
 candidatul gentleman
 bufonul
 etc.
 Imaginea candidatului
 Imaginea de sine a candidatului este reprezentarea pe
care candidatul o are despre sine și pe care candidatul
încearcă s-o proiecteze asupra electoratului
 Imaginea publică/ reflectată a candidatului este
reprezentarea pe care și-au format-o votanții despre
candidat în urma interacțiunilor cu acesta
 Imaginea publică este sinteza impresiilor lăsate de
candidat în mintea electoratului
 Imaginea publică integrează trăsături personale,
profesionale, civice, morale etc.
 Imaginea publică nu corespunde întotdeauna cu
particularitățile reale ale candidatului
Etape ale procesului de construire a imaginii publice

1. evidențierea diferențelor specifice favorabile în raport

cu contracandidații
2. simplificarea și sintetizarea diferențelor specifice
Procesul de construire a imaginii publice este
 subiectiv
 lent
 complex
 Factori care determină formularea mesajelor de
campanie
 compatibilitatea ofertei politice cu imaginea publică a
candidatului
 compatibilitatea ofertei politice cu ideologia profesată
 conținutul tematic al campaniilor electorale din trecut
 vulnerabilitățile candidatului
 ofertele politice ale contracandidaților
 recomandările echipei de consultanți
 nivelul intelectual al electoratului
 așteptările și preocupările electoratului
 canalele de comunicare disponibile
 Mesaje de autoprezentare
 nume/ titulatură
 siglă
 logo
 statut
 platformă ideologică
 program electoral
 Mesaje de campanie
 discursurile publice la reuniunile de partid
 discursurile publice în cadrul mitingurilor electorale sau
al adunărilor publice
 sloganurile politice
 afișele politice
 reclamele politice
 comunicatele de presă
 interviurile politice
 conferințele de presă
 mesajele-cheie
 comentariile și argumentele politice
 Sloganul politic
 Sloganul politic este o formulă retorică, scurtă, simplă,
frapantă și memorabilă care are drept scop ralierea
electoratului la o platformă politică sau la o cauză
Dimensiunea retorică a sloganului este asigurată de
ritm, rimă, jocuri de cuvinte, hiperbole, metafore, aluzie,
argument condensat etc.
Sub raportul trăsăturilor esențiale, sloganul politic
– este o formulă închisă, anonimă și polemică
– tinde să se disimuleze
– exprimă succint esența ofertei politice a candidatului
Condiții de corectitudine pentru sloganul politic

 Sloganul nu trebuie să tautologic

 Sloganul nu trebuie să fie echivoc

 Sloganul nu trebuie să conțină negația

 Sloganul nu trebuie să fie vulgar

Căi de persuasiune (Richard Petty şi John Cacioppo)
 traseul central
(Parcurgerea traseului central îi cere receptorului să ia în
considerare şi să cântărească principalele idei şi
argumente în sprijinul schimbării cognitive, afective sau
conative pe care i-o propune emitentul)
traseul periferic
(Receptorul mesajului urmează traseul periferic al
persuasiunii dacă acceptă intenţia de comunicare a
emitentului pe baza unor elemente care nu au legătură cu
conţinutul mesajului: prestigiul, voinţa, credinţa sau
atractivitatea emitentului, forţa evocatoare a mesajului,
circumstanţele comunicării etc. )
Elemente retorice ale mesajelor de campanie

 Ethos → Sursa de mesaje este convingătoare

 Logos → Mesajele respectă principiile și

cerințele rațiunii
 Pathos → Există o legătură afectivă pozitivă
între sursă și public
 Constituenți ai ethosului
 credibilitate
– expertiză
– statut
– competență
– onestitate
 charismă
– familiaritate
– similaritate
– farmec
– atractivitate
 control
– putere
– autoritate
– autorizație de verificare
 Indici ai raționalității

corelarea obiectivelor urmărite cu tipurile de

propoziţie care par a facilita în cel mai înalt grad
atingerea lor
invocarea unor temeiuri suficiente în sprijinul
propoziţiilor susținute
 Factori ai apelului emoțional
inculcarea unor emoţii pozitive
– iubirea
– apelul la virtute (dreptate, altruism, loialitate, curaj,
pietate, discreţie, respect etc.)
– umorul
– sex-appeal-ul
inducerea unor afecte negative
– teama
– ruşinea
– vinovăţia