Legislația și deontologia

comunicării
Prelegerea 12. Coduri deontologice pentru
domeniile comunicării publice şi limitele lor
1.Aspecte generale
2.Codurile și limitele lor

P12
 1. Aspecte generale
• “Deontologie” provine din termenii grecesti deon, care
înseamnă “datorie”, “ceea ce trebuie făcut”, şi logos
care înseamnă “teorie despre” (Frunză 2011, 20).
• Deontologia este definită ca: „Ansamblul regulilor după
care se ghidează o organizaţie, insituţie, profesie sau
parte a acesteia, prin intermediul organizaţiilor
profesionale care devin instanţa de elaborare, aplicare
şi supraveghere a aplicării acestor reguli” (cf. Miroiu,
Blebea-Nicolae 2001, 11).
• Stabilirea limitelor coportamentului acceptabil în cadrul
unei profesii se face atât pe baza reglementării juridice
ce limitează abuzurile, cât şi pe baza autoreglementării
prin coduri deontologice care definesc standardele
profesiei (Radu 2015, 29).
 2. Codurile deontologice (1)
• Codul deontologic sau codul de etică este: „un ansamblu
coerent de valori, principii şi norme morale, impuse sau nu
prin sancţiuni punitive de instituţie, pentru asigurarea unei
vieţi sociale şi profesionale reuşite, integre, pentru sporirea
bunăstării membrilor ei, a instituţiei ca atare şi a societăţii în
sens larg, pentru diminuarea sau eliminarea oricăror
vătămări ce ar putea fi aduse membrilor instituţiei, pentru
respectarea demnităţii, integrităţii şi autonomiei tuturor
celor afectaţi de activităţile instituţiei şi pentru asigurarea
unei protecţii egale, imparţiale, a tuturor membrilor
instituţiei în raporturile reciproce şi în raporturile acestora cu
societatea în ansamblu” (Mureșan 2009, 102).
• Același autor oferă și o cracterizare multmai concisă: ”o
mulţime de datorii morale, adică de obligaţii sau interdicţii
care apără valorile morale” (2009, 102)
 Codurile deontologice (2)
• Autoreglementarea este realizată din interiorul
profesiei, respectă autonomia membrilor, caracterul,
voluntar şi consensual şi valorifică experienţa de
confruntare cu cele mai frecvente probleme morale din
acel domeniu profesional şi de soluţionare a acestora.
• Frank Deaver o definește ca „o afirmare colectivă a unor
principii comune” (2004, 162).
• Există coduri generale ale organizaţiilor profesionale
internaţionale sau naţionale şi coduri specifice anumitor
instituţii sau organizaţii.
• Obiectivele: îndepărtatea escrocilor, sporirea
credibilităţii, protejarea clienţilor, stabilirea idealului
profesional, crearea solidarităţii, evitarea intervenţiei
statale sau patronale (Bertrand 2000, 66-67).
 2. Codurile deontologice în mass-media
În lucrarea Deontologia mijloacelor de comunicare Claude-
Jean Betrand prezintă structura generală a unui cod
profesional din domeniu mass-media ce cuprinde (2000, 71):
•Valori fundamentale cum ar fi: să respecţi viaţa; să
promovezi solidaritatea între oameni
•Reguli morale generale precum: să nu minţi, să nu-ţi
însuşeşti bunul altuia, să nu provoci inutil suferinţă;
•Principii jurnalistice: să fii competent; să nu faci nimic care
să diminueze încrederea publicului faţă de mijloacele de
comunicare; să ai o viziune largă şi profundă asupra
informării; să oferi o imagine exactă, completă şi inteligibilă
despre actualitate; să deserveşti toate grupurile; să stimulezi
comunicarea, deci înţelegerea între oameni; să contribui la
armonia societăţii.
 2. Codurile deontologice în mass-media (2)
•Conform lui Bertrand regulile codurilor se împart în funcţie de
următoarele şase criterii (2000, 72-88):
1.După natura regulilor:
-ideale, ce definesc scopurile profesiei;
-generale, valabile pentru toţi cetăţenii;
-reguli privitoare la excepţii, când interese mai
importante pot dicta încălcarea unor reguli;
-reguli controversate, asupra cărora jurnalişti din medii
cultural-politice diferite decid în mod diferit.
1.După funcţiile mijloacelor de comunicare:
-de a observa ce se petrece în jur;
-de a oferi o imagine asupra lumii;
-de a servi drept forum;
-de a transmite cultura şi a distra;
-de a vinde.
 2. Codurile deontologice în mass-media (3)
3. În funcţie de aria de acţiune a regulilor:
-reguli proprii anumitor mijloace de comunicare
(cotidienele, radio, televiziune etc);
-reguli privind un sector al actualităţii (financiar, de
investigaţie, religios, sportiv etc);
-reguli specifice anumitor ţări (anglo-saxone, asiatice,
musulmane etc).
4. În funcţie de categoria profesioniştilor:
-reguli doar pentru patroni în special cele referitoare la
neintervenţia în politica editorială;
-reguli pentru jurnalişti (neutralitate, onestitate etc);
5. În funcţie de responsabilitatea specifică:
-faţă de colegii săi (de a nu discredita profesia, de a nu
provoca prejudicii, de a nu-i plagia etc);
 1. Codurile deontologice în mass-media
-faţă de surse (de a respecta embargourile, de a le proteja
identitatea, de a le cita corect etc);
-faţă de persoanele controversate (să nu lanseze acuzaţii ce
nu servesc binelui public, să le dea ocazia de a răspunde
etc); -faţă de utilizatori (să nu cauzeze prejudicii
beneficiarilor, să le descopere nevoile etc.).
5. În funcţie de stadiul operaţiunilor:
-reguli privind obţinerea informaţiei (să nu inventeze, să nu
utilizeze mijloace necinstite etc);
-reguli privind selecţia (înlăturarea zvonurilor, să aibă în
vedere importanţa etc.);
-reguli privind prezentarea (diferenţierea între redacţional şi
publicitar, diferenţa fapte-opinii etc.);
-reguli după publicare (acordarea dreptului la replică,
rectificarea erorilor, etc).
 Limite
Claude-Jean Bertrand (2000, 97-122) aminteşte
următoarele limite:

•Nu includ prevederi privind cunoaşterea domeniului şi

cea de sine;
•Nu avertizează împotriva tradiţiei, conservatorismului
sau rutinei (jurnalismului de turmă);
•Pemit gândirea unică, ideologică sau conservatoare;
•Nu stimulează schimbarea, creativitatea (manifestă
teamă de noutate);
 Limite (2)
I.În ceea ce priveşte selecţia informaţiilor principalele
probleme sunt:

•Permit omisiunile sau ocultările din interese financiare

sau politice;
•Îngăduie amestecul dintre informaţie şidivertisment;
•Lasă loc superficialităţii şi simplismului;
•Impun tendinţa de a promova ştiri negative;
•Informaţii prezentate sunt de regulă mediocre (ex.
Politice);
•Nu acordă suficient spaţiu controverselor privind lumea
presei;
 Limite (3)
II. În tratarea şi prezentarea informaţiei apar probleme ca:
• Jurnalele de dimensiuni fixe presupun neglijarea unor
informaţii;
•Multe ştiri sunt fabricate (pseudo-informaţii reclamă
mascată etc);
•Sunt redate informaţii incomprehensibile (date brute
neinterpretate);
•Redau informaţii inutile şi plictisitoare (accidente, crime,
politica);
•Denotă preocuparea excesivă pentru actualitatea locală,
regională;
III. Altă problemă priveşte insuficienta acoperire mediatică
privind soarta celor umili şi insuficienta dezvoltare a
jurnalismului civic.
 Limite (4)
II. IV. Un alt set de limite au legătură cu divertismentul:
•Mediocritatea estetică: puţine eforturi de promovare a
creaţiei înalte;
•Vidul intelectual: vând „chewing-gum pentru ochi”;
•Mediocritatea morală: nu formează cetăţeni, ci consumatori;
•Izolaţionismul: nu se fac cunoscute produsele altor culturi;
V. Ultimul set de probleme sunt legate de publicitate:
•Publicitarii influenţează comportamentul şi conţinuturile
media;
•Nu sunt suficient verificate datele din reclame;
•Unele produse media sunt boicotate de publicitari
producand autocenzură
•Spaţiul alocat reclamelor este adesea nerezonabil de mare
etc.