Introducere

B. OAMENII, SOCIETATEA ŞI LUMEA IDEILOR

2
Secolul XX – între democraţie şi totalitarism. Ideologii şi
practici politice în România şi în Europa

I. SECOLUL XX – ÎNTRE DEMOCRAŢIE ŞI TOTALITARISM
Care sunt cele mai importante aspecte ale funcţionării unui stat?

II. IDEOLOGII ŞI PRACTICI POLITICE DEMOCRATICE
Cum au funcţionat regimurile politice democratice ale Europei secolului XX?

III. IDEOLOGII ŞI PRACTICI POLITICE AUTORITARE
Cum au funcţionat regimurile politice autoritare ale Europei secolului XX?

IV. IDEOLOGII ŞI PRACTICI POLITICE TOTALITARE
Cum au funcţionat regimurile politice totalitare ale Europei secolului XX?

Introducere

Secolul al XX­lea
• Secol al contrastelor (lume a totalitarismului, a războaielor mondiale şi a genocidului s­a intercalat 
cu o epocă a progresului ştiinţific, a emancipării femeilor şi a consolidării vechilor democraţii).
• După 1918 – dezvoltare a democraţiilor în Europa.
• Regimurile de tip totalitar câştigă tot mai mult teren. Elementul comun al acestor 
regimuri: con­trolul statului asupra societăţii.
• După 1945 – consolidarea democraţiei în Europa Occidentală şi exportul modelului 
totalitar stalin­ist în statele est europene.
• La sfârşitul anului 1989 regimul comunist dispare de pe continent.
1
 2. Secolul XX ­ între democraţie şi totalitarism. Ideologii şi practici politice în România şi în Europa

I. SECOLUL XX – ÎNTRE DEMOCRAŢIE ŞI TOTALITARISM

Care sunt cele mai importante aspecte ale funcţionării unui stat?

• În Grecia Antică, filosofii scriu despre modul în care trebuie organizat statul de tip republican.
• În secolele XV­XVI, Renaşterea şi Umanismul redescoperă valorile Antichităţii şi pun din nou
în discuţie problema organizării statale.
• În secolul al XVIII­lea, gânditorii iluminişti au considerat problema organizării politice a fi 
una de maximă importanţă.
A. Forme de guvernământ
• Statele s­au organizat din punct de vedere politic sub două forme:
- monarhie;
- republică.
• În prima jumătate a secolului al XX­lea predominau monarhiile.
• După 1945, numărul monarhiilor a scăzut dramatic.
• Astăzi, forma de guvernare aleasă în Europa este majoritar republica.

B. Regimuri politice
• Statele diferă între ele şi după regimul politic pe care îl are fiecare.
• Regimul politic se defineşte în funcţie de ansamblul de metode prin care se exercită puterea şi 
prin tipurile de relaţii dintre stat şi cetăţeni.
• Se definesc trei tipuri de regimuri:
- democratice;
- autoritare;
- totalitare.

1. Regimurile politice democratice:
­ liberale;
­ liberal­democratice;
­ „statul de drept”.
• Regimul politic democratic poate funcţiona în oricare formă de guvernământ: monarhie sau 
republică.
2. Regimurile autoritare
• Puterea este exercitată în mod nedemocratic de o persoană sau un grup de persoane.
• Executivul are atribuţii mai mari decât celelalte ramuri ale puterii în stat şi se formează de 
regulă partidul unic (monopartidism).
• Regimul politic autoritar poate funcţiona în oricare formă de guvernământ (monarhia despotică, 
monarhia absolutistă, monarhia autoritară, despotism luminat, republică dictatorială).

3. Regimurile de tip totalitar
• Au atins maximumul de autoritate asupra individului, controlând nu numai viaţa politică, 
economică şi socială, ci şi cea personală.
• Exemple:
­ Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.) condusă de Stalin;
­ Italia fascistă condusă de Mussolini;
­ Germania nazistă condusă de Hitler;
­ România comunistă condusă de Gheorghiu­Dej şi Ceauşescu.
• Caracteristici comune:
­ instrumentele de represiune sub forma poliţiei politice;
­ anihilarea adversarilor politici (deportări, lagăre de muncă, lagăre de concentrare 
etc.); ­ nerespectarea drepturilor omului;
­ găsirea de vinovaţi, „ţapi ispăşitori” pentru problemele statului.
2
 OAMENII, SOCIETATEA ŞI LUMEA IDEILOR

• Poate funcţiona în oricare formă de guvernământ.

C. Ideologie şi doctrină politică
• Regimurile politice se exprimă şi se construiesc pe baza unor idei politice, ce poartă numele de
ideologie.
• Ideologia politică se referă în principal la idei, credinţe şi atitudini despre regimul politic şi 
instituţiile politice, precum şi despre rolul oamenilor în raport cu acestea.
• Doctrina politică reprezintă totalitatea ideilor politice împărtăşite de un grup de oameni 
dintr­o anumită regiune, într­o anumită perioadă de timp.
• Doctrina politică se află în raport de subordonare faţă de ideologia politică = element constitutiv al
ideologiei, cât şi instrument prin care o anumită ideologie poate fi pusă în practică.

D. Partide politice
• Partidele politice sunt o creaţie a epocii moderne.
• Partidul politic – definiţii:
- un grup de oameni cu idei şi interese comune;
- instituţie/ organizaţie politică, care exprimă şi apără interesele unei clase sociale, 
conducând lupta ei pentru atingerea unor scopuri sau idealuri;
- o reuniune de oameni care împărtăşesc aceeaşi doctrină politică.
Caracteristicile partidului politic:
­ urmăreşte să obţină puterea singur sau într­o coaliţie;
­ caută să obţină suportul popular prin intermediul 
alegerilor; ­ este o organizaţie permanentă.
Funcţiile partidului politic:
­ de elaborare de doctrine, ideologii şi programe politice;
­ de exercitare a puterii politice: buna desfăşurare a activităţii tuturor instituţiilor şi 
cetăţenilor; ­ de control şi de critică asupra puterii executive şi legislative.
Tipologia partidelor politice:
­ de „dreapta”;
­ de „centru”;
­ de „stânga”.
• S­a format axa dreapta­stânga. pe care se înscriu toate partidele politice.
• Cu excepţia extremelor, toate celelalte partide pot fi democratice.
• Partidele de stânga au un rol mai mare al statului în economie, sănătate, educaţie şi sprijină 
clasele şi categoriile defavorizate.
• Partidele de dreapta acordă o importanţă deosebită iniţiativei indivizilor, încurajează iniţiativa privată 
şi limitarea controlului statului în economie, susţine economia de piaţă şi acceptă diferenţele sociale;
• Partidele totalitare au exploatat cu succes momentele de criză, instituindu­se fie pe cale 
paşnică, fie pe cale violentă.
3
 II. IDEOLOGII ŞI PRACTICI POLITICE DEMOCRATICE
Cum au funcţionat regimurile politice democratice ale Europei secolului XX?

A. Regimurile democratice în Europa
Ideologia regimurilor democratice
•  Democraţie  provine   din   antichitate,   din   limba   greacă:  demos,   care   înseamnă   „popor”,   şi
kratos, „putere“.
• A apărut în Grecia Antică, unde s­au dezvoltat principii cum ar fi cel al luării hotărârilor prin
vot sau al voinţei majorităţii.
• Ideologia democratică modernă are la bază ideile enunţate de curentul iluminist în secolul al
XVIII­lea:
­ aceea că toţi oamenii se nasc egali, cu un set de drepturi 
inviolabile, ­ că ar trebui să fie trataţi egal în faţa legii;
­ că sistemul politic ar trebui să se bazeze pe separarea puterilor în stat (pentru evitarea abu­
zurilor) şi pe respectarea legilor;
­ că oamenii n­ar trebui discriminaţi pe bază de sex, religie sau etnie.

Evoluţia regimului democratic
• Regimul politic democratic s­a menţinut din Antichitate şi în Evul Mediu.
• În epoca modernă – este readus în prim plan.
• Marile transformări (crearea Statelor Unite ale Americii, revoluţiile din Europa secolului al
XIX­lea   şi,   în   secolul   al   XX­lea,   destrămarea   imperiilor   multinaţionale)   au   dus   la   creşterea
numărului de democraţii în lume.
• În secolul al XX­lea – au avut o evoluţie sinuoasă.
• În  perioada interbelică  – s­au menţinut în statele cu democraţie suficient de consolidată
(Franţa, Marea Britanie, S.U.A., Belgia, Olanda, Luxemburg, toate ţările nordice, Elveţia).
• După cel de­al Doilea Război Mondial – au existat în statele din Occidentul Europei.
•  După anul 1989, statele europene cu regimuri totalitare  în perioada „războiului rece” au
optat pentru regimuri politice democratice.

Caracteristici ale regimurilor politice democratice
• În secolul al XX­lea, o caracteristică a regimurilor politice democratice este reprezentată de existenţa
constituţiei.
• Excepţii de la regulă; Marea Britanie are o serie de legi cu caracter constituţional.
• Alte caracteristici:
­ respectarea principiului suveranităţii;
­ democraţiile moderne sunt reprezentative;
­ respectarea principiului separaţiei puterilor în 
stat; ­ sistemul politic pluripartidist;
­ apariţia şi consolidarea societăţii civile;
­ principiul egalităţii tuturor cetăţenilor în faţa legii;
­ legitimitatea puterii politice se sprijină pe adeziunea majorităţii cetăţenilor.
• Aceste caracteristici se regăsesc mai consolidate în cadrul vechilor democraţii sau într­o formă
incipientă, în cazul celor tinere.

Practici politice democratice
• Caracteristici vitale pentru regimurile politice democratice = practici politice democratice:
­ organizarea periodică de alegeri libere;
­ competiţia electorală dintre partidele politice;
­ acceptarea criticilor la adresa puterii;
 ­ respectarea regulilor de funcţionare a statului stabilite prin constituţii;

4
 2. Secolul XX ­ între democraţie şi totalitarism. Ideologii şi practici politice în România şi în Europa

- garantarea şi respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi înscrierea lor în 
constituţie;
- garantarea libertăţii de exprimare a opiniei publice.

B. Regimul democratic în România
• La începutul secolului al XIX­lea apar încercări de modernizare prin democratizare.
• Din 1866, România are regim democratic (prima constituţie – organizată după principii liberale).
• După Marea Unire din 1918, democraţia a fost consolidată (prin Constituţia din 1923).
• Începând cu 1934 (domnia lui Carol al II­lea), regimul democratic a început să se degradeze.
• În 1938, Carol al II­lea a instaurat un regim politic autoritar.
• În perioada 1866­1938 – folosite practicile politice democratice.
• După 1944, democraţia românească reapare, dar este înlocuită, din 1948, cu totalitarismul comunist.
• Experienţa democratică este benefică: duce la respectarea drepturilor omului şi la o viaţă mai bună.

III. IDEOLOGII ŞI PRACTICI POLITICE AUTORITARE

Cum au funcţionat regimurile politice autoritare ale Europei secolului XX?

A. Regimurile autoritare în Europa
Ideologia regimurilor autoritare
• „Autoritar” provine de la cuvântul „autoritate” = dreptul, puterea de a comanda sau de a 
impune cuiva ascultare.
• Încă din Antichitate, în Egiptul Antic şi în Roma Antică există conduceri autoritare.
• Se caracterizează prin concentrarea puterii în mâinile unei persoane.
• Nu au o ideologie comună, chiar dacă practicile politice sunt asemănătoare.
• Regimurile autoritare s­au manifestat sub diferite forme.
• Au fost majoritare în Europa.

Evoluţia regimului politic autoritar
• În contextul crizei economice din 1929, unele state cad pradă autoritarismului.
• Scopul era de a salva statul de pericolul totalitar sau, dimpotrivă, de a apropia ţara de o 
putere totalitară.
• Au avut o prezenţă semnificativă în Europa secolului al XX­lea.
• Portugalia
• În 1932, conducerea – preluată de Antonio de Oliveira Salazar:
­ devine preşedinte al Consiliului de Miniştri;
­ pune accent pe valorile tradiţionale portugheze şi pe catolicism;
­ măsuri cu caracter autoritar: interzicerea partidelor politice, introducerea cenzurii şi 
înfiinţarea poliţiei politice.
• Spania
• În 1936, generalul Francisco Franco declanşează un război civil;
­ în 1939, Franco a instaurat un regim de dictatură, inspirat de regimul fascist din Italia.

Caracteristici ale regimurilor autoritare
• Controlul statului asupra societăţii într­o măsură mai pronunţată sau mai redusă, dar nu
totală.
• Încălcarea unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti.
5
• Este creată poliţia politică.
• Apare partidul unic.
• Ideologia regimului autoritar şi a partidului unic este vagă, incertă.

Practici politice autoritare
• Încălcarea principiului separării puterilor în stat.
• Nerespectarea unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti.
• Monopartidismul.
• Nerespectarea unor drepturi politice.

B. Regimurile autoritare în România
• În 1938 a fost instaurat regimul autoritar al regelui Carol al II­lea (1930­1940).
• Regele:
­ s­a înconjurat de o camarilă regală;
­ a guvernat prin decrete­legi;
­ a dizolvat Parlamentul;
­ a adoptat o nouă constituţie (îi reveneau atât puterea executivă, cât şi cea 
legislativă); ­ a dizolvat partidele politice;
­ a introdus cenzura.
• Regimurile autoritare reprezintă un pericol:
­ nu respectă drepturile democratice ale cetăţenilor;
­ se pot transforma pe nesimţite în regimuri de tip totalitar.

IV. IDEOLOGII ŞI PRACTICI POLITICE TOTALITARE

Cum au funcţionat regimurile politice totalitare ale Europei secolului XX?

• În perioada interbelică apar trei tipuri de regimuri politice necunoscute până atunci în istorie:
- comunismul;
- fascismul;
- nazismul.
• Regimurile totalitare apar şi se dezvoltă pe fondul de instabilitate sau criză politică şi 
economică, sau în state cu insuficientă experienţă democratică.
• Îşi prezintă ideologia drept unica soluţie de salvare a statului.

A. Regimurile autoritare în Europa
Ideologia comunistă
• „Comunism” provine din latinescul „communis”, care însemna universal, în comun.
• Principiile ideologiei comuniste – trasate pentru prima dată de către germanii Karl Marx şi 
Friedrich Engels, în lucrarea Manifestul partidului comunist (1848).
• Considerau că:
­ sistemul capitalist produce tensiuni interne, care îl conduc la 
distrugere; ­ istoria omenirii se baza pe lupta de clasă;
­ capitalismul va fi înlocuit de comunism, o societate fără clase sau diferenţe de
avere;   ­   în  procesul   de   schimbare   a   societăţii,   rolul   conducător   revenea
proletariatului; ­ schimbarea societăţii se va face prin revoluţie;
­ statul va dispărea de la sine şi se va naşte societatea egalitară comunistă;
6
 - până la instaurarea deplină, comunismul trece printr­o perioadă de tranziţie, în care statul 
va fi un instrument al „dictaturii proletariatului”;
- este legitimă desfiinţarea proprietăţii private şi înlocuirea ei cu proprietatea comună.
• Vladimir Ilici Lenin – conducătorul bolşevicilor:
- preia principiile şi ideile lui Marx;
- le dezvoltă şi le adaptează nevoilor societăţii ruseşti de la începutul secolului al XX­lea.
- bolşevicii pretindeau că sunt ghidaţi de o ştiinţă a istoriei şi a societăţii – ştiinţa marxist­
leninistă: doctrina marxist­leninistă.

Evoluţia regimului politic comunist în Rusia
• Urmare a revoluţiei bolşevice din octombie 1917; Lenin (1917­1924) preia puterea:
­ instituie teroarea cu ajutorul poliţiei politice C.E.K.A.;
­ partidul bolşevic îşi va lua numele de Partid Comunist;
­ instituie dictatura proletariatului, sub forma regimului sovietelor.
• Din 1924, a fost succedat de Stalin (1924­1953):
­ a accentuat represiunea împotriva disidenţilor şi adversarilor săi dinăuntrul 
partidului; ­ colectivizarea agriculturii s­a făcut forţat;
­ introdusă economia planificată şi dirijată;
­ începe un proces de industrializare forţată;
­ propaganda stahanovistă;
­ după 1945, Stalin va exporta modelul totalitar comunist şi în alte regiuni ale lumii.
• Mihail Gorbaciov (1985­1991), conducătorul Uniunii Sovietice:
­ a luat, în anii ‘80, o serie de măsuri de reformare a comunismului („Glasnost” – transparenţă şi
„Perestroika” – reconstrucţie)   vor conduce la prăbuşirea regimului.

B. Regimul fascist în Europa
Ideologia fascistă în Italia
• Originile în unele teorii de sfârşit de secol XIX, apărute ca reacţie la democraţie.
• Benito Mussolini reuneşte aceste teorii într­una singură, care stă la baza statului fascist.
• Numele provine de la cuvântul latin „fascia”, simbolul lictorilor romani = un mănunchi de 
nuiele legat cu o curea în jurul unei securi.
• Fascismul italian:
­ accent pe naţionalism şi pe promisiunile de restaurare a onoarei 
naţionale; ­ crearea unui „om nou”;
­ crearea unei elite care să conducă destinele Italiei;
­ baza doctrinei fasciste era naţiunea = organism viu, o 
Fiinţă; ­ sprijină violenţa, războiul şi militarismul;
­ neagă valorile liberale;
­ corporatism – urmărea soluţionarea conflictelor sociale.

Evoluţia regimului politic fascist în Italia
• În 1921, Benito Mussolini a înfiinţat Partidul Naţional Fascist.
• Partidul devine o forţă paramilitară organizată.
• În 1922 – cu scopul de a prelua puterea a organizat „Marşul asupra Romei”.
• Ajuns la guvernare, Mussolini elimină adversarii politici.
• În 1925 au fost adoptate legile fasciste, prin care:
­ a fost instituit un regim dictatorial;
­ economia – reorganizată după principii 
corporatiste; ­ statul dirija economia;
­ s­a introdus autarhia.
• A recunoscut independenţa Vaticanului.
7
 C. Regimul nazist în Europa
Ideologia nazistă
• „Nazist” provine de la numele complet al partidului nazist: Partidul Muncitoresc German 
Naţional – Socialist.
• Ideologia nazistă – variantă a fascismului imaginată de către Adolf Hitler, ale cărui idei au 
fost expri­mate în lucrarea Mein Kampf (1925):
­ crearea spaţiului vital (Lebensraum);
­ teoria superiorităţii ariene;
­ baza doctrinei naziste: poporul.

Evoluţia regimului politic nazist în Germania
• Pe fundalul problemelor economice şi a teoriilor ce puneau înfrângerea Germaniei pe seama 
evreilor, s­a născut Partidul Muncitoresc German Naţional­Socialist.
• Urmare a alegerilor parlamentare, câştigate de nazişti, la data de 30 ianuarie 1933, Adolf 
Hitler a devenit cancelar (prim­ministru):
­ a fost instaurată dictatura;
­ partidele politice şi sindicatele au fost desfiinţate;
­ Partidul Nazist a devenit partid unic;
­ este înfiinţată poliţia politică, Gestapo.
­ eliminarea adversarilor politici;
­ „Legile de la Nurenberg” – emise în 1935 = acţiuni antisemite.
• Germania anexează, în 1938, Austria (Anschlluss) şi zona sudetă a Cehoslovaciei.
• După 1939, cucereşte întinse teritorii din Europa, pe care le exploatează economic.

D. Caracteristici generale ale regimurilor totalitare
• Controlează în totalitate societatea, inclusiv viaţa privată şi gândirea oamenilor.
• Se folosesc de ideologia oficială şi de un sistem modern de propagandă.
• Adversarii politici sunt eliminaţi.
• Se creează partide unice.
• Nerespectarea drepturilor omului.
• Economia este controlată de stat (mijloacele diferă în funcţie de tipul de regim).

E. Practici politice ale regimurilor totalitare
• Crearea partidului unic.
• Fraudarea alegerilor electorale.
• Promovarea cultului personalităţii (a conducătorului).
• Înfiinţarea de organizaţii oficiale de masă.
• Crearea unui aparat de represiune împotriva societăţii.
• Eliminarea opozanţilor regimului.
• Mediatizarea ideologiei, zi de zi, favoriza acceptarea principiilor acesteia.
• Introducerea cenzurii.
• Existenţa unei elite politice care asigura funcţionarea regimului şi profita de existenţa acestuia: no­
menclatura.
• Dirijism economic şi social.
• Nerespectarea principiului separării puterilor în stat.
• Încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
• Lipsa de transparenţă.
8
 F. România
Extrema dreaptă
• În 1927 se înfiinţează Legiunea Arhanghelului Mihail = extremă dreaptă, condusă de 
Corneliu Zelea Codreanu. În 1930 devine Garda de Fier.
• Garda era susţinută de studenţi, preoţi, dar şi de intelectuali.
• Printre practicile politice: asasinatul politic (1933 – I.G. Duca, 1939 – Armand Călinescu, 
1940 – Nicolae Iorga).
• Caracteristici:
­ împrumută o mare parte din ideologia fascistă;
­ profund influenţată de religia ortodoxă;
­ naţionalism;
­ mesianism;
­ caracter antidemocratic.

Guvernarea Antonescu
• În 1940 ajunge la putere generalul Ion Antonescu – guvernează împreună cu Horia Sima.
• România = „stat naţional­legionar”, cu puternice accente totalitare.

Extrema stângă
• Partidul Comunist – extremă stângă – creat în 1921, interzis în 1924.
• Începând cu 1944 preia treptat puterea până la instaurarea regimului comunist.
• După 1948, comunismul românesc a trecut prin două etape: cea stalinistă şi cea a naţional­
comunismului.
• A avut loc naţionalizarea bunurilor şi colectivizarea.
• Printre practicile politice: cultul personalităţii, supravegherea populaţiei şi cenzura.

Concluzii

• Unul dintre marile avantaje ale democraţiei îl reprezintă garantarea drepturilor omului de 
către stat.
• Marile crime ale secolului al XX­lea sunt produsul unor regimuri politice de tip totalitar.
• Regimurile totalitare creează organe de represiune ca poliţia politică.
• Scopul regimului totalitar este crearea unui om nou, supus statului şi deciziilor conducătorului.
• Ambele modele politice prezintă o serie de dezavantaje, cu menţiunea că regimurile 
democrati­ce, prin garantarea libertăţilor fundamentale, conţin şi premisele corectării lor.
9