Structură propusă inițial:

Doctrine politice și partide politice

Grupări politice și orientări politice

- Naștere

- Cristalizare

Partidul Național Liberal

- disidențele

Partidul Conservator

- disidente

Alte partide:

- Partidul Naționalist Democrat

- Partidul Conservator Democrat

- Partidul Social-Democrat al Muncitorilor din România.

Abordările partidelor politice față de problemele românești:

- Agricultură

- Industrializare

- Capital străin

- Problema electorală

- Problema agrară

- Guvernări și legislații

Temele de seminar:
1. Programele P.N.L.

2. Programele P.C.

3. Programele P. Naționalist Democrat

4. Programele Partidului Conservator Democrat

5. Programele P.S. al Muncitorilor

 Doctrine politice și partide politice

Partidul se caracterizează prin câteva trăsături:

- are un caracter conștient;
- caracter organizat;
- caracter de grupare socială;
- un caracter istoric – se reașază în funcție de realități.
În spațiul românesc partidele și orientările politice își au originile în primele decenii ale secolului
al XIX-lea. Grupurile s-au divizat pe criterii de clasă. Astăzi criteriile sunt complet diferite.

În spațiul occidental partidele politice s-au organizat diferit, deoarece aceste state erau
independente și își puteau decide singure soarta. Tematica partidelor este diferită, ele încercând să
abordeze din altă perspectivă ritmul și domeniile de dezvoltare.

Partidele politice se diferențiază doctrinar. Diversitatea este concretizată în programe și acțiune

politică. Teoretic, partidul se constituie cu scopul de a propune electoratului orientări politice și de a
obține puterea politică pentru a pune în practică orientările. Orientările și mijloacele de înfăptuire sunt
reflectate în platforme și programe. Chiar și astăzi avem câteva curente cum ar fi: liberalismul,
conservatorismul, social-democrația, democrația-creștină. Există grupări care tind înspre extremă,
îndeosebi cele de orientare naționalistă.

Partidul politic îndeplinește câteva funcții cum ar fi cea de elaborare a platformelor, programelor
și doctrinelor politice. Acestea au funcția de atragere a grupurilor de alegători și simpatizanți, funcția de
organizare a cetățenilor pe niște principii și reguli, formarea cadrelor de partid, funcția de asigurare a
guvernării și aceea de a participa la procesul de elaborare a legilor.

În desfășurarea activității, au existat diverse devieri în cadrul partidelor. Au apărut modalități

negative de acțiune: politicianismul, demagogia, manipularea, populismul, lipsa de concretism,
oportunism etc.

Grupări politice și orientări politice

Pe fondul românesc iau naștere mișcări pe fondul rezistenței boierimii pământene, în special în
fața porții sau a Rusiei. Boierimea pământeană încerca a se apăra în fața pericolului pierderii privilegiilor.
Originea coagulării boierimii pământene în grupuri care să acționeze și politic este în ultimele decenii ale
regimului fanariot.

După 1775 (Kuiciuk-Kainarji) boierimea pământeană își amplifică raporturile pentru a limita
dominația otomană. Se urmărea conservarea grupului și privilegiilor boierești locale. În programele
ulterioare vor apărea abordări mai elaborate cerându-se autonomie, iar mai apoi unitate, iar mult mai
târziu independență.
 Boierimea pământeană începe să adreseze memorii și petiții porții otomane sau Rusiei pe de
altă parte. Ei nu atacă conținutul reformelor din timpul regimului fanariot, ci modul de punere în
practică și neajunsurile regimului.

Până la 1821-22 (instaurarea domniilor pământene) se conturează două direcții politice, una
care dorea mai multe beneficii în interiorul unui regim fanariot, iar una mai vehementă care dorea
înlăturarea regimului fanariot și revenirea completă la pământeni.

Momentul de reținut este 1821. Tudor Vladimirescu este chemat să asigure militar și popular o
acțiune politică ce dorea o schimbare în societatea românească. Schimbarea nu este anti-otomană cât
anti-fanariotă. În programul boierimii trebuia să apară și elementul legat de îmbunătățirea situației
sociale și economice a țărănimii. Ideile care apar în acest moment vin pe filiera occidentală.

După, se schimbă optica în ceea ce privește politica. După 1822 și domniile pământene se va
începe o nouă etapă.

Orientările politice s-au pliat premiselor comune evoluției societății. S-au precizat câteva
elemente ce trebuiau atinse, urmărite:

- domnie pământeană;

- granița pe Dunăre;

- desființarea raialelor;

- libertatea națională;

- reformă administrativă;

- școală în limba maternă.

Partida națională din spațiul românesc este purtătoarea unor idealuri de unitate. Era clar pentru
toate direcțiile că protectoratul rusesc și suzeranitatea otomană opreau luarea deciziilor la nivel local.
Boierimea pământeană a încercat să se apropie fie de Poartă, fie de Rusia, în speranța că vor reuși să
obțină anumite reforme și schimbări.

Doctrina liberală

Este promovată în special de boierimea mică și mijlocie, de tinerii formați la școli occidentale, în
special în lumea franceză. Ei aduc acasă viziunile iluministe pe care și le însușesc.

Doctrina liberală românească are o coloratură de nuanță românească, accentul fiind pus pe
elementul național în promovarea și modernizarea României. Lozinca lansată a fost cea care va conține
esența întregii viziuni: PRIN NOI ÎNȘINE.
 Consolidarea doctrinei se va face odată cu apariția partidului și cu întărirea guvernărilor liberale.
Printre principii amintim:

- Consolidarea politic-economică a României;

- Independență politică;

- Consolidarea suveranității;

- Întărirea poziției economice a burgheziei.

S-au încercat legi pentru încurajarea și dezvoltarea economiei românești. Se luau măsuri pentru
protecționism la graniță. S-au înființat bănci naționale, a fost organizată casa rurală. Se dorea limitarea
capitalului străin și consolidarea economiei prin forțe proprii.

Partidul Național Liberal

PNL a fost primul partid înființat pe scena politică românească, iar ideile au avut la bază ideile
lansate încă din timpul revoluției franceze.

În perioada 1866-1871 s-au conturat grupările liberale. Se diferențiau în funcție de gradul de

radicalizare al acțiunii, de soluțiile imediate sau pe termen lung și de conținutul reformelor. S-au
conturat două grupări importante:

- Gruparea moderată cu exponentul Kogălniceanu;

- Gruparea radicală – care dorea reforme ample și rapide, mult mai profunde, care încercau să
lărgească baza și să atragă și grupuri din straturile de jos ale societății (în jurul lui Brătianu și C. A.
Rosetti.

În 1867 (6?) grupările vor încheia înțelegerea de la Concordia care avea ca scop obținerea puterii
politice și facerea unui prim pas pentru constituirea unui partid puternic. Au ca primă țintă să-i
îndepărteze pe conservatori de la putere și să unifice grupările într-un singur partid.

Vor întemeia un ziar ,,Alegătorul Liber”.

Liberalii au încercat să prezinte ideilor liberale și puneau accentul pe industrializare și pe

transformarea țării într-un industrializată.
 În 1875 apare în alegătorul liber un program care prezintă un set de principii și soluții pe care
liberalii le propun pentru modernizarea țării.

La 24 mai, lideri ai liberalilor printre care și Brătianu decid să pună bazele unui partid care să
ducă la triumful acestor principii și să transforme România. Coaliția de la Mazar Pasha, (casa lui
Lackerman, fost britanic devenit musulman) decide înființarea partidului.

În lunile următoare vor lucra la consolidarea organizatorică a partidului, înființarea organizațiilor

locale, organizarea în teritoriu, obiectivul central fiind acela al preluării guvernării. În 1876 guvernarea va
fi preluată de liberali și va începe Marea Guvernare liberală (1876-1878).

Președinții partidului: Ion C. Brătianu 1875 - 1892

Dumitru Brătianu (fratele lui Ion) 1891 - 1892

Dumitru Sturdza 1892-1909

Ionel Brătianu 1909-1927

Dintre gazetele partidului: Românul (1866 – 1884)

Voința națională (1884 – 1914)

Viitorul (1914 – 1938)

Grupări și disidențe liberale

PNL nu a funcționat ca un tot unitar, ci au apărut în timp tendințe centrifuge cu diverse justificări
sau ca urmare a unor nemulțumiri sau interese. Această divizare a dat naștere unor partide noi sau unor
grupări politice noi care însă nu se vor impune pe scena politică. Această mobilitate a unor lideri politici
liberali a făcut ca în anumite momente partidul să aibă pierderi, dar și să se curețe de eventuale grupări
care creau tensiune și disfuncționalitate la nivelul partidului.

În 1878 se desprinde din PNL un nou partid: PNL Moderat, un partid apărut la Iași, în general
alcătuit din moldoveni. Printre liderii liberali moldoveni: Vasile Cotita, Grigore Gobăcescu.

Gazeta acesteia a fost Steaua României.

 Ei se manifestă împotriva principiilor conservatoare considerând că nu răspund cerințelor
societății românești. Ei se prezintă ca partizani ai căii de mijloc, fără a se autoprezenta ca o opoziție a
PNL. Formațiunea nu a avut o priză la nivelul populației.

O altă grupare este Fracțiunea Liberă și Independentă (1880)

Apare în zona Iașului și Moldovei care se rupe de partid. Programul va fi publicat în ziarul
mișcarea națională. Gruparea se pronunța pentru o politică sincer națională. Mergea pe ideea
liberalismului fără sacrificare interesului național. Brătianu a fost acuzat ca un fals liberal. Ceva mai
târziu, gruparea se va apropia de PC și îi va susține în răsturnarea guvernului liberal.

O altă gruparea a fost cea a Liberalilor Sinceri.

Ei s-au distanțat de PNL în 1878 și au ieșit din acesta în 1880. Principalul reprezentant a fost
George Bernescu, iar ziarul în care aceștia se exprimă a fost Binele public. Era un grup al liberalilor cu
proprietăți funciare, deci apărau interesele marilor proprietari. Ei se vor apropia de conservatori și chiar
vor opera alături de aceștia. Vor forma P Liberal Conservator.

O altă grupare a fost Aripa Radicală. Aceasta nu a ieșit din partid, dar a rămas ca o disidență în
interiorul partidului. Aceștia erau reprezentați de C.A. Rosseti. Ei vor face opoziție în guvern, mai ales
după 1882, după discuțiile despre modificarea constituției. Rosetti susținea colegiul electoral unic.
Gruparea lui Rosseti se va pronunța pentru măsuri în favoarea țăranilor. Organul de presă al acestora
este Românul.

Din rândul radicalilor se va desprinde un grup care va forma un nou partid: Partidul Radical.
Acesta a fost condus de Gheorghe Panu. Ideile partidului radical se vor exprima într-un ziar numită
Lupta. Printre ideile acestui grup se cerea impozit progresiv, lărgirea sistemului de învățământ, vot
universal etc.

Tinerii liberali au ieșit din partid în 1886 conduși de Nicolae Fleva. era o disidență pornită de la
nemulțumirea tinerilor față de cea a vârstnicilor (care-i lăsau pe tușă). Ei se vor apropia de tinerii
conservatori conduși de N. Filipescu și vor acționa pentru răsturnarea guvernului lui Brătianu.

O altă grupare a fost aceea drapelistă condusă de P.S. Aurelian. Aceștia îți exprimau opiniile în
ziarul Drapelul. Ei se desprind de partid în 1897 și pleacă din nemulțumirea față de D.A. Strudza. (În 1897
s-a introdus legea zilei repaosului). ÎN acest grup a fost și Xenopol. Unii se vor alipi de guvernanți, iar alții
de conservatori.
 Politica românească va rămâne subordonată celor două mari partide.

Doctrina conservatoare

S-a cristalizat în perioada în care conservatorii se vor afla la putere și se vor coagula pentru a
înființa un partid ca o replică la PNL. Nu se poate vorbi de conservatorism în sensul clasic. Ideile politice
s-au conturat în jurul unui principiu legat de dezvoltare și evoluția spațiului românesc. Ideea centrală era
de a apăra cadrul social-economic. Aceștia propun un ritm moderat de transformare a societății, cu
menținerea status quo-ului politic și de posibilele schimbări ce-ar fi adus tulburări.

Conservatorii și-au construit discursul contra liberalilor. Aceștia s-au opus „formelor fără fond”,
construcțiilor care nu aveau acoperire în realitate și care nu au avut timp să se coacă. Ei au propus o
evoluție naturală. Statul, în opinia lor, trebuia să dea cetățeanului încât acesta să nu se ceară, dar să
primească cu măsură. Aceștia se temeau că vor ajunge la răsturnarea unor tipare și pierderea unor
avantaje.

Conservatorii se vor organiza în sensul construirii unui partid în timpul guvernării liberale ca o
alternativă a acestuia. S-au adunat mai greu decât liberalii datorită rivalităților dintre oamenii politici ai
acestora. Erau figuri prea puternice și prea proeminente, cu o bază economică solidă, ceea ce îngreuna
subordonarea într-o construcție politică.

Partidul Conservator

În 3 februarie 1880, un grup de oameni politici printre care Lascăr Catargiu, Teodor Balș,
Manolache Costache Iepureanu, frații Lahovari, Titu Maiorescu, Theodor Rosetti etc. a semnat un statut
și a prezentat un program, marcând momentul de naștere al Partidului Conservator.

Partidul a avut o organizare diferită. Exista un club politic central și comitete județene.
Conducerea aparținea unui comitet permanent. Primul președinte a fost Manolache Costache
Iepureanu, urmat de Lascăr Catargiu (1880-1889). Acesta a fost vehement. Gheorghe Grigore
Cantacuzino (1889-1907) a urmat, iar după acesta Petre Carp (1907-1913). Titu Maiorescu a fost
președinte între 1913-1914. Ultimul lider a fost Alexandru Marghiloman (1914-1925).

Ca și organe de presă, cel mai cunoscut ziar a fost: Timpul. O altă gazetă a fost Epoca, apoi
Conservatorul și mai apoi Steagul.

PC și-a propus apărarea categoriilor sociale neprivilegiate și apărarea proprietății private

indiferent de mărimea ei. Ei considerau că implementarea liberalismului a slăbit economia națională. Ei
au apreciat că țăranii sărăcesc, iar meseriașii din orașe se împuținează.
 Conservatorii au combătut liberalismul, deoarece acesta se bazează pe elemente parazite și
tulburătoare și pe mase needucate. Ei vor un progres mărunt, dar constant. Ideile lor vin ca alternative la
acțiunile liberalilor.

Principiile de bază sunt opera junimiștilor, tinerii intelectuali cu viziuni conservatoare, care
definesc direcțiile și principiile partidului. Junimiștii se declară adepți ai evoluționismului și neagă calea
revoluției. Aceștia neagă violența liberalilor. Ei propun dezvoltare gradată bazată pe tradiția istorică. Ei
neagă existența burgheziei, considerând că în societatea românească există doar țărani și moșieri.

PC a apărut ca alternativă la liberalism. Prin programul lor în rotativa guvernamentală a adus

stabilitatea României.

Un moment de cumpănă a fost răscoala din 1907. Pe fondul răscoalei aceștia au pierdut
guvernarea, dovadă a faptului că nu au făcut cea ce erau datori. Partidul și-a pierdut importanța și a
dispărut de pe scena politică.

Guvernările
Guvernările liberale.

Marea guvernare liberală 1876 – 1888

Un prim guvern liberal 1876-1878 – sub Brătianu -în perioada independenței, Tratatul de la
Livadia, semnarea convenției româno-ruse, Proclamarea independenței (9 mai 1877). Transformarea
agențiilor diplomatice în legații, Preluarea Dobrogei, Începutul recunoașterii independenței, Pria
monedă

Al doilea guvern 1878 – 1879, titlul de Alteță Regală, sub Brătianu, se continuă demersul
recunoașterii independenței, se înființează Academia Română

1879 – Guvernul Dimitrie Brătianu

1879-1881, guvernul Brătianu, organizarea Dobrogei, înființarea direcției de cale ferată, Banca
Națională, reglementarea succesiunii la tron. este înființată bursa din București

1881 – 1888 (din 84 până în 88) Viziratul lui Brătianu – opoziție unită împotriva lui, chiar din
numeroși liberali. Problemele legate de Dunăre (1883), Aderarea României la Tripla Alianță,
Răscumpărarea căii ferate Cernavodă, 1884 – modificarea Constituției – România devine Regat și este
modificată legea electorală (scad numărul de colegii electorale de la 4 la 3, Rosetti cerea colegiu unic,
dar nu a avut succes), a crescut numărul de deputați și s-a dublat numărul de senatori. Tot în 1884 este
dată legea pentru înființarea domeniilor coroanei. 1885 – autocefalia BOR, legea tarifului vamal
protecționist (1886). S-au încheiat tratate cu Rusia, Germania, Turcia etc. În 1887 este adoptat codul
comercial. În 1888 este înființat Serviciul Român de Navigație.

Guvernarea liberală 1895 – 1899

 Guvernul D.A. Sturdza 1895 – 1896 – legea învățământului primar și normal. Legea Poeni (de la
Petre Poeni – la sat ciclul primar dura 4 ani, iar la sat 5 ani)

Guvernul Petre S. Aurelian – 1896 – 1897 - guvernul drapeliștilor (au ieșit din partid ulterior) –
legea „repaousului dumenical și de sărbători”

Guvernul D.A. Sturdza 1897 – 1899 – se adoptă legea învățământului secundar și superior. (ex.
Legea Spiru Haret – a produs mare schimbare, secundar – 8 clase, două cicluri: inferior și superior + s-au
creat trei profiluri: modern, real și clasic)

Guvernul D.A. Sturdza 1901 - 1905 – reînnoirea tratatului cu puterile Centrale. Acord cu
Germania.

Guvernul liberal 1907-1909 – răscoala este oprită, adoptarea legii învoielilor agricole. Este
interzisă dijma și dările suplimentare. Se introduce obligativitatea acordului între moșier și țăran. S-a
stabilit un salariu minim. Legea contra trusturilor arendășești (se implementau norme)

Guvernul liberal 1909-1910 – Guvernul I.I.C Brătianu. Se adoptă codul silvic.

Guvernările conservatoare

Marea guvernarea conservatoare 1888-1895. O etapă cu mai multe guverne.

1888 – 1889 – guvernul Rosetti – guvern de tranziție

1889 – Lascăr Catargiu,

1889 – 1991 – Guvernul George Manu – Florescu, Ion Ienilia

1891 – 1895 – o guvernare serioasă a lui Lascăr Catargiu – 1892 – legea administrației,
1893, legea jandarmeriei locale – pentru control și liniște, legea clerului mirean – se stabilește statutul și
salarizarea. Legea pentru conservarea monumentelor istorice. Legea privind înstrăinarea bunurilor
statului, creditele agricole, organizarea învățământului profesional agricol, construirea căilor ferate de
interes local, 1895 – legea minelor – făceau delimitarea sol-subsol și se stabilea că bogățiile subsolului
aparțin statului cu excepția petrolului, asfaltului și ozocheritei.

Guvernarea 1899 – 1901

Primul guvern – Gheorghe Grigore Cantacuzino 1899 – 1900 (Nababu) etapă dură economic, o
criză datorată unei secete, taxă de 5% pe retribuția pensionarilor, modificarea legii patentelor – taxă,
taxe pe zahăr, taxă pe impozite, taxă pe averea mobiliară, taxă pe bilete, taxe de timbru, taxă pe
consumul de petrol, monopolul la hârtia de țigarete.

Al doilea guvern – Petre Carp 1900 – 1901 Se caută soluții – se vând acțiuni ale BNR, se
completează legea monopolului pe hârtia de țigarete. Este cedat monopolul către sindicatul bancherilor.
Legea impozitului pe băuturile spirtoase (6%), introduce o serie de impozite directe. Liberalii cer
demisia. Carl îi înlătură pe conservatori până în 1904.

1904 – 1907 – Gr. Cantacuzino – adoptă o serie de legi: legea pe taxa de vin, se modifică legile
privind încurajarea înființării de fabrici. 1904 – an prost agricol – recolta este mică. foametea a cuprins
țara. Lege privind scăderea taxei la importul de porumb. Se iau credite pentru a se cumpăra semințe. Se
adoptă legea vămilor. Se adoptă o lege pentru conversiunea în rentă a împrumuturilor. Legea
contenciosului administrativ. S-a modificat legea băncilor populare. S-au creat spitale rurale
(dispensare). În 1906 a fost adoptat legea asupra muncii femeii și copiilor în industrie și minerit. La
răscoala țăranilor îți dau demisia.

1910 guvernul lui Carp. adoptă legea pentru ieftinirea traiului – sunt scutiți de impozit
proprietarii care au doar 6 ha de teren agricol. S-a desființat taxa pentru făină și petrol și s-au eliminat
dobânzile datoriilor către stat. Asigurări pentru boală, accident și bătrânețe. Legea pentru vânzarea de
moșii de mână moartă. Legea privind autonomia universitară.

Guvernarea Maiorescu – războaiele balcanice.

Partidul Naționalist Democrat

Înființare: 1910

Lideri: A.C. Cuza și N. Iorga (se despart la 1920)

Iorga – 1871 – 1940 – istoric, om politic, ziarist (conduce Semănătorul și apoi Neamul Românesc)

Deține mai multe funcții. A fost președinte al Camerei, al Senatului și chiar în aprilie 1931-932
prim-ministru.

Moare în noiembrie 1940, asasinat de un grup de legionari. Deși avea viziuni naționaliste, acesta
s-a distanțat de naționalismul violent al legionarilor pe care îi critică și intră în conflict.

În perioada 1938-1940, de la instaurarea dictaturii lui Carol, acesta a fost un apropiat regăsindu-
se în camarila lui. Carol are numeroase însemnări referitoare la acesta.

În jurul partidului s-au adunat naționaliștii. Programul a fost publicat în Ziarul românesc.
Congresul a avut loc în 23-24 aprilie 1910 la București, după care în 25 aprilie e organizată o întâlnire cu
membrii și simpatizanții.
 În 1924 partidul lui Iorga fuzionează cu gruparea lui Constantin Argetoianu (ieșit din PC). În 1925
partidul fuzionează cu P. Național a lui Maniu, ajungând în 1927 în P. Național Țărănesc.

Guvernarea din 1930-32 – Guvernul Iorga-Argetoianu.

Programul exprimă concepția naționalismului. Frâiele partidului sunt la Nicolae Iorga. Partidul
încearcă să fie diferit. Fiecare filială a trebuit să deschidă un centru cultural-politic: casă de sfat și cetire,
unde urmau să fie atrași cetățenii. Partidul se dorea un partid al tuturor. Totuși, vor adera persoane din
clasa de mijloc.

Din perspectiva lui Iorga, naționalismul său este diferit de al românilor transilvăneni sau din
vechiul regat, întrucât în viziunea sa era pus accentul pe ideea de libertate. El încearcă să se racordeze la
ideile și instituțiile specifice românilor. Iorga „în concepția noastră, toate clasele și elementele națiunii
române le concepem ca un singur corp, ca o singură vorbă din care pornește toată viața organelor”. El
nu nega clasele, dar se opunea acelei teze conform căreia unele clase se subordonează altora. S-a opus
luptei de clasă. Acesta susținea că „nicio națiune nu poate trăi decât prin solidaritatea tuturor clasei și
nicio conștiință de clasă nu trebuie ridicată așa de sus încât să nu se vadă elementul comun pentru a
colabora”.

„Dezvoltarea societății se poate face prin conștiință socială, aceasta trebuind întemeiată pe
educație și instruire. Eu cred în educația poporului.” Iorga accepta ideea că multe lucruri nu sunt bune în
România, dar credea că schimbarea trebuie să se facă prin educație și moral. El susținea studierea
obiceiurilor de cugetare ale națiunii, ne pe model occidental, ci inspirându-se din tradiția poporului.

Partidul Conservator Democrat

Lider: Take Ionescu

Take Ionescu s-a născut la Ploiești în anul 1858. El a fost fiul unui negustor (nu foarte bogat). El a
urmat liceul Sfântu Sava, iar mai apoi tatăl său l-a trimis la studii la Paris. Acolo el a întâlnit-o pe
englezoaica care avea să-i devină soție. Părinții n-au fost încântați de alegere (ea nu era foarte bogată).
Take s-a căsătorit însă, a Londra, cu aceasta.

În anul 1908, acesta a înființat PCD, ieșind din PC(onservator). Acesta nu s-a mai regăsit în
partidul respectiv, pe care îl considera depășit. Take Ionescu era dornic de ascensiune, iar conservatorii
nu îl vedeau ca pe un conservator autentic, datorită faptului că nu venea dintr-o familie cu un potențial
financiar foarte ridicat).

Acesta a intrat în partidul Național Liberal, apoi a fost independent, apoi a intrat la conservatori,
apoi și-a făcut propriul partid.

De-a lungul carierei politice a obținut diverse portofolii: a fost ministru al internelor, finanțelor,
și între decembrie 1921 – ianuarie 1922 a fost prim-ministru.

În iunie 1922 acesta a murit.

 Partidul a fost lansat făcându-se apel la țara conservatoare, încercând să atragă și alți
conservatori. Acesta susținea că are convingerea că România are nevoie de un partid conservator,
democratic și progresist, dar reprezentând conservarea structurilor sociale.

Acest partid era o contrapondere față de stânga, care în mod fatal va merge din ce în ce mai tare
spre stânga.

Take era adept al ordinii, combătea anarhia. Acesta credea într-o democrație elitistă. Acesta
dorea măsuri liberale cumpănite. El dorea o înțelegere între partide. El ajunge să fie în proximitatea
liderilor europeni. Liderul a avut aprecieri internaționale, dar mai ales din partea grecilor care au văzut în
Take un liniștitor al problemelor balcanice. Când între turci și greci s-a ajuns la criză, Take a fost invitat în
Grecia. El a primit acordul regelui, iar de la Atena s-a deplasat și în Turcia. I s-a propus să fie arbitru în
conflict. El a fost bine primit de ambele părți, iar într-o săptămână, prin naveta sa, a reușit să îi aducă pe
aceeași linie și să-i determine să încheie o înțelegere. Take Ionescu a primit numeroase mulțumiri și
onoruri mai ales din partea autorităților elene.

La momentul izbucnirii Primului război mondial, Take a făcut o afirmație profetică ,,E un război
de 5 ani. vor intra America și Japonia. Am încredere fără niciun dubiu în victoria alegerilor și unirea
românilor într-un singur regat... vom vedea și alte lucruri mari, multe tronuri prăbușindu-se, vom vedea
născând atotputernicia Americii. Vom vedea preponderența rasei anglo-saxone și vom vedea omenirea
făcând un mare pas spre stânga, spre socialismul revoluționar.”

În 1916 pleacă în refugiu la Iași, iar apoi pe fondul crizei, Take pleacă la Paris cu permisiunea
guvernului, pentru a rămâne în negociere cu personalitățile de acolo.

Take considera că problema evreilor se poate rezolva doar prin integrare.

T. Ionescu a făcut multe eforturi pentru a se recunoaște frontierele noi. El prevedea necesitatea
formării unui bloc între România, Serbia, Cehoslovacia și Grecia, un bloc care însumând 75 mil. de
oameni ar fi avut o voce puternică.

Partidul Social Democrat al muncitorilor din România

1883, se înscrie în contextul înființărilor socialiste din Europa. S-au ales 5 conducători. (Constantin
Milea)

Susțineau mișcarea sindicală și se adunau în cluburi socialiste.

Tot în perioadă s-a format Internaționala Social Democrată în care s-a înscris și partidul
românesc.

Ziare: Gazeta, Înainte, Lucrătorul, Contemporanul.

Ca activitate, propunerile erau radicale și nu puteau fi puse în practică și militau pentru o

democratizare reală. Aceștia erau aproape de mișcarea sindicală și încurajau grevele. Se încerca să se
facă propagandă și înspre mediul rural.
 1899, social democrații se vor apropia de mișcarea liberală. Liderul partidului, Ioan Nădejde, și
alți fruntași socialiști, vor intra în PNL, formând în interiorul acestuia „gruparea generoșilor”. În același
an, partidul se autodizolvă, iar o parte am membrilor trec la PNL. Aripa de stânga din PNL devine mai
puternică.

1910, repare ca PSD. La congresul de reînființare a fost aleasă conducerea partidului și a

sindicatelor din România. A fost ales ca secretar al partidului I.C. Frimu.

1918, o mare parte a acestuia va înființa P. Socialist, iar în 1921, o parte a socialiștilor vor înființa
PCR.

Țărănismul

Apare pe parcursul secolului al XIX-lea. Se dorea necesitatea înființării unui astfel de partid.

Reprezentativ: P. Țărănesc, condus de Ion Mihalache, care va fuziona cu P. Național în 1926.

Poziția partidelor politice față de problemele societății

Problema agrară

Până la Primul război mondial, problema agrară a fost o temă de dezbatere, frământări și
tensiuni în societatea românească. Tema pământului apare de la Rev. de la 1821, 1848..., dar
măsuri se vor lua în timpul domniei lui Cuza (reforma agrară din 1863). Împroprietărirea
țăranilor se face în funcție de numărul de vite pe care îl avea țăranul.

Nu toți țăranii au primit pământ, iar pentru mulți era puțin. Mulți nu l-au putut lucra pe
tot fiind lipsiți de mijloace de a munci sau de semințe. Multe pământuri s-au împărțit prin
moșteniri sau vândut.

Problema a fost reluată cu diverse ocazii, dar până după Primul Război Mondial nu s-au
luat măsuri reale în această problemă. Aceasta a creat dispute între oamenii politici.

Liberalii doreau reforme, iar ca o consecință, pentru schimbarea relațiilor sociale. A

apărut și problema rolului în societate.
 Tema agrară a fost mai mult motiv de dispută decât de analiză și rezolvare. Partidele
politice se acuzau reciproc de diverse interese. Totuși, toți admiteau că este o problemă și că
soarta țăranului e legată de pământ și că trebuie găsită o soluție în acest sens.

Conservatorii îi acuzau pe liberali că vor să distrugă proprietate, dorind să distrugă baza

ordinii și păcii sociale. Ei nu au admis că nemulțumirile țăranilor erau legate de lipsa pământului,
ci mai degrabă de factori secundari.

Liberalii îi acuza pe conservatori că provoacă neliniștea din țară. Liberalii doreau ca

soluție vânzarea pământului din proprietatea statului, iar țăranul urma să fie susținut prin
intermediul legislației și al unui sistem de creditare.

Niciunul din cele două partide nu se duce la fondul problemei și anume relațiile sociale
de tip feudal și imposibilitatea țăranului de a-și depăși condiția. Lipsa pământului nu-l poate
menține pe țăran decât în starea lui de sărăcie.

Conservatorii nu negau ideea ca țăranul să aibă pământ, dar nu admiteau ideea

exproprierii moșiilor proprietarilor de pământ.

1866 - legea tocmelilor agricole.

1872 - modificată în sensul opririi abuzurilor asupra țăranului.

Condiția socială a țăranului a determinat nemulțumiri ale grupul manifestate sub diverse
forme, cele mai aspre dintre acestea fiind răscoalele țărănești.

Conservatorii considerau că proprietarii mari dețin pământul, iar țăranii dețin munca.
Conservatorii susțineau că dreptul de proprietate este inviolabil și nu poate fi știrbit.

În societatea românească exista o mare disproporție (aproximativ 80% populație rurală).

4000 de moșieri dețineau aproape 50% din suprafața agricolă, iar aproximativ 40% în
proprietatea țăranilor.

Liberalii apreciau reformele ca fiind insuficiente, iar conservatorii ca fiind prea radicale.

Țăranii se vedeau ca un element esențial al societății și doreau creșterea și emanciparea

acestora. Creditul agricol l-a ajutat destul de mult pe țăran.
 O altă preocupare a fost împroprietărirea însurățeilor (tinerilor).

Conservatorii acuză reformele considerând că acestea au agravat starea țărănimii și că

sunt mai multe aspecte pozitive decât negative, țăranii devenind victime.

Problema în agricultură este arendășia și cămătăria. Acestea au determinat mișcările

sociale. Răscoale precum cea din 1888 sau 1907.

În 1888 s-a găsit ca soluție vânzarea de loturi din moșiile statului, îmbunătățirea regulilor
agricole, credite, învățământ agricol, etc.

Răscoalele nu au determinat măsuri în rezolvarea cauzei de bază, ci au adus doar minore

măsuri de îmbunătățire în legislație. Niciun partid nu și-a asumat decis problema pământului. S-a
vorbit despre ridicarea culturii țăranului, dar nu s-au luat măsuri în această direcție.

Primele reforme serioase au fost cele ale liberalilor din 1913, dar acestea nu au mai putut
fi aplicate. În timpul războiului a fost promisă împroprietărirea țăranilor (1917). După război s-a
modificat Constituția și a fost permisă împroprietărirea.

Problema industrializării

Locul și rolul industriei în economia românească. Ritmul industrializării.

1884 – adoptat programul mișcării economice din care aflăm de încurajarea și ocrotirea
industriei autohtone, principiul protecționist al industriei, taxe vamale, legi pentru societăți, legi
pentru exploatarea minelor, legea pentru protecția mărcilor de fabrică...

Liberalii adoptă poziția „prin noi înșine” considerând că industria este calea esențială de
dezvoltare a economiei românești. Industrializarea însemna pentru aceștia progresul și
schimbarea abordării agriculturii.

1887 legea măsurii privind ajutorul industriei naționale.

În programele partidului apar abordări legate de protejarea economiei și intereselor

naționale. În timpul guvernărilor liberale au fost adoptate legile de bază ale industriei românești
inclusiv legi de natură protecționistă privind aplicarea de tarife vamale la produsele importate
sau exportate.
 Liberalii considerau că era nevoie de capital străin acolo unde capacitatea internă
era limitată (de exemplu în dotarea militară). Ei considerau că acest capital care pătrunde trebuie
să pună în valoare avuția și munca națională. Aceștia au optat pentru o legislație protecționistă.
S-a optat pentru taxele vamale, încurajarea exportului și importarea produselor deficitare în țară.
Conservatorii s-au opus industrializării. Aceștia căutau să promoveze dezvoltarea unor
ramuri industriale , dar în ramurile anexe agriculturii și creșterii animalelor. Aceștia se temeau că
o dezvoltarea a industriei va determina o deplasare a populației dinspre rural spre urban și
crearea unui dezechilibru.

În 1895 se va adopta legea minelor, o lege care va duce și la decăderea conservatorilor.

Delimitarea solului de subsol a fost o încercare de a lovi liberalii prin aducerea capitalului străin.
Conservatorii doreau un mai mare accent pe agricultură, iar industria să fie un element
complementar. Protecționismul propus de liberali a fost considerat a fi neproductiv. A fost
considerat artificial în viața economică. Era văzut că protecționismul trebuie aplicat în domeniul
agriculturii. Aceștia lăsau de-o parte necesitățile și nevoile pe care le avea societatea românească.
Chiar dacă erau adepții capitalului străin, conservatorii au mențiunea cum că nu trebuie
acordate drepturi politice posesorilor străini și nu trebuie să primească drept de proprietate
asupra pământului. Protecția la nivelul muncii era nevoie acolo unde se atingea domeniul
agriculturii.
Industria românească s-a dezvoltat greoi. Ce mai scăzută ramură industrial a fost cea
petrolieră unde capitalul era străin, români deținând doar 5% din totalul capitalului.
Ritmul modernizării
Ambele partide au mers pe ideea necesității modernizării, dar în ideea apărarea
interesului național. S-au purtat discuții în ceea ce privește ritmul și căile de dezvoltare a
societății românești.
Conservatorii doreau o modernizare treptată, iar în timpul rotativei guvernamentale, au
încercat înlăturarea unor măsuri luate de guvernele anterioare în măsura în care a fost posibil.
Pașii societății românești sunt mici. Se identific diferite soluții, de la industrializare,
modernizare, urbanizare etc.
Conservatorii merg pe ideea unei dezvoltări în care elita să dea tonul. În opinia acestora,
elita era cea care urma să conducă societatea.
 S-a urmărit democratizarea societății. Acest lucru cerea o numeroasă activitatea
legislativă. Votul era cenzitar, ceea ce a făcut dificilă democratizarea. Chiar și liberalii care
susțin dreptul la vot vin cu diverse propuneri, dar lucrurile nu se materializează.
În 1884 s-au redus colegiile de la 4 la 3. Cele două colegii ale moșierimii se unesc într-
unul. Chiar și liberalii au fost de-acord că cetățenii nu erau încă gata să le primească.
Conservatorii „mai întâi cultură, și apoi drept de vot”.
Doar în timpul războiului regele a promis reformă agrară și electorală. Liberalii au acuzat
conservatorii de corupție, că n-au principii, că persecută liberalii. Conservatorii îi acuzau pe
liberali că fac altele decât promit, că-și folosesc activitatea politică în îmbogățire, că se implică
în administrație.

Guvernările
1876 - 1888 -- Marea Guvernare Liberală
1876 – 1881 I.C. Brătianu
1881 Dimitrie Brătianu
1881 - 1888 I.C. Brătianu

1888-1895 -- Marea guvernare conservatoare

1888 - 1889 Theodor Rosetti
1889 Lascăr Catargiu
1889 - 1891 gen. Gheorghe Manu
1891 gen. Ion Emanoil Florescu
1891 - 1895 Lascăr Catargiu

1895-1899 -- guvernare liberală

1895 - 1896 D.A. Sturdza
1896 - 1897 P.S. Aurelian
1897 - 1899 D.A. Sturdza

1899 – 1901 -- guvernare conservatoare

1899 - 1900 Gh. Grigore Cantacuzino ‘Nababul’
1900 - 1901 P.P. Carp

1901-1904 -- guvernare liberală

D.A. Sturdza

1904-1907 -- guvernare conservatoare (se încheie cu răscoală)

Gh. Grigore Cantacuzino ‘Nababul’

1907 - 1910 -- guvernare liberală

1907 - 1908 D.A. Sturdza
1908 - 1910 Ionel Brătianu

1910 - 1913 -- guvernare conservatoare

1910 - 1912 P.P. Carp
1912 - 1913 Titu Maiorescu

1914 - 1918 -- guvernare liberală

Ionel Brătianu

1918 - guvernări conservatoare

Alexandru Averescu
Alexandru Marghiloman
Constantin Coandă

1918-1919 guvernare liberala

Ionel Brătianu