Granted that a property right, privilege or power exists in a private person, it

may be asked whether that right, power or privilege can be transferred to someone
else. The general assumption in Western law is that it can be. Freedom of contract
and freedom of alienation of property are the twin foundations of a market economy,
and despite the extensive regulation and socialization of the market economies of
the West, the basic principle has remained unimpaired.
Any legal system that distinguishes between property and obligation (as do all
Western systems) will distinguish between a promise to alienate property and the
alienation itself. The promise may be fully enforceable between the parties; it may
even affect the rights of third parties, at least those who know of the promise.
But until property is transferred, the original owner has a real right in the
property (good, notionally, against the whole world), and the promisee has simply
an enforceable obligation to have the property transferred.

Acordat că există un drept de proprietate, privilegiu sau putere într-o persoană

privată, se poate întreba dacă acel drept, putere sau privilegiu poate fi
transferat altcuiva. Presupunerea generală din dreptul occidental este că poate fi.
Libertatea contractuală și libertatea de înstrăinare a proprietății sunt bazele
duble ale unei economii de piață și, în ciuda reglementării extinse și a
socializării economiilor de piață din Occident, principiul de bază a rămas
neîntemeiat.
Orice sistem juridic care face distincție între proprietate și obligație (la fel ca
toate sistemele occidentale) va face distincția între promisiunea de a înstrăina
proprietatea și înstrăinarea însăși. Promisiunea poate fi pe deplin executorie
între părți; poate afecta chiar și drepturile terților, cel puțin celor care știu
de promisiune. Dar până la transferul proprietății, proprietarul inițial are un
drept real asupra proprietății (bun, în mod noțional, împotriva întregii lumi), iar
promisorul are pur și simplu obligația executorie de a transfera proprietatea.

In many transactions the contract and the conveyance take place simultaneously so
that the distinction between the two makes no practical difference. If person A
buys a watch at a jeweller’s, pays for it, and walks out of the store with it on
his/her wrist, both a contract of sale and a conveyance of the watch have taken
place; there is no need to distinguish between the two. If, however, person A does
not pay for the watch but wears it out of the store and then transfers it to some
third person, it becomes important to know whether the jeweller still owned the
watch when it was transferred (in which case the jeweller may recover it from the
third person) or whether person A owned the watch (in which case the third person
now owns it, and the jeweller’s sole remedy is against person A). Similarly, if
person A pays for the watch but leaves it with the jeweller to have a strap put on
it, and the jeweller transfers it to some third party before person A comes back to
pick it up, it becomes important to know whether the jeweller still owned the watch
(in which case the third party now owns it and person A’s sole remedy is against
the jeweller) or whether person A owned the watch as soon as he/she paid for it (in
which case he/she may recover the watch from the third party, and his/her remedy,
if any, will be against the jeweller).

În multe tranzacții, contractul și transportul au loc simultan, astfel încât

distincția dintre cele două nu face nicio diferență practică. Dacă persoana A
cumpără un ceas de la un bijuterie, îl plătește și iese din magazin cu acesta la
încheietura mâinii, au avut loc atât un contract de vânzare, cât și un transport al
ceasului; nu este nevoie să se facă distincția între cele două. Dacă, totuși,
persoana A nu plătește ceasul, dar îl poartă din magazin și apoi îl transferă unei
terțe persoane, devine important să știm dacă bijutierul mai deținea ceasul când a
fost transferat (caz în care bijutierul îl poate recupera de la a treia persoană)
sau dacă persoana A deține ceasul (caz în care a treia persoană îl deține acum, iar
singurul remediu al bijutierului este împotriva persoanei A). În mod similar, dacă
persoana A plătește ceasul, dar îl lasă la giuvaier pentru a pune o curea pe el,
iar giuvaerul îl transferă unei terțe părți înainte ca persoana A să se întoarcă
să-l ridice, devine important să știți dacă giuvaerul încă deține ceasul (caz în
care terțul îl deține acum și singurul remediu al persoanei A este împotriva
bijutierului) sau dacă persoana A deține ceasul imediat ce a plătit pentru el (caz
în care poate recupera urmăriți de la terță parte, iar remediul său, dacă există,
va fi împotriva bijutierului).

In the example given above there are three possible points at which the title to
the property could pass: (1) when the contract between the jeweller and person A
was formed (normally when they have agreed on a price and a thing to be sold); (2)
when person A paid for the watch, or (3) when the jeweller handed over the watch to
him/her. As a general matter, Western law takes the first or the third position and
leaves the second possibility to private agreement between the parties. Thus, in
the absence of agreement to the contrary, Western law generally provides that
transfer of title takes place either when a valid agreement to transfer is made or
when the thing is delivered to the conveyee.

În exemplul dat mai sus, există trei puncte posibile în care ar putea trece titlul
de proprietate: (1) când s-a format contractul între bijutier și persoana A (în mod
normal, atunci când au convenit asupra unui preț și a unui lucru de vândut ); (2)
când persoana A a plătit ceasul sau (3) când bijutierul i-a predat ceasul. Ca o
chestiune generală, dreptul occidental ia prima sau a treia poziție și lasă a doua
posibilitate acordului privat între părți. Astfel, în absența unui acord contrar,
legislația occidentală prevede, în general, că transferul de titluri are loc fie
atunci când se face un acord valid de transfer, fie când lucrul este livrat către
expeditor.

In the example of the watch, the distinction between contract and conveyance became
important as soon as the rights of a third person were involved. But from the point
of view of the third party any one of the three suggested rules about conveyance
might be unsatisfactory, because it may be difficult for the third party to know
whether a contract has been formed, a payment under it has been made, or even
whether the property has been delivered to the purchaser as owner, as opposed to as
borrower or hirer.
To protect third parties in these situations, many legal systems provide for the
registration or recordation of transactions, particularly transactions involving
items of great value (such as airplanes or boats or cars) or items of great
durability (such as land).

În exemplul ceasului, distincția dintre contract și transport a devenit importantă

imediat ce au fost implicate drepturile unei terțe persoane. Dar, din punctul de
vedere al terțului, oricare dintre cele trei reguli sugerate cu privire la
transport ar putea fi nesatisfăcătoare, deoarece poate fi dificil pentru terț să
știe dacă s-a format un contract, s-a făcut o plată în temeiul acestuia sau chiar
dacă proprietatea a fost livrată cumpărătorului ca proprietar, spre deosebire de
împrumutat sau angajator.
Pentru a proteja terții în aceste situații, multe sisteme juridice prevăd
înregistrarea sau înregistrarea tranzacțiilor, în special tranzacțiile care implică
obiecte de mare valoare (cum ar fi avioane sau bărci sau mașini) sau articole de
mare durabilitate (cum ar fi terenul).

Registration systems fall into two general types.

The first type provides for the registration of title. Under this system, transfer
of title does not take place unless and until the transfer is registered in the
system. That is the system of the German Grundbuch, in which titles to land are
registered, and of the systems for registration of automobile titles that prevail
in the United States.
The other type of system is a recording system. Under such a system, a transfer is
effective even if it is not recorded, but a good-faith purchaser who relies on the
record is not protected unless the transaction is recorded. Under this system, the
previous owner who, the record shows, is still the owner, has the power to convey
good title to an innocent third party unless and until the new owner records the
transaction. This is the system that prevails in most jurisdictions in the United
States for land and under the French system of registration for transfers of land.
The English land registration system is more like the German system than it is like
the French or the American.

Sistemele de înregistrare se împart în două tipuri generale.

Primul tip prevede înregistrarea titlului. În cadrul acestui sistem, transferul de
titlu nu are loc decât dacă și până când transferul este înregistrat în sistem.
Acesta este sistemul Grundbuch german, în care sunt înregistrate titlurile de
proprietate, precum și sistemele de înregistrare a titlurilor de automobile care
prevalează în Statele Unite.
Celălalt tip de sistem este un sistem de înregistrare. În cadrul unui astfel de
sistem, transferul este eficient chiar dacă nu este înregistrat, dar un cumpărător
de bună credință care se bazează pe înregistrare nu este protejat decât dacă
tranzacția este înregistrată. În cadrul acestui sistem, proprietarul anterior,
care, arată înregistrarea, este încă proprietar, are puterea de a transmite un bun
titlu unui terț nevinovat, cu excepția cazului în care și până când noul proprietar
înregistrează tranzacția. Acesta este sistemul care prevalează în majoritatea
jurisdicțiilor din Statele Unite pentru terenuri și în cadrul sistemului francez de
înregistrare a transferurilor de terenuri. Sistemul englez de înregistrare funciară
seamănă mai mult cu sistemul german decât cu cel francez sau american.